MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 437/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 437         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 16 iunie 2014

 

SUMAR

 

471. – Hotărâre pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2006

 

474. – Hotărâre privind modificarea descrierii tehnice, respectiv a valorii unei părţi de imobil aparţinând domeniului public al statului şi aflat în administrarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, prevăzută în anexa nr. 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            252. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare şi componenţa nominală a acestuia

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2006

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 12272006 privind azilul în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 25 septembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) între motivele de persecuţie, cum sunt rasa, religia, naţionalitatea, apartenenţa la un anumit grup social sau opinie politică, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 10, şi actele de persecuţie prevăzute la alin. (1) sau absenţa protecţiei împotriva unor astfel de acte trebuie să existe o legătură. Actele şi faptele prevăzute la alin. (1) pot fi considerate că reprezintă persecuţie indiferent dacă motivele de persecuţie sunt reale sau au fost atribuite persoanei în cauză de agentul care exercită persecuţia.”

2. După articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 111, cu următorul cuprins:

Agenţii de protecţie

Art. 111. - (1) în analiza situaţiei solicitantului, autoritatea competenta va lua în considerare existenţa posibilităţii asigurării, în ţara de origine, a protecţiei împotriva persecuţiei sau a riscului serios. În ţara de origine, protecţia împotriva persecuţiei sau a riscului serios poate fi asigurată, cu condiţia să fie dispusă şi în măsură să ofere protecţie în sensul alin. (2), de către:

a) stat; ori

b) partide sau organizaţii, inclusiv organizaţiile internaţionale, care controlează statul sau o parte importantă din teritoriul acestuia.

(2) Protecţia împotriva persecuţiei sau a riscului serios trebuie să fie efectivă şi să nu aibă caracter temporar. Există o astfel de protecţie atunci când agenţii de protecţie menţionaţi la alin. (1) iau măsuri rezonabile pentru a împiedica persecuţia sau riscul serios, dispun de un sistem juridic eficient care să permită descoperirea, urmărirea şi sancţionarea actelor care constituie persecuţie sau risc serios şi solicitantul are acces la o astfel de protecţie.

(3) în activitatea de determinare a faptului dacă o organizaţie internaţională controlează un stat sau o parte importantă din teritoriul acestuia şi dacă aceasta oferă protecţia prevăzută la alin. (2)t se ţine cont de orientările care pot fi desprinse din acte ale Uniunii Europene în materie.”

 

3. Menţiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Prezentele norme metodologice transpun;

- art. 3 alin. (3), art. 13 alin. (3), art. 25 alin. (1) şi (2) şi art. 27 din Directiva 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecţiei temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, şi măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane şi suportarea consecinţelor acestei primiri, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 212 din 7 august 2001;

- art. 5 alin. (2), art. 8, art. 14 alin. (3), (4) şi (5) şi art. 17 alin. (2) din Directiva 2003/9/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanţilor de azil în statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 31 din 6 februarie 2003;

- art. 2 lit. m), art. 4 alin. (1), (3) şi (4), art. 5 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (4), art. 24, art. 25 alin. (2), art. 36 şi 37 din Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European şi â Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecţie internaţionala, la un statut uniform pentru refugiaţi sau pentru persoanele eligibile pentru obţinerea de protecţie subsidiară şi la conţinutul protecţiei acordate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 337 din 20 decembrie 2011.

Prezentele norme metodologice creează cadrul necesar aplicării directe, la data aderării României la Uniunea Europeană, a

Regulamentului (CE) nr. 1.030/2002 al Consiliului din 13 iunie 2002 de instituire a unui model uniform de permis de şedere pentru resortisanţii ţărilor terţe, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L157 din 15 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Regulamentului (CE) nr. 2.252/2004 ai Consiliului din 13 decembrie 2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 383 din 29 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.”

Art. II. - Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 25 septembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

*

            Prezenta hotărâre transpune art. 7 şi art. 9 alin. (3) din Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecţie internaţională, la un statut uniform pentru refugiaţi sau pentru persoanele eligibile pentru obţinerea de protecţie subsidiară şi la conţinutul protecţiei acordate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 337 din 20 decembrie 2011.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ciamba,

secretar de stat

 

Bucureşti, 4 iunie 2014.

Nr.471.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea descrierii tehnice, respectiv a valorii unei părţi de imobil aparţinând domeniului public al statului şi aflat în administrarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, prevăzută în anexa nr. 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă modificarea descrierii tehnice şi actualizarea valorii de inventar a părţii din imobilul situat în municipiul Bucureşti, sectorul 2, str. Constantin Nacu nr. 3, înscris sub nr. MFP 145400, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa contabilă şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

 

Bucureşti, 4 iunie 2014.

Nr. 474.

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale părţii de imobil situat în Bucureşti, str. Constantin Nacu nr. 3, sectorul 2, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru care se modifică descrierea tehnică, respectiv valoarea ca urmare a reevaluării acesteia

 

Nr. MFP

Denumirea imobilului/Descriere tehnică

(pe scurt)

Codul de clasificare

Persoana juridică ce administrează imobilul/CUI

Adresa imobilului

Valoarea contabilă actualizată

Situaţia juridică/bază legală

145400

Sediu - clădire administrativă

Suprafaţă utilă de birouri = 548,65 mp,

din care: parter = 179,22 mp, etaj 1 = 181,43 mp, etaj 2 = 188 mp

Suprafaţă utilă, inclusiv spaţiile anexe = 646,93 mp

Suprafaţă totală utilă, (inclusiv casa scării) = 709,78 mp

8.29.08

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei/ 11514848

Municipiul Bucureşti, sectorul 2,

str. Constantin Nacu nr. 3

2.287.974 lei

Hotărârea Guvernului nr. 627/2000, cu modificările şi completările ulterioare

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

ORDIN

privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare şi componenţa nominală a acestuia

 

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 475/2007 privind aprobarea Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II, pentru perioada 2007-30 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.265/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse În Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 217 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 62/1999 privind înfiinţarea Unităţii Executive pentru Finanţarea învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 150/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul educaţiei naţionale şi ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică emit prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Se aprobă componenţa nominală a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, Unitatea Executivă pentru Finanţarea învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, în calitate de coordonator al programelor din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, şi Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, constituit conform prezentului ordin, vor duce la îndeplinire prevederile acestuia.

Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:

a) Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.514/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru

Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 7 octombrie 2011;

b) Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.527/2011 privind aprobarea componenţei nominale a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare şi a conducerii grupurilor de lucru permanente ale acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 7 octombrie 2011, cu modificările ulterioare;

c) Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.087/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Dezvoltare şi Inovare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.306 din 4 mai 2011;

d) Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.088/2011 privind aprobarea componenţei nominale a Consiliului Naţional pentru Dezvoltare şi Inovare, publicat îh Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 4 mai 2011, precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentului ordin.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

 

Bucureşti, 2 iunie 2014.

Mr. 252.

 

ANEXA Nr. 1

 

REGULAMENT

de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare

 

CAPITOLUL I

Misiunea, rolul şi atribuţiile

 

Art. 1. - Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, denumit în continuare CCCDI, este un organism consultativ, fără personalitate juridică, ce îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu:

- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 1.265/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul

naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 475/2007 privind aprobarea Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II, pentru perioada 2007-30 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - CCCDI are misiunea de a asista Ministerul Educaţiei Naţionale, denumit în continuare MEN, prin:

1. asigurarea suportului ştiinţific specializat în elaborarea politicilor şi a programelor în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării;

2. elaborarea de rapoarte de analiză asupra oportunităţii şi necesităţii participării României la cadre şi iniţiative paneuropene (de exemplu: iniţiative tehnologice comune, iniţiative de programare comună, comunităţile de cunoaştere şi inovare, ERA-Net, ERA Net Plus, ERIC, alte iniţiative în baza art. 185 şi 187 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene etc.);

3. evaluarea cererilor de autorizare ale unităţilor de cercetare-dezvoltare în vederea aplicării Directivei 2005/71/CE a Consiliului din 12 octombrie 2005 privind o procedură specială de admisie a resortisanţilor ţârilor terţe în scopul desfăşurării unei activităţi de cercetare ştiinţifică (Directiva “Viza ştiinţifică*) şi aprobarea, respectiv refuzarea autorizării acestora, conform prevederilor legale în vigoare privind autorizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare în sensul Directivei 2005/71/CE;

4. elaborarea criteriilor şi indicatorilor specifici de evaluare a activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare;

5. elaborarea, în colaborare cu Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, a metodologiilor de evaluare a instituţiilor de cercetare-dezvoltare şi inovare, cu focalizare pe evaluarea instituţională;

6. elaborarea criteriilor de selecţie a experţilor evaluatori şi validarea registrului evaluatorilor din ţară şi din străinătate pentru aplicarea metodologiilor prevăzute la pct. 5;

7. elaborarea de rapoarte de analiză, din proprie iniţiativă sau la solicitarea MEN, pe probleme specifice sistemului de cercetare-dezvoltare şi inovare, cum ar fi:

- analiza stadiului şi tendinţelor pe plan mondial;

- analiza eficienţei şi adecvării instrumentelor de finanţare utilizate în planul naţional;

- identificarea vulnerabilităţilor sistemului CDI;

- evidenţierea zonelor cu potenţial de dezvoltare şi de impact socioeconomic din sistemul CDI.

Art. 3. - (1) CCCDI coordonează ştiinţific derularea următoarelor programe şi acţiuni:

(i) programe din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II:

a) parteneriate în domeniile prioritare;

b) inovare;

c) susţinerea performanţei instituţionale;

(ii) programe-nucleu;

(iii) acţiuni de promovare a cooperării ştiinţifice şi tehnice internaţionale;

(iv) acţiuni de susţinere pentru:

a) organizarea şi participarea la manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale;

b) publicarea literaturii tehnico-ştiinţifice.

(2) Pentru coordonarea ştiinţifică a acestor programe, CCCDI are următoarele atribuţii:

a) propune instrumente de finanţare necesare atingerii scopului şi obiectivelor programelor prevăzute la alin. (1), defineşte obiectivele specifice fiecărui instrument de finanţare, precum şi indicatorii de performantă asociaţi;

b) analizează pachetele de informaţii elaborate de coordonatorul de program şi elaborează un raport de analiză şi validare;

c) elaborează proceduri de evaluare a propunerilor de proiecte, de selecţie a corpului de evaluatori pentru competiţiile organizate de coordonatorul programelor prevăzute la alin. (1) şi de selectare a proiectelor propuse spre finanţare. Asistă coordonatorul de program în procesul de negociere a contractelor pentru proiectele selectate la finanţare;

d) elaborează proceduri şi coordonează monitorizarea ştiinţifică a proiectelor finanţate în cadrul programelor prevăzute la alin. (1), pentru evaluarea îndeplinirii indicatorilor de performanţă contractaţi. Rezultatele proceselor de monitorizare sunt incluse în rapoarte anuale publicate pe site-ul CCCDI.

Art. 4. - La solicitarea MEN, CCCDI participă la procesul de evaluare a unităţilor şi instituţiilor din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare, prin:

a) selecţia experţilor evaluatori din ţară şi străinătate;

b) nominalizarea unor grupuri de lucru pe domenii ştiinţifice însărcinate cu coordonarea ştiinţifică a procesului de evaluare;

c) propune spre aprobarea MEN componenţa nominală a echipelor de evaluatori, la sugestia grupurilor de lucru;

d) analizează şi validează procesul de evaluare şi raportul de evaluare întocmit de echipa de evaluatori şi îl înaintează MEN;

e) înaintează MEN propuneri de decizii pentru acordarea certificării şi/sau recertificării, respectiv neacordarea certificării sau retragerea^ certificării.

Art. 5. - Întocmeşte anual un raport privind activitatea proprie, care este public şi se afişează pe site-ul CCCDI.

Art. 6. - CCCDI poate coopera cu alte organisme, naţionale sau internaţionale, din domeniul administrării programelor de cercetare ori al evaluării cercetării, potrivit mandatului acordat de MEN.

            Art. 7. - Pe baza mandatului acordat de MEN, CCCDI poate desfăşura şi alte activităţi sau acţiuni în domeniul cercetării ştiinţifice, al dezvoltării tehnologice, inovării şi al transferului tehnologic, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

 

CAPITOLUL II

Organizarea şi funcţionarea

 

Art. 8. - (1) CCCDI este format din 39 de membri, numiţi prin ordin al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică.

(2) CCCDI este condus de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi.

(3) Preşedintele CCCDI şi vicepreşedinţii CCCDI sunt aleşi de membrii CCCDI în prima şedinţă după numirea CCCDI, prin vot secret, cu majoritate simplă.

Art. 9. - Pot fi membri ai CCCDI cadre didactice universitare sau cercetători, precum şi reprezentanţi ai operatorilor economici care au ca obiect de activitate şi cercetarea-dezvoltarea.

Art. 10. - Mandatul membrilor CCCDI este de 4 ani şi poate fi reînnoit.

Art. 11. - (1) în termen de 60 de zile de la numirea prin ordin al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, CCCDI elaborează un regulament de organizare intern (denumit în continuare ROI), pe care ÎJ înaintează spre aprobare ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică.

(2) După aprobarea de către ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, ROI-ul se publică pe site-ul CCCDI. Acesta conţine cel puţin următoarele prevederi:

a) atribuţiile preşedintelui şi vicepreşedinţilor CCCDI;

b) procedura de convocare a şedinţelor CCCDI şi cvorumul de şedinţă;

c) procedura de adoptare a deciziilor CCCDI;

d) condiţiile pentru revocarea unui membru al CCCDI şi procedura de înaintare a propunerii de revocare a membrului CCCDI către ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică;

e) denumirea, atribuţiile şi modalitatea de constituire a grupurilor de lucru în cadrul CCCDI;

f) modalitatea de constituire, funcţionare şi coordonare a comisiilor permanente de experţi, denumirea şi atribuţiile acestora;

g) modalitatea de constituire, funcţionare şi coordonare a comisiilor ad-hoc de experţi;

h) procedurile de consultare internă a documentelor elaborate de CCCDI, precum şi de înaintare a acestora către MEN sau coordonatorului de programe, după caz;

i) normele de etică şi deontologie profesională asumate de membrii CCCDI.

Art. 12. - (1) Ministrul educaţiei naţionale, ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, secretarul de stat pentru cercetare ştiinţifică sau reprezentanţi desemnaţi de aceştia, precum şi un reprezentant al coordonatorului programelor prevăzute la art. 3 alin. (1) pot participa de drept la şedinţele CCCDI în calitate de observatori.

            (2) CCCDI poate invita în cadrul şedinţelor proprii persoane externe consiliului, în calitate de observatori şi/sau consultanţi.

 

CAPITOLUL III

Finanţarea

 

Art. 13. - (1) în funcţie de activităţile desfăşurate, resursele materiale şi financiare necesare funcţionării CCCDI şi a organelor de lucru ale acestuia sunt asigurate de MEN prin tariful perceput de coordonatorul programelor din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II prevăzute la art. 3 alin. (1) sau prin alte mijloace legal constituite.

(2) Administrarea şi gestionarea resurselor destinate activităţilor CCCDI sunt asigurate de coordonatorul programelor din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II prevăzute la art. 3 alin. (1).

Art. 14. - (1) CCCDI are un secretariat tehnic care asigură sprijinul logistic pentru desfăşurarea activităţilor CCCDI şi ale organelor de lucru ale acestuia şi gestionează pagina de internet a CCCDI.

(2) Secretariatul tehnic al CCCDI este asigurat de direcţiile generale din cadrul MEN cu atribuţii în domeniul programelor de cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare, respectiv dezvoltare şi performanţă instituţională.

Art. 15. - Pentru activitatea desfăşurată în afara activităţii de bază, membrii CCCDI şi ai organelor de lucru ale acestuia pot fi remuneraţi, în funcţie de numărul orelor efectiv lucrate, conform art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 16. - Pentru participarea la şedinţe sau reuniuni de lucru, membrilor CCCDI şi organelor de lucru ale acestuia le sunt decontate cheltuielile de transport şi cazare, în condiţiile legii.

            Art. 17. - Remunerarea activităţii desfăşurate în afara activităţii de bază de către membrii organelor de lucru ale CCCDI şi decontarea cheltuielilor de transport şi cazare ale acestora pentru participarea la şedinţe sau reuniuni de lucru se fac în limitele bugetului alocat cu această destinaţie.

 

CAPITOLUL IV

Relaţia Instituţională cu coordonatorul de programe

 

Art. 18. - Coordonatorul programelor din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II prevăzute la art. 3 alin. (1) asigură sprijinul tehnic şi executiv pentru activitatea CCCDI, conform solicitărilor CCCDI şi normelor legale în vigoare. Coordonatorul de programe, prin departamentele sale şi conform prevederilor legale, are următoarele atribuţii:

a) asigură aplicarea şi implementarea politicilor elaborate de MEN, pe baza propunerilor CCCDI, prin aceste instrumente (programe);

b) asigură condiţiile materiale şi financiare necesare organizării competiţiilor pentru proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare;

c) asigură buna desfăşurare a activităţii curente a CCCDI;

            d) administrează şi gestionează resursele destinate activităţilor CCCDI, în conformitate cu deciziile CCCDI, în condiţiile legii.

 

CAPITOLUL V

Norme de etică şl deontologie profesională

 

Art. 19. - Membrii CCCDI şi ai organelor de lucru ale acestuia au obligaţia de a respecta reglementările aplicabile şi normele de etică şi deontologie profesională, conform prevederilor legale.

Art. 20. - Membrii CCCDI şi ai organelor de lucru ale acestuia au obligaţia de a raporta CCCDI, respectiv organelor de lucru, orice situaţie în care consideră că se află într-un conflict de interese, imediat după ce constată existenţa conflictului de interese, şi de a se recuza de la luarea deciziilor supuse direct conflictului de interese.

Art. 21. - Constituie conflict de interese situaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi următoarele situaţii referitoare la evaluarea şi clasificarea unităţilor sau instituţiilor din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare ori la evaluarea şi finanţarea proiectelor în cadrul programelor din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II prevăzute la art. 3 alin. (1):

a) situaţia în care o persoană evaluează în mod direct sau ia decizii nominale de selecţie directă ori de excludere a evaluatorilor unui proiect, ai unei unităţi sau ai unei instituţii, faţă de care persoana în cauză are un interes financiar direct legat de finanţarea ori nefinanţarea proiectului, unităţii sau instituţiei, şi când persoana în cauză se află în una dintre următoarele relaţii cu cel puţin una dintre persoanele salariate ale unităţii sau instituţiei ori din lista de personal a proiectului evaluat:

(i) sunt soţi, afini sau rude până la gradul al III-lea inclusiv; (ii) sunt angajate în aceeaşi unitate sau instituţie; (iii) au colaborat în ultimii 5 ani, având publicaţii sau proiecte de cercetare-dezvoltare realizate în comun;

b) situaţia în care o persoană supraveghează direct sau controlează direct selecţia experţilor evaluatori, alocarea evaluatorilor pentru proiecte, unităţi ori instituţii, procesul de evaluare a proiectelor, unităţilor sau instituţiilor şi procesul de negociere a contractelor de finanţare, pentru proiectele la care persoana în cauză se află pe lista de personal a proiectului sau pentru unităţi şi instituţii în cadrul cărora este salariată respectiva persoană;

c) situaţia în care un membru al CCCDI face parte din lista de personal a unui proiect înscris la competiţiile din cadrul programelor din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II prevăzute la art. 3 alin. (1). Lista de personal a proiectului este constituită din persoanele nominalizate în propunerea de proiect supusă evaluării, inclusiv responsabilii de proiect în cazul proiectelor realizate prin parteneriat între mai multe instituţii sau unităţi.

Art. 22. - Membrii CCCDI nu participă, în calitate de director de proiect, la competiţiile din cadrul programelor din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II prevăzute la art. 3 alin. (1).

 

ANEXA Nr. 2

 

COMPONENŢA NOMINALĂ

a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare

 

Nr. crt.

Numele

Prenumele

Instituţia

1.

 Alexandru

Adriana

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti

2.

Anton

Anton

Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti

3.

Bele

Nastasia

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - IBA Bucureşti

4.

Bică

Marin

Universitatea din Craiova

5.

Boicea

Nicolae

Renault Technologie Roumanie

6.

Borangiu

Theodor

IBM România - S.R.L.

7.

Borbath

Istvan

Societatea Comercială ROSEAL - S.A. Odorheiu Secuiesc

8.

Buiu

Octavian

Honeywell România - S.R.L.

9.

Bunoiu

Mădălin

Universitatea de Vest din Timişoara

10.

Burlacii

Radu

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti

11.

Ceauşu

Emanoil

Academia de Ştiinţe Medicale - Centrul de Diagnostic şi Tratament “Dr. Victor Babeş”

12.

Crişan

Alexandru

Crisan Architecture & Engineering - S.R.L.

13.

Drumea

Petrin

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică, Măgurele

14.

Dumbravă

Virgil

Universitatea Politehnica Bucureşti

15.

Filipescu

Sorin

Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

16.

Florea

Monica

SIVECO România

17.

Franc

Valeriu Ioan

Academia Română

18.

Hadăr

Anton

Federaţia Naţională Sindicală “ALMA MATER”

19.

Horbaniuc

Bogdan

Universitatea Tehnică laşi

20.

Iordache

Coca Angela

Sara Pharm Solutions - S.R.L.

21.

Kappel

Wilhelm

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică - ICPE-CA, Bucureşti

22.

Meiţă

Vasile

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă “URBAN-ÎNCERC”

23.

Moiceanu

Marian

Universitatea de Arhitectură Bucureşti

24.

Muraru-Ionel

Cornelia

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii Destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare - INMA Bucureşti

25.

Năvrăpescu

Valentin

Universitatea Politehnica Bucureşti

26.

Neacşu

Florin

New Holland România - S.R.L.

27.

Oaie

Gheorghe

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină - GEOECOMAR Bucureşti

28.

Pieptu

Dragoş

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” laşi

29.

Piso

Marius-Ioan

Agenţia Spaţială Română

30.

Popescu

Ionel

Industrial Biogas Solutions - S.R.L., Rokura Group

31.

Radulian

Mircea

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Măgurele

32.

Sidoroff

Manuela

institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice, Bucureşti

33.

Silivestru

Valentin

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare - COMOTJ Bucureşti

34.

Stănciulescu

Ion

Institutul Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii - I.N.S.C.C. Bucureşti

35.

Susan-Resiga

Romeo Florin

Universitatea “Politehnica” din Timişoara

36.

Vida-Simiti

Ioan

Universitatea Tehnică Cluj-Napoca

37.

Vinereanu

Dragoş

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti

38.

Vişan

Traian

Infineon Technologies România & Co SCS

39.

Zamfir

Nicolae Victor

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” - IFIN-HH Bucureşti

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 3

din 14 aprilie 2014

 

Dosar nr. 1/1/2014/HP

 

Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Alina Iuliana Ţuca - judecător la Secţia I civilă

Eugenia Puşcaşiu - judecător la Secţia I civilă

Beatrice Ioana Nestor - judecătoria Secţia I civilă

Bianca Elena Ţăndărescu - judecător la Secţia I civilă - judecător-raportor

Aurelia Rusu - judecător la Secţia I civilă

Cosmin Horia Mihăianu - judecător la Secţia a II-a civilă - judecător-raportor

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Constantin Brânzan - judecător la Secţia a II-a civilă

Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secţia a II-a civilă

Adriana Chioseaua - judecător la Secţia a II-a civilă

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1/1/2014/HP este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidata de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Specializat Cluj în Dosarul nr. 15.427/211/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 1396 din Codul civil de la 1864, respectiv dacă poate fi dispusă încuviinţarea executării silite a unui contract de credit la cererea creditorului cesionar al creanţei.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că, la dosar, au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, puncte de vedere şi hotărâri relevante în materie pronunţate de instanţele judecătoreşti, răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, precum şi puncte de vedere formulate de către Societatea Comercială EOS KSI ROMÂNIA- S.R.L. şi de către RI Eastem European Finance BV.

Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acordă cuvântul judecătorilor-raportori.

Doamna judecător Bianca Elena Ţăndărescu arată că punctul de vedere depus de Societatea Comercială EOS KSI ROMÂNIA- S.R.L. se referă atât la problema de drept dedusă judecăţii, cât şi la concluziile raportului, or, conform art. 520 alin. (10) din Codul procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, partea poate depune exclusiv punct de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii. Totodată, o altă problemă ridicată de Societatea Comercială EOS KSI ROMÂNIA - S.R.L., prin opinia exprimată, este necesitatea reformulării sesizării, însă acest lucru nu este posibil, faţă de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, care obligă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost învestită, iar sesizarea se face de către completul de judecată ce justifică legitimitate procesuală activă după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, prin încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu există chestiuni prealabile de invocat sau excepţii de formulat, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele;

1. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Specializat Cluj a dispus, prin încheierea din data de 6 ianuarie 2014 în Dosarul nr. 15.427/211/2013, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 1396 din Codul civil de la 1864, în situaţia în care cererea de încuviinţare a executării silite a unui contract de credit este formulată de creditorul cesionar al creanţei.

2. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 2 iulie 2013 cu nr. 15.427/211/2013, Biroul executorului judecătoresc Vinţ Adrian Cosmin, a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 35.501.045 din data de 21 decembrie 2007, încheiat între Societatea Comercială CETELEM IFN - SA, în calitate de împrumutător, şi Pop Flaviu-Ştefan, în calitate de împrumutat, în baza cererii de executare formulate de creditoarea Societatea Comercială EOS KSI ROMÂNIA - S.R.L. Întemeiate pe contractul de cesiune de creanţă încheiat între Societatea Comercială CETELEM IFN - S.A., în calitate de cedent, şi Societatea Comercială EOS KSI ROMÂNIA-S.R.L, în calitate de cesionar.

Judecătoria Cluj-Napoca, prin încheierea civilă nr. 7.625/2013 pronunţată în Camera de Consiliu din 9 iulie 2013, în Dosarul nr. 15.427/211/2013, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de Biroul executorului judecătoresc Vinţ Adrian Cosmin, reţinând că cesiunea de creanţă nu transferă titlul executoriu, ci doar creanţa atestată de conţinutul său, în limita stabilită prin cesiune şi care constituie titlul cesionarului, astfel încât titularul cererii de executare silită nu a făcut dovada că este îndreptăţit la realizarea dreptului pretins, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 662 şi 663 raportate la art. 665 alin. (5) pct. 4 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, unde se prevede că executarea silită are drept scop realizarea drepturilor recunoscute prin titlul executoriu în favoarea creditorilor.

Împotriva acestei încheieri, creditoarea Societatea Comercială EOS KSI ROMÂNIA - S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia şi schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii şi încuviinţării executării silite a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 35.501.045 din data de 21 decembrie 2007, susţinând că, în baza art. 1.568 alin. (1) şi 1.574 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, prin cesiunea de creanţă se transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată, iar cedentul este obligat să remită cesionarului titlul constatator al creanţei aflat în posesia sa, precum şi orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis, cesiunea creanţei neafectând caracterul de titlu executoriu al contractului de credit.

Tribunalul specializat Cluj, în cadrul soluţionării apelului, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept dedusă judecăţii, dispunând totodată suspendarea cauzei până la pronunţarea soluţiei cu privire la dezlegarea în drept a chestiunii sesizate, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.

3. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin încheierea din data de 6 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 15.427/211/2013, Tribunalul specializat Cluj a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivat de faptul că:

1. De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 1396 din Codul Civil de la 1864, raportate la art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, depinde soluţionarea apelului declarat de apelanta Societatea Comercială EOS KSI ROMÂNIA - S.R.L., întrucât, dacă creditorul cesionar dobândeşte şi atributul executorialităţii contractului de credit cesionat, acest lucru va influenţa în mod direct şi soluţia care urmează a fi pronunţată cu privire la cererea de încuviinţare a executării silite.

2. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.

3. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 6 ianuarie 2014.

4. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

4.1. La data de 18 martie 2014, Societatea Comercială EOS KSI ROMÂNIA - S.R.L. a formulat punct de vedere în sensul că se impune admiterea sesizării şi pronunţarea unei decizii potrivit căreia poate fi dispusă încuviinţarea executării silite a unui contract de credit la cererea creditorului cesionar al creanţei, întrucât cesiunea de creanţă nu schimbă caracterul de titlu executoriu al contractului de credit.

4.2. Intimatul Pop Flavius Ştefan nu a exprimat niciun punct de vedere cu privire la chestiunea de drept dedusă judecăţii.

4.3. La data de 10 aprilie 2014, RI Eastern European Finance BV, în calitate de intervenient accesoriu în dosarul Tribunalului specializat Cluj, a formulat, de asemenea, punct de vedere, solicitând, în principal, respingerea sesizării ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, admiterea sesizării. În susţinerea capătului de cerere referitor la respingerea ca inadmisibilă a sesizării, s-a învederat că procedura încuviinţării silite nu are caracter contencios, astfel încât nu este îndeplinită condiţia cu privire la determinarea soluţionării pe fond a cauzei prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, problema de drept identificată nu prezintă caracter de noutate, iar motivaţia Tribunalului specializat Cluj privind “practica neunitară” nu este sustenabilă, deoarece nu corespunde situaţiei de fapt existente la nivelul instanţelor de judecată din ţară. Referitor la problema de drept care face obiectul sesizării, s-a apreciat că nu cesiunea de creanţă este ceea ce se pune în executare, ci contractul de credit, astfel încât nu este necesară învestirea actului respectiv cu formulă executorie si, cu atât mai mult, nu este necesară dobândirea unui titlu executoriu nou, suplimentar contractului de credit, care beneficiază, în puterea legii, de acest caracter.

5. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Opinia exprimată de instanţa de sesizare este cea potrivit căreia, atunci când creditorul care solicită încuviinţarea executării silite a unui contract de credit este cesionarul (în urma încheierii unei cesiuni de creanţă cu instituţia de credit), cererea de încuviinţare a executării silite trebuie respinsă ca neîntemeiată.

În argumentarea acestei opinii, autorul sesizării a apreciat că noţiunea de creanţă, de garanţii, de accesorii priveşte materialitatea, substanţa dreptului dedus judecăţii, iar nu atributul executorialităţii sale, care constituie un aspect de drept procesual, nu un accesoriu al dreptului cedat.

Un asemenea atribut poate fi stabilit exclusiv de către legiuitor şi dacă, în ipoteza contractelor de garanţie reală şi personală aferente contractului de credit, legea a prevăzut în mod expres caracterul de titlu executoriu, în cazul cesiunii de creanţă, el nu a mai fost reglementat.

În acelaşi sens, tribunalul a reţinut că legiuitorul a înţeles să confere caracter de titlu executoriu contractului de credit în considerarea persoanei creditorului, respectiv a instituţiei de credit care acordă împrumutul bancar, titlul executoriu fiind raportat strict cu privire la obiectul său - debitul principal şi accesoriile, precum şi la subiectele sale - instituţia bancară şi debitorul. Totodată, autorul sesizării a învederat că, iniţial, opiniile la nivelul Tribunalului specializat Cluj au fost divergente, pentru ca, apoi, într-o perioadă de timp relativ scurtă, ulterior uniformizării practicii în cadrul acestei instanţe, să se constate existenţa unei practici neunitare la nivelul întregii ţări.

6. Jurisprudenţa Instanţelor naţionale în materie

6.1. Opinia majoritară conturată prin soluţiile pronunţate sau punctele de vedere exprimate de instanţele judecătoreşti a fost în sensul admiterii cererilor de încuviinţare a executării silite a contractelor de credit la cererea creditorilor cesionari, faţă de prevederile art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 1396 din Codul civil de la 1864.

6.2. Într-o opinie minoritară există şi hotărâri judecătoreşti prin care s-a reţinut că nu pot fi încuviinţate cereri privind executarea silită a contractelor de credit la cererea creditorilor cesionari.

7. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

8. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a instituţiei juridice privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar, în subsidiar, în cazul în care se va aprecia că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate, s-a susţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 1396 din Codul civil de la 1864, rezultă că poate fi dispusă încuviinţarea executării silite a unui contract de credit la cererea creditorului cesionar al creanţei.

9. Înalta Curte

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, “Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Aşadar, legiuitorul, în cuprinsul articolului anterior menţionat, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează:

1. existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă;

2. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

3. o chestiune de drept cu caracter de noutate şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare;

4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată.

Procedând, în prealabil, la o analiză asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât tribunalul, legal învestit cu soluţionarea unui apel împotriva unei încheieri date în judecata unei cereri de încuviinţare a executării silite, urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Este îndeplinită, de asemenea, şi condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât, deşi materia executării silite este guvernată de norme procesual civile, sesizarea Tribunalului specializat Cluj aduce în dezbatere natura juridică de titlu executoriu a unui înscris, respectiv a contractului de cesiune de creanţă, în cazul unui contract de credit încheiat de o instituţie bancară, care rămâne guvernat de normele de drept substanţial privind efectele acestui contract. Aşadar, normele de procedură vizează doar formalităţile de executare propriu-zise, iar nu calitatea înscrisului de a constitui titlu executoriu, aceasta presupunând o evaluare prin prisma normelor de drept substanţial. În consecinţă, de lămurirea acestei probleme depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Condiţia necesară pentru declanşarea mecanismului procedural referitoare la existenţa unei chestiuni de drept noi este apreciată ca fiind distinctă de cea care impune ca, asupra respectivei chestiuni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi care nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii, această concluzie desprinzându-se din interpretarea gramaticală a textului de lege anterior menţionat.

În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, se impun o serie de clarificări.

În lipsa unei definiţii a “noutăţii” chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.

Astfel, data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 (1 ianuarie 2007), care a consacrat caracterul de titlu executoriu pentru contractele de credit, coroborată cu anul intrării în vigoare a Codului civil de la 1864 care a reglementat instituţia cesiunii de creanţă, relevă că problema supusă analizei nu este una nouă.

De altfel, contractele de credit nu au dobândit caracterul de titluri executorii doar de la data de 1 ianuarie 2007, ci îl aveau şi în reglementarea anterioară, deoarece Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară - care a fost abrogată prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 - stabilea, în art. 56 alin. 2 (devenit art. 79 alin. 2 în urma republicării din anul 2005), caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit bancar, dar şi ai garanţiilor reale şl personale, constituite în scopul garantării creditului bancar-ceea ce impune concluzia că practica judecătorească, în această materie, este, cel puţin din anul 1998, în mod constant conturată.

Mai mult, prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, s-a stabilit că au caracter de titlu executoriu şi contractele de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a prevederilor legii menţionate.

În acest sens, fără a absolutiza criteriul vechimii şi fără a-l raporta în mod exclusiv la data adoptării actului normativ supus dezbaterii, se apreciază că ceea ce este important sub acest aspect este existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue şi constante în aceasta materie.

Este adevărat că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, dar, în acest din urmă caz, doar dacă o instanţă este chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.

Prin urmare, caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, iar opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

În acest context trebuie notat că însăşi examinarea hotărârilor depuse la dosarul cauzei relevă faptul că marea majoritate a instanţelor apreciază că este admisibilă cererea de încuviinţare a executării silite a contractului de credit formulată de creditorul cesionar, ceea ce face ca nici din această perspectivă cerinţa de noutate a chestiunii de drept să nu fie îndeplinită.

Aceasta deoarece condiţia noutăţii trebuie privită, în contextul legiferării sale, ca unul dintre elementele de diferenţiere între cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legi: are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanţelor judecătoreşti (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariţiei unei astfel de practici (control a priori).

Prin urmare, existenţa deja a unei practici neunitare relevă nu numai că poate fi apelat la mecanismul recursului în interesul legii, ci şi că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, prin urmare, una nouă, ci una care a creat deja divergenţă în jurisprudenţă,

Aşadar, cerinţa noutăţii chestiunii de drept nefiind îndeplinită, devine inutilă examinarea măsurii în care Înalta Curte a statuat asupra acesteia.

Totodată, deşi nu este menţionată expressis verbis ca o condiţie de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă drept obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Se observă că, spre deosebire de legislaţia franceză, care prevede expres condiţia dificultăţii serioase, veritabile şi pe cea a interesului pentru un număr mare de cazuri, pentru sesizarea instanţei supreme, legislaţia internă lasă o largă marjă de apreciere titularilor sesizării sub acest aspect, ceea ce poate determina transformarea mecanismului hotărârii prealabile în reversul său, respectiv într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente sau într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii.

În cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale în scopul determinării măsurii în care cesionarul unei creanţe constatate printr-un contract de credit, căruia legea îi recunoaşte caracterul de titlu executoriu, preia doar creanţa în substanţa sa sau şi atributul executorialităţii contractului de credit.

Chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, aşa cum rezultă din examinarea hotărârilor judecătoreşti puse la dispoziţie de instanţele naţionale, acestea aplicând de o bună perioadă de timp normele de drept în discuţie, stabilindu-le, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare.

Astfel, pentru interpretarea corectă a prevederilor legale în vederea soluţionării cererii de încuviinţare silită, este necesar a se realiza analiza de conţinut a normelor care guvernează regimul juridic al cesiunii de creanţă, în corelare cu cele care instituie caracterul de titlu executoriu contractelor de credit.

În acest sens, încuviinţarea executării silite este numai o procedură de ordin formal, care precede executării propriu-zise, astfel încât se apreciază că problema semnalată nu comportă o reală dificultate care să necesite interpretarea unor texte de lege imperfecte, lacunare ori contradictorii.

Consacrarea, prin art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. În consecinţă, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, aşa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.

Totodată, trebuie subliniat că art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii.

Modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cj titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa.

De asemenea, trebuie reamintite premisele stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, şi anume asigurarea funcţiei mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare, precum şi evitarea paralelismului şi suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii.

Din această perspectivă este evident că procedura pronunţării unei hotărâri prealabile nu este chemată să dea o soluţie unei practici divergente deja existente, astfel cum s-a arătat, ci scopul său este acela de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiţiile restrictive de admisibilitate analizate, rolul unificator a instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în privinţa chestiunilor de drept noi, astfel încât sesizarea nu este admisibilă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, în temeiul art. 521 din acelaşi act normativ,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul specializat Cluj în Dosarul nr. 15.427/211/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 1396 din Codul civil de la 1864, în situaţia în care cererea de încuviinţare a executării silite a unui contract de credit este formulată de creditorul cesionar al creanţei.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2014.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Ileana Peligrad

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 4

din 14 aprilie 2014

 

Dosar nr. 2/1/2014/HP

 

Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului –

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Alina Iuliana Ţuca - judecător la Secţia I civilă - judecător-raportor

Eugenia Puşcaşiu - judecător ta Secţia I civilă

Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secţia I civilă

Bianca Elena Ţăndărescu - judecător la Secţia I civilă

Aurelia Rusu - judecător la Secţia I civilă

Cosmin Horia Mihăianu - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a Ii-a civilă

Constantin Brânzan - judecător la Secţia a II-a civilă

Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secţia a II-a civilă - judecător-raportor

Adriana Chioseaua - judecător la Secţia a II-a civilă

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2/1/2014/HP a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul specializat Cluj în Dosarul nr. 18.785/211/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care cererea de încuviinţare a executării silite a unui contract de credit este formulată de asigurătorul subrogat în drepturile creditorului instituţie bancară.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei au fost depuse: practică judiciară şi raportul întocmit de judecătorii-raportori. Se mai referă că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, şi că au fost dispuse puncte de vedere formulate în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele completului de judecată, a constatat că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

1. Titularul şl obiectul sesizării

Tribunalul specializat Cluj a dispus, prin încheierea din şedinţa publică pronunţată la data de 6 ianuarie 2014, în Dosarul nr. 18.785/211/2013, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care cererea de încuviinţare a executării silite a unui contract de credit este formulată de asigurătorul subrogat în drepturile creditorului instituţie bancară.

2. Expunerea succintă a procesului

Obiectul litigiului îl reprezintă cererea de încuviinţare a executării silite a contractului de credit încheiat la data de 30 octombrie 2007 între B.T. - SA şi debitorul V.D.M., la solicitarea asigurătorului creditor Societatea Comercială G.A. - SA, pentru recuperarea debitului în cuantum de 17.678,71 lei.

Astfel, ca urmare a neachitării în termen a obligaţiilor contractuale, Societatea Comercială G.A. - S.A. a despăgubit B.T. - SA cu suma de 17.678,71 lei, în baza contractului de asigurare şi, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, s-a subrogat în drepturile B.T. - S.A. Împotriva debitorului V.D.M.

Prin încheierea civilă nr. 9.390/CC/19.08.2013, pronunţată în Dosarul nr. 18.785/211/2013, Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând că titlul executoriu de care se prevalează Societatea Comercială G.A. - S.A. nu stabileşte în favoarea acesteia o creanţă certă, lichidă şi exigibilă datorată de debitor, caracterul de titlu executoriu al contractului de credit bancar fiind conferit de lege doar în favoarea băncii împrumutătoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea Societatea Comercială G.A. - SA, care a susţinut că, în cauză, a operat o subrogare legală şi, în consecinţă, creanţa a fost transmisă cu toate garanţiile şi accesoriile sale către asigurător, inclusiv în ceea ce priveşte caracterul executoriu al titlului ce se execută, astfel încât apelanta poate solicita începerea procedurii executării silite împotriva debitorului V.D.M., în baza contractului de credit, fără a fi necesară obţinerea prealabilă a unui alt titlu executoriu.

Tribunalul specializat Cluj, învestit fiind cu soluţionarea apelului, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la Chestiunea de drept dedusă judecăţii, precum şi suspendarea cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

3. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

În actul de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - încheierea civilă din data de 6 ianuarie 2014 -, Tribunalul specializat Cluj a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:

a) De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, depinde soluţionarea apelului declarat de apelanta Societatea Comercială G.A. - SA, întrucât, dacă asigurătorul subrogat în drepturile băncii dobândeşte şi atributul executorialităţii contractului de credit cesionat, acest lucru va influenţa în mod direct şi soluţia ce urmează a fi pronunţată cu privire la cererea de încuviinţare a executării silite.

b) Problema de drept este nouă, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre asupra acestei chestiuni.

Chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă şi, prin raportare la momentul sesizării Tribunalului specializat Cluj cu soluţionarea apelului, noţiunea de “nou” în domeniul problemelor de drept dezlegate de o instanţă de apel fiind apreciată din perspectiva identificării acestei probleme de drept, a cristalizării în timp a unei practici unitare la nivelul Tribunalului specializat Cluj, iniţial opiniile fiind divergente.

c) Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 6 ianuarie 2013.

4. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta Societatea Comercială G.A. - S.A. a susţinut că, operând subrogarea, creanţa a fost transmisă cu toate garanţiile şi accesoriile sale, fiind transmis inclusiv titlul executoriu în original. În opinia sa, contractul de credit îşi menţine caracterul de titlu executoriu şi în ipoteza în care titularul cererii de încuviinţare a executării silite este asigurătorul subrogat în drepturile creditorului instituţie bancară.

Celelalte părţi nu şi-au exprimat opinia cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării.

5. Punctul de vedere al completului de Judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia completului de judecată, soluţia legală cu privire la chestiunea de drept sesizată este aceea potrivit căreia, atunci când creditorul care solicită încuviinţarea executării silite a unui contract de credit este o altă persoană decât creditorul titular al creanţei, în urma subrogării legale a asigurătorului, cererea de încuviinţare a executării silite trebuie respinsă ca neîntemeiată.

În argumentarea acestei opinii s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007. cu modificările şi completările ulterioare, contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de instituţiile de credit constituie titluri executorii.

Aşadar, valoarea de titlu executoriu a unui înscris, altul decât o hotărâre judecătorească, trebuie expres statuată de legiuitor.

Însă, ca instrument juridic care conferă asigurătorului calitatea de creditor al obligaţiei pecuniare, contractul de asigurare nu valorează titlu executoriu, nu are natura juridică a unui contract de garanţie (reală sau personală), ca urmare, nu se poate extrapola caracterul de titlu executoriu prevăzut de art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în privinţa contractului de cesiune de creanţă.

Este adevărat că subrogaţia legală implică transmiterea creanţei împreună cu accesoriile şi garanţiile sale, potrivit art. 1109 din Codul civil de la 1864, aplicabil speţei de faţă.

Noţiunile de “creanţă”, de “garanţii”, de “accesorii” privesc materialitatea, substanţa dreptului dedus judecăţii, iar nu atributul executorialităţii sale, aspect de drept procesual.

Este greşit a interpreta că transferul creanţei implică şi transmiterea valorii sale de titlu executoriu, întrucât caracterul de titlu executoriu al creanţei nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut legal pe care legiuitorul l-a prevăzut expres sau nu. În cazul contractelor de garanţie reală şi personală aferente contractului de credit a fost reglementat în mod expres caracterul de titlu executoriu. În cazul contractului de asigurare nu a fost prevăzut în mod expres caracterul de titlu executoriu, iar creanţa creditoarei izvorăşte din contractul de asigurare.

Legiuitorul a înţeles să confere caracter de titlu executoriu contractului de credit în considerarea persoanei creditorului, respectiv a instituţiei de credit care acordă împrumutul bancar, titlul executoriu fiind raportat strict cu privire la obiectul său - debitul principal şi accesoriile, precum şi la subiectele sale - instituţia bancară şi debitorul.

6. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

6.1. Opinia majoritară conturată prin soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti a fost în sensul dispunerii încuviinţării executării silite a unui contract de credit la cererea asigurătorului subrogat în drepturile creditorului instituţie bancară, faţă de dispoziţiile art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

6.2. Într-o opinie minoritară există şi hotărâri judecătoreşti prin care s-a reţinut că nu poate fi încuviinţată o astfel de solicitare, în sensul unui răspuns negativ referitor la chestiunea de drept invocată.

7. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Instanţa de contencios constituţional a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate în legătură cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv pe cele formulate în legătură cu dispoziţiile art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

8. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. În subsidiar, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării, opinia judecătorilor-raportori a fost că interpretarea dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, este în sensul menţinerii caracterului de titlu executoriu al contractului de credit, inclusiv pentru ipoteza în care titularul cererii de încuviinţare a executării silite este asigurătorul subrogat în drepturile creditorului instituţie bancară.

9. Înalta Curte

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, “Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o Chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Prin această reglementare, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

2. instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

4. soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

5. chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

6. chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând, în prealabil, la o analiză asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele 3 condiţii sunt îndeplinite, întrucât tribunalul, legal învestit cu soluţionarea unui apel împotriva unei încheieri date în judecata unei cereri de încuviinţare a executării silite, urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Este îndeplinită, de asemenea, şi condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât, deşi materia executării silite este guvernată de norme procesual civile, sesizarea Tribunalului specializat Cluj pune în discuţie natura juridică de titlu executoriu a unui înscris, respectiv a contractului de credit, în situaţia în care titularul cererii de încuviinţare a executării silite este asigurătorul subrogat în drepturile creditorului instituţie bancară, ceea ce presupune o evaluare prin prisma normelor de drept substanţial. Prin urmare, de lămurirea acestei probleme depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, se impun o serie de clarificări.

Astfel, în lipsa unei definiţii a “noutăţii” chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.

Sub un prim aspect se constată că data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările ulterioare, care a consacrat caracterul de titlu executoriu pentru contractele de credit, coroborată cu anul intrării în vigoare a Legii nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, care a reglementat prin art. 22 un caz de subrogaţie legală în materia asigurărilor, relevă că problema supusă analizei nu este una nouă.

De altfel, contractele de credit nu au dobândit caracterul de titluri executorii doar de la data de 1 ianuarie 2007, ci II aveau şi în reglementarea anterioară, deoarece Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară - care a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 - stabilea, în art. 56 alin. 2 (devenit art. 79 alin. 2 în urma republicării din anul 2005), caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit bancar, dar şi al garanţiilor reale şi personale, constituite în scopul garantării creditului bancar - ceea ce impune concluzia că practica judecătorească, în această materie, este, cel puţin din anul 1998, în mod constant conturată.

Mai mult, prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, s-a stabilit că au caracter de titlu executoriu şi contractele de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a prevederilor legii menţionate.

În acest sens, fără a absolutiza criteriul vechimii şi fără a-l raporta în mod exclusiv la momentul adoptării actului normativ vizat, se constată că ceea ce prezintă importantă sub acest aspect este existenţa şi dezvoltarea unei practici judiciare constante în această materie.

Trebuie menţionat că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia însă ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.

Prin urmare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

Or, din examinarea hotărârilor judecătoreşti depuse la dosarul cauzei rezultă că marea majoritate a instanţelor apreciază că este admisibilă cererea de încuviinţare a executării silite a contractului de credit formulată de asigurătorul subrogat în drepturile creditorului, ceea ce face ca nici din această perspectivă cerinţa de noutate a chestiunii de drept să nu fie îndeplinită.

Aceasta deoarece condiţia noutăţii trebuie privită, în contextul legiferării sale, ca unul dintre elementele de diferenţiere între cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanţelor judecătoreşti (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariţiei unei astfel de practici (control a priori).

Prin urmare, existenţa deja a unei practici neunitare relevă nu numai că poate fi apelat la mecanismul recursului în interesul legii, ci şi că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, prin urmare, una nouă, ci una care a creat deja divergenţă în jurisprudenţă.

Totodată, deşi nu este menţionată expressis verbis ca o condiţie de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă drept obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Se observă că, spre deosebire de legislaţia franceză, care prevede expres condiţia dificultăţii serioase, veritabile şi pe cea a interesului pentru un număr mare de cazuri, pentru sesizarea instanţei supreme, legislaţia internă lasă o largă marjă de apreciere titularilor sesizării sub acest aspect, ceea ce poate determina transformarea mecanismului hotărârii prealabile în reversul său, respectiv într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente sau într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii.

În cazul supus analizei, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale în scopul determinării măsurii în care asigurătorul care se subrogă în drepturile creditorului instituţie bancară poate să solicite încuviinţarea executării silite a unui contract de credit întocmai ca şi creditorul în drepturile căruia se subrogă, respectiv dacă preia doar creanţa în substanţa sa sau şi atributul executorialităţii contractului de credit.

Chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, aşa cum rezultă din examinarea hotărârilor judecătoreşti puse la dispoziţie de instanţele naţionale, acestea aplicând de o bună perioadă de timp normele de drept în discuţie şi stabilindu-le, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare.

Astfel, pentru interpretarea corectă a prevederilor legale în vederea soluţionării cererii de încuviinţare silită, este necesar a se realiza analiza de conţinut a normelor care guvernează regimul juridic al subrogaţiei legale, în corelare cu cele care instituie caracterul de titlu executoriu contractelor de credit.

În acest sens, încuviinţarea executării silite este numai o procedură de ordin formal, care precede executării propriu-zise, astfel încât se apreciază că problema semnalată nu comportă o reală dificultate care să necesite interpretarea unor texte de lege imperfecte, lacunare ori contradictorii.

Consacrarea, prin art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. În consecinţă, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, aşa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin subrogaţie.

Totodată, trebuie subliniat că art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii.

Modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, întrucât asigurătorul plătitor subrogat în drepturile creditorului din contractul de credit beneficiază de executabilitatea contractului de credit astfel preluat, având în vedere însăşi natura juridică a subrogaţiei, respectiv aceea de mod de transmitere a obligaţiilor, astfel încât creditorul subrogat dobândeşte toate drepturile creditorului plătit în legătură cu creanţa.

De asemenea, trebuie reamintite premisele stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, şi anume asigurarea funcţiei mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare, precum şi evitarea paralelismului şi suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii.

Din această perspectivă este evident că procedura pronunţării unei hotărâri prealabile nu este chemată să dea o soluţie unei practici divergente deja existente, astfel cum s-a arătat, ci scopul său este acela de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiţiile restrictive de admisibilitate analizate, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în privinţa chestiunilor de drept noi, astfel încât sesizarea nu este admisibilă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul specializat Cluj în Dosarul nr. 18.785/211/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care cererea de încuviinţare a executării silite a unui contract de credit este formulată de asigurătorul subrogat în drepturile creditorului instituţie bancară.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2014.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.