MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 505/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 505         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 8 iulie 2014

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

99. - Lege pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006

 

503. - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            547. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 430/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

            Decizia nr. 13 din 5 iunie 2014 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

21. - Circulară privind lansarea în circuitul numismatic a două monede (din aur şi din argint) dedicate Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni - Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu

 

Rectificări la:

 - Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 619/360/2014;

 - Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.597/2014

 

LEGI ŞI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. I. - Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(2) Prevederile prezentei legi se aplică serviciului public de salubrizare a localităţilor, înfiinţat şi organizat de către autorităţile administraţiei publice locale la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor şi al sectoarelor municipiului Bucureşti.”

2. La articolul 2, alineatul (2) şi literele a), b), d), e), h), j) şi k) ale alineatului (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“(2) Serviciul public de salubrizare a localităţilor, denumit în continuare serviciul de salubrizare, se organizează pentru satisfacerea nevoilor comunităţilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.

………………………………………………………………………………………………………….

a) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori;

b) colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora;

………………………………………………………………………………………………………….

d) operarea/administrarea staţiilor de transfer pentru deşeurile municipale şi deşeurile similare;

e) sortarea deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare în Staţiile de sortare;

………………………………………………………………………………………………………….

h) colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora către unităţile de ecarisaj sau către instalaţiile de neutralizare;

………………………………………………………………………………………………………….

j) organizarea tratării mecano-biologice a deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare;

k) administrarea depozitelor de deşeuri şi/sau a instalaţiilor de eliminare a deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare;”.

3. La articolul 2 alineatul (3), litera i) se abrogă.

4. La articolul 2, după alineatul (3) se introduc opt noi alineate, alineatele (31)-(38), cu următorul cuprins:

“(31) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1. autoritate competentă de reglementare - Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C.;

2. deşeu menajer - deşeurile provenite din gospodării/locuinţe;

3. deşeu municipal - deşeurile menajere şi similare;

4. deşeuri similare - deşeurile care, din punctul de vedere al naturii şi al compoziţiei, sunt comparabile cu deşeurile menajere, exclusiv deşeurile din producţie, din agricultură şi din activităţi forestiere.

(32) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să implementeze un sistem de colectare separată pe minimum 4 fracţii, respectiv hârtie, mase plastice, metale şi sticlă.

(33) În situaţia în care nu este posibilă, din punct de vedere tehnic, economic, al protecţiei mediului, al sănătăţii populaţiei şi al respectării standardelor de calitate necesare pentru sectoarele de reciclare corespunzătoare, implementarea unui sistem de colectare separată pe minimum 4 fracţii, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să implementeze un sistem de colectare separată a deşeurilor municipale pe minimum 2 fracţii, umed şi uscat, şi de sortare prin care să obţină cel puţin cele 4 fracţii prevăzute la alin. (32).

(34) Biodeşeurile colectate separat din deşeurile municipale şi deşeurile similare, de la deţinătorii de deşeuri şi/sau de la staţiile de transfer şi de sortare, se transportă către staţiile de producere a compostului ori către alte instalaţii de procesare şi tratare adecvată, dacă valorificarea biodeşeurilor se face fără riscuri pentru sănătatea populaţiei şi mediului sau se transportă în vederea eliminării la depozitele de deşeuri.

(35) La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, transportul deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare colectate separat, de la deţinătorii de deşeuri, se efectuează numai de către operatorii licenţiaţi care au contracte de delegare a gestiunii încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale respective sau, în cazul gestiunii directe, au hotărâre de dare în administrare a acestei activităţi.

(36) Unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de deţinător legal al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare, depozitate în recipientele amplasate în aria lor teritorială.

(37) Preluarea deşeurilor din recipientele şi/sau containerele amplasate în punctele de colectare de către alte persoane decât operatorii licenţiaţi pentru prestarea activităţii în aria de delegare respectivă constituie infracţiune de furt şi se sancţionează potrivit legii.

(38) Operatorii licenţiaţi de către A.N.R.S.C. pentru prestarea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor au obligaţia să ţină evidenţa şi să raporteze lunar autorităţilor administraţiei publice locale şi A.N.R.S.C. cantităţile predate operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor, pe fiecare tip de deşeu.”

5. La articolul 2, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(4) Proiectele finanţate din fonduri europene nerambursabile se implementează în conformitate cu prevederile contractului de finanţare.”

6. La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) în sensul prezentei legi, sistemul de salubrizare este alcătuit dintr-un ansamblu tehnologic şi funcţional, care cuprinde construcţii, instalaţii şi echipamente specifice destinate prestării serviciului de salubrizare, precum:

a) puncte de colectare separată a deşeurilor;

b) staţii de producere a compostului;

c) staţii de transfer;

d) staţii de sortare;

e) baze de garare şi întreţinere a autovehiculelor specifice serviciului de salubrizare;

f) depozite de deşeuri;

g) incineratoare;

h) staţii de tratare mecano-biologice.”

7. La articolul 4, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(3) Activităţile specifice serviciului de salubrizare se gestionează şi se exploatează prin intermediul unor structuri specializate, denumite în continuare operatori, licenţiate în condiţiile Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu excepţia operatorilor care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. b)-e), h) şi j), care sunt reglementate prin legi speciale şi/sau care se desfăşoară ocazional.”

8. La articolul 4, după alineatul (3) se Introduc două noi alineate, alineatele (31) şi (32), cu următorul cuprins:

“(31) Activităţile prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. b) şi h), cu grad redus de repetabilitate şi care se desfăşoară ocazional, se prestează de către operatorii licenţiaţi pentru desfăşurarea activităţii de colectare şi transport al deşeurilor şi se efectuează la solicitarea producătorilor/deţinătorilor de deşeuri, în baza tarifelor aprobate de către autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale sau de către asociaţia de dezvoltare intercomunitară, după caz.

(32) Operatorii licenţiaţi pentru desfăşurarea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor, cu excepţia deşeurilor periculoase cu regim special, au obligaţia să colecteze deşeurile abandonate şi, în cazul în care producătorul/deţinătorul de deşeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curăţarea şi refacerea mediului, precum şi cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administraţiei publice locale. După identificarea producătorului/deţinătorului de deşeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile efectuate de autoritatea administraţiei publice locale, cât şi sancţiunile contravenţionale.”

9. La articolul 4, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

“(5) Se interzice operatorilor licenţiaţi încredinţarea la depozitare a fracţiei valorifica bile colectate separat la sursă.”

10. La articolul 5, alineatul (1) şi partea introductivă a alineatului (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“Art. 5. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale elaborează, aprobă şi controlează aplicarea strategiilor locale cu privire la dezvoltarea şi funcţionarea pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare, ţinând seama de prevederile legislaţiei în vigoare, de documentaţiile de urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului, precum şi de programele de dezvoltare economico-socială a unităţilor administrativ-teritoriale.

(2) Strategiile adoptate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale vor urmări, în principal, următoarele obiective:”.

11. La articolul 5 alineatul (2), după litera I) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:

“m) respectarea cerinţelor şi obiectivelor prevăzute în planurile de gestionare a deşeurilor la nivel naţional, judeţean, inclusiv al municipiului Bucureşti.”

12. La articolul 6 alineatul (1), partea Introductivă şl litera j) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“Art. 6. - (1) Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului Bucureşti au competenţe exclusive în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea, coordonarea şi atribuirea serviciului de salubrizare a localităţilor, având următoarele atribuţii în domeniu:

………………………………………………………………………………………………………….

j) adoptarea măsurilor organizatorice necesare pentru implementarea sistemului de colectare separată a deşeurilor, în vederea transportării acestora către instalaţiile de tratare;”.

13. La articolul 6 alineatul (1), după litera o) se introduc două noi litere, literele p) şi q), cu următorul cuprins:

,,p) plata serviciilor de salubrizare prestate de operatori, în condiţiile prevăzute la lit. k);

q) asocierea sau cooperarea cu persoanele juridice care preiau obligaţiile operatorilor economici responsabili pentru realizarea obiectivelor privind gestiunea deşeurilor de ambalaje, deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, bateriilor şi acumulatorilor uzaţi din deşeurile municipale, în condiţiile prevăzute de lege.”

14. La articolul 8 alineatul (1), după litera e) se Introduc trei noi litere, literele f), g) şi h), cu următorul cuprins:

“f) să acorde operatorului dreptul exclusiv de a presta activitatea prin hotărârea de dare în administrare/hotărârea de atribuire a contractului de delegare a gestiunii, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori;

g) să aprobe anual tarifele serviciului de salubrizare ajustate conform dispoziţiilor legale;

h) să implementeze sistemul de colectare separată a deşeurilor.”

15. La articolul 9, partea introductivă şi litera b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“Art. 9. - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice are următoarele responsabilităţi cu privire la gestionarea deşeurilor:

………………………………………………………………………………………………………….

b) sprijină metodologic şi/sau financiar, în condiţiile legii, autorităţile administraţiei publice locale pentru crearea sistemelor de colectare separată a deşeurilor de la deţinătorii de deşeuri, în vederea eliminării şi valorificării acestora;”.

16. La articolul 11, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(2) Alegerea modalităţii de gestiune a serviciului de salubrizare se face prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale, în conformitate cu strategiile şi programele de salubrizare adoptate la nivelul fiecărei localităţi, precum şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată.”

17. La articolul 12, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“Art. 12. - (1) Raporturile juridice dintre autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului Bucureşti sau dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară şi operatorii serviciului de salubrizare, după caz, sunt reglementate prin:

a) hotărâri privind darea în administrare a serviciului, adoptate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului Bucureşti, în cazul gestiunii directe;

b) hotărâri privind atribuirea şi încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciului, adoptate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului Bucureşti ori, după caz, de adunările generale ale asociaţiilor, în cazul gestiunii delegate.

(2) Contractele de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare se încheie numai pe baza hotărârilor prevăzute la alin. (1) lit. b).”

18. La articolul 13, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

“(4) Atribuirea activităţii de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare se efectuează distinct de celelalte activităţi specifice serviciului de salubrizare.”

19. La articolul 14, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“(2) Durata unui contract de delegare a gestiunii nu poate fi mai mare de 35 de ani, la stabilirea acesteia luându-se în calcul durata necesară amortizării investiţiilor prevăzute în sarcina operatorului/operatorului regional prin contractul de delegare. Durata contractului de delegare poate fi prelungită, în aceleaşi condiţii contractuale, ori de câte ori autoritatea administraţiei publice locale o solicită operatorului, pe baza unei fundamentări tehnico-economice pentru buna executare a serviciului, pentru realizarea unor investiţii noi impuse de modificarea legislaţiei comunitare/naţionale sau a strategiei locale în domeniul gestionării deşeurilor, care nu ar putea fi amortizate în termenul rămas până la finalizarea contractului decât printr-o creştere excesivă a tarifelor şi/sau a taxelor. Prelungirea se poate face cu condiţia ca durata maximă a contractului să nu depăşească 49 de ani.

(3) Prelungirea va fi aprobată, în condiţiile alin. (2), de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului Bucureşti. Contractul de delegare va fi prelungit, în condiţiile legii, printr-un act adiţional încheiat între operatori şi unităţile administrativ-teritoriale/sectoarele municipiului Bucureşti sau asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de salubrizare, în baza mandatului primit.

20. La articolul 14, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

“(4) Stabilirea duratei de prelungire a contractului cu încălcarea dispoziţiilor alin, (2) şi (3) atrage nulitatea de drept a actului adiţional de prelungire a duratei contractului de delegare a gestiunii.”

21. La articolul 20, alineatul (1) se modifica şi va avea următorul cuprins:

“Art. 20. - (1) Operatorii trebuie să presteze serviciul de salubrizare cu respectarea principiilor universalităţii, accesibilităţii, continuităţii, adaptabilităţii şi egalităţii de tratament între utilizatori.”

22. La articolul 20, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

“(11) Operatorii au obligaţia de a pune la dispoziţia deţinătorilor de deşeuri containerele/recipientele, precum şi, după caz, sacii necesari realizării activităţii de precolectare separată a deşeurilor. Costurile de achiziţionare a acestora se includ în tariful ofertat pentru prestarea activităţii de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor, dacă nu sunt puse la dispoziţie de delegatar.”

23. Articolul 22 se abrogă.

24. La articolul 24 alineatul (1), literele a) şi b) şi alineatul (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“a) comunităţile locale considerate în întregul lor sau comunităţile locale componente ale asociaţiilor de dezvoltare comunitară, în cazul activităţilor specifice serviciului public de salubrizare prestate de către operatori a căror contravaloare se achită de autorităţile administraţiei publice focale de la bugetul local;

b) persoanele fizice ori juridice care beneficiază individual de una sau de mai multe activităţi specifice serviciului de salubrizare, în cazul activităţilor a căror contractare se realizează pe baza unui contract de prestare a serviciului de salubrizare, încheiat în nume propriu cu operatorul licenţiat pentru prestarea serviciului în unitatea administrativ-teritorială/sectoarele municipiului Bucureşti respectivă/ respective.

(2) Drepturile utilizatorilor şi condiţiile în care aceştia pot beneficia de serviciul de salubrizare se stabilesc prin regulamentul serviciului, aprobat prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, prin hotărârea asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, pe baza regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare, elaborat de A.N.R.S.C. şi aprobat prin ordin al preşedintelui acesteia.”

25. La articolul 24 alineatul (6), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„d) să asigure precolectarea separată, în recipientele asigurate de operatorul serviciului, distinct inscripţionate şi amplasate în spaţii special amenajate, a deşeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităţilor lucrative pe care le desfăşoară;”.

26. La articolul 25, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,a) recuperarea integrală de către operatori, prin tarife, taxe speciale sau, după caz, subvenţii de la bugetul local, a costurilor de operare şi a investiţiilor pentru înfiinţarea, reabilitarea şi dezvoltarea sistemelor de salubrizare;”.

27. La articolul 26, alineatul (1) se abrogă.

28. La articolul 26, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) şi (22), cu următorul cuprins:

“(21) În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. a), autorităţile administraţiei publice locale împreună cu operatorii au obligaţia să ţină, la zi, evidenţa tuturor utilizatorilor cu şi fără contracte de prestări servicii.

(22) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să instituie taxe speciale, conform prevederilor alin. (2) lit. c), şi să deconteze lunar operatorilor, direct din bugetul local, contravaloarea prestaţiei efectuate la utilizatorii fără contract.”

29. La articolul 26, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(4) Cuantumul şi regimul tarifelor şi taxelor speciale ofertate/aprobate se stabilesc, se ajustează sau se modifică de către autorităţile administraţiei publice locale, în baza fişelor de fundamentare pe elemente de cheltuieli, întocmite de către operatori în conformitate cu normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, elaborate de către A.N.R.S.C.”

30. La articolul 26, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (41) şi (42), cu următorul cuprins:

“(41) În cazul operatorilor care au încheiate contracte de delegare a gestiunii pentru care tarifele ofertate nu au avut la bază o fişă de fundamentare pe elemente de cheltuieli, prima ajustare a tarifelor se va face pe baza fişei de fundamentare, întocmită de către operator, având în vedere cheltuielile realizate în ultimele 12 luni, anterioare propunerii. Nivelul tarifului rezultat nu va depăşi nivelul tarifului actual, ajustat cu indicele de creştere a parametrului de ajustare.

(42) Ajustarea ori modificarea ulterioară a tarifelor/taxelor prevăzute la alin. (41) se face de către autorităţile administraţiei publice locale, la solicitarea operatorilor, cu respectarea normelor metodologice elaborate de A.N.R.S.C.”

31. La articolul 26, alineatul (6) se abrogă.

32. La articolul 30 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„b) atribuirea de către autoritatea administraţiei publice locale/asociaţia de dezvoltare intercomunitară a contractelor de delegare a gestiunii pentru activităţile de salubrizare a localităţilor prevăzute la art. 2 alin. (3), fără respectarea procedurilor legale în vigoare specifice fiecărui tip de contract;”.

33. La articolul 30 alineatul (1), după litera c) se introduc două noi litere, literele d) şi e), cu următorul cuprins:

,,d) nerespectarea strategiei locale cu privire la dezvoltarea şi funcţionarea pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare, aprobată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, de către autorităţile executive ale sectoarelor municipiului Bucureşti;

e) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1).”

34. La articolul 30, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei neurmărirea de către primar a întocmirii proiectului de regulament şi a caietului de sarcini propriu al serviciului.”

35. La articolul 30, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (21)-(24), cu următorul cuprins:

“(21) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei nerespectarea de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiei de a institui taxe speciale pentru utilizatorii care refuză încheierea contractelor de prestări servicii cu operatorii de salubrizare.

(22) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei fapta de aprindere şi/sau ardere a deşeurilor din recipientele de precolectare/colectare sau de ardere a deşeurilor vegetale rezultate de la operaţiunile de curăţare a spaţiilor verzi, arbuştilor, arborilor etc.

(23) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei refuzul utilizatorului de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul de salubrizare licenţiat în aria de delegare respectivă.

(24) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 300 lei încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (6) lit. d).”

36. La articolul 30, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(3) Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale pot stabili, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1)-(24), care constituie contravenţii în domeniul serviciilor de salubrizare.”

37. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 32. - Constatarea contravenţiilor prevăzute de prezenta lege şi aplicarea sancţiunilor se fac de către:

a) persoanele împuternicite din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, pentru contravenţiile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a) şi alin. (22)-(2*);

b) agenţii constatatori ai A.N.R.S.C., pentru contravenţiile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. b), c) şi e) şi alin. (2) şi (21);

c) persoanele împuternicite din cadrul autorităţii executive a unităţii administrativ-teritoriale a municipiului Bucureşti, pentru contravenţia prevăzută la art. 30 alin. (1) lit. d).”

38. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 34. - Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Legii nr. 51/2006, republicată, precum şi cu cele ale Legii privind regimul deşeurilor nr. 211/2011, republicată.”

39. La articolul 36, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 36. - (1) Soluţionarea litigiilor patrimoniale şi nepatrimoniale legate de încheierea şi executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum şi a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competenţa instanţelor de contencios administrativ şi se face în procedură de urgenţă.”

Art. II. - Regulamentul privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 745/2007, cu modificările ulterioare, se modifică în conformitate cu prevederile prezentei legi de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. III. - (1) în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritatea executivă a unităţilor administrativ-teritoriale elaborează şi supune spre aprobare autorităţii deliberative a unităţilor administrativ-teritoriale respective strategia locală cu privire la dezvoltarea şi funcţionarea pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare, prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.

(2) Prevederile legale care vor avea ca efect modificarea clauzelor contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, a Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului de salubrizare şi a altor documente aferente acestora vor fi preluate prin acte adiţionale. În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autorităţile contractante vor fi obligate să încheie actele adiţionale în vederea modificării textului contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, a Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului de salubrizare şi a altor documente aferente acestora.

Art. IV. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 81 alin. (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 81 alin. (4) din aceeaşi lege, autorităţile deliberative ale sectoarelor municipiului Bucureşti au competenţe exclusive în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, atribuirea şi derularea activităţilor serviciului de salubrizare, cu excepţia activităţilor care sunt în competenţa unităţii administrativ-teritoriale a municipiului Bucureşti, respectiv de dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare, de organizare a prelucrării, neutralizării şi valorificării materiale şi energetice a deşeurilor, de organizare a tratării mecano-biologice a deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare, de administrare a depozitelor de deşeuri şi/sau instalaţiilor de eliminare a deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare, precum şi de coordonare, monitorizare şi control al serviciului de salubrizare, de stabilire şi aprobare a indicatorilor de performanţă ai serviciului de salubrizare, după dezbaterea publică a acestora. Autorităţile deliberative ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să respecte strategia locală cu privire la dezvoltarea pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare, aprobată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti pot fi preluate de către autoritatea deliberativă a municipiului Bucureşti, parţial sau total, competenţele autorităţilor deliberative ale sectoarelor municipiului Bucureşti cu privire la înfiinţarea, organizarea, atribuirea şi derularea activităţilor serviciului de salubrizare, la solicitarea motivată a acestora.

Art. V. - Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 4 iulie 2014.

Nr. 99.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 3 iulie 2014.

Nr. 503.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 430/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 430/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 10 iulie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, după punctul 49 se introduc opt noi puncte, punctele 50-57, cu următorul cuprins:

“50. iniţiază, elaborează şi promovează proiecte de acte normative împreună cu Ministerul Economiei, coordonează şi controlează aplicarea acestora în domeniile coordonate şi avizează propunerile legislative ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale în domeniile pentru care a fost investit;

51. fundamentează şi propune proiectul de buget pentru alocarea resurselor necesare funcţionării Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism;

52. sprijină şi consiliază iniţiatorii de acte normative cu implicaţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii şi trimite acestora rezultatele Testului IMM;

53. atrage investiţii pentru sprijinirea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în vederea internaţionalizării activităţilor economice ale acestora;

54. avizează capacitatea instituţională şi eficacitatea educaţională în domeniul programelor şi cursurilor de educaţie antreprenorială;

55. coordonează acţiunile desfăşurate în cadrul noului Program naţional «România HUB» asigurând prin infrastructura existentă şi personalul propriu administrarea programului;

56. elaborează studii, analize, statistici privitoare la impactul măsurilor de sprijin ale Departamentului în activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii,

57. asigură dialogul cu entităţile publice şi private implicate în sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.”

2. La articolul 7, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) în cadrul structurii organizatorice, prin ordin al ministrului delegat pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, se pot organiza compartimente, programe şi colective temporare şi se pot stabili numărul total de posturi, numărul posturilor de conducere şi numărul posturilor de execuţie, fără a se modifica anexa prevăzută la alin. (1).”

3. La articolul 9, alineatele (2), (5) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“(2) Ministrul delegat pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism reprezintă şi angajează Departamentul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice din ţară sau din străinătate, precum şi în justiţie şi în raporturile cu celelalte organe jurisdicţionale. În acest scop, poate da împuternicire de reprezentare secretarilor de stat sau altor persoane din subordine.

………………………………………………………………………………………………………….

 (5) în exercitarea atribuţiilor sale, ministrul delegat pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism emite ordine şi instrucţiuni care pot avea caracter normativ sau individual.

………………………………………………………………………………………………………….

 (7) În cazul în care ministrul delegat pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism nu îşi poate exercita atribuţiile, prin ordin al acestuia va fi nominalizat un înlocuitor, în condiţiile legii, dintre secretarii de stat,”

4. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

“(21) În faţa autorităţilor jurisdicţionale Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism este reprezentat de personal de specialitate, pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare cauză în parte.”

5. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 10. - (1) Ministrul delegat este ajutat în activitatea sa de 2 secretari de stat, numiţi prin decizie a prim-ministrului, precum şi de secretarul general şi de secretarul general adjunct, numiţi în condiţiile legii.

(2) Secretarii de stat exercită atribuţiile delegate prin ordin al ministrului delegat pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism.

(3) Secretarul general şi secretarul general adjunct al Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism au atribuţiile şi responsabilităţile prevăzute la art. 49 alin. (2) din Legea nr. 90/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Aceştia pot îndeplini şi alte atribuţii prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare al Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism ori încredinţate de ministrul delegat pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, potrivit legii.

(4) Secretarul general şi secretarul general adjunct asigură stabilitatea funcţionării Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale dintre structurile acestuia.”

6. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.

Art. II. - Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru fiecare categorie de personal.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul economiei,

Constantin Niţă

Ministrul delegat pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism,

Florin Nicolae Jianu

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale

şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul finanţelor publice,

Ioana Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

 

Bucureşti, 2 iulie 2014.

Nr. 547.

 

ANEXĂ*)

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 430/2013)

 

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Departamentului pentru Întreprinderi Mici ŞI Mijlocii, Mediul de Afaceri ŞI Turism

 

Nr. maxim de posturi = 134 (inclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului şi secretarilor de stat)


*) Anexa este reprodusă în facsimil.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALA

DECIZIA Nr. 13

din 5 iunie 2014

 

Dosar nr. 14/1/2014/HP/P

 

Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Rodica Cosma - judecător la Secţia penală - judecător-raportor

Magdalena Iordache - judecător la Secţia penală

Angela Dragne - judecător la Secţia penală

Valentin Horia Şelaru - judecător la Secţia penală

Mariana Ghena - judecător la Secţia penală

Mirela Sorina Popescu - judecător la Secţia penală

Silvia Cerbu - judecător la Secţia penală

Ana Maria Dascălu - judecător la Secţia penală

Mihaela Mustaţă - magistrat-asistent

 

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. 530/258/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept vizând aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal cu privire la hotărârile de condamnare pronunţate de un alt stat faţă de cetăţeni români aflaţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie.

La şedinţa de judecată a participat doamna Mihaela Mustaţa, magistrat-asistent în cadrul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mîncă, procuror şef birou în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost depuse hotărâri relevante în materie pronunţate de Tribunalul Constanţa, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Judecătoria Craiova, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoria Giurgiu, Curtea de Apel Ploieşti, Judecătoria Miercurea-Ciuc, Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Vrancea, Tribunalul Galaţi şi Judecătoria Galaţi, opiniile magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, Curţii de Apel Galaţi, Tribunalului Vrancea, Curţii de Apel Braşov, Curţii de Apel Craiova, Curţii de Apel Constanţa, Tribunalului Mehedinţi, Judecătoriei Vânju Mare, Tribunalului Mureş, Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, Judecătoriei Târgu Secuiesc, Curţii de Apel Târgu Mureş, Judecătoriei Giurgiu, Tribunalului Ilfov, Tribunalului Ialomiţa şi instanţelor arondate, Curţii de Apel Timişoara, Curţii de Apel Alba Iulia, tribunalului Dolj, Judecătoriei Gheorghieni, Judecătoriei Luduş, Judecătoriei Miercurea Ciuc, Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, Tribunalului Braşov, Judecătoriei Rupea, Tribunalului Galaţi şi Judecătoriei Galaţi, concluzii scrise din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind rezolvarea de principiu a chestiunii de drept supuse dezlegării, precum şi raportul din data de 9 mai 2014, întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat condamnatului P.N., în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, la dosar nefiind însă depus un punct de vedere din partea acestuia privind chestiunea de drept supusă analizei.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după expunerea argumentelor juridice, a apreciat că chestiunea de drept supusă dezlegării poate primi următoarea rezolvare: dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt aplicabile, în condiţiile recunoaşterii de instanţa română competentă, hotărârilor de condamnare pronunţate de un alt stat faţă de cetăţeni români aflaţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea din data de 3 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. 530/258/2014, în baza art. 476 şi următoarele din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând modul de aplicare a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal cu privire la hotărârile de condamnare pronunţate de un alt stat faţă de cetăţeni români aflaţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României.

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentinţa penală nr. 196 din 3 februarie 2014 pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosarul nr. 530/258/2014, în baza art. 595 din Codul de procedură penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, sesizarea transmisă de Comisia prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 836/2013 privind constituirea şi atribuţiile comisiilor de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale privind persoana condamnată P.N., deţinut în Penitenciarul Miercurea-Ciuc, pentru aplicarea legii penale mai favorabile.

Analizând actele dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 12/2004 a Judecătoriei de Instrucţie nr. 2 Castellon - Spania, definitivă prin Hotărârea nr. 886/2005 a Tribunalului Suprem din Spania, inculpatul P.N. a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani de închisoare, pentru comiterea a 7 infracţiuni de agresiune sexuală (dintre care una în fază de tentativă), prevăzute de art. 78-179 din Codul penal spaniol.

Prin Rezoluţia nr. 4.194/11-5/2006 din 15 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti în vederea recunoaşterii Hotărârii nr. 12/2004 a Judecătoriei de Instrucţie nr. 2 din Castel Ion, în conformitate cu art. 145 şi 146 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, ca urmare a cererii transmise Ministerului Justiţiei de către autorităţile judiciare din Spania, prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate P.N. Într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată acestuia de către instanţa din statul solicitant.

Prin Sentinţa penală nr. 10 din 22 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a recunoscut efectele Sentinţei penale nr. 12/2004 pronunţată de Judecătoria de Instrucţie nr. 2 din Castellon (Spania), rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 880/2005 a Tribunalului Suprem, şi a dispus transferul persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 20 de ani de închisoare într-un penitenciar din România. S-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a duratei executate de la 27 august 2002 la zi şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 20 ani închisoare.

Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2.399 din 1 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a respingerii recursului condamnatului.

Având în vedere forma de comitere a infracţiunii de viol reţinute în sentinţa de recunoaştere, comparând limitele de pedeapsă pentru comiterea acestei infracţiuni, astfel cum sunt prevăzute în Codul penal anterior şi în noul Cod pena), s-a constatat că atât art. 197 alin. 1 din Codul penal anterior, cât şi art. 218 alin. (1) din noul Cod penal prevăd o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Prin sentinţa de recunoaştere a hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare din Spania s-a constatat că faptele condamnatului corespund în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de viol şi tentativă de viol prevăzute de art. 197 alin. 1 şi art. 20 raportat la art. 197 alin. 1 din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

S-a constatat că, deşi limita maximă a pedepsei prevăzute în legislaţia penală română pentru infracţiunea comisă în Spania este de 10 ani, în sentinţa de recunoaştere, în mod corect s-a ţinut seama de prevederile art. 145 din Legea nr. 302/2004, în vigoare la data pronunţării sentinţei de recunoaştere, menţinându-se cuantumul de 20 de ani de închisoare, astfel cum a fost stabilit prin sentinţa pronunţată de autorităţile judiciare din Spania,

S-a reţinut că şi în situaţia în care s-ar avea în vedere Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013, nu s-ar ajunge la concluzia că, prin intrarea în vigoare a noului Cod penal, condamnatul ar putea beneficia de vreo prevedere mai favorabilă.

Instanţa de fond a reţinut şi dispoziţiile art. 135 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 300/2013, potrivit cărora “În cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare:

(i) adaptează, prin sentinţă, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanţa străină, potrivit alin. 7 şi 8 sau, atunci când adaptarea nu este posibilă,

(ii) stabileşte şi aplică, prin sentinţă, pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită.”

De asemenea, s-a reţinut că, potrivit alin. 7 al aceluiaşi articol, “În cazul prevăzut la alin. 6 lit. b pct. (i), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanţa străină, atunci când:

b) (...) durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. (...)”

S-a constatat că, pentru faptele comise, autorităţile judiciare din Spania au aplicat condamnatului 10 pedepse cu închisoarea, cuprinse între un an şi 8 ani, iar pedeapsa rezultantă este inferioară totalului pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente. De asemenea, s-a constatat că niciuna dintre pedepsele aplicate pentru vreuna dintre infracţiunile comise nu este mai mare decât pedeapsa maximă prevăzută în legea penală română (atât în Codul penal anterior, cât şi în noul Cod penal) pentru infracţiunile săvârşite.

Pe cale de consecinţă, s-a constatat că pedeapsa de 20 de ani de închisoare, la care se face referire în Sentinţa penală nr. 10/22.01.2007 a Curţii de Apel Bucureşti, ca urmare a recunoaşterii Hotărârii nr. 12/2004 a Judecătoriei de Instrucţie nr. 2 Castellon - Spania, nu poate fi modificată (redusă) prin aplicarea legii mai favorabile, nici raportat la art. 6 din noul Cod penal, nici ca urmare a modificării Legii nr. 302/2004 prin Legea nr. 300/2013.

Împotriva acestei hotărâri, condamnatul P.N. a exercitat calea de atac a contestaţiei, care formează obiectul Dosarului nr. 530/258/2014 al Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar, faţă de modalitatea de aplicare a normelor legale în materie şi faţă de propriile argumente reţinute, a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării, de principiu, a chestiunii de drept vizând modul de aplicare a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, cu privire la hotărârile de condamnare pronunţate de un alt stat faţă de cetăţeni români aflaţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României.

Având în vedere că problema de drept supusă dezbaterii priveşte fondul cauzei şi pentru respectarea principiilor legalităţii şi al echităţii, care guvernează procesul penal, s-a apreciat că se impune suspendarea cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

III. Punctul de vedere al instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Tribunalului Harghita, învestit cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Sentinţei penale nr. 196 din 3 februarie 2014 pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, cu privire la problema de drept supusă analizei, a apreciat că pentru pedepsele aplicate de un alt stat faţă de cetăţeni români aflaţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal.

S-a arătat că, în urma recunoaşterii sentinţei de condamnare, a fost efectuat controlul de compatibilitate a pedepsei executate conform art. 136 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013.

De asemenea, s-a reţinut că, după recunoaşterea sentinţei de condamnare, legea prevede posibilitatea acordării amnistiei şi graţierii drept cauze de modificare a pedepsei, dar nu şi aplicarea legii penale mai favorabile.

A mai reţinut Tribunalul Harghita că nicio dispoziţie legală nu prevede posibilitatea aplicării legii penale mai favorabile faţă de hotărârile de condamnare pronunţate de un alt stat cetăţenilor români aflaţi în executarea pedepsei într-un penitenciar din România, în urma recunoaşterii sentinţei de condamnare de către o instanţă naţională competentă, iar în situaţia în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate, acesta trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare şi să procedeze, dacă este cazul, la deducerea perioadei executate.

IV. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Condamnatul P.N. nu a formulat un punct de vedere scris privind chestiunea de drept supusă analizei, drept conferit de dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în această materie, au fost conturate două opinii, după cum urmează:

Într-oprimă opinie, s-a susţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal şi pentru condamnările pronunţate de un alt stat faţă de cetăţeni români aflaţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României, hotărârea de condamnare fiind recunoscută în baza Legii nr. 302/2004.

S-a susţinut că şi în această situaţie operează principiul personalităţii legii penale, consacrat în ambele legi succesive (art. 9 din Codul penal în vigoare, respectiv art. 4 din Codul penal anterior), situaţia juridică a condamnatului fiind reglementată de legea română, ceea ce face aplicabile dispoziţiile art. 6 din Codul penal.

S-a reţinut că, potrivit acestui principiu, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţârii de către un cetăţean român (...) - art. 9 alin. (1) din Codul penal, respectiv dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită (...) - art. 9 alin. (2) din Codul penal.

Pe de altă parte, a fost avut în vedere faptul că dispoziţiile art. 6 din Codul penal nu fac nicio distincţie între hotărârile de condamnare pronunţate de o instanţă din România şi cele pronunţate de instanţele din străinătate, recunoscute ulterior de o instanţă din România.

Prin urmare, s-a apreciat că nu există niciun motiv care să facă inaplicabile dispoziţiile legii penale române, sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile dintre legile penale succesive, şi persoanelor, cetăţeni români, condamnate definitiv pentru infracţiuni comise în afara ţării, dacă hotărârile de condamnare au fost recunoscute de instanţa română competentă,

Ca atare, condamnaţii transferaţi în România în vederea executării unei hotărâri de condamnare străine, recunoscută de o instanţă din România, au aceleaşi drepturi ca şi condamnaţii aflaţi în executarea unei pedepse aplicate de instanţele naţionale.

În acest sens s-au exprimat următoarele instanţe: Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Galaţi - în opinie majoritară, Tribunalul Vrancea, Curtea de Apei Braşov, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Mehedinţi, Judecătoria Vânju Mare, Tribunalul Mureş, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov şi Judecătoria Târgu Secuiesc.

În cea de-a două opinie s-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, deoarece în această procedură controlul de compatibilitate a pedepsei se efectuează în momentul recunoaşterii sentinţei de condamnare. S-a arătat că nicio dispoziţie legală nu prevede posibilitatea aplicării unei legi penale mai favorabile faţă de condamnări pronunţate de un alt stat cetăţenilor români, acestea fiind şi rămânând condamnări în baza legii penale străine, chiar dacă executarea pedepsei se face într-un penitenciar din România.

S-a apreciat că, în această situaţie, sunt incidente dispoziţiile art. 135 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, s-a arătat că dispoziţiile legale stipulate expres la alin. 6 al articolului anterior menţionat prevăd că, după examinarea hotărârii judecătoreşti străine, instanţa de executare (statul român) recunoaşte şi dispune executarea pedepsei aplicate de instanţa străină, după care adaptează, prin sentinţă, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanţa străină, potrivit alin. (7) (atunci când natura pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde sub aspectul denumirii sau al regimului cu pedepsele reglementate în legea penală română) sau potrivit alin. (8) (atunci când durata pedepsei aplicate depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română).

S-a mai arătat că adaptarea pedepsei aplicate de instanţa străină şi care constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare nu poate avea loc decât în procedura recunoaşterii hotărârii judecătoreşti străine şi nu printr-un proces de reindividualizare post judicium a aceleiaşi pedepse.

În acest sens s-au exprimat următoarele instanţe: Curtea de Apel Târgu Mureş, Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Ialomiţa şi instanţele arondate, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Dolj, Judecătoria Gheorghieni, Judecătoria Luduş, Judecătoria Miercurea-Ciuc, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Tribunalul Braşov, Judecătoria Rupea, Tribunalul Galaţi şi Judecătoria Galaţi.

VI. Jurisprudenţă relevantă în cauză

VI. 1. Examenul jurisprudenţei naţionale în materie

Nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie la nivelul următoarelor instanţe: Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală [care nu a putut stabili existenţa unei practici consacrate vizând aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal cu privire la hotărârile de condamnare pronunţate de un alt stat faţă de cetăţeni români aflaţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României], Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, Tribunalul Satu Mare, instanţele arondate Curţii de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Cluj şi instanţele de judecată arondate, Curtea de Apel laşi şi instanţele de judecată arondate, Tribunalul Olt şi instanţele din circumscripţia teritorială a acestuia, Tribunalul Gorj, Judecătoria Târgu Cărbuneşti, Judecătoria Motru, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Novaci, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Baia de Aramă, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Orşova, Tribunalul Ilfov şi instanţele arondate, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Ialomiţa şi instanţele arondate, Judecătoria Târgu Mureş, Judecătoria Luduş, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Judecătoria Braşov, Judecătoria Zărneşti, Judecătoria Făgăraş, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Tribunalul Covasna, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc, Tribunalul Covasna şi Curtea de Apel Galaţi.

VI .2. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Constituţionale

Nu există decizii în această materie.

VI.3. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

VII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită.

În cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, Ministerul Public, după expunerea argumentelor de drept şi jurisprudenţiale, a arătat că soluţia propusă chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este următoarea: dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt aplicabile, în condiţiile recunoaşterii de instanţa română competentă, a hotărârilor de condamnare pronunţate de un alt stat faţă de cetăţeni români aflaţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României.

VIII. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. Însă aceştia nu au dat curs solicitării, nefiind transmis niciun punct de vedere în acest sens.

IX. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Având în vedere argumentele exprimate în cele două opinii, care s-au evidenţiat în urma examenului jurisprudenţei instanţelor, s-a reţinut că interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în această materie obligă la delimitarea condiţiilor cerute de lege pentru recunoaşterea unei hotărâri pronunţate în străinătate de efectele pe care o astfel de hotărâre le produce după recunoaşterea acesteia de către instanţa română competentă, respectiv faptul că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal nu fac nicio distincţie între hotărârile de condamnare pronunţate de instanţele din România şi cele pronunţate de instanţele unui alt stat, recunoscute ulterior de instanţa competentă.

În acest sens, s-a reţinut că o hotărâre de condamnare pronunţată în străinătate faţă de cetăţenii români, care este recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004, produce pe teritoriul României aceleaşi efecte ca o hotărâre de condamnare pronunţată de instanţele naţionale, condamnaţii transferaţi în România pentru executarea unei pedepse aplicate printr-o hotărâre de condamnare de o instanţă străină, dar recunoscută de instanţa naţională competentă, având aceleaşi drepturi ca şi condamnaţii aflaţi în executarea unor pedepse aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive de către instanţele din România.

S-a mai subliniat că aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive - indiferent dacă acestea au fost pronunţate de instanţele naţionale sau de un stat străin, dar recunoscute de instanţa română competentă - trebuie analizată prin prisma a două principii fundamentale, şi anume principiul legalităţii incriminării, respectiv principiul autorităţii de lucru judecat.

În consecinţă, judecătorul raportor a împărtăşit prima opinie exprimată, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, cu privire la hotărârea de condamnare pronunţată de un alt stat faţă de cetăţeni români aflaţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României.

X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

A. Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, existând o chestiune de drept, constatată în cursul judecăţii, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 530/258/2014, aflat pe rolul Tribunalului Harghita, care a fost învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

Totodată, din verificările efectuate, a rezultat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii a cărei dezlegare se solicită şi, de asemenea, această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Constatând, aşadar, îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Problema de drept ce face obiectul analizei se referă la aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, cu privire la hotărârile de condamnare pronunţate de un alt stat faţă de cetăţeni români aflaţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

Aplicarea legii penale mai favorabile este obligatorie când pedeapsa definitivă aplicată pentru infracţiunea săvârşită depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru aceeaşi infracţiune. În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, instanţa urmează a compara numai pedeapsa aplicată în baza legii vechi cu maximul special prevăzut de legea nouă.

Dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal vizează stricto sensu o hotărâre de condamnare, nefăcând nicio distincţie între hotărârile de condamnare pronunţate de instanţele din România şi cele pronunţate de instanţele unui alt stat, recunoscute ulterior de instanţa competentă, astfel încât se pune în discuţie aplicabilitatea reglementării şi cu privire la hotărârea de condamnare pronunţată de instanţa străină şi recunoscută în condiţiile legii.

Condiţiile recunoaşterii sunt prevăzute în dispoziţiile art. 135 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată.

Astfel, potrivit art. 135 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 136, iar, în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României şi transferarea într-un penitenciar sau într-o unitate medicală din România a persoanei condamnate. În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare infracţiune în parte. Atunci când condiţiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracţiuni, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a hotărârii judecătoreşti străine.

În condiţiile art. 135 alin. (6) lit. a) şi lit. b) pct. (i), respectiv ale alin. (7) şi (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, dispune recunoaşterea şi executarea pedepsei aplicate de instanţa străină, adaptând pedeapsa privativa de libertate aplicată de instanţa străină atunci când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română ori atunci când durata pedepsei aplicate de instanţa străină depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. În această a două ipoteză, adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.

Totodată, pedeapsa stabilită de instanţa română trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent şi să nu agraveze situaţia persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată de statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară.

Această posibilitate de adaptare, respectiv de stabilire a pedepsei, recunoscută expres instanţei naţionale prin dispoziţiile legale menţionate, reprezintă o expresie a principiului legalităţii. Altfel spus, pedeapsa aplicată prin hotărârea străină recunoscută nu va fi executată în statul care recunoaşte respectiva hotărâre decât în măsura în care corespunde limitelor de pedeapsă, precum şi naturii acesteia, prevăzute de legea naţională.

În condiţiile în care dispoziţiile art. 6 din Codul penal reprezintă tot o expresie a principiului legalităţii, incidenţa acestora în ipoteza în discuţie apare justificată, pentru identitate de raţiune.

Această concluzie este susţinută şi de dispoziţiile art. 135 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că punerea în executare a pedepsei aplicate printr-o hotărâre străină recunoscută se realizează potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură penală. Mai mult, art. 144 din aceeaşi lege stabileşte că legea română guvernează executarea. Aceste dispoziţii detaliază o serie de aspecte concrete referitoare la cauze/incidente, intervenite inclusiv în faza de executare şl care au ca efect reducerea pedepsei (deducere, amnistie, graţiere).

Interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în această materie obligă la delimitarea condiţiilor cerute de lege pentru recunoaşterea unei hotărâri pronunţate în străinătate de efectele pe care o astfel de hotărâre le produce după recunoaşterea acesteia de către instanţa română competentă, aceasta deoarece o hotărâre de condamnare care este recunoscută produce, pe teritoriul României, aceleaşi efecte ca şi o hotărâre de condamnare pronunţată de instanţele naţionale, cu atât mai mult cu cât, în momentul recunoaşterii hotărârii, instanţa este datoare să verifice existenţa corespondenţei infracţiunii care a stat la baza condamnării în străinătate şi reincriminarea aceleiaşi fapte în legislaţia naţională. De asemenea, instanţa naţională este obligată să adapteze pedeapsa aplicată condamnatului de statul străin, iar, în situaţia în care aceasta depăşeşte maximul special prevăzut în norma internă de incriminare, este obligatorie coborârea sa la limita maximă prevăzută de legislaţia română pentru infracţiunea săvârşită.

Hotărârile de recunoaştere şi executarea pedepselor aplicate în statul de condamnare constituie dovada implementării, în legislaţia naţională, a prevederilor Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2008 privind principiul recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană. Acestea nu sunt, datorită naturii lor, excluse de legiuitor de la regimul oricărei altei hotărâri de condamnare definitive şi care, prin conversiunea pedepselor, conferă persoanei condamnate într-un alt stat al Uniunii Europene aceleaşi drepturi de care beneficiază o persoană condamnată de o instanţă română şi care execută o pedeapsă definitivă într-un penitenciar din România.

Condamnaţii transferaţi în România pentru executarea unei pedepse aplicate printr-o hotărâre de condamnare de o instanţă străină, dar recunoscută de instanţa naţională competentă, au aceleaşi drepturi ca şi condamnaţii aflaţi în executarea unor pedepse aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive de către instanţele din România. Aplicarea, faţă de aceştia, a unui alt tratament juridic nu ar avea nicio justificare, plasându-l pe condamnatul cetăţean român într-o poziţie discriminatorie în raport cu ceilalţi condamnaţi, toţi cetăţeni români (a căror situaţie juridică este examinată din oficiu în cazul intervenţiei unor legi penale succesive, pentru stabilirea legii mai favorabile), numai pe considerentul că au fost sancţionaţi definitiv de către instanţele naţionale, aspect care goleşte de conţinut principiul personalităţii legii penale, precum şi decizia-cadru enunţată anterior.

În condiţiile în care, din punctul de vedere al efectelor, amnistia nu numai că înlătură răspunderea penală, dar, dacă intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, iar graţierea înlătură, total sau parţial, executarea pedepsei ori are loc comutarea acesteia în alta mai uşoară, cu atât mai mult, în cazul hotărârilor de recunoaştere şi executare a pedepselor aplicate în statul de condamnare, apare ca justificată aplicarea legii penale mai favorabile.

Pe de altă parte, nu trebuie ignorat faptul că, după recunoaşterea hotărârii pronunţate în străinătate, persoanele condamnate au, în ceea ce priveşte executarea pedepsei, aceleaşi drepturi, putând formula, spre exemplu, ca şi ceilalţi deţinuţi condamnaţi de instanţele române, contestaţii la executare conform art. 598 din Codul de procedură penală, iar una dintre situaţiile în care se poate formula o astfel de contestaţie este chiar invocarea unei cauze de stingere sau de micşorare a pedepsei [art. 598 lit. d) din Codul de procedură penală]. De asemenea, pot formula, pe cale principală sau incidentală, cereri de contopire a pedepselor, în condiţiile în care, în cadrul procedurii de recunoaştere, instanţa română competentă este obligată să reducă pedeapsa la limita maximă prevăzută de norma de incriminare din legislaţia internă, pentru aceleaşi raţionamente, este obligată, după recunoaştere, să aplice şi legea penală mai favorabilă, în condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Codul penal.

Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive - indiferent dacă acestea au fost pronunţate de instanţele naţionale sau de un stat străin, dar recunoscute de instanţa română competentă - trebuie analizată prin prisma a două principii fundamentale, şi anume principiul legalităţii incriminării, respectiv principiul autorităţii de lucru judecat.

Potrivit primului principiu, nicio pedeapsă nu poate fi aplicată decât dacă era prevăzută de legea penală în momentul săvârşirii infracţiunii (nulla poena sine lege). De asemenea, nu pot fi aplicate alte pedepse decât cele prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă.

Acest principiu impune obligaţia ca orice sancţiune să îşi găsească temei în lege, nu numai în momentul pronunţării, ci şi pe întreaga durată a executării pedepsei.

Principiul autorităţii de lucru judecat (care are două efecte de natură diferită: un efect pozitiv, şi anume acela că hotărârea care a dobândit autoritate de lucru judecat poate fi pusă în executare şi un efect negativ care constă în faptul că hotărârea cu autoritate de lucru judecat, datorită faptului că dobândeşte valoare de adevăr în ceea ce priveşte fapta şi persoana judecată, creează un obstacol în reanalizarea, de către instanţă, a conflictului soluţionat definitiv) sau principiul intangibilităţii lucrului judecat poate fi influenţat doar prin apariţia unei legi noi unde maximul special prevăzut de aceasta este mai mic decât pedeapsa aplicată în baza legii vechi. Astfel, dacă legea nouă modifică cuantumul pedepselor în favoarea celui condamnat, rezultă un plus de pedeapsă pe care condamnatul ar continua să-l execute, deşi nu mai este prevăzut de legea în vigoare. Ceea ce este valabil pentru întreaga pedeapsă - regula nulla poena sine lege - trebuie să fie valabil şi pentru o parte din aceasta.

Pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 6 din Codul penal - indiferent dacă ne aflăm în privinţa unei hotărâri de condamnare pronunţate de către o instanţă naţională sau a unei hotărâri de condamnare pronunţate de un stat străin şi recunoscută de o instanţă română - este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) să existe o hotărâre definitivă la pedeapsa închisorii, a detenţiunii pe viaţă sau a amenzii; b) ulterior hotărârii definitive de condamnare - dar înainte de executarea completă a pedepsei - să intervină o lege penală nouă; c) legea penală nouă să prevadă o pedeapsă mai uşoară decât pedeapsa prevăzută de legea care a stat la baza condamnării; d) pedeapsa pronunţată prin hotărârea definitivă să depăşească maximul de pedeapsă prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea respectivă.

Astfel cum s-a arătat anterior, raţiunea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal este aceea ca persoana condamnată să nu execute o pedeapsă peste maximul special prevăzut de legea nouă, stabilindu-se un echilibru între pedeapsa aplicată în baza legii vechi şi limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru aceeaşi infracţiune. Ori de câte ori legea nouă prevede acelaşi maxim special de pedeapsă ca şi legea veche, indiferent dacă minimul special este mai redus decât în legea veche, legea nouă nu va fi mai uşoară şi, prin urmare, nu vor putea fi reţinute dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal.

De asemenea, nu au relevanţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, eventualele diferenţe cu privire la condiţiile de incriminare sau urmărire, eventualele modificări ale normei de incriminare (criterii ce sunt luate în considerare în examinarea legii penale mai favorabile pentru cauzele aflate în curs de judecată).

O astfel de interpretare se impune şi prin prisma dispoziţiilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - care la alin. 1 stipulează că “nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii” - şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, s-a statuat că orice dispoziţie legală poate fi susceptibilă de o interpretare judiciară, fiind necesar a fi elucidate punctele îndoielnice, însă cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi în mod rezonabil previzibil.

Previzibilitatea legii nu împiedică persoana în cauză să recurgă la declanşarea unei alte evaluări, dar la un nivel rezonabil, în cadrul circumstanţelor cauzei, a consecinţelor care rezultă dintr-un act determinat (Cazul Cantorii contra Franţei, “Legalitatea condamnării penale”, în Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ediţia a 6-a, pag. 389).

Imposibilitatea retroactivării pedepselor, necesitatea caracterului previzibil al acestora, corelate cu principiul legalităţii incriminării şi cu principiul autorităţii de lucru judecat, obligă instanţa să verifice şi să procedeze, atunci când sunt îndeplinite condiţiile legii, la reducerea pedepselor definitive, dacă cuantumul stabilit anterior depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită.

Concluzionând, în considerarea celor expuse, rezultă că, deşi cadrul legal nu reglementează aplicarea legii penale mai favorabile în raport cu hotărârile de condamnare pronunţate de un alt stat faţă de cetăţeni români aflaţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României, după recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine, regimul juridic al unor astfel de hotărâri de condamnare legitimează aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. 530/258/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal cu privire la hotărârile de condamnare pronunţate de un alt stat faţă de cetăţeni români aflaţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României.

Dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile şi cu privire la hotărârea de condamnare pronunţată de un alt stat faţă de cetăţenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 iunie 2014.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător CORINA MICHAELA JÎJÎIE

Magistrat-asistent,

Mihaela Mustaţă

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind lansarea în circuitul numismatic a două monede (din aur şi din argint) dedicate Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni - Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu

 

Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 30 iunie 2014, două monede (din aur şi din argint) dedicate Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni - Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Art. 2. - Caracteristicile monedelor sunt următoarele:

 

Valoare nominală

100 lei

10 lei

Metal

aur

argint

Titlu

900%o

999%0

Formă

rotundă

rotundă

Diametru

21 mm

37 mm

Greutate

6,452 g

31,103 g

Calitate

pro of

proof

Cant

zimţat

zimţat

 

Aversul monedei din aur prezintă biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti şi icoanele a trei dintre cele patru hramuri ale acesteia: Sf. Gheorghe, Sf. Parascheva şi Sf. Nicolae, candela de deasupra mormântului voievodului Constantin Brâncoveanu aflat în biserică, stema României, anul de emisiune “2014” şi valoarea nominală “100 LEI”, iar la exterior, în arc de cerc, inscripţiile “ROMÂNIA” şi “BISERICA SF. GHEORGHE NOU BUCUREŞTI”.

Aversul monedei din argint prezintă biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti şi icoanele a trei dintre cele patru hramuri ale acesteia: Sf. Gheorghe, Sf. Parascheva şi Sf. Nicolae, candela de deasupra mormântului voievodului Constantin Brâncoveanu aflat în biserică, stema României, anul de emisiune “2014” şi valoarea nominală “10 LEI”, iar la exterior, în arc de cerc,  inscripţiile “ROMÂNIA” şi “BISERICA SF. GHEORGHE NOU BUCUREŞTI”.

Reversul, comun celor două monede, redă portretele Sfinţilor Martiri Brâncoveni, aşa cum sunt reprezentate în tabloul votiv din biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, anul evenimentului comemorat “1714”, în interior, circular, inscripţiile “SF. RADU SF. ŞTEFAN SF, CONSTANTIN SFETNICUL IANACHE SF. MATEI” şi “SF. VOJEVOD CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”, iar la exterior, în arc de cerc, inscripţia “SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI”.

Art. 3. - Monedele din aur şi monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Art. 4. - Monedele din aur şi argint dedicate Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni - Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Art. 5. - Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din aur şi argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, laşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 25 iunie 2014.

Nr. 21.

 

RECTIFICĂRI

 

La Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 619/360/2014 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2014 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 şi 403 bis din 30 mai 2014, se face următoarea rectificare:

- în anexa 23, art. 9 alin. (1) lit. b) subpct. b1), la pct. 1 şi 2, în loc de: “psihiatrie cronici şi TBC osteoarticular,,..” se va citi:.....psihiatrie cronici,...”.

 

La Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.597/2014 pentru modificarea şi completarea Metodologiei de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6.143/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 25 iunie 2014, se face următoarea rectificare:

- în anexa nr. 3, la coloana “Criterii de performanţă”, subpct. 1.4, în loc de: “1.4. Participarea la activităţi...” se va citi: “1.4. Proiectarea de activităţi,..”.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.