MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 590/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 590         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 5 august 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 438 din 9 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

 

Decizia nr. 507 din 30 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fi scai-bugetare

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

896. - Ordin al ministrului finanţelor publice pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.235/2003

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 19 din 4 iunie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 438

din 9 iunie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronie.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul învăţământ Brăila “Corneliu Gheorghe Caranica”, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, în Dosarul nr. 1.632/113/2014 ai Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 441 D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Sindicatul învăţământ Brăila “Corneliu Gheorghe Caranica”, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 442^144D/2015, nr. 455-458D/2015, nr. 481D/2015 şi nr. 590-602D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor aceluiaşi act normativ, excepţie ridicată de Sindicatul învăţământ Brăila “Corneliu Gheorghe Caranica”, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, în dosarele nr. 1.721/113/2014, nr. 1.626/113/2014, nr. 1,353/113/2014, nr. 1.553/113/2014, nr. 1.451/113/2014, nr. 1.628/113/2014, nr. 1.015/113/2014, nr. 1.162/113/2014, nr. 1.348/113/2014 şi nr. 1.582/113/2014 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Sindicatul Liber “Educaţia” din Galaţi, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, în Dosarul nr. 4.008/121/2014/a1 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, în Dosarul nr. 1.167/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă, precum şi în dosarele nr. 1.645/83/2014, nr. 1.904/83/2014 şi nr. 2.096/83/2014 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă, şi de Sindicatul Liber din învăţământ Satu Mare, în calitate”de reprezentant al membrilor săi de sindicat, în dosarele nr. 1.067/83/2014, nr. 1.070/83/2014, nr. 1.122/83/2014, nr. 1.123/83/2014, nr. 1.144/83/2014 şi nr. 2.865/83/2014 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă.

5. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 441-444D/2015, nr. 455-458D/2015, nr. 481 D/2015 şi nr. 590-602D/2015, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

7. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

8. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 442-444D/2015, nr. 455- 458D/2015, nr. 481 D/2015 şi nr. 590-602D/2015 la Dosarul nr. 441D/2015, care este primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

10. Prin Decizia civilă nr. 16 din 16 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.008/121/2014/a1, încheierea din 24 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.553/113/2014, încheierile din 27 februarie 2015, pronunţate în dosarele nr. 1.632/113/2014, nr. 1.721/113/2014, nr. 1.626/113/2014, nr. 1.353/113/2014, nr. 1.451/113/2014 şi nr. 1.628/113/2014, încheierile din 10 martie 2015, pronunţate în dosarele nr. 1.015/113/2014, nr. 1.162/113/2014 şi nr. Î.348/113/2014, şi încheierea din 17 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.582/113/2014, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul învăţământ Brăila “Corneliu Gheorghe Caranica”, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, şi de Sindicatul Liber “Educaţia” din Galaţi, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, cu prilejul soluţionării unor litigii de muncă având ca obiect drepturi băneşti.

11. Prin încheierile din 12 martie 2015, pronunţate în dosarele nr. 2.865/83/2014, nr. 2.096/83/2014, nr. 1.904/83/2014, nr. 1.645/83/2014, nr. 1.144/83/2014, nr. 1.123/83/2014, nr. 1.122/83/2014, nr. 1.070/83/2014 şi nr. 1.067/83/2014, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Liber din învăţământ Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, şi de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, cu prilejul soluţionării unor litigii de muncă având ca obiect drepturi băneşti.

12. Prin încheierea din 9 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.167/83/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, cu prilejul soluţionării unui litigiu de muncă având ca obiect drepturi băneşti.

13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că, prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, a fost stabilită valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru perioadele 1 ianuarie-31 martie 2008,1 aprilie-30 septembrie 2008 şi 1 octombrie-31 decembrie 2008. Prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ coeficientul de multiplicare 1,000 a fost majorat la valoarea de 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008. Prin acte normative ulterioare, aşa cum sunt Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, Guvernul a încercat să diminueze această valoare, însă toate aceste ordonanţe au fost declarate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională. Prin urmare, a rămas aplicabilă valoarea stabilită de art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aşa cum a fost stabilită prin Legea nr. 221/2008. Ulterior, Guvernul a încercat încă o dată blocarea aplicării prevederilor Legii nr. 221/2008 prin dispoziţiile art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar. Cu privire la aceste dispoziţii de lege, Curtea, prin Decizia nr. 877 din 28 iunie 2011, a arătat că “prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 şi 31 decembrie 2009. astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienţii şi salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, şi nu cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009.” Prin Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în acelaşi sens.

14. Prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar s-a prevăzut diminuarea veniturilor brute pentru întregul personal plătit din fonduri publice, dar fără modificarea coeficienţilor de calculare a salariilor de bază stabiliţi de Legea nr. 221/2008. Ulterior, prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, salariile diminuate prin Legea nr. 118/2010 au fost majorate cu 15%.

15. Până la data pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, ordonatorii de credite au aplicat în mod diferit legea, fie raportându-se la valoarea coeficientului de multiplicare stabilită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, fie prin raportare la valoarea stabilită prin Legea nr. 221/2008. Pentru a uniformiza aplicarea a fost adoptată Legea nr. 63/2011. Această lege ar fi trebuit să se raporteze la valorile rezultate din înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare şi de multiplicare prevăzuţi de Legea nr. 221/2008, dar, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, s-a raportat la valorile stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, astfel încât a rezultat o reducere a salariilor personalului didactic cu 25% faţă de prevederile Legii nr. 221/2008.

16. Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă şi Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

17. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorii excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011.

21. Analizând dispoziţiile de lege criticate, Curtea reţine că acestea şi-au încetat aplicarea la o dată anterioară invocării excepţiei de neconstituţionalitate. Având în vedere însă cele reţinute în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum şi faptul că dispoziţiile de lege amintite reprezintă temeiul legal potrivit căruia au fost stabilite drepturile salariale care reprezintă obiectul cauzelor în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională urmează a analiza constituţionalitatea acestor dispoziţii de lege.

22. Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitoare la obligaţia de a respecta Constituţia, supremaţia sa şi legile.

23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principala critică a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate este aceea că salariile personalului didactic şi didactic auxiliar trebuiau să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul (calculat pe baza coeficientului de multiplicare 1,000 la valoarea de 400 lei) prevăzut de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, coroborată cu Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Astfel, autorii excepţiei critică noua reglementare a salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar - Legea nr. 63/2011. Cu privire la aceste dispoziţii, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2015, constatând constituţionalitate acestora.

24. Astfel, referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a amintit, la paragraful 15 al acestei decizii, jurisprudenţa sa privind dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. De asemenea, la acelaşi paragraf, Curtea a amintit jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. Cu privire la exigenţele referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptărilor legitime ale cetăţenilor, Curtea a constatat că acestea nu sunt încălcate câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, Curtea a reţinut că drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate.

25. Prin aceeaşi decizie, paragraful 16, Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificărilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ.

26. În ceea ce priveşte invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, şi a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012, Curtea, prin Decizia nr. 200 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 mai 2015, paragrafele 30-32, a arătat, în esenţă, că cele reţinute prin deciziile invocate de autorii excepţiei nu pot fi aplicate mutatis mutandis la situaţia legislativă actuală, şi anume la Legea nr. 63/2011, pentru că se referă la soluţii legislative diferite. Deciziile pronunţate în cadrul soluţionării unor recursuri în interesul legii reprezintă rezultatul unei activităţi de interpretare a legii, iar nu de legiferare, şi îşi găsesc aplicabilitatea atât timp cât norma interpretată este în vigoare.

27. Distinct faţă de acestea, Curtea, prin paragraful 33 al Deciziei nr. 200 din 31 martie 2015, a amintit că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, legiuitorul a reglementat, prin art. 2 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, o majorare cu până la 10% a salariilor de bază şi a sporurilor care nu fac parte din salariul de bază, pentru anumite categorii de personal didactic din învăţământul preuniversitar, începând cu ianuarie 2014, iar prin art. 2 alin. (2)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, o majorare cu 5% a salariilor de bază şi a sporurilor personalului didactic şi didactic auxiliar, începând cu 1 martie 2015 şi cu 5% începând cu 1 septembrie 2015.

28. În final, Curtea a subliniat că, deşi legiuitorul are dreptul, potrivit Legii fundamentale, de a reglementa salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar, iar Legea nr. 63/2011 a fost concepută ca o lege temporară (a cărei aplicabilitate a fost prelungită succesiv până la sfârşitul anului 2015), totuşi, în activitatea de legiferare în această materie, legiuitorul trebuie să ţină seama că învăţământul constituie prioritate naţională, iar salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar trebuie să fie în acord cu rolul şi importanţa activităţii prestate.

29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

30. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul învăţământ Brăila “Corneliu Gheorghe Caranica”, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, şi de Sindicatul Liber “Educaţia” din Galaţi, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, în dosarele nr. 4.008/121/2014/a1, nr. 1.553/113/2014, nr. 1.632/113/2014, nr. 1.721/113/2014, nr. 1.626/113/2014, nr. 1.353/113/2014, nr. 1.451/113/2014, nr. 1.628/113/2014, nr. 1.015/113/2014, nr. 1.162/113/2014, nr. 1.348/113/2014 şi nr. 1.582/113/2014, ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Sindicatul Liber din învăţământ Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, şi de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, în dosarele nr. 2.865/83/2014, nr. 2.096/83/2014, nr. 1.904/83/2014, nr. 1.645/83/2014, nr. 1.144/83/2014, nr. 1.123/83/2014, nr. 1.122/83/2014, nr. 1.070/83/2014 şi nr. 1.067/83/2014 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, în Dosarul nr. 1.167/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 507

din 30 iunie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona Maya-Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Gheorghe Tofan în Dosarul nr. 15.244/245/2014 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 347D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale concretizată, spre exemplu, prin deciziile nr. 676 din 13 noiembrie 2014 şi nr. 705 din 27 noiembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin Sentinţa civilă nr. 10.273 din 17 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 15.244/245/2014, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Gheorghe Tofan într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că “prevederile alin. (7) ale art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014, dacă nu întreg articolul, sunt profund neconstituţionale”, întrucât “ordonanţa de urgenţă menţionată încalcă principiul fundamental al ordinii juridice civile, şi anume neretroactivitatea legii civile, prin aceea că are pretenţia să normeze situaţii din trecut, singurul rezultat fiind acela de afectare a previzibilităţii şi stabilităţii, prin insuflarea neîncrederii în lege.”

6. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, “titlul executor fiind anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 (art. XV), deşi cererea de executare silită a fost formulată ulterior.”

7. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului învederează faptul că îşi menţine punctul de vedere transmis anterior cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014, în sensul constituţionalităţii acestora. Arată că acest punct de vedere a fost reţinut în cuprinsul deciziilor nr. 676 din 13 noiembrie 2014 şi nr. 705 din 27 noiembrie 2014, prin care Curtea a constatat că aceste prevederi de lege sunt constituţionale.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992. să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 28 februarie 2014. Textul legai criticat prevede că “(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

(2) Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuţi la alin. (1) se soluţionează, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranşelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administraţia Fondului pentru Mediu.

(3) Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (2).

(4) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

(5) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(6) Procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii va fi stabilită prin ordin comun al ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al ministrului finanţelor publice, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).

(7) Plăţile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită se efectuează cu respectarea prevederilor alin. (1)-(6).”

12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), potrivit cărora “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014, prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, şi din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză.

14. Astfel, prin Decizia nr. 676 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 4 februarie 2015, Decizia nr. 705 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 133 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 19 mai 2015, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

15. Prin deciziile menţionate, Curtea a reţinut că art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 instituie eşalonarea plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015. Plata acestora se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora [alin. (1) al art. XV], iar pe această perioadă orice procedura de executare silită se suspendă de drept [alin. (4) al art. XV].

16. Cererile de restituire se soluţionează în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranşelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administraţia Fondului pentru Mediu [alin. (2) al art. XV].

Totodată, procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii va fi stabilită prin ordin comun al ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al ministrului finanţelor publice [alin. (6) al art. XV], iar sumele prevăzute prin hotărârile judecătoreşti prevăzute la alin. (1) al art. XV, plătite în temeiul acestei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică [alin. (5) al art. XV]. Acelaşi regim este aplicabil şi pentru plăţile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă şi pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită [alin. (7) al art. XV].

17. Referitor la invocarea în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a încălcării dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin deciziile mai sus menţionate Curtea a constatat că “textele de lege criticate au aplicabilitate exclusiv pentru viitor” (a se vedea, spre exemplu, paragraful 54 din Decizia nr. 676 din 13 noiembrie 2014).

18. În acest sens, Curtea reţine că, potrivit art. XV alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014, prevederile alin. (1)-(6) din această ordonanţă de urgenţă se aplică şi în privinţa sumelor aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a acestui act normativ şi pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită, fără însă ca prin această reglementare să se aducă atingere dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, măsura criticată fiind mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, cu atât mai mult cu cât art. XV alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 prevede actualizarea sumelor datorate cu indicele preţurilor de consum, ceea ce asigură executarea integrală a titlului executoriu.

19. De altfel, în ceea ce priveşte constituţionalitatea instituirii eşalonării plăţii unor sume prevăzute în titluri executorii, precum şi asupra suspendării de drept a oricărei proceduri de executare silită, există o bogată jurisprudenţa a Curţii Constituţionale, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că legiuitorul poate stabili anumite măsuri, respectiv plata eşalonată a unor sume prevăzute în titluri executorii, sens în care sunt şi prevederile art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 prin care legiuitorul delegat a instituit o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa obligaţia.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează aplicabilitatea şi în prezenta cauză.

21. Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge , ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Tofan în Dosarul nr. 15.244/245/2014 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că prevederile art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 872014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice

nr. 1.235/2003

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. I. - Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.235/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 21 octombrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La punctul 17, după punctul 10.5.6 se introduce un nou punct, punctul 10.5.7, cu următorul cuprins:

“10.5.7. Depozitele instituţiilor şi autorităţilor publice finanţate integral din venituri proprii prevăzute la pct. 10.4 se pot constitui pe termen de o lună (30 de zile) sau de 3 luni (90 de zile), în sumă de minimum un milion lei, în multiplu de o mie lei, în contul 44 «Depozite ale instituţiilor publice», numai din excedentele bugetelor proprii de venituri şi cheltuieli ale anilor precedenţi. Cuantumul şi termenul pentru care se constituie depozitul şi rata dobânzii se prevăd într-o convenţie încheiată între titularul depozitelor respective şi unitatea trezoreriei statului unde este deschis contul, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 15.

10.5.7.1. La scadenţa depozitului, dobânda se virează în contul de venituri bugetare al exerciţiului curent la capitolul 31 «Venituri din dobânzi» subcapitolul 31.03.00 «Alte venituri din dobânzi».

10.5.7.2. În cazul în care titularul depozitului solicită preluarea de sume din depozit înainte de termen, acesta se desfiinţează integral, sumele se virează în ziua respectivă din contul de depozit în contul din care au provenit sumele, respectiv în excedentele bugetelor proprii de venituri şi cheltuieli ale anilor precedenţi. Pentru perioada cuprinsă între data constituirii depozitului şi data desfiinţării depozitului nu se calculează dobânda.”

2. După anexa nr. 14 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 15, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 3 august 2015.

Nr. 896.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 15 la normele metodologice)

 

 

 

 

(titular de depozit)

..................................................

 

TREZORERIA..................................................

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003, cu modificările şi completările ulterioare, între Trezoreria ................ şi ....................... se încheie prezenta

CONVENŢIE

 

1. ............................... constituie din contul1..... un depozit în sumă de ..................... la trezoreria statului, pe o perioadă de ........ zile, începând cu data de ...................

2. Nivelul dobânzii este de ............. % pe an.

Dobânda se calculează după următoarea formulă:

 

D = (Sold cont depozit x Număr de zile (30 sau 90 zile) x % dobânda) / 360

 

3. Trezoreria statului va rambursa suma de .................. lei în data de ........., iar dobânda se va calcula şi vira în aceeaşi zi în contul de venituri bugetare al exerciţiului curent.

4. În cazul în care titularul solicită preluarea de sume din depozit înainte de termenul convenit, acesta se desfiinţează integral, sumele se virează în contul din care au provenit şi nu sunt purtătoare de dobândă.

5. Prezenta convenţie s-a încheiat în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare dintre părţi.

 

DIRECTOR,

 

..................................................

DIRECTOR

(titular de depozit),

..................................................

 

1 Se însene, după caz, denumirea contului:

- “Excedent al bugetului instituţiilor publice din administraţia publică centrală finanţate integral din venituri proprii”;

- “Excedent al bugetului instituţiilor publice din administraţia publică locală, finanţate integral din venituri proprii”.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALA

DECIZIA Nr. 19

din 4 iunie 2015

 

Dosar nr. 1.151/1/2015/HP/P

 

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală - judecător-raportor

Mariana Ghena - judecător la Secţia penală

Leontina Şerban - judecător la Secţia penală

Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală

Rodica Cosma - judecător la Secţia penală

Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secţia penală

Francisca Maria Vasile - judecător la Secţia penală

Simona Daniela Encean - judecător la Secţia penală

Mihaela Albu - magistrat-asistent

 

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel Bucureşti - prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în sensul de a se stabili dacă fapta medicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Mihaela Albu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea unor curţi de apei şi tribunale. De asemenea, au fost depuse şi puncte de vedere transmise de domnul profesor universitar doctor Valerian Cioclei din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti şi Institutul de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu”.

A mai învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

La data de 12 mai 2015 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - prin Adresa nr. 7.988/C/770/II 1-5/2015 a adus la cunoştinţă că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând problema de drept supusă dezlegării în prezenta cauză, fiind depuse şi concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că, în ceea ce priveşte problema de drept ridicată de Curtea Militară de Apel Bucureşti - în cauza de faţă, dacă sub imperiul Codului penal anterior, exercitarea unui drept şi îndeplinirea unei obligaţii erau recunoscute drept cauze justificative speciale, reglementate în partea specială a codului sau în legi speciale, în actuala reglementare îşi găsesc consacrarea explicită prin dispoziţiile art. 21 din Codul penal. Totodată, fundamentul lor rezidă în unitatea ordinii juridice, fiind de neconceput ca o activitate autorizată sau ordonanţă de o normă juridică să fie considerată ilicită de către o altă normă, De altfel, pentru a putea legitima invocarea unei cauze justificative este necesar ca drepturile recunoscute de lege (activitatea în îndeplinirea cărei se comite fapta incriminată) să fie exercitate cu bună-credinţă, deci cu respectarea limitelor explicite şi implicite stabilite de norma legală pentru desfăşurarea sa. Adoptată sub imperiul Codului penal anterior, Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 nu prevede, prin dispoziţiile art. 34 alin. (2), o cauză justificativă pentru pacient, Pentru a putea fi calificată astfel, s-ar fi impus ca, fapta pacientului de a oferi bani sau alte foloase angajaţilor sau unităţii sanitare după îndeplinirea actului medical al cărui beneficiar a fost să îndeplinească, în prealabil, condiţiile de tipicitate ale unei infracţiuni. Or, sub imperiul Codului penal anterior, fapta de a promite, oferi sau de a da foloase necuvenite nu era incriminată, voinţa legiuitorului fiind să incrimineze, prin dispoziţiile art. 256, doar fapta de primire de foloase necuvenite de către funcţionar.

De altfel, un alt argument în susţinerea acestei interpretări este dat de principiul legalităţii incriminării şi al pedepsei, care impune respectarea a două reguli esenţiale: interzicerea aplicării analogiei în dreptul penal şi stricta interpretare a normelor de drept penal, dar niciuna nu are un caracter absolut, ci sunt susceptibile de excepţii. În acest sens, prin sintagma “cu respectarea legii” trebuie înţeleasă conformarea conduitei pacientului la dispoziţiile legale care reglementează transferul dreptului de proprietate, legiuitorul condiţionând permisiunea acordată de această conformare. Doar în lipsa acestei sintagme, doar în beneficiul pacientului care doar oferă şi doar pentru cauzele cărora le este aplicabil Codul penal în vigoare, dispoziţia legală ar putea fi interpretată ca având natura unei cauze justificative.

Concluzionând, reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, admiterea sesizării prin care Curtea Militară de Apel Bucureşti a cerut dezlegarea chestiunii de drept deduse judecăţii, respectiv dacă fapta medicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin, (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, rămânând în pronunţare asupra sesizării formulate.

ÎNALTA CURTE,

Asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 34/753/2013, Curtea Militară de Apel Bucureşti a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării unor chestiuni de drept în sensul de a se stabili dacă fapta medicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile ari. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal.

II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 34/753/2013 al Curţii Militare de Apel Bucureşti

Curtea Militară de Apel Bucureşti a fost sesizată să soluţioneze apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia pentru combaterea infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari şi inculpatul M.I.

Împotriva Sentinţei penale nr. 21 din data de 26 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti în Dosarul nr. 34/753/2013.

Prin Sentinţa penală nr. 21 din data de 26 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 34/753/2013 al Tribunalului Militar Bucureşti, a fost achitat inculpatul M.I. În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală pentru infracţiunea de luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. 1 din Codul penal anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În baza art. 396 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, a fost achitat acelaşi inculpat M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 256 alin. 1 din Codul penal anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia pentru combaterea infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari şi inculpatul M.I.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 februarie 2015 a Curţii Militare de Apel Bucureşti a fost pusă în discuţia părţilor necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reţinându-se următoarele:

- Curtea de apel a fost învestită cu judecarea cauzei în ultimă instanţă, potrivit art. 551 şi 552 din Codul de procedură penală, care prevăd că hotărârea pronunţată de această instanţă, fie în sensul respingerii, fie în sensul admiterii apelurilor cu care a fost sesizată, este definitivă;

- lămurirea chestiunii de drept cu care a fost sesizată depinde de soluţionarea pe fond a cauzei, în ce priveşte infracţiunea de primire de foloase necuvenite, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 256 din Codul penal anterior, recalificată prin dispoziţiile art. 289 din Codul penal în infracţiunea de luare de mită;

- problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii.

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Instanţa care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept supusă dezlegării a arătat că, prin dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, se dispune că personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul niciunei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective”, iar prin dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţi unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii. Până la data pronunţării încheierii de sesizare nu s-a format o jurisprudenţă cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 în cadrul Curţii Militare de Apel Bucureşti.

Referitor la chestiunea prealabilă pusă în discuţie, s-a susţinut că dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 sunt dispoziţii prin care se instituie un drept în favoarea angajaţilor unei unităţi sanitare în care a fost îngrijit un pacient de a primi plăţi suplimentare sau donaţii din partea pacientului, drept care trebuie să fie exercitat în condiţiile prevăzute de lege.

Prin urmare, exercitarea dreptului arătat în alineatul precedent, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, are ca efect incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal privitoare la cauza justificativă prin care caracterul antijuridic al faptei în care se concretizează exercitarea acestui drept este înlăturat.

Asupra faptului că dreptul de a primi de la un pacient donaţii de către angajaţii unităţii sanitare în care a fost îngrijit pacientul care face o asemenea liberalitate a fost exercitat licit sau ilicit urmează a se pronunţa instanţa de judecată învestită cu judecarea cauzei, care va analiza dacă persoana donatarului îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea civilă privitoare la capacitatea de a primi liberalităţi de la pacientul tratat medical.

De asemenea, instanţa de judecată, pentru a da eficienţă juridică dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 46/2003, va analiza şi dacă pentru acordarea serviciilor medicale personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare a supus pacientul oricărei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze, inclusiv prin menţinerea în cadrul unităţii sanitare la nivel de zvon public, prin lipsa oricăror acţiuni de combatere, a faptului că pentru acordarea serviciilor medicale este necesară efectuarea de plăţi sau liberalităţi de către pacient.

Referitor la formularea solicitării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea Militară de Apel Bucureşti a apreciat că se impune cenzurarea cererii formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia pentru combaterea infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, întrucât prin dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 nu se dezincriminează infracţiunea de primire de foloase necuvenite sau cea de luare de mită, ci doar se înlătură caracterul ilicit al faptei prin care se primesc plăţile sau donaţiile efectuate de pacienţi în favoarea angajaţilor unităţii sanitare în care a fost îngrijit pacientul.

Concluzionând, Curtea Militară de Apel Bucureşti a susţinut că chestiunea de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei de faţă, în ce priveşte infracţiunea de primire de foloase necuvenite, vizează excluderea răspunderii penale nu ca urmare a faptului că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de legea penală, ci ca urmare a faptului că această faptă are caracter licit, întrucât săvârşirea ei este consecinţa exercitării unui drept prevăzut de lege.

IV. Punctul de vedere al inculpatului cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat M.I. a transmis la dosar un punct de vedere scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii, solicitând să se constate că procedura specială a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nu este la îndemâna părţii, astfel că numai completul de judecată poate aprecia ca fiind utilă această sesizare, dar în opinia sa nu consideră că ar fi vorba de o dezincriminare, ci de exercitarea unui drept prevăzut de lege, deci de existenţa unei cauze justificative, pentru că fapta reţinută în sarcina apelantului-inculpat îndeplineşte în totalitate condiţiile de tipicitate prevăzute de norma incriminatoare.

Totodată, apărătorul ales al inculpatului a făcut referire la art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, arătând că orice lege trebuie să aibă norme metodologice de aplicare, iar pacienţii pot oferi unităţii sanitare unde au fost îngrijiţi plăţi sau foloase, şi a învederat că înţelege să lase la aprecierea instanţei cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public.

V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

La nivelul curţilor de apel şi al instanţelor de judecată arondate s-au conturat următoarele opinii:

Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Cluj şi Curtea de Apel Galaţi au comunicat că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în materie, fiind exprimate opinii juridice, în sensul incidenţei cauzei justificative prevăzute de art. 21 din Codul penal.

Curtea de Apel Braşov a comunicat că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în materie, fiind exprimate două opinii juridice; prima opinie, în sensul inadmisibilităţii sesizării (cu motivarea că: sub aparenţa dezlegării unei chestiuni de drept se solicită o soluţie care vizează rezolvarea conflictului de drept penal supus judecăţii), şi a două opinie, în sensul că, în aplicarea art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, vor trebui respectate dispoziţiile care reglementează donaţia, în special cele cuprinse în art. 1.011 alin. (2) teza a III-a din Codul civil.

Curtea de Apel Craiova a comunicat că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în materie, fiind exprimate două opinii: opinia majoritară, în sensul că art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 nu dezincriminează infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 din Codul penal anterior, dar nici infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 din Codul penal actual (s-au făcut trimiteri la raportul dintre normele speciale şi normele generale, tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, norma specială trebuind să fie atât în aceeaşi materie, cât şt de acelaşi nivel, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituţie, legile organice având forţă juridică superioară celor ordinare), şi opinia minoritară, nemotivată, care este în sensul incidenţei art. 21 alin. (1) din Codul penal, însă numai dacă se respectă condiţia cu respectarea legii.

Curtea de Apel Oradea şi Curtea de Apel Timişoara au comunicat că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în materie, fiind exprimată opinia în sensul că, în aplicarea art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 şi stabilirea eventualei incidenţe a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul penal, pentru oferirea sumelor de bani vor trebui respectate dispoziţiile legale, inclusiv cele privind donaţia (forma autentică, în toate cazurile, indiferent de sumă şi de felul plăţilor, medicul fiind obligat să declare veniturile pentru a fi fiscalizate).

Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Alba Iulia au comunicat că, întrucât nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în materie, nu au fost exprimate opinii juridice.

Curtea de Apel Târgu Mureş a comunicat că nu a identificat hotărâri judecătoreşti în materie, menţionând, fără argumentare, că o parte a magistraţilor sunt în sens favorabil opiniei completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea de Apel Constanţa a menţionat că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în materie, fiind exprimată opinia juridică în sensul incidenţei art. 21 alin. (1) din Codul penal, însă numai dacă se respectă toate cerinţele legii, inclusiv condiţia referitoare cu respectarea legii.

Judecătorii Tribunalului Mureş au opinat în sensul că dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 sunt neconstituţionale întrucât încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi creează o discriminare faţă de celelalte categorii de funcţionari publici care nu pot primi astfel de plăţi suplimentare sau donaţii, fiind de natură să acopere o infracţiune.

VI. Constatarea judecătorului-raportor cu privire la opiniile juridice ale instanţelor judecătoreşti:

- nu au fost identificate la instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003, nici anterioare şi nici ulterioare datei de 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a Codului penal;

- cu o singură excepţie, în opiniile juridice transmise Înaltei Curţi nu s-a făcut o examinare distinctă a aplicării art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 pentru cazul medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, respectiv, pentru cazul medicului care îşi desfăşoară activitatea într-un spital privat;

- nu s-a făcut trimitere la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26/HP din data de 3 decembrie 2014 prin care s-a statuat că “medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.

VII. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (1) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia specialiştilor în drept penai asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

A transmis punctul de vedere domnul profesor universitar doctor Valerian Cioclei din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, în care se arată că exercitarea dreptului pacientului de a oferi plăţi suplimentare sau donaţii angajaţilor ori unităţii unde a fost îngrijit (deci numai după acordarea îngrijirilor medicale), drept prevăzut în art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, atrage incidenţa cauzei justificative prevăzută de art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal.

Specialiştii din cadrul Institutului de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” au opinat, în sensul că exercitarea dreptului pacientului de a oferi plăţi suplimentare sau donaţii angajaţilor ori unităţii unde a fost îngrijit - numai după acordarea îngrijirilor medicale -, drept prevăzut în art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, atrage incidenţa cauzei justificative prevăzută de art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal ce va opera atât în privinţa pacientului, în raport cu infracţiunea de dare de mită, cât şi în privinţa medicului (angajatului unităţii medicale), în raport cu infracţiunea de luare de mită (primire de foloase necuvenite în Codul penal anterior).

VIII. Examenul jurisprudenţei

1. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale - Decizia nr. 2 din 15 Ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014.

Din decizia menţionată sunt relevante următoarele paragrafe cu privire la opinia Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitatea instituirii unor excepţii de la egalitatea în faţa legii:

“Însă consacrând la nivel normativ cauza de impunitate a acestor persoane cu privire la infracţiuni care aduc atingere instituţiilor fundamentale ale statului de drept, legiuitorul reglementează un regim juridic distinct, de natură să le confere un statut privilegiat faţă de restul persoanelor care exercită funcţii şi demnităţi publice, şi care rămân circumscrise noţiunii de «funcţionar public». Aşa fiind, în mod paradoxal, legiuitorul extrage din aria de incidenţă a răspunderii penale tocmai persoanele care ocupă funcţii reprezentative în stat şi care exercită prerogative de putere reală, persoane ale căror fapte de natură penală produc consecinţe grave asupra bunei funcţionări a autorităţilor publice, asupra actului decizional care priveşte interesul general al societăţii şi, nu în ultimul rând, asupra încrederii cetăţenilor în autoritatea şi prestigiul instituţiilor statului.”

Pe de altă parte, Curtea a constatat că statutul juridic distinct, privilegiat sub aspectul răspunderii penale, contravine principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Mai mult, dispoziţiile art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative contravin şi prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie. Într-adevăr, în măsura în care anumite subiecte de drept sunt excluse, prin efectul unei dispoziţii legale adoptate în considerarea lor şi aplicabile numai în ceea ce le priveşte, incidenţei unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, dispoziţiile legale în cauză nesocotesc principiul constituţional potrivit căruia “nimeni nu este mai presus de lege”.

2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Pentru perioada 2003 (când a fost publicată Legea nr. 46/2003)-1 februarie 2014 (când a intrat în vigoare actualul Cod penal) nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în care a fost examinată incidenţa art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 în raport cu infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 din Codul penal anterior.

De asemenea, nici ulterior datei de 1 februarie 2014 nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în care a fost examinată incidenţa art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 în raport cu infracţiunile de corupţie reglementate de noul Cod penal.

3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Nu au fost identificate hotărâri relevante ale Curţii Europene a Drepturilor Omului

IX. Dispoziţii legale incidente

Art. 16 din Constituţia României - Egalitatea în drepturi

“(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege. [...]”;

Art. 1 alin. (1) din Codul penal

“(1) Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni”;

Art. 256 din Codul penal din 1969 - Primirea de foloase necuvenite

“Primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. [...]”;

Art. 289 din Codul penal - Luarea de mită

“(1) Fapta funcţionarului public, care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.”;

Art. 21 din Codul penal - Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii

“Art. 21. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.

(2) Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală.”

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

“Art. 31. - (1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) abrogat;

d) abrogat.

(2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.

(3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.”;

“Art. 43. - (1) Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici.

(2) Funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine propunerile şi iniţiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătăţirii activităţii autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor.

(3) Funcţionarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională şi civică prevăzute de lege.”;

“Art. 47. - (1) Funcţionarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, în considerarea funcţiei lor publice, daruri sau alte avantaje.

(2) La numirea într-o funcţie publică, precum şi la încetarea raportului de serviciu, funcţionarii publici sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile legii, conducătorului autorităţii sau instituţiei publice declaraţia de avere. Declaraţia de avere se actualizează anual, potrivit legii.”

Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare

“Art. 1. - Prin cadre militare, în sensul prezentei legi, se înţelege cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege.

Cadrele militare sunt în serviciul naţiunii.:

“Art. 6. - În exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit legii şi prevederilor regulamentelor militare, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice, bucurându-se de protecţie potrivit legii penale. [...]”;

“Art. 7. - Îndatoririle, drepturile şi libertăţile cadrelor militare sunt cele stabilite de Constituţia României, de legile ţării şi de prezentul statut.

Profesia de ofiţer, maistru militar sau subofiţer în activitate incumbă îndatoriri suplimentare, precum şi interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi, potrivit legii.”;

“Art. 9. - (1) Cadrele militare în activitate au dreptul la:

a) solda lunară, compusă din solda de grad, solda de funcţie, gradaţi şi indemnizaţii, precum şi la prime, premii, sporuri şi alte drepturi băneşti, ale căror cuantumuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului;

b) echipament, hrană, asistenţă medicală, medicamente, locuinţă de serviciu, gratuite, concedii şi scutiri medicale plătite, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;

c) abrogat;

d) documente de transport gratuit pentru efectuarea concediului de odihnă sau în cazul mutării dintr-o garnizoană în alta, potrivit reglementarilor în vigoare;

e) suportarea de către Ministerul Apărării Naţionale a sumelor necesare pentru asigurarea asistenţei juridice a cadrelor militare pentru fapte săvârşite de către acestea în exercitarea, potrivit legii, a atribuţiilor de serviciu, în condiţiile stabilite prin ordin ai ministrului apărării naţionale.”

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare

“Art. 2. - (1) Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare. [...]”

“Art. 165. - (1) Spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale.

(2) Spitalul poate fi public, public cu secţii sau compartimente private sau privat. Spitalele de urgenţă se înfiinţează şi funcţionează numai ca spitale publice,

(3) Spitalele publice, prin secţiile, respectiv compartimentele private, şi spitalele private pot furniza servicii medicale decontate din asigurările sociale de sănătate, în condiţiile stabilite în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, din alte tipuri de asigurări de sănătate, precum şi servicii medicale cu plată, în condiţiile legii.”;

“Art. 168. - (1) Spitalul asigură condiţii de investigaţii medicale, tratament, cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice,

(2) Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, precum şi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienţilor”;

“Art. 171. - (1) Spitalele se organizează şi funcţionează, pe criteriul teritorial, în spitale regionale, spitale judeţene şi spitale locale (municipale, orăşeneşti sau comunale).

(2) Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de specificul patologiei, în spitale generale, spitale de urgenţă, spitale de specialitate şi spitale pentru bolnavi cu afecţiuni cronice.

(3) Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de regimul proprietăţii, în:

a) spitale publice, organizate ca instituţii publice;

b) spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat;

c) spitale publice în care funcţionează şi secţii private.

(4) Din punct de vedere al învăţământului şi al cercetării ştiinţifice medicale, spitalele pot fi:

a) spitale clinice cu secţii universitare;

b) institute.

(5) în funcţie de competenţe, spitalele pot fi clasificate pe categorii. Criteriile în funcţie de care se face clasificarea se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.”;

“Art. 188. - (1) Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii.”;

“Art. 190. - (1) Spitalele publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, cu excepţia spitalelor din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinaţiile pentru care au fost alocate, după cum urmează;

a) de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii sau al ministerelor ori instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, precum şi prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru spitalele clinice cu secţii universitare;

b) de la bugetul propriu al judeţului, pentru spitalele judeţene;

c) de la bugetele locale, pentru spitalele de interes judeţean sau local.[.”1

(5) Spitalele publice pot realiza venituri suplimentare din:

a) donaţii şi sponsorizări;

b) legate; [...]”

Art. 21 “Comportamentul profesional şi etic” din anexa nr. 2 la Hotărârea Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor din România nr. 2/2012 privind adoptarea Statutului şi a Codului de deontologie medicală ale Colegiului Medicilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2012.

“(1) Medicul trebuie să fie un model de comportament profesional şi etic, fiind în permanenţă preocupat de creşterea nivelului său profesional şi moral, a autorităţii şi prestigiului profesiunii medicale, [...]”

X. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - a propus următoarea soluţie cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul sesizării:

În aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 se interpretează în sensul că fapta medicului de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi nu constituie exercitarea unui drept recunoscut de lege, neatrăgând incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. ( 1) teza / din Codul penal,

XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1)teza I din Codul penal.

XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel Bucureşti În vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării:

În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, “Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Sesizarea ce face obiectul cauzei de faţă este admisibilă, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel: Dosarul nr. 34/753/2013 se află pe rolul Curţii Militare de Apel Bucureşti, în faza de judecată a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia pentru combaterea infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari şi de inculpatul MUL împotriva Sentinţei penale nr. 21 pronunţate de Tribunalul Militar Bucureşti la data de 26 martie 2014;

- există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei referitoare la infracţiunea de primire de foloase necuvenite, faptă prevăzută şt pedepsită de art. 256 din Codul penal anterior;

- problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, iar existenţa chestiunii de drept s-a constatat în cursul judecăţii.

B. Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare s-a solicitat

Dezlegarea chestiunii de drept cu care Înalta Curte a fost sesizată, respectiv să se stabilească dacă fapta medicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal, presupune lămurirea prealabilă a următoarelor chestiuni de drept:

- care este înţelesul condiţiei cu respectarea legii şi, dacă această condiţie, prevăzută de art. 34 alin. (2), are acelaşi conţinut în cazul medicului angajat sau care îşi desfăşoară activitatea în unităţi spitaliceşti/unităţi medicale private, respectiv în cazul medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate;

- dacă în cazul medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate există incapacităţi/interdicţii de a primi plăţi suplimentare sau donaţii.

Conform unor opinii, art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 ar reglementa expres dreptul pacientului la recunoştinţă.

Dreptul la recunoştinţă în sens larg ar putea intra în discuţie şi în cazul altor profesii în care, particular, se creează o anumită legătură interpersonală ca urmare a unei acţiuni/ activităţi/ intervenţii de excepţie, cu rezultate deosebite (cazul poliţistului care, riscându-şi propria viaţă, fie în timpul programului, fie în afara acestuia, intervine şi salvează viaţa victimei supuse unei grave agresiuni; cazul pompierului care, punându-şi viaţa în pericol, dincolo de limitele rezonabile impuse de lege profesiei, salvează viaţa unei persoane într-o casă incendiată; cazul educatorului ori profesorului care, printr-o activitate deosebită, educă şi cizelează aptitudini şi abilităţi de excepţie unui elev care câştigă premii naţionale/internaţionale şi dobândeşte consacrare într-un domeniu al culturii, ştiinţei etc.).

În cauza penală aflată pe rolul instanţei care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la aceste aspecte se adaugă o particularitate rezultată din calitatea de militară medicului, adică persoană care este supusă şi altor rigori impuse de statutul de militar, iar nu numai de statutul de medic într-o unitate publică.

Deşi legiuitorul a adoptat, în anul 2003, deci în urmă cu peste 12 ani, norma înscrisă în art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003, până în prezent nu au fost elaborate şi publicate acte normative subsecvente prin care să detalieze textul legal şi să explice: - noţiunea de “plăţi suplimentare”; - condiţia “cu respectarea legii”.

Această situaţie poate sugera fie ipoteza că, ulterior adoptării legii, cu referire la art. 34 alin. (2), nu s-au apreciat necesare completări, textul urmând să fie aplicat în condiţiile generale ale legii, fie ipoteza nefinalizării demersului legislativ (Ordinul ministrului sănătăţii nr. 386/2004 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 22 aprilie 2004).

Dacă art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 prevede posibilitatea pacientului (chiar interpretată ca un veritabil drept al pacientului) de a oferi plăţi suplimentare sau donaţii medicului (“Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii*), această posibilitate recunoscută legislativ pacientului nu impune obligaţia medicului de a accepta aceste liberalităţi,

Examinarea jurisprudenţei instanţelor din România, aşa cum aceasta este publicată în modalităţi accesibile (informatice), nu a relevat cauze penale în care oferirea de către pacient de plăţi suplimentare sau donaţii medicului din unităţi spitaliceşti publice a fost realizată “cu respectarea legii”, iar pacientul sau medicul au fost trimişi în judecată şi, respectiv, condamnaţi ori achitaţi.

De asemenea, opiniile specialiştilor au avut în vedere, în exclusivitate, aspectul teoretic, fără examinarea unor incompatibilităţi/interdicţii/restrângeri de drepturi impuse de statutul de funcţionar public, respectiv de statutul de militar al medicului care primeşte de la pacient plăţi suplimentare sau donaţii, în exercitarea dreptului la recunoştinţă menţionat în art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003.

În Codul penal “Carol al II-lea”, această cauză justificativă era definită ca “ordinul legii şi comanda autorităţii legitime”. Existenţa unei obligaţii impuse de lege sau a unei obligaţii impuse de autoritatea competentă de a se comite o fapta care întruneşte trăsăturile esenţiale ale unei infracţiuni naşte un conflict între voinţa legiuitorului care ordonă sau autorizează o faptă şi tot voinţa legiuitorului prin care incriminează o faptă săvârşită în executarea sau cu autorizarea legii. Un astfel de conflict nu poate fi soluţionat decât de legiuitor, care trebuie să stabilească în ce condiţii are prioritate ordinul sau autorizaţia legii faţă de voinţa exprimată în norma de incriminare. Această cauză justificativă exprimă interesele ordinii juridice de ansamblu, de a fi respectată voinţa autorităţii publice de la care emană, ca o garanţie a legalităţii. În multe cazuri, ordinul legii justifică acţiunile menţionate, dacă acestea se menţin în limitele necesităţii care a impus utilizarea lor. Justificarea acestor fapte prevăzute de legea penală, săvârşite din ordinul legii, este fundamentată mai întâi pe utilitatea ei socială şi apoi pe ideea că ea exprimă voinţa legii care a ordonat-o, şi nu voinţa celui care a executat ordinul.

În situaţia acestei cauze justificative făptuitorul se supune legii sau autorităţii legitime, săvârşind o faptă prevăzută de legea penală, cu voinţă şi conştiinţă (de exemplu, gardianul care îl împuşcă mortal pe deţinutul care fuge de sub escortă este apărat de pedeapsă pentru că legea reglementează o astfel de situaţie, prevăzând că armele pot fi folosite în această situaţie). Din acest motiv, “ordinul legii sau al autorităţii legitime” era cunoscut sub denumirea de “teoria supunerii pasive”.

În “Expunerea de motive, secţiunea 1, titlul proiectului de act normativ, Codul penal” se menţionează următoarele:

“Capitolul al II-lea este consacrat cauzelor justificative, împrejurări care înlătură cea de-a două dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii - caracterul nejustificat. Este vorba de împrejurări care operează în rem, efectele lor fiind extinse şi asupra participanţilor.

Exercitarea unui drept şi îndeplinirea unei obligaţii au aceeaşi sferă de cuprindere ca şi “ordinul sau autorizarea legii şi comanda autorităţii legitime” consacrată de Codul penal din 1936, reprezentând însă o formulare modernă a acestei cauze justificative, pentru care a optat majoritatea legislaţiilor (art. 20 pct. 7 din Codul penal spaniol, art. 51 din Codul penal italian, art. 36 din Codul penal portughez etc.)”.

În doctrina juridică modernă această cauză justificativă este cunoscută sub denumirea “ordinul sau autorizarea legii şi comanda autorităţii legitime”, cele mai frecvente referiri fiind cu privire la “dreptul de corecţie al părinţilor asupra copiilor minori”, “exercitarea unor drepturi constituţionale”, “autorizarea oficială” şi, în sfârşit, “exercitarea unor drepturi ale creditorului”.

În demersul juridic menţionat este obligatoriu a se face aplicarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26/HP din data de 3 decembrie 2014, prin care s-a statuat că “medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal*).

De asemenea, este obligatorie examinarea principiilor menţionate în Decizia nr. 2/2014 a Curţii Constituţionale a României în care se arată:

“statutul juridic distinct, privilegiat, sub aspectul răspunderii penale, contravine principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia «cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări». Mai mult, dispoziţiile art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative contravin şi prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie. Într-adevăr, în măsura în care anumite subiecte de drept sunt excluse, prin efectul unei dispoziţii legale adoptate în considerarea lor şi aplicabile numai în ceea ce le priveşte, incidenţei unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, dispoziţiile legale în cauză nesocotesc principiul constituţional potrivit căruia «nimeni nu este mai presus de lege».”

Chiar dacă se admite existenţa unui drept al medicului de a primi plăţi suplimentare sau donaţii, corelativ dreptului pacientului de a oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare ori donaţii, cu respectarea legii, este evident că “respectarea legii” se referă atât la respectarea legii de “pacient”, cât şi la respectarea legii de “angajaţii unităţii”, atunci când, pe de o parte, pacientul oferă plăţi suplimentare sau donaţii, iar, pe de altă parte, “angajaţii” unităţii medicale primesc aceste plăţi suplimentare sau donaţii.

Este posibil ca pacientul să ofere plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii (împrejurare care poate fi de natură să excludă orice răspundere penală), însă primirea acestora să nu se facă de către “angajaţi” cu respectarea legii deoarece chiar legea interzice primirea unor plăţi suplimentare sau donaţii de către aceştia din urmă.

Or, potrivit principiilor care stau la baza Statutului funcţionarilor publici (Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare):

“Art. 31. - (1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) abrogat;

d) abrogat,

(2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.

(3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.”;

“Art. 43. - Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici,

(2) Funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine propunerile şi iniţiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătăţirii activităţii autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor.

(3) Funcţionarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională şi civică prevăzută de lege.”;

“Art. 47. - (1) Funcţionarilor publici ie este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, în considerarea funcţiei lor publice, daruri sau alte avantaje.

(2) La numirea într-o funcţie publică, precum şi la încetarea raportului de serviciu, funcţionarii publici sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile legii, conducătorului autorităţii sau instituţiei publice declaraţia de avere. Declaraţia de avere se actualizează anual, potrivit legii.”

Cu privire la particularitatea cauzei penale în care a fost sesizată Înalta Curte (calitatea de militar a medicului), se mai reţin următoarele:

Conform Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare:

“Art. 1. - Prin cadre militare, în sensul prezentei legi, se înţelege cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege.

Cadrele militare sunt în serviciul naţiunii.”;

“Art. 6. - În exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit legii şi prevederilor regulamentelor militare, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice, bucurându-se de protecţie potrivit legii penale. [...];

Art. 7. - Îndatoririle, drepturile şi libertăţile cadrelor militare sunt cele stabilite de Constituţia României, de legile ţării şi de prezentul statut.

Profesia de ofiţer, maistru militar sau subofiţer în activitate incumbă îndatoriri suplimentare, precum şi interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi, potrivit legii.”;

“Aii. 9. - “Cadrele militare în activitate au dreptul la:

a) solda lunară, compusă din solda de grad, solda de funcţie, gradaţii şi indemnizaţii, precum şi la prime, premii, sporuri şi alte drepturi băneşti, ale căror cuantumuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului;

b) echipament, hrană, asistenţă medicală, medicamente, locuinţă de serviciu, gratuite, concedii şi scutiri medicale plătite, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;

c) reduceri sau scutiri de impozit pe venit şi ale cuantumului chiriei, ajutoare şi alte drepturi, potrivit reglementarilor în vigoare;

d) documente de transport gratuit pentru efectuarea concediului de odihnă sau în cazul mutării dintr-o garnizoană în alta, potrivit reglementărilor în vigoare;

e) suportarea de către Ministerul Apărării Naţionale a sumelor necesare pentru asigurarea asistenţei juridice a cadrelor militare pentru fapte săvârşite de către acestea în exercitarea, potrivit legii, a atribuţiilor de serviciu, în condiţiile stabilite prin ordin ai ministrului apărării naţionale.

În măsura în care prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26/HP din data de 3 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015, s-a statuat că “medicul (angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a Ii-a din Codul penal*), se deduce consecinţa juridică că medicul care are calitatea de funcţionar public (angajat al unei unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate) nu poate primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003.

O concluzie contrară ar fi de natură, pe de o parte, să aducă atingere celor statuate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26/HP din data de 3 decembrie 2014, iar, pe de altă parte, să instituie o excepţie de la obligaţiile impuse prin lege oricărui funcţionar public, indiferent de semnificaţia/înţelesul noţiunii de “funcţionar public” din dreptul administrativ sau din dreptul penal, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 2/2014 a Curţii Constituţionale a României,

Pentru considerentele expuse, se va admite sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 34/753/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă fapta medicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal.

Va stabili că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal.

În consecinţă, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel, în Dosarul nr. 34/753/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: “dacă fapta medicului] care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. 2 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 1 teza I din C. pen.”.

Stabileşte că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. 2 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 1 teza l-a din C. pen.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 iunie 2015.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

judecător Mirela Sorina Popescu

Magistrat-asistent,

Mihaela Albu

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.