MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 608/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 608         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 11 august 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 491 din 23 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (2), (3) şi (5) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 505 din 30 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (i) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice

 

Decizia nr. 512 din 7 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

648/M.47/81/2.297/C/10.250/470/221/536. - Ordin al ministrului sănătăţii, al ministrului apărării naţionale, al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, al ministrului justiţiei, al directorului Serviciului Român de Informaţii, al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, al directorului Serviciului de Informaţii Externe şi al directorului Serviciului de Protecţie şi Pază privind aprobarea Normelor proprii de aplicare în anul 2015 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, cu modificările şi completările ulterioare, adaptate la specificul organizării asistenţei medicale în reţeaua sanitară a ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, aplicabile în  relaţiile  contractuale dintre Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente care aparţin acestei reţele

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 491

din 23 iunie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (2), (3) şi (5) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Consiliul Local Valu lui Traian din judeţul Constanţa în Dosarul nr. 30.785/212/2014 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 100D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 138D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (2), (3) şi (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 26.539/197/2014 al Tribunalului Braşov - Secţia penală.

4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 177D/2015, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 697/54/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

6. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

7. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 100D/2015, nr. 138D/2015 şi nr. 177D/2015 au obiect parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

8. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor.

9. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 138D/2015 şi nr. 177D/2015 la Dosarul nr. 100D/2015, care este primul înregistrat.

10. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale atât dispoziţiile art. 5491 alin. (2) din Codul de procedură penală, cât şi soluţiile legislative cuprinse în art. 5491 alin. (3) şi (5) din Codul de procedură penală, potrivit cărora judecătorul de cameră preliminară se pronunţă “În camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)”, respectiv instanţa ierarhic superioară ori completul competent se pronunţă “fără participarea procurorului şi a persoanelor prevăzute la alin. (2)”.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

11. Prin încheierea nr. 6 din 6 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 30.785/212/2014, Tribunalul Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (5) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Consiliul Local Valu lui Traian din Judeţul Constanţa cu ocazia soluţionării contestaţiilor formulate într-o cauză având ca obiect propunerea procurorului de desfiinţare a unui înscris.

12. Prin încheierea din 19 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 26.539/197/2014, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (2), (3) şi (5) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, cu ocazia soluţionării contestaţiei într-o cauză având ca obiect propunerea procurorului de desfiinţare a unui înscris.

13. Prin încheierea din 20 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 697/54/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (5) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate într-o cauză având ca obiect propunerea procurorului de desfiinţare a unui înscris,

14 În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 5491 alin. (2), (3) şi (5) din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra contestaţiei formulate într-o cauză având ca obiect desfiinţarea unui înscris în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a persoanelor ale căror drepturi ori interese legitime pot fi afectate. Astfel, arată că este foarte posibil să existe situaţii în care procurorul de caz nu a administrat niciun fel de probe cu privire la faptele reclamate şi, cu toate acestea, să sesizeze judecătorul de cameră preliminară pentru a dispune anularea totală sau parţială a unui înscris. Consideră că dispoziţiile art. 5491 alin. (2) din Codul de procedură penală nu sunt previzibile, deoarece nu stabilesc cadrul procesual clar, respectiv care sunt persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate şi cărora judecătorul de cameră preliminară le va comunica despre procedura de confiscare sau de anulare. Totodată, procedura de informare prevăzută de art. 5491 alin. (2) din Codul de procedură penală nu este în măsură să confere persoanei interesate un cadru efectiv pentru a-şi formula apărările. Arată că dispoziţiile de lege criticate încalcă, astfel, dreptul la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât nu permit comunicarea către părţi a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi nu prevăd posibilitatea părţilor de a discuta efectiv observaţiile depuse instanţei.

15. Tribunalul Braşov - Secţia penală, în calitate de autor al excepţiei, consideră că prevederile art. 6 din Convenţie trebuie respectate de legiuitor şi atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv în ceea ce priveşte procedura desfăşurată în camera preliminară în cadrul căreia se dispune o măsură atât de severă cum este confiscarea unui bun sau anularea unui înscris, în condiţiile în care nu este stabilită vinovăţia vreunei persoane. Pornind de la premisa că, în materie penală, inclusiv elementele ce ţin de procedură ar trebui să se desfăşoare într-o manieră contradictorie şi în condiţii de egalitate de arme între acuzare şi apărare, instanţa mai sus menţionată concluzionează că atât procurorul, cât şi persoanele interesate, suspectul - dacă a existat, persoana vătămată şi eventualii terţi posesori ai bunului ce se confiscă sau titulari ai dreptului ce poate fi desfiinţat prin anularea unui înscris, trebuie să participe efectiv la această procedură şi să li se permită - în contradictoriu - să ridice excepţii, să solicite administrarea oricăror probe pe care le consideră pertinente etc. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, autoare a excepţiei, consideră că soluţia adoptată de legiuitor, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în condiţii lipsite de contradictorialitate şi oralitate, instituie un standard scăzut de protecţie a drepturilor, simplul drept al persoanei interesate de a se adresa justiţiei căpătând un caracter formal atâta vreme cât garanţiile specifice procesului echitabil nu sunt respectate. În acest sens, invocă Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, prin care aceasta a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii “fără participarea pete ritului, a procurorului şi a intimaţilor”este neconstituţională. De asemenea, arată că, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă “fără participarea procurorului şi a inculpatului, este neconstituţională.

16. Tribunalul Constanţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

17. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5491 alin. (2), (3) şi (5) din Codul de procedură penală, introduse prin art. 102 pct. 319, titlul III din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textele de lege criticate au următorul cuprins: „(2) Judecătorul de cameră preliminară comunică persoanelor ale căror drepturi sau Interese legitime pot fi afectate o copie a ordonanţei, punându-le în vedere că în termen de 10 zile de la primirea comunicării pot depune note scrise.

(3) După expirarea termenului prevăzut de alin. (2), judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra cererii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2), putând dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge propunerea şi dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării;

b) admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor ori, după caz, desfiinţarea înscrisului.

[...] (5) Contestaţia se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei sesizate ori. când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către completul competent potrivit legii, care se pronunţă prin încheiere motivată, fără participarea procurorului şi a persoanelor prevăzute la alin. (2), putând dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată;

b) admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă propunerea potrivit alin. (3).”

21. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 referitor la condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 549f alin. (3) şi (5) din Codul de procedură penală, autorii excepţiei critică soluţiile legislative cuprinse în aceste texte de lege, potrivit cărora judecătorul de cameră preliminară se pronunţă “În camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)”, respectiv instanţa ierarhic superioară ori completul competent se pronunţă “fără participarea procurorului şi a persoanelor prevăzute la alin. (2)”. Prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale atât dispoziţiile art. 5491 alin. (2) din Codul de procedură penală, cât şi soluţiile legislative mai sus menţionate cuprinse în art. 5491 alin. (3) şi (5) din Codul de procedură penală, întrucât încalcă prevederile art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

23. Curtea a reţinut, prin decizia precitată, că procedura specială reglementată de art. 5491 din Codul de procedură penală vizează o atribuţie a judecătorului de cameră preliminară în care acesta decide asupra fondului cauzei, respectiv dispune cu privire la desfiinţarea unui înscris sau cu privire la confiscarea specială a unor bunuri. În condiţiile în care nici ordonanţa procurorului de clasare sau de renunţare la urmărire penală prin care decide cu privire la raportul de drept penal analizat şi nici încheierea judecătorului prin care se soluţionează plângerea împotriva acestor soluţii ale procurorului, în baza art. 341 din Codul de procedură penală, nu au autoritate de lucru judecat în faţa judecătorului de cameră preliminară care urmează a se pronunţa în conformitate cu prevederile art. 5491 din Codul de procedură penală (paragraful 43). Curtea a observat că procedura desfăşurată în faţa judecătorului de cameră preliminară în această materie prevede o judecată sumară, pe baza notelor scrise depuse de către persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost afectate, fără respectarea principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, potrivit cărora procurorul şi părţile din proces au dreptul de a lua cunoştinţă de toate piesele şi observaţiile prezentate judecătorului şi de a-şi putea expune susţinerile în faţa acestuia (paragraful 45). De asemenea, ţinând seama că procedura de soluţionare a cererilor privind desfiinţarea unui înscris falsificat antamează fondul cauzei, Curtea a observat lipsa unei raţiuni care să justifice absenţa publicităţii şedinţei de judecată în procedura supusă controlului de constituţionalitate (paragraful 48).

24. În fine, prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, paragraful 39, Curtea a reţinut că, din perspectiva protejării drepturilor omului, principiul contradictorialităţii este un element al principiului egalităţii armelor şi al dreptului la un proces echitabil. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că egalitatea armelor este o trăsătură inerentă a unui proces echitabil, care presupune ca fiecărei părţi să i se acorde posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajoasă vizavi de adversarul său (Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, paragraful 95). Dreptul la un proces în contradictoriu înseamnă, într-un caz penal, că atât procurorului, cât şi inculpatului trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea cunoştinţă şi de a putea aduce observaţii referitoare la toate probele prezentate sau la observaţiile depuse de către cealaltă parte în vederea influenţării deciziei instanţei (Hotărârea din 16 februarie 2000, pronunţată în Cauza Rowe şi Davis împotriva Regatului Unit, paragraful 60).

25. Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”

Ţinând cont de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de faptul că decizia mai sus menţionată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, Curtea urmează a respinge excepţia de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.

26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 26.539/197/2014 al Tribunalului Braşov - Secţia penală.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (3) din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă “În camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)”, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 26.539/197/2014 al Tribunalului Braşov - Secţia penală.

3. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (5) din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia instanţa ierarhic superioară ori completul competent se pronunţă “fără participarea procurorului şi a persoanelor prevăzute la alin. (2)”, excepţie ridicată de Consiliul Local Valu lui Traian din judeţul Constanţa în Dosarul nr. 30.785/212/2014 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală, de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 26.539/197/2014 al Tribunalului Braşov - Secţia penală şi de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 697/54/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia penală, Tribunalului Braşov - Secţia penală şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 iunie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puici

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 505

din 30 iunie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, excepţie ridicată de Societatea Victoria Casa” - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.349/3/CA/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 282D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru Societatea Victoria Casa” - S.R.L. din Bucureşti, doamna avocat Diana Jirloianu din Baroul Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, iar pentru partea Direcţia Generală Impozite şi Taxe a Sectorului 3, domnul consilier juridic Avramică Sandu Manea, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentanţilor părţilor prezente. Reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate arată că dispoziţiile legale criticate sunt discriminatorii, operând o distincţie nejustificată între proprietarii de imobile monumente istorice şi cei ce deţin ansambluri de monumente istorice. Reprezentantul Direcţiei Generale Impozite şi Taxe a Sectorului 3 solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că legea este foarte clară.

4. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că enumerarea de către legiuitor a situaţiilor în care nu se datorează impozit nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 16 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 17.349/3/CA/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, excepţie ridicată de Societatea Victoria Casa” - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unui act administrativ fiscal.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat instituie o discriminare între proprietarii de clădiri calificate potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 422/2001 ca fiind monumente istorice - categoria monumente, care sunt scutiţi în totalitate de plata impozitului pe clădiri, pe de o parte, şi proprietarii de clădiri calificate potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 422/2001 ca fiind monumente istorice - categoria ansamblu arhitectural, care nu beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădiri, pe de altă parte.

7.  Se mai arată că, exceptând textul de lege criticat, Legea nr. 422/2001 nu face nicio altă distincţie între proprietarii de clădiri - monumente istorice, şi proprietarii de ansambluri arhitecturale - monumente istorice, astfel cum sunt definite în art. 3 lit. a) şi b) din Legea nr. 422/2001, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile cu privire la construcţiile deţinute în proprietate. Astfel, potrivit art. 4 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ, ambele categorii de proprietari sunt obligate să acorde un drept de preempţiune statului, la vânzarea acestora. Se mai arată că textul de lege criticat a fost modificat în sensul criticat prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate prin art. I pct. 43 din Legea nr. 259/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, iar, pe de altă parte, textul de lege criticat nu este corelat cu prevederile art. 250 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care nu face nicio distincţie între clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, şi pentru care nu se datorează impozit.

8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate arătând că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, se apreciază că enumerarea condiţiilor în care cetăţenii nu datorează impozit nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie,

precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 41 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl reprezintă dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 422/2001, astfel încât Curtea urmează să se pronunţe asupra acestor din urmă prevederi legale, potrivit cărora: “(1) Proprietarii imobilelor monumente istorice, definite potrivit art. 3 Ut. a) din prezenta lege, sunt scutiţi în totalitate de plata impozitului pe clădiri, cu excepţia spaţiilor în care se desfăşoară activităţi economice sau comerciale.”

13. Prevederile legale criticate au fost modificate în sensul criticat de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate prin art. I pct. 43 din Legea nr. 259/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 3 iulie 2006, iar în temeiul art. V din acest din urmă act normativ, Legea nr. 422/2001 a fost republicată, dându-se textelor o nouă numerotare, astfel încât art. 42 alin. (1) a devenit art. 41 alin. (1). Textul de lege criticat face referire la dispoziţiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 422/2001. Potrivit art. 3 din lege: “Conform prezentei legi se stabilesc următoarele categorii de monumente istorice, bunuri imobile situate suprateran, subteran şi subacvatic:

a) monument - construcţie sau parte de construcţie, împreună cu instalaţiile. componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum şi lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic;

b) ansamblu - grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic;

c) sit - teren delimitat topografic cuprinzând acele creaţii umane în cadru natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific, tehnic sau al peisajului cultural. “

14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii în drepturi. Din examinarea susţinerilor autoarei excepţiei mai reiese faptul că aceasta se raportează şi la dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la claritatea legii. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 14 - Interzicerea discriminării cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 7 privind egalitatea în faţa legii din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că textul de lege criticat instituie o discriminare între proprietarii de clădiri calificate potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 422/2001 ca fiind monumente istorice – categoria monumente, care sunt scutiţi în totalitate de plata impozitului pe clădiri, pe de o parte, şi proprietarii de clădiri incluse potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 422/2001 în categoria ansamblu arhitectural, care nu beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădiri, pe de altă parte, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la principiul egalităţii în drepturi.

16. Curtea observă că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate deţine în proprietate, începând cu anul 2006, un imobil compus din construcţie şi teren, situat în Bucureşti, sectorul 3, Str. Halelor nr. 5 şi invocă faptul că, la data cumpărării, imobilul ar fi figurat pe Lista monumentelor istorice, întocmită, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 422/2001, de către Institutul Naţional al Monumentelor Istorice. Aceasta a solicitat Direcţiei Impozite şi Taxe Locale Sector 3 restituirea sumelor plătite cu titlu de impozit pe clădiri, în perioada 2006- 2010, întrucât, în acord cu art. 250 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit căruia “(1) Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru: (...) 2. clădirile care, potrivit legislaţiei în vigoare, sunt considerate monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee sau case memoriale, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice* [soluţia legislativă a fost menţinută prin modificările ulterioare], aceste sume nu erau datorate, însă această solicitare a fost respinsă, cu motivarea că imobilul în cauză se încadrează în categoria ansamblu arhitectural, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) coroborat cu art. 3 lit. b) din Legea nr. 422/2001, proprietarul acestuia datorează impozit pe clădiri.

17. În acest context, Societatea Victoria Casa” - S.R.L. din Bucureşti, care deţine în proprietate imobilul în cauză, a contestat în instanţă actul administrativ fiscal, iar pe parcursul soluţionării cauzei a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 422/2001,

18. Analizând susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 3 din Legea nr. 422/2001, monumentele istorice de tipul construcţiilor sunt clasificate în două categorii, şi anume monumente istorice - obiective singulare [construcţie sau parte dintr-o construcţie, potrivit art. 3 lit. a) din lege] şi monumente istorice constituite în ansambluri [grup coerent (...) de construcţii urbane sau rurale, potrivit art. 3 lit. b) din lege],

19. Pentru ca un imobil să poată fi clasat ca monument istoric, trebuie să fie supus procedurii de evaluare conform legii, iar calitatea este atestată prin clasarea acestuia în Lista monumentelor istorice întocmită de Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, care se aprobă prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se actualizează la fiecare 5 ani (art. 22 din Legea nr. 422/2001).

20. Analizând prevederile legale incidente în dosar, respectiv art. 3 lit. a) şi b) din Legea nr. 422/2001, rezultă că diferenţa specifică între cele două categorii de monumente istorice - clădiri singulare şi ansambluri arhitecturale constă în faptul că ansamblul de arhitectură poate cuprinde şi clădiri care nu sunt clasate în mod individual ca monumente istorice, dar care formează împreună cu alte clădiri un ansamblu, în sensul art. 3 lit. b) din Legea nr. 422/2001.

21. Aşadar, potrivit dispoziţiilor legale criticate, scutirea de la plata impozitului pe clădiri priveşte imobilele de tipul obiectivelor singulare, iar nu ansamblurile de arhitectură, astfel încât este posibil ca un astfel de ansamblu să cuprindă şi imobile care nu sunt monumente istorice, dar care sunt situate în ansambluri, situri sau zone de protecţie a unor monumente istorice, definite potrivit art. 9 din Legea nr. 422/2001, republicată. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 24 din acelaşi act normativ, care face o distincţie între clădirile-monumente istorice şi imobilele care nu sunt monumente istorice, dar care se află în zone de protecţie a monumentelor istorice sau în zone construite protejate, astfel încât şi în privinţa acestora din urmă este necesar un aviz al Ministerului Culturii şi Cultelor sau, după caz, al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, pentru orice intervenţie asupra imobilului, de tipul lucrărilor de reconstrucţie, consolidare ş.a. De asemenea, potrivit art. 10 lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, în zonele de protecţie a monumentelor istorice, definite potrivit legii, şi în ansamblurile de arhitectură şi siturile arheologice, solicitantul autorizaţiei privind executarea lucrărilor de construcţii va obţine avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor.

22. Rezultă că situaţia în care se află proprietarii de clădiri clasificate potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 422/2001 ca fiind monumente istorice - categoria monumente este diferită de cea a proprietarilor de clădiri care, deşi intră în alcătuirea unui ansamblu arhitectural - monument istoric, nu sunt clasificate în mod individual în categoria monumentelor istorice, astfel încât este justificată instituirea unui regim de impozitare diferit. În sensul jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite” (a se vedea, cu titlu exemplifica tiv, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 48 din 16 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 1 iunie 2000, sau Decizia nr. 371 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 5 august 2014).

23. Curtea mai reţine faptul că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate invocă o presupusă necorelare a prevederilor legale criticate cu dispoziţiile art. 250 alin, (1) pct. 2 din Codul fiscal, care se referă, printre altele, la scutirea de la impozit pentru clădirile clasate ca monumente istorice, cu efecte negative în ceea ce priveşte claritatea legii. Deşi nu se indică în mod expres, Curtea observă că raportarea se face la art. 1 alin. (5) din Constituţie. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu fac nicio distincţie între clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, şi pentru care nu se datorează impozit, în timp ce dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 422/2001, prin trimiterea pe care o fac la art. 3 lit. a) din aceeaşi lege, operează o distincţie, prin excluderea clădirilor aflate într-un ansamblu.

24. Analizând aceste susţineri, Curtea constată că autoarea excepţiei porneşte de la o ipoteză eronată, neţinând cont de scopul Legii nr. 422/2001 care constă în identificarea şi prezervarea monumentelor istorice. Având în vedere acest scop al legii, în mod justificat, textul art. 3 din Legea nr. 422/2001 enunţă mai multe categorii de monumente istorice (monumentul, ansamblul şi situl). Această enumerare are drept scop. aşadar, stabilirea unor categorii de monumente istorice dintre care unele vor beneficia de protecţie, în condiţiile legii, adică în urma clasării lor în categoria monumentelor istorice protejate. În cadrul acestor categorii se regăseşte şi aceea a monumentului, înţeles ca o construcţie sau parte dintr-o construcţie, cu alte cuvinte, ca bun imobil individual.

25. Prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice care trimit la definiţia monumentelor prevăzută de art. 3 lit. a) din lege reprezintă, în realitate, o aplicare a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în ceea ce priveşte scutirea de la plata impozitului pentru monumentele istorice. Aceste prevederi din Codul fiscal se referă la monumentele istorice deja clasate ca atare, potrivit legii, vizând clădiri luate individual, singular, similar cu dispoziţia inserată în art. 41 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Legiuitorul a scutit de la plata impozitului numai pe proprietarii construcţiilor care intră în această categorie, opţiune care nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate.

26 Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Victoria Casa” - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.349/3/CA/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 512

din 7 iulie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu,

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Costel Ghiţă în Dosarul nr. 2.902/114/2014 al Tribunalului Buzău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 16 D/2Q15.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prezent personal şi asistat de avocat Antonela Gafia din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul doamnei avocat Antonela Gafia, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, prevăzute la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie,

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Acesta arată că are ştiinţă despre pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 506 din 30 iunie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă “fără citarea părţilor” este neconstituţională, dar că această decizie nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, motiv pentru care nu produce efecte.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentinţa penală nr. 28 din 27 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.902/114/2014, Tribunalul Buzău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Costel Ghiţă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire formulate de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe penale de condamnare rămasă definitivă.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că judecarea admisibilităţii de principiu a cererii de revizuire în camera de consiliu, fără citarea părţilor, încalcă dreptul la un proces echitabil al revizuentului şi dreptul la apărare, drepturi prevăzute la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, precum şi la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

7. Tribunalul Buzău - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat reglementează procedura de examinare a admisibilităţii cererii de revizuire, care este o procedură prealabilă ce nu vizează fondul cauzei, ci doar întrunirea condiţiilor de exercitare a acesteia. Prin urmare, prin procedura prevăzută la art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa se pronunţă asupra unui aspect ce priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei, ca şi în cazul judecării cererilor de recuzare sau de strămutare. Se susţine că, pentru aceste motive, textul criticat nu încalcă dreptul la apărare şi nici dreptul la un proces echitabil al titularului cererii de revizuire. Se arată că prevederile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală reprezintă o preluare a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, care au fost suspuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, excepţiile invocate fiind respinse ca neîntemeiate. Se face, în acest sens, trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 470 din 14 noiembrie 2013, nr. 142 din 7 martie 2013 şi nr. 138 din 7 martie 2013.

8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor*

12. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 cu privire la dreptul la apărare, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr.506 din 30 iunie 2015*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă “fără citarea părţilor” este neconstituţională, reţinând, în acest sens, că excluderea ab initio a revizuentului din această primă fază a căii de atac extraordinare a revizuirii şi soluţionarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire doar cu participarea procurorului plasează revizuentul într-o poziţie dezavantajoasă faţă de reprezentantul Ministerului Public.

14. Potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, “nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Întrucât actul de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţat pe data de 27 noiembrie 2014, iar constatarea neconstituţionalităţii textului criticat a intervenit ulterior, prin pronunţarea Deciziei nr. 506 din 30 iunie 2015, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă “fără citarea părţilor” (a se vedea Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).

15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă fără citarea părţilor”, excepţie ridicată de Costel Ghiţă în Dosarul nr. 2.902/114/2014 al Tribunalului Buzău - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 iulie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 506 din 30 iunie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 515

din 7 iulie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Emanuel Niţulescu în Dosarul nr. 5.563/109/2014 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 73 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, lipsa citării părţilor constituie motiv de apel, astfel încât acesta poate fi invocat împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, instanţa de apel având posibilitatea să admită calea de atac şi să dispună rejudecarea cauzei cu procedura legal îndeplinită, asigurând, în acest fel, părţii interesate posibilitatea de a se prezenta. Se observă că autorul excepţiei critică, în realitate, imposibilitatea atacării cu contestaţie în anulare a încheierii prin care s-a respins plângerea împotriva ordonanţei procurorului, încheiere care este definitivă şi exclusă de la posibilitatea de a fi atacată cu contestaţie în anulare, precum şi faptul că nu a fost citat la soluţionarea respectivei plângeri, deşi, între timp, Curtea Constituţională a pronunţat o decizie conform căreia are dreptul de a fi citat. Se susţine că, în această situaţie, partea interesată îşi poate apăra interesul în proces prin formularea unei cereri de revizuire, având ca motiv tocmai pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei decizii prin care textul conform căruia partea în cauză nu a fost citată a fost declarat neconstituţional. Se conchide că prezenta excepţie nu conţine o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 6 ianuarie 2015, pronunţată În Dosarul nr. 5.563/109/2014, Tribunalul Argeş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Emanuel Niţulescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că limitarea, prin dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, a motivelor de contestaţie în anulare la hotărârile judecătoreşti rămase definitive în apel, în cazul în care judecata a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când partea, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, este de natură a încălca prevederile constituţionale invocate. Se subliniază faptul că lipsa citării părţilor are aceleaşi efecte în orice stadiu procesual şi că pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti fără ca părţile să îşi exercite dreptul de a formula cereri şi excepţii referitoare la actele şi faptele ce le sunt imputate şi fără a avea cunoştinţă de excepţiile ridicate din oficiu sau de către parchet este de natură a încălca accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare al acestora. Se susţine că, în prezentă cauză, sunt aplicabile mutatis mutandis atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014

6. Tribunalul Argeş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că, prin contestaţia în anulare, se tinde la desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive ce se bucură de autoritate de lucru judecat, motiv pentru care situaţiile în care poate fi promovată această cale extraordinară de atac trebuie să fie strict interpretate. Se susţine că scopul legiuitorului, în reglementarea textului criticat, a fost acela de a oferi un remediu procesual părţii care nu a fost legal citată sau care a lipsit fără voia sa de la judecarea căii de atac şi în privinţa căreia a fost pronunţată o hotărâre definitivă.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei solicită, în realitate, modificarea dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, intervenţie legislativă ce nu intră în sfera atribuţiilor Curţii Constituţionale.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: “Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;”.

12. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin, (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 cu privire la dreptul la apărare.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că contestaţia în anulare este o cale de atac cu o natură juridică mixtă, de cale extraordinară de atac, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, fiind de competenţa instanţei a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive. În acest sens, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac reglementate, textul criticat prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate.

14. În scopul asigurării celerităţii procesului penal, prin noul Cod de procedură penală, legiuitorul a sporit garanţiile procesuale asigurate în faza urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă şi a prevăzut o singură cale ordinară de atac, respectiv apelul. În acest fel, Codul de procedură penală în vigoare a redus durata soluţionării cauzelor penale, dând totodată eficienţă principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

15. Conform art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce reglementează hotărârile supuse apelului, sentinţele pot fi atacate cu apel. dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 417 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care Fa declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, instanţa de apel este obligată ca, în limitele anterior arătate, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. Potrivit art. 412 alin. (4) din Codul de procedură penală, apelul se motivează în scris, arătându-se motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază. Aceste motive sunt însă aplicabile prin prisma prevederilor art. 409 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora pot face apel: procurorul, referitor la latura penală şi latura civilă; inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă; partea civilă, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă; persoana vătămată, în ceea ce priveşte latura penală; martorul, expertul, interpretul şi avocatul, în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, indemnizaţiile cuvenite acestora şi amenzile judiciare aplicate; sau orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, în ceea ce priveşte dispoziţiile care au provocat o asemenea vătămare.

16. Din interpretarea coroborată a textelor legale anterior referite, Curtea reţine că hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, cu excepţia celor expres exceptate prin lege, sunt supuse căii de atac a apelului care este integral devolutiv, cale de atac ce poate fi invocată pentru orice motive de fapt şi de drept. Prin urmare „ faptul pronunţării unei hotărâri penale în primă instanţă, când judecata a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, poate fi invocat ca motiv de apel, instanţa de apel fiind obligată să analizeze incidentul procedural anterior arătat în acest fel, dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare al participanţilor la procesele penale desfăşurate conform acestor proceduri sunt asigurate.

17. Curtea reţine că prevederile art. 50 alin. (4), art. 74 alin. (6), art. 535 şi art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011 r reglementează categorii de sentinţe penale ce nu sunt supuse apelului, respectiv, sentinţele de declinare a competenţei, sentinţele prin care se soluţionează cererile de strămutare, sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, sentinţele privind reabilitarea şi cele prin care instanţele iau act de consimţământul persoanei solicitate la predare în procedura de executare a mandatului european de arestare. Însă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu se află în niciuna dintre aceste situaţii.

18. Art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Acest drept nu presupune însă accesul la toate căile de atac şi Ea toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 paragraful 1 din Convenţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare.

19. Dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituţie, conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.

20. Având în vedere argumentele expuse la paragraful precedent, Curtea reţine că prevederile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 24 din Constituţie.

21. De altfel, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă lipsa citării legale în procedura soluţionării unei plângeri formulate, conform art. 340 din Codul de procedură penală, împotriva unei soluţii a procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată. Aceasta reprezintă o cale de atac diferită de cea a apelului, care presupune reguli procedurale specifice, iar imposibilitatea formulării unei cereri de contestaţie în anulare pentru motivul anterior arătat este un aspect ce ţine de politica penală a statului.

22. În acest sens, Curtea reţine că textul criticat reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, Curtea constată că prevederile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicaţie în domeniul legii procesual penale  dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), conform cărora “competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, coroborate cu cele ale art. 129, care fac referire la “condiţiile legii” în reglementarea constituţională a căilor de atac.

23. De asemenea, Curtea constată că reglementarea de către legiuitor, alături de cele două căi ordinare de atac (judecata în primă instanţă şi apelul) a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanţii procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Emanuel Niţulescu în Dosarul nr. 5.563/109/2014 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 iulie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

Nr. 648 din 21 mai 2015

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

Nr. M.47 din 20 mai 2015

 

MINISTERULAFACERILOR INTERNE

Nr. 81 din 24 iulie 2015

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Nr. 2.297/C din 13 iulie 2015

 

SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII

Nr. 10.250 din 6 mai 2015

SERVICIUL DE TELECOMUNICAŢII SPECIALE

Nr. 470 din 18 mai 2015

 

SERVICIUL DE INFORMAŢII EXTERNE

Nr. 221 din 13 mai 2015

SERVICIUL DE PROTECŢIE ŞI PAZĂ

Nr. 536 din 15 mai 2015

 

 

ORDIN

privind aprobarea Normelor proprii de aplicare în anul 2015 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale În cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, cu modificările şi completările ulterioare, adaptate la specificul organizării asistenţei medicale în reţeaua sanitară a ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, aplicabile în relaţiile contractuale dintre Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente care aparţin acestei reţele

 

Pentru aplicarea art. 51 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 56/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 458/2001, şi a art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 23 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 10 din Legea nr. 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7 alin. (3) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 8 alin. (3) din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii, ministrul apărării naţionale, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, ministrul justiţiei, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, directorul Serviciului de Informaţii Externe şi directorul Serviciului de Protecţie şi Pază emit prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se aprobă Normele proprii de aplicare în anul 2015 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014--2015, cu modificările şi completările ulterioare, adaptate la specificul organizării asistenţei medicale în reţeaua sanitară a ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, aplicabile în relaţiile contractuale dintre Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente care aparţin acestei reţele, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin,

(2) Relaţiile contractuale dintre Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale se vor derula în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 388/186/2015 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, cu modificările ulterioare.

Art. 2. - Prevederile prezentului ordin sunt valabile pe toată perioada de valabilitate a Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 388/186/2015 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, cu modificările ulterioare.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Nicolae Bănicioiu

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Ministrul justiţiei,

Robert-Marius Cazanciuc

Directorul Serviciului Român de Informaţii,

Eduard Râul Hellvig

Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,

Marcel Opriş

p. Directorul Serviciului de Informaţii Externe,

Silviu Predoiu

p. Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază,

Gabriel Creţu

 

ANEXĂ

 

NORME PROPRII

de aplicare în anul 2015 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, cu modificările şi completările ulterioare, adaptate la specificul organizării asistenţei medicale în reţeaua sanitară a ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, aplicabile în relaţiile contractuale dintre Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente care aparţin acestei reţele

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - (1) Prezentele norme stabilesc reguli de aplicare a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 400/2014, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Contract-cadru, adaptate la Specificul organizării asistenţei medicale în reţelele sanitare proprii din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti.

(2) Prevederile prezentelor norme, în măsura în care nu dispun altfel, se completează cu dispoziţiile Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 388/186/2015 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, cu modificările ulterioare.

Art. 2. - Furnizorii de servicii medicale din reţelele sanitare aparţinând sistemului apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti sunt cei prevăzuţi la art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 56/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 458/2001.

Art. 3. - Atribuţiile ce revin, potrivit normelor legale în vigoare, direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în domeniul asistenţei medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate sunt exercitate de către direcţiile medicale sau structurile similare organizate conform titlului I Sănătatea publică” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, din ministerele şi instituţiile centrale cu reţea sanitară proprie.

Art. 4. - (1) în vederea încheierii contractului, furnizorii de servicii medicale din reţeaua apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti vor prezenta documentele prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 400/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi în anexele la modelele de contract pe tipuri de asistenţă din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 388/186/2015, cu modificările ulterioare, Certificatului de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale fiindu-i asimilat actul de înfiinţare a furnizorilor de servicii medicale.

(2) La încheierea contractului de furnizare de medicamente, furnizorii din reţeaua apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti vor prezenta documentele prevăzute în cap. X din anexa nr. 2 la Contractul-cadru referitor la acordarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu şi în anexa nr. 36 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 388/186/2015, cu modificările ulterioare, cu excepţia certificatului de înmatriculare la registrul comerţului.

(3) Prin act de înfiinţare a furnizorului se înţelege inclusiv ordinele legale de înfiinţare emise de ministerele şi instituţiile din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti.

Art. 5. - (1) Toate documentele care stau la baza încheierii contractelor şi decontării serviciilor medicale şi medicamentelor şi care conţin informaţii clasificate potrivit legii, datorită specificului instituţiei respective, se certifică prin semnătura reprezentanţilor legali ai furnizorilor, care vor răspunde de exactitatea şi realitatea datelor transmise şi/sau raportate.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) se prezintă spre verificare de către reprezentanţii legali ai furnizorilor, la sediul acestora, numai persoanelor nominalizate, potrivit specialităţilor şi competenţelor, de către Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, agreate de instituţiile cu legi specifice de organizare şi funcţionare din a căror structură fac parte respectivii furnizori. Fac excepţie de la activitatea de agreare persoanele din cadrul compartimentului de control al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti pe timpul misiunii.

(3) Persoanele cu drept de control aparţinând Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, prevăzute la alin. (2), vor avea acces la informaţiile clasificate potrivit legii, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.

(4) Aceste documente sunt acte justificative care susţin plăţile efectuate, se arhivează şi se păstrează la sediul furnizorului pe toată durata prevăzută de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 6. - (1) Asiguraţii care plătesc contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate, indiferent de casa de asigurări de sănătate unde aceştia sunt luaţi în evidenţă, precum şi cei din categoriile de persoane prevăzute la aii. 213 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care solicită servicii medicale furnizate în sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, vor face dovada calităţii lor potrivit reglementărilor legale în vigoare.

(2) Pentru categoriile de asiguraţi care execută o pedeapsă privativă de libertate (arestaţi, reţinuţi şi condamnaţi), în scopul evitării dublei plăţi, instituţiile în evidenţa cărora se află acestea vor informa casele judeţene de asigurări de sănătate şi/sau a municipiului Bucureşti în raza cărora aveau domiciliul aceste persoane despre starea de fapt a acestora.

Art. 7. - Furnizorii de servicii medicale care, potrivit reglementărilor specifice şi restricţiilor interne din domeniul securităţii datelor, nu pot fi conectaţi la internet realizează evidenţa serviciilor efectuate şi prescrierea reţetelor electronice în regim offline.

 

CAPITOLUL II

Asistenţa medicală primară

 

SECŢIUNEA 1

Modalităţi de contractare

 

Art. 8. - Pentru cabinetele medicale de unitate/infirmerii contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară se încheie între spitalul militar, spitalul penitenciar sau alte unităţi sanitare care coordonează activităţile medicale din aceste cabinete şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, conform reglementărilor specifice.

Art. 9. - Pentru cabinetele medicale aflate în structura centrelor medicale judeţene şi ale municipiului Bucureşti, contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară se încheie de reprezentantul legal al centrului medical şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.

Art. 10. - Contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară pentru cabinetele medicale aflate în structura/coordonarea centrelor medicale de diagnostic şi tratament din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti a unităţilor sanitare similare sau în ambulatoriul integrat al unităţilor sanitare cu paturi se încheie de reprezentantul legal al acestora şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.

Art. 11. - Contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară pentru cabinetele medicale aflate în structura spitalelor din reţelele sanitare aparţinând ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti se încheie de reprezentantul legal al spitalelor şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.

Art. 12. - Numărul minim de persoane înscrise pe listele medicilor de familie care îşi desfăşoară activitatea în cabinetele medicale ce funcţionează în structura sau în coordonarea unor unităţi sanitare aparţinând ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie se stabileşte de către direcţiile medicale sau structurile similare din ministerele şi instituţiile din sistemul naţional de apărare în funcţie de organizarea, funcţionarea şi necesarul de servicii medicale.

Art. 13. - (1) Listele ce cuprind persoanele aflate în evidenţa Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, pe baza cărora se încheie contractele de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară, se întocmesc cu respectarea specificului ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti.

(2) Pentru cabinetele medicale de unitate/infirmerii se vor întocmi liste nominale cu elevi şi studenţi militari, care se certifică de către comandantul unităţii şi de către reprezentantul legal al unităţii sanitare în coordonarea căreia se află cabinetul medical.

(3) Medicii din cabinetele medicale de unitate/infirmerii pot înscrie pe listele nominale cadre militare în activitate, funcţionari publici cu statut special, personal civil, membrii de familie ai acestora, pensionari militari şi membrii de familie ai acestora, care au optat pentru medicii de familie respectivi, precum şi alte categorii de persoane, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(4) Medicul din cabinetul medical de unitate/infirmerie are obligaţia să anunţe în scris, În termen de 15 zile, casa de asigurări de sănătate judeţeană sau a municipiului Bucureşti, după caz, în a cărei evidenţă se află asiguratul includerea acestuia pe lista sa.

Art. 14. - Medicii de familie din ministerele şi instituţiile apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti care au legi specifice de funcţionare şi reglementări stricte de protecţie a datelor personalului şi angajatorului raportează numeric în vederea decontării serviciile medicale (per capita, per serviciu, liste de cronici). Evidenţa nominală a asiguraţilor acestora va fi realizată şi actualizată permanent la nivelul fiecărui medic şi va fi verificată periodic de către personalul din structura Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti cu acreditările de securitate prevăzute de lege, la sediul acestora.

Art. 15. - Listele nominale cuprinzând persoanele înscrise pe listele medicilor de familie, precum şi formularele de raportare vor fi întocmite conform modelelor comunicate de Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, atât pe hârtie, cât şi pe suport magnetic şi vor fi semnate şi parafate de medic sau de şeful secţiei medicale, precum şi de către reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Modalităţi de plată

 

Art. 16. - (1) Contribuţia la asigurările sociale de sănătate pentru persoanele private de libertate se virează lunar de către ordonatorul de credite, iar declaraţia pentru contribuţia la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, împreună cu fotocopiile documentelor de plată şi extrasul de cont bancar vizat de trezorerie, va fi transmisă Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.

(2) Pentru cabinetele medicale în care se acordă asistenţă medicală persoanelor private de libertate, decontarea activităţii de asistenţă medicală primară se face pe baza raportării, conform metodologiei stabilite de comun acord de ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.

Art. 17. - (1) Plata furnizorilor de servicii medicale pentru asistenţa medicală acordată pentru persoanele private de libertate se efectuează pe baza raportărilor, după următoarele formule, adaptate formularelor de raportare stabilite prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate:

 

Total număr de persoane private de libertate în fiecare zi a lunii / Număr de zile calendaristice ale lunii respective = Număr mediu de persoane private de libertate din luna respectivă

 

Număr mediu de persoane private de libertate pe lună x 7,56 / 12 = Număr de puncte neajustate pe lună pentru grupa de vârstă 4 - 59 ani

 

Număr mediu de persoane private de libertate pe lună x 11,76 / 12 = Număr de puncte neajustate pe lună pentru grupa de vârstă 60 de ani şi peste

 

 

(2) Numărul iniţial de persoane private de libertate se va stipula în contract şi va fi cel existent la data de 1 aprilie 2015.

(3) Prin persoane private de libertate se înţelege reţinuţi şi arestaţi preventiv şi persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate

Art. 18. - Pentru personalul angajat în instituţiile şi ministerele din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti şi persoanele private de libertate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti validează şi decontează serviciile medicale raportate de medicii de familie care, ca urmare a ordinelor generate de specificul activităţii şi dispoziţiilor organelor judiciare, asigură, pe perioadă limitată de timp, asistenţa medicală primară a acestora . În cazul categoriilor enunţate mai sus, la terminarea valabilităţii ordinelor/dispoziţiilor organelor judiciare, asiguraţii pot reveni la medicii de familie iniţiali.

Art. 19. - (1) Pentru perioada de absenţă motivată a medicului care acordă asistenţă medicală primară ministerele şi instituţiile în a căror subordine se află acesta organizează preluarea activităţii medicale de către un alt medic cu licenţă de înlocuire şi comunică despre aceasta Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti. Se consideră absenţă motivată următoarele situaţii: concedii de odihnă, incapacitate temporară de muncă, concediu de sarcină/lehuzie, concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la 2 ani, respectiv a copilului cu handicap până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, concedii fără plată, permisii pentru cadrele militare în activitate, citaţii de la organele judecătoreşti sau de la alte organe care au dreptul, potrivit legii, de a solicita prezenţa la instituţiile respective şi misiunile ordonate.

(2) Pentru perioadele în care medicul din instituţiile şi ministerele cu reţele sanitare proprii, care acordă asistenţă medicală primară, absentează din motive prevăzute de legislaţia în vigoare şi/sau în situaţiile generate de specificul activităţii acestora (misiuni în teatrele de operaţii, misiuni şi detaşări pe perioade neprecizate în alte localităţi, participarea la activităţi de lungă durată) care presupun imposibilitatea asigurării asistenţei medicale pacienţilor de pe lista proprie se organizează, pe toată perioada derulării acestora, preluarea activităţii medicale de către alţi medici din cadrul unităţii proprii sau a unei unităţi subordonate, prin ordin de zi pe unitate sau prin dispoziţia comandantului instituţiei.

(3) Preluarea activităţii medicale menţionate la alin. (1) şi (2) se realizează în baza Convenţiei de înlocuire, conform anexei nr. 4 sau anexei nr. 5, după caz, din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 388/186/2015, cu modificările ulterioare, care se adaptează în mod corespunzător.

Art. 20. - Direcţiile medicale sau alte structuri similare acestora din cadrul ministerelor şi instituţiilor din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti vor pune la dispoziţie Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti liste cuprinzând medicii cu licenţă de înlocuire, fără obligaţii contractuale, cum este şi cazul medicilor militari pensionari sau disponibilizaţi, care pot prelua activitatea în condiţiile legii.

Art. 21. - (1) Pentru perioadele de absenţă motivate sub 30 de zile a medicului care acordă asistenţă medicală primară din instituţiile şi ministerele cu reţele sanitare proprii se organizează preluarea activităţii medicale de către un alt medic prin ordin de zi pe unitate sau prin dispoziţie a comandantului instituţiei.

(2) Obligaţiile medicului înlocuitor sunt cele prevăzute în contractul încheiat de reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.

(3) în desfăşurarea activităţii medicul înlocuitor va păstra evidenţele primare în registrul de consultaţii al medicului înlocuit şi va folosi parafa proprie.

(4) Raportarea activităţii medicale se va face de către medicul înlocuit, conform evidenţelor primare din registrul de consultaţii.

(5) Decontarea serviciilor medicale efectuate de medicii încadraţi în instituţiile şi ministerele cu reţele sanitare proprii se face potrivit reglementărilor legale specifice.

(6) Preluarea activităţii medicale menţionate la alin. (1) se realizează în baza Convenţiei de înlocuire, conform anexei nr. 4 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 388/186/2015, cu modificările ulterioare, care se adaptează în mod corespunzător.

Art. 22. - Schimbarea medicilor de familie din cabinetele medicale de unitate/infirmerii din centrele medicale judeţene şi ale municipiului Bucureşti şi cele aflate în structura/coordonarea centrelor medicale de diagnostic şi tratament, respectiv a spitalelor din reţelele sanitare aparţinând ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti se face, în condiţiile legii, numai cu informarea reprezentantului legal al furnizorului şi al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.

Art. 23. - (1) Lista cuprinzând cabinetele medicale şi condiţiile specifice sistemului în care se acordă asistenţă medicală primară la care se aplică majorări se stabileşte anual de direcţiile medicale sau de alte structuri similare din ministerele şi instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti în cadrul reţelelor sanitare proprii împreună cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, cu referate justificative bine întemeiate şi în limita fondului aprobat (cabinete aresturi, cabinete penitenciare, zone izolate etc.).

(2) Criteriile de stabilire a cabinetelor medicale la care se pot aplica majorări vor fi înaintate de direcţiile medicale sau de alte structuri similare din ministerele şi instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti spre avizare Ministerului Sănătăţii.

 

CAPITOLUL III

Modul de prescriere, eliberare şi decontare a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu

 

Art. 24. - Asistenţa cu medicamente în tratamentul ambulatoriu se asigură de farmaciile autorizate şi evaluate conform prevederilor legale în vigoare, inclusiv de farmaciile care funcţionează în structura unităţilor sanitare din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi autoritate judecătorească.

Art. 25. - Decontarea contravalorii medicamentelor eliberate de farmaciile din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti se efectuează în ordine cronologică, în termen de până la 60 de zile calendaristice de la data verificării prescripţiilor medicale eliberate asiguraţilor şi acordării vizei bun de plată” facturilor care le însoţesc. Durata maximă de verificare a prescripţiilor medicale nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la data depunerii acestora de către farmacie la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.

Art. 26. - Modalitatea de decontare a părţii necompensate de care beneficiază asiguraţii în baza unor legi speciale se stabileşte prin ordin al miniştrilor şi al conducătorilor instituţiilor din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti.

Art. 27. - Documentele necesare decontării medicamentelor sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 388/186/2015, cu modificările ulterioare.

 

CAPITOLUL IV

Modalităţi de contractare în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice, de medicină dentară şi de recuperare-reabilitare a sănătăţii

 

Art. 28. - Sumele care urmează a fi contractate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice (investigaţii paraclinice - analize de laborator şi radiologie-imagistică medicală) şi cu furnizorii de servicii medicale de reabilitare medicală din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti vor fi stabilite în funcţie de execuţia şi numărul de servicii medicale efectuate în anul precedent.

Art. 29. - Modalitatea de decontare a părţii necompensate - încasată de furnizorii de servicii medicale pentru unele servicii medicale de care beneficiază asiguraţii în baza unor legi speciale se stabileşte prin ordin al miniştrilor şi conducătorilor instituţiilor din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti.

 

CAPITOLUL V

Obligaţiile unităţilor sanitare cu paturi

 

Art. 30. - Unităţile sanitare cu paturi din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti au obligaţia să transmită la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, până la data de 20 a lunii curente pentru luna anterioară, situaţia privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public şi situaţia arieratelor înregistrate, cu respectarea legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea ministerelor şi instituţiilor din sistemul naţional de apărare.

Art. 31. - Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti încheie contracte cu spitalele din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti pentru secţiile care au personal medical de specialitate încadrat sau îşi desfăşoară activitatea în temeiul unor convenţii/contracte de colaborare/contracte de prestare servicii în condiţiile respectării prevederilor legale.

 

CAPITOLUL VI

Dispoziţii finale

 

Art. 32. - Medicii din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti care sunt mutaţi în interes de serviciu în alte unităţi sanitare similare celei în care şi-au desfăşurat activitatea pot continua relaţiile contractuale cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti prin încheierea unui nou contract, în condiţiile legii.

Art. 33. - Crearea bazei de date la nivelul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti pentru funcţionarea sistemului informatic se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind informaţiile clasificate, conform protocolului încheiat între Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi ministerele şi instituţiile din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.