MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 455/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 455         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 23 iunie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 177 din 1 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Decizia nr. 199 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 prin raportare la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Decizia nr. 216 din 15 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968

 

Decizia nr. 271 din 7 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            40. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 177

din 1 aprilie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea, în şedinţa publică din 18 martie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Mircea Busuioceanu în Dosarul nr. 2.568/122/2007* (1.886/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 558D/2013.

Dezbaterile au avut loc la termenul din data de 18 martie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public şi a reprezentantului autorului excepţiei, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere necesitatea întreruperii deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, a amânat pronunţarea pentru data de 1 aprilie 2014, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.568/122/2007* (1,886/2012), Curtea de Apei Bucureşti - Secţia a Mi-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a Imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Mircea Busuioceanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, fără a se distinge în funcţie de stadiul procesual în care se află acestea, respectiv fond sau recurs, echivalează cu o aplicare retroactivă a acestei prevederi legale. Astfel, se susţine că, în ipoteza judecării recursului, instanţa de recurs ar trebui să se pronunţe în temeiul legii noi, deşi hotărârile instanţei de fond s-au întemeiat pe legea în vigoare la momentul pronunţării.

Mai mult, în cazul judecării în fond după casare, instanţa de rejudecare trebuie să aibă în vedere dispoziţiile legii noi, deşi, potrivit art. 315 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv al art. 501 din noul Cod de procedură civilă, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care ar presupune aplicarea prevederilor Legii nr. 165/2013 şi proceselor începute anterior intrării sale în vigoare, fiind în acest mod încălcat principiul neretroactivităţii.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului consideră că sintagma “cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor” cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este retroactivă. În acest sens, arată că textul de lege criticat acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008.

Se mai arată că la stabilirea sferei de acţiune în timp a legii trebuie să se ţină cont atât de prioritatea noii legi faţă de cea veche, dar şi de siguranţa raporturilor juridice, care presupune ca acestea să nu fie desfiinţate sau modificate, fără un motiv de ordine publică, o abordare diferită a principiului neretroactivităţii însemnând a-i solicita subiectului de drept, încă de la data introducerii cererii de chemare în judecată, o anumită conduită care nu era prevăzută de lege. Prin urmare, noua lege nu poate interveni asupra proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanţelor, întrucât o astfel de modificare nu face decât să creeze confuzii în ceea ce priveşte înţelegerea şi aplicarea corectă a principiului constituţional al neretroactivităţii legilor.

De asemenea, se apreciază că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu pot fi considerate nici norme tranzitorii, destinate să asigure trecerea de la vechea la noua reglementare şi care sunt sustrase de la incidenţa principiului neretroactivităţii legii, deoarece nu îndeplinesc condiţiile impuse de normele de tehnică legislativă, care ar fi trebuit să cuprindă măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ şi să fie incluse în “capitolul VI: Dispoziţii tranzitorii şi finale” al Legii nr. 165/2013. Este evident că, prin adoptarea unor asemenea norme, legiuitorul a intervenit asupra proceselor deja începute, aflate în diferite stadii de soluţionare, cu încălcarea principiului neretroactivităţii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, reţinem că autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă în mod expres neconstituţionalitatea tezei a două cuprinse în art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile.

Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia susţine, în esenţă, că aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, fără a se distinge în funcţie de stadiul procesual în care se află acestea, respectiv fond sau recurs, echivalează cu o aplicare retroactivă a acestui act normativ.

Curtea reţine că actul normativ la care face referire autorul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, a fost adoptat în vederea urgentării şi finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel încât acesta are ca domeniu de reglementare toate cererile formulate în cadrul procedurilor administrative de restituire, proceduri reglementate de legislaţia anterioară cu caracter reparator (respectiv Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005), cereri aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege sau aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

De asemenea, Curtea reţine că Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinde atât prevederi cu caracter procedural, ce instituie anumite termene, precum şi prevederi cu caracter substanţial, referitoare la cuantumul şi modalitatea de acordare a măsurilor compensatorii instituite.

Prin urmare, având în vedere existenţa unor proceduri diferite de restituire, în cadrul cărora pot fi incidente atât dispoziţii cu caracter procedural, cât şi dispoziţii cu caracter substanţial, cuprinse în Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine că analiza constituţionalităţii prevederilor art. 4 teza a două cuprinsă în acest act normativ, potrivit cărora “Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.”, nu poate fi disociată de indicarea expresă a prevederilor legale cuprinse în acest act normativ, incidente în soluţionarea litigiului aflat pe rolul instanţei de judecată, în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Curtea Constituţională nu se poate substitui autorului excepţiei de neconstituţionalitate în formularea unor critici de neconstituţionalitate relevante, cu atât mai mult cu cât acestea nu pot fi desprinse, în mod rezonabil, nici din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi nici din cuprinsul încheierii de sesizare a instanţei constituţionale. Instanţa de control constituţional nu se poate substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora “Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi.”

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al ari. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Mircea Busuioceanu în Dosarul nr. 2.568/122/2007* (1.886/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 aprilie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 199

din 3 aprilie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 prin raportare la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent. a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Romulus Mihai Cornea şi Ioana Cornea în Dosarul nr. 76.027/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 723D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 ca devenită inadmisibilă, precum şi a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 31-35 din acelaşi act normativ ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 19 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 76.027/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Romulus Mihai Cornea şi Ioana Cornea într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind acordarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, se susţine că interpretarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, raportate la însuşi domeniul de reglementare al legii, astfel cum este definit în titlul acesteia, impune aplicabilitatea acestora doar în privinţa procedurilor de stabilire a măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor ale căror cereri au fost formulate şi depuse în termenul legal. Această interpretare este întărită şi de faptul că niciuna din prevederile Legii nr. 10/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu a fost abrogată sau modificată, înţelegând prin aceasta că prevederile art. 25 din această lege rămân în continuare aplicabile, astfel că în procedura administrativă, obligativitatea unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, subzistă în continuare.

6. Pe de altă parte, arată că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 contravin acestei ipoteze, în sensul că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau respingere a acestora, în termene care variază de la 12 până la 36 de luni, în funcţie de numărul de dosare care sunt nesoluţionate la entităţile învestite de lege, cu menţiunea că aceste termene încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014. Astfel, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 165/2013, termenele din art. 33 s-ar aplica şi cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor, întrucât nu există referire expresă la faptul că litigiilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar nu şi dispoziţiile relative la procedura administrativă, prevăzute de art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, referitoare la pronunţarea deciziilor de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Autorii excepţiei consideră că este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită ce a avut-o în cadrul ordinii de drept în vigoare, anterioară intrării în vigoare a unei legi care reglementează o altă conduită, în condiţiile în care nu putea să prevadă O reglementare viitoare de către legiuitor.

7. Se mai arată că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, dat fiind că o lege adoptată după momentul iniţierii unui litigiu nu este aplicabilă acestuia decât cu consecinţa afectării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei. În acest sens, se invocă principiul tempus regit actum, în virtutea căruia orice litigiu este guvernat de legea aplicabilă la momentul demarării lui. De asemenea, invocă principiul securităţii raporturilor juridice, principiu care trebuie respectat prin raportare la principiul neretroactivităţii legii. Totodată, arată că prin invocarea de către instanţele de judecată, din oficiu, a excepţiei de prematuritate, se încalcă dreptul la un proces echitabil, din perspectiva soluţionării cauzei într-un termen rezonabil. Aşa fiind, apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin extinderea aplicabilităţii lor şi asupra cererilor aflate pe rolul instanţelor la data de 20 mai 2013, care au ca obiect soluţionarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

8. Se mai susţine că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi. Astfel, se apreciază că prevederile legale criticate nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, creând inegalităţi majore între cele care au depus cereri la entităţile învestite de lege. În acest sens, se arată că, instituind termene diferite de soluţionare a notificărilor, se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, dat fiind faptul că beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei care sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi. În acest context, arată că cetăţenii care au promovat acţiuni în justiţie pentru soluţionarea notificărilor anterior apariţiei Legii nr. 165/2013, având în prezent cauzele pe rol, sunt în mod evident dezavantajaţi prin aplicarea legii noi sub aspectul termenelor impuse de art. 33-35 ale acestei legi, faţă de cei ale căror notificări au fost soluţionate deja pe fond, în procedura administrativă sau judiciară, chiar dacă aceştia din urmă nu au primit efectiv măsurile reparatorii.

9. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3), privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi la art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi din Constituţie. În acest sens, se arată că dreptul de acces la justiţie permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar caracterul legitim sau nelegitim al cererilor va fi apreciat în urma judecării lor şi va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiţie, drept a cărui exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate. Or, restrângerea exerciţiului acestui drept poate avea loc doar în condiţiile reglementate de art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt contrare efectivităţii dreptului de acces la justiţie şi termenului rezonabil de soluţionare a cererilor formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care accesul la justiţie este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24 sau 36 de luni, ce încep să curgă de la 1 ianuarie 2014. Ca atare, noua lege interzice accesul la justiţie pentru o perioadă lungă de timp, creând privilegii şi discriminări atât între persoanele care au formulat cereri în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi între entităţile învestite cu soluţionarea notificării.

10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate în sensul respingerii acesteia.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

12. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, fiind încălcat principiul constituţional al neretroactivităţii legii. În acest sens, arată că textul de lege criticat acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regii actum (Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008). Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii anterioare, ci doar acţiunilor care se efectuează după intrarea în vigoare a acesteia, rămânând valabile cele efectuate în perioada activităţii legii vechi. Se mai arată că prevederile art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea notificărilor, care au determinat judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări, fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. În acest context, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii, s-au aflat într-o situaţie mai favorabilă, dar discriminatoare faţă de persoanele ale căror procese au fost în curs de soluţionare la data intrării în vigoare.

13. Pe de altă parte, se arată în punctul de vedere exprimat în cauză de către Avocatul Poporului, sunt discriminatoare şi dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, întrucât impun termene diferite de soluţionare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate. Or acest criteriu de diferenţiere impus de legiuitor nu poate fi considerat ca fiind obiectiv şi rezonabil, cu atât mai mult cu cât statul ar fi putut să ia anumite măsuri pentru suplimentarea personalului competent să soluţioneze cererile de restituire, astfel încât termenul de rezolvare să fie acelaşi, iar toate persoanele prevăzute de ipoteza normei să beneficieze de un tratament egal, fiind în situaţii identice. Se mai apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi accesului liber la justiţie, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea sa fie respinsă. În acest context, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă (din cauza noilor termene legale de soluţionare a notificărilor), contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte. Se mai arată că prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 sunt în concordanţă cu principiile constituţionale invocate de autorii excepţiei.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (3), art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, astfel încât, în acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează a se pronunţa asupra acestor din urmă prevederi legale, potrivit cărora:

- Art. 4 teza a doua: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.”;

- Art. 33: “(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).”;

- Art. 34: “(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.”;

- Art. 35: “( 1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin, (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau. după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1)şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”.

17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014*), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederi lor art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea constatând că aceste prevederi legale sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, prin raportare la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

19. În ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 raportate la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, în raport cu obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, prevederile art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cadrul soluţionării cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată. Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a fost declanşat ca urmare a acţiunii persoanei îndreptăţite de a sesiza instanţa de judecată în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a notificării. Prin urmare, având în vedere că prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013 se referă la soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi la cele care vor fi transmise acestuia ulterior datei intrării în vigoare a legii, iar dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din acelaşi act normativ, Curtea reţine că aceste din urmă prevederi legale nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei.

20. Astfel, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Romulus Mihai Cornea şi Ioana Cornea în Dosarul nr. 76.027/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 


*) Decizia nr. 88 din 22 februarie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 216

din 15 aprilie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27S1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Constantin Criveanu în Dosarul nr. 6.663/311/2012 al Judecătoriei Slatina şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 717 D/2013.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prezent personal, constatându-se lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care arată că textul criticat este neconstituţional, întrucât competenţa de a pune în mişcare acţiunea penală, prin emiterea rechizitoriului, aparţine în exclusivitate procurorului, iar acordarea acestui drept instanţei de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, este de natură a contraveni prevederilor constituţionale ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, precum şi celor ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Se susţine că, în situaţia prevăzută prin textul criticat, instanţa apreciază asupra suficienţei probelor, reţine cauza spre judecată şi se pronunţă asupra soluţiei înaintea administrării probelor, nerămânându-i decât să individualizeze şi să aplice pedeapsa. Se arată că sunt încălcate, în acest fel, şi dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la separaţia puterilor în stat.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 nu aduc atingere normelor constituţionale invocate, scopul lor fiind acela de a garanta accesul liber la justiţie pentru toate părţile din proces, nu doar pentru învinuit. Se susţine că, în situaţia invocată, învinuitul beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil. Se subliniază faptul că, potrivit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XV din 22 mai 2006 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedura penală, sub aspectul compatibilităţii judecătorului de a mai participa, în continuare, la soluţionarea fondului cauzei reţinute spre judecare după desfiinţarea, prin încheiere, a rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, ca urmare a aprecierii că probele existente la dosar sunt suficiente pentru a se proceda la judecare, judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi reţine cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluţioneze fondul acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 28 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.663/311/2012, Judecătoria Slatina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Constantin Criveanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unei ordonanţe de scoatere de sub urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută la art. 281 din Codul penal din 1969.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că. prin dreptul de a reţine cauza spre judecare, potrivit dispoziţiilor art. 278^ alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, fără ca procurorul să fi pus în mişcare acţiunea penală, instanţa se substituie Ministerului Public, devenind ea însăşi apărătorul intereselor generale ale societăţii şi al ordinii de drept, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 131 din Constituţie. Se arată că Ministerul Public aparţine puterii executive, motiv pentru care textul criticat încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, reglementat la art. 1 alin. (4) din Constituţie, dând posibilitatea instanţelor de a exercita atribuţii specifice procurorilor. Pentru aceleaşi considerente, se susţine încălcarea prin dispoziţiile art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 a prevederilor art. 124 şi art. 126 din Constituţie referitoare la înfăptuirea justiţiei şi la instanţele judecătoreşti. Se arată, de asemenea, că prin reţinerea cauzei spre judecare, instanţa se pronunţă cu privire la vinovăţia făptuitorului, căruia, în consecinţă, îi va aplica în mod automat o pedeapsă, încălcând astfel prezumţia de nevinovăţie de care acesta beneficiază, potrivit art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare.

7. Judecătoria Slatina opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul criticat necontravenind dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prin reţinerea cauzei spre judecare, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, instanţa de judecată nu se substituie Ministerului Public, neîndeplinind acte specifice urmăririi penale sau procurorului, ci acte de judecată ce fac parte din sfera propriei sale competenţe. Se subliniază faptul că administrarea de noi probe sau refacerea probelor administrate de procuror nu constituie acte de urmărire penală, ci acte judiciare aparţinând fazei de judecată, prevăzute de lege în vederea stabilirii adevărului şi a elementelor răspunderii penale. Se susţine că, în acest mod, sunt respectate prevederile constituţionale referitoare la înfăptuirea justiţiei prin instanţele judecătoreşti, în mod unic, imparţial şi egal, precum şi cele referitoare la rolul Ministerului Public în calitate de apărător al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului separaţiei puterilor în stat. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 864 din 9 octombrie 2007, nr. 985 din 6 noiembrie 2007 şi nr. 1.645 din 15 decembrie 2009.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul cuprins: “Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:

[...] c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.; [...]”.

13. Prevederile art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 au fost abrogate prin dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, ele fiind preluate într-o formă asemănătoare la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală în vigoare. Având însă în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma “În vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele oh dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968.

14. Autorul excepţiei susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la separaţia şi echilibrul puterilor în stat, ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 cu privire la instanţele judecătoreşti şi ale art. 131 privind rolul Ministerului Public.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, respingând excepţiile invocate, prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, se reţin: Decizia nr. 172 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 22 aprilie 2005, Decizia nr. 240 din 20 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 19 aprilie 2007, Decizia nr. 350 din 20 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 2 mai 2008, şi Decizia nr. 522 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 18 mai 2010.

16. Prin Decizia nr. 172 din 22 martie 2005, cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, în forma anterioară modificării şi completării lor prin art. I pct. 139 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea prin art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 a dispoziţiilor art. 131 din Constituţie, privind rolul Ministerului Public, întrucât judecarea cauzei de către instanţă după desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată implică participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acţiunii publice şi exercitarea tuturor atribuţiilor decurgând din această calitate. Curtea a mai reţinut că dobândirea poziţiei procesuale de inculpat nu atinge principiul prezumţiei de nevinovăţie, având în vedere că, în cadrul procedurii de soluţionare a plângerilor întemeiate pe art. 2781 din Codul de procedură penală din 1968, instanţa nu soluţionează fondul cauzei, ci se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei rezoluţiilor ori ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată dispuse în faza de urmărire penală. De asemenea, Curtea a statuat că nu se poate reţine că textul de lege criticat ar contraveni dispoziţiilor constituţionale ale art. 124, prin care se consacră principiile înfăptuirii justiţiei, şi ale art. 126 referitor la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, deoarece întreaga procedură de soluţionare a plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată se desfăşoară în limitele acestor principii constituţionale. Soluţia şi considerentele deciziei anterior referite au fost aplicate mutatis mutandis în cazul prevederilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, în forma criticată de autorul excepţiei (a se vedea Decizia nr. 985 din 6 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 20 noiembrie 2007).

17. Prin Decizia nr. 240 din 20 martie 2007, Curtea a constatat că soluţionarea fondului cauzei, în situaţia în care instanţa, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată, reţinând cauza spre judecare, constituie o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanţă şi în căile de atac, reguli cu privire la care textele criticate stabilesc în mod expres că se aplică “În mod corespunzător”. De asemenea, prin Decizia nr. 350 din 20 martie 2008, Curtea a reţinut că, după învestirea instanţei în condiţiile prevăzute de art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, acţiunea penală se exercită tot de către procuror, care, în funcţie de probele administrate şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, poate să ceară condamnarea inculpatului, achitarea acestuia sau încetarea procesului penal. Aşa fiind, Curtea a constatat că instanţa, nici în judecarea plângerii şi nici în judecarea în fond a cauzei, nu îndeplineşte acte de urmărire penală specifice fazei urmăririi penale şi procurorului, ci numai acte de judecată şi dă numai soluţii judiciare de competenţa instanţei, a judecătorului. Totodată administrarea de probe noi şi refacerea probelor administrate de procuror nu sunt acte de urmărire penală, ci acte judiciare, prevăzute de lege pentru stabilirea adevărului şi a elementelor răspunderii penale necesare pentru a se da o hotărâre temeinică şi legală. De altfel, aşa cum a reţinut Curtea cu acelaşi prilej, judecătorul are posibilitatea să îşi manifeste rolul activ şi să efectueze o cercetare judecătorească eficientă în vederea aflării adevărului, nefiind afectate în niciun fel garanţiile de independenţă şi imparţialitate a justiţiei consacrate de art. 124 din Legea fundamentală.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Criveanu în Dosarul nr. 6.663/311/2012 al Judecătoriei Slatina şi constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Slatina şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 aprilie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 271

din 7 mai 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Viorel Vonica în Dosarul nr. 393/122/2013 al Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 884D/2013.

2. Dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din 29 aprilie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin, autorul excepţiei de neconstituţionalitate prezentându-se după închiderea dezbaterilor. Acestea au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 6 mai 2014 şi, ulterior, pentru data de 7 mai 2014

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 21 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 393/122/2013, Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Excepţia a fost ridicată de Viorel Vonica într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de modificare a punctajului mediu anual necesar calculării pensiei.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece creează discriminări între asiguraţii sistemului public care în decursul unui an pot avea stagii de cotizare diferite. Astfel, pentru perioada de activitate cuprinsă între lunile august-decembrie 1960, prin împărţirea la 12 a salariului de încadrare pe cele 5 luni lucrate, se stabileşte un punctaj mediu anual mai mic faţă de cel realizat pentru anul complet de activitate şi, ca atare, acest sistem de calcul aplicat de Casa de Pensii este neconstituţional.

5. Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens arată că, în ce priveşte atât prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cât şi prevederile art. 3 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 263/2010, “textul este uşor confuz şi permite inclusiv  interpretarea sa în toate situaţiile, inclusiv atunci când situaţia concretă dovedeşte o contribuţie parţială, numai la nivelul unei fracţii din an raportul pentru stabilirea punctajului anual să se facă obligatoriu cu numitorul 12, ceea ce, din perspectivă logică, apare ca absurd”. Dacă textul permite o astfel de interpretare obiectiv dovedită chiar în această cauză, instanţa consideră că o astfel de situaţie este necesar a fi analizată şi cenzurată de Curtea Constituţională, prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.

6. De altfel, art. 3 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 263/2010 afectează în aceeaşi măsură modul de calcul al punctajului mediu anual. Din analiza dispoziţiilor de lege menţionate rezultă că în modul de calcul al punctajului anual şi punctajului mediu anual nu se ţine seama de faptul dacă asiguratul a lucrat an întreg sau o parte din an, punctajul anual calculându-se prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare, ca şi cum asiguratul a desfăşurat activitatea pe întregul an. În situaţia în care s-a contribuit în acelaşi mod, asiguraţii - indiferent de perioada în care au efectuat aceste stagii - ar trebui să beneficieze de criterii legale identice pentru determinarea punctajului lunar şi anual, ce stă la baza stabilirii pensiei, în raport cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului consideră, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât nu creează discriminare, aplicându-se tuturor persoanelor care intră sub incidenţa lor. Totodată, în conformitate cu art. 47 din Constituţie, cetăţenii au dreptul la pensie şi la alte forme de asigurări sociale şi măsuri de protecţie socială, în condiţiile stabilite de lege. Astfel, legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul şi cuantumul lor valoric, în raport cu posibilităţile create prin resursele financiare disponibile, şi să le modifice în concordanţă cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 870/2008.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile depuse la dosar de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, având următoarea redactare: “(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcula contribuţiei individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice.”

12. Deşi prevederile de lege criticate au fost abrogate prin Legea nr. 263/2010 [aceasta cuprinzând dispoziţii similare în art. 3 alin. (1) lit. m)], cu toate acestea continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a analiza constituţionalitatea acestora.

13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că au fost încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceleaşi dispoziţii de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de către Curtea Constituţională, care, prin Decizia nr. 684 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, a statuat că aceste texte de lege nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16.

15. În acest sens, Curtea a reţinut că interpretarea pretins neconstituţională a textului de lege este generată de premisa greşită de la care pleacă autorul excepţiei, care are în vedere doar calculul punctajului anual, făcând abstracţie de faptul că, în final, punctajul mediu anual se va împărţi la numărul de ani care reprezintă stagiul complet de cotizare potrivit legii, iar nu la numărul de ani înăuntrul cărora s-a contribuit pentru a fi realizat stagiul de cotizare obligatoriu, număr care, în cazul celor care au realizat o contribuţie fracţionată, este mai mare decât numărul de ani care reprezintă stagiul de cotizare legal.

16. Astfel, Curtea a reţinut că punctajul anual rezultat într-un an în care s-a cotizat fracţionat se va completa, în final, cu punctajul anual dintr-un alt an în care s-a cotizat, de asemenea, parţial, pentru a se completa stagiul de cotizare cerut de lege. Din această perspectivă de ansamblu rezultă că modalitatea de calcul instituită de art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 duce, în final, la rezultate identice pentru cei care au avut contribuţii identice şi un stagiu de cotizare egal, chiar dacă unii au contribuit în fracţiuni de an şi alţii fără întrerupere. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 869 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 14 august 2009.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

18. În plus, Curtea reţine că, dacă punctajul anual al asiguratului s-ar determina prin împărţirea la numărul de luni efectiv lucrate, iar nu la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună, s-ar ajunge ca - în ipoteza în care o persoană a lucrat anul întreg, iar alta doar o lună din anul respectiv - punctajul anual corespunzător să fie identic pentru ambele situaţii, ceea ce ar fi inechitabil.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Vonica în Dosarul nr. 393/122/2013 al Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 mai 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale

 

Având în vedere importanţa evitării declanşării unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor României în calitate de stat membru ca urmare a notificării pe care Comisia a transmis-o României în baza de date EU Pilot (Dosarul EU pilot 6190/14/TAXU) cu privire la posibila incompatibilitate a prevederilor art. 18 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, se propune reglementarea unei excepţii în privinţa obligaţiei de desemnare a unui împuternicit de către contribuabilii rezidenţi ai statelor membre ale Uniunii Europene, excepţie care să fie extinsă şi în privinţa persoanelor care sunt rezidente în state semnatare ale unor convenţii, acorduri şi oricăror altor instrumente juridice internaţionale la care România este parte, dacă respectivele documente conţin reglementări privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi recuperarea creanţelor fiscale.

În scopul creşterii gradului de informatizare a activităţilor desfăşurate de organele fiscale, al stimulării depunerii prin mijloace electronice a declaraţiilor, cererilor şi a altor documente pe care contribuabilii le depun la organele fiscale, al dezvoltării unui sistem de comunicare electronică între contribuabili şi organele fiscale, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea către contribuabili a actelor administrative fiscale şi a oricăror altor acte procedurale (notificări, înştiinţări, certificate de atestare fiscală etc. şi se propune reglementarea posibilităţii emiterii şi comunicării actelor administrative fiscale şi în formă electronică, reglementarea posibilităţii contribuabililor de a transmite la organele fiscale cereri ori alte acte procedurale utilizând mijloacele de transmitere la distanţă, precum şi reglementarea unor reguli care să stabilească nu numai aceste posibilităţi, ci şi condiţiile în care ele se realizează, în special cele referitoare la identificarea contribuabililor în mediul electronic.

În vederea eliminării barierelor administrative, se propune reglementarea posibilităţii organului fiscal de a transmite, inclusiv în format electronic, la solicitarea unor autorităţi publice, documentele privind situaţia fiscală a unui contribuabil.

Pentru ca facilităţile acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, aprobată prin Legea nr. 15/2012, cu modificările şi completările ulterioare, să îşi atingă obiectivul scontat de sprijin al contribuabililor aflaţi în dificultate financiară temporară, se propune includerea creanţelor stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în sfera de aplicare a eşalonărilor la plată, astfel încât vor constitui obiect al eşalonării toate obligaţiile de plată existente în evidenţa organului fiscal la data emiterii certificatului de atestare fiscală, această măsură reprezentând o relaxare a condiţiilor de acordare şi menţinere a eşalonării şi asigurând evitarea executării contribuabililor viabili din punct de vedere economic, menţinerea lor în activitate şi, implicit, păstrarea locurilor de muncă, precum şi completarea dispoziţiilor referitoare la modificarea deciziei de eşalonare la plată.

Pentru a elimina povara pierderilor suferite ca urmare a calamităţilor naturale din 2013 şi pentru a diminua impactul fiscal negativ pentru contribuabilii pentru care venitul a fost stabilit pe bază de normă de venit, care, spre deosebire de ceilalţi contribuabili, plătesc chiar dacă nu au realizat venituri ca urmare a calamităţilor, suferind astfel pierderi economice importante, se propune anularea impozitului pe venitul agricol, proporţional cu gradul de calamitate constatat pentru contribuabilii care au desfăşurat în anul 2013 activităţi agricole individual sau în asociere şi care au suferit pierderi de venit ca urmare a unor factori externi.

Luând în considerare necesitatea asigurării unei executări corespunzătoare a dispoziţiilor legale referitoare la plata unor impozite, se propune ca plăţile efectuate în contul de venituri al bugetului local 21.03.02.17 “Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici”, efectuate în baza art. 19 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, să stingă obligaţiile fiscale datorate la bugetul de stat de contribuabil pentru venitul din activitatea independentă respectivă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate în evidenţele fiscale ale ANAF pentru perioada pentru care s-au efectuat plăţile.

Luând în considerare faptul că aceste măsuri sunt menite să asigure depăşirea dificultăţilor economico-financiare temporare şi continuarea activităţii operatorilor economici, precum şi creşterea gradului de încredere a contribuabililor în sistemul fiscal şi administraţia fiscală,

având în vedere faptul că aceste situaţii aduc atingere interesului public general şi constituie un motiv de urgenţă deosebită şi extraordinară a cărui reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 18, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:

“(41) Dispoziţiile alin. (4) nu se aplică: a) contribuabililor care au rezidenţa într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv al Spaţiului Economic European;

b) contribuabililor care au rezidenţa într-un stat care este parte a unui instrument juridic internaţional semnat de România şi care cuprinde prevederi privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi recuperarea creanţelor fiscale.”

2. Articolul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“ARTICOLUL 43

Conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal se emite în scris, pe suport hârtie sau în formă electronică.

(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;

c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;

d) obiectul actului administrativ fiscal;

e) motivele de fapt;

f) temeiul de drept;

g) numele persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;

h) semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi ştampila organului fiscal emitent;

i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia;

j) menţiuni privind audierea contribuabilului.

(3) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică cuprinde elementele prevăzute la alin. (2), cu excepţia elementelor prevăzute la lit. h).

(4) Actul administrativ fiscal emis de organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în formă electronică se semnează cu semnătura electronică extinsă a Ministerului Finanţelor Publice, bazată pe un certificat calificat.

(5) Actul administrativ fiscal emis de compartimentele de Specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în formă electronică se semnează cu semnătura electronică extinsă a autorităţii administraţiei publice locale din care face parte organul fiscal emitent, bazată pe un certificat calificat.

(6) Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin intermediul unui centru de imprimare masivă este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie,

(7) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative fiscale care se emit în condiţiile alin. (6) de către organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(8) Prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului finanţelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative fiscale care pot fi emise în condiţiile alin. (6) de către organele fiscale ale autorităţilor administraţiei publice locale, iar consiliile locale stabilesc, prin hotărâre, dacă organele fiscale din cadrul autorităţii administraţiei publice locale respective pot emite acte administrative fiscale în condiţiile alin. (6).”

3. Articolul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“ARTICOLUL 44

Comunicarea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care şi-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/ împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(3) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă ori de câte ori contribuabilul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare.

(4) în cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.

(5) Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii a autorităţii publice locale, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean sau a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.

(6) în cazul actelor administrative fiscale emise de către organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de comunicare a actelor administrative fiscala prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(7) în cazul actelor administrative fiscale emise de organele fiscale ale autorităţilor administraţiei publice locale, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de comunicare a actelor administrative fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului finanţelor publice. Pentru organul fiscal al unei autorităţi a administraţiei publice locale, consiliul local stabileşte, prin hotărâre, în funcţie de capacitatea tehnică disponibilă, mijloacele electronice de transmitere la distanţă ce urmează a fi utilizate de către respectivul organ fiscal.”

4. La articolul 61, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

“(4) La solicitarea unei instituţii publice, efectuată în scopul soluţionării unei cereri a unei persoane fizice sau juridice, organul fiscal competent transmite instituţiei publice solicitante informaţii cu privire la situaţia fiscală a persoanei în cauză.”

5. La titlul III, după capitolul IV se introduce un nou capitol, capitolul V, cuprinzând articolele 711 şi 712, cu următorul cuprins:

“CAPITOLUL V

Transmiterea cererilor de către contribuabili şi identificarea acestora în mediul electronic

 

ARTICOLUL 711

Transmiterea cererilor la organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanţă

 

(1) Contribuabilii pot transmite organului fiscal competent cereri, înscrisuri sau orice alte documente şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă în condiţiile alin. (4) ori (5).

(2) Data depunerii cererii, înscrisului sau documentului este data înregistrării acesteia/acestuia, astfel cum rezultă din mesajul electronic transmis de registratura electronică a Ministerului Finanţelor Publice sau a autorităţii administraţiei publice locale, după caz.

(3) în sensul prezentului cod, prin registratură electronică se înţelege sistemul electronic de înregistrare şi tranzacţionare a documentelor şi a informaţiilor primite sau emise de organul fiscal prin mijloace electronice.

(4) în cazul cererilor, înscrisurilor sau documentelor transmise de către contribuabili organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de transmitere a cererilor, înscrisurilor ori documentelor prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(5) în cazul cererilor, înscrisurilor sau documentelor transmise de către contribuabili organelor fiscale ale autorităţilor administraţiei publice locale, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de transmitere a cererilor, înscrisurilor ori documentelor prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului finanţelor publice. Pentru organul fiscal al unei autorităţi a administraţiei publice locale, consiliul local stabileşte, prin hotărâre, în funcţie de capacitatea tehnică disponibilă, mijloacele electronice de transmitere la distanţă ce pot fi utilizate de către contribuabil.

 

ARTICOLUL 712

Identificarea contribuabililor în mediul electronic

 

Contribuabilii care depun cereri, înscrisuri sau documente la organul fiscal, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, se identifică în relaţia cu organul fiscal astfel:

a) persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent ori exercită profesii libere se identifică numai cu certificate digitale calificate;

b) persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la lit. a), se identifică prin intermediul furnizorilor de servicii publice de autentificare electronică autorizaţi potrivit legii sau prin diverse dispozitive, cum ar fi certificat digital calificat, credenţiale de tip utilizator/parolă însoţite de liste de coduri de autentificare de unică folosinţă, telefon mobil, digipass ori alte dispozitive stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul identificării acestor persoane în relaţia cu organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sau, după caz, prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului finanţelor publice, în cazul identificării acestor persoane în relaţia cu organele fiscale ale autorităţilor administraţiei publice locale. În aceste cazuri, cererile, înscrisurile sau documentele se consideră semnate dacă sunt îndeplinite toate condiţiile din ordinele prevăzute la art. 711 alin. (4) şi (5).”

Art. II. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 22 martie 2011, aprobată prin Legea nr. 15/2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alineatul (13), cu următorul cuprins:

“(13) Prin obligaţii fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se înţelege inclusiv creanţele stabilite de alte organe decât cele prevăzute la art. 1 şi transmise spre recuperare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit legii.”

2. La articolul 3 alineatul (2), litera f) se abrogă,

3. La articolul 9, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,(3) Pot forma obiect al garanţiilor constituite potrivit alin. (2) bunurile mobile care nu au durata normală de funcţionare expirată potrivit Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi bunurile mobile care, deşi au durata normală de funcţionare expirată, au fost supuse reevaluării potrivit regulilor contabile în vigoare.”

4. La articolul 9, după alineatul (15) se introduce un nou alineat, alineatul (151), cu următorul cuprins:

“(151) în cazul în care contribuabilul solicită înlocuirea sau redimensionarea garanţiei potrivit alin. (14), iar sumele rămase din eşalonarea la plată sunt mai mici decât limitele prevăzute la alin. (13), prin excepţie de la prevederile alin. (15), organul fiscal eliberează garanţiile.”

5. La articolul 10 alineatul (1), literele a) şi b1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“a) să se declare şi să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care contribuabilul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 101. Eşalonarea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt declarate şi achitate până la data de 25 a lunii următoare scadenţei prevăzute de lege, inclusiv, sau până la finalizarea eşalonării la plată în situaţia în care acest termen se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor fiscale eşalonate la plată;

b1) să se achite diferenţele de obligaţii fiscale stabilite prin declaraţii rectificative în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declaraţiei, cu excepţia situaţiei în care contribuabilul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 101;”.

6. La articolul 10 alineatul (1), litera e) se abrogă.

7. La articolul 10 alineatul (1), literele f) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„f) să se achite creanţele stabilite de alte organe decât cele prevăzute la art. 1 şi transmise spre recuperare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul de stat, pentru care au fost comunicate somaţii după data comunicării deciziei de eşalonare la plată, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei sau până la finalizarea eşalonării la plată în situaţia în care termenul de 180 de zile se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor fiscale eşalonate la plată, cu excepţia situaţiei în care contribuabilul a solicitat eşalonarea potrivit art. 101;

g) să achite obligaţiile fiscale rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 6 alin. (4), în cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, cu excepţia situaţiei în care contribuabilul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 101;”

8. La articolul 10, alineatul (2) se abrogă.

9. La articolul 101 alineatul (1), litera d) se modifică şl va avea următorul cuprins:

“d) obligaţiile fiscale principale stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizie de impunere, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, cu termene de plată după data comunicării deciziei de eşalonare la plată.”

10. La articolul 101 alineatul (1), după litera d) se introduc patru noi litere, literele e)-h), cu următorul cuprins:

“e) obligaţiile fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată;

f) diferenţele de obligaţii fiscale stabilite prin declaraţii rectificative;

g) creanţele stabilite de alte organe decât cele prevăzute la art. 1 şi transmise spre recuperare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în situaţia în care transmiterea creanţelor se efectuează pe perioada derulării eşalonării la plată;

h) obligaţiile fiscale rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 6 alin. (4);”.

11. La articolul 10. după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

“(11) Contribuabilul poate depune cel mult două cereri de modificare a deciziei de eşalonare la plată ori într-un an de eşalonare sau, după caz, fracţie de an de eşalonare, calculat începând cu data comunicării deciziei de eşalonare. Aceste prevederi nu sunt aplicabile obligaţiilor fiscale prevăzute la alin. (1) lit. a)-c).”

12. La articolul 101, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(2) Cererea se depune până la împlinirea termenului prevăzut la art. 10 alin. (1)lit. a), b), b1), f), g), g1)sau g2), după caz, şi se soluţionează de organul fiscal competent prin decizie de modificare a deciziei de eşalonare la plată ori decizie de respingere, după caz.”

Art. III. - (1) Modificările şi completările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, aprobată prin Legea nr. 15/2012, cu modificările şi completările ulterioare, prin prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi cererilor de acordare a eşalonărilor la plată în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Contribuabilii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, au eşalonări la plată în derulare pot beneficia, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011, aprobată prin Legea nr. 15/2012, cu modificările şi completările ulterioare, de eşalonarea creanţelor stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, înscrise în certificatul de atestare fiscală emis în scopul acordării eşalonărilor la plată, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) aceste sume sunt nestinse la data comunicării deciziei de eşalonare şi nu s-a împlinit termenul de 180 de zile de la data comunicării acesteia;

b) depun cererea de acordare a eşalonării la plată până la împlinirea termenului prevăzut la lit. a).

(3) Contribuabilii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, au eşalonări la plată în derulare pot beneficia, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011, aprobată prin Legea nr. 15/2012, cu modificările şi completările ulterioare, de eşalonarea creanţelor stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru care au fost comunicate somaţii anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia amenzilor de orice fel care se fac venit la bugetul de stat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) nu s-a împlinit termenul de 180 de zile de la data comunicării somaţiei;

b) depun cererea de acordare a eşalonării la plată până la împlinirea termenului prevăzut la lit. a).

(4) Contribuabilii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, au solicitat menţinerea unei eşalonări la plată a cărei valabilitate a fost pierdută pot solicita eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale exigibile între data pierderii valabilităţii eşalonării la plată şi data depunerii cererii de menţinere a eşalonării, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) nu s-a împlinit termenul de 90 de zile de la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării;

b) depun cererea de acordare a eşalonării la plată până la împlinirea termenului prevăzut la lit. a).

(5) Pentru acordarea eşalonării la plată potrivit alin. (2)-(4) sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile art. 101 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011, aprobată prin Legea nr. 15/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

(6) Eşalonarea la plată aflată în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă îşi pierde valabilitatea dacă:

a) contribuabilii nu solicită eşalonarea creanţelor potrivit alin. (2) şi/sau (3) şi nu achită aceste creanţe în termen de 180 de zile de la comunicarea deciziei de eşalonare sau somaţiei, după caz;

b) cererea de eşalonare prevăzută la alin. (2) şi/sau (3) a fost respinsă şi contribuabilii nu achită în termenul prevăzut la art. 101 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011, aprobată prin Legea nr. 15/2012, cu modificările şi completările ulterioare, creanţele pentru care au solicitat eşalonarea.

Art. IV. - (1) Se anulează, proporţional cu gradul de calamitate al producţiei agricole, impozitul pe venitul din activităţi agricole datorat pentru anul fiscal 2013 de contribuabilii care au desfăşurat activităţi agricole individual sau în asociere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) impozitul a fost stabilit pe bază de norme de venit;

b) pentru producţia agricolă nu au fost încheiate poliţe de asigurare;

c) producţia a fost calamitată în proporţie de peste 30%. Gradul de calamitate se dovedeşte cu procesele-verbale de constatare a pagubelor, pentru fiecare producător agricol şi unitate/subdiviziune administrativ-teritorială, întocmite de către comisiile locale pentru situaţii de urgenţă constituite prin ordin al prefectului, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

(2) în scopul prevăzut la alin. (1), organul fiscal emite decizie de anulare a impozitului şi, după caz, a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestuia, chiar dacă împotriva actelor administrative fiscale prin care au fost stabilite s-au exercitat ori nu căi de atac.

(3) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (1), care au efectuat plata creanţelor fiscale anulate potrivit prezentului articol, au dreptul la restituirea sumelor achitate. Prevederile art. 117 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în mod corespunzător.

(4) Procedura de anulare a impozitului pe venitul din activităţi agricole datorat potrivit art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestuia, se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Art. V. - (1) Plăţile efectuate în baza art. 19 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare în perioada 16 iulie 2009- 15 februarie 2013, de avocaţi, notari publici şi executori judecătoreşti în contul de venituri al bugetului local 21.03.02.17 “Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici” al unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi au domiciliul fiscal avocaţii, notarii publici şi executorii judecătoreşti, sting obligaţiile fiscale datorate de contribuabil pentru venitul din activitatea independentă respectivă la bugetul de stat, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Plata se consideră valabilă la momentul efectuării acesteia.

(2) Sumele încasate în contul de venituri al bugetului local 21.03.02.17 “Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici” conform art. 19 din Legea nr. 146/1997, în vigoare în perioada 16 iulie 2009-15 februarie 2013, rămân la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale.

(3) Operaţiunea de stingere a obligaţiilor prevăzute la alin. (1) se face de către organul fiscal competent în administrarea contribuabililor, pe baza informaţiilor transmise de către unitatea administrativ-teritorială beneficiară a sumelor încasate în contul 21.03.02.17 “Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici”.

(4) Procedura de predare-primire a informaţiilor transmise de către unitatea administrativ-teritorială beneficiară a sumelor încasate în contul 21.03,02.17 “Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici” se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Ministrul afacerilor externe,

Titus Corlăţean

 

Bucureşti, 18 iunie 2014.

Nr. 40.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.