MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 548/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 548         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 24 iulie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8072010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

 

Decizia nr. 317 din 5 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ari. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) şi la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Decizia nr. 324 din 10 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞIJUSTIŢIE

 

Decizia nr. 16 din 23 iunie 2014 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

3. - Regulament al Comisiei de concurs pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici pentru modificarea şi completarea  Regulamentului nr. 1/2008 privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 315

din 5 iunie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 alin, (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Sorin Gabriel Tomoiu în Dosarul nr. 6024/2/2013 ai Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 30D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 29/2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 21 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.024/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Sorin Gabriel Tomoiu în cadrul unui litigiu având ca obiect anularea Ordinului nr. 967/2013 emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi dispunerea emiterii unui nou ordin privind modalitatea de salarizare care să înlăture orice discriminare referitoare la trecerea în clasa de salarizare 104 gradaţia 4, discriminare ce există în raport cu ceilalţi colegi din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, având aceeaşi clasă de salarizare şi aceeaşi gradaţie.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, invocă faptul că diferenţa de salarizare decurge din dispoziţiile de lege distincte care au guvernat stabilirea drepturilor salariale anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi ulterior acestei date, în cazul său, la stabilirea drepturilor salariale fiind avută în vedere indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 1 ianuarie 2011 la care s-a făcut aplicarea art. 1 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată prin Legea nr. 182/2012. Contestând - în conformitate cu art. 30 din Legea nr. 284/2010 - ordinul de stabilire a drepturilor salariale, i s-a comunicat faptul că regimul de acordare a tranşelor de vechime în funcţie şi în muncă este diferit în aplicarea Legii nr. 330/2009, respectiv a Legii nr. 284/2010. Or, susţine autorul excepţiei, este neîndoielnic faptul că cele două legi cuprind prevederi distincte referitoare la trecerea în tranşe superioare de vechime în muncă şi în funcţie, însă aceste reglementări distincte au avut ca şi consecinţă diferenţierea de tratament salarial între persoane care îndeplinesc aceeaşi funcţie, au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie şi au fost încadrate în temeiul aceleiaşi legi, şi anume Legea nr. 92/1992, împrejurare ce reprezintă o discriminare incompatibilă cu dispoziţiile art. 16 şi art. 53 din Constituţie şi cu prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

7. Totodată, autorul excepţiei consideră că dreptul său de proprietate recunoscut şi garantat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a fost afectat prin modul de aplicare diferenţiat al Legilor nr. 330/2009 şi nr. 284/2010, rezultând o discriminare în raport cu celelalte persoane aflate într-o situaţie identică.

8. Dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 284/2010 reglementează modalitatea de stabilire a nivelului salariului începând cu anul 2011, prin aplicarea unor valori de referinţă şi a unor coeficienţi de salarizare la clasele de salarizare stabilite în anexa VI. Este adevărat că, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, „În anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru”, însă, acest text de lege atestă neaplicarea valorii de referinţă şi la coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi de Legea nr. 284/2010 pentru fiecare clasă de salarizare, iar nu neaplicarea claselor de salarizare. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, “Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.” Prin urmare, modalitatea de stabilire a drepturilor salariale se face pe clasele de salarizare instituite de Legea nr. 284/2010. Prin aplicarea, în cazul său, a dispoziţiilor derogatorii criticate prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate, s-a ajuns ca drepturile salariale stabilite la împlinirea vechimii în funcţie şi în muncă de peste 15 ani să fie mai mici decât cele stabilite pentru alţi colegi ai săi aflaţi în situaţie identică, dar care au împlinit această vechime în muncă şi în funcţie anterior datei de 1 ianuarie 2011. Acest raţionament este confirmat şi de dispoziţiile art. 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora, “(1) Pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege. (2) Drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială,

9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu exclud de la aplicare nicio categorie de personal.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Avocatul Poporului consideră, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 669/2012.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II art. 6 alin, (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial la României nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I,s nr. 887 din 14 decembrie 2011. Legea nr. 283/2011, prin articolul său unic, pe de-o parte, modifică titlul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, titlu care va avea următorul cuprins: “Ordonanţă de urgenţă pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetari1, iar, pe de altă parte, introduce un nou articol, art. II în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, cu următorul conţinut:

“Art. II

Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:

[...]

Art. 6

(1) în anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare transei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(2) în anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum sila trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie».

(3) Personalul care, m cursul anului 2012, desfăşoară activităţi noi care presupun, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deţinute pentru funcţia respectivă beneficiază de o majorare a salariului de bază, respectiv a soldei/salariului de funcţie, corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată.”

15. Prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate pentru anul 2012, însă, cu toate acestea, continuă să îşi producă efectele juridice în cauzele în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, astfel încât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a analiza constituţionalitatea acestora.

16. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la nediscriminare şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii private.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la aceleaşi dispoziţii criticate din aceeaşi perspectivă, s-a pronunţat, respingând ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014.

18. Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 se regăseşte şi în cuprinsul art. 6 din Legea nr. 285/2010, iar aceste din urmă dispoziţii_ au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. În acest sens, prin Decizia nr. 166 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 18 iunie 2013, Curtea, analizând o excepţie de neconstituţionalitate cu o motivare similară raportată la încălcarea aceloraşi dispoziţii constituţionale, a reţinut că aspectele ce ţin de aplicarea legii de către organismele abilitate, precum şi cele referitoare la pretinsa încălcare de către prevederile de lege criticate a unor alte acte normative decât Legea fundamentată nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora “Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei”.

19. De asemenea, Curtea a constatat că, în realitate, autorul excepţiei solicită modificarea dispoziţiilor de lege criticate, fapt ce excedează controlului Curţii Constituţionale. În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta “se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

20. Curtea a mai constatat că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane.

21. De altfel, Curtea a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Sorin Gabriel Tomoiu în Dosarul nr. 6.024/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 317

din 5 iunie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) şi la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Racz Bela în Dosarul nr. 9.212/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 57D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 79D/2014, nr. 159D/2014 şi nr. 183D/2014 având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Virginia Cioancă în Dosarul nr. 10.158/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Cristiana Mihaela Cujbă în Dosarul nr. 490/46/2012* al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Marinela Elena Margareta Mihăilescu în Dosarul nr. 8.747/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarelor nr. 79D/2014, nr. 159D/2014 şi nr. 183D/2014 la Dosarul nr. 57D/2014, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere Decizia nr. 269 pronunţată de Curtea Constituţională în data de 7 mai 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

7. Prin Decizia nr. 5.455 din data de 2 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 9.212/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Racz Bela cu ocazia soluţionării unei cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr._247/2005.

Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 10,158/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Virginia Cioancă cu ocazia soluţionării unei cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005.

Prin încheierea din data de 23 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 490/46/2012*, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Cristiana Mihaela Cujbă, cu ocazia soluţionării unei cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005.

Prin Decizia civilă nr. 923 din 10 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.747/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Mihăilescu Marinela Elena Margareta, cu ocazia soluţionării unei cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 raportate la prevederile art. 16 din Legea fundamentală, că egalitatea părţilor în faţa legii şi a autorităţilor judiciare implică respectarea unor cerinţe, precum judecarea proceselor pentru toţi cetăţenii de către aceleaşi organe şi potrivit aceloraşi reguli procedurale, fără ca prin aceasta să se excludă existenţa unor organe speciale de jurisdicţie sau a unor reguli procedurale speciale în anumite materii. De asemenea, aceleaşi drepturi procesuale trebuie acordate tuturor părţilor, fără nicio deosebire, pornind de la teoria egalităţii tuturor în fata legii şi a interzicerii discriminării, iar instanţa de judecată are obligaţia de a asigura un echilibru în situaţia procesuală a părţilor.

9. Garantarea acestor principii este condiţionată de înlăturarea oricăror impedimente faptice sau juridice susceptibile de a da naştere unor privilegii sau, după caz, unor discriminări. Astfel, aplicarea unor prevederi legale de natură a afecta principiile în însăşi substanţa lor, prin favorizarea poziţiei procesuale a uneia dintre părţi, se constituie într-o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 16. În mod corelativ, plasarea persoanelor aflate într-un raport sau conflict juridic pe poziţii inechitabile, prin norme juridice care favorizează una dintre aceste părţi şi mai ales când una dintre ele implică exerciţiul autorităţii publice, conduce în mod inevitabil la înfrângerea principiului egalităţii, cu consecinţa ruperii echilibrului indispensabil bunei funcţionări a statului de drept.

10. În continuare se susţine că dispoziţiile art. 4, care permit aplicarea art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 litigiilor în curs la data intrării în vigoare a acestei legi, determină aplicarea retroactivă a noii reglementări, ceea ce contravine principiului „tempus regit actum” potrivit căruia actele şi faptele juridice se supun legii aplicabile la data la care s-au născut. Permiţând aplicarea retroactivă a dispoziţiilor criticate se ajunge inclusiv la o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi a celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a atras atenţia asupra “pericolelor inerente în folosirea legislaţiei cu efect retroactiv care poate influenţa soluţionarea judiciară a unui litigiu în care statul este parte, inclusiv atunci când efectul noii legislaţii este acela de a transforma litigiul într-unui imposibil de câştigat”. În acest sens invocă hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Kastelic împotriva Croaţiei, Forrer-Niedenthal împotriva Germaniei, Satka şi alţii împotriva Greciei, Crişan împotriva României, Papageorgiu împotriva Greciei, Dimitrios Georgiadis împotriva Greciei, Arnolin şi alţii împotriva Franţei, Lilly împotriva Franţei. Intervenţia legislativă care permite aplicarea retroactivă a unor legi în procesele în care participă statul este o formă a inegalităţii de arme. În litigiile în care statul este implicat, faptul că, în cursul procesului, apare o nouă lege care influenţează hotărâtor rezultatul procesului, în favoarea statului, rezultă din folosirea de către stat a unei prerogative suverane, pe care cealaltă parte nu o are la dispoziţie.

11. În motivarea excepţiei, autorii acesteia mai susţin că, în Cauza Anheuser-Busch. inch. Împotriva Portugaliei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit, cu privire la acest subiect, că în anumite circumstanţe aplicarea retroactivă a unei legi, având ca efect privarea persoanei îndreptăţite la o valoare patrimonială preexistentă, care face parte din “bunurile” acesteia, poate constitui o ingerinţă care conduce la ruperea justului echilibru ce vizează interesul general şi respectul dreptului de proprietate. Din această perspectivă apreciază că şi în cauza de faţă aplicarea retroactivă a dispoziţiilor criticate echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate ocrotit de prevederile art. 44 din Constituţie şi de cele ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

12. Aplicarea în cadrul unui proces în curs a dispoziţiilor criticate încalcă şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din perspectiva caracterului accesibil şi previzibil al unei legi - principiu de drept general valabil, care se încadrează în noţiunea de “proces echitabil”.

13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, făcând referire la hotărârea pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cheia în care trebuie citite principiile invocate şi drepturile fundamentale de care se prevalează şi care sunt garantate de Constituţie în articolele invocate şi de către Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este aceea a asigurării justului echilibru între interesele foştilor proprietari şi a moştenitorilor acestora şi interesele generale ale societăţii, câtă vreme înseşi Convenţia şi Constituţia permit ca exerciţiul anumitor drepturi sau libertăţi să poată fi restrâns dacă aceasta se impune, spre exemplu, pentru apărarea drepturilor şi intereselor colective şi, dacă măsura este proporţională cu situaţia care a determinat-o, este necesară într-o societate democratică şi nu aduce atingere însăşi existenţei dreptului sau libertăţii.

14. Arată că, din punctul de vedere al aplicării legii în timp, respectiv al supravieţuirii sau nu a legii vechi, trebuie făcută distincţie între situaţii juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire şi situaţii juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea condiţiilor de fond şi de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care Ie-a dat naştere. Situaţia acţiunilor în justiţie aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 nu poate fi asimilată unor situaţii juridice voluntare, dimpotrivă, acestea reprezintă situaţii juridice legale, în desfăşurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor şi de aceea intră sub incidenţa noului act normativ.

15. De asemenea nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului nediscriminării, situaţia de dezavantaj în care s-ar găsi unele persoane are o justificare obiectivă reflectată în necesitatea reglementării legale a situaţiilor juridice impuse de volumul mare al notificărilor nesoluţionate, avându-se în vedere şi Hotărârea-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

16. În final apreciază că dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile constituţionale ale art. 21, întrucât, prin art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, doar s-au stabilit noi termene pentru soluţionarea administrativă a cererilor de restituire, la expirarea cărora orice persoană interesată se poate adresa instanţei judecătoreşti pentru verificarea legalităţii deciziilor şi dispoziţiilor emise în această procedură.

17. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 11 din Constituţie apreciază că principiul securităţii juridice consacrat de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu este încălcat în condiţiile în care Legea nr. 165/2013 nu se aplică situaţiilor juridice pe deplin consolidate prin emiterea deciziilor de despăgubire. Referitor la invocarea prevederilor art. 44 din Constituţie arată că nici acestea nu sunt încălcate prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013, întrucât dreptul nu este afectat în substanţa sa, modificările operând numai în ceea ce priveşte procedura de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi termenul de emitere a acestui act.

18. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, făcând referire la hotărârea pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cheia în care trebuie citite principiile invocate şi drepturile fundamentale de care se prevalează şi care sunt garantate de Constituţie în articolele invocate şi de către Convenţia europeană a drepturilor omului este aceea a asigurării justului echilibru între interesele foştilor proprietari şi ale moştenitorilor acestora şi interesele generale ale societăţii, câtă vreme însăşi Convenţia şi Constituţia permit ca exerciţiul anumitor drepturi sau libertăţi să poată fi restrâns dacă aceasta se impune, spre exemplu, pentru apărarea drepturilor şi intereselor colective, şi dacă măsura este proporţională cu situaţia care a determinat-o, este necesară într-o societate democratică şi nu aduce atingere însăşi existenţei dreptului sau libertăţii.

19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

20. Avocatul Poporului arată că prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea notificărilor, care au determinat judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. În acest context, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat într-o situaţie mai favorabilă, dar discriminatorie faţă de persoanele ale căror procese au fost în curs de soluţionare la data intrării în vigoare.

21. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 165/2013 arată că acestea îngrădesc accesul liber la justiţie doar prin raportare la art. 4 din aceiaşi act normativ. Intervenţia acestor dispoziţii în procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată, care, de cele mai multe ori, au condus la respingerea ca prematur formulate a cererilor de chemare în judecată, apare ca o ingerinţă a legiuitorului în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă. Or, după cum a statuat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 6/1992, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. Astfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă, contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Termenul optim de soluţionare a unei cauze implică durata care asigură cea mai bună eficienţă în realizarea justiţiei, iar previzibilitatea acestuia conferă părţilor posibilitatea de a estima evoluţia etapelor procesuale în timp.

22. În ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate asupra Legii nr. 165/2013 apreciază că nu pot fi reţinute, întrucât normele indicate sunt în concordanţă cu principiile constituţionale invocate de autor.

23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

25. Analizând excepţia de neconstituţionalitate aşa cum aceasta a fost ridicată, Curtea reţine că incidenţa dispoziţiilor art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 în cauzele deduse judecăţii este, în mod necesar, subsecventă admiterii caracterului novator al reglementărilor consacrate prin legea menţionată cu privire la materia măsurilor reparatorii prin

echivalent. Aşa fiind, instituirea noilor reglementări reprezintă o soluţie legislativă nouă, de imediată aplicare, care a devenit incidenţă în cauza aflată pe rolul instanţei judecătoreşti prin intermediul normei consacrate de art. 4 din lege. Ca atare, plecând de la aceste premise şi ţinând seama de motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) şi la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 4: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”;

- Art. 34 alin. (1): “Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.”

- Art. 35 alin. (2): “În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.”

26. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 78 referitor la intrarea în vigoare a legii şi art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014*), nepublicată în Monitorul Oficial al României la momentul pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

28. Curtea constată că, în măsura în care a reţinut constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora “nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Raţiunea aplicării acestor dispoziţii legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile (a se vedea Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, şi Decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 13 februarie 2014).

29. Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa judecătorească, Curtea urmează să respingă această excepţie ca devenită inadmisibilă.

30. În continuare, Curtea reţine că instanţa de judecată urmează ca, în virtutea prevederilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, să respecte deciziile Curţii Constituţionale în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. De aceea, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, şi Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012 -, decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie.

31. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că art. 35 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 165/2013. Or, cauzele s-au întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi nu a fost emisă nicio decizie în baza Legii nr. 165/2013.

32. Astfel, având în vedere reglementările criticate raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, “Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”. Or, “legătura cu soluţionarea cauzei” presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1)din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. În aceste condiţii, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele art. 35 din Legea nr. 165/2013.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Racz Bela în Dosarul nr. 9.212/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Virginia Cioancă în Dosarul nr. 10.158/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Cristiana Mihaela Cujbă în Dosarul nr. 490/46/2012* al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Marinela Elena Margareta Mihăilescu în Dosarul nr. 8.747/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 


*) Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 324

din 10 iunie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Mircea Ştefan Mi nea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Zoltán Valentin - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ion Lepădatu în Dosarul nr. 18.391/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 831 D/2013.

3. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

4. Magistratul-asistent-şef referă asupra cauzei şi arată că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

5. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 839D/2013, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, ridicată de Maria Modiga şi Mădălina Doina Modiga, moştenitoare legale ale intimatului-reclamant Bogdan Laurenţiu Modiga, în Dosarul nr. 262/44/2013 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

6. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

7. Magistratul-asistent-şef referă asupra cauzei şi arată că autoarele criticii de neconstituţionalitate au depus la dosar concluzii scrise în care apreciază incidenţa în cauză a art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ca urmare a Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014, prin care instanţa constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, decizie ce constituie temei de revizuire potrivit Codului de procedură civilă. De asemenea arată că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

8. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

9. Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexarea dosarelor.

10. Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 839D/2013 la Dosarul nr. 831 D/2013, care a fost primul înregistrat.

11. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, şi de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 35 din aceeaşi lege, deoarece acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

12. Prin încheierea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 18.391/3/2013 de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, şi încheierea din 21 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 262/44/2013 de Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

13. Excepţia a fost ridicată de Ion Lepădatu, Maria Modiga şi Mădălina Doina Modiga în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de obligare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unor acte administrative.

14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât se aplică litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Or, este de principiu că aceste litigii trebuie să se judece potrivit reglementării aplicabile la momentul introducerii acţiunii, nefiind posibil să se schimbe aceste reguli în timpul litigiului. În caz contrar s-ar încălca dreptul la un proces echitabil, care presupune soluţionarea cauzei potrivit unor norme de drept precise şi previzibile, şi s-ar rupe echilibrul procesual existent. Acceptarea unei atari interpretări ar duce la respingerea tuturor acţiunilor în instanţă începute în temeiul vechilor legi, fapt ce ar prejudicia persoanele care au promovat astfel de acţiuni şi care, în aceste condiţii, trebuie să reia procedura de la început. În acest sens invocă Decizia XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008. În continuare, autorii excepţiei consideră că dispoziţiile legale atacate nu oferă garanţie drepturilor şi libertăţilor tuturor destinatarilor, răsturnând astfel forţa obligatorie a Constituţiei. De asemenea apreciază că într-o societate democratică restrângerea drepturilor fundamentale poate avea loc doar în caz de necesitate, în condiţiile consacrate de prevederile constituţionale. Termenele diferenţiate instituie prin Legea nr. 165/2013 îngrădesc accesul liber la justiţie persoanelor care, deşi au un interes legitim de a apela la instanţele judecătoreşti pentru recunoaşterea dreptului lor, nu îl pot exercita decât după scurgerea acestora.

15. Instanţele de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate, legiuitorul fiind suveran în stabilirea termenelor, modalităţilor şi procedurilor privind realizarea drepturilor justiţiabililor.

16. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatul Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

17. Avocatului Poporului consideră că dispoziţiile art. 4 raportate la cele ale art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3), precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de părţi, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

19. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

20. Potrivit încheierilor de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Insă, din analiza concluziilor scrise depuse în motivarea criticilor de neconstituţionalitate de autorii acestora, rezultă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, astfel încât Curtea urmează să se pronunţe asupra acestor dispoziţii legale potrivit cărora:

- Art. 4 teza a doua: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...], cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul Instanţelor, [...], la data intrării în vigoare a prezentei legi.”;

- Art. 34 alin. (1): “Dosarele înregistrate ta Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.”;

- Art. 35: “(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi,

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”

21. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la supremaţia Constituţiei şi a

legilor, art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetăţeni, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevederile art. 6, art. 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la un recurs efectiv şi interzicerea discriminării, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

23. În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora “Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.”

24. Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin, (1) urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

25. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 -, deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

26. Litigiul aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, priveşte obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unui act administrativ.

27. În aceste condiţii, cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că aceste din urmă dispoziţii de lege criticate raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate nu au legătură cu soluţionarea acesteia în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

28. “Legătura cu soluţionarea cauzei” presupune atât aplicabilitatea textului de lege criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE;

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ion Lepădatu în Dosarul nr. 18.391/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Maria Modiga şi Mădălina Doina Modiga în Dosarul nr. 262/44/2013 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ion Lepădatu în Dosarul nr. 18.391/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 iunie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman

 


*) Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

DECIZIA Nr. 16

din 23 iunie 2014

 

Dosar nr. 17/1/2014/HP/P

 

Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Sandei Lucian Macavei - judecător la Secţia penală

Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală

Leontina Şerban - judecător la Secţia penală

Valentin Horia Şelaru - judecător la Secţia penală

Silvia Cerbu - judecător la Secţia penală

Sofica Dumitraşcu - judecător la Secţia penală

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală - judecător-raportor

Luminiţa Livia Zglimbea - judecător la Secţia penală

Raluca Florentina Niculae - magistrat-asistent

 

S-a luat în examinare, în cadrul Dosarului nr. 17/1/2014/H P/P, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală prin încheierea din 15 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.496/4/2014, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în sensul de a lămuri dacă prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.

S-a luat în examinare, în cadrul Dosarului nr. 18/1/2014/H P/P, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală prin încheierea din 15 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.686/4/2014, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în sensul de a lămuri dacă prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. 6 din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Florentina Niculae, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la data de 20 iunie 2014 s-au depus la dosarul cauzei concluzii comune formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind rezolvarea de principiu a chestiunii de drept supuse dezlegării, concluzii conform cărora sesizarea este inadmisibilă întrucât la momentul învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost deja înregistrată, din data de 6 martie 2014, o sesizare cu acelaşi obiect, care a format obiectul Dosarului nr. 4/1/HP/P, soluţionat prin Decizia nr. 4 din 12 mai 2014.

La dosar a fost depus raportul comun pentru dosarele nr. 17/1/2014/HP/P şi nr. 18/1/2014/H P/P, întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, domnul Mie Iulian Dragomir, prin care s-a exprimat opinia comună că sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, chestiunile de drept invocate au primit deja o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 4, pronunţată la data de 12 mai 2014 în Dosarul nr. 4/1/HP/P.

Preşedintele completului de judecată, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie, preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în prealabil a adus la cunoştinţa membrilor completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală faptul că între dosarele nr. 17/1/2014/HP/P şi nr. 18/1/2014/HP/P există identitate de obiect, considerent pentru care a pus în discuţie reunirea celor două dosare, în temeiul art. 43 din Codul de procedură penală.

Reprezentantul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus concluzii de reunire a dosarelor mai sus menţionate având în vedere identitatea de obiect a celor două cauze.

În urma deliberărilor, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, legal constituit, constatând că între dosarele nr. 17/1/2014/HP/P şi nr. 18/1/2014/HP/P există identitate de obiect, primul dosar cu care instanţa a fost învestită fiind Dosarul nr. 17/1/2014/HP/P, reuneşte cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 18/1/2014/HP/P la cauza care formează obiectul Dosarului nr. 17/1/2014/HP/P, urmând să se pronunţe o singură decizie în Dosarul nr. 17/1/2014/HP/P.

Având cuvântul pentru a pune concluzii asupra cauzelor reunite, referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, reprezentantul Ministerului Public a susţinut opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a solicitat respingerea ca inadmisibile a sesizărilor formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 2.496/4/2014 şi în Dosarul nr. 1.686/4/2014 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept având ca obiect aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire fa art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014, având în vedere că la momentul învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost deja înregistrată din data de 6 martie 2014 o sesizare cu acelaşi obiect, care a format obiectul Dosarului nr. 4/1 /HP/P, soluţionat prin Decizia nr. 4 din 12 mai 2014, în sensul c㠓prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014”.

Faţă de aceste considerente, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea ca inadmisibile a sesizărilor formulate faţă de împrejurarea că nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv cea potrivit căreia întrebarea să nu fi format obiectul unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a respectivei probleme de drept, condiţie neîndeplinită în cauză.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

- Prin încheierea din 15 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 2.496/4/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, ce are ca obiect contestaţia formulată de către condamnatul C.F.C. Împotriva Sentinţei penale nr. 390/F din 7 februarie 2014 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, respectiv:

“Dacă prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal pot fi interpretate în sensul că sunt aplicabile şi în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014?”

- Prin încheierea din 15 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1.686/4/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, ce are ca obiect contestaţia formulată de contestatorul D.M. Împotriva Sentinţei penale nr. 436/F din 11 februarie 2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 1.686/4/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat, îh temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabila în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, respectiv:

“Dacă prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal pot fi interpretate în sensul că sunt aplicabile şi în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014”

În contextul în care sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile, s-a realizat în două cauze având acelaşi obiect (dezlegarea aceleiaşi chestiuni de drept), s-a apreciat că se impune reunirea cauzelor.

II. Opinia instanţei care a formulat sesizarea

1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şl Justiţie

Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât completul este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, iar de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal depinde soluţionarea pe fond a cauzei de faţă, având ca obiect sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 privind constituirea şi atribuţiile comisiilor de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale în cadrul Penitenciarului Jilava, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile referitoare la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată faţă de condamnatul C.F.C, prin Sentinţa penală nr. 483 din 19 iunie 2009 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi care, ulterior, în condiţiile art. 1101 alin. (2) din Codul penal şi art. 864 din Codul penal, raportat la art. 83 din Codul penal, a fost înglobată prin cumul aritmetic în pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 819 din 30 octombrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 139 din 25 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

De asemenea, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept, nici printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face în prezent obiectul unui asemenea recurs.

Acelaşi tip de concluzii a fost formulat şi cu referire la Dosarul nr. 1.686/4/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.

2. Prezentarea jurisprudenţei Tribunalului Bucureşti

Până în prezent nu s-a format o jurisprudenţă în această materie.

3. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti - Secţia a I penală a considerat că nu se impune aplicarea art. 6 din Codul penal cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată condamnatului C.F.C. prin Sentinţa penală nr. 819 din 30 octombrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 139 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, şi că sus-menţionatul condamnat urmează să execute pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 819 din 30 octombrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 139 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti.

4. Punctul de vedere motivat al judecătorului cauzelor reunite aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală asupra problemei de drept sesizate este în sensul că din economia dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal rezultă că această normă tranzitorie specială este aplicabilă exclusiv cauzelor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a noului Cod penal.

Pe de altă parte, judecătorul sus-indicat observă că Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, nici în cuprinsul capitolului IV al titlului I din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, intitulat “Dispoziţii speciale privind regimul sancţionator aplicabil minorilor” şi nici în cadrul vreunui alt capitol nu a edictat vreo normă tranzitorie cu privire la acele situaţii în care, în cadrul unei pedepse rezultante stabilite printr-o hotărâre definitivă, se regăsesc înglobate (prin cumul juridic sau aritmetic) şi pedepse aplicate pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii.

Singura normă juridică reglementată cu privire la situaţia specială a infractorilor minori condamnaţi definitiv la data intrării în vigoare a noului Cod penal este cea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 187/2012, potrivit căruia “(1) Pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii.

(2) Pedeapsa închisorii care depăşeşte 20 de ani, aplicată pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, se va înlocui cu internarea într-un centru de detenţie pe o perioadă de 15 ani.

(3) în cazul pluralităţii de infracţiuni, înlocuirea prevăzută la alin. (1) şi (2) se face cu privire la pedeapsa rezultantă.

(4) Partea executată din pedeapsa închisorii, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul de detenţie”, care însă nu acoperă şi situaţia unei pluralităţi alcătuite din pedepse aplicate pentru infracţiuni comise înainte şi după majorat.

În acest cadru s-a considerat că voinţa legiuitorului ar trebui interpretată în sensul că în astfel de cazuri pedeapsa rezultantă, aplicată printr-o hotărâre rămasă definitivă mai înainte de data de 1 februarie 2014, pentru o pluralitate de infracţiuni, comise parte în timpul minorităţii şi parte după majorat, nu trebuie fracţionată, în sensul înlocuirii pedepselor componente aplicate pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii cu măsura educativă a internării într-un centru de reeducare şi al executării restului de pedepse în regim privativ de libertate, ci trebuie considerată ca un tot unitar şi indivizibil, în care pedepsele nu mai pot fi disociate.

III. Dispoziţiile legale supuse interpretării:

- art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal:

- “(4) Dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi înlocuieşte pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), după care: a) dacă noua infracţiune a fost comisă în timpul minorităţii, se stabileşte şi pentru aceasta o măsură educativă, iar apoi se aplică măsura educativă cea mai grea; b) dacă noua infracţiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancţiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) din Codul penal;

- art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal:

-”(2) în cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, după care:

a) dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai pedeapsa;

b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat;

c) dacă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită după majorat este detenţiunea pe viaţă, se execută numai această pedeapsa;

d) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta.”

În cauză, faţă de împrejurarea că prin Decizia nr. 4, pronunţată la data de 12 mai 2014, în Dosarul nr. 4//1/2014/HP/P, s-a statuat asupra aceleiaşi chestiuni de drept, nu s-au mai solicitat opinii ale specialiştilor şi ale Instanţelor Judecătoreşti.

IV. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Decizia nr. 4 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în procedura pronunţării unei hotărârii prealabile la data de 12 mai 2014, în Dosarul nr. 4//1/2014/HP/P

V. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării

S-a opinat că sesizările formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 2.496/4/2014 şi în Dosarul nr. 1.686/4/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept având ca obiect aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014, sunt inadmisibile având în vedere că la momentul învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost deja înregistrată din data de 6 martie 2014 o sesizare cu acelaşi obiect, care a format obiectul Dosarului nr. 4/1/HP/P şi a fost soluţionat prin Decizia nr. 4 din 12 mai 2014, în sensul c㠓Prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.”

Faţă de aceste considerente, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea ca inadmisibile a sesizărilor formulate faţă de împrejurarea că nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv cea potrivit căreia întrebarea să nu fi format obiectul unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a respectivei probleme de drept, condiţie neîndeplinită în cauză.

VI Opinia judecătorului-raportor

Admisibilitatea sesizării

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a tribunalului învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

Or, în speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, respectiv, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală fiind învestit în Dosarul nr. 2.496/4/2014 - Secţia I penală cu soluţionarea contestaţiei formulate de către condamnatul C.F.C., în prezent încarcerat în Penitenciarul Bucureşti - Jilava, împotriva Sentinţei penale nr. 390/F din 7 februarie 2014 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, prin care s-a admis contestaţia la executare şi, în baza art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-a înlocuit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 483 din 19 iunie 2009 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 3 ani; s-a mai constatat că nu se impune aplicarea art. 6 din Codul penal cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată condamnatului prin Sentinţa penală nr. 819 din 30 octombrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 139 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, stabilind ca persoana condamnată să execute pedeapsa de 4 ani închisoare şi în Dosarul nr. 2.496/4/2014 - Secţia I penală şi, pe de altă parte, cu soluţionarea contestaţiei formulate de către contestatorul D. M. Împotriva Sentinţei penale nr. 436/F din 11 februarie 2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, prin care, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale raportat la art. 595 din Codul de procedură penală, s-a admis contestaţia la executare ca urmare a sesizării privind pe condamnatul D.M., în prezent încarcerat în Penitenciarul Bucureşti - Jilava.

În baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-a înlocuit pedeapsa aplicată condamnatului nominalizat, de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 346 din 6 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 14.526/3/2006, rămasă definitivă la data de 10 octombrie 2007 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 307/A din 24 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni.

S-a constatat că nu se impune aplicarea art. 6 din Codul penal cu privire la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi condamnat prin Sentinţa penală nr. 253 din 24 martie 2010 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 12 aprilie 2010, şi s-a dispus că sus-menţionatul condamnat urmează să execute pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 253 din 24 martie 2010 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 12 aprilie 2010.

S-a dedus, din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 ianuarie 2009 ora 04,00 până la 24 ianuarie 2009 ora 04,00 şi perioada executată de la 12 aprilie 2012 la zi.

S-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 697/2010 din 13 aprilie 2010, emis de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, şi emiterea unui nou mandat, conform prezentei sentinţe, în cursul judecăţii respectivelor căi de atac, punându-se în discuţie, la termenul din data de 14 aprilie 2014, admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

“Dacă prevederile art. 22 alin. (4) IU. b) din Legea nr. 187/24,10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal pot fi interpretate în sensul că sunt aplicabile şi în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014”

De asemenea, judecătorul-raportor are în vedere că cea de-a treia cerinţă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală este îndeplinită în cauză, întrucât soluţionarea pe fond a contestaţiilor cu care a fost învestit Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală depinde de lămurirea chestiunilor de drept ce fac obiectul prezentei sesizări.

În speţă însă se constată că chestiunile de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă au primit deja o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă, respectiv prin Decizia nr. 4, pronunţată la data de 12 mai 2014 de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile în Dosarul nr. 4/1/2014/HP/P, prin care s-au decis următoarele: admite sesizarea formulată de Curtea de Apei Bucureşti Secţia I Penală prin încheierea din data de 20 februarie 2014, în Dosarul nr. 200/93/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penai în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014 şi stabileşte:

«Prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) Ut b) din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.»

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2014.”

Cu titlu de premiză se reaminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, “dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Astfel, judecătorul-raportor, reluând cele deja arătate, are în vedere că admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, dispoziţii legale anterior invocate.

În concluzie, s-a opinat în sensul că sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, chestiunile de drept invocate au primit deja o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia mai sus arătată.

Constatând deci neîndeplinite condiţiile de admisibilitate menţionate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte nu va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală în dosarele nr. 2.496/4/2014 şi nr. 1.686/4/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b)din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal, în sensul de a lămuri dacă aceste dispoziţii legale pot fi interpretate în sensul că sunt

aplicabile şi în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 2.496/4/2014 şi în Dosarul nr. 1.686/4/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în sensul de a lămuri dacă prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2014.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător CORINA MICHAELA JÎJÎIE

Magistrat-asistent,

Raluca Florentina Niculae

 

COMISIA DE CONCURS PENTRU RECRUTAREA ÎNALŢILOR FUNCŢIONARI PUBLICI

 

REGULAMENT

pentru modificarea şi completarea Regulamentului nr. 1/2008 privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici

 

Art. I. - Regulamentul Comisiei de concurs pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici nr. 1/2008 privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 2 iunie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 8 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:

“a1) un CV în format european şi o scrisoare de intenţie;”.

2. La articolul 8 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“c) copii ale diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă îndeplinirea condiţiilor stabilite pentru participarea la concurs, precum şi, dacă este cazul, cunoştinţele şi competenţele în domenii specifice corespunzătoare exercitării funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici; copiile diplomelor de studii se prezintă însoţite de foile matricole;”.

3. La articolul 8 alineatul (1), litera g) se abrogă.

4. La articolul 8, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(4) Actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) se prezintă în copii legalizate sau în copie, însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate de către unul dintre membrii secretariatului.”

5. La articolul 8, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (41) şi (42), cu următorul cuprins:

“(41) Actele prevăzute la alin. (1) lit. a), e) şi f) se depun la dosarul de concurs în original. Actul prevăzut la alin. (1) lit. e) poate fi înlocuit cu dovada solicitării cazierului judiciar. În acest caz, candidatul are obligaţia de a completa dosarul de concurs până la finalizarea ultimei probe a concursului, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a fi considerat admis, indiferent de rezultatele obţinute.

(42) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice.”

6. La articolul 8, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(5) Comisia de concurs poate să solicite, prin intermediul secretariatului, completarea dosarului de concurs cu alte documente care să cuprindă informaţii privind experienţa profesională a persoanelor care s-au înscris la concursul naţional, considerate drept relevante în cadrul procesului de selecţie, până la termenul-limită de selecţie a dosarelor.”

7. La articolul 8, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:

“(8) Ulterior termenului-limită de depunere a dosarelor nu se mai pot depune acte în completare la dosarul de concurs, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (5).”

8. La articolul 11, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(3) Rezultatul selecţiei dosarelor, cu menţiunea «admis» sau «respins», se afişează de către secretariat la sediul Agenţiei.”

9. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 13. - (1) Fiecare membru al comisiei de concurs propune, în ziua concursului, cel puţin unul şi cel mult 3 subiecte pentru fiecare dintre etapele prevăzute la art. 12 alin. (1), pe care le semnează şi le înaintează secretariatului.

(2) Subiectele se formulează pe baza bibliografiei de concurs, cu respectarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007, cu modificările şi completările ulterioare, iar complexitatea acestora trebuie să corespundă nivelului funcţiei publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici.

(3) Subiectele la proba scrisă se stabilesc de către comisia de concurs în ziua în care se desfăşoară proba scrisă, dintre propunerile formulate potrivit alin. (1), astfel încât să se poată întocmi două variante de subiecte. Subiectele stabilite de comun acord se semnează de către toţi membrii prezenţi ai comisiei de concurs, se multiplică într-un număr egal cu numărul candidaţilor înscrişi la concurs şi se sigilează în două plicuri, ştampilate cu ştampila comisiei de concurs.

(4) Pentru candidaţii la ocuparea aceleiaşi funcţii publice, subiectele sunt identice în cadrul aceluiaşi concurs, cu excepţia cazului în care concursul se desfăşoară în mai multe serii.

(5) Membrii comisiei de concurs răspund pentru asigurarea confidenţialităţii subiectelor propuse.

(6) Până la ora stabilită pentru terminarea probei scrise a concursului, membrii comisiei de concurs afişează la locul desfăşurării concursului legislaţia incidenţă pe baza căreia vor fi notate lucrările, potrivit prezentului regulament.”

10. La articolul 14, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 14. - (1) Proba scrisă a concursului se organizează la sediul Agenţiei, iar supravegherea candidaţilor pe durata acesteia se asigură de secretariatul comisiei. Preşedintele comisiei de concurs decide dacă este necesară asigurarea supravegherii şi de către membrii comisiei de concurs, prin rotaţie.”

11. La articolul 15, alineatul (3) se abrogă.

12. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 18. - (1) La expirarea timpului alocat probei scrise, candidaţii au obligaţia de a preda, iar secretariatul are obligaţia de a prelua lucrările scrise, ciornele şi subiectele.

(2) După predarea tuturor lucrărilor, secretariatul acordă fiecărei lucrări un număr, în scopul asigurării anonimatului candidaţilor, şi predă lucrările comisiei de concurs.

(3) Lucrările se desigilează şi identitatea participanţilor la proba scrisă se aduce la cunoştinţa membrilor comisiei de concurs doar ulterior notării ultimei probe a concursului.”

13. La articolul 19, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(2) Notarea lucrărilor la proba scrisă se face prin raportare la legislaţia incidenţă prevăzută la art. 13 alin. (6), cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi 26.”

14. La articolul 21, alineatele (4) şi (5) se abrogă.

15. La articolul 34, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 34. - (1) Candidaţii nemulţumiţi de rezultatul concursului pot formula contestaţii în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor concursului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.”

16. La articolul 34, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

“(11) Contestaţia se depune la secretariat, care are obligaţia de a o înregistra la registratura Agenţiei.”

17. La articolul 34, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

“(2) Comisia de soluţionare a contestaţiilor are obligaţia de a soluţiona în condiţiile prezentului regulament contestaţia cu privire la rezultatele concursului, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1).”

18. La articolul 35, litera a) va avea următorul cuprins:

“a) notarea probei scrise sau a probei de interviu nu a fost realizată prin raportare la legislaţia incidentă stabilită potrivit art. 13 alin, (6) ori nu au fost respectate dispoziţiile art. 25 şi 26;”.

19. La articolul 36, litera a) va avea următorul cuprins:

“a) notarea probei scrise sau a probei de interviu a fost realizată prin raportare la legislaţia incidentă stabilită potrivit art. 13 alin. (6) şi au fost respectate dispoziţiile art. 25 şi 26;”.

Art. II. - Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Comisiei de concurs pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici,

Anca Alexandra Purcărea

 

Bucureşti, 3 iulie 2014.

Nr. 3.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.