MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 565/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 565         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 30 iulie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 337 din 12 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 145 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala

 

Decizia nr. 343 din 17 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar şi, în mod particular, a dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din această ordonanţă

 

Decizia nr. 344 din 17 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi ale art. 20 din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011

 

Decizia nr. 442 din 10 iulie 2014 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului nr. 28 din 16 iunie 2014 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte la Curtea de Conturi

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            1.186. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, pentru aprobarea normelor tehnice de implementare a Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 441/2014, referitoare la condiţiile specifice care trebuie îndeplinite de organizaţiile de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate/asociaţiile organizaţiilor de producători în relaţiile contractuale, precum şi la criteriile tehnice necesare recunoaşterii acestora în vederea negocierilor prevăzute prin Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 337

din 12 iunie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 145 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Gheorghe Milici în Dosarul nr. 5.912/325/2013 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a Civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 243D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, menţionând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 519 din 19 aprilie 2011, Decizia nr. 1.221 din 20 septembrie 2011 şi Decizia nr. 1.226 din 20 septembrie 2011, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 25 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.912/325/2013, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, excepţie invocată de Gheorghe Milici într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale, întrucât, prin inexistenţa controlului judecătoresc asupra începerii executării silite, s-a conferit executorului fiscal competenţa de a decide cu privire la legalitatea şi temeinicia titlului executoriu, titlu pe care îl întocmeşte tocmai organul care realizează şi activitatea de executare silită.

6. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că începerea executării silite prin comunicarea somaţiei nu înseamnă că organul de executare fiscal decide asupra legalităţii şi temeiniciei titlului executoriu, instanţa judecătorească având atribuţia de a stabili cu privire la legalitatea titlului executoriu în măsura în care este sesizată cu o contestaţie.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acesta arată, făcând trimitere generică la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, că principiul egalităţii în drepturi înscris în Constituţie priveşte egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără a institui egalitatea între cetăţeni şi autorităţile publice sau între cetăţeni şi stat. În plus, textul de lege criticat se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor care se află în situaţiile prevăzute de ipoteza normei respective, în speţă tuturor debitorilor faţă de care a început executarea silită a unor titluri executorii cuprinzând creanţe fiscale.

9. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 145 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, faţă de art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3) şi art. 126 din Constituţie, se arată că nu pot fi reţinute argumentele privind încălcarea principiului separaţiei în stat şi al realizării justiţiei prin instanţele judecătoreşti. Dispoziţiile legale criticate reprezintă concretizarea obligaţiei statului reglementată de art. 626 din Codul de procedură civilă de a asigura, prin agenţii săi, executarea în mod prompt şi efectiv a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executori în domeniul fiscal, titlul de creanţă fiscală devine ope legis titlu executoriu, dându-se astfel expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general, adoptată de legiuitor în limitele competenţei sale constituţionale, prevăzută de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală

10. Mai mult, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil soluţionat de către o instanţă independentă şi imparţială, legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condiţiile procedurale stabilite de lege. Astfel, potrivit art. 172 alin. (i) teza întâi din Codul de procedură fiscală, “Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare [...]”, iar, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, “Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă”.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 145 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, dispoziţii ce au următoarea redactare: “Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu.”

14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie şi alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 126 alin. (1) privind realizarea justiţiei, cât şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la dispoziţiile art. 44 din Constituţie, constatând că sunt constituţionale.

16. Astfel, prin Decizia nr. 1.226 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficiat al României, Partea I, nr. 825 din 22 noiembrie 2011, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 372 din Codul de procedură civilă din 1865, executarea silită se realizează în temeiul hotărârilor judecătoreşti şi al înscrisurilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a constitui titluri executorii. În domeniul fiscal, titlul de creanţă fiscală devine ope legis titlu executoriu, dându-se astfel expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenţei sale constituţionale.

17. De asemenea, Curtea a observat că, potrivit art. 12 din Codul de procedură fiscală, relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii. Astfel, contribuabilul trebuie să îşi achite de bunăvoie obligaţiile fiscale, organele fiscale care administrează creanţele respective fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită numai dacă contribuabilul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată.

18. Aşa fiind, nerespectarea propriei îndatoriri prevăzute de însuşi textul constituţional al art. 56 alin. (1) nu poate constitui temeiul susţinerii potrivit căreia dispoziţiile de lege referitoare la titlul executoriu în materie fiscală, precum şi la regulile privind executarea silită contravin prevederilor constituţionale ale art. 44.

19. Totodată, Curtea a constatat că şi în această materie legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condiţiile procedurale stabilite de lege. Astfel, potrivit art. 172 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură fiscală, “Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare [...]”, iar, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, “Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă”.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

21. Distinct de cele de mai sus, Curtea mai constată că, potrivit dispoziţiilor art. 144-145 din Codul de procedură fiscală, în toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi cuantumul debitului ce face obiectul executării. Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termenul de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu. Somaţia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia. Curtea mai reţine că Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede că executarea silită se suspendă atunci când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii. De asemenea, în baza art. 172 şi următoarele din acelaşi cod, se poate face contestaţie la executarea silită. Aşadar, procedura executării silite a creanţelor fiscale cuprinde suficiente garanţii în această materie (care se aplică, în egală măsură persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică) şi care conduc la concluzia respingerii argumentelor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie şi alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 126 alin. (1) privind realizarea justiţiei din Constituţie.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Milici în Dosarul nr. 5.912/325/2013 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 145 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 iunie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 343

din 17 iunie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar şi, în mod particular, a dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din această ordonanţă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar şi în mod particular a dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din această lege, excepţie ridicată de Ştefana Bădulescu în Dosarul nr. 677/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 246D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentinţa civilă nr. 3.611 din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 677/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar şi în mod particular a dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din această lege.

5. Excepţia a fost ridicată de Ştefana Bădulescu cu prilejul soluţionării plângerii formulate împotriva Hotărârii nr. 2/118706 din 9 ianuarie 2013, emisă de Ministerul Justiţiei.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. II din Legea nr. 283/2011 sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie. În acest sens, arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 a reglementat iniţial aspecte care nu se refereau şi la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Aceste aspecte au fost introduse în cuprinsul ordonanţei prin Legea nr. 283/2011, fără a fi motivate însă în niciun fel necesitatea şi urgenţa reglementării, în sprijinul celor arătate invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 1.121/2008, nr. 104/2009 şi nr. 784/2009.

7. Totodată, susţine că dispoziţiile de lege criticate nu mai pot fi aplicate începând cu luna iunie 2012 sau cel mai târziu cu luna decembrie 2012, întrucât eventualele justificări raportate la criza economică financiară a statului care au reprezentat temeiul reglementării nu mai subzistă odată ce salariile care au fost reduse în acest context au revenit la nivelul anterior acestei crize. Or, consideră că este inadmisibil să se considere că salariile nu pot fi reduse decât temporar, iar alte drepturi salariale, aşa cum este indemnizaţia corespunzătoare coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare, să nu mai fie acordate niciodată, deşi neplata acestora a fost dispusă pentru aceleaşi raţiuni pentru care au fost reduse şi salariile.

8. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011, arata că acestea sunt discriminatorii. Astfel, consideră că prin aplicarea acestui articol de lege, care prevede că salariul corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare nu va fi acordat, indemnizaţia pe care a obţinut-o este diferită de cea de care beneficiază alte persoane care au îndeplinit aceleaşi cerinţe de vechime în profesie anterior datei de 1 ianuarie 2011. În acest mod se ajunge la o remunerare diferită pentru o muncă egală, încălcându-se art. 16, art. 4 şi art. 41 din Constituţie.

9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

10. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că aceste dispoziţii de lege se aplică în mod egal tuturor persoanelor cuprinse în ipoteza normei, respectiv personalul plătit din fonduri publice. Astfel, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. În plus, legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, prin reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.

12. De asemenea, consideră că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere dreptului la muncă. În acest sens, arată că salariul poate fi diminuat dacă această măsură este determinată de necesitatea stabilităţii economice a ţării în contextul crizei economice mondiale. Aminteşte că, prin deciziile nr. 871/2010 şi nr. 874/2010, Curtea Constituţională a statuat că noţiunea de “bun”, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, înglobează orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economică şi reprezintă un drept câştigat numai cu privire la drepturile realizate până la data intrării în vigoare a noii legi.

13. În sfârşit, precizează că art. 115 alin. (4) din Constituţie nu are incidenţă în cauză.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Potrivit actului de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficiat al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, şi în mod particular dispoziţiile art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din această lege.

17. Curtea constată că, în realitate, autorul excepţiei se referă la dispoziţiile art. li din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, şi la art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din această ordonanţă, dispoziţii care au fost introduse în cuprinsul ordonanţei prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 283/2011.

18. Dispoziţiile art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 au următoarea redactare: “( 1) în anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin, (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(2) în anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum sila trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie»,”

19. Aceste dispoziţii de lege au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2012. Deoarece, însă, continuă să îşi producă efectele juridice în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează a analiza constituţionalitatea acestora.

20. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 4 referitor la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii şi art. 115 alin. (4) referitor la condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 atât pentru motive ce se referă la îndeplinirea condiţiilor necesare pentru adoptarea actului normativ amintit, cât şi pentru motive referitoare la însuşi conţinutul reglementării.

22. În ceea ce priveşte criticile referitoare la pretinsa contrarietate a dispoziţiilor de lege criticate cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă inexistenţa unei situaţii extraordinare care să fi justificat adoptarea de urgenţă a măsurilor privind drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar, reglementate în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010.

23. Faţă de această critică, Curtea reţine că, la momentul emiterii sale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 a avut în conţinutul său un singur articol, ce reglementa unele măsuri referitoare la acordarea finanţărilor rambursabile acordate unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale,

24. Prin legea de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă, Legea nr. 283/2011, a fost introdus în cuprinsul ordonanţei art. II, articol ce conţinea 23 de articole care instituiau diferite măsuri financiare în domeniul bugetar, privind, între altele, şi drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar.

25. Într-adevăr, aşa cum Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial a( României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009, şi Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009, în vederea exercitării de către Guvern a prerogativei legislative prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă, Constituţia a prevăzut în art. 115 alin. (4) necesitatea justificării acestui transfer de competenţă de la puterea legiuitoare, Parlamentul, către puterea executivă, Guvernul. Astfel, în conţinutul ordonanţei de urgenţă trebuie să fie menţionată situaţia extraordinară care a impus de urgenţă intervenţia legislativă a Guvernului.

26. În cazul dispoziţiilor de lege criticate, Curtea constată însă că acestea au fost introduse în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, prin modificările şi completările aduse acestui act normativ de către legea de aprobare, adoptată de însăşi puterea legiuitoare, Parlamentul, îndeplinirea condiţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie fiind lipsită de relevanţă în acest caz.

27. Examinând în continuare critici le de neconstituţionalitate ce vizează conţinutul art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, Curtea constată că autorul excepţiei susţine atât faptul că aceste dispoziţii de lege ar fi contrare prevederilor art. 4, art. 16 şi art. 41 din Constituţie, cât şi dispoziţiilor art. II art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010. De asemenea, susţine că aceste dispoziţii de lege ar fi trebuit să îşi înceteze aplicabilitatea cel mai târziu la sfârşitul anului 2012.

28. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile Legii fundamentale, Curtea reţine că autorul excepţiei pune în discuţie existenţa unui tratament juridic discriminator între persoanele care au fost avansate în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi cele care au fost avansate ulterior. Astfel, arată că acestea din urmă au beneficiat de încadrarea în clasa de munca corespunzătoare vechimii dobândite şi de majorarea salariului de bază, dar nu prin aplicarea coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de ierarhizare, prevăzut în tabelul cuprins în art. 10 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, ci prin aplicarea coeficientului prevăzut la art. 10 alin. (5) din aceeaşi lege.

29. Curtea observă că soluţia legislativă criticată s-a aplicat nu numai în anul 2012, aşa cum prevede art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, ci şi anterior, în anul 2011, prin reglementarea art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, şi s-a prelungit ulterior, în anul 2013, prin conţinutul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012.

30. Analizând criticile de neconstituţionalitate identice celor invocate în prezenta cauză cu referire la dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, Curtea, prin Decizia nr. 884 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012, a reţinut că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De altfel, Curtea a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.

31. Cât priveşte pretinsa contrarietate dintre dispoziţiile art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 şi cele ale art. II art. 2 din acelaşi act normativ, Curtea reţine că, în realitate, deşi cele două texte de lege se referă la promovare, au în vedere criterii de promovare diferite. Astfel, în timp ce textul de lege criticat se referă la promovarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă, art. II art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 are în vedere promovarea în alte grade şi trepte profesionale.

32. De altfel, eventuala contrarietate dintre două texte de lege nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, de competenţa instanţei de contencios constituţional, întrucât aceasta din urmă este chemată să analizeze dispoziţiile legilor sau ordonanţelor în raport cu prevederile Legii fundamentale, iar nu în raport cu alte legi.

33. De asemenea, susţinerile autorului excepţiei referitoare la perioada de timp cât dispoziţiile de lege criticate ar fi trebuit să fie aplicate, respectiv cel mai târziu până la sfârşitul anului 2012, nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci pot fi privite mai degrabă ca propuneri de modificare a dispoziţiilor legale, aspect ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

34. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefana Bădulescu în Dosarul nr. 677/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar şi, în mod particular, dispoziţiile art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din această ordonanţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 iunie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 344

din 17 Iunie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi ale art. 20 din anexa nr. 3

la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi ale art. 20 din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, excepţie ridicată de Magdalena Petre, Gheorghe Rusu şi Constantin Tiţa în Dosarul nr. 2.626/109/2012 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 259D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 318D/2014 şi nr. 319D/2Q14, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Fănel Dinuţ şi Ion Chiosescu în dosarele nr. 6.038/109/2011 şi nr. 11.864/3/2011 ale Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 259D/2Q14, nr. 318D/2014 şi nr. 319D/2014, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

6. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind Organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 318D/2014şi nr. 319D/2014 la Dosarul nr. 259D/2014, care este primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă atât cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 661 din 19 iunie 2012, cât şi pe cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 15 mai 2012, pronunţată în Cauza Abăluţă şi alţii contra României.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

8. Prin încheierea din 4 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.626/109/2012, încheierea din 27 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.038/109/2011, şi încheierea din 20 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 11.864/3/2011, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi ale art. 20 din anexa m\ 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011.

9. Excepţia a fost ridicată de Magdalena Petre, Gheorghe Rusu şi Constantin Tiţa cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 2.884 din 21 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 2.626/109/2012, de Fănel Dinuţ cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 511/2013 din 15 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 6.038/109/2011, şi de Ion Chiosescu cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 2.535/2013 din 18 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 11.864/3/2011.

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 sunt contrare prevederilor art. 75 şi art. 76 din Constituţie, întrucât aduc atingere dispoziţiilor unor legi organice, respectiv dispoziţiilor art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi celor ale art. 169 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care dau expresie principiului neretroactivităţii legii civile. În acest sens, arată că, spre deosebire de dispoziţiile amintite ale Legii nr. 19/2000 şi de cele ale Legii nr. 263/2010, textul delege criticat nu prevede ca în urma recalculării să fie păstrat în plată cuantumul pensiei cel mai favorabil. De asemenea, susţin că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 sunt date în aplicarea celor două legi organice mai sus arătate, deşi aceste dispoziţii de lege sunt de nivelul legii ordinare, fapt pe care îl apreciază ca fiind neconstituţional.

11. Referitor la dispoziţiile art. 20 din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, arată că acestea sunt contrare art. 1 alin. (4) şi art. 124 din Constituţie, deoarece dau posibilitatea organelor administrative să modifice cuantumurile pensiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile.

12. Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.

13. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

14. Avocatul Poporului, amintind cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 190 din 2 aprilie 2013 şi nr. 446 din 29 octombrie 2013, arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 31 ianuarie 2011, precum şi cele ale art. 20 din anexa nr. 3 la această ordonanţă de urgenţă a Guvernului. Textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 4: “Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării.”;

- Art. 20 din anexa nr. 3: “Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010, ale căror cuantumuri au fost stabilite prin aplicarea unor hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată se revizuiesc, după caz, potrivit prevederilor prezentei metodologii.”

18. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei puterilor în stat, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 73 alin. (1) şi (3) lit. p) privind domeniul de reglementare al legii organice, aii. 75 privind sesizarea Camerelor Parlamentului în procesul legislativ, art. 76 referitor la adoptarea legilor şi a hotărârilor şi art. 124 alin. (1)şi (2) privind înfăptuirea justiţiei.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate sub aspectul criticilor aduse dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, Curtea constată că aceste critici au în vedere o pretinsă încălcare a dispoziţiilor unor legi organice prin dispoziţiile unei legi ordinare. Dispoziţiile legilor organice invocate sunt cele ale art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, şi cele ale art. 169 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. care au următorul cuprins:

- Art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000; “În situaţia în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. (6), este mai mic decât cel stabilit în baza legislaţiei anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos.”

- Art. 169 alin. (5) din Legea nr. 263/2010: “În situaţia în cam cuantumul pensiei aferent punctajului mediu anual rezultat în urma aplicării prevederilor alin. (1)-(4) este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menţine acest cuantum până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de lege, se obţine un cuantum al pensiei mai mare.”

20. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 au fost date în aplicarea textelor de lege mai sus arătate, că sunt contrare acestor texte şi că sunt de nivelul legii ordinare.

21. Analizând aceste critici, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 nu reprezintă un act administrativ de aplicare a Legii nr. 19/2000 ori a Legii nr. 263/2010, ci o reglementare de sine stătătoare instituind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în scopul valorificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor obţinute. De altfel, la momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, Legea nr. 19/2000 era abrogată.

22. Prin urmare, Curtea constată că susţinerea privind nerespectarea limitelor constituţionale referitoare la domeniul de reglementare a legii organice este lipsită de temei.

23. Autorii excepţiei mai susţin însă şi faptul că, prin conţinutul său, art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 ar aduce atingere principiului neretroactivităţii legii civile.

24. Analizând această critică de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate stabilesc menţinerea în plată a cuantumului pensiei care a fost stabilit în temeiul documentelor doveditoare ale veniturilor obţinute de asigurat pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare. Este avut în vedere cuantumul pensiei stabilit în urma recalculării pensiei, în temeiul Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, prin aplicarea principiului contributivităţii, şi la care au fost valorificate documente care dovedesc veniturile obţinute pentru întreaga perioadă de cotizare, astfel încât nu au fost aplicate dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 119/2010. Aceste din urmă dispoziţii de lege prevedeau că, în lipsa documentelor doveditoare, se va lua în calcul salariul mediu brut pe economie din perioadele respective. Prin urmare, sensul textului de lege criticat este acela că, în măsura în care revizuirea pensiei nu se impune, întrucât cu prilejul recalculării pensia a fost stabilită ţinându-se cont de veniturile realizate în întreaga perioadă de cotizare, se va păstra în plată cuantumul pensiei astfel calculat.

25. Aşa fiind, Curtea apreciază că aceste dispoziţii de lege, prin conţinutul lor, nu produc niciun fel de efecte retroactive, ci, din contră, consfinţesc faptul că pensiile corect stabilite în temeiul contributivităţii anterior rămân nemodificate sub aspectul cuantumului.

26. Desigur, autorii excepţiei, în formularea criticilor lor, au în vedere de fapt păstrarea în plată a cuantumului pensiei avut înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010, însă textul de lege care constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu se referă la acest aspect.

27. În continuare, analizând critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile art. 20 din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 ar aduce atingere art. 1 alin. (4) şi art. 124 din Legea fundamentală, Curtea reţine că aceste dispoziţii de lege prevăd că acele pensii de serviciu al căror cuantum a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt supuse revizuirii, după caz, prin aplicarea metodologiei de calcul prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011.

28. Curtea apreciază că textul de lege criticat nu creează un conflict de competenţe între puterea judecătorească şi executiv, întrucât nu urmăreşte lipsirea de efecte a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a stabilit cuantumul pensiilor, ci prevede că şi pensiile astfel stabilite vor fi supuse revizuirii, în temeiul noii reglementări, în vederea instituirii unui tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în ipoteza normei de lege. Astfel, hotărârile judecătoreşti la care face referire art. 20 din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 se bucură de autoritatea de lucru judecat şi determină obligarea autorităţilor publice la plata drepturilor de pensie astfel cum au fost constatate de către instanţele de judecată, însă această obligaţie subzistă atâta timp cât este în vigoare şi temeiul legal în baza căruia au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile. În acest sens Curtea s-a mai pronunţat, prin Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, în care a statuat că autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească este una absolută pe toată durata de aplicare a prevederii legale care a stat la baza pronunţării hotărârii. În concluzie, Curtea constată că şi această critică de neconstituţionalitate este lipsită de temei.

29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Magdalena Petre, Gheorghe Rusu, Constantin Tiţa, Fănel Dinuţ şi Ion Chiosescu în dosarele nr. 2.626/109/2012, nr. 6.038/109/2011 şi nr. 11.864/3/2011 ale Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi ale art. 20 din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 iunie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 442

din 10 iulie 2014

referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului nr. 28 din 16 iunie 2014 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte la Curtea de Conturi

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

1. Cu Adresa nr. 2/3.139 din 24 iunie 2014, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului nr. 28 din 16 iunie 2014 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte la Curtea de Conturi, formulată de Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor şi Senat.

2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. I) din Constituţie şi al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.776 din 25 iunie 2014 şi constituie obiectul Dosarului nr. 614L2/2014.

3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorii susţin că dispoziţiile Hotărârii Parlamentului nr. 28 din 16 iunie 2014 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte la Curtea de Conturi sunt contrare Constituţiei, pentru argumentele care urmează să fie expuse în continuare.

4. Numirea celor şase consilieri de conturi s-a făcut fără a se ţine cont de configuraţia politică a Parlamentului, aceştia fiind propuşi de comisiile permanente pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere numai dintre candidaţii de pe lista prezentată de către Partidul Social Democrat, atât comisiile, cât şi Plenul Parlamentului refuzând să analizeze, respectiv să voteze candidaţi de pe listele altor grupuri parlamentare. Acest procedeu încalcă un principiu al statului de drept, potrivit căruia instituţiile fundamentale care reprezintă democraţia politică şi care asigură funcţionarea normală a statului trebuie să se formeze cu aportul electiv al tuturor formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, în raport cu ponderea reprezentării. Funcţionarea acestui principiu se opune formării unor instituţii fundamentale ale statului de drept printr-un filtru politic monocolor, tocmai pentru a se preveni anihilarea valorii pluripartidismului în jocul democratic parlamentar, care consistă, printre altele, şi în echilibrul compoziţiei profesionale a acelor instituţii, echilibru care să le asigure realizarea statutului organic.

5. Potrivit art. 140 alin. (1) fraza întâi din Constituţie, “Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public”. Acelaşi rol funcţional în reglementarea constituţională a “Economiei şi finanţelor publice” (titlul IV din Constituţie) este afirmat şi de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. Potrivit art. 1 alin. (3) din lege “Curtea de Conturi îşi desfăşoară activitatea în mod autonom, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în Constituţie şi în prezenta lege[.,.]”. Modul în care sunt reglementate, atât în Constituţie, cât şi în legea de organizare şi funcţionare, numirea şi statutul personalului Curţii de Conturi (exerciţiul independent al mandatului, inamovibilitatea, incompatibilităţile legale), ai cărei consilieri sunt numiţi de organul reprezentativ suprem al poporului român, îi conferă acestei autorităţi creditul necesar pentru realizarea contribuţiei indispensabile la funcţionarea statului de drept şi a democraţiei politice. Or, exerciţiul parlamentar al democraţiei în statul de drept, funcţionarea reală şi normală a pluripartidismului, nu se conciliază cu adjudecarea tuturor atribuţiilor şi competenţelor Parlamentului de către partidul politic sau alianţa de partide politice care are majoritatea în Parlament.

6. Exigenţele statului de drept sunt satisfăcute şi prin crearea şi respectarea unor cutume în funcţionarea statului de drept, între care şi aceea a aportului electiv a fiecărui partid politic cu reprezentare parlamentară, în raport cu ponderea sa prin potenţialul de vot, la formarea unor instituţii şi autorităţi fundamentale, de rang constituţional, chiar dacă legea de statut a acelei instituţii sau autorităţi nu prevede expres respectarea configuraţiei politice prin rezervarea sau alocarea unui număr de demnităţi ori de mandate.

7. Pe de altă parte, contrar dispoziţiilor art. 140 alin. (4) teza întâi din Constituţie şi art. 46 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, doamna Donovici Constanţa-Anca şi domnul Vorniceanu Marius au fost numiţi consilieri de conturi, pentru un mandat de nouă ani, prin hotărârea criticată, deşi mai îndepliniseră aceeaşi funcţie, timp de şase ani, potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 25 din 14 octombrie 2008, astfel că ei vor realiza un mandat de cincisprezece ani, format dintr-un mandat parţial, “pentru perioadă rămasă până la expirarea mandatului celui a cărui activitate a încetat”, potrivit art. 46 alin. (6) din Legea nr. 94/1992, şi dintr-un “mandat complet”, potrivit art. 49 alin. (4) din aceeaşi lege.

8. Textele constituţionale şi legale sunt fără echivoc în sensul că funcţia de consilier de conturi nu poate fi exercitată pe o perioadă mai mare de nouă ani, care este perioada unui mandat complet. Din raţiuni lesne de înţeles, art. 46 alin. (6) din Legea nr. 94/1992 dispune că “Posturile de consilieri de conturi devenite vacante pot fi ocupate doar pentru perioada rămasă până la expirarea mandatului celui a cărui activitate a încetat”. Nimic nu autorizează interpretarea textelor constituţionale şi legale în sensul că unui “mandat parţial” îi poate urma un “mandat complet”.

9. Distincţia dintre cele două tipuri de mandate şi, în acelaşi timp, inadmisibilitatea succesiunii acestor mandate cu consecinţa exercitării funcţiei de consilier de conturi pe o perioadă mai mare de 9 ani sunt susţinute şi de textele art. 46 alin. (6) şi art. 49 alin. (4) din lege - “Persoanele care au îndeplinit funcţia de consilier de conturi pe durata unui mandat complet beneficiază, la data pensionării, de pensie de serviciu, în cuantumul prevăzut de lege pentru magistraţi.”

10. De remarcat că demnitatea de consilier de conturi, spre deosebire de alte demnităţi publice (Preşedintele României, deputaţi, senatori), nu poate fi exercitată, în concepţia Constituţiei şi a legii, pentru mai mult de un mandat cu o durată de nouă ani. Opţiunea Constituţiei şi a legii pentru durata limitată a exerciţiului unei funcţii de înaltă demnitate publică, rezultată din numărul de mandate admis şi din întinderea în timp a mandatului, stabilită normativ, este una din valorile şi, în acelaşi timp, regulile şi principiile constituţionale. Opţiunea respectivă s-a verificat ca fiind benefică pentru funcţionarea în deplină securitate a statului de drept, ea evitând atât acumularea de autoritarism sub o conştiinţă echivalentă cu o anume imunitate, dată de durata îndelungată a exerciţiului unei anumite funcţii publice, cât şi degradarea responsabilităţii politice sau profesionale, datorată repetiţiei învestiturilor în funcţia respectivă.

11. În concluzie, autorii sesizării solicită Curţii Constituţionale să constate neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului nr. 28 din 16 iunie 2014 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte la Curtea de Conturi.

12. În temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 25 iunie 2014, Curtea Constituţională a solicitat punctele de vedere ale birourilor permanente al Senatului şi al Camerei Deputaţilor asupra sesizării de neconstituţionalitate.

13. Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor prin adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.942 din 2 iulie 2014, în care se arată că sesizarea de neconstitu­ţionalitate este inadmisibilă.

14. În ceea ce priveşte “numirile făcute fără a se ţine cont de configuraţia politică”, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor menţionează că “În mod constituţional s-a ţinut cont numai de propunerile Comisiilor permanente pentru buget, finanţe şi bănci, deoarece numirile nu se fac în funcţie de configuraţia politică, membrii Curţii de Conturi fiind supuşi incompatibilităţilor prevăzute pentru judecători, potrivit art. 140 alin. (4) teza a treia”.

15. Referitor la critica privind numirea a doi consilieri de conturi pentru un mandat de 9 ani, după ce aceştia au exercitat un mandat de 6 ani, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor este în sensul interpretării per a contrario a dispoziţiilor art. 140 alin. (4) teza întâi din Constituţie, respectiv numai celor care au fost numiţi pentru mandate de 9 ani nu li se mai poate prelungi sau înnoi mandatele. Întrucât doamna Constanţa-Anca Donovici şi domnul Marius Vorniceanu au deţinut un mandat de 6 ani, ei pot fi numiţi pentru un mandat de consilier al Curţii de Conturi, în temeiul art. 140 din Constituţie.

16. Preşedintele Senatului a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.980 din 3 iulie 2014, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

17. Punctul de vedere transmis de Senat vizează doar critica de neconstituţionalitate referitoare la nerespectarea configuraţiei politice a Parlamentului în procedura de numire a membrilor Curţii de Conturi. Se arată că, în afară de candidaţii propuşi de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor şi Senat, au depus propuneri de candidaţi şi grupurile parlamentare ale Partidului Poporului Dan Diaconescu, ale Uniunii Democrate Maghiare din România şi ale Partidului Conservator. Potrivit documentelor care consemnează parcurgerea procedurii parlamentare, pe lista candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţiei de consilier de conturi au fost înregistrate 11 persoane. Ca atare, se consideră că nu poate fi susţinută afirmaţia potrivit căreia consilierii de conturi au fost numiţi “numai dintre candidaţii de pe lista prezentată de către Partidul Social Democrat”, de vreme ce consilierii de conturi Dézsi Attila şi Pieleanu Ileana Manuela au fost numiţi la propunerea grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România, respectiv ale Partidului Conservator.

CURTEA,

examinând sesizarea, punctele de vedere ale birourilor permanente al Senatului şi al Camerei Deputaţilor, lucrările şi documentele depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, Hotărârea Parlamentului nr. 28 din 16 iunie 2014 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte la Curtea de Conturi, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea Constituţională, în temeiul prevederilor art. 146 lit. I) din Constituţie şi al dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost sesizată să se pronunţe asupra constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 28 din 16 iunie 2014,

19. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. În acest sens, reţine că, în jurisprudenţa sa, a se vedea deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Curtea a reţinut că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional.

20. În privinţa hotărârilor care, prin obiectul lor, vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, Curtea a reţinut că norma prin raportare la care urmează să fie exercitat controlul de constituţionalitate poate fi şi de nivel infraconstituţional, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens, Curtea a arătat că o atare orientare este dată de domeniul de maximă importanţă în care intervin aceste hotărâri - autorităţi şi instituţii de rang constituţional -, astfel încât şi protecţia constituţională oferită autorităţilor sau instituţiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecinţă. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituţională.

21. În cauza de faţă, Curtea de Conturi este o instituţie de rang constituţional, fiind reglementată de art. 140 din titlul IV - Economia şi finanţele publice din Legea fundamentală, astfel că hotărârea criticată poate fi verificată şi prin prisma prevederilor cuprinse în Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. Aşadar, Hotărârea Parlamentului nr. 28 din 16 iunie 2014 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte la Curtea de Conturi intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010.

22. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Hotărârea Parlamentului nr. 28 din 16 iunie 2014 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte la Curtea de Conturi.

23. Autorii sesizării susţin că această hotărâre contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi principiul respectării supremaţiei Constituţiei şi a legilor şi art. 140 alin. (4) privind mandatul consilierilor de conturi.

24. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la numirea celor şase consilieri de conturi fără a se ţine cont de configuraţia politică a Parlamentului, aceştia fiind propuşi de comisiile permanente pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere, numai dintre candidaţii de pe lista prezentată de către partidul care deţine majoritatea în Parlament, Curtea urmează să respingă critica de neconstituţionalitate pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare.

25. Dispoziţiile constituţionale şi legale stabilesc condiţiile procedurale şi de fond pentru numirea în funcţia de demnitate publică a consilierului de conturi. Astfel, potrivit art. 140 alin. (4) teza întâi şi art. 46 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Parlament, la propunerea comisiilor permanente pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere, pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Pentru a fi numiţi consilieri de conturi, potrivit art. 47 alin. (2) din lege, se cere îndeplinirea următoarelor condiţii: studii superioare economice sau juridice, vechime de minimum 10 ani în specialitatea studiilor absolvite şi pregătire profesională temeinică.

26. Din analiza coroborată a dispoziţiilor constituţionale şi legale nu rezultă obligaţia Parlamentului ca, în procedura de numire a membrilor Curţii de Conturi, să ţină seama de configuraţia politică a forului legislativ. Atunci când legiuitorul a impus respectarea acestei condiţii, rezultate ca urmare a exprimării libere a opţiunilor politice a poporului, la formarea unor organe de lucru, a unor instituţii sau autorităţi publice a reglementat în mod expres cerinţa alcătuirii respectivelor organisme potrivit configuraţiei politice a Parlamentului. Cu titlu de exemplu, enumerăm situaţia formării birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare ale fiecărei Camere [art. 64 alin. (5) din Constituţie], desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, respectiv ai Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune [art. 19 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune], numirea unor membri ai Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român [art. 6 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român] sau numirea unor membri ai Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii [art. 17 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii]. Or, în căzut constituirii Curţii de Conturi, nici Constituţia, nici legea organică privind organizarea şi funcţionarea acestei instituţii fundamentale nu au prevăzut configuraţia politică a Parlamentului drept criteriu de determinare a componenţei organismului colegial, astfel încât forul legislativ nu este ţinut de respectarea unei atare obligaţii.

27. Distinct de cele reţinute anterior, Curtea apreciază că, în domeniul dreptului parlamentar, principala consecinţă a naturii elective a mandatului reprezentativ şi a pluralismului politic o constituie principiul pe care doctrina l-a consacrat în mod sugestiv “majoritatea decide, opoziţia se exprimă”. Majoritatea decide, întrucât, în virtutea mandatului reprezentativ primit de la popor, opinia majoritară este prezumat că reflectă sau corespunde opiniei majoritare a societăţii. Opoziţia se exprimă, ca o consecinţă a aceluiaşi mandat reprezentativ care fundamentează dreptul inalienabil al minorităţii politice de a-si face cunoscute opţiunile politice şi de a se opune, în mod constituţional şi regulamentar, majorităţii aflate la putere. Aplicarea principiului “majoritatea decide, opoziţia se exprimă” asigură legitimitatea instituţiilor statului.

28. Regula majorităţii implică în mod necesar, în cadrul procedurilor parlamentare, evitarea oricăror mijloace care ar conduce la o manifestare abuzivă din partea majorităţii sau a oricăror mijloace obstrucţioniste care ar avea drept scop împiedicarea desfăşurării normale a procedurii parlamentare. Or, principiul “majoritatea decide, opoziţia se exprimă” implică, în mod necesar, un echilibru între puterea de decizie a majorităţii şi necesitatea de exprimare a poziţiei minorităţii politice cu privire la o anumită problemă, în scopul asigurării, pe de o parte, a confruntării politice din Parlament, deci a caracterului contradictoriu al dezbaterilor, şi, pe de altă parte, a îndeplinirii de către acesta a competenţelor sale constituţionale şi legale. Cu alte cuvinte, parlamentarii, fie că provin din rândul majorităţii, fie din cel al opoziţiei, trebuie să se abţină de la exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale şi să respecte o regulă de proporţionalitate, de natură să asigure adoptarea deciziilor ca urmare a unei dezbateri publice prealabile (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012).

29. În realizarea atribuţiilor constituţionale, cum este şi aceea a numirii membrilor Curţii de Conturi, parlamentarii, în exercitarea mandatului, sunt, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea fundamentală, “În serviciul poporului”. Aceasta implică reprezentarea în lupta politică din Parlament a dezbaterilor politice din societate, a opiniilor, a ideilor ce au ca sursă diferitele categorii sociale, politice, economice sau culturale, în această manieră, poporul, titularul suveranităţii naţionale, îşi exercită suveranitatea nu numai cu prilejul procesului electiv, ci pe întreaga durată a mandatului oferit parlamentarului aflat în serviciul său.

30. Dezbaterea parlamentară a problemelor importante ale naţiunii trebuie să asigure respectarea valorilor supreme consacrate de Legea fundamentală, precum statul de drept, pluralismul politic şi democraţia constituţională. Acesta este motivul pentru care Curtea apreciază că, în realizarea atribuţiilor constituţionale, Parlamentul trebuie să-şi exercite cu bună-credinţă drepturile şi obligaţiile constituţionale, cultivând o conduită a dialogului politic, atunci când interesul major al naţiunii o impune.

31. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la numirea unor consilieri de conturi pentru un nou mandat, contrar dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 140 alin. (4) teza întâi, Curtea reţine următoarele argumente:

32. Consacrarea Curţii de Conturi, ca instituţie fundamentală a statului, s-a realizat prin Constituţia României din 1991, care la art. 139 prevedea rangul constituţional al autorităţii care exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În ceea ce priveşte membrii Curţii de Conturi, Constituţia din 1991 prevedea la art. 139 alin. (4) că suni “numiţi de Parlament, sunt independenţi şi inamovibili, potrivit legii. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.”

33. În temeiul normelor constituţionale, a fost adoptată Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 septembrie 1992, şi, ulterior, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 16 martie 2000. Forma iniţială a legii prevedea la art. 103 alin. (1) că “Membrii Curţi de Conturi sunt numiţi de Parlament, la propunerea Comisiei pentru politică financiară, bancară şi bugetară a Senatului şi a Comisiei pentru buget şi finanţe a Camerei Deputaţilor, pentru un mandat de 6 ani. Mandatul poate fi reînnoit”, iar după republicare, în art. 104 alin. (1), legea relua soluţia legislativă, prevăzând că “Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Parlament, la propunerea comisiilor pentru buget, finanţe, bănci ale celor două Camere, pentru un mandat de 6 ani. Mandatul poate fi reînnoit.”

34. În temeiul dispoziţiilor legale, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr. 3 din 14 februarie 2002 privind numirea preşedintelui şi vicepreşedintelui Curţii de Conturi, a preşedinţilor de secţii şi a membrilor secţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 18 februarie 2002, şi Hotărârea nr. 7 din 20 martie 2002 privind numirea unui membru al Curţii de Conturi - consilier de conturi la Secţia jurisdicţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 martie 2002, prin care erau numiţi cei 18 membri ai Curţii de Conturi pentru un mandat de 6 ani.

35. Ca urmare a aprobării prin referendum a Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, la data de 29 octombrie 2003 a intrat în vigoare Constituţia României revizuită. Dispoziţiile art. 139 referitoare la Curtea de Conturi au fost preluate parţial, completate şi modificate. Astfel, potrivit art. 140 alin. (4) şi (5) din Constituţia revizuită, “(4) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.

(5) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.”

36. Pentru a asigura stabilitatea mandatelor deţinute de membrii Curţii de Conturi la data intrării în vigoare a noilor dispoziţii constituţionale, Constituţia revizuită a prevăzut expres norme tranzitorii cuprinse în art. 155 alin. (5), potrivit cărora “[...] consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi. Pentru asigurarea înnoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani.”

37. În 2008, la expirarea mandatului pentru care au fost numiţi prin hotărârile adoptate în 2002, în temeiul prevederilor art. 140 şi 155 din Constituţie, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr. 25 din 14 octombrie 2008 privind numirea consilierilor de conturi, a preşedintelui şi a vicepreşedintelui Curţii de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 15 octombrie 2008, prin care desemna cei 18 membri ai Curţii de Conturi: 6 membri pentru un mandat de 3 ani, 6 membri pentru un mandat de 6 ani şi 6 membri pentru un mandat de 9 ani. Printre consilierii de conturi numiţi pentru un mandat de 6 ani se aflau şi doamna Constanţa Anca Donovici şi domnul Marius Vorniceanu.

38. Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 217/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 24 octombrie 2008, care la pct. 52 referitor la art. 104 alin. (1), (2) şi (3) prevede următoarele: “(1) Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Parlament, la propunerea comisiilor permanente pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere, pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.

(2) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, începând cu data expirării mandatului actualilor consilieri de conturi în funcţie.

(3) Consilierii de conturi în funcţie numiţi de Parlament îşi vor continua activitatea până la expirarea mandatului.”

39. La data de 27 septembrie 2011, la expirarea mandatului de 3 ani atribuit prin Hotărârea nr. 25 din 14 octombrie 2008, Parlamentul României adoptă Hotărârea nr. 17 din 27 septembrie 2011 prin care numeşte, în temeiul art. 140 alin. (4) din Constituţie, pentru un mandat de 9 ani, şase consilieri de conturi.

40. La data de 16 iunie 2014, la expirarea mandatului de 6 ani atribuit prin Hotărârea nr. 25 din 14 octombrie 2008, Parlamentul României adoptă Hotărârea nr. 28 din 16 iunie 2014 prin care numeşte, în temeiul art. 140 alin. (4) din Constituţie, pentru un mandat de 9 ani, şase consilieri de conturi, printre care şi doamna Constanţa Anca Donovici şi domnul Marius Vorniceanu.

41. Din analiza actelor normative care s-au succedat, Curtea reţine că dispoziţiile constituţionale şi legale au suferit modificări referitoare la durata mandatului şi la instituirea interdicţiei ca mandatul să nu poată fi prelungit sau înnoit. Modificările operate nu au influenţat desfăşurarea mandatelor în curs, întrucât norma constituţională a prevăzut dispoziţii tranzitorii care să înlăture orice aplicare retroactivă a noilor prevederi. Astfel, prin reglementarea expresă a continuării activităţii consilierilor de conturi numiţi de Parlament, în temeiul legii în vigoare înainte de revizuirea Constituţiei, până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi, Legea fundamentală a dat expresie principiului neretroactivităţii legii civile, asigurând desfăşurarea în condiţii de stabilitate şi securitate a exerciţiului mandatelor aflate în curs la data adoptării reglementărilor novatoare. Mai mult, norma constituţională tranzitorie cuprinsă în art. 155 alin. (5) teza a două a prevăzut, distinct de interdicţia stabilită în art. 140 alin. (4) teza întâi din Constituţie, posibilitatea Parlamentului ca, pentru asigurarea înnoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului consilierilor de conturi aflaţi în funcţie în perioada tranzitorie, aceştia să poată fi numiţi pentru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani.

42. În concluzie, din interpretarea coroborată a textelor constituţionale, rezultă că persoanele care exercitau mandatul de consilieri de conturi la data modificării textelor constituţionale, pe de o parte, au continuat activitatea până la expirarea acestuia, anul 2008, şi, pe de altă parte, la data expirării mandatului, au avut vocaţia la numirea pentru un nou mandat, de 3 sau 6 ani, în scopul asigurării condiţiilor de continuitate şi reînnoire a Curţii de Conturi.

43. De asemenea, Curtea constată că, în aplicarea aceluiaşi art. 155 alin. (5) teza a doua, mandatele de 3 ani sau de 6 ani, necesare respectării normei constituţionale prevăzute de art. 140 alin. (5), potrivit căreia “Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii”, constituie mandate constituţionale sui-generis, asimilate unul mandat complet, care cad sub incidenţa Interdicţiei prevăzute de art. 140 alin. (4) teza întâi, neputând fi prelungite sau înnoite. Posibilitatea unei noi candidaturi, după expirarea mandatului împlinit în condiţiile Constituţiei, este un element extrinsec acestuia, ce poate fi modificat pentru viitor, numai prin legea de revizuire constituţională. În prezent, Constituţia stabileşte condiţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile ce trebuie îndeplinite de un candidat.

44. Aşa fiind, atât propunerea de numire, cât şi numirea membrilor Curţii de Conturi trebuie să se întemeieze pe verificarea prealabilă a respectării cerinţelor legale şi constituţionale pentru ocuparea respectivei demnităţi, precum şi a interdicţiilor şi incompatibilităţilor ce pot rezulta fie din statutul personal, fie din alte prevederi legale.

45. Prin urmare, Curtea reţine că numirea doamnei Constanţa Anca Donovici şi a domnului Marius Vorniceanu pentru un nou mandat de 9 ani, în temeiul art. 140 alin. (4) din Constituţie, după ce în prealabil aceştia au fost numiţi şi au îndeplinit un mandat de 6 ani, în temeiul art. 155 alin. (4) din Constituţie, constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 140 alin. (4) referitoare la interdicţia înnoirii mandatului şi în art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora “În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. Principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii sunt de esenţa cerinţelor statului de drept, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), conform cărora “Nimeni nu este mai presus de lege”.

46. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. I) din Constituţie, al art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea de neconstituţionalitate şi constată că Hotărârea Parlamentului nr. 28 din 16 iunie 2014 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte la Curtea de Conturi este neconstituţională în ceea ce priveşte numirea în funcţia de consilieri de conturi a doamnei Constanţa Anca Donovici şi a domnului Marius Vorniceanu.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Camerei Deputaţilor şi Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 iulie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru aprobarea normelor tehnice de implementare a Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 441/2014, referitoare la condiţiile specifice care trebuie îndeplinite de organizaţiile de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate/asociaţiile organizaţiilor de producători în relaţiile contractuale, precum şi la criteriile tehnice necesare recunoaşterii acestora în vederea negocierilor prevăzute prin Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului

 

Văzând Referatul Direcţiei generale politici agricole şi strategii nr. 138.626 din 16 iulie 2014,

având în vedere prevederile art. 16 alin. (2) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 441/2014,

în temeiul art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă normele tehnice de implementare a Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 441/2014, referitoare la condiţiile specifice care trebuie îndeplinite de organizaţiile de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate/asociaţiile organizaţiilor de producători în relaţiile contractuale, precum şi la criteriile tehnice necesare recunoaşterii acestora în vederea negocierilor prevăzute prin Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr.234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, denumite în continuare norme tehnice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I,

 

p. Viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 21 iulie 2014.

Nr. 1.186.

 

ANEXĂ

 

NORME TEHNICE

de implementare a Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 441/2014, referitoare la condiţiile specifice care trebuie îndeplinite de organizaţiile de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate/asociaţiile organizaţiilor de producători în relaţiile contractuale, precum şi Ea criteriile tehnice necesare recunoaşterii acestora în vederea negocierilor prevăzute prin Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului

 

Art. 1. - Contractul şi/sau oferta de a contracta, prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, încheiate între părţi înainte de livrare, pentru o perioadă minimă de 6 luni, trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:

a) părţile şi calitatea lor;

b) preţul datorat pentru livrare;

c) obiectul contractului, volumul, calitatea şi compoziţia laptelui crud care poate şi/sau trebuie să fie livrat;

d) termenele şi condiţiile de livrare;

e) durata contractului, care trebuie să fie de minimum 6 luni;

f) detaliile privind perioadele şi procedurile de plată;

g) modalităţile de colectare sau de livrare a laptelui crud; h) normele aplicabile în caz de forţă majoră;

i) modalităţi de încetare şi reziliere a contractului.

Art. 2. - (1) Potrivit prevederilor art. 3 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 441/2014 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, se recunosc ca organizaţii de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate toate persoanele juridice care îşi depun candidatura în vederea recunoaşterii şi care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) sunt constituite la iniţiativa producătorilor din sectorul laptelui şi al produselor lactate;

b) au stabilit în statut unul sau mai multe dintre următoarele obiective:

(i) asigurarea programării şi a adaptării producţiei la cerere, în special în privinţa calităţii şi a cantităţii;

(ii) concentrarea ofertei şi introducerea pe piaţă a produselor obţinute de membrii lor;

(iii) optimizarea costurilor de producţie şi stabilizarea preţurilor de producţie;

c) au un număr minim de 5 membri şi acoperă o cantitate de minimum 35 de tone de producţie comercializabilă într-un an;

d) au un statut care respectă prevederile lit. a)-c);

e) sunt funcţionale, conform bilanţului contabil anual pentru anul anterior solicitării recunoaşterii, depus şi înregistrat la administraţia financiară,

(2) Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 441/2014, se recunosc ca asociaţii ale organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate acele asociaţii care îşi depun candidatura în vederea recunoaşterii şi care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) sunt compuse din două sau mai multe organizaţii de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate recunoscute;

b) au stabilit în statut unul sau mai multe dintre următoarele obiective:

(i) asigurarea programării şi a adaptării producţiei la cerere, în special în privinţa calităţii şi a cantităţii;

(ii) concentrarea ofertei şi introducerea pe piaţă a produselor obţinute de organizaţiile lor;

(iii) optimizarea costurilor de producţie şi stabilizarea preţurilor de producţie; c)au un statut care respectă prevederile lit. a)-b); d) sunt funcţionale, conform bilanţului contabil anual pentru anul anterior solicitării recunoaşterii, depus şi înregistrat la administraţia financiară.

(3) Pentru obţinerea recunoaşterii ca asociaţie a organizaţiilor de producători, persoana juridică, prin reprezentantul legal, depune la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pe a cărui rază teritorială se află sediul asociaţiei organizaţiilor o cerere prin care solicită recunoaşterea ca asociaţie a organizaţiilor de producători, însoţită de următoarele documente:

a) copie a statutului din care să reiasă componenţa şi numărul de organizaţii membre ale asociaţiei;

b) copie a deciziei adunării generale în care se menţionează acordul acesteia pentru efectuarea demersurilor legale în vederea obţinerii recunoaşterii ca asociaţie a organizaţiilor de producători;

c) copia avizului de recunoaştere a fiecărei organizaţii membre a asociaţiei;

d) un centralizator privind baza de producţie a organizaţiilor membre, întocmit şi semnat de preşedinte/administrator pe baza actelor doveditoare;

e) documente care să ateste volumul producţiei comercializate într-o perioadă de 12 luni anterioară solicitării recunoaşterii;

f) statul de funcţii şi lista personalului angajat, semnate de preşedinte/administrator şi de contabil.

(4) Statutul trebuie să cuprindă şi următoarele obligaţii ale membrilor:

a) să facă parte dintr-o singură organizaţie de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate; cu toate acestea, prin derogare de la această condiţie, producătorii care deţin două unităţi de producţie separate, amplasate în zone geografice diferite, pot fi membri în două organizaţii de producători/asociaţii ale organizaţiilor de producători care negociază astfel de contracte în numele lor;

b) perioada minimă de apartenenţă a unui producător la organizaţia de producători/asociaţia organizaţiilor de producători recunoscută este de un an;

c) niciun membru al unei organizaţii de producători/asociaţii a organizaţiilor de producători nu poate dispune de peste 49% din drepturile de vot proporţional cu participarea membrului la cantitatea producţiei comercializate.

(5) Statutul trebuie să prevadă dispoziţii privind:

a) proceduri de promovare, adoptare şi modificarea deciziilor organizaţiei de producători/asociaţiei organizaţiilor;

b) reguli de admitere a noilor membri;

c) reguli de excludere şi retragere a membrilor din organizaţia de producători/asociaţia organizaţiilor; renunţarea la calitatea de membru se comunică în scris organizaţiei de producători/asociaţiei organizaţiilor de producători şi devine efectivă după o perioadă de 15 zile din momentul primirii comunicării, aceasta reprezentând perioada de preaviz.

Art. 3. - (1) Potrivit prevederilor art. 13 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 441/2014, negocierile, în numele producătorilor, a contractelor de livrare a laptelui crud, pot fi purtate de către o organizaţie de producători/asociaţie a organizaţiilor de producători recunoscută:

a) cu condiţia ca, pentru organizaţia de producători/asociaţia organizaţiilor de producători respectivă:

(i) cantitatea de lapte crud care face obiectul negocierii să nu depăşească 3,5% din producţia totală a Uniunii Europene; şi

(ii) cantitatea de lapte crud care face obiectul negocierii şi care este produs în România să nu depăşească 33% din producţia naţională totală, şi

(iii) cantitatea de lapte crud care face obiectul negocierii şi care este livrat în România să nu depăşească 33% din producţia totală naţională;

b) cu condiţia ca producătorii în cauză să nu fie membri ai niciunei alte organizaţii de producători/asociaţii a organizaţiilor de producători care negociază, de asemenea, astfel de contracte în numele lor; cu toate acestea, prin derogare de la această condiţie, producătorii care deţin două unităţi de producţie separate, amplasate în zone geografice diferite, pot fi membri în două organizaţii de producători/asociaţii a organizaţiilor de producători care negociază astfel de contracte în numele lor;

c) cu condiţia ca laptele crud să nu facă obiectul unei obligaţii de livrare ce decurge din calitatea de membru al unei cooperative a agricultorului în conformitate cu condiţiile stabilite în statutele cooperativei sau normele şi deciziile prevăzute în acestea sau care decurg din acestea; şi

d) cu condiţia ca organizaţia de producători/asociaţia organizaţiilor de producători să notifice autoritatea competentă cu privire la volumul de lapte crud care face obiectul negocierii.

(2) Prin derogare de la condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (ii) şi (iii), în cazul în care producţia anuală totală de lapte crud a României este sub 500.000 de tone, o organizaţie de producători/asociaţie a organizaţiilor de producători recunoscută poate negocia, cu condiţia ca volumul total de lapte crud care face obiectul negocierii respective pentru organizaţia de producători/asociaţia organizaţiilor de producători respectivă şi care este produs sau livrat în România să nu depăşească 45% din producţia totală naţională menţionată anterior.

(3) în vederea aplicării alin. (1) lit. a) şi a alin. (2) se consultă cantităţile corespunzătoare producţiei de lapte crud din Uniunea Europeană şi din statele membre, care sunt publicate de către Comisia Europeană.

(4) Prin derogare de la alin. (1) lit. a) şi de la alin. (2), chiar dacă plafoanele stabilite nu au fost depăşite, Consiliul Concurenţei poate decide într-un caz individual că ar trebui să reiniţieze sau să nu autorizeze o anumită negociere de către organizaţia de producători/asociaţia organizaţiilor de producători recunoscută, în cazul în care consideră acest lucru necesar pentru a evita excluderea concurenţei sau pentru a evita prejudicierea gravă a IMM-urilor prelucrătoare de lapte crud din România.

(5) Autoritatea competentă notifică Comisia cu privire la aplicarea alin. (1) lit. d) şi a alin. (4).

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.