MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 904/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 904         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 7 decembrie 2015

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

301. - Lege privind stabilirea cerinţelor de protecţie a sănătăţii populaţiei în ceea ce priveşte substanţele radioactive din apa potabilă

 

880. - Decret pentru promulgarea Legii privind stabilirea cerinţelor de protecţie a sănătăţii populaţiei în ceea ce priveşte substanţele radioactive din apa potabilă

 

918. - Decret privind conferirea unor decoraţii

 

DECIZII ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

14. - Decizie privind delegarea atribuţiilor preşedintelui Camerei Deputaţilor

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 633 din 8 octombrie 2015 referitoare la excepţia de ne constituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. e) şi g), art. 2 pct. 8, 27, 38 şi 42 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 2 lit. I) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi

 

Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a două cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, ale art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi ale art. 348 din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

154. - Ordin al ministrului afacerilor interne pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 143/2015 privind activităţile de relaţii internaţionale şi de afaceri europene la nivelul Ministerului Afacerilor Interne

 

1.501. - Ordin al ministrului sănătăţii privind prorogarea termenului prevăzut la art. 2 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 245/2012 pentru aprobarea preţurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul public naţional al preţurilor

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind stabilirea cerinţelor de protecţie a sănătăţii populaţiei în ceea ce priveşte substanţele radioactive din apa potabilă

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - Prezenta lege reglementează calitatea apei potabile privind conţinutul de substanţe radioactive naturale şi artificiale, stabileşte valorile pentru parametrii de calitate, precum şi frecvenţele şi metodele de monitorizare şi control al substanţelor radioactive din apa potabilă, în scopul protejării sănătăţii populaţiei de riscul indus de prezenţa substanţelor radioactive din apa potabilă.

Art. 2. - Pentru aplicarea prezentei legi, expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

a) apă potabilă - apa destinată consumului uman, astfel cum este definită la art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, republicată;

b) substanţă radioactivă - orice substanţă care conţine unul sau mai mulţi radionuclizi a căror activitate sau concentraţie nu poate fi neglijată din punctul de vedere al radioprotecţiei;

c) activitate beta reziduală - diferenţa dintre concentraţia de activitate beta globală şi concentraţia de activitate a radionuclidului 40K;

d) doza efectivă totală de referinţă OETR - doza efectivă angajată rezultată din ingestia apei potabile în decursul unui an datorată tuturor radionuclizilor a căror prezenţă a fost detectată într-o rezervă de apă destinată consumului uman, de origine naturală sau artificială, cu excepţia tritiului, a potasiului-40, a radonului şi a produşilor de viaţă scurtă rezultaţi din dezintegrarea radonului;

e) valoarea parametrului de calitate - valoarea concentraţiei substanţelor radioactive din apa potabilă, a cărei depăşire implică analizarea de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti dacă prezenţa substanţelor radioactive în apa potabilă prezintă un risc pentru sănătatea umană care necesită măsuri şi, după caz, luarea măsurilor de remediere necesare pentru a îmbunătăţi calitatea apei până la un nivel care să respecte cerinţele de protecţie a sănătăţii populaţiei din punctul de vedere al radioprotecţiei;

f) monitorizarea de audit - monitorizarea ce oferă informaţia necesară pentru a se determina dacă pentru toţi parametrii stabiliţi prin prezenta lege valorile sunt sau nu conforme.

Art. 3. - (1) Prezenta lege se aplică apei destinate consumului uman.

(2) Prezenta lege nu se aplică:

a) apelor minerale naturale recunoscute ca atare de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.020/2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale, cu modificările şi completările ulterioare;

b) apelor care sunt medicamente, în sensul titlului XVIII „Medicamentul” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare;

c) apei destinate exclusiv utilizărilor în condiţii speciale, pentru care Ministerul Sănătăţii constată că are calitate corespunzătoare, şi care nu influenţează, direct sau indirect, sănătatea consumatorilor cărora le este destinată;

d) apelor destinate consumului uman, care provin de la producători de apă individuali ce furnizează în medie sub 10 m3 pe zi sau care deservesc mai puţin de 50 de persoane, cu excepţia cazurilor în care apa este furnizată în cadrul unei activităţi comerciale sau publice.

(3) Pentru categoria prevăzută la alin. (2) lit. d), direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, se asigură că:

a) populaţia vizată este informată în această privinţă, precum şi cu privire la orice măsură care poate fi luată pentru protejarea sănătăţii împotriva efectelor adverse/secundare rezultate din orice contaminare a apei destinate consumului uman;

b) în situaţia în care apare un potenţial pericol pentru sănătatea umană generat de calitatea acestor ape, populaţia vizată este informată de către direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, cu promptitudine, şi sfătuită în mod corespunzător asupra măsurilor de protecţie ce pot fi luate în vederea protejării sănătăţii.

Art. 4. - (1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor prevăzute la art. 16 din Normele fundamentale de securitate radiologică, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000, cu completările ulterioare, producătorii, distribuitorii sau utilizatorii care folosesc apă în scopuri comerciale din sursă proprie, producătorii de apă potabilă îmbuteliată în sticle sau în alte recipiente vor asigura un program adecvat de monitorizare pentru apa potabilă, potrivit prevederilor anexei nr. 2, care să garanteze că, în eventualitatea nerespectării parametrilor valorici stabiliţi în conformitate cu prezenta lege:

a) se analizează dacă prezintă un risc pentru sănătatea umană care necesită măsuri;

b) se iau măsurile de remediere necesare, după caz, pentru a îmbunătăţi calitatea apei până la un nivel care respectă cerinţele de protecţie a sănătăţii umane din punctul de vedere al radioprotecţiei.

(2) Programul de monitorizare prevăzut la alin. (1) va asigura:

a) întocmirea unui program adecvat de monitorizare de audit pentru apa destinată consumului uman;

b) informarea imediată a direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti cu privire la neconformi taţi le depistate, în eventualitatea nerespectării valorilor parametrilor stabiliţi potrivit prevederilor prezentei legi;

c) conformarea la măsurile de remediere impuse potrivit prevederilor alin. (1) lit. b).

(3) Direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti analizează dacă situaţia prevăzută la alin. (2) lit. b) prezintă un risc pentru sănătatea publică şi dispune măsurile de remediere necesare, după caz, pentru a îmbunătăţi calitatea apei până la un nivel care respectă cerinţele de protecţie a sănătăţii umane.

Art. 5. - (1) Valorile parametrilor pentru controlul substanţelor radioactive din apa destinată consumului uman sunt prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Punctul de conformitate pentru controlul calităţii apei potabile, stabilite potrivit cerinţelor prevăzute în anexa nr. 2, este:

a) la nivelul punctului de curgere din robinetele de unde este utilizată în mod normal, în cazul apei furnizate printr-o reţea de distribuţie;

b) la nivelul punctului de curgere din cisternă, în cazul apei furnizate dintr-o cisternă;

c) la nivelul punctului de îmbuteliere în sticle sau recipiente, în cazul apei îmbuteliate în sticle sau recipiente destinate comercializării;

d) în punctul din care apa este preluată în procesul de producţie, în cazul apei utilizate în industria alimentară.

(3) Definirea punctelor de conformitate prevăzute la alin. (2) lit. a) nu aduce atingere alegerii unui punct de prelevare care poate fi orice punct din interiorul zonei de distribuţie sau de la staţiile de tratare, cu condiţia să nu intervină nicio modificare adversă care ar influenţa valoarea concentraţiei între punctul de prelevare şi punctul de conformitate.

Art. 6. - (1) Producătorii, distribuitorii de apă potabilă sau utilizatorii care folosesc apă în scopuri comerciale din sursă proprie, Ministerul Sănătăţii şi direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti vor lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că monitorizarea substanţelor radioactive din apa potabilă se realizează în conformitate cu dispoziţiile şi frecvenţele prevăzute în anexa nr. 2, pentru a verifica dacă valorile substanţelor radioactive respectă valorile parametrice prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Programul de monitorizare trebuie astfel întocmit încât să garanteze că valorile măsurate obţinute sunt reprezentative pentru calitatea apei consumate pe parcursul unui an. Pentru apa potabilă îmbuteliată în sticle sau recipiente, destinată comercializării, programul de monitorizare nu va aduce atingere principiilor HACCP prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare şi principiilor controalelor oficiale stabilite în Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor.

(3) Monitorizarea dozei efective totale de referinţă şi caracteristicile de performanţă analitică sunt prevăzute în anexa nr. 3.

(4) Monitorizarea de audit a parametrilor privind radioactivitatea apei potabile se realizează de către laboratoarele direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sau în orice alt laborator care dispune de un sistem de control analitic al calităţii şi este înregistrat în acest scop la Ministerul Sănătăţii.

Art. 7. - (1) Orice nerespectare a valorii stabilite pentru parametrii privind radioactivitatea apei, stabiliţi în anexa nr. 1, este investigată imediat în vederea identificării cauzei.

(2) în cazul nerespectării valorii unui parametru, direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti analizează dacă aceasta reprezintă un risc pentru sănătatea populaţiei, care necesită acţiuni de remediere.

(3) în cazul în care este identificat un risc potrivit alin. (2):

a) direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti stabilesc măsurile de remediere necesare în vederea protecţiei sănătăţii populaţiei din punctul de vedere al radioprotecţiei, iar producătorii de apă vor pune în aplicare măsurile respective;

b) populaţia vizată este informată de către direcţiile de sănătate publică cu privire la risc şi la acţiunile de remediere întreprinse de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;

c) populaţia vizată este notificată de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti în legătură cu orice alte măsuri suplimentare de precauţie care pot fi necesare pentru protecţia sănătăţii cu privire la substanţele radioactive.

Art. 8. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 9. - La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a) ultimele patru poziţii din tabelul nr. 3 şi notele 8), 9), 10) şi 11) din subsolul tabelului nr. 3 din anexa nr. 1 la Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 12 decembrie 2011;

b) art. 23 din Normele de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 26 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

c) pct. 36, 37 şi 38 din tabelul nr. 8 din anexa la Normele de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 26 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.

*

Prezenta lege transpune prevederile Directivei 2013/51 /Euratom a Consiliului din 22 octombrie 2013 de stabilire a unor cerinţe de protecţie a sănătăţii populaţiei în ceea ce priveşte substanţele radioactive din apa destinată consumului uman, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 296 din 7 noiembrie 2013.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin, (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PREŞEDINTELE SENATULUI

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 27 noiembrie 2015.

Nr. 301.

 

ANEXA Nr. 1

 

Valorile parametrilor pentru radon, tritiu şi doza indicator în apa destinată consumului uman

 

            Tabelul 1.1

 

Parametru

Valoarea parametrului

Unitate

Radon 1),.2)

100

Bq/l

Tritiu 3)

100

Bq/l

Doza efectivă totală de referinţă

0.1

mSv/an

 

NOTE:

1) Când concentraţia de radon depăşeşte 1.000 Bq/l se intervine cu măsuri de corecţie pentru asigurarea radioprotecţiei, fără a necesita analize suplimentare.

2) Prin radon se înţelege Rn-222.

3) Concentraţii crescute ale tritiului pot indica prezenţa altor radionuclizi artificiali; în cazul în care concentraţia tritiului depăşeşte valoarea admisă a parametrului, este necesară o analiză a prezenţei altor radionuclizi artificiali.

 

ANEXA Nr. 2

 

Monitorizarea substanţelor radioactive

 

1. Principii generale şi frecvenţa monitorizării

(1) Monitorizarea este obligatorie pentru toţi parametrii pentru care nivelele valorice sunt stabilite în anexa nr. 1 la lege.

(2) Producătorii şi distribuitorii de apă potabilă asigură conformarea la parametrii de calitate şi finanţarea monitorizării de audit şi de control privind radioactivitatea apei potabile.

(3) Ministerul Sănătăţii asigură resursele umane şi materiale necesare desfăşurării activităţii de supraveghere şi control al monitorizării radioactivităţii apei potabile a direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

(4) Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti asigură supravegherea şi controlul monitorizării radioactivităţii apei potabile în scopul verificării faptului că apa distribuită consumatorului se conformează la cerinţele de calitate şi nu creează riscuri pentru sănătatea publică.

(5) Programul de monitorizare întocmit de producătorii de apă trebuie să fie avizat de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

(6) Direcţiile de sănătate publica judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pot decide;

a) monitorizarea unui parametru pentru o perioadă de timp limitată;

b) reducerea frecvenţei de monitorizare faţă de cerinţele minime de prelevare stabilite la pct. 6, dacă timp de 5 ani consecutivi valorile măsurate nu indică riscuri la adresa sănătăţii populaţiei.

(7) Se poate renunţa pentru o perioadă limitată la monitorizarea radonului în apa potabilă în condiţiile stabilite la pct. 2. Tritiul se monitorizează în apa potabilă în condiţiile specificate la pct. 3, iar doza efectivă totală de referinţă (DETR) se monitorizează conform specificaţiilor de la pct. 4.

(8) în cazul reducerii frecvenţei de monitorizare, respectiv al renunţării pentru o perioadă limitată de timp la monitorizarea unui parametru, direcţiile de sănătate publică vor comunica Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi Ministerului Sănătăţii temeiul deciziei de reducere a frecvenţei de monitorizare însoţit de documentaţia care a stat la baza deciziei, iar Ministerul Sănătăţii va comunica Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare aceste date.

2. Radon

Concentraţia radonului în apa potabilă se monitorizează în cazurile în care există motive pentru a suspiciona, pe baza unor rezultate prealabile că este posibil ca valoarea parametrului stabilită în temeiul art. 5 alin. (1) din lege să fie depăşită.

Pentru a determina amploarea şi natura expunerilor probabile la radonul din apa potabilă provenită din diferite tipuri de surse de apă subterană şi puţuri din diferite zone geologice, conţinutul de radon se monitorizează în apa potabilă pentru toate zonele de aprovizionare cu apă pentru o perioadă de minimum 5 ani consecutivi.

Direcţiile de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, cu acordul INSP, pot aproba renunţarea la monitorizarea conţinutului de radon din apa potabilă dintr-o zonă de aprovizionare daca sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) concentraţia de radon din apa potabilă este inferioară valorii specificate în anexa nr. 1 la lege timp de minimum 5 ani consecutivi;

b) variaţiile concentraţiei radonului în cei 5 ani consideraţi mai sus nu depăşesc 20% din valoarea mediei aritmetice pe cei 5 ani;

c) determinările ce demonstrează condiţiile de mai sus se vor realiza pe probe semnificative recoltate cu frecvenţele indicate în tabelul de la pct. 6.

În decizia de a renunţa temporar la controlul radonului, direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti vor ţine cont de parametrii de bază, în special geologia şi hidrologia zonei, radioactivitatea rocilor şi a solului şi tipul puţului, astfel ca aceşti parametri, în zonele cu probabilitate mai ridicată de expunere, să poată fi identificaţi şi utilizaţi în deciziile privind modificarea frecvenţei de control.

Dacă, după o perioadă de 5 ani consecutivi, s-a aprobat renunţarea la monitorizarea conţinutului de radon din apa potabilă dintr-o zonă de aprovizionare, o dată la 5 ani se vor efectua determinări privind concentraţia de radon în apa potabilă pe probe semnificative recoltate cu frecvenţele indicate în tabelul de la pct. 6.

Dacă se constată o deviere de peste 20% faţă de valoarea medie a valorilor obţinute în anii anteriori, se va relua monitorizarea cu frecvenţele indicate în tabelul de la pct. 6 şi se continuă pe o perioadă de minimum 5 ani.

3. Tritiu

Monitorizarea tritiului în apa potabilă se face în cazul în care o sursă antropică de tritiu sau alt radionuclid artificial este prezentă în cadrul ariei bazinului hidrografic şi nu se poate demonstra pe baza altor programe de supraveghere sau investigaţii că nivelul tritiului este inferior valorii menţionate în anexa nr. 1 la lege.

Când este necesară monitorizarea tritiului, aceasta se realizează cu frecvenţele indicate în tabelul de la pct. 6. În cazul în care concentraţia tritiului depăşeşte valoarea stabilită a parametrului, este necesară investigarea prezenţei altor radionuclizi artificiali prevăzuţi în tabelul nr. 3.1 din anexa nr. 3 la lege.

În funcţie de sursele antropice de elemente radioactive ce pot influenţa sursa de apă potabilă vor fi monitorizate şi alte substanţe radioactive stabilite, după caz, de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respective a municipiului Bucureşti.

4. Doza efectivă totală de referinţă (DETR)

Monitorizarea apei potabile privind DETR se realizează atunci când este prezentă o sursă de radioactivitate artificială sau naturală ridicată şi nu există date anterioare reprezentative care să demonstreze că nivelul DETR se situează sub valoarea din anexa nr. 1 la lege, respectiv se realizează pe baza determinării conţinutului de elemente radioactive naturale şi artificiale din tabelul nr. 3.1 din anexa nr. 3 la lege, cu excepţia tritiului.

În cazul în care în sursa de apă dintr-o zonă de aprovizionare apar şi alte elemente radioactive naturale sau artificiale se vor include şi acestea în determinarea DETR.

Dacă în bazinul hidrografic al unei zone de aprovizionare nu este prezentă o sursă antropică de tritiu sau de alţi radionuclizi artificiali, DETR se monitorizează pe baza elementelor radioactive naturale prezente în apa potabilă.

Frecvenţa de monitorizare este prevăzută la pct. 6 în tabelul nr. 2.1.

Direcţia judeţeană de sănătate publică, respectiv a municipiului Bucureşti poate autoriza modificarea frecvenţei de monitorizare privind DETR, astfel ca această monitorizare să fie realizată din 3 în 3 ani în următoarele condiţii:

a) timp de 5 ani consecutivi DETR este sub 50% din parametrul valoric;

b) variaţiile DETR în cei 5 ani consideraţi mai sus nu depăşesc 20% din valoarea mediei aritmetice pe perioada celor 5 ani;

c) paralel cu monitorizarea DETR se vor monitoriza şi activitatea alfa şi beta globală;

d) în anii în care nu se monitorizează DETR se va monitoriza doar activitatea alfa şi beta globală.

Dacă activitatea alfa globală sau beta reziduală depăşeşte valoarea de 0,1, respectiv 1 Bq/l se va relua monitorizarea DETR cu frecvenţele prevăzute la pct. 6 în tabelul nr. 2.1 şi se va continua monitorizarea cel puţin 5 ani.

5. Tratarea apei

În cazurile în care a fost aplicat un tratament menit să reducă nivelul radionuclizilor din apa supusă potabilizării, controlul se efectuează cu frecvenţa prevăzută la pct. 6 în tabelul nr. 2.1, pentru a se asigura eficacitatea continuă a acestui tratament.

6. Frecvenţa minimă de prelevare şi analiză

Frecvenţa de prelevare şi de analiză pentru monitorizarea apei destinate consumului uman furnizată dintr-o reţea de distribuţie sau dintr-o cisternă ori utilizată în întreprinderi de producţie alimentară.

 

Tabelul 2.1

 

Volumul de apă produs sau distribuit în fiecare zi în interiorul unei zone de aprovizionare cu apă (ZAP) 1), 2) (m3))

Numărul de prelevări/an 3), 4), 5)

Volum ≤ 100

1 la 2 ani

100 < volum ≤ 1.000

1

1.000 < volum ≤ 10.000

1 + 1 pentru fiecare tranşă de 3.300 m3/zi din volumul total

10.000 < volum ≤ 100.000

3 + 1 din fiecare tranşă de 10.000 m3/zi din volumul total

volum > 100.000

10 + 1 din fiecare tranşă de 25.000 m3/zi din volumul total

 

NOTE:

1) O zonă de aprovizionare este o zonă geografică determinată în care apa destinată consumului uman provine din una sau mai multe surse şi în care calitatea apei se poate considera aproximativ uniformă.

2) Volumele se calculează ca medii pe parcursul unui an calendaristic. Pentru a determina frecvenţa minimă poate fi luat în considerare numărul de locuitori dintr-o zonă de aprovizionare în loc de volumul de apă, aproximând un consum de 200 l/persoană/zi.

3) În măsura în care este posibil, numărul prelevărilor trebuie distribuit egal în timp şi spaţiu.

4) În situaţii de distribuţie intermitentă de scurtă durată şi în cazul apei distribuite din cisterne numărul de probe va fi stabilit de către direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti cu aprobarea ÎNSP.

5) În cazul surselor de apă potabilă aflate pe canalul Dunăre-Marea Neagră unde se face determinarea de tritiu, frecvenţa de prelevare este lunară.

 

Frecvenţa minimă de prelevare a apei destinate consumului uman îmbuteliate în sticle sau recipiente destinate comercializării se va realiza potrivit prevederilor din tabelul 1B de la pct. 2 din anexa nr. 1 la Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, republicată.

7. Stabilirea mediei

În cazul în care în urma unei prelevări se constată depăşirea valorii unui parametru se dublează frecvenţele de prelevare prevăzute la pct. 6. Se va considera valoare reprezentativă pe durata unui an valoarea medie rezultată din datele obţinute după modificarea frecvenţei de prelevare.

 

ANEXA Nr. 3

 

Monitorizarea dozei efective totale de referinţă şi caracteristicilor de performantă analitică

 

1. Monitorizarea dozei efective totale de referinţă

Monitorizarea dozei efective totale de referinţă se bazează pe determinarea dozei efective pe baza concentraţiilor elementelor radioactive naturale şi artificiale.

În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile de la pct. 4 din anexa nr. 2 la lege se vor determina doar activitatea alfa globală şi activitatea beta globală:

a) dacă valorile activităţii alfa globală şi beta reziduală sunt mai mici de 0,1 Bq/l şi, respectiv, 1,0 Bq/l după scăderea aportului de 40K, se poate considera că doza efectivă totală de referinţă este inferioară parametrului valoric de 0,1 mSv;

b) dacă valoarea activităţii alfa globală depăşeşte 0,1 Bq/l sau dacă activitatea beta reziduală depăşeşte 1,0 Bq/l, este necesară analiza radionuclizilor specifici.

Radionuclizii care urmează să fie măsuraţi sunt cei din tabelul 3.1.

2. Calcularea dozei efective totale de referinţă

Doza efectivă totală de referinţă se calculează pe baza concentraţiilor măsurate de radionuclizi şi a coeficienţilor de doză prevăzuţi în tabelul 4A din Normele fundamentale de securitate radiologică, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000, cu completările ulterioare, pe baza unui consum anual de apă potabilă de 730 I în cazul unui adult.

Dacă următoarea formulă este respectată, se consideră că doza efectivă totală de referinţă este mai mică decât parametrul valoric de 0,1 mSv/an şi că nu sunt necesare investigaţii suplimentare:

 

 

unde:

Ci - (obs) = concentraţia observată a radionuclidului / din tabelul 3.1;

Ci (der) = concentraţia derivată a radionuclidului / din tabelul 3.1;

n = numărul de radionuclizi detectaţi.

 

Tabelul 3.1. Concentraţiile derivate pentru radioactivitatea din apa destinată consumului uman 1)

 

Origine

Nuclid

Concentraţie derivată

Natural

U-238 2)

3,0 Bq/l

U-234 2)

2,8 Bq/l

Ra-226

0,5 Bq/l

Ra-228

0,2 Bq/l

Pb-210

0,2 Bq/l

Po-210

0,1 Bq/l

Artificial

C-14

240 Bq/l

Sr-90

4,9 Bq/l

Pu-239/Pu-240

0,6 Bq/l

Am-241

0,7 Bq/l

Co-60

40 Bq/l

Cs-134

7,2 Bq/l

Cs-137

11 Bq/l

1-131

6,2 Bq/l

 

NOTE:

1) Acest tabel include valorile celor mai întâlniţi radionuclizi naturali şi artificiali; acestea sunt valori precise, calculate pentru o doză de 0,1 mSv, pentru un aport anual de 730 i şi folosind coeficienţii pentru doze stabiliţi în tabelul 4A din Normele fundamentale de securitate radiologică, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000, cu completările ulterioare; concentraţiile derivate pentru alţi radionuclizi se calculează pe aceeaşi bază, luând În considerare coeficienţii pentru doză şi consum, iar valorile pot fi actualizate pe baza unor informaţii mai recente, în măsura în care sunt incluse în reglementările în vigoare. Valorile din acest tabel nu reprezintă concentraţii maxim admise.

2) Acest tabel indică doar proprietăţile radiologice a ie uraniului, nu şi toxicitatea sa chimică.

 

3. Caracteristicile de performanţă pentru metodele de analiză

În cazul următorilor parametri şi radionuclizi, metoda de analiză utilizată trebuie să aibă cel puţin capacitatea de a măsura concentraţiile de activitate, cu o limită de detecţie specificată în tabelul 3.2:

 

Tabelul 3.2. Concentraţii minim detectabile pentru metodele de analiză

 

Parametri şi radionuclizi

Limita de detecţie 1), 2)

Note

Tritiu

10 Bq/l

3)

Radon

10 Bq/l

3)

Activitatea alfa globală

0,04 Bq/l

4)

Activitatea beta globală

0,4 Bq/l

4)

U-238

0,02 Bq/l

 

U-234

0,02 Bq/l

 

Ra-226

0,04 Bq/l

 

Ra-228

0,02 Bq/l

5)

Pb-210

0,02 Bq/l

 

Po-210

0,01 Bq/l

 

C-14

20 Bq/l

 

Sr-90

0,4 Bq/l

 

Pu-239/Pu-240

0,04 Bq/l

 

Am-241

0,06 Bq/l

 

Co-60

0,5 Bq/l

 

Cs-134

0,5 Bq/l

 

Cs-137

0,5 Bq/l

 

I-131

0,5 Bq/l

 

 

NOTE:

1) Limita de detecţie se calculează conform standardului IS011929: Determinarea limitelor caracteristice (praguri de decizie, limite de detecţie şi limite ale intervalului de încredere) pentru măsurarea radiaţiilor ionizante - Principii fundamentale şi utilizare, cu probabilităţi de 0,05 pentru erori tip 1 şi 2.

2) Incertitudinile de măsurare se calculează şi se raportează ca incertitudini standard complete sau ca incertitudini standard extinse cu un factor de extindere de 1,96, conform Ghidului ISO pentru exprimarea incertitudinii de măsurare.

3) Limita de detecţie a tritiului şi radonului este de 10% din parametrul valoric al acestora de 100 Bq/l.

4) Limita de detecţie pentru activitatea alfa globală şi activitatea beta globală este de 40% din valorile de detectare de 0,1 Bq/l şi, respectiv, 1,0 Bq/l.

5) Această limită de detecţie se aplică numai detectării iniţiale a dozei efective totale de referinţă pentru o nouă sursă de apă; dacă verificarea iniţială indică faptul că este improbabil ca Ra-228 să depăşească 20% din concentraţia derivată, limita de detecţie poate fi mărită la 0,08 Bq/l pentru măsurătorile de rutină specifice ale nuclidului Ra-228, până când este necesară o reverificare ulterioară.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind stabilirea cerinţelor de protecţie a sănătăţii populaţiei în ceea ce priveşte substanţele radioactive din apa potabilă

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind stabilirea cerinţelor de protecţie a sănătăţii populaţiei în ceea ce priveşte substanţele radioactive din apa potabilă şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 26 noiembrie 2015.

Nr. 880.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea unor decoraţii

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin, (1), ale art. 6 lit. A, ale art. 7 lit. A, ale art. 8 lit. A şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, având în vedere propunerea directorului Serviciului de Informaţii Externe,

cu prilejul Zilei Naţionale a României, în semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile şi înaltul profesionalism dovedite în îndeplinirea cu succes a atribuţiilor de serviciu,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Mare Ofiţer; cu însemn pentru militari, persoanei prevăzute în anexa nr. 1*) la prezentul decret.

Art. 2. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, persoanei prevăzute în anexa nr. 2*) la prezentul decret.

Art. 3. - Se conferă Ordinul Bărbăţie şi Credinţă în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, persoanei prevăzute în anexa nr. 3*) la prezentul decret.

Art. 4. - Se conferă Ordinul Bărbăţie şi Credinţă în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, persoanelor prevăzute în anexa nr. 4*) la prezentul decret.

Art. 5. - Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler; cu însemn pentru militari, persoanei prevăzute în anexa nr. 5*) la prezentul decret.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 1 decembrie 2015.

Nr. 918.


*) Anexele nr. 1-5 conţin informaţii clasificate şi urmează regimul Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DECIZII ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

DECIZIE

privind delegarea atribuţiilor preşedintelui Camerei Deputaţilor

În temeiul art. 34 şi art. 35 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat,

 

preşedintele Camerei Deputaţilor emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - În data de 8 decembrie 2015, atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor vor fi exercitate de domnul deputat Ludovic Orban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

 

Bucureşti, 7 decembrie 2015.

Nr. 14.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 633

din 8 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. e) şi g), art. 2 pct. 8, 27, 38 şi 42 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 2 lit. I) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. e) şi g), art. 2 pct. 8,27, 38 şi 42 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 2 lit. I) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, excepţie ridicată de Autoritatea de Supraveghere Fiscală în Dosarul nr. 6.051/2/2012* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 808D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a comunicat la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile criticate din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice enumera domeniile în care se aplică această lege şi explică sensul termenilor şi expresiilor utilizate de aceasta, cu respectarea art. 138 alin. (1) din Legea fundamentală. Apreciază că prin Legea nr. 500/2002 este detaliat, iar nu extins, astfel cum susţine autorul excepţiei, cadrul legal stabilit prin Constituţie, cât priveşte modalitatea de formare a bugetului public naţional. Cu privire la art. 2 din Legea nr. 94/1992, arată că acesta explică semnificaţia noţiunii de „fonduri publice”, neexistând

contrarietate cu dispoziţiile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 24 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.051/2/2012*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. e) şi g), art. 2 pct. 8, 27,38 şi 42 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 2 lit. I) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. Excepţia a fost ridicată de Autoritatea de Supraveghere Fiscală într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de aceasta împotriva Sentinţei nr. 1.144 din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi, prin care solicită rejudecarea litigiului în fond şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei formulate, în sensul anulării încheierii nr. 61 din 4 iulie 2012 emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi, prin care s-a respins contestaţia formulată de Autoritatea de Supraveghere Fiscală împotriva Deciziei Curţii de Conturi nr. 4 din 3 mai 2012 şi, totodată, revocarea parţială a Deciziei nr. 4 din 3 mai 2012 emise de Curtea de Conturi şi anularea măsurii dispuse la pct. 11.1 din cuprinsul acesteia ca fiind netemeinică şi nelegală.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei arată că bugetul public naţional, astfel cum este definit în Legea fundamentală, la alin. (1) al ari 138, cuprinde „bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor”, enumerare limitată şi clară, nefiind posibilă o extindere ulterioară prin alte texte de lege. Arată că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 care stabileşte căror bugete li se aplică prevederile sale în ceea ce priveşte domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării cuprinde la lit. e) bugetele instituţiilor publice autonome, iar la lit. g) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii. Având în vedere că cele trei bugete de interes, respectiv bugetul de stat, bugetul instituţiilor publice autonome şi bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, au fost tratate separat de legiuitor, acestea nu pot fi asimilate. Totodată, apreciază că, atâta vreme cât bugetele prevăzute la lit. e) şi g) ale art. 1 alin. (2) din Legea privind finanţele publice nu fac parte din categoria celor care, potrivit Constituţiei, formează bugetul public naţional, aceste două categorii de bugete nu reprezintă buget public conform Legii fundamentale.

6. Invocă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 139 alin. (1) potrivit cărora „impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”, care exclud posibilitatea ca taxele percepute de instituţiile finanţate integral din venituri proprii - art. 1 alin. (2) lit. g) - de la entităţile pe care le supraveghează să fie incluse de către alte texte legislative inferioare în categoria veniturilor publice prevăzute la art. 2 pct. 42 din Legea nr. 500/2002, pentru ca apoi, implicit, sumele alocate din aceste bugete să reprezinte fonduri publice, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 27 din lege, sau cheltuielile dispuse în seama veniturilor astfel formate să fie apreciate a fi cheltuieli bugetare, astfel cum sunt definite de art. 2 pct. 8 din Legea privind finanţele publice.

7. Autoritatea de Supraveghere Financiară susţine că bugetul său nu a făcut niciodată parte din bugetul general consolidat, astfel cum este acesta definit de art. 2 pct. 7 din Legea privind finanţele publice. Susţine, de asemenea, că modalitatea de formare a bugetului public naţional, prevăzută de art. 138 din Constituţie, este extinsă, cu depăşirea cadrului legal stabilit de Legea fundamentală, prin prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, având în vedere că acestea stabilesc că veniturile şi cheltuielile sistemului bugetar, cumulate la nivel naţional, alcătuiesc veniturile bugetare totale, respectiv cheltuielile bugetare totale care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, vor evidenţia dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz.

8. Totodată, apreciază că fondurile publice, astfel cum sunt definite de art. 2 lit. I) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, excedează cadrului constituţional, incluzând în această definiţie şi bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.

9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă nu sunt în contradicţie cu prevederile art. 138 şi art. 139 din Constituţie. Astfel, legiuitorul a stabilit cu claritate, prin Legea privind finanţele publice, principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, enumerând la art. 2 bugetele cărora li se aplică respectiva lege. Prin Legea nr. 500/2002 este detaliată, şi nu „extinsă cu depăşirea cadrului legal stabilit de Constituţie” modalitatea de formare a bugetului public naţional. Apreciază că nici definiţia fondurilor publice de la art. 2 lit. I) din Legea nr. 94/1992 nu conduce la o contradicţie faţă de prevederile Constituţiei.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise ale autorului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. e) şi g), art. 2 pct. 8, 27, 38 şi 42 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, care au următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (2) lit. e) şi g): „Dispoziţiile prezentei legi se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării: [..]

e) bugetelor instituţiilor publice autonome; [...]

g) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii”;

- Art. 2 pct. 8, 27, 38 şi 42: „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

8. cheltuieli bugetare - sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în limitele şi potrivit destinaţiilor stabilite prin bugetele respective; [...]

27. fonduri publice - sume alocate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2); [...]

38. sistem bugetar - sistem unitar de bugete care cuprinde bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi bugetele locale; [ .]

42. venituri bugetare - resursele băneşti care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuţii şi alte vărsăminte.”;

- Art. 3 alin. (1): „Veniturile şi cheltuielile sistemului bugetar, cumulate la nivel naţional, alcătuiesc veniturile bugetare totale, respectiv cheltuielile bugetare totale care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, vor evidenţia dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz.” De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 2 lit. I) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 3 aprilie 2014, care au următorul conţinut: „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: [...] I) fonduri publice - sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, credite externe contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, împrumuturi interne contractate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi din bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale;”.

14. Autoritatea de Supraveghere Financiară susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 138 alin. (1) privind bugetul public naţional şi art. 139 alin. (1) potrivit cărora impozitele, taxele şi alte contribuţii se stabilesc prin lege.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aceasta s-a înfiinţat ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanţată, şi îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor acestui act normativ, prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M .), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.). Curtea reţine astfel că Autoritatea de Supraveghere Financiară face parte din categoria organelor administraţiei publice nominalizate în mod expres în art. 116 alin. (2) din Constituţie, aşadar este o structură organizaţională care, potrivit Constituţiei şi legii, are personalitate de drept public şi acţionează pentru executarea legii sau pentru prestarea serviciilor publice, în limitele legii, uzând, în acest scop, de prerogativele specifice puterii publice.

16. Cu privire la bugetul Autorităţii de Supraveghere Financiară, Curtea reţine că potrivit art. 18 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, veniturile acestei autorităţi provin din sursele prevăzute la art. 13 şi art. 17 alin. (3) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 514/2002, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv din cota de cel mult 0,08% din valoarea tranzacţiilor cu instrumente financiare supuse reglementării şi/sau supravegherii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, suportată de către cumpărător, cu excepţia instrumentelor financiare derivate, din cota lunară de cel mult 0,1% din valoarea activului net al organismelor de plasament colectiv, din cota de cel mult 0,5% din valoarea ofertelor publice de vânzare, din cota de cel mult 2% din valoarea ofertelor publice de cumpărare-preluare, din tarife şi cote pentru tranzacţiile cu instrumente financiare derivate, din tarife şi cote percepute la activităţi pentru care se emite de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare un act individual, din tarife şi cote percepute pentru prestarea de servicii către entităţi supravegheate sau terţe persoane, din penalităţi stabilite prin reglementări proprii ca sancţiuni patrimoniale şi din alte surse legale. De asemenea, veniturile Autorităţii de Supraveghere Financiară provin şi din sursele prevăzute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv din taxele achitate pentru acordarea autorizaţiei necesare desfăşurării activităţii de asigurare, din taxele achitate de brokerii de asigurare care solicită autorizarea şi din taxele de funcţionare achitate de către asigurători şi brokeri, din momentul acordării autorizaţiei de funcţionare pe durata valabilităţii acesteia, precum şi din majorările acestor din urmă taxe, din sumele provenite,potrivit legii, din amenzi contravenţionale şi din contribuţia procentuală calculată din valoarea primelor brute încasate, aferente asigurărilor obligatorii stabilite prin lege. Totodată, veniturile Autorităţii de Supraveghere Financiară provin şi din sursele prevăzute la art. 17 alin. (1) şi art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv din taxe pentru autorizare şi avizare şi taxe de funcţionare plătite lunar, precum şi din venituri din înstrăinarea de mijloace fixe şi obiecte de inventar din patrimoniul propriu, devenite disponibile. Potrivit art. 19 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, în acord cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, bugetul anual de venituri şi cheltuieli al Autorităţii de Supraveghere Financiară se aprobă de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară şi se verifică în execuţie conform practicilor şi procedurilor controlului şi auditului intern, iar, în temeiul art. 211 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al Autorităţii de Supraveghere Financiară este supusă controlului Curţii de Conturi a României.

17. Potrivit art. 137 din Constituţie, având denumirea marginală „Sistemul financiar”, „Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege.” În mod concret, obiectul finanţelor publice îl formează categoriile de bugete publice, veniturile publice şi cheltuielile publice necesare pentru finanţarea nevoilor publice, împrumuturile interne şi externe, care completează resursele financiare publice proprii ale ţării, finanţele publice locale, finanţele instituţiilor publice, controlul financiar, exercitat în legătură cu formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor băneşti publice. Rolul economic şi social al finanţelor publice se realizează prin funcţiile de repartiţie şi de control, această din urmă funcţie exercitându-se prin organe de specialitate cum este Curtea de Conturi şi având o justificare în faptul că fondurile publice aparţin întregii societăţi. Sfera de manifestare a funcţiei de control vizează constituirea şi repartizarea fondurilor financiare publice şt modul de utilizare a resurselor, respectiv legalitatea, oportunitatea şi eficienţa cu care sunt folosite fondurile respective. Aşa încât Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 137, legiuitorul ordinar are libertatea, indiferent de calitatea contribuabilului, să reglementeze formarea resurselor financiare ale statului, adică să stabilească categoriile de venituri care vor urma să formeze resursele financiare ale statului.

18. În continuare, Curtea reţine că veniturile publice şi sursa lor, cheltuielile publice şi destinaţia lor, precum şi corelaţiile dintre acestea reprezintă esenţa finanţelor publice. De asemenea, Curtea reţine că lanţul temporal al veniturilor bugetare este unul complex, veniturile bugetare evoluând legislativ, existenţa juridică a acestora fiind marcată de momente cu regimuri juridice specifice şi diferite, atât ca reglementare, cât şi ca substanţă economică.

19. Cât priveşte finanţele publice, dintr-o perspectivă istorică, Curtea reţine că o primă lege a finanţelor publice a fost Legea nr. 10/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 30 ianuarie 1991, o adevărată Constituţie financiară a României moderne, şi care a instituit conceptul general de „buget public naţional”. Noţiunea de „public” delimitează acest buget de bugetele proprii sau bugetele de venituri şi cheltuieli - instrumente financiare utilizate frecvent cu aceste denumiri în literatura financiară şi practica agenţilor economici. În acelaşi timp, noţiunea exprimă specificul domeniului, respectiv „finanţele publice”. Expresia „naţional” semnifică faptul că bugetul include toate veniturile şi cheltuielile de natură publică ale ţării. Bugetul public naţional cuprindea, la instituirea lui, în 1991, trei categorii de bugete publice existente la acea dată, respectiv bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat, şi a fost instituit cu scopul de a reprezenta un instrument de informare a opiniei publice şi de control al Parlamentului în domeniul finanţelor publice.

Constituţia României din 1991, adoptată ulterior acestei legi, se referă, succint, atât la noţiunea de buget public naţional, cât şi la cele trei mari categorii de bugete publice, respectiv bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat, reglementate deja prin Legea nr. 10/1991.

20. Ulterior, Legea nr. 10/1991 a fost abrogată prin Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 17 iulie 1996. Noua lege menţine, în general, prevederile Legii nr. 10/1991, aducând unele îmbunătăţiri, deşi nu a mai cuprins în mod expres printre reglementările sale sintagma „buget public naţional”. Astfel, se instituie un sistem unitar de bugete publice, care cuprinde: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului şi bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom. Prin aceste categorii de bugete se constituie şi se gestionează resursele financiare publice.

21. La rândul ei, Legea nr. 72/1996 a fost înlocuită prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, în vigoare, cu modificări şi completări, care a introdus o nouă formulă, aceea de „sistem bugetar” care înlocuieşte sintagma „buget public naţional”, dar care are în conţinutul ei aceeaşi structură, respectiv totalitatea bugetelor care se înfăptuiesc în România într-un an financiar. Curtea observă că Legea nr. 500/2002 stabileşte un obiect general larg al finanţelor publice, care cuprinde principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar. Totodată, Curtea reţine că în art. 1 alin. (2) lit. a)-i) din Legea nr. 500/2002 se defineşte domeniul (sfera) noii reglementări, respectiv elaborarea, aprobarea, executarea şi raportarea privind bugetele ce constituie sistemul unitar al bugetelor publice, în acesta fiind incluse şi bugetele instituţiilor publice autonome şi bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.

22. Aşadar, Legea privind finanţele publice, definind la art. 2 pct. 38 noţiunea de „sistem bugetar”, arată că acesta are semnificaţia de sistem unitar de bugete care cuprinde bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), respectiv bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului; bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile şi bugetele locale.

23. Curtea reţine că Legea fundamentală stabileşte în art. 138 alin. (1) că „bugetul public naţional” cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.

24. Aşa încât, având în vedere cele arătate, Curtea constată că sintagmele „buget public naţional”, respectiv „sistem bugetar” sunt sinonime, ele cuprinzând totalitatea bugetelor care se întocmesc şi se înfăptuiesc într-un an financiar, la nivelul unui stat, prin intermediul acestora exercitându-se un control permanent asupra constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor publice, precum şi asupra societăţilor care au raporturi cu bugetul public naţional.

25. Din această perspectivă, având în vedere toate cele arătate, susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia bugetul instituţiilor publice autonome şi bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii nu fac parte din bugetul public naţional, modalitatea de formare a bugetului public naţional, prevăzută de art. 138 din Constituţie, fiind extinsă cu depăşirea cadrului legal stabilit de Legea fundamentală, este neîntemeiată.

26. Or, având în vedere că Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca autoritate administrativ autonomă, face parte din categoria organelor administraţiei publice şi, ţinând cont că, astfel cum am arătat, sintagmele „buget public naţional”, respectiv „sistem bugetar” sunt sinonime, Curtea reţine că bugetele instituţiilor publice autonome şi bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii fac parte din sistemul unitar de bugete, aşadar din bugetul public naţional.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Autoritatea de Supraveghere Fiscală în Dosarul nr. 6.051/2/2012* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. e) şi g), art. 2 pct. 8, 27, 38 şi 42 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 2 lit. I) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţata în şedinţa din data de 8 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 636

din 13 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a două cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, ale art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi ale art. 348 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală şi ale titlului II din partea specială a Codului de procedură penală, cu excepţia art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Ardelean în Dosarul nr. 11.470/296/2014 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 76D/2015.

2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, prin care aceasta a reţinut că soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, prevăzută de art. 3 alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală, este în interesul unei bune înfăptuiri a justiţiei şi că judecătorul care se pronunţă asupra legalităţii urmăririi penale nu soluţionează fondul cauzei. Cu privire la dispoziţiile titlului II din partea specială a Codului de procedură penală, arată că termenele reglementate în procedura camerei preliminare sunt fie termene maxime înăuntrul cărora trebuie îndeplinită toată procedura, fie termene stabilite în funcţie de complexitatea cauzei, cum sunt cele prevăzute de art. 344 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală. De asemenea, consideră că nu este încălcată nicio prevedere constituţională prin aceea că anumite cereri şi excepţii trebuie formulate într-un anumit interval de timp, întrucât esenţial este faptul că inculpatul se poate plânge în faţa judecătorului cu privire la legalitatea administrării probelor şi are şi o cale de atac în acest sens. Face astfel trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume la Decizia nr. 472 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015, prin care Curtea a fost sesizată, din oficiu, de către un judecător de cameră preliminară cu privire la imposibilitatea de a invoca în tot cursul procesului penal anumite nulităţi absolute. Cu prilejul menţionat, Curtea a arătat că este opţiunea legiuitorului de a stabili regimul de invocare a nulităţilor. Consideră că soluţia este aceeaşi şi cu privire la sancţiunea decăderii. În fine, arată că autorul excepţiei urmăreşte obiective contradictorii, întrucât, dacă s-ar declara neconstituţională reglementarea referitoare la camera preliminară, nu ar mai exista separarea funcţiilor judiciare pe care o doreşte autorul excepţiei, având în vedere că acelaşi judecător s-ar pronunţa şi cu privire la legalitatea administrării probelor, şi cu privire la fondul cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 9 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 11.470/296/2014, Judecătoria Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală şi ale titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, cu excepţia art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ioan Ardelean cu ocazia verificării legalităţii trimiterii în judecată în procedura de cameră preliminară,

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, care reglementează, pe de o parte, compatibilitatea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată cu funcţia de judecată, iar, pe de altă parte, procedura camerei preliminare, încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, în ceea ce priveşte compatibilitatea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată cu funcţia de judecată, consideră că aceasta afectează imparţialitatea judecătorului. Astfel, judecătorul de cameră preliminară, deşi reprezintă doar un filtru cu privire la legalitatea sesizării instanţei şi a administrării probelor, odată ajuns judecător al fondului nu poate face abstracţie de substanţa probelor, chiar şi nelegal administrate, fiindu-i afectată formarea convingerii cu privire la nevinovăţia inculpatului, în condiţiile în care, potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, probele excluse în procedura camerei preliminare nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei. Prin urmare, suspiciunea cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorului care exercită atât funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată, cât şi funcţia de judecată este dată, în principal, de faptul că, deşi în procedura camerei preliminare se fac verificări doar cu privire la legalitatea administrării probelor, nu se poate face abstracţie de conţinutul probelor nelegal administrate. Consideră că, pentru a exista garanţia imparţialităţii unui judecător, în faţa acestuia ar trebui să ajungă doar probele obţinute în mod legal în faza de urmărire penală. Referitor la procedura camerei preliminare, din perspectiva dreptului la soluţionarea cauze lor într-un termen rezonabil, susţine că stabilirea unor termene fixe, indiferent de complexitatea cauzelor, duce la prelungirea nejustificată a cauzelor penale. Arată că sancţiunea decăderii din dreptul de a formula cereri şi excepţii privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în măsura în care aceste excepţii şi cereri nu au fost invocate în procedura camerei preliminare, încalcă dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

6. Judecătoria Satu Mare - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece, raportat la obiectul procedurii camerei preliminare, reglementat de art. 342 din Codul de procedură penală, verificarea legalităţii trimiterii în judecată, a administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală nu este de natură a afecta imparţialitatea judecătorului în judecarea cauzei pe fond. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală [cu excepţia art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală], consideră că reglementarea procedurii camerei preliminare duce la prelungirea nejustificată a cauzelor penale, fiind, astfel, afectat dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,

Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală şi ale titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, cu excepţia art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 slin. (3) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate reiese însă ca autorul acesteia critică, în realitate, doar dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a două cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, precum şi ale art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)- (7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi ale art. 348 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii de lege, care au următorul cuprins:

- Art. 3 alin. (3) teza a două cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată: „În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată.” [art. 3 alin. (1) lit. c) prevede că: „În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: [...] c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată;”];

- Art. 342: „Obiectul procedurii camerei preliminare îi constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.”;

- Art. 343: „Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă.”;

- Art. 344 alin. (1)-(3): „(1) După sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară.

(2) Copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

(3) în cazurile prevăzute de art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.”;

- Art. 345 alin. (2) şi (3): „(2) în cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul.

(3) în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. “;

- Art. 346 alin. (2)-(7): „(2) Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.

(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:

a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit; iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii;

b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;

c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii.

(4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.

(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.

(6) Dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 şi 51, care se aplică în mod corespunzător.

(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.”;

- Art. 347 alin. (1) şi (2): „(1) în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5).

(2) Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate.

Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii.”;

- Art. 348: „(1) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.

(2) în cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 207.”

11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a două cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, ale art. 342, ale art. 343, ale art. 344 alin. (1)-(3), ale art. 345 alin. (2) şi (3), ale art. 346 alin. (2)-(7), ale art. 347 alin. (1) şi (2) şi ale art. 348 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 20 raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare.

13. Astfel, prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a două din Codul de procedură penată, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, şi ale art. 342, art. 343, art. 344 aţin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi art. 348 din acelaşi cod, reţinând că dispoziţiile art. 3 din Codul de procedură penală reglementează principiul separaţiei funcţiilor judiciare, în cuprinsul prevederilor alin. (1) al art. 3 fiind enumerate: funcţia de urmărire penală, funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi funcţia de judecată (paragraful 16). În aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut la alin. (3) teza întâi al aceluiaşi art. 3 că exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare. De la această regulă, prin art. 3 alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală, legiuitorul a reglementat o excepţie conform căreia funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, este compatibilă cu funcţia de judecată (paragraful 17). „Conform art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară care, în urma verificării legalităţii soluţiei de trimitere în judecată, a dispus începerea judecăţii, exercită funcţia de judecată în cauză. Cu privire la aceasta, instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 353 din 7 mai 2015, paragraful 12, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, prin care a arătat că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. S-a reţinut, prin aceleaşi decizii, că o soluţie contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia.

Aşa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunţată în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45). Cum prevederile art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicaţie a excepţiei reglementate la art. 3 alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală, cu privire la soluţia legislativă conform căreia funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 353 din 7 mai 2015 sunt aplicabile şi în prezenta cauză.” (paragrafele 19 şi 20)

14. De asemenea, prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi ale art.348 din Codul de procedură penală - care reglementează obiectul şi durata procedurii în camera preliminară, măsurile premergătoare, procedura de constatare a unor neregularităţi ale actului de sesizare, soluţiile care pot fi pronunţate de judecător în procedura de cameră preliminară, contestaţia cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor în procedura camerei preliminare, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală, respectiv măsurile preventive în procedura de cameră preliminară - nu afectează drepturile procesuale ale procurorului, ale părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali, prin prisma criticilor referitoare la rolul judecătorului de cameră preliminară care ar putea genera un blocaj al instanţelor de judecată (paragrafele 28 şi 30). Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

15. Distinct de cele arătate mai sus, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia stabilirea unor termene fixe - indiferent de complexitatea cauzei - ar duce la prelungirea nejustificată a procesului penal, Curtea reţine că termenele reglementate prin dispoziţiile de lege criticate vizează, pe lângă termenul de recomandare prevăzut în art. 343 din Codul de procedură penală, în care trebuie îndeplinită procedura în camera preliminară, termenele stabilite de către judecător, potrivit art. 344 alin. (2) şi (3), tocmai în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei. De asemenea, art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede un termen de 5 zile pentru ca procurorul să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei, iar, potrivit art. 347 alin. (1) din Cod, termenul de contestaţie este de 3 zile. Or, termenele arătate, având în vedere durată lor şi modalitatea de stabilire - fie de către judecător, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, fie de către legiuitor, caz în care sunt termene fixe şi scurte - nu sunt de natură a aduce vreo atingere dreptului la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

16. În fine, referitor la presupusa încălcare a dreptului la apărare şi la un proces echitabil prin intervenirea decăderii din dreptul de a formula cereri şi excepţii privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în măsura în care aceste cereri şi excepţii nu au fost invocate în procedura camerei preliminare, nici această critică nu poate fi reţinută, întrucât stabilirea regimului juridic al sancţiunii decăderii reprezintă opţiunea legiuitorului. În acest sens, prin Decizia nr. 472 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015, Curtea a reţinut - cu privire la momentul până la care judecătorul de cameră preliminară poate invoca nulităţile absolute reglementate de art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală - că este opţiunea legiuitorului naţional, în cadrul măsurilor de politică penală, să stabilească regimul juridic al nulităţii absolute, fără ca prin aceasta să se încalce dispoziţiile Constituţiei (paragraful 28). Cele statuate de Curte prin decizia mai sus menţionată sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cauza de faţă.

17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Ardelean în Dosarul nr. 11.470/296/2014 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a două cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, ale art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), aii. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi ale art. 348 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 143/2015 privind activităţile de relaţii internaţionale şi de afaceri europene la nivelul Ministerului Afacerilor Interne

În temeiul art. 4 alin. (2) teza I şi al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor interne emite prezentul ordin.

Art. 1. - Termenul de intrare în vigoare prevăzut de art. 103 alin. (1) din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 143/2015 privind activităţile de relaţii internaţionale şi de afaceri europene la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 18 noiembrie 2015, se prorogă până la data de 8 februarie 2016.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României Partea I.

 

Ministrul afacerilor interne,

Petre Tobă

 

Bucureşti, 7 decembrie 2015.

Nr. 154.

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind prorogarea termenului prevăzut la art. 2 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 245/2012 pentru aprobarea preţurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul public naţional al preţurilor

 

Văzând Referatul de aprobare nr. ACP 461 din 4 decembrie 2015 al Direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale,

având în vedere:

- prevederile art. 890 din titlul XVIII „Medicamentul” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare;

- Ordinul ministrului sănătăţii nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) şi al art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. I. - Termenul prevăzut la art. 2 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 245/2012 pentru aprobarea preţurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul public naţional al preţurilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 23 martie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la apariţia noului Catalog naţional public al preţurilor, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data publicării prezentului ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu

 

Bucureşti, 4 decembrie 2015.

Nr. 1.501.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.