MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 345/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 345         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 12 mai 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 102 din 27 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală de la 1968

 

Decizia nr. 125 din 6 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

 

Decizia nr. 131 din 13 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Decizia nr. 146 din 18 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968

 

Decizia nr. 147 din 18 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6735 alin. 1 şi art. 6739 din Codul de procedură civilă din 1865

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

656. - Ordin al ministrului delegat pentru buget privind aprobarea Procedurii de solicitare şi punere la dispoziţia Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar a împrumuturilor de la Guvern

 

3.382. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 21 octombrie-6 decembrie 2013, începând cu anul şcolar 2014-2015

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 102

din 27 februarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală de la 1968

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală de la 1968, excepţie ridicată de Cristina Geambaşu în Dosarul nr. 9.459/4/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 791 D/2013.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, personal şi asistat de domnul avocat Severin Bodnar, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că aceste dispoziţii procedurale încalcă accesul liber la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie, precum şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, întrucât nu prevăd cale de atac pentru hotărârile prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care arată că dispoziţiile legale criticate au format obiectul unei extinse jurisprudenţe a Curţii Constituţionale şi niciun argument invocat de autorul excepţiei nu susţine neconstituţionalitatea normelor legale criticate. Art. 129 din Constituţie referitor la folosirea căilor de atac nu prevede numărul, ci existenţa acestor căi.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1.593/R din 9 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 9.459/4/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278 alin. 10 din Codul de procedură penală de la 1968.

Excepţia a fost ridicată de Cristina Geambaşu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 1746/F din data de 11 iunie 2013 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, prin care s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat “este neconstituţional în raport de prevederile art. 21 din Constituţie care reglementează accesul liber la justiţie al cetăţenilor, prin acest lucru înţelegându-se faptul că nu trebuie să existe niciun fel de îngrădire cu privire la acest drept, inclusiv îngrădiri legale stabilite de legiuitor sub forma desfiinţării oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, cu atât mai mult cu cât se încalcă şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi” a libertăţilor fundamentale”.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, întrucât reglementarea căilor de atac reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 129 din Constituţie, iar eliminarea, prin Legea nr. 202/2010, a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată nu împiedică accesul părţii interesate la justiţie şi nici nu îi afectează dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale. Petenta a avut posibilitatea, pe care a şi valorificat-o, de a-şi aduce cauza în faţa unui judecător independent şi imparţial, care a dispus, printr-o hotărâre motivată, asupra criticilor sale privitoare la soluţia procurorului.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Eliminarea căii de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire ia soluţia procurorului.

În plus, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedura penală, care au următorul cuprins: “Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.”

Curtea constată că prin art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, a fost abrogată Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală.

Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma “În vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală de la 1968.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, precum şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală de la 1968 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că între dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la “condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac (“Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii*), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea “sunt prevăzute numai de lege” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004).

Dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 271 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 17 iulie 2013, Decizia nr. 248 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 10 iulie 2013, Decizia nr. 244 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 18 iulie 2013, şi Decizia nr. 97 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristina Geambaşu în Dosarul nr. 9.459/4/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală de la 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Blanca Drăghlcl

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 125

din 6 martie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă

a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului

nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar,

precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Cristina Mariana Timofte în Dosarul nr. 4.286/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 42D/2014.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, menţionând Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.576 din 7 decembrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 31 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.286/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Excepţia a fost invocată de Cristina Mariana Timofte într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că salariul/indemnizaţia de încadrare calculată potrivit acestora pentru un salariat bugetar care avansează într-o altă treaptă de vechime în muncă poate fi mai mică decât cea a altui salariat bugetar încadrat în aceeaşi funcţie, grad/treaptă profesională şi treaptă de vechime.

Autoarea arată că, în urma calcului făcut potrivit art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, rezultă un cuantum al indemnizaţiei de încadrare mai mic decât cel al indemnizaţiei de încadrare plătită unui judecător cu aceeaşi funcţie şi încadrat în aceeaşi treaptă de vechime, dar anterior datei de 1 ianuarie 2011, calculată potrivit art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, respinsă prin Legea nr. 30/2012.

Dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale prin efectul pe care îl produc, respectiv plata unei remuneraţii mai mici pentru salariaţii aflaţi în situaţii comparabile cu cei aflaţi la aceeaşi instanţă, cu aceeaşi funcţie, aceeaşi gradaţie corespunzătoare tranşei de vechime, iar ordonanţa de urgenţă criticată nu conţine o justificare a acestei măsuri. Astfel, bugetarii care avansează într-o treaptă de vechime în cursul anului 2012 se află în situaţii identice, însă se află în situaţii diferite faţă de bugetarii care au deja aceeaşi treaptă de vechime. Susţine că simplul fapt că trecerea în treapta de vechime s-a făcut în perioade diferite nu înseamnă că cele două categorii de salariaţi se află în situaţii diferite.

În acelaşi timp, autoarea invocă şi încălcarea unor acte normative de către prevederile de lege criticate, cum ar fi art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia sistemul de salarizare are la bază ca principiu echitatea şi coerenţa, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar.

Arată că legiuitorul a respectat acest principiu, la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, în ceea ce priveşte personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale. De asemenea, mai susţine că, potrivit art. 13 alin. (2) şi (3), art. 11 alin. (3), art. 8 alin. (1) din anexa nr. VI, capitolul VIII, secţiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 284/2010, diferenţierea între salariul de bază/indemnizaţia de încadrare brută se face în cadrul aceleiaşi funcţii doar în raport de gradul profesional, iar în cazul salariaţilor cu acelaşi grad profesional, în funcţie de gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime, neexistând niciun criteriu de diferenţiere între persoanele care au aceeaşi funcţie, grad profesional, gradaţie corespunzătoare treptei de vechime şi clasă de salarizare.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, în opinia sa, criticile nu pot fi reţinute, întrucât avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. Astfel, dispoziţiile legale criticate nu contravin nici principiului constituţional al egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16 din Constituţie, întrucât acestea se aplică în mod nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice. În acest sens, se menţionează Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010. În realitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial a! României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011.

Prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2012, însă, cu toate acestea, continuă să îşi producă efectele juridice în cauzele în care s-au invocat excepţiile de neconstituţionalitate, astfel încât, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea acestora. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- “Art. II. - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiara în domeniul bugetar, după cum urmează:

[...] Art. 6: (1) în anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(2) în anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum sila trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie».

(3) Personalul care, în cursul anului 2012, desfăşoară activităţi noi care presupun, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deţinute pentru funcţia respectivă beneficiază de o majorare a salariului de bază, respectiv a soldei/salariului de funcţie, corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată.

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului din Constituţie, precum şi art. 1 privind interdicţia generală a oricărei forme de discriminare din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea, este invocată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la aplicarea principiului nediscriminării, respectiv Hotărârea din 13 iunie 1979 pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunţată în Cauza Beian împotriva României, Hotărârea din 21 februarie 2008 pronunţată în Cauza Driha împotriva României, Hotărârea din 22 decembrie 2009 pronunţată în Cauza Sejdic şi Finei împotriva Bosniei Herţegovina şi Hotărârea din 9 decembrie 2010 pronunţată în Cauza Savez Crkava “Rijec Zivota” şi alţii împotriva Croaţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici asemănătoare. Astfel, prin Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a reţinut că aspectele învederate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, ţin de aplicarea legii de către organismele abilitate şi nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora “Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau prevederile Constituţiei”.

De asemenea, Curtea a constatat că, în realitate, o atare critică de neconstituţionalitate vizează modificarea dispoziţiilor de lege criticate, fapt ce excedează controlului Curţii Constituţionale. În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta “se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Curtea a mai constatat că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane.

În fine, Curtea a mai reţinut că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De altfel, Curtea a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Cristina Mariana Timofte în Dosarul nr. 4.286/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 martie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 


*) Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 131

din 13 martie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1)

din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Marian Tudor în Dosarul nr. 43.312/299/2012 al Judecătoriei

Avrig şi care constituie obiectul Dosarului nr. 465D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 20 iunie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 43.312/299/2012, Judecătoria Avrig a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul Juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Excepţia a fost ridicată de Marian Tudor într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că prin stabilirea competenţei de soluţionare a plângerilor contravenţionale în favoarea instanţei în circumscripţia căreia a fost constatată săvârşirea contravenţiei, petentul este obligat ope legis să învestească o instanţă de judecată al cărei sediu poate fi situat oriunde în limitele hotarelor naţionale, deci inclusiv la o depărtare considerabilă sau prohibitivă faţă de propriul său domiciliu.

Se susţine că prevederile legale criticate contravin principiului liberului acces la justiţie, întrucât în exercitarea dreptului la un proces echitabil, ce include şi dreptul de a fi prezent la fiecare şedinţă, obligarea petentului de a se deplasa către sediul unei instanţe îndepărtate ridică probleme de ordin material şi temporal incompatibile cu principiul liberului acces la justiţie.

În litigiile civile de drept comun este firesc ca reclamantul să se deplaseze la sediul instanţei de domiciliu a pârâtului, caracterul ofensiv al cererii de chemare în judecată impunând această exigenţă. Plângerea contravenţională nu poate fi apropiată însă de specificul acţiunilor personale, cea dintâi fiind expresia unui drept recunoscut persoanei ce se consideră nedreptăţită printr-un act emis de agenţii constatatori de a ataca în justiţie temeinicia sau legalitatea măsurilor constatate/sancţiunilor dispuse. Întrucât pricina contravenţională se naşte ca urmare a unor constatări al căror temei urmează a fi demonstrat de însuşi organul constatator, căruia îi incumbă sarcina probei, instanţa competentă trebuie să fie cea de la domiciliul petentului.

Se afirmă că prin atribuirea competenţei de soluţionare instanţei de la locul săvârşirii contravenţiei - care în materia contravenţiilor rutiere coincide cu instanţa de la sediul organului constatator - textele de lege criticate răstoarnă implicit prezumţia de nevinovăţie de care se bucură petentul.

De asemenea, se constată o schimbare a opticii legiuitorului cu privire la competenţa teritorială în materie contravenţională, fiind preferată soluţia atribuirii competenţei de soluţionare a plângerii contravenţionale către instanţele de la domiciliul petentului. În acest sens se arată că prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă au fost completate dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Astfel, a fost introdus art. 101, ce prevede că, prin derogare de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, plângerea însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul. Pe cale de consecinţă se instituie o discriminare neîntemeiată între persoanele sancţionate contravenţional în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 şi cele cărora le sunt opuse dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, deşi ambele acte normative includ sfera contravenţiilor rutiere.

Judecătoria Avrig apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea competentei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie prin care se constată încălcări ale dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, prin asigurarea administrării, cu celeritate, a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. Mai mult, această modalitate de reglementare reprezintă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti.

Pe de altă parte, instanţa apreciază că procedura de soluţionare a plângerii nu obligă prezenţa petentului în instanţă pentru susţinerea plângerii, acesta având posibilitatea să depună înscrisuri, să solicite orice alte probe în lipsă, astfel că accesul său la justiţie nu este îngrădit.

De asemenea, instanţa apreciază că modificările aduse prin Legea nr. 2/2013 au ca scop doar degrevarea instanţelor de aceste cauze numeroase şi nicidecum schimbarea opticii legiuitorului cu privire la competenţa teritorială în materie contravenţională.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.

Totodată, se susţine că nu se poate vorbi despre încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, întrucât prevederile legale criticate nu îngrădesc dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea.

Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, întrucât acestea instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, nu îngrădesc accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravin dreptului la un proces echitabil. Reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie prin care s-a constatat încălcări ale dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. Menţionează în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: “Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.”;

- Art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: “Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie, precum şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, răspunzând unor critici identice, a statuat constituţionalitatea dispoziţiilor legale supuse controlului prin Decizia nr. 160 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 18 iunie 2013, Decizia nr. 84 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 14 martie 2012, Decizia nr. 513 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 25 iulie 2012, şi Decizia nr. 1.029 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 23 ianuarie 2013.

Astfel, prin Decizia nr. 160 din 12 martie 2013, Curtea a statuat că prevederile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt constituţionale, reţinând că “textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti”.

De asemenea, prin Decizia nr. 1.029 din 29 noiembrie 2012, precitată, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi a statuat că norma legală criticată “nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie prin care se constată încălcări ale dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere.”

Cele statuate prin deciziile invocate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Tudor în Dosarul nr. 43.312/299/2012 al Judecătoriei Avrig şi constată că dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Avrig şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 martie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Blanca Drăghlcl

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 146

din 18 martie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Simion Sorin Meici în Dosarul nr. 2.259/325/2013 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.603D/2013.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Mai arată că soluţia legislativă criticată este în prezent preluată în cuprinsul dispoziţiilor art. 341 din noul Cod de procedură penală, cu un conţinut identic.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 961/R din 21 august 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.259/325/2013, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Simion Sorin Meici într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală dispusă de procuror.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţa, că textul de lege criticat, în temeiul căruia soluţia pronunţată de judecător în cadrul procedurii plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată nu este supusă niciunei căi de atac, încalcă principiul constituţional al liberului acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant, reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată reprezintă opţiunea exclusivă a legiuitorului. Eliminarea căii de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit actului de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală din 1968.

În acord cu motivarea excepţiei, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit cărora “Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.”

Deşi prevederile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate, de la data de 1 februarie 2014, prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe însă asupra prevederilor legale criticate, prin prisma efectelor pe care acestea continuă să le producă faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel încât, în acord cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 - Accesul liber ia justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare şi art. 129 - Folosirea căilor de atac.

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Prevederile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici identice cu cele formulate în prezenta cauză şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale.

Astfel, prin Decizia nr. 365 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 13 noiembrie 2013, invocând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, în sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la “condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea “sunt prevăzute numai prin lege”.

Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, art. 129 din Constituţie prevede că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

De asemenea, prin Decizia nr. 12 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 27 februarie 2014, Curtea a reţinut că trimiterea, pentru identitate de raţiune, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, nu poate fi primită, deoarece argumentele avute în vedere cu acea ocazie nu sunt valabile şi în cazul procedurii plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată.

Astfel, s-a arătat în decizia menţionată, ipoteza normativă cuprinsă în art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu vizează o hotărâre care să dezlege fondul sau care instituie măsuri cu caracter punitiv ori preventiv şi nici nu reglementează o eventuală înfrângere a principiului egalităţii în faţa legii care să impună cu stringenţă instituirea unei căi de ataca hotărârii ce ar statua în pofida spiritului Constituţiei, pentru că stringenţa unui recurs efectiv este impusă de o pretinsă violare care poate fi susţinută cu minime argumente. Câtă vreme aceste minime argumente nu şi-au dovedit temeinicia în faţa judecătorului competent să se pronunţe asupra legalităţii soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror, nu se poate susţine că mai poate exista un alt drept al petentului de a obţine o nouă examinare a hotărârii prin care s-a validat netemeinicia afirmaţiilor sale.

Mai mult, prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că raţiunea instituirii unei căi de atac reprezintă un remediu procedural pentru apărarea dreptului pretins afectat, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu are o existenţă de sine stătătoare, independentă, e! semnificând posibilitatea atacării oricărui act al unei autorităţi publice prin care s-ar încălca orice drept recunoscut de legislaţia internă. Prin urmare, art. 13 din Convenţie garantează existenţa, la nivel naţional, a unui grad de jurisdicţie care ar impune drepturile şi libertăţile aşa cum sunt consacrate în actul internaţional. Astfel, această prevedere are drept consecinţă exigenţa unui remediu intern menit să facă posibilă examinarea conţinutului unei “plângeri temeinice” în baza Convenţiei şi să ofere o soluţionare adecvată. Domeniul de aplicare al obligaţiei pe care art. 13 o impune statelor contractante variază în funcţie de natura plângerii reclamantului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Gebremedhin [Gaberamadhien] împotriva Franţei, paragraful 53). Or, prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală reprezintă tocmai consacrarea legală a acestor exigenţe.

În plus, însăşi instanţa europeană a validat în jurisprudenţa sa compatibilitatea dispoziţiilor art. 2781 din Codul român de procedură penală cu exigenţele Convenţiei. Astfel, prin Hotărârea din 4 martie 2008, pronunţată în Cauza Stoica împotriva României, paragrafele 107 şi 110, s-a statuat că dispoziţiile procedural penale intervenite prin Legea nr. 281/2003, prin care s-a instituit calea de atac împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, reprezintă un nou remediu care “a înlăturat obstacolele ce au fost considerate ca fiind decisive de către Curte în a aprecia că mecanismul de protecţie anterior anului 2003 nu corespundea cerinţelor de eficienţă ale Convenţiei [...]. Mai mult, noua reglementare a fost elaborată în special pentru a oferi un remediu direct la plângeri similare cu cea înaintată de către reclamant.[...] în consecinţă, Curtea europeană a considerat că nu a existat o încălcare a art. 13 din Convenţie în măsura în care aceasta se referă la imposibilitatea de a acţiona împotriva deciziei procurorului militar de neînceperea urmăririi penale.”

Întrucât în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Simion Sorin Meici în Dosarul nr. 2.259/325/2013 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 martie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 147

din 18 martie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6735 alin. 1 şi art. 6739

din Codul de procedură civilă din 1865

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskăs Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6735 alin. 1 şi art. 6739 din Codul de procedură civilă din 1865. excepţie ridicată de Mona-Cezarina Marian în Dosarul nr. 20.444/300/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 624D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că motivarea excepţiei vizează, în realitate, o omisiune de reglementare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 20.444/300/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6735 alin. 1 şi art. 6738 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Mona-Cezarina Marian într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de partaj judiciar.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 6735 alin. 1 din Codul de procedură sunt neconstituţionale, deoarece “nu prevăd obligaţia instanţei sesizate cu cererea de partaj judiciar a unui bun aflat în proprietate comună de a stabili pretenţiile pe care coproprietarii ie au unii faţă de alţii, pretenţii ce fac obiectul unor acţiuni aflate pe rolul instanţelor de judecată şi care au sau nu legătură cu bunul supus partajării sau cu proprietatea comună asupra acestuia”.

De asemenea, se arată că prevederile art. 6739 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece “nu prevăd obligaţia instanţei sesizate cu cererea de partaj judiciar a unui bun aflat în proprietate comună de a ţine seama, la formarea şi atribuirea loturilor, doar de construcţiile şi îmbunătăţirile făcute cu acordul proprietarilor, înainte de a se cere împărţeala, nu şi de construcţiile şi îmbunătăţirile făcute fără acordul coproprietarilor.”

Se mai susţine că procedura partajului judiciar “aduce prejudicii grave intereselor coproprietarilor”, în condiţiile în care statul român este terţ faţă de raporturile juridice dintre aceştia, fără a se arăta, în concret, în ce constă neconstituţionalitatea dintre prevederile legale criticate şi dispoziţiile constituţionale invocate.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, pe de o parte, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu indică normele constituţionale încălcate, iar pe de altă parte, critica nu vizează conţinutul concret al normei legale, ci absenţa unor reglementări. Se mai arată că textele de lege criticate prevăd în mod exemplificativ atât criteriile de formare a loturilor, în cadrul partajului judiciar, cât şi măsurile ce pot fi luate de către instanţa de judecată, fără a intra în conflict cu nicio prevedere constituţională.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că autoarea excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită, în realitate, modificarea şi completarea prevederilor de lege criticate, în sensul reglementarii unor dispoziţii suplimentare faţă de ceea ce conţin în prezent textele legale criticate. Or, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, o asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 6735 alin, 1 şi art. 6739 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit cărora:

- Art. 6735 alin. 1: “Dacă părţile nu se învoiesc, instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii, Dacă se împarte o moştenire, instanţa va mai stabili datoriile transmise prin moştenire, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct, precum şi sarcinile moştenirii”;

- Art. 6739: “La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.”

Deşi prevederile art. 6735 alin. 1 şi art. 6739 din Codul de procedură civilă din 1865 nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra prevederilor legale criticate, dat fiind faptul că acestea continuă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii, astfel încât, în acord cu jurisprudenţa Curţii (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), potrivit căreia “sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare”, Curtea urmează a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor şi a obligaţiilor consacrate prin Constituţie, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1), (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privată, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate tinde la relevarea pretinsei neconstituţionalităţi a textelor de lege criticate, prin raportare nu Sa conţinutul lor normativ intrinsec, ci prin raportare la anumite sintagme care nu sunt cuprinse în acest conţinut normativ. Ca atare, în realitate, excepţia de neconstituţionalitate vizează, în fapt, o omisiune de reglementare, care, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate fi suplinită în cadrul controlului de constituţionalitate. Mai mult, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, “Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a ţării”, astfel încât modificarea sau completarea normelor juridice sunt atribuţii exclusive ale forului legislativ.

Prin urmare, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6735 alin. 1 şi art. 6739 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Mona-Cezarina Marian în Dosarul nr. 20.444/300/2010 ai Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 martie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind aprobarea Procedurii de solicitare şi punere la dispoziţia Fondului de garantare

a depozitelor în sistemul bancar a împrumuturilor de la Guvern

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 15 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 44/2010,

ministrul delegat pentru buget emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura de solicitare şi punere la dispoziţia Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar a împrumuturilor de la Guvern, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare !a data publicării.

Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.531/2009 privind Procedura de solicitare şi punere la dispoziţia Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar a unui împrumut din veniturile din privatizare, în situaţii excepţionale în care resursele financiare ale Fondului sunt insuficiente pentru acoperirea plăţii compensaţiilor aferente depozitelor garantate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 24 august 2009, se abrogă.

 

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

 

Bucureşti, 7 mai 2014.

Nr. 656.

 

ANEXĂ

 

PROCEDURĂ

de solicitare şi punere la dispoziţia Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar a împrumuturilor

de la Guvern

 

În situaţii excepţionale în care resursele financiare ale Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, denumit în continuare Fondul, sunt insuficiente, acestea se completează prin împrumuturi de la Guvern, potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) pct. 3 şi art. 15 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Împrumutul de la Guvern asigură sumele necesare pentru acoperirea plăţii compensaţiilor, pentru finanţarea, inclusiv prin emiterea de garanţii, a operaţiunilor ce implică transfer de depozite garantate şi pentru finanţarea măsurilor de stabilizare; sumele necesare acoperii plăţilor menţionate anterior se pun la dispoziţia Fondului, potrivit legii, prin împrumuturi de la Guvern, din vărsăminte din privatizare în lei şi în valută înregistrate în contul curent al Trezoreriei Statului şi în completare din împrumuturi de stat lansate conform legislaţiei privind datoria publică, în baza unei notificări prealabile.

1. În baza prevederilor art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Fondul transmite o solicitare scrisă în care se menţionează volumul împrumutului şi termenul de rambursare, precum şi specificaţia îndeplinirii condiţiei excepţionale prevăzute în legislaţie în care resursele financiare ale Fondului sunt insuficiente, la care se anexează o notă de fundamentare a solicitării în cauză.

2. Nota de fundamentare va cuprinde următoarele elemente:

a) valoarea totală a sumelor pe care Fondul este obligat să le plătească deponenţilor garantaţi ai instituţiei/instituţiilor de credit la care depozitele au devenit indisponibile;

b) valoarea resurselor proprii ale Fondului;

c) valoarea liniilor de credit stand-by contractate de Fond cu instituţiile de credit participante;

d) suma necesară a fi împrumutată de la Guvern pentru plata compensaţiilor.

3. În cererea menţionată la pct. 1 se vor preciza următoarele elemente:

a) data indisponibilizării depozitelor;

b) data-limită până la care Fondul trebuie să asigure începerea plăţii compensaţiilor;

c) valoarea împrumutului solicitat din veniturile din privatizare;

d) coordonatele conturilor bancare deschise pe numele Fondului (numărul contului, codul IBAN, denumirea băncii etc.), în care se solicită efectuarea transferului împrumutului, cu defalcarea sumei totale pe fiecare dintre conturile indicate;

e) persoanele împuternicite să reprezinte Fondul în această operaţiune;

f) perioada estimată de Fond pentru rambursarea din surse proprii a împrumutului.

4. Cererea scrisă, însoţită de nota de fundamentare, va fi avizata de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României.

5. Ministerul Finanţelor Publice analizează cererea şi, în funcţie de disponibilităţile înregistrate la data cererii în contul Trezoreriei Statului ca vărsăminte din privatizare, va iniţia o hotărâre a Guvernului în care se stabilesc condiţiile de acordare a împrumutului către Fond, precum şi mecanismul de rambursare a împrumutului în raport cu evoluţia capacităţii de plată a Fondului.

6. Dacă vărsămintele din privatizare sunt insuficiente, Ministerul Finanţelor Publice, în baza art. 15 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poate lansa împrumuturi de stat, conform legislaţiei privind datoria publică.

7. După intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data primirii cererii de la Fond, Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte documentaţia necesară şi virează suma/sumele în contul/conturile indicat/indicate de Fond.

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

ORDIN

privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările

şi calificările profesionale din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate

în perioada 21 octombrie-6 decembrie 2013, începând cu anul şcolar 2014-2015

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar (ARACI P), cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,

luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 14 din 12 decembrie 2013 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 21 octombrie-6 decembrie 2013,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 21 octombrie-6 decembrie 2013, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, începând cu anul şcolar 2014-2015.

Art. 2. - Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat menţionate la art. 1 sunt monitorizate şi controlate periodic de către Ministerul Educaţiei Naţionale, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Art. 3. - Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară naţională din Ministerul Educaţiei Naţionale, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat menţionate la art. 1, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României. Partea I.

 

p. Ministrul educaţiei naţionale,

Gigei Paraschiv,

secretar de stat

 

Bucureşti, 5 mai 2014.

Nr. 3.382.

 

ANEXĂ

 

Nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 21 octombrie-6 decembrie 2013, începând cu anul şcolar 2014-2015

 

Judeţul Bacău

Nr.

crt.

Denumirea

unităţii

de învăţământ

Hotărârea ARACIP de evaluare/data

Denumirea

persoanei

juridice

iniţiatoare

Adresa unităţii de învăţământ, tel./fax,

e-mail

Nivel

de

învăţământ

Profilul/ domeniul

Domeniul pregătirii de bază

Calificarea profesională

Limba de predare

Forma de învăţământ

1

Colegiul

Tehnic

“Gheorghe

Asachi”

 

36/25.11.2013

 

Municipiul Oneşti,

Str. Republicii

nr. 45,

tel.: 0234/314477

Liceal/ Nivel 3

Tehnic

Construcţii,

instalaţii şi lucrări publice

Tehnician

instalator

pentru

construcţii

Română

Cu frecvenţă

(zi)

 

Judeţul Dâmboviţa

Nr. crt.

Denumirea unităţii de învăţământ

Hotărârea

ARACIP de

evaluare/data

Denumirea

persoanei

juridice

iniţiatoare

Adresa unităţii

de învăţământ, tel./fax,

e-mail

Nivel

de

învăţământ

Profilul/ domeniul

Domeniul pregătirii de bază

 

Calificarea profesională

 

Limba de predare

Forma de învăţământ

1

Liceul

Tehnologic

“Iordache

Golescu”

33/4.11.2013

-

Localitatea Găeşti,

nr. 206, tel/fax: 0245/713319

Liceu/ Nivel 2

Electro­mecanică

-

Frigotehnist

Română

Cu frecvenţă

(zi)

 

 

 

 

 

 

Liceu/ Nivel 3

Tehnic

Mecanică

Tehnician proiectant CAD

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Electromecanic

Tehnician

electromecanic

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Construcţii,

instalaţii şi

lucrări

Tehnician

instalator

pentru construcţii

 

 

 

 

Judeţul Galaţi

Nr. crt.

Denumirea unităţii de învăţământ

Hotărârea

ARACIP de

evaluare/data

Denumirea

persoanei

juridice

iniţiatoare

Adresa unităţii

de învăţământ, tel./fax,

e-mail

Nivel

de

învăţământ

Profilul/ domeniul

Domeniul pregătirii de bază

 

Calificarea profesională

 

Limba de predare

Forma de învăţământ

1

Liceul Tehnologic

“Elena Caragiani”

35/18.11.2013

-

Municipiul Tecuci, str. Costache

Racovită nr. 20 bis,

tel/fax:

0236/817861

Liceal/ Nivel 3

Tehnic

Mecanic

Tehnician transporturi

Română

Cu frecvenţă

(zi)

Liceal/ Nivel 2

Mecanică

-

Sudor

 

Română

Cu frecvenţă

(zi)

-

Confecţioner

tâmplărie din

aluminiu şi

mase plastice

Română

Cu frecvenţă

(zi)

 

Judeţul Iaşi

Nr. crt.

Denumirea unităţii de învăţământ

Hotărârea

ARACIP de

evaluare/data

Denumirea

persoanei

juridice

iniţiatoare

Adresa unităţii

de învăţământ, tel./fax,

e-mail

Nivel

de

învăţământ

Profilul/ domeniul

Domeniul pregătirii de bază

 

Calificarea profesională

 

Limba de predare

Forma de învăţământ

1

Colegiul Tehnic “I. C. Ştefănescu”

36/25.11.2013

 

 

Municipiul Iaşi,

bd. Socola

nr. 51-53,

tel.: 0232/437404

Liceal/Nivel 3

Servicii

Turism şi alimentaţie

 

Tehnician în gastronomie

Română

Cu frecvenţă

(zi si seral)

Estetica şi

igiena corpului

omenesc

Coafor stilist

 

Cu frecvenţă

(zi si seral)

2

Colegiul Tehnic de Căi Ferate

“Unirea”

31/21.10.2013

 

Municipiul

Paşcani,

Str. Ceferiştilor

nr. 3,

tel/fax: 0232/760020

Liceal/Nivel 3

Tehnic

Mecanică

Tehnician prelucrări mecanice

Română

Cu frecvenţă

(zi)

Electric

Tehnician

electrician

electronist auto

Română

Cu frecvenţă

(zi)

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.