MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 617/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 617         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 13 august 2015

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

612. - Hotărâre privind modificarea datelor de identificare a unui imobil înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi transmiterea acestuia din domeniul public al statului şi din administrarea Tribunalului Suceava în domeniul public al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava

 

627. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 799/2014 privind implementarea Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate

 

628. - Hotărâre pentru completarea anexei nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situaţii speciale, precum şi pentru modificarea unor acte normative

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

982. - Ordin al ministrului sănătăţii privind stabilirea cuantumului taxei de participare la examenul pentru obţinerea specializărilor Laborator, Radiologie - imagistică medicală, Nutriţie şi dietetică, Igienă şi sănătate publică şi Balneo-fizioterapie, organizat în perioada 28 septembrie-12 octombrie 2015

 

984. - Ordin al ministrului sănătăţii pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 446/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute

 

1.844. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 181/2012 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

131. - Ordin privind stabilirea calendarului de desfăşurare a procesului de rezervare de capacitate de transport în punctele de intrare/ieşire în/din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale pentru anul gazier 2015-2016

 

HOTARARI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea datelor de identificare a unui imobil înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi transmiterea acestuia din domeniul public al statului şi din administrarea Tribunalului Suceava în domeniul public al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului

nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă modificarea datelor de identificare a imobilului înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflat în administrarea Tribunalului Suceava, înregistrat cu numărul M.F. 34815, potrivit anexei nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă transmiterea imobilului prevăzut la art. 1 din domeniul public al statului şi din administrarea Tribunalului Suceava în domeniul public al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava, potrivit anexei nr. 2, în vederea utilizării acestuia ca sediu al Primăriei Municipiului Fălticeni.

Art. 3. - Predarea-preluarea imobilului se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 4. - Ministerul Justiţiei îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1,020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare,

Art. 5. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul justiţiei,

Liviu Stancu,

secretar de stat

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Sevil Shhaideh

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 28 iulie 2015.

Nr. 612.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a imobilului înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflat în administrarea Tribunalului Suceava

 

1. Ordonator principal de credite

4265841

Ministerul Justiţiei

2. Ordonator secundar de credite

17043928

Curtea de Apel Suceava

3. Ordonator terţiar de credite

4244415

Tribunalul Suceava

 

Nr. M.F.

Tip bun

Codul de clasificare

Denumire imobil

Datele de identificare a imobilului

Anul dobândirii/ dării în folosinţă

Valoarea de inventar a bunului înscris în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (lei)

Valoarea de inventar actualizată

(lei)

Situaţia juridică

Descriere tehnică

Vecinătăţi

Adresă

Baza legală

în administrare/ concesiune

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

34815

Imobil

8.29.09

Judecătoria Fălticeni şi construcţii anexe

P+ 1E

Sc = 437 mp; Sd = 764 mp

S teren = 748 mp

C.F. nr. 31331

N - Primăria Municipiului Fălticeni; S - societate comercială; E - serele Primăriei; V - str. Nicu Gane

România,

Judeţul Suceava,

Municipiul Fălticeni,

str. Nicu Gane nr. 13

1992

1.217.580,00

1.045.364,00

Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Fălticeni nr. 140/ 23.12.2014

În administrarea Tribunalului Suceava

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a imobilului care se transmite din domeniul public al statului şi din administrarea Tribunalului Suceava în domeniul public ai municipiului Fălticeni, judeţul Suceava

 

Locul unde este situat imobilul

Persoana juridică de la care se transmite imobilul

Persoana juridică la care se transmite imobilul

Descrierea tehnică a imobilului

Numărul de identificare atribuit da Ministerul Finanţelor Publice

România, judeţul Suceava,

municipiul Fălticeni,

str. Nicu Gane nr. 13

Ministerul Justiţiei - CUI 4265841

Tribunalul Suceava - CUI 4244415

Municipiul Fălticeni - C.U.I. - 5432522

P + 1E

Sc = 437 mp; Sd = 764 mp

S teren = 748 mp

C.F. nr. 31331

34815

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 799/2014 privind implementarea Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 799/2014 privind implementarea Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 19 septembrie 2014, cu completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

a) POAD: Programul operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane;”,

2. La articolul 2, litera f) se abrogă.

3. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 3. - (1) Categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de ajutoare alimentare distribuite în cadrul POAD şi care au calitatea de destinatari finali în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 223/2014 sunt:

a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) şomerii care beneficiază în condiţiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar stabilit conform prevederilor legale de până ta 450 lei, inclusiv, şi şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

d) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt de până la 450 lei/lună inclusiv;

e) pensionarii sistemului public de pensii, beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari, acordată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, al căror venit este de până la 450 lei/lună inclusiv;

f) persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, republicată, Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri în afară de cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, ale căror cuantum cumulat este de până la 450 lei/lună inclusiv;

g) persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private;

h) persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană, inclusiv, şi nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute la lit. a)-g), stabilite prin dispoziţie a primarului.

(2) Persoanele care fac parte din mai multe categorii menţionate la alin. (1) beneficiază de ajutoare alimentare pentru o singură categorie căreia îi aparţin la data distribuţiei ajutoarelor.

(3) Persoanele care la data distribuţiei ajutoarelor alimentare aparţin categoriilor prevăzute la alin. (1), dar nu figurează pe listele iniţiale prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. a), vor fi adăugate de autorităţile executive ale autorităţilor publice locale pe aceste liste, cu anexarea documentelor justificative prevăzute la art. 5 alin. (6).

(4) Primesc ajutoare alimentare în cadrul POAD toţi membrii familiilor prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi h), menţionaţi în dispoziţia scrisă a primarului.

(5) Moştenitorii beneficiarilor înscrişi pe listele iniţiale care au decedat până la data distribuţiei ajutoarelor alimentare nu pot primi ajutoarele la care ar fi avut dreptul beneficiarii respectivi până la deces.

(6) Persoanele care aparţin categoriilor prevăzute la alin. (1) şi care la data distribuţiei ajutoarelor alimentare se află în perioada de satisfacere a stagiului militar, execută pedepse privative de libertate, au domiciliul sau reşedinţa în străinătate sau beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private, nu beneficiază de ajutoare alimentare distribuite în cadrul POAD.

(7) Primesc asistenţă materială de bază, respectiv rechizite şcolare şi ghiozdane, elevii din învăţământul de stat, primar şi gimnazial, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002.”

4. Articolul 4 se abrogă.

5. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 5. - (1) Ajutoarele alimentare se ridică personal de către beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) de la centrele de distribuţie ale autorităţilor executive ale autorităţilor publice locale în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau reşedinţa, conform actului de identitate valabil, sau adresa, conform documentelor justificative prevăzute la alin. (6).

(2) Pentru persoanele netransportabile, autorităţile executive ale autorităţilor publice locale asigură livrarea ajutoarelor, la sesizarea unui membru al familiei sau a unei terţe persoane.

(3) Distribuţia ajutoarelor alimentare se face de către autorităţile executive ale autorităţilor publice locale pe baza:

a) listelor iniţiale, care sunt întocmite de autorităţile executive ale autorităţilor publice locale pentru categoriile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. h) şi de serviciile deconcentrate ale Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială pentru categoriile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b), ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru categoriile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c), ale Casei Naţionale de Pensii Publice pentru categoriile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d)-f) şi direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului pentru categoriile prevăzute la art. 3 alin, (1) lit. g). Listele iniţiale se completează operativ de autorităţile executive ale autorităţilor publice locale, prin introducerea persoanelor eligibile la data distribuţiei, dar care, din diverse motive, nu figurează pe liste, pe măsură ce acestea se prezintă şi după verificarea eligibilităţii lor;

b) listelor de suplimentare întocmite de autorităţile executive ale autorităţilor publice locale, preluând datele din lista iniţială, pentru distribuţia eventualelor stocuri rămase după distribuţia pe baza listelor iniţiale.

(4) Ridicarea ajutoarelor alimentare se face astfel:

1. pe listele iniţiale:

a) pentru beneficiarii înscrişi iniţial pe liste, cu prezentarea actului de identitate valabil, verificarea acestuia pe listă şi semnarea de primire de către beneficiari. În cazul existenţei unor suspiciuni privind calitatea de beneficiar la data distribuţiei, autoritatea executivă a autorităţii publice locale poate verifica documentele justificative necesare, eventual cu sprijinul serviciilor deconcentrate menţionate la alin. (3) lit. a);

b) pentru beneficiarii adăugaţi pe liste, cu prezentarea actului de identitate valabil, verificarea şi înscrierea acestuia pe listă, precum şi a documentelor justificative prevăzute la alin. (6), semnarea de primire pe listă, anexarea în copie a documentelor justificative. În cazul existenţei unor suspiciuni privind calitatea de beneficiar la data distribuţiei, autoritatea executivă a autorităţii publice locale poate solicita sprijinul serviciilor deconcentrate menţionate la alin. (3) lit. a):

2. pe listele de suplimentare: în aceleaşi condiţii ca pentru beneficiarii adăugaţi pe listele iniţiale

(5) Listele prevăzute la alin. (3) se întocmesc în ordine alfabetică, separat, pe categorii de persoane eligibile, aşa cum sunt ele menţionate la art. 3 alin. (1). Completarea listelor iniţiale cu noi persoane eligibile la data distribuţiei va fi făcută pe foi suplimentare ce vor fi inserate între paginile listei iniţiale, pe litere şi categorii, cu anexarea în copie a documentelor justificative.

(6) Documentele justificative care dovedesc încadrarea în una dintre categoriile de persoane prevăzute la art. 3 alin. (1) sunt, după caz:

a) pentru categoriile de persoane menţionate la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b): dispoziţia scrisă a primarului/decizia de plată sau mandatul poştal;

b) pentru categoriile de persoane menţionate la art. 3 alin. (1) lit. c): carnetul de şomer vizat la zi sau mandatul poştal, respectiv orice alt  document prin care se atestă plata indemnizaţiei de şomaj cuvenite lunar, pentru şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, sau adeverinţă eliberată de serviciile deconcentrate ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă care atestă înregistrarea persoanei ca şomer, pentru şomerii care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

c) pentru categoriile de persoane menţionate la art. 3 alin. (1) lit. d)-f): talonul de pensie sau mandatul poştal pentru plata drepturilor;

d) pentru categoriile de persoane menţionate la art. 3 alin. (1) lit. g): certificatul de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat;

e) pentru categoriile de persoane menţionate la art. 3 alin. (1) lit. h): dispoziţia primarului având anexată fie ancheta socială, fie adeverinţa eliberată de Direcţia generală a finanţelor publice, fie documentul care atestă înscrierea în evidenţa serviciului public de asistenţă socială definit la art. 113 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, ca beneficiar al unor drepturi de asistenţă socială plătite din bugetul local.

(7) Documentele prevăzute la alin. (6) vor fi solicitate, verificate şi anexate în copie la listă, pentru beneficiarii adăugaţi de autorităţile executive ale autorităţilor publice locale pe listele iniţiale, precum şi pentru beneficiarii de pe listele de suplimentare. Pentru beneficiarii de pe listele iniţiale, în forma în care acestea au fost eliberate de serviciile deconcentrate menţionate la alin. (3) lit. a), anexarea la listă a documentelor justificative nu este necesară.

(8) Pentru a da dreptul la primirea de ajutoare alimentare distribuite în cadrul POAD, documentele menţionate la alin. (6) trebuie să fie valabile la data distribuţiei. Talonul de pensie poate fi şi cel aferent lunii anterioare distribuţiei, cu excepţia cazurilor când în luna de distribuţie au avut loc modificări ale pensiilor.

(9) Distribuţia pe listele iniţiale se face în ordinea prezentării beneficiarilor la centrele de distribuţie ale autorităţilor executive ale autorităţilor publice locale, în termen de maximum 45 de zile calendaristice de la ultima recepţie de ajutoare alimentare. Pentru evitarea aglomerării centrelor de distribuţie şi limitarea timpului de aşteptare pentru beneficiari, autorităţile executive ale autorităţilor publice locale pot organiza distribuţia în baza unui program comunicat beneficiarilor prin diverse mijloace.

(10) Distribuţia pe listele de suplimentare se face în maximum 15 zile calendaristice începând cu ziua lucrătoare următoare celei de finalizare a distribuţiei pe listele iniţiale sau începând cu ziua lucrătoare următoare celei de primire prin redistribuire a ajutoarelor alimentare de la autorităţile executive ale autorităţilor publice locale cu excedente nedistribuite.

(11) Asistenţa materială de bază este distribuită prin inspectoratele şcolare şi şcoli, conform schemei de distribuţie prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 33/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002”.

6. Articolul 51 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 51. - În cazul în care, după distribuţia pe listele iniţiale prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. a), autorităţile executive ale autorităţilor publice locale rămân cu un stoc nedistribuit de ajutoare alimentare, se va proceda la distribuţia acestuia, cu respectarea următoarelor etape succesive:

a) compensare între autorităţile executive ale autorităţilor publice locale având stoc excedentar şi cele cu solicitări eligibile neacoperite pe lista iniţială, din cadrul aceluiaşi judeţ, cu acordul şi coordonarea instituţiei prefectului;

b) compensare între autorităţile executive ale autorităţilor publice locale având stoc excedentar şi cele cu solicitări eligibile neacoperite pe lista iniţială, din judeţe diferite, cu acordul şi coordonarea instituţiilor prefectului din judeţele care fac compensarea;

c) distribuţia pe lista de suplimentare, de cel mult două cutii/persoană, beneficiarilor prevăzuţi la art. 3 alin. (1) din localitatea respectivă şi care figurează pe lista iniţială. Au prioritate la acordarea cantităţii suplimentare persoanele singure, din toate categoriile de la art. 3 alin. (1). Numărul de cutii distribuit pe lista de suplimentare va fi, în cadrul unei localităţi, acelaşi pentru toţi beneficiarii eligibili trecuţi pe aceasta listă, conform dispoziţiei primarului.”

7. La litera A din anexă, a patra liniuţă a literei b) se abrogă.

8. La litera A din anexă, literele c), d) şi j) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

c) stabileşte, în baza numărului de persoane beneficiare comunicat de autorităţile executive ale autorităţilor publice locale, prin instituţia prefectului, cantitatea totală, la nivelul întregii ţări, de ajutoare alimentare pentru care va fi organizată licitaţia de furnizare, precum şi cantitatea ce va fi alocată fiecărei autorităţi publice locale, prin contractele de livrare;

d) primeşte, de la instituţia prefectului, până la data de 1 mai a anului următor celui de raportare, un raport anual şi centralizează la nivel de ţară datele privind realizarea POAD, în vederea întocmirii şi transmiterii Raportului anual de implementare a POAD către Comisia Europeană până la data de 30 iunie a anului următor celui de raportare, conform art. 13 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014;

…………………………………………………………………………

j) coordonează, monitorizează şi evaluează modul de implementare a POAD şi ia măsuri de creştere a eficienţei derulării, inclusiv prin emiterea de instrucţiuni ale ministrului fondurilor europene;”.

9. La litera A din anexă, literele h) şi i) se abrogă,

10. La litera A din anexă, după litera s) se introduce o nouă literă, litera ş), cu următorul cuprins:

„ş) comunică operativ instituţiilor prefectului evoluţia calendarului procedurilor de achiziţie publică şi încheiere a contractelor de furnizare, pentru a permite acestora să solicite la serviciile deconcentrate ale Casei Naţionale de Pensii Publice, Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului întocmirea şi trimiterea către autorităţile executive ale autorităţilor publice locale a listelor nominale cu beneficiarii eligibili, în aşa fel încât aceste liste să fie cât mai recente faţă de momentul distribuţiei şi, în acelaşi timp, să ajungă la autorităţile executive ale autorităţilor publice locale înainte de începerea distribuţiei.”

11. La anexă, literele B-E se modifică şi vor avea următorul cuprins:

B. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice are atribuţii de beneficiar în sensul prevăzut de Regulamentul (UE) nr. 223/2014 şi implementează operaţiunile privind asistenţa materială de bază în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002.

C. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are următoarele atribuţii:

a) defineşte categoriile de persoane beneficiare;

b) comunică autorităţilor executive ale autorităţilor publice locale şi instituţiei prefectului, la solicitarea acestora, prin serviciile deconcentrate ale Casei Naţionale de Pensii Publice, Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, numărul de beneficiari şi listele prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. a), cu beneficiarii menţionaţi la art. 3 alin. (1) lit. a)-f). Serviciile deconcentrate respective vor verifica corectitudinea listelor comunicate, inclusiv sub aspectul veniturilor cumulate sau al dublelor înregistrări;

c) eliberează, dacă este cazul, prin serviciile deconcentrate ale Casei Naţionale de Pensii Publice, Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, documentele care dovedesc apartenenţa la categoriile eligibile pentru beneficiarii menţionaţi la art. 3 alin. (1) lit. a)-f). Listele cu beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) lit. d)-f), întocmite de serviciile deconcentrate ale Casei Naţionale de Pensii Publice, vor include şi persoanele aflate în evidenţa caselor sectoriale de pensii, cu respectarea limitei de 450 lei/lună inclusiv pentru cumulul de venituri.

D. Prin ordin al prefectului, instituţia prefectului numeşte Grupul de lucru pentru derularea POAD, din care vor face parte reprezentanţii instituţiei prefectului, ai consiliului judeţean, ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) prin direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ai serviciilor deconcentrate ale Casei Naţionale de Pensii Publice, Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, ai altor instituţii publice şi ai organizaţiilor fără scop lucrativ interesate, potrivit domeniului de competenţă specific fiecărei instituţii pe care o reprezintă.

Grupul de lucru pentru derularea POAD are următoarele atribuţii:

a) comunică, la solicitarea Ministerului Fondurilor Europene, anterior demarării procedurii de achiziţie publică în vederea atribuirii contractelor de furnizare, numărul de beneficiari din categoriile menţionate la art. 3 alin. (1) pe localităţi şi total judeţ, adresa depozitului autorităţii executive a autorităţii publice locale unde furnizorii vor livra ajutoarele alimentare, persoana de contact la depozit şi persoana împuternicită să semneze procesele-verbale de recepţie, precum şi tabelul centralizator, în baza datelor primite de la autorităţile executive ale autorităţilor publice locale potrivit lit. F.a);

b) solicită serviciilor deconcentrate ale Casei Naţionale de Pensii Publice, Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi sprijină autorităţile executive ale autorităţilor publice locale în obţinerea, la timp şi corect, de date necesare în derularea POAD, în principal;

- numărul de beneficiari pe categorii eligibile şi localităţi necesar a fi comunicat la Ministerul Fondurilor Europene în vederea fundamentării necesarului de ajutoare alimentare pe ţară, judeţe şi localităţi;

- listele iniţiale de distribuţie pentru categoriile de la art. 3 alin. (1) lit. a)-g), corelat cu datele din calendarul procedurilor de achiziţie publică şi de încheiere a contractelor de furnizare, comunicat de Ministerul Fondurilor Europene, potrivit lit. A.ş),în aşa fel încât aceste liste să fie cât mai recente faţă de momentul distribuţiei şi, în acelaşi timp, să ajungă la autorităţile executive ale autorităţilor publice locale înainte de începerea distribuţiei. Listele vor fi transmise, sub forma unui tabel, pe suport electronic, pentru fiecare localitate în parte, în ordine alfabetică, separat pentru fiecare categorie menţionată la literele de la art. 3 alin. (1) şi vor conţine următoarele elemente: nr. crt., nume şi prenume, CNP, adresă;

c) comunică autorităţilor executive ale autorităţilor publice locale datele de livrare şi cantităţile din graficul de livrări primit de la Ministerul Fondurilor Europene şi este informat de autorităţile executive ale autorităţilor publice locale cu privire la eventualele modificări ale acestora, convenite cu furnizorul, pe care le transmite Ministerului Fondurilor Europene;

d) informează săptămânal Ministerul Fondurilor Europene pe durata livrărilor, în ultima zi lucrătoare a săptămânii de raportare, prin poşta electronică, cu privire la cantităţile de ajutoare alimentare recepţionate de autorităţile executive ale autorităţilor publice locale, menţionând localitatea, cantitatea şi numărul de proces-verbal;

e) realizează, prin sondaj, pe baza unei analize de risc, misiuni de control la livrarea/recepţia şi la distribuţia ajutoarelor alimentare de către autorităţile executive ale autorităţilor publice locale;

f) se sesizează din oficiu sau la primirea de reclamaţii şi declanşează controale pe aspectele sesizate sau reclamate;

g) în baza rapoartelor de control, sesizează instituţiile de drept pentru recuperarea eventualelor prejudicii constatate, datorate lipsurilor în gestiune, distribuţiei neconforme către persoane neeligibile, deteriorării cutiilor cu ajutoare alimentare, degradării calităţii ajutoarelor alimentare prin depozitare necorespunzătoare, sustragerilor favorizate de neasigurarea unor condiţii corespunzătoare de pază, alte aspecte sesizate sau reclamate etc., cu informarea operativă a Ministerului Fondurilor Europene;

h) coordonează acţiunile de redistribuire a eventualelor stocuri, ramase după distribuţia pe lista iniţială, între autorităţile executive ale autorităţilor publice locale din judeţ şi între judeţe;

i) trimite la Ministerul Fondurilor Europene, până la data de 1 mai a anului următor celui de raportare, un raport anual privind implementarea POAD la nivelul judeţului, centralizând informaţiile şi sintezele de date primite de la autorităţile executive ale autorităţilor publice locale, precum şi alte date şi informări despre derularea POAD la nivelul judeţului, solicitate de Ministerul Fondurilor Europene. Raportul anual va cuprinde o scurtă prezentare a derulării POAD la nivelul judeţului, probleme în desfăşurare, propuneri pentru îmbunătăţirea derulării viitoare a programului, sinteza datelor primite de la autorităţile executive ale autorităţilor publice locale, sinteza măsurilor auxiliare realizate în judeţ;

j) alte atribuţii stabilite prin instrucţiuni ale ministrului fondurilor europene.

E. A.N.S.V.S.A., prin direcţiile sanitar-veterinare şi pentru Siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, verifică respectarea legislaţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de către alimentele cu destinaţia de ajutoare alimentare, pe tot lanţul de producţie şi distribuţie a acestora, şi reclamaţiile privind calitatea alimentelor distribuite.”

12. După litera E din anexă se introduce o nouă literă, litera F, cu următorul cuprins:

F. Autorităţile executive ale autorităţilor publice locale participante la program au următoarele obligaţii:

a) comunică instituţiei prefectului, anterior demarării procedurii de achiziţie publică în vederea atribuirii contractelor de furnizare, numărul de beneficiari din categoriile menţionate la art. 3 alin. (1), adresa depozitului autorităţii publice locale unde furnizorii vor livra ajutoarele alimentare, persoana de contact la depozit şi persoana împuternicită să semneze procesele-verbale de recepţie, precum şi tabelul centralizator. La stabilirea numărului de beneficiari, autorităţile executive ale autorităţilor publice locale pot lua în calcul, consultând instituţia prefectului, şi procentul pe mai mulţi ani de neprezentări, dar şi evoluţiile previzibile ale unor categorii de beneficiari;

b) solicită şi primesc de la serviciile deconcentrate ale Casei Naţionale de Pensii Publice, Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului numărul de beneficiari şi listele iniţiale prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. a), cu beneficiarii menţionaţi la art. 3 alin. (1) lit. a)-g), şi întocmesc listele iniţiale pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) lit. h), conform evidenţelor proprii. Serviciile deconcentrate ale Casei Naţionale de Pensii Publice, Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului vor avea în vedere corectitudinea listelor, inclusiv sub aspectul veniturilor cumulate sau al dublelor înregistrări;

c) completează capul de tabel al listelor iniţiale primite potrivit lit. b) cu următoarele coloane: număr de cutii primite, data primirii, semnătura de primire, observaţii, categorii de raportat. Pe coloana de observaţii va fi notat, în cazul beneficiarilor adăugaţi pe listă, documentul justificativ, anexat la listă, valabil la data distribuţiei, în baza căruia aceştia au fost adăugaţi la lista iniţială. Pentru beneficiarii minori, în această coloană va fi notat numele părintelui sau tutorelui care ridică ajutoarele alimentare, calitatea acestuia (tata/mama/tutore) şi codul numeric personal. Pe coloana categorii de raportat” va fi menţionată categoria de raportat la UE căreia îi aparţine beneficiarul, respectiv: persoane până la 15 ani inclusiv, persoane peste 65 de ani inclusiv, femei, persoane cu dezabilităţi;

d) întocmesc listele de suplimentare, liste avizate de asistenţii sociali în baza anchetelor sociale desfăşurate pentru identificarea persoanelor de la art. 51 lit. c). Listele de suplimentare vor avea acelaşi cap de tabel ca şi listele iniţiale;

e) primesc cantităţile şi datele de livrare pe localitate de la instituţia prefectului conform graficului de livrare transmis de Ministerul Fondurilor Europene, păstrează legătura operativă cu furnizorul privind livrările la datele respective. Pot solicita modificarea cantităţilor şi datelor de livrare comunicate, de comun acord cu furnizorul şi cu informarea Ministerului Fondurilor Europene şi a instituţiei prefectului, păstrând cantitatea totală recepţionată pe fiecare tranşă de livrări;

f) recepţionează integral cantităţile de ajutoare alimentare alocate prin contractele de furnizare, la datele din graficul de livrări, pe baza proceselor-verbale de recepţie cantitativă şi calitativă încheiate la data livrării, sub monitorizarea instituţiei prefectului;

g) păstrează două originale din cele 3 exemplare originale ale procesului-verbal, din care unul pentru arhiva proprie şi unul pentru Ministerul Fondurilor Europene, pe care îl transmite la solicitarea acestuia. Păstrează, de asemenea, un exemplar al tabelului centralizator cu livrările recepţionate în cadrul unei tranşe, conform contractului de livrare;

h) comunică, cel mai târziu a două zi, instituţiei prefectului cantitatea recepţionată în cursul unei zile, împreună cu numărul de proces-verbal de recepţie;

i) asigură distribuţia pe listele iniţiale şi pe listele de suplimentare, având în vedere respectarea eligibilităţii la data distribuţiei, cantitatea alocată pe localitate, comunicată de Ministerul Fondurilor Europene, prin instituţia prefectului, şi termenele maxime pentru finalizarea distribuţiei, respectiv 45 de zile calendaristice pentru lista iniţială şi 15 zile calendaristice pentru lista de suplimentare;

j) asigură capacităţi de depozitare corelate cu cantităţile alocate, condiţii corespunzătoare de depozitare pentru păstrarea calităţii şi integrităţii produselor şi măsuri de siguranţă contra furturilor, sustragerilor şi calamităţilor naturale;

k) organizează ţinerea de evidenţe de gestiune a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor, de la prima recepţie şi până la consemnarea de stoc zero;

l) la finalizarea distribuţiei anuale, transmit instituţiei prefectului Sinteza datelor privind derularea POAD la nivelul autorităţilor publice locale, însoţită de observaţii şi propuneri privind derularea POAD, precum şi Sinteza privind realizarea măsurilor auxiliare;

m) arhivează, pentru cel puţin 3 ani de la sfârşitul anului întocmirii, următoarele documente:

- procesele-verbale de recepţie şi tabelele centralizatoare;

- lista de distribuţie iniţială şi lista de suplimentare, împreună cu documentele justificative anexate;

- documentele de redistribuire între autorităţile executive ale autorităţilor publice locale;

- documentele de evidenţă a gestiunii;

- Sinteza datelor privind derularea POAD la nivel localităţii şi Sinteza privind realizarea măsurilor auxiliare;

- alte documente legate de derularea POAD;

n) asigură, la nivelul localităţii, acţiunile de informare şi comunicare prevăzute la lit. A.”

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

p. Ministrul fondurilor europene,

Valentin Olimpiu Şoneriu,

secretar de stat Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Sevil Shhaideh

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

Ministrul afacerilor externe,

Bogdan Lucian Aurescu

 

Bucureşti, 28 iulie 2015.

Nr. 627.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru completarea anexei nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situaţii speciale, precum şi pentru modificarea unor acte normative

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 14 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situaţii speciale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La anexa nr. 3 Lista imobilelor din domeniul privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», şi a imobilelor proprietate proprie, propuse în vederea vânzării” la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situaţii speciale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 30 noiembrie 2011, aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013, cu modificările şi completările ulterioare, după nr. curent 673 se introduc 22 noi poziţii, respectiv poziţiile 674-695, cu următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Poz. din HG

60/2005

Denumirea imobilului şi adresa

Teren aferent

- mp -

674

176

Apartament bd. G-ral Gh. Magheru nr. 12-14, et. 4, ap. 8, sectorul 1, Bucureşti

16,20

675

304

Imobil-parţial, str. Barbu Ştefănescu Delavrancea nr. 12, ap. 1 cu dependinţe, sectorul 1, Bucureşti

158,95

676

304

Imobil-parţial, str. Barbu Ştefănescu Delavrancea nr. 12, ap. 2 cu dependinţe, sectorul 1, Bucureşti

93,61

677

304

Imobil-parţial, str. Barbu Ştefănescu Delavrancea nr. 12, ap. 5 cu dependinţe, sectorul 1, Bucureşti

97,29

678

304

Imobil-parţial, str. Barbu Ştefănescu Delavrancea nr. 12, garsonieră, et. 4, sectorul 1, Bucureşti

8,83

679

109

Apartament nr. 2, str. Sandu Aldea nr. 14A, et. 1, sectorul 1

65,00

680

664

Apartament, str. Racotă Nicolae nr. 12-14, ap. 18, et. 6, sectorul 1, Bucureşti

41,22

681

206

Imobil şi garaj, str. Av. Mircea Zorileanu nr. 51, sectorul 1, Bucureşti

482,00

682

797

Teren aferent Vila 16, str. Intrarea Socului nr. 2A, comuna Snagov, judeţul Ilfov

1243,46

683

307

Boxa nr. 11 cu Su 5,82 mp, situată la subsolul imobilului din str. Mihai Eminescu nr. 102-104, sectorul 2, Bucureşti

2,28 cotă indiviză

684

491

Apartament camere de serviciu (Lot 93), compus din 3 camere de serviciu (nr. 1, nr. 2, nr. 3) şi hol, cu Su 34,69 mp, str. Mihai Eminescu nr. 82-88, et. 8, sectorul 1, Bucureşti

7,41 cotă indiviză

685

618

Apartament camere de serviciu, compus din 2 camere de serviciu, bucătărie, bale şi sas, cu Su 35,60 mp, str. Pitar Moş nr. 10, mansardă, sectorul 1, Bucureşti

2,56 cotă indiviză

686

 

Apartament, str. Pictor I. Negulici nr. 42, etaj 1, ap. 3, sectorul 1, Bucureşti

53,56

687

562

Apartament nr. 11, str. Ion Mihalache nr. 125, bl. 7, sectorul 1, Bucureşti

29,30

688

570

Apartament nr. 21, str. Ion Mihalache nr. 125, bl. 7, sectorul 1, Bucureşti

29,74

689

572

Apartament nr. 23, str. Ion Mihalache nr. 125, bl. 7, sectorul 1, Bucureşti

24,49

690

573

Apartament nr. 24, str. Ion Mihalache nr. 125, bl. 7, sectorul 1, Bucureşti

24,37

691

576

Apartament nr. 29. str. Ion Mihalache nr. 125, bl. 7, sectorul 1, Bucureşti

25,23

692

578

Apartament nr. 35, str. Ion Mihalache nr. 125, bl. 7, sectorul 1, Bucureşti

13,56

693

725

Apartament nr. 55, str. Aurel Vlaicu nr. 147, sectorul 2, Bucureşti

6,69

694

726

Apartament nr. 56, str. Aurel Vlaicu nr. 147, sectorul 2, Bucureşti

6,28

695

727

Apartament nr. 58, str. Aurel Vlaicu nr. 147, sectorul 2, Bucureşti

6,63”

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 28 iulie 2015.

Nr. 628.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind stabilirea cuantumului taxei de participare la examenul pentru obţinerea specializărilor Laborator, Radiologie-imagistică medicală, Nutriţie şi dietetică, Igienă şi sănătate publică şi Baleno-fizioterapie, organizat în perioada 28 septembrie-12 octombrie 2015

 

Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei generale resurse umane, juridic şi contencios nr. N.B. 8.273/2015, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (4) din Normele de organizare şi desfăşurare a programelor de pregătire pentru obţinerea specializărilor în domenii complementare specialităţii de bază de către asistenţii medicali generalişti şi asistenţii medicali de pediatrie, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 613/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite prezentul ordin,

Art. 1. - (1) Cuantumul taxei de participare la examenul pentru obţinerea specializărilor Laborator, Radiologie-imagistică medicală, Nutriţie şi dietetică, Igienă şi sănătate publică şi Baleno-fizioterapie, organizat în perioada 28 septembrie-12 octombrie 2015, se stabileşte la valoarea de 160 lei/participant.

(2) Candidaţii depun suma prevăzută la alin. (1) în contul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, Str. Vaselor nr. 31, sectorul 2, CIF 26328134, cont IBAN: R080TREZ70220F335000XXXX deschis la Trezoreria Statului Sector 2.

Art. 2. - (1) Sumele încasate de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti se vor utiliza pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi desfăşurare a examenului pentru obţinerea specializărilor Laborator, Radiologie-imagistică medicală, Nutriţie şi dietetică, Igienă şi sănătate publică şi Baleno-fizioterapie, în condiţiile legii.

(2) Personalul care participă la organizarea şi desfăşurarea examenului de specializare încheie cu Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti contract civil,

Art. 3. - Direcţia generală resurse umane, juridic şi contencios şi Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul sănătăţii,

Alin Iulian Tucmeanu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 10 august 2015.

Nr. 982.

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 446/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute

 

Văzând Referatul de aprobare nr. N.B. 8.300/2015 al Serviciului medicină de urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, având în vedere art. 93 alin. (4) şi (41) şi art. 362 lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului sănătăţii nr. 446/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 9 aprilie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 1- - (1) Modul de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute, denumite în continuare AP-TRAUMA, se derulează în conformitate cu prevederile prezentului ordin.

(2) Acţiunile prioritare prevăzute la alin. (1) se adresează cazurilor critice acute de traumatisme cranio-cerebro-faciale, vertebro-medulare, ale centurilor şi extremităţilor, finanţând costurile specifice pentru tratamentul acestor pacienţi care nu pot fi acoperite din fondurile obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări judeţene, a municipiului Bucureşti şi Casei de Asigurări de Sănătate a Armatei, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.).

(3) AP-TRAUMA sunt destinate numai bolnavilor care nu au beneficiat de materiale sanitare specifice, dispozitive şi altele asemenea în cadrul programelor naţionale de sănătate curative finanţate de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

(4) AP-TRAUMA sunt elaborate, derulate şi finanţate de către Ministerul Sănătăţii şi se implementează prin unităţi sanitare care au în structură secţii/compartimente de neurochirurgie, ortopedie, ortopedie pediatrică şi chirurgie orală şi maxilofacială.”

2. La articolul 2, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) Pentru perioada 2015-2018 componenţa CL-TRAUMA se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, pe baza propunerilor înaintate Ministerului Sănătăţii de către Societatea Română de Neurochirurgie, Societatea Română de Ortopedie şi Traumatologie, Societatea Română de Ortopedie-Traumatologie Pediatrică şi Societatea Română de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială.”

3. La articolul 2, alineatul (4) se abrogă.

4. La articolul 7, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 7. - (1) Pentru fondurile alocate la titlul 20 «Bunuri şi servicii», direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti încheie contracte pentru derularea AP-TRAUMA, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, cu spitalele nominalizate din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi a autorităţilor administraţiei publice locale.”

5. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 9. - (1) în baza contractelor încheiate conform prevederilor art. 7 alin. (1), direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti decontează cheltuieli de natura bunurilor achiziţionate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-TRAUMA.

(2) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti decontează contravaloarea bunurilor achiziţionate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-TRAUMA, în limita sumelor disponibile cu această destinaţie, în ordine cronologică, în termen de până la 60 de zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative pentru bunurile achiziţionate conform contractelor încheiate.”

6. La articolul 10, literele a) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

a) evaluează şi fundamentează anual necesarul de resurse financiare în raport cu obiectivele şi activităţile propuse pentru AP-TRAUMA pe baza indicatorilor realizaţi în anul precedent şi propune spre aprobare ministrului sănătăţii alocarea fondurilor AP-TRAUMA, precum şi repartiţia fondurilor pe spitale, pe baza fundamentării CL-TRAUMA şi a propunerilor formulate de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sau spitale, după caz;

e) avizează solicitările de finanţare lunară ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi ale unităţilor sanitare care derulează AP-TRAUMA, realizează centralizarea acestora şi o înaintează către Direcţia generală buget şi contabilitate, pentru întocmirea cererilor de deschideri de credite;”.

7. La articolul 10, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:

,,h) propune misiuni de control şi persoane care pot participa la acestea, pe baza propunerilor CL-TRAUMA.”

8. La articolul 12, litera g) se abrogă.

9. La articolul 15, litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,h) înregistrează cazurile de boală în registrul naţional specific patologiei tratate.”

10. La articolul 24 litera A, după punctul 6 se introduce un nou punct, punctul 7, cu următorul cuprins:

7. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.”

11. La articolul 24 litera B, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins:

5. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.”

12. La articolul 24 litera C, după punctul 16 se introduce un nou punct, punctul 17, cu următorul cuprins:

17. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.”

Art. II. - Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi unităţile sanitare care derulează acţiunile prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul sănătăţii,

Alin Iulian Tucmeanu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 10 august 2015.

Nr. 984.

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 181/2012 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică

 

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale politici agricole şi strategii nr. 160.850/2015, în conformitate cu prevederile:

- art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.092/91 şi ale Regulamentului (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice în ceea ce priveşte producţia ecologică, etichetarea şi controlul,

în temeiul art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. I. - Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 181/2012 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 27 august 2012, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 6 alineatul (1), litera k) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„k) să elibereze, până la data de 15 octombrie a fiecărui an, o anexă la documentul justificativ menţionat la alin, (2), conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, în vederea accesării de către operatori a măsurii 214 «Plăţi de agromediu», pachetul 5 «Agricultură ecologică» - pentru angajamentele încheiate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 sau în vederea accesării măsurii 11 «Agricultura ecologică» - pentru angajamentele încheiate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020;”.

2. La articolul 6 alineatul (1), după litera k) se introduce o nouă literă, litera k1), cu următorul cuprins:

,,k1) prin excepţie de la prevederile lit. k), pentru anul 2015 termenul de eliberare a anexei la documentul justificativ este 30 octombrie;”.

3. Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

4. Anexa nr. 5 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

George Octavian Turtoi,

secretar de stat

 

Bucureşti, 7 august 2015.

Nr. 1.844.

 

anexa Nr. 1

(Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 181/2012)

 

LISTA

sancţiunilor pe care EM le aplică operatorilor

 

Sancţiuni

Tipul sancţiunii

Modul de aplicare

Acţiuni şi măsuri obligatorii

1

2

3

4

Minore

Remarcă simplă (RS)

Se aplică în cazul unei nereguli minore sau al unei încălcări involuntare care nu prezintă risc asupra deciziei de certificare.

 

Cerere de ameliorare (CA)

Se aplică în cazul constatării unei încălcări şi este însoţită de cererea de ameliorare, cu precizarea modului de ameliorare şi a termenului în care va fi remediată.

 

Avertisment (AS)

Se aplică însoţit de menţiunea sancţiunii ce urmează a fi dată în cazul în care operatorul nu a respectat cererea de ameliorare; avertismentul este de regulă urmat de un control suplimentar ce vizează verificarea documentelor de clarificare transmise de operator şi/sau control la faţa locului.

 

Control suplimentar (CS)

Cheltuielile privind controlul suplimentar sunt suportate de către operator.

Se aplică în vederea verificării acţiunilor corective sau în caz de suspiciuni privind iregularităţi în activitatea operatorului.

Majore

Declasare suprafaţă şi produs /lot/serie de producţie (DS şi DP)*

Se aplică suprafeţei totale, unei parcele sau unei părţi a acesteia; impune retragerea indicaţiilor privind metoda de producţie ecologică în etichetarea şi promovarea întregului lot de producţie sau a seriei de producţie aferente suprafeţei respective şi reînceperea perioadei de conversie menţionată la art. 36 din Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice în ceea ce priveşte producţia ecologică, etichetarea şi controlul, denumit în continuare R(CE) nr. 889/2008.

În situaţia în care în timpul inspecţiei se constată că au fost folosite în tehnologia de cultură produse şi substanţe ce nu sunt incluse în anexele nr. I şi II din R(CE) nr. 889/2008, se va lua măsura declasării suprafeţei în cauză la statutul de convenţional, se vor declasa produsele obţinute la stătutul de convenţional şi se va reîncepe perioada de conversie.

Declasarea produsului/lotului/ seriei de producţie (DP)*

Se aplică unui anumit produs sau unui anumit lot, prin retragerea indicaţiilor privind metoda de producţie ecologică în etichetarea şi promovarea întregului lot oh a seriei de producţie; impune retragerea lotului de produs afectat de declasare de pe piaţă şi controale suplimentare.

În situaţia în care în timpul inspecţiei se constată că sunt prezente produse şi substanţe ce nu sunt incluse în anexele nr. I, II, V, VI, VII, VIII, VIII a şi IX din R(CE) nr. 889/2008, precum şi o manipulare sau procesare necorespunzătoare a produselor care afectează statutul acestora, se vor lua măsuri imediate de retragere a menţiunilor la metoda de producţie ecologică şi procesare.

Suspendarea activităţii operatorului1 (SA)**

Interzicerea operatorului respectiv de a comercializa pentru o perioadă determinată produse cu indicaţii privind metoda de producţie ecologică în etichetare şi promovare, care atrage suspendarea certificării respectivului operator,

După încheierea perioadei de suspendare, organismul de inspecţie şi certificare va notifica imediat autoritatea competentă (Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale) în legătură cu statutul operatorului în cauză, privitor la remedierea/neremedierea neconformităţilor care au condus la suspendare, în situaţia în care operatorul a remediat neconformităţile, acesta va beneficia de statutul avut anterior suspendării, în situaţia în care operatorul nu a remediat neconformităţile, acesta va fi exclus, aplicându-se măsurile prevăzute la punctul următor (EO).

Excluderea operatorului din sistemul propriu de certificare prin retragerea certificării şi rezilierea contractului (EO)***

Interzicerea operatorului de a desfăşura activităţi în sistemul de agricultură ecologică în cazul încălcării dispoziţiilor în mod grav sau care provoacă efecte îndelungate de la producerea/ comercializarea produselor cu indicaţii privind metoda de producţie2. În acest caz se va rezilia contractul şi se vor retrage în mod obligatoriu toate documentele justificative eliberate operatorului (certificate).

Se poate aplica şi în cazul în care nu sunt îndeplinite obligaţiile contractuale.

 


*În cazul declasării produsului datorită constatării în tehnologia de cultură a unor produse şi substanţe ce nu sunt incluse în anexele nr. I şi II din R(CE) nr. 889/2008, se va proceda concomitent la declasarea suprafeţei respective.

** În cazul suspendării operatorului datorită constatării în tehnologia de cultură a unor produse şi substanţe ce nu sunt induse în anexele nr. I şi II din R(CE) nr. 889/2008, se va proceda concomitent la declasarea suprafeţei respective şi la declasarea produsului.

*** În cazul excluderii operatorului se va proceda concomitent la declasarea suprafeţei respective şi la declasarea produsului.

1 În vederea aplicării prevederilor art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.092/91, în cazul constatărilor de încălcări ale dispoziţiilor în mod grav sau care provoacă efecte îndelungate, autoritatea competentă stabileşte, în vederea suspendării operatorului, o perioadă de maximum 1 an, cu posibilitatea limitării acesteia de către organismul de inspecţie şi certificare.

2 În cazul încălcării dispoziţiilor în mod grav sau care provoacă efecte îndelungate, autoritatea competentă poate stabili ca excluderea operatorului să se aplice pe o perioadă de 5 ani.

 

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 5 la Ordinul nr. 181/2012)

 

Anexa la Documentul justificativ nr. ……/…… (certificat de conformitate/master certificat)

 

Emis în baza art. 29 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.092/91, În conformitate cu modelul prevăzut În anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice în ceea ce priveşte producţia ecologică, etichetarea şi controlul.

 

Denumirea operatorului***:

Sediul exploataţiei***:

ID fermier APIA***:

Codul clientului - organism de inspecţie şi certificare:

Tipul activităţii***:

Nr./data contractului încheiat cu organism de inspecţie şi certificare***:

Numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare***:

CUI organism de inspecţie şi certificare***:

 

 

Suprafaţa în agricultura ecologică, din care:

Submăsura şi varianta pachetului aferent culturii

(conform măsurii 214 Plăţi de agromediu” - pachetul 5 Agricultură ecologică” pentru angajamentele încheiate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007- 2013* sau conform măsurii 11 Agricultura ecologică” pentru angajamentele încheiate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020**

Judeţul

Localitatea/

Comuna/

Oraşul

Codul

Sirsup

Nr. blocului

fizic

Nr. parcelei agricole

Cultura

Suprafaţa totală

(ha)

Suprafaţa conversie anul I (ha)

Suprafaţa conversie anul II (ha)

Suprafaţa conversie anul III

(ha)

Suprafaţa certificată ecologic

(ha)

 

În cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 , măsura 214 Plăţi de agromediu”, pachetul 5 .Agricultura ecologică” cuprinde următoarele variante*:

- Varianta 5.1 - Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ);

- Varianta 5.2- Legume (inclusiv ciuperci şi cartofi);

- Varianta 5.3 - Livezi;

- Varianta 5.4 - Vii;

- Varianta 5.5 - Plante medicinale şi aromatice.

În cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, măsura 11 Agricultura ecologică” cuprinde**:

- Submăsura 11.1 - Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică conţine 6 pachete:

- Pachetul 1 - Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) aflate în conversia la agricultura ecologică;

- Pachetul 2 - Legume aflate în conversia la agricultura ecologică;

- Pachetul 3 - Livezi aflate în conversia la agricultura ecologică;

- Pachetul 4 - Vii aflate în conversia la agricultura ecologică;

- Pachetul 5 - Plante medicinale şi aromatice aflate în conversia la agricultura ecologică;

- Pachetul 6 - Pajişti permanente aflate în conversia la agricultura ecologică.

- Submăsura 11.2 - Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică conţine 6 pachete:

- Pachetul 1 - Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) certificate în agricultura ecologică;

- Pachetul 2 - Legume certificate în agricultura ecologică;

- Pachetul 3 - Livezi certificate în agricultura ecologică;

- Pachetul 4 - Vii certificate în agricultura ecologică;

- Pachetul 5- Plante medicinale şi aromatice certificate în agricultura ecologică;

- Pachetul 6 - Pajişti permanente certificate în agricultura ecologică.


*** Se completează în mod obligatoriu.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind stabilirea calendarului de desfăşurare a procesului de rezervare de capacitate de transport în punctele de intrare/ieşire în/din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale pentru anul gazier 2015-2016

 

Având în vedere prevederile art. 99 lit. m) şi ale art. 130 alin. (1) lit. d) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 36 lit. a) şi b), ale art. 38 alin, (1) şi (2), ale art. 39, ale art. 42 şi ale art. 44 din Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul reţelei, rezervarea de capacitate anuală şi trimestrială de transport pentru anul gazier 2015-2016 se efectuează în conformitate cu următorul calendar:

a) în perioada 20-30 august 2015 - solicitanţii de capacitate de transport în punctele de intrare/ieşire în/din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale transmit cererile de rezervare de capacitate anuală de transport pentru anul gazier 1 octombrie 2015-1 octombrie 2016:

b) în perioada 31 august-5 septembrie 2015 - operatorul de transport şi de sistem analizează cererile de rezervare de capacitate anuală de transport transmise de către solicitanţi şi comunica acestora aprobarea sau respingerea cererii de rezervare de capacitate anuală de transport, după caz;

c) în perioada 1-7 septembrie 2015 - solicitanţii ale căror cereri de rezervare de capacitate anuală de transport au fost respinse pot transmite operatorului de transport şi de sistem, în scris, eventualele obiecţii;

d) în perioada 2-8 septembrie 2015 - operatorul de transport şi de sistem răspunde solicitanţilor care au transmis obiecţii cu privire la respingerea cererii lor de rezervare de capacitate anuală de transport;

e) în perioada 8-14 septembrie 2015 - solicitanţii de capacitate de transport în punctele de intrare/ieşire în/din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale transmit cererile de rezervare de capacitate trimestrială de transport pentru fiecare dintre trimestrele componente ale anului gazier 2015-2016, respectiv: trimestrul 1 octombrie 2015 - 1 ianuarie 2016, trimestrul 1 ianuarie-1 aprilie 2016, trimestrul 1 aprilie-1 iulie 2016 şi trimestrul 1 iulie-1 octombrie 2016;

f) în perioada 15-18 septembrie 2015 - operatorul de transport şi de sistem analizează cererile de rezervare de capacitate trimestrială de transport transmise de către solicitanţi şi comunică acestora aprobarea sau respingerea cererii de rezervare de capacitate trimestrială de transport, după caz;

g) în perioada 16-21 septembrie 2015 - solicitanţii ale căror cereri de rezervare de capacitate trimestrială de transport

au fost respinse pot transmite operatorului de transport şi de sistem, în scris, eventualele obiecţii;

h) în perioada 17-22 septembrie 2015 - operatorul de transport şi de sistem răspunde solicitanţilor care au transmis obiecţii cu privire la respingerea cererii lor de rezervare de capacitate trimestrială de transport;

i) în perioada 21-24 septembrie 2015 - operatorul de transport şi de sistem transmite contractele de transport al gazelor naturale, spre semnare, solicitanţilor ale căror cereri de rezervare de capacitate anuală şi trimestrială de transport au fost aprobate;

j) în perioada 22-25 septembrie 2015 - solicitanţii transmit operatorului de transport şi de sistem exemplarele semnate ale contractelor de transport, în situaţia în care sunt de acord cu acestea, respectiv, obiecţiile pe care le au cu privire la conţinutul acestora, în limita prevederilor contractului-cadru de transport al gazelor naturale prevăzut în anexa nr. 1 la Codul reţelei. În situaţia în care sunt formulate obiecţii cu privire la conţinutul contractului de transport, operatorul de transport şi de sistem şi solicitanţii de capacitate de transport soluţionează în comun obiecţiile formulate şi se asigură de încheierea contractului de transport înainte de data începerii anului gazier 2015-2016.

(2) După data de 14 septembrie 2015, pentru anul gazier 2015-2016 se vor transmite cereri de rezervare de capacitate de transport în punctele de intrare/ieşire în/din Sistemul naţional de transport exclusiv pentru perioadele prevăzute la art. 36 lit. c) şi d) din Codul reţelei.

Art. 2. - (1) Cererile de rezervare de capacitate, întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Codul reţelei, se transmit, obligatoriu, direct în platforma online pentru rezervarea capacităţii de transport operată de Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz” - S.A. Mediaş.

(2) în vederea obţinerii accesului la platforma online pentru rezervarea capacităţii de transport, solicitanţii de capacitate de transport în punctele de intrare/ieşire în/din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale care nu deţin calitatea de utilizator al reţelei de transport al gazelor naturale la data începerii procesului de rezervare de capacitate de transport vor transmite operatorului de transport şi de sistem o cerere de acces la platformă, operatorul de transport şi de sistem având obligaţia de a pune la dispoziţia solicitantului numele de utilizator, parola şi token-ul necesare pentru utilizarea platformei în termen de cel mult 3 zile de la data primirii cererii de acces la platformă.

(3) în situaţia în care platforma online pentru rezervarea capacităţii de transport este nefuncţională temporar din motive tehnice, cererile de rezervare de capacitate se vor transmite prin adresă scrisă sau e-mail cu semnătură electronică extinsă.

Art. 3. - Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz” - S.A. Mediaş şi solicitanţii de capacitate de transport în punctele de intrare/ieşire în/din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 17 august 2015.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 12 august 2015.

Nr. 131.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.