MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 236/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 236         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 7 aprilie 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 24 din 3 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi a celor ale pct. 2 subpct. 2,3 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 66/2011

 

Decizia nr. 87 din 26 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (1) teza referitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            228. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.356/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Neamţ, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Neamţ

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 24

din 3 februarie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Teodor Filipov Filev, Pavel Dimitrov Nikolov, Adina Raluca Pantea şi Gianina Gabriela Pantea în Dosarul nr. 10.026/111/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 567 D/2014,

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită,

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 dintr-o comparaţie între situaţia juridică a părţilor ale căror cauze penale erau în curs de soluţionare în apel la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală şi cea a persoanelor ale căror cauze se aflau în curs de judecată la instanţa de fond. Această comparaţie este apreciată ca subiectivă de către reprezentantul Ministerului Public, care arată că, dimpotrivă, textele criticate asigură un tratament juridic egal al celor două categorii de justiţiabili. Se susţine că persoanele ale căror cauze erau în curs de judecată în apel la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală au avut în faţa instanţei de fond posibilitatea să invoce nulităţi şi să obţină trimiterea dosarului înapoi la procuror pentru refacerea sau completarea urmăririi penale şi că asigurarea acestor drepturi procesuale şi în faza apelului ar fi de natură să le creeze acestora o situaţie juridică mai favorabilă decât cea a persoanelor ale căror cauze penale se aflau în curs de soluţionare la instanţa de fond, la data anterior menţionată. Se arată că, pentru aceste motive, dispoziţiile legale criticate au o justificare obiectivă şi rezonabilă, răspunzând cerinţelor criteriului proporţionalităţii. Se face trimitere, în acest sens, la Hotărârea din 16 aprilie 1996 a Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în Cauza Martelli împotriva Italiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 2 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 10.026/111/2011, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (2) şl art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Teodor Filipov Filev, Pavel Dimitrov Nikolov, Adina Raluca Pantea şi Gianina Gabriela Pantea într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe penale prin care autorii excepţiei au fost condamnaţi pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi de înşelăciune, prevăzute la art. 323 şi art. 214 din Codul penal din 1969.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 încalcă principiul egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, inculpaţii care au fost trimişi în judecată, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală din 1969, şi cu privire la care nu a fost depăşită faza procesuală a camerei preliminare la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, beneficiind de dreptul de a invoca nulităţi absolute şi nulităţi relative intervenite în cursul urmăririi penale, care pot conduce la restituirea cauzelor la parchet, în timp ce inculpaţii trimişi în judecată conform prevederilor aceluiaşi cod, dar ale căror cauze se aflau în faza apelului la data anterior arătată, sunt privaţi de beneficiile conferite de procedura în cameră preliminară şi nu mai pot invoca încălcările anterior menţionate, fiind ţinuţi de interdicţiile prevăzute de Codul de procedură penală. Se arată că, întrucât verificarea legalităţii administrării probelor se face numai de către judecătorul de cameră preliminară, se înfăptuieşte o justiţie inegală faţă de persoanele aflate în curs de judecată în faza apelului la momentul intrării în vigoare a Codului de procedură penală, în raport de cele aflate la acel moment în procedura de cameră preliminară, cu toate că aceste persoane au fost urmărite penal sub imperiul aceluiaşi cod.

6. Referitor la pretinsa încălcare prin dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 a prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, se subliniază că o componentă a garanţiilor unui proces echitabil este principiul egalităţii armelor, ce semnifică aplicarea unui tratament egal părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unei instanţe de judecată, fără ca una sa fie dezavantajată în raport cu cealaltă. Se susţine, totodată, că principiul contradictorialităţii, care este o altă componentă a dreptului la un proces echitabil, presupune, în esenţă, posibilitatea pentru părţile unui proces de a lua cunoştinţă de toate probele şi observaţiile prezentate judecătorului, de natură să îi influenţeze decizia, făcându-se trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.456 din 4 noiembrie 2011. Se arată că, în condiţiile în care etapa procedurii în cameră preliminară nu există în cazul inculpaţilor care erau judecaţi în apel la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, acestora le este încălcat dreptul de a formula cereri şi de a invoca excepţii referitoare la legalitatea actelor de urmărire penală, fapt ce arată caracterul inechitabil faţă de aceste persoane al procesului penal derulat.

7. Se susţine, de asemenea, că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 contravin normei constituţionale prevăzute la art. 24 alin. (1), referitor la dreptul la apărare, întrucât limitează dreptul la apărare al inculpaţilor trimişi în judecată sub imperiul Codului de procedură penală din 1969 şi judecaţi în faza procesuală a apelului la intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală, fără a le oferi remediile procesuale necesare sub aspectul posibilităţii invocării de încălcări ale dispoziţiilor legale săvârşite pe parcursul efectuării activităţii de urmărire penală.

8. Cu privire la pretinsa încălcare prin prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, se subliniază că restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi trebuie să aibă caracter excepţional şi temporar şi nu trebuie să afecteze substanţa respectivelor drepturi sau libertăţi. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, precum şi la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Se arată că în situaţia unor astfel de restrângeri se impune aplicarea de către legiuitor a principiului est modus în rebus, măsurile instituite trebuind să fie suficient de rezonabile pentru a nu pune în pericol însăşi existenţa dreptului.

9. Se subliniază faptul că principiul egalităţii în drepturi este reglementat la art. 14 din Convenţie şi în cuprinsul Protocolului nr. 12 la aceasta, la art. 20-21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, că dreptul la un proces echitabil se regăseşte la art. 6 din Convenţie şi la art. 47 din aceeaşi Cartă, că dreptul la apărare este prevăzut la art. 6 paragraful 3 din Convenţie şi art. 48 alin, (2) din Carta anterior invocată şi că România a ratificat actele europene arătate, condiţii în care încălcarea prin prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 a normelor de drept european la care autorii fac referire contravine dispoziţiilor art. 20 din Constituţie.

10. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, se arată că prin reglementarea situaţiilor tranzitorii generate de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, din perspectiva criticată, nu s-a asigurat proporţionalitatea între scopul urmărit, acela de accelerare a soluţionării cauzelor, şi nevoia de garantare a drepturilor fundamentale ale persoanelor cercetate penal. Se susţine, astfel, că prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 nu aşază pe poziţii de egalitate procesuală persoanele supuse instrucţiei penale în momentul intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală, în raport cu persoanele ale căror cauze vor începe să fie judecate sub imperiul noii reglementări, doar acestea din urmă având pe deplin garantate drepturile constituţionale în desfăşurarea anchetei penale. Se arată că şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 24alin. (1), art. 53 şi art. 124 alin. (2), argumentele invocate în susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 fiind aplicabile mutatis mutandis şi în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

11. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii nu înseamnă uniformitate şi că la situaţii juridice diferite nu poate fi aplicat decât un tratament diferit. Se mai susţine că introducerea în Codul de procedură penală a procedurii camerei preliminare are ca scop soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi evitarea dificultăţilor generate de formularea de cereri şi excepţii care tergiversau începerea cercetării judecătoreşti sau determinau restituirea cauzelor la procuror pentru refacerea urmăririi penale, uneori după perioade lungi de timp de la data sesizării instanţei. Este subliniat faptul că, spre deosebire de normele de drept penal material, normele procesual penale sunt de imediată aplicare, principiu recunoscut şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, se arată că prin Hotărârea din 22 mai 2012 pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prevederile art. 7 din Convenţie se aplică numai în cazul dispoziţiilor care definesc infracţiuni şi sancţiuni şi că, în privinţa normelor de procedură, se aplică principiului tempus regit actum. Totodată, se observă că principiul previzibilităţii nu se aplică normelor procesual penale. Se concluzionează că, având în vedere că inculpaţii se află în faza apelului, nu se poate susţine că acestora Ie-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare, cu atât mai mult cu cât ei au avut posibilitatea să invoce eventuale nulităţi în faţa primei instanţei, înaintea datei intrării în vigoare a Codului de procedură penală. Se susţine că faptul că în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, respectiv în primă instanţă după începerea cercetării judecătoreşti sau în apel, nu mai este posibilă restituirea cauzelor la procuror nu contravine principiului egalităţii.

12. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile de lege criticate îndeplinesc criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate, astfel încât inculpaţii faţă de care s-a pronunţat o decizie într-un proces penal, în faza apelului, să îşi poată conforma conduita la noile norme procedurale. Se susţine că, în acest caz, legiuitorul a ales ca aplicarea căilor de atac prevăzute de legea nouă să fie făcută în funcţie de un anume moment procesual, în speţă încheierea fazei procesuale a apelului prin pronunţarea unei decizii. Astfel, legea nouă urmează a se aplica tuturor persoanelor faţă de care au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti în faza apelului, înainte de intrarea în vigoare a legii procesual-penale noi. Criteriul ales este unul obiectiv şi rezonabil, constituind o garanţie în privinţa previzibilităţii normelor procedural penale, aplicabil în cazul proceselor penale pendinte. Persoanele aflate în situaţia descrisă în ipoteza normei au avut posibilitatea să îşi facă apărările atât cu ocazia judecăţii în primă instanţă, cât şi în calea ordinară de atac a apelului, astfel că nu se poate vorbi de o suprimare a dreptului la un recurs efectiv. Sub imperiul legii procesuale vechi, recursul constituia o cale ordinară de atac care putea fi exercitată doar pentru anumite cazuri prevăzute de lege, reprezentând un al treilea grad de jurisdicţie. Se arată că, prin urmare, textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei şi trebuie analizate în corelaţie cu prevederile procedurale referitoare la recursul în casaţie. Astfel, potrivit art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală, deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, pot fi atacate cu recurs în casaţie. În aceste condiţii, nu poate fi reţinută critica potrivit căreia inculpaţii aflaţi în situaţia descrisă în ipoteza normei nu ar putea beneficia de un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât este asigurat şi dreptul la două grade de jurisdicţie (judecata în primă instanţă şi judecata în apel) în materie penală, reglementat de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie.

14. Se susţine că, prin urmare, câtă vreme sunt respectate aceste limite, legiuitorul naţional poate introduce sau elimina, în funcţie de nevoile sociale care impun o anumită politică penală, gradele de jurisdicţie pe care le consideră necesare. Altfel spus, reglementările internaţionale nu impun un număr maxim al gradelor de jurisdicţie sau al căilor de atac, ci numai un număr minim, care este deplin respectat. Reglementarea unei singure căi ordinare de atac nu este de natură să îngrădească dreptul de acces liber la justiţie. Persoanele interesate se pot adresa atât primei instanţe, cât şi celei de apel, cu orice cerere procedurală prevăzută de lege. Se arată că, în acest sens, s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 724 din 5 iulie 2012.

15. Mai mult, se arată că reglementările criticate au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este consacrată prin prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129, potrivit cărora “Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar “Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, şi punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins:

- Art.  4 alin. (2): “Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile Codului de procedură penală.”

- Art. 10 alin. (1): “Apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală se soluţionează de către aceeaşi instanţă, potrivit dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel.”

19. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale Protocolului nr. 12 la aceasta şi ale art. 20-21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la egalitatea în faţa legii şi la interzicerea discriminării, art. 6 din Convenţie şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu privire la dreptul la un proces echitabil şi art. 48 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu privire la dreptul la apărare.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că reglementarea în Codul de procedură penală a procedurii camerei preliminare are ca scop soluţionarea cu celeritate a cauzelor penale, având în vedere că, potrivit Codului de procedură penală din 1969, începerea cercetării judecătoreşti era tergiversată de cererile şi excepţiile formulate de părţi, care aveau ca efect restituirea cauzelor la procuror, de multe ori, după perioade lungi de timp de la data sesizării instanţei. De aceea, art. 281 alin. (4) lit. a) şi art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală prevăd că nulitatea absolută reglementată la art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) şi cea relativă prevăzută la art. 282 alin. (1) vizând încălcări ale drepturilor părţilor în faza de urmărire penală pot fi invocate până la încheierea procedurii de cameră preliminară.

21. Potrivit noii reglementări, apelul este singura cale de atac integral devolutivă împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, fiind reglementată la art. 408-425 din Codul de procedură penală. Hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă de la data pronunţării acesteia atunci când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în fata instanţei de apel, conform art. 552 alin. (1) din Codul de procedură penală, aceasta fiind totodată executorie, potrivit art. 550 alin. (1) din acelaşi cod. De asemenea, potrivit Codului de procedură penală în vigoare, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casaţie, fiind reglementat la art. 433-451 şi putând fi exercitat numai pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de lege. Efectul devolutiv al recursului şi limitele sale sunt prevăzute la art. 442 din Codul de procedură penală. Totodată, recursul în casaţie nu este, de drept, suspensiv de executare, conform art. 441 din Codul de procedură penală.

22. Spre deosebire de actuala reglementare, potrivit art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1969, nulitatea relativă a actului putea interveni numai dacă încălcările dispoziţiilor legale erau invocate în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea lipsea la efectuarea actului, iar instanţa lua în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului era necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. De asemenea, apelul şi recursul, reglementate la art. 361-385 şi, respectiv, la art. 3851-38519 din acest cod, erau căi ordinare de atac. Cu apel puteau fi atacate toate sentinţele, cu excepţia celor prevăzute la art. 361 alin. 1 lit. a)-f) din Codul de procedură penală din 1969, şi anume: a) sentinţele pronunţate de judecătorii, b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare, c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, e) sentinţele de dezînvestire şi f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, precum şi cele privind reabilitarea. Acestea, cu excepţia celei prevăzute la art. 361 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală din 1969, puteau fi atacate cu recurs, conform art. 3851 alin. 1 din acelaşi cod.

23. Situaţia tranzitorie a recursurilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a noului Codul de procedură penală a fost reglementată prin art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013.

24. Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că normele procesual penale sunt guvernate de principiul aplicării imediate, acestea vizând atât cauzele în curs de urmărire penală, cât şi cele aflate în etapa judecăţii. De altfel, acest aspect a fost statuat şi de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragraful 110, prin care instanţa europeană a arătat că dispoziţiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt aplicabile doar în privinţa normelor penale de incriminare şi a celor care prevăd pedepse, în domeniul procesual fiind aplicabil principiul tempus regit actum.

25. Curtea a reţinut că, în materie penală, în exercitarea legitimării sale constituţionale de a adopta norme de procedură, conferită de art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul a înţeles să reconfigureze modalitatea de reglementare a exercitării căilor de atac, instituind doar posibilitatea atacării cu apel a hotărârii primei instanţe. Totodată, legiuitorul, prin dispoziţiile de lege tranzitorii, a prevăzut aplicarea acestei noi viziuni şi asupra proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală aflate în faza judecăţii în primă instanţă sau în apel. În această împrejurare, Curtea a observat că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la “condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca, de altfel, şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea “sunt prevăzute numai de lege” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004).

26. Având în vedere diferenţele de reglementare anterior arătate, faptul că normele procesual penale sunt de imediată aplicare, precum şi necesitatea asigurării continuităţii în aplicarea normelor procesual penale prevăzute în cele două coduri succesive, a fost adoptată Legea nr. 255/2013, care, printre alte norme tranzitorii, conţine şi dispoziţiile criticate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate.

27. Curtea constată că aplicarea în cadrul proceselor în curs a normei procesuale criticate reprezintă o concretizare a principiului aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia legea nouă se aplică de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi.

28. De asemenea, pentru argumentele anterior invocate, Curtea reţine că aplicarea textelor criticate proceselor aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală nu este de natură a crea discriminare între persoanele care cad sub incidenţa art. 6 din Legea nr. 255/2013, ale căror cauze sunt în curs de judecată în primă instanţă, în care la data anterior arătată nu începuse cercetarea judecătorească, persoane care pot formula excepţii şi invoca nulităţi referitoare la actele de urmărire penală, până la încheierea procedurii de judecată în camera preliminară, pe de o parte, şi persoanele ale căror cauze se aflau în faza apelului la acea dată şi care nu se pot prevala de aceste drepturi procesuale, pe de alta parte. Curtea constată ca ipotezele procesuale în care aceste părţi se află sunt diferite, în sensul că, prin acceptarea principiului aplicării imediate a legii procesual penale, remediile juridice de care persoanele aflate în diverse stadii procesuale beneficiază nu pot fi decât diferite. O atare abordare nu poate fi contrară art. 16 din Constituţie, din moment ce mecanismele procedurale puse la dispoziţia părţilor sunt capabile să surmonteze problemele de fapt şi de drept cu care acestea se confruntă. În acest sens, Curtea are în vedere faptul că, în privinţa persoanelor ale căror cauze erau în faza apelului la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, posibilitatea de a invoca şi solicita constatarea nulităţii a subzistat în condiţiile art. 197 din Codul de procedură penală din 1969, această posibilitate putând fi exercitată în orice fază a procesului penal. Faptul că legiuitorul, începând cu data de 1 februarie 2014, a eliminat această posibilitate în cauzele aflate în apel nu echivalează cu crearea unei situaţii juridice mai grele acestor persoane în raport cu cele care nu au depăşit procedura de cameră preliminară, Din contră, legiuitorul a optat pentru o egalizare a situaţiilor celor două categorii de persoane, punând capăt posibilităţii instanţei sau părţilor de a invoca nulităţi, în condiţiile art. 197 din Codul de procedură penală din 1969, în cauzele pendinte la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală actual. Aşadar, legiuitorul a recurs la stabilirea unui moment procesual fix, determinat până la care nulităţile pot fi invocate de părţi sau din oficiu. Pentru atingerea acestui scop legitim, soluţia legislativă prevăzută prin textul criticat prevede o măsură adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între interesul colectiv şi cel individual, subiectiv. În lipsa unei asemenea norme tranzitorii, s-ar fi ajuns ca prin supravieţuirea legii vechi de procedură penală, cauzelor aflate în apel pe rolul instanţelor de judecată la 1 februarie 2014 să li se aplice art. 197 din Codul de procedură penală din 1969, situaţie ce ar fi creat, ea însăşi, un privilegiu în favoarea părţilor implicate în aceste cauze, faţă de persoanele ale căror cauze nu au depăşit faza camerei preliminare, conform Codului de procedură penală în vigoare, care pot invoca nulităţile actelor şi lucrărilor efectuate doar până la sfârşitul acestei faze.

29. Prin urmare, prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prevederilor art. 14 din Convenţie, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi art. 20-21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitoare la egalitatea în faţa legii şi la nediscriminare.

30. Referitor la pretinsa încălcare prin textele criticate a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, având în vedere cele arătate la paragrafele 20-22, Curtea constată că părţile ale căror cauze erau în curs de judecată în apel la data intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală au avut posibilitatea să invoce excepţii referitoare la efectuarea actelor de urmărire penală, respectiv să invoce nulităţi, în faţa primei instanţe, înaintea datei intrării în vigoare a codului anterior referit.

31. De altfel, Curtea reţine că dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie obligă la asigurarea dubiului grad de jurisdicţie în materie penală, standard ce nu este afectat prin normele tranzitorii supuse controlului de constituţionalitate.

32. Pentru aceste motive, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, reglementate la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, la art. 6 din Convenţie şi la art. 48 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

33. Pentru aceleaşi considerente, arătate la paragrafele 20-25, Curtea nu poate reţine încălcarea prin textele criticate a dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie.

34. Având în vedere că prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 nu sunt de natură a aduce atingere drepturilor fundamentale prevăzute la art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, Curtea nu poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală.

35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Teodor Filipov Filev, Pavel Dimitrov Nikolov, Adina Raluca Pantea şi Gianina Gabriela Pantea în Dosarul nr. 10.026/111/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale În raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 februarie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 66

din 26 februarie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi a celor ale pct. 2 subpct. 2.3 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi ale anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 44/32/2014 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 486D/2G14.

2. Dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 18 decembrie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 56 alin. (2) teza a două din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012, a amânat pronunţarea pentru data de 15 ianuarie 2015, dată la care, pentru acelaşi motiv, a amânat pronunţarea la data de 3 februarie 2015. În vederea lămuririi problemelor ridicate, au fost solicitate, în temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992, comunicarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi de către Departamentul pentru Lupta Antifraudă-DLAF a unor puncte de vedere cu privire la aplicarea în practică a dispoziţiilor art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. S-a solicitat, de asemenea, Curţilor de Apel şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie jurisprudenţa acestora cu privire la modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi legale. La data de 3 februarie 2015, Curtea, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 26 februarie 2015, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992.

3. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că achiesează la concluziile formulate la termenul din data de 18 decembrie 2014, în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei, adăugând că prin textele de lege criticate legiuitorul a urmărit limitarea în timp a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 în raport cu două criterii: pe de-o parte, intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, iar, pe de altă parte, momentul desfăşurării activităţii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 8 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 44/32/2014, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi ale anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. Excepţia a fost ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii în contencios administrativ prin care Unitatea Administrativ - Teritorială Judeţul Neamţ a solicitat anularea unei decizii şi a unei note de neconformitate emise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, notă prin care s-a aplicat sancţiunea prevăzută la pct. 2 subpct. 2.3 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2014, pentru o neregulă comisă înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 66/2011.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că materia controlului utilizării fondurilor europene a fost reglementată succesiv prin două acte normative, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. Noţiunea de neregulă este definită de art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 şi de art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. Între cele două definiţii sunt deosebiri esenţiale de conţinut. Sub imperiul Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 era necesar să se fi produs un prejudiciu, pe când prin art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 este reglementat prejudiciul nu doar ca un fapt cert şi determinabil, ci şi ca potenţialitate. Deşi reglementarea prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 este mai clară, discutabilă este aplicarea acestei ordonanţe unor abateri săvârşite anterior intrării sale în vigoare.

7. Dispoziţiile cu caracter tranzitoriu se regăsesc în art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. În aparenţă, din acest text ar rezulta că este vorba doar de procedura de aplicare a controalelor, însă, la o examinare mai atentă, se constată că textul se referă şi la stabilirea creanţelor bugetare, care, în materia nerespectării normelor privind achiziţiile publice, se concretizează prin aplicarea de corecţii financiare. Or, în măsura în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 se aplică unor abateri constatate în legătură cu contractele de achiziţie publică încheiate anterior intrării sale în vigoare, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, precum şi ale anexei la ordonanţă sunt neconstituţionale în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţie.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată, în esenţă, că definirea noţiunii de neregulă şi stabilirea corecţiilor financiare aplicabile în cazul nerespectării normelor privind achiziţiile publice erau, anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, reglementate prin intermediul Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003. Din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 rezulta că activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare desfăşurate după intrarea în vigoare a ordonanţei se finalizează şi se valorifică cu aplicarea acestui act normativ.

10. Constatându-se că aplicarea în timp a Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 a generat stabilirea unor debite excesive în sarcina beneficiarilor fondurilor europene, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 a consacrat în art. 2 alin. (1) lit. n) principiul proporţionalităţii, care s-a materializat în anexa la ordonanţa de urgenţă.

11. Din analiza comparativă a dispoziţiilor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 şi a celor cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 se constată că prevederile de natură fiscală ale celor două ordonanţe reglementează în mod evident situaţii juridice obiective, aşa încât aplicarea unor corecţii Fiscale mai favorabile reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 unor situaţii juridice obiective (nereguli) consemnate sub imperiul Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 nu aduce atingere principiului neretroactivităţii legii.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Potrivit prevederilor art. 76 din Legea nr. 47/1992 au fost solicitate puncte de vedere de la Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi de la Departamentul pentru Lupta Antifraudă - DLAF. A fost solicitată, de asemenea, jurisprudenţă relevantă de la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

14. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a transmis punctul său de vedere înregistrat la Registratura jurisdicţională a Curţii Constituţionale cu nr. 487 din 27 ianuarie 2015, la care a anexat în copie observaţiile scrise transmise de Comisia Europeană în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/2014 Judeţul Neamţ şi alţii şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal nr. 3.017 din 25 iunie 2014, nr. 5.323 din 21 mai 2013, nr. 2.757 din 11 iunie 2014 şi nr. 5.322 din 21 mai 2013. În punctul de vedere transmis, a arătat, în esenţă, că din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 rezultă că activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare desfăşurate după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor acestui act normativ. Din analiza comparativă a dispoziţiilor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 se constată că prevederile de natură fiscală ale celor două ordonanţe reglementează în mod evident situaţii juridice obiective astfel încât aplicarea unor corecţii fiscale mai favorabile reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 unor situaţii juridice obiective - nereguli - consemnate sub imperiul Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 nu încalcă principiul neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală. Aceleaşi argumente sunt reţinute şi de Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Sentinţa nr. 105 din 19 martie 2012 şi de Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Sentinţa nr. 100/F-cont din 3 aprilie 2013.

15. Departamentul pentru Lupta Antifraudă - DLAF a transmis punctul său de vedere, înregistrat la Registratura jurisdicţională a Curţii Constituţionale sub nr. 505 din 28 ianuarie 2015, în care a arătat, în esenţă, că neregulile săvârşite înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârşirii lor. Aşadar, autorităţile de gestionare a fondurilor europene, în activitatea de constatare a creanţei bugetare, trebuie să aplice legea în vigoare la momentul desfăşurării activităţii de constatare şi, ulterior, să identifice şi să aplice legea în vigoare la momentul săvârşirii neregulii, pentru încadrarea juridică a acestora, dar şi pentru constatarea efectelor juridice pe care le produc. Aşa fiind, se apreciază că neregulile săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 nu pot atrage corecţii financiare în temeiul acestui act normativ dacă activitatea de control are loc după intrarea acestuia în vigoare, aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, deoarece s-ar încălca atât principiile de aplicare a legii în timp, cât şi cele de predictibilitate şi de securitate juridică a normei civile.

16. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în hotărârile comunicate la dosar, reţin că atât calificarea neregulii săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, cât şi corecţiile financiare dispuse, în cazul în care activitatea de control se desfăşoară după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, se fac potrivit acestui act normativ, printr-o interpretare per a contrario a prevederilor art. 66 din ordonanţa de urgenţă.

17. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin deciziile nr. 5.322 şi nr. 5.323 din 21 mai 2013 şi Decizia nr. 2.757 din 11 iunie 2014, reţine că interpretarea normei tranzitorii cuprinse în art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, conform argumentaţiei per a contrario conduce la concluzia potrivit căreia, În situaţia în care activităţile de constatare şi de stabilire a neregulilor se desfăşoară la o dată ulterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, concluziile acestora se vor finaliza şi valorifica cu aplicarea prevederilor acestui act normativ. Aplicarea prevederilor noului act normativ a fost realizată în virtutea normei tranzitorii sus-arătate, astfel că nu se poate aprecia că a fost încălcat principiul ne retroactivităţi i legii civile, de natură a atrage nulitatea actului de constatare, ci, dimpotrivă, stabilirea unor posibile nereguli s-a realizat în mod just prin raportare la legislaţia în vigoare la momentul verificării conform art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. În plus, în Decizia nr. 2.757 din 11 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal reţine că “atâta vreme cât prevederile art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 se bucură de prezumţia de constituţionalitate de care se bucură orice act legislativ, dispoziţiile acestei ordonanţe rămân pe deplin aplicabile.”

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale autorităţilor şi jurisprudenţa în materie comunicate la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut de către instanţa de judecată în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) şi ale anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora,

20. În realitate, din motivarea excepţiei ridicate din oficiu de către instanţa de judecată, precum şi din circumstanţele cauzei, Curtea observă că obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi ale art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011, precum şi cele ale pct. 2 subpct. 2.3 din anexa (a Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 intitulată “Corecţiile/Reducerile financiare aplicabile cheltuielilor aferente proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora în caz de nerespectare a reglementărilor privind achiziţiile, cu excepţia achiziţiilor derulate de beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013”, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 28 iunie 2014.

21. Ulterior datei sesizării Curţii Constituţionale, în temeiul art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2014, anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 a fost modificată şi înlocuită cu anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2014. Sancţiunea aplicată în cauză a avut însă ca temei prevederile pct. 2 subpct. 2.3 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2014, astfel încât, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra lor. În aceste condiţii, textele de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011: (1) în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit”;

- Art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011: “Activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare.”;

- Pct. 2 subpct. 2.3 din anexa la ordonanţa de urgenţă:

 

“Nr. crt.

Abaterea constatată

Descrierea abaterii constatate

Corecţie/Reducere

2.3

Aplicarea unor criterii de calificare şi selecţie şi/sau a unor criterii de atribuire (factori de evaluare) nelegale

Aplicarea unor criterii de calificare şi selecţie sau a unor factori de evaluare care împiedică anumiţi ofertanţi potenţiali să participe la procedura de atribuire din cauza restricţiilor stabilite în documentaţia de atribuire (de exemplu, obligaţia de a avea deja o reprezentanţă în ţară sau în regiune ori stabilirea unor standarde tehnice prea specifice care favorizează un singur operator)

10% din valoarea contractului în cauză.

Rata reducerii/ corecţiei poate fi diminuată la 5%, în funcţie de gravitate.”

 

22. Instanţa de judecată care a ridicat excepţia apreciază Că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) potrivit cărora “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”.

23. Din analiza dosarului în care a fost invocată excepţia, Curtea observă că Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Neamţ are calitatea de beneficiar al Contractului de finanţare nr. 1.091/30 noiembrie 2010, cod SMIS 3556, din cadrul Programului operaţional regional 2007-2013 pentru proiectul “Reabilitarea, extinderea şi modernizarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Roman”. În executarea acestui contract s-a iniţiat procedura de achiziţie publică pentru atribuirea unui contract de servicii de audit. La data de 1 iunie 2011 s-a publicat invitaţia de participare în sistemul electronic de achiziţii publice - SEAP. La acest moment, reţinut ulterior În Nota de neconformitate nr. 23.875/22 aprilie 2013 ca fiind momentul săvârşirii neregulii, erau în vigoare prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 a intrat în vigoare ulterior, la data de 30 iunie 2011. La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a verificării cererii de rambursare nr. 9, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 a identificat două nereguli, respectiv restricţionarea accesului operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului, precum şi introducerea în Fişa de date a achiziţiei a unei solicitări care nu avea relevanţă în raport cu obiectul contractului, ceea ce a dus la încălcarea prevederilor art. 178 alin. (2) şi art. 179 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 418 din 15 mai 2006, precum şi a prevederilor art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006. Neregulile au fost constatate ca urmare a verificării procedurii de achiziţie publică anterior menţionată şi au fost consemnate în Nota de neconformitate nr. 23.875/ 22 aprilie 2013 prin care s-a aplicat şi corecţia financiară reglementată la pct. 2 subpct. 2.3 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în temeiul art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. Nota de neconformitate a fost contestată pe cale administrativă la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care prin Decizia nr. 279/18 noiembrie 2013 a respins contestaţia. În consecinţă, Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Neamţ s-a adresat instanţei de contencios administrativ solicitând anularea Deciziei şi Notei de neconformitate. În acest cadru procesual, instanţa de judecată a ridicat din oficiu prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că materia prevenirii, constatării şi sancţionării neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene a fost reglementată prin două acte normative succesive, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. Definiţia neregulii, la data săvârşirii acesteia în prezenta cauză, era cuprinsă în art. 2 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003, modificat prin art. i pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 20/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 20 august 2008, potrivit căruia “a) neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită”. În prezent, definiţia neregulii este cuprinsă în art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, potrivit căruia “neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit,” Curtea observă că definiţia neregulii cuprinsă în art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 66/2011 este o preluare a prevederilor art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 312 din 23 decembrie 1995, potrivit cărora “Constituie abatere orice Încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate”, precum şi a celor ale art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilirea unor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene seria L nr. 210 din 31 iulie 2006, potrivit cărora “«neregularitate» înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general”. Potrivit observaţiilor scrise transmise de Comisia Europeană în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14 Judeţul Neamţ şi alţii, comunicate la dosarul Curţii Constituţionale de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în anexă la punctul său de vedere (paragraful 14), o acţiune sau inacţiune poate fi calificată drept “neregulă” dacă sunt reunite trei condiţii: (1) să se fi încălcat o normă din dreptul Uniunii, (2) să fie cauzată de un operator economic şi (3) să aibă, sau să poată avea, ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europe. Cu privire la “dreptul Uniunii”, Comisia arată că prevederile de drept naţional care sunt menite să pună în aplicare legislaţia Uniunii, inclusiv cele referitoare la procedura de achiziţii publice, incidente în prezenta cauză, trebuie să fie considerate ca intrând sub incidenţa art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95. Din compararea celor două definiţii, pe de-o parte cea cuprinsă în Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003, pe de altă parte cea cuprinsă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, Curtea observă că acestea nu au un conţinut identic, elementul cel mai important de diferenţiere constituindu-l potenţialitatea prejudiciului, care este reglementată numai în art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.

25. Curtea observă că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. o) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aplicarea de corecţii financiare semnifică măsurile administrative luate de autorităţile competente, în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă, care constau în excluderea de la finanţarea din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă, în speţă constând într-o reducere procentuală din suma solicitată la plată. Aceste prevederi preiau conţinutul normativ al art. 98 alin. (2) teza a două din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 potrivit căruia “Corecţiile la care procedează statele membre constau în anularea totală sau parţială a participării publice pentru programul operaţional.” în plus, analizând comparativ dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95, Curtea constată că noţiunea de “corecţii Financiare” are semnificaţia de măsură administrativă, iar nu de sancţiune administrativă. În acest sens sunt şi observaţiile scrise transmise de Comisia Europeană în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14 Judeţul Neamţ şi alţii.

26. Având în vedere cele expuse la paragraful anterior, Curtea observă că un alt element de diferenţiere între actele normative comparate îl constituie modul de reglementare a corecţiilor/reducerilor financiare aplicabile cheltuielilor aferente proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora în caz de nerespectare a reglementărilor privind achiziţiile. Astfel, art. 6 alin. (1), coroborat cu art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, reglementează obligaţia autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene de a exclude integral sau parţial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate şi declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respecta condiţiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare, în situaţia în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existenţa unor astfel de cheltuieli, cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia. În acest sens se reglementează prin anexa la ordonanţa de urgenţă, în forma în vigoare la data întocmirii Notei de neconformitate în prezenta cauză, abaterea constatată, descrierea abaterii constatate şi corecţia/reducerea procentuală. Or, în conţinutul normativ al Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 reglementarea principiului proporţionalităţii nu se regăseşte, astfel încât corecţiile/ reducerile se puteau face cu privire la întreaga sumă solicitată la rambursare. În concluzie, Curtea constată că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 sunt mai severe în sensul că reglementează şi cu privire la potenţialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, în schimb, sub aspectul corecţiilor/reducerilor în cazul constatării neregulilor, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 sunt însă mai favorabile decât cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003, stabilind în anexa la ordonanţa de urgenţă corecţii/reduceri procentuale, potrivit principiului proporţionalităţii.

27. Din analiza efectuată, Curtea reţine că fapta pentru care sunt aplicate corecţii financiare este definită ca “neregulă” atât în legislaţia naţională, cât şi în aceea a Uniunii Europene, având un conţinut caracteristic, ce nu poate fi subsumat unei fapte penale sau contravenţionale, iar corecţiile financiare, constând în speţă în reduceri procentuale, reprezintă măsuri administrative, fără a avea caracterul unor sancţiuni penale sau contravenţionale.

28. Având în vedere cele constatate la paragraful anterior, Curtea observă că nici prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 şi nici cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în ansamblul lor, nu se subsumează noţiunii de “lege penală sau contravenţională”, pentru ca Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 să constituie, eventual, o excepţie de la aplicarea principiului neretroactivităţii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel, potrivit art. 141 din Codul penal din 1968 ori art. 173 din Codul penal, precum şi celor reţinute prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 (paragraful 47), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2011, în sensul că “art. 1 alin. (1) din Codul penal stabileşte că legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni, motiv pentru care în absenţa unei incriminări nu se poate vorbi de o lege penală”, Curtea observă că nici în conţinutul normativ al Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 şi nici în cel al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 nu sunt incriminate fapte care constituie infracţiuni. Observând prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 8 şi 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, Curtea constată că în cazul existenţei unor indicii de fraudă, definite ca infracţiuni săvârşite în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, incriminate de Codul penal sau legi speciale, structurile de control au obligaţia să sesizeze Departamentul pentru Lupta Antifraudă - DLAF şi organele de urmărire penală. De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 şi 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală, iar actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea, sancţiune care poate fi principală: avertismentul, amenda contravenţională şi obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ori complementară, cum ar fi, de exemplu, suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi, închiderea unităţii, blocarea contului bancar. Observând cele reţinute la paragraful 25 din prezenta decizie, precum şi din examinarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, Curtea constată că aceste acte normative nu reglementează în domeniul contravenţional.

29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, Curtea constată că legiuitorul a optat pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 numai pentru activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 .Acest text permite interpretarea per a contrario potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 se aplică pentru activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care nu sunt în desfăşurare la data intrării acesteia în vigoare, chiar dacă acestea au fost săvârşite sub imperiul Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003.

30. Curtea constată că definiţia activităţilor la care face referire art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 este reglementată potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. Astfel, activitatea de constatare a neregulilor reprezintă activitatea de control/investigare desfăşurată de autorităţile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, în vederea stabilirii existenţei unei nereguli, iar activitatea de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din nereguli reprezintă activitatea prin care se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată rezultată din neregula constatată, prin emiterea unui titlu de creanţă. Analizând definiţiile acestor activităţi corelate cu celelalte prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 prin care acestea sunt concretizate, Curtea observă că activităţile anterior menţionate presupun atât aplicarea normelor de procedură, cât şi a normelor de drept substanţial din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 cu privire la calificarea unei fapte ca fiind neregulă/abatere şi aplicarea de corecţii financiare. Curtea observă că dreptul de a stabili creanţa bugetară, potrivit art. 45 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare.

31. Curtea observă că dispoziţiile art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 sunt norme tranzitorii, care, potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, reglementează “măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ”. În continuare, art. 54 alin. (2) din aceeaşi lege prevede că dispoziţiile tranzitorii “trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia (...)”. Legiuitorul, configurând dispoziţiile tranzitorii ale art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, a ales drept criteriu pentru rezolvarea situaţiilor tranzitorii existenţa în curs de desfăşurare a unor activităţi de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, în sensul că pentru aprecierea legalităţii raporturilor juridice născute în perioada de activitate a Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 se aplică această ordonanţă numai dacă activităţile menţionate sunt în curs desfăşurare. În schimb, dacă aceste activităţi nu sunt în curs de desfăşurare, aprecierea legalităţii raporturilor juridice născute în perioada de activitate a Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 se realizează prin prisma noilor prevederi. Or, cele două acte normative cuprind, în privinţa activităţilor de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, reguli de drept substanţiale specifice aşa cum s-a arătat la paragrafele 29 şi 30 din prezenta decizie, astfel încât, optând pentru un asemenea criteriu, legiuitorul a încălcat principiul neretroactivităţii legii, întrucât raportul juridic nu mai este guvernat de legea în vigoare la data naşterii sale, ci de o lege ulterioară, străină acestuia. Or, este de principiu că o situaţie juridică definitiv consolidată sub imperiul unei legi substanţiale nu poate fi guvernată de o lege ulterioară decât cu încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie.

32. Curtea reţine că textul de lege criticat aduce atingere principiului neretroactivităţii, deoarece permite aplicarea normelor de drept substanţial din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 cu privire la nereguli săvârşite în intervalul temporal în care era în vigoare Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003, legiuitorul reglementând un criteriu greşit pentru determinarea aplicabilităţii noilor norme de drept substanţial, respectiv existenţa sau nu a unor activităţi de control în desfăşurare la momentul intrării în vigoare a noii legi, fără a se raporta la legea în vigoare la momentul naşterii raportului juridic. Rezultă aşadar că raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data naşterii sale, schimbarea ulterioară a condiţiilor legale neavând nicio influenţă asupra legalităţii acestuia. În consecinţă, Curtea constată că art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 este neconstituţional, fiind contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie.

33. Curtea constată că, urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, aşadar fără a se putea combina dispoziţiile de drept substanţial din Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

34. În fine, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 şi cele ale pct. 2 subpct. 2.3 din anexa la ordonanţa de urgenţă, Curtea observă că primul reglementează cu privire la definiţia neregulii, iar celălalt cu privire la un anumit tip de abateri, descrierea acestora şi corecţia/reducerea aplicată. Critica formulată de instanţa de judecată nu priveşte însă conţinutul lor normativ, ci modul în care, în temeiul art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, au fost aplicate de către organul de control unor abateri săvârşite sub imperiul altui act normativ. Asemenea critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin, (3) din Legea nr. 47/1992, “se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată”, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 alin, (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 şi cele ale pct. 2 subpct. 2.3 din anexa la ordonanţa de urgenţă va fi respinsă ca inadmisibilă.

35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 44/32/2014 al acestei instanţe şi constată că prevederile art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora sunt neconstituţionale.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi a celor ale pct. 2 subpct. 2.3 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale, excepţie ridicată din oficiu în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 februarie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 87

din 26 februarie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (1) teza referitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin În administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Costin-Marian Nicolescu în Dosarul nr. 3.722/232/2013 al Judecătoriei Găeşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.039D/2014.

2. La apelul nominal, lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 755 din 16 decembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 23 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.722/232/2013, Judecătoria Găeşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Costin-Marian Nicolescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare a unui teren agricol situat în extravilan.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, potrivit normei tranzitorii cuprinse în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, dispoziţiile acestui act normativ nu se aplică antecontractelor care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acestei legi. Rezultă, din interpretarea per a contrario, că Legea nr. 17/2014 este aplicabilă antecontractelor încheiate anterior sub forma înscrisului sub semnătură privată, ceea ce echivalează, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, cu aplicarea retroactivă a acesteia. În acest sens, se mai arată că principiul neretroactivităţii civile este esenţial pentru protecţia drepturilor cetăţenilor, iar legiuitorul nu poate pretinde acestora respectarea prevederilor unei legi viitoare, care nu era în vigoare, în speţă, la data încheierii antecontractului,

6. Se mai susţine că textul de lege criticat instituie o discriminare evidentă între subiecţii de drept care au încheiat antecontracte de vânzare autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, cărora nu le sunt aplicabile prevederile acestui act normativ, pe de o parte, şi aceia care au încheiat antecontracte de vânzare fie sub forma unui înscris sub semnătură privată, fie sub forma unui înscris atestat de către un avocat în baza legii privind organizarea profesiei, care trebuie să se supună legii noi, la data încheierii contractului de vânzare.

7. Judecătoria Găeşti îşi exprimă opinia în sensul că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Se apreciază că textul de lege criticat consacră principiul aplicării pentru viitor a legii noi şi corelativul neaplicării retroactive a acestuia, în acest sens, se arată că opţiunea legiuitorului de a exclude de la aplicarea formalităţilor impuse de Legea nr. 17/2014 antecontractele încheiate anterior, în formă autentică, are în vedere prezumţia de autenticitate şi validitate de care se bucură înscrisul autentic, inclusiv în ceea ce priveşte data certă, fiind în acest mod exclusă posibilitatea antedatării antecontractelor încheiate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, în scopul eludării aplicării acestui din urmă act normativ.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

9. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că legiuitorul a ales ca noile reglementări să nu se aplice în materia vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, antecontractelor şi pactelor de opţiune care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ. În fapt, în concordanţă cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, s-a optat pentru recunoaşterea doar a efectelor juridice a acestor înscrisuri autentice, care beneficiază de o prezumţie de autenticitate şi valabilitate. Pe de altă parte, se arată în punctul de vedere exprimat de către Avocatul Poporului, din modul în care este formulată motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume printr-o interpretare per a contrario, bazată pe regulile logicii formale, rezultă că motivarea excepţiei pune în discuţie probleme legate de modalitatea de interpretare şi aplicare a normelor criticate, raportate la o situaţie de fapt concretă. Or, astfel de aspecte excedează competenţei Curţii Constituţionale. Mai mult, prevederile legale criticate sunt norme tranzitorii, a căror menire este tocmai aceea de a cuprinde măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi reprezintă prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014. Analizând motivarea excepţiei de neconstitu­ţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia face referire în mod expres la situaţia antecontractelor, iar nu la cea a pactelor de opţiune, astfel încât Curtea urmează a se pronunţa asupra prevederilor art. 20 alin. (1) teza referitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014, potrivit căruia: “(1) Prevederile prezentei legi nu se aplică antecontractelor (...) care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia.”

13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivităţii legii civile şi art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii în faţa legii.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi cu o motivare identică celei invocate în prezenta cauză. Prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate, statuând, în esenţă, că persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare în formă autentică, pe de o parte, şi persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare fie sub forma unui înscris sub semnătură privată, fie sub forma unui înscris atestat de către un avocat, pe de altă parte, având ca obiect terenuri agricole situate în extravilan, se află în aceeaşi situaţie juridică, întrucât natura juridică a actului - antecontract de vânzare, efectele produse de acesta - obligaţia de a încheia în viitor contactul de vânzare, precum şi momentul încheierii antecontractelor - anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, sunt identice. Singura diferenţă ce poate fi reţinută între aceste două categorii de persoane se referă la forma încheierii antecontractului, aspect care nu este de natură a crea situaţii juridice diferite pentru părţile acestor două tipuri de antecontract având în vedere faptul că, indiferent de forma acestuia, efectele produse sunt aceleaşi. Astfel, atât antecontractul încheiat în formă autentică, cât şi cel neautentificat nu realizau însuşi transferul dreptului de proprietate, generând doar obligaţia părţilor de a încheia în viitor contractul de vânzare.

15. Reţinând că efectele generate de cele două tipuri de antecontracte, constând în obligaţia de a încheia în viitor contractul de vânzare, trebuie să fie guvernate de acelaşi act normativ, reprezentat de legea în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, şi anume Legea nr. 17/2014, Curtea a constatat că valorizarea diferenţiată a antecontractelor de vânzare, în funcţie de criteriul formei încheierii actului, are drept consecinţă consacrarea unui tratament juridic diferit între persoane care au încheiat antecontracte de vânzare având ca obiect terenuri agricole situate în extravilan. Mai mult, însuşi criteriul care a stat la baza aplicării unui tratament juridic diferenţiat, respectiv forma încheierii antecontractului, este unul subiectiv şi aleatoriu, şi care conferă beneficiarului său un veritabil privilegiu în valorificarea dreptului său de creanţă. Aşadar, Curtea nu a reţinut nicio raţiune obiectivă şi rezonabilă în sensul opţiunii legislative analizate (diferenţierea act autentic - act sub semnătură privată), opţiune care nu înlătură nicio inegalitate de fapt sau de drept, şi a constatat că acest lucru echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferenţiat sub forma unui privilegiu în favoarea persoanelor care au încheiat un antecontract autentic. În consecinţă. Curtea a reţinut că acordarea unei poziţii privilegiate dreptului de creanţă al persoanelor care au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare autentic contravine art. 16 alin. (1) în componenta sa referitoare la interzicerea privilegiilor raportat la art. 44 alin. (2) din Constituţie, teza referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată.

16. Având în vedere faptul că Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014 a fost pronunţată la un moment ulterior sesizării Curţii Constituţionale în prezenta cauză, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă.

17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) teza referitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Costin-Marian Nicolescu în Dosarul nr. 3.722/232/2013 al Judecătoriei Găeşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Găeşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 26 februarie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.356/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Neamţ, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Neamţ

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 1.356/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Neamţ, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Neamţ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 şi 628 bis din 23 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La anexa nr. 10 “Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Bicazu Ardelean”, secţiunea I “Bunuri imobile” se modifică după cum urmează:

a) la poziţia nr. 2, coloana 1 va avea următorul cuprins: “1.6.2.”, coloana 2 va avea următorul cuprins: “Clădire lângă Primărie folosită ca Grădiniţa Bicazu Ardelean”, coloana 3 va avea următorul cuprins: “Sat Bicazu Ardelean, P + 1e + m, Se = 145 mp, Sd = 435 mp, Teren curţi = 360 mp”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: “261.000 lei, 8.432 lei”;

- la poziţia nr. 14, coloana 2 va avea următorul cuprins: “Şcoala Gimnazială nr. 1 Bicazu Ardelean”, coloana 3 va avea următorul cuprins: “Sat Bicazu Ardelean, P + 1, Se = 719 mp, Sd = 1.413 mp, Teren curţi = 5.396 mp, Teren pădure cu tufărişuri şi mărăcinişuri = 5.707 mp”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: “811.500 lei, 202.300 lei, 64.800 lei”;

- la poziţia nr. 15, coloana 2 va avea următorul cuprins: “Teren aferent fostei şcoli şi grădiniţă primară Ţepeşeni”, coloana 3 va avea următorul cuprins: “Sat Bicazu Ardelean (Ţepeşeni), Suprafaţă teren 497 mp”, coloana 4 va avea următorul cuprins: “an 1921”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: “17,100 lei”;

- la poziţia nr. 16, coloana 2 va avea următorul cuprins: “Şcoala primară veche Ticoş, Şcoala primară nouă Ticoş, anexe aferente, teren aferent”, coloana 3 va avea următorul cuprins: “Sat Ticoş, Parter Se = 197 mp, Parter Se = 270 mp, Se 1 = 22 mp, Se 2 = 7 mp, Se 3 = 30 mp, Suprafaţă teren curţi = 1.299 mp”, coloana 4 va avea următorul cuprins: “an 1924, an 2008, an 2008 şi an 1921”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: “250,000 lei, 800 lei, 24.600 lei”;

- la poziţia nr. 17, coloana 2 va avea următorul cuprins: “Şcoala primară Pârâul Caprei (şcoală +- grădiniţă + muzeu), anexe aferente, teren aferent”, coloana 3 va avea următorul cuprins: “Sat Telec (Pârâul Caprei) P 11E parţial, Se = 308 mp, Se = 30 mp, Suprafaţă teren curţi 1.412 mp”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: “139.200lei, 3.800 lei, 27.700 lei”;

- la poziţia nr. 18, coloana 2 va avea următorul cuprins: “Şcoala Gimnazială nr. 2 Telec, anexe aferente, teren aferent”, coloana 3 va avea următorul cuprins: “Sat Telec, P + 1E, Se = 536 mp, Se = 133 mp, Teren curţi 2.022 mp”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: “720.600 lei, 1.250 lei, 74.000 lei”;

- la poziţia nr. 20, coloana 2 va avea următorul cuprins: “Şcoala primară Bistra, anexe aferente, teren aferent”, coloana 3 va avea următorul cuprins: “Sat Telec (Bistra) Parter, Se = 270 mp, Se 1 =22 mp, Suprafaţă teren curţi = 1.081 mp”, coloana 4 va avea următorul cuprins: “an 2008, an 2008 şi an 1921”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins; “250.000 lei, 2.400 lei, 27.400 lei”;

- la poziţia nr. 21, coloana 2 va avea următorul cuprins: “Şcoala primară Toşorog, anexe aferente, teren aferent”, coloana 3 va avea următorul cuprins: “Sat Telec (Toşorog) Parter, Se = 207 mp, Se = 28 mp, Suprafaţă teren curţi = 1.430 mp”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: “210.800 lei, 1.250 lei, 27.000 lei”.

2. La anexa nr. 47 “Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Pipirig”, secţiunea I “Bunuri imobile” se modifică şi se completează după cum urmează:

a) se abrogă poziţia nr. 28;

b) la poziţia nr. 2, coloana 3 va avea următorul cuprins: “Comuna Pipirig centru civic, P + M, Se = 530 mp, Sd = 590 mp; St = 1.863 mp; CF 50478”, coloana 5 va avea următorul cuprins: “217.158,10 lei, din care 214.658,10 lei investiţie PNDR-FEADR măsura 413.322 în anul 2014; 10.640”, iar coloana 6 va avea următorul cuprins: “Domeniul public, respectiv Autorizaţia de construire nr. 19 din 30.04.2014, emisă de Primăria comunei Pipirig, şi proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 11.387 din 29.10.2014”;

- la poziţia nr. 9, coloana 3 va avea următorul cuprins: “Comuna Pipirig - sat Stinca Corp 1 (şcoala nouă) - P + 1, Se = 420 mp, Sd = 840 mp, Comuna Pipirig - sat Stinca Corp 2 (şcoala veche) - parter, Se = Sd = 227 mp, Corp 5 (grup sanitar) - parter, Se = Sd = 53 mp, St = 3.850 mp CF 51353”, coloana 4 va avea următorul cuprins: “1976,1940, 2008, 1940”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: “353.400,00; 245,90; 50,000:28.861,00”;

- la poziţia nr. 30, coloana 1 va avea următorul cuprins: “1.3.7.1 pe tronsonul de la km 0 + 000 la km 2 + 000 şi 1.3.7.2 pentru tronsonul de la km 2 + 000 la km 5 + 090”, coloana 3 va avea următorul cuprins: “L = 5,090 km, S = 34.702 mp, sat Pluton, din DN 15 B până în capăt sat, NCP: 51803, 51804, 51805, 51806, 51811, 51812, 51813, 51815”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: “6.400.431,06 lei, din care 6.100.431,06 lei investiţie FEADR măsura 322 în anul 2014, pe tronsonul 2 + 000 - 5 + 090”;

c) la secţiunea I “Bunuri imobile”, după poziţia nr. 38 se introduc zece noi poziţii, poziţiile nr. 39-48, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

 

Bucureşti, 2 aprilie 2015.

Nr. 228.

 

ANEXĂ

 

Completări la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Pipirig

 

Nr. crt.

Codul de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau, după caz, al dării în folosinţă

Valoarea de inventar

- lei -

Situaţia juridică actuală

Denumire act de proprietate sau alte acte doveditoare

0

1

2

3

4

5

6

39.

1.8.4.

Albia torentului “Pârâul Radului”

2.084 mp pe o lungime de 380 ml la “Pârâul Radului”, de la albia pârâului Ozana în amonte spre Dealul Crucii, în satul Boboieşti, albie amenajată în anul 2014 prin programul FEADR, măsura 125, îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii - submăsura 125c - Lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor

C.F. 51850

2013

175.175,34 lei, din care 155.472,34 lei investiţie FEADR măsura 125 în anul 2014

Domeniul public al comunei Pipirig, potrivit hotărârilor Consiliului Local nr. 48/2013 şi 53/2014

40.

1.3.17.2.

Pod pe DC 158, la km 0+154, peste râul Pluton - Doineşti

L= 14,00 m; l = 4,5m; S constr. _C1 - pod= 73 mp

C.F. 51800

1960

70.000,00

Domeniul public al comunei Pipirig, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 40/2014

41

1.3.17.2.

Pod pe DC 158, la km 2+348, peste râul Pluton - Dolheşti

L= 13,00m; S constr. _C1 - pod = 72 mp; l = 6m

C.F. 51810

1960

172.730,86 lei, din care 52.730,86 lei investiţie FEADR măsura 322 în anul 2014

Domeniul public al comunei Pipirig, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 40/2014

42.

1.3.17.2.

Pod pe DC 158, la km 3+175, peste râul Pluton - Dolheşti

(Cojocaru)

L= 10,00 m; S constr. _C1 - pod = 49 mp; I = 4,8 m

C.F 51808

2014

1.104.856,66 lei investiţie FEADR măsura 322 în anul 2014

Domeniul public al comunei Pipirig, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 40/2014

43.

1.3.17.2.

Pod pe DC 158, la km 3+450, peste râul Pluton – Dolheşti

L = 10,00 m; S constr. _C1 - pod = 39 mp; l=4m

C.F. 51809

1960

105.551,19 lei, din care 35.551,19 lei investiţie FEADR măsura 322 în anul 2014

Domeniul public al comunei Pipirig, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 40/2014

44.

1.3.17.2.

Pod pe DC 158, la km 3+865, peste râul Pluton - Dolheşti

L = 7,00m; I = 4 m; S constr. _C1 - pod = 31 mp

C.F. 51799

1960

75.551,19 lei, din care 35.551,19 lei investiţie FEADR măsura 322 în anul 2014

Domeniul Public al comunei Pipirig, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 40/2014

45.

1.3.17.2.

Pod pe DC 158, la km 4+080, peste râul Pluton – Dolheşti

L = 7,00 m; l = 4m; S constr. _C1 - pod = 34 mp

C.F. 51814

1960

75.551,19 lei, din care 35.551,19 lei investiţie FEADR măsura 322 în anul 2014

Domeniul public al comunei Pipirig, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 40/2014

46.

1.3.17.2.

Pod pe DC 158, la km 4+400, peste râul Pluton - Dolheşti (Mija)

L=14,10m; S constr. _C1 - pod = 90 mp; I = 7,4 m

C.F. 51801

2011

346.508,13 lei

Domeniul public al comunei Pipirig, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 40/2014,

Hotărârea Guvernului nr. 919/2010

47.

1.3.17.2.

Pod pe DC 158, la km 4+668, peste râul Pluton – Dolheşti

L = 6,05 m; S constr. _C1 - pod = 22 mp; l = 4m

C.F. 51802

1960

37.233,75 lei, din care 20.233,75 lei investiţie FEADR măsura 322 în anul 2014

Domeniul public al comunei Pipirig, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 40/2014

48.

1.3.17.2.

Pod pe DC 159, la km 4+040, peste torent Radu

L = 7,0 m; S constr. _C1 - pod = 48 mp; l = 7,0m

C.F. 51850

2014

123.393,66 lei finanţat prin GAL PNDR-FEADR, măsura 413.322b

Domeniul public al comunei Pipirig, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 40/2014

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.