MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 229/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 229         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 3 aprilie 2015

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

61. - Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială

 

374. - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială

 

68. - Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitate de donator de asistenţă tehnică

 

382. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitate de donator de asistenţă tehnică

 

69. - Lege pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri

 

383. - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri

 

387. - Decret privind conferirea Ordinului Virtutea Militară în grad de Ofiţer

 

388. - Decret privind conferirea Ordinului Virtutea Militară în grad de Ofiţer

 

HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

30. - Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul european de investiţii strategice şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.291/2013 şi (UE) nr. 1.316/2013 COM (2015) 10

 

31. - Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor şi Banca Europeană de Investiţii - Utilizarea optimă a flexibilităţii în cadrul normelor prevăzute de Pactul de Stabilitate şi de Creştere COM (2015) 12

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            M.15. - Ordin al ministrului apărării naţionale pentru aprobarea Normelor privind obţinerea, menţinerea şi ridicarea titlurilor de clasificare şi specializare pentru personalul aeronautic din Ministerul Apărării Naţionale şi din alte instituţii sau structuri care desfăşoară activităţi aeronautice militare

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

            Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. I. - Legea nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 5 august 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“(2) Autorităţile române abilitate cu aplicarea prezentei legi sunt Ministerul Justiţiei şi instanţele judecătoreşti. (3) Dispoziţiile prezentei legi reglementează condiţiile în care se soluţionează cererile de asistenţă judiciară internaţională având ca obiect:

a) comunicarea de acte judiciare şi extrajudiciare în şi din străinătate;

b) obţinerea de probe prin comisii rogatorii internaţionale;

c) transmiterea/obţinerea de informaţii asupra dreptului străin.”

2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Domeniul aplicării

Art. 2. - (1) Cererile de asistenţă judiciară internaţională în materie civilă şi comercială formulate în domeniile reglementare de art. 1 alin. (3) se soluţionează potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi ale dreptului intern în materie.

(2) Dispoziţiile prezentei legi nu aduc atingere prevederilor dreptului Uniunii Europene, convenţiilor bilaterale sau multilaterale la care România este parte, completând situaţiile nereglementate de acestea.

(3) Pentru statele cu care România nu are legături convenţionale, asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială poate fi acordată în baza curtoaziei internaţionale, sub rezerva principiului reciprocităţii; existenţa reciprocităţii de fapt se dovedeşte potrivit prevederilor art. 2.561 alin. (2) din Codul civil.”

3. La articolul 3, alineatele (2) şi (3) se modifica şi vor avea următorul cuprins:

“(2) Actele judiciare sunt cele care se emit în cadrul unui proces civil sau comercial şi a căror comunicare are loc potrivit legii, din dispoziţia instanţei, precum; citaţii, cereri de chemare în judecată, hotărâri, cereri privind exercitarea căilor de atac şi alte asemenea comunicări.

(3) Actele extrajudiciare sunt cele emise de notari publici sau executori judecătoreşti şi pot fi folosite în cadrul unui proces civil sau comercial.”

4. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Rolul Ministerului Justiţiei

Art. 5. - (1) Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală prin intermediul căreia autorităţile române solicitante efectuează comunicarea de acte în străinătate. După caz, autorităţile române solicitante sunt instanţele judecătoreşti, respectiv notarii publici, executorii judecătoreşti, precum şi alte autorităţi care au, potrivit legii, atribuţii în comunicarea actelor.

(2) După primirea cererii de asistenţă judiciară având ca obiect comunicarea unor acte judiciare sau extrajudiciare şi a documentelor anexate acesteia de la autoritatea română solicitantă, Ministerul Justiţiei efectuează controlul de regularitate internaţională şi, după caz, le transmite, în funcţie de existenţa şi prevederile unei convenţii internaţionale:

a) autorităţii centrale din statul solicitat; sau

b) misiunii diplomatice sau consulare a României din statul solicitat, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe sau

c) prin poştă, direct destinatarului actului.”

5. După articolul 5 se Introduce un nou articol, articolul 51, cu următorul cuprins:

“Controlul de regularitate internaţională

Art. 51. - (1) Controlul de regularitate internaţională constă în verificarea conformităţii cererii de asistenţă judiciară internaţională şi a actelor anexate acesteia cu dispoziţiile convenţiilor, tratatelor bilaterale sau multilaterale aplicabile, inclusiv cu declaraţiile formulate de România în baza dispoziţiilor unor convenţii multilaterale.

(2) Ministerul Justiţiei efectuează controlul de regularitate internaţională prevăzut la alin. (1), pentru a verifica dacă:

a) între România şi statul solicitat există norme convenţionale ori reciprocitate în domeniul asistenţei judiciare internaţionale şi dacă acestea sunt invocate ca temei legal al cererii;

b) la cererea de asistenţă judiciară internaţională, completată pe formularul corespunzător, sunt anexate actele ce urmează a fi comunicate în străinătate; actele judiciare ce urmează a fi comunicate destinatarului din străinătate, în funcţie de emitent, trebuie să fie semnate sau, după caz, să aibă semnătura şi parafa instanţei;

c) actele anexate cererii sunt însoţite de traduceri, conform prevederilor art. 7.

(3) în cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor de regularitate internaţională prevăzute la alin. (2), Ministerul Justiţiei restituie, motivat, cererea şi actele anexate acesteia.”

6. La articolul 6 alineatul (1), literele a) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“a) denumirea autorităţii solicitante;

f) indicarea termenului fixat de autoritatea solicitantă.”

7. La articolul 6 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: “a) denumirea autorităţii solicitante;”.

8. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Traducerea cererii şi a documentelor-anexă

Art. 7. - Dacă prin convenţii internaţionale nu se prevede altfel, cererea şi documentele-anexă vor fi traduse în limba statului solicitat, astfel:

a) cererea de asistenţă judiciară internaţională - prin grija Ministerului Justiţiei;

b) documentele anexate cererii - prin grija autorităţii solicitante române şi pe cheltuiala părţilor interesate, în afară de cazurile în care părţilor li s-a aprobat ajutorul public judiciar de către instanţa română sub forma suportării cheltuielilor de traducere;

c) formularul de dovadă a comunicării va avea titlul şi menţiunile tipărite în limbile franceză, engleză şi germană, prin grija Ministerului Justiţiei.”

9. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 71, cu următorul cuprins:

“Deblocarea cererii de asistenţă judiciară

Art. 71. - (1) Autoritatea solicitantă română urmăreşte stadiul de soluţionare al cererii de asistenţă judiciară internaţională având ca obiect comunicarea unor acte judiciare sau extrajudiciare unei persoane fizice sau juridice cu domiciliul, reşedinţa sau sediul în străinătate.

(2) în situaţia în care autoritatea solicitantă nu primeşte rezultatul cererii de asistenţă judiciară internaţională înaintea termenului indicat în cerere, aceasta poate solicita Ministerului Justiţiei, în calitate de autoritate centrală, să întreprindă demersuri pe lângă autoritatea solicitată străină în vederea deblocării soluţionării cererii de asistenţă judiciară internaţională.

(3) Ministerul Justiţiei va întreprinde demersurile necesare în vederea deblocării cererii de asistenţă judiciară numai la solicitarea expresă a autorităţii române solicitante,”

10. La articolul 8 alineatul (1), litera b) şi alineatul (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“b) la comunicarea prin intermediul autorităţii centrale competente a statului solicitat ori al misiunii diplomatice sau consulare a României din statul solicitat - cu formularul prevăzut la art. 6 alin. (3) sau cu formularul propriu al autorităţii solicitate, după caz.

(2) în cazul în care destinatarul nu locuieşte la adresa indicată de reclamant, după primirea din străinătate a documentelor ce atestă această situaţie, autoritatea judiciară română va proceda conform normelor relevante din Codul de procedură civilă, dacă prin convenţii sau tratate internaţionale la care România este parte nu se prevede altfel.”

11. La articolul 9, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“Art. 9. - (1) Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală desemnată să primească cererile de asistenţă judiciară formulate de autorităţi străine având ca obiect comunicarea unor acte judiciare sau extrajudiciare unor persoane fizice sau juridice cu domiciliul, reşedinţa sau, după caz, cu sediul în România.

(2) Ministerul Justiţiei va trimite cererea de asistenţă judiciară şi documentele anexate acesteia judecătoriei în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi are reşedinţa ori sediul destinatarul.”

12. La articolul 10, denumirea marginală şi alineatul (1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“Rolul instanţei judecătoreşti

Art. 10. - (1) Judecătoria română solicitată va lua de îndată măsurile necesare în vederea îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor conform normelor din Codul de procedură civilă, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.”

13. La articolul 11, alineatul (1) se modifica şi va avea următorul cuprins:

“Art. 11- - (1) Cererea de comunicare de acte poate fi refuzată de către instanţele judecătoreşti numai în cazul în care se apreciază că executarea acesteia ar aduce atingere suveranităţii sau siguranţei naţionale.”

14. La articolul 14, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(3) Comisia rogatorie poate fi solicitată pentru a permite părţilor să obţină probe care sunt destinate unei proceduri în curs sau viitoare.”

15. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Obiectul

Art. 15. - Prin comisie rogatorie se poate solicita administrarea unor probe precum: audierea de martori, interogatoriul unei părţi, obţinerea de documente sau informaţii, efectuarea de expertize, realizarea unor anchete sociale, necesare pentru soluţionarea unu caz determinat.”

16. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Rolul Ministerului Justiţiei

Art. 17. - (1) Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală competentă să transmită în străinătate cererile de comisie rogatorie formulate de instanţele judecătoreşti române.

(2) După primirea cererii de comisie rogatorie, Ministerul Justiţiei efectuează controlul de regularitate internaţională şi transmite cererea de comisie rogatorie, după caz, în funcţie de existenţa şi prevederile unei convenţii internaţionale:

a) autorităţii centrale competente din statul solicitat; sau

b) misiunii diplomatice sau consulare a României din statul solicitat, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe.

(3) Dispoziţiile art. 51 referitoare la controlul de regularitate judiciară internaţională, precum şi cele ale art. 71 privind măsurile de deblocare a cererii de asistenţă judiciară internaţională se aplică, în mod corespunzător, şi cererilor de comisie rogatorie formulate de instanţele judecătoreşti române.

(4) La cererea instanţelor judecătoreşti române, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României în străinătate pot să efectueze comisii rogatorii pentru persoane care au cetăţenia română; aceste persoane pot fi asistate, la cerere, de un apărător.”

17. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Traducerea cererii şi a răspunsului

Art. 19. - (1) Cererea de comisie rogatorie este redactata în limba romana de către instanţa judecătorească solicitantă.

(2) Traducerea oficială a cererii de comisie rogatorie şi a actelor judiciare anexate acesteia în limba autorităţii statului solicitat se asigură de către Ministerul Justiţiei.

(3) Traducerea răspunsului la cererea de comisie rogatorie se efectuează, prin grija Ministerului Justiţiei, de către un traducător autorizat.”

18. Articolul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Valoarea comisiei rogatorii

Art. 21. - (1) Odată îndeplinită, comisia rogatorie este primită de Ministerul Justiţiei, care o va transmite instanţei judecătoreşti solicitante.

(2) Comisia rogatorie devine probă la dosarul cauzei pentru care a fost solicitată, având aceeaşi valoare ca şi când actul judiciar respectiv ar fi fost îndeplinit de către instanţa judecătorească română competentă.”

19. Capitolul V „Accesul ala justiţie al străinului” se abroga.

20. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 34. - (1)în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială («notificarea sau comunicarea actelor») şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1.348/20001 al Consiliului, procedura de comunicare a actelor judiciare şi extrajudiciare se efectuează după cum urmează:

a) instanţele române comunică actele judiciare şi extrajudiciare direct către autorităţile primitoare sau, după caz, destinatarilor din statele membre ale Uniunii Europene, cu transmiterea unei copii a cererii de comunicare sau, după caz, a unei adrese de informare Ministerului Justiţiei, pentru evidenţă;

b) notarii, executorii judecătoreşti şi alte autorităţi, în competenţa cărora intră comunicarea de acte în străinătate, efectuează transmiterea cererilor prin intermediul judecătoriilor în a căror circumscripţie îşi au sediul profesional, dispoziţiile lit. a) fiind aplicabile în mod corespunzător;

c) autoritatea română primitoare a cererii de comunicare de acte judiciare şi extrajudiciare din statele membre ale Uniunii Europene este judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul destinatarul. La restituirea actelor, judecătoria informează Ministerul Justiţiei sau transmite o copie a formularelor întocmite, pentru evidenţă.

(2) Costurile privind comunicările actelor prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui funcţionar judiciar sau al unei alte persoane competente, desemnată ca autoritate primitoare în anumite state membre ale Uniunii Europene, se suportă de partea interesată, prin grija instanţei, în afară de cazurile în care părţii interesate i s-a aprobat de către instanţă ajutorul public judiciar.

(3) Cheltuielile de transmitere prin poşta normală sau rapidă, fax sau alte mijloace moderne sunt suportate de instanţă.

21. La articolul 35, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins:

“(2) Cererea de obţinere de probe şi actele judiciare anexate acesteia sunt traduse în limba statului solicitat sau în limba pe care statul a declarat că o acceptă, de către instanţa rogantă.

(3) Cheltuielile de transmitere prin poştă, fax sau alte mijloace moderne sunt suportate de instanţă.”

22. Articolul 37 se modifica şi va avea următorul cuprins:

“Art. 37. - (1) Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală română desemnată în temeiul art. 3 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1.393/2007 şi al art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială.

(2) Ministerul Justiţiei efectuează comunicările în legătură cu informaţiile care sunt necesare în temeiul art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1.393/2007, precum şi al art. 22 din Regulamentul (CE) nr. 1.206/2001.

(3) în temeiul art. 3 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.206/2001, Ministerul Justiţiei îndeplineşte atribuţiile referitoare la luarea unei decizii privind cererile formulate în baza art. 17 din acelaşi regulament.”

23. În cuprinsul legii sintagma “Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti” se înlocuieşte cu sintagma “Ministerul Justiţiei”.

Art. II. - Legea nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 5 august 2009, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată,

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PETRU GABRIEL VLASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 


1 Publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) seria L nr. 324/79 din 10 decembrie 2007.”

 

Bucureşti, 31 martie 2015.

Nr. 61.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 martie 2015.

Nr. 374.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitate de donator de asistenţă tehnică

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 5 din 23 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitate de donator de asistenţă tehnică, adoptată în temeiul art. 1 pct. VI. 1 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PETRU GABRIEL VLASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 1 aprilie 2015.

Nr. 68.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitate de donator de asistenţă tehnică

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulga Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitate de donator de asistenţă tehnică, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 31 martie 2015.

Nr. 382.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. I. - Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, cu completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 4, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:

“Art. 4. - (1) Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (2) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 400 lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.

(2) Persoanele care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 200 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.”

2. La articolul 5, alineatele (1) şi (3) vor avea următorul cuprins:

“Art. 5. - (1) Soţul/Soţia celui decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 400 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

(3) Această indemnizaţie se poate cumula cu orice pensie.”

Art. II. - Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2015.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PETRU GABRIEL VLASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 2 aprilie 2015.

Nr. 69.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 1 aprilie 2015.

Nr. 383.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Virtutea Militară în grad de Ofiţer

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 8 lit. Aşi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate, pe timpul desfăşurării activităţilor de instruire pentru luptă, precum şi pe timpul executării misiunilor de stabilizare a păcii în teatrele de operaţii,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Virtutea Militară în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, de pace, Drapelului de Luptă al Batalionului 265 Poliţie Militară.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 1 aprilie 2015.

Nr. 387.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Virtutea Militară în grad de Ofiţer

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 8 lit. Aşi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obţinute de personalul unităţii în formarea specialistului în comunicaţii şi informatică din Armata României,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Virtutea Militară în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, de pace, Drapelului de Luptă al Batalionului Instrucţie, Comunicaţii şi Informatică “Fraţii Buzeşti”.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 1 aprilie 2015.

Nr. 388.

 

HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea opiniei referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul european de investiţii strategice şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.291/2013 şi (UE) nr. 1.316/2013

COM(2015)10

 

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern În domeniul afacerilor europene şi ale art. 40 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 11/2011 privind procedura de lucru şi mecanismul decizional pentru exercitarea controlului parlamentar asupra proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene, în temeiul prevederilor Tratatului de la Lisabona privind rolul parlamentelor naţionale,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Luând în considerare Proiectul de opinie nr. 4c-19/197 adoptat de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 19 martie 2015,

1. Camera Deputaţilor ia act de faptul că Fondul european pentru investiţii strategice (denumit în continuare FEIS sau Fondul) reprezintă elementul central al noului Plan de investiţii pentru Europa, lansat de Comisia Europeană în luna noiembrie 2014; această propunere de regulament creează cadrul juridic necesar şi stabileşte alocările bugetare pentru constituirea şi funcţionarea Fondului.

2. Camera Deputaţilor acceptă necesitatea şi importanţa acestei acţiuni din partea Comisiei Europene cu scopul de a stimula investiţiile în economia europeană, motorul principal al creşterii economice şi al asigurării/menţinerii locurilor de muncă.

3. Camera Deputaţilor admite utilitatea principiului adiţionalităţii, care va face ca alocările financiare care provin din Fond să aibă acelaşi impact pozitiv asupra economiei reale, prin suplimentarea resurselor financiare asigurate sub formă de granturi, aferente proiectelor de investiţii.

4. Camera Deputaţilor consideră însă că trebuie acordată o atenţie deosebită punerii În practică a principiului adiţionalităţii, pentru a atrage într-adevăr investiţii private noi şi nu doar pentru a consolida câştigurile investitorilor privaţi.

5. Camera Deputaţilor acceptă argumentul că utilizarea în mai mare măsură a instrumentelor financiare inovatoare ar trebui să stimuleze sectorul privat să se implice în finanţarea proiectelor de investiţii. Totuşi, Camera Deputaţilor aminteşte şi atrage atenţia că unele cauze ale crizei financiare din perioada 2008-2009 s-au datorat utilizării excesive a gamei instrumentelor financiare complexe de genul celor pe care le prevede şi noul Plan de investiţii.

6. Camera Deputaţilor consideră că finanţarea prin intermediul Fondului a IMM-urilor şi a întreprinderilor cu capitalizare medie din UE este necesară şi se înscrie în viziunea Comisiei Europene privind finanţarea pe termen lung a economiei europene, prezentată în luna martie 2014.

7. Camera Deputaţilor observă că finanţarea Fondului se bazează pe presupunerea că nu vor fi aduse modificări cadrului financiar multianual al UE; în acest sens se recomandă o abordare responsabilă în ce priveşte bugetul UE, astfel încât riscurile asupra bugetului să nu fie asumate fără o analiză economică transparentă.

8. Camera Deputaţilor consideră că statele membre nu ar trebui să acopere pierderile diverse ale Fondului.

9. Camera Deputaţilor constată necesitatea asigurării transparentei publice a deciziilor de investiţii şi a funcţionării Fondului, aşa cum au solicitat deja membri ai Parlamentului European şi unele grupuri de reflecţie independente din UE.

10. Camera Deputaţilor agreează amendamentul propus de Consiliul UE la 10 martie 2015: “Independenţa Comitetului pentru investiţii (al Fondului) este un factor-cheie pentru garantarea încrederii şi a participării sectorului privat la Planul de investiţii”.

11. Camera Deputaţilor observă că această propunere de regulament prezintă doar aspectele juridice şi economice generale privind Fondul, fără abordarea explicită a posibilităţilor de acces la finanţare pentru entităţile interesate (state membre, entităţi ale sectorului public sau entităţi private).

12. Camera Deputaţilor constată că, până la acest moment, nu s-a clarificat suficient modul în care statele membre sunt invitate de Comisia Europeană să contribuie cu fonduri publice la finanţarea acestui Fond şi, în consecinţă, solicită ca structurile abilitate ale Guvernului să urmărească în continuare acest aspect şi să informeze prompt şi detaliat comisiile de specialitate ale Parlamentului în această privinţă, deosebit de importantă pentru funcţionarea întregului mecanism al Planului de investiţii.

13. Camera Deputaţilor consideră că trebuie clarificat rolul complex al băncilor naţionale de promovare şi/sau al altor instituţii financiare publice în două privinţe principale: contribuţia acestora la finanţarea Fondului şi rolul acestora în derularea proiectelor de investiţii.

14. Camera Deputaţilor consideră că, pentru România şi pentru alte state membre, unele elemente agreate de către Consiliul UE la 10 martie 2015 sunt binevenite, ca de exemplu:

- “Pentru statele membre în cazul cărora pieţele financiare sunt mai puţin dezvoltate ar trebui să se asigure o asistenţă tehnică adecvată pentru a garanta că obiectivele generale ale prezentului regulament pot fi atinse.”

- “Fondul european pentru investiţii strategice ar trebui să finanţeze proiecte în întreaga Uniune.”

- “Când stabileşte politica de investiţii şi politica privind riscurile pentru Fondul european de investiţii strategice, Comitetul de coordonare ia în considerare nevoia de a evita expunerea excesivă pe un sector sau pe o zonă geografică.

15. Camera Deputaţilor consideră că obiectivul României în cadrul noului Plan de investiţii pentru Europa constă în asigurarea unei distribuţii echilibrate şi echitabile din punct de vedere geografic a acestor investiţii la nivelul întregii UE, pentru a contribui astfel la reducerea decalajelor semnificative de dezvoltare economică între statele membre şi între regiunile Uniunii.

16. Camera Deputaţilor exprimă opinia că este esenţial să se formuleze şi să se aplice criterii transparente de selecţie a proiectelor propuse pentru finanţare, astfel încât să se răspundă obiectivului de interes pentru România.

17. Camera Deputaţilor apreciază că domeniile prioritare identificate în cadrul Planului de investiţii pentru Europa sunt de interes particular şi pentru România: infrastructura de transport (aerian, naval şi terestru, de persoane şi de mărfuri), infrastructura sectorului energetic, infrastructura digitală, serviciile publice de educaţie şi sănătate.

18. Camera Deputaţilor consideră că este necesar ca structurile abilitate ale Guvernului României să cunoască dacă activităţile de propunere şi implementare ale proiectelor de investiţii necesită cheltuieli bugetare, respectiv, plata unor comisioane sau taxe diverse pe care structurile de guvernantă ale Fondului şi/sau Banca Europeană de Investiţii le vor reclama în această privinţă; în cazul unui impact bugetar public, structurile Guvernului trebuie să informeze prompt şi detaliat comisiile de specialitate ale Parlamentului.

19. Camera Deputaţilor consideră că Guvernul trebuie să informeze comisiile de specialitate ale Parlamentului cu privire la evoluţiile în procesul legislativ şi de implementare a propunerilor din Planul de investiţii pentru Europa.

20. Camera Deputaţilor apreciază utilitatea “Platformei europene de consiliere în materie de investiţii” şi a “Bazei de date transparente de proiecte europene”, care se constituie astfel în “ghişeu unic” în acest domeniu la nivelul UE; astfel, este de apreciat rolul de sprijin al Platformei pentru identificarea, elaborarea, dezvoltarea şi finanţarea proiectelor de investiţii, pentru furnizarea serviciilor de consiliere privind modul de utilizare a instrumentelor financiare inovatoare şi a mecanismelor parteneriatelor de tipul public-privat; însă, tot în această privinţă, trebuie semnalată şi necesitatea unei asistenţe tehnice complexe, care să ţină cont de specificul şi de evoluţia ulterioară a economiei fiecărui stat membru.

21. Camera Deputaţilor consideră că structurile abilitate din cadrul Guvernului trebuie să ofere tot sprijinul entităţilor interesate (publice sau din mediul privat) pentru a cunoaşte şi a lucra eficace şi eficient cu toate facilităţile Platformei europene de consiliere în materie de investiţii; în această privinţă, o foarte bună cunoaştere şi utilizare a acestei platforme poate constitui un avantaj important în pregătirea documentaţiei proiectelor de investiţii propuse; de asemenea, tot în această privinţă, structurile abilitate ale Guvernului trebuie să fie întotdeauna capabile să informeze detaliat comisiile de specialitate ale Parlamentului.

 

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 1 aprilie 2015, cu respectarea prevederilor ari. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

 

Bucureşti, 1 aprilie 2015.

Nr. 30.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor şi Banca Europeană de Investiţii - Utilizarea optimă a flexibilităţii în cadrul normelor prevăzute de Pactul de Stabilitate şi de Creştere

COM(2015)12

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 40 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 11/2011 privind procedura de lucru şi mecanismul decizional pentru exercitarea controlului parlamentar asupra proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene, în temeiul prevederilor Tratatului de la Lisabona privind rolul parlamentelor naţionale,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Luând în considerare Proiectul de opinie nr. 4c-19/198 adoptat de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 20 martie 2015,

1. Camera Deputaţilor apreciază elaborarea acestei Comunicări ca un instrument care oferă orientări suplimentare privind modalitatea de interpretare de către Comisie a prevederilor deja existente în Pactul de stabilitate şi creştere, fără a le modifica sau înlocui.

2. Camera Deputaţilor salută dorinţa Comisiei Europene de a consolida legătura dintre investiţii, reformele structurale şi responsabilitatea bugetară prin utilizarea optimă a flexibilităţii inerente prevăzute de Pactul de stabilitate şi creştere.

3. Camera Deputaţilor identifică câteva merite indiscutabile ale noilor orientări privind flexibilitatea:

- îmbunătăţesc transparenţa regulilor şi măresc astfel predictibilitatea;

- stabilesc principiul că ajustarea fiscală nu trebuie să fie aceeaşi pentru toţi;

- tratează diferenţiat ajustările în funcţie de poziţia în cadrul ciclului economic.

4. Camera Deputaţilor atrage atenţia însă că, deşi noile interpretări par a relaxa suplimentar regulile Pactului, flexibilitatea este permisă doar în cadrul normelor existente. În plus, regulile pot impune eforturi de ajustare diferite în situaţii similare.

5. Camera Deputaţilor atrage atenţia că excluderea ţărilor aflate în procedura de deficit excesiv de la posibilitatea de a beneficia de clauza de flexibilitate poate reduce semnificativ impactul asupra economiei Uniunii Europene.

6. Camera Deputaţilor consideră că o vulnerabilitate a flexibilităţii în condiţiile curente constă în faptul că aceasta se aplică unor parametri structurali care sunt estimaţi şi nu unor parametri reali, direct observabili. Estimările depind de metodologii contestate uneori şi care comportă inevitabil o mai mare doză de subiectivism.

7. Camera Deputaţilor este de părere că flexibilitatea ar trebui să ia în considerare un spectru mai larg de indicatori socioeconomici, nu doar pe cei legaţi preponderent de macroeconomie şi finanţe.

8. Camera Deputaţilor constată că, deşi sunt utile, orientările nu depăşesc cadrul impus de Pactul de stabilitate şi creştere şi nu pot să corecteze deficienţele inerente ale acestuia.

9. Camera Deputaţilor recomandă Comisiei Europene să evalueze posibilitatea reformei Pactului în vederea permiterii ca anumite investiţii publice productive cu impact major asupra potenţialului de creştere economică să nu fie luate în calcul în cadrul procedurii de deficit public.

10. În acest sens, Camera Deputaţilor recomandă Comisiei Europene să reevalueze ipoteza care se află la baza Pactului de stabilitate şi creştere conform căruia toate cheltuielile publice finanţate prin deficit sunt periculoase pentru sănătatea economiei, chiar dacă ele sunt investiţii publice productive; în acelaşi timp cheltuielile private sunt considerate întotdeauna benefice chiar dacă sunt realizate prin datorii şi se îndreaptă spre consum.

11. Camera Deputaţilor atrage atenţia că în cadrul procedurii de deficit excesiv se presupune că Comisia verifică dacă deficitul public depăşeşte nivelul cheltuielilor cu investiţiile publice [“Raportul Comisiei examinează de asemenea dacă deficitul public depăşeşte cheltuielile publice de investiţii şi ţine seama de toţi ceilalţi factori relevanţi, inclusiv de poziţia economică şi bugetară pe termen mediu a statului membru” - art. 126 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE)].

12. Camera Deputaţilor solicită Comisiei Europene să dea o semnificaţie mai mare posibilităţii prevăzute la aii. 126 alin. (3) de a face distincţie între cheltuielile curente şi cheltuielile pentru investiţii publice.

13. Camera Deputaţilor recomandă Comisiei Europene să evalueze posibilitatea adăugării la cei 11 parametri actuali, pe baza cărora se configurează tabloul de bord pentru procedura de dezechilibre macroeconomice, a cheltuielilor cu investiţiile publice, care pot avea efecte benefice asupra disciplinei fiscale pe termen mediu şi lung prin aportul pe care acestea le au asupra creşterii economice durabile. Investiţiile publice sunt prin natura lor factori structurali ai disciplinei publice fiscale.

 

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 1 aprilie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

 

Bucureşti, 1 aprilie 2015.

Nr. 31.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

 

ORDIN

pentru aprobarea Normelor privind obţinerea, menţinerea şi ridicarea titlurilor de clasificare şi specializare pentru personalul aeronautic din Ministerul Apărării Naţionale şi din alte instituţii sau structuri care desfăşoară activităţi aeronautice militare

 

Pentru aplicarea prevederilor art. 33 din Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a României, aprobat prin Legea nr. 35/1990, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Normele privind obţinerea, menţinerea şi ridicarea titlurilor de clasificare şi specializare pentru personalul aeronautic din Ministerul Apărării Naţionale şi din alte instituţii sau structuri care desfăşoară activităţi aeronautice militare, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul general al ministrului apărării naţionale nr. O.G, 9/1995 pentru aprobarea Normelor privind atestarea, clasificarea şi specializarea personalului aeronautic din Ministerul Apărării Naţionale1).

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

 

Bucureşti, 24 februarie 2015.

Nr. M.15.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome .Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

1) Ordinul general al ministrului apărării naţionale nr. O.G. 9/1995 pentru aprobarea Normelor privind atestarea, clasificarea şi specializarea personalului aeronautic din Ministerul Apărării Naţionale nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece are ca obiect reglementări din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 3

din 19 ianuarie 2015

 

Dosar nr. 14/1/2014/HP/Băşică

 

Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - Preşedintele Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Elena Floarea - judecător la Secţia I civilă - judecător-raportor

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia I civilă

Bianca Elena Ţăndărescu - judecător la Secţia I civilă

Carmen Elena Popoiag - judecător la Secţia I civilă

Lavinia Dascălu - judecător la Secţia I civilă

Marioara Isailă - judecător la Secţia a II-a civilă - judecător-raportor

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă

Eugenia Voicheci - judecător la Secţia a II-a civilă

Cosmin Horia Mihăianu - judecător la Secţia a II-a Civilă

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 14/1/2014/HP/C a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 273/325/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafeţe locative cu destinaţia de locuinţe, aprobată prin Legea nr. 309/2009,

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei au fost depuse: practică judiciară şi raportul întocmit de judecătorii-raportori. Se mai referă că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, şi că au fost depuse puncte de vedere formulate în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele completului de judecată, a constatat că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

1. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Timiş a dispus, prin încheierea din şedinţa publică pronunţată la data de 8 octombrie 2014, în Dosarul nr. 273/325/2014, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: modul de interpretare şi/sau aplicare a dispoziţiilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, conform cărora “Durata contractelor de închiriere privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe, din proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2004 privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere, aprobată prin Legea nr. 219/2004, pentru care a operat tacita relocaţiune, în condiţiile prevăzute la art. 1.437 din Codul civil, este de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, respectiv dacă articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, pentru a fi aplicabil, pretinde imperativ ca locuinţele să se afle la data intrării sale în vigoare în proprietatea exclusivă a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale sau prelungirea de drept a locaţiunii (parţial în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, şi parţial în condiţiile art. 9--11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, ca norme cu caracter special) vizează şi locuinţele aflate în coproprietatea statului cu persoane fizice cărora Ie-a fost retrocedată cota-parte în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori ultima ipoteză are a ieşi din perimetrul legilor speciale enunţate şi a se circumscrie dreptului comun în materia coproprietăţii obişnuite, pretinzând acordul tuturor coproprietarilor, în aplicarea principiului unanimităţii ce guvernează actele de dispoziţie ale coproprietarilor, pentru locaţiunile încadrate actelor juridice de dispoziţie.

2. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, reclamanta B.E.A. a chemat în judecată pârâtul Statul român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, solicitând obligarea pârâtului să îi plătească suma de 350 lei, reprezentând cota de 10/24 din contravaloarea folosinţei apartamentului nr. 7 pentru perioada 1.01.2014-31.01.2014, cu motivarea că deţine în proprietate o cotă de 10/24 din apartamentul nr. 7 din imobilul situat în Timişoara, cealaltă cotă de 14/24 fiind deţinută de pârâtul Statul român; că, drept urmare a prelungirii contractului de închiriere de către Primăria Municipiului Timişoara pentru apartamentul nr. 7, deşi nu a operat nicio prorogare legală a contractului de închiriere, a fost lipsită de folosinţa apartamentului nr. 7, pentru 5 ani, în absenţa oricărei despăgubiri.

Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 4.922 din 28 martie 2014, dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, şi a respins acţiunea formulată de reclamanta B.E.A., reţinând, cu privire la excepţia invocată, că pârâtul Statul român este reprezentat la nivel local de Consiliul Local al Municipiului Timişoara, cel care a prelungit contractul de închiriere pentru cota de 14/24 din imobilul în litigiu, astfel că pârâtul Statul român are calitate procesuală pasivă în cauză. Referitor la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta este proprietara cotei de 10/24 din apartamentul nr. 7 din imobilul în litigiu, pârâtul deţinând cota de 14/24 din acelaşi imobil; că la data restituirii cotei de 10/24 către reclamantă, apartamentul nr. 7 era ocupat de numita H.E., în baza unui contract de închiriere încheiat cu Primăria Municipiului Timişoara, chiriaşa beneficiind de prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, în sensul că i s-a prelungit contractul de închiriere doar pentru cota de 14/24 rămasă în proprietatea statului şi ca, procedând în acest fel, pârâtul şi-a îndeplinit obligaţia faţă de reclamantă, iar aceasta trebuia să solicite încheierea unui nou contract cu parcurgerea procedurii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, nerespectarea acestei proceduri conducând la prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior.

Tribunalul Timiş, în cadrul soluţionării apelului formulat împotriva acestei sentinţe, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009.

3. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

În actul de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - încheierea civilă din data de 8 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 273/325/2014 -, Tribunalul Timiş a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:

a) De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât, în speţă, reclamanta pretinde contravaloarea lipsei de folosinţă a cotei sale de proprietate de 10/24, dobândită prin retrocedare în condiţiile Legii speciale nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la statul român, la rându-i titular al cotei de proprietate de 14/24 din apartamentul nr. 7 situat în Timişoara, cel din urmă coproprietar procedând fa prelungirea locaţiunii existente asupra apartamentului astfel individualizat, în virtutea prorogării legale reglementate de articolul unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009.

S-a apreciat că este necesară stabilirea sferei de incidenţă a textului de lege din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, respectiv de a şti dacă prorogarea legală reglementată de acesta vizează numai locuinţele care la data apariţiei ordonanţei se aflau în proprietatea exclusivă a statului român sau a unităţilor administrativ-teritoriale ori prorogarea se aplică şi locuinţelor deţinute de statul român în coproprietate cu persoane fizice ori juridice de drept privat sau dacă, dimpotrivă, în această din urmă ipoteză nu sunt incidente dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, ci devin aplicabile regulile din dreptul comun privind regimul juridic al exercitării coproprietăţii, pretinzând respectarea regulii unanimităţii pentru încheierea actelor juridice de dispoziţie.

Instanţa de trimitere a apreciat că numai după lămurirea acestei chestiuni de drept se poate stabili, faţă de temeiul de drept invocat de reclamantă, constând în art. 998 şi 999 din Codul civil de la 1864, în ce măsură prorogarea efectuată de pârâtul intimat, în speţă, se consideră a avea caracter licit sau nu, după cum era necesară sau nu şi obţinerea consimţământului coproprietarului persoană fizică la noua locaţiune, dar şi pentru stabilirea în concret a modului de calcul al pretenţiilor pecuniare (respectiv dacă cuantumul pretenţiilor are a se raporta la prevederile art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, sau la valoarea de piaţă a folosinţei lunare a apartamentului).

b) Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre asupra acestei chestiuni.

c) Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 8 octombrie 2014.

4. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanta a susţinut că există o jurisprudenţă contradictorie cu privire la modul de încheiere a unui contract de locaţiune, în sensul că, într-o situaţie precum cea în speţă, a deţinerii locuinţei în coproprietate cu statul român, atât Judecătoria Timişoara, cât şi Curtea de Apel Timişoara, în mod irevocabil, au apreciat, cu privire la apartamentul nr. 6 din acelaşi imobil, că nu operează prorogarea legală a locaţiunii în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, aplicabilitatea ordonanţei de urgenţă fiind limitată la locuinţele care la data intrării ei în vigoare erau proprietate exclusivă de stat, iar în sens contrar, într-o altă opinie, prin sentinţa supusă apelului în cauza de faţă s-a reţinut că reclamanta avea a solicita încheierea unui nou contract de închiriere cu chiriaşa, cu parcurgerea procedurii reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şt completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, nerespectarea acestei proceduri conducând de drept la prelungirea contractului de închiriere anterior. Prin punctul de vedere formulat în scris, după comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, reclamanta a susţinut că plafonarea chiriei pentru locuinţele restituite foştilor proprietari este incompatibilă cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sub aspectul cerinţei proporţionalităţii, şi a solicitat ca instanţa să statueze că proprietarii persoane fizice sau juridice de drept privat au dreptul la o chirie stabilită la nivelul chiriilor practicate pe piaţa liberă pentru locuinţe similare.

Pârâtul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nu este una nouă, iar în subsidiar a arătat că reclamanta nu poate decât să se subroge în drepturile locatorului, în limita cotei-părţi din proprietatea imobiliară grevată, şi să solicite şi să obţină doar chiria aferentă acesteia, şi nu să solicite despăgubiri pentru lipsa de folosinţă.

5. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Prin încheierea de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 273/325/2014 al Tribunalului Timiş şi-a exprimat punctul de vedere, arătând, după expunerea dispoziţiilor legale considerate ca fiind relevante în cauză, că la nivelul acestei instanţe, precum şi la instanţele inferioare aflate în circumscripţia sa jurisprudenţa cu privire la chestiunea de drept dedusă judecăţii nu este unitară. Totodată, s-a invocat şi caracterul neunitar al jurisprudenţei naţionale în materie, fără să se facă însă referire la vreo hotărâre judecătorească pronunţată de o instanţă naţională, din altă circumscripţie teritorială.

Cu privire la orientările jurisprudenţiale conturate în circumscripţia Tribunalului Timiş s-a arătat că există un mod diferit de interpretare a domeniului de aplicare a articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială, unele instanţe au apreciat că prorogarea locaţiunii nu operează parţial de plano şi parţial în condiţiile de exigenţă ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, în cazul în care asupra locuinţei există o stare de coproprietate între statul român ori unitatea administrativ-teritorială, pe de o parte, şi persoana căreia i s-a retrocedat o cotă-parte din imobil, pe de altă parte, ci că trebuie urmate regulile de drept comun privind regimul juridic al exercitării coproprietăţii obişnuite, conform cărora locaţiunile depăşind trei ani şi considerate ca acte juridice de dispoziţie trebuie supuse regulii unanimităţii, impunând acordul tuturor coproprietarilor.

În ceea ce priveşte cealaltă orientare jurisprudenţială la nivelul acestei instanţe, prin încheierea de sesizare nu s-a arătat în ce constă aceasta şi care sunt elementele de diferenţiere faţă de prima orientare jurisprudenţială prezentată.

6. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La Tribunalul Timiş, într-o primă orientare jurisprudenţială, majoritară, identică de altfel cu cea de la Curtea de Apel Bucureşti şi cu cea de la Tribunalul Satu Mare, din cadrul Curţii de Apel Oradea, s-a opinat că, în situaţia în care imobilul retrocedat în condiţiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se află în coproprietatea unei persoane fizice beneficiare a acestei legi şi a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale, contractul de locaţiune existent la data retrocedării nu este supus prorogării de drept, respectiv aplicării dispoziţiilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, şi ale art. 9-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, devenind obligatorie respectarea regulii unanimităţii din dreptul comun pentru perfectarea unei noi locaţiuni, întrucât s-a considerat că în această ipoteză nu îşi mai găsesc incidenţa dispoziţiile legale speciale privind protecţia chiriaşilor.

La aceeaşi instanţă, într-o altă orientare jurisprudenţială, minoritară, identică cu cea de la Tribunalul Caraş-Severin, s-a opinat că dispoziţiile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, sunt incidente şi în situaţia în care locuinţa se afla la data intrării sale în vigoare în coproprietatea statului cu persoanele fizice cărora Ie-a fost retrocedată cota-parte în condiţiile legilor speciale de reparaţie, fiind o situaţie de excepţie de la principiul unanimităţii ce guvernează actele de dispoziţie ale coproprietarilor, întrucât norma specială impune o restrângere a exercitării atributelor dreptului de proprietate.

Celelalte instanţe naţionale nu au identificat practică judiciară în această materie.

7. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. În subsidiar, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării, opinia judecătorilor-raportori a fost în sensul că dispoziţiile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, sunt aplicabile atât în situaţia proprietăţii exclusive a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cât şi în situaţia proprietăţii comune, pe cote-părţi, a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu persoanele fizice asupra suprafeţelor locative cu destinaţia de locuinţe şi că durata contractului de închiriere pentru care a operat tacita relocaţiune, în condiţiile art. 1437 din Codul civil de la 1864, se prelungeşte cu 5 ani, potrivit articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, cu indemnizarea corespunzătoare folosinţei cotei-părţi din proprietate pentru fiecare din coproprietari.

8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ.

Procedând, în prealabil, la o analiză asupra admisibilităţii sesizării, se constată că sunt îndeplinite condiţiile ce vizează: 1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; 2. instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; şi 3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al (naltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza, întrucât s-a făcut dovada existenţei unui litigiu în materie locativă pe rolul Tribunalului Timiş, care soluţionează cauza în ultimă instanţă, urmând să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 1.032 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Este îndeplinită, de asemenea, şi condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât în speţă s-a invocat incidenţa articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, a cărui modalitate de interpretare şi aplicare se solicită.

În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, se impun o serie de clarificări.

Astfel, în lipsa unei definiţii a “noutăţii1 chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.

Sub un prim aspect se constată că practica neunitară a fost semnalată numai la nivelul unor instanţe aflate în circumscripţia Curţii de Apel Timişoara, având în vedere că, în urma solicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu s-a făcut dovada că la nivelul celorlalte curţi de apel s-ar fi înregistrat litigii similare, care să genereze o practică neunitară.

În plus, chiar şi la nivelul Curţii de Apel Timişoara numărul acestor litigii a fost foarte restrâns, situaţie în care, din această perspectivă, este îndeplinită cerinţa noutăţii problemei de drept supuse interpretării, întrucât aceasta nu a primit o dezlegare din partea instanţelor, de o manieră suficientă să antreneze declanşarea procedurii recursului în interesul legii.

Aceasta deoarece condiţia noutăţii trebuie privită, în contextul legiferării sale, ca unul dintre elementele de diferenţiere între cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanţelor judecătoreşti (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariţiei unei astfel de practici (control a priori).

De asemenea, asupra acestei chestiuni Înalta Curte nu a statuat, litigiile în materie locativă nefiind cuprinse în sfera de competenţă materială a instanţei supreme, şi nu există un recurs în interesul legii cu un obiect similar în curs de soluţionare.

Însă, deşi nu este menţionată expressis verbis ca o condiţie de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă drept obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Se observă că, spre deosebire de legislaţia franceză, care prevede expres condiţia dificultăţii serioase, veritabile şi pe cea a interesului pentru un număr mare de cazuri, pentru sesizarea instanţei supreme, legislaţia internă lasă o largă marjă de apreciere titularilor sesizării sub acest aspect, ceea ce poate determina transformarea mecanismului hotărârii prealabile în reversul său, respectiv într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente sau într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii.

În cazul supus analizei, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale în scopul determinării măsurii în care prevederile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, se aplică şi în situaţia locuinţelor aflate în coproprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu persoane fizice cărora Ie-a fost retrocedată cota-parte de proprietate dintr-un imobil în condiţiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, problema semnalată nu reprezintă o controversă legală şi nu comportă o reală dificultate, care să necesite interpretarea unor texte de lege imperfecte, incerte, lacunare ori contradictorii sau aplicarea unor dispoziţii legale al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune să fie discutabile.

Interpretarea corectă a prevederilor legale invocate de titularul sesizării se realizează prin urmărirea evoluţiei legislative şi prin analiza de conţinut a normelor care guvernează regimul juridic al contractelor de închiriere privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe.

Astfel, prin Legea nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafeţe locative, a fost reglementat regimul juridic al contractelor de închiriere privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe, indiferent de persoana proprietarului, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 1 din această lege, potrivit căruia “Contractele de închiriere, indiferent de proprietar, privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe, supuse normării şi închirierii conform Legii nr. 5/1973, precum şi cele folosite de către aşezăminte social-culturale şi de învăţământ, de partide politice, sindicate şi alte organizaţii neguvernamentale, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se prelungesc de drept pe o perioadă de 5 ani, în aceleaşi condiţii”.

La data de 8 aprilie 1999 este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare. Ulterior, prin art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă art. 12, 14-25, art. 32 alin. (2), art. 43 şi 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4071999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, şi că, de la aceeaşi dată, dispoziţiile art. 12 şi 14-25 nu se mai aplică nici contractelor de închiriere a locuinţei în curs de executare.

Potrivit noii reglementări, reprezentată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, spre deosebire de Legea nr. 17/1994, pentru prima dată s-a făcut distincţie între imobilele proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi imobilele proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat.

Prin dispoziţiile art. 9-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, s-au instituit, îh situaţia proprietarilor persoane fizice sau juridice de drept privat, o procedură specială privind încheierea unui nou contract de închiriere cu chiriaşul sau fostul chiriaş, precum şi o procedură în cazul nerespectării de către proprietar a dispoziţiilor legii, sancţiunea fiind aceea a prelungirii de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere.

În condiţiile în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, a reglementat un caz special de prelungire de drept a contractelor de închiriere atunci când proprietarul este o persoană fizică sau juridică de drept privat, la data de 11 martie 2004 a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2004 privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 30 martie 2004, aprobată prin Legea nr. 219/2004, care, prin alin. (1) al articolului unic, a prevăzut că “Durata contractelor de închiriere privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe, din proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care expiră la data de 8 aprilie 2004, se prelungeşte de drept pentru o perioadă de 5 ani.”

Ulterior, la 13 mai 2009, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafeţe locative cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 19 mai 2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, ale cărei dispoziţii constituie obiectul prezentei sesizări şi care prevede, în articolul unic, că “Durata contractelor de închiriere privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe, din proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2004 privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere, aprobată prin Legea nr. 219/2004, pentru care a operat tacita relocaţiune, în condiţiile prevăzute la art. 1.437 din Codul civil, este de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Prin urmare, faţă de evoluţia legislativă menţionată, este cert că legiuitorul, prin actele normative iniţiale, respectiv Legea nr. 17/1994 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, a reglementat situaţia juridică a contractelor de închiriere, indiferent de proprietar, iar prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2004, aprobată prin Legea nr. 219/2004, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, a reglementat doar situaţia juridică a contractelor de închiriere ce vizează imobile ale căror proprietari sunt statul român şi unităţile administrativ-teritoriale.

În condiţiile în care dispoziţiile art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - care au rămas nemodificate în ciuda numeroaselor modificări aduse legii speciale -, fac referire numai la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, este evident că doar acest act normativ este aplicabil imobilelor ce cad sub incidenţa legii speciale de restituire, şi nu dispoziţiile altor acte normative speciale, cum este cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009.

În concluzie, se constată că textul de lege a cărui interpretare se solicită este formulat în termeni clari, suficienţi şi previzibili, astfel încât nu este necesară pronunţarea unei hotărâri prealabile, scopul acestei proceduri fiind acela de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept.

Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat, astfel încât sesizarea nu este admisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 273/325/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafeţe locative cu destinaţia de locuinţe, aprobată prin Legea nr. 309/2009.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2015.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.