MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 545/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 545         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 23 iulie 2014

 

SUMAR

 

DECRETE

 

543. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

544. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 332 din 12 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Decizia nr. 357 din 25 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

ACTE ALE OFICIULUI ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

            67. - Decizie privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 209A din 20 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 6.459/2/2012

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 847/2014,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Ion Băcan, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 21 iulie 2014.

Nr. 543.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 850/2014,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Vasile Mandici, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 21 iulie 2014.

Nr. 544.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 332

din 12 iunie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin,

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Finanţelor Publice “Samfisc” Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Costel Sălăgeanu, în Dosarul nr. 4.650/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 45D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 46D/2014 şi nr. 379-382D/2014, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Sindicatul Finanţelor Publice “Samfisc” Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Ildiko Herţeg în Dosarul nr. 4.653/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă, de Sindicatul Finanţelor Publice “Samfisc” Satu Mare, în reprezentarea membrilor de sindicat Anetta Rozalia Debreceni, Mihai Barth, Suciu Gyorfi Daniela, în dosarele nr. 4.918/83/2013, nr. 4.933/83/2013 şi nr. 4.936/83/2013 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Ioan Bartha în Dosarul nr. 4.939/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.

7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, În temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 46D/2014 şi nr. 379-382D/2014 la Dosarul nr. 45D/2014, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 383/2011, nr. 260/2014 şi nr. 308/2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin încheierea din 8 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.650/83/2013, şi prin încheierea din 4 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.653/83/2013, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Sindicatul Finanţelor Publice “Samfisc” Satu Mare, în reprezentarea membrilor de sindicat Costel Sălăgeanu şi Ildiko Herţeg, în cadrul unor litigii de muncă având ca obiect soluţionarea contestaţiilor la deciziile de concediere.

10. Prin încheierile din 10 aprilie 2014, pronunţate în dosarele nr. 4.918/83/2013, nr. 4.933/83/2013, nr. 4.936/83/2013 şi nr. 4.939/83/2013, Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Sindicatul Finanţelor Publice “Samfisc” Satu Mare, în reprezentarea membrilor de sindicat Anetta Rozalia Debreceni, Mihai Barth, Suciu Gyorfi Daniela, respectiv de reclamantul Ioan Bartha în cadrul unor litigii de muncă având ca obiect soluţionarea contestaţiilor la deciziile de concediere.

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie privind egalitatea în faţa legii, art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Referitor la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, arată că dispoziţiile de lege criticate disting între cetăţenii României în funcţie de sectorul de activitate în care sunt angajaţi. Astfel, dacă pentru cetăţenii angajaţi în sistem privat se recunosc beneficiile prevederilor art. 68-73 din Codul muncii, aceste beneficii sunt excluse pentru cetăţenii angajaţi în instituţii şi autorităţi publice. De asemenea, autorii excepţiei susţin că sunt încălcate şi prevederile art. 20 alin. (1) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie raportate la art. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării.

12. Cu privire la încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituţie, autorii excepţiei arată că angajaţii în instituţii şi autorităţi publice sunt lipsiţi de măsurile de protecţie socială vizând atenuarea consecinţelor concedierii, care constau în acordarea sprijinului pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi şi în compensaţiile ce urmează a fi acordate salariaţilor concediaţi.

13. Referitor la art. 53 din Constituţie, susţin că, în contextul menţionat, art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii realizează o restrângere a exerciţiului dreptului la măsuri de protecţie socială în caz de concediere, fără a fi dovedită nevoia apărării securităţii naţionale, a ordinii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. De asemenea, restrângerea beneficiilor prevăzute la art. 68-73 din Legea nr. 53/2003 pentru categoria de salariaţi din instituţiile şi autorităţile publice este dispusă fără să fie dovedită necesitatea acestei măsuri într-o societate democratică, fără ca măsura să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, fiind astfel o măsură aplicată în mod discriminatoriu, ce aduce atingere existenţei dreptului.

14. Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă şi Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă argumentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 383/2011.

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

16. Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în dosarele Curţii Constituţionale nr. 45D/2014 şi nr. 46D/2014, consideră, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 383/2011. În plus, cu privire la critica referitoare la art. 41 alin. (2) din Constituţie, apreciază că reglementarea măsurilor de protecţie socială este de competenţa exclusivă a legiuitorului şi că nicio dispoziţie din Constituţie nu consacră dreptul persoanelor concediate la plăţi compensatorii. Referitor la art. 53 din Constituţie, consideră că dispoziţiile de lege criticate nu pun în discuţie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale.

17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 IU. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial la României nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile de lege criticate au fost introduse în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prin art. I pct. 37 din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011. Astfel, dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, au următorul cuprins: “Prevederile art. 68-73 nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice,”

20. Prevederile art. 68-73, la care fac referire dispoziţiile de lege criticate, fac parte din secţiunea 5 - “Concedierea colectivă. Informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierilor colective”a capitolului V-”încetarea contractului individual de muncă” din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevăd următoarele:

- Art. 68: “(1) Prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de:

a) cel puţin 10 salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi mai mult de 20 de salariaţi şi mai puţin de 100 de salariaţi;

b) cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi;

c) cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi.

(2) La stabilirea numărului efectiv de salariaţi concediaţi colectiv, potrivit alin. (1), se iau în calcul şi acei salariaţi cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din iniţiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiţia existenţei a cel puţin 5 concedieri.”;

- Art. 69: (1) în cazul în care angajatorul intenţionează să efectueze concedieri colective, acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire cel puţin la:

a) metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi;

b) atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi.

(2) în perioada în care au loc consultări, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligaţia să le furnizeze toate informaţiile relevante şi să ie notifice, în scris, următoarele:

a) numărul total şi categoriile de salariaţi;

b) motivele care determină concedierea preconizată;

c) numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere:

d) criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;

e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor;

f) măsurile pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiile ce urmează să f/e acordate salariaţilor concediaţi, conform dispoziţiilor legale şi/sau contractului colectiv de muncă aplicabil;

g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile;

h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaţilor concediaţi.

(3) Criteriile prevăzute la alin. (2) Iii d) se aplică pentru departajarea salariaţilor după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă.

(4) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se menţin indiferent dacă decizia care determină concedierile colective este luată de către angajator sau de o întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului.

(5) în situaţia în care decizia care determină concedierile colective este luată de o întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului, acesta nu se poate prevala, în nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), de faptul că întreprinderea respectivă nu i-a furnizat informaţiile necesare.”;

- Art. 70: angajatorul are obligaţia să comunice o copie a notificării prevăzute la art. 69 alin. (2) inspectoratului teritorial de muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă la aceeaşi dată la care a comunicat-o sindicatului sau, după caz, reprezentanţilor salariaţilor.;

- Art. 71: “(1) Sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului salariaţilor concediaţi, într-un termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării.

(2) Angajatorul are obligaţia de a răspunde în scris şi motivat la propunerile formulate potrivit prevederilor alin, (1), în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora.”;

- Art. 72: (1) în situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, potrivit prevederilor art. 69 şi 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă toate informaţiile relevante cu privire la intenţia de concediere colectivă, prevăzute la art. 69 alin. (2), precum şi rezultatele consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, prevăzute la art. 69 alin. (1) şi art. 71, în special motivele concedierilor, numărul total al salariaţilor, numărul salariaţilor afectaţi de concediere şi data de la care sau perioada în care vor avea loc aceste concedieri.

(3) Angajatorul are obligaţia să comunice o copie a notificării prevăzute la alin. (1) sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor, la aceeaşi dată la care a comunicat-o inspectoratului teritorial de muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă.

(4) Sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor pot transmite eventuale puncte de vedere inspectoratului teritorial de muncă.

(5) La solicitarea motivată a oricăreia dintre părţi, inspectoratul teritorial de muncă, cu avizul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, poate dispune reducerea perioadei prevăzute la alin. (1), fără a aduce atingere drepturilor individuale cu privire la perioada de preaviz.

(6) Inspectoratul teritorial de muncă are obligaţia de a informa în termen de 3 zile lucrătoare angajatorul şi sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, după caz, asupra reducerii sau prelungirii perioadei prevăzute la alin. (1), precum şi cu privire fa motivele care au stat la baza acestei decizii.”;

- Art. 73: (1) în perioada prevăzută la art. 72 alin. (1), agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă trebuie să caute soluţii la problemele ridicate de concedierile colective preconizate şi să le comunice în timp util angajatorului şi sindicatului ori, după caz, reprezentanţilor salariaţilor.

(2) La solicitarea motivată a oricăreia dintre părţi, inspectoratul teritorial de muncă, cu consultarea agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, poate dispune amânarea momentului emiterii deciziilor de concediere cu maximum 10 zile calendaristice, în cazul în care aspectele legate de concedierea colectivă avută în vedere nu pot fi soluţionate până la data stabilită în notificarea de concediere colectivă prevăzută la art. 72 alin. (1) ca fiind data emiterii deciziilor de concediere.

(3) Inspectoratul teritorial de muncă are obligaţia de a informa în scris angajatorul şi sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, după caz, asupra amânării momentului emiterii deciziilor de concediere, precum şi despre motivele care au stat la baza acestei decizii, înainte de expirarea perioadei iniţiale prevăzute la art. 72 alin, (1).”

21. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, autorii excepţiei fac referire la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la art. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la egalitate.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora, în cazul concedierilor colective, obligaţiile angajatorului cu privire la informare, consultare şi notificare nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice au fost introduse în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prin art. I pct. 37 din Legea nr. 40/2011. În expunerea de motive a Legii nr. 40/2011 se precizează că modificările propuse vizează “În principal flexibilizarea relaţiilor de muncă, dinamizarea pieţei muncii şi armonizarea prevederilor Codului muncii cu Directivele Europene”. Astfel, Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 225 din 12 august 1998, prevede la art. 1-4 dispoziţii similare cu cele cuprinse în art. 68-73 din Legea nr. 53/2003, referitoare la informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierilor colective. La art. 1 alin. (2) lit. b), Directiva prevede următoarele: “Prezenta directivă nu se aplică în cazul: [...] (b) lucrătorilor din administraţia publică sau din instituţiile de drept public (sau, în statele membre în care acest concept nu este cunoscut, de organisme echivalente);”

23. Referitor la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea s-a pronunţat, pe calea controlului de constituţionalitate a priori asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, prin Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, constatând că acestea nu contravin principiului egalităţii în drepturi. Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate creează, într-adevăr, un tratament juridic diferit pentru salariaţii din instituţiile publice şi autorităţile publice în raport cu ceilalţi salariaţi, în sensul în care acestora nu le sunt aplicabile dispoziţiile codului referitoare la concedierea colectivă şi garanţiile care însoţesc o asemenea măsură. Pentru a conchide, însă, că această diferenţă de tratament aduce atingere dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor este necesar a se analiza dacă cele două categorii de salariaţi se află în situaţii identice ori comparabile prin prisma normei legale avute în vedere.

24. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că instituţia concedierii colective, cu tot ceea ce aceasta presupune în înţelesul Codului muncii, nu se poate aplica la nivelul personalului din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere situaţia specifică a acestuia. O atare viziune este justificată de faptul că, aşa cum Curtea arăta şi prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, “cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele de bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizaţiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat şi un angajator”. Cele reţinute mai sus nu au semnificaţia faptului că nu se vor putea lua măsuri de concediere colectivă la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice şi nici că eventualele măsuri de concediere colectiva pot fi dispuse de către angajatorul public numai în virtutea propriei voinţe şi a propriului act de decizie* Din contră, măsurile de concediere colectivă în privinţa personalului din instituţiile şi autorităţile publice al cărui raport de muncă izvorăşte în temeiul unui contract individual de muncă se vor putea face doar în baza unor reglementări primare speciale, care vor cuprinde măsuri de acompaniere corespunzătoare, de natură să nu discrimineze această categorie de salariaţi faţă de salariaţii din mediul privat.

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

26. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit normei constituţionale invocate, salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială care privesc: securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, “precum şi în alte situaţii specifice, stabilite prin lege”. Prin urmare, nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa măsuri de protecţie specială în caz de concediere colectivă a angajaţilor din instituţiile şi autorităţile publice. Astfel, legiuitorul poate să instituie - în ipoteza unor concedieri colective - măsuri de protecţie specială a angajaţilor şi să reglementeze şi condiţiile în care acestea se vor acorda.

27. Cât priveşte susţinerea referitoare la compensaţiile ce urmează a fi acordate salariaţilor concediaţi, aceleaşi argumente conduc la concluzia că şi aceasta este neîntemeiată. De altfel, prin Decizia nr. 941 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 12 decembrie 2012, Curtea a reţinut că “dreptul la plăţi compensatorii nu este un drept constituţional, legiuitorul dispunând de o marjă de apreciere în stabilirea măsurilor de protecţie socială diferenţiate pe categorii de salariaţi.” Pe de altă parte, nici Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective nu prevede posibilitatea aplicării măsurilor de protecţie specială în ipoteza concedierilor colective pentru angajaţii din instituţiile şi autorităţile publice şi nici obligaţia de a se acorda compensaţii băneşti.

28. Referitor la pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, Curtea observă că aceste dispoziţii constituţionale nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.

29. Ţinând cont de toate aceste considerente, Curtea reţine că nici art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor nu este încălcat prin dispoziţiile de lege criticate.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Finanţelor Publice “Samfisc” Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Costel Sălăgeanu, în Dosarul nr. 4.650/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă, de Sindicatul Finanţelor Publice “Samfisc” Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Ildiko Herţeg, în Dosarul nr. 4.653/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă, de Sindicatul Finanţelor Publice “Samfisc” Satu Mare, în reprezentarea membrilor de sindicat Anetta Rozalia Debreceni, Mihai Barth, Suciu Gyorfi Daniela, în dosarele nr. 4.918/83/2013, nr. 4.933/83/2013 şi nr. 4.936/83/2013 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi de Ioan Bartha în Dosarul nr. 4.939/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 iunie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 357

din 25 iunie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ullmann Shalom Alfred în Dosarul nr. 2.516/111 /CA/2013* - P. I. al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 712D/2013.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 12 iunie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere solicitarea reprezentantului autorului excepţiei de amânare a pronunţării în vederea depunerii de note scrise, Curtea, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a amânat pronunţarea pentru data de 24 iunie 2014. La această dată, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru 25 iunie 2014, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 18 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.516/111/CA/2013* - PI., Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitu­ţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia a fost invocată de reclamantul Ullmann Shalom Alfred într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a Deciziei nr. 161 din 11 decembrie 2012 emisă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin reglementarea legală criticată se instituie un regim diferenţiat şi discriminatoriu de tratament între persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, şi persoanele fizice îndreptăţite la măsuri reparatorii, deoarece acestea din urmă beneficiază de un alt regim de despăgubire, şi anume cel instituit de art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001. Se arată că, în timp ce persoanele fizice îndreptăţite primesc drept despăgubire o sumă ce reprezintă valoarea de piaţă a imobilelor, persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice, primesc echivalentul unei valori “contabile”. Aşa fiind, autorul excepţiei apreciază că prin modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii reglementată de textul de lege criticat se instituie o discriminare evidentă, în funcţie de calitatea persoanei.

5. Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor în situaţiile reglementate de art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea dreptului său de a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din trecut.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale. În acest sens, reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate deduce pretinsa neconstituţionalitate a acestor prevederi de lege din faptul că legiuitorul a stabilit că persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, să primească despăgubiri prin recalcularea valorii acţiunilor în baza valorii activului net din ultimul bilanţ contabil, soluţie legislativă apreciată ca fiind discriminatorie în raport cu modalitatea de despăgubire a altor persoane beneficiare ale aceluiaşi act normativ. În acest context, autorul excepţiei compară soluţia legislativă cuprinsă în art. 31 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu cea a art. 11 alin. (6) din acelaşi act normativ, prin care este stabilită modalitatea de evaluare a unor imobile. Cu privire la acest aspect, Avocatul Poporului invocă Decizia nr. 486/2003 prin care Curtea Constituţională a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.

8. Totodată, Avocatul Poporului apreciază că modalitatea de despăgubire instituită de normele legale criticate se aplică tuturor beneficiarilor Legii nr. 10/2001, statul asigurând în acest mod un cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situaţii juridice similare, fără privilegii şi fără discriminări. De asemenea, apreciază că nu se aduce atingere nici dreptului de proprietate privată, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. Textul de lege criticat prevede că;

“Recalcularea valorii acţiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanţ contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Naţională a României prin Ordinul nr. 3/2001 privind coeficientul de actualizare a valorii leului de la data de 11 iunie 1948 până la data de 14 februarie 2001 şi a indicelui inflaţiei stabilit de Institutul Naţional de Statistică, precum şi a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăţilor pe acţiuni, în cazul în care bilanţul este anterior acesteia. Actualizarea se face până la data de 14 februarie 2001.”

12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, precum şi ale art. 44 alin. (2) teza întâi potrivit cărora proprietatea este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în prezenta cauză, prin Dispoziţia Primarului Municipiului Oradea nr. 2.716/2010 s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a lui Ullmann Shalom Alfred la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cota sa parte de 85 de acţiuni dintr-un număr total de 120, deţinute de antecesorii săi din capitalul social al Societăţii Anonime pe Acţiuni “Kurlander şi Ullmann”, proprietara tabulară a imobilului revendicat de autorul excepţiei. Prin Decizia nr. 161/2012, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii corespunzător celor 85 de acţiuni deţinute de antecesoarea lui Ullmann Shalom Alfred, această decizie fiind înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea titlului de despăgubire.

14. În acest context, Curtea reţine că, nemulţumit fiind de măsurile reparatorii acordate în calitate de moştenitor al antecesoarei sale, autorul excepţiei susţine că art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul căruia i-au fost stabilite măsurile reparatorii, instituie un tratament discriminatoriu între persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, care primesc drept despăgubire echivalentul unei valori “contabile” şi persoanele fizice îndreptăţite la măsuri reparatorii, deoarece acestea din urmă beneficiază de un alt regim de despăgubire, şi anume cel instituit de art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, primind o sumă ce reprezintă valoarea de piaţă a imobilelor.

15. Faţă de critica formulată, Curtea reţine că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobile şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, potrivit art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aceste persoane, recalcularea valorii acţiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanţ contabil. Aşa fiind, în categoria titularilor dreptului de restituire, persoane fizice, sunt incluse şi persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobile şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.

16. Astfel, Curtea constată că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt îndreptăţite, în înţelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv. Măsurile reparatorii prin echivalent se vor propune după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, efectuată potrivit art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în baza valorii activului net din ultimul bilanţ contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Naţională a României prin Ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 4 mai 2001, şi a indicelui inflaţiei stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăţilor pe acţiuni, în cazul în care bilanţul este anterior acesteia. Curtea remarcă faptul că, în ipoteza prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, nu există identitate între titularul dreptului de restituire şi titularul dreptului de proprietate la momentul preluării abuzive de către stat a imobilelor sau a altor active. Astfel, în timp ce titularul dreptului de proprietate a fost o persoană juridică, titularul dreptului de restituire este o persoană (sau mai multe) care au făcut parte din structura asociaţiilor persoanei juridice. Acest aspect presupune însă faptul că persoana juridică, titulară a dreptului de proprietate, şi-a încetat existenţa.

17. În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei, a prevederilor art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea constată că acestea prevedeau că valoarea construcţiilor expropriate care nu se pot restitui în natură şi a terenurilor aferente acestora se stabilea potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare. În prezent, ca urmare a apariţiei Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 21 alin. (6) din acest act normativ, evaluarea imobilului se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi, de către Secretariatul Comisiei Naţionale, şi se exprimă în puncte. De altfel, Curtea observă că prin art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 a fost abrogată orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare.

18. Curtea reţine că art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, guvernează regimul juridic al imobilelor expropriate, aceste prevederi de lege conţinând reguli speciale privind restituirea prin echivalent în cazul imobilelor expropriate, stabilind diferite modalităţi de despăgubire. Or, în speţa de faţă, invocarea de către autorul excepţiei a acestui text de lege nu are nicio relevanţă, având în vedere faptul că măsurile reparatorii ce urmează a fi acordate nu au în vedere un imobil expropriat, ci au în vedere stabilirea valorii acţiunilor deţinute de antecesoarea autorului excepţiei din capitalul social al Societăţii Anonime pe Acţiuni “Kurlander şi Ullmann”, proprietara tabulară a imobilului revendicat, trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru naţionalizarea unor imobile, publicat în Buletinul Oficial nr. 36 din 20 aprilie 1950.

19. Având în vedere aspectele mai sus reţinute, Curtea constată că persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, şi persoanele fizice îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilele expropriate nu se află în aceeaşi situaţie juridică. Astfel, în timp ce persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, beneficiau de evaluarea imobilelor potrivit valorii de piaţă a acestora, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare [astfel cum era prevăzut în vechea reglementare, potrivit art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, în prezent prin aplicarea grilei notariale], în situaţia persoanelor fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, această modalitate de evaluare nu poate fi aplicată. Aceasta deoarece persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice, nu sunt proprietari ai imobilelor, ci acţionari/asociaţi la societatea care deţinea imobilele în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv de către stat. Aceştia nu aveau decât un drept de creanţă asupra societăţii, exprimat în valoarea acţiunilor deţinute de persoana fizică din capitalul social al societăţii. Din acest considerent, în cazul deţinătorilor de acţiuni, legiuitorul a stabilit Că modalitatea de recalculare a valorii acestora se va realiza potrivit art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, recalcularea valorii acţiunilor făcându-se în baza valorii activului net din ultimul bilanţ

contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Naţională a României prin Ordinul nr. 3/2001 şi a indicelui inflaţiei stabilit de Institutul Naţional de Statistică, precum şi a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăţilor pe acţiuni, în cazul în care bilanţul este anterior acesteia.

20. Aşa fiind, Curtea constată că modalitatea diferită de stabilire a măsurilor reparatorii în echivalent este determinată de situaţia juridică a bunului asupra căruia poartă dreptul; pe de o parte, în situaţia prevăzută de art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 este vorba de un imobil expropriat, al cărui proprietar era persoana fizică la data preluării abuzive a acestuia de către stat (situaţie juridică invocată de autorul excepţiei, dar neaplicabilă în cauză), iar, pe de altă parte, este vorba despre acţiuni deţinute de persoana fizică, acţionar la persoana juridică care deţinea imobilul în proprietate la data preluării de către stat [situaţie juridică reglementată de art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, text incident în cauză]. Ca atare, Curtea consideră că legiuitorul a ales să reglementeze în mod diferit modalitatea de calcul a despăgubirilor, în funcţie de situaţiile juridice diferite în care se găsesc beneficiarii Legii nr. 10/2001 şi, mai ales, în funcţie de regimul juridic al bunului, fără a se putea invoca, însă, o situaţie discriminatorie, în funcţie de calitatea persoanei.

21. Curtea reţine, totodată, că prin Decizia nr. 641 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008, “s-a stabilit că acţionarii la persoane juridice proprietare ale imobilelor trecute în mod abuziv în proprietatea statului au dreptul la despăgubiri prin echivalent. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie s-a statuat că cei îndreptăţiţi la acordarea de măsuri reparatorii nu sunt proprietari, ci au doar vocaţia de a deveni proprietari, astfel încât dispoziţiile legale care reglementează modul de acordare a măsurilor reparatorii nu pot să încalce dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie referitoare la dreptul de proprietate, întrucât dreptul de proprietate al celor îndreptăţiţi este inexistent.”

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ullmann Shalom Alfred în Dosarul nr. 2.516/111/CA/2013* - P.I. al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

ACTE ALE OFICIULUI ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

DECIZIE

privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 209A din 20 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 6.459/2/2012

 

În conformitate cu prevederile art. 1312 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere Referatul Direcţiei registre şi gestiune colectivă nr. RGII/5.370 din 25 iunie 2014,

în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare, a Deciziei prim-ministrului nr. 427/2012 privind numirea directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, precum şi a Deciziei prim-ministrului nr. 73/2014 privind exercitarea atribuţiilor directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

directorul general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie.

Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 209Adin 20 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 6.459/2/2012.

 

Director general adjunct,

Irina Lucan-Arjoca

 

Bucureşti, 25 iunie 2014.

Nr. 67.

 

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

SECŢIAA IX- A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 209A

Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2013

 

DOSAR Nr. 6.459/2/2012

 

Curtea constituită din:

Preşedinte - Bianca Antoaneta Scrob

Judecător - Silvia Tarna

Grefier - Ionica Popescu

 

Pe rol se află judecarea cererilor de apel formulate de apelanta Uniunea Producătorilor de Videograme din România (UPVR) şi de către apelanta Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a

Operelor din Audiovizual (UPFAR - ARGOA) împotriva Hotărârii arbitrale nr. 9 din 10 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea \, nr. 505 din 23 iulie 2012 prin Decizia directorului general al ORDA nr. 134 din 13 iulie 2012, în Dosarul nr. 9/2012.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 30 octombrie 2013 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera,

a amânat pronunţarea la data de 6 noiembrie 2013, 13 noiembrie 2013 şi 20 noiembrie 2013, când, în aceeaşi compunere, a dat următoarea decizie:

CURTEA,

asupra apelului de faţă,

prin Hotărârea arbitrală nr. 9 din 10 iulie 2012, pronunţată de Corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în Dosarul nr. 9/2012, având ca obiect stabilirea criteriilor de repartizare între organismele de gestiune colectivă Uniunea Producătorilor de Videograme din România şi Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPVR şi UPFAR- ARGOA) a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, a remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu cuvenită producătorilor de videograme, precum şi modalitatea de evidenţiere şi justificare a cheltuielilor privind acoperirea reală a costurilor de colectare ale organismului de gestiune colectivă desemnat colector.

S-a admis în parte cererea de arbitraj formulată de către Uniunea Producătorilor de Videograme din România (UPVR).

A fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR - ARGOA).

S-a stabilit nivelul remuneraţiilor cuvenite între organismele de gestiune colectivă UPVR şi UPFAR - ARGOA după cum urmează:

- remuneraţia compensatorie pentru copia privată cuvenită producătorilor de videograme va fi repartizată în mod direct de către colectorul unic desemnat de către ORDA în procent de 25% pentru UPVR şi 75% pentru UPFAR - ARGOA;

- remuneraţia pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor va fi repartizată în mod direct de către colectorul unic desemnat de către ORDA în procent de 15% pentru UPVR şi 85% pentru UPFAR - ARGOA.

Comisionul de colectare şi de repartizare pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor cuvenit organismului de gestiune colectivă este în cuantum de 6%.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a reţinut următoarele:

Constituirea completului de arbitraj a fost realizată cu respectarea prevederilor art. 1311 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, părţile fiind convocate pentru tragerea la sorţi în vederea desemnării arbitrilor.

Completul de arbitri, convocat la sediul ORDA în baza art. 1312 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit primul termen de arbitraj, onorariul arbitrilor şi locul acestuia.

La data de 9 iulie 2012 UPVR a depus concluzii scrise în completare înregistrate la ORDA cu nr. 348 din 9 iulie 2012.

Prin cererea de arbitraj, întemeiată pe dispoziţiile art. 1312 alin. (3) lit. c) şi art. 133 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, UPVR a cerut să se stabilească remuneraţia compensatorie pentru copia privată cuvenită producătorilor de videograme, repartizată în mod direct de către colectorul unic în cuantum de 70% către UPVR şi de 30% către UPFAR - ARGOA, menţionând că celelalte capete de cerere constau în stabilirea remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor în cote procentuale, respectiv 30% pentru UPVR şi 70% pentru UPFAR - ARGOA.

Cât priveşte comisionul de colectare şi de repartizare a remuneraţiilor pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor, UPVR a solicitat un procent de maximum 5% pe baza argumentelor expuse în scris şi depuse la dosarul de arbitraj.

UPVR a mai solicitat respingerea cererii reconvenţionale formulate de către UPFAR - ARGOA ca neîntemeiată.

UPFAR - ARGOA a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii UPVR de împărţire a remuneraţiei cuvenite titularilor de drepturi conexe, pentru categoria de drepturi ale producătorilor de videograme din retransmiterea prin cablu, propunând procentul de 30% în favoarea UPVR şi de 70% în favoarea UPFAR- ARGOA.

De asemenea a mai solicitat admiterea cererii reconvenţionale astfel cum a fost formulată, în sensul stabilirii criteriilor de repartizare între organismele de gestiune colectivă UPFAR - ARGOA şi UPVR a remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu, cuvenită producătorilor de videograme, în concordanţă cu criteriile regăsite în statutele părţilor.

În subsidiar, UPFAR- ARGOA a mai solicitat ca, în cazul în care completul va trece peste această primă cerere, prin hotărârea ce se va pronunţa să se admită în parte cererea arbitrală în sensul împărţirii echitabile, şi anume un procentaj de cel puţin 96% în favoarea UPFAR - ARGOA şi cel mult 4% în favoarea UPVR din remuneraţiile cuvenite pentru categoria drepturilor conexe ale producătorilor de videograme, în conformitate cu utilizarea reală a repertoriului activ al fiecărui organism de gestiune colectivă potrivit criteriilor duratei şi audienţei posturilor.

În al doilea rând, UPFAR - ARGOA a mai solicitat respingerea ca neîntemeiată a propunerii UPVR de împărţire a remuneraţiei cuvenite titularilor de drepturi conexe pentru categoria de drepturi ale producătorilor de videograme şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii reconvenţionale în sensul încuviinţării unei împărţiri a remuneraţiilor, şi anume: de cel puţin 99% în favoarea UPFAR - ARGOA şi de cel mult 1 % în favoarea UPVR.

UPFAR - ARGOA a mai solicitat, de asemenea, respingerea ca neîntemeiată a celui de-al treilea capăt de cerere, şi anume a propunerii UPVR de stabilire a comisionului fix de colectare la un procent de maximum 5% din totalul sumelor colectate, şi admiterea cererii reconvenţionale în sensul stabilirii modalităţii de evidenţiere şi justificare a cheltuielilor privind acoperirea reală a costurilor de colectare ale UPFAR - ARGOA desemnat colector pentru drepturile din retransmiterea prin cablu. În subsidiar arată că plafonul minim al cheltuielilor reale de colectare este de 7,4% şi doreşte stabilirea unui procent de colectare peste acest nivel.

Pe fondul cauzei, completul arbitral a reţinut următoarele:

Cu privire la primul capăt de cerere privind remuneraţia compensatorie pentru copia privată cuvenită producătorilor de videograme, completul a considerat că este necesară stabilirea unui procent care să reflecte activitatea desfăşurată de organismele de gestiune colectivă implicate, în mod echitabil. Stabilirea unor criterii fără existenţa unei remuneraţii procentuale, aşa cum solicită UPFAR- ARGOA, reprezintă un demers fără finalitate.

Faţă de probaţiunea administrată în cauză şi de susţinerile părţilor la termenul din 6 iulie 2012, completul a considerat că procentul de 25% pentru copia privată cuvenit UPVR este un procent echitabil, urmând ca restul de 75% să revină UPFAR - ARGOA.

Cu privire la capătul doi de cerere, din aceleaşi motive de echitate, faţa de volumul de activitate al fiecărei părţi, repertoriul şi gradul de exploatare, completul a apreciat că UPVR i se cuvine procentul de 15% din remuneraţia pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor, iar UPFAR- ARGOA, procentul de 85% din aceeaşi remuneraţie.

Completul a luat act de voinţa părţilor cu privire la repartizarea directă de către colectorul unic a remuneraţiilor compensatorii către fiecare organism de gestiune colectivă.

Privitor la capătul trei de cerere, completul a apreciat că procentul de 6%, reprezentând comisionul de colectare, este echitabil, având în vedere că activitatea de colectare reflectă în mod real efortul pentru realizarea acesteia.

Faţă de toate cele menţionate, atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea reconvenţională au fost admise în parte.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel motivat apelanta Uniunea Producătorilor de Videograme din România (UPVR), precum şi apelanta Uniunea Producătorilor de Film şi audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR- ARGOA), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului formulat, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 287 alin. 2 din C.pr.civ. şi art. 1312 din Legea nr. 8/1996, apelanta Uniunea Producătorilor de Videograme din România (UPVR) a solicitat ca prin decizia ce se va pronunţa să se modifice hotărârea arbitrală apelată, admiterea cererii de arbitraj precizată de UPVR şi, în consecinţă, să se stabilească următoarele: remuneraţia compensatorie pentru copia privată cuvenită producătorilor de videograme să fie repartizată în mod direct de către colectorul unic după cum urmează: 70% către UPVR şi 30% către UPFAR - ARGOA; remuneraţia pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor să fie împărţiţi în cote procentuale, după cum urmează: 30% pentru UPVR şi 70% pentru UPFAR - ARGOA; comisionul de colectare şi de repartizare a remuneraţiilor pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor, cuvenit organismului de gestiune colectivă desemnat colector, în cuantum de maximum 5%, criticând hotărârea ca netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:

I. Procentele stabilite de completul arbitral pentru UPVR din sumele colectate reprezentând remuneraţii compensatorii pentru copia privată şi remuneraţii pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor sunt inferioare celor cuvenite membrilor UPVR pentru utilizarea repertoriului acestora prin realizarea de copii private şi prin retransmiterea prin cablu.

A. În cadrul procedurii arbitrale, UPVR a probat faptul că membrilor săi, producători de videoclipuri muzicale, concerte fixate sau în format digital, precum şi orice alte materiale sau fixări audiovizuale aflate în proprietatea caselor de discuri, li se Cuvine un procent de 70% din remuneraţia compensatorie pentru copia privată a înregistrărilor audiovizuale, colectată de UPFR, în calitate de organism colector unic pe această sursă.

Apelanta Uniunea Producătorilor de Videograme din România (UPVR) a arătat că UPVR a propus ca sumele colectate să fie distribuite “proporţional cu utilizarea repertoriului”, respectiv ca remuneraţia compensatorie pentru copia privată cuvenită producătorilor de videograme să fie repartizată potrivit criteriului gradului de utilizare sub forma copiei private a videogramelor, precum şi potrivit criteriului procentului de vânzări de materiale audiovizuale.

În susţinerea criteriului vânzărilor de materiale audiovizuale (videograme), UPVR a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri:

- Adresa din data de 18 iunie 2012 (pct. 7 din opis II înscrisuri depus de UPVR prin registratura ORDA la data de 22 iunie 2012), emisă de Direct Client Services, care deţine lanţul de librării “Cărtureşti”, prin care aceasta a comunicat faptul că, în perioada 2011 şi ianuarie-mai 2012, a vândut un procent de 26,7% DVD-uri cu muzică (videoclipuri muzicale, concerte) şi 73,3% DVD-uri cu filme, din total vânzări DVD-uri cu materiale audiovizuale;

- Adresa din 18 iunie 2012 (pct. 9 din opis II înscrisuri depus de UPVR prin registratura ORDA la data de 22 iunie 2012), emisă de magazinul online MEDIAZOO, din care reiese faptul că acesta a vândut în anul 2011 DVD-uri cu muzică (concerte, videoclipuri muzicale etc.) reprezentând 99% din total vânzări videograme, iar 1% reprezintă DVD-uri cu filme; în anul 2012,

MEDIAZOO a vândut 97,8% DVD-uri cu muzică (concerte, videoclipuri muzicale etc.) şi 2,2% au fost DVD-uri cu filme.

Faţă de cele două adrese depuse la dosarul cauzei de UPVR pentru dovedirea procentului de vânzări de materiale audiovizuale din România reiese faptul că procentul mediu de vânzări de DVD cu muzică (videoclipuri muzicale, concerte etc.) este de 62,55%, iar 37,45% reprezintă procent vânzări DVD-uri cu film în perioada ianuarie 2011 - mai 2012.

Detaliere calcul:

62,55% muzică = (98,4% videograme muzicale vândute de Cărtureşti + 26,7% videograme muzicale vândute de MEDIAZOO): 2

37,45% film = (1,6% film vândut de MEDIAZOO + 73,3% film vândut de Cărtureşti): 2

Criteriul vânzărilor propus de UPVR pentru împărţirea remuneraţiei compensatorii pentru copia privată cuvenite producătorilor de videograme a fost apreciat de arbitri şi de instanţele de judecată ca fiind un criteriu relevant şi obiectiv.

În acest sens se învederează Hotărârea arbitrală din 20 noiembrie 2007t publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007, prin Decizia ORDA nr. 369/2007, prin care s-au reţinut următoarele:

“Considerăm ca fiind un criteriu obiectiv procentul de vânzări al materialelor audiovizuale conţinând videoclipuri muzicale, concerte şi orice alte materiale audiovizuale aparţinând caselor de discuri (DVD-uri cu muzică), propus de UPFR în stabilirea remuneraţiei pentru copia privată, faţa de criteriile aleatorii propuse de UPFAR - ARGOA, respectiv «genul operei», «durata», «zona de acoperire», «audienţa canalului».”

Potrivit Deciziei civile a CAB nr. 264 A din 1 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia ORDA nr. 71/2009:

“Prin urmare, stabilind că efectuarea copiilor private este condiţionată implicit de existenţa unor suporturi originale rezultând din vânzări de materiale audiovizuale, criteriul procentului vânzărilor, luat în considerare de către Completul de arbitri la propunerea solicitantei intimate, apare ca unul relevant şi obiectiv. Efectuând în continuare distincţia în cadrul volumului vânzărilor de produse video, pentru determinarea întinderii folosirii operelor membrilor U.P.F.R., comparativ cu totalul operelor, Curtea observă că procentul de 25% din piaţa media a fost reţinut în baza unor studii de marketing/vânzări efectuate de societăţi care deţin reţele mari de magazine, în care se comercializează suporturi cu opere audiovizuale, comparativ cu vânzările DVD-urilor cu filme: Societatea Comercială «Direct Client Services» - S.R.L., care deţine reţeaua de librării «Cărtureşti», Societatea Comercială «Altex Impex» - S.R.L, care deţine reţeaua de magazine «Altex» şi «Media Galaxy».”

Pentru susţinerea criteriului gradului de utilizare sub forma copiei private a videogramelor, UPVR a depus la dosarul de arbitraj studiul de piaţă realizat de Reveal Marketing Research, intitulat “Raport copia privată: Gradul de utilizare sub forma copiei private a videogramelor” (pct. 4 din opis III înscrisuri depus de UPVR prin registratura ORDA la data de 3 iulie 2012).

Studiul reflectă ponderea reproducerii în scop personal (copia privată) a videogramelor tip videoclipuri muzicale, concerte înregistrate, documentare despre artiştii interpreţi de muzică şi a videogramelor tip filme artistice, filme documentare şi orice alte filme, precum şi utilizarea acestor tipuri de videograme pe categorii de aparate şi pe suporturi pentru care se colectează remuneraţia compensatorie pentru copia privată.

În urma realizării studiului de piaţă s-au obţinut următoarele rezultate:

- în general, cele două genuri de videograme sunt copiate aproape în egală măsură de către respondenţi, respectiv 52,8% dintre respondenţi copiază în scop personal videogramele muzicale, concertele înregistrate şi documentare despre artişti, iar 47,2% copiază în scop personal videogramele tip filme artistice, documentare sau orice alte videograme tip film (paginile 7,11 din studiu);

- raportat la aparatele şi suporturile pentru care se plăteşte remuneraţia pentru copia privată - videogramele de tipul celor produse de membrii UPVR, respectiv videoclipuri muzicale, concerte înregistrate sau documentare despre artişti, sunt reproduse în proporţie de: 79,7% pe telefoanele mobile, 66% pe playerele cu mediu de stocare, 58,8% pe cârdurile de memorie, 54,6% pe stickurile de memorie, 52,9% pe CD şi DVD writere, 52,6% pe audio- şi videorecordere, 47,5% pe hard diskuri şi 46,9% pe alte suporturi de stocare (paginile 9, 14 şi 18 din studiu).

Pentru o corectă repartizare a remuneraţiilor compensatorii pentru copia privată cuvenite producătorilor de videograme, rezultatele studiului au fost raportate la sumele colectate din copia privată de către colectorul unic pentru fiecare categorie de aparat sau suport de reproducere (situaţia încasărilor pe aparate şi suporturi şi procentele aplicate conform studiului REVEAL ce revin UPVR şi UPFAR - ARGOA a fost depusă de UPVR prin registratura ORDA la data de 3 iulie 2012, prin opis III înscrisuri), rezultând următoarele:

- aproximativ 72% din totalul remuneraţiilor compensatorii pentru copia privată colectate în anul 2011 reprezintă remuneraţie achitată pentru telefoane (respectiv 4.676.508,47 lei pentru telefoane din 6.534.305,27 lei pentru toate aparatele şi suporturile), iar din aceasta 79,7% reprezintă remuneraţie cuvenită producătorilor de videoclipuri muzicale şi afte materiale audiovizuale, respectiv 57% din totalul sumelor colectate pentru copia privată. La aceasta se adaugă şi remuneraţiile procentuale ce li se cuvin producătorilor de videoclipuri din remuneraţiile compensatorii colectate pentru celelalte aparate şi suporturi (indicăm situaţia prezentată la pct. 5 din opis III înscrisuri depuse în arbitraj prin registratura ORDA la data de 3 iulie 2012);

- UPVR i se cuvine un procent de 72,3% din remuneraţiile compensatorii pentru copia privată colectate în anul 2011, iar UPFAR - ARGOA, un procent de 27,7%. Remuneraţiile procentuale anterior indicate au fost determinate prin aplicarea ponderilor de utilizare pe tipuri de aparate şi suporturi a genurilor de videograme din repertoriul celor două organisme de gestiune colectivă la remuneraţiile compensatorii încasate pentru fiecare tip de aparat şi suport.

Faţă de cele anterior învederate se solicită admiterea ca întemeiată a cererii de arbitraj formulate de UPVR şi să se stabilească în beneficiul UPVR o remuneraţie procentuală de 70% din remuneraţiile compensatorii pentru copia privată cuvenite producătorilor de videograme. Se menţionează faptul că atât criteriile propuse de UPVR, cât şi remuneraţia procentuală solicitată de aceasta respectă principiile echităţii şi distribuirii remuneraţiilor proporţional cu utilizarea reală.

Aceasta întrucât la determinarea utilizării reale trebuie avute în vedere: 1. gradul de copiere al filmelor vs. videoclipuri; 2. aparatele şi suporturile pe care se copiază astfel de videograme şi, nu în ultimul rând, 3. sumele colectate din copie privată pe fiecare tip de aparat şi suport.

B. Producătorilor de videoclipuri muzicale, concerte fixate sau în format digital, precum şi orice alte materiale sau fixări audiovizuale aflate în proprietatea caselor de discuri, membri ai Uniunii Producătorilor de Videograme din România (UPVR), li se cuvine un procent de 30% din remuneraţia pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor colectată de UPFAR- ARGOA.

În susţinerea propriilor pretenţii, UPVR a invocat principiul distribuirii sumelor proporţional cu utilizarea repertoriului, principiu reglementat de art. Î 34 alin. (2) lit. d) şi art. 127 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată. Astfel, UPVR a propus ca remuneraţia pentru retransmiterea prin cablu cuvenită producătorilor de videograme să fie repartizată potrivit criteriului ponderii de utilizare a repertoriului de către distribuitorii de cablu care au achitat remuneraţiile.

În susţinerea criteriului propus, UPVR invoca proporţia utilizării videoclipurilor muzicale şi a altor materiale audiovizuale în cadrul programelor difuzate de posturile de televiziune muzicale, precum şi în programele posturilor de televiziune comerciale/generaliste, precum şi ponderea televiziunilor muzicale din grilele de programe ale operatorilor prin cablu.

În acest sens învederează faptul că UPVR a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri:

- grilele de programe ale operatorilor prin cablu conţinând listele posturilor TV retransmise prin cablu, aparţinând celor mai mari operatori de cablu RCS & RDS, ROMTELECOM şi UPC (pct. 11 din opis II înscrisuri, depus prin registratura ORDA la data de 22 iunie 2012), potrivit cărora procentul mediu de televiziuni muzicale din pachetele TV retransmise prin cablu pe teritoriul României este de 17,55% în anul 2012. Menţionează faptul că procentul este chiar puţin mai mare decât cel din anii 2010 şi 2011, în care UPFAR - ARGOA a achitat către UPFR (în acea perioadă, UPFR colecta drepturile inclusiv pentru videoclipuri) o remuneraţie procentuală de 30% din remuneraţia pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor. Astfel, în anii 2010-2011, operatorii de cablu UPC şi RCS & RDS au retransmis prin cablu pachete TV care conţineau în medie 17,25% televiziuni muzicale. De altfel, procentul mediu de televiziuni muzicale care retransmit exclusiv videoclipuri muzicale 24h din 24h cuprinse în pachetele TV retransmise prin cablu de diverşi operatori nu a variat semnificativ în anii 2010- 2012, acesta situându-se în jurul valorii de 17-18%;

- playlisturile televiziunilor muzicale UTV, MTV, KISS TV, MOOZ RO, MOOZ HITS, MOOZ DANCE, MUSIC MIX, MUSIC CHANNEL, ETNO TV, TARAF TV, MYNELE TV, PARTY TV (pct. 13 din opis II înscrisuri depuse prin registratura ORDA la data de 22 iunie 2012), precum şi prelucrările acestora, potrivit cărora aproximativ 80% (procent care nu include însă videogramele neidentificate - adică cele conţinând erori de redactare a titlului, artistului etc. care însă aparţin de regulă tot membrilor UPVR) din totalul videoclipurilor difuzate de televiziunile muzicale se află în repertoriul membrilor UPVR.

Menţionează faptul că, pentru o proporţie asemănătoare de utilizare a repertoriului de videograme (proporţia de utilizare a repertoriului gestionat de UPFR în 2011 este de 82,76% pe televiziunile muzicale, faţă de 80% cât reprezintă repertoriul preluat de UPVR), UPFAR - ARGOA a achitat până în martie 2012 către UPFR un procent de 30% din remuneraţiile colectate de la operatorii de cablu. Astfel, utilizarea repertoriului de videograme care a fost gestionat de UPFR şi utilizarea repertoriului de videograme gestionat În prezent de UPVR este aproape identică, astfel că nu se justifică diminuarea remuneraţiei procentuale care se cuvine UPVR din remuneraţiile colectate de la distribuitorii prin cablu, faţă de remuneraţia procentuală care s-a cuvenit UPFR până în martie 2012, potrivit hotărârilor rămase irevocabile şi potrivit chiar şi Protocolului încheiat de UPFR şi UPFAR - ARGOA la data de 16 iunie 2009;

- extrase din playlisturile transmise de televiziunile generaliste (pct. 12 din opis II înscrisuri depus de UPVR prin registratura ORDA la data de 22 iunie 2012), din care rezulta că repertoriul UPVR este utilizat nu numai de televiziunile exclusiv muzicale, ci şi de televiziunile generaliste precum TVR1, Antena 1, Acasă TV, Pro Tv.

Procentul de 30% din remuneraţia pentru retransmiterea prin cablu cuvenită producătorilor de videograme, pretins de UPVR pentru propriii membri, reiese inclusiv prin studiul/monitorizarea a 54 de posturi TV, realizate pentru anul 2011, depusă chiar de UPFAR – ARGOA în arbitraj.

Studiul comandat de UPFAR - ARGOA probează faptul că, în programele celor 54 de televiziuni “monitorizate”, s-au difuzat 262.807.693 secunde de videoclipuri muzicale în anul 2011, acestea reprezentând 31% din timpul total de videograme difuzate de aceste televiziuni (886.180.773 secunde). La acestea se adaugă şi secundele de videograme muzicale care nu se regăsesc în “monitorizarea” realizată de UPFAR - ARGOA, deşi acestea au fost difuzate de televiziuni general iste precum Acasă TV şi TVR 1 şi de televiziunile muzicale, aşa cum rezultă din playlisturile depuse de UPVR la dosarul de arbitraj la data de 22 iunie 2012, pct. 12-13 din opis II înscrisuri.

Menţionează faptul că UPFAR- ARGOA nu a pus la dispoziţia UPVR înregistrările programelor TV care au stat la baza studiului/monitorizării prezentate de aceasta în arbitraj, deşi, la termenul din data de 25 iunie 2012, completul de arbitri a pus în vederea acesteia să prezinte către UPVR, pană la data de 26 iunie 2012, înregistrările solicitate.

Acest lucru ridică numeroase suspiciuni cu privire la veridicitatea studiului realizat de UPFAR - ARGOA, acestea fiind confirmate şi de examinarea rezultatelor studiului întreprinsă de UPVR care, comparând rezultatele studiului cu playlisturile televiziunilor muzicale şi cu extrasele din playlisturile televiziunilor generaliste anterior menţionate, a constatat că studiul este incomplet întrucât ponderea videoclipurilor muzicale difuzate de televiziunile muzicale este inferioară celei care reiese din playlisturile comunicate de acestea.

Mai mult decât atât, studiul UPFAR - ARGOA include în categoria videogramelor şi emisiunile TV pentru care organismele de televiziune încheie contracte directe cu operatorii de cablu potrivit art. 1211 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, astfel că acestea nu mai sunt generatoare de altă remuneraţie, aşa cum aceasta a fost stabilită prin metodologia a cărei formă definitivă face obiectul Deciziei nr. 263 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti. Aceste greşeli prin care UPFAR- ARGOA şi-a mărit în mod artificial şi nejustificat repertoriul de videograme pentru care i se cuvin remuneraţii, precum şi aplicarea de către UPFAR - ARGOA a criteriului audienţei pentru determinarea proporţiei utilizării reale a repertoriilor celor două organisme de gestiune colectivă au determinat UPFAR - ARGOA să pretindă o remuneraţie procentuală necuvenită, prejudiciind astfel membrii UPVR ale căror remuneraţii procentuale au fost astfel diminuate în mod nejustificat.

În acest sens, învederează următoarele:

1. Criteriul audienţei posturilor TV retransmise prin cablu, propus de UPFAR - ARGOA, nu este relevant pentru repartizarea remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor, întrucât remuneraţiile pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor nu sunt influenţate de audienta postului TV retransmis. În acest sens, indică dispoziţiile art. 3 şi 5 din metodologia în baza căreia se colectează remuneraţia, stabilită prin Decizia civilă nr. 263 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti

Criteriul audienţei este relevant pentru stabilirea modalităţii de împărţire a remuneraţiilor colectate de la organismele de televiziune, în cazul în care acestea achită remuneraţii pentru mai multe posturi TV, în mod nedefalcat, precum SRTV, care achită către UPFR o remuneraţie totală şi nedefalcată pentru toate cele 12 posturi TV pe care le deţine (date fiind veniturile din abonamente care se plătesc pentru serviciul public de televiziune şi care nu se pot defalca pe fiecare post). Astfel, în cazul remuneraţiei pentru radiodifuzare este importantă audienţa postului TV, întrucât în funcţie de aceasta variază şi veniturile televiziunilor (precum venituri din publicitate etc.) şi implicit remuneraţia achitată de acestea către organismele de gestiune colectivă.

De altfel, chiar şi UPFAR - ARGOA a susţinut în cadrul arbitrajului având ca obiect împărţirea remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu cu UPFR şi AGICOA ROMÂNIA, aferentă perioadei anterioare lunii martie 2012, faptul că singurul criteriu pentru determinarea remuneraţiilor procentuale ce se cuvin organismelor beneficiare este ponderea utilizării reale a producţiilor audiovizuale în programele TV retransmise prin cablu. În acest sens, invoca răspunsul UPFAR - ARGOA la punctul de vedere AGICOA ROMÂNIA asupra monitorizării efectuate de ARMADATA, aşa cum acesta a fost depus de UPFAR - ARGOA la dosarul de arbitraj finalizat prin Hotărârea arbitrală din 2 septembrie 2010 (depusă la dosarul de arbitraj de UPVR la data de 13 iunie 2012):

“Cu privire la cota de piaţă şi audienţa canalelor pe care se difuzează operele, invocat de AGICOA ROMÂNIA, reamintim faptul că în legislaţia română în vigoare singurul principiu de bază este simplu şi clar (...) prevederile legale nefăcând referire nici la cota de piaţă, nici la audienţă, acestea fiind, aşa cum sunt invocate în speţă, simple speculaţii menite să încline, în mod abuziv, balanţa în favoarea sa” (pag. 2 din răspunsul UPFAR - ARGOA, depus la dosarul de arbitraj, prin e-mail, de UPVR la data de 5 iulie 2012).

UPVR invocă şi Hotărârea arbitrală din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007, prin Decizia ORDA nr. 369/2007, în care s-a reţinut faptul că:

“Criteriul propus de UPFR pentru stabilirea procentului - respectiv ponderea pe care o au videoclipurile muzicale, concertele şi documentarele despre artişti în programele TV - este obiectiv şi legal, conform principiului cuprins în art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia sumele vor fi distribuite «proporţional cu utilizarea repertoriului» organismului de gestiune colectivă.”

De asemenea, potrivit Deciziei civile nr. 264 A din 1 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia ORDA nr. 71/2009:

“Ca atare, observând că la stabilirea procentului din remuneraţia reprezentând dreptul de retransmitere prin cablu a fost aplicat criteriul ponderii pe care o au videoclipurile muzicale, concertele şi documentarele despre artişti în programele TV, astfel cum a fost probat prin procentajul televiziunilor muzicale în grilele de programe ale diferiţilor operatori de cablu, prin monitorizarea AC Nielsen Music Control de utilizare a videoclipurilor în cadrul televiziunilor muzicale, dar şi în cadrul celorlalte posturi TV comerciale, Curtea va constata că nu există elemente de modificare a repartizării stabilite prin hotărârea arbitrală atacată, fiind respectat principiul de distribuire proporţională cu utilizarea repertoriului organismului de gestiune colectivă solicitant.”

Astfel, ponderea videogramelor retransmise prin cablu de cele 54 de posturi TV “monitorizate” de UPFAR - ARGOA nu trebuie să fie “corectată” prin aplicarea nejustificată a cotelor de audienţă la proporţia utilizării reale a acestora, aşa cum îi mod eronat a procedat UPFAR - ARGOA.

Prin urmare, deşi UPVR nu a avut la dispoziţie nici înregistrările emisiunilor TV şi nici formatul EXCEL şi prelucrabil al extraselor din “monitorizări”, din examinarea PDF-urilor pe care UPFAR - ARGOA Ie-a depus la dosar, UPVR a constatat următoarele ponderi ale videogramelor care reflectă strict proporţia utilizării reale, cu excluderea cotelor de audienţă avute în vedere de UPFAR - ARGOA:

- categoria de videograme documentare: 18%;

- categoria de videograme film TV: 9%;

- categoria de videograme film: 9%;

- categoria de videograme miniserie: 1 %;

- categoria de videograme muzică: 27%;

- categoria de videograme scurtmetraj: 0%

- categoria de videograme seriale (30): 6%;

- categoria de videograme seriala (60;): 17%;

- categoria de videograme teatru: 0%.

Ponderea emisiunilor TV identificate de UPFAR - ARGOA, deşi acestea nu fac obiectul prezentului arbitraj, a fost de: 12% (introduse în categoriile: “arta, cultura” - 0%, “copii” - 2% şi “divertisment” -10%).

Învederează apelanta instanţei faptul că tabelul cu ponderile anterior menţionate a fost ataşat de UPVR la concluziile scrise susţinute şi depuse la dosar la termenul de judecată din data de 6 iulie 2012.

2. Proporţia utilizării emisiunilor TV în programele retransmise prin cablu nu prezintă relevanţă pentru distribuirea remuneraţiilor stabilite prin metodologia publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia ORDA nr. 327/2010, întrucât organismele de televiziune titulare pentru propriile emisiuni TV reprezintă 0 categorie distinctă de titulari de drepturi conexe care nu este îndreptăţită la remuneraţia pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor colectată în mod colectiv prin organismele de gestiune colectivă.

În acest sens, UPVR invocă următoarele dispoziţiile legale: art. 94 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, “Sunt recunoscuţi şi protejaţi, ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, artiştii interpreţi sau executanţi, pentru propriile interpretări ori execuţii, producătorii de înregistrări sonore şi producătorii de înregistrări audiovizuale, pentru propriile înregistrări, şi organismele de radiodifuziune şi de televiziune, pentru propriile emisiuni şi servicii de programe.”

Art. 121 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată: “Titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile lor pentru autorizarea sau interzicerea retransmisiei prin cablu numai prin intermediul unui organism de gestiune colectivă.”

Art. 1211 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată: “Prevederile art. 121 alin. (1) nu se aplică drepturilor exercitate de organismele de radiodifuziune sau de televiziune cu privire la propriile emisiuni şi servicii de programe, indiferent dacă drepturile în cauză le aparţin ori le-au fost cesionate de alţi titulari de drepturi de autor sau de drepturi conexe. În acest caz, exercitarea dreptului de retransmitere prin cablu de către un organism de radiodifuziune sau de televiziune se face prin contracte încheiate cu distribuitorii prin cablu, cu excepţia cazurilor în care retransmiterea prin cablu este obligatorie prin lege.”

Art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare: “Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă.”

Dispoziţiile art. 113-116 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, reglementează distinct drepturile organismelor de televiziune pentru propriile emisiuni faţă de drepturile producătorilor de înregistrări audiovizuale (art. 1061-1064).

Din dispoziţiile legale anterior învederate se reţin următoarele concluzii:

- organismele de televiziune reprezintă o categorie distinctă de titulari de drepturi pentru propriile emisiuni TV, faţă de producătorii de înregistrări audiovizuale, ale căror drepturi sunt reglementate distinct de legiuitor (art. 94 enumera categoriile de titulari de drepturi conexe dreptului de autor, iar prin art. 113- 116 sunt reglementate separat de legiuitor drepturile organismelor de televiziune pentru propriile emisiuni TV);

- organismele de televiziune nu fac parte din categoria titularilor de drepturi îndreptăţiţi la remuneraţia pentru retransmiterea prin cablu stabilită prin metodologie şi gestionată colectiv prin organismele de gestiune colectivă, aşa cum aceştia sunt enumeraţi prin art. 121 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată;

- organismele de televiziune îşi exercită dreptul de retransmitere prin cablu a propriilor emisiuni TV prin contracte încheiate direct cu distribuitorii prin cablu, cu excepţia cazurilor în care retransmiterea prin cablu a acestora este obligatorie şi implicit gratuită (potrivit Legii nr. 504/2002, retransmiterea a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite de un distribuitor prin cablu este obligatorie şi gratuită).

Aşadar, prin includerea nelegală a organismelor de televiziune în categoria separată a producătorilor de înregistrări audiovizuale (videograme), UPFAR- ARGOA a pretins în mod nelegal ca repartizarea remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu cuvenită producătorilor de videograme să fie repartizată şi organismelor de televiziune care astfel ar obţine o dublă remuneraţie (în cazul emisiunilor TV pentru a căror retransmitere prin cablu organismele TV au obţinut deja o remuneraţie din contractele încheiate direct cu operatorii de cablu) sau o remuneraţie nejustificată (în cazul emisiunilor TV incluse în must carry, pentru care retransmiterea prin cablu este gratuită).

Întrucât emisiunile TV nu fac obiectul prezentului arbitraj, acestea trebuie eliminate din baza de calcul al ponderii videogramelor gestionabile colectiv, astfel că proporţia utilizării reale a videogramelor faţă de timpul total de difuzare al celor 54 de televiziuni retransmise prin cablu în anul 2011 este următoarea:

- categoria de videograme documentare: 21%;

- categoria de videograme film TV: 11%;

- categoria de videograme film: 10%;

- categoria de videograme miniserie: 1%;

- categoria de videograme muzică: 31%;

- categoria de videograme scurtmetraj: 0%;

- categoria de videograme seriale (30): 7%;

- categoria de videograme seriala (60;): 20%;

- categoria de videograme teatru: 0,1%.

Învederează apelanta instanţei faptul că tabelul cu ponderile anterior menţionate a fost ataşat de UPVR la concluziile scrise susţinute şi depuse la dosar la termenul de judecată din data de 6 iulie 2012.

Totalul videograme muzicale retransmise prin cablu: 31%, faţă de procentul de 12,75% determinat de UPFAR - ARGOA prin aplicarea criteriului audienţei şi prin raportare inclusiv la emisiunile TV difuzate (“divertisment*).

Totalul altor videograme retransmise prin cablu decât cele muzicale: 69%, faţă de procentul de 87,25% determinat de UPFAR- ARGOA prin aplicarea criteriului audienţei şi prin includerea emisiunilor TV (“divertisment*) în categoria videogramelor remunerate potrivit metodologiei publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin decizia ORDA.

Apelanta menţionează faptul că Uniunea Producătorilor de Videograme din România (UPVR) este organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe aparţinând producătorilor de videoclipuri muzicale, concerte fixate sau în format digital, precum şi orice alte materiale sau fixări audiovizuale aflate în proprietatea caselor de discuri, care s-a creat urmare a Deciziei

ORD A nr. 237/2011 privind constituirea şi funcţionarea organismelor de gestiune colectivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 23 august 2011, prin care Oficiul Român pentru Drepturile de Autor atenţiona organismele de gestiune colectivă, sub sancţiunea prevăzută de art. 1383 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, cu privire la necesitatea funcţionării acestora numai pentru câte un domeniu distinct de creaţie sau numai pentru câte o categorie distinctă de titulari de drepturi, cu consecinţa gestionării de către acestea a drepturilor aparţinând numai unei categorii de titulari de drepturi.

Astfel, în baza Deciziei ORDA anterior menţionate, membrii UPFR - producători de videograme au decis constituirea unui organism de gestiune distinct având ca scop gestionarea şi protejarea aceleaşi drepturi ale producătorilor de videoclipuri muzicale şi alte materiale audiovizuale - foşti membri UPFR, precum şi a altor producători de videograme care aderă la statutul UPVR.

UPVR gestionează în prezent un repertoriu de 114.855 videograme, dintre care 112.517 videograme deţinute de foştii membri UPFR şi 2.338 videograme reprezentând repertoriul aparţinând noilor membri UPVR care au aderat la data de 21 iunie 2012, potrivit procesului-verbal al Consiliului director al UPVR, depus la dosar prin registratură la data de 3 iulie 2012. În acest sens, indică repertoriul UPVR, în format electronic, depus pe CD prin registratura ORDA, la data de 22 iunie 2012.

Anterior constituirii UPVR ca organism de gestiune colectivă distinct de UPFR, UPFAR – ARGOA a achitat producătorilor de videoclipuri muzicale, concerte fixate sau în format digital, precum şi orice alte materiale sau fixări audiovizuale, ale căror drepturi conexe erau gestionate de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, o remuneraţie procentuală de 30% din remuneraţia reprezentând dreptul pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor.

Dreptul acestora la remuneraţia procentuală anterior menţionata a fost consfinţit prin Hotărârea arbitrală din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007, prin Decizia ORDA nr. 369/2007, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea de către Curtea de Apel Bucureşti a apelului promovat de UPFAR - ARGOA, prin Decizia civilă nr. 264 A din 1 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia ORDA nr. 71/2009, precum şi prin Hotărârea arbitrală din data de 2 septembrie 2010 (depuse prin opis I înscrisuri, la termenul de arbitraj din data de 13 iunie 2012). Mai mult decât atât, UPFAR - ARGOA a recunoscut drepturile membrilor UPFR - producători de videoclipuri prin Protocolul încheiat în data de 16 iunie 2009, prin care UPFAR - ARGOA s-a obligat să repartizeze către UPFR un procent de 30% din sumele reprezentând drepturi conexe cuvenite producătorilor de videograme pentru retransmiterea prin cablu (depus prin opis II înscrisuri, la data de 22 iunie 2012).

Întrucât, din probele administrate în dosarul de arbitraj, reiese faptul că ponderea utilizării videogramelor în programele TV retransmise prin cablu nu a suferit modificări substanţiale faţă de ponderea existentă şi dovedită la momentul pronunţării hotărârilor anterior menţionate, solicită să constate faptul că producătorilor de videograme reprezentaţi în prezent de UPVR li se cuvine un procent de 30% din remuneraţia pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor. Astfel, în speţă, nu există elemente de modificare a repartizării stabilite anterior de instanţele de judecată şi convenite de UPFAR- ARGOA, care a şi achitat până în luna martie 2012 un procent de 30% din remuneraţia pentru retransmiterea prin cablu colectată de aceasta.

Faţă de cele anterior menţionate, apelanta solicită admiterea cererii de arbitraj formulate de UPVR şi stabilirea remuneraţiei procentuale de 30% pentru UPVR din remuneraţiile pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor. Menţionează faptul că atât criteriile propuse de UPVR, cât şi remuneraţia procentuală solicitată de aceasta respectă principiile echităţii şi al distribuirii remuneraţiilor proporţional cu utilizarea reală.

II. Comisionul de colectare a remuneraţiilor pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor stabilit de completul arbitral prin hotărârea apelată depăşeşte, în opinia apelantei, cuantumul cheltuielilor necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestei activităţi. De asemenea, stabilirea unui comision fix, şi nu a unui plafon maxim este de natură a încălca principiul acoperirii reale a costurilor, reglementat de dispoziţiile art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată.

UPVR învederează faptul că, faţă de necesităţile activităţii de colectare a remuneraţiilor pentru retransmiterea prin cablu de la cei aproximativ 250 de operatori de cablu din România care achită în fapt aceste remuneraţii, un comision de maximum 5% din remuneraţiile colectate este suficient şi de natură a acoperi cheltuielile de colectare, pentru această sursă de colectare nefiind necesare monitorizări ale programelor etc. sau alte astfel de studii costisitoare.

În acest sens, învederează că Asociaţia Producătorilor de Fonograme din România (ADPFR), desemnată prin Decizia ORDA nr. 102/2011 drept colector al remuneraţiilor pentru retransmiterea prin cablu, colectează remuneraţiile de la distribuitorii prin cablu cu un comision de colectare de 5%, potrivit Deciziei ORDA nr. 22/2012. Astfel, activitatea de colectare desfăşurată de cele două organisme de gestiune colectivă se raportează la aceiaşi utilizatori plătitori şi, în consecinţă, necesită aceleaşi cheltuieli pentru desfăşurarea optimă a acesteia.

Mai mult decât atât, stabilirea unui comision fix, şi nu a unui plafon maxim care să necesite şi justificarea cheltuielilor reale efectuate pentru colectarea remuneraţiilor pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor încurajează practica UPFAR - ARGOA de a transfera mare parte din cheltuielile de funcţionare ale acestui organism, cheltuieli care nu au legătură cu activitatea de colectare a sumelor din cablu, în sarcina producătorilor de videograme, incluzându-le în comisionul de colectare a remuneraţiilor pentru retransmiterea prin cablu.

În prezent, cheltuielile pretins a fi fost efectuate de UPFAR - ARGOA strict pentru desfăşurarea activităţii de colectare din anul 2011 se ridică la suma totală de 538.785,29 lei, acestea reprezentând 75% din totalul cheltuielilor de funcţionare ale organismului de gestiune din anul 2011, în cuantum de 722.359,26 lei.

Din examinarea balanţei de verificare pe anul 2011 comparativ cu darea de seamă a UPFAR - ARGOA pe acelaşi an rezultă următoarele:

- UPFAR - ARGOA a transferat în mod nejustificat un procent de 75% din fiecare tip de cheltuieli de funcţionare a acestui organism de gestiune colectivă către activitatea de colectare a remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu, fără ca acesta să ţină o evidenţă separată şi strictă pe cheltuielile efectuate numai pentru această activitate. De exemplu, din cheltuielile totale cu salariile efectuate de UPFAR - ARGOA în anul 2011, în cuantum de 243.812 lei, un procent de fix 75% a fost transferat şi asimilat ca şi cheltuială pentru activitatea de colectare pe cablu, respectiv suma de 181.852,3 lei, de asemenea, din cheltuielile totale cu colaboratorii, în cuantum de 1.200 lei, suma de 895,05 lei (reprezentând 75% din total) a fost calificată de UPFAR - ARGOA ca şi cheltuială pentru colectare; din cheltuielile totale cu transportul, în cuantum de 1.055,91 lei, un procent de fix 75%, reprezentând 787,57 lei, a fost asimilat ca şi cheltuială de colectare. Din toate cheltuielile de funcţionare efectuate de UPFAR - ARGOA în anul 2011, indiferent de tipul acestora, UPFAR - ARGOA a extras un procent fix de 75% pe care l-a imputat producătorilor de videograme drept cheltuială de colectare a remuneraţiilor ce le-au fost repartizate;

- deşi UPFAR - ARGOA nu poate reţine decât cheltuielile strict efectuate pentru activitate de colectare desfăşurată, acesta a reţinut din remuneraţiile repartizate producătorilor de videograme în anul 2011 şi cheltuieli ce prin natura lor nu au legătură cu activitatea de colectare, precum cheltuieli cu materiale nestocate, în cuantum de 11.203,74 lei, cheltuieli cu pierderi din creanţe şi cheltuieli cu amenzi şi penalităţi, cheltuieli din diferenţe de curs valutar, cheltuieli cu servicii terţi, în cuantum de 52.375,9 lei (10% din total cheltuieli) etc. Subliniază faptul că, în speţă, orice cheltuială efectuată de UPFAR - ARGOA cu studii/expertize/monitorizări nu se justifică, întrucât acestea nu sunt necesare nici pentru a stabili cuantumul remuneraţiilor datorate de utilizatori şi nici pentru stabilirea remuneraţiilor ce se cuvin membrilor UPVR pentru care, în opinia apelantei, instanţa va stabili o remuneraţie procentuală. Astfel, studiile/expertizele şi monitorizările sunt efectuate de UPFAR - ARGOA în interes propriu, respectiv pentru repartizarea către propriii membri a remuneraţiei procentuale ce urmează a fi stabilită de completul arbitral, astfel că aceste cheltuieli trebuie suportate de membrii UPFAR - ARGOA în mod separat faţă de comisionul datorat colectorului unic strict pentru activitatea de colectare, potrivit ari 134 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată.

Faţă de cele anterior învederate, apelanta UPFAR - ARGOA solicită instanţei să stabilească un comision de colectare constituit din cheltuielile reale de colectare, dar nu mai mult de 5% din remuneraţiile pentru retransmiterea prin cablu.

În susţinerea apelului formulat, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (inclusiv studii şi monitorizări), precum şi a altor probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri.

În drept, şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 282 şi următoarele din C. proc. civ., pe dispoziţiile art. 1312 alin. (9), art. 121 alin. (1), art. 1211 alin. (1), art. 133, art. 134 alin. (2) şi pe orice dispoziţii legale incidente din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată.

În motivarea apelului său, apelanta Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR - ARGOA) a solicitat în principal să se dispună:

- admiterea apelului;

- modificarea Hotărârii arbitrale nr. 9 din data de 10 iulie 2012, publicată prin Decizia ORDA nr. 134/2012 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 23 iulie 2012, în sensul:

I. Respingerea ca neîntemeiată a propunerii UPVR de împărţire a remuneraţiei cuvenite titularilor de drepturi conexe, anume pentru categoria de drepturi ale producătorilor de videograme din retransmiterea prin cablu, respectiv a procentajului de 30% în favoarea UPVR şi de 70% în favoarea UPFAR - ARGOA, şi admiterea cererii reconvenţionale a UPFAR - ARGOA, aşa cum a fost formulată, cu privire la:

a. stabilirea criteriilor de repartizare între organismele de gestiune colectivă UPFAR - ARGOA şi UPVR a remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu cuvenite producătorilor de videograme, în concordanţă cu criteriile regăsite în statutele şi regulamentele celor două părţi, după cum urmează:

- repartizarea remuneraţiilor din retransmiterea prin cablu per post de televiziune se face direct proporţional cu cota de audienţă a postului de televiziune;

- remuneraţia rezultată per fiecare post de televiziune se repartizează per videogramă utilizată pe acel post de televiziune proporţional cu durata reală de utilizare a acesteia;

b. pentru repartizarea remuneraţiilor potrivit acestor criterii, prin stabilirea utilizării reale a videogramelor în funcţie de durată şi de ratingul calculat pe fiecare post în parte, obligarea UPVR să comunice trimestrial colectorului unic informaţiile complete

privind utilizarea reală a operelor din propriul său repertoriu, respectiv: denumirea videogramei muzicale utilizate, durata de utilizare a acesteia, numărul de difuzări, data difuzării şi postul de televiziune pe care a fost difuzată pentru perioada de referinţă pentru care urmează a-i fi repartizate sumele cuvenite. În subsidiar, se solicită admiterea în parte a cererii arbitrale a UPVR, în sensul încuviinţării unei împărţiri, dar echitabile a remuneraţiilor, după următorul procentaj:

1. cel puţin 96% în favoarea UPFAR - ARGOA; şi

2. cel mult 4% în favoarea UPVR din remuneraţiile cuvenite pentru categoria drepturilor conexe ale producătorilor de videograme, în conformitate cu utilizarea reală a repertoriului activ al fiecărui organism de gestiune colectivă potrivit criteriilor duratei şi ratingului (audienţei posturilor).

II. Respingerea ca neîntemeiată a propunerii UPVR de împărţire a remuneraţiei cuvenite titularilor de drepturi conexe, anume pentru categoria de drepturi ale producătorilor de videograme pentru copia privată, respectiv a procentajului de 25% în favoarea UPVR şi de 75% în favoarea UPFAR - ARGOA pentru retransmiterea prin cablu şi

Admiterea cererii reconvenţionale a UPFAR - ARGOA, aşa cum a fost formulată, respectiv stabilirea modalităţii de repartizare între organismele de gestiune colectivă UPFAR - ARGOA şi UPVR a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată a videogramelor reproduse pe înregistrări audiovizuale cuvenite producătorilor de videograme.

Iar, în cazul în care instanţa va trece peste această primă cerere, în subsidiar, a solicitat să se dispună: admiterea în parte a cererii arbitrale a UPVR, în sensul încuviinţării unei împărţiri, dar echitabile, a remuneraţiilor, după următorul procentaj:

3. cel puţin 99% în favoarea UPFAR - ARGOA; şi

4. cel mult 1% în favoarea UPVR din remuneraţiile cuvenite pentru categoria drepturilor conexe ale producătorilor de videograme în conformitate cu utilizarea reală a repertoriului activ al fiecărui organism de gestiune colectivă potrivit ponderii preferinţelor consumatorilor de videograme pe suporturi fixe puse în vânzare şi copiate în scop privat în mod legitim.

III. Respingerea ca neîntemeiată a propunerii UPVR de stabilire a comisionului fix de colectare la un procent de 5% din totalul sumelor colectate şi

Admiterea cererii reconvenţionale a UPFAR - ARGOA, aşa cum a fost formulată, respectiv:

a. Stabilirea modalităţii de evidenţiere şi justificare a cheltuielilor privind acoperirea reală a costurilor de colectare ale UPFAR - ARGOA desemnat colector pentru drepturile din retransmiterea prin cablu;

b. În subsidiar, stabilirea nivelului plafonului minim al cheltuielilor reale de colectare ale UPFAR - ARGOA la un nivel de 7,4% din remuneraţiile colectate. Orice cheltuieli reale de colectare peste acest nivel de 7,4% urmând a fi justificate periodic de colectorul unic prin documente privind acoperirea reală a costurilor de colectare ocazionate de desfăşurarea acestei activităţi, fără însă ca nivelul total al cheltuielilor reale de colectare să depăşească un procent de 10% din remuneraţiile colectate,

pentru următoarele considerente:

I - Introducere

II - Cadrul normativ

A. Dreptul comunitar

B. Dreptul naţional

III - Elemente esenţiale de fapt. Soluţia completului de arbitraj

A. Elemente substanţiale de fapt

B. Reguli statutare şi legale de repartizare a remuneraţiei

C. Soluţia completului de arbitraj

IV - Critici aduse hotărârii apelate. Apreciere juridică

A. Hotărârea arbitrală este dată cu încălcarea prevederilor Codului civil şi Codului de procedură civilă

B. Hotărârea arbitrală este dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare

C. Încălcarea în concret a dispoziţiilor art. 1291 din Legea nr. 8/1996

D. Încălcarea regulilor şi criteriilor de repartiţie prevăzute în mod expres de lege

E. Încălcarea dreptului de proprietate privată

F. Procentele ce revin, potrivit legii şi probelor, celor două organisme de gestiune colectivă

G. Rezultatele unei repartizări legale şi temeinice

H. Cheltuielile de colectare şi modalitatea legală de reţinere a acestora

I. Nelegalitatea şi imposibilitatea stabilirii unui comision de colectare fix de 5% şi desfăşurarea activităţii de colectare în atari condiţii

V - Concluzii

Hotărârea apelată este netemeinică şi nelegală pentru motivele ce vor fi menţionate în continuare.

I. INTRODUCERE

1. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, recunoaşte şi reglementează pentru producătorii de videograme un drept conex dreptului de autor cu privire la retransmiterea prin cablu şi la copia privată a videogramelor lor.

2. Drepturile de retransmitere prin cablu şi de remuneraţie compensatorie pentru copia privată se gestionează colectiv în mod obligatoriu.

3. Producătorii de videograme sunt reprezentaţi astfel:

a. de către UPVR numai o parte a producătorilor de videograme, respectiv numai o parte a producătorilor de videoclipuri muzicale;

b. UPFAR - ARGOA reprezintă, potrivit statutului, dar şi potrivit legii, toţi titularii de drepturi patrimoniale conexe de producător de videograme, indiferent de conţinut şi indiferent dacă i-au acordat mandat sau nu, cu excepţia unui număr limitat de producători de videograme reprezentanţi de UPVR.

Videogramele cu privire la care drepturile conexe sunt gestionate de UPFAR - ARGOA sunt utilizate în proporţie covârşitoare mai ales pe posturile TV cu audienţă (posturi care reprezintă peste 95% din audienţă).

4. Videograma - se consideră înregistrare audiovizuală sau orice focare a unei opere audiovizuale sau a unor secvenţe de imagini în mişcare, însoţite sau nu de sunet, oricare ar fi metoda şi/sau suportul utilizat pentru această fixare.

5. Producător de videograma - producătorul unei înregistrări audiovizuale este persoana fizică sau juridică ce are iniţiativa şi îşi asumă responsabilitatea organizării şi realizării primei fixări a unei opere audiovizuale sau a unor secvenţe de imagini în mişcare, însoţite sau nu de sunet, şi, în această calitate, furnizează mijloacele tehnice şi financiare necesare.

6. Repertorii gestionate:

a. UPVR gestionează colectiv un număr limitat de drepturi conexe de producător de videograme, respectiv numai pentru videograme muzicale, iar, dintre videogramele muzicale, numai pe acelea pentru care a primit mandat.

Trebuie reţinut faptul că transmiterea live a concertelor nu se realizează prin utilizarea unei videograme şi cu atât mai puţin a unei videograme realizate de către producătorii reprezentaţi de către UPVR (ce sunt în principal producători de fonograme şi videoclipuri muzicale). Pentru folosirea fonogramelor este stabilită o remuneraţie distinctă datorată de operatori prin cablu, ce se colectează de către UPVR.

În egală măsură, transmiterea în reluare a unui concert sau a unei înregistrări a unui concert de către un organism de televiziune se face prin fixarea mişcării însoţite de sunet, realizată de organismul de televiziune. Prin urmare, nici în această situaţie nu ne aflăm în situaţia utilizării unei videograme pentru care drepturile să fie gestionate de către UPVR.

De asemenea, interpretarea unei opere muzicale într-o emisiune de divertisment (concurs, revelion etc.) nu presupune utilizarea unor videograme gestionate de UPVR, operele audiovizuale fiind realizate şi fixate de către organismele de televiziune sau societăţile acestora de producţie.

Practic, videogramele (videoclipurile muzicale fixate de membrii UPVR) reprezintă o parte din videogramele utilizate pe posturile de televiziune muzicale (exemplu, MTV, KISS TV, UTV), toate cu audienţă scăzută.

b. UPFAR - ARGOA gestionează un număr nelimitat de videograme. Astfel, pe lângă videogramele pentru care UPFAR - ARGOA a primit un mandat pentru gestionarea drepturilor conexe de retransmitere prin cablu, UPFAR - ARGOA gestionează şi drepturile pentru toate celelalte videograme, inclusiv muzicale, care nu sunt cuprinse în repertoriile limitate ale UPVR. UPFAR - ARGOA gestionează inclusiv drepturile de producător de videograme ale posturilor de televiziune. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 1291 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

II. - CADRUL NORMATIV

A. Dreptul comunitar

Directiva 2001/29/CE

Articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2001 /29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001 privind amortizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională (J.O.L. 167, p. 10, Ediţie specială, 17/vol. 1, p. 230) prevede:

“Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziţia publicului, prin cablu sau fără cablu, astfel încât membrii publicului să le poată accesa din orice loc şi în orice moment ales de ei:

(a) pentru interpreţi, a înregistrărilor interpretărilor lor;

(b) pentru producătorii de fonograme, a fonogramelor lor;

(c) pentru producătorii primei înregistrări a filmelor, a originalului şi copiilor filmelor lor.”

Considerentul (1) al Directivei 2001/29/CE prevede:

“Tratatul prevede constituirea unei pieţe interne şi instituirea unui sistem prin care să se asigure că, pe piaţa internă, concurenţa nu este denaturată. Armonizarea legislaţiilor statelor membre privind drepturile de autor şi drepturile conexe contribuie la realizarea acestor obiective.”

Considerentul (5) al Directivei 2001/29/CE prevede:

“Dezvoltarea tehnologică a multiplicat şi diversificat vectorii de creaţie, producţie şi exploatare.

Chiar dacă nu sunt necesare noi concepte pentru protecţia proprietăţii intelectuale, dispoziţiile legale privind drepturile de autor şi drepturile conexe ar trebui adaptate şi completate pentru a răspunde adecvat realităţilor economice, cum ar fi noile forme de exploatare.”

10. Considerentul (9) al Directivei 2001/29/CE prevede:

“Orice armonizare a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe trebuie făcută având la bază un nivel ridicat de protecţie, deoarece astfel de drepturi sunt cruciale pentru creativitatea intelectuală. Protecţia lor ajută la asigurarea întreţinerii şi dezvoltării creativităţii în interesul autorilor, interpreţilor, producătorilor, consumatorilor, culturii, industriei şi publicului larg. În consecinţă, proprietatea intelectuală a fost recunoscută ca parte integrantă a proprietăţii.”

11. Considerentul (10) al Directivei 2001/29/CE prevede:

“Pentru ca autorii sau interpreţii să-şi continue munca creativă şi artistică, ei trebuie să primească o recompensă potrivită pentru utilizarea muncii lor, precum şi producătorii pentru a putea ti capabili să finanţeze aceasta muncă. Investiţia necesară pentru a produce produse ca fonograme, filme sau produse multimedia şi servicii, cum ar fi «serviciile la cerere», este considerabilă. Pentru a garanta disponibilitatea unei asemenea recompense şi pentru a da posibilitatea de a obţine beneficii satisfăcătoare de pe urma investiţiei este necesară o protecţie legală adecvată a proprietăţii intelectuale.”

12. Considerentul (11) al Directivei 2001/29/CE prevede:

“Un sistem riguros şi eficient de protecţie a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe este unul dintre mijloacele prin care se asigură primirea resurselor necesare de către creativitatea şi producţia culturală europeană şi apărarea independenţei şi demnităţii creatorilor şi interpreţilor artistici.”

13. Considerentul (18) al Directivei 2001/29/CE prevede:

“Prezenta directivă nu aduce atingere dispoziţiilor care există în statele membre cu privire la modalităţile de gestionare a drepturilor, cum ar fi licenţele colective extinse.”

14. Considerentul (20) al Directivei 2001/29/CE prevede:

“Prezenta directivă se bazează pe principiile şi normele deja stabilite în directivele în vigoare în acest domeniu, în special Directivele 91/250/CEE5, 92/100/CEEQ, 93/83/CEE7, 93/98/CEEB şi 96/9/CE9, şi dezvoltă acele principii şi norme şi le plasează în contextul societăţii informaţionale. Dispoziţiile prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere dispoziţiilor directivelor în cauză, cu excepţia cazurilor prevăzute expres în prezenta directivă.”

15. Considerentul (23) al Directivei 2001/29/CE prevede:

“Prezenta directivă trebuie să armonizeze în continuare dreptul autorului de a comunica cu publicul. Acest drept trebuie înţeles în sens larg ca acoperind orice comunicare cu publicul care nu este prezent la locul din care comunicarea porneşte. Acest drept trebuie să acopere orice transmisie sau retransmisie a unei lucrări către public, prin cablu sau fără cablu, inclusiv prin reţele de transmisiuni. Acest drept nu trebuie să se aplice altor acţiuni.”

16. Considerentul (32) al Directivei 2001/29/CE prevede:

“Prezenta directivă prevede o enumerare exhaustivă a excepţiilor şi limitărilor privind dreptul de reproducere sau dreptul de a comunica cu publicul.

Unele excepţii sau limitări se aplică doar dreptului de reproducere, dacă este cazul. Această listă ţine cont de diferitele tradiţii juridice ale statelor membre, având în acelaşi timp ca scop să asigure funcţionarea pieţei interne. Statele membre ar trebui să ajungă la o aplicare coerentă a acestor excepţii şi limitări, care vor fi evaluate la revizuirea dispoziţiilor legale de aplicare în viitor.”

B. Dreptul naţional

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare

17. Articolul 1061 din”Legea nr. 8/1996 prevede:

“(1) Se consideră înregistrare audiovizuală sau videogramă, în sensul prezentei legi, orice fixare a unei opere audiovizuale sau a unor secvenţe de imagini în mişcare, însoţite sau nu de sunet, oricare ar fi metoda şi suportul utilizate pentru această fixare.

(2) Producătorul unei înregistrări audiovizuale este persoană fizică sau juridică ce are iniţiativa şi îşi asumă responsabilitatea organizării şi realizării primei fixări a unei opere audiovizuale sau a unor secvenţe de imagini în mişcare, însoţite ori nu de sunet şi, în această calitate, furnizează mijloacele tehnice şi financiare necesare.”

18. Articolul 1063 din Legea nr. 8/1996 prevede:

“(1) Producătorul unei înregistrări audiovizuale are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele: [...]

b) distribuirea originalului sau a copiilor propriilor înregistrări audiovizuale; [...]

f) retransmiterea prin cablu a propriilor înregistrări; [...]”

19. Articolul 113 din Legea nr. 8/1996 prevede:

“Organismele de radiodifuziune şi de televiziune au dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice, cu obligaţia pentru cel autorizat de a menţiona numele organismelor, următoarele:

a) fixarea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune; [...]

c) distribuirea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport;

[...]

e) retransmiterea sau reemiterea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu prin satelit sau prin orice alt procedeu similar, precum şi prin orice alt mod de comunicare către public, inclusiv prin retransmiterea pe internet; [...]”

20. Articolul 1231 din Legea nr. 8/1996 prevede:

“Articolul 1231. - (1) Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:

a) dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copia privată. [...]

g) dreptul de retransmitere prin cablu.

(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.”

21. Articolul 124 din Legea nr. 8/1996 prevede:

“Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, denumite în cuprinsul legii organisme de gestiune colectivă, sunt, în sensul prezentei legi, persoane juridice constituite prin liberă asociere, care au ca obiect de activitate, în principal, colectarea şi repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredinţată de către titulari.”

22. Articolul 125 din Legea nr. 8/1996 la alin. (3) prevede:

“(3) Organismele de gestiune colectivă pot fi create în mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creaţie, precum şi pentru gestionarea de drepturi aparţinând unor categorii distincte de titulari.”

23. Articolul 127 din Legea nr. 8/1996 prevede:

“(1) Statutul organismului de gestiune colectivă trebuie să cuprindă dispoziţii cu privire la: [...]

f) regulile aplicabile repartizării drepturilor colectate, proporţional cu utilizarea reală a repertoriului titularilor de drepturi, privind repartizarea drepturilor colectate pentru care nu se poate stabili repartizarea reală, precum şi regulile privind regimul sumelor nerepartizate sau ne revendicate; [...]”

24. Articolul 1291 din Legea nr. 8/1996 prevede:

“În cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un titular nu este asociat la niciun organism, competenţa revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri. Revendicarea de către titularii de drepturi nereprezentaţi a sumelor cuvenite se poate face în termen de 3 ani de fa data notificării. După acest termen, sumele nerepartizate sau nerevendicate sunt utilizate potrivit hotărârii adunării generale, cu excepţia cheltuielilor de administrare.”

25. Articolul 130 din Legea nr. 8/1996, la alin. (1) lit. e) şi lit. h), prevede:

“(1) Organismele de gestiune colectivă au următoarele obligaţii: [...]

b) să elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plăţii acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi; [...]

e) să colecteze sumele datorate de utilizatori şi să le repartizeze între titularii de drepturi, potrivit prevederilor din statut; [...]

h) să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informaţii şi transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care le colectează, precum şi informaţii privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora; utilizatorii sau intermediarii acestora au obligaţia să furnizeze, în format scris şi electronic, în termen de 10 zile de la solicitare, informaţiile şi documentele solicitate, sub semnătura reprezentantului legal şi stampilate; [...]”

26. Articolul 1311 din Legea nr. 8/1996, la alin. (1) lit. a), d) şi h) şi la alin. (4), prevede:

“(1) Metodologia se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanţii prevăzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b), ţinându-se seama de următoarele criterii principale:

a) categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, şi domeniul pentru care se poartă negocierea; [...]

d) proporţia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă; [...]

h) practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă. [...]

(4) în cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 1231, metodologiile se negociază fără a se ţine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.”

27. Articolul 1312 din Legea nr. 8/1996, la alin. (3) lit. c), alin. (4) şi alin. (5), prevede:

“(3) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat, pentru iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, în următoarele situaţii: [...]

c) organismele de gestiune colectivă nu au putut conveni încheierea unui protocol de repartizare a remuneraţiilor şi de stabilire a comisionului datorat colectorului unic.

(4) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la solicitarea arbitrajului, convoacă părţile în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a 5 arbitri titulari, care vor constitui completul de arbitraj, şi a 3 arbitri de rezervă. Aceştia din urmă îi vor înlocui, în ordinea tragerii la sorţi, pe arbitrii titulari indisponibili. Desemnarea arbitrilor prin tragere la sorţi se face şi în cazul absenţei părţilor convocate.

(5) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la data desemnării arbitrilor, convoacă la sediul său arbitrii desemnaţi şi părţile, în vederea constituirii completului de arbitraj. Completul de arbitraj stabileşte: onorariul brut, prin negociere cu părţile, primul termen, dar nu mai târziu de 5 zile, precum şi locul arbitrajului şi informează părţile.”

28. Articolul 134 din Legea nr. 8/1996, la alin. (2) lit. d), alin. (3) şi (4), prevede:

“(2) Gestiunea colectivă se exercită potrivit următoarelor reguli: [...]

d) sumele colectate de un organism de gestiune colectivă se repartizează individual titularilor de drepturi, proporţional cu utilizarea repertoriului fiecăruia, în termen de maximum 6 luni de la data colectării; titularii de drepturi pot pretinde plata sumelor colectate nominal sau a celor a căror repartizare nu presupune o documentare specială în termen de 30 de zile de la data colectării; [...]

(3) Remuneraţiile încasate de organismele de gestiune colectivă nu sunt şi nu pot fi asimilate veniturilor acestora.

(4) în exercitarea mandatului, în condiţiile prezentei legi, organismelor de gestiune colectivă nu li se transferă sau nu li se transmit drepturi de autor şi drepturi conexe ori utilizarea acestora.”

III - ELEMENTE ESENŢIALE DE FAPT, SOLUŢIA COMPLETULUI DE ARBITRAJ

A. Elemente substanţiale de fapt

29. Prin Hotărârea arbitrală din data de 9 martie 2009 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 7 aprilie 2009, prin Decizia ORDA nr. 44/2009, rămasă definitivă în forma sa finală prin Decizia Curţii de Apel nr. 263A din 16 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 22 decembrie 2010, prin Decizia ORDA nr. 327 din 15 decembrie 2010, a fost stabilită forma finală a metodologiei ce a prevăzut şi remuneraţia datorată de operatorii prin cablu cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere audiovizuale pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale.

30. În arbitrajul mai sus menţionat au participat şi au solicitat stabilirea remuneraţiilor reprezentând drepturi patrimoniale conexe de producător de videograme UPFAR - ARGOA şi UPVR.

31. UPFAR - ARGOA este un organism de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale conexe ce aparţin producătorilor de videograme, indiferent de natura acestora.

32. Repertoriul UPFAR - ARGOA este reprezentat de totalitatea videogramelor create la nivel mondial, indiferent de titular, altele decât numărul limitat de videograme ce face parte din repertoriul UPVR pe bază de mandat acordat direct acestora.

33. Gestiunea colectivă este obligatorie astfel că, potrivit art. 1291 din Legea nr. 8/1996. UPFAR - ARGOA reprezintă şi toţi producătorii de videograme, naţionali şi internaţionali, care nu au acordat mandat UPVR.

34. Repertoriul UPVR de videograme este unul mic, ce rezultă dintr-o dublă limitare, respectiv numai videograme muzicale, şi dintre acestea numai acelea pentru care UPVR a primit mandat (a se vedea şi punctul 6 lit. a).

B Reguli statutare şi legale de repartizare a remuneraţiei

35. Potrivit art. 3.2 din Statutul UPFAR - ARGOA, privitor la repartizarea remuneraţiilor.

“3.2 are ca obiect de activitate în principal - colectarea şi repartizarea, pe principiul egalităţii de tratament, a următoarelor categorii de drepturi: [...]

e) dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copia privată;

f) dreptul de retransmitere prin cablu şi prin orice alte forme de retransmitere.

a) Dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copia privată Remuneraţiile având ca sursă copia privată sunt colectate de către organismul colector unic, desemnat în condiţiile legii, care, după reţinerea comisionului datorat, transferă remuneraţiile rezultate în contul UPFAR - ARGOA.

UPFAR - ARGOA va repartiza remuneraţiile către titulari de drepturi în baza următoarelor criterii:

- lista posturilor retransmise prin cablu sau pe baza informaţiilor primite de la organisme de sondare a pieţei;

- playlisturile furnizate de către organismele de televiziune sau în baza monitorizărilor proprii;

- de asemenea, se va avea în vedere ratingul posturilor de televiziune dintre cele din lista posturilor retransmise prin cablu, furnizat de către o societate specializată.

b) Dreptul de retransmitere prin cablu

Drepturile de autor şi drepturile conexe cesionate producătorilor sau proprii vor fi colectate din ţară şi străinătate conform legii.

Repartizarea remuneraţiilor către titulari se va realiza ţinând cont de următoarele criterii:

- lista posturilor retransmise prin cablu;

- playlisturile furnizate de către organismele de televiziune sau în baza monitorizărilor proprii;

- de asemenea, se va avea în vedere ratingul posturilor de televiziune dintre cele existente în lista posturilor retransmise prin cablu, furnizat de către o societate specializată.”

36. Potrivit art. 18.4 din Statutul UPVR

“Veniturile nete obţinute sunt repartizate pe baza reglementărilor cu privire la repartiţie convenite în acest scop prin anexa 1 la prezentul statut şi care face parte integrantă din acesta”, “respectând inclusiv minimul stabilit de Consiliul Director de la care se începe repartiţia” (art. 18.5).

Potrivit art. 9 şi art. 10 din anexa nr. 1 la Statutul UPVR, aceasta prevede în regulile sale de repartiţie faptul că “sumele disponibile în vederea repartiţiei vor fi plătite titularilor; în funcţie de sursa de colectare, proporţional cu gradul de utilizare, în conformitate cu durata de difuzare a videogramei”, precum şi că “videogramele utilizate se ponderează cu audienţa stabilită de o societate de monitorizare a audienţei, specializată în determinarea audienţei”. Iar “sumele rezultate din sursele de colectare se repartizează titularilor potrivit playlisturilor,... pentru perioada pentru care se face repartiţia”.

37. Potrivit regulilor de repartiţie ale UPFAR - ARGOA, art. 6 din anexa nr. 2 la statut, repartizarea remuneraţiilor se face după următoarele principii: r,a) alocarea remuneraţiilor pentru fiecare post de televiziune se face în raport de audienţa acestuia” şi “repartizarea remuneraţiilor alocate unui post de televiziune se face în raport de durata reală a utilizării fiecărei opere audiovizuale/videograme, după caz”.

Aceleaşi criterii de repartiţie ale UPVR şi UPFAR- ARGOA prevăd posturile TV ce intră în repartiţie în funcţie de audienţa posturilor TV stabilită de studiul ARMÂDATA.

În concluzie, ambele organisme de gestiune colectivă (UPFAR- ARGOA şi UPVR), pentru repartizarea remuneraţilor ce se colectează din retransmiterea prin cablu, au în vedere pentru repartizarea remuneraţiilor, potrivit prevederilor lor statutare, două reguli principale, legale şi echitabile:

- audienţa posturilor TV retransmise prin cablu;

- durata efectivă reală de utilizare a videogramelor gestionate (criteriu prevăzut de lege).

Atât UPFAR - ARGOA, cât şi UPVR ţin seama de studiul ARMÂDATA.

38. Potrivit practicii europene, remuneraţiile reprezentând drepturi patrimoniale de producător de videograme se repartizează potrivit celor două criterii.

39. Cele două reguli sunt aplicabile în următoarea ordine: Stabilirea remuneraţiei aferente pe fiecare canal de televiziune proporţional cu audienţa acestuia

Remuneraţia ce rezultă pe fiecare canal se repartizează pe fiecare operă audiovizuală, direct proporţional cu durata de utilizare pe acel canal de televiziune. Regula de repartiţie este în mod expres şi imperativ prevăzută de art. 127 şi art. 134 lit. d) din Legea nr. 8/1996.

40. Potrivit rapoartelor tehnice de expertiză statistică (anexele nr. 17 şi 18 UPFAR) realizate pe baza monitorizărilor ARMÂDATA, a audienţei posturilor TV şi a criteriilor de repartiţie a remuneraţiei legale şi a celor statutare ale părţilor, în prezent, proporţia repartizării remuneraţiilor reprezentând drepturi de producător de videograme retransmise prin cablu în România este următoarea:

i. 96% - 98% corespunzătoare retransmiterii videogramelor gestionate colectiv de către UPFAR - ARGOA;

ii. 2% - 4% corespunzătoare retransmiterii videogramelor muzicale gestionate colectiv de către UPVR, în funcţie de:

- categoriile de “videograme muzicale” incluse în repartiţie (doar videoclipuri muzicale şi înregistrări de concerte sau/şi balet, top, alt program muzical, festivaluri - care în principal utilizează muzică sub formă fonogramelor, nu videogramelor muzicale), precum şi prin

- includerea în repertoriul UPVR a tuturor videogramelor muzicale sau numai a videogramelor muzicale din repertoriul său real constituit pe bază de mandate (anexele nr. 2 şi 3 din 22 iunie 2012 UPVR).

41. Potrivit raportului tehnic de expertiză realizat pe baza monitorizărilor ARMÂDATA, a audienţei posturilor TV coroborat cu analiza listei producătorilor (anexa nr. 5 UPFAR şi anexa nr. 3 din 22.06.12 UPVR) şi a numărului DVD-urilor conţinând videograme pentru care s-au obţinut marcaje eliberate de ORDA, potrivit evidenţelor acesteia (anexa nr. 21 UPFAR), doar un procent de 0,289645% este deţinut de producătorii de videograme membri ai UPVR, toţi ceilalţi fiind reprezentaţi de către UPFAR- ARGOA (anexa nr. 22 UPFAR), şi a criteriilor de repartiţie a remuneraţiei legale şi a celor statutare ale părţilor, în prezent, proporţia repartizării remuneraţiilor reprezentând drepturi de producător de videograme utilizate sub forma copiei private în România este următoarea:

i. 99%, cel puţin, corespunzătoare utilizării sub forma copiei private a videogramelor gestionate colectiv de către UPFAR- ARGOA;

ii. 1%, cel mult, corespunzătoare utilizării sub forma copiei private a videogramelor muzicale gestionate colectiv de către UPVR.

42. Întrucât gestiunea colectivă este obligatorie, la repartizarea remuneraţiilor deduse judecăţii trebuie să fie avute în vedere toate videogramele identificate şi neidentificate în unul sau altul dintre repertoriile organismelor de gestiune colectivă.

43. UPFAR - ARGOA, potrivit art. 1291 din Legea nr. 8/1996, gestionează şi colectează remuneraţiile atât pentru videogramele ce aparţin propriilor membri sau celor ai organismelor de gestiune colectivă cu care a încheiat contracte de reprezentare reciprocă, cât şi pentru videogramele producătorilor care nu sunt identificaţi ca membri ai UPVR.

44. UPVR gestionează numai şi numai propriul repertoriu de videograme aparţinând propriilor membri sau organisme similare cu care a încheiat contract de reprezentare reciprocă şi aceste videograme numai dintre cele muzicale.

C. Soluţia completului de arbitraj

45. UPVR s-a adresat ORDA pentru constituirea unui complet de arbitraj privind împărţirea remuneraţiilor colectate de la utilizatori pentru retransmiterea prin cablu şi copia privată cu titlu de drepturi patrimoniale conexe pentru producătorii de videograme.

46. Prin cererea de arbitraj, precizată ulterior, în mod netemeinic, UPVR a solicitat ca remuneraţia colectată de utilizatori copia privată în numele producătorilor de videograme să fie împărţită între UPVR (70%) şi UPFAR - ARGOA (30%).

47. Totodată, prin cererea de arbitraj, în mod netemeinic, UPVR a solicitat ca remuneraţia de 0,5% colectată de la operatorii prin cablu pentru producătorii de videograme să fie împărţită între UPVR (30%) şi UPFAR - ARGOA (70%).

48. Referitor la cel de-al treilea capăt de cerere, privind comisionul de colectare şi de repartizare a remuneraţiilor pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor, UPVR, prin cererea introductivă formulată, a solicitat un procent de maximum 5%.

49. Prin cererea reconvenţională, formulată în mod legal şi temeinic, cu privire la retransmiterea prin cablu, UPFAR - ARGOA a solicitat:

a. să se stabilească criteriile de repartizare între organismele de gestiune colectivă UPFAR - ARGOA şi UPVR a remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu cuvenite producătorilor de videograme, în concordanţă cu criteriile regăsite în statutele şi regulamentele celor două părţi, după o anume metodă indicată în conţinutul cererii;

b. pentru repartizarea remuneraţiilor potrivit respectivelor criterii, prin stabilirea utilizării reale a videogramelor în funcţie de durată şi de ratingul calculat pe fiecare post în parte, să obligaţi UPVR să comunice trimestrial colectorului unic informaţiile complete privind utilizarea reală a operelor din propriul său repertoriu, respectiv: denumirea videogramei muzicale utilizate, durata de utilizare a acesteia, numărul de difuzări, data difuzării şi postul de televiziune pe care a fost difuzată pentru perioada de referinţă pentru care urmează a-i fi repartizate sumele cuvenite.

În subsidiarul acestui capăt de cerere,

c. dacă s-ar aprecia că aceste criterii legale de repartiţie nu sunt soluţia optimă, în cazul în care s-ar stabili un procent de repartizare a sumelor colectate, având în vedere principiul utilizării reale a operelor potrivit criteriilor duratei şi ratingului (audienţei posturilor), acordarea unui procent de cel puţin 98% pentru UPFAR - ARGOA şi un procent de cel mult 2% pentru UPVR.

50. Prin cererea reconvenţională, formulată cu privire la remuneraţia compensatorie pentru copie privată, UPFAR – ARGOA a solicitat să se stabilească modalitatea de repartizare între organismele de gestiune colectivă UPFAR - ARGOA şi UPVR a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată a videogramelor reproduse pe înregistrări audiovizuale cuvenită producătorilor de videograme.

51. Totodată, prin cererea reconvenţională, formulată cu privire la comisionul de colectare, UPFAR - ARGOA a solicitat:

a. să se stabilească modalitatea de evidenţiere şi justificare a cheltuielilor privind acoperirea reală a costurilor de colectare ale UPFAR - ARGOA, desemnat colector pentru drepturile din retransmiterea prin cablu.

b. În subsidiar, să se stabilească nivelul plafonului minim al cheltuielilor reale de colectare ale UPFAR - ARGOA la un nivel de 7,4% din remuneraţiile colectate. Orice cheltuieli reale de colectare peste acest nivel de 7,4% trebuie să fie justificate periodic de colectorul unic prin documente privind acoperirea reală a costurilor de colectare ocazionate de desfăşurarea acestei activităţi, fără însă ca nivelul total al cheltuielilor reale de colectare să depăşească un procent de 10% din remuneraţiile colectate.

52. La data de 10 iulie 2012 a fost pronunţată hotărârea apelată.

Hotărârea apelată a fost criticată ca netemeinică şi nelegală prin prisma următoarelor susţineri:

IV. APRECIERI JURIDICE PRIVIND NELEGALITATEA SI NETEMEINICIA HOTĂRÂRII ARBITRALE

A. Hotărârea arbitrală este dată cu încălcarea prevederilor Codului civil şi Codului de procedură civilă.

a. În mod nelegal, în opinia apelantei s-a pronunţat o hotărâre arbitrală lipsită de toate elementele legal prevăzute:

53. Codul de procedură civilă prevede în mod expres care sunt elementele obligatorii pe care orice hotărâre de fond (chiar şi arbitrală) trebuie în mod obligatoriu să le cuprindă.

Astfel, apelanta a invocat prevederile art. 261 C.pr.civ.

54. Aşa cum se poate cu din conţinutul hotărârii arbitrale nr. 9/2012, în opinia apelantei, aceasta cuprinde elementele 1, 2, parţial 3 - obiectul cererii, 6 şi 8 prevăzute la art. 261 Cp. C, totuşi pe toată întinderea hotărârii nu se pot regăsi, deoarece lipsesc cu desăvârşire atât susţinerile părţilor cu arătarea dovezilor prevăzute la punctul 3), cât şi (mai ales) motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cu şi cele pentru care s-au înlăturat.

55. De asemenea, în opinia apelantei, din conţinutul hotărârii arbitrale lipseşte şi menţiunea căii de atac şi termenul în care se poate exercita, prevăzut de pct. 7 al art. 261 C.p.c.

56. Hotărârea apelată nu este astfel în niciun fel motivată, încălcând prevederile C.pr.civ., fapt pentru care aceasta nu este temeinică şi nici legală. Probabil această situaţie, în opinia apelantei, se datorează faptului că printr-o analiză reală şi concretă a situaţiei de fapt şi a probelor administrate la dosarul cauzei instanţa nu ar fi avut cum să-şi susţină în vreun fel soluţia pronunţată.

57. Întreaga soluţie pronunţată, de altfel, a fost motivată pe ideea de echitate, iar echitatea nu e prevăzută nici de Codul de procedură civilă şi nici de statutele celor două organisme ca fiind criteriul de repartizare a remuneraţiilor colectate. Totodată, “echitatea”, în opinia apelantei, nu înseamnă arbitrar, în niciun caz, o motivare care să certifice propria teză, şi nici nu poate ţine loc de o motivare legală, temeinică şi concretă.

58. În plus, în opinia apelantei, instanţa de fond - completul de arbitraj nu s-au pronunţat în fond pe toate capetele de cerere formulate. Astfel, atât timp cât admiterea sau respingerea unei cereri nu poate fi nici presupusă, nici implicită, ea trebuind făcută expres, consideră că aceasta constituie în sine o cauză de nelegalitate şi un motiv pentru modificarea hotărârii arbitrale pronunţate.

59. Atât conţinutul hotărârii, cât şi dispoziţiile onoratului complet arbitral sunt, în opinia apelantei, neclare, contradictorii pe alocuri şi contrare prevederilor legale în vigoare. Astfel:

a. după indicarea părţilor, obiectului şi condiţiilor procedurale de desfăşurare a arbitrajului, pe pagina 2 a hotărârii arbitrale, în locul prezentării concrete a susţinerilor în prescurtare ale părţilor cu arătarea dovezilor, precum şi a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; acesta, în mod formal şi generic, scrie “Având în vedere înscrisurile administrate, dezbaterile şi concluziile părţilor, completul de arbitri constată:”;

b. În singura frază prin care încearcă să argumenteze decizia luată, acesta afirmă în aceeaşi propoziţie că “este necesară stabilirea unui procent care să reflecte activitatea desfăşurată de organismele de gestiune, deci un criteriu concret şi cuantificabil (chiar dacă contrar prevederilor Legii nr. 8/1996 ref. la singurul criteriu legal prevăzut, respectiv “utilizarea reală a operelor*) pentru ca apoi să facă apel la formula “În mod echitabil” (în special cu privire la comisionul de colectare);

c. În plus, ca o confirmare a faptului că nu a acordat vreo atenţie atât probatoriului administrat la dosarul cauzei, cât şi dezbaterilor şi concluziilor părţilor, reţine că “Stabilirea unor criterii fără existenţa unei remuneraţii procentuale, aşa cum solicită UPFAR- ARGOA reprezintă un demers fără finalitate”, în condiţiile în care înseşi expertizele administrate la dosarul cauzei, admise de instanţă, apărările orale, cât şi concluziile scrise depuse, nu doar că dovedeau legalitatea şi finalitatea unei astfel de soluţii, ci chiar prezentau modul concret prin care se poate realiza aceasta, precum şi finalitatea ei;

d. nu în ultimul rând indică formularea în oglindă, care pare să se autojustifice - al cărei sens şi temei legal oricum nu poate fi înţeles - respectiv “Privitor la capătul trei de cerere, completul apreciază că procentul de 6% reprezentând comisionul de colectare este echitabil, având în vedere că activitatea de colectare reflectă în mod real efortul pentru realizarea acesteia”, în condiţiile în care, potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996, organismului de gestiune colectivă desemnat colector unic i se cuvine un comision de colectare şi repartizare pentru acoperirea reală a costurilor de colectare proporţional cu acestea [art. 131/2 alin. (3) lit. c)].

60. De asemenea, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de orice temei, fiind evident faptul că nu a luat în seamă probele administrate la dosarul cauzei de către UPFAR - ARGOA, aspect care rezultă atât din soluţia pronunţată, cât şi din faptul că onoratul complet arbitral nu a făcut nicio analiză a acestora pentru a se putea verifica care au fost temeiurile pentru care probele administrate au fost sau nu luate în considerare (în fond).

B. Hotărârea arbitrală este dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

a. Cu privire la hotărârile anterioare invocate de UPVR:

61. O hotărâre arbitrală anterioară, de stabilire a proporţiei repartizării remuneraţiilor prevăzute de aceeaşi sau de o altă metodologie între organismele beneficiare, fie ea chiar rămasă definitivă şi irevocabilă printr-o sentinţă a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi orice altă hotărâre similară se bucură de autoritate de lucru judecat, dar nu pot produce efecte în prezenta cauză, întrucât nu există identitate de obiect, de părţi şi/sau de cauză:

i. Hotărârea privea repartizarea remuneraţiilor prevăzute de altă metodologie;

ii. Există videograme care nu erau realizate sau nu erau utilizate la acel moment, dar există şi sunt utilizate în prezent;

iii. Repertoriile gestionate colectiv s-au modificat;

iv. Proporţia utilizării repertorii lor de videograme ale fiecărui organism s-a modificat;

v. Au apărut noi canale de televiziune şi au dispărut altele, schimbându-se astfel proporţia utilizării;

vi. S-a schimbat audienţa canalelor tv cu implicaţii directe asupra repartizării remuneraţiilor pentru videogramele utilizate pe fiecare canal TV în parte;

vii. S-a modificat Legea nr. 8/1996;

viii. Nu au fost stabilite în acea hotărâre criterii de repartizare, aşa cum prevede în prezent legea, ci s-a stabilit proporţia repartizării;

ix. Nu există identitate de părţi;

x. Nu există identitate de cauză.

b. Hotărârea arbitrală apelată contravine dispoziţiilor Legii nr. 8/1996

62. Hotărârea arbitrală este contrară dispoziţiilor art. 133 din Legea nr. 8/1996.

63. Cu toate că se referă la gestiunea colectivă facultativă, pentru identitate de raţiune, aceste dispoziţii îşi găsesc aplicabilitate şi în cazul gestiunii colective obligatorii.

64. De altfel, arbitrajul a fost iniţiat şi hotărârea s-a pronunţat tocmai în baza art. 133 alin. (5) din Legea nr. 8/1996.

65. Potrivit acestor dispoziţii legale, protocolul sau hotărârea arbitrală trebuie să stabilească criteriile de repartizare a remuneraţiilor între organismele beneficiare, şi nu să stabilească însăşi repartiţia între acestea.

66. Dispoziţiile legii sunt clare şi fără echivoc în acest sens: “organismele beneficiare stabilesc... a) criteriile repartizării între organisme a remuneraţiei”, .....protocol încheiat între organismele beneficiare, prin care se stabilesc criteriile privind repartizarea sumelor colectate”, “...iniţierea procedurii de arbitraj... pentru stabilirea criteriilor privind repartizarea remuneraţiilor” (art. 133 din Legea nr. 8/1996).

67. Contrar acestor dispoziţii legale şi voinţei legiuitorului, prin hotărârea arbitrală, în opinia apelantei, s-a realizat însăşi repartiţia remuneraţiei între organismele beneficiare.

68. Hotărârea arbitrală trebuia să stabilească prin urmare criteriile pe care UPFAR- ARGOA, în calitatea sa de colector, trebuie să le aplice în mod transparent pentru a se determina la fiecare repartiţie remuneraţiile ce se cuvin pentru repertoriul propriu de videograme gestionat colectiv, corespunzător utilizării reale a acestora şi nu a unei estimări sau unei utilizări dintr-un trecut îndepărtat.

69. Numai o repartiţie continuă, realizată pe baza criteriului utilizării reale în perioada în care remuneraţiile sunt colectate, este conformă cu legea.

70. Acest criteriu este stabilit în mod expres de lege [art. 127 alin (1) lit. f) şi art. 134 alin. (2) lit. d), respectiv criteriul utilizării reale a fiecărei videograme gestionate colectiv].

71. Utilizarea reală este variabilă şi se modifică în fiecare zi/lună/trimestru. Acesta este un motiv pentru care se stabilesc doar criteriile de repartizare, astfel că remuneraţia variază în fiecare perioadă în funcţie de utilizarea reală a videogramelor.

72. Un alt criteriu aplicării criteriului utilizării reale este cel al audienţei fiecărui post de televiziune.

73. Acest criteriu ajută la determinarea remuneraţiei aferente fiecărui post de televiziune retransmis prin cablu, pentru ca ulterior această remuneraţie să poată fi repartizată videogramelor utilizate pe acel post de televiziune, proporţional cu utilizarea lor reală.

74. Acest prim (prealabil) criteriu de repartiţie se regăseşte în regulile de repartiţie ale organismelor similare din Europa, dar şi în regulile de repartiţie adoptate ale UPFAR- ARGOA şi UPFR (punctele 44-48 din prezentele motive).

75. Numai prin realizarea unei repartiţii transparente pe baza unor criterii stabilite prin protocol sau hotărâre arbitrală producătorii vor putea beneficia de remuneraţia ce le revine în mod legal, potrivit utilizării reale a acestora.

76. Prin cererea sa de arbitraj, UPVR a solicitat stabilirea repartizării remuneraţiilor (procentual), şi nu a criteriilor pentru repartizarea acestora, cum este corect, motiv pentru care cererea UPVR de arbitraj era netemeinică şi trebuia respinsă ca atare.

77. Pronunţând admiterea cererii UPVR, pentru aceleaşi motive, hotărârea arbitrală, în opinia apelantei, este nelegală şi trebuie modificată în sensul respingerii cererii de arbitraj a UPVR ca neîntemeiată şi admiterii cererii reconvenţionale formulate de UPFAR- ARGOA în cauză.

78. În subsidiar se solicită modificarea hotărârii arbitrale în sensul stabilirii criteriilor de repartizare a remuneraţiei colectate pentru producătorii de videograme cu titlu de drepturi conexe de retransmitere prin cablu, după cum urmează:

Remuneraţia ce se colectează de către UPFAR – ARGOA de la operatorii prin cablu cu titlu de drepturi patrimoniale conexe de retransmitere prin cablu ale producătorilor de videograme, după deducerea cheltuielilor de colectare şi repartizare între organismele beneficiare, se repartizează între organismele de gestiune colectivă beneficiare prin aplicarea următoarelor criterii:

i. Remuneraţia aferentă fiecărui post de televiziune retransmis prin cablu se determină potrivit audienţei acestuia;

ii. Remuneraţia ce revine fiecărui organism de gestiune colectivă din cea care revine fiecărui post de televiziune se repartizează organismelor de gestiune colectivă beneficiare direct proporţional cu durată de utilizare a videogramelor pe acel post de televiziune în perioada în care a fost colectată remuneraţia.

Repartizarea se realizează în baza playlistului transmis de organismul de televiziune sau, în absenţa acestuia, a unei monitorizări privind videogramele utilizate, în concordanţă cu repertoriile celor două organisme de gestiune colectivă.

În vederea repartizării remuneraţiilor, UPVR va pune la dispoziţia UPFAR - ARGOA repertoriul de videograme gestionate colectiv, cu actualizările corespunzătoare.

79. Numai o astfel de soluţie, în opinia apelantei, este în concordanţă cu dispoziţiile legale şi garantează producătorilor de videograme că primesc remuneraţiile în concordanţă cu dreptul recunoscut prin lege, fără a fi privaţi de dreptul corespunzător la remuneraţie şi fără a crea o îmbogăţire fără justă cauză.

C. Încălcarea dispoziţiilor art. 129/1 din Legea 8/1996

80. Hotărârea arbitrală este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1291 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.

81. UPVR nu poate primi remuneraţii ce se cuvin producătorilor de videograme care nu fac parte din repertoriul acestui organism de gestiune colectivă.

82. Acordarea pentru producătorii membri UPVR, după alte criterii decât cele statutare şi legale (punctele 44-53), a unor remuneraţii ce sunt în mod evident mai mari decât cele ce se li se cuvin reprezintă:

- o încălcare a dreptului de proprietate al producătorilor de videograme, membri şi nemembri, reprezentaţi de UPFAR - ARGOA;

- o îmbogăţire fără justă cauză a producătorilor de videograme ce au acordat mandat UPVR (mai mult, potrivit regulilor de repartiţie pe care Ie-a publicat, UPVR repartizează o mare parte a remuneraţiei colectate pentru producătorii de videograme pe playlisturi de radio, ei înşişi declarând la termenul din data de 6 iulie 2012, potrivit încheierii de şedinţă, faptul că “UPVR nu deţine playlisturile pe videograme”. La radio nu se utilizează videograme, ci exclusiv fonograme pentru care se colectează o altă remuneraţie distinctă);

83. Potrivit art. 1291 din Legea nr. 8/1996, “dacă un titular nu este asociat la niciun organism, competenţa revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri”.

84. În speţă, UPFAR - ARGOA este organismul de gestiune colectivă ce are cei mai mulţi membri din categoria producătorilor de videograme.

85. În concluzie, în opinia apelantei, în mod greşit a reţinut completul de arbitraj că remuneraţia ce se cuvine UPVR trebuie stabilită ca şi cum aceste organisme de gestiune colectivă ar avea un repertoriu extins - singurul temei potrivit căruia ar fi putut acorda un procent atât de mare, contrar rezultatelor expertizelor administrate la dosarul cauzei din care rezultă o utilizare reală de cel mult 2% a repertoriului limitat de opere al UPVR.

86. Atât în cazul retransmiterii prin cablu, cât şi în cel al copiei private:

- UPFAR - ARGOA este organismul de gestiune colectivă care reprezintă toţi producătorii de videograme, membri şi nemembri, români şi străini, alţii decât cei reprezentaţi pe bază de mandat de UPVR;

- UPVR reprezintă o parte a producătorilor de videograme muzicale, respectiv pe cei care i-au acordat mandat dintre cei care realizează astfel de videograme.

87. Concluziile de la punctul precedent decurg din dispoziţiile exprese şi imperative ale art. 123 indice 1 alin. (1) lit. g) coroborate cu dispoziţiile alin. (2) ale aceluiaşi articol şi art. 1291 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

88. În concluzie, în opinia apelantei, în mod nelegal completul de arbitraj a stabilit că UPVR va beneficia de o cotă de 25% din remuneraţia dedusă judecăţii cu titlu de remuneraţie compensatorie pentru copie privată şi un procent de 15% pentru remuneraţiile din retransmiterea prin cablu, nemotivat, de altfel, în niciun fel.

D. Încălcarea regulilor şi criteriilor de repartiţie ce sunt prevăzute în mod expres de lege

89. În mod nelegal completul de arbitraj a reţinut, probabil, că Legea nr. 8/1996 nu ar cuprinde criterii de repartizare a remuneraţiilor şi a dispus repartizarea remuneraţiilor cu încălcarea regulilor şi criteriilor prevăzute în mod expres de lege.

90. Cel mai important criteriu de repartizare a remuneraţiei ce revine titularilor de drepturi patrimoniale de autor este prevăzut de art. 127 alin. (1) lit. f) şi de art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

91. Normele legale menţionate la punctul precedent prevăd în mod expres că remuneraţiile se repartizează titularilor de drepturi proporţional cu utilizarea reală a repertoriului fiecăruia.

92. Aceste norme sunt dispoziţii de ordine publică ce vizează recunoaşterea, exerciţiul, garantarea şi protecţia dreptului de proprietate privată al titularilor de drepturi patrimoniale de autor.

93. Aceleaşi criterii de repartizare a remuneraţiilor, potrivit dispoziţiilor legale, se regăsesc în statutele fiecăruia dintre cele trei organisme de gestiune colectivă, dar au fost ignorate de către completul de arbitraj.

94. Cu încălcarea acestor norme de ordine publică, completul de arbitraj a reţinut netemeinic că “este necesară stabilirea unui procent care să reflecte activitatea desfăşurată de organismele de gestiune colectivă implicate, în mod echitabil” cu privire la remuneraţiile supuse arbitrajului.

95. Tot Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la articolul 131 indice 1 alin. (1) principalele criterii de determinare a remuneraţiilor datorate de către utilizatori titularilor de drepturi patrimoniale de autor şi conexe.

96. Întrucât aceste criterii reprezintă tocmai principiile în funcţie de care se stabileşte remuneraţia cuvenită titularilor de drepturi patrimoniale de autor, aceste criterii sunt pe deplin aplicabile şi nu pot fi ignorate în situaţia în care remuneraţiile colectate pentru acei titulari de drepturi de autor trebuie să fie plătite şi repartizate acestora.

97. Dintre criteriile prevăzute de art. 131 indice 1 alin. (1) din legea mai sus menţionată, trei criterii prezintă o importanţă deosebită în cauză, respectiv:

- categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, şi domeniul pentru care se poartă negocierea;

- proporţia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;

- practica europeană.

E. Încălcarea dreptului de proprietate privată

98. Hotărârea arbitrală împarte remuneraţiile aferente retransmiterii prin cablu şi copiei private colectate pentru producătorii de videograme cu încălcarea regulilor statutare şi legale de repartizare, în raport de situaţia actuală a utilizării videogramelor.

99. Prin ignorarea utilizării actuale a videogramelor şi a regulilor de repartizare, remuneraţia ce se cuvine producătorilor de videograme reprezentaţi de UPFAR - ARGOA în temeiul mandatelor, contractelor de reprezentare reciprocă şi în temeiul art. 1291 din Legea nr. 8/1996 este redusă semnificativ faţă de cea cuvenită în mod real, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului lor de proprietate privată.

100. Pentru aceste motive, hotărârea arbitrală este dată şi cu încălcarea art. 44 din Constituţia României, art. 1 din Primul Protocol adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

101. Prin privarea de remuneraţie a titularilor de drepturi reprezentaţi de UPFAR - ARGOA se aduce atingere şi dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Constituţia României.

F. Procentele ce revin, potrivit legii şi probelor, celor două organisme de gestiune colectivă

E.1. Repartizarea legală şi statutară a remuneraţiilor între autorii şi producătorii de videograme

102. Pentru repartizarea remuneraţiilor colectate din retransmiterea prin cablu şi remuneraţia compensatorie pentru copie privată, între cele două organisme de gestiune colectivă beneficiare, trebuie să se ţină seama de criteriile legale şi de cele statutare, convenţionale adoptate de cele două organisme de gestiune colectivă.

a. Categoria de titulari de drepturi reprezentaţi de cele două organisme de gestiune colectivă:

103. UPVR - numai o parte a producătorilor de videograme muzicale, respectiv din această categorie numai cei care i-au acordat mandat;

104. UPFAR - ARGOA - majoritatea covârşitoare a producătorilor de videograme, inclusiv videograme muzicale, respectiv toţi producătorii de videograme, care au acordat mandat direct sau indirect UPFAR - ARGOA, precum şi toţi producătorii de videograme, români şi străini, care nu au acordat mandat UPVR. UPFAR - ARGOA reprezintă pe bază de mandat majoritatea producătorilor afiliaţi televiziuni lor, respectiv toate videogramele realizate în mod special pentru programe de televiziune, incluzând, dar fără a se limita la filme, programe de divertisment, spoturi etc.

b. Practica europeană în domeniu

105. Potrivit practicii europene în domeniu, repartizarea remuneraţiilor între producătorii de opere audiovizuale se face în două etape:

i. stabilirea remuneraţiei aferente pe fiecare canal de televiziune proporţional cu audienţa acestora;

ii. remuneraţia ce rezultă pe fiecare canal se repartizează pe fiecare operă audiovizuală, direct proporţional cu durata de utilizare pe acel canal de televiziune.

E.2. Repartizarea remuneraţiilor între organismele ce reprezintă producătorii de videograme

106. Pentru repartizarea între producătorii de videograme a remuneraţiilor reprezentând 0,5% colectată din retransmiterea prin cablu, precum şi remuneraţiile compensatorii pentru copie privată, între cele două organisme de gestiune colectivă beneficiare trebuie să se ţină de asemenea seama de criteriile legale.

a. Proporţia utilizării repertoriului fiecărui organism de gestiune colectivă

107. Repertoriile celor două organisme sunt determinate potrivit celor menţionate la punctele 3-6 şi 91-93 din prezentele motive de apel.

108. În mod evident, proporţia utilizării repertoriului de videograme gestionat de UPFAR - ARGOA este covârşitoare. Acest aspect va rezulta însă şi din aplicarea celorlalte criterii prevăzute de lege.

b. Practica europeană în domeniu şi regulile statutare

109. Pentru repartizarea remuneraţiilor din retransmiterea prin cablu se procedează mai întâi la o repartizare a remuneraţiei pe posturile de televiziune retransmise prin cablu.

110. Pentru a realiza o astfel de repartiţie se are în vedere audienţa fiecărui post de televiziune.

111. Alocarea remuneraţiei pe fiecare post de televiziune se face potrivit proporţiei audienţei acestuia.

Acest criteriu de repartiţie pe fiecare post de televiziune se regăseşte atât în statutul UPFAR - ARGOA, cât şi în statutul şi criteriile de repartiţie ale UPVR (punctele 35-38).

112. Criteriul se regăseşte şi în statutele sau, după caz, în regulamentele de repartiţie ale organismelor de gestiune colectivă din România şi din celelalte state europene, atât pentru drepturile conexe de producător de videograme, cât şi pentru alte drepturi de autor sau conexe.

113. Posturile de televiziune cu audienţă mare cărora le revine cea mai importantă parte a remuneraţiilor cuprind videograme pentru care, în proporţie covârşitoare, drepturile sunt gestionate colectiv de către UPFAR - ARGOA.

c. Proporţia utilizării reale a operelor audiovizuale pe fiecare post de televiziune

114. În urma stabilirii părţii de remuneraţie ce revine fiecărui post de televiziune, această remuneraţie se repartizează fiecărei videograme utilizate pe acel post de televiziune în perioada de referinţă, proporţional cu durata reală de utilizare a acesteia.

115. Criteriul repartizării remuneraţiilor proporţional cu utilizarea reală este un criteriu principal, expres şi imperativ prevăzut de lege.

116. Articolul 127 din Legea nr. 8/1996 instituie obligaţia pentru organismele de gestiune colectivă de a realiza repartizarea remuneraţiilor pe fiecare utilizator (post de radio, tv etc.) potrivit acestei reguli.

Regula este aplicabilă în speţă, pentru posturile de televiziune existând informaţii cu privire la videogramele utilizate.

G. Rezultatele unei repartizări legale şi temeinice

117. Potrivit rapoartelor tehnice de expertiză realizate pe baza monitorizărilor ARMADATA, a audienţei posturilor tv şi a criteriilor de repartiţie a remuneraţiei legale şi a celor statutare ale pârâţilor, în prezent, proporţia repartizării remuneraţiilor reprezentând drepturi de producător de videograme retransmise prin cablu în România este următoarea:

i. 98% corespunzătoare retransmiterii videogramelor gestionate colectiv de către UPFAR- ARGOA;

ii. 2% corespunzătoare retransmiterii videogramelor muzicale gestionate colectiv de către UPVR;

H. Cheltuielile de colectare şi modalitatea legală de reţinere a acestora

118. Potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996, organismului de gestiune colectivă desemnat colector unic i se cuvine un comision de colectare şi repartizare pentru acoperirea reală a costurilor de colectare a remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu de la operatorii de cablu [art. 132/2 alin. (3) lit. c)] şi singura limitare procentuală o constituie prevederile art. 134 alin. (2) lit. b), potrivit căruia comisionul datorat de titularii de drepturi, care sunt membri ai unui organism de gestiune colectivă, pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare a acestuia, prevăzute la art. 127 alin. (1) lit. i), cumulat cu comisionul datorat organismului de gestiune colectivă care este colector unic, potrivit prevederilor art. 133 alin. (2) lit. c) şi alin. (4), nu poate fi mai mare de 15% din sumele colectate anual.

Art. 133 alin. (2) prevede că în situaţia în care există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru acelaşi domeniu de creaţie, iar drepturile gestionate sunt din categoria celor prevăzute la art. 1232, organismele beneficiare stabilesc, printr-un protocol care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în vederea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala acestora, următoarele: c) modalitatea de evidenţiere şi justificare a cheltuielilor privind acoperirea reală a costurilor de colectare ale organismului de gestiune colector.

Alin. (4) stabileşte că pentru situaţia prevăzută la alin. (3) colectorul unic desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor nu poate repartiza sumele colectate nici între organismele beneficiare, nici propriilor membri, decât după depunerea la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a unui protocol încheiat între organismele beneficiare prin care se stabilesc criteriile privind repartizarea sumelor colectate. Cheltuielile de colectare, în acest caz, se evidenţiază distinct şi trebuie să fie justificate prin documente privind acoperirea reală a costurilor de colectare ale organismului de gestiune care este colector în domeniul titularilor de drepturi în cauză.

Astfel, limitarea posibilităţii colectorului unic la a reţine doar un procent minim fix din remuneraţiile încasate (în condiţiile în care înseşi remuneraţiile încasate pot varia în anumite perioade) ar fi un fapt ce ar putea conduce la blocarea efectivă a desfăşurării activităţii de colectare a acestuia.

I. Nelegalitatea şi imposibilitatea stabilirii unui comision de colectare fix de 5% şi desfăşurarea activităţii de colectare în atare condiţii

119. Cu privire la cheltuielile reale de colectare, legea nu prevede stabilirea unui procent sau comision fix, ci obligativitatea stabilirii modalităţii de evidenţiere şi justificare a cheltuielilor privind acoperirea reală a costurilor de colectare ale organismului de gestiune colector [art. 133. - (2) lit. c)]f precum şi faptul că cheltuielile de colectare trebuie evidenţiate distinct şi trebuie să fie justificate prin documente privind acoperirea reală a costurilor de colectare ale organismului de gestiune care este colector în domeniul titularilor de drepturi în cauză [art. 133. - (2)].

120. Trebuie subliniat faptul că organismele de gestiune colectivă sunt asociaţii nonprofit şi ele nu au venituri din care să poată acoperi în mod legal eventualele diferenţe/depăşiri în cazul în care un eventual comision fix stabilit nu ar fi suficient într-un trimestru pentru acoperirea tuturor costurilor reale de colectare. Într-o atare situaţie, organismul colector ar trebui fie să blocheze activitatea de colectare - fapt împotriva intereselor tuturor titularilor de drepturi şi organismelor de gestiune colectivă beneficiare care îi reprezintă, fie să deturneze din remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi pe care îi reprezintă pentru acoperirea tuturor costurilor reale de colectare prilejuite de această activitate.

121. Totodată, legea prevede că toate costurile de colectare trebuie suportate proporţional de toate organismele de gestiune colectivă beneficiare.

122. Un fapt evident, cert şi dovedit prin înscrisurile administrate la dosarul cauzei este şi acela potrivit căruia atât costurile de colectare, cât şi sumele colectate efectiv variază de la un trimestru la altul (anexele nr. 17,18 şi 23 UPFAR).

123. Totodată, prin probele constituite la dosarul cauzei, inclusiv prin expertiza contabilă administrată (anexa nr. 23), precum şi prin toate cheltuielile de colectare evidenţiate distinct şi justificate prin documente privind acoperirea reală a costurilor de colectare (anexa nr. 23, completare), în prezent, procentul real minim posibil rezultat conform calculelor contabile estimative este de 7.4% din totalul sumelor încasate.

124. Cu toate acestea, în unele situaţii, cheltuielile reale şi obiective de colectare ale UPFAR - ARGOA depăşesc cuantumul procentului de 7,4% din sumele colectate.

125. De asemenea, situaţia de fapt, precum şi practica actuală în materie confirmă lipsa de temei şi reaua-credinţă a susţinerilor reclamantei UPVR, potrivit cărora şi un comision de colectare de 2% poate fi suficient ca în cazul colectorului unic UPFR care, în realitate, în anul 2011, când reţinea legal doar un procent de 2% din sumele colectate pentru copia privată, acest organism a primit două decizii ORDA de intrare în legalitate pentru reţinerea unor sume care să acopere costurile reale de colectare de colectare şi repartizare care depăşeau chiar şi cuantumul comisionului maxim legal prevăzut de 15% (anexele nr. 32 şi nr. 33 UPFAR). Şi care, totodată, a obţinut anul acesta pe calea arbitrajului un comision de colectare actual de 7% din sumele colectate (anexa nr. 34 UPFAR), în condiţiile în care sumele colectate sunt mai mari pentru respectiva sursă de colectare, în timp ce cheltuielile reale prilejuite de activitatea de colectare sunt mai mici decât cele pentru sursa de colectare a retransmiterii prin cablu, situaţii ce reies din raportările financiar-contabile anuale ale celor două organisme colector unic UPFR şi UPFAR- ARGOA.

126. Având în vedere că:

- activitatea de colectare a UPFAR - ARGOA nu încalcă niciuna dintre prevederile legale exprese ale Legii nr. 8/1996, încadrându-se şi în procentul maxim de 15% prevăzut la art. 134. alin. (2) lit. b), cu respectarea tuturor prevederilor art. 1312 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată;

- activităţile de colectare diferă în fapt extrem de mult în funcţie de fiecare sursă de colectare în parte, în consecinţă şi comisioanele de colectare neputând fi comparate (dacă legiuitorul ar fi dorit o limitare sau o nivelare a acestora prin aproximare sau prin raportarea unora la celelalte ar fi inclus în mod expres lucrul acesta în textul legii, ceea ce nu este cazul);

- cheltuielile de colectare şi de repartizare a sumelor colectate, precum şi cuantumul sumelor colectate la care se raportează procentul stabilit sunt variabile, iar activitatea de colectare trebuie, în interesul tuturor, să continue, modificarea hotărârii arbitrale este necesară şi cu privire la acest capăt de cerere, stabilit în mod arbitrar şi neîntemeiat, se concluzionează de apelantă că:

127. hotărârea atacată este dată cu încălcarea legii întrucât stabileşte criteriile de repartizare a remuneraţiilor între organismele beneficiare, aşa cum prevede art. 133 (L. 8/1996), ci stabileşte direct proporţia repartizării. În realitate proporţia repartizării este variabilă potrivit utilizării reale a videogramelor şi audienţei posturilor tv în flecare lună.

128. hotărârea atacată trebuie să stabilească numai criteriile în funcţie de care, în flecare lună/trimestru, se stabileşte remuneraţia fiecărui organism beneficiar pentru producătorii de videograme pe care îi reprezintă. Orice altă soluţie prin care se stabileşte direct proporţia repartizării remuneraţiilor este contrară dispoziţiilor Legii nr. 8/1996.

Apeluri legal timbrate cu taxa de timbru şi timbrul judiciar

Intimata UPVR a formulat întâmpinare, prin care, în esenţă, a solicitat respingerea apelului UPFAR - ARGOA ca nefondat.

În dovedire, respectiv în apărare, Curtea a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri prin încheierea de şedinţă din 6.02.2013, pentru considerentele menţionate în încheierea de şedinţă de la acel termen.

La dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: lista marcajelor holografice aplicabile pe videograme în cursul anului 2011, numărul de titluri de videograme din categoria “filme” înscrise în 2011 în Registrul naţional al videogramelor deţinut de ORDA, numărul de titluri de videograme din categoria “alte videograme”, înscrise în 2011 în Registrul naţional al videogramelor deţinut de ORDA, situaţia videogramelor vândute în anul 2011 pe categorii distincte de videograme, transcrierea monitorizărilor staţiilor TV şi a înregistrărilor monitorizărilor prelucrate pentru ambele părţi, playlisturile cu retransmitere de la televiziuni, mandate de gestiune acordate de producători UPFAR - ARGOA pentru dreptul la retransmitere prin cablu şi pentru dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copia privată, Statutul UPVR, repertoriile de videograme gestionate de apelante, raport de analiză a posturilor TV din punctul de vedere al conţinutului de videograme pe anii 2011 şi 2012 realizat de REVEAL MARKETNG RESEARCH, centralizatoarele analizei posturilor TV din punct de vedere al conţinutului de videograme pe anii 2011 şi 2012, anexele nr. 18, 23, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 16, 17, 18, din dosarul de arbitraj şi alte înscrisuri, fişiere în format DVD.

Analizând hotărârea apelată prin prisma criticilor şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:

În ceea ce priveşte criticile apelantei UPFAR - ARGOA referitoare la nelegalitatea hotărârii apelate ca urmare a încălcării prevederilor Codului civil şi a Codului de procedură civilă, Curtea le apreciază ca fiind nefondate.

Se susţine ca un prim argument de nelegalitate încălcarea prevederilor art. 261 C.pr.civ., dată fiind lipsa din cuprinsul hotărârii apelate a susţinerilor prescurtate ale părţilor cu arătarea dovezilor, menţiune prevăzută de punctul 3 al art. 261 C.pr.civ., a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerilor părţilor (punctul 5 al art. 261 C.pr.civ.), precum şi menţiunea căii de atac şi termenul în care se poate exercita, prevăzută de pct. 7 al ari. 261 C.p.C. Contrar susţinerilor vădit nefondate ale apelantei, susţinerile prescurtate ale părţilor sunt consemnate în cuprinsul încheierii de dezbateri de la termenul din 6 iulie 2012 ce face parte din cuprinsul hotărârii, astfel cum se consemnează în chiar cuprinsul părţii introductive a hotărârii, termen la care completul arbitral a amânat pronunţarea la data de 10 iulie 2012, dată la care a pronunţat hotărârea ce face obiectul prezentului apel. În acest sens, la filele 437-439 din Dosarul arbitraj nr. 9/2012 volumul I se află încheierea de dezbateri de la termenul din 6 iulie 2012, în cuprinsul căreia s-au inserat pe larg susţinerile părţilor de la momentul dezbaterilor asupra fondului pretenţiilor.

Totodată, în cuprinsul hotărârii apelate se regăsesc, chiar dacă succint, şi motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerilor părţilor, element prevăzut de punctul 5 al art. 261 C.pr.civ., menţionându-se, cu privire la remuneraţia compensatorie pentru copia privată cuvenită producătorilor de videograme, că este necesară stabilirea unui procent care să reflecte activitatea desfăşurată de organismele de gestiune colectivă implicate în mod echitabil, că stabilirea unor criterii fără

existenţa unei remuneraţii procentuale aşa cum solicită UPFAR - ARGOA, reprezintă un demers fără finalitate şi că, în raport cu ansamblul probelor administrate în cauză şi de susţinerile părţilor de la termenul din 6 iulie 2012, se cuvine fiecărei părţi un anumit procent din ansamblul remuneraţiilor încasate de către organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor. Cu privire la capătul doi de cerere, completul arbitral a reţinut că faţă de volumul de activitate al fiecărei părţi, repertoriul şi gradul de exploatare al acestuia se cuvine fiecărei părţi un anumit procent din remuneraţia pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor, şi referitor la capătul trei de cerere, s-a reţinut că se cuvine colectorului un procent de 6% reprezentând comisionul de colectare, acesta fiind cel care reflectă în mod real efortul pentru realizarea acesteia. Mai mult, dat fiind efectul devolutiv al căii de atac al apelului, cale de atac ce conduce la rejudecarea pricinii în fond, şi faptul că prin motivele de apel sunt vizate şi aspecte de temeinicie a hotărârii apelate, operând prin urmare o devoluţiune totală, Curtea, în cele ce urmează va complini motivarea hotărârii arbitrale, apreciate ca fiind legale şi temeinice, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce priveşte lipsa din conţinutul hotărârii apelate a menţiunii căii de atac şi a termenului în care se poate exercita, prevăzut de pct. 7 al aii. 261 Cp. O, Curtea reţine că chiar daca această susţinere este adevărată, această împrejurare nu atrage nulitatea hotărârii, astfel cum a statuat de altfel constant şi doctrina şi jurisprudenţa, deoarece calea de atac este dată de lege, iar nu de instanţă sau organul jurisdicţional care a pronunţat hotărârea, astfel şi lipsa menţionării sale sau indicarea sa greşită nu pot lipsi partea de dreptul de a exercita calea de atac, ceea ce de altfel nici nu este cazul în speţă unde părţile au exercitat în termen şi în faţa instanţei de control judiciar competente calea de atac.

Nu este fondată nici susţinerea potrivit căreia hotărârea ar fi fost motivată pe ideea de echitate, deoarece completul arbitral a stabilit, de fapt, în raport cu probatoriul administrat, cuantumul remuneraţiei datorat fiecărui organism de gestiune colectivă şi comisionul cuvenit colectorului unic, sintagma de “echitate” folosită impropriu în cuprinsul motivării hotărârii fiind echivalentă noţiunii de “cuantum cuvenit fiecărui organism de gestiune colectivă” al remuneraţiilor, respectiv a comisionului; nu este fondată nici critica privind caracterul neclar sau contradictoriu al hotărârii apelate, în condiţiile în care dispozitivul hotărârii este clar şi explicit, şi se referă la cererile cu care a fost învestit completul arbitral şi, chiar dacă succint motivată, hotărârea este clară.

Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia completul de arbitraj nu s-ar fi pronunţat în fond pe toate capetele de cerere formulate, în condiţiile în care apelanta nici nu indică de altfel care capete de cerere ar fi fost omise la soluţionare prin hotărârea arbitrală. Totodată, în ceea ce priveşte relevanţa în cauză a unor hotărâri arbitrale şi decizii pronunţate asupra acestora de instanţa de control judiciar, Curtea reţine că acestea nu pot avea relevanţă în ceea ce priveşte proporţia repartizării remuneraţiilor între organismele de gestiune colectivă beneficiare, deoarece, după cum susţine şi apelanta UPFAR - ARGOA, acestea au relevanţă în raport de situaţia de fapt existentă la momentul pronunţării lor, putând privi repartizarea remuneraţiilor prevăzute de alte metodologii, putând exista videograme care nu erau realizate sau nu erau utilizate la acel moment, repertoriile gestionate colectiv şi proporţia utilizării repertoriilor de videograme ale fiecărui organism modificându-se în timp, apărând noi canale de televiziune şi altele dispărând, schimbându-se astfel proporţia utilizării, că poate să nu existe identitate de părţi sau de cauză; totodată este de reţinut însă faptul că, în raport cu probatoriul administrat în flecare cauză, se pot stabili criterii de repartizare sau chiar proporţia repartizării remuneraţiilor în funcţie de aceste criterii, însă nu mai puţin adevărat este că referitor la interpretarea sau aplicarea unor dispoziţii ale legii aplicabile, în special deciziile Curţii de Apel, chiar dacă nu constituie izvor de drept şi nu sunt obligatorii, pot avea relevanţă în soluţionarea unor pricini ulterioare, respectiv relevanţa pe care o are jurisprudenţa.

În ceea ce priveşte criticile apelantei UPFAR - ARGOA referitoare la nelegalitatea hotărârii apelate ca urmare a încălcării prevederilor art. 133 din Legea nr. 8/1996, Curtea le apreciază ca vădit nefondate.

În acest sens, art. 133 din Legea nr. 8/1996, modificată, statuează următoarele: “colectarea sumelor datorate de utilizatori sau de alţi plătitori se face de organismul de gestiune colectivă al cărui repertoriu se utilizează.

(2) în situaţia în care există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru acelaşi domeniu de creaţie, iar drepturile gestionate sunt din categoria celor prevăzute la art. 1232, organismele beneficiare stabilesc, printr-un protocol care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în vederea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala acestora, următoarele:

a) criteriile repartizării între organisme a remuneraţiei;

b) organismul de gestiune colectivă care urmează să fie numit dintre acestea, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, drept colector în domeniul titularilor de drepturi în cauză;

c) modalitatea de evidenţiere şi justificare a cheltuielilor privind acoperirea reală a costurilor de colectare ale organismului de gestiune colector.

(3) în cazul prevăzut la alin. (2), dacă organismele de gestiune colectivă beneficiare nu depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor protocolul menţionat, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a metodologiilor, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor desemnează dintre acestea colectorul în domeniul titularilor de drepturi în cauză, pe baza re prezentaţi vi taţii, prin decizie a directorului general.

(4) Pentru situaţia prevăzută la alin. (3), colectorul unic desemnat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor nu poate repartiza sumele colectate nici între organismele beneficiare, nici propriilor membri, decât după depunerea la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a unui protocol încheiat între organismele beneficiare prin care se stabilesc criteriile privind repartizarea sumelor colectate. Cheltuielile de colectare, în acest caz, se evidenţiază distinct şi trebuie să fie justificate prin documente privind acoperirea reală a costurilor de colectare ale organismului de gestiune care este colector în domeniul titularilor de drepturi în cauză.

(5) La expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (3), oricare dintre organismele de gestiune colectivă poate solicita Oficiului Român pentru Drepturile de Autor iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, pentru stabilirea criteriilor privind repartizarea remuneraţiei între categoriile de beneficiari. Procedura de arbitraj, precum şi etapele ulterioare sunt cele prevăzute la art. 1312 alin. (3)-(9).”

Este adevărat că prevederile coroborate ale art. 133 alin. (2) lit. c şi alin. 5 ale Legii nr. 8/1996 statuează în sensul că protocolul şi hotărârea arbitrală trebuie să stabilească criteriile de repartizare a remuneraţiilor între organismele beneficiare, însă, astfel cum s-a statuat în considerentele Deciziei nr. 264 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a, considerente pe deplin aplicabile şi în cauză “repartizarea efectivă rămâne fără conţinut în lipsa determinării unor procente concrete întemeiate pe aceste criterii. Aceasta face operantă soluţia de determinare procentuală a nivelului repartizării sumelor colectate, fiind în concordanţă cu caracterul procentual al remuneraţiilor (enunţat de art. 107 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare), dar şi cu practica în domeniu privind împărţirea procentelor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi drepturi conexe, astfel cum a fost exemplificată prin hotărârile arbitrale irevocabile din data de 20 februarie 2006 (Decizia directorului general al ORDA nr. 28/2006), 13 aprilie 2006 (Decizia directorului general al

ORD A nr. 86/2006), 28 noiembrie 2005 (Decizia directorului general al ORDA nr. 238/2005).

De altfel, această susţinere apare ca fiind formală, în condiţiile indicării de către însăşi apelantă, atât în cadrul procedurii arbitrale, cât şi pe parcursul căii de atac, a unor procente concrete până la limita cărora a exprimat acordul de repartizare către intimată...”

Prin urmare, în condiţiile în care determinarea procentuală a repartizării între organismele de gestiune colectivă a sumelor colectate se face tocmai în raport de criterii de repartizare prevăzute de lege, în raport de probe clare şi coerente care să poată susţine această modalitate de repartizare, repartizarea care priveşte o perioadă scurtă şi determinată de timp nu contravine legii, după cum fără temei susţine apelanta UPFAR - ARGOA, nefiind necesar a se determina la fiecare repartiţie remuneraţiile ce se cuvin pentru repertoriul propriu de videograme gestionat colectiv.

Totodată, în condiţiile în care proporţia utilizării repertoriului poate fi apreciată, după cum s-a stabilit mai sus, în raport de probe concludente, este posibilă şi corectă determinarea procentuală a repartizării între organismele de gestiune colectivă a sumelor colectate, încât chiar dacă utilizarea repertoriului poate varia, variaţia se raportează la perioade mai lungi de timp, iar nu zilnic sau trimestrial, cum susţine apelanta UPFAR - ARGOA, iar dacă proporţiile rezultate din valorificarea criteriilor prevăzute de lege se modifică, este posibilă renegocierea unui nou protocol şi iniţierea unei noi proceduri de arbitraj.

Mai mult, în cauză, contrar susţinerilor vădit nefondate ale apelantei UPFAR - ARGOA, repartizarea procentuală a celor două tipuri de remuneraţii între cele două organisme de gestiune colectivă a fost determinată de completul arbitral, nu, după cum se susţine, cu încălcarea regulilor şi criteriilor de repartiţie prevăzute de lege, ci tocmai în raport de acestea, respectiv de criteriul utilizării reale a repertoriului de videograme gestionat de fiecare dintre acestea, criteriu menţionat de art. 127 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, modificată (ca fiind o menţiune obligatorie a statutului organismelor de gestiune) şi de art. 134 alin. (2) lit. d) al aceluiaşi act normativ (referitor la regulile exercitării gestiunii obligatorii, respectiv criteriul utilizării reale a repertoriului fiecărui titular de drepturi de autor şi conexe gestionat colectiv). În acest sens sunt considerentele hotărârii arbitrale referitoare la faptul că procentul de remuneraţie pentru copia privată reflectă activitatea desfăşurată de fiecare organism, activitate care rezultă tocmai din gestionarea de fiecare organism a repertoriului propriu, şi că procentul determinat pentru retransmiterea prin cablu are în vedere volumul de activitate al fiecărui organism, repertoriul şi gradul acestuia de exploatare.

În ceea ce priveşte criticile apelanţilor referitoare la modul de stabilire prin hotărârea apelată a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată cuvenită producătorilor de videograme şi a remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor, respectiv a criteriilor aplicabile şi a cuantumului procentului Cuvenit fiecărui organism de gestiune colectiv, Curtea reţine următoarele:

Astfel, apelanta UPVR este organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe, aparţinând producătorilor de videoclipuri muzicale ce i-au acordat mandat, gestionând videoclipuri muzicale, concerte fixate sau în format digital, precum şi orice alte materiale sau fixări audiovizuale aflate în proprietatea caselor de discuri, care s-a creat urmare a Deciziei ORDA nr. 237/2011 privind constituirea şi funcţionarea organismelor de gestiune colectivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 23.08.2011. UPVR gestionează doar videogramele muzicale aparţinând producătorilor de înregistrări audiovizuale ce au acordat mandat acestui organism de gestiune colectivă.

UPFAR - ARGOA reprezintă, potrivit statutului său şi legii, pe toţi titularii de drepturi patrimoniale conexe de producător de videograme, indiferent de conţinut şi indiferent dacă i-au acordat mandat sau nu, cu excepţia unui număr limitat de producători de videograme reprezentaţi de UPVR. În acest sens sunt dispoziţiile art. 123 indice 1 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (2) coroborate cu dispoziţiile art. 1291 din Legea nr. 8/1996. UPFAR- ARGOA este, prin urmare, organismul de gestiune colectivă ce are cei mai mulţi membri din categoria producătorilor de videograme.

Totodată, între titularii drepturilor rezultând din retransmiterea prin cablu gestionate colectiv de apelanta UPFAR - ARGOA se regăsesc şi cele ale organismelor de radiodifuziune şi de televiziune care au mandatat-o, contrar susţinerilor nefondate ale apelantei UPVR.

În acest sens, este de observat din interpretarea gramaticală, sistematică şi logică a prevederilor art. 94, art. 121 alin. (1), art. 1211 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 modificată, a art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, faptul că organismele de televiziune reprezintă o categorie distinctă de titulari de drepturi pentru propriile emisiuni TV, ale căror drepturi sunt reglementate distinct de legiuitor şi care îşi exercită, de principiu, drepturile legate de retransmiterea prin cablu a propriilor emisiuni TV prin contracte încheiate direct cu distribuitorii prin cablu, cu excepţia cazurilor în care retransmiterea prin cablu a acestora este obligatorie şi gratuită.

Astfel, art. 94 din Legea nr. 8/1996, modificată, prevede că “sunt recunoscuţi şi protejaţi, ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, artiştii interpreţi sau executanţi, pentru propriile interpretări ori execuţii, producătorii de înregistrări sonore şi producătorii de înregistrări audiovizuale, pentru propriile înregistrări, şi organismele de radiodifuziune şi de televiziune, pentru propriile emisiuni şi servicii de programe”, art. 121 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că “titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile lor pentru autorizarea sau interzicerea retransmisiei prin cablu numai prin intermediul unui organism de gestiune colectivă”.

Potrivit art. 121 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, “titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile lor pentru autorizarea sau interzicerea retransmisiei prin cablu numai prin intermediul unui organism de gestiune colectivă”, însă potrivit art. 1211 alin. (1) al aceluiaşi act normativ, se statuează cu titlu de excepţie că “prevederile art. 121 alin. (1) nu se aplică drepturilor exercitate de organismele de radiodifuziune sau de televiziune cu privire la propriile emisiuni şi servicii de programe, indiferent dacă drepturile în cauză le aparţin ori le-au fost cesionate de alţi titulari de drepturi de autor sau de drepturi conexe. În acest caz, exercitarea dreptului de retransmitere prin cablu de către un organism de radiodifuziune sau de televiziune se face prin contracte încheiate cu distribuitorii prin cablu, cu excepţia cazurilor în care retransmiterea prin cablu este obligatorie prin lege.”

Art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, modificată, prevede că “orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audientă.”

Totodată, este de remarcat că dispoziţiile art. 113-116 din Legea nr. 8/1996, modificată, reglementează distinct drepturile organismelor de televiziune pentru propriile emisiuni faţă de drepturile producătorilor de înregistrări audiovizuale, care sunt prevăzute de art. 1061-1064 din Legea nr. 8/1996, primele dispoziţii referindu-se inclusiv la reproducerea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune ale acestora, respectiv la copia privată.

Cu toate acestea însă, prevederile art. 1233 din Legea nr. 8/1996 stabilesc ca o excepţie de la gestiunea exercitată potrivit art. 1231 şi art. 1232 faptul că “drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepţia celor prevăzute la art. 1231 şi 1232, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi” iar printre aceste drepturi se numără drepturile conexe ale organismelor de radiodifuziune şi televiziune, inclusiv dreptul de retransmitere prin cablu, organisme care astfel pot mandata, că în speţă, un organism de gestiune colectivă pentru a-şi exercita drepturile decurgând din retransmitere. În acest sens sunt mandatele acordate de asemenea organisme către UPFAR- ARGOA de la filele 24-87 din dosarul de arbitraj, volumul II şi cele din dosarul de apel filele 308-316

Indiferent dacă organismele de televiziune fac parte din categoria titularilor ale căror drepturi pentru retransmiterea prin cablu pot fi gestionate colectiv prin organismele de gestiune colectivă, sau îşi exercită dreptul de retransmitere prin cablu a propriilor emisiuni TV prin contracte încheiate direct cu distribuitorii prin cablu, criteriul audienţei acestora nu este relevant, potrivit considerentelor ce vor fi expuse mai jos, după cum nu sunt relevante nici prevederile statutare ale celor două apelante, statute care trebuie să fie conforme legii, şi care oricum nu constituie izvoare de drept în faţa instanţelor judecătoreşti. Sunt vădit nefondate şi susţinerile apelantei UPFAR - ARGOA cum că s-ar încălca practica europeană în domeniu, în condiţiile în care prevederile comunitare au fost transpuse de legislaţia română, iar din chiar considerentul 18 al Directivei 2001/29/CE rezultă dreptul statelor membre de a stabili modalităţile de gestionare a drepturilor de proprietate intelectuală, iar legislaţia română nu impune criteriile la care face referire UPFAR - ARGOA, respectiv criteriul audienţei.

În privinţa remuneraţiei compensatorii pentru copia privată cuvenită producătorilor de videograme, criteriile relevante pentru distribuirea între organismele de gestiune colectivă a sumelor colectate cu titlul de remuneraţie pentru copia privată sunt, după cum cu temei susţine apelanta UPVR, criteriul gradului de utilizare sub forma copiei private a videogramelor gestionate de către fiecare organism şi criteriul vânzărilor de materiale audiovizuale din categoria gestionată de fiecare organism.

În privinţa criteriului gradului de utilizare sub forma copiei private a videogramelor gestionate de către fiecare organism, acesta a fost acceptat de altfel şi de către apelanta UPFAR - ARGOA la punctul II. 2. din cererea reconvenţională şi poate fi dedus drept criteriu logic de împărţire a remuneraţiilor între organismele de gestiune colectivă, fiind valorificat şi de jurisprudenţă relevantă (Decizia nr. 264 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a).

În ceea ce priveşte studiul de piaţă realizat de Reveal Marketing Research, invocat de apelanta UPVR şi intitulat “Raport copia privată: Gradul de utilizare sub forma copiei private a videogramelor” şi cel efectuat pentru UPVR de S.C. DAEDALUS - S.A. depus la dosarul de apel, acestea urmăreau a reflecta ponderea reproducerii în scop personal (copia privată) a videogramelor tip videoclipuri muzicale, concerte înregistrate, documentare despre artiştii interpreţi de muzică şi a videogramelor tip filme artistice, filme documentare şi orice” alte filme, precum şi utilizarea acestor tipuri de videograme pe categorii de aparate şi pe suporturi pentru care se colectează remuneraţia compensatorie pentru copia privată.

Cu toate acestea, acestor studii nu li se poate da relevanţă fără a fi coroborate cu alte probe, dat fiind faptul că acestea nu s-au raportat la repertoriul efectiv gestionat de fiecare dintre cele două organisme, deoarece apelanta UPVR nu gestionează totalitatea videogramelor muzicale ci doar pe cele pentru care membrii săi i-au acordat mandat, pe când UPFAR - ARGOA îi reprezintă pe toţi titularii de drepturi patrimoniale conexe de producător de videograme, indiferent de conţinut şi indiferent dacă i-au acordat mandat sau nu, cu excepţia unui număr limitat de producători de videograme reprezentaţi de UPVR.

După cum susţine chiar apelanta UPVR, rezultatele studiului au fost raportate la sumele colectate din copia privată de către colectorul unic pentru fiecare categorie de aparat sau suport de reproducere iar nu la repertoriul utilizat de fiecare organism, deoarece, după cum s-a arătat mai sus, UPVR nu gestionează totalitatea videogramelor muzicale, astfel că concluziile sale referitoare la caracterul cuvenit pentru UPVR a 72,3% din totalul remuneraţiilor compensatorii pentru copia privată colectate în anul 2011 trebuie avute în vedere, însă în raport de alte probe.

În privinţa criteriului, vânzărilor de materiale audiovizuale în raport de repertoriul efectiv gestionat de fiecare organism şi acesta a fost corect aplicat de completul arbitral, reflectându-se în cota procentuală stabilită corect, contrar susţinerilor nefondate ale apelantelor.

Criteriul vânzărilor de materiale audiovizuale din categoria gestionată de fiecare organism a fost acceptat de către apelanta UPFAR - ARGOA la punctul II. 1 şi 3 din cererea reconvenţională şi are relevanţă pentru determinarea remuneraţiilor cuvenite fiecărui organism de gestiune colectivă, fiind şi acesta valorificat de jurisprudenţă relevantă (aceeaşi Decizie nr. 264 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a), şi a fost apreciat ca fiind un criteriu relevant şi obiectiv.

În ceea ce priveşte susţinerile apelantei UPVR referitor la relevanţa adreselor din 18.06.2012 a Direct Client Services (care deţine lanţul de librării “Cărtureşti”, prin care aceasta a comunicat faptul că, în perioada 2011 şi ianuarie-mai 2012, a vândut un procent de 26,7% DVD-uri cu muzică - videoclipuri muzicale, concerte, şi 73,3% DVD-uri cu filme, din total vânzări DVD-uri cu materiale audiovizuale) şi cea a magazinului online MEDIAZOO (din care reiese faptul că acesta a vândut în anul 2011 DVD-uri cu muzică - concerte, videoclipuri muzicale etc. - reprezentând 99% din total vânzări videograme, iar 1% reprezintă DVD-uri cu filme; în anul 2012, s-au vândut 97,8% DVD-uri cu muzică - concerte, videoclipuri muzicale etc. - şi 2,2% au fost DVD-uri cu filme), acestea nu pot susţine procentul pretins de apelantă, tocmai pentru că acestea prezintă doar determinări referitoare la două lanţuri de magazine din multitudinea celor existente, iar determinarea procentelor de vânzare nu se raportează la repertoriul de videograme gestionat de fiecare organism de gestiune colectivă. Curtea constată că procentul de 70% pretins de apelanta UPVR în raport cu aceste adrese nu este relevant, deoarece nu se raportează la un segment consistent din piaţa media, respectiv la vânzări efectuate de mai multe societăţi care deţin reţele mari de magazine.

În schimb, proporţia de 25% stabilită pentru UPVR, respectiv de 75% pentru UPFAR - ARGOA din remuneraţiile compensatorii pentru copia privată colectate stabilite de completul arbitral au fost corect determinate. În acest sens, prin procesul verbal al negocierii dintre cele două apelante, din data de 12 mai 2012 şi din 24 februarie 2012, procentul de 25% a fost recunoscut de către UPVR ca reprezentând procentul utilizării reale a repertoriului său, iar acest procent a fost corect reţinut de completul arbitral din coroborarea studiului de piaţă realizat de Reveal Marketing Research. intitulat “Raport copia privată: Gradul de utilizare sub forma copiei private a videogramelor”, a adreselor din 18 iunie 2012 a Direct Client Services şi a MEDIAZOO, a situaţiei încasărilor repartizate pentru copie privată pentru anul 2011 şi 2012, a Adresei ORDA nr. RGIT/INT./18 iunie 2012 şi a celorlalte înscrisuri din dosarul de arbitraj.

Şi în privinţa modului de stabilire a remuneraţiei pentru retransmitere prin cablu a videogramelor de către completul arbitral criticile formulate de apelante sunt nefondate.

Într-adevăr, modul de determinare a remuneraţiilor se raportează, după cum a reţinut şi completul arbitral, la principiul distribuirii sumelor proporţional cu utilizarea repertoriului, reglementat de art. 134 alin. (2) lit. d) şi art. 127 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată.

În susţinerea criteriului propus, UPVR invocă proporţia utilizării videoclipuri lor muzicale şi a altor materiale audiovizuale în cadrul programelor difuzate de posturile de televiziune muzicale, precum şi în programele posturilor de televiziune comerciale/general iste, precum şi ponderea televiziunilor muzicale din grilele de programe ale operatorilor prin cablu, iar UPFAR- ARGOA apreciază ca fiind relevante criteriile duratei de utilizare a videogramelor de către fiecare post de televiziune În perioada în care a fost colectată remuneraţia, cu repartizarea remuneraţiei în baza playlistului transmis de organismul de televiziune sau, în absenţa acestuia, în baza unei monitorizări privind videogramele utilizate, în concordanţă cu repertoriile celor două organisme, însă amendat în raport cu criteriul audienţei fiecărui post de televiziune retransmis prin cablu.

În jurisprudenţa relevantă (aceeaşi Decizie nr. 264 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a) s-a apreciat ca fiind relevant criteriul ponderii pe care o are retransmiterea videoclipurilor muzicale, concertelor şi documentarelor despre artişti în programele TV, respectiv în programele televiziunilor muzicale şi în cadrul celorlalte posturi TV comerciale dovedite prin monitorizări ale unor organisme, însă această pondere se raportează, după cum s-a arătat şi mai sus, nu la videograme muzicale în general, ci la repertoriul de videograme muzicale gestionat de către fiecare organism de gestiune colectivă, dat fiind faptul că UPFAR - ARGOA gestionează şi drepturile conexe ale producătorilor de videograme muzicale ce au mandatat-o expres, ale celor care nu i-au dat mandat expres şi ale producătorilor ce nu sunt asociaţi la niciun organism de gestiune.

În acest sens, Curtea apreciază că nu are relevanţă prin el însuşi procentul mediu de televiziuni muzicale din pachetele TV retransmise prin cablu propus de UPVR, ci ponderea retransmiterii repertoriului de videograme gestionat efectiv de fiecare organism, deoarece primul nu relevă prin el însuşi gradul utilizării reale a repertoriului fiecărui organism. Prin urmare, nu apar a fi relevante prin ele însele, necoroborate cu alte probe, înscrisurile propuse de apelanta UPVR constând în grilele de programe ale operatorilor prin cablu conţinând listele posturilor TV retransmise prin cablu, potrivit cărora procentul mediu de televiziuni muzicale din pachetele TV retransmise prin cablu este de 17,55% în anul 2012.

În ceea ce priveşte relevanţa playlisturilor televiziunilor muzicale şi generaliste şi a prelucrărilor acestora, Curtea reţine că acestea prezintă relevanţă doar în căzui utilizării prin radiodifuza re; or, în cazul de faţă este vorba despre retransmitere. Totodată, potrivit deciziei ORDA nr. 44 din 26 martie 2009 de publicare a hotărârii arbitrale din 9 martie 2009 având ca obiect forma finală a metodologiei privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu, astfel cum a fost aceasta modificată prin Decizia CAB nr. 263A din 16 noiembrie 2010, art. 2 statuează ca, “utilizator”, în sensul prezentei metodologii, este persoana fizică sau persoana juridică ce realizează activităţi de retransmitere prin cablu...”, iar art. 7, în sensul că “utilizatorii au obligaţia să comunice organismului de gestiune colectivă desemnat colector unic... un raport privind serviciile de programe retransmise în luna precedentă. Raportul va cuprinde pentru luna de raportare: lista serviciilor de programe de radiodifuziune şi/sau televiziune retransmise, numărul de abonaţi şi valoarea abonamentului, precum şi baza de calcul asupra căreia se aplică procentele din tabel.” Vor fi avute în vedere, în condiţiile legii, prin urmare raporturile privind serviciile de programe retransmise.

În ceea ce priveşte relevanţa studiului/monitorizare a 54 de posturi TV realizat pentru anul 2011 depusă de UPFAR - ARGOA în dosarul arbitral, este de reţinut că, pe de o parte, apelanta UPVR îl invocă pentru a susţine că procentul din retransmiterea prin cablu cuvenită producătorilor de videograme ce i se cuvine este de 30%, iar, pe de altă parte, susţine faptul că este incorect şi incomplet deoarece ponderea videoclipurilor muzicale difuzate de televiziunile muzicale este inferioară celei care reiese din playlisturile comunicate de acestea şi că studiul include în categoria videogramelor şi emisiunile TV pentru care organismele de televiziune încheie contracte directe cu operatorii de cablu, potrivit art. 1211 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, modificată, ce au mărit în mod artificial repertoriul de videograme pentru care solicită remuneraţii, şi aplicarea de către UPFAR - ARGOA a criteriului audienţei pentru determinarea proporţiei utilizării reale a repertorii lor celor două organisme de gestiune colectivă.

Revenind la analiza susţinerilor apelantei UPFAR- ARGOA referitoare la relevanţa criteriului audienţei posturilor TV retransmise prin cablu, acestea sunt vădit nefondate deoarece, după cum cu temei susţine şi apelanta UPVR, cuantumul remuneraţiilor pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor nu este influenţat de audienţa postului TV retransmis, în acest sens fiind dispoziţiile art. 3 şi 5 din Metodologia stabilită prin Decizia ORDA nr. 44 din 26 martie 2009 de publicare a hotărârii arbitrale din 9 martie 2009 având ca obiect forma finală a metodologiei privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu, astfel cum a fost aceasta modificată prin Decizia CAB nr. 263A din 16 noiembrie 2010. Criteriul audienţei este relevant pentru stabilirea modalităţii de împărţire a remuneraţiilor colectate de la organismele de televiziune, în cazul în care acestea achită remuneraţii pentru mai multe posturi TV, în mod nedefalcat. Nu are relevanţă în sistemul de repartizare al Legii nr. 8/1996, după cum s-a arătat mai sus, criteriul audienţei posturilor de televiziune, şi care nu constituie o consecinţă a principiului utilizării reale a repertoriului fiecărui organism de gestiune. Prin urmare, nu sunt relevante prin ele însele rapoartele de expertiză realizate pe baza monitorizărilor ARMADATA, potrivit audienţei posturilor TV şi criteriilor de repartiţie statutare ale pârâţilor, invocată de apelanta UPFAR - ARGOA, şi nici prelucrarea playlisturilor depusă de UPFAR- ARGOA la dosar în faza apelului ce are la bază acelaşi criteriu al audienţei şi se referă la videoclipuri muzicale, în general.

Privitor la susţinerea apelantei UPFAR- ARGOA referitoare la proporţia utilizării emisiunilor TV în programele retransmise prin cablu, şi acestea urmează a fi avute în vedere în raport de organismele de televiziune ce au mandatat-o în mod expres, şi care se află la dosar.

Sunt vădit nefondate şi susţinerile apelantei UPVR potrivit cărora ponderea utilizării videogramelor în programele TV retransmise prin cablu nu a suferit modificări substanţiale faţă de ponderea reţinută la momentul pronunţării Hotărârii arbitrale din 20 noiembrie 2007, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 264 A/01 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi a Hotărârii arbitrale din data de 2 septembrie 2010 şi dat fiind că UPVR s-a constituit, ca urmare a Deciziei ORDA nr. 237/2011, de către membrii UPFR - producători de videograme care au decis constituirea unui organism de gestiune distinct, având ca scop gestionarea şi protejarea aceloraşi drepturi ale producătorilor de videograme, iar ca argument suplimentar faptul că anterior constituirii UPVR ca organism de gestiune colectivă distinct de UPFR, UPFAR - ARGOA a achitat producătorilor de videoclipuri muzicale, concerte fixate sau în format digital, precum şi a altor materiale sau fixări audiovizuale ale căror drepturi conexe erau gestionate de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, o remuneraţie procentuală de 30% din remuneraţia reprezentând dreptul pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor. În acest sens, urmează a se avea în vedere faptul că proporţia utilizării repertoriului poate fi apreciată, după cum s-a stabilit mai sus, doar în raport de probe concludente pentru determinarea procentuală a repartizării între organismele de gestiune colectivă a sumelor colectate, şi nu de prezumţii, prezumţii ce în cazul de faţă nu se coroborează cu alte probe, iar în cauză nu se poate reţine menţinerea aceloraşi coordonate în privinţa utilizării repertoriului în condiţiile în care în cauză, de la data pronunţării primei hotărâri arbitrale invocate şi până la formularea de către UPVR a cererii de arbitraj de faţa, respectiv la 31 mai 2012, a trecut nu mai puţin de 4 ani şi 6 luni, iar cererea de arbitraj a fost formulată de UPVR. Mai mult, Hotărârea arbitrală din data de 2 septembrie 2010 priveşte repartizarea unor drepturi între UPFAR - ARGOA şi AGICOA, iar în privinţa acestui din urmă organism de gestiune s-a constatat nelegalitatea constituirii lui, încetându-şi existenţa.

În privinţa susţinerilor apelantei UPVR referitoare la ponderi ale videogramelor care ar reflecta strict proporţia utilizării reale, şi din care ar reieşi ponderi de 21% pentru categoria de videograme documentare; 21% pentru categoria de videograme film TV; 1% pentru categoria de videograme mini-serie; 31% pentru categoria de videograme muzică; 7% pentru categoria de videograme seriale (30); 20% pentru categoria de videograme seriale (60;), acestea nu pot fi avute în vedere tocmai datorită faptului că nu s-au raportat la repertoriul efectiv gestionat de fiecare organism de gestiune.

În schimb, proporţia de 15% stabilită pentru UPVR, respectiv cea de 85% pentru UPFAR - ARGOA din remuneraţia pentru retransmiterea prin cablu colectată, stabilite de completul arbitral, au fost corect determinate. În acest sens, prin cererea reconvenţională şi prin procesul-verbal al negocierii dintre cele două apelante din data de 12 mai 2012, procentul de 15% cuvenit pentru UPVR a fost recunoscut de către UPFAR - ARGOA ca reprezentând procentul utilizării reale a repertoriului UPVR, iar acest procent a fost stabilit de completul arbitral din coroborarea grilelor de programe ale operatorilor prin cablu conţinând listele posturilor TV retransmise prin cablu, a rapoartelor privind serviciile de programe retransmise, a studiului/monitorizare a 54 de posturi TV realizat pentru anul 2011, a rapoartelor de expertiză realizate pe baza monitorizărilor ARMADATA potrivit audienţei posturilor TV şi a criteriilor de repartiţie statutare ale pârâţilor, a expertizei de stabilire a cotelor remuneraţiilor cuvenite UPVR pentru 2011 proporţional cu videogramele retransmise prin cablu, a prelucrărilor monitorizărilor retransmiterii repertoriului UPVR pentru 2011, a rapoartelor de monitorizare originale de monitorizare a staţiilor TV şi a celorlalte înscrisuri aflate în dosarul de arbitraj.

Corectitudinea celor reţinute de completul arbitral rezultă şi din înscrisurile depuse de către apelanţi în faza apelului, respectiv din studiul de analiză a monitorizărilor Reveal Marketing Research, depus de apelantă UPVR în faza apelului, ce concluzionează în privinţa faptului că retransmiterea videogramelor muzicale aferente anilor 2011 şi 2012 reprezintă circa 25% din timpii de emisie a televiziunilor, procent ce se cuvine a fi diminuat în condiţiile în care UPVR gestionează doar videogramele muzicale ale producătorilor ce i-au dat mandat expres, având un repertoriu restrâns în raport de cel al UPFAR - ARGOA. Totodată, acest procent rezultă ca fiind corect stabilit şi în raport de raportul de analiză a posturilor TV din punctul de vedere al conţinutului de videograme realizat pentru anii 2011 şi 2012, depus la dosarul de apel, care stabileşte un procent de utilizare la retransmitere a repertoriului UPVR de 15,4% pentru anul 2011 şi de 13,38% pentru anul 2012, astfel că rezultă un procent mediu de 15% stabilit pentru UPVR, respectiv de 85% pentru UPFAR- ARGOA.

În ceea ce priveşte susţinerile apelantei UPFAR - ARGOA referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 129/1 din Legea nr. 8/1996, şi acestea sunt nefondate, deoarece completul arbitral nu a avut în vedere la stabilirea cuantumului procentual al remuneraţiilor ce fac obiectul prezentei hotărâri că remuneraţia ce se cuvine UPVR trebuie stabilită ca şi cum acest organism de gestiune colectivă ar avea un repertoriu extins, ci probele administrate în cauză.

Este adevărat că, potrivit art. 1291 din Legea nr. 8/1996, “dacă un titular nu este asociat la niciun organism, competenţa revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri”, iar în speţă UPFAR - ARGOA este organismul de gestiune colectivă ce are cei mai mulţi membri din categoria producătorilor de videograme, astfel că acest organism are un repertoriu extins, însă, în condiţiile în care completul arbitral a avut în vedere la stabilirea cuantumului procentual al remuneraţiilor ce fac obiectul prezentei hotărâri probe concrete în raport de care rezultă utilizarea reală a repertoriului fiecărui organism, iar această pondere a fost evaluată corect, nu se poate vorbi de vreo încălcare a dreptului de proprietate al producătorilor de videograme reprezentaţi de UPFAR - ARGOA sau de vreo îmbogăţire fără justă cauză a producătorilor de videograme ce au acordat mandat UPVR.

În ceea ce priveşte comisionul de colectare a remuneraţiilor pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor stabilit, apelanta UPVR susţine că acesta depăşeşte cuantumul cheltuielilor necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestei activităţi, iar stabilirea unui comision fix, şi nu a unui plafon maxim este de natură a încălca principiul acoperirii reale a costurilor, iar apelanta UPFAR - ARGOA susţine în esenţă că limitarea posibilităţii colectorului unic la a reţine un procent minim fix din remuneraţiile încasate ar fi nelegală şi ar putea conduce la blocarea efectivă a activităţii sale şi ca singura limitare procentuală o constituie prevederile art. 134 alin. (2) lit. b), potrivit cărora comisionul datorat de titularii de drepturi care sunt membri ai unui organism de gestiune colectivă pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare a acestuia, cumulat cu comisionul datorat organismului de gestiune colectivă care este colector unic, nu poate fi mai mare de 15% din sumele colectate anual.

În acest sens este de remarcat că nu pot fi reţinute susţinerile apelantelor în sensul că, potrivit prevederilor art. 133 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 8/1996, modificată, se poate stabili doar un plafon al comisionului maxim ori criteriile de repartizare a sumelor colectate, iar nu un comision fix, deoarece acesta s-a stabilit tocmai prin aplicarea principiului acoperirii reale a costurilor reglementat de dispoziţiile art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 8/1996, modificată, în raport de probe concludente, iar o astfel de modalitate de stabilire a comisionului nu ar fi avut ca rezultat clarificarea raporturilor dintre părţi, ci ar fi determinat o perpetuă contestare a cheltuielilor de colectare şi ar reprezenta o încălcare a unuia dintre scopurile protocolului, scop prevăzut de art. 1312 alin. (3) lit. c)din Legea nr. 8/1996. Mai mult, înseşi apelantele care susţin în faza apelului nelegalitatea stabilirii unui comision procentual au propus în faza negocierilor dintre ele şi prin cererile formulate în faza arbitrajului procente ale comisionului, UPFAR- ARGOA propunând ca acesta să fie de 7,4%.

Totodată, după cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa relevantă (Decizia CAB nr. 106/2012), nu poate fi comparat nivelul comisionului de colectare corespunzător retransmiterii prin cablu cu cel corespunzător radiodifuzării fonogramelor, întrucât al doilea comision include şi costuri de monitorizare, şi costuri de prelucrare a listelor pentru determinarea repertoriilor utilizate, costuri care nu sunt presupuse şi de activitatea de colectare a remuneraţiilor echitabile pentru retransmiterea prin cablu, şi este firesc să fie mai mare.

Curtea mai reţine că la stabilirea nivelului comisionului, completul arbitral nu a ţinut seama decât de acele cheltuieli pe care UPFAR - ARGOA este obligată să le facă pentru a desfăşura activitatea de colectare, monitorizare şi repartiţie, diminuând însă cheltuielile invocate de UPFAR - ARGOA în acest sens, reţinând ca acestea se fac şi în interesul membrilor săi şi excluzând în mod expres costurile indirecte.

Procentul de 6% stabilit de completul arbitral drept comision de colectare şi de repartizare pentru retransmiterea prin cablu a videogramelor cuvenit organismului de gestiune colectivă a fost corect determinat, fiind necesar pentru buna desfăşurare a activităţii de colectare a remuneraţiilor de faţă. În acest sens, este de observat că prin procesul-verbal al negocierii dintre cele două apelante din data de 24 februarie 2012 procentul de 6% a fost recunoscut de către UPVR ca reprezentând procentul de comision datorat, iar acest procent rezultă din coroborarea balanţei de verificare pe anul 2011 a UPFAR - ARGOA, a raportului de expertiză contabilă extrajudiciară de calculare a costurilor reale de colectare anexat la dosarul arbitral întocmit în baza datelor acestui înscris, a anexelor Deciziei ORDA nr. 18/2012 cuprinzând informaţii financiar-contabile legate de desfăşurarea activităţii UPFAR - ARGOA, din care rezultă că sumele disponibile în contul UPFAR - ARGOA pentru anul 2011 pentru retransmitere prin cablu este de 3.280.654 lei, pentru copie privată este de 1.009.173 lei, iar veniturile pentru anul 2011 egale cu cheltuielile ar fi de 7.338.687 lei. În ceea ce priveşte datele balanţei de verificare pe anii 2011 şi trimestrul din 2012 ale UPFAR- ARGOA şi ale raportului de expertiză contabilă extrajudiciară de calculare a costurilor reale de colectare anexat la dosarul arbitral întocmit în baza datelor acestui înscris şi cel depus în faza apelului, acestea nu justifică prin ele însele procentul pretins de UPFAR - ARGOA, deoarece nu fac distincţia între cheltuielile legate nemijlocit de activitatea de colectare şi cele generale de funcţionare ale organismului de gestiune, incluzând cheltuieli cu obiecte de inventar, cu apă şi energie, cu chirii, cu onorarii avocaţiale, de transport şi de protocol, cu poşta şi telecomunicaţiile, de taxe, de prestări servicii, de salarii şi amortizări, fără a se ţine o evidenţă separată şi strictă pe cheltuielile destinate activităţii de colectare a celor două tipuri de remuneraţii colectate şi repartizare a lor, ci se stabileşte doar formal un cont distinct pentru cheltuielile generale şi cele din cablu, iar ultimele, în cele mai multe cazuri, coincid cu cel al cheltuielilor generale, sau se aplică un procent, procent care nu a fost justificat în niciun fel de acest organism. Deşi nu pot reţine decât cheltuielile strict efectuate pentru activitatea de colectare desfăşurată, însă apelanta UPFAR - ARGOA a reţinut din remuneraţiile repartizate producătorilor de videograme în anul 2011 şi cheltuieli ce prin natura lor nu au legătură cu activitatea de colectare, precum cheltuieli cu materiale nestocate, cheltuieli cu pierderi din creanţe şi cheltuieli cu amenzi şi penalităţi, cheltuieli din diferenţe decurs valutar, cheltuieli cu servicii terţi, iar cheltuielile efectuate de UPFAR - ARGOA cu studii/expertize/monitorizări nu se justifică întrucât nu sunt necesare decât pentru a stabili cuantumul remuneraţiilor datorate de utilizatori, iar nu pentru stabilirea remuneraţiilor ce se cuvin membrilor UPVR pentru care se va stabili o remuneraţie procentuală, astfel că aceste cheltuieli trebuie suportate de membrii UPFAR - ARGOA în mod separat faţă de comisionul datorat colectorului unic strict pentru activitatea de colectare, potrivit art. 134 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, modificată.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prevederilor art. 296 Cpc. raportat la prevederile art. 1312 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, va respinge apelurile ca nefondate.

Vor fi respinse ca nefondate şi cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, deoarece ambele părţi, cărora li s-au respins apelurile, se află în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECIDE;

Respinge apelurile formulate de apelanta Uniunea Producătorilor de Videograme din România (UPVR) şi de către apelanta Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR - ARGOA) împotriva Hotărârii arbitrale nr. 9/10.07.2012 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505/23.07.2012, prin Decizia directorului general al ORDA nr. 134/13.07.2012, în Dosarul nr. 9/2012, ca nefondate.

Respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondate.

Irevocabilă,

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2013.

 

PREŞEDINTE

BIANCA ANTOANETA SCROB

Judecător,

Silvia Târna

Grefier,

Ionica Popescu

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.