MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 607/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 607         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 11 august 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 430 din 9 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 433 din 9 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

 

Decizia nr. 481 din 18 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

 

Decizia nr. 511 din 30 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei “şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi”, cuprinsă în art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

632. - Hotărâre privind recunoaşterea Asociaţiei Române de Franciză ca fiind de utilitate publică

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

89. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, pentru modificarea Metodologiei de organizare, asigurare a activităţilor de evacuare a persoanelor, bunurilor, documentelor şi materialelor care conţin informaţii clasificate, în situaţii de conflict armat, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.352/2006

 

1.791. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, nr. 946/2014 privind aprobarea Listei şi a atribuţiilor specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, care fac parte din Oficiul de reglementare a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, şi a Listei specialiştilor împuterniciţi să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute la art. 83 din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului legitimaţiei speciale de identificare a acestora şi a modelului procesului-verbal de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor în domeniul îmbunătăţirilor funciare

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 430

din 9 Iunie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Lefter în Dosarul nr. 2.088/110/2014 al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.222 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 254 din 7 aprilie 2015, făcându-se referire, în mod special, la paragrafele nr. 25 şi nr. 27 din decizia anterior menţionată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 25 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.088/110/2014, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Lefter într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei, având calitatea de agent principal de poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la părăsirea postului sau comenzii şi fals intelectual şi uz de fals, prevăzute la art. 416, art. 321 alin, (1) şi art. 323 din Codul penal.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată Că prevederile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât reglementează diferit procedura de urmărire penală şi de judecată a unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. Se susţine că textul criticat reia prevederile art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 610 din 20 iunie 2007. Se subliniază faptul că, prin decizia anterior menţionată, instanţa de contencios constituţional a statuat că legislaţia procesual penală trebuie să prevadă anchetarea şi judecarea de către parchetele şi instanţele civile a cauzelor în care alături de militari sunt implicaţi şi civili. Se observă că Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 este în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, făcându-se referite la Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunţată de instanţa europeană în Cauza Maszni împotriva României. Se conchide că a fost reţinut prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 că civilii pot fi anchetaţi numai de către parchete civile, şi nu de către parchete militare.

6. Tribunalul Bacău - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nici jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se face trimitere la Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunţată de instanţa europeană în Cauza Maszni împotriva României.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că situaţia unui civil care comite o infracţiune alături de un militar este diferită de cea a unui civil care comite o infracţiune împreună cu un alt civil, motiv care justifică tratamentul juridic diferit al celor două categorii de persoane. Se face trimitere, în acest sens. la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. Se observă, totodată, că reglementarea competenţei instanţelor judecătoreşti şi a regulilor de procedură este de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Se observă că textul criticat este de natură a asigura continuitate şi eficienţă activităţii de urmărire penală, făcând posibilă analiza tuturor elementelor infracţiunilor dintr-o cauză de către un singur parchet. Se susţine că, în acest fel, sunt evitate soluţiile contradictorii ce ar putea să apară în situaţia împărţirii competenţei de a efectua urmărirea penală între un parchet militar şi unul civil. Se face trimitere la Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunţată de instanţa europeană în Cauza Maszni împotriva României, paragrafele 42-60,

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: “Procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secţiilor militare ale parchetelor efectuează urmărirea penală potrivit competenţei parchetului din care fac parte, faţă de toţi participanţii la săvârşirea infracţiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanţa competentă potrivit art. 44”.

12. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 254 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 15 mal 2015, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală.

14. Prin decizia anterior arătată, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia persoanele vizate, şi anume participanţii, nu se află în situaţii egale, unii fiind civili, iar alţii militari, Curtea a reţinut că, din perspectiva săvârşirii unei infracţiuni, toţi participanţii se află în aceeaşi situaţie, respectiv ei vor fi deferiţi justiţiei în cadrul unui proces penal căruia i se vor aplica regulile de procedură obişnuite, în jurisprudenţa sa, de exemplu, în Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără discriminări, fiind conforme cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie,

15. Curtea a reţinut, totodată, că investigarea unor categorii diferite de persoane în cadrul aceluiaşi dosar nu constituie, de piano, o egalizare nepermisă a tratamentului juridic. Codul de procedură penală prevede, de exemplu, urmărirea penală şi judecarea unor persoane fără vreo calitate specială de către parchete, respectiv de instanţe superioare în grad celor cărora le-ar reveni competenţa după materie, atunci când în aceeaşi cauză sunt implicate persoane a căror calitate specială atrage o anumită competenţă. Normele de prorogare a competenţei unui organ judiciar, adică acelea care, în diferite situaţii, extind, în mod excepţional, competenţa unor organe judiciare - teritorială, materială sau personală -, au la bază raţiuni de bună administrare a justiţiei, care justifică, astfel, derogarea. Instituirea art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală a avut în vedere faptul că efectuarea urmăririi penale de către acelaşi parchet, cel militar, faţă de toţi participanţii este de natură să asigure continuitate, eficienţă şi celeritate activităţii de urmărire penală, deoarece face posibilă o analiză a tuturor elementelor infracţiunilor comise, evitându-se, astfel, soluţiile contradictorii care ar putea apărea în ipoteza în care competenţa de urmărire ar fi împărţită între un parchet militar şi unul civil, ceea ce este o premisă a realizării actului de justiţie într-un termen rezonabil şi în mod echitabil.

16. În ceea ce priveşte considerentele Deciziei nr. 610 din 20 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 16 iulie 2007, la care face trimitere autorul excepţiei, Curtea a reţinut că acestea nu au relevanţă în analizarea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, prin decizia menţionată, Curtea a constatat neconstituţionalitatea unor norme tranzitorii de competenţă în materie procesual penală, ţinând cont de faptul că se instituiseră două reglementări diferite care se aplicau aceleiaşi situaţii juridice, după cum cauza se afla sau nu în curs de urmărire penală ori de judecată la parchetele, respectiv la instanţele militare, la data intrării în vigoare a modificării Codului de procedură penală anterior în sensul trecerii în competenţa instanţelor civile a cauzelor în care erau inculpate persoane care nu aveau calitatea de militari şi care comiseseră infracţiuni împreună cu persoane având calitatea de militari. Astfel, prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007, pronunţată sub imperiul Codului de procedură penală din 1968, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) şi alin. (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi şi a constatat că aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât reglementează diferit competenţa de urmărire penală şi de judecată a unor persoane având acelaşi statut şi aflate în aceeaşi situaţie juridică, dată de acuzaţia de a fi săvârşit o faptă penală. Mai precis, dispoziţiile de lege constatate ca fiind neconstituţionale, prin decizia mai sus menţionată, erau discriminatorii nu prin raportare la cercetarea civililor de către parchetul militar sau la judecarea lor de către instanţele militare, ci din cauza faptului că legiuitorul menţinuse în mod nejustificat competenţa parchetelor militare şi, respectiv, a instanţelor militare, în cauzele aflate în curs de urmărire penală ori de judecată la data trecerii în competenţa instanţelor civile a cauzelor în care erau inculpate persoane care nu aveau calitatea de militari şi care comiseseră infracţiuni împreună cu persoane având calitatea de militari.

17. Prin urmare, în situaţia analizată prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 erau aplicabile concomitent două norme de competenţă diferite, situaţie care nu se regăseşte în cauza de faţă, întrucât dispoziţiile art. 56 alin. (5) din noul Cod de procedură penală stabilesc că, după finalizarea urmăririi penale de către procurorul militar, va fi sesizată instanţa competentă potrivit art. 44 din acelaşi Cod, Acest din urmă text de lege prevede că, în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte, competenţa aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei civile - dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta este militară -, iar dacă instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad competente. Totodată, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cauzele de competenţa parchetelor militare şi a secţiilor militare ale parchetelor, aflate în cursul urmăririi penale la data intrării în vigoare a legii noi, trec în competenţa acestora.

18. În fine, prin Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maszni împotriva României, hotărâre invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în susţinerea acesteia, Curtea de la Strasbourg a statuat, la paragrafele 53-60, că judecarea unui civil de către instanţele militare din România pentru infracţiuni de drept comun contravine art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciind că Îndoielile nutrite de reclamant în ceea ce priveşte independenţa şi imparţialitatea instanţelor militare pot fi considerate ca justificate obiectiv” (paragraful 59). Aşadar, aspectul privind efectuarea urmăririi penale de către un parchet militar nu a făcut obiectul analizei în respectiva cauză, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenţie consacră “dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei [... ], de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege”. Prin urmare, hotărârea mai sus menţionată a instanţei de contencios al drepturilor omului nu este relevantă în analiza prezentei excepţii de neconstituţionalitate, deoarece se referă la problema instanţelor militare, ceea ce nu este cazul dispoziţiilor art. 56 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală, aspectele referitoare la judecată fiind preluate de către legiuitor în dispoziţiile art. 44 din Codul de procedură penală cu privire la competenţa instanţei civile.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Lefter în Dosarul nr. 2.088/110/2014 al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 433

din 9 iunie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 11.677/62/2012/a1 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.234D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde, personal, autoarea excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia, precizând că textul de lege criticat este lipsit de precizie şi previzibilitate, golind de conţinut dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, care prevede că, pentru persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat Susţine că art. 16 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă conduce la abuzul judecătorilor în situaţia în care aceştia refuză scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru pe considerentul că sunt infime. Arată că, în cazul în care justiţiabilul are mai multe procese, apare ca o formă de discriminare între justiţiabili având aceeaşi situaţie materială, întrucât unii judecători vor admite cererea de ajutor public judiciar, iar alţii o vor respinge, în mod arbitrar, motivat de cuantumul infim al acesteia. De asemenea consideră că textul de lege criticat determină judecătorul să se antepronunţe, întrucât în cazul în care acesta a apreciat că justiţiabilul a introdus o cerere abuzivă, pe tot parcursul procesului va avea aceeaşi impresie. Invocă şi hotărârile din 20 mai 2008 şi 18 decembrie 2008, pronunţate în cauzele Santo Pinio împotriva Portugaliei şi Unedict împotriva Franţei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că o lege trebuie să fie precisă şi previzibilă, să nu introducă paralelisme şi să aibă vocaţia de a respecta drepturile fundamentale ale omului. Depune la dosar note scrise în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi adeverinţe de venit pentru anii 2014 şi 2015 eliberate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că îşi menţine valabilitatea jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, amintind, exemplificativ, deciziile nr. 264 din 24 februarie 2009 şi nr. 426 din 24 octombrie 2013. Precizează, totodată, că, în realitate, criticile formulate reprezintă probleme de aplicare a dispoziţiilor de lege supuse controlului de constituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 13 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 11.677/62/2012/a1, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare formulate împotriva unei încheieri prin care i-a fost respinsă solicitarea de acordare a ajutorului public judiciar.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că prevederile art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 lipsesc de efect art. 8 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, care dispune imperativ că ajutorul judiciar se avansează în întregime de către stat, aşadar indiferent de cuantumul taxei judiciare de timbru care trebuie achitată, chiar şi în ipoteza în care aceasta este apreciată de judecător ca infimă, situaţie în care acesta respinge cererea de scutire de la plata acestei taxe. Arată că prevederile art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 sunt lipsite de previzibilitate şi claritate, întrucât nu pot fi cuantificate sintagme precum cerere/solicitare abuzivă, cost disproporţionat, taxă în cuantum infim. De asemenea, textul de lege criticat conduce ia o antepronunţare a judecătorului, care, înainte de judecata pe fond, trebuie să aprecieze, în soluţionarea cererii de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, cu privire la existenţa unui interes legitim pe care solicitantul îl apără şi cu privire la împrejurarea dacă acţiunea introdusă contravine ordinii publice şi celei constituţionale. Aşadar, judecătorul îşi exprimă părerea chiar asupra acţiunii sau a căii de atac pe care urmează Să O judece în viitor Susţine că se încalcă şi principiul egalităţii, întrucât persoane cu acelaşi grad de vulnerabilitate financiară, aflate sub pragul sărăciei extreme, sunt supuse unui tratament diferit după cum judecătorul apreciază cuantumul taxei de la plata căreia se solicită scutirea ca fiind infim sau nu, în primul caz cererea fiind considerată abuzivă. Autoarea excepţiei invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a arătat că legislaţia trebuie să fie coerentă, să evite paralelismul legislativ şi să aibă vocaţia de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale (hotărârile din 20 mai 2008, 18 decembrie 2008 şi 20 ianuarie 2009, pronunţate în cauzele Santo Pinto împotriva Portugaliei, Unedict împotriva Franţei şi Katz împotriva României).

7. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile din Constituţie invocate, ci instituie garanţii pentru evitarea abuzului procesual.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că reglementarea criticată este constituţională, reiterând, în susţinerea acestui punct de vedere, cele reţinute de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 374 din 26 iunie 2014.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei şi notele scrise depuse de aceasta, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, care au următorul conţinut: Ajutorul public judiciar poate fi refuzat când este solicitat abuziv, când costul său estimat este disproporţionat faţă de valoarea obiectului cauzei, precum şi atunci când acordarea ajutorului public judiciar nu se solicită pentru apărarea unui interes legitim ori se solicită pentru o acţiune care contravine ordinii publice sau celei constituţionale”.

13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi art. 21 alin. (1)-(3) care garantează accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, prin Decizia nr. 426 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 15 noiembrie 2013, a reţinut că ajutorul public judiciar în materie civilă este un sprijin acordat de stat pentru persoanele fizice care sunt sau care urmează să devină parte într-un litigiu aflat pe rolul instanţelor ori al altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale, legiuitorul propunându-şi să reglementeze această instituţie ca o formă de asistenţă acordată de stat în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil şi garantării accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti ori a altor titluri executorii.

15. Curtea a apreciat că, prin reglementarea cadrului legal al ajutorului public judiciar, se urmăreşte asigurarea efectivităţii dreptului de acces la justiţie, prin stabilirea anumitor condiţii, minime şi rezonabile. Astfel, prin Decizia nr. 264 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 30 martie 2009, a constatat că stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a acestuia, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiţie.

16. Aceste consideraţii sunt în concordanţă şi cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudenţa sa, a subliniat că dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu obligă la acordarea de ajutor judiciar în toate contestaţiile în materie civilă (Hotărârea din 26 februarie 2002, pronunţată în Cauza Essaadi împotriva Franţei, paragraful 30).

17. Textul de lege supus controlului de constituţionalitate în cauza de faţă stabileşte reperele pe care judecătorul cauzei - care, potrivit art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, este competent să soluţioneze şi cererea de acordare a ajutorului public judiciar - trebuie să le aibă în vedere atunci când apreciază cu privire la acordarea acestuia. Astfel, dispoziţiile de lege criticate stabilesc că ajutorul public judiciar poate fi refuzat atunci când este solicitat abuziv, când costul său estimat este disproporţionat faţă de valoarea obiectului cauzei, precum şi atunci când acordarea ajutorului public judiciar nu se solicită pentru apărarea unui interes legitim ori se solicită pentru o acţiune care contravine ordinii publice sau celei constituţionale.

18. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 sunt lipsite de previzibilitate şi claritate, întrucât caracterul abuziv al cererii ori costul disproporţionat nu pot fi cuantificate. Tot astfel, poate fi subiectivă calificarea ca infimă a taxei judiciare de timbru de la plata căreia se solicită scutirea.

19. Curtea observă că analiza acestor caracteristici este lăsată judecătorului care va aprecia - în funcţie de criterii obiective pe care le va identifica în fiecare situaţie în parte - în ce măsură sunt întrunite condiţiile impuse prin textul de lege criticat. Din această perspectivă, textul de lege criticat este în acord cu cele subliniate de fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că un sistem de asistenţă judiciară nu poate funcţiona fără instituirea unui mecanism care să permită selecţionarea cauzelor susceptibile de a beneficia de acesta (a se vedea, de exemplu, deciziile din 10 iulie 1980 şi din 10 ianuarie 1991, pronunţate în Cauza X. Împotriva Regatului Unit, respectiv în Cauza Ange Garda împotriva Franţei).

20. În ceea ce priveşte calitatea legii, respectiv claritatea şi previzibilitatea acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării,

21. Totodată, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul prevederii legale, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (a se vedea şi Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68). Instanţa europeană a mai reţinut că, dat fiind principiul generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. În acest sens, Curtea de la Strasbourg a remarcat că una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive şi că numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie”.

22. Ţinând cont de aceste consideraţii, Curtea constată că prevederile art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate, norma criticată oferind judecătorului suficiente repere pentru a se pronunţa în mod judicios asupra cererii de acordare a ajutorului public judiciar. De altfel, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, trebuie avută în vedere şi funcţia decizională acordată instanţelor, care are ca rol, alături de altele, şi îndepărtarea îndoielilor ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent (Decizia nr. 725 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 13 august 2012).

23. Autoarea prezentei excepţii mai susţine că textul de lege criticat conduce la o antepronunţare a judecătorului, care, înainte de judecata pe fond, trebuie să se pronunţe, în soluţionarea cererii de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, cu privire la existenţa unui interes legitim pe care solicitantul îl apără şi cu privire la împrejurarea dacă acţiunea introdusă contravine ordinii publice şi celei constituţionale. Curtea observă, sub acest aspect, că aprecierea existenţei interesului legitim al solicitantului va fi făcută de judecător fără să intre în analiza fondului cauzei, ci procedând la o verificare în abstract a datelor cauzei. Tot astfel, nici în ce priveşte condiţia ca acţiunea să nu contravină ordinii publice sau celei constituţionale nu se poate susţine că judecătorul s-ar antepronunţa, întrucât asemenea caracteristici sunt evidente, pentru constatarea existenţei acestora nefiind necesară o analiză a fondului cauzei.

24. De asemenea, autoarea excepţiei arată că, în opinia sa, este încălcat şi principiul egalităţii, întrucât persoane cu acelaşi grad de vulnerabilitate financiară, aflate sub pragul sărăciei extreme, sunt supuse unui tratament diferit după cum judecătorul apreciază cuantumul taxei de la plata căreia se solicită scutirea ca fiind infim sau nu, în primul caz cererea fiind considerată abuzivă. În ce priveşte această critică, Curtea observă că pretinsa inegalitate nu izvorăşte din textul de lege supus controlului de constituţionalitate, ci din realitatea constatată de judecător, din situaţia de fapt căruia textul de lege îi este aplicabil, astfel că nu se poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 11.677/62/2Q12/a1 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 481

din 18 iunie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul Liber din învăţământ din Satu Mare în Dosarul nr. 1.322/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 667D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 17 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.322/83/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul Liber din învăţământ din Satu Mare într-o cauză aflată în stadiul procesual al apelului, având ca obiect soluţionarea unei cereri de chemare în judecată prin care se solicită obligarea unei unităţi de învăţământ să calculeze şi să plătească diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite prin aplicarea Legii nr. 63/2011 cu raportare la nivelul salariilor legale din lunile iunie 2010 şi aprilie 2011.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că Legea nr. 63/2011, instituind uniformizarea salariilor în învăţământ, a eliminat coeficientul de ierarhizare din grilele de salarizare şi coeficienţii de multiplicare 1, înlocuindu-i cu valori care rezultă din înmulţirea celor doi coeficienţi. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Guvernul avea obligaţia să se raporteze la varianta legală şi constituţională a salarizării, respectiv la valorile rezultate din înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare şi de multiplicare prevăzuţi de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ. Însă, contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Guvernul s-a raportat la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009 şi la acele ale art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar. În acest mod, s-a operat, în fapt, încă o reducere a salariilor personalului didactic cu 25% faţă de nivelul prevăzut prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ.

6. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât competenţa stabilirii sistemului de salarizare a personalului bugetar aparţine legiuitorului, care, în realizarea politicilor sale raportat la condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat, poate prevedea un regim salarial distinct pentru anumite categorii de bugetari.

7. Totodată, se apreciază că legea criticată nu încalcă nici art. 16 alin. (1) şi nici art. 44 din Constituţie, aplicându-se aceleaşi criterii de salarizare tuturor cadrelor didactice şi didactice auxiliare, fără a afecta drepturile salariale dobândite pentru o perioadă anterioară intrării sale în vigoare. Se mai arată că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statul este cel în măsură să stabilească valoarea sumelor ce urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, acesta putând introduce, suspenda ori înceta plata unor astfel de sume prin modificări legislative (a se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în cauza Kechko împotriva Ucrainei).

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate,

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.

12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează să stabilească, mai întâi, cadrul procesual în care aceasta a fost ridicată. În acest sens, Curtea reţine că Sindicatul Liber din învăţământ din Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Ramona Ruşti, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea unei unităţi de învăţământ să calculeze şi să plătească diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite prin aplicarea Legii nr. 63/2011 cu raportare la nivelul salariilor legale din lunile iunie 2010 şi aprilie 2011. Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ. Prin încheierea din 20 noiembrie 2014, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Prin Sentinţa nr. 723/LMA din 27 noiembrie 2014, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamant, iar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 213 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 mai 2015, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate antereferită. La data de 22 decembrie 2014, Sindicatul Liber din învăţământ clin Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Ramona Ruşti, a formulat apel împotriva Sentinţei nr. 723/LMA din 27 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă, iar, prin motivele de apel, a arătat că instanţa de fond a limitat excepţiile de neconstituţionalitate ale Legii nr. 63/2011 numai faţă de art. 16, art. 41, art. 47, art. 53 şi art. 135 din Constituţie”, ridicând, totodată, excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 63/2011 în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie. Prin încheierea din 17 martie 2015, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 în raport CU art. 1 alin. (5) din Constituţie.

14. Potrivit art. 430 alin, (1) din Codul de procedură civilă, “hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale Ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată”. De asemenea, alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că “autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”. Efectele lucrului judecat, potrivit art. 431 alin, (1) din Cod, se exprimă în faptul că “Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect”. De asemenea, potrivit art. 435 alin. (1) din Cod, “(1) Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora”. Având în vedere aceste dispoziţii legale, Curtea reţine că hotărârea de sesizarea Curţii Constituţionale se bucură de autoritatea lucrului judecat sub aspectul dispoziţiei de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate, astfel încât, dacă este invocată din nou aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, instanţa judecătoreasă a quo are competenţa de a invoca din oficiu şi de a admite excepţia autorităţii de lucru judecat. Or, în cauza de faţă, instanţa judecătoreasă a quo, sesizând Curtea Constituţională prin încheierea din 17 martie 2015, nu a ţinut cont de autoritatea de lucru judecat de care se bucura, sub aspectul dispoziţiei de sesizare a Curţii, încheierea din 20 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă, data publicării deciziei Curţii Constituţionale, respectiv 26 mai 2015, nefiind relevantă în acest sens. De aceea, în condiţiile în care instanţa judecătorească nu îşi îndeplineşte această competenţă, revine instanţei constituţionale competenţa de a respinge, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, art. 11 alin. (3) şi art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi art. 430 din Codul de procedură civilă, ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate astfel formulată, întrucât dispoziţiile procedural civile referitoare la autoritatea de lucru judecat ataşată hotărârilor judecătoreşti sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cazul deciziilor Curţii Constituţionale.

15. În sensul celor anterior expuse, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că o decizie a sa are autoritate de lucru judecat, în ipoteza în care obiectul, cauza şi părţile sunt aceleaşi atât în cadrul excepţiei anterioare, cât şi al excepţiei ce face obiectul prezentei decizii. Astfel, ţinând seama de prevederile art. 145 alin. (2) din Constituţie [devenit art. 147 alin. (4), după revizuirea şi republicarea Constituţiei - s.n.], precum şi de cele ale art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 [conţinutul său normativ se regăseşte ia art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 - s.n.] potrivit cărora deciziile definitive ale Curţii Constituţionale sunt obligatorii, partea care a invocat excepţia nu o mai poate reitera, întrucât prima hotărâre intră în puterea lucrului judecat şi în consecinţă excepţia este inadmisibilă” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 419 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012, Decizia nr. 184 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 mai 2012, Decizia nr. 507 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 9 iunie 2009, Decizia nr. 864 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 6 august 2008, Decizia nr. 567 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007, Decizia nr. 57 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 11 martie 2004, Decizia nr. 136 din 23 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 28 iunie 2002, Decizia nr. 100 din 26 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 6 iunie 2002, Decizia nr. 81 din 8 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 6 aprilie 2001, Decizia nr. 44 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 14 iulie 2000, Decizia nr. 326 din 11 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 3 noiembrie 1997).

16. Raportând cele de mai sus la cauza de faţă, Curtea reţine că, printr-o decizie anterioară, şi anume Decizia nr. 213 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 mai 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011, iar decizia pronunţată are autoritate de lucru judecat cu privire la problema de constituţionalitate dezlegată pentru părţile aflate în litigiu. O atare concluzie se impune prin prisma faptului că excepţia de neconstituţionalitate suspusă analizei de faţă a Curţii Constituţionale a fost formulată de aceeaşi parte - Sindicatul Liber din învăţământ din Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Ramona Ruşti, în cadrul aceluiaşi proces - chiar dacă aceasta a fost ridicată în calea de atac, obiectul său îl constituie dispoziţiile Legii nr. 63/2011, iar cauza pe care se fundamentează este identică, întrucât motivarea excepţiei este raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Mai mult, argumentaţia pretinsei relaţii de contrarietate între obiectul excepţiei şi textul constituţional referit este, de asemenea, identică. În aceste condiţii, este evident că Decizia nr. 213 din 31 martie 2015 în raport cu părţile din proces se bucură de autoritate de lucru judecat - efecte inter partes litigantes.

17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul Liber din învăţământ din Satu Mare în Dosarul nr. 1.322/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 511

din 30 iunie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei şi contestate în instanţă până ta data intrării în vigoare a prezentei legi”, cuprinsă în art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona Maya-Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Cronos Distribuţie” - S.R.L. din Alexandria în Dosarul nr. 5.775/740/2014 al Judecătoriei Alexandria. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 500D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin deciziile nr. 36 din 21 ianuarie 2014 şi nr. 386 din 26 iunie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şt lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 3 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.775/740/2014, Judecătoria Alexandria a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Cronos Distribuţie” - S.R.L. din Alexandria într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare formulată în contradictoriu cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că norma prevăzută de art. II din Legea nr. 144/2012 înfrânge dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, consacrând un regim juridic inegal şi discriminator pentru deţinătorii de autovehicule traşi la răspundere contravenţională şi civilă pentru lipsa rovinietei”. Arată că, astfel cum a fost adoptat, textul de lege criticat nu permite aplicarea legii contravenţionale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul vechii legi şi care vor fi judecate sub legea nouă, ci numai acelora care fac sau au făcut obiectul unor procese soluţionate definitiv ori aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a legii noi”. În acest sens, susţine că prin termenul «până la data intrării în vigoare a prezentei legi» este afectat principiul egalităţii în faţa legii pentru contravenienţii care, deşi se află în aceeaşi situaţie juridică, din motive independente de voinţa lor, pot intra sub incidenţa unor regimuri juridice diferite, în pofida faptului că toţi au săvârşit aceeaşi contravenţie, şi anume lipsa rovinietei”. Prin urmare, în temeiul textului de lege criticat din Legea nr. 144/2012, unii contravenienţi sunt exoneraţi de plata tarifului, în timp ce alţii urmează să îl plătească.”

6. Judecătoria Alexandria apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, instanţa de judecată reţine că, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012, sunt beneficiari ai acestei norme legale doar cei care au formulat, din diverse motive, plângere contravenţională împotriva proceselor-verbale de constatare şi aplicare a sancţiunii contravenţionale prin care s-a aplicat şi tariful de despăgubire, chiar dacă atât sancţiunea amenzii, cât şi tariful de despăgubire apăreau ca legal şi temeinic aplicate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012. Apreciază că, în mod nejustificat şi arbitrar, sunt excluşi de la aplicarea legii contravenţionale mai favorabile tocmai cei care au înţeles pericolul social al faptei, astfel cum aceasta era prevăzută şi sancţionată până la apariţia Legii nr. 144/2012, şi care nu au atacat în instanţă procesele-verbale prin care li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, potrivit legii. Aşa fiind, instanţa de judecată consideră că, pentru înlăturarea efectului discriminator al prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012, legiuitorul avea două posibilităţi, şi anume repunerea în termenul de introducere a plângerii contravenţionale cu privire la aplicarea măsurii tarifului de despăgubire pentru cei care nu au contestat în instanţă măsura respectivă până ia data intrării în vigoare a legii; sau anularea tarifelor de despăgubire aplicate, indiferent dacă măsura a fost contestată sau nu în instanţă, deci inclusiv a celor aflate în curs de executare, cu unica excepţie a celor care au achitat acest tarif, întrucât, în această situaţie, procedura de executare a încetat.

7. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012, potrivit cărora “Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare ş/ a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează* Din motivarea excepţiei rezultă însă că autoarea acesteia critică doar sintagma “şi contestate în instanţă până ia data intrării în vigoare a prezentei legi” cuprinsă în art. II al Legii nr. 144/2012, aceasta urmând să reprezinte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, asupra căreia Curtea urmează a se pronunţa.

11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, precum şi celor ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză.

13. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 386 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 august 2014, Decizia nr. 36 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 4 martie 2014, Decizia nr. 137 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 11 iunie 2015, şi Decizia nr. 165 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din

16 iunie 2015, prin care Curtea a constatat că prevederile de lege criticate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

14. Astfel, prin aceste decizii, Curtea a reţinut că, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic ai contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, actele normative pot cuprinde, pe lângă amenda contravenţională ca sancţiune de drept administrativ, şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru prejudiciile pricinuite prin săvârşirea contravenţiei. În acest sens, potrivit art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, “contravenientul are obligaţia de a achita, pe lângă amenda contravenţională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcţie de tipul vehiculului folosit fără a deţine rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4,”

15. De asemenea, Curtea a menţionat că, în concepţia Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. de a beneficia de repararea prejudiciului (uzarea şi degradarea drumurilor naţionale) cauzat (prejudiciul fiind rezultatul direct al acţiunii de folosire a drumurilor naţionale fără plata rovinietei) prin fapta ilicită săvârşită de utilizator (folosirea drumului naţional fără plata rovinietei). Aşadar, obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecinţă a răspunderii pentru săvârşirea unei fapte ilicite, respectiv utilizarea reţelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. În acest context, Curtea a observat că art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 a abrogat art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, mai sus menţionat, .astfel încât nedeţinerea rovinietei valabile atrage sancţiunea contravenţională, dar, de la data intrării în vigoare a legii, nu mai atrage obligaţia plăţii tarifului de despăgubire”.

16. Referitor la pretinsa discriminare, prin Decizia nr. 165 din 17 martie 2015, paragraful 14, spre exemplu, Curtea a reţinut că cele două categorii de persoane, respectiv contravenienţii care au contestat tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012-tarife care se anulează conform textului criticat, şi cei care nu au formulat astfel de contestaţii sau ale căror contestaţii au fost respinse ca tardive, se află în situaţii juridice diferite, aspect ce justifică tratamentul juridic diferit aplicat de legiuitor, neputând fi reţinută încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie”.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează aplicabilitatea şi în prezenta cauză.

18. Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Cronos Distribuţie” - S.R.L. din Alexandria în Dosarul nr. 5.775/740/2014 al Judecătoriei Alexandria şi constată că sintagma “şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi”, cuprinsă în art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România este constituţională în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Alexandria şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind recunoaşterea Asociaţiei Române de Franciză ca fiind de utilitate publică

 

Văzând actul Ministerului Energiei, întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri prin care se constată îndeplinirea de către Asociaţia de Română de Franciză a condiţiilor legale pentru recunoaşterea statutului de utilitate publică,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 39 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se recunoaşte Asociaţia Română de Franciză, persoană juridică română de drept privat, fără scop lucrativ, înscrisă în Registrul Naţional al ONG ţinut de către Ministerul Justiţiei cu nr. 1 881/A/2006, având codul fiscal 18645069, cu sediul în municipiul Bucureşti, aleea Ţincani nr.4A, bl. 824, sc. 3, ap. 89, sectorul 6, ca fiind de utilitate publică.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri,

Andrei Dominic Gerea

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 28 iulie 2015.

Nr. 632.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

pentru modificarea Metodologiei de organizare, asigurare a activităţilor de evacuare a persoanelor, bunurilor, documentelor şi materialelor care conţin informaţii clasificate, în situaţii de conflict armat, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.352/2006

În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:

Art. I. - Metodologia de organizare, asigurare a activităţilor de evacuare a persoanelor, bunurilor, documentelor şi materialelor care conţin informaţii clasificate, în situaţii de conflict armat, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.352/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 4 iulie 2006, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

Art. 4, - (1) în planurile de evacuare proprii, instituţiile şi autorităţile publice centrale stabilesc, în funcţie de importanţa şi de specificul activităţii, structurile de specialitate/operatorii economici din subordine/coordonare care se evacuează, precum şi locurile de evacuare a acestora.

(2) Structurile de specialitate/Operatorii economici din subordinea/coordonarea instituţiilor şi autorităţilor publice centrale, stabiliţi potrivit prevederilor alin. (1), precum şi primăriile municipiilor, oraşelor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi comunelor întocmesc planuri de evacuare, după primirea ordinului de evacuare emis de Centrul Naţional Militar de Comandă, prin valorificarea informaţiilor cuprinse în ordonanţele militare sau în ordinele emise de autorităţile militare, potrivit legii.

(3) Planurile de evacuare prevăzute la alin. (2) se întocmesc de personalul propriu din componenţa centrelor de conducere şi coordonare a evacuării şi se aprobă de către conducătorii entităţilor la nivelul cărora acestea sunt constituite.”

2. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

Art. 10. - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă verifică o dată la doi ani actualizarea planurilor de evacuare elaborate ia nivelul ministerelor şi a planurilor de evacuare/primire judeţene întocmite de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/Bucureşti-Ilfov.”

3. Articolul 11 se abrogă.

4. Articolul 25 va avea următorul cuprins:

Art. 25. - (1) Documentele de organizare şi conducere a acţiunilor de evacuare se clasifică astfel:

a) strict secret de importanţă deosebită - Planul centralizator de evacuare în situaţii de conflict armat a populaţiei

şi bunurilor materiale importante;

b) strict secret:

(i) planurile de evacuare a instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi planurile de evacuare/primire judeţene/al municipiului Bucureşti a populaţiei şi bunurilor materiale importante;

(ii) situaţia cu localităţile stabilite pentru primirea instituţiilor şi autorităţilor publice centrale ce se evacuează în caz de conflict armat.

(2) Planurile de evacuare prevăzute la art. 4 alin. (2) se clasifică de emitenţi la momentul întocmirii, potrivit legii, în funcţie de conţinut, de prejudiciul ce ar putea fi cauzat fiecărui emitent, precum şi, după caz, de măsurile stabilite prin ordonanţele militare ori ordinele autorităţilor militare.”

5. Articolul 28 va avea următorul cuprins:

Art. 28. - (1) Planul de evacuare este documentul de bază pentru pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de evacuare în situaţii de conflict armat, întocmit din timp de pace, prin care se materializează concepţia acţiunilor.

(2) Planurile de evacuare întocmite în conformitate cu prevederile art. 3 se actualizează periodic, în raport cu schimbările survenite în structura organizatorică a instituţiilor sau în concepţia acţiunilor.

(3) Planurile de evacuare prevăzute la art. 3 fit. b) şi c) se întocmesc în două exemplare; exemplarul 2 al planului se transmite inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

(4) Structura-cadru a planului de evacuare este prezentată în anexa nr. 2”

6. Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

 

Bucureşti, 31 iulie 2015.

Nr. 89.

 

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 2 la metodologie)

 

PLANUL DE EVACUARE

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

- Referinţe legale

- Scopul evacuării

 

CAPITOLUL II

Concepţia acţiunilor de evacuare

 

- Localităţile, zonele (sectoare, cartiere, sate etc.) din care se execută evacuarea

- Localităţile, zonele (sectoare, cartiere, sate etc.) în care se execută primirea evacuaţilor şi bunurilor materiale

- Autorităţile şi instituţiile publice locale, operatorii economici, populaţia şi bunurile care se evacuează (număr salariaţi, cantitate bunuri materiale/autoritate/instituţie; situaţia populaţiei şi a cantităţii de bunuri materiale etc.)

- Puncte de adunare şi îmbarcare

- Itinerarele de evacuare

- Puncte de debarcare, primire şi repartiţie

- Urgenţa evacuării

 

CAPITOLUL III

Asigurarea acţiunilor do evacuare

 

            Se tratează măsurile de asigurare a evacuării prevăzute la art. 12 lit. c)-h) din Metodologia de organizare, asigurare a activităţilor de evacuare a persoanelor, bunurilor, documentelor şi materialelor care conţin informaţii clasificate, în situaţii de conflict armat, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.352/2006, cu modificările ulterioare.

 

CAPITOLUL IV

Organizarea conducerii şi cooperării

 

- Componenţa centrului de conducere şi coordonare a evacuării

- Locul de dispunere al centrului de conducere şi coordonare a evacuării

- Schema fluxului informaţional pentru coordonarea şi conducerea activităţii de evacuare

- Stabilirea structurilor cu care se cooperează

 

CAPITOLUL V

Dispoziţii finale

 

CAPITOLUL VI

Anexe

 

1. Harta geografică a judeţului, localităţii, după caz, pe care se vor marca sau înscrie următoarele:

- dispunerea centrelor de conducere şi coordonare a evacuării;

- zonele din care se execută evacuarea;

- zonele în care se execută primirea evacuaţilor;

- punctele de adunare şi îmbarcare;

- itinerarele de deplasare;

- punctele de debarcare, primire şi repartiţie;

- dispunerea structurilor cu care se cooperează;

- raioanele şi traseele interzise (se vor specifica în ordinul de evacuare).

2. Situaţii sub formă tabelară:

- componenţa centrelor de conducere şi coordonare a evacuării şi datele de contact ale membrilor;

- sinopticul activităţii personalului din centrele de conducere şi coordonare a evacuării;

- asigurarea logistică (stabilirea necesarului cu mijloace de transport şi a cantităţii de carburanţi şi lubrifianţi pentru evacuarea populaţiei, instituţiilor publice locale etc.);

- situaţia evacuării personalului instituţiilor şi autorităţilor

publice centrale şi locale, al operatorilor economici importanţi şi a membrilor de familie neîncadraţi în muncă al acestora;

- situaţia cu materialele din patrimoniul naţional ce se evacuează;

- situaţia evacuării unor categorii de bunuri materiale;

- lista legăturilor fir şi radio cu structurile superioare şi locale cu atribuţii în domeniu;

- schiţa spaţiilor în locul de evacuare.

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, nr. 946/2014 privind aprobarea Listei şi a atribuţiilor specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, care fac parte din Oficiul de reglementare a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, şi a Listei specialiştilor împuterniciţi să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute la art. 83 din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului legitimaţiei speciale de identificare a acestora şi a modelului procesului-verbal de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor în domeniul îmbunătăţirilor funciare

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 160.652/2015 al Direcţiei generale politici agricole şi strategii,

având în vedere prevederile art. 75 alin. (2) şi ale art. 83 alin. (4) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, nr. 946/2014 privind aprobarea Listei şi a atribuţiilor specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, care fac parte din Oficiul de reglementare a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, şi a Listei specialiştilor împuterniciţi să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute la art. 83 din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului legitimaţiei speciale de identificare a acestora şi a modelului procesului-verbal de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor în domeniul îmbunătăţirilor funciare, publicat în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 476 din 28 iunie 2014, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Simona Allice Man,

secretar de stat

 

Bucureşti, 28 iulie 2015.

Nr. 1.791.

 

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 1 /a Ordinul nr. 946/2014)

 

LISTA

specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea În cadrul direcţiilor pentru agricultură Judeţene şi a municipiului Bucureşti, care fac parte din Oficiul de reglementare a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare

 

Nr. crt.

Numele şi prenumele specialistului

Locul de muncă al specialistului

Adresa poştă electronică

1.

Dumitru Lucia

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Alba

office@dadralba.ro

2.

Lupu Voichiţa

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Arad

dgaia.arad@rdslink.ro

3.

Nicolae Dan Dobrea

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Argeş

dga-ag@rdspt.ro

4.

Comârlă Eugen

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Bacău

dadr@dadrbacau.ro

5.

Bodea Ioan Viorel

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Bihor

dadr.bh@madr.ro

6.

Roşu Simona Alina

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Bistriţa-Năsăud

dadr.bn@madr.ro

7.

Bărbieru Constantin

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Botoşani

dadr.bt@madr.ro

8.

Gyero Popa Mihai

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Braşov

dadr.bv@madr.ro

9.

Chiper Ion

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Brăila

dadrbr@madr.ro

10.

Lupu Tatiana

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Buzău

dadrbuzau@clicknet.ro

11.

Ştefan Adelina

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Caraş-Severin

dadrcs@resita.rdsnet.ro

12.

Marin Ştefan

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Călăraşi

dgaa_cl@saltine.ro

13.

Man Mariana

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Cluj

office@dadrcj.ro

14.

Buzdugan Gheorghe

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Constanţa

dadr.ct@madr.ro

15.

Bene Erzsebet

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Covasna

dadr.cv@madr.ro

16.

Marin Eugen

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Dâmboviţa

relatii@dadrdambovita.ro

17.

Urucu Nicoleta Obleagă Ovidiu

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Dolj

dadr_dolj@rdscv.ro

18.

Chiricuţă Eugenia

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Galaţi

dadr.gl@dadrgl.ro

19.

Daia Emilia

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Giurgiu

dadr_giurgiu@yahoo.com

20.

Drăgănescu Dumitru

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Gorj

dadr@targujiu.rdsnet.ro

21.

Sebestyen Şandor

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Harghita

dgaa@topnet.ro

22.

Bugariu Adrian Vasile

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Hunedoara

dadr.hd@madr.ro

23.

Petrache Constantin

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Ialomiţa

dadr.il@madr.ro

24.

Amancei Elena

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului laşi

dadr@dadris.ro

25.

Sabău Dan

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Maramureş

dadr.mm@madr.ro

26.

Cepoi Mana

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Mehedinţi

dadr.mh@madr.ro

27.

Jude Silvia

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Mureş

dadr.ms@madr.ro

28.

Sorlescu Niculina

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Neamţ

dadr.nt@madr.ro; secretariat.neamt@madr.ro

29.

Bărăgan Ion

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Olt

director.executiv@dadr-olt.ro

30.

Ion Sorin

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Prahova

directiaagricola@dadrph.ro

31.

Tudor Mircea

Direcţia pentru Agricultură a Judeţul Satu Mare

dadr.sm@madr.ro

32.

Bujiţă Ioan

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Sălaj

dadrsj@info-plus.ro

33.

Gabrea Gabriela

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Sibiu

dadr.sb@madr.ro

34.

Lazăr Mircea

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Suceava

dadrsuceava@yahoo.com

35.

Boţea Marin

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Teleorman

dgaiatr@yahoo.com

36.

Craia Milan

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Timiş

dadr-tm@dnttm.ro

37.

Băluţă Constantin

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Tulcea

office@dadrtulcea.ro

38.

Stan Mihai

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Vaslui

office@dadrvaslui.ro

39.

Şerbana Tudor

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Vâlcea

diragrvl@yahoo.com

40.

Postolache Soare

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Vrancea

secretariat@dadrvrancea.ro

41.

Tacină Constantin

Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Ilfov

dadr_ilfov@yahoo.com; http://www.dadrilfov.ro

42.

-

Direcţia pentru Agricultură a Municipiului Bucureşti

dadr.b@madr.ro; http://www.damb.ro

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.