MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 154/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 154         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 4 martie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 21 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului si a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

 

Decizia nr. 28 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

 

Opinie separată

 

Decizia nr. 36 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            1.074/2013. - Hotărâre pentru aprobarea Planului de management al Parcului Naţional Munţii Măcinului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

118. - Ordin al ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultura privind abrogarea Ordinului ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultura nr. 76/2014 pentru aprobarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior

 

214. - Ordin al ministrului sănătăţii privind aprobarea organizării şi funcţionării Unităţii de evaluare a tehnologiilor medicale în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof. dr. Matei Balş”

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE

 

            1. - Hotărâre pentru aprobarea modelului declaraţiei de acceptare a candidaturii, a modelului listei de candidaţi, a modelului cererii de admitere a candidaturii independente, a modelului cererii de renunţare la candidatură şi a modelului certificatului doveditor al alegerii, care vor fi folosite la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 21

din 21 ianuarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea si completarea Legii cadastrului si a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, prin Primar în Dosarul nr. 2.166/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.418D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov a depus la dosar o cerere prin care arată că lasă la aprecierea Curţii Constituţionale soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi solicită judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 414 din 15 octombrie 2013

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.166/93/2012, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii Imobiliare* nr. 7/1996, excepţie ridicată de Oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, prin Primar, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind stabilirea liniei de hotar între două unităţi administrativ-teritoriale, în temeiul art. II din Legea nr. 133/2012.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că atribuţia prefectului de a sesiza instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, instituită prin textul de lege criticat, este neconstituţională, deoarece, potrivit Legii fundamentale, este atributul exclusiv al Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, să stabilească, prin lege organică, organizarea administraţiei publice locale şi a teritoriului. Astfel, textul de lege criticat încalcă principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, dat fiind faptul că puterea judecătorească intervine în acest mod peste atribuţiile puterii legislative. Mai mult, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 sunt în contradicţie cu art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, potrivit cărora atât delimitarea teritorială, cât şi orice modificare a limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor se stabilesc prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii.

Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arată că, în România, cadrul legal al organizării administrativ-teritoriale îl reprezintă Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, cu modificările ulterioare. Anexa legii menţionate enumera localităţile care aparţin fiecărui judeţ, fiind astfel delimitate administrativ teritoriile judeţelor, iar limitele teritoriale ale acestora coincid cu hotarele administrative ale localităţilor din judeţul respectiv şi din judeţele învecinate.

Se mai arată că, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie şi ale art. 22 din Legea nr. 215/2001, instanţele de judecată nu au competenţa de a schimba conţinutul actelor normative incidente, şi nici nu au calitatea de a constata inaplicabilitatea unor asemenea acte normative, întrucât organizarea administrativ-teritorială şi delimitarea administrativă a localităţilor sunt atribute ce aparţin în exclusivitate puterii legislative şi executive. Pe de altă parte, în măsura în care există o delimitare teritorială legală, nesocotită, prin operaţiunea de stabilire a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale neurmărindu-se modificarea limitelor teritoriale, ci doar corecta verificare a acestora, în condiţiile recunoscute ale existenţei unui act normativ care să stabilească în prealabil care sunt suprafeţele deţinute, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 215/2001 nu sunt aplicabile, fiind admisibilă cenzura instanţelor judecătoreşti.

În subsidiar, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă arată că instanţa în faţa căreia s-a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate care vizează interpretarea şi aplicarea legii nu poate aprecia, deoarece în acest mod ar fi încălcată competenţa Curţii Constituţionale, respectiv art. 142 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora “Curtea Constituţională este singura autoritate de jurisdicţie constituţională din România”.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legislaţia naţională în domeniu [art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 13 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, art. 9 din Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, art. 51 şi art. 51 alin. (5) din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi] reglementează detaliat atât măsurile privind organizarea unităţilor administrativ-teritoriale existente, cât şi cele privind înfiinţarea şi reorganizarea acestora, în toate cazurile modificările limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale efectuându-se prin lege, după consultarea prealabilă, prin referendum, a colectivităţilor locale interesate. Pe de altă parte, activitatea în domeniul cadastrului este reglementată de Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele aduse prin actul normativ criticat. Astfel, Guvernul consideră că prevederile art. II din Legea nr. 133/2012, criticate în cauză, trebuie corelate cu celelalte dispoziţii ale Legii nr. 7/1996, în cadrul etapelor procedurii de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară [art. 11 alin. (2) lit. a)-s) din Legea nr. 7/1996], între care se regăsesc inclusiv identificarea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale şi stabilirea sectoarelor cadastrale, identificarea amplasamentelor imobilelor în cadrul acestor sectoare şi a titularilor drepturilor reale, recepţia documentelor tehnice cadastrale de către oficiile teritoriale etc. În acest context, prevederile art. 11 alin. (3)-(6) din Legea nr. 7/1996 au în vedere strict realizarea lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a lucrărilor tehnice existente ale unităţilor administrativ-teritoriale, astfel încât dispoziţiile legale criticate trebuie interpretate corelat cu cele cuprinse în Legea nr. 7/1996, iar nu în sensul unei eventuale derogări de la art. 22 din Legea nr. 215/2001 sau art. 13 din Legea nr. 3/2000.

Prin urmare, având în vedere că stabilirea liniei de hotar reprezintă o operaţie de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăţi vecine, în scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul, nu s-ar putea susţine Că în cauză, prin promovarea acţiunii în instanţă, în cazul neînţelegerii părţilor interesate, se tinde la modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, astfel cum acestea au fost stabilite prin lege.

Pe de altă parte, în situaţia în care, cu prilejul sau ulterior întocmirii/finalizării lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a limitelor existente ale unităţilor administrativ-teritoriale, s-ar constata şi necesitatea unei eventuale noi delimitări teritoriale a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în sensul art. 22 din Legea nr. 215/2001, autorităţile publice locale interesate vor putea proceda, în condiţiile legii, la toate demersurile necesare şi obligatorii, în vederea aprobării acestora prin lege, de către Parlament, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare, numai după consultarea prealabilă - “prin referendum”, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 - a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective.

Mai mult, potrivit art. 11 alin. (7) din Legea nr. 7/1996, “(7) Modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale priveşte înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale, care se organizează potrivit legii.”, astfel încât textul de lege criticat se aplică în corelaţie cu Legea nr. 7/1996 şi în acord cu legislaţia în vigoare din domeniul organizării administrative a teritoriului şi al administraţiei publice locale, precum şi al organizării şi desfăşurării referendumului.

De altfel, până la soluţionarea eventualelor diferende sau litigii între două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale aflate în vecinătate, inclusiv sub aspectul regimului juridic al terenurilor din sectoarele cadastrale respective, aflate în proprietatea publică a fiecăreia dintre acestea, nici nu s-ar putea proceda la supunerea spre adoptare, prin lege, a eventualelor noi modificări ale limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale în ce priveşte înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale, avându-se în vedere şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

În subsidiar, Guvernul apreciază că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate vizează mai degrabă probleme de interpretare şi aplicare a legii, dat fiind faptul că textul de lege criticat utilizează termeni asemănători pentru operaţiuni tehnice diferite, respectiv, pe de o parte, lucrările concretizate în documentaţia de delimitare elaborată de către comisiile de delimitare cadastrală în condiţiile Legii nr. 7/1996, şi, pe de altă parte, măsurile de modificare a”limitelor teritoriale în sensul art. 11 alin. (7) al Legii nr. 7/1996 şi al art. 22 din Legea nr. 215/2001.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 24 iulie 2012, potrivit cărora: “În termen de 15 zile de Ia intrarea în vigoare a prezentei legi, documentaţiile comisiilor de delimitare, în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecţiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului judeţului, de către Agenţia Naţională, prin instituţiile sale subordonate. Prefectul, în termen 30 de zile de la primirea documentaţiei de delimitare, iniţiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanţele de contencios administrativ cu privire la acţiunea privind stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 73 alin. (1) privind categoriile de legi, alin. (2) referitor la legile constituţionale şi alin. (3) lit. o) privind reglementarea prin lege organică a organizării administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi a regimului general privind autonomia locală.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. II teza finală din Legea nr. 133/2012, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, şi cu o motivare identică.

Astfel, prin deciziile nr. 393 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 13 decembrie 2013 şi nr. 414 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 22 noiembrie 2013, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Din analiza prevederilor legale incidente, respectiv art. 11 alin. (3)-(7) din Legea nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 7 februarie 2013, Curtea a constatat că există două modalităţi posibile de finalizare a operaţiunilor cadastrale prin care se delimitează şi se marchează hotarele unităţilor administrativ-teritoriale, şi anume fie procesele-verbale de delimitare a hotarelor, semnate de membrii comisiei de delimitare şi recunoscute reciproc de reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale, fie, în cazul unor neînţelegeri legate de stabilirea liniei de hotar între două unităţi administrativ-teritoriale, hotărârea judecătorească ce stabileşte hotarele unităţilor administrativ-teritoriale învecinate, în baza probatoriului administrat.

Curtea a reţinut că aceste două modalităţi prin care se ajunge la întocmirea documentaţiei tehnice cadastrale, documentaţie ce se concretizează, potrivit prevederilor art. 4.3.1. din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei publice nr. 534/2001. cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, în dosarul de delimitare, constituie operaţiuni tehnice, de identificare a hotarelor a două unităţi administrativ-teritoriale, pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărţi topografice şi noilor măsurători cadastrale, operaţiuni care sunt prealabile măsurii legislative prin care se delimitează teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale şi nu se confundă cu aceasta.

De altfel, aceeaşi concluzie se impune şi din interpretarea sistematică a prevederilor art. 11 din Legea nr. 7/1996, legiuitorul făcând distincţie între operaţiunea de delimitare şi marcare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, prevăzută la art. 11 alin. (3), pe de o parte, şi modificarea, prin lege, a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, pe de altă parte, prin precizarea expresă inserată în cuprinsul art. 11 alin. (7) din acelaşi act normativ.

Curtea a reţinut că distincţia dintre aceste două operaţiuni este esenţială, deoarece delimitarea şi marcarea hotarelor reprezintă operaţiunea tehnică de materializare la teren a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile prevăzute de lege sau de actele administrative cu caracter normativ date în aplicarea acesteia [art. 11 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, republicată, Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de delimitare], în timp ce modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale este măsura legislativă care priveşte exclusiv înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale.

În această logică a argumentării, Curtea a reţinut că nu se poate echivala o operaţiune tehnică cu o măsură legislativă, cu atât mai mult cu cât şi delimitarea şi marcarea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale poate face obiectul reglementării printr-un act normativ.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că atribuirea, în temeiul textului de lege criticat, a competenţei instanţelor judecătoreşti de a soluţiona acţiunea în stabilirea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale nu are semnificaţia unei încălcări a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi în art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului. Pronunţând hotărârea prin care soluţionează acţiunea în stabilirea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale, instanţa de judecată nu se substituie Parlamentului, ci verifică operaţiunea tehnică de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale efectuată de către comisia de delimitare, pronunţând o hotărâre ale cărei efecte nu sunt constitutive de drepturi, ci declarative, în sensul că se pronunţă asupra întregii documentaţii cadastrale, stabilind hotarele unităţilor administrativ-teritoriale în conformitate cu legile în vigoare şi cu prescripţiile tehnice incidente.

Curtea a mai reţinut că documentaţiile cadastrale cuprinse în dosarul de delimitare, care a fost finalizat fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească care tranşează neînţelegerile dintre vecini la stabilirea liniei de hotar, reprezintă operaţiuni prealabile, pur tehnice, efectuate în vederea delimitării teritoriale, care se efectuează printr-un act normativ.

În situaţia în care, subsecvent operaţiunii de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească de stabilire a hotarelor, intervine o modificare în fapt a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv în condiţiile legii, şi anume numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor, prin referendum, în temeiul art. 22 teza a două din Legea nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007.

În prezenta cauză, având în vedere identitatea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi a criticilor formulate în susţinerea acesteia, Curtea reţine că atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, prin Primar în Dosarul nr. 2.166/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 28

din 21 ianuarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Mi nea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Teleorman, în numele şi pentru membra de sindicat Daniela Gheorghescu, în Dosarul nr. 2.720/87/2013 al Tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 626D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 685D72013, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul Preuniversitar Iaşi în Dosarul nr. 11.847/99/2012 al Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 685D/2Q13 la Dosarul nr. 626D/2013, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 329/2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.720/87/2013, Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Sindicatul învăţământului Preuniversitar Teleorman,

În numele şi pentru membra de sindicat Daniela Gheorghescu, în cadrul unui litigiu având ca obiect drepturi băneşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.119 din 2 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 11.847/99/2012, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul Preuniversitar Iaşi în cadrul unui litigiu având ca obiect drepturi băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că, în conformitate cu dispoziţiile art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, personalul didactic din învăţământul preuniversitar care are titlul ştiinţific de doctor este remunerat cu 15% în plus la salariul de bază, că Legea nr. 128/1997 a fost în vigoare până la data de 9 februarie 2011 când a intrat în vigoare Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi că dispoziţia art. 50 alin. (10) nu a mai fost aplicată cadrelor didactice care au obţinut titlul de doctor ulterior datei de 1 ianuarie 2010, ceea ce este neconstituţional şi discriminatoriu.

Astfel, cadre didactice aflate în situaţii identice (deţinând titlul ştiinţific de doctor) sunt remunerate diferit, în funcţie de data obţinerii titlului, după cum urmează: cele care au obţinut titlul ştiinţific de doctor anterior datei de 31 decembrie 2009 primesc în continuare drepturile prevăzute de Statutul personalului didactic, sub formă de compensaţie tranzitorie, iar cele care au obţinut titlul ulterior datei de 1 ianuarie 2010 nu primesc nimic.

Autorii excepţiei mai arată că, potrivit art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011, persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază şi că aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în anul în curs ca efect al Legii nr. 283/2011, care, la articolul unic, prevede că începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce priveşte salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011. Totodată, la data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care a menţinut dispoziţiile art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997, abrogând o serie de alte articole care instituiau drepturi salariale în favoarea cadrelor didactice.

De asemenea, autorii excepţiei susţin că intenţia evidentă a legiuitorului a fost ca sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor să fie acordat în continuare cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar ca recompensă pentru efortul depus şi pentru titlul în sine.

Mai susţin că prin neacordarea acestor drepturi se încalcă valori protejate de întregul sistem de drept şi impuse cu putere de principiu în dezvoltarea istorică a dreptului naţional şi universal, prin norme ce se regăsesc în dreptul pozitiv - principiul egalităţii în faţa legii şi nediscriminării, prevăzut de art. 16 din Constituţie, art. 5 alin (1) din Legea nr. 53/2003 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Ambele categorii de cadre didactice - cele care au avut în plată sporul pentru titlul de doctor la data de 31 decembrie 2009 şi cele care nu l-au avut-se află în situaţii juridice similare prin statutul lor şi nu există nicio justificare obiectivă şi rezonabilă care să reclame o deosebire de tratament între cele două categorii de cadre didactice. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia principiul egalităţii consacrat prin art. 16 din Constituţie presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia nr. 1/1994).

Totodată, autorii excepţiei susţin că prin Decizia nr. 1.615/2011 Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unei excepţii de neconstituţionalitate vizând tot salarizarea cadrelor didactice, considerând că piaţa sporului pentru predare simultană numai în învăţământul primar, iar nu şi în învăţământul gimnazial, este neconstituţională, prin raportare la art. 16 din Constituţie. Situaţia de faţă este aproape identică, întrucât: 1. există două categorii de cadre didactice - una care beneficiază de remuneraţia aferentă titlului ştiinţific de doctor deoarece l-a avut în plată la data de 31 decembrie 2009, alta care nu beneficiază de aceasta deoarece nu l-a avut în piaţă la această dată; 2. ambele categorii lucrează în aceleaşi condiţii; 3. ambele categorii deţin titlul ştiinţific de doctor şi totuşi tratamentul juridic aplicat celor două categorii este diferenţiat, iar diferenţierea operată - în funcţie de existenţa sau nu în plată a dreptului salarial corespunzător titlului la data de 31 decembrie 2009 - nu este un criteriu obiectiv care să justifice tratamentul diferenţiat aplicat.

Susţin, de asemenea, că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în nenumărate rânduri în sensul că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, nu urmăreşte un scop legitim şi nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere.

Dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Astfel, prin neplata dreptului aferent titlului ştiinţific de doctor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care nu beneficiau de el la data de 31 decembrie 2009 se instituie o restrângere a folosinţei şi exerciţiului drepturilor economice, sociale ale reclamantului în condiţiile în care îi este negat dreptul de a beneficia de un drept salarial pe un criteriu temporal.

În concluzie, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care se exclud de la acordarea sumelor corespunzătoare titlului de doctor persoanele care au dobândit acest titlu ulterior datei de 31 decembrie 2009.

Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece este atributul legiuitorului de a interveni asupra actelor normative şi de a reglementa situaţii care să corespundă nevoilor sociale existente la un moment dat. Or, acceptarea susţinerilor autorului excepţiei ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare pe motiv că ar crea diferenţe faţă de sistemul anterior de salarizare.

Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele de şedinţă depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2),ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 - “Metodologia de calcul al drepturilor salariate care se acordă personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din învăţământ” la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, care au următorul cuprins: “Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3.”

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, asupra dispoziţiilor de lege criticate din aceeaşi perspectivă, s-a pronunţat prin Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013, reţinând următoarele:

Prevederile Legii nr. 63/2011 au continuat să se aplice în anul

2012, potrivit art. II art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar,publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Totodată, aceleaşi prevederi continuă să se aplice şi în anul 2013, potrivit ari. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012.

Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În acest sens sunt considerentele deciziilor nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011 şi, respectiv, nr. 99 din 8 februarie 2012.

Curtea a constatat că sporul pentru titlul ştiinţific de doctor a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. De asemenea, faptul că sumele de bani aferente sporului pentru titlul ştiinţific de doctor au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existenţa sau inexistenţa sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, lege în care nu se regăseşte acest spor.

Prin urmare, este de competenţa legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariate suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevantă constituţională.

De asemenea, cu privire la prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011, Curtea a constatat că acestea nu vizează situaţia autorilor excepţiei, ci situaţia acelor persoane care aveau în plată, la data de 31 decembrie 2009, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor.

Aşa fiind, Curtea a constatat că admiterea excepţiei ar echivala cu subrogarea acesteia în sfera de competenţă a legiuitorului, în sensul acordării sporului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia instanţa de contencios constituţional “se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Prin urmare, având în vedere că autorii excepţiei aduc în discuţie o pretinsă soluţie legislativă care nu este cuprinsă în normele supuse controlului, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, deoarece, prin modificarea sau completarea textului de lege criticat, ar încălca sfera de competenţă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării.

În final, Curtea a observat că situaţia în care se află autorii excepţiei nu este similară cu cea constatată în Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2010, întrucât, în realitate, aceştia îşi argumentează critica prin prisma unei pretinse soluţii legislative necuprinse normativ în textul de lege criticat. De altfel, chiar constatarea neconstituţionalităţii art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011, sub aspectul invocat de autorii excepţiei, nu ar avea drept efect acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor pentru persoanele care au obţinut acest titlu începând cu 1 ianuarie 2010, ci eliminarea din indemnizaţia de încadrare brută lunară a sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu de care beneficiază alţi cetăţeni.

Având în vedere că în prezenta cauză autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă aceleaşi motive cu cele analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 329/2013, Curtea - pentru aceleaşi argumente - urmează a respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Teleorman,

În numele şi pentru membra de sindicat Daniela Gheorghescu, în Dosarul nr. 2.720/87/2013 al Tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal şi de Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul Preuniversitar Iaşi în Dosarul nr. 11.847/99/2012 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Iaşi - Secţia I civila şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

OPINIE SEPARATA

 

În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 28 din 21 ianuarie 2014, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ trebuia admisă pentru următoarele motive:

Considerăm că prin aceste prevederi se aduce atingere principiului egalităţii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

1. Prin articolul criticat pe cale de excepţie se înlătură posibilitatea de a obţine sporul de doctorat pentru personalele care obţin acest titlu după 31 decembrie 2009. Astfel, deşi actul normativ apare în Monitorul Oficial al României, Partea I, abia în 10 mai 2011, perioada de referinţă este 31 decembrie 2009, fără a exista un criteriu obiectiv pentru care a fost aleasă această soluţie legislativă.

Or, astfel cum s-a reţinut în Decizia nr. 1/1994 a Curţii Constituţionale privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime s-a statuat că principiul egalităţii “nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice”.

Or, în acest caz, în măsura în care persoanele care erau încadrate şi care au obţinut titlul de doctor după 1 ianuarie 2010 sunt excluse de la acordarea compensaţiei tranzitorii, norma instituită este una discriminatorie Aceasta deoarece nu există un motiv rezonabil pentru care legiuitorul a făcut această diferenţiere, dreptul la muncă (prin componenta sa esenţială, dreptul la salariu) fiind în mod egal protejat indiferent de intenţiile viitoare ale legiuitorului de a schimba reglementările în materie de salarizare.

Astfel, susţinerile Guvernului, în sensul că niciun spor salarial nu face parte din dreptul la salariu, nu pot fi primite.

Este adevărat că în bogata jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în acest domeniu (de exemplu, deciziile nr. 108/2006, nr. 693/2006, nr. 728/2006, nr. 207/2009, nr. 337/2009, nr. 487/2009, nr. 243/2010, nr. 1.250/2010. nr. 1.280/2010, nr. 1.601/2010, nr. 1.615/2011) s-a reţinut că legiuitorul are deplină competenţă “să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula”, dar toate aceste sporuri trebuie să fie acordate în mod nediscriminatoriu, dar diferenţiat în funcţie de criterii obiective. Astfel, toate componentele fixe, stabile, ale salariului, care se acordă pentru îndeplinirea unor condiţii obiective (indemnizaţii, sporuri), trebuie să aibă în vedere criterii nediscriminatorii. De aceea, dacă pentru premii, stimulente sau alte forme de recompensă se poate accepta ideea că ar putea fi acordate diferit de la un salariat la altul (de exemplu, în funcţie de devotamentul faţă de activitatea desfăşurată, de modalitatea efectivă în care îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu), discreţionar uneori (dar în niciun caz nici acestea nu se pot acorda abuziv), sporurile legal acordate (de exemplu: spor de toxicitate, de doctorat, de vechime etc.) şi care au la bază criterii legale obiective de acordare, trebuie să fie reglementate nediscriminatoriu, eventual diferenţiat pe categorii profesionale ori după condiţiile de muncă.

Or, în cazul de faţă se constată că, deşi este vorba despre persoane din aceeaşi categorie profesională (personal din învăţământ), care au aceleaşi studii (studii doctorale) şi care desfăşoară aceeaşi activitate (activitate didactică), atribuţiile din fişa postului fiind identice, legiuitorul instituie un regim juridic diferit de salarizare. Deşi este evident că salarizarea personalului din sistemul public poate fi (şi chiar trebuie) diferenţiată de legiuitor (în funcţie de categoria profesională, de atribuţiile legale ori de responsabilităţile cu care persoana este investită, de poziţia în sistemul public a funcţiei pe care o ocupă), totuşi nu poate fi primită ideea că o persoană poate fi salarizată diferit în funcţie de momentul la care legiuitorul a intervenit şi a schimbat sistemul de salarizare, prin intermediul unor norme tranzitorii.

Desigur, măsurile tranzitorii pentru conservarea unor drepturi pentru personalul aflat la un moment dat în anumite funcţii sunt un demers legislativ perfect justificat, dar măsura criticată se referă inclusiv la persoane care se aflau încadrate în sistemul de învăţământ la momentul schimbării sistemului şi care nu se află în culpă pentru faptul că nu obţinuseră până la momentul apariţiei legii acest titlu ştiinţific.

Astfel fiind, dacă este evident că sistemul de salarizare în sistemul public poate fi modificat de-a lungul timpului şi că măsurile de conservare a drepturilor câştigate sunt perfect admisibile în cadrul unor astfel de modificări, este totuşi discriminatorie o normă care tratează diferit salariaţii aflaţi în acelaşi tip de funcţii la momentul schimbării sistemului, care suportă un regim juridic diferenţiat, deşi se află în aceeaşi situaţie, fiind deja încadraţi în sistem, pe poziţii de egalitate juridică cu cei care au obţinut titlul de doctor cu doar o zi înainte de data de referinţă.

2. Susţinerea Guvernului în sensul că “prevederile legale criticate nu vizează situaţia autorului excepţiei, ci situaţia acelor persoane care aveau în plată la 31 decembrie 2009 sporul pentru titlul ştiinţific de doctor” şi că “a accepta susţinerile autorului excepţiei în sensul acordării sporului şi pentru persoanele care au dobândit titlul ştiinţific de doctor ulterior datei de 31 decembrie 2009 ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competentă a legiuitorului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992”, excepţia fiind pentru aceste motive inadmisibilă, nu poate fi primită.

Astfel, este evident că orice măsură legislativă care generează discriminare în funcţie de diferite criterii, mai exact care tratează diferit persoane aflate în aceeaşi situaţie şi prin care sunt afectate drepturile fundamentale, se materializează în mod similar celei criticate în prezenta cauză. Pe de o parte, este imposibil de imaginat cum ar putea persoana avantajată să critice actul pretins discriminatoriu în fata instanţei de judecată şi care ar fi interesul acesteia la promovarea unei astfel de acţiuni. Pe de altă parte nu este de imaginat nici cum ar putea fi pronunţată o decizie în această materie astfel încât Curtea, declarând neconstituţionalitatea dispoziţiei discriminatorii, să nu “repare” o omisiune a legiuitorului pentru o categorie de persoane. Altfel spus, a accepta opinia Guvernului ar echivala cu recunoaşterea imposibilităţii Curţii de a se pronunţa în vreun fel în legătură cu dispoziţii legale care dau naştere unei discriminări, ştiut fiind faptul că discriminarea apare tocmai prin acest mecanism de avantajare a unor persoane în raport cu altele. În acest mod, niciodată persoana dezavantajată nu va fi cuprinsă în ipoteza normei. Modalitatea de soluţionare a discriminării rămâne la latitudinea legiuitorului, iar până la intervenţia acestuia norma va produce efecte în privinţa tuturor destinatarilor (în virtutea actului respectiv), dar şi în a celor aflaţi în aceeaşi situaţie, în virtutea deciziei Curţii, care nu legiferează, ci are rolul de reparare a omisiunii neconstituţionale de legiferare.

3. Nici susţinerea Guvernului în sensul că această diferenţă este doar o situaţie de tranziţie, până la intrarea în vigoare în totalitate a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi primită în susţinerea constituţionalităţii textului criticat.

Aceasta deoarece, pe de o parte, legea invocată nu are un termen concret de intrare în vigoare, momentul producerii efectelor sale depinzând de o reglementare ulterioară (ceea ce pune în discuţie inclusiv previzibilitatea acestei legi), iar pe de altă parte nu prezintă relevanţă pentru constituţionalitatea normei perioada de activitate a sa. Astfel, atât normele temporare, cât şi cele permanente trebuie să respecte în totalitate dispoziţiile constituţionale, iar faptul că o discriminare va fi înlăturată în viitor nu este de natură să salveze actul de viciul de neconstituţionalitate.

Astfel de derapaje discreţionare ale legiuitorului trebuie sancţionate de Curtea Constituţională, garantul supremaţiei Constituţiei, drepturile fundamentale şi protejarea lor în mod egal fiind piloni de bază ai democraţiei constituţionale.

Având în vedere cele de mai sus, textul este neconstituţional în măsura în care compensaţia tranzitorie nu se acordă şi persoanelor care, fiind încadrate în aceleaşi funcţii înainte de 1 ianuarie 2010, au obţinut titlul de doctor ulterior acestei date.

 

Judecător,

prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 36

din 21 ianuarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de CNADNR - S.A. - Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi în Dosarul nr. 3.332/324/2012 al Tribunalului Bacău - Secţia a 11-3 civilă şi de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 784D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 385/2012 si nr. 57/2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 5 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.332/324/2012, Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de CNADNR - SA - Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva unei sentinţe civile prin care a fost admisă plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat contravine principiului neretroactivităţii legii, întrucât se aplică şi unor situaţii care au luat naştere înainte de intrarea sa în vigoare.

Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012, potrivit cărora:

“Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 1&2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”.

În opinia autoarea excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivităţii legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra unor critici de neconstituţionalitate identice cu cele din prezenta cauză, formulate de acelaşi autor al excepţiei, dar în alte dosare.

Astfel, prin Decizia nr. 385 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 noiembrie 2013, Curtea a reţinut că, prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligaţia plăţii unui tarif pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români şi străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) al actului normativ menţionat. Potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanţă, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă, limitele acesteia fiind stabilite în funcţie de tipul vehiculului şi fiind cuprinse în anexa nr. 2 la ordonanţă.

Distinct de sancţiunea amenzii, prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului şi obligaţia de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanţă, în funcţie de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deţine rovinieta valabilă, adică în lipsa documentului sau a înregistrării în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.

Prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 au fost abrogate prevederile din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar prin cele ale art. II din aceeaşi lege, criticate în prezenta cauză, s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire aplicate si contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a legii.

Autorul excepţiei critică această din urmă măsură legislativă, susţinând că ar avea caracter retroactiv, contrar prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2).

Curtea a observat că textul constituţional menţionat prevede, alături de legea penală mai favorabilă, şi legea contravenţională mai favorabilă ca excepţie de la regula neretroactivităţii legii.

Referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 şi dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepţiei au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecinţele săvârşirii unei contravenţii. Ca urmare a abrogării dispoziţiilor legale care instituiau obligaţia achitării tarifului de despăgubire - suplimentar faţă de obligaţia de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziţionat rovinieta - textul de lege criticat conţine însă o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravenţional, conformă prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de CNADNR - S.A. - Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi în Dosarul nr. 3.332/324/2012 al Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent

Daniela Ramona Mariţiu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Planului de management al Parcului Naţional Munţii Măcinului

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 21 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă Planul de management al Parcului Naţional Munţii Măcinului, elaborat de Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului cu sprijinul Consiliului ştiinţific şi al Consiliului consultativ de administrare, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MIN1STRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,

Rovana Plumb

Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultura,

Lucia Ana Varga

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

Ministrul economiei,

Andrei Dominic Gerea

Ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism,

Maria Grapini

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

Ministrul culturii,

Daniel-Constantin Barbu

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul transporturilor,

Ramona-Nicole Mănescu

Ministrul afacerilor externe,

Titus Corlăţean

p. Ministrul educaţiei naţionale,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

 

Bucureşti, 11 decembrie 2013.

Nr. 1.074.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome “Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL MEDIULUI ŞI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

DEPARTAMENTUL PENTRU APE, PĂDURI ŞI PISCICULTURA

 

ORDIN

privind abrogarea Ordinului ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultura nr. 76/2014 pentru aprobarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior

 

Luând în considerare Referatul de aprobare nr. 30.588 din 20 februarie 2014 al Direcţiei politici, strategii şi proiecte pentru păduri şi vânătoare,

având în vedere prevederile art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 6 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 428/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru ape, păduri şi piscicultura, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, cu modificările ulterioare,

ministrul delegat pentru ape, păduri si piscicultura emite următorul ordin:

Art. 1. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultura nr. 76/2014 pentru aprobarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, se abrogă.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultura,

Lucia Ana Varga

 

Bucureşti, 24 februarie 2014.

Nr. 118.

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind aprobarea organizării şi funcţionării Unităţii de evaluare a tehnologiilor medicale

în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof. dr. Matei Balş”

 

Având în vedere Referatul Direcţiei organizare şi politici salariale nr. E.N. 1.758 din 25 februarie 2014, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă organizarea şi funcţionarea Unităţii de evaluare a tehnologiilor medicale în cadrul Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. dr. Matei Balş”.

Art. 2. - Unitatea de evaluare a tehnologiilor medicale desfăşoară în principal următoarele activităţi:

a) evaluarea eficacităţii şi a siguranţei tehnologiilor medicale utilizate;

b) evaluarea economică a tehnologiilor medicale utilizate;

c) evaluarea oportunităţii utilizării tehnologiilor medicale;

d) participarea în reţele interne/internaţionale de evaluare a tehnologiilor medicale;

e) suport tehnic pentru activitatea Comisiei de boii infecţioase a Ministerului Sănătăţii, Comisiei Naţionale de Luptă Anti-SIDA şi alte comisii din sfera de activitate a specialităţii de boli infecţioase.

Art. 3. - (1) Unitatea de evaluare a tehnologiilor medicale se organizează la nivel de serviciu în subordinea managerului.

(2) în structura nominalizată la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea medici, farmacişti, jurişti, economişti, ingineri şi alte categorii profesionale a căror pregătire este utilă în desfăşurarea activităţilor prevăzute la art. 2.

(3) Personalul încadrat în structura nominalizată la alin. (1) se normează la posturi fixe generale.

(4) Persoanele nominalizate la alin. (2) au calitatea de personal contractual, îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă şi beneficiază de drepturile salariale stabilite, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul unităţii în structura căreia funcţionează.

Art. 4. - Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. dr. Matei Balş” vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

 

Bucureşti, 25 februarie 2014.

Nr. 214.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE

 

AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea modelului declaraţiei de acceptare a candidaturii, a modelului listei de candidaţi, a modelului cererii de admitere a candidaturii independente, a modelului cererii de renunţare la candidatură şi a modelului certificatului doveditor al alegerii, care vor fi folosite la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014

 

Având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi alin. (5) lit. c), art. 17 alin. (2), art. 19 alin. (4) şi art. 52 alin. (3) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 66 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare,

Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă modelul declaraţiei de acceptare a candidaturii, modelul listei de candidaţi, modelul cererii de admitere a candidaturii independente, modelul cererii de renunţare la candidatură şi modelul certificatului doveditor al alegerii, care vor fi folosite la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014, prevăzute în anexele nr. 1-5, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,

Ana Maria Patru

Contrasemnează:

Vicepreşedinte,

Dan Vlaicu

Vicepreşedinte,

Marian Muhuleţ

 

Bucureşti, 28 februarie 2014.

Nr. 1.

 

ANEXA Nr. 1

 

Modelul declaraţiei de acceptare a candidaturii

 

DECLARAŢIE

de acceptare a candidaturii

 

Subsemnatul(a) ............................................................*), prenumele tatălui .................................. prenumele mamei ........................., născut(ă) la data de ............... în .......................................**), cetăţean ................, domiciliat/ă în ........................................................................................................***), având apartenenţă politică la ..................................****), de profesie .................................***** având ocupaţia de .................................******) declar prin prezenta că accept să candidez la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014 din partea ........................*******).

Cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a candida.

 

Data

............................................................

Semnătura candidatului

............................................................

 


*) Se trec numele şi prenumele.

**) Se trec localitatea şi statul.

***) Cetăţenii români trec adresa Înscrisă în actul de identitate, iar cei cu domiciliul în străinătate menţionează şi statul în care şi-au stabilit domiciliul; cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene trec adresa din România.

***) Se trece denumirea completă a partidului politic ori a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale al cărui/cărei membru este cel care face declaraţia sau, în cazul candidaţilor independenţi, menţiunea “Nu este cazul”.

*****) Conform studiilor absolvite.

******) Se trece activitatea desfăşurată la momentul efectuării declaraţiei.

*******) Se trece denumirea completă a partidului politic, alianţei politice, alianţei electorale, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, după caz, sau menţiunea “candidat independent”.

 

NOTĂ:

Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 din Codul penal sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu

 

ANEXA Nr. 2

 

Modelul listei de candidaţi

 

LISTA DE CANDIDAŢI

ai ...............................................*) la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014

 

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Prenumele părinţilor**)

Data naşterii

Locul naşterii***)

Cetăţenia

Adresa****)

Apartenenţa politică*****)

Profesia ******)

Ocupaţia *******)

1.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Data

............................................................

Semnătura conducerii

.................................................********)


*) Denumirea abreviată şi completă a partidului politic, alianţei politice, alianţei electorale, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, după caz, care propune lista de candidaţi.

**) Se trec prenumele tatălui şi prenumele mamei.

***) Se trec localitatea şi statul.

****) Pentru cetăţenii români se trece adresa înscrisă în actul de identitate, iar pentru cei cu domiciliul în străinătate se menţionează şi statul în care şi-au stabilit domiciliul; pentru cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene se trece adresa din România.

*****) Se completează numai în cazul alianţelor politice sau electorale; se trece denumirea abreviată a partidului politic ori a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, după caz, al cărui/cărei membru este candidatul.

******) Conform studiilor absolvite.

*******) Se trece activitatea desfăşurată la momentul întocmirii listei de candidaţi,

********) Se semnează de către conducerea partidului politic, alianţei politice, alianţei electorale, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, după caz, sau de către persoanele împuternicite în mod expres pentru a le semna.

 

ANEXA Nr. 3

 

Modelul cererii de admitere a candidaturii independente

 

CERERE DE ADMITERE

a Candidaturii independente la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014

 

Numele şi prenumele

Prenumele părinţilor*)

Data naşterii

Locul naşterii**)

Cetăţenia

Domiciliul***)

Profesia****)

Ocupaţia*****)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Data

............................................................

Semnătura candidatului independent

............................................................

 


*) Se trec prenumele tatălui şi prenumele mamei.

**) Se trec localitatea şi statul.

***) Pentru cetăţenii români se trece adresa înscrisă în actul de identitate, iar pentru cei cu domiciliul în străinătate se trece şi statul în care şi-au stabilit domiciliul; pentru cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene se trece adresa din România.

****) Conform studiilor absolvite.

*****) Se trece activitatea desfăşurată la momentul întocmirii cererii.

 

ANEXA Nr. 4

 

Modelul cererii de renunţare la candidatură

 

CERERE

de renunţare la candidatură

 

Subsemnatul(a) ...................................................................................................................................*), prenumele tatălui ......................................................, prenumele mamei ....................................................... născut(ă) la data de ..................................... în ............................................**), cetăţean ................................ domiciliat(ă) în ...................................................................................................................................***), având apartenenţa politică la ...................................................................................................................****),

declar prin prezenta că renunţ să candidez la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014 din partea..........................................*****)

 

Data

............................................................

Semnătura candidatului

............................................................

 


*) Se trec numele şi prenumele.

**) Se trec localitatea şi statul.

***) Cetăţenii români trec adresa “Înscrisă în actul de identitate, iar cei cu domiciliul în străinătate menţionează şi statul în care şi-au stabilit domiciliul; cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene trec adresa din România.

****) Se trece denumirea completă a partidului politic ori a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale al cărui/cărei membru este cel care face cererea, după caz, sau, în cazul candidaţilor independenţi, menţiunea “Nu este cazul”.

*****) Se trece denumirea completă a partidului politic, alianţei politice, alianţei electorale, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, după caz, sau menţiunea “candidat independent”.

 

ANEXA Nr. 5

 

Modelul certificatului doveditor al alegerii

..........................................*)

ROMÂNIA

BIROUL ELECTORAL CENTRAL

PENTRU ALEGEREA MEMBRILOR DIN ROMÂNIA ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN DIN ANUL 2014

 

CERTIFICAT DOVEDITOR

al alegerii ca membru din România în Parlamentul European

 

            Doamna/Domnul................................................................................................................................**), născută/născut la data de..............................în.......................................***), cetăţean ................................, domiciliată/domiciliat în.........................................................................................................................****) având CNP............................................................*****) a fost aleasă/ales ca membru din România în Parlamentul European la alegerile din anul 2014.

 

Preşedinte,

............................................................ ******)

 

............................................................ *******)

 


*) Se trece stema României.

**) Se trec numele şi prenumele.

***) Se trec localitatea şi statul.

****) Pentru cetăţenii români se trece adresa înscrisă în actul de identitate, iar pentru cei cu domiciliul în străinătate se menţionează şi statul în care şi-au stabilit domiciliul; pentru cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene se trece adresa din România.

*****) Se completează doar pentru cetăţenii români.

******) Se trec numele şi prenumele, semnătura preşedintelui Biroului Electoral Central şi se aplică ştampila Biroului Electoral Central.

*******) Se trec numărul de înregistrare şi data.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.