MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 908/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 908         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 8 decembrie 2015

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

 

78. - Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 76/2015 privind bugetul Senatului pe anul 2016

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 635 din 8 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

Decizia nr. 641 din 13 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

364. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 10 alin. (1) din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 245/2015 privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activităţi de explorare prin concursul public de ofertă - Runda nr.91/2015

 

5.873. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice pentru abrogarea Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, interimar, nr. 4.393/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

164. - Ordin privind aprobarea certificării Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” - S.A. ca operator de transport şi de sistem al sistemului electroenergetic naţional, conform modelului de separare a proprietăţii

 

165. - Ordin privind modificarea Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 76/2015 privind bugetul Senatului pe anul 2016

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 67 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 36 alin. (1) lit. I) şi ale art. 204 alin. (1) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Senatului nr. 76/2015 privind bugetul Senatului pe anul 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 25 noiembrie 2015, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1 alineatul (1), partea introductivă, litera a) şi prima liniuţă se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 1. - (1) Bugetul Senatului pe anul 2016, finanţat din resurse de la bugetul de stat, se stabileşte la suma de 165.919 mii lei, din care:

a) Cheltuieli curente 159.119 mii lei

din care:

- cheltuieli de personal 129.987 mii lei”.

2. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - (1) Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii desfăşurate pe lângă Senat cuprinde la venituri suma de 350 mii lei, iar la cheltuieli suma de 744 mii lei.”

3. Anexele nr. 1 şi 2 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. II. - Bugetul Senatului modificat prin prezenta hotărâre va fi transmis Ministerului Finanţelor Publice şi inclus în proiectul bugetului de stat pe anul 2016.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 3 decembrie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 3 decembrie 2015.

Nr. 78.

 

ANFXA Nr. 1

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Senatului nr. 75/2015)

 

SENAT

BUGETUL PE ANUL 2016

(sume alocate din bugetul de stat)

 

 

- mii lei -

DENUMIREA INDICATORILOR

COD

BUGET 2016

A

B

1

CHELTUIELI - TOTAL

50.01

165.919

CHELTUIELI CURENTE

50.01.01

159.119

CHELTUIELI - TOTAL - (1+2)

51.01

165.919

1. CHELTUIELI CURENTE

51.01.01

159.119

TITLUL 1 - CHELTUIELI DE PERSONAL

10

129.987

Cheltuieli salariale în bani, din care:

10.01

111.473

- Salarii de bază

10.01.01

74.481

- Sporuri pentru condiţii de munca

10.01.05

3.291

- Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unităţii

10.01.12

1.000

- Indemnizaţii de delegare

10.01.13

28.563

- Alte drepturi salariale în bani

10.01.30

4.138

Cheltuieli salariale în natură

10.02

84

- Locuinţa de serviciu folosită de salariat

10.02.04

84

Contribuţii

10.03

18.430

- Contribuţii de asigurări sociale de stat

10.03.01

12.942

- Contribuţii de asigurări de şomai

10.03.02

410

- Contribuţii de asigurări sociale de sănătate

10.03.03

4.259

- Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale

10.03.04

123

- Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

10.03.06

696

TITLUL II - BUNURI şi SERVICII

20

26.500

Bunuri şi servicii

20.01

9.378

- Furnituri de birou

20.01.01

193

- Materiale pentru curăţenie

20.01.02

155

- încălzit, iluminat şi forţă motrică

20.01.03

3.600

- Apă, canal şi salubritate

20.01.04

840

- Carburanţi şi lubrifianţi

20.01.05

1.870

- Piese de schimb

20.01.06

281

- Transport

20.01.07

5

- Poştă, telecom., radio, tv, internet

20.01.08

363

- Materiale şi prestări servicii cu caracter funcţional

20.01.09

1.417

- Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

20.01.30

654

Reparaţii curente

20.02

3.920

Bunuri de natura obiectelor de inventar

20.05

353

- Alte obiecte de inventar

20.05.30

353

Deplasări, detaşări, transferări

20.06

10.709

- Deplasări interne, detaşări, transferări

20.06.01

9.809

- Deplasări în străinătate

20,06.02

900

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

20.11

261

Consultanţă şi expertiză

20.12

5

Pregătire profesională

20.13

160

Protecţia muncii

20.14

62

Alte cheltuieli

20.30

1.652

- Protocol şi reprezentare

20.30.02

568

- Prime de asigurare nonviaţă

20.30.03

709

- Fondul Preşedintelui

20.30.07

200

- Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

20.30.30

175

TITLUL VI - TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

51

1.082

Transferuri curente

51.01

1.082

- Transferuri către instituţii publice

51.01.01

1.082

TITLUL VII - ALTE TRANSFERURI

55

1.550

Transferuri curente în străinătate

55.02

1.550

- Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale

55.02.01

1.550

2. CHELTUIELI DE CAPITAL

70

6.800

TITLUL XIII - ACTIVE NEFINANCIARE

71

6.800

Active fixe

71.01

6,430

- Construcţii

71.01.01

3.205

- Maşini, echipamente şi mijloace de transport

71.01.02

3.024

- Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

71.01.03

141

- Alte active fixe

71.01.30

60

Reparaţii capitale aferente activelor fixe

71.03

370

Cod capitol

Denumire capitol

Număr de posturi ce se finanţează în anul 2016

51.01

AUTORITĂŢI PUBLICE

920

 

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 2 la Hotărârea Senatului nr. 76/2015)

 

SENAT

 

BUGETUL PE ANUL 2016

(sumele alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)

 

 

- mii lei –

DENUMIREA INDICATORILOR

COD

BUGET 2016

A

B

1

VENITURI PROPRII TOTAL VENITURI

0001.10

350

1. VENITURI CURENTE

0002.10

350

C. VENITURI NEFISCALE

2900.10

350

C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI SERVICII

3300.10

350

VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII şi ALTE ACTIVITĂŢI

3310

350

Venituri din prestări de servicii

3310.08

320

Alte venituri din prestări de servicii şi alte activităţi

3310.50

30

VENITURI PROPRII-TOTAL CHELTUIELI

5010

744

CHELTUIELI CURENTE

5010.01

729

TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL

10

449

Cheltuieli salariate în bani, din care:

10.01

378

- Salarii de bază

10.01.01

267

- Sporuri pentru condiţii de muncă

10.01.05

21

- Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unităţii

10.01.12

67

- Alte drepturi salariale în bani

10.01.30

23

Contribuţii

10.03

71

- Contribuţii de asigurări sociale de stat

10.03.01

49

- Contribuţii de asigurări de şomai

10.03.02

2

- Contribuţii de asigurări sociale de sănătate

10.03.03

16

- Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale

10.03.04

1

- Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

10.03.06

3

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

20

280

Bunuri şi servicii

20.01

122

- Furnituri de birou

20.01.01

2

- Materiale pentru curăţenie

20.01.02

5

- încălzit, iluminat şi forţă motrică

20.01.03

80

- Apă, canal şi salubritate

20.01.04

10

- Materiale şi prestări servicii cu caracter funcţional

20.01.09

20

- Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

20.01.30

5

Reparaţii curente

20.02

3

Bunuri de natura obiectelor de inventar

20.05

35

- Alte obiecte de inventar

20.05.30

35

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

20.11

20

Consultanţă şi expertiză

20.12

5

Pregătire profesională

20.13

10

Alte cheltuieli

20.30

85

- Reclamă şi publicitate

20.30.01

10

- Protocol şi reprezentare

20.30.02

5

- Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

20.30.30

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

70

15

TITLUL XIII - ACTIVE NEFINANCIARE

71

15

Active fixe

71.01

15

- Alte active fixe

71.01.30

15

 

Notă: Deficitul se acoperă din disponibilităţile înregistrate la finele anilor precedenţi

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 635

din 8 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de procuror în Dosarul nr. 3.191/175/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 828D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, ţinând cont de Decizia Curţii Constituţionale nr. 461 din 16 iunie 2015, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia penală nr. 3Q1/A/2015 din 17 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.191/175/2014, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1Q2 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Excepţia a fost ridicată de procuror într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud împotriva Sentinţei penale nr. 1.875 din 17 decembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Aiud, prin care s-a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în Dosarul penal nr. 1.395/P2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, între Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud şi inculpatul Tiberiu Balasz privind infracţiunile de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori, ambele cu aplicarea art. 5 din Codul penal, şi s-a dispus trimiterea dosarului la procuror în vederea continuării urmăririi penale.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei arată că art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013, prin care s-a dispus abrogarea art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală, a avut ca rezultat lipsirea persoanei acuzate de beneficiile scăderii limitelor de pedeapsă din cazul recunoaşterii vinovăţiei, în cadrul procedurii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, faţă de existenţa acestui beneficiu în cazul persoanelor care îşi recunosc învinuirea direct în faţa instanţei de judecată, în cazul infracţiunilor care îndeplinesc condiţiile legale pentru a putea face atât obiectul procedurii acordului, cât şi ai procedurii recunoaşterii învinuirii în faţa instanţei. Susţine că articolul de lege menţionat încalcă direct şi vădit dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, coroborate cu art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală raportate la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, texte care proclamă, cu rang de drept fundamental, dreptul oricărei persoane de a nu fi discriminată, deoarece toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, iar între legea internă şi reglementările internaţionale privind drepturile omului, acestea din urmă sunt prevalente, cu excepţia cazului în care legea internă este mai favorabilă.

6. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţia citată fiind contrară principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”  Cu privire la incidenţa art. 16 alin. (1) din Constituţie, instanţa de apel reţine că, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. În acest sens, face referire la Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Arată că raţiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei reglementată de norma supusă controlului de constituţionalitate este aceea de a institui un instrument eficient pentru celeritatea soluţionării cauzelor, astfel cum rezultă din expunerea de motive la Proiectul de act normativ al Codului de procedură penală, care prevede că procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu numai că reduce durata judecării cauzei, dar simplifică şi activitatea din cadrul urmăririi penale, asigură soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil, fiind totodată un remediu pentru eliminarea unei deficienţe majore a sistemului judiciar român, respectiv durata mare a desfăşurării procedurilor judiciare.

7. Prin urmare, consideră că determinantă şi suficientă pentru acordarea beneficiului reducerii limitelor pedepsei este conduita inculpatului care se întemeiază atât în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, prevăzută de art. 479 din Codul de procedură penală, cât şi în procedura recunoaşterii învinuirii, reglementată de art. 374 alin. (4) şi art. 375 din acelaşi cod, pe recunoaşterea faptei. Aşadar, apreciază că diferenţa operată de normă supusă controlului de constituţionalitate între cele două categorii de inculpaţi, după cum aceştia au apelat la procedura recunoaşterii vinovăţiei prevăzute de art. 479 din Codul de procedură penală ori au apelat la procedura recunoaşterii învinuirii conform art. 374 alin. (4) şi art. 375 din acelaşi cod, nu se bazează pe un criteriu raţional şi nu justifică un tratament juridic diferenţiat. De asemenea, instanţa de apel reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, sintagma „fără privilegii şi fără discriminări” din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte, în cauza de faţă, teza referitoare la interzicerea discriminării. Or, câtă vreme principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, atunci nu există niciun motiv rezonabil pentru care procurorul în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei să nu poată aplica dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, potrivit cărora „La articolul 480, alineatul (3) se abrogă.” Dispoziţiile Codului de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010 prevedeau în mod expres în art. 480 alin. (3) că, în condiţiile încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, „Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii”.

12. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin, (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 14 privind respectarea principiului nediscriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şt a libertăţilor fundamentale.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că procedura în cazul recunoaşterii învinuirii este reglementată în art. 374 alin. (4), art. 375, art. 377, art. 395 alin. (2) şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, toate aceste dispoziţii regăsindu-se în Partea specială, titlul III, capitolul II „Judecata în primă instanţă”. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este reglementat în art. 478-488 din Codul de procedură penală în partea specială, titlul IV, intitulat „Proceduri speciale”. Ambele proceduri se întemeiază pe atitudinea inculpatului, care recunoaşte faptele şi nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, iar argumentele determinante pentru inculpat sunt reprezentate de posibilitatea obţinerii unei sancţiuni mai blânde, de scurtarea prezenţei sale în faţa organelor judiciare, a duratei procesului penal şi, implicit, a cheltuielilor generate de desfăşurarea procesului penal.

14. Curtea reţine că acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în cursul urmăririi penale este un „element de justiţie negociată”, căci felul, cuantumul şi modul de executare a pedepsei se stabilesc prin negociere între procuror şi inculpat, instanţa neputând, cu ocazia verificării acordului, să aplice o sancţiune mai grea. Instanţa verifică acordul de recunoaştere încheiat între procuror şi inculpat şi, în cazul în care acordul îndeplineşte condiţiile de legalitate, iar soluţia propusă prin acord nu este prea blândă, admite acordul şi pronunţă o soluţie de condamnare, fără să poată crea o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la acord. În caz contrar, respinge acordul şi trimite cauza în vederea continuării urmăririi penale. Curtea reţine că, în acest fel, inculpatul are oportunitatea de a negocia cu procurorul condiţiile acordului său, participând astfel la procesul decizional de stabilire a pedepsei, beneficiu ce nu mai este prevăzut la soluţionarea cauzei după sesizarea prin rechizitoriu. O atare negociere nu are loc în procedura recunoaşterii învinuirii, când beneficiul constă doar în reducerea limitelor de pedeapsă, sancţiunea fiind stabilită de instanţă între aceste limite, cu excluderea oricărei forme de negociere. În acest caz, previzibilitatea pedepsei ce urmează a fi aplicată este mult mai redusă decât în cazul parcurgerii procedurii speciale a acordului de vinovăţie, când inculpatul ştie că nu poate primi o sancţiune mai grea decât cea negociată.

15. Aşadar, Curtea reţine că acordul de recunoaştere a vinovăţiei este reglementat printr-o procedură specială, de strictă interpretare, şi nu prevede o cauză de reducere a pedepsei similară celei reglementate de art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că, în mod obligatoriu, cuantumul negociat al pedepsei trebuie să se circumscrie limitelor speciale ale acesteia. Acest beneficiu este prevăzut doar în cazul recunoaşterii învinuirii care este reglementată printr-o procedură distinctă şi poate fi aplicat doar de instanţa de judecată, dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală stabilind, expres şi limitativ, patru situaţii în care pot fi reduse limitele de pedeapsă, toate acestea referindu-se la judecarea cauzei conform procedurii simplificate, aşadar a recunoaşterii învinuirii.

16. În continuare, dintr-o perspectivă istorică, Curtea reţine că dispoziţiile Codului de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010 prevedeau în mod expres în art. 480 alin. (3) că „Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii”. De asemenea, în forma iniţială, art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală prevedea că instanţa, în urma admiterii acordului încheiat, „dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă ale cărei limite au fost reduse conform art. 480 alin. (3)”. Prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, art. 480 alin. (3) a fost abrogat prin art. 102 pct. 288 din lege - criticat pentru motive de neconstituţionalitate, iar art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală a fost modificat corespunzător prin art. 102 pct. 290 din aceeaşi lege.

17. Observând dispoziţiile art. 104 din titlul IV „Dispoziţii tranzitorii şi finale”- al Legii nr. 255/2013 care stabilesc că, „Cu excepţia prezentului articol şi a art. 23 alin. (5) şi (6), care intră în vigoare la 30 decembrie 2013, prezenta lege intră în vigoare la data de 1 februarie 2014”, Curtea constată că art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală, în forma iniţială, nu a avut aplicabilitate practică, de vreme ce prevederile acestui articol de lege nu au intrat niciodată în vigoare.

18. Acest din urmă considerent a fost avut în vedere de Curte, când, prin Decizia nr. 461 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 17 august 2015, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, reţinând, în paragrafele 18-20, că în susţinerea neconstituţionalităţii acestor din urmă prevederi sunt comparate două texte legale, dintre care unul este în vigoare şi este aplicabil în faza de judecată, iar cel de-al doilea nu a fost niciodată în vigoare şi, aşadar, nici aplicat în cursul urmăririi penale, întrucât a fost abrogat prin legea de punere în aplicare a actului normativ din cuprinsul căruia a făcut parte.

19. În aceste condiţii, Curtea a constatat că neconstituţionalitatea textului criticat este dedusă prin compararea celor două instituţii sub aspectul regimului sancţionator aplicabil, argumentele expuse în susţinerea pretinsei neconstituţionalităţi referindu-se la posibilitatea aplicării regimului sancţionator prevăzut în cazul procedurii recunoaşterii învinuirii şi cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Or, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 este inadmisibilă.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de procuror în Dosarul nr. 3.191/175/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 641

din 13 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011, excepţie ridicată de Sindicatul Liber din învăţământ din Satu Mare în Dosarul nr. 1.321/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 196D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 197D/2015, nr. 211D/2015, nr. 359D/2015, nr. 361-363D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011, precum şi ale anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011, excepţie ridicată de Sindicatul Liber învăţământ

Zona Caracal în dosarele nr. 1.784/104/2014, nr. 1.794/104/2014, nr. 1.792/104/2014 şi nr. 1.788/104/2014 ale Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi de Sindicatul Liber din învăţământ Zona Balş în dosarele nr. 1.924/104/2014 şi nr. 1.918/104/2014 ale Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că, la Dosarul nr. 363D/2015, Sindicatul Liber din învăţământ Zona Balş a transmit note scrise prin care solicită judecarea în lipsă.

6. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

7. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor.

8. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 197D/2015, nr. 211D/2015, nr. 359D/2015, nr. 361-363D/2015, la Dosarul nr. 196D/2015, care a fost primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecata, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

10. Prin încheierea din 21 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.321/83/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Liber din învăţământ din Satu Mare cu prilejul soluţionării apelului împotriva Sentinţei civile nr. 442/LMA din 25 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bihor într-o cauză având ca obiect cererea de acordare a unor drepturi băneşti.

11. Prin încheierea din 23 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.784/104/2014, prin încheierea din 13 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.794/104/2014, prin încheierea din 10februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.792/104/2014 şi prin încheierea din 16 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.788/104/2014, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin, (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011, precum şi ale anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de apelantul reclamant Sindicatul Liber învăţământ Zona Caracal cu prilejul soluţionării apelurilor împotriva sentinţelor civile nr. 1.096 din 8 septembrie 2014, nr. 1.039 din 26 iunie 2014, nr. 1.327 din 6 octombrie 2014 şi nr. 1.326 din 6 octombrie 2010, pronunţate de Tribunalul Olt în cauze având ca obiect cererile de acordare a unor drepturi băneşti.

12. Prin încheierea din 20 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.924/104/2014, şi prin încheierea din 16 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.918/104/2014, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011, precum şi ale anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Liber din învăţământ Zona Balş cu prilejul soluţionării apelurilor împotriva sentinţelor nr. 1.444 din 9 octombrie 2014 şi nr. 1.513 din 23 octombrie 2014, pronunţate de Tribunalul Olt în cauze având ca obiect cererile de acordare a unor drepturi băneşti.

13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin, în esenţă, că prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ a fost stabilită valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru perioadele 1 ianuarie-31 martie 2008,1 aprilie-30 septembrie 2008 şi 1 octombrie-31 decembrie 2008. Prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, coeficientul de multiplicare 1,000 a fost majorat la valoarea de 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008. Prin acte normative ulterioare, aşa cum sunt Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, Guvernul a încercat să diminueze această valoare, însă toate aceste ordonanţe au fost declarate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională. Prin urmare, a rămas aplicabilă valoarea stabilită de art. 1 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2008, aşa cum a fost stabilită prin Legea nr. 221/2008. Ulterior, Guvernul a încercat încă o dată blocarea aplicării prevederilor Legii nr. 221/2008 prin dispoziţiile art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. Cu privire la aceste dispoziţii de lege, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 877 din 28 iunie 2011, a arătat că „prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 şi 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienţii şi salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, şi nu cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009”. Prin Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în acelaşi sens

14. Prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar s-a prevăzut diminuarea veniturilor brute pentru întregul personal plătit din fonduri publice, dar fără modificarea coeficienţilor de calculare a salariilor de bază stabiliţi de Legea nr. 221/2008. Ulterior, prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, salariile diminuate prin Legea nr. 118/2010 au fost majorate cu 15%.

15. Până la data pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, ordonatorii de credite au aplicat în mod diferit legea, fie raportându-se la valoarea coeficientului de multiplicare stabilită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, fie prin raportare la valoarea stabilită prin Legea nr. 221/2008. Pentru a uniformiza aplicarea a fost adoptată Legea nr. 63/2011. Această lege ar fi trebuit să se raporteze la valorile rezultate din înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare şi de multiplicare prevăzuţi de Legea nr. 221/2008, dar, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, s-a raportat la valorile stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, astfel încât a rezultat o reducere a salariilor personalului didactic cu 25% faţă de prevederile Legii nr. 221/2008.

16. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, câtă vreme legiuitorului îi aparţine competenţa stabilirii sistemului de salarizare a personalului bugetar, iar în realizarea politicilor sale, raportat la condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat, poate prevedea un regim salarial distinct pentru anumite categorii de bugetari. Legea nr. 63/2011 nu afectează drepturile salariate dobândite pentru o perioadă anterioară intrării sale în vigoare. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a opinat în sensul că statul e în măsură să stabilească valoarea sumelor ce urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, statul putând introduce, suspenda ori înceta plata unor astfel de sume prin modificări legislative. În acest sens, invocă Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei. Reţine că Legea nr. 63/2011 a fost adoptată tocmai pentru a fi realizată unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat

17. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă opinează că dispoziţiile criticate din Legea nr. 63/2011 sunt constituţionale, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 575 din 4 mai 2011 şi nr. 130 din 16 februarie 2011.

18. Potrivit prevederilor art. 30 alin, (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de Sindicatul Liber din învăţământ Zona Balş, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie prevederile art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, precum şi dispoziţiile anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011.

22. Curtea observă că, deşi Legea nr. 63/2011 reglementează salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ în anul 2011, având aşadar aplicabilitate limitată în timp, potrivit Deciziei sale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor criticate din Legea nr. 63/2011, întrucât actul normativ menţionat produce efecte juridice în cauzele în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. De altfel, Curtea reţine că aplicabilitatea Legii nr. 63/2011 a fost prelungită succesiv până la sfârşitul anului 2015.

23. Dispoziţiile art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 au următoarea redactare:

- Art. 1: „(1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la 31 decembrie 2011, personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.

(2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a şi 3b, după caz.

[...]

(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi băneşti sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.”;

- Art. 2: „(1) încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) Persoanele care au salariul de încadrare între limita minimă şi maximă a tranşei de vechime pentru funcţiile didactice din învăţământul universitar, respectiv a gradului profesional sau a treptei profesionale pentru funcţiile didactice auxiliare îşi păstrează încadrarea avută dacă se situează între limitele prevăzute în anexele la prezenta lege.”;

- Art. 6: „Orice alte dispoziţii contrare cu privire la stabilirea salariilor şi a celorlalte drepturi de natură salariată, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă. “

Anexa nr. 2 la Legea nr. 63/2011 prevede salariile de încadrare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar, în timp ce anexa nr. 3b la aceeaşi lege stabileşte salariile de încadrare pentru personalul didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar.

24. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.

25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 1 alin, (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011, precum şi dispoziţiile anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare celor formulate în cauzele de faţă. În acest sens, sunt, spre exemplu, Decizia nr. 338 din 30 aprilie 2015, publicată îh Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, şi Decizia nr. 285 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 25 iunie 2015.

26. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). Cu privire la exigenţele referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptărilor legitime ale cetăţenilor, Curtea a constatat că acestea nu sunt încălcate, câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, Curtea a reţinut că drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementările deduse controlului de constituţionalitate.

27. Curtea a mai constatat că, în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificărilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ.

28. Referitor la invocarea de către autorii excepţiei de neconstituţionalitate a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea a reţinut următoarele: considerentele rezultate din Decizia Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011 şi din deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012 nu pot fi aplicate mutatis mutandis la situaţia legislativă actuală, şi anume la Legea nr. 63/2011, pentru că se referă la soluţii legislative diferite. Deciziile pronunţate în cadrul soluţionării unor recursuri în interesul legii reprezintă rezultatul unei activităţi de interpretare a legii, iar nu de legiferare, şi îşi găsesc aplicabilitatea atât timp cât norma interpretată este în vigoare.

29. Distinct faţă de acestea, Curtea a reţinut că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, legiuitorul a reglementat, prin art. 2 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, o majorare cu până la 10% a salariilor de bază şi a sporurilor care nu fac parte din salariul de bază, pentru anumite categorii de personal didactic din învăţământul preuniversitar, începând cu ianuarie 2014, iar prin art. 2 alin. (2)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, o majorare cu 5% a salariilor de bază şi a sporurilor personalului didactic şi didactic auxiliar, începând cu 1 martie 2015, şi cu 5% începând cu 1 septembrie 2015.

30. În final, Curtea a subliniat că, deşi legiuitorului îi revine rolul de a reglementa salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar, iar Legea nr. 63/2011 a fost concepută ca o lege temporară (a cărei aplicabilitate a fost prelungită succesiv până la sfârşitul anului 2015), totuşi, în activitatea de legiferare, în această materie, legiuitorul trebuie să ţină seama că învăţământul constituie o prioritate naţională, iar salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar trebuie să fie în acord cu rolul şi importanţa activităţii prestate.

31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile anterior menţionate îşi găsesc aplicabilitatea şi în prezentele cauze.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Liber din învăţământ din Satu Mare în Dosarul nr. 1.321/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă, de Sindicatul Liber învăţământ Zona Caracal în dosarele nr. 1.784/104/2014, nr. 1.794/104/2014, nr. 1.792/104/2014 şi nr. 1.788/104/2014 ale Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi de Sindicatul Liber din învăţământ Zona Balş în dosarele nr. 1.924/104/2014 şi nr. 1.918/104/2014 ale Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

 

ORDIN

pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 10 alin. (1) din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 245/2015 privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activităţi de explorare prin concursul public de ofertă - Runda nr. 91/2015

În temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare, şi al art. 40 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.

Articol unic. - Termenul prevăzut la art. 10 alin. (1) din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 245/2015 privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activităţi de explorare prin concursul public de ofertă - Runda nr. 91/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 19 noiembrie 2015, se prorogă până la data de 11 ianuarie 2016.

 

p. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Aurel Gheorghe

 

Bucureşti, 4 decembrie 2015.

Nr. 364.

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE SI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 

ORDIN

pentru abrogarea Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, interimar, nr. 4.393/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării

 

În conformitate cu prevederile Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 217 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,

ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

Art. 1. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, interimar, nr. 4.393/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 8 iunie 2012, cu modificările ulterioare.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Adrian Curaj

 

Bucureşti, 4 decembrie 2015.

Nr. 5.873.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind aprobarea certificării Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” - S.A. ca operator de transport şi de sistem al sistemului electroenergetic naţional, conform modelului de separare a proprietăţii

 

Având în vedere prevederile:

- art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (5) şi (6) din Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi de abrogare a Directivei 2003/54/CE;

- art. 31 alin. (1) lit. e) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora procedura de certificare a operatorului de transport şi de sistem se finalizează conform prevederilor art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condiţiile de acces la reţea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.228/2003;

- art. 31 alin, (2) din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora un operator economic care deţine în proprietate o reţea electrică de transport energie electrică acţionează ca operator de transport şi de sistem şi este certificat de autoritatea competentă în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor legate de certificare prevăzute la art. 34 alin. (2) din aceeaşi lege;

- art. 34 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la condiţiile de certificare a operatorului de transport şi de sistem care deţine în proprietate o reţea de transport;

- art. 3 „Certificarea operatorilor de transport şi de sistem” din Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condiţiile de acces la reţea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.228/2003;

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

luând în considerare:

- Cererea nr. 19.241 din 20 mai 2015, înregistrată la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei cu nr. 38.995 din 21 mai 2015, depusă de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” - S.A., cu sediul social în municipiul Bucureşti, sectorul 1, bd. G-ral Gheorghe Magheru nr. 33, înregistrată în registrul comerţului cu numărul de ordine J40/8060/2000, pentru certificarea ca operator de transport şi de sistem potrivit modelului de separare a proprietăţii, în sensul prevederilor art. 31 alin. (2) şi art. 34 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

- Avizul Comisiei Europene C(2Q15) 7.053 final din 12 octombrie 2015 referitor la certificarea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica1 - S.A.,

în temeiul prevederilor art. 31 alin. (5) din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora deciziile de certificare a unui operator de transport şi sistem emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se notifică Comisiei Europene,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă certificarea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” - S.A. ca operator de transport şi de sistem al sistemului electroenergetic naţional, conform modelului de separare a proprietăţii.

Art. 2. - Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” - S.A. urmăreşte respectarea cerinţelor de certificare prevăzute de lege şi informează Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei ori de câte ori constată că s-a modificat un document sau orice circumstanţă care a fundamentat îndeplinirea cerinţelor de certificare

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 71/2014 privind aprobarea certificării Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” - S.A. ca operator de transport şi de sistem al sistemului electroenergetic naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 19 august 2014.

Art. 4. - (1) Prezentul ordin, împreună cu referatul de aprobare aferent acestuia, se comunică Comisiei Europene de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

(2) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu Avizul Comisiei Europene C(2015) 7.053 final din 12 octombrie 2015, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentai ordin.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 7 decembrie 2015.

Nr. 164.

 

ANEXĂ

 

SIGLĂ

COMISIA

Bruxelles, 12.10.2015

 

EUROPEANĂ

C(2015) 7053 final

 

AVIZ AL COMISIEI

din 12.10.2015

 

în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 714/2009 şi cu articolul 10 din Directiva 2009/72/CE - România - certificarea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” - S.A.

 

I. Procedura

La 15 august 2015, Comisia a primit o notificare din partea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (denumită în continuare „ANRE*), în conformitate cu articolul 10 alineatul (6) din Directiva 2009/72/CE (denumită în continuare „Directiva privind energia electrică*), referitoare la un proiect de decizie din 12 august 2015 privind certificarea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” - S.A. (denumită în continuare „Transelectrica*) ca operator de sistem de transport („OST*) al energiei electrice.

În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE)nr. 714/2009 (denumit în continuare „Regulamentul privind energia electrică*), Comisia are obligaţia de a examina proiectul de decizie notificat şi de a emite un aviz autorităţii naţionale de reglementare relevante, referitor la compatibilitatea cu articolul 10 alineatul (2) şi cu articolul 9 din Directiva privind energia electrică.

II. Descrierea deciziei notificate

1. Context

Transelectrica exploatează sistemul de transport al energiei electrice din România. Transelectrica este deţinută de statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului (denumit în continuare „Ministerul Economiei*) (58,688%), de S.I.F. Oltenia (5,667%) şi de alţi acţionari (35,645%). Transelectrica este cotată la Bursa de Valori Bucureşti.

În conformitate cu Ordinul nr. 90 din 11 decembrie 2013, Transelectrica a fost certificată de ANRE ca operator de sistem independent („OSI*) pentru sistemul de energie electrică din România.

În Avizul său din 14 octombrie 20131 referitor la decizia preliminară a ANRE privind certificarea, Comisia şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la respectarea de către Transelectrica a cerinţelor din Directiva privind energia electrică în ceea ce priveşte mai multe aspecte. Măsura în care aceste deficienţe au fost rezolvate este examinată în secţiunea lila prezentului aviz. În avizul său, Comisia a considerat, de asemenea, că alegerea modelului OSI nu era adecvată în cazul Transelectrica şi a recomandat, între altele, implementarea separării dreptului de proprietate prin aplicarea articolului 9 alineatul (6) din Directiva privind energia electrică, permiţând separarea dreptului de proprietate în cadrul statului.

2. Prezenta notificare

În contextul prezentei proceduri, Transelectrica a solicitat din nou certificarea, în conformitate cu modelul de separare a dreptului de proprietate.

În proiectul său de decizie, ANRE a analizat dacă Transelectrica respectă cerinţele modelului de separare a dreptului de proprietate prevăzute în legislaţia românească de punere în aplicare a Directivei privind energia electrică. ANRE a concluzionat că Transelectrica poate fi certificată cu titlu preliminar ca operator de sistem de transport pentru reţeaua de transport, în conformitate cu modelul de separare a dreptului de proprietate.

III. Observaţii

Pe baza prezentei notificări, Comisia face următoarele observaţii cu privire la proiectul de decizie.

1. Alegerea modelului de separare a dreptului de proprietate

În contextul certificării menţionate anterior a Transelectrica în 2013, conform modelului OSI, Comisia a considerat că modelul OSI nu era cel mai potrivit model de aplicat în cazul Transelectrica. Această concluzie era întemeiată în special pe faptul că, la momentul respectiv, Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Transelectrica, deţinea de asemenea participat» majore, inclusiv majoritare, într-o serie de companii importante care îşi desfăşurau activitatea în producţia, distribuţia şi furnizarea de energie electrică şi de gaz în România2.

În plus, Comisia a remarcat că situaţia în care Transelectrica deţine aproximativ 45% din activele de transport al energiei electrice, în timp ce statul român deţine aproximativ 55% din reţeaua de transport al energiei electrice, nu reprezenta contextul tipic pentru care a fost instituit modelul OSI, dat fiind că reţeaua de transport se afla în proprietatea unei întreprinderi integrate pe verticală (IIV) şi era exploatată de operatorul de sistem independent.

Prin urmare, Comisia a considerat că separarea dreptului de proprietate în cadrul statului ar constitui o opţiune mai adecvată pentru a asigura separarea efectivă a activităţilor de transport de interesele statului în domeniul furnizării şi generării de energie electrică.

În acest context, modelul ales pentru separare în acest caz este separarea dreptului de proprietate, mai precis opţiunea menţionată la articolul 9 alineatul (6) din Directiva privind energia electrică, în cazul căreia activităţile de transport sunt separate din punct de vedere juridic de orice activităţi de producţie sau de furnizare de gaz sau de energie electrică realizate de stat, iar ambele tipuri de activitate se află în responsabilitatea şi sub controlul unor organisme publice separate din cadrul statului.

În urma unor schimbări legislative, modelul de separare a dreptului de proprietate a devenit disponibil pentru Transelectrica în temeiul Legii nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale care transpune Directiva privind energia electrică.

2. Separarea în cadrul statului

Articolul 9 alineatul (6) din Directiva privind energia electrică deschide posibilitatea ca, în cadrul modelului de separare a dreptului de proprietate, statul să controleze activităţile de transport, precum şi activităţile de generare, de producţie şi de furnizare, însă cu condiţia ca activităţile respective să fie exercitate de entităţi publice separate. În sensul normelor privind separarea dreptului de proprietate, două organisme publice separate ar trebui, prin urmare, să fie privite ca două persoane separate şi ar trebui să poată controla activităţile de generare şi de furnizare, pe de o parte, şi activităţile de transport, pe de altă parte, cu condiţia să se poată demonstra că ele nu sunt sub influenţa comună a unei alte entităţi publice, ceea ce ar încălca normele privind separarea dreptului de proprietate. Organismele publice în cauză trebuie să fie cu adevărat separate. În aceste cazuri trebuie să se demonstreze că cerinţele privind separarea dreptului de proprietate de la articolul 9 din directivele privind energia electrică şi gazele sunt consacrate în legislaţia naţională şi sunt respectate în mod corespunzător. Acest fapt trebuie evaluat de la caz la caz.

Articolul 9 alineatul (1) litera (b) punctul (i) din Directiva privind energia electrică interzice aceleiaşi sau aceloraşi persoane să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unei întreprinderi care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare şi să exercite, direct sau indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unui operator de sistem de transport sau asupra unui sistem de transport. Articolul 9 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) din Directiva privind energia electrică interzice aceleiaşi sau aceloraşi persoane să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unui operator de sistem de transport sau asupra unui sistem de transport şi să exercite, direct sau indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unei întreprinderi care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare. Articolul 9 alineatul (3) din Directiva privind energia electrică cuprinde o trimitere încrucişată la operatorii de sisteme de transport şi la întreprinderile care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare în sensul Directivei 2009/73/CE privind gazele.

În proiectul său de decizie, ANRE menţionează că, drept urmare a schimbărilor legislative aduse de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/17.12.2014, Ministerul Economiei exercită toate drepturile şi îndeplineşte toate obligaţiile care decurg din statutul său de acţionar al Transelectrica în numele statului şi, mai mult, acelaşi minister este autoritatea contractantă pentru concesionarea activelor reţelei de transport al energiei electrice şi a terenurilor pe care se află aceasta.

ANRE afirmă de asemenea că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, acest minister nu are în subordinea sau în coordonarea sa întreprinderi care au ca activitate producţia sau furnizarea de energie electrică sau de gaz natural şi nici nu deţine participaţiuni în astfel de întreprinderi.

Cu toate acestea, proiectul de decizie notificat de ANRE nu oferă nicio informaţie cu privire la proprietatea şi la gestionarea intereselor statului român în ceea ce priveşte furnizarea şi generarea de energie electrică, care erau anterior deţinute de Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei.

În consecinţă, decizia preliminară nu evaluează dacă sunt îndeplinite cerinţele articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Directiva privind energia electrică şi nici nu oferă suficiente informaţii pentru a realiza această evaluare.

Comisia este conştientă de faptul că, în urma unei restructurări a administraţiei din România, a fost creat Ministerul Energiei, care, printre altele, deţine şi gestionează participaţiile statului român în întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul generării şi furnizării de energie; cu toate acestea, Comisia consideră că este necesar ca ANRE să includă o evaluare a structurii de proprietate a acestor participaţii în decizia finală de certificare.

Având în vedere cele de mai sus, Comisia invită ANRE să analizeze şi să descrie, în decizia sa finală, participaţiile pe care statul român le deţine în întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea în domeniul generării şi furnizării de energie şi să realizeze o evaluare privind respectarea sau nu, în cazul în speţă, a cerinţelor articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Directiva privind energia electrică, ţinând seama de măsurile necesare prezentate de ANRE în Decizia sa finală din 12 decembrie 2013 pentru a asigura separarea în cadrul statului.

În acest context, Comisia reaminteşte, de asemenea, observaţiile formulate în Avizul său din 14 octombrie 2013 privind necesitatea de a stabili, atunci când se evaluează dacă există un grad suficient de separare a două ministere, faptul că prim-ministrul nu poate da instrucţiuni sau interveni prin niciun alt mijloc în ceea ce priveşte ministerele respective care reprezintă, pe de o parte, interesele statului român în Transelectrica şi, pe de altă parte, participaţiile în întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea în domeniul generării şi furnizării de energie şi că aceste ministere sunt cu adevărat separate unul de celălalt. ANRE ar trebui să includă o astfel de evaluare în decizia sa finală.

3. Proprietatea asupra activelor de transport

Articolul 9 alineatul (1) litera (a) din directivele privind energia electrică şi gazele prevede că, în cadrul modelului de separare a dreptului de proprietate, fiecare întreprindere care deţine un sistem de transport acţionează ca operator de sistem de transport.

În proiectul său de decizie, ANRE afirmă că Transelectrica deţine părţi din activele utilizate pentru transportul energiei electrice, în valoare de aproximativ 4,3 miliarde RON, în timp ce statul român deţine, prin Ministerul Economiei, alte active de transport, în valoare de aproximativ 6 miliarde RON. Transelectrica a primit drepturi de utilizare a acestor din urmă active prin intermediul unui contract de concesiune încheiat cu Ministerul Economiei. Ca urmare a acestui contract, Transelectrica are dreptul de a utiliza şi dezvolta o porţiune a reţelei de transport al energiei electrice, precum şi întreaga responsabilitate pentru desfăşurarea activităţilor operatorului de sistem de transport.

Comisia consideră că, pentru a stabili dacă Transelectrica poate fi considerată proprietara reţelei pe care o exploatează, este necesară realizarea unei evaluări aprofundate a drepturilor şi a obligaţiilor în temeiul contractului de concesiune. În vederea conformării cu cerinţa de la articolul 9 alineatul (1) litera (a) din directivele privind energia electrică şi gazele, trebuie să se stabilească faptul că drepturile de utilizare şi de dispunere ale concesionarului în ceea ce priveşte activele reţelei pot fi considerate ca fiind echivalente cu cele ale unui proprietar 3.

În proiectul său de decizie, ANRE analizează anumite aspecte ale contractului de concesiune. Ea remarcă, în acest context, faptul că baza de active reglementate luată în considerare în cadrul procesului de aprobare de către ANRE a tarifelor aplicate de OST pentru transportul de energie electrică include active care sunt obiectul contractului de concesiune şi faptul că investiţiile realizate de Transelectrica în aceste active sunt capitalizate de OST. Pe această bază, ANRE consideră că Transelectrica îndeplineşte condiţia stabilită la articolul 9 alineatul (1) litera (a) din Directiva privind energia electrică.

Cu toate acestea, Comisia este de părere că analiza ANRE referitoare la drepturile de utilizare şi de dispunere cu privire la activele reţelei care decurg din contractul de concesiune nu stabileşte într-o măsură suficientă dacă aceste drepturi pot fi considerate ca fiind echivalente cu cele ale unui proprietar.

Prin urmare, Comisia invită ANRE ca, înainte de a adopta deciziile sale finale de certificare, să îşi extindă analiza, luând în considerare în special capacitatea concesionarului de a folosi activele care fac obiectul contractului de concesiune ca garanţie pentru obţinerea de finanţare pe pieţele de capital, precum şi dreptul la despăgubiri pentru investiţiile efectuate de OST în activele respective în cazul unei rezilieri a contractului de concesiune.

Dacă, pe baza analizei sale, AN RE concluzionează că drepturile concesionarilor în ceea ce priveşte activele reţelei pot fi considerate ca fiind echivalente cu cele ale unui proprietar, Comisia consideră că exploatarea reţelelor în baza unei concesiuni nu reprezintă un obstacol pentru certificarea solicitantului în temeiul dispoziţiilor privind separarea dreptului de proprietate. În caz contrar, Comisia consideră că ANRE ar trebui să condiţioneze certificarea Transelectrica de punerea în aplicare a unor eventuale modificări suplimentare ale contractului de concesiune, necesare pentru a asigura conformitatea cu articolul 9 alineatul (1) litera (a) din Directiva privind energia electrică.

4. Observaţiile Comisiei din Avizul C (2013)6.891 din 14 octombrie 2013

Pe lângă observaţiile cu privire la alegerea unui model de separare şi separarea în cadrul statului, Avizul Comisiei din 14 octombrie 2013 privind certificarea ca OSI a Transelectrica a identificat mai multe cazuri de nerespectare a cerinţelor de separare prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (b) şi (c) din Directiva privind energia electrică. Aceste cerinţe sunt aplicabile atât în cazul separării dreptului de proprietate, cât şi în contextul OSI [a se vedea articolul 13 alineatul (2) litera (a) din directivă]. Având în vedere că în prezent se doreşte certificarea conform modelului de separare a dreptului de proprietate, este necesar să se evalueze în ce măsură deficienţele au fost remediate.

În primul rând, în Avizul său din 14 octombrie 2013, Comisia a concluzionat că doi acţionari minoritari ai Transelectrica, S.C. Fondul Proprietatea şi S.I.F. Oltenia, deţineau de asemenea interese în companii de producţie şi de furnizare a energiei electrice şi a gazului. Cu toate că aceşti acţionari minoritari nu exercitau un control asupra Transelectrica, ei puteau vota şi propune alegerea de membri ai consiliului de administraţie în cadrul companiilor la care deţineau acţiuni. În consecinţă, Comisia a concluzionat că aceşti acţionari minoritari deţin interese şi pot exercita drepturi care sunt incompatibile cu dispoziţiile articolului 9 alineatul (1) literele (b) şi (c) din Directiva privind energia electrică. Potrivit proiectului de decizie din 12 august 2015 al ANRE, S.I.F. Oltenia deţine în prezent 5,667% din acţiunile Transelectrica.

În urma deciziei finale a ANRE cu privire la certificarea Transelectrica drept OSI, actul constitutiv şi procedurile interne ale Transelectrica au fost modificate pentru a prevedea ca acţionarii care deţin cel puţin 5% din capitalul social al Transelectrica şi care exercită control sau drepturi asupra unei întreprinderi având ca activitate producţia sau furnizarea de energie electrică să nu îşi poată exercita drepturile de vot şi nici competenţa de a numi membri în consiliul de supraveghere, în conducerea sau în alte organisme reprezentative ale Transelectrica.

În al doilea rând, în avizul său din 2013, Comisia şi-a exprimat opinia că ANRE nu a fost în măsură să determine cu certitudine, în proiectul său de decizie din 2 august 2013, că niciunul dintre membrii consiliului de administraţie al Transelectrica nu deţinea interese sau alte funcţii de conducere incompatibile cu articolul 9 alineatul (1) litera (d) din Directiva privind energia electrică, menţionând că ANRE ar trebui să deţină competenţe de investigare adecvate. 4

În proiectul său de decizie din 12 august 2015, ANRE prezintă măsurile de investigare desfăşurate pentru a evalua independenţa membrilor consiliului de administraţie al Transelectrica, constatările rezultate în urma acestei investigaţii, inclusiv potenţialele conflicte de interese din cauza unor participaţii la întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei sau furnizării de energie electrică, precum şi măsurile luate pentru a garanta respectarea cerinţelor Directivei privind energia electrică.

Având în vedere măsurile menţionate mai sus, Comisia consideră că motivele de îngrijorare exprimate în Avizul său din 14 octombrie 2013 cu privire la interesele acţionarilor minoritari ai societăţii Transelectrica au fost eliminate. De asemenea, Comisia a luat act de investigaţiile efectuate de către ANRE în ceea ce priveşte independenţa membrilor consiliului de supraveghere şi conducerii Transelectrica. Cu toate acestea, având în vedere faptul că o serie de cadre de conducere ale Transelectrica au fost numite în funcţie înainte de modificările menţionate anterior în ceea ce priveşte drepturile acţionarilor minoritari, Comisia consideră că ANRE ar trebui să reevalueze independenţa membrilor consiliului de administraţie, inclusiv orice potenţial conflict de interese în legătură cu acţionarii minoritari în cauză.

În al treilea rând, în avizul său din 2013, Comisia a considerat că competenţele conferite prin lege Departamentului pentru Energie cu privire la dispecerizare erau incompatibile cu cerinţele Directivei privind energia electrică, conform căreia dispecerizarea este o funcţie esenţială a funcţionării sistemului de transport. Prin urmare. Comisia a considerat că Departamentul pentru Energie ar trebui să renunţe la coordonarea metodologică şi operaţională a dispecerului naţional. În decizia sa finală privind certificarea Transelectrica drept OSI, ANRE a stabilit modificările legislative necesare pentru a remedia această problemă.

Cu toate acestea, având în vedere restructurarea administraţiei române, Comisia este de părere că ANRE ar trebui să reevalueze, în decizia sa finală, dacă au fost implementate integral măsurile care au ca scop asigurarea conformităţii cu Directiva privind energia electrică prin repartizarea către Transelectrica a responsabilităţii exclusive pentru dispecerizare. În plus, Comisia este de părere că ANRE ar trebui să condiţioneze certificarea Transelectrica de implementarea integrală a acestor măsuri.

IV. Concluzie

În temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul privind energia electrică, ANRE trebuie să ţină cu prioritate seama de observaţiile de mai sus ale Comisiei atunci când adoptă decizia finală privind certificarea Transelectrica şi, atunci când adoptă această decizie, să o comunice Comisiei.

Poziţia Comisiei în privinţa acestei notificări nu aduce atingere niciunei poziţii pe care ar putea-o lua faţă de autorităţile naţionale de reglementare cu privire la orice alte proiecte de măsuri notificate privind certificarea sau faţă de autorităţile naţionale responsabile pentru transpunerea legislaţiei UE în ceea ce priveşte compatibilitatea oricărei măsuri naţionale de punere în aplicare cu dreptul UE.

Comisia va publica prezentul document pe site-ul său web. Informaţiile din prezentul document nu sunt considerate confidenţiale de către Comisie. ANRE este invitată să informeze Comisia, în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea documentului, în cazul în care consideră că, în conformitate cu normele UE şi cu normele naţionale privind confidenţialitatea comercială, prezentul document conţine informaţii confidenţiale pe care doreşte să le elimine înaintea publicării. Pentru orice astfel de solicitare trebuie să se prezinte motive.

Adoptată la Bruxelles, 12.10.2015.

 

Pentru Comisie,

Maroš Šefčovič,

vicepreşedinte al Comisiei


1 C(2013)6.891, https://ec.europa.eu/energy/sites/ener/files/documents/2013_082_ro_ro.pdf.

2 Drepturile de proprietate ale statului român în ceea ce priveşte aceste companii erau exercitate de Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei.

3 Avizul Comisiei C(2014)3.255 privind proiectul de decizie de certificare al ERSE privind REN şi REN Gasodutos, https://ec.europa.eu/energy/sites/ener/files/documents/2014_094_095_pt_en.pdf.

4 Faptul că această sarcină îi revine ANRE, precum şi cerinţa privind competenţele necesare decurg din articolul 37 alineatul (1) litera (b) şi alineatul (4) din Directiva privind energia electrică.

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind modificarea Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013

 

Având în vedere prevederile art. 75 alin. (1) lit. b), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioar

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Art. I. - Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 8 octombrie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La articolul 105, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 105. - (1) începând cu cea de-a treia perioadă de reglementare, tarifele de distribuţie nu vor creşte de la un an la altul în termeni reali cu mai mult de 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuţie şi cu mai mult de 7% pentru tariful mediu ponderat.”

Art. II. - Operatorii economici din sectorul energiei electrice duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 7 decembrie 2015.

Nr. 165.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.