MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 341/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 341         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 9 mai 2014

 

SUMAR

 

DECRETE

 

            405. - Decret privind conferirea Ordinului Meritul pentru învăţământ în grad de Mare Ofiţer

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 53 din 5 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012

 

Decizia nr. 93 din 27 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV alin. (5) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor

 

Decizia nr. 100 din 27 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi art. 211 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

Decizia nr. 144 din 18 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

349. - Hotărâre privind aprobarea alocării sumei necesare Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru contractarea şi implementarea unui proiect necontractat din fondurile Programului PHARE 2006 Anvelopă nealocată

 

353. - Hotărâre pentru aprobarea Programului de acţiuni pe anul 2014 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcţiile cu destinaţie de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public

 

364. - Hotărâre privind completarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 150/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe

 

377. - Hotărâre pentru modificarea anexei nr. 56 la Hotărârea Guvernului nr. 971/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Botoşani, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Botoşani

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind conferirea Ordinului Meritul pentru învăţământ în grad de Mare Ofiţer

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

ale art. 4 alin. (1), ale art. 7 lit. Aşi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată,

având în vedere propunerea ministrului educaţiei naţionale,

cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţare, în semn de înaltă apreciere pentru competenţa şi profesionalismul dovedite, de-a lungul timpului, în formarea noilor generaţii de arhitecţi, pentru contribuţia avută la promovarea şcolii arhitecturii româneşti atât în ţară, cât şi în străinătate,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Meritul pentru învăţământ în grad de Mare Ofiţer Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 6 mai 2014.

Nr. 405.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 53

din 5 februarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Grebla - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Bursa Română de Mărfuri” - S.A. Bucureşti (Romanian Commodities Exchange) în Dosarul nr. 9.657/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios

administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 303D/2013.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 21 ianuarie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 4 februarie 2014 şi data de 5 februarie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 16 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 9.657/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. f) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Bursa Română de Mărfuri” - S.A. Bucureşti (Romanian Commodities Exchange).

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că, potrivit Legii fundamentale şi dreptului comunitar, politica de concurenţă are două componente, prima priveşte stabilirea regulilor precise ale mecanismului concurenţial şi de descurajare/cenzurare/sancţionare a practicilor comerciale restrictive, iar a două priveşte crearea mecanismului de control şi sancţionare a practicilor neconforme concurenţei, ca bază şi condiţie sine qua non a economiei de piaţă. Prin Legea nr. 357/2005 legiuitorul naţional a transpus în norme legale primul imperativ, iar prin Legea nr. 21/1996 a răspuns celei de a două obligaţii constituţionale. Prin art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 123/2012 legiuitorul naţional a derogat însă de la principiile legii concurenţei, printr-o normă contrară Legii fundamentale “şi obligaţiilor asumate prin tratat, respectiv dreptul comunitar, cu referire specială la Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice”, anulând practic mecanismul concurenţial. Prin urmare, textul de lege criticat este neconstituţional în măsura în care este înţeles în sensul statuării unui monopol pe piaţa energiei electrice în favoarea unui singur agent economic, indiferent care ar fi acesta, în detrimentul tuturor agenţilor economici prevăzuţi de Legea nr. 357/2005 care asigură în condiţii determinate concurenţa în activitatea de administrare a pieţelor de interes public.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că atât piaţa centralizată de energie electrică, cât şi piaţa de echilibrare sunt organizate pe baza unor reguli specifice, şi nu pe baza regulilor de piaţă de drept comun. În plus, rolul esenţial al pieţei de echilibrare este unul de ordine publică, respectiv realizarea echilibrului între producţie şi consum, “fără a fi necesară reducerea consumului”, ceea ce corespunde obiectivului asumat prin art. 2 lit. m) din Legea nr. 123/2012, “asigurarea siguranţei în alimentarea cu energie electrică a clienţilor finali”. Definiţiile operatorilor de pe cele două pieţe în discuţie nu restrâng sub nicio formă şansele oricăror operatori economici care îndeplinesc condiţiile de a avea acces la licenţa de administrare. Practic, chiar dacă, potrivit atribuţiilor autorităţii competente, pentru administrarea celor două pieţe se acordă câte o singură licenţă, accesul la licenţă se face în aceleaşi condiţii pentru toţi cei interesaţi. În acelaşi timp, potrivit legii este stabilit că aceste două pieţe au caracter centralizat. Prin urmare, legiuitorul a exclus ab initio posibilitatea unei concurenţe între administratorii aceleiaşi pieţe, dar, în mod evident, considerăm că nu a exclus libera concurenţă între operatorii economici interesaţi pentru a dobândi calitatea de administratori ai pieţelor centralizate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) şi ale art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi prevederilor art. 47 alin. (1), (3) şi (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare â Curţii Constituţionale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012, a fost solicitată opinia Consiliului Concurenţei.

Consiliul Concurenţei, prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.051 din data de 30 octombrie 2013, apreciază că dispoziţiile art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice şi gazelor naturale nr. 123/2012 se referă la administrarea unor pieţe conexe pieţei de energie electrică, statuând existenţa unui operator pentru intermedierea tranzacţiilor cu energie electrică pe piaţa angro şi a unui operator pentru intermedierea tranzacţiilor cu energie electrică pe piaţa de echilibrare. Activitatea celor doi operatori ce administrează pieţele centralizate menţionate anterior, respectiv OPCOM şi OPE, se desfăşoară în regim integral reglementat, fiind supravegheată şi monitorizată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, situaţia menţinându-se atât sub imperiul Legii energiei electrice nr. 13/2007, în prezent abrogată, cât şi sub imperiul Legii energiei electrice şi gazelor naturale nr. 123/2012, în vigoare începând cu data de 19 septembrie 2012. Aşadar, existenţa mai multor administratori pentru fiecare dintre pieţele în discuţie implică o decizie de liberalizare, atât a pieţei de intermediere a tranzacţiilor cu energie electrică, cât şi a pieţei de echilibrare, decizie ce nu poate fi luată decât la nivelul Guvernului României, pe baza unor studii de impact. Pe cale de consecinţă, Consiliul Concurenţei apreciază că dezvoltarea unei pieţe concurenţiale pentru serviciul de intermediere a tranzacţiilor cu energie electrică trebuie să se realizeze în strânsă concordanţă cu politicile guvernamentale privind calendarul de liberalizare şi cu gradul real de deschidere a pieţei de energie electrică.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, opinia Consiliului Concurenţei, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Din analiza textului de lege dedus controlului de constituţionalitate şi a notelor scrise ale autoarei excepţiei, Curtea reţine că instanţa de judecată, din eroare, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 123/2012. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, dispoziţiile art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu următorul conţinut: “Autoritatea competentă emite licenţe pentru: (...)

f) administrarea pieţelor centralizate - se acordă o singură licenţă pentru operatorul pieţei de energie electrică şi una pentru operatorul pieţei de echilibrare.

În opinia autoarei excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 135 referitor la economia României şi art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, invocă prevederile art. 3, art. 4, art. 86, art. 98, art. 99 şi art. 154 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (în prezent Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene).

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că piaţa producerii şi comercializării de energie electrică cuprinde în principal producerea de energie în scopul comercializării către alţi operatori economici pe piaţa angro. Dispoziţiile art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice şi gazelor naturale nr. 123/2012 se referă la administrarea unor pieţe conexe pieţei de energie electrică, statuând existenţa unui operator pentru intermedierea tranzacţiilor cu energie electrică pe piaţa angro şi a unui operator pentru intermedierea tranzacţiilor cu energie electrică pe piaţa de echilibrare.

Potrivit ari. 3 pct. 38 din Legea nr. 123/2012, operatorul pieţei de energie electrică este “persoana juridică ce asigură organizarea şi administrarea pieţelor centralizate, cu excepţia pieţei de echilibrare, în vederea tranzacţionării angro de energie electrică pe termen scurt, mediu şi lung”, iar potrivit pct. 46, partea responsabilă cu echilibrarea este reprezentată de “titularul de licenţă care îşi asumă responsabilitatea financiară pentru dezechilibrele dintre valorile notificate şi valorile măsurate de energie electrică”.

Cei doi operatori îşi desfăşoară activitatea specifică pe piaţa de energie electrică şi pe cea de echilibrare, ambele pieţe având, potrivit art. 3 pct. 49 şi 51 din lege, un caracter centralizat.

Curtea observă că energia electrică are nevoie de un cadru de tranzacţionare specializat, monitorizat de autorităţi competente, la nivelul unor operatori care se supun în totalitate legislaţiei specifice naţionale şi europene. Aceste condiţii sunt întrunite de operatorul de piaţă, proiectat în forma operatorului unic reglementat de către autoritatea de reglementare în domeniul energiei. Pe de altă parte, Curtea consideră că un mediu de piaţă concurenţial nu este asigurat de concurenţa între doi sau mai mulţi operatori de piaţă/burse de energie, ci de concurenţa între cât mai mulţi participanţi la piaţă. Or, operatorul pieţei de energie electrică, în calitate de administrator al mediilor de tranzacţionare centralizate, reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, nu este un actor concurent pe piaţă, ci este un arbitru care facilitează şi chiar garantează concurenţa între jucători, asigurând determinarea preţului de referinţă, precum şi semnale de preţ coerente şi consistente.

Totodată, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă asupra constituţionalităţii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, ceea ce înseamnă examinarea acestora în raport cu prevederile Constituţiei, instanţa de contencios constituţional realizând o analiză în drept.

Din această perspectivă, Curtea reţine că nu are posibilitatea de a sancţiona oportunitatea sau eficienţa politicii economice

adoptate de stat, aşa cum solicită autorul excepţiei (a se vedea Decizia nr. 1.010 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2013).

Prin urmare, Curtea apreciază că existenţa mai multor administratori pentru flecare dintre pieţele în discuţie implică o decizie de liberalizare, atât a pieţei de intermediere a tranzacţiilor cu energie electrică, cât şi a pieţei de echilibrare, decizie ce nu poate fi luată decât la nivelul Guvernului României, pe baza unor studii de impact.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 3, art. 4, art. 86, art. 98, art. 99 şi art. 154 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (în prezent Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene) şi, implicit, a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, Curtea a stabilit, în Decizia nr. 1.249 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, şi Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 37 din 18 ianuarie 2010, că nu este de competenţa sa să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituţie. O atare competenţă, şi anume aceea de a stabili dacă există o contrarietate între legea naţională şi Tratat, aparţine instanţei de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă şi legală, din oficiu sau la cererea părţii, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 267 din Tratat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în situaţia în care Curtea Constituţională s-ar considera competentă să se pronunţe asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicţii între cele două instanţe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil. De asemenea, Curtea a mai arătat că toate aceste aspecte converg spre a demonstra faptul că sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor dreptului european obligatorii în raport cu prevederile legislaţiei naţionale revine instanţei de judecată. Este o chestiune de aplicare a legii, şi nu de constituţionalitate. Curtea a constatat că în raporturile dintre legislaţia comunitară şi cea naţională (cu excepţia Constituţiei) se poate vorbi numai de prioritatea de aplicare a celei dintâi faţă de cealaltă, chestiune ale cărei constatare şi aplicare intră în competenţa instanţelor judecătoreşti.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială “Bursa Română de Mărfuri” - S.A. Bucureşti (Romanian Commodities Exchange) în Dosarul nr. 9.657/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 februarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 93

din 27 februarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV alin. (5) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIV alin. (5) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Doina Pop şi Ioan Vasile Prună în Dosarul nr. 4.261/100/2013 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 648D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.261/100/2013, Tribunalul Maramureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIV alin. (5) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Doina Pop şi Ioan Vasile Prună în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale la fond în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale în măsura în care permit unui procuror de la un parchet constituit pe lângă o instanţă ierarhic inferioară să sesizeze o instanţă superioară cu infracţiuni date în competenţa acesteia din urmă, potrivit normelor “de competenţă în vigoare la momentul emiterii rechizitoriului”.

Tribunalul Maramureş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile contestate au caracter tranzitoriu, de derogare de la prevederile art. 209 alin. 4 din Codul de procedură penală potrivit căruia este competent să efectueze urmărirea penală şi să exercite supravegherea asupra activităţii de cercetare penală procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza. Pe de altă parte, legiuitorul este în drept să stabilească reguli de procedură cu aplicabilitate generală, dar şi unele reguli speciale, derogatorii, cum este cazul normelor tranzitorii criticate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XXIV alin. (5) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut:

“(5) Cauzele aflate în cursul urmăririi penale rămân în competenţa organelor de urmărire penală care erau legal sesizate la momentul intrării în vigoare a prezentei legi. Sesizarea instanţei în aceste cauze se va face potrivit normelor de competenţă în vigoare la momentul emiterii rechizitoriului,”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei

În numele legii şi la faptul că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, art. 131 referitor la Rolul Ministerului Public şi art. 132 alin. (1) referitor la principiile care guvernează activitatea procurorilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Autorul susţine că prin posibilitatea procurorului de la un parchet de pe lângă judecătorie de a emite actul de inculpare prin sesizarea tribunalului se afectează dispoziţiile constituţionale mai sus enunţate.

În fapt se constată că acesta a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. La data demarării cercetărilor penale, competenţa de a judeca această infracţiune revenea judecătoriei. Odată cu apariţia Legii nr. 202/2010 s-a modificat art. 27 alin. 1 lit. e1) din Codul de procedură penală. Astfel, de la data intrării în vigoare a acestei noi legi, tribunalul judecă în primă instanţă infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare. Cu toate acestea, potrivit dispoziţiilor tranzitorii ale art. XXIV alin. (5) din Legea nr. 202/2010, cauzele aflate în cursul urmării penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 au rămas în competenţa procurorului de la parchetul de pe lângă judecătorie, care va finaliza prima fază a procesului penal potrivit normelor de competenţă prevăzute în legea veche ce ultraactivează, urmând ca sesizarea instanţei să se facă potrivit normelor de competenţă în vigoare la data emiterii rechizitoriului. Altfel spus, pentru situaţia de tranziţie reglementată de dispoziţiile contestate procurorul de la parchetul de pe lângă judecătorie va emite actul de inculpare în acord cu noua procedură şi va sesiza tribunalul.

În ce priveşte susţinerea potrivit căreia sunt afectate dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, la înfăptuirea justiţiei

În numele legii şi la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece norma tranzitorie criticată se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, adică au calitate de învinuit sau inculpat cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi pentru care în momentul apariţiei Legii nr. 202/2010 nu fusese finalizată urmărirea penală. Împrejurarea că după acest moment dosarele penale ale cetăţenilor cercetaţi pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni vor fi instrumentate de procurorul de la parchetul de pe lângă tribunal nu conferă normei contestate caracter discriminatoriu şi nu instituie niciun fel de privilegiu, întrucât nicio dispoziţie constituţională nu reglementează cu privire la dreptul cetăţenilor de a fi cercetaţi de un procuror de la un anumit nivel ierarhic, ci numai cu privire la dreptul de a fi cercetaţi cu respectarea garanţiilor constituţionale şi legale. Totodată, indiferent de organul de cercetare penală ce a instrumentat dosarul, judecarea cauzelor în speţă va fi realizată de aceeaşi instanţă, respectiv de tribunal. Principiul aplicării imediate a normei procesual penale este de sorginte legală şi nicidecum constituţională şi, drept urmare, legiuitorul are posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situaţii particulare justificate de interesul de a nu perturba buna desfăşurare a procesului penal început sub vechea lege.

În ce priveşte susţinerea potrivit căreia sunt afectate dispoziţiile constituţionale ale art. 131 şi art. 132 alin. (1), Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece o astfel de procedură nu neagă nici rolul Ministerului Public astfel definit de Constituţie, nici principiile legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic. În acest sens, este de observat că, în acord cu prevederile art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală, rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului, în speţă de prim-procurorul parchetului de pe lângă judecătorie. Or, acesta din urmă, asemenea procurorului de la un parchet de pe lângă tribunal, are nevoie de o vechime minimă de 5 ani ca procuror pentru a fi promovat în funcţia de conducere [a se vedea art. 44 alin. (1) lit. a) şi art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005]. În plus, ceea ce prevalează din perspectiva rolului constituţional al procurorului constă în faptul că, în raport cu critica avansată de autorul excepţiei în prezenta cauză, Legea fundamentală nu impune exigenţe referitoare la nivelul parchetului în ierarhia instanţelor pe lângă care funcţionează. Astfel, procurorul, indiferent de gradul avut, are, în condiţiile legii, calitatea de subiect de sesizare a instanţei competente să hotărască asupra dezlegării unei cauze penale. De aceea, justificarea rolului său constituţional consacrat de art. 131 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia, “În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, îl obligă pe procuror să aibă un rol activ pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea unei juste soluţionări a acesteia, prin aceasta înţelegându-se şi obligaţia ca, odată finalizată urmărirea penală, să procedeze fie la sesizarea instanţei de judecată, fie la dispunerea unei soluţii de netrimitere în judecată. Faptul că parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată presupune o funcţionare organizatorică de sistem ce permite desfăşurarea activităţii procurorilor în lumina principiului subordonării ierarhice şi nu impietează asupra exercitării atribuţiilor Ministerului Public prin procurori constituiţi, în parchete, în condiţiile legii, pentru că şi principiul legalităţii este unul din cele trei mari principii ce guvernează activitatea acestora.

În sfârşit, se mai poate constata că prevederile legale criticate sunt norme de procedură pe care legiuitorul are deplina libertate de a le reglementa în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) potrivit cărora “Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

În concluzie, având în vedere argumentele de mai sus, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Doina Pop şi Ioan Vasile Prună în Dosarul nr. 4.261/100/2013 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. XXIV alin. (5) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 100

din 27 februarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi art. 211 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi art. 211 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Genei International” - S.R.L. din Rebrea, judeţul Bistriţa-Năsăud, în Dosarul nr. 293/39/2013 al Curţii de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 752D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită,

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 28 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 293/39/2013, Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi art. 211 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Genei International” - S.R.L. cu ocazia soluţionării unei cereri de reexaminare formulate împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de reducere/scutire a taxei judiciare de timbru.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că accesul liber la justiţie al unei societăţi comerciale este îngrădit prin dispoziţiile de lege criticate. Arată că, în situaţia în care unei societăţi comerciale îi sunt poprite conturile, aceasta se află în imposibilitatea achitării taxei judiciare de timbru, ceea ce echivalează cu o îngrădire a accesului liber la justiţie.

Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, pe de-o parte, nicio dispoziţie constituţională nu garantează accesul gratuit la justiţie, iar, pe de altă parte, atunci când se pune problema protejării unor drepturi concurente, în speţă dreptul de acces la justiţie, legea prevede suficiente mijloace de protecţie, astfel ca dreptul să nu devină pur formal. Sub un alt aspect, arată că, în cadrul controlului de constituţionalitate, nu se poate aprecia impactul pe care un anumit text de lege îl poate avea asupra unor situaţii excepţionale şi nici nu se poate deduce neconstituţionalitatea exclusiv din analizarea unor împrejurări particulare, specifice unui număr restrâns de situaţii, pentru acestea găsirea de remedii juridice fiind în sarcina instanţei de judecată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 21 şi art. 211 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul cuprins:

- Art. 21: “(1) Persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008.

(2) Instanţa acordă persoanelor juridice, la cerere, facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti, în următoarele situaţii:

a) cuantumul taxei reprezintă mai mult de 10% din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate;

b) plata integrală a taxei, potrivit art. 20, nu este posibilă deoarece persoana juridică se află în curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt, în condiţiile legii, indisponibilizate,

(3) în mod excepţional, instanţa poate acorda persoanelor juridice reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în alte cazuri în care apreciază, fată de datele referitoare la situaţia economico-financiară a persoanei juridice, că plata taxei de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice.

(4) Reducerea taxei de timbru poate fi acordată separat sau, după caz, împreună cu eşalonarea sau amânarea plăţii.”;

- Art. 211: “( 1) Pentru soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, instanţa poate solicita orice lămuriri şi dovezi părţii sau informaţii scrise autorităţilor competente.

(2) Asupra cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru instanţa se pronunţă fără citare, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. Încheierea se comunică solicitantului şi părţii adverse, dacă este cazul.

(3) împotriva încheierii, părţile interesante pot formula cerem de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.

(4) Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă.”

Potrivit art. 58 din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, se abrogă Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. De asemenea, potrivit art. 55 din ordonanţă, “Pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor”.

Astfel, Curtea constată că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc efecte juridice, fiind în continuare aplicabile cauzei. Astfel, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea are competenţa de a controla constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate.

În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor criticate, statuând că acestea sunt constituţionale. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 657 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, a statuat că accesul liber la justiţie nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit Constituţiei, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii.

De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, în cazul persoanelor juridice, instanţa poate acorda, la cerere, “facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti”, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege, iar potrivit alin. (3), “În mod excepţional, instanţa poate acorda persoanelor juridice reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în alte cazuri în care apreciază, faţă de datele referitoare la situaţia economico-financiară a persoanei juridice, că plata taxei de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice”.

Astfel, Curtea constată că, deşi persoanele juridice nu pot beneficia de scutirea de plata taxei de timbru, precum persoanele fizice, acestea pot beneficia de alte facilităţi legale, ce constau în reducerea cuantumului taxei de timbru, eşalonarea sau amânarea plăţii acesteia.

De altfel, Curtea observă din încheierea de sesizare că în speţa de faţă este vorba de un cuantum foarte mic al taxei judiciare de timbru - 10 lei - a cărei plată nu se poate transforma într-o îngrădire a liberului acces la justiţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială “Genei International” - S.R.L. din Rebrea, judeţul Bistriţa-Năsăud, în Dosarul nr. 293/39/2013 al Curţii de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 21 şi art. 211 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 144

din 18 martie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Cornelia Lupu în Dosarul nr. 15.475/318/2011 ai Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 495D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curţii că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a transmis la dosar note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate, Arată că legiuitorul este competent să instituie regulile desfăşurării procesului, judecătorul având obligaţia de a veghea la respectarea principiilor care guvernează procedura jurisdicţională, printre acestea numărându-se şi asigurarea dreptului la apărare. Precizează, de asemenea, că, potrivit art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, iar constituirea şi funcţionarea de barouri în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România sunt interzise, actele de constituire şi de înregistrare ale acestora fiind nule de drept.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 15.475/318/2011, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Cornelia Lupu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului introdus împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea acesteia de obligare a statului român la plata de daune morale ca urmare a supunerii la tratamente inumane şi degradante.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat limitează dreptul la un proces echitabil, întrucât dă instanţei civile posibilitatea să verifice aspecte ce revin instanţei penale, aceasta din urmă având competenţa de a aprecia dacă exercitarea activităţilor specifice unei profesii, în speţă cea de avocat, constituie infracţiune. Arată că dreptul la un proces echitabil presupune, printre altele, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, soluţionarea cauzei de instanţa competentă, respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, egalitatea armelor în proces. În baza textului criticat, instanţa civilă analizează legalitatea şi temeinicia probelor administrate în dovedirea calităţii de reprezentant a avocatului. Susţine, totodată, că dreptul la un proces echitabil este limitat de dispoziţiile textului de lege criticat prin faptul că instanţa civilă nu respectă autoritatea de lucru judecata hotărârilor pronunţate în materie penală cu privire la fapta de exercitare fără drept a profesiei de avocat de către avocaţii înscrişi în barourile înfiinţate “În baza încheierii Judecătoriei Târgu-Jiu din 30 iulie 2003”, prin care a dobândit personalitate juridică şi a fost înscrisă în registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor Filiala Băleşti Gorj a Asociaţiei “Figaro Potra”, constituită în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, prin hotărârea adunării generale a Asociaţiei “Figaro Potra din Alba Iulia.

Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă apreciază că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reţinută critica referitoare la încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, arătând că, în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, profesia de avocat putând fi exercitată de un corp selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Or, verificarea de către toate instanţele de judecată a calităţii de reprezentant a unei persoane care se prezintă ca avocat reflectă grija legiuitorului de a asigura un serviciu de calitate şi constituie o garanţie legală stabilită în sensul ocrotirii tuturor participanţilor la realizarea justiţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise transmise de autoarea excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, care au următoarea redactare: “Instanţele sunt obligate să verifice şi să se pronunţe asupra calităţii de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, exercitând acte specifice acestei profesii şi folosind însemnele profesiei de avocat”.

În opinia autoarei excepţiei, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie care consacră dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Cu privire la obiectul excepţiei, Curtea observă că, deşi textul de lege criticat se referă la calitatea de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, este evident că nu este vorba despre reprezentantul “unei persoane care se prezintă ca avocat”, aşa cum s-ar înţelege din folosirea greşită a acordului gramatical, ci, în mod logic, textul are în vedere “calitatea de reprezentant a unei persoane care se prezintă ca avocat”. Aceasta este, însă, o eroare materială care nu afectează constituţionalitatea conţinutul normativ al textului de lege supus controlului de constituţionalitate.

II. În continuare, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege criticat limitează dreptul la un proces echitabil, deoarece ar da instanţei civile posibilitatea să verifice aspecte ce revin competenţei instanţei penale, doar aceasta din urmă având dreptul să aprecieze dacă exercitarea activităţilor specifice unei profesii, în speţă cea de avocat, constituie infracţiune.

Cu privire la această critică, Curtea reţine că, în realitate, instanţa care va face aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, indiferent de materia în care aceasta este specializată - fie că este civilă sau penală, de contencios administrativ sau fiscal, de litigii de muncă şi asigurări sociale ori de dreptul familiei - nu se va pronunţa cu privire la săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat de către persoana care pretinde că ar avea calitatea de reprezentant al uneia dintre părţile dintr-un proces. Instanţa nu va face altceva decât să se asigure că partea reprezentată beneficiază de o apărare adecvată, realizată de o persoană calificată în domeniu, a cărei calitate de avocat este obţinută în condiţiile legii şi recunoscută ca atare, cu respectarea exigenţelor impuse pentru accederea în profesia de avocat stabilite prin Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Aspectele referitoare la existenţa infracţiunii, stabilirea faptului că aceasta a fost săvârşită de cel acuzat şi aprecierea vinovăţiei acestuia pot forma, eventual, obiectul unui proces penal distinct, supus, la rândul său, exigenţelor dreptului la un proces echitabil impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, nu se pune problema ca o instanţă civilă să pronunţe o hotărâre prin care să stabilească dacă o persoană este vinovată sau nu de săvârşirea unei infracţiuni, astfel că nu se poate avea în vedere o eventuală încălcare a dreptului la un proces echitabil, în condiţiile în care nu există nicio încălcare a regulilor procedurale referitoare la competenţa materială a instanţelor.

Dimpotrivă, textul de lege criticat oferă instanţelor de judecată cadrul legal pentru a veghea ca desfăşurarea fiecărui proces, indiferent de ramura de drept în care acesta a fost declanşat, să aibă loc cu respectarea dreptului la apărare, garanţie a dreptului la un proces echitabil. Prin aplicarea prevederilor de lege supuse controlului de constituţionalitate în cauza de faţă, instanţele se asigură că dreptul menţionat va fi materializat printr-un act profesional de calitate, apt să confere eficienţă şi efectivitate dreptului la apărare. Cu alte cuvinte, graţie textului de lege criticat, instanţa dispune de un cadru procedural optim care îi permite să depună diligentele necesare pentru ca persoana reprezentată, parte în proces, să aibă asigurat dreptul la apărare. Acesta este, aşadar, unul dintre mecanismele prin care legiuitorul a înţeles să dea eficacitate - în cadrul oricărui proces - prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora dreptul la apărare este garantat.

De altfel, ţinând cont de prevederile art. 2 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, potrivit cărora Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii”, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că “se impune ca organele judiciare să ia nu numai măsurile necesare asigurării apărării învinuitului sau inculpatului în procesul penal, atunci când aceasta este obligatorie, potrivit legii, ci şi să observe ca asistenţa juridică să fie acordată de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, pentru că, altfel, asistenţa juridică acordată echivalează cu o lipsă de apărare” (a se vedea Decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la efectele asistării sau reprezentării părţilor în cadrul procesului penal de persoane care nu au dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995). Cu acel prilej, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că “asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia”. În motivarea acestei decizii, instanţa supremă a reţinut următoarele: “corelativ cu dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la asigurarea dreptului la apărare pentru învinuit sau inculpat, pe întreg parcursul procesului penal, precum şi la caracterul absolut al nulităţii de care sunt lovite actele îndeplinite în lipsa apărătorului atunci când prezenţa şi asistenţa juridică ce trebuie acordate de acesta sunt obligatorii, potrivit legii, prin Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, sunt reglementate condiţiile exercitării profesiei de avocat”. Totodată, Înalta Curte a observat că, de vreme ce dispoziţiile Legii nr. 51/1995 - care are “caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat, conţin anumite cerinţe imperative, este de la sine înţeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituţionalizat de acea lege”.

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa, reprezentată de Decizia nr. 150 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 11 martie 2009, şi Decizia nr. 195 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 14 iunie 2004, că atunci când, garantând dreptul la apărare, Constituţia prevede, în art. 24 alin. (2), că în timpul procesului părţile au dreptul la asistenţa unui avocat, înţelege prin aceasta o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile prevăzute prin lege. Curtea a statuat că se instituie astfel “o puternică garanţie care previne desfăşurarea unor activităţi de asistenţă juridică de către persoane necalificate şi care scapă controlului profesional al barouri lor de avocaţi” (Decizia nr. 66 din 21 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 decembrie 1996). Curtea Constituţională a remarcat că, în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat si funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Scopul unei asemenea opţiuni a legiuitorului îl reprezintă asigurarea unei asistenţe juridice calificate, cei care doresc să practice profesia de avocat fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. În acest sens, Curtea a observat că astfel se explică de ce condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege specială.

Totodată, prin Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a reţinut că, “deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal.”

De asemenea, prin Decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004, Curtea a observat că organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei altei activităţi ce prezintă interes pentru societate, este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. De asemenea, Curtea a reţinut, prin aceeaşi decizie, că, la fel ca în cazul reglementărilor specifice altor profesii, cum ar fi cele ale notarilor, medicilor sau experţilor, legea menţionată este menită “să apere libera exercitare a profesiei de avocat de concurenţa nelegitimă din partea unor persoane sau structuri situate în afara cadrului legal şi, pe de altă parte, să asigure dreptul la apărare al persoanelor care apelează la serviciul avocaţial pe calea garanţiilor oferite de organizarea şi exercitarea acestei profesii, în limitele stabilite de lege”. Curtea Constituţională a apreciat, în acest sens, că “reglementarea prin lege a obligativităţii examenului de admitere şi a examenului de definitivare în profesia de avocat, a posibilităţii de a urma Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, ca şi stabilirea unei anumite experienţe profesionale pentru a putea pune concluzii la instanţele superioare, constituie garanţiile exercitării corespunzătoare a acestei activităţi de interes public”.

III. În ce priveşte susţinerile autoarei excepţiei în sensul că, în vederea îndeplinirii obligaţiei instituite prin textul de lege criticat, analizarea de către instanţe a deciziilor de primire în profesie se realizează fără a se administra probe cu privire la legalitatea “Barourilor tradiţionale”, instanţele refuzând să emită o adresă către “Baroul autointitulat tradiţional pentru a depune la dosarul cauzei în copie actele de înfiinţare şi în lipsa citării Baroului Gorj care a emis deciziile de primire în profesie supuse analizării”, Curtea constată că reprezintă chestiuni de aplicare a prevederilor legale la speţa concretă, care nu se pot constitui în veritabile critici de neconstituţionalitate.

IV. De altfel, Curtea observă că este improprie invocarea încălcării dreptului la un proces echitabil din perspectiva învederată de autoarea excepţiei. Această constatare rezultă din împrejurările de fapt ale cauzei. Astfel, într-o serie de procese, autoarea excepţiei, membru al “Baroului Gorj” înfiinţat de Filiala Băleşti Gorj a Asociaţiei “Figaro Potra”, şi-a asumat obligaţia de a reprezenta, în calitate de avocat, una dintre părţi. În virtutea textului de lege criticat, instanţele au procedat la verificarea calităţii sale de reprezentant. În urma acestei operaţiuni, instanţele au constatat lipsa calităţii de avocat a acesteia, ţinând seama de prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora “profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România”, şi de cele ale art. 1 alin. (3) din aceeaşi lege, care interzic constituirea şi funcţionarea de barouri în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

În acest context, autoarea excepţiei a declanşat un proces - în cadrul căruia a ridicat, în calea de atac a recursului, prezenta excepţie de neconstituţionalitate - proces al cărui obiect l-a constituit soluţionarea unei cereri de obligare a statului român la plata de daune morale în cuantum de 100.000 euro ca urmare a supunerii sale la tratamente inumane şi degradante, care, în opinia sa, au constat, în esenţă, în şicanele generate de ridicarea de către alţi avocaţi, apărători aleşi ai părţilor adverse celor pe care autoarea excepţiei intenţiona să le reprezinte, a excepţiei lipsei calităţii sale de reprezentant, potrivit art. 68 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865. Autoarea excepţiei a pretins că, în acest mod, precum şi prin insultele care i-au fost aduse de către aceştia în sălile de judecată i-a fost lezat dreptul la imagine şi reputaţie.

Curtea reţine că autoarea excepţiei nu invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil cu referire la normele procedurale aplicabile soluţionării procesului în cadrul căruia este în mod personal reclamantă, ci din perspectiva aplicării textului de lege criticat în alte procese, respectiv în cele îi care i s-a opus excepţia lipsei calităţii de reprezentant. Or, într-o asemenea situaţie, nu se poate reţine existenţa interesului invocării, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil prin prisma interesului părţii pe care intenţiona să o reprezinte într-un alt proces.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cornelia Lupu în Dosarul nr. 15.475/318/2011 al Curţii de Apel Craiova - Secţia 1 civilă şi constată că dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 martie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea alocării sumei necesare Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru contractarea şi implementarea unui proiect necontractat din fondurile Programului PHARE 2006 Anvelopă nealocată

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 11/2009 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru contractarea şi implementarea proiectelor necontractate din fondurile Programului PHARE, aprobată prin Legea nr. 31/2010,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă alocarea sumei de 1,570 mii lei necesare pentru contractarea şi implementarea proiectului necontractat din fondurile Programului PHARE 2006 Anvelopă nealocată PHARE 2006/018-147.05.01 “Îmbunătăţirea capacităţii de autorizare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţii Nucleare (CNCAN) în contextul tehnicilor noi utilizate în aplicaţiile medicale” - proiect de asistenţă tehnică, destinat achiziţiilor de servicii pentru elaborare de norme, reglementări, ghiduri, pentru instruirea personalului CNCAN şi a utilizatorilor acceleratoarelor liniare, respectiv fizicieni medicali din spitale, pentru care Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare are calitatea de autoritate de implementare şi beneficiar.

(2) Suma prevăzută la alin. (1) se suportă integral din bugetul Secretariatului General al Guvernului aprobat pe anul 2014 pentru Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare la titlul “Alte transferuri”, alineatul “Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă”.

Art. 2. - Suma prevăzută la art. 1 alin. (1) include taxa pe valoarea adăugată şi alte cheltuieli potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 11/2009 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru contractarea şi implementarea proiectelor necontractate din fondurile Programului PHARE, aprobată prin Legea nr. 31/2010.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 236/2013 privind aprobarea sumelor necesare Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru contractarea şi implementarea proiectelor necontractate din fondurile Programului PHARE 2006 Anvelopă nealocată şi ale Programului PHARE 2006 Securitate nucleară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 15 mai 2013.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Şeful Cancelariei Primului-Ministru,

Vlad Ştefan Stoica

Preşedintele Comisiei Naţionale

pentru Controlul Activităţilor Nucleare,

Constantin Popescu

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 30 aprilie 2014.

Nr. 349.

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Programului de acţiuni pe anul 2014 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcţiile cu destinaţie de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată şi al art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă “Programul de acţiuni pe anul 2014 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcţiile cu destinaţia de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică În clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public”, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Acţiunile pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie la construcţiile prevăzute în anexă se finanţează potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

 

Bucureşti, 30 aprilie 2014.

Nr. 353.

 

ANEXĂ

 

PROGRAMUL DE ACŢIUNI PE ANUL 2014

privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcţiile cu destinaţia de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public

 

A. Execuţie lucrări de intervenţie

A 1 Clădiri cu lucrări de consolidare cu contracte în curs de execuţie la 1 ianuarie 2014

A. 1.1. Municipiul Bucureşti

Caracteristici macroseismice ale amplasamentului - ag = 0,30g*)

 

Nr. crt.

Adresă imobil

Anul construirii

Regim de înălţime

Nr. ap.

Arie desfăşurată

(mp)

1

Str. Nicolae Iorga nr. 31, sectorul 1

1936

S+P+5E

19

1.720

2

Bd. Schitu Măgureanu nr. 19, sectorul 1

1930

S+P+6E+M

14

2.970

3

Str. Ion Câmpineanu nr. 9, sectorul 1

1937

S+P+6E+M

17

1.870

4

Str. Boteanu nr. 3A-3B, sectorul 1

1935

S+P+8E+M

90

10.593

1936

S+P+7E

5

Str. Ion Brezoianu nr. 38, sectorul 1

1935

S+P+5E

9

1.542

6

Bd. Dacia nr. 85, sectorul 2

1935

S+P+5E

11

1.981

7

Str. Pictor Luchian nr. 12C, sectorul 2

1933

S+P+4E+M

11

864

8

Calea Moşilor nr. 96, sectorul 2

1900

S+P+5E+M

11

1.803

 

A.1.2. Oraşul Hârşova, judeţul Constanţa

Caracteristici macroseismice ale amplasamentului - ag = 0,20g*)

 

Nr. crt.

Adresă imobil

Anul construirii

Regim de înălţime

Nr. ap.

Arie desfăşurata

(mp)

1

 Str. Plantelor nr. 33, bloc P1

1968

S+P+4E

60

 3.390

 

A.1.3. Municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna

Caracteristici macroseismice ale amplasamentului - ag = 0,20g*)

 

Nr. crt.

Adresă imobil

Anul construirii

Regim de înălţime

Nr. ap.

Arie desfăşurata

(mp)

1

Str. Dealului nr. 11, bloc 25

1976

P+10E

69

5.952

 

A.1.4. Municipiul Roman, judeţul Neamţ

Caracteristici macroseismice ale amplasamentului - ag = 0,40g*)

 

Nr. crt.

Adresă imobil

Anul construirii

Regim de înălţime

Nr. ap.

Arie desfăşurata

(mp)

1

Str. N. Titulescu nr. 3

1963

S+P+4E

45

2.960

 

A.1.5. Municipiul Tulcea, judeţul Tulcea

Caracteristici macroseismice ale amplasamentului - ag = 0,25g*)

 

Nr. crt.

Adresă imobil

Anul construirii

Regim de înălţime

Nr. ap.

Arie desfăşurata

(mp)

1

Str. Isaccei Bloc I 3

1962

P+4E

30

2905

2

Str. Isaccei Bloc I 4

1962

P+4E

30

2.905

 

A.2. Clădiri la care urmează să se organizeze, în condiţiile legii, contractarea execuţiei lucrărilor de consolidare

A.2.1. Municipiul Bucureşti Caracteristici macroseismice ale amplasamentului - ag = 0,30g*)

 

Nr. crt.

Adresă imobil

Anul construirii

Regim de înălţime

Nr. ap.

Arie desfăşurata

(mp)

1

Calea Victoriei nr. 101 corp A+B, sectorul 1

1938

S+P+10E

95

7,572

2

Bd. N. Bălcescu nr. 32-34, sectorul 1

1935

S+P+9E

45

6,996

3

Str. Ştirbei Vodă nr. 20, sectorul 1

1935

S+P+6E+M

33

4.250

4

Str. Speranţei nr. 24, sectorul 2

1940

S+P+6E

11

1.600

5

Calea Victoriei nr. 2-4, sectorul 3

1928

S+P+8E

72

11.782

6

Str. Eforiei nr. 8, sectorul 5

1940

S+P+8E+M

58

5.917

7

Bd. M. Kogălniceanu nr. 30, corp A+B, sectorul 5

1922

S+P+4E+M S+P+2E+M

37

4.501

 

B. Proiectare lucrări de consolidare B.1. Municipiul Bacău, judeţul Bacău

Caracteristici macroseismice ale amplasamentului - aq = 0,35g*)

 

Nr. crt.

Adresă imobil

Anul construirii

Regim de înălţime

Nr. ap.

Arie desfăşurata

(mp)

1

Str. Mărăşeşti nr. 10

1961

P+4E

63

9.375

 

B.2. Municipiul Ploieşti, judeţul Prahova

Caracteristici macroseismice ale amplasamentului - ag = 0,35g*)

 

Nr. crt.

Adresă imobil

Anul construirii

Regim de înălţime

Nr. ap.

Arie desfăşurata

(mp)

1

 Str. Târnava nr. 4, bl. A4

1962

P+4E

60

4.287

 

*) Valori de calcul cuprinse în harta de “zonare a teritoriului României” din Codul de proiectare seismică P100-1/2013, în care:

ag = acceleraţia orizontală a pământului pentru IMR = 225 ani şi 20% probabilitatea de depăşire în 50 de ani (intervalul mediu de recurenţă de referinţă al acţiunii seismice).

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind completarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 150/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - În anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 150/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 11 martie 2010, cu modificările ulterioare, după poziţia nr. 13 se introduce o nouă poziţie, poziţia nr. 14, cu următorul cuprins:

“14. Reprezentantul Departamentului pentru ape, păduri şi piscicultura - membru”.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,

Attila Korodi

Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultura,

Adriana Doina Pană

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

 

Bucureşti, 30 aprilie 2014.

Nr. 364.

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea anexei nr. 56 la Hotărârea Guvernului nr. 971/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Botoşani, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Botoşani

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Anexa nr. 56 “Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Suharău” la Hotărârea Guvernului nr. 971/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Botoşani, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Botoşani, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 şi 692 bis din 20 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- la poziţia nr. 4, coloana 4 va avea următorul cuprins: “L = 2.871 m, suprafaţă = 24.571 mp”, coloana 6 va avea următorul cuprins: “4.346.303,41 lei”, iar coloana 7 va avea următorul cuprins: “Domeniul public al comunei Suharău, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 8/27.02.2014, Carte funciară nr. 50634, nr. 50635, nr. 50640, nr. 50642 şi nr. 50644.”

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

 

Bucureşti, 6 mai 2014.

Nr. 377.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.