MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 414/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 414         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 4 iunie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 191 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 20 din Legea nr. 146/1997

 

Decizia nr. 203 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic pct. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 80/2010

 

Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

 

Opinie separată

 

Decizia nr. 212 din 15 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 şi ale art. 35 alin.(2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            441. - Hotărâre privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 191

din 3 aprilie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 20 din Legea nr. 146/1997

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi, în particular, ale art. 20 din acest act normativ, excepţie ridicată de Dorin Darabă în Dosarul nr. 7.081/233/2012 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 611 D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 612D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi, în particular, ale art. 20 din acest act normativ, excepţie ridicată de Dorin Darabă în Dosarul nr. 11.461/233/2012 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 611 D/2013 şi nr. 612D/2013 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea cauzelor.

7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 612D/2013 la Dosarul nr. 611D/2013, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

9. Prin încheierile din 19 septembrie 2013, pronunţate în dosarele nr. 7.081/233/2012 şi nr. 11.461/233/2012, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele Judiciare de timbru şi, în particular, ale art. 20 din acest act normativ.

Excepţia a fost ridicată de Dorin Darabă cu ocazia soluţionării unor cauze civile, în care autorul excepţiei a formulat cereri de recuzare care au fost anulate ca nelegal timbrate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997.

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiile constituţionale privind separaţia şi echilibrul puterilor şi respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, asigurarea informării corecte a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ. În acest sens, arată că, în Cauza Podbielski şi PPU Polpure împotriva Poloniei - 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în cazul în care o taxă judiciară nu este impusă în interesul protejării părţii adverse de efectuarea unor cheltuieli judiciare inutile sau în interesul bunei administrări a justiţiei prin protejarea sistemului împotriva cererilor vădit nefondate, ci este impusă exclusiv în interesul statului pentru ca acesta să realizeze un câştig din taxele judiciare plătite în cauzele civile, este încălcat art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră că Legea nr. 146/1997 foloseşte denumirea înşelătoare de “taxă judiciară de timbru” În scopul de a crea o falsă convingere cetăţenilor cu privire la destinaţia reală a acestei taxe, aducând astfel atingere prevederilor constituţionale ale art. 31 alin. (2) referitor la asigurarea informării corecte a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. Susţine că Legea nr. 146/1997 încalcă art. 16 din Constituţie, întrucât obligă în mod discriminatoriu categoria cetăţenilor care accesează sistemul de justiţie să plătească o suprataxă către unitatea administrativ teritorială pe raza căreia domiciliază, în condiţiile în care aceştia deja participă, prin plata setului de taxe şi impozite locale, în rând cu ceilalţi locuitori ai respectivei unităţi administrativ-teritoriale, la suportarea cheltuielilor prilejuite de prestarea serviciilor publice locale. Taxa judiciară de timbru nu este justificată prin nicio contraprestaţie a administraţiei publice locale, care este beneficiara acestei taxe, ceea ce contravine principiului constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale consacrat de art. 56 alin, (2) din Constituţie. Legea nr. 146/1997 îngrădeşte, astfel, nejustificat liberul acces al cetăţeanului la justiţie prin condiţionarea judecării cauzei sale de plata unei sume de bani în folosul administraţiei locale, fiind automat încălcate atât prevederile art. 15 alin. (1) din Legea fundamentală, cât şi principiul supremaţiei Constituţiei statuat de art. 1 alin. (5) din aceasta.

11. De asemenea, autorul excepţiei consideră că, în mod particular, dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 aduc atingere principiului separaţiei puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, deoarece judecătorii au fost transformaţi în “agenţi fiscali”, care lucrează în folosul puterii executive, gestionând taxele judiciare de timbru destinate bugetului unităţilor administrativ-teritoriale. Mai susţine că, în măsura în care dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, fără să aibă statut de lege organică, dau dreptul unei instanţe de contencios administrativ să anuleze o cerere de chemare în judecată, acestea încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. k) privind reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ şi, automat, încalcă şi principiul supremaţiei Constituţiei consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. În fine, arată că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 aduc atingere şi principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu respectă regulile de claritate a limbajului juridic şi sunt lipsite de previzibilitate. Consideră că din textul de lege criticat separat nu se înţelege prin ce act procedural stabileşte instanţa cuantumul taxei judiciare de timbru şi care este procedura prin care se aduce la cunoştinţa justiţiabilului, lăsând, astfel, loc arbitrariului judecătorului care se sustrage obligaţiei de a emite o încheiere motivată cu privire la cuantumul taxei de timbru şi la motivele instituirii acestei obligaţii, precum şi de a comunica această încheiere justiţiabilului.

12. Judecătoria Galaţi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile Legii nr. 146/1997 şi, în particular, ale art. 20 din acest act normativ nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate. Astfel, arată că, în jurisprudenţa sa în materie, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că accesul liber la justiţie nu înseamnă gratuitate. Art. 21 din Constituţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind echitabil ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Pe de altă parte, echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanţă prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. Totodată, face trimitere la hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Lungoci împotriva României - 26 ianuarie 2006, Weissman şi alţii împotriva României - 24 mai 2006 şi Iorga împotriva României - 25 ianuarie 2007. În fine, apreciază că nici critica potrivit căreia taxa judiciară de timbru a fost transformată într-o suprataxă la nivel local nu este întemeiată, încasarea de către unităţile administrativ-teritoriale a taxelor de timbru neechivalând cu utilizarea de către acestea a sumelor de bani efectiv achitate de justiţiabili. În acest sens, art. 26 din Legea nr. 146/1997 prevede expres destinaţia sumelor încasate cu titlu de taxe de timbru, autorităţile locale reprezentând în acest circuit doar “Încasatorul” sumelor.

13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 45/2012, nr. 341/2012 şi nr. 951/2012.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013 -, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 20 din Legea nr. 146/1997. Textul de lege criticat separat are următorul cuprins [modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 28 august 2001, aprobată prin Legea nr. 742/2001]: “(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat

(2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micşorează valoarea pretenţiilor formulate în acţiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de reducerea ulterioară.

(3) Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.

(4) Dacă în momentul înregistrării sale acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său iniţial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată, în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

(5) în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităţilor teritoriale subordonate Ministerului Finanţelor Publice în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislaţiei privind executarea silită a creanţelor bugetare.”

18. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia şi echilibrul puterilor şi respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 31 alin. (2) privind asigurarea informării corecte a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, ale art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi ale art. 73 alin. (3) lit. k) privind reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, având În vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma “În vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, precum şi prevederile art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora “Pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor”. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate, deşi abrogate la momentul pronunţării Curţii, sunt supuse controlului de constituţionalitate. Întrucât produc efecte juridice în cauză.

20. Dispoziţiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 20 din Legea nr. 146/1997 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici Similare, de exemplu, prin Decizia nr. 1.247 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 28 noiembrie 2011, şi Decizia nr. 358 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 decembrie 2013, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii de lege.

21. Astfel, prin Decizia nr. 358/2013, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. ReguSa este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii. Atât obligaţia de plată a taxelor judiciare, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia de plată anticipată a acestor taxe [în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească] este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora. De asemenea, la finalul procesului judiciar sarcina suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru revine persoanei care a căzut în pretenţii sau care, în cauzele nelitigioase, a beneficiat de prestaţiile efectuate, în condiţiile legii, de organele de justiţie.

22. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. k), prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că, potrivit sistemului Legii fundamentale, calificarea legilor ca fiind organice se face expres prin textele constituţionale, iar nu pe cale de interpretare. Art. 73 alin. (3) din Constituţie prevede majoritatea domeniilor care sunt supuse reglementării prin lege organică. Atât în acest text, cât şi în celelalte articole ale Constituţiei, în care se specifică necesitatea adoptării de legi organice, nu se prevede că taxele judiciare de timbru sunt supuse reglementării prin asemenea legi. Aşa fiind, este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legii privind taxele judiciare de timbru au încălcat prevederile constituţionale mai sus menţionate. De asemenea, Curtea a reţinut că prevederile constituţionale ale art. 31 alin. (2) referitor la dreptul la informaţie nu au incidenţă în cauză.

23. Totodată, prin Decizia nr. 1.247/2011, Curtea a constatat că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie constă în aceea că nu este un drept absolut [Hotărârea din 28 mai 1985. pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57]. Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dorin Darabă în dosarele nr. 7.081/233/2012 şi nr. 11.461/233/2012 ale Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 20 din Legea nr. 146/1997 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 203

din 3 aprilie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic pct. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Szabo Laszlo în Dosarul nr. 7.751/102/2012* al Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 853D/2013 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 854D/2013-859D/2013, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Adrian Rat, Mihai Moldovan, Iosif Csaba Henter, Ştefan Baricz, Zoltán Brezsa şi Vasile Albert în dosarele nr. 7.753/102/2012*, nr. 7.755/102/2012*. nr. 7.757/102/2012*. nr. 7.759/102/2012*. nr. 7.761/102/2012* şi nr. 7.763/102/2012* ale Tribunalului Mureş - Secţia civilă.

4. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei ridicate în Dosarul nr. 855D/2013, Mihai Moldovan. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

6. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate prezent şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării cauzelor.

7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 854D/2013-859D/2013 la Dosarul nr. 853D/2013, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate prezent, care solicită admiterea criticii de neconstituţionalitate, deoarece, prin neplata indemnizaţiei pentru revoluţionari, sunt încălcate drepturi fundamentale şi se creează inegalităţi.

9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 28 februarie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

10. Prin încheierile din 26 noiembrie 2013, pronunţate în dosarele nr. 7.751/102/2012*, nr. 7.753/102/2012*, nr. 7.755/102/2012*. nr. 7.757/102/2012*, nr. 7.759/102/2012*. nr. 7.761/102/2012* şi nr. 7.763/102/2012*, Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

11. Excepţia a fost ridicată de Szabo Laszlo, Adrian Rat, Mihai Moldovan, Iosif Csaba Henter, Ştefan Baricz, Zoltán Brezsa şi Vasile Albert în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii privind drepturi de asigurări sociale.

12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât măsura suspendării acordării indemnizaţiei în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivităţii legii, principiului drepturilor câştigate, precum şi a dreptului de proprietate, fiind, totodată, discriminatorie şi disproporţionată faţă de scopul urmărit.

13. Tribunalul Mureş - Secţia civilă opinează că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu deciziile nr. 922 din 1 noiembrie 2012, nr. 1.046 din 11 decembrie 2012 şi nr. 88 din 28 februarie 2013.

14. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1)din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

15. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 18 din Legea nr. 283/2011 sunt constituţionale, sens în care arată Că indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 nu sunt drepturi fundamentale. Legiuitorul poate dispune modificarea sau chiar încetarea măsurilor de protecţie socială3 fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 922 din 1 noiembrie 2012 şi nr. 88 din 28 februarie 2013

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei Minai Moldovan, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 18 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011.

19. Curtea constată că, în realitate, normele de lege criticate se regăsesc în cuprinsul articolului unic pct. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010.

20. Prevederile de lege criticate au următoarea redactare:

“Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80 din 8 septembrie 2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, cu următoarele modificări şi completări: [...]

2. După articolul unic, care devine articolul I, se introduce un nou articol, articolul II, cu următorul cuprins:

«Art. II - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: (...]

Art. 18. - În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă.»“

21. Dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, la care fac trimitere prevederile de lege criticate, au următoarea redactare: “De o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor,”

22. Curtea observă că prevederile de lege criticate, aplicabile în anul 2012, au continuat să se aplice în anul 2013, potrivit art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, precum şi în anul 2014, potrivit art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 30 august 2013.

23. De asemenea, Curtea reţine că efectele juridice ale articolului unic pct. 2 din Legea nr. 283/2011 continuă să se producă, astfel încât, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează să se pronunţe asupra acestor prevederi de lege.

24. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la respectarea bunurilor.

25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată a fost supusă, în repetate rânduri, controlului de constituţionalitate exercitat în raport cu aceleaşi dispoziţii din Constituţie cu cele invocate în cauzale de faţă şi prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare (a se vedea Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Decizia nr. 922 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.009 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 30 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.046 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 101 din 20 februarie 2013, Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013, Decizia nr. 121 din 5 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 17 iunie 2013, Decizia nr. 366 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 14 noiembrie 2013, Decizia nr. 10 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 17 februarie 2014, Decizia nr. 15 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014).

26. Astfel, Curtea a reţinut că textul de lege criticat nu consacră drepturi fundamentale şi, fiind vorba despre indemnizaţii cu caracter reparatoriu, legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală.

27. De asemenea, Curtea a reţinut că, în măsura în care drepturile avute în vedere nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării acestor drepturi, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi.

28. Totodată, Curtea nu a constatat încălcarea dispoziţiilor referitoare la interzicerea discriminării, deoarece prin textul de lege criticat se instituie un tratament egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, aplicându-se în mod nediscriminatoriu tuturor beneficiarilor indemnizaţiilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, şi anume persoanelor care deţin titlul prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, de “Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”, precum şi copiilor eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor.

29. Referitor la susţinerea potrivit căreia prevederile de lege criticate aduc atingere art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a constatat că această critică nu este întemeiată, deoarece, deşi indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 constituie un “bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, reglementarea legală criticată prevede doar suspendarea plăţii acestor indemnizaţii, măsură cu aplicare limitată în timp, fără a afecta însă substanţa dreptului.

30. Distinct de cele de mai sus, Curtea constată că prevederile de lege nu dispun pentru trecut, fiind aplicabile numai de la data intrării în vigoare a legii, astfel încât critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea principiului neretroactivităţii legii nu poate fi reţinută.

31. În fine, Curtea consideră că revine exclusiv legiuitorului rolul de a aprecia, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului, asupra acordării indemnizaţiilor în discuţie, astfel încât prelungirea succesivă a perioadelor în care acestea nu se acordă să nu conducă la anularea, în sine, a dreptului recunoscut printr-o lege în vigoare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Szabo Laszlo, Adrian Rat, Mihai Moldovan, Iosif Csaba Henter, Ştefan Baricz, Zoltán Brezsa şi Vasile Albert în dosarele nr. 7.751/102/2012*. nr. 7.753/102/2012*, nr. 7.7557102/2012*, nr. 7.757/102/2012*, nr. 7.759/102/2012*, nr. 7.761/102/2012* şi nr. 7.763/102/2012* ale Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi constată că prevederile articolului unic pct. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 204

din 3 aprilie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din învăţământ

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personajului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul Preuniversitar laşi în Dosarul nr. 11.081/99/2012 al Tribunalului laşi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 868D/2013 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 488 din 21 noiembrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 2 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 11.081/99/2012, Tribunalul laşi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.

5. Excepţia a fost ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul Preuniversitar laşi într-o cauză având ca obiect o acţiune pentru obligarea la calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din neacordarea sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor, începând cu data de 1 ianuarie 2010.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale sub aspectul excluderii de la acordarea sumelor corespunzătoare titlului de doctor a celor care au dobândit acest titlu ulterior datei de 31 decembrie 2009

7. Astfel, prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 încalcă principiul egalităţii în drepturi şi nediscriminării, deoarece creează o diferenţă de tratament juridic nejustificată şi nerezonabilă între cadrele didactice care au obţinut titlul ştiinţific de doctor anterior datei de 31 decembrie 2009 şi cele care au obţinut titlul ulterior acestei date, în sensul că beneficiul sporului aferent acestui titlu este acordat numai primei categorii de personal. Deşi ambele categorii de personal deţin titlul de doctor şi prestează activitatea didactică la un nivel superior, tratamentul juridic în privinţa recompensării efortului psihic şi calităţii superioare a actului educaţional este diferit. Data obţinerii titlului ştiinţific, un criteriu temporal, nu reprezintă o apreciere obiectivă care să justifice tratamentul juridic diferenţiat aplicat. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, precum şi aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării.

8. De asemenea, consideră că, prin neplata dreptului aferent titlului ştiinţific de doctor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care nu beneficiau de el la data de 31 decembrie 2009, se instituie o restrângere a folosinţei şi exercitării drepturilor economice şi sociale ale salariaţilor în cauză.

9. Tribunalul laşi - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, principiu din care decurg recunoaşterea şi aplicarea unui regim juridic egal persoanelor aflate în situaţii juridice asemănătoare.

10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

12. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, cu următorul cuprins:

14. “Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3.”

15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 18 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

16. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile Legii nr. 63/2011 au continuat să se aplice în anul 2012, potrivit art. II art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Totodată, Curtea constată că aceleaşi prevederi continuă să se aplice şi în anul 2013, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012.

18. De asemenea, prevederile Legii nr. 63/2011 se aplicaşi în anul 2014, potrivit art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013.

19. În continuare, Curtea reţine că prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate identice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013). Cu acel prilej, Curtea a statuat că sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În acest sens, sunt deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011 şi, respectiv, nr. 99 din 8 februarie 2012.

20. De asemenea, Curtea a reţinut că sporul pentru titlul ştiinţific de doctor a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Faptul că sumele de bani aferente sporului pentru titlul ştiinţific de doctor au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existenţa sau inexistenţa sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, lege în care nu se regăseşte acest spor.

21. Prin urmare, Curtea a statuat că este de competenţa legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariate suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională.

22. În acelaşi timp, cu privire la prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011, Curtea a constatat că acestea nu vizează situaţia autorilor excepţiei, ci situaţia acelor persoane care aveau în plată, la data de 31 decembrie 2009, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor.

23. Aşa fiind, Curtea a statuat că admiterea excepţiei ar echivala cu subrogarea acesteia în sfera de competenţă a legiuitorului, în sensul acordării sporului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia instanţa de contencios constituţional “se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

24. În fine, Curtea a observat că situaţia în care se află autorul excepţiei nu este similară cu cea constatată în Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, întrucât, în realitate, acesta îşi argumentează critica prin prisma unei soluţii legislative necuprinse în textul de lege criticat. De altfel, chiar constatarea neconstituţionalităţii art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011, sub aspectul invocat, nu ar avea drept efect acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor pentru persoanele care au obţinut acest titlu începând cu 1 ianuarie 2010, ci eliminarea din indemnizaţia de încadrare brută lunară a sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu de care beneficiază alţi salariaţi.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul Preuniversitar laşi în Dosarul nr. 11.081/99/2012 al Tribunalului laşi - Secţia I civilă.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

OPINIE SEPARATĂ

 

În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2014, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ trebuia admisă pentru următoarele motive:

Considerăm că prin aceste prevederi se aduce atingere principiului egalităţii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

1. Prin articolul criticat pe cale de excepţie se înlătură posibilitatea de a obţine sporul de doctorat pentru personalele care obţin acest titlu după 31 decembrie 2009. Astfel, deşi actul normativ apare în Monitorul Oficial al României, Partea I, abia în 10 mai 2011, perioada de referinţă este 31 decembrie 2009, fără a exista un criteriu obiectiv pentru care a fost aleasă această soluţie legislativă.

Or, astfel cum s-a reţinut în Decizia nr. 1/1994 a Curţii Constituţionale privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime s-a statuat că principiul egalităţii “nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice”.

Or, în acest caz, în măsura în care persoanele care erau încadrate şi care au obţinut titlul de doctor după 1 ianuarie 2010 sunt excluse de la acordarea compensaţiei tranzitorii, norma instituită este una discriminatorie. Aceasta deoarece nu există un motiv rezonabil pentru care legiuitorul a făcut această diferenţiere, dreptul la muncă (prin componenta sa esenţială, dreptul la salariu) fiind în mod egal protejat indiferent de intenţiile viitoare ale legiuitorului de a schimba reglementările în materie de salarizare.

Astfel, susţinerile Guvernului, în sensul că niciun spor salarial nu face parte din dreptul la salariu, nu pot fi primite.

Este adevărat că în bogata jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în acest domeniu (de exemplu, deciziile nr. 108/2006, nr. 693/2006, nr. 728/2006, nr. 207/2009, nr. 337/2009, nr. 487/2009, nr. 243/2010, nr. 1.250/2010, nr. 1.280/2010, nr. 1.601/2010, nr. 1.615/2011) s-a reţinut că legiuitorul are deplină competenţă “să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula”, dar toate aceste sporuri trebuie să fie acordate în mod nediscriminatoriu, dar diferenţiat în funcţie de criterii obiective. Astfel, toate componentele fixe, stabile, ale salariului, care se acordă pentru îndeplinirea unor condiţii obiective (indemnizaţii, sporuri), trebuie să aibă în vedere criterii nediscriminatorii. De aceea, dacă pentru premii, stimulente sau alte forme de recompensă se poate accepta ideea ca ar putea fi acordate diferit, de la un salariat la altul (de exemplu, în funcţie de devotamentul faţă de activitatea desfăşurată, de modalitatea efectivă în care îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu), discreţionar uneori (dar în niciun caz nici acestea nu se pot acorda abuziv), pentru sporurile legal acordate (de exemplu: spor de toxicitate, de doctorat, de vechime etc.) şi care au la bază criterii legale obiective de acordare, acestea trebuie să fie reglementate nediscriminatoriu, eventual diferenţiat pe categorii profesionale ori după condiţiile de muncă.

Or, în căzui de faţă se constată că, deşi este vorba despre persoane din aceeaşi categorie profesională (personal din învăţământ) care are aceleaşi studii (studii doctorale) şi care desfăşoară aceeaşi activitate (activitate didactică), atribuţiile din fişa postului fiind identice, legiuitorul instituie un regim juridic diferit de salarizare. Deşi este evident că salarizarea personalului din sistemul public poate (şi chiar trebuie) fi diferenţiată de legiuitor (în funcţie de categoria profesională, de atribuţiile legale ori de responsabilităţile cu care persoana este învestită, de poziţia în sistemul public a funcţiei pe care o ocupă), totuşi, nu poate fi primită ideea că o persoană poate fi salarizată diferit în funcţie de momentul la care legiuitorul a intervenit şi a schimbat sistemul de salarizare, prin intermediul unor norme tranzitorii.

Desigur, măsurile tranzitorii pentru conservarea unor drepturi pentru personalul aflat la un moment dat în anumite funcţii reprezintă un demers legislativ perfect justificat, dar măsura criticată se referă inclusiv la persoane care se aflau încadrate în sistemul de învăţământ la momentul schimbării sistemului şi care nu se află în culpă pentru faptul că nu obţinuseră până la momentul apariţiei legii acest titlu ştiinţific.

Astfel fiind, dacă este evident că sistemul de salarizare în sistemul public poate fi modificat de-a lungul timpului şi că măsurile de conservare a drepturilor câştigate sunt perfect admisibile în cadrul unor astfel de modificări, este totuşi discriminatorie o normă care tratează diferit salariaţii aflaţi în acelaşi tip de funcţii la momentul schimbării sistemului, care suportă un regim juridic diferenţiat, deşi se află în aceeaşi situaţie, fiind deja încadraţi în sistem, pe poziţii de egalitate juridică cu cei care au obţinut titlul de doctor cu doar o zi înainte de data de referinţă.

2. Susţinerea Guvernului în sensul că “prevederile legale criticate nu vizează situaţia autorului excepţiei, ci situaţia acelor persoane care aveau în plată la 31 decembrie 2009 sporul pentru titlul ştiinţific de doctor” şi că “a accepta susţinerile autorului excepţiei în sensul acordării sporului şi pentru persoanele care au dobândit titlul ştiinţific de doctor ulterior datei de 31 decembrie 2009 ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competenţă a legiuitorului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992”, excepţia fiind pentru aceste motive inadmisibilă, nu poate fi primită.

Astfel, este evident că orice măsură legislativă care generează discriminare în funcţie de diferite criterii, mai exact care tratează diferit persoane aflate în aceeaşi situaţie şi prin care sunt afectate drepturile fundamentale, se materializează în mod similar celei criticate în prezenta cauză. Pe de o parte este imposibil de imaginat cum ar putea persoana avantajată să critice actul pretins discriminatoriu în fata instanţei de judecată şi care ar fi interesul acesteia la promovarea unei astfel de acţiuni. Pe de altă parte nu este de imaginat nici cum ar putea fi pronunţată o decizie în această materie astfel încât Curtea, declarând neconstituţionalitatea dispoziţiei discriminatorii să nu “repare” o omisiune a legiuitorului pentru o categorie de persoane. Altfel spus, a accepta opinia Guvernului ar echivala cu recunoaşterea imposibilităţii Curţii de a se pronunţa în vreun fel în legătură cu dispoziţii legale care dau naştere unei discriminări, ştiut fiind faptul că discriminarea apare tocmai prin acest mecanism de avantajare a unor persoane în raport cu altele. În acest mod, niciodată persoana dezavantajată nu va fi cuprinsă în ipoteza normei. Modalitatea de soluţionare a discriminării rămâne la latitudinea legiuitorului, iar până la intervenţia acestuia norma va produce efecte în privinţa tuturor destinatarilor (în virtutea actului respectiv) dar şi a celor aflaţi în aceeaşi situaţie, în virtutea deciziei Curţii, care nu legiferează, ci are rolul de reparare a omisiunii neconstituţionale de legiferare.

3. Nici susţinerea Guvernului, în sensul că această diferenţă este doar o situaţie de tranziţie, până la intrarea în vigoare în totalitate a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi primită în susţinerea constituţionalităţii textului criticat.

Aceasta deoarece, pe de o parte, legea invocată nu are un termen concret de intrare în vigoare, momentul producerii efectelor sale depinzând de o reglementare ulterioară (ceea ce pune în discuţie inclusiv previzibilitatea acestei legi) iar, pe de altă parte, nu prezintă relevanţă pentru constituţionalitatea normei perioada de activitate a sa. Astfel, atât normele temporare, cât şi cele permanente trebuie să respecte în totalitate dispoziţiile constituţionale, iar faptul că o discriminare va fi înlăturată în viitor nu este de natură să salveze actul de viciul de neconstituţionalitate.

Astfel de derapaje discreţionare ale legiuitorului trebuie sancţionate de Curtea Constituţională, garantul supremaţiei Constituţiei, drepturile fundamentale şi protejarea lor în mod egal fiind piloni de bază ai democraţiei constituţionale.

Având în vedere cele de mai sus, textul este neconstituţional în măsura în care compensaţia tranzitorie nu se acordă şi persoanelor care, fiind încadrate în aceleaşi funcţii înainte de 1 ianuarie 2010, au obţinut titlul de doctor ulterior acestei date.

 

Judecător,

Prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 212

din 15 aprilie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 şi ale art. 35 alin.(2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Gabriela Aurelia Ralea în Dosarul nr. 15.087/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 627D/2013.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, ca inadmisibilă. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 10 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 15.087/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

5. Excepţia a fost ridicată de Gabriela Aurelia Ralea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri formulate în baza Legii nr. 10/2001.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că voinţa legiuitorului, cel puţin aparent, a fost aceea ca dispoziţiile legii noi să se aplice şi cauzelor pendinte aflate pe rolul instanţelor indiferent de stadiul procesual, iar împrejurarea că în cuprinsul textului de lege nu se face nicio nuanţare îi conferă un caracter retroactiv.

7. Totodată, se afirmă că aplicarea dispoziţiilor legale criticate duce la restrângerea exerciţiului unui drept câştigat - dreptul persoanei îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 mai 1945-22 decembrie 1989 de a sesiza instanţa de judecată în raport cu termenele stabilite de legea în vigoare la momentul sesizării instanţei de judecată. Autorul excepţiei arată că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 impun, fără distincţie, termene şi condiţii noi, inclusiv cu privire la termenul în care persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei - faţă de dispoziţiile legii în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată - şi, prin urmare, acestea reprezintă o încălcare evidentă a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. Se apreciază că stabilirea, prin dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, de noi termene pentru entităţile învestite de lege cu obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 nu este de natură a “bloca” judecarea cererii de chemare în judecată promovată sub imperiul vechii legi - în vigoare şi în prezent, ci doar de a stabili noi coordonate în procedura de acordare a măsurilor reparatorii, prin raportare la modalităţile prevăzute de legea nouă. Astfel, textul criticat contravine prevederilor constituţionale, atâta vreme cât permite o retroactivitate a legii noi.

8. Pe de altă parte se susţine că, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, persoana îndreptăţită câştigase deja dreptul de a se adresa instanţei. Or, instituirea de art. 35 alin.(2) din Legea nr. 165/2013 a unui termen de 6 luni de la data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea cererii reprezintă, în esenţă, o restrângere a dreptului prevăzut de art. 21 din Constituţie.

9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază Că prin includere în sfera de activitate a legii şi a proceselor în curs de judecată se încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii, întrucât litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării iniţiale, iar faptul că în timpul judecăţii a fost promulgată Legea nr. 165/2013, care reglementează alte termene şi condiţii decât cele avute în vedere la momentul formulării şi înregistrării cererilor de chemare în judecată (cărora urmează a li se aplica noua lege faţă de dispoziţiile art. 4), răstoarnă principiul fundamental al neretroactivităţii legii.

10. Tribunalul susţine că termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 trebuie să rămână câştigat cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată învestite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fiind singurul termen existent la care s-au raportat cererile de chemare în judecată declanşate la acel moment.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Avocatul Poporului apreciază ca întemeiată excepţia de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile legale criticate se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a legii. Acestea au caracter retroactiv, deoarece acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Totodată, se susţine că, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie. precum şi ale art. I alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Însă, din analiza notelor autorului excepţiei şi a considerentelor actului de sesizare, Curtea constată că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează teza a două a art. 4 din Legea nr. 165/2013 raportată la art. 33 şi art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, dispoziţii care au următorul conţinut:

- Art. 4: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...), cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi.”;

- Art. 33: “(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2,500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).”;

- Art. 35 alin. (2): “În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

16. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014*), nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

18. Curtea constată că în aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora “Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.

19. Curtea, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea sa, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

20. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 -, deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

21. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că litigiul aflat pe rolul instanţei de judecată, în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, priveşte refuzul nejustificat al entităţii prevăzute de lege de a răspunde în termen de 60 de zile notificării depuse de persoana interesată potrivit Legii nr. 10/2001.

22. Referitor la dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că acestea prevăd că în situaţia în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. Art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013, la care face referire alin. (2) al art. 35, instituie termene de 12, 24 şi 36 de luni în sarcina entităţilor învestite de lege pentru a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, precum şi termenul de 60 de luni în care trebuie soluţionate atât dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cât şi dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a legii menţionate.

23. Prin urmare, având în vedere reglementările criticate raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, “Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”. Or, “legătura cu soluţionarea cauzei” presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

24. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şt al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Gabriela Aurelia Ralea în Dosarul nr. 15.087/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitiva şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 aprilie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici


*) Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 18 din Legea nr. 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Ministrul economiei,

Constantin Niţă

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ciamba,

secretar de stat

 

Bucureşti, 28 mai 2014.

Nr. 441.

 

ANEXĂ

 

NORME METODOLOGICE

pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate

 

Art. 1. - În sensul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

a) autoritate competentă - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Departamentul pentru administrarea cotelor de lapte din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;

b) organizaţie de producători - orice persoană juridică ce activează în sectorul laptelui şi al produselor lactate, constituită exclusiv din producători agricoli şi care are ca scop negocierea producţiei de lapte a membrilor, recunoscută de autoritatea competentă;

c) asociaţie de organizaţii de producători - orice persoană juridică constituită la iniţiativa organizaţiilor de producători, recunoscută potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice;

d) aviz de recunoaştere-documentul eliberat de autoritatea competentă care certifică îndeplinirea de către persoana juridică în cauză a condiţiilor de recunoaştere ca organizaţie de producători;

e) decizie de retragere a recunoaşterii-documentul eliberat de autoritatea competentă care are ca scop revocarea actului de recunoaştere.

Art. 2. - (1) Contractul şi/sau oferta de a contracta, prevăzute la art. 3 aţin. (1) din Legea nr. 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, trebuie să cuprindă cel puţin elementele prevăzute la art. 148 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013.

(2) Potrivit prevederilor art. 148 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013, nu este necesar să se încheie un contract şi/sau o ofertă de contract atunci când laptele crud este livrat de un agricultor unei cooperative al cărei membru este agricultorul, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 148 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013.

Art. 3. - Potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice, se recunosc ca organizaţii de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate toate persoanele juridice care îşi depun candidatura în vederea recunoaşterii şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 161 alin. (1) din Regulamentul (UE)nr. 1.308/2013.

Art. 4. - Pentru obţinerea recunoaşterii ca organizaţie de producători, persoana juridică, prin reprezentantul legal, depune la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pe a cărui rază teritorială se află sediul organizaţiei o cerere prin care solicită recunoaşterea ca organizaţie de producători, însoţită de următoarele documente:

a) copie a statutului, care trebuie să cuprindă elementele prevăzute la art. 161 alin. (1) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013;

b) copie a deciziei adunării generale în care se menţionează acordul acesteia pentru efectuarea demersurilor legale în vederea obţinerii recunoaşterii ca organizaţie de producători;

c) copie a certificatului de înregistrare la registrul comerţului sau a certificatului de înregistrare fiscală, după caz;

d) copie de pe bilanţul contabil anual pentru anul anterior solicitării recunoaşterii, depus şi înregistrat la administraţia financiară;

e) un centralizator privind baza de producţie de lapte a membrilor, întocmit şi semnat de administrator pe baza actelor doveditoare;

f) documente care să ateste volumul producţiei comercializate într-o perioadă de 12 luni anterioară solicitării recunoaşterii;

g) statul de funcţii şi lista personalului angajat, semnate de administrator şi de contabil.

Art. 5. - (1) Persoanele nominalizate prin decizie a directorului centrului judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură verifică documentele menţionate la art. 4 şi se asigură, prin controale la faţa locului, de respectarea condiţiilor de recunoaştere prevăzute la art. 3 şi de corectitudinea informaţiilor furnizate.

(2) în urma acestor verificări, potrivit prevederilor art. 161 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013, autoritatea competentă decide cu privire la acordarea recunoaşterii ca organizaţie de producători.

(3) Persoanele desemnate conform alin. (1) verifică pentru fiecare solicitant dacă dosarul conţine toate informaţiile prevăzute de legislaţie şi transmit autorităţii competente a statului dosarul împreună cu un proces-verbal de constatare, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii cererii.

(4) în cazul în care se constată că solicitantul nu a furnizat toate informaţiile şi/sau documentele necesare, i se va transmite o înştiinţare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii prevăzute la art. 4, în care se vor indica informaţiile/documentele pe care trebuie să le înainteze în vederea obţinerii recunoaşterii.

(5) Dacă în termen de 10 de zile lucrătoare de la primirea înştiinţării prevăzute la alin. (4) nu sunt primite informaţiile/documentele solicitate, dosarul se înaintează autorităţii competente a statului cu propunerea de respingere a cererii.

(6) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin Departamentul pentru administrarea cotelor de lapte, este responsabilă pentru eliberarea avizului de recunoaştere, precum şi pentru înregistrarea într-un registru a organizaţiilor de producători.

(7) Avizul de recunoaştere ca organizaţie de producători se emite în maximum 60 de zile lucrătoare de la solicitarea acestuia şi se notifică în scris solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare.

Art. 6. - (1) Potrivit prevederilor art. 156 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013, în urma unei solicitări, se poate recunoaşte o asociaţie constituită din organizaţii ale producătorilor recunoscute în sectorul laptelui şi al produselor lactate, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 161 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013.

(2) Potrivit prevederilor art. 156 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013, organizaţiile de producători recunoscute pot constitui asociaţii de organizaţii de producători, care pot desfăşura oricare dintre activităţile unei organizaţii de producători.

(3) Asociaţiile organizaţiilor de producători care solicită recunoaşterea li se aplică în mod corespunzător prevederile organizaţiilor de producători referitoare la modul de verificare a condiţiilor de recunoaştere, aşa cum este prevăzut la art. 5.

Art. 7. - Autoritatea competentă este informată de organizaţiile de producători/asociaţiile organizaţiilor de producători recunoscute asupra oricărei modificări aferente calităţii de organizaţie de producători/asociaţie a organizaţiilor de producători recunoscută, privind componenţa, datele de identificare, numărul de membri, volumul producţiei comercializate sau încetarea activităţii, în termen de 30 de zile de la intervenţia acestei modificări.

Art. 8. - (1) Autoritatea competentă, prin persoanele nominalizate din cadrul centrului judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, efectuează la organizaţiile de producători/asociaţiile organizaţiilor de producători recunoscute controale la faţa locului, anual, cu privire la menţinerea condiţiilor de recunoaştere.

(2) Fiecare control privind îndeplinirea condiţiilor de recunoaştere prevăzute la art. 3 efectuat la faţa locului face obiectul unui proces-verbal de control care trebuie să indice în special: persoanele prezente, menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau codul fiscal ale persoanei juridice verificate, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă, acţiunile, măsurile şi documentele verificate, precum şi rezultatele verificărilor.

(3) Autoritatea competentă va notifica organizaţiei de producători/asociaţiei organizaţiilor de producători cu privire la un control la faţa locului, cu minimum 10 zile lucrătoare înaintea efectuării acestuia, în vederea asigurării prezenţei unui reprezentant al acesteia.

(4) Reprezentantul organizaţiei de producători/asociaţiei organizaţiilor de producători recunoscute semnează procesul-verbal pentru a atesta prezenţa sa la control, poate adăuga observaţii şi primeşte un exemplar din acesta.

Art. 9. - (1) în situaţia în care, în urma efectuării controlului prevăzut la art. 8 alin. (1), autoritatea competentă constată nerespectarea criteriilor de recunoaştere de către o organizaţie de producători/asociaţie a organizaţiilor de producători, cauzată de o acţiune deliberată, suspendă recunoaşterea organizaţiei/asociaţiei.

(2) Suspendarea intră în vigoare la data comunicării procesului-verbal prevăzut la art. 8 alin. (2) şi se termină la data remedierii deficienţelor care au condus la suspendare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data constatării acestora.

(3) Dacă ulterior perioadei de 6 luni prevăzute la alin. (2) deficienţele care au condus la suspendare nu au fost remediate, după efectuarea unui nou control la faţa locului, autoritatea competentă emite decizia de retragere a recunoaşterii organizaţiei/asociaţiei.

(4) Decizia de retragere este comunicată organizaţiei de producători/asociaţiei organizaţiilor de producători în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data efectuării controlului prevăzut la alin. (3).

Art. 10. - Actele autorităţii competente emise în urma controalelor privind respectarea condiţiilor de recunoaştere pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 11. - Aplicarea sancţiunilor administrative potrivit art. 9 nu aduce atingere comunicării neregulilor către Comisia Europeană potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.848/2006 al Comisiei din 14 decembrie 2006 privind neregulile şi recuperarea sumelor acordate pe nedrept în cadrul finanţării politicii agricole comune şi organizarea unui sistem de informare în acest domeniu şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 595/91 al Consiliului.

Art. 12. - Autoritatea competentă informează Comisia Europeană o dată pe an, dar nu mai târziu de data de 31 martie, cu privire la orice decizie de acordare, respingere sau retragere a recunoaşterii, care a fost adoptată în anul calendaristic anterior.

Art. 13. - (1) Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 297/2013, o organizaţie de producători/asociaţie a organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate recunoscută conform prezentelor norme metodologice poate negocia, în numele producătorilor membri ai acesteia, contractele de livrare a laptelui crud.

(2) Negocierile pot fi purtate de către o organizaţie de producători/asociaţie a organizaţiilor de producători recunoscută, în condiţiile art. 149 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013.

Art. 14. - (1) Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 511/2012 al Comisiei din 15 iunie 2012 privind notificările referitoare la organizaţiile de producători şi organizaţiile interprofesionale, precum şi la negocierile şi relaţiile contractuale, prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.234/2007 pentru sectorul laptelui şi al produselor lactate, notificările privind cantităţile de lapte crud care fac obiectul negocierilor contractuale se transmit autorităţii competente înainte de începerea negocierilor cu cel puţin 30 de zile şi indică volumul de producţie estimat de organizaţia de producători sau de asociaţie care trebuie să facă obiectul negocierii şi perioada de timp preconizată pentru livrarea cantităţii de lapte crud.

(2) Potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 511/2012 al Comisiei, fiecare organizaţie de producători/asociaţie a organizaţiilor de producători recunoscută notifică, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, cantitatea de lapte crud care a fost efectiv livrată în cadrul contractelor negociate de către organizaţia de producători/asociaţia organizaţiilor de producători în cursul anului calendaristic precedent.

Art. 15. - Începând cu data de 1 aprilie 2015, primii cumpărători declară autorităţii competente cantitatea de lapte crud care Ie-a fost livrată în cursul fiecărei luni, potrivit prevederilor art. 151_din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013.

Art. 16. - (1) în baza prevederilor prezentelor norme metodologice, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură elaborează procedurile de recunoaştere, monitorizare şi retragere a recunoaşterii organizaţiilor de producători/asociaţiilor organizaţiilor de producători, modelul avizului de recunoaştere, formularistica necesară recunoaşterii, precum şi informările pe care trebuie să le facă organizaţiile de producători/asociaţiile organizaţiilor de producători recunoscute, care se aprobă prin decizie a directorului general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

(2) Normele tehnice de implementare a prezentelor norme metodologice referitoare la condiţiile specifice care trebuie îndeplinite de organizaţiile de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate/asociaţiile organizaţiilor de producători în relaţiile contractuale, precum şi la criteriile tehnice necesare recunoaşterii acestora în vederea negocierilor prevăzute prin Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.