MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 448/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 448         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 19 iunie 2014

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

74. - Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Consiliul de Miniştri al Republicii Albania privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 14 noiembrie 2013

 

Acord între Guvernul României şi Consiliul de Miniştri al Republicii Albania privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate

 

450. - Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Consiliul de Miniştri al Republicii Albania privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 14 noiembrie 2013

 

DECIZII ALE SENATULUI

 

            8. - Decizie privind asigurarea conducerii Senatului în perioada 19-20 iunie 2014

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

            Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

            Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

            Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate ia art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

496. - Hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Covasna de către doamna Gheorghiu Georgeta

 

497. - Hotărâre privind exercitarea, cu caracter temporar, în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Covasna de către domnul Cucu Sebastian

 

498. - Hotărâre privind constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu ale unui înalt funcţionar public

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

758/342. - Ordin al ministrului economiei şi al ministrului delegat pentru energie privind modificarea unor ordine în sensul prelungirii perioadei de implementare

 

813. - Ordin al ministrului delegat pentru buget privind stabilirea nivelului comisioanelor de analiză şi/sau de gestiune în cadrul programului “Prima casă”, Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, Programului privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală şi al Programului privind creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU ADMINISTRARE SI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII

 

            852. - Decizie privind modificarea şi completarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 551/2012 privind stabilirea tarifului de utilizare a spectrului

 

ACTE ALE COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMÂNIA

 

            4. - Decizie privind eliberarea adeverinţei ce atestă că titularul nu deţine calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Consiliul de Miniştri al Republicii Albania privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 14 noiembrie 2013

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se ratifică Acordul dintre Guvernul României şi Consiliul de Miniştri al Republicii Albania privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 14 noiembrie 2013.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 10 iunie 2014.

Nr. 74.

 

ACORD

între Guvernul României şi Consiliul de Miniştri al Republicii Albania privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate

 

Guvernul României şi Consiliul de Miniştri al Republicii Albania, denumite în continuare părţi,

în scopul asigurării protecţiei reciproce a tuturor informaţiilor clasificate cărora li s-a atribuit un nivel de clasificare de securitate în statul uneia dintre părţi şi care au fost transmise statului celeilalte părţi,

dorind să stabilească regulile de protecţie reciprocă a informaţiilor clasificate care se vor extinde asupra tuturor acordurilor de cooperare ce urmează a fi încheiate între părţi şi asupra contractelor ce vor fi încredinţate între persoanele juridice de drept public sau privat din statele părţilor şi care implică schimbul de informaţii clasificate,

            au convenit următoarele:

 

ARTICOLUL 1

Domeniul de aplicare

 

(1) Prezentul acord constituie baza legală a tuturor activităţilor ce implică schimbul de informaţii clasificate între părţi referitor la:

a) cooperarea dintre părţi în domeniul apărării naţionale şi orice alte aspecte legate de securitatea naţională;

b) cooperarea, proiectele comune, contractele sau oricare alte raporturi între organismele de stat sau alte persoane de drept public sau privat din statele părţilor în domeniul apărării naţionale şi orice alte aspecte privind securitatea naţională;

c) vânzare de echipamente, produse şi know-how.

(2) Prezentul acord nu va fi invocat de niciuna dintre părţi pentru a obţine informaţiile clasificate pe care cealaltă parte Ie-a primit de la un terţ.

            (3) Prezentul acord nu va afecta obligaţiile celor două părţi ce derivă din alte acorduri internaţionale şi nu va fi folosit împotriva intereselor, securităţii şi integrităţii teritoriale ale altor state.

 

ARTICOLUL 2

Definiţii

 

În sensul prezentului acord:

a) informaţie clasificată înseamnă orice informaţie, document sau material, care, indiferent de forma acesteia, necesită protecţie împotriva dezvăluirii sau distrugerii neautorizate, însuşirii ilegale, deteriorării sau pierderii şi care a fost desemnată ca atare în baza legislaţiei din statul uneia dintre părţi;

b) contract/subcontract clasificat înseamnă un contract/subcontract care conţine sau implică acces la informaţii clasificate;

c) nivel de clasificare de securitate înseamnă o categorie care, în conformitate cu legislaţia naţională, indică importanţa informaţiilor clasificate şi determină anumite restricţii privind accesul la aceste informaţii, măsuri de protecţie şi marcaje;

d) incident de securitate înseamnă o acţiune sau o omisiune contrară legislaţiei naţionale sau reglementărilor de securitate ale oricăreia dintre părţi care are sau poate avea ca rezultat dezvăluirea sau distrugerea neautorizată, însuşirea ilegală, deteriorarea sau pierderea informaţiilor clasificate;

e) certificat de securitate a personalului înseamnă un document emis în baza unei proceduri de investigare şi prin care se determină loialitatea şi credibilitatea unei persoane, se confirmă îndeplinirea condiţiilor prevăzute în legislaţia naţională şi pe baza căruia se acordă persoanei respective accesul la informaţii cu un anumit nivel de clasificare de securitate;

f) certificat de securitate industrială înseamnă un document acordat de autoritatea competentă de securitate, prin care se atestă că o persoană juridică este abilitată să participe la activităţi precontractuale sau să deruleze contracte/subcontracte clasificate, în conformitate cu legislaţia naţională respectivă;

g) parte emitentă înseamnă partea, inclusiv persoane juridice de drept public sau privat din statul părţii respective, care emite informaţiile clasificate;

h) partea primitoare înseamnă partea, inclusiv persoane de drept public sau privat din statul părţii respective, care primeşte informaţiile clasificate;

            i) terţ înseamnă orice stat, organizaţie internaţională, persoană juridică de drept public sau privat care nu este parte la acest acord.

 

ARTICOLUL 3

Nivelurile de clasificare de securitate

 

Părţile au stabilit următoarea echivalenţă a nivelurilor de clasificare de securitate naţionale:

 

Pentru Guvernul României

Echivalentul în limba engleză

Pentru Consiliul de Miniştri din Republica Albania

STRICT SECRET DE IMPORTANTĂ DEOSEBITĂ

TOP SECRET

TEPËR SEKRET

STRICT SECRET

SECRET

SEKRET

SECRET

CONFIDENŢIAL

KONFIDENCIAL

SECRET DE SERVICIU

RESTRICTED

I KUFIZUAR

 

 

ARTICOLUL 4

Autorităţile competente de securitate

 

(1) Autorităţile competente de securitate din statele părţilor autorizate să implementeze măsurile de protecţie a informaţiilor clasificate sunt:

 

în România

în Republica Albania

GUVERNUL ROMÂNIEI OFICIUL REGISTRULUI NATIONAL AL INFORMAŢIILOR SECRETE DE STAT

Government of România

National Registry Office for Classified Information

DREJTORIA E SIGURIMIT TË INFORMACIONIT TË KLASIFIKUAR

- ne varesi te Kryeministrit

Classified Information Security Directorate

- Prime-minister Office

 

            (2) Autorităţile competente de securitate se vor informa reciproc despre orice modificare relevanta survenită în datele oficiale de contact.

 

ARTICOLUL 5

Accesul la informaţii clasificate

 

(1) Accesul la informaţiile clasificate SECRET/KONFIDENCIAL/CONFIDENTIAL şi de nivel superior se va limita numai la persoanele care, în vederea îndeplinirii îndatoririlor oficiale şi a sarcinilor de serviciu, necesită acces la aceste informaţii şi cărora li s-au acordat certificate de securitate a personalului.

(2) Accesul la informaţiile clasificate SECRET DE SERVICIU/I KUFIZUAR/RESTRICTED se va limita numai la persoanele care, în vederea îndeplinirii îndatoririlor oficiale şi a sarcinilor de serviciu, necesită acces la aceste informaţii şi cu condiţia ca persoanele respective să îndeplinească cerinţele pentru acces la aceste informaţii clasificate în conformitate cu legislaţiile naţionale ale părţilor. (3) Partea primitoare:

a) nu va transmite informaţii clasificate unui terţ fără consimţământul prealabil scris al părţii emitente;

b) va asigura pentru toate informaţiile clasificate primite acelaşi nivel de protecţie ca şi pentru informaţiile naţionale clasificate având nivel de clasificare de securitate echivalent, în conformitate cu art. 3;

c) nu va folosi informaţiile clasificate în alte scopuri decât cele pentru care au fost furnizate;

d) va respecta drepturile de proprietate intelectuală care implică informaţii clasificate;

            e) nu va declasifica şi nu va scădea nivelul de clasificare de securitate al informaţiilor clasificate primite fără consimţământul prealabil scris al părţii emitente sau la cererea acesteia.

 

ARTICOLUL 6

Transmiterea informaţiilor clasificate

 

(1) Informaţiile clasificate vor fi transmise prin canale diplomatice, curieri militari sau alte mijloace convenite de autorităţile competente de securitate. Autoritatea competentă de securitate a părţii primitoare va confirma în scris primirea informaţiilor clasificate.

(2) Dacă există un volum mare de informaţii clasificate ce trebuie transmis, autorităţile competente de securitate vor conveni şi vor aproba mijloacele de transport, traseul şi măsurile de securitate pentru fiecare caz în parte,

(3) Informaţiile clasificate vor fi transmise electronic numai în formă criptată prin utilizarea dispozitivelor criptografice certificate şi convenite de autorităţile competente de securitate.

            (4) Partea emitentă va informa partea primitoare asupra condiţiilor suplimentare de transmitere sau de limitare a utilizării informaţiilor clasificate transmise.

 

ARTICOLUL 7

Marcarea informaţiilor clasificate

 

(1) Partea primitoare va marca informaţiile clasificate transmise de partea emitentă cu nivelul de clasificare de securitate naţional corespunzător, conform echivalenţelor stabilite în art. 3.

(2) Multiplicările şi traducerile informaţiilor clasificate primite vor fi marcate şi gestionate în acelaşi mod ca şi informaţiile clasificate originale.

(3) Cerinţele referitoare la marcaj se vor aplica şi informaţiilor clasificate generate în legătură cu un contract/subcontract clasificat.

            (4) Partea emitentă va informa partea primitoare asupra oricăror modificări survenite în nivelul de clasificare de securitate al informaţiilor clasificate transmise.

 

ARTICOLUL 8

Multiplicarea şi traducerea informaţiilor clasificate

 

(1) Informaţiile STRICT SECRET DE IMPORTANŢA DEOSEBITĂ/TEPER SEKRET/TOP SECRET vor putea fi traduse şi multiplicate numai cu acordul prealabil scris al autorităţii competente de securitate din statul părţii emitente.

(2) în cazul multiplicării informaţiilor clasificate, nivelul de clasificare de securitate original al acestora va fi de asemenea multiplicat.

(3) Toate traducerile informaţiilor clasificate vor fi efectuate de persoane care deţin certificate de securitate a personalului. Traducerile vor fi marcate cu acelaşi marcaj al nivelului de clasificare de securitate ca şi originalul şi vor conţine o adnotare În limba în care au fost traduse, prin care se va indica faptul că acestea conţin informaţii clasificate ale părţii emitente.

            (4) Toate multiplicările şi traducerile informaţiilor clasificate vor fi supuse aceloraşi măsuri de protecţie ca şi informaţiile originale. Numărul de copii se va limita la cel necesar pentru scopurile oficiale.

 

ARTICOLUL 9

Distrugerea informaţiilor clasificate

 

(1) Informaţiile clasificate vor fi distruse în conformitate cu legislaţia naţională a părţii primitoare astfel încât reconstrucţia parţială sau totală a acestora să nu fie posibilă.

(2) Informaţiile clasificate pot fi distruse numai cu acordul prealabil scris sau la cererea părţii emitente.

            (3) Partea primitoare va informa în scris partea emitentă cu privire la distrugerea informaţiilor clasificate.

(4) Informaţiile STRICT SECRET DE IMPORTANŢĂ DEOSEBITĂ/TEPER SEKRET/TOP SECRET nu vor fi distruse, ci returnate părţii emitente.

(5) în cazul în care este imposibilă protejarea sau returnarea informaţiilor clasificate generate sau transmise în baza acestui acord, acestea vor fi distruse imediat. Partea primitoare va notifica în scris, în timp util, partea emitentă cu privire la distrugerea informaţiilor clasificate.

 

ARTICOLUL 10

Cooperarea de securitate

 

(1) Părţile îşi vor recunoaşte reciproc certificatele de securitate a personalului şi certificatele de securitate industrială emise pentru cetăţenii şi persoanele juridice din statele părţilor, în conformitate cu legislaţiile lor naţionale, în ceea ce priveşte accesul la informaţiile clasificate schimbate în baza acestui acord.

(2) Autorităţile competente de securitate se vor informa reciproc asupra oricăror modificări privind certificatele de securitate a personalului şi certificatele de securitate industrială care au legătură cu activităţile desfăşurate în baza prezentului acord, în special dacă au fost revocate sau dacă a fost scăzut nivelul de clasificare de securitate la care acestea acordă acces.

(3) La cerere, autorităţile competente de securitate ale părţilor, respectând legislaţiile lor naţionale, îşi vor acorda asistenţă reciprocă pe parcursul procedurilor de vetting în vederea emiterii certificatelor de securitate a personalului şi a certificatelor de securitate industrială pentru propriii cetăţeni care locuiesc pe teritoriul statului celeilalte părţi sau pentru obiectivele industriale amplasate pe teritoriul statului celeilalte părţi.

(4) în vederea realizării şi menţinerii unor standarde de securitate similare, autorităţile competente de securitate îşi vor furniza reciproc, la cerere, informaţii referitoare la standardele, procedurile şi practicile naţionale de securitate pentru protecţia informaţiilor clasificate ale părţii respective. În acest sens, autorităţile competente de securitate pot conveni asupra efectuării unor vizite reciproce.

(5) Dacă este necesar, autorităţile competente de securitate pot încheia aranjamente de securitate pe aspecte tehnice specifice privind implementarea prezentului acord.

            (6) Serviciile de securitate şi de informaţii din statele părţilor pot coopera şi schimba direct informaţii operative şi/sau de securitate, în conformitate cu legislaţia naţională.

 

ARTICOLUL 11

Vizite

 

(1) Vizitele ce implică acces la informaţii clasificate efectuate de cetăţenii din statul unei părţi pe teritoriul statului celeilalte părţi sunt supuse consimţământului prealabil scris al autorităţilor competente de securitate sau se desfăşoară în alt mod agreat între acestea.

(2) Cererea de vizită va fi înaintată prin intermediul autorităţilor competente de securitate cu cel puţin douăzeci de zile înainte de vizită. În situaţii de urgenţă, cererile de vizită pot fi aranjate direct între autorităţile competente de securitate.

(3) Cererea de vizită va cuprinde:

a) numele şi prenumele vizitatorului, data şi locul naşterii, cetăţenia, numărul paşaportului sau al cărţii de identitate;

b) numele instituţiei, obiectivului sau organizaţiei de care aparţine sau al cărei reprezentant este vizitatorul;

c) numele şi adresa instituţiei, obiectivului sau organizaţiei ce urmează a fi vizitată;

d) confirmarea deţinerii certificatului de securitate a personalului de către vizitator, valabilitatea acestuia şi nivelul de clasificare de securitate până la care acesta poate acorda acces vizitatorului;

e) obiectul şi scopul vizitei/vizitelor;

f) data şi durata estimată a vizitei/vizitelor solicitate, iar în cazul vizitelor repetate se va menţiona întreaga perioadă a vizitelor;

g) numele şi numărul de telefon ale persoanei de contact din cadrul instituţiei, obiectivului sau organizaţiei ce urmează a fi vizitată, contactele anterioare şi orice alte informaţii utile pentru justificarea vizitei sau vizitelor;

h) data, semnătura şi ştampila autorităţii competente de securitate.

(4) Autoritatea competentă de securitate a părţii care primeşte cererea de vizită va informa, în timp util, autoritatea competentă de securitate a părţii solicitante cu privire la decizia luată.

(5) După aprobarea vizitei, autoritatea competentă de securitate a părţii gazdă va transmite funcţionarului de securitate din instituţia, obiectivul sau organizaţia ce urmează a fi vizitată un exemplar al cererii de vizită.

(6) Valabilitatea autorizaţiei de vizită nu va depăşi douăsprezece luni.

(7) în cazul unui contract/subcontract clasificat, părţile pot conveni asupra stabilirii unor liste cu persoanele autorizate să efectueze vizite repetate. Aceste liste sunt valabile pentru o perioadă iniţială de douăsprezece luni. Alte detalii privind vizitele repetate pot fi aranjate direct între reprezentanţii organizaţiilor implicate, în conformitate cu termenii şi condiţiile convenite.

            (8) Părţile vor garanta protecţia datelor personale ale vizitatorilor, în conformitate cu legislaţiile naţionale respective.

 

ARTICOLUL 12

Contracte clasificate

 

(1) în cazul în care o parte sau o persoană juridică de drept public sau privat din statul său intenţionează să încredinţeze un contract/subcontract clasificat ce urmează a se derula pe teritoriul statului celeilalte părţi, atunci partea din statul în care se derulează contractul îşi va asuma responsabilitatea de a proteja informaţiile clasificate legate de contract, în conformitate cu legislaţia sa naţională.

(2) La cerere, autorităţile competente de securitate vor confirma deţinerea certificatelor de securitate industrială şi a certificatelor de securitate a personalului de către contractanţii propuşi şi de persoanele participante la activităţile precontractuale sau la implementarea contractelor/ subcontractelor clasificate.

(3) Fiecare contract/subcontract clasificat încheiat între contractanţii părţilor, în baza prevederilor acestui acord, va cuprinde o anexă de securitate corespunzătoare în care sunt menţionate cel puţin următoarele aspecte:

a) lista informaţiilor clasificate gestionate în cadrul contractului/subcontractului clasificat şi nivelurile de clasificare de securitate ale acestora;

b) procedura de comunicare a modificărilor apărute în nivelurile de clasificare de securitate ale informaţiilor transmise;

c) canalele de comunicare şi mijloacele de transmitere electromagnetică;

d) procedura de transport al informaţiilor clasificate;

e) autorităţile competente responsabile de coordonarea protecţiei informaţiilor clasificate gestionate în cadrul contractului/subcontractului clasificat;

f) obligaţia de a informa despre orice incident de securitate survenit efectiv sau posibil.

(4) Un exemplar al anexei de securitate a oricărui contract/subcontract clasificat va fi transmis autorităţii competente de securitate a părţii pe teritoriul căreia urmează să se deruleze contractul/subcontractul clasificat în vederea asigurării unui control de securitate corespunzător.

(5) Orice subcontractant trebuie să îndeplinească aceleaşi obligaţii de securitate ca şi contractantul.

            (6) Autorităţile competente de securitate pot conveni asupra unor vizite reciproce în vederea analizării eficienţei măsurilor adoptate de contractant sau subcontractant pentru protecţia informaţiilor clasificate gestionate în contractul/subcontractul clasificat.

(7) Contractele/Subcontractele clasificate încredinţate contractanţilor şi care implică informaţii clasificate de nivel SECRET DE SERVICIU/1 KUFIZUAR/RESTRICTED vor conţine o clauză în care sunt specificate măsurile minime ce urmează a fi implementate pentru protecţia acestei categorii de informaţii clasificate.

(8) Alte proceduri detaliate referitoare la contractele/ subcontractele clasificate pot fi stabilite şi convenite între autorităţile competente de securitate ale părţilor.

 

ARTICOLUL 13

Incidentul de securitate

 

(1) în cazul unui incident de securitate, autoritatea competentă de securitate a părţii primitoare va informa imediat, în scris, autoritatea competentă de securitate a părţii emitente şi va asigura investigaţia corespunzătoare. Dacă va fi necesar, părţile vor coopera pe parcursul investigaţiei.

(2) în situaţia în care incidentul de securitate are loc pe teritoriul unui stat terţ, autoritatea competentă de securitate a părţii care a transmis informaţiile va acţiona conform alin. (1).

            (3) în oricare dintre cazuri, autoritatea competentă de securitate a părţii primitoare va informa în scris autoritatea competentă de securitate a părţii emitente cu privire la circumstanţele producerii incidentului de securitate, întinderea prejudiciului, măsurile adoptate pentru diminuarea prejudiciului şi rezultatul investigaţiei. Notificarea respectivă trebuie să cuprindă suficiente detalii pentru ca partea emitentă să poată evalua pe deplin consecinţele.

 

ARTICOLUL 14

Cheltuieli

 

            Fiecare parte va suporta cheltuielile proprii generate de implementarea prezentului acord.

 

ARTICOLUL 15

Dispoziţii finale

 

(1) Prezentul acord intră în vigoare la data primirii ultimei notificări scrise prin care părţile se informează, pe canale diplomatice, asupra faptului că au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de legislaţia naţională pentru intrarea în vigoare a acestui acord.

(2) Prezentul acord se încheie pe o perioadă nedeterminată de timp. Acesta poate fi denunţat de oricare dintre părţi prin notificarea în scris a celeilalte părţi cu 6 (şase) luni în avans referitoare la denunţarea acordului.

(3) Chiar şi în situaţia denunţării prezentului acord, toate informaţiile clasificate transmise în baza acestuia vor continua să fie protejate în conformitate cu prevederile acordului până când partea emitentă dispensează partea primitoare de această obligaţie.

(4) Părţile se vor informa reciproc, cu promptitudine, asupra oricăror modificări survenite în legislaţiile naţionale ale acestora care ar putea afecta protecţia informaţiilor clasificate schimbate sau generate în baza acestui acord.

(5) Prezentul acord poate fi amendat pe baza consimţământului reciproc, scris, al părţilor. Modificările respective vor intra în vigoare în conformitate cu alin. (1)

(6) Orice diferend privind interpretarea sau implementarea acestui acord se va soluţiona prin consultări între părţi, fără a se apela la o altă jurisdicţie.

(7) Orice alte aspecte tehnice privind cooperarea pot fi aranjate prin consimţământul reciproc al părţilor.

           

Încheiat la Bucureşti la 14 noiembrie 2013, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, albaneză şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergenţe de interpretare, textul în limba engleză va prevala.

 

 

Pentru Guvernul României,

Marius Petrescu,

secretar de stat,

directorul general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat

Pentru Consiliul de Miniştri al Republicii Albania,

Shyqyri Dekavelli,

Directorul Direcţiei pentru Securitatea Informaţiilor Clasificate Autoritatea Naţională de Securitate

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Consiliul de Miniştri al Republicii Albania privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 14 noiembrie 2013

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Consiliul de Miniştri al Republicii Albania privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 14 noiembrie 2013, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti. 10 iunie 2014.

Nr. 450.

 

DECIZII ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

DECIZIE

privind asigurarea conducerii Senatului în perioada 19-20 iunie 2014

 

În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

 

preşedintele Senatului decide;

 

Articol unic. - În perioada 19-20 iunie 2014, conducerea Senatului va fi asigurată de domnul senator Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Senatului.

 

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTONPOPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 17 iunie 2014.

Nr. 8.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 187

din 3 aprilie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Mariea Lucia Fărcuţiu şi Societatea Comercial㠓Real Grup Invest - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 21.157/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 498D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 499D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Sorin Mihăilescu în Dosarul nr. 13.805/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

4. La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, fiind reprezentat de avocatul Ada Stănescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Municipiul Bucureşti, prin Primarul general, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Preşedintele dispune să se facă apelul în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 500D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Maria Ghia şi Societatea Comercială Real Grup Invest - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.734/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

6. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

7. Preşedintele dispune să se facă apelul în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 501 D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Cristian Vârban în Dosarul nr. 54.684/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

8. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

9. Preşedintele dispune să se facă apelul în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 502D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Sofia Mang şi Societatea Comercial㠓Real Grup Invest - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4007/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

10. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

11. Preşedintele dispune să se facă apelul în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 513D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Victor Cearîcu şi Ştefăniţă Mircea Cearîcu în Dosarul nr. 33.425/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

12. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

13. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 583D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Cătălina Ionescu şi Luminiţa Ionescu în Dosarul nr. 55.826/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

14. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

15. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în Dosarele nr. 498D/2013, nr. 499D/2013, nr. 500D/2013, nr. 501 D/2013, nr. 502D/2013, nr. 513D/2013 şi nr. 583D/2013, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

16. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

17. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 499D/20Î3, nr. 500D/2013, nr. 501 D/2013, nr. 502D/2013, nr. 513D/2013 şi nr. 583D/2013 la Dosarul nr. 498D/2013, care este primul înregistrat.

18. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 499D/2013, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, din interpretarea art. 4 al Legii nr. 165/2013, dispoziţiile acestui act normativ se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, ceea ce, în opinia sa, contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii civile, constituind, totodată, o ingerinţă în dreptul de proprietate privată, cu încălcarea art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie.

19. De asemenea, susţine că, prin conţinutul său, art. 4 din Legea nr. 165/2013 instituie o ingerinţă a legislativului în puterea judecătorească, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 6/1992, prin care s-a reţinut că o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi.

20. Reprezentantul Ministerului Public arată că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Având în vedere acest aspect, Ministerul Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013.

21. Referitor la celelalte critici de neconstituţionalitate formulate în cauză, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013, şi ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31, art. 32, art. 34 şi art. 35 din acelaşi act normativ.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

22. Prin încheierea din 7 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 21.157/3/2012, şi încheierile din 21 iunie 2013, pronunţate în dosarele nr. 8.734/3/2012 şi nr. 4.007/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Mariea Lucia Fărcuţiu, de Maria Ghia, Sofia Mang şi Societatea Comercial㠓Real Grup Invest” - S.A. din Bucureşti în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri privind acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

23. Prin încheierea din 21 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 13.805/3/2012, şt Sentinţa civilă nr. 1.325 din 20 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 33.425/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Sorin Mihăilescu, Victor Cearîcu şi Ştefăniţă Mircea Cearîcu în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri privind acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

24. Prin încheierea din 21 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 54.684/3/2010, şi încheierea din 6 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 55.826/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Cristian Vârban, Cătălina Ionescu şi Ionescu Luminiţa în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri privind acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

25. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la critica prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013, autorii acesteia susţin că raporturile juridice născute înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, referitoare la înstrăinarea de către titular a drepturilor cuvenite în temeiul legilor de restituire a proprietăţilor, sunt rezultatul unor conduite pe care subiecţii acestor raporturi juridice au adoptat-o sub protecţia art. 1391 şi art. 1392 din Codul civil din 1864, referitoare la cesiunea de creanţă, “În condiţiile în care legile proprietăţii reprezentau o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale”. Astfel, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate ignoră ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice dintre titularii drepturilor de proprietate şi dobânditorii acestor drepturi, moment în care era aplicabil principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, spre deosebire de Legea nr. 165/2013 care schimbă acest principiu, înlocuindu-l prin compensarea prin puncte. Se mai arată că actele de înstrăinare a drepturilor acordate în temeiul legilor de restituire au fost încheiate în mod legal, în conformitate cu principiul libertăţii contractuale şi fără a aduce atingere intereselor legitime ale altor persoane, dobânditorii drepturilor transmise având speranţa legitimă că vor intra în posesia bunurilor, conform principiului securităţii juridice.

26. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate creează o discriminare între persoanele îndreptăţite ia restituire, sancţionându-i pe cei care au decis să îşi înstrăineze dreptul, iar conţinutul dreptului de proprietate al persoanei fizice, de a se folosi de proprietatea sa şi de a dispune liber de aceasta, este grav afectat, prin “nesocotirea libertăţii de a dispune de dreptul de proprietate, limitând acest drept la procentul de 15% din dreptul de proprietate”, ceea ce echivalează cu o expropriere, lipsită de o cauză de utilitate publică.

27. Referitor la prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013, autorii excepţiei susţin că acest text de lege încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4), în sensul că legislativul afectează puterea judecătorească, lăsând caduce hotărârile definitive pronunţate de aceasta.

28. De asemenea, se susţine că prevederile art. 4 teza a două raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, arată că interpretarea art. 4 din Legea nr. 165/2013 impune aplicabilitatea acestor prevederi legale doar în procesul de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, respectiv procedurilor de stabilire a măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor ale căror cereri au fost formulate şi depuse în termenul legal. Această interpretare este indusă şi de faptul că niciuna din prevederile Legii nr. 10/2010 nu a fost abrogată sau modificată, înţelegând prin aceasta că prevederile art. 25 din această lege rămân în continuare aplicabile, astfel că în procedura administrativă obligativitatea unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, subzistă în continuare. Aşa fiind, autorii excepţiei apreciază că prevederile art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin extinderea aplicabilităţii lor şi asupra cererilor aflate pe rolul instanţelor la data de 20 mai 2013, care au ca obiect soluţionarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

29. Autorii excepţiei apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001, creând inegalităţi majore între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege. În acest sens, apreciază că, instituind termene diferite de soluţionare a notificărilor, se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, dat fiind faptul că beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei care sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi. În acest context, arată că cetăţenii care au promovat acţiuni în justiţie pentru soluţionarea notificărilor anterior apariţiei Legii nr. 165/2013, având în prezent cauzele pe rol, sunt în mod evident dezavantajaţi prin aplicarea legii noi sub aspectul termenelor impuse de art. 33-35 ale acestei legi, faţă de cei ale căror notificări au fost soluţionate deja pe fond, în procedura administrativă sau judiciară, chiar dacă aceştia din urmă nu au primit efectiv măsurile reparatorii.

30. Autorii excepţiei susţin că prevederile art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale şi în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Arată că dreptul de acces la justiţie permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar caracterul legitim sau nelegitim al cererilor va fi apreciat în urma judecării lor şi va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiţie, drept a cărui exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate. Or, restrângerea exerciţiului acestui drept poate avea loc doar în condiţiile reglementate de art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, afectivitatea dreptului de acces la justiţie şi termenul rezonabil de soluţionare a cererilor formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001, sunt încălcate de prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, în condiţiile în care accesul la justiţie este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24 sau 36 de luni, ce încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.

31. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă consideră că textele de lege criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate.

32. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

33. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată. În acest sens, arată că, după cum se prevede expres în cuprinsul art. 4 din Legea nr. 165/2013, sub incidenţa noii legi intră cererile formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzele aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului, suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Mana Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a legii. Având în vedere că vechile reglementări în materie s-au dovedit a fi ineficiente, legiuitorul a decis, prin prevederi exprese, ca sfera de aplicare a noii legi să cuprindă cererile nesoluţionate până la data intrării în vigoare a noii reglementări, înlăturând orice potenţial conflict al aplicării legii în timp. Tot astfel, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, Curtea a reţinut c㠓o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.”

34. De asemenea, Guvernul apreciază că soluţia instituită de legiuitor nu contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, dat fiind că textele de lege criticate se aplică în mod egal, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, tuturor persoanelor ale căror cereri, vizând reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor reparatorii, nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a noii legi.

35. Guvernul apreciază, totodată, că este neîntemeiată şi susţinerea privind încălcarea art. 21 din Constituţie, întrucât legea prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti atât în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege. Mai mult, în aceste cazuri instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prevăzute de noua reglementare.

36. Referitor ia încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Guvernul apreciază că prevederile Legii nr. 165/2013, atât în ceea ce priveşte măsurile privind urgentarea soluţionării cererilor de retrocedare (art. 32-35), cât şi cele cu privire la aplicabilitatea legii cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţei, nu constituie o încălcare a dreptului de proprietate.

37. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 4 raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, întrucât dispoziţiile legale criticate se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a legii. Acestea au caracter retroactiv, deoarece acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Mai mult, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se ţină seamă atât de prioritatea noii legi faţă de cea veche, dar şi de siguranţa raporturilor sociale, care presupune ca acestea să nu fie desfiinţate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială. În plus, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziţii pentru situaţiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi. Prin urmare, noua lege nu poate interveni asupra proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanţelor, întrucât o astfel de modificare nu face decât să creeze confuzii în înţelegerea şi aplicarea corectă a principiului constituţional al neretroactivităţii legilor.

38. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 4 raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi accesului liber la justiţie, deoarece impun ca procesele aflate pe rolul instanţelor în curs de judecată să fie întrerupte, prin respingerea cererilor de chemare în judecată, având în vedere că normele supuse controlului de constituţionalitate au determinat judecătorii ca, în virtutea rolului lor activ, să invoce în unele cauze, din oficiu, excepţia de prematuritate. Prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă. Or, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 6/1992, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. În acest context, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, ca o consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

39. Referitor la susţinerea privind neconstituţionalitatea art. 33 din Legea nr. 165/2013 faţă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că noile reglementări tind să genereze discriminări cel puţin din două puncte de vedere. Pe de o parte, prevederile de lege criticate impun un tratament juridic diferit între persoanele ale căror procese s-au finalizat şi cei care nu vor beneficia de finalizarea proceselor după intrarea în vigoare a modificărilor, deşi cererile de chemare în judecată au fost depuse În aceeaşi perioadă, întrucât instanţele de judecată, în virtutea Legii nr. 165/2013, vor întrerupe cursul acestora. Pe de altă parte, apreciază că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt discriminatorii, întrucât impun termene diferite de soluţionare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate.

40. Totodată, subliniază faptul că Legea nr. 165/2013 nu aduce în plan legislativ o problemă care până în acest moment nu a mai fost reglementată, ci, dimpotrivă, a modificat acte normative vechi. Pentru acest motiv, consideră că noile termene în care legiuitorul a impus să fie soluţionate cererile depuse în urmă cu 12 ani nu sunt rezonabile, întrucât se măreşte în mod nejustificat, fără criterii obiective, perspectiva rezolvării conflictelor ivite în materia restituirii imobilelor

41. Aşa fiind, Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 4 şi ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale.

42. Referitor la celelalte prevederi de lege criticate, respectiv art. 1 alin. (3), art. 24 şi art. 31, art. 32, art. 34 şi art. 35 din acelaşi act normativ, Avocatul Poporului arată că acestea sunt în concordanţă cu principiile constituţionale invocate.

43. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse la dosar, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

44. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

45. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut prin dispozitivul încheierilor de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:

- Art. 1 alin. (3): “În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţi, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).”;

- Art. 4 teza a doua: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...), la data intrării în vigoare a prezentei legi.”;

- Art. 24 alin. (2), (3) şi (4): “(2) în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6[ şi (7).

(4) în cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).”;

- Art. 31: “(1) în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar.

(2) în aplicarea alin. (1), deţinătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi nevalorificate în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile. Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.

(3) Sumele cuprinse în titlurile prevăzute la alin. (2) se plătesc de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(4) Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile.

(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabileşte prin normele de aplicare a prezentei legi.”;

- Art. 32: “(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică În scris documentele necesare soluţionării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.”;

- Art. 33: “(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).”;

- Art. 34: “(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute ia alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.”;

- Art. 35: “(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de Ia data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute Ia art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de Ia expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor

(3) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”

46. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei puterilor în stat, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) potrivit căruia “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări” şi art. 21 alin. (\)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

47. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 4 teza a două raportate la art. 1 alin. (3), art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, au mai făcut obiect al controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză.

48. Astfel, în ceea ce priveşte prevederile art. 4 teza a două raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prin deciziile nr. 179 din 1 aprilie 2014*) şi nr. 197 din 3 aprilie 2014, nepublicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi de lege, în raport cu critici le formulate.

49. În prezenta cauză, referitor la prevederile art. 4 teza a două raportate art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine că, în vederea finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, instituie trei forme de despăgubire, şi anume: regula este restituirea în natură [art. 1 alin. (1)], iar, în situaţia în care aceasta nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensările prin puncte, potrivit procedurii prevăzute în cap. III din lege. În urma modificării art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimul comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013 au fost menţinute măsurile reparatorii în echivalent instituite prin legislaţia anterioară, şi anume compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

50. Singura derogare de la principiul prevalentei restituirii în natură, consacrat de altfel, expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii. Astfel, Curtea constată că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc că, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.

51. Din analiza textelor de lege criticate, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Această opţiune a legiuitorului nu reprezintă însă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept, care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari. Cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire au dobândit însă doar vocaţia de a beneficia de măsurile reparatorii la care ar fi fost îndreptăţiţi cedenţii, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurii prevăzute de legile de restituire a proprietăţii .

52. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare instituită prin art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine că persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie însă o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin.(1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are O justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48, şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea Europeană a statuat că art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta “inegalităţile de fapt” dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit, Convenţia lăsând statului contractant o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, Decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11 introdusă de Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012).

53. În acest context, Curtea Constituţională reţine că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra anumitor persoane, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularii dreptului sau pe moştenitorii acestora.

54. Pe de altă parte, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea reţine că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţui plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

55. Referitor la susţinerea autorilor excepţiei de neconstituţionalitate privind contrarietatea prevederilor art. 4 teza a două raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, faţă de art. 44 din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. Astfel, aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, în acord cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfinţite de lege - şi de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiţia ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporţională cu valoarea bunului. Totodată, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene, art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice circumstanţe, o compensaţie numai parţială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială, pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 şi din 8 iulie 1986, pronunţate în cauzele James şi alţii împotriva Regatului Unit şi, respectiv, Lithgow şi alţii împotriva Marii Britanii).

56. Prin urmare, în prezenta cauză, împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum şi faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român. Mai mult, în acest caz, Curtea constată că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, precum şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

57. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că prevederile de lege criticate referitoare la plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor, respectiv art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică celor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate şi li s-a emis titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În acest sens, art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prevede c㠓plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014”.

58. De altfel, în jurisprudenţa sa. Curtea Constituţională a statuat c㠓o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”. Prin urmare, prevederile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării în vigoare a legii, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

59. O altă critică a autorilor excepţiei se referă la prevederile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. În acest context, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. În aceste condiţii, Curtea reţine că sunt incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora “Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

60. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, de exemplu Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din actualul Cod de procedură civilă, după caz.

61. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, raportată la principiul egalităţii în drepturi, Curtea constată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra acestui text de lege din perspectiva unei critici similare. În acest sens este Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate în raport cu criticile formulate. Prin această decizie Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate instituie în sarcina entităţilor învestite de lege obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/213, şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, în anumite termene şi condiţii.

62. Referitor la principiul egalităţii, Curtea a statuat în mod constant că acesta nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 102 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000). În ceea ce priveşte persoanele ale căror cereri vor fi soluţionate în termene diferite, potrivit textului de lege criticat, Curtea a reţinut că, indiferent de termenele stabilite de lege, acestea se referă la soluţionarea cererilor depuse de persoanele interesate, în termenul legal, potrivit Legii nr. 10/2001, şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Rezultă, deci, că aceste persoane se află în aceeaşi situaţie.

63. Totodată, Curtea a constatat că pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie se instituie termene diferite (12 luni, 24 de luni, respectiv 36 de luni) de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora, ceea ce echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit. Rezultă, deci, că în cauza dedusă controlului de constituţionalitate prevederile legale criticate instituie un tratament juridic diferit pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie.

64. Plecând de la aceste premise, Curtea a reţinut că atât instanţa de contencios constituţional, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor constituţionale sau convenţionale relative la interzicerea discriminării (cu titlu de exemplu menţionăm Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013; Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 20 martie 2012, pronunţată în Cauza Panfile împotriva României, paragraful 27). De asemenea, cu aceeaşi ocazie, instanţa europeană a statuat că art. 14 nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta “inegalităţile de fapt” dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit. De regulă, convenţia lasă statului o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (Cauza Panfile împotriva României, paragraful 27). Referitor la evaluarea existenţei sau nu a discriminării În cazul aplicării unui tratament diferit la situaţii analoage, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat c㠓[...] tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare[...] este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere” (Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60).

65. Or, Curtea a reţinut existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Astfel, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea termenelor prevăzute de prevederile art. 33 s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale şi umane pentru ca autorităţile locale şi centrale să îşi îndeplinească obligaţiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri şi posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entităţile învestite de lege. Prin urmare, Curtea a constatat că tratamentul juridic diferenţiat instituit de art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nu se constituie într-o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

66. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 31, art. 32, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea observă că, în prezenta cauză, litigiile aflate pe rolul instanţei de judecată în cadrul cărora a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate au ca obiect refuzul nejustificat al entităţii prevăzute de lege de a răspunde în termen

de 60 de zile notificării depuse de persoana interesată, potrivit Legii nr. 10/2001.

67. Astfel, Curtea reţine că prevederile art. 31 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se referă la faptul că deţinătorul deciziei de compensare prin puncte poate opta, în termen de 3 ani de la emiterea acesteia, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, pentru valorificarea punctelor şi în numerar; art. 32 instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege; art. 34 se referă la soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi la cele care vor fi transmise acestuia ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, iar prevederile art. 35 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

68. Ca atare, având în vedere prevederile art. 31, 32, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la obiectul cauzelor în cadrul cărora s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzelor, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Or, “legătură cu soluţionarea cauzei” presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. În aceste condiţii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31, 32, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mariea Lucia Fărcuţiu şi Societatea Comercial㠓Real Grup Invest” - SA din Bucureşti în Dosarul nr. 21.157/3/2012, de Sorin Mihăilescu în Dosarul nr. 13.805/3/2012. de Maria Ghia şi Societatea Comercial㠓Real Grup Invest” - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.734/3/2012, de Cristian Vârban în Dosarul nr. 54.684/3/2010, de Sofia Mang şi Societatea Comercial㠓Real Grup Invest” - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.007/3/2012, de Victor Cearîcu şi Ştefăniţă Mircea Cearîcu în Dosarul nr. 33.425/3/2012, precum şi de către Cătălina Ionescu şi Luminiţa Ionescu în Dosarul nr. 55.826/3/2011, dosare ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că prevederile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4), precum şi prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.

3. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31, art. 32, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora


*) Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014 a fost publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 Iunie 2014.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 197

din 3 aprilie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu­ţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Doina Dobrovolski şi de Societatea Comercial㠓Real Grup Invest” - S.A, din Bucureşti în Dosarul nr. 24.515/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 689D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 22 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 24.515/3/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Doina Dobrovolski şi de Societatea Comercial㠓Real Grup Invest” - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind acordarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că raporturile juridice născute înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, referitoare la înstrăinarea de către titular a drepturilor cuvenite în temeiul legilor de restituire a proprietăţilor, sunt rezultatul unor conduite pe care subiecţii acestor raporturi juridice au adoptat-o sub protecţia art. 1391 şi art. 1392 din Codul civil din 1864, referitoare la cesiunea de creanţă,

“În condiţiile în care legile proprietăţii reprezentau o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale”. Astfel, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate ignoră ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice dintre titularii drepturilor de proprietate şi dobânditorii acestor drepturi, moment în care era aplicabil principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, spre deosebire de Legea nr. 165/2013 care schimbă acest principiu, înlocuindu-l prin compensarea prin puncte.

6. Se mai arată că actele de înstrăinare a drepturilor acordate în temeiul legilor de restituire au fost încheiate în mod legal, în conformitate cu principiul libertăţii contractuale şi fără a aduce atingere intereselor legitime ale altor persoane, dobânditorii drepturilor transmise având speranţa legitimă că vor intra în posesia bunurilor, conform principiului securităţii juridice.

7. Mai mult, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate creează o discriminare între persoanele îndreptăţite la restituire, sancţionându-i pe cei care au decis să îşi înstrăineze dreptul, iar conţinutul dreptului de proprietate al persoanei fizice, de a se folosi de proprietatea sa şi de a dispune liber de aceasta, este grav afectat, prin “nesocotirea libertăţii de a dispune de dreptul de proprietate, limitând acest drept la procentul de 15% din dreptul de proprietate”, ceea ce echivalează cu o expropriere, lipsită de o cauză de utilitate publică.

8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că cesionarii dreptului de proprietate sunt lipsiţi nu numai de previzibilitatea unui act normativ apărut ulterior tranzacţionării şi de posibilitatea restituirii în natură a imobilului preluat abuziv, dar şi de posibilitatea de a beneficia de o reparaţie integrală a bunului existent la data formulării cererii. Această situaţie încalcă garanţiile oferite de art. 1 alin. (3), art. 16 alin (1) şi (2) şi de art. 44 din Constituţie.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

10. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale. În acest sens, arată că, în acord cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii, modificarea modului de acordare a măsurilor compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se realizează doar pentru viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate nu fac nicio discriminare între persoanele cărora li se acordă măsuri compensatorii, altele decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, şi nici nu vizează crearea unor situaţii juridice privilegiate pentru o anumită categorie de beneficiari ai măsurilor compensatorii stabilite de normele criticate, stabilind aceeaşi modalitate de acordare a măsurilor compensatorii pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie. În acord cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a două din Constituţie, potrivit căruia atât conţinutul, cat şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, opţiunea legiuitorului de a stabili compensarea prin puncte, ca unica măsura reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, precum şi cuantumul despăgubirilor nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate privată.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea excepţiei de neconstitu­ţionalitate, Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 4 teza a două raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:

- Art. 1 alin. (3): “(3) în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).”

- Art. 4 teza a doua: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...), la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

- Art. 24 afin, (2)-(4): “(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

(4) în cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).”

14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, alin. (2) teza întâi privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, alin. (3) referitor la exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, alin. (4) privind naţionalizarea şi alin. (8) referitor la averea dobândită licit.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în vederea finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, Legea nr. 165/2013 instituie trei forme de despăgubire, şi anume: regula este restituirea în natură [art. 1 alin. (1)], iar în situaţia în care aceasta nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensările prin puncte, potrivit procedurii prevăzute în cap. III din lege. De asemenea, în urma modificării art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, au fost menţinute măsurile reparatorii în echivalent instituite prin legislaţia anterioara, şi anume compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare. Singura derogare de la principiul prevalentei restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii.

16. Astfel, prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc că, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare, sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.

17. Din analiza textelor de lege criticate, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport de persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Contrar susţinerilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate - care au calitatea de cesionari ai dreptului la despăgubire, această opţiune a legiuitorului nu reprezintă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept, care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul, că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

18. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea reţine că persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie însă o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificaţii Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48 şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea europeană a statuat că art. 14 - Interzicerea discriminării cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta “inegalităţile de fapt” dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit, Convenţia lăsând statului contractant o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, Decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11 introdusă de Ionei Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012).

19. În acest context, Curtea reţine că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte, a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau pe moştenitorii acestuia.

20. Mai mult, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea reţine că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

21. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al cesionarului, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. Aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, în acord cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfinţite de lege - şi de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiţia ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporţională cu valoarea bunului. Totodată, în sensul jurisprudenţei Curţii europene, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice circumstanţe, o compensaţie numai parţială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 şi din 8 iulie 1986, pronunţate în cauzele James şi alţii împotriva Regatului Unit, şi, respectiv, Lithgow şi alţii împotriva Marii Britanii). Prin urmare, în prezenta cauză, împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte» precum şi faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român. Mai mult, în acest caz, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Doina Dobrovolski şi de Societatea Comercial㠓Real Grup Invest” - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 24.515/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a I V-a civilă, şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a două prin raportare la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent.

Irina-Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 200

din 3 aprilie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu­ţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Stavriţa Cristea, Marin Constantin şi Societatea Comercial㠓Real Invest Grup” - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 77.172/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 724D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 19 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 77.172/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Stavriţa Cristea, Marin Constantin şi Societatea Comercial㠓Real Invest Grup” - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind acordarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile legale criticate încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, se arată că interpretarea separată a art. 4 din Legea nr. 165/2013, raportat la însuşi domeniul de aplicare a legii, astfel cum este definit în titlu (măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România), impune aplicabilitatea acestor prevederi legale doar în procesul de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, respectiv procedurilor de stabilire a măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor ale căror cereri au fost formulate şi depuse în termenul legal. Această interpretare este indusă şi de faptul că nici una din prevederile Legii nr. 10/2001 nu a fost abrogată sau modificată, înţelegând prin aceasta că prevederile art. 25 din această lege rămân în continuare aplicabile, astfel că în procedura administrativă, obligativitatea unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, subzistă în continuare. Pe de altă parte, se arată că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 răstoarnă această ipoteză, în sensul că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau respingere a acestora, în termene care variază de la 12 până la 36 de luni, în funcţie de numărul de dosare care sunt nesoluţionate la entităţile învestite de lege, cu menţiunea că aceste termene încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014. Astfel, în raport cu prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013, termenele prevăzute de art. 33 din aceeaşi lege s-ar aplica şi cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor, întrucât nu există referire expresă la faptul că litigiilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar nu şi dispoziţiile relative la procedura administrativă, prevăzute de art. 33, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, referitoare la pronunţarea deciziilor de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

6. În acest context, autorii excepţiei consideră că este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită pe care a avut-o în cadrul ordinii de drept în vigoare, anterioară intrării în vigoare a unei legi care reglementează o altă conduită, în condiţiile în care nu putea să prevadă o reglementare viitoare de către legiuitor. Astfel, se apreciază că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului ne retroactivităţii legii, dat fiind că o lege adoptată după momentul iniţierii unui litigiu nu este aplicabilă acestuia, decât cu consecinţa afectării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei. În acest sens, se invocă principiul tempus regit actum, în virtutea căruia orice litigiu este guvernat de legea aplicabilă la momentul demarării lui. De asemenea, invocă principiul securităţii raporturilor juridice, principiu care trebuie respectat prin raportare la principiul ne retroactivităţii legii. Totodată, arată că prin invocarea de către instanţele de judecată, din oficiu, a excepţiei de prematuritate, se încalcă dreptul la un proces echitabil, din perspectiva soluţionării cauzei într-un termen rezonabil. Aşa fiind, se apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin extinderea aplicabilităţii lor şi asupra cererilor aflate pe rolul instanţelor la data de 20 mai 2013, care au ca obiect soluţionarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, încalcă principiul fundamental al ne retroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

7. Se mai arată că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul egalităţii în drepturi. Astfel, se apreciază că prevederile art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin conţinutul lor, nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001, creând inegalităţi majore între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege. În acest sens, se susţine că, instituind termene diferite de soluţionare a notificărilor, se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, dat fiind faptul că beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei care sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi. În acest context, se arată că cetăţenii care au promovat acţiuni în justiţie pentru soluţionarea notificărilor, anterior apariţiei Legii nr. 165/2013, având în prezent cauzele pe rol, sunt în mod evident dezavantajaţi prin aplicarea legii noi sub aspectul termenelor impuse de art. 33-35 ale acestei legi, faţă de cei ale căror notificări au fost soluţionate deja pe fond, în procedura administrativă sau judiciară, chiar dacă aceştia din urmă nu au primit efectiv măsurile reparatorii.

8. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate mai susţin că prevederile art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale şi în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Arată că dreptul de acces la justiţie permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar caracterul legitim sau nelegitim al cererilor va fi apreciat în urma judecării lor şi va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiţie, drept a cărei exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate. Or, restrângerea exerciţiului acestui drept poate avea loc doar în condiţiile reglementate de art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, efectivitatea dreptului de acces la justiţie şi termenul rezonabil de soluţionare a cererilor formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001, sunt încălcate de prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, în condiţiile în care accesul la justiţie este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24 sau 36 de luni, ce încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.

9. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013, se arată că raporturile juridice născute înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, referitoare la înstrăinarea de către titular a drepturilor cuvenite în temeiul legilor de restituire a proprietăţilor, sunt rezultatul unor conduite pe care subiecţii acestor raporturi juridice au adoptat-o sub protecţia art. 1391 şi art. 1392 din Codul civil din 1864, referitoare la cesiunea de creanţă, “În condiţiile în care legile proprietăţii reprezentau o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale”. Astfel, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate ignoră ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice dintre titularii drepturilor de proprietate [la care face referire art. 24 alin. (2)] şi dobânditorii acestor drepturi, moment în care era aplicabil principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, spre deosebire de Legea nr. 165/2013 care schimbă acest principiu, înlocuindu-l prin compensarea prin puncte. Se mai arată că actele de înstrăinare a drepturilor acordate în temeiul legilor de restituire au fost încheiate în mod legal, în conformitate cu principiul libertăţii contractuale şi fără a aduce atingere intereselor legitime ale altor persoane, dobânditorii drepturilor transmise având speranţa legitimă că vor intra în posesia bunurilor, conform principiului securităţii juridice. Mai mult, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate creează o discriminare între persoanele îndreptăţite la restituire, sancţionându-i pe cei care au decis să îşi înstrăineze dreptul.

10. De asemenea, potrivit motivării excepţiei de neconstituţionalitate, conţinutul dreptului de proprietate al persoanei fizice, de a se folosi de proprietatea sa şi de a dispune liber de aceasta, este grav afectat de prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care “nesocoteşte libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitând acest drept la procentul de 15% din dreptul de proprietate”, ceea ce echivalează cu o expropriere lipsită de o cauză de utilitate publică. Se mai susţine că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 echivalează cu o confiscare a averii dobândite licit, în condiţii legale, de către cesionarii drepturilor conferite de legile speciale de reparaţie. Astfel, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, confiscarea procentului de 85% din drepturile stabilite de către Legea nr. 10/2001 generează o îmbogăţire fără justă cauză a statului, contrar principiilor statului de drept precum şi dreptului convenţional la respectarea bunurilor.

11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate în sensul respingerii acesteia.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

13. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, fiind încălcat principiul constituţional al neretroactivităţii legii. În acest sens, arată că textul de lege criticat acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum (Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008). Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii anterioare, ci doar acţiunilor care se efectuează după intrarea în vigoare a acesteia, rămânând valabile cele efectuate în perioada activităţii legii vechi. Se mai arată că prevederile art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea notificărilor, care au determinat judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări, fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. În acest context, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat într-o situaţie mai favorabilă, dar discriminatorie faţă de persoanele ale căror procese au fost în curs de soluţionare la data intrării în vigoare.

14. Pe de altă parte, se arată în punctul de vedere exprimat în cauză de către Avocatul Poporului, sunt discriminatorii şi dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, întrucât impun termene diferite de soluţionare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate. Or, acest criteriu de diferenţiere impus de legiuitor nu poate fi considerat ca fiind obiectiv şi rezonabil, cu atât mai mult cu cât statul ar fi putut să ia anumite măsuri pentru suplimentarea personalului competent să soluţioneze cererile de restituire, astfel încât termenul de rezolvare să fie acelaşi, iar toate persoanele prevăzute de ipoteza normei să beneficieze de un tratament egal, fiind în situaţii identice. Se mai apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi accesului liber la justiţie, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă. În acest context, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă (din cauza noilor termene legale de soluţionare a notificărilor), contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte. Se mai arată că prevederile art. 1 alin. (3), art. 24 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 sunt în concordanţă cu principiile constituţionale invocate de autorii excepţiei.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (2), art. 4, art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a două raportate la art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât, în acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează a se pronunţa asupra acestor din urmă prevederi legale, potrivit cărora:

- Art. 1 alin. (3): “(3) în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).”;

- Art. 4 teza a doua: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.;

- Art. 24 alin. (2)-(4): “(2) în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin, (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

(4) în cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform ari. 21 alin, (6),”;

- Art. 33: “(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins intre 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).”;

- Art. 34: “(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute ia alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, ia cerere, persoanelor îndreptăţite.”;

- Art. 35: “(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”

18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, alin. (2) teza întâi privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, alin. (3) referitor la exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, alin. (4) privind interzicerea naţionalizării şi alin. (8) referitor la prezumţia dobândirii licite a averii şi art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 14 - Interzicerea discriminării, art. 1 cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la aceeaşi Convenţie.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea constatând că aceste prevederi legale sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, prin raportare la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

20. În ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine că, faţă de obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, prevederile art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt incidente în cadrul soluţionării cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată. Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a fost declanşat ca urmare a acţiunii persoanei îndreptăţite de a sesiza instanţa de judecată în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a notificării. Prin urmare, având în vedere că prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se referă la soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi la cele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor ulterior datei intrării în vigoare a legii, iar dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din acelaşi act normativ, Curtea reţine că aceste din urmă prevederi legale nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei. Astfel, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora “(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

21. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la art.1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine că, în vederea finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, instituie 3 forme de despăgubire, şi anume: regula este restituirea în natură [art. 1 alin. (1) ], iar în situaţia în care aceasta nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensările prin puncte, potrivit procedurii prevăzute în cap. III din lege. De asemenea, în urma modificării art. 1 alin. (2) din Legea nr.165/2013, prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, au fost menţinute măsurile reparatorii în echivalent instituite prin legislaţia anterioară, şi anume compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii în baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare. Singura derogare de la principiul prevalentei restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii.

22. Astfel, prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc că, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare, sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.

23. Din analiza textelor de lege criticate, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport de persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume titularii dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Contrar susţinerilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate - care au calitatea de cesionari ai dreptului la despăgubire, această opţiune a legiuitorului nu reprezintă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept, care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul, că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

24. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea reţine că titularii dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie eo ipso o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art.16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48 şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea europeană a statuat că art. 14 - interzicerea discriminării cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta “inegalităţile de fapt” dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit, Convenţia lăsând statului contractant o astfel de marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, Decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11 pronunţată în Cauza Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012).

25. În acest context, Curtea reţine că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte, a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau a moştenitorilor acestuia.

26. Pe de altă parte, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea reţine că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

27. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al cesionarului, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. Aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, în acord cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfinţite de lege - şi de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiţia ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporţională cu valoarea bunului. Totodată, în sensul jurisprudenţei Curţii europene, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice circumstanţe, o compensaţie numai parţială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 şi din 8 iulie 1986, pronunţate în cauzele James şi alţii împotriva Regatului Unit, şi, respectiv, Lithgow şi alţii împotriva Marii Britanii). Prin urmare, în prezenta cauză, împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum şi faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român. Mai mult, în acest caz, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.(4) din Constituţie, al art.1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Stavriţa Cristea, Marin Constantin şi Societatea Comercial㠓Real Invest Grup” - SA. din Bucureşti în Dosarul nr. 77.172/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Stavriţa Cristea, Marin Constantin şi Societatea Comercial㠓Real Invest Grup” - S.A. din Bucureşti, în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe, şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a două prin raportare la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu critici le formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2014.


*) Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Covasna de către doamna Gheorghiu Georgeta

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Covasna de către doamna Gheorghiu Georgeta.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

 

Bucureşti, 18 iunie 2014.

Nr. 496.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind exercitarea, cu caracter temporar, în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Covasna de către domnul Cucu Sebastian

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) şi ale art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Domnul Cucu Sebastian exercită, cu caracter temporar, în condiţiile legii, funcţia publică de subprefect al judeţului Covasna.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

 

Bucureşti, 18 iunie 2014.

Nr. 497.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu ale unui înalt funcţionar public

 

Având în vedere hotărârea definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată la termenul de judecată din ziua de 12 iunie 2014 în Dosarul penal nr. 236/45/2007, prin care inculpatul Prisăcaru Vasile Radu a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate cu executare, prevederile art. 19 alin. (1) lit. a şi ale art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Prin prezenta hotărâre se constată încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale înaltului funcţionar public Prisăcaru Vasile Radu.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

 

Bucureşti, 18 iunie 2014.

Nr. 498.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL ECONOMIEI

Nr. 758 din 4 iunie 2014

DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE

Nr. 342 din 25 aprilie 2014

 

ORDIN

privind modificarea unor ordine în sensul prelungirii perioadei de implementare

 

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 429/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Energie, cu modificările ulterioare,

ministrul economiei şi ministrul delegat pentru energie emit următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.286/2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere, arzătoare cu NOx redus şi filtre pentru instalaţiile mari de ardere din grupuri modernizate/retehnologizate, din cadrul operaţiunii 4.1c) “Investiţii în instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere, arzătoare cu NOx redus şi filtre pentru instalaţiile mari de ardere din grupuri modernizate/retehnologizate” din axa prioritară 4 “Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice” a Programului operaţional sectorial “Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 şi 599 bis din 11 august 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 2 “Ghidul solicitantului”, capitolul III “Proiecte eligibile”, rubrica “Durata proiectului” va avea următorul cuprins:

“Durata de implementare a proiectului trebuie să fie de maximum 5 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi să nu depăşească 31.12.2015.”

2. La anexa nr. 2 “Ghidul solicitantului”, capitolul IV “Cheltuieli eligibile”, prima condiţie de la al doilea paragraf va avea următorul cuprins:

“- să fie efectuată şi plătită de la data confirmării eligibilităţii proiectului pe schema de ajutor de stat (data primirii confirmării scrise din partea OIE că proiectul îndeplineşte condiţiile de eligibilitate stabilite) şi nu mai târziu de 31 decembrie 2015.”

Art. II. - Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.287/2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial “Creşterea competitivităţii economice”, axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 2, operaţiunea 4.2 “Sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 şi 599 bis din 11 august 2008, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 2 “Ghidul solicitantului”, punctul 8 “Evaluarea şi selecţia proiectelor”, subpunctul 8.1.2,2 “Eligibilitatea proiectelor”, rubrica “Durata proiectului” va avea următorul cuprins:

“Durata de implementare a proiectului trebuie să fie de maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi să nu depăşească data de 31 decembrie 2015.”

2. La anexa nr. 8 din “Ghidul solicitantului”, “Grila de verificare a eligibilităţii proiectului”, cel de-al doilea criteriu din rubrica “Criterii de eligibilitate ale proiectului” va avea următorul cuprins:

“Proiectul este implementat în maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare, iar perioada de implementare a proiectului nu depăşeşte 31.12.2015.”

Art. III. - Ordinul ministrului economiei nr. 2.200/2009 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiţii în cadrul operaţiunii 4.1. a) “Sprijinirea investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice” din axa prioritară 4 “Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice” a Programului operaţional sectorial “Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 şi 14 bis din 11 ianuarie 2010, se modifică după cum urmează:

- La anexa nr. 2 “Ghidul solicitantului”, capitolul IV “Cheltuieli eligibile”, litera a) de la primul paragraf va avea următorul cuprins:

“a) Să fie efectuată şi efectiv plătită de către beneficiar, între momentul confirmării eligibilităţii proiectului pe schema de ajutor de stat din partea OSE şi nu mai târziu de 31.12.2015.”

Art. IV. - Ordinul ministrului economiei nr. 2.201/2009 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiţii în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial “Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 2, operaţiunea 4.2 “Sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 şi 16 bis din 11 ianuarie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 1 “Cerere de propuneri de proiecte”, rubrica “Durata de implementare a proiectului” va avea următorul cuprins:

“Durata de implementare a proiectului trebuie să fie de maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi să nu depăşească data de 31.12.2015.”

2. La anexa nr. 2 “Ghidul solicitantului”, punctul 4 “Proiecte eligibile”, rubrica “Durata de implementare a proiectului” va avea următorul cuprins:

“Durata de implementare a proiectului trebuie să fie de maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi să nu depăşească data de 31.12.2015.”

3. La anexa nr. 2 “Ghidul solicitantului”, punctul 5 “Cheltuieli eligibile”, al treilea paragraf şi prima teză din paragraful patru vor avea următorul cuprins:

“În cazul în care proiectele intră sub incidenţa ajutorului de stat (anexa 3b), cheltuielile vor fi considerate eligibile dacă sunt efectuate după data primirii confirmării scrise din partea OIE că proiectul îndeplineşte condiţiile de eligibilitate stabilite (cu excepţia cheltuielilor privind achiziţia de teren, care sunt eligibile de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 750/2008 pentru aprobarea «Schemei de ajutor de stat regional privind valorificarea resurselor regenerabile de energie», cu modificările şi completările ulterioare) şi nu mai târziu de 31.12,2015.

În cazul în care proiectele nu Intră sub incidenţa ajutorului de stat, cheltuielile vor fi considerate eligibile dacă sunt efectuate între 1.01.2007 şi 31.12.2015.”

4. La anexa nr. 2 “Ghidul solicitantului”, punctul 5 “Cheltuieli eligibile”, la paragraful privind condiţiile de eligibilitate a cheltuielilor, prima condiţie va avea următorul cuprins:

“- să fie efectuată şi plătită de la data confirmării eligibilităţii proiectului pe Schema de ajutor de stat şi nu mai târziu de 31 decembrie 2015;”.

5. La anexa nr. 6 din “Ghidul solicitantului”, “Lista de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii”, rubrica “Criterii de eligibilitate a proiectului”, punctul 2 va avea următorul cuprins:

“Proiectul este implementat în maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare, iar perioada de implementare a proiectului nu depăşeşte 31.12.2015.”

Art. V. - Ordinul ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 393/2010 privind aprobarea lansării Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în extinderea şi modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, propuse pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial “Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 1, operaţiunea 4.1.b) “Sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, precum şi ale reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, în scopul reducerii pierderilor în reţea şi realizării în condiţii de siguranţă şi continuitate a serviciilor de transport şi distribuţie” - partea de distribuţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 şi 264 bis din 22 aprilie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 1 “Cerere de propuneri de proiecte”, rubrica “Perioada de implementare a proiectului” va avea următorul cuprins:

“Durata de implementare a proiectului trebuie să fie de maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi să nu depăşească data de 31.12.2015.”

2. La anexa nr. 2 “Ghidul solicitantului”, capitolul III “Proiecte eligibile”, paragraful anterior notei va avea următorul cuprins:

“Durata de implementare a proiectului trebuie să fie de maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi să nu depăşească data de 31.12.2015.”

3. La anexa nr. 2 “Ghidul solicitantului”, capitolul IV “Cheltuieli eligibile”, la paragraful privind eligibilitatea cheltuielilor, prima condiţie va avea următorul cuprins:

“- să fie efectuată şi plătită de la data confirmării eligibilităţii proiectului pe schema de ajutor de stat şi nu mai târziu de 31.12.2015”.

4. La anexa nr. 4 din “Ghidul solicitantului”, “Lista de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii”, la rubrica “Criterii de eligibilitate a proiectului”, punctul 8 va avea următorul cuprins:

“8. Durata de implementare a proiectului este de maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi nu depăşeşte data de 31.12.2015.”

Art. VI. - Ordinul ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 675/2011 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiţii în cadrul operaţiunii 4.1.a) “Sprijinirea investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice” din axa prioritară 4 “Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice” a Programului operaţional sectorial “Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 şi 298 bis din 29 aprilie 2011, se modifică după cum urmează:

1. La anexa “Ghidul solicitantului”, capitolul III “Proiecte eligibile, partea introductivă de la ultima notă va avea următorul cuprins:

“Activităţile proiectului vor fi programate astfel încât proiectul să fie implementat în următoarele intervale de timp, începând cu data semnării CF, dar fără a depăşi data de 31.12.2015:”.

2. La anexa “Ghidul solicitantului”, capitolul IV “Cheltuieli eligibile”, litera a) din primul paragraf va avea următorul cuprins:

“a) să fie efectuată şi efectiv plătită de către beneficiar, între momentul confirmării eligibilităţii proiectului pe schema de ajutor de stat din partea OIE şi nu mai târziu de 31.12.2015;”.

3. La anexa nr. 4 din “Ghidul solicitantului”, “Lista de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii beneficiarului şi a proiectului”, rubrica “Criterii de eligibilitate ale proiectului”, punctul 4 va avea următorul cuprins:

“4. Proiectul va fi implementat nu mai târziu de 31 decembrie 2015?”.

Art. VII. - Ordinul ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 899/2012 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiţii în cadrul operaţiunii 4.1.a) “Sprijinirea investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice” din axa prioritară 4 “Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice” a Programului operaţional sectorial “Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 şi 373 bis din 1 iunie 2012, se modifică după cum urmează:

1. La anexa “Ghidul solicitantului”, capitolul III “Proiecte eligibile”, ultima notă va avea următorul cuprins:

“NOTĂ:

Activităţile proiectului vor fi programate astfel încât proiectul să fie implementat în maximum 30 de luni pentru proiectele care vizează cogenerarea de înaltă eficienţă şi pentru celelalte tipuri de proiecte de eficienţă energetică, începând cu data semnării CF, dar fără a depăşi data de 31.12.2015.”

2. La anexa “Ghidul solicitantului”, capitolul IV “Cheltuieli eligibile”, la paragraful privind condiţiile de eligibilitate a cheltuielilor, prima condiţie va avea următorul cuprins:

“a) să fie efectuată şi plătită de către beneficiar, între momentul confirmării eligibilităţii proiectului pe schema de ajutor de stat din partea OIE şi nu mai târziu de 31 decembrie 2015.”

3. La anexa nr. 4 din “Ghidul solicitantului”, “Lista de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii beneficiarului şi a proiectului”, la rubrica “Criterii de eligibilitate a proiectului”, punctul 4 va avea următorul cuprins”:

“4. Proiectul va fi implementat în maximum 30 de luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2015?.”

Art. VIII. - Ordinul ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 222/2012 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în cadrul operaţiunii “Sprijinirea investiţiilor pentru interconectarea reţelelor naţionale de transport al energiei electrice şi gazelor naturale cu reţelele europene” din axa prioritară 4 “Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice” a Programului operaţional sectorial “Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE), publicat în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 208 şi 208 bis din 29 martie 2012, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexa “Ghidul solicitantului”, la capitolul III “Activităţi eligibile”, la rubrica “Notă”, ultimul paragraf va avea următorul cuprins:

“Atenţie! Perioada de implementare a proiectului nu trebuie să depăşească data de 31.12.2015.”

2. La anexa nr. 4 din “Ghidul solicitantului”, “Lista de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii”, la rubrica “Criterii de eligibilitate a proiectului”, punctul 3 va avea următorul cuprins:

“3. Proiectul va fi finalizat înainte de 31.12.2015 (conform SF/CRF)?”.

Art. IX. - Anexa la Ordinul ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 156/2011 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 21 februarie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La articolul 14 alineatul (2), primul criteriu de eligibilitate a proiectelor va avea următorul cuprins:

“- perioada de implementare a proiectului nu trebuie să depăşească data de 31 decembrie 2015;”.

Art. X. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul economiei,

Constantin Niţă

Ministrul delegat pentru energie,

Răzvan-Eugen Nicolescu

 

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind stabilirea nivelului comisioanelor de analiză şi/sau de gestiune în cadrul programului “Prima casă”, Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, Programului privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală şi al Programului privind creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor

 

Având în vedere prevederile:

- art. 2 lit. b) şi art. 21 lit. b) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului “Prima casă”, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 5 alin. (2) şi (3) şi art. 10 alin. (1) şi (2) din Normele de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 175/2010, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 42 din Normele de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2010 privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 736/2010, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 35 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 945/2011, cu completările ulterioare,

în temeiul art. 15 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul delegat pentru buget emite următorul ordin:

Art. 1. - Finanţatorii care solicită Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii - SA - IFN (FNGCIMM) emiterea unei promisiuni de garantare în cadrul programului “Prima cas㔠vor face dovada achitării unui comision unic de analiză de 0,15%/an din valoarea promisiunii de garantare.

Art. 2. - Pentru semestrul II al anului 2014 se aprobă comisionul de gestiune a garanţiilor acordate de FNGCIMM, în numele şi contul statului român, în cadrul programului “Prima casă”, la nivelul de 0,49% pe an, calculat la soldul garanţiei statului.

Art. 3. - Pentru analiza documentaţiei care însoţeşte solicitarea de obţinere a acordului de principiu privind emiterea garanţiei în cadrul Programului de sprijin conform art. 10 alin. (1) şi (2) din Normele de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 175/2010, cu modificările şi completările ulterioare, FNGCIMM percepe un comision unic de analiză în sumă de 500 lei.

Art. 4. - Pentru semestrul II al anului 2014 se aprobă comisionul de gestiune a garanţiilor acordate de FNGCIMM, în numele şi contul statului român, în cadrul Programului de sprijin prevăzut la art. 3, la nivelul de 0,49% pe an, calculat la soldul finanţării garantate.

Art. 5. - Pentru semestrul II al anului 2014 se aprobă comisionul de gestiune a garanţiilor acordate de FNGCIMM, în numele şi contul statului român, în cadrul Programului privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală, la nivelul de 0,49% pe an, calculat la soldul finanţării garantate.

Art. 6. - Pentru semestrul II al anului 2014 se aprobă comisionul de gestiune a garanţiilor acordate de FNGCIMM, în numele şi contul statului român, în cadrul Programului privind creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, la nivelul de 0,49% pe an, calculat la soldul finanţării garantate.

Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

 

Bucureşti, 17 iunie 2014.

Nr. 813.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU ADMINISTRARE SI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII

 

AUTORITATEA NAŢIONALA PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII

 

DECIZIE

privind modificarea şi completarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 551/2012 privind stabilirea tarifului de utilizare a spectrului

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (2) pct. 12 şi art. 12 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 30 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii emite prezenta decizie.

Art. I. - Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 551/2012 privind stabilirea tarifului de utilizare a spectrului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din data de 4 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 19, alineatele (3) şi (4) se abrogă.

2. La articolul 21, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(7) Tariful prevăzut la cap. VI pct. 3 din anexă se datorează pentru fiecare canal radio alocat prin licenţă.”

3. La articolul 21, după alineatul (7) se introduc trei noi alineate, alineatele (71), (72) şi (73), cu următorul cuprins:

“(71) Pentru lărgimi de bandă pereche ale canalului radio alocat mai mari sau mai mici de 1 MHz pereche, tariful prevăzut la cap. VI pct. 3.1 sau pct. 3.3 din anexă se multiplică cu numărul rezultat din divizarea cu 1 MHz pereche a lărgimii de bandă pereche a canalului radio alocat.

(72) Pentru lărgimi de bandă nepereche ale canalului radio alocat mai mari sau mai mici de 1 MHz nepereche, tariful prevăzut la cap. VI pct. 3.2 sau pct. 3.4 din anexă se multiplică cu numărul rezultat din divizarea cu 1 MHz nepereche a lărgimii de bandă nepereche a canalului radio alocat.

(73 ) Tariful prevăzut la cap. VI pct. 3.3 şi 3.4 din anexă se aplică în mod distinct pentru staţiile de bază ce deservesc exclusiv terminale amplasate la bordul navelor şi pentru staţiile

de bază ce deservesc exclusiv terminale amplasate la bordul aeronavelor.”

4. La articolul 21, alineatele (9), (10) şi (11) se abrogă.

5. După articolul 21 se introduce un nou articol, articolul 211, cu următorul cuprins:

“Art. 211. - (1) Tariful prevăzut la cap. VIII1 din anexă se referă la sisteme de comunicaţii care, din punct de vedere tehnic, nu se încadrează la cap. I, IV sau V din anexă şi care funcţionează exclusiv la bordul navelor şi al aeronavelor.

(2) Tariful prevăzut la cap. VIU1 din anexă se datorează pentru flecare canal radio alocat prin licenţă şi se aplică în mod distinct pentru canalele radio alocate ia bordul navelor şi pentru canalele radio alocate la bordul aeronavelor.

(3) Pentru lărgimi de bandă pereche ale canalului radio alocat mai mari sau mai mici de 1 MHz pereche, tariful prevăzut la cap. VUM pct. 1 sau pct. 3 din anexă se multiplică cu numărul rezultat din divizarea cu 1 MHz pereche a lărgimii de bandă pereche a canalului radio alocat.

(4) Pentru lărgimi de bandă nepereche ale canalului radio alocat mai mari sau mai mici de 1 MHz nepereche, tariful prevăzut la cap. VIII1 pct. 2 sau pct. 4 din anexă se multiplică cu numărul rezultat din divizarea cu 1 MHz nepereche a lărgimii de bandaj nepereche a canalului radio alocat.”

6. În anexă, la capitolul II “Serviciul fix”, punctul 3.1 se abrogă.

7. În anexă, la capitolul II “Serviciul fix”, punctul 3.2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„3.2.

Tarif pentru reţea publică punct-multipunct cu acces pe suport radio (inclusiv mobil) în tehnologie DECT, în banda 1.880-1.900 MHz (denumită în continuare banda DECT):

 

3.2.1.

Tarif pentru reţea locală urbană, pentru care banda DECT este alocată la nivelul municipiului Bucureşti

12.000 euro/bandă DECT

3.2.2.

Tarif pentru reţea locală urbană, pentru care banda DECT este alocată la nivelul unui municipiu reşedinţă de judeţ, situat în unul dintre judeţele Arad, Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, laşi, Prahova sau Timiş

4.800 euro/bandă DECT

3.2.3.

Tarif pentru reţea locală urbană, pentru care banda DECT este alocată la nivelul unui municipiu reşedinţă de judeţ, situat în unul dintre judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vâlcea sau Vrancea

2.400 euro/bandă DECT

3.2.4.

Tarif pentru reţea locală urbană, pentru care banda DECT este alocată la nivelul unui municipiu reşedinţă de judeţ situat în unul dintre judeţele Botoşani, Călăraşi, Covasna, Giurgiu, Ialomiţa, Olt, Sălaj, Teleorman, Tulcea sau Vaslui

1.200 euro/bandă DECT

3.2.5.

Tarif pentru reţea locală urbană, pentru care banda DECT este alocată la nivelul unui municipiu sau al unui oraş situat în unul dintre judeţele Arad, Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, laşi, Ilfov, Prahova sau Timiş

480 euro/bandă DECT

3.2.6.

Tarif pentru reţea locală urbană, pentru care banda DECT este alocată la nivelul unui municipiu sau al unui oraş situat în unul din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vâlcea sau Vrancea

240 euro/bandă DECT

3.2.7.

Tarif pentru reţea locală urbană pentru care banda DECT este alocată la nivelul unui municipiu sau al unui oraş situat în unul dintre judeţele Botoşani, Călăraşi, Covasna, Giurgiu, Ialomiţa, Olt, Sălaj, Teleorman, Tulcea sau Vaslui

120 euro/bandă DECT

3.2.8.

Tarif pentru reţea locală rurală pentru care banda DECT este alocată la nivelul unei comune situate în unul dintre judeţele Arad, Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, laşi, Ilfov, Prahova sau Timiş

48 euro/bandă DECT

3.2.9.

Tarif pentru reţea locală rurală pentru care banda DECT este alocată la nivelul unei comune situate în unul dintre judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vâlcea sau Vrancea

24 euro/bandă DECT

3.2.10.

Tarif pentru reţea locală rurală pentru care banda DECT este alocată la nivelul unei comune situate în unul din judeţele Botoşani, Călăraşi, Covasna, Giurgiu, Ialomiţa, Olt, Sălaj, Teleorman, Tulcea sau Vaslui

12 euro/bandă DECT”

 

8. În anexă, la capitolul II “Serviciul fix”, punctul 3.3 se abrogă.

9. În anexă, la capitolul VI “Serviciul fix şi mobil prin satelit (exclusiv segmentul spaţial)”, punctele 3.1 şi 3.2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

 

“3.1.

Tarif pentru o bandă pereche de 1 MHz alocată la nivel naţional, cu excepţia staţiilor de bază ce deservesc exclusiv terminale amplasate la bordul navelor sau al aeronavelor

240.000 euro/bandă pereche de 1 MHz

3.2.

Tarif pentru o bandă nepereche de 1 MHz alocată la nivel naţional, cu excepţia staţiilor  de bază ce deservesc exclusiv terminale amplasate la bordul navelor sau al aeronavelor

60,000 euro/bandă nepereche de 1 MHz”

 

            10. În anexă, la capitolul VI “Serviciul fix şi mobil prin satelit (exclusiv segmentul spaţial)”, după punctul 3.2 se introduc două noi puncte, punctele 3.3 şi 3.4, cu următorul cuprins:

 

“3.3.

Tarif pentru o bandă pereche de 1 MHz alocată la nivel naţional, numai pentru staţiile de bază ce deservesc exclusiv terminale amplasate la bordul navelor sau al aeronavelor

45 euro/bandă pereche de 1 MHz

3.4.

Tarif pentru o bandă nepereche de 1 MHz alocată la nivel naţional, numai pentru staţiile de bază ce deservesc exclusiv terminale amplasate la bordul navelor sau al aeronavelor

23 euro/bandă nepereche de 1 MHz”

 

11. În anexă, la capitolul VIII “Alte servicii de radiocomunicaţii (altele decât cele menţionate la cap. I-VII)”, punctele 3, 4 şi 5 se abrogă.

12. În anexă, după capitolul VIII se introduce un nou capitol, capitolul VIII1 “Sisteme de radiocomunicaţii mobile pentru transmisii de voce/date de uz general, funcţionând exclusiv la bordul navelor şi al aeronavelor”, cu următorul cuprins:

 

“CAPITOLUL VIII1

Sisteme de radiocomunicaţii mobile pentru transmisii de voce/date de uz general, funcţionând exclusiv la bordul navelor şi al aeronavelor

 

1.

Tarif pentru o bandă pereche de 1 MHz alocată la nivel naţional, exclusiv la bordul navelor sau al aeronavelor, în benzi de frecvenţe sub 1 GHz

90 euro/bandă pereche de 1 MHz

2.

Tarif pentru o bandă nepereche de 1 MHz alocată la nivel naţional, exclusiv la bordul navelor sau al aeronavelor, în benzi de frecvenţe sub 1 GHz

45 euro/bandă nepereche de 1 MHz

3.

Tarif pentru o bandă pereche de 1 MHz alocată la nivel naţional, exclusiv la bordul navelor sau al aeronavelor, în benzi de frecvenţe peste 1 GHz

45 euro/bandă pereche de 1 MHz

4.

Tarif pentru o bandă nepereche de 1 MHz alocată la nivel naţional, exclusiv la bordul navelor sau al aeronavelor, în benzi de frecvenţe peste 1 GHz

23 euro/bandă nepereche de 1 MHz”

 

            13. În anexă, la capitolul IX “Transmisii ocazionale în diferite servicii de radiocomunicaţii”, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

.1.

Serviciile fix şi mobil prin satelit (transmisii ocazionale de tip SNG)

 

1.1.

 Tarif pentru autorizarea transmisiilor ocazionale într-un interval mai mic de 7 zile calendaristice consecutive (o săptămână):

 

1.1.1.

Tarif pentru prima zi de transmisie

400 euro/zi

1.1.2.

Tarif pentru a II-a până la a VI-a zi de transmisie, zilele respective fiind incluse în cadrul aceleiaşi săptămâni necalendaristice care debutează cu prima zi de transmisie

290 euro/z

1.2.

 Tarif pentru autorizarea transmisiilor ocazionale într-un Interval mal mic de 30 de zile calendaristice consecutive (o lună):

 

1.2.1.

Tarif pentru prima săptămână de transmisie

1.870 euro/săptămână

1.2.2.

Tarif pentru a II-a şi a III-a săptămână de transmisie, săptămânile respective fiind incluse în cadrul aceleiaşi luni necalendaristice care debutează cu prima săptămână de transmisie

1.110 euro/săptămână

1.3.

Tarif pentru autorizarea transmisiilor ocazionale într-un interval de 30 de zile calendaristice consecutive (o lună)

3.380 euro/lună

1.4.

Tarif pentru autorizarea transmisiilor ocazionale într-un interval de 90 de zile calendaristice consecutive (3 luni)

7.920 euro/3 luni”

 

            Art. II. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2014.

 

p. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii,

Cristin-Nicolae Popa

 

Bucureşti, 5 iunie 2014.

Nr. 852.

 

ACTE ALE COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMÂNIA

 

COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA

 

DECIZIE

privind eliberarea adeverinţei ce atestă că titularul nu deţine calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România

În temeiul art. 406, 431 şi 455 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România decide:

Art. 1. - Absolvenţii facultăţilor de medicină pot obţine, la cerere, o adeverinţă prin care se certifică faptul că nu sunt membri ai Colegiului Medicilor din România.

Art. 2. - Adeverinţa prevăzută la art. 1 se va elibera de către Departamentul avizări acreditări al Colegiului Medicilor din România în baza următoarelor documente:

a) cerere şi declaraţie-tip;

b) copie legalizată de pe diploma de licenţă;

c) copie de pe acte de identitate (carie de identitate/paşaport) - pentru cetăţenii români;

d) copie şi traducere legalizată de pe acte de identitate (carte de identitate/paşaport) - pentru cetăţenii străini;

e) dovada achitării sumei de 50 lei în contul Colegiului Medicilor din România.

Art. 3. - Modelul cererii-tip şi al declaraţiei pe propria răspundere, precum şi cel al adeverinţei sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 4. - Decizia va fi dusă la îndeplinire de Departamentul avizări acreditări şi Departamentul financiar contabil ale Colegiului Medicilor din România.

Art. 5. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Colegiului Medicilor din România,

Vasile Astărăstoae

 

Suceava, 15 mai 2014.

Nr. 4.

 

ANEXA Nr. 1

 

CERERE

 

            Subsemnatul(a) ............................................ cetăţean .................................. posesor al CI. Seria ............. numărul ............. paşaport seria .............. numărul ...............

CNP

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

absolvent al .........................................................., promoţia ..............................,

vă rog să binevoiţi a-mi elibera o adeverinţă care să certifice faptul că nu sunt membru/membră al/a Colegiului Medicilor din România şi, pe cale de consecinţă, nu figurez în evidenţa Colegiului Medicilor din România cu abateri sau sancţiuni disciplinare.

Menţionez că această adeverinţă îmi este necesară pentru ........................................

Totodată declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii, că:

- Am fost membru(a) al(a) Colegiului Medicilor din România,

NU

 

 

DA

 

fiind înscris(ă) în colegiul medicilor teritorial:

            Am practicat medicina pe teritoriul României,

NU

 

 

DA

 

în perioada:

- Anexez prezentei cereri următoarele documente:

 copie legalizată de pe diploma de licenţă;

 copie de pe acte de identitate (carte de identitate/paşaport) - pentru cetăţenii români;

 copie şi traducere legalizată de pe acte de identitate (carte de identitate/paşaport) - pentru cetăţenii străini;

 dovada achitării sumei de 50 lei în contul Colegiului Medicilor din România.

 

Semnătura

...................................................

Data

...................................................

 

Domnului Secretar general al Colegiului Medicilor din România

 

ANEXA Nr. 2

 

ADEVERINŢA Nr. ................../..........................................

 

Prin prezenta se adevereşte că domnul/doamna doctor .................................................., cetăţean ................................. identificat prin CI. Seria ................. numărul ..........................., paşaport seria .............................. numărul ..................................  CNP ................................................................................................, nu figurează în baza de date a Colegiului Medicilor din România şi, pe cale de consecinţă, nu figurează cu abateri sau sancţiuni disciplinare.

Prezenta adeverinţă s-a eliberat la cerere, fiindu-i necesară la ..........................................................................................

 

            Secretarul general al Colegiului Medicilor din România,

            ...................................................................................................

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.