MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 628/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 628         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 18 august 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 551 din 16 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Decizia nr. 559 din 16 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

 

Decizia nr. 560 din 16 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

188. - Decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului de către doamna Iuliana Marcelica Mihai

 

189. - Decizie privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Dragoş Vasile Pelmuş a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Departamentului pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi

 

190. - Decizie privind numirea unor reprezentanţi ai Guvernului în calitatea de membri ai Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă

 

191. - Decizie privind suspendarea, la cerere, a raportului de serviciu al doamnei Dinu Cristina Elena, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

129. - Ordin pentru aprobarea Procedurii privind constituirea garanţiilor financiare în cadrul contractului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice

 

130. - Ordin pentru aprobarea Procedurii privind alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparţinând furnizorilor, producătorilor sau operatorilor de reţea, altele decât consumul propriu tehnologic al reţelelor electrice

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 551

din 16 iulie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ioan Chiujdea în Dosarul nr. 28.438/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care constituie obiectul Dosarului nr. 98D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis la dosar note scrise prin care solicită, în esenţă, respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, apreciind că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, al cărei obiect îl constituie soluţionarea cererii de obligare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata unei anumite sume de bani, stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu titlu de despăgubire pentru un imobil ce nu poate fi restituit în natură.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentinţa civilă nr. 7.888/2014 din 7 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 28.438/299/2013, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ioan Chiujdea într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata unei sume de bani stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu titlu de despăgubire pentru un imobil cu privire la care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul neretroactivităţii legii civile. Critică faptul că termenele prevăzute de art. 33-35 din lege s-ar aplica şi cererilor de chemare în judecată în curs de soluţionare pe rolul instanţelor. Litigiile aflate pe rolul instanţelor au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării iniţiale, iar faptul că în cursul judecăţii au fost surprinse de apariţia Legii nr. 165/2013, care reglementează alte termene şi condiţii decât cele de la momentul formulării şi înregistrării cererilor de chemare în judecată, nesocoteşte principiul neretroactivităţii legii civile Autorul excepţiei susţine că prevederile art. 4 raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 încalcă şi principiul egalităţii în drepturi întrucât se instituie un tratament diferit între persoane ale căror procese s-au finalizat şi cele care nu vor beneficia de finalizarea proceselor după intrarea în vigoare a modificărilor, deşi cererile de chemare în judecată au fost depuse în aceeaşi perioadă, instanţele întrerupând cursul acestora, în virtutea Legii nr. 165/2013. De asemenea, prevederile de lege criticate sunt, în opinia autorului excepţiei, discriminatorii, întrucât impun termene diferite de soluţionare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate. Arată că se aduce atingere şi dreptului de acces liber la justiţie, deoarece procesele aflate pe rolul instanţelor vor fi întrerupte prin respingerea cererilor de chemare în judecată. Totodată, reluarea procedurilor cu caracter administrativ ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibile sau prematur introduse, din cauza noilor termene instituite de lege, contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil.

7. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu contravin normelor constituţionale invocate.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conţinut:

- Art. 4: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”-,

- Art. 33: “(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).”\

- Art. 34: “(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.

- Art. 35: “(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.*

12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16 care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil. Se invocă, totodată, şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată Intr-o cauză în care reclamantul-autor al excepţiei a solicitat instanţei (Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti), ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata unei anumite sume de bani, stabilite printr-o decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu titlu de despăgubire pentru un imobil ce nu mai poate fi restituit în natură şi pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia respectivă în executarea obligaţiei impuse în sarcina sa de Judecătoria Făgăraş printr-o sentinţă rămasă definitivă prin nerecurare.

14. Ţinând seama de acest contextul procesual, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, urmând să o respingă ca atare, întrucât textele de lege criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei în cadrul căreia excepţia a fost ridicată, nefiind îndeplinită condiţia impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

15. Astfel, Curtea observă că nu este incidenţă ipoteza tezei întâi din art. 4 din Legea nr. 165/2013, având în vedere că nu este vorba despre o cerere formulată şi depusă, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ci despre una finalizată prin emiterea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire pentru un imobil revendicat care nu poate fi restituit în natură. Autorul nu se află nici în ipoteza tezei a două a art. 4, cauza sa fiind dedusă instanţei spre soluţionare după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, nefiind, aşadar, în discuţie o cauză aflată pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. De asemenea, este evident că nu este aplicabilă nici teza a treia a art. 4 din Legea nr. 165/2013, aceasta referindu-se la cauzele aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Mana Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a legii.

16. Curtea constată că autorul excepţiei se află în ipoteza unui text tranzitoriu din Legea nr. 165/2013, a art. 41 alin. (1) teza întâi, potrivit căruia plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. Aceasta, deoarece este beneficiarul unei decizii prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a decis - în executarea obligaţiei impuse printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în acest sens - emiterea unui titlu de despăgubire pentru suma corespunzătoare imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă.

17. De aici rezultă că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, care vizează prima etapă administrativă a procedurii de restituire a imobilelor preluate abuziv în timpul regimului comunist şi care instituie obligaţia entităţilor învestite de lege de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, în anumite termene. În cauză, această etapă a fost parcursă, finalizându-se cu o propunere de acordare de despăgubiri ca urmare a imposibilităţii restituirii în natură a terenului revendicat.

18. De asemenea, nici prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013 privitoare la soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor nu sunt incidente în cauză. Aceasta, deoarece şi această etapă administrativă a fost depăşită, procedura fiind deja încheiată odată cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire pentru suma stabilită prin raportul de evaluare.

19. Tot astfel, art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu are aplicabilitate în cauză, întrucât se referă la posibilitatea contestării în faţa instanţei de judecată a deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 sau a refuzului nejustificat al entităţilor învestite de lege de â soluţiona cererile în termenele impuse prin art. 33 şi 34. Or, aşa cum s-a arătat, există deja o decizie a Comisiei pe care autorul excepţiei a acceptat-o, urmărind valorificarea ei. Ca atare, invocarea art. 35 din Legea nr. 165/2013 este lipsită de interes.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ioan Chiujdea în Dosarul nr. 28.438/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 iulie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 559

din 16 iulie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Mihaela Violeta Costin în Dosarul nr. 3.059/100/2014 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 274D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 26 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.059/100/2014, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Excepţia a fost ridicată de reclamanta Mihaela Violeta Costin în cadrul soluţionării unei cauze având ca obiect anularea deciziei emise de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Maramureş, prin care s-a stabilit cuantumul indemnizaţiei de creştere a copilului.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), deoarece stabilesc cuantumul indemnizaţiei lunare în funcţie de vârsta copilului, iar nu în funcţie de durata concediului pentru creşterea copilului. Astfel, arată că se instituie un tratament discriminatoriu între persoanele îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului, în sensul că persoanele al căror drept de opţiune devine actual la data naşterii copilului sunt vădit favorizate faţă de persoanele care dobândesc un astfel de drept după ce copilul împlineşte vârsta de un an. În această ultimă situaţie se regăsesc persoanele prevăzute la art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, printre care şi cele care au adoptat copilul. Pentru aceste persoane dreptul de opţiune nu mai există, cu toate că durata concediului pentru creşterea copilului nu depăşeşte un an, fiindu-le stabilit cuantumul indemnizaţiei exclusiv în forma reglementată de art. 2 alin. (3) din actul normativ menţionat. Aceste persoane se găsesc în dezavantaj evident faţă de alte persoane care, tot pentru durata de un an a concediului de creştere a copilului, pot opta pentru un nivel al indemnizaţiei în cuantum net superior. Or, principiul egalităţii în drepturi presupune identitate de soluţii pentru situaţii identice, ceea ce nu se poate reţine în situaţia expusă mai sus..

6. Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că în speţă nu există nicio discriminare a reclamantei în raport cu alte persoane aflate în situaţii similare. Astfel, dreptul de a opta pentru situaţia reglementată de lit. a) sau b) din art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 aparţine părinţilor (lato sensu, naturali sau adoptivi) ai căror copii au vârsta mai mică de un an sau mai mare, dar nu mai mare de 2 ani. Inevitabil, dacă cererea de concediu, respectiv de acordare a indemnizaţiei a fost făcută după împlinirea de către copil a vârstei de 1 an se poate fundamenta numai pe lit. b) a art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Nu trebuie uitat rostul concediului şi indemnizaţiei, acestea nu reprezintă un drept al părintelui în sine, ci un drept al părintelui prin raportare la minor, în considerarea persoanei minorului. Or, de vreme ce minorul (după adopţie) are mai mult de un an (cum este cazul în speţă), raportarea la lit. a) a textului de lege criticat este lipsită de obiect. În condiţiile în care cele două alineate a) şi b) determină un cuantum diferit al indemnizaţiei, după cum susţine reclamanta, lasă la aprecierea Curţii Constituţionale analiza existenţei unei discriminări.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, aşa cum a arătat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una din măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a se duce atingere dreptului în sine. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 455 din 12 aprilie 2011. De asemenea, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi nu presupune uniformitate, aşa încât toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel, ci presupune ca la situaţii

egale să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2j, ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Cartea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 452 din 28 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) au fost modificate prin art. IV pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2012. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: (1) începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opţional de următoarele drepturi:

a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară;

b) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară.

12. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate prevăd posibilitatea de a opta între cele două tipuri de concediu (pentru creşterea copilului în vârstă de până la 1 an sau pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani) şi indemnizaţia corespunzătoare, iar cuantumul indemnizaţiei este determinat de durata concediului solicitat, după cum urmează: indemnizaţia lunară prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 6,8 ISR; indemnizaţia lunară prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. b) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 2,4 ISR. Potrivit art. 331 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, “Valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 lei.”

14. Referitor la natura indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, Curtea, în jurisprudenţa sa constantă, a statuat, de exemplu, prin Decizia nr. 788 din27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 22 noiembrie 2012, sau prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. Totodată, prin Decizia nr. 455 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, Curtea a statuat că “indemnizaţia pentru creşterea copilului constituie o măsură concretă de protecţie socială, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a aduce atingere existenţei dreptului în sine”.

15. Analizând situaţia de fapt menţionată în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, se reţine că, la data de 19 decembrie 2012, reclamantei - autoare a excepţiei i-a fost încredinţat în vederea adopţiei un copil, iar la data de 10 ianuarie 2013 aceasta a solicitat Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Maramureş indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Printr-o decizie din 18 ianuarie 2013, această instituţie a admis cererea reclamantei şi a acordat indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani în cuantum de 1.200 lei. Or, Curtea reţine că, în situaţia în care se afla autoarea excepţiei, având în vedere data la care s-a încuviinţat adopţia, precum şi vârsta minorei de la data adopţiei (peste 1 an), autoarea excepţiei nu a mai putut solicita acordarea concediului de 1 an, nemaiavând posibilitatea reală de a opta între cele două tipuri de concediu prevăzute de dispoziţiile de lege criticate [lit. a) - concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară; lit. b) - concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară].

16. Cu privire la critica de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că, aşa cum reiese din jurisprudenţa sa, principiul egalităţii “presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice” (Decizia nr. Î din 8 februarie 1994, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).

17. Aplicând aceste considerente de principiu la speţa de faţă, Curtea constată că pretinsa discriminare invocată de autoarea excepţiei - potrivit căreia, în situaţiile în care copilul adoptat are mai mult de 1 an la data adopţiei, părinţii adoptivi nu mai pot opta între cele două tipuri de concedii prevăzute de textul de lege criticat, ceea ce favorizează persoanele al căror drept de opţiune devine actual la data naşterii copilului - nu poate fi reţinută, întrucât tratamentul juridic diferit pe care îl critică autoarea excepţiei provine din situaţia concretă în care s-a aflat, şi anume adopţia s-a încuviinţat după împlinirea de către copil a vârstei de 1 an, situaţie ce face imposibilă opţiunea între cele două tipuri de concedii. De asemenea, sub aspectul condiţiilor cerute a fi îndeplinite pentru acordarea opţiunii între concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an şi concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, cele două categorii de persoane invocate de autoarea excepţiei (părinţii fireşti care beneficiază de dreptul de opţiune la data naşterii copilului sau părinţii adoptivi care adoptă un copil cu vârsta sub 1 an, pe de-o parte, şi părinţii adoptivi care adoptă un copil cu vârsta cuprinsă între 1 şi 2 ani, pe de altă parte) nu pot fi în aceeaşi situaţie juridică, din moment ce, în cazul ultimei categorii de persoane, copilul a împlinit deja 1 an. De asemenea este posibil, spre exemplu, ca părinţii fireşti ai copilului adoptat cu vârsta de peste 1 an să fi beneficiat ei înşişi de concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an.

18. Având în vedere că raţiunea pentru care se acordă concediul prevăzut de dispoziţiile de lege criticate este creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, intenţia legiuitorului fiind aceea de a acorda părinţilor concediu până la momentul împlinirii de către copil a vârstei de 2 ani, iar nu concediu de 1 an sau de 2 ani de la momentul depunerii cererii de acordare (indiferent că aceasta este depusă după data naşterii ori după data adopţiei), situaţia concretă din speţa în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate nu poate conduce la constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, din perspectiva criticilor autoarei, întrucât ar transforma concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani iar concediu de până la 2 ani, începând cu data solicitării (indiferent de vârsta copilului).

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihaela Violeta Costin în Dosarul nr. 3.059/100/2014 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 iulie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marliena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 560

din 16 iulie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Alteţa Sa Regală prinţul Paul Philippe al României în Dosarul nr. 22.071/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 300D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la art. 34 din Legea nr. 165/2013, apreciind că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, şi de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 şi art. 35 din aceeaşi lege, precizând, în susţinerea acestei opinii, că îşi menţin valabilitatea cele Statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 6 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 22.071/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Alteţa Sa Regală prinţul Paul Philippe al României într-o cauză civilă în care acesta a solicitat instanţei să dispună, în principal, restituirea în natură a unui imobil-teren, având în vedere refuzul pârâtului Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino, în calitate de unitate deţinătoare a acestuia, de a soluţiona notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 şi, în subsidiar, în ipoteza în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, să oblige pârâtul la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alt imobil sau alte măsuri compensatorii.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv, întrucât îşi extind aplicabilitatea şi asupra notificărilor nesoluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

În acest sens arată că dispoziţiile de lege criticate sancţionează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007, în vigoare la momentul sesizării instanţelor, obligându-i să se supună ordinii de drept intervenite ulterior şi anulându-le orice drept câştigat şi născut sub imperiul legii vechi. Textele de lege criticate contravin şi principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii în ce priveşte persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege aflate în diverse localităţi ale ţării, întrucât beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei care sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi. Ca atare, destinatarii Legii nr. 10/2001 sunt discriminaţi în funcţie de gradul de încărcare şi de numărul cererilor rămase nesoluţionate de către autorităţile publice învestite. Se mai susţine că textele de lege criticate îngrădesc accesul liber la justiţie al persoanelor care, deşi au un interes legitim de a apela la instanţele judecătoreşti pentru recunoaşterea dreptului lor, nu-l pot exercita decât după scurgerea acestor termene şi, în mod distinct, în funcţie de situaţia în care se află. Mai arată că textele de lege criticate contravin şi prevederilor constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, întrucât, de vreme ce reclamantul este titularul unui “bun” în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, măsura îi lezează grav interesele economice, fiind afectată chiar existenţa dreptului de proprietate privată.

6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 4 teza întâi raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conţinut:

- Art. 4 teza întâi: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...). *

- Art. 33: “(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile Investite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).:

- Art. 34: “(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.

- Art. 35: “(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”

11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării

Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi, referitor la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private. De asemenea sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 14 - Interzicerea discriminării din aceeaşi Convenţie şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, s-a mai pronunţat asupra aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, invocate de acelaşi autor, cu o motivare identică celei formulate în prezenta cauză, prilej cu care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 şi ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 din aceeaşi lege.

13. Curtea constată, totodată, că, în cauza de faţă, situaţia de fapt dedusă soluţionării judecătorului a quo este similară celei reţinute în decizia menţionată. Astfel, litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a fost generat de lipsa unui răspuns din partea entităţii învestite cu soluţionarea notificării formulate, în temeiul Legii nr. 10/2001, de acelaşi autor al excepţiei. Din dosarul cauzei rezultă că instanţa de judecată a fost învestită la data de 18 iunie 2013, aşadar după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel că şi în cauza de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 4 teza întâi din acest act normativ, cererea fiind circumscrisă domeniului propriu de aplicare al Legii nr. 165/2013.

14. Curtea observă că, în cauza de faţă, în considerarea etapei administrative vizată de acţiunea introductivă de instanţă, prevederile art. 4 teza întâi raportate la art. 34 din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în soluţionarea litigiului aflat pe rolul instanţei de judecată care a învestit Curtea Constituţională cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, acestea fiind aplicabile dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, aşadar ulterior emiterii de către entităţile învestite a unor decizii conţinând propuneri de acordare de măsuri compensatorii pentru bunurile imobile ce nu mai pot fi restituite în natură, care să fie apoi verificate şi validate sau invalidate de Comisia Naţională. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, fiind lipsită de legătură cu cauza, ca urmare a faptului că o astfel de decizie nu a fost emisă, dosarul de despăgubire aflându-se încă, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, la entitatea învestită cu soluţionarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001

15 în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, mai sus menţionată, că este neîntemeiată. Astfel, referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a observat că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu au efecte pentru trecut, ci sunt aplicabile doar din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Instanţa de contencios constituţional a subliniat că diferenţa faţă de cele reţinute prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din

16 aprilie 2014, prin care Curtea a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, este dată, în circumstanţele cauzei de faţă, de momentul sesizării instanţei de judecată cu soluţionarea plângerii împotriva refuzului nejustificat al entităţii învestite de lege de a răspunde la notificarea formulată de autorul excepţiei în baza Legii nr. 10/2001. Astfel, la momentul introducerii acţiunii în justiţie era deja în vigoare Legea nr. 165/2013, astfel că autorul-reclamant avea cunoştinţă - în virtutea prezumţiei cunoaşterii legii, rezultantă a principiului nemo censetur ingnorare legem -, de faptul că aceasta este cea care guvernează raporturile juridice puse în discuţie. Ca atare, instanţa de judecată urma să soluţioneze procesul în baza unor norme a căror existenţă era cunoscută încă de la începutul procesului, neintervenind pe parcursul desfăşurării acestuia şi nefiind, aşadar, de natură să rupă echilibrul procesual între părţile adverse prin crearea unei situaţii mai avantajoase doar pentru una dintre acestea.

16. Prin urmare, Curtea a considerat că nu poate reţine critica referitoare la pretinsa retroactivitate a textului menţionat, întrucât legea nouă este, de principiu, aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune îh timpul următor intrării ei în vigoare.

17. Prin decizia menţionată, Curtea a mai observat că instituirea, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, a unor noi termene în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările depuse la acestea, se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist, asigurându-se, în acelaşi timp, şi certitudinea finalizării acestuia.

18. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea a constatat că textul de lege criticat conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei de judecată pentru ca aceasta să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să soluţioneze, în fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege.

Acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităţilor învestite pentru soluţionarea notificărilor. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiţiei pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, pronunţate într-un recurs în interesul legii prin care recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu face altceva decât să creeze cadrul normativ pentru această posibilitate, consacrată doar pe cale jurisprudenţială, stabilind un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 şi având în vedere şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maha Atanasiu împotriva României.

19. Analizând critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţia, prin aceeaşi decizie mai sus citată, Curtea a observat că, în jurisprudenţa sa, a statuat, cu valoare de principiu, că regula constituţională a liberului acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări. În acest caz, condiţionarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013, termene în legătură cu care instanţa de contencios constituţional a apreciat că se conformează exigenţelor constituţionale şi convenţionale,

20. Curtea observă că, similar situaţiei examinate prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, nici pretinsa retroactivitate nu poate fi susţinută, în condiţiile în care este vorba despre o cerere formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Deşi prin art. 35 din lege se temporizează introducerea plângerii împotriva nesoluţionării notificării, nu se poate vorbi despre aplicarea retroactivă a prevederilor de lege criticate. În acest caz, eventuala respingere a plângerii ca prematur introdusă nu este consecinţa intrării în vigoare, pe parcursul derulării procesului, a unor noi dispoziţii legale, ci este rezultatul nerespectării unui cadru legal preexistent la momentul învestirii instanţei de judecată cu soluţionarea plângerii.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, ai art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Alteţa Sa Regală prinţul Paul Philippe al României în Dosarul nr. 22.071/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă,

II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 iulie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului de către doamna Iuliana Marcelica Mihai

 

Având în vedere propunerea formulată de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, prin Adresa nr. 4.001 /M.T. din 21 iulie 2015, precum şi Avizul favorabil nr. 34.612/2015 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind exercitarea, cu caracter temporar, â funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului de către doamna Iuliana Marcelica Mihai,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) fit. b) şi al art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Iuliana Marcelica Mihai exercită, cu caracter temporar, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 18 august 2015.

Nr. 188.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Dragoş Vasile Pelmuş a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Departamentului pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b), al art. 89 alin. (21) şi al art. 92 alin. (1 “*) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data de 19 august 2015 încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Dragoş Vasile Pelmuş a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Departamentului pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 18 august 2015.

Nr. 189.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea unor reprezentanţi ai Guvernului în calitatea de membri ai Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă

 

Având în vedere Adresa Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr. 3.924 din 24 iulie 2015, înregistrată la Cabinetul Primului-Ministru cu nr. 5/4.411 din 29 iulie 2015, prin care se propune numirea unor noi reprezentanţi ai Guvernului în calitatea de membri ai Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ca urmare a expirării mandatelor actualilor membri,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii se numesc în calitatea de membri ai Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Munca, pentru un mandat de 4 ani, următorii reprezentanţi ai Guvernului:

- doamna Camelia Constanţa Meterca, consilier, Direcţia generală de programare bugetară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;

- doamna Gabriela Liliana Ciobanu, director, Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic, instituţie din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice;

- doamna Tania Grigore, director, Direcţia politici de ocupare, competenţe şi mobilitate profesională din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 18 august 2015.

Nr. 190.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind suspendarea, la cerere, a raportului de serviciu al doamnei Dinu Cristina Elena, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

Având în vedere cererea doamnei Dinu Cristina Elena, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, privind suspendarea raportului de serviciu, înregistrată la Cabinetul Primului”Ministru cu nr. 5/4.492 din 5 august 2015,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 54 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data de 1 septembrie 2015 se suspendă, la cerere, raportul de serviciu al doamnei Dinu Cristina Elena, inspector guvernamental îh cadrul Secretariatului General al Guvernului, pe o perioadă de 4 ani.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 18 august 2015.

Nr. 191.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

pentru aprobarea Procedurii privind constituirea garanţiilor financiare în cadrul contractului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice

 

Având în vedere prevederile art. 21 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 17 din contractele-cadru pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 90/2015,

în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura privind constituirea garanţiilor financiare în cadrul contractului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Operatorii de distribuţie a energiei electrice, furnizorii de energie electrică inclusiv furnizorii de ultimă instanţă şi utilizatorii de energie electrică duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Departamentele de specialitate din cadrul ANRE urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 august 2016.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 12 august 2015.

Nr. 129.

 

ANEXĂ

 

PROCEDURĂ

privind constituirea garanţiilor financiare în cadrul contractului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice

 

CAPITOLUL I

Scop, domeniu de aplicare, definiţii şi abrevieri

 

Art. 1. - Prezenta procedură are drept scop reglementarea modului de constituire, actualizare, executare, reconstituire şi restituire a garanţiilor financiare prevăzute în contractele pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, în vederea întăririi disciplinei financiare st evitării riscului de neplată pe piaţa de energie electrică.

Art. 2. - Procedura se aplică în relaţiile comerciale privind prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice în baza contractelor încheiate între operatorul de distribuţie şt titularul de contract, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, doar în situaţiile prevăzute în contractele-cadru pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 90/2015.

Art. 3. - (1) Termenii utilizaţi în prezenta procedură sunt definiţi în următoarele acte normative:

a) Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, cu modificările şi completările ulterioare;

c) Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014, cu modificările ulterioare.

(2) În înţelesul prezentei proceduri, termenii utilizaţi au următoarele semnificaţii:

1. actualizarea garanţiei financiare - redimensionarea garanţiei financiare la valoarea calculată la o dată ulterioară constituirii acesteia, conform prezentei proceduri,

2. certificat de depozit - instrument de economisire; hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care se confirmă depunerea unei sume de bani la o anumită rată a dobânzii, pe o perioadă determinată de timp;

3. depozit bancar de tip Escrow - depozit bancar prin care un deponent (persoană fizică sau juridică) pune la dispoziţia unui terţ beneficiar o anumită sumă de bani, în anumite condiţii. Condiţiile în care banca eliberează banii din depozit sunt stabilite într-o convenţie încheiată de bancă cu cele două părţi;

4. garanţie financiară - instrument financiar constituit în vederea garantării obligaţiilor comerciale asumate de titularul contractului încheiat cu operatorul de distribuţie pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice;

5. reconstituirea garanţiei financiare-constituirea garanţiei financiare la valoarea calculată conform prezentei proceduri, după executarea garanţiei;

6. scrisoare de garanţie bancară - Înscris prin care o bancă (garant) se angajează, în mod irevocabil, ca în cazul în care titularul contractului pentru serviciul de distribuţie nu plăteşte la termen obligaţiile contractuale să plătească operatorului de distribuţie la prima cerere suma neachitată şi indicată de operatorul de distribuţie expres printr-o notificare;

7. titlu de stat - instrument financiar cu risc scăzut, reprezentând obligaţiuni care atestă datoria publică sub formă de bonuri, certificate de trezorerie, inclusiv certificate de trezorerie pentru populaţie nerăscumpărate la scadenţă şi transformate în certificate de depozit sau alte instrumente financiare; reprezintă împrumuturi ale statului în moneda naţională sau în valută, pe termen scurt, mediu şi lung;

8. titular de contract - parte în contractul de distribuţie a energiei electrice, respectiv furnizor de energie electrică inclusiv furnizor de ultimă instanţă sau utilizator al reţelei electrice de distribuţie, după caz.

(3) Abrevierile utilizate în prezenta procedură au următoarele semnificaţii:

ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;

OD - operator de distribuţie;

GF - garanţie financiară;

FUI - furnizor de ultimă instanţă.

 

CAPITOLUL II

Constituirea garanţiei financiare

 

Art. 4. - OD are dreptul de a solicita titularilor de contract constituirea garanţiilor financiare, în cazurile prevăzute în contractele-cadru pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 90/2015.

Art. 5. - (1) Solicitarea constituirii de garanţii financiare se realizează de către OD printr-o notificare scrisă, transmisă cu confirmare de primire către titularul de contract.

(2) La solicitarea de constituire de garanţii financiare, OD informează titularul de contract asupra condiţiilor de constituire, actualizare, executare, reconstituire şi restituire a garanţiei financiare, prevăzute în prezenta procedură.

Art. 6. - Garanţiile financiare care pot fi constituite în vederea garantării obligaţiilor comerciale asumate de titularul de contract sunt:

a) depozit bancar la dispoziţia OD, În cuantumul şi cu valabilitatea comunicate de OD;

b) scrisoare de garanţie bancară emisă de bancă în favoarea OD;

c) titluri de stat păstrate la o bancă custode, autorizată de Banca Naţională a României;

d) certificate de depozit păstrate la o bancă custode, autorizată de Banca Naţională a României;

e) depozit bancar de tip Escrow;

f) asigurare de pierdere financiară pentru acoperirea riscului de neplată, emisă în favoarea OD;

g) alte forme legale de garanţie agreate de părţi.

Art. 7. - (1) Garanţia financiară se constituie sub forma oricărui tip de garanţie financiară care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) Să nu poată fi revocată de emitent şi să poată fi executată în orice moment, cu respectarea legislaţiei în vigoare;

b) să prevadă în mod expres că este emisă în favoarea OD, exclusiv pentru garantarea obligaţiilor ce decurg din contractul pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice;

c) să aibă o durată de valabilitate de minimum 24 de luni sau o durată mai mare cu 42 de zile decât perioada de valabilitate a contractului pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice dacă acesta este încheiat pe o durată determinată;

d) să fie exprimată în lei, la valoarea stabilită de OD şi notificată titularului de contract în baza prezentei proceduri.

(2) Toate comisioanele şi spezele bancare generate de constituirea garanţiilor financiare sunt suportate de titularul contractului pentru serviciul de distribuţie.

 

CAPITOLUL III

Stabilirea valorii garanţiei financiara

 

Art. 8. - Valoarea garanţiei financiare se stabileşte după cum urmează:

 

GF = 1 x Vdm + max (V1, V2)

Vdm - contravaloarea medie lunară a serviciului de distribuţie a energiei electrice realizată în ultimele 12 luni, respectiv contravaloarea medie lunară estimată pentru următoarele 12 luni, în cazul în care nu există un istoric al consumului pentru ultimele 12 luni,

unde:

 

   [lei],

 

Vdi - contravaloarea serviciului de distribuţie a energiei electrice realizată/estimată în luna i, exprimată în lei.

La stabilirea Vd, nu se sa în calcul consumul aferent clienţilor finali care beneficiază de serviciul universal.

max (V1, V2) - cea mai mare valoare dintre sumele întârziate la plată în ultimele 12 luni.

Art. 9, - (1) Titularul de contract are obligaţia să transmită OD documentul care atestă constituirea garanţiei financiare, îh termen de 30 de zile de la data primirii notificării transmise de OD.

(2) OD verifică corectitudinea datelor înscrise în garanţia financiară, iar în cazul în care există o neconformitate, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea documentului care atestă constituirea garanţiei financiare, notifică în scris titularul de contract asupra neconformităţilor şi termenului pentru remedierea acestora.

(3) Titularul de contract are obligaţia să transmită OD documentul care atestă corectarea garanţiei financiare conform solicitării, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la primirea notificării prevăzute la alin. (2).

 

CAPITOLUL IV

Actualizarea, executarea, reconstituirea şi restituirea garanţiei financiare

 

SECŢIUNEA 1

Actualizarea garanţiei financiare

 

Art. 10. - Titularul de contract sau OD are dreptul să compare valoarea garanţiei financiare deja constituite cu valoarea actuală calculată conform art. 8 şi să solicite actualizarea acesteia, dar nu mai devreme de 6 luni de la data constituirii/data ultimei actualizări a garanţiei financiare,

Art. 11. - (1) Solicitarea de actualizare a garanţiei financiare se realizează printr-o notificare scrisă, transmisă cu confirmare de primire.

(2) Dacă solicitarea de actualizare este formulată de titularul de contract, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării, OD îi transmite acestuia printr-o notificare valoarea actualizată calculată conform prevederilor art. 8.

Art. 12. - (1) Titularul de contract are obligaţia să transmită OD documentul care atestă actualizarea garanţiei financiare, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării transmise de OD.

(2) La primirea documentului care atestă actualizarea garanţiei financiare se procedează conform prevederilor art. 9 alin. (2) şi (3).

 

SECŢIUNEA a 2-a

Executarea garanţiei financiare

 

Art. 13. - În cazul în care titularul de contract care a constituit o garanţie financiară în favoarea OD nu îndeplineşte obligaţiile de plată faţă de OD în termenele prevăzute în contractul pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, OD are dreptul:

a) să notifice titularul de contract asupra intenţiei de executare a garanţiei financiare, la împlinirea a 35 de zile de la data scadenţei la plată a facturii;

b) să execute garanţia financiară constituită, în limita obligaţiilor de plată neachitate, la împlinirea a 5 zile de la data notificării prevăzute la lit. a).

Art. 14. - În cazul în care valoarea debitelor este mai mare decât valoarea garanţiei financiare, aceasta va fi executată, urmând ca restul debitelor să fie recuperate conform legislaţiei în vigoare.

Art. 15. - Executarea garanţiei financiare nu exonerează titularul de contract de la plata penalităţilor calculate conform contractului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Reconstituirea garanţiei financiare

 

Art. 16. - În căzui executării totale sau parţiale a garanţiei financiare, OD are dreptul să solicite reconstituirea acesteia, la valoarea calculată conform prevederilor art. 8.

Art. 17. - Solicitarea de reconstituire a garanţiei financiare se realizează de către OD printr-o notificare scrisă, transmisă către titularul de contract, cu confirmare de primire.

Art. 18. - (1) Titularul de contract are obligaţia să transmită OD documentul care atestă reconstituirea garanţiei financiare, În termen de 30 de zile de la primirea notificării de reconstituire a acesteia.

(2) .La primirea documentului care atestă reconstituirea garanţiei financiare se procedează conform prevederilor art. 9 alin. (2) şi (3).

 

SECŢIUNEA a 4-a

Restituirea garanţiei financiare

 

Art. 19. - Garanţia financiară se restituie titularului de contract, în măsura în care nu a fost executată, în următoarele situaţii:

a) în termen de 42 de zile de la data încetării contractului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, cu luarea în considerare a debitelor la zi ale titularului de contract.

b) la împlinirea termenului, în cazul în care timp de 24 de luni consecutive de la constituirea garanţiei financiare titularul de contract nu s-a aflat din nou în unul dintre cazurile prevăzute pentru constituirea de garanţii financiare în contractele-cadru pentru serviciul de distribuţie, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 90/2015.

c) în termen de 30 de zile de la data prezentării de către utilizator a documentelor care atestă obţinerea dreptului de proprietate, în cazul constituirii garanţiei financiare de către utilizatorul care nu este proprietarul locului de consum.

 

CAPITOLUL V

Dispoziţii finale

 

Art. 20. - (1) în cazul În care titularul de contract este furnizor de energie electrică, pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în prezenta procedură, OD notifică ANRE cu privire la încălcarea prevederilor unei reglementări de către acesta, în vederea aplicării de sancţiuni potrivit legislaţiei în vigoare.

(2) în cazul constatării de către OD, conform prevederilor legale în vigoare, a unor acţiuni ale unui utilizator cu care OD nu are încheiat direct un contract pentru serviciul de distribuţie, în scopul denaturării indicaţiilor grupurilor de măsurare sau consumului energiei electrice prin ocolirea echipamentelor de măsurare, OD informează furnizorul/FUI cu privire la aceste constatări.

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

pentru aprobarea Procedurii privind alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparţinând furnizorilor, producătorilor sau operatorilor de reţea, altele decât consumul propriu tehnologic al reţelelor electrice

 

Având în vedere prevederile art. 44 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura privind alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparţinând furnizorilor, producătorilor sau operatorilor de reţea, altele decât consumul propriu tehnologic al reţelelor electrice, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Furnizorii de energie electrică, producătorii şi operatorii de reţea duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Direcţiile de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 33/2005 privind aprobarea Procedurii privind alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparţinând furnizorilor, producătorilor, autoproducătorilor şi Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 27 iulie 2005.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 12 august 2015.

Nr. 130.

 

ANEXĂ

 

PROCEDURĂ

privind alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparţinând furnizorilor, producătorilor sau operatorilor de reţea, altele decât consumul propriu tehnologic al reţelelor electrice

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

SECŢIUNEA 1

Scop şi domeniu de aplicare

 

Art. 1. - Procedura privind alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparţinând furnizorilor, producătorilor sau operatorilor de reţea, altele decât consumul propriu tehnologic al reţelelor electrice, denumită în continuare procedură, reglementează relaţiile contractuale stabilite în cazul alimentării cu energie electrică a locurilor de consum respective şi instituie responsabilităţile celor care îşi asigură alimentarea cu energie electrică a propriilor locuri de consum.

Art. 2. - Prevederile procedurii se aplică în cazul alimentării cu energie electrică a:

a) locurilor de consum aparţinând furnizorilor;

b) locurilor de consum aparţinând producătorilor, pentru asigurarea consumului propriu tehnologic;

c) locurilor de consum aparţinând operatorilor de reţea, altele decât consumul propriu tehnologic al reţelelor electrice.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Definiţii şi abrevieri

 

Art. 3. - (1) în înţelesul prezentei proceduri, termenii de mai jos au semnificaţiile următoare:

1. autofurnizare - situaţie în care titularul licenţei de fumizare/producere/distribuţie/transport asigură furnizarea energiei electrice pentru locul de consum propriu, în condiţiile prezentei proceduri;

2. consum propriu tehnologic al producătorului - consumul de energie electrică al unei centrale, necesar pentru realizarea producţiei de energie electrică.

(2) Definiţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu definiţiile din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu definiţiile din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Abrevierile utilizate în cadrul prezentei proceduri au următoarele semnificaţii:

ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;

RET- reţeaua electrică de transport;

OR- operator de reţea.

 

CAPITOLUL II

Alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparţinând furnizorilor, producătorilor sau OR

 

SECŢIUNEA 1

Condiţii generale

 

Art. 4. - (1) Furnizorii şi producătorii alimentează locurile proprii de consum, după cum urmează:

a) prin intermediul unui furnizor, conform reglementărilor în vigoare privind alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum;

b) din energia electrică achiziţionată de pe piaţa angro, respectiv din energia electrică produsă de aceştia.

(2) OR alimentează locurile proprii de consum unde se desfăşoară activităţi administrative, precum şi locurile de consum reprezentând serviciile interne din staţiile electrice, prin intermediul furnizorilor sau prin achiziţii de pe piaţa angro, conform reglementărilor în vigoare privind alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum.

Art. 5. - (1) Pentru alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum la care se referă prezenta procedură, deţinătorii acestora încheie următoarele tipuri de contracte:

a) contracte de furnizare şi contracte de reţea, pentru locurile de consum care sunt alimentate prin intermediul unui furnizor, în conformitate cu reglementările în vigoare privind alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum;

b) contracte de reţea, pentru locurile de consum care sunt alimentate prin autofurnizare, cu excepţia celor prevăzute la art. 9 lit. a), în conformitate cu reglementările în vigoare privind alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a) operatorul de transport şi de sistem încheie doar contract de furnizare şi distribuţie a energiei electrice, iar operatorii de distribuţie încheie doar contract de furnizare şi transport al energiei electrice.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparţinând furnizorilor

 

Art. 6. - Alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparţinând furnizorilor se realizează în următoarele modalităţi:

a) prin autofurnizare, utilizând reţeaua electrică de transport şi reţelele electrice de distribuţie corespunzătoare, pe baza contractelor specifice încheiate cu operatorii reţelelor respective;

b) prin intermediul unui alt furnizor, în condiţiile reglementarilor în vigoare privind alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparţinând producătorilor, pentru asigurarea consumului propriu tehnologic

 

Art. 7. - Alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparţinând producătorilor, pentru asigurarea consumului propriu tehnologic, se realizează în următoarele modalităţi:

a) prin autofurnizare, dacă producătorii au drept de furnizare;

b) prin intermediul unui furnizor, în condiţiile reglementărilor în vigoare privind alimentarea cu energie electrică a tocurilor de consum.

Art. 8. - (1) în cazul în care asigurarea consumului propriu tehnologic de către producător se realizează în condiţiile prevăzute la art. 7 lit. a) şi punctul de racordare al instalaţiei*de alimentare cu energie electrică pentru consumul propriu tehnologic este în aceeaşi instalaţie electrică şi la acelaşi nivel de tensiune cu punctul de racordare al circuitului de evacuare în reţeaua de transport/distribuţie a energiei electrice produse la solicitarea producătorului şi cu acordul prealabil al OR din care face parte instalaţia electrică, se procedează după cum urmează:

a) în situaţia în care în intervalele orare de decontare energia electrică produsă este mai mare decât energia electrică consumată:

(i) se aplică regula potrivit căreia energia electrică pentru asigurarea consumului propriu tehnologic este preluată din energia electrică produsă la locul de producere respectiv, iar ca energie electrică livrată în sistem se consideră diferenţa dintre energia electrică produsă şi energia electrică preluată pentru consumul propriu tehnologic în acel interval orar de decontare;

(ii) pentru întreaga cantitate de energie electrică activă consumată din energia electrică produsă, conform pct. (i), producătorul plăteşte OR care deţine instalaţia electrică respectivă, în cadrul contractului de reţea încheiat cu acesta, tariful zonal aferent serviciului de transport pentru extragerea de energie electrică din reţea (TL) şi tariful pentru serviciul de sistem, în cazul locului de producere racordat la RET, respectiv tariful de distribuţie specific reglementat corespunzător nivelului de tensiune al punctului de delimitare, tariful zonal aferent serviciului de transport pentru extragerea de energie electrică din reţea (TL) şi tariful pentru serviciul de sistem, în cazul locului de producere racordat la o reţea de distribuţie; b) în situaţia în care în intervalele orare de decontare energia electrică produsă este mai mică decât energia electrică consumată, se aplică regula potrivit căreia energia electrică pentru asigurarea consumului propriu tehnologic este preluată din energia electrică produsă la locul de producere respectiv, în limita acestei producţii, în condiţiile de la lit. a) pct. (i) şi (ii), iar diferenţa este achiziţionată de producător de pe piaţa angro sau din producţia altui loc de producere care îi aparţine, în condiţiile prevăzute la alin. (2).

(2) Pentru energia electrică achiziţionată de producător de pe piaţa angro sau din producţia altui loc de producere care îi aparţine, acesta plăteşte OR la care este racordat locul de consum tariful de distribuţie reglementat şi, după caz, şi tariful zonal aferent serviciului de transport pentru extragerea de energie electrică din reţea (TL) şi tariful pentru serviciul de sistem, corespunzător întregii cantităţi de energie electrică consumată la nivelul de tensiune din punctul de delimitare.

(3) OR are dreptul de a nu da curs solicitării producătorului numai cu o justificare tehnică corespunzătoare; în această situaţie alimentarea locului de consum se realizează în condiţiile prevăzute la art. 7.

 

SECŢIUNEA a 4-a

Alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparţinând OR, altele decât consumul propriu tehnologic al reţelelor electrice

 

Art. 9. - Alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aparţinând OR, altele decât consumul propriu tehnologic al reţelelor electrice, se realizează astfel:

a) prin autofurnizare de către OR, doar pentru locurile proprii de consum la care există grup de măsurare a energiei electrice;

b) prin intermediul unui furnizor, în condiţiile reglementărilor în vigoare privind alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum.

 

CAPITOLUL III

Dispoziţii finale

 

Art. 10. - (1) Operatorul economic care, conform prezentei proceduri, îşi alimentează locurile proprii de consum prin autofurnizare îndeplineşte, după caz, toate obligaţiile furnizorilor aferente activităţii de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, inclusiv plata serviciilor de reţea şi a celorlalte obligaţii de plată aferente consumului final de energie electrică, conform reglementărilor în vigoare, pentru locurile de consum respective.

(2) Operatorul economic prevăzut la alin. (1) are obligaţia de a asigura responsabilitatea echilibrării consumului pe piaţa angro, conform reglementărilor în vigoare.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.