MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 359/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 359         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 15 mai 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 160 din 20 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice

 

Decizia nr. 161 din 20 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 461 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic

 

Decizia nr. 162 din 20 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. m) şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Opinie separată

 

Decizia nr. 167 din 20 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            23. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 160

din 20 martie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor  sociale de sănătate şi al finanţelor publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, excepţie ridicată de judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, în Dosarul nr. 289/43/2012 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 492D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la Decizia nr. 558 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 7 iunie 2012. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 44 apreciază că acestea nu au incidenţă în cauza dedusă controlului de constituţionalitate. De asemenea, arată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile criticate vin în contradicţie cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii, având în vedere că în acest caz este vorba de un drept dobândit sub condiţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 29 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 289/43/2012, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, excepţie ridicată de judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, cu ocazia soluţionării unei cauze de contencios administrativ întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2), conform cărora statul garantează şi ocroteşte dreptul de proprietate privată, indiferent de titularul acestuia. Odată cu rectificarea bugetului judeţului

Harghita prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 15/2012 şi includerea în acest buget a sumei defalcate din TVA, în valoare de 6.400 mii lei alocată prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2012, aceasta a devenit proprietatea privată a judeţului Harghita, cu toate consecinţele aferente prevăzute de lege. Revenirea asupra alocării sumelor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 după momentul rectificării, respectiv lipsirea sau obligarea titularilor acestor sume la restituirea lor la bugetul de stat, nu se poate face decât cu încălcarea dreptului constituţional la proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale, deoarece aceste sume au fost alocate în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aferente şi nu există nicio situaţie cu caracter excepţional care să justifice o asemenea măsură drastică - de limitare a dreptului de proprietate privată. Dispoziţiile criticate contravin şi principiului constituţional al neretroactivităţii legilor, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia “legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. În cazul de faţă suntem în ipoteza în care legea civilă retroactivează, ea fiind aplicată unor situaţii juridice - raport juridic de drept bugetar - născute şi stinse anterior intrării în vigoare a noii reglementări reprezentate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 şi care se referă şi are ca obiect un raport juridic născut şi stins sub acţiunea legii vechi, alterând principiul stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.

De asemenea, prevederile criticate contravin dispoziţiilor art. 120 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) din Constituţie. Un element important al autonomiei locale este dreptul autorităţilor administraţiei publice locale la resurse financiare proprii, pe care autorităţile administraţiei publice locale le stabilesc, le administrează şi le utilizează pentru îndeplinirea competenţelor şi atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii, conform art. 9 din Legea nr. 215/2001. Prin intervenţia asupra cadrului legal existent, prin nesocotirea principiului autonomiei locale de către organul emitent, se periclitează capacitatea administrativ-financiară a autorităţilor administraţiei publice locale de a realiza proiectele de finanţare nerambursabilă UE, datorită indisponibilizării sumelor defalcate la dispoziţia judeţului Harghita şi care nu se mai pot asigura în anul 2012 decât în detrimentul altor obiective de finanţare de la care trebuie redistribuite creditele bugetare. Drept urmare, obligaţia regularizării sumelor defalcate din TVA reprezintă o imixtiune a Guvernului în exercitarea de către Consiliul Judeţean Harghita a autonomiei locale reglementate de art. 120 şi art. 121 din Constituţie, având astfel un caracter vădit de neconstituţionalitate.

Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu deciziile nr. 558/2012, nr. 1.047/2012, nr. 1.063/2012 şi nr. 48/2013.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 8 mai 2012, aprobată prin Legea nr. 196/2012, cu următorul conţinut: “(1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale acordate unităţilor administrativ-teritoriale în anul 2012 prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, pentru plata unor arierate aferente cheltuielilor curente şi de capital, precum şi pentru cofinanţarea unor proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, neutilizate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se restituie de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat, în contul din care acestea au fost încasate. Restituirea sumelor neutilizate se efectuează pe bază de ordine de plată pentru Trezoreria Statului, întocmite distinct, în care la rubrica «Explicaţii» se va preciza obligatoriu «Restituire sume defalcate din TVA încasate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 255/2012, rămase neutilizate».

(2) Regularizarea cu bugetul de stat a sumelor prevăzute la alin. (1) se realizează în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Cu sumele restituite potrivit alin. (2) se reîntregeşte Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, potrivit instrucţiunilor emise de Ministerul Finanţelor Publice.

În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii civile, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 120 referitor la principiile de bază ale administraţiei publice locale şi art. 121 referitor la autorităţile comunale şi orăşeneşti.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 558 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 7 iunie 2012, a reţinut că, potrivit art. 82 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, bugetele locale se majorează, respectiv se diminuează, prin dispoziţie a autorităţii executive, potrivit legii, cu sumele alocate prin hotărâre a Guvernului, din Fondul de rezervă bugetară şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, urmând ca, la prima şedinţă a autorităţii deliberative în cauză, să se valideze modificările respective.

Deşi în cuprinsul legii finanţelor publice locale nu există reglementată modalitatea retragerii de către Guvern a sumelor alocate bugetelor locale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, din economia dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 500/2002 rezultă că din acest fond se pot repartiza anumite sume unor ordonatori principali de credite ai bugetelor locale pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar. În lipsa unor asemenea situaţii, chiar dacă prin hotărâri ale Guvernului sunt alocate astfel de sume unor ordonatori principali de credite ai bugetelor locale, Guvernul, în urma unei analize obiective, este îndreptăţit să retragă sumele alocate iniţial, altfel ar fi deturnat însuşi scopul acordării acestora.

Astfel, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte sumele din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, acesta poate interveni prin acte normative atât în sensul majorării, cât şi în sensul diminuării bugetelor locale, fără a exista o condiţie referitoare la momentul intervenţiei acestuia.

Prin urmare, Curtea constată că nu se poate reţine critica potrivit căreia obligaţia reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 de restituire a unor sume alocate din Fondul de rezervă al Guvernului, chiar dacă nu există o rectificare bugetară făcută de unitatea administrativ-teritorială, ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate. Rectificarea bugetară va fi determinată de apariţia actului normativ referitor ta restituirea sumelor şi se va realiza prin dispoziţie a autorităţii executive (primarul), potrivit legii, urmând ca la prima şedinţă a autorităţii deliberative (consiliul local/judeţean) să se valideze modificările respective.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 15 din Legea fundamentală, Curtea observă că Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului trebuie să constituie o rezervă reală, folosită exclusiv în cazul perioadelor dificile, doar în ultimă instanţă şi numai în condiţiile în care au fost epuizate toate celelalte căi de finanţare ale unui/unei obiectiv/acţiuni. Caracteristica urgenţei însoţeşte alocarea acestor sume din momentul constatării stării de necesitate cu privire la unele cheltuieli apărute în timpul exerciţiului bugetar până în momentul efectuării plăţilor pentru care acestea au fost solicitate. Inexistenţa unei situaţii care să se circumscrie stării de urgenţă care să fi stat la baza alocării sumelor din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului constituie premisa unei eventuale deturnării a scopului pentru care aceste sume au fost alocate, prin posibila direcţionare a lor spre alte destinaţii.

Astfel, Curtea reţine că aceste fonduri au fost alocate cu condiţia folosirii lor pentru plata unor arierate aferente cheltuielilor curente şi de capital, precum şi pentru cofinanţarea unor proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, nerealizarea acestei condiţii ducând la returnarea sumelor respective fără a exista o încălcare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii.

De asemenea, prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat nejustificată susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 prin care se dispune restituirea sumelor acordate prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 şi necheltuite ar încălca prevederile art. 120 din Constituţie în cazul restituirii sumelor neutilizate şi care nici nu au o justificare reală. Cu acel prilej, Curtea, făcând referire la jurisprudenţa sa în materie, a constatat că principiul autonomiei locale financiare constă în dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii. Principiul autonomiei locale nu presupune totala independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării şi dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale.

De asemenea, Curtea a reţinut că acest principiu este dezvoltat de art. 16 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Astfel, unităţile administrativ-teritoriale sunt

îndreptăţite să îşi constituie şi să utilizeze, în condiţiile legii, resurse financiare suficiente în raport cu toate nevoile colectivităţilor locale; în scopul mai sus arătat, autorităţile administraţiei publice locale au competenţa stabilirii nivelurilor impozitelor şi taxelor locale, în anumite limite stabilite de lege. Principiul autonomiei locale financiare presupune libertatea unităţilor administrativ-teritoriale de a-şi efectua cheltuielile prevăzute în limita veniturilor aprobate prin bugetul local. Eventualele situaţii urgente, apărute pe parcursul exerciţiului bugetar, pot fi rezolvate, în concret, prin acordarea de către

Guvern a unor sume suplimentare din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia sa (cum, de altfel, s-a şi realizat în cazul Hotărârii Guvernului nr. 255/2012), însă alocarea şi cheltuirea acestor sume trebuie să fie făcute numai dacă există o justificare obiectivă şi reală care să stea la baza acestora.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, în Dosarul nr. 289/43/2012 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 161

din 20 martie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 461 din Legea nr. 407/2006  a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 461 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, excepţie ridicată de Alexandru Gyorgy în Dosarul nr. 5.714/320/2013 al Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 549D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 3 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.714/320/2013, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 461 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.

Excepţia a fost ridicată de Alexandru Gyorgy într-o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea faptei prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul menţionează că dispoziţiile legale criticate împiedică instanţa de judecată să facă aplicarea dispoziţiilor art. 181 din Codul penal persoanei care a comis infracţiunea de braconaj. Astfel, se încalcă art. 1 alin. (4) din Constituţie care arată că statul se organizează potrivit principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât legiuitorul face un act de justiţie, face un act de aplicare a legii, doar instanţele fiind competente să constate dacă într-adevăr s-a comis o infracţiune, care este persoana vinovată şi ce fel de sancţiune va fi aplicată acestei persoane. Or, prin acest text legiuitorul prezumă absolut vinovată o persoană care a comis o stare de fapt care ulterior este infracţiune.

De asemenea, se susţine încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, deoarece persoanele care comit infracţiuni de braconaj nu pot beneficia de prevederile art. 181 din Codul penal, fiind discriminaţi în raport cu ceilalţi cetăţeni care comit alt gen de infracţiuni şi beneficiază de dispoziţiile art. 181.

Totodată, autorul excepţiei apreciază că textul legal criticat încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât cei care comit infracţiunile prevăzute de legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nu pot uza de toate instituţiile dreptului penal şi nu îşi pot construi o apărare pertinentă.

Judecătoria Târgu Mureş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, întrucât textul criticat nu creează o imixtiune a puterii legislative în atribuţiile puterii judecătoreşti. Prezenţa puterii legislative în spectrul juridic se manifestă în mod necesar prin legile care statuează organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, pe de o parte, şi în elaborarea actelor normative ce urmează a fi astfel aplicate pentru restabilirea şi păstrarea ordinii de drept, pe de altă parte. Prevederile legale criticate reprezintă voinţa legiuitorului de a prezuma că anumite fapte prevăzute de legea penală prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

De asemenea, instanţa apreciază că textele constituţionale invocate nu sunt încălcate, reglementarea din legea specială, contestată ca fiind neconstituţională, nu aduce atingere reglementării din Codul penal în ceea ce priveşte aprecierea gradului de pericol social al faptei, ci doar atribuie un grad de pericol social specific infracţiunii în situaţia în care sunt încălcate anumite norme.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât reglementarea urmăreşte protejarea unui interes public şi, ţinând seama de conţinutul său, nu pot fi reţinute criticile privind înfrângerea prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 461 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, introdus prin art. I pct. 45 din Legea nr. 215/2008 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 10 noiembrie 2008, care au următorul conţinut: “Faptele prevăzute la art. 42-45 prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, indiferent de modul şi de mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi de conduita făptuitorului.”

Curtea constată că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care prevede la art. 188 pct. 4 abrogarea art. 461 din Legea nr. 407/2006.

Curtea reţine îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma “În vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate nu contravin principiului separaţiei puterilor în stat şi nu afectează dreptul judecătorului de a înfăptui actul de justiţie prin posibilitatea de a stabili în concret cu privire la pericolul social al infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.

În considerarea unor situaţii de interes public, Parlamentul poate stabili ca anumite fapte antisociale să fie calificate drept infracţiuni, autorii lor urmând să suporte consecinţele ce decurg din aceasta. În cazul de faţă, o asemenea reglementare este justificată de protecţia fondului cinegetic naţional şi a faunei de interes cinegetic şi, nu în ultimul rând, de preocuparea de a recunoaşte şi conferi oricărei persoane dreptul la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.

Referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât reglementarea se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei contestate, fără niciun fel de considerente arbitrare, fiind deopotrivă respectate toate regulile şi garanţiile procedurale referitoare la dreptul la apărare şi la un proces echitabil. Principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim distinct pentru infracţiuni diferite este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite, tratamentul juridic să fie diferenţiat.

În continuare, Curtea reţine că art. 181 din Codul penal, la care face referire autorul excepţiei, are în vedere fapte antisociale care, prin conţinutul lor concret şi prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a urmărit ocrotirea fondului cinegetic naţional şi a faunei de interes cinegetic ca bun public, luând judecătorului posibilitatea de a diminua până la anihilare una dintre trăsăturile infracţiunilor prevăzute de art. 42-45 din Legea nr. 407/2006, în funcţie de atingerea minimă adusă uneia dintre valorile sociale apărate, de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit, de persoana şi conduita făptuitorului, precum şi de alte criterii intrinseci ale faptei.

De asemenea, o soluţie legislativă identică cu cea criticată în prezenta cauză se regăseşte în art. 120 din Codul silvic, iar prin Decizia nr. 1.001 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, Decizia nr. 312 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, şi Decizia nr. 568 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia invocată.

Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că sancţionarea acestor fapte este în acord cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie şi ţine de domeniul dreptului substanţial, legiuitorul având în vedere situaţia în care gradul de pericol social concret al unei fapte penale este mai mic faţă de pericolul social generic al infracţiunii-tip incriminate de legiuitor.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 715 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Gyorgy în Dosarul nr. 5.714/320/2013 al Judecătoriei Târgu Mureş şi constată că dispoziţiile art. 461 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 162

din 20 martie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. m) şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale ari. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. m) şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor “Lege şi Onoare” Mureş din Târgu Mureş, în numele membrului de sindicat Mirela Rosca, în Dosarul nr. 3.898/102/2011 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 555D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.

Acesta arată că textele de lege atacate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare. Prin Decizia nr. 552 din 17 decembrie 2013, Curtea Constituţională a statuat asupra conformităţii dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 faţă de normele fundamentale şi critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor invocate şi în prezenta cauză, astfel că această decizie îşi menţine valabilitatea, pentru identitate de raţiune.

În privinţa dispoziţiilor art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, reprezentantul Ministerului Public observă că nu sunt însoţite de o veritabilă şi distinctă critică de neconstituţionalitate, autorul excepţiei analizându-le prin coroborare cu prevederile art. 15 lit. a) din aceeaşi lege. Prin urmare, în considerarea aceloraşi argumente reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie, consideră că şi această excepţie de neconstituţionalitate se justifică a fi respinsă ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.898/102/2011, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. m) şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele Judiciare de timbru şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor “Lege şi Onoare” Mureş din Târgu Mureş, în numele membrului de sindicat Mirela Roşea, într-un litigiu având ca obiect soluţionarea unui conflict colectiv de muncă aflat în faza de recurs, declarat împotriva hotărârii prin care instanţa de fond a anulat ca netimbrată acţiunea în justiţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele de lege criticate contravin, în principal, dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, principii fundamentale consacrate de art. 16, art. 21 şi art. 126 din Constituţie.

În acest sens, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca, din interpretarea textelor de lege criticate, instanţa de judecată a apreciat că, pentru soluţionarea unui conflict individual de muncă intervenit între funcţionarii publici şi instituţia publică angajatoare, aceştia sunt obligaţi la plata unei taxe de timbru, datorită naturii juridice speciale a raporturilor de muncă. Arată că instanţa de judecată a ajuns la concluzia că sunt exonerate de la plata taxei de timbru doar acele persoane care au calitatea de angajat cu contract individual de muncă, nu şi cele care au calitatea de funcţionari publici. Autorul excepţiei precizează că, în lumina prevederilor Legii dialogului social nr. 62/2011, care definesc noţiunile de “conflict de muncă”, “conflict individual de muncă” şi “conflicte în legătură cu plata unor despăgubiri, textele de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care, din interpretarea lor coroborată, s-ar desprinde ideea că, pentru soluţionarea unui conflict individual sau colectiv de muncă, funcţionarii publici sunt obligaţi la plata unei taxe judiciare de timbru.

De asemenea, autorul excepţiei susţine că funcţionarul public este privat de beneficiul celerităţii soluţionării litigiului, întrucât la instanţele de contencios administrativ termenele sunt de 30 de zile sau mai lungi, comparativ cu cele care soluţionează litigiile de muncă, unde termenele de judecată nu depăşesc 15 zile. Tot astfel, arată că, în contenciosul administrativ, sarcina probei revine reclamantului funcţionar public, în contrast cu regula aplicabilă litigiilor de muncă de drept comun, potrivit căreia sarcina probei revine angajatorului. Inegalitatea de tratament a funcţionarilor publici faţă de personalul contractual rezultă şi din faptul că hotărârile asupra fondului cauzei pronunţate de instanţele de contencios administrativ nu sunt definitive şi executorii şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi învestite cu formulă executorie, pe când în cazul litigiilor de muncă de drept comun se poate proceda la punerea în executare a hotărârilor.

Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului egalităţii, principiu ce, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar şi a Curţii Constituţionale, impune şi justifică, totodată, ca unor situaţii obiectiv diferite să le corespundă un tratament juridic diferenţiat. Or, autorul excepţiei critică norme de dreptul muncii, iar cei ce se află sub incidenţa ipotezei normei respective se află într-o situaţie juridică diferită de cea a funcţionarilor publici. Pe de altă parte, Curtea Constituţională a statuat de principiu (Decizia nr. 773 din 1 iulie 2008 sau Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2001) că instituirea de către legiuitor a unor scutiri de la plata taxei judiciare de timbru pentru anumite categorii de cereri nu constituie o discriminare sau o atingere adusă principiului egalităţii. Tot astfel, nu se poate reţine nici încălcarea accesului liber la justiţie, de vreme ce, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 618 din 17 noiembrie 2005), nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, instituirea acestora, întemeiată pe art. 56 alin. (1) din Constituţie, urmărind acoperirea cheltuielilor publice prilejuite de realizarea actului de justiţie. Excepţiile de la regula timbrării acţiunilor în justiţie sunt posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor.

Pentru aceleaşi motive, instanţa judecătorească apreciază că nu se poate reţine nici pretinsa contradicţie faţă de prevederile art. 52 din Constituţie, invocate din perspectiva instituirii unei situaţii discriminatorii interzise de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cât priveşte invocarea art. 41 din Constituţie, se arată că autorul excepţiei nu explică în ce anume constă această pretinsă încălcare. De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 126 alin. (3) din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie (deciziile nr. 170 din 27 februarie 2007, nr. 23 din 15 ianuarie 2008, nr. 1.325 din 13 octombrie 2009 şi nr. 328 din 25 iunie 2013), că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei.

În acest sens, se afirmă, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate nu contravin accesului liber la justiţie şi nici principiului egalităţii, deoarece diferenţa de tratament pe care autorul excepţiei o reclamă se justifică în mod obiectiv şi raţional prin situaţiile diferite în care funcţionarii publici şi personalul contractual se află. Statutul funcţionarilor publici, reglementat prin lege specială, cu caracter organic, este concretizat prin Legea nr. 188/1999, care, la art. 117, prevede că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

Faţă de natura criticilor de neconstituţionalitate formulate, care vizează modalitatea de interpretare coroborată a textelor legale atacate, Avocatul Poporului observă, în final, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea sa cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, şi nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la prevederi ori principii ale Constituţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 lit. m) şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, act normativ abrogat expres prin art. 58 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. Deşi, în prezent, textele legale criticate nu mai sunt în vigoare, Curtea constată că actul normativ abrogator a intrat în vigoare la o dată ulterioară sesizării sale, astfel că acesta nu a avut incidenţă în litigiul supus soluţionării în faţa instanţei judecătoreşti. Aplicând şi considerentele de principiu ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, pe de o parte, dispoziţiile art. 3 lit. m) şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în redactarea în vigoare la momentul sesizării instanţei de contencios constituţional. Acestea au următorul conţinut:

- Art. 3 lit. m): “Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...]

m) cereri introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege:

- cererea pentru anularea actului sau, după caz, recunoaşterea dreptului pretins, precum şi pentru eliberarea unui certificat, unei adeverinţe sau oricărui alt înscris - [...];

- cererea cu caracter patrimonial, prin care se solicită şi repararea pagubelor suferite - 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de [.,,] lei.”

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, modificat prin articolul unic pct. 6 din Legea nr. 76/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 8 aprilie 2009, “Nivelul taxelor judiciare de timbru prevăzute de prezenta lege se actualizează o dată pe an cu indicele ratei inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Finanţelor Publice.”

- Art. 15 lit. a): “Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la:

a) încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de munca, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă şi cele privind soluţionarea conflictelor colective de muncă, precum şi executarea hotărârilor pronunţate în aceste litigii.”

Pe de altă parte, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 9 mai 2007, modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, potrivit cărora: “Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.”

Dispoziţiile constituţionale considerate încălcate sunt cele ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 126 - Instanţele judecătoreşti. De asemenea, invocând art. 20 din Legea fundamentală, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, autorul excepţiei apreciază că sunt încălcate şi prevederile art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului Curţii Constituţionale, exercitat din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor prezentate de autorul prezentei excepţii.

Astfel, prin Decizia nr. 328 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 2 august 2013, Curtea a examinat constituţionalitatea prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din celelalte documente internaţionale invocate şi în cauza de faţă.

Cu privire la pretinsa încălcare prin art. 109 din Legea nr. 188/1999 a principiului egalităţii în drepturi, Curtea, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, a statuat, cu acel prilej, că textul legal criticat nu cuprinde norme contrare acestui principiu, întrucât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică, iar voinţa legiuitorului cu privire la acesta se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 188/1999. Stabilind instanţa competentă să soluţioneze litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, acest text reflectă şi transpune, pe de o parte, dispoziţiile art. 52 din Constituţie, referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, şi dispune, totodată, chiar în sensul asigurării accesului liber la justiţie, şi nu al blocării acestui drept. Curtea a mai arătat că statutul special al funcţionarilor publici, reglementat prin Legea nr. 188/1999, conferă acestora anumite avantaje şi garanţii faţă de personalul contractual, cum ar fi, de exemplu, stabilitatea în funcţie, ceea ce justifică un tratament juridic diferit în ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze litigiile ivite în legătură cu raporturile de serviciu ale acestora, fără a se putea susţine, aşadar, încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

Referitor la dispoziţiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, Curtea a constatat de principiu, prin aceeaşi decizie, că instituirea de către legiuitor a unor scutiri de la plata taxei de timbru pentru anumite categorii de cereri nu constituie O discriminare sau o atingere adusă principiului constituţional al egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Raportat la criticile de neconstituţionalitate formulate în cauza soluţionată prin Decizia nr. 328 din 25 iunie 2013, similare cu cele din prezenta cauză, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, întrucât autorii săi urmăreau, în realitate, completarea textului legal criticat cu o nouă categorie de acţiuni şi cereri scutite de taxa judiciară de timbru, acţiuni referitoare la raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici. Or, Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a observat că aspectele semnalate de autorii excepţiei, legate de interpretarea şi aplicarea diferită, de către instanţele judecătoreşti, a legislaţiei incidente în materia raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii, care ar putea fi, eventual, înlăturată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul unei decizii pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în exercitarea atributului său constituţional, stabilit în art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală.

Curtea apreciază că, faţă de cele deja examinate în precedent prin Decizia nr. 328 din 25 iunie 2013, nu au intervenit elemente noi, de natură a impune reconsiderarea soluţiilor pronunţate, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

De altfel, ulterior pronunţării deciziei menţionate, Legea nr. 146/1997 a fost integral abrogată, materia taxelor judiciare de timbru fiind reglementată printr-un nou act normativ, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, care la art. 29 alin. (4) prevede că “Acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă”.

Şi asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, care stabilesc obligativitatea plăţii taxei judiciare de timbru, precum şi cuantumul acesteia, Curtea s-a mai pronunţat, de pildă prin Decizia nr. 164 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 30 iunie 2005. Respingând excepţia, Curtea a reamintit, cu acel prilej, că atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi în cea a Curţii Constituţionale s-a statuat că accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea, astfel că textul de lege criticat nu contravine acestui principiu şi, cu atât mai puţin, celorlalte principii constituţionale considerate încălcate, respectiv celor privind dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare.

Neintervenind elemente noi, considerentele şi soluţia pronunţate cu acel prilej îşi menţin valabilitatea şi în ce priveşte cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Poliţiştilor “Lege şi Onoare” Mureş din Târgu Mureş, în numele reclamantei Mirela Roşea, în Dosarul nr. 3.898/102/2011 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

OPINIE SEPARATA

 

În dezacord cu soluţia pronunţată prin Decizia nr. 162 din 20 martie 2014, considerăm că, în ceea ce priveşte prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Curtea ar fi trebuit să admită excepţia de neconstituţionalitate şi să constate că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care exclud de la beneficiul scutirii de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la orice drepturi ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.

Neconstituţionalitatea textului de lege criticat decurge din lipsa din cuprinsul acestuia a menţionării raporturilor de serviciu ale funcţionari lor publici printre situaţiile pentru care legiuitorul a prevăzut scutirea de la plata taxei de timbru. Această omisiune este de natură să creeze o discriminare evidentă între situaţia funcţionarilor publici şi cea a personalului contractual, din perspectiva posibilităţii de a-şi valorifica în justiţie drepturile rezultate din raporturile de serviciu, respectiv de muncă, între care, în esenţă, nu se poate susţine că ar exista diferenţe de regim juridic.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea, în acest sens, hotărârile pronunţate în cauzele Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 38, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Ciprului, 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24).

O asemenea soluţie ar fi justificată de adoptarea Legii dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, care, în art. 1, menţionează şi raporturile de serviciu, alături de cele de muncă. Astfel, în înţelesul Legii nr. 62/2011, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

„n) conflict de muncă - conflictul dintre angajaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sau de serviciu. Conflictele de muncă pot fi colective sau individuale; [...]

p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte nonnative. De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de muncă următoarele:

(i) conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu;”.

Prin prisma modificărilor legislative mai sus prezentate, apreciem că este evidentă intenţia legiuitorului de asimilare a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici cu raporturile de muncă ale celorlalţi salariaţi şi, ca atare, aplicarea unui tratament egal sub aspectul scutirii de la plata taxei de timbru a acţiunilor şi cererilor referitoare la drepturi ce decurg din raporturile de serviciu.

Trebuie reţinut că problema pusă în discuţie este scutirea de taxa de timbru a unor acţiuni şi cereri judiciare, şi nu în primul rând regimul juridic al unor categorii de persoane. Mai exact, contează, în principal, obiectul procesului în care se stabilesc taxele de timbru. În cazul nostru, obiectul acestor procese îl reprezintă litigiile dintre angajaţi şi angajatori. Or, din acest punct de vedere, textele din Legea nr. 62/2011 la care ne-am referit includ în definiţia conflictelor de muncă drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sau de serviciu. Aşadar, raporturile de muncă şi cele de serviciu sunt, din acest punct de vedere, echivalente.

Observăm că lipsa din cuprinsul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a unei menţiuni referitoare la raporturile de serviciu reclamă obligaţia instanţelor chemate să aplice legea să interpreteze coroborat textele de lege existente în materie, deschizând însă, în acest fel, calea arbitrariului în actul de justiţie. Dovadă în acest sens stă chiar practica neunitară existentă la nivelul diverselor instanţe, care au pronunţat soluţii contradictorii cu privire la scutirea de taxa de timbru judiciar pentru litigiile privitoare la drepturile ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici. Astfel, unele instanţe au apreciat că astfel de acţiuni sunt scutite de taxa judiciară de timbru (sens în care pot fi menţionate, exemplificativ, Decizia civilă nr. 4.097/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia civilă nr. 1.223/2009 a Curţii de apel Bacău, Decizia civilă nr. 3.230/2009 a Curţii de apel Craiova) şi, în acelaşi timp, instanţe care au considerat că aceste acţiuni sunt supuse taxei judiciare de timbru (de exemplu, prin Decizia civilă nr. 1.919/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 1.678/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 8/R/2008 a Curţii de apel Galaţi).

Este adevărat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea rezolva această incertitudine cu privire la aplicabilitatea scutirii de taxa judiciară de timbru şi în ce priveşte funcţionarii publici care sunt supuşi raporturilor de serviciu, prin intermediul unei decizii pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Remarcăm însă că obligarea funcţionarilor publici la plata acestei taxe, sub sancţiunea anulării acţiunii sau, după caz, a căli de atac, ca netimbrată, are ca efect aplicarea unul tratament discriminatoriu al acestora prin comparaţie cu ceilalţi salariaţi, care se află în raporturi de muncă şi care beneficiază de scutirea de la plata taxei amintite, ceea ce constituie o problemă de constituţionalitate, nu doar de aplicare şi interpretare a legii la o speţă concretă.

Precizăm că, în considerarea funcţiei sale de garant al supremaţiei Constituţiei, instanţa de contencios constituţional a mai constatat neconstituţionalitatea unor texte de lege din perspectiva unor omisiuni legislative de natură să conducă la apariţia unui tratament discriminatoriu între categorii de persoane între care nu există o diferenţă izvorâtă din criterii obiective. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, sau Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010.

De altfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, deci ulterior pronunţării deciziei faţă de care formulăm prezenta opinie separată, legiuitorul a intervenit şi a remediat viciile actului normativ contestat, stabilind, prin prevederile art. 29 alin. (4) din aceasta, că “Acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă.

În consecinţă, ţinând seama de cele mai sus expuse, am susţinut admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi constatarea neconstituţionalităţii acestora în măsura în care exclud de la beneficiul scutirii de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la orice drepturi ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.

În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, suntem de acord cu soluţia pronunţată, de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia.

 

Judecător, praf. univ.

dr. Mona-Maria Pivniceru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 167

din 20 martie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Lucia Weiss în Dosarul nr. 372/93/2013 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 647 D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată în condiţiile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 nu are valoare dinainte stabilită, putând fi contrazisă prin orice mijloc de probă, şi că asigurarea principiului egalităţii armelor invocat de autoarea excepţiei se apreciază prin raportare la ansamblul procesului penal. Se susţine că soluţia juridică criticată a fost preluată la art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căruia constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 372/93/2013, Tribunalul Ilfov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Lucia Weiss într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat acordă valoare de mijloc de probă constatării tehnico-ştiinţifice efectuate din dispoziţia scrisă a procurorului de specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, “În condiţiile legii”, fără ca Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 să prevadă care este înţelesul acestei din urmă sintagme, fapt ce lipseşte norma juridică supusă analizei de accesibilitate, precizie şi previzibilitate în aplicare. Se arată că acest aspect contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie referitor la dreptul la un proces echitabil şi se face trimitere la Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 5 ianuarie 2000 şi 8 octombrie 2008, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, şi Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei, paragraful 70. Este subliniată competenţa Curţii Constituţionale de a analiza conformitatea textelor legale, respectiv a înţelesului lor, într-o interpretare sau alta cu exigenţele constituţionale, făcându-se referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011. Se susţine că prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 încalcă principiul egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16 din Legea fundamentală, întrucât creează un regim juridic diferit pentru persoanele urmărite penal sau judecate pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, cărora le sunt aplicabile dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă, faţă de cel aplicabil persoanelor urmărite penal şi judecate potrivit procedurii comune, în cazul cărora sunt incidente dispoziţiile art. 112 din Codul de procedură penală din 1968; conform acestora, constatarea tehnico-ştiinţifică reprezintă un instrument specific fazei actelor premergătoare începerii urmăririi penale, a cărei efectuare se dispune când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, neavând valoare de mijloc de probă.

Tribunalul Ilfov - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitatea este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 nu încalcă egalitatea în drepturi, întrucât constatările tehnico-ştiinţifice efectuate din dispoziţia scrisă a procurorului de specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie constituie mijloace de probă doar în condiţiile dreptului comun în materie, fiind supuse, prin urmare, exigenţelor prevăzute la art. 62-68 şi art. 112,113 şi 115 din Codul de procedură penală din 1968. Se susţine că textul criticat nu contravine nici dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, deoarece inculpaţii trimişi în judecată de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei trimişi în judecată de către procurorii de la celelalte parchete sunt judecaţi potrivit aceloraşi norme de procedură, de către acelaşi sistem de instanţe, astfel încât cei dintâi beneficiază de aceleaşi garanţii procesuale ca şi cei din a două categorie, în România neexistând instanţe de judecată speciale pentru inculpaţii judecaţi pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile legale criticate dispun fără echivoc cu privire la includerea constatărilor-tehnico ştiinţifice în categoria mijloacelor de probă, dar că procedura reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, în ansamblul său, oferă suficiente garanţii şi remedii procesuale pentru a asigura caracterul echitabil al procesului penal, inclusiv în ceea ce priveşte administrarea probelor. Se subliniază faptul că partea interesată poate formula obiecţiuni la raportul de constatare sau îl poate contesta în faţa instanţei de judecată, în condiţii de contradictorialitate. Se arată, totodată, că, în procesul deliberării, instanţele verifică şi evaluează materialul probator, pronunţând soluţii prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauzele deduse judecăţii şi nu prin raportare exclusivă la constatările tehnico-ştiinţifice, judecata desfăşurându-se în condiţii de imparţialitate, publicitate, oralitate şi contradictorialitate, ce exclud riscul abuzurilor de drept. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 131 din 7 martie 2013, nr. 133 din 7 martie 2013 şi nr. 242 din 21 mai 2013. Se susţine că dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 nu contravin prevederilor art. 16 din Legea fundamentală referitoare la egalitatea în drepturi, atâta vreme cât, potrivit art. 13 din acelaşi act normativ şi dispoziţiilor Codului de procedură penală, cu care acestea se completează, urmărirea penală se efectuează de către procuror, în cazul ambelor categorii de persoane arătate de către autoarea excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate,

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, care au următorul cuprins: “Constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de specialiştii prevăzuţi la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condiţiile legii.”.

Prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 au fost abrogate prin art. 58 pct. 1 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Având însă în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma “În vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie.

Se susţine că dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, prin mai multe decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, sunt reţinute: Decizia nr. 910 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 20 octombrie 2008, Decizia nr. 952 din 23 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 716 din 22 octombrie 2008, Decizia nr. 131 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 17 aprilie 2013, şi Decizia nr. 133 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013.

Prin Decizia nr. 131 din 7 martie 2013, Curtea a reţinut că specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au o înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală şi că aceştia au calitatea de funcţionari publici, iar constatările tehnico-ştiinţifice efectuate din dispoziţia scrisă a procurorului constituie mijloc de probă. Totodată, Curtea a subliniat faptul că o componentă a garanţiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este principiul egalităţii armelor, ce semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unei instanţe de judecată, fără ca una să fie dezavantajată în raport cu cealaltă. Curtea a constatat că, din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 18 martie 1997, pronunţată în Cauza Mantovaneili împotriva Franţei, paragraful 36), reiese că se încalcă principiul egalităţii armelor atunci când procedura contestată, în ansamblul ei, nu a respectat prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Curtea a mai reţinut că principiul contradictorialităţii, o altă componentă a dreptului la un proces echitabil, presupune, în esenţă, posibilitatea pentru părţile unui proces de a lua la cunoştinţă de toate probele şi observaţiile prezentate judecătorului, de natură să îi influenţeze decizia şi de a le discuta (Hotărârea din 27 martie 1998, pronunţată în Cauza J.J. Împotriva Olandei, paragraful 43, şi Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunţată în Cauza Cottin împotriva Belgiei, paragraful 33).

În aceste condiţii Curtea a reţinut că partea interesată poate formula obiecţiuni la raportul de constatare sau poate contesta în faţa instanţei de judecată, în condiţii de contradictorialitate, mijlocul de probă respectiv. De asemenea, Curtea a constatat că o reglementare similară cu cea criticată este cuprinsă în art. 112 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu ori la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, care se realizează, de regulă, de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală, dar care poate fi făcută şi de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe. Pe de altă parte, Curtea a arătat că, în procesul deliberării, judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-ştiinţifice întocmite de specialiştii prevăzuţi de textul de lege criticat.

Aşadar, Curtea a reţinut că judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel că informaţiile conţinute în constatările tehnico-ştiinţifice nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Prin Decizia nr. 968 din 30 octombrie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 12 decembrie 2007, Curtea a reţinut că susţinerile autorilor excepţiei, în sensul că aceste dispoziţii ar crea discriminări între inculpaţii din cauzele instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie şi cei din alte cauze, în care urmărirea penală este efectuată în mod obligatoriu de către procuror, sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 şi Codului de procedură penală din 1968, cu ale căror dispoziţii se completează această ordonanţă, urmărirea penală se efectuează de către procuror, nefiind deci în prezenţa unei încălcări a principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie că, nu este contrară principiului egalităţii, instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor.

Iar, prin Decizia nr. 952 din 23 septembrie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, Curtea a reţinut, referitor la pretinsa încălcare prin textele criticate a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, că nu este contrară principiului egalităţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor.

Cele reţinute prin deciziile anterior referite se aplică mutatis mutandis cu privire la prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002.

Distinct de cele arătate, Curtea constată că soluţia juridică supusă controlului de constituţionalitate, potrivit căreia specialiştii din cadrul organelor judiciare pot efectua constatări tehnico-ştiinţifice cu valoare de probe, din dispoziţia scrisă procurorului, este prevăzută şi la art. 172 alin. (9) şi (10) din Codul de procedură penală în vigoare, conform cărora, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări, ce poate fi efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lucia Weiss în Dosarul nr. 372/93/2013 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii

 

Având în vedere că, în calitatea sa de stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, României îi revine sarcina de a transpune şi de a implementa directivele adoptate de Uniunea Europeană,

având în vedere consecinţele negative ale nepromovării în regim de urgenţă a prezentului act normativ, care asigură cadrul primar de transpunere pentru Directiva nr. 89/105/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind transparenţa măsurilor care reglementează stabilirea preţurilor medicamentelor de uz uman şi includerea acestora în domeniul de aplicare al sistemelor naţionale de asigurări de sănătate,

luând în considerare evitarea declanşării procedurii de infringement, precum şi în scopul evitării impunerii sancţiunilor pecuniare împotriva României, potrivit prevederilor art. 260 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care accelerează mecanismul de impunere a sancţiunilor pecuniare în cazul în care Comisia Europeană, sesizând Curtea de Justiţie cu o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, consideră că statul membru nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica măsurile de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă.

în scopul evitării declanşării unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii de către România a obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene, având în vedere solicitarea Comisiei Europene în urma căreia autorităţile române s-au angajat să asigure conformitatea prevederilor naţionale referitoare la transparenţa măsurilor care reglementează includerea medicamentelor în domeniul de aplicare al sistemelor naţionale de asigurări de sănătate, cu Directiva 89/105/CEE,

ţinând cont de faptul că, în urma sesizării Comisiei Europene, România şi-a asumat răspunderea privind promovarea, până la sfârşitul lunii aprilie 2014, a unui act normativ care să soluţioneze problematica privind transparenţa măsurilor privind compensarea medicamentelor, astfel încât aceasta să nu evolueze la stadiul de infringement,

în considerarea faptului că ministrul afacerilor externe a solicitat ministrului sănătăţii adoptarea cu celeritate a actelor normative pentru transpunerea actului european, sesizând lipsa conformării cu solicitările Comisiei Europene,

având în vedere că doar la comunicarea tuturor actelor de transpunere a directivei se consideră că România, ca stat membru, şi-a îndeplinit obligaţia de a se asigura transpunerea completă a prevederilor directivei, evitând astfel declanşarea procedurii de infringement,

având în vedere Politica de toleranţă zero adoptată de Comisie pentru cazurile de netranspunere, potrivit Comunicării privind O mai bună guvernantă a pieţei unice COM (2012) 259, prin care statele membre trebuie să îşi asume obiectivul de toleranţă zero cu privire la transpunerea directivelor tradus printr-o ţintă de 0% deficit de transpunere şi deficit de conformitate,

ţinând cont de faptul că în lipsa acestor reglementări pacienţii români nu pot avea acces la tratamente noi, vitale pentru viaţa şi sănătatea lor, se impune astfel luarea unor măsuri cu celeritate în vederea eliminării disfuncţionalităţilor posibil a fi generate de neaplicarea directivei,

pentru a preveni înrăutăţirea sau chiar degradarea iremediabilă a stării de sănătate, în special a pacienţilor care depind de accesul ta medicamente noi, este necesar a se limita efectele cu caracter distructiv asupra stării generale de sănătate a populaţiei,

luând în considerare necesitatea adoptării în regim de urgenţă a cadrului organizatoric al sistemului de sănătate, astfel încât calitatea asistenţei medicale şi sănătatea publică să nu aibă de suferit,

având în vedere necesitatea reglementării cadrului de implementare a sistemelor cuprinse în platforma informatică din asigurările de sănătate - dosarul electronic de sănătate al pacientului şi sistemul naţional al cârdului de asigurări sociale de sănătate construit, precum şi pentru respectarea termenelor de implementare a acestora convenite cu organismele financiare internaţionale,

având în vedere că prin introducerea unui nou sistem electronic, de colectare a datelor personale şi a datelor medicale, respectiv dosarul electronic de sănătate al pacientului, rolul cârdului naţional de asigurări sociale de sănătate rămâne ca fiind document unic prin care se dovedeşte calitatea de asigurat a cetăţeanului şi asigură accesul persoanelor autorizate la datele înscrise în dosarul electronic de sănătate al pacientului,

în considerarea faptului că realizarea unei proceduri unitare la nivel naţional de completare şi utilizare a dosarului electronic de sănătate al pacientului, care să fie folosită de furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, conduce la agregarea într-un format unitar a datelor medicale relevante, aprobate de o comisie de specialişti, astfel încât aceste date să poată fi accesate de furnizorii de servicii medicale care acordă servicii asiguraţilor, aflaţi sau nu în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, realizându-se astfel un istoric complet al stării de sănătate a pacientului,

ţinând cont de faptul că introducerea acestui instrument electronic conduce la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite pacienţilor, prin reducerea timpului destinat activităţilor cu caracter birocratic, crescând astfel timpul alocat consultaţiei propriu-zise a pacientului,

având în vedere faptul că asigurarea funcţionalităţii cârdului naţional de asigurări sociale de sănătate conduce la acordarea de servicii medicale pentru persoanele asigurate, în funcţie de starea de sănătate şi istoricul medical înregistrat în dosarul electronic de sănătate al pacientului, care poate fi accesat în întregime de respectivul furnizor de servicii medicale fără a fi necesar ca asiguratul să prezinte înscrisurile medicale pe care acesta le deţine de la alţi furnizori de servicii medicale,

în considerarea faptului că cele două instrumente electronice (dosarul electronic de sănătate al pacientului şi cârdul naţional de asigurări sociale de sănătate) îmbunătăţesc accesul la servicii medicale pentru asiguraţi, eliminând în acest sens activităţi cu caracter birocratic, iar pentru casele de asigurări de sănătate se va crea un mecanism de eliminare a serviciilor neefectuate, dar raportate spre decontare,

ţinând cont de faptul că, începând cu luna mai 2014, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate începe distribuţia cârdurilor pentru un eşantion determinat, respectiv bolnavii diagnosticaţi cu insuficienţă renală cronică cărora li se efectuează servicii medicale de dializă,

având în vedere necesitatea armonizării datelor înscrise pe cârdul naţional de asigurări sociale de sănătate cu dosarul electronic de sănătate al pacientului,

având în vedere faptul că neadoptarea acestor măsuri imediate şi a reglementărilor de implementare a acestora, prin ordonanţă de urgenţă, ar genera disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra stării de sănătate a populaţiei, precum şi în utilizarea eficientă a resurselor umane şi financiare din sistemul de sănătate şi faptul că orice întârziere a autorităţilor române poate conduce la declanşarea acţiunii de neîndeplinire a obligaţiilor de stat membru, potrivit art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

având în vedere faptul că se impune eliminarea cât mai urgentă a barierelor legislative, respectiv eliminarea caracterului discriminatoriu, astfel încât, la cerere, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali să se poată pensiona în condiţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de faptul că problema subfinanţării sistemului medical din România şi, implicit, a cadrelor medicale implică identificarea unor soluţii alternative imediate în vederea asigurării unei forţe de muncă suficiente şi bine pregătite la nivel naţional,

în considerarea faptului că unul dintre obiectivele generale ale Ministerului Sănătăţii este îmbunătăţirea permanentă a stării de sănătate a populaţiei şi accesul echitabil la servicii de sănătate pentru toate categoriile de populaţie, inclusiv pentru cea din mediul rural,

ţinând cont de tendinţa crescută a migraţiei către celelalte state membre UE a acestor profesionişti, dovadă fiind în acest sens eliberarea începând cu anul 2007 a peste 20.000 de documente necesare recunoaşterii în celelalte state membre UE a calificărilor de asistenţi medicali şi moaşe dobândite în România, respectiv încă 4.000 de astfel de documente până la finele anului 2014,

având în vedere faptul că se înregistrează o creştere a ratei de migrare a acestui personal către unităţile sanitare private care oferă condiţii de muncă şi salarizare mai atractive,

în considerarea faptului că scăderea vârstei de pensionare în acest context riscă diminuarea drastică a numărului de asistenţi medicali şi moaşe angajaţi în unităţile sanitare publice care se confruntă deja cu deficit major de personal de specialitate,

luând în considerare normele în vigoare, potrivit cărora ocuparea prin concurs a posturilor rămase vacante în urma pensionării se poate face într-un interval minim de 45 de zile,

ţinând cont de faptul că tot acest context creează un dezechilibru major, pensionarea asistenţilor medicali şi moaşelor la vârstele prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, riscă blocarea activităţii unităţilor sanitare publice şi, în consecinţă, accesul echitabil la serviciile de sănătate pentru toate categoriile de populaţie şi, în special, pentru cele din zonele defavorizate şi din mediul rural,

în considerarea faptului că aceste elemente cu impact major în sănătatea populaţiei vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 29, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

“(3) Modalitatea de utilizare şi completare a dosarului electronic de sănătate al pacientului va fi stabilită prin norme metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la dosarul electronic de sănătate al pacientului, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”

2. La articolul 54, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:

“(8) Modalitatea privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din lista menţionată la alin. (7) este prevăzută la art. 2321”.

3. După articolul 232 se introduce un nou articol, articolul 2321, cu următorul cuprins:

“Art. 2321. - (1) Criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

(2) Metodologia de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi căile de atac se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.”

4. La articolul 331, alineatele (2)-(5) se abrogă.

Art. II. - Pentru anul 2014, reevaluarea medicamentelor din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, în condiţiile prevăzute la art. I pct. 3, se definitivează până la data de 30 octombrie 2014.

Art. III. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical general ist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 22, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(4) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex.”

2. La articolul 22, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (51) şi (52), cu următorul cuprins:

“(51) La cerere, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se pot pensiona, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(52) Prin derogare de la dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contractul de muncă al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali încetează de drept la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind împlinirea vârstei de 65 de ani şi a stagiului minim de cotizare realizat în sistemul public de pensii sau la data comunicării deciziei de pensie pentru limită de vârstă, a pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, în cazurile prevăzute la alin. (51).”

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii,

Nicolae Bănicioiu

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Ministrul finanţelor publice,

Iloana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

p. Ministrul afacerilor externe,

Bogdan Lucian Aurescu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 13 mai 2014.

Nr. 23.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.