MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 981/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 981         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 30 decembrie 2015

 

SUMAR

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

3.733 - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor şi a procedurii de aplicare a acestora

 

3.744. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum şi a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită

 

4.120. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea măsurilor de simplificare cu privire la transferuri şi achiziţii intracomunitare asimilate prevăzute la art. 270 alin. (10) şi art. 273 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

 

ACTE ALE CASEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

1.457. - Ordin pentru completarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 208/2015 privind aprobarea regulilor de confirmare din punct de vedere al datelor clinice şi medicale la nivel de pacient pentru cazurile spitalizate în regim de spitalizare continuă şi de zi, precum şi a Metodologiei de evaluare a cazurilor neconfirmate din punct de vedere al datelor clinice şi medicale pentru care se solicită reconfirmarea

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

38. - Normă privind rezervele tehnice constituite pentru activitatea de asigurare, modul de calcul al acestora în scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale şi registrul special de evidenţă a activelor care le acoperă

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor şi a procedurii de aplicare a acestora

În temeiul art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 138 alin. (10) şi al art. 342 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se aprobă metodele indirecte de stabilire a veniturilor, utilizate de organul fiscal cu ocazia verificării situaţiei fiscale personale, precum şi procedura de utilizare a acestora, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Metodele indirecte de stabilire a veniturilor sunt:

a) metoda sursei şi utilizării fondului;

b) metoda fluxurilor de trezorerie;

c) metoda patrimoniului net.

Art. 2. - Direcţia generală control venituri persoane fizice va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin,

Art. 3. - Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Gelu-Ştefan Diaconu

 

Bucureşti, 22 decembrie 2015.

Nr. 3.733.

 

ANEXĂ

 

METODELE INDIRECTE

de stabilire a veniturilor şi procedura de aplicare a acestora

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii comune

 

Art. 1. - Verificarea situaţiei fiscale personale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit, prevăzută la art. 138 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate de organul fiscal având ca obiect examinarea totalităţii drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente relevante pentru stabilirea situaţiei fiscale reale a persoanei fizice verificate.

 

CAPITOLUL II

Activităţi preliminare verificării situaţiei fiscale personale

 

Art. 2. - Pentru verificarea situaţiei fiscale personale a persoanelor fizice, organele fiscale efectuează următoarele activităţi preliminare:

a) analiza de risc;

b) selectarea persoanelor care vor fi supuse verificării fiscale prealabile documentare;

c) verificarea fiscală prealabilă documentară.

 

SECŢIUNEA 1

Analiza de risc

 

Art. 3. - (1) Analiza de risc este efectuată de organul fiscal pentru a identifica riscurile de neconformare la declararea veniturilor impozabile ale persoanelor fizice, a le evalua şi a le gestiona.

(2) Analiza de risc se efectuează pentru stabilirea riscului probabil pentru un grup de persoane fizice.

(3) Analiza de risc se efectuează şi pentru cazuri punctuale, astfel:

a) rezultate în urma verificării fiscale prealabile documentare sau a verificării situaţiei fiscale personale;

b) identificate ca urmare a unor sesizări primite de la alte instituţii ori autorităţi publice, precum şi de la alte persoane fizice sau juridice.

Art. 4. - Analiza de risc constă în următoarele activităţi:

a) identificarea riscurilor de nedeclarare a veniturilor impozabile;

b) evaluarea riscurilor de nedeclarare a veniturilor impozabile;

c) gestionarea riscurilor de nedeclarare a veniturilor impozabile.

Art. 5. - Activitatea de identificare a riscurilor de nedeclarare a veniturilor impozabile constă în efectuarea următoarelor operaţiuni:

a) stabilirea surselor de date;

b) culegerea datelor deţinute de alte entităţi;

c) formalizarea datelor în structura necesară analizei;

d) definirea caracteristicilor persoanelor fizice cu potenţial risc de nedeclarare.

Art. 6. - Stabilirea surselor de date se realizează prin:

a) evaluarea datelor deţinute de organele fiscale cu privire la persoanele fizice şi stabilirea necesarului de date care trebuie obţinute în vederea identificării diferenţelor dintre veniturile estimate pe baza situaţiei fiscale personale şi veniturile declarate organelor fiscale;

b) identificarea surselor de date despre persoanele fizice, deţinute de autorităţi publice şi de alte entităţi, necesare determinării riscului de nedeclarare a veniturilor impozabile.

Art. 7. - Culegerea datelor deţinute de alte entităţi se realizează prin următoarele modalităţi:

a) acces la bazele de date, în temeiul protocoalelor sau al acordurilor de colaborare şi schimb de informaţii încheiate, în condiţiile legii, între organele fiscale şi entităţile deţinătoare;

b) solicitarea datelor necesare pe baza unei cereri adresate de organul fiscal entităţii deţinătoare;

c) valorificarea informaţiilor primite de la autorităţi judiciare sau de la alte autorităţi publice naţionale ori internaţionale care deţin informaţii în legătură cu situaţia fiscală personală a contribuabilului;

d) valorificarea informaţiilor primite ca urmare a sesizărilor de la alte entităţi sau persoane fizice ori juridice;

e) valorificarea informaţiilor obţinute de organele fiscale din surse deschise accesului public.

Art. 8. - Formalizarea datelor în structura necesară analizei se efectuează asupra:

a) grupurilor masive de date, existente în bazele de date proprii ale organelor fiscale sau descărcate din bazele de date ale altor autorităţi publice, interne şi externe, la care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are acces;

b) datelor şi informaţiilor punctuale, obţinute prin modalităţile prevăzute la art. 7

Art. 9. - (1) în scopul definirii caracteristicilor persoanelor fizice cu potenţial risc de nedeclarare se vor avea în vedere, în principal, următorii indicatori fiscali şi patrimoniali privind persoanele fizice:

a) veniturile declarate de persoana fizică şi de plătitori;

b) creşterile sau descreşterile elementelor patrimoniale ale persoanei fizice;

c) cheltuielile personale efectuate;

d) fluxurile de trezorerie.

(2) Pe baza indicatorilor fiscali şi patrimoniali se determină atât veniturile estimate ca fiind realizate, cât şi veniturile declarate ale persoanei fizice în perioada analizată.

(3) Datele şi informaţiile utilizate pentru indicatorii fiscali şi patrimoniali prevăzuţi la alin. (1) sunt cele obţinute potrivit art. 7.

Art. 10. - Activitatea de evaluare a riscurilor pe care persoanele fizice ie prezintă din punct de vedere fiscal se realizează prin:

a) calcularea riscului de nedeclarare ca diferenţă pozitivă între valoarea veniturilor estimate ale persoanei fizice, în perioada analizată, identificate pe baza datelor disponibile în cadrul analizei de risc, şi veniturile declarate ale persoanei fizice, în aceeaşi perioadă;

b) stabilirea riscului minim acceptat de administraţia fiscală prin verificarea încadrării diferenţelor stabilite în limita prevăzută la art. 138 alin. (6) din Codul de procedură fiscală.

Art. 11. - Activitatea de gestionare a riscurilor pe care persoanele fizice le prezintă pentru administraţia fiscală se realizează prin:

a) procesarea şi elaborarea listei persoanelor care depăşesc riscul minim;

b) elaborarea propunerilor pentru efectuarea verificării fiscale prealabile documentare, având în vedere valoarea riscului de nedeclarare, în ordinea descrescătoare stabilită potrivit prevederilor art. 10 lit. a), cu respectarea valorii riscului minim stabilit potrivit prevederilor art. 10 lit. b). Dacă din informaţiile deţinute organul fiscal identifică existenţa în lista prevăzută la lit. a) a unor persoane care au calitatea de soţ/soţie, rude sau afini până la gradul al II-lea inclusiv, elaborarea propunerilor se poate face concomitent şi pentru aceste persoane;

c) valorificarea rezultatelor verificărilor efectuate, prin actualizarea datelor şi informaţiilor deţinute cu cele obţinute în cadrul acestora.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Selectarea persoanelor pentru verificarea Uscată prealabili documentară

 

Art. 12. - Selectarea persoanelor fizice care urmează a fi supuse verificării fiscale prealabile documentare este efectuată de către organul fiscal competent.

Art. 13. - (1) Selectarea persoanelor fizice care urmează a fi supuse verificării fiscale prealabile documentare se face din lista persoanelor care depăşesc riscul minim acceptat de administraţia fiscală, în funcţie de nivelul riscului şi de capacitatea de efectuare a verificărilor fiscale prealabile documentare.

(2) în cazul în care riscul fiscal identificat ca urmare a analizelor efectuate în cazurile prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. a) depăşeşte limitele prevăzute la art. 138 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, persoanele fizice vor fi selectate pentru verificarea fiscală prealabilă documentară.

(3) Prin propunere motivată, programul de activitate se poate suplimenta cu până la 10% din capacitatea de efectuare a verificărilor fiscale prealabile documentare, cu acţiuni cu impact semnificativ în conformarea fiscală generală sau cu acţiuni selectate pe criterii aleatorii stabilite şi aprobate anterior selectării, la alte persoane fizice identificate cu risc fiscal

 

SECŢIUNEA a 3-a

Verificarea fiscală prealabilă documentară

 

Art. 14. - Verificarea fiscală prealabilă documentară reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate de organul fiscal central având ca obiect examinarea totalităţii drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente relevante pentru stabilirea situaţiei fiscale reale a persoanei fizice verificate, desfăşurate la sediul organului fiscal, pe baza informaţiilor deţinute sau obţinute în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură fiscală.

Art. 15. - (1) Activitatea de verificare fiscală prealabilă documentară se desfăşoară cu notificarea persoanei fizice.

(2) Notificarea constă în înştiinţarea persoanei fizice cu privire la faptul că asupra situaţiei sale fiscale se desfăşoară o acţiune de verificare fiscală prealabilă documentară, precum şi cu privire la prevederile legale care reglementează această activitate.

(3) Notificarea se comunică persoanei fizice prin poştă, cu confirmare de primire.

(4) în situaţia în care primirea nu este confirmată, comunicarea se realizează prin afişarea unui anunţ, pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în care se menţionează că pe numele persoanei fizice a fost emisă o notificare.

(5) Anunţul se menţine afişat cel puţin 60 de zile de la data publicării acestuia şi conţine următoarele elemente:

a) numele şi prenumele persoanei fizice;

b) domiciliul acesteia;

c) numărul şi data emiterii notificării;

d) numărul de telefon de contact la care persoana fizică pe numele căreia a fost emisă notificarea poate obţine informaţii suplimentare.

(6) Notificarea se consideră comunicată în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.

Art. 16. - (1) Verificarea fiscală prealabilă documentară se efectuează asupra persoanelor fizice selectate şi constă în examinarea operaţiunilor care au condus la evaluarea riscului de nedeclarare.

(2) în funcţie de rezultatul analizei informaţiilor, documentelor şi a altor mijloace de probă obţinute în cadrul verificării fiscale prealabile documentare examinarea se poate extinde şi asupra altor elemente ce influenţează situaţia fiscală personală a persoanei fizice supuse verificării.

Art. 17. - Pe perioada desfăşurării activităţii de verificare fiscală prealabilă documentară, organul fiscal poate solicita terţilor, inclusiv plătitorilor de venit sau oricăror autorităţi ori instituţii publice, în condiţiile legii, informaţii sau documente pentru stabilirea situaţiei fiscale personale a persoanei fizice supuse verificării.

Art. 18.- În cadrul verificării fiscale prealabile documentare se compară veniturile declarate de persoana fizică supusă verificării sau de plătitori dintr-o perioadă impozabilă cu veniturile estimate determinate pe baza situaţiei fiscale personale, din aceeaşi perioadă impozabilă.

Art. 19. - La stabilirea situaţiei fiscale personale, organul fiscal are în vedere evoluţia drepturilor şi obligaţiilor de natură patrimonială, pe parcursul perioadei impozabile verificate, inclusiv a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente relevante pentru stabilirea bazei impozabile pentru impozitul pe venit datorat de persoana fizică.

Art. 20. - Organele fiscale stabilesc situaţia fiscală personală pe baza informaţiilor, documentelor şi a altor mijloace de probă, astfel:

a) deţinute de organul fiscal sau la care acesta are acces pe baza protocoalelor de schimb de informaţii;

b) obţinute de către organul fiscal de la terţi, prin exercitarea dreptului său de a solicita informaţii sau documente, potrivit prevederilor art. 58-67 din Codul de procedură fiscală;

c) obţinute de organul fiscal de la autorităţile sau instituţiile publice, în condiţiile prevederilor art. 68-71 din Codul de procedura fiscală.

Art. 21. - Verificarea fiscală prealabilă documentară are În vedere şi rezultatele inspecţiilor fiscale efectuate la persoana verificată sau la alte persoane cu care aceasta are legături de afaceri, în funcţie de informaţiile existente în evidenţa fiscală şi de relevanţa acestor rezultate la stabilirea situaţiei fiscale personale.

Art. 22. - (1) în scopul stabilirii situaţiei fiscale personale a persoanei fizice verificate şi al comparării veniturilor estimate pe baza acesteia cu veniturile declarate, organul fiscal procedează la examinarea şi evaluarea intrărilor şi ieşirilor din patrimoniu a bunurilor mobile şi imobile, a intrărilor şi ieşirilor de bani sau de alte valori, precum şi a altor elemente ce vizează nivelul şi categoriile de cheltuieli şi venituri ale persoanei fizice verificate.

(2) Pe baza situaţiei fiscale personale organul fiscal stabileşte situaţia intrărilor şi ieşirilor de fonduri în perioada verificată, calculează venitul estimat ca fiind obţinut, în perioada verificată, de persoana fizică supusă verificării şi îl compară cu venitul declarat de către aceasta sau de către plătitori pentru aceeaşi perioadă.

Art. 23. - Rezultatele verificării fiscale prealabile documentare se consemnează într-un raport de verificare fiscală prealabilă documentară.

Art. 24. - Raportul de verificare fiscală prealabilă documentară conţine toate constatările efectuate de organul fiscal pe perioada desfăşurării verificării, precum şi propunerea de a continua verificarea sau de a înceta procedura de verificare.

Art. 25. - Verificarea fiscală prealabilă documentară încetează de drept în cazul decesului persoanei fizice supuse verificării.

 

CAPITOLUL III

Verificarea situaţiei fiscale personale

 

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale

 

Art. 26. - În cazul în care rezultatul verificării fiscale prealabile documentare reprezintă o diferenţă semnificativă între veniturile estimate ca fiind realizate de persoana fizică, calculate în baza situaţiei fiscale personale, şi veniturile declarate de aceasta sau de plătitorii de venit, în înţelesul prevederilor art. 138 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, verificarea continuă. În acest sens, organul fiscal comunică avizul de verificare persoanei fizice care a făcut obiectul verificării fiscale prealabile documentare.

Art. 27. - Verificarea situaţiei fiscale personale se efectuează cu colaborarea persoanei fizice verificate.

Art. 28. - Avizul de verificare cuprinde toate elementele prevăzute de art. 141 din Codul de procedură fiscală, respectiv:

a) temeiul juridic al verificării fiscale. Se precizează că este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 138 alin. (6) din Codul de procedură fiscală;

b) data de începere a verificării fiscale. Este data stabilită de organul fiscal pentru începerea verificării fiscale. Avizul de verificare se comunică persoanei fizice cu cel puţin 15 zile înainte de data începerii verificării fiscale. La stabilirea datei de începere a verificării fiscale organul fiscal va avea în vedere perioada necesară pentru comunicarea avizului de verificare;

c) perioada ce urmează a fi supusă verificării. Perioada supusă verificării este perioada impozabilă definită de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale;

d) posibilitatea de a solicita, o singură dată, amânarea datei de începere a verificării. Acest drept trebuie să fie precizat expres în avizul de verificare;

e) solicitarea de informaţii şi înscrisuri relevante pentru verificare. Se precizează că, în termen de 60 de zile de la comunicarea avizului de verificare, persoana fizică verificată trebuie să prezinte documente justificative sau alte clarificări relevante pentru situaţia sa fiscală. Prin clarificări relevante se înţelege prezentarea de explicaţii în legătură cu conţinutul unor documente justificative sau în legătură cu unele situaţii de fapt. Odată cu comunicarea avizului de verificare organul fiscal solicită persoanei fizice supuse verificării punerea la dispoziţie a extraselor de conturi bancare;

f) locul efectuării verificării, cu informarea persoanei fizice asupra prevederilor art. 140 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.

Art. 29 - Avizul de verificare se comunică persoanei fizice în conformitate cu dispoziţiile art. 47 din Codul de procedură fiscală.

Art. 30. - (1) în cazul refacerii verificării ca urmare a unei dispoziţii cuprinse în decizia de soluţionare a contestaţiei, se comunică persoanei fizice un aviz de verificare.

(2) Avizul prevăzut la alin, (1) se comunică înainte de data începerii acţiunii de verificare înscrisă în acesta.

Art. 31. - La data începerii verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal va avea prima discuţie cu persoana fizică supusă verificării. Cu această ocazie, organul fiscal va prezenta persoanei fizice legitimaţia şi ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului fiscal.

Art. 32. - Înscrisurile şi explicaţiile prezentate conform prevederilor art. 138 alin. (11), (13) şi (14), respectiv ale art. 143 din Codul de procedură fiscală se referă la elemente privind clarificarea situaţiei fiscale personale definite la art. 138 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Art. 33. - În cadrul verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal efectuează următoarele activităţi:

a) examinarea oricăror înscrisuri sau informaţii despre activitatea persoanei fizice verificate referitoare la intrările şi ieşirile de fonduri şi la creşterea sau descreşterea elementelor patrimoniale pe perioada verificată, avându-se în vedere operaţiunile care au condus la stabilirea diferenţei semnificative în cadrul verificării fiscale prealabile documentare, precum şi, după caz, alte operaţiuni care pot influenţa situaţia fiscală personală, rezultate din documentele sau informaţiile puse la dispoziţie de persoana fizică verificată sau obţinute de organul fiscal pe parcursul efectuării verificării situaţiei fiscale personale;

b) selectarea metodei indirecte de stabilire a veniturilor care va fi utilizată în cadrul verificării;

c) stabilirea bazei impozabile ajustate prin metode indirecte, pentru perioada verificată, pe fiecare categorie de venit supusă impozitării (venituri din surse identificate şi/sau din surse neidentificate);

d) stabilirea impozitul pe venit suplimentar datorat de persoana fizică pentru perioada verificată.

Art. 34. - Pentru stabilirea bazei impozabile ajustate pentru impozitul pe venit se au în vedere următoarele:

a) documentele/informaţiile prezentate de persoana fizică verificată;

b) documentele/informaţiile deţinute sau obţinute de organul fiscal referitoare la veniturile, cheltuielile, patrimoniul şi fluxurile de trezorerie ale persoanei fizice verificate;

c) informaţii oficiale publicate de autorităţi sau de instituţii publice;

d) oricare alte documente sau informaţii relevante pentru stabilirea bazei impozabile;

e) declaraţiile fiscale depuse de persoana verificată sau de plătitori.

Art. 35. - La examinarea stării de fapt fiscale pentru stabilirea bazei impozabile, organul fiscal are în vedere toate documentele justificative şi fiscale care constituie mijloace de probă pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor fiscale, exercitându-şi dreptul de apreciere în limitele rezonabilităţii şi echităţii.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Metodele indirecte

 

Art. 36, - Metodele indirecte de stabilire a veniturilor sunt următoarele;

a) metoda sursei şi utilizării fondului;

b) metoda fluxurilor de trezorerie;

c) metoda patrimoniului net.

Art. 37. - (1) Selectarea metodei indirecte de stabilire a veniturilor care se utilizează în cadrul verificării este de competenţa organului fiscal.

(2) Selectarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor se face în funcţie de cerinţele specifice ale acestora, de situaţia fiscală a persoanei fizice verificate şi de natura informaţiilor ori a documentelor disponibile, astfel:

a) metoda sursei şi utilizării fondului este selectată atunci când se constată că persoana fizică verificată a utilizat fonduri în valoare mai mare decât sursele identificate;

b) metoda fluxurilor de trezorerie este selectată atunci când se constată că operaţiunile derulate de persoana fizică verificată s-au desfăşurat, în principal, prin conturile bancare şi financiare şi au fost depuse sume semnificative în numerar în aceste conturi;

c) metoda patrimoniului net este selectată atunci când se constată că patrimoniul net al persoanei verificate a înregistrat creşteri semnificative pe parcursul perioadei verificate şi a fost stabilită, cu un grad rezonabil de certitudine, valoarea elementelor patrimoniale la începutul şi la sfârşitul perioadei verificate.

Art. 38. - Metoda sursei şi utilizării fondului constă în:

a) determinarea valorii utilizărilor de fonduri şi a surselor;

b) identificarea surselor impozabile şi a celor neimpozabile;

c) identificarea surselor impozabile declarate şi a celor nedeclarate;

d) stabilirea venitului suplimentar din surse neidentificate, ca diferenţă între valoarea utilizărilor de fonduri şi valoarea surselor de fonduri;

e) aplicarea tratamentului fiscal corespunzător veniturilor impozabile nedeclarate cu surse identificate, conform regulilor specifice categoriei de venit.

Art. 39. - Metoda fluxurilor de trezorerie constă în:

a) determinarea valorii depunerilor de numerar în conturile bancare şi financiare;

b) identificarea depunerilor de numerar provenit din surse neimpozabile;

c) determinarea cheltuielilor efectuate cu numerar;

d) identificarea cheltuielilor efectuate cu numerar provenit din surse neimpozabile:

e) determinarea venitului impozabil ca sumă a depunerilor de numerar în conturile bancare şi financiare şi a cheltuielilor efectuate cu numerar, ajustată cu depunerile şi cheltuielile

efectuate cu numerar provenit din surse neimpozabile;

f) stabilirea venitului suplimentar din surse nedeclarate, ca diferenţă între venitul impozabil şi venitul declarat;

g) determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse identificate;

h) determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse neidentificate;

i) aplicarea tratamentului fiscal corespunzător veniturilor impozabile nedeclarate, cu surse identificate, conform regulilor specifice categoriei de venit.

Art. 40. - Metoda patrimoniului constă în:

a) determinarea patrimoniului net al persoanei verificate la începutul şi sfârşitul perioadei impozabile, ca diferenţă între, pe de o parte, valoarea totală a bunurilor, activelor şi a altor titluri şi deţineri şi valoarea totală a datoriilor, pe de altă parte;

b) determinarea creşterii patrimoniului net pe parcursul perioadei impozabile, ca diferenţă între valoarea patrimoniului net la sfârşitul perioadei şi valoarea patrimoniului net de la începutul perioadei;

c) stabilirea venitului impozabil pe baza creşterii patrimoniului net, la care se adaugă cheltuielile personale şi se scad veniturile neimpozabile;

d) stabilirea venitului suplimentar din surse nedeclarate, ca diferenţă între venitul Impozabil şi venitul declarat;

e) determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse identificate;

f) determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse neidentificate;

g) aplicarea tratamentului fiscal corespunzător veniturilor impozabile nedeclarate, cu surse identificate, conform regulilor specifice categoriei de venit.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Reverificarea

 

Art. 41. - (1) în sensul art. 144 din Codul de procedură fiscală, datele suplimentare, necunoscute organului fiscal la data efectuării verificării situaţiei fiscale personale la o persoană fizică, pe care se fundamentează decizia de reverificare a unei anumite perioade, pot rezulta din situaţii cum sunt:

a) efectuarea unui control fiscal, potrivit Codului de procedură fiscală, la alt contribuabil;

b) informaţii obţinute în orice alt mod, de natură să modifice rezultatele verificării fiscale anterioare.

(2) Organul fiscal este obligat să comunice persoanei fizice decizia de reverificare cu cel puţin 15 zile înainte de data începerii verificării situaţiei fiscale personale.

(3) Decizia de reverificare poate fi contestată în condiţiile Codului de procedură fiscală.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum şi a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită

 

Având în vedere prevederile art. 220 alin. (21) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - În sensul prezentului ordin, prin cazuri speciale de executare silită se înţelege punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de executare, generată de:

1. hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, prin care s-a dispus recuperarea unor creanţe bugetare de la debitori persoane fizice, juridice sau de la orice alte entităţi;

2. Înscrisurile emise în materie penală de către instanţele de judecată, privind ducerea la îndeplinire de către organele de executare silită din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a măsurilor asigurătorii sau, după caz, de ridicare a acestora;

3. hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate ca urmare a sesizărilor formulate de către comisiile de cercetare a averilor de pe lângă curţile de apel, prin care s-a dispus fie confiscarea unei cote-părţi dintr-un bun sau a anumitor bunuri determinate, constatate ca fiind dobândite nejustificat, fie plata unei sume de bani egale cu valoarea bunului dobândit nejustificat;

4. ordinele ministrului finanţelor publice prin care s-a dispus blocarea fondurilor sau a resurselor economice care se află în proprietate, sunt deţinute sau se află sub controlul persoanelor fizice ori juridice care au fost identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate, ce fac obiectul sancţiunilor internaţionale, potrivit legii;

5. alte titluri executorii prin care se stabilesc dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, dispuse, dar neindividualizate, prin hotărâri judecătoreşti definitive, cele prin care se stabileşte cuantumul cheltuielilor de executare silită, precum şi cele prin care se stabileşte suma reprezentând diferenţa de preţ şi/sau cheltuielile prilejuite cu urmărirea bunului.

Art. 2. - (1) La nivelul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, Serviciul executări silite cazuri speciale este structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale prevăzute la art. 1.

(2) La nivelul Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale prevăzute la art. 1 pct. 1, 2, 4 şi 5 este Serviciul de executare silită 1-2.

(3) Direcţia executări silite cazuri speciale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală coordonează şi monitorizează activitatea desfăşurată de structurile prevăzute la alin. (1) şi (2).

Art. 3. - Direcţia executări silite cazuri speciale poate asigura participarea directă la efectuarea unor acţiuni de executare silită cazuri speciale, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, a unor funcţionari, în calitate de executori fiscali coordonatori, de regulă, în cazul în care cuantumul sumelor cuvenite bugetului de stat depăşeşte pragul stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Art. 4. - Organul fiscal central competent în administrarea contribuabililor îi notifică pe aceştia ori de câte ori intervin modificări cu privire la cazurile speciale de executare silită, precum şi cu privire la structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită.

Art. 5. - Structurile menţionate la art. 2 alin. (1) vor prelua dosarele de executare silită în cazurile speciale, prevăzute la art. 1, de la structurile de executare silită din cadrul organului fiscal central competent, pe bază de proces-verbal de predare-primire, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin,

Art. 6. - Procedura de executare silită asupra bunurilor proprietate a debitorilor, aflată în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentului ordin, va fi continuată de către structurile prevăzute la art. 2 alin. (1), în funcţie de aria de competenţă, actele emise rămânând valabile.

Art. 7. - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi structurile subordonate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 8. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Gelu-Ştefan Diaconu

 

Bucureşti, 23 decembrie 2015.

Nr. 3.744.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea măsurilor de simplificare cu privire la transferuri şi achiziţii intracomunitare asimilate prevăzute la art. 270 alin. (10) şi art. 273 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

 

În baza prevederilor art. 270 alin. (10) şi (14) şi ale art. 273 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Instrucţiunile pentru aplicarea măsurilor de simplificare cu privire la transferuri şi achiziţii intracomunitare asimilate prevăzute la art. 270 alin. (10) şi art. 273 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Aplicarea măsurilor de simplificare este opţională pentru operatorii economici care desfăşoară operaţiuni cu bunuri vândute în regim de consignaţie, stocuri la dispoziţia clientului sau bunurile transmise în vederea testării sau a verificării conformităţii. Instrucţiunile cuprinse în anexă stabilesc şi tratamentul fiscal aplicabil în situaţia în care statele membre implicate nu aplică măsuri de simplificare sau nu acceptă aplicarea măsurilor de simplificare.

Art. 3. - Referirile la Codul fiscal din cuprinsul instrucţiunilor prevăzute în anexa la prezentul ordin reprezintă trimiteri la titlul VII „Taxa pe valoarea adăugată” al Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.216/2006 pentru aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea măsurilor de simplificare cu privire la transferuri şi achiziţii intracomunitare asimilate prevăzute la art. 128 alin. (10) şi art. 1301 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.040 din 28 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 1 ianuarie 2016.

 

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

 

Bucureşti, 28 decembrie 2015.

Nr. 4.120.

 

ANEXĂ

 

INSTRUCŢIUNI

pentru aplicarea măsurilor de simplificare cu privire la transferuri şi achiziţii intracomunitare asimilate prevăzute la art. 270 alin. (10) şi art. 273 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

 

CAPITOLUL I

Aplicarea măsurilor de simplificare cu privire la transferuri şi achiziţii intracomunitare asimilate prevăzute la art. 270 alin. (10) şi art. 273 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, pentru bunurile vândute în regim de consignaţie sau din stocuri la dispoziţia clientului

 

Art. 1. - În scopul aplicării prezentelor instrucţiuni:

1. Pentru bunurile livrate în baza unui contract de consignaţie, se consideră că livrarea bunurilor de la consignant la consignatar are loc la data la care bunurile sunt livrate de consignatar clienţilor săi. În sensul titlului VII din Codul fiscal, contractul de consignaţie reprezintă un contract prin care consignantul se angajează să livreze bunuri consignatarului, pentru ca acesta din urmă să găsească un cumpărător pentru aceste bunuri. Consignatarul acţionează în nume propriu, dar în contul consignantului când livrează bunurile către cumpărători.

2. Pentru stocurile la dispoziţia clientului, se consideră că transferul proprietăţii bunurilor are loc la data la care clientul intră în posesia bunurilor. Stocurile la dispoziţia clientului reprezintă o operaţiune potrivit căreia furnizorul transferă regulat bunuri într-un depozit propriu sau într-un depozit al clientului, prin care transferul proprietăţii bunurilor intervine, potrivit contractului, la data la care clientul scoate bunurile din depozit, în principal pentru a le utiliza în procesul de producţie.

Art. 2. - Dacă nu se aplică măsurile de simplificare prevăzute la art. 3, atunci când un bun este transportat în România dintr-un alt stat membru în cadrul unui contract de consignaţie sau al unui contract privind stocuri la dispoziţia clientului, furnizorul care nu este stabilit şi nici înregistrat în scopuri de TVA în România:

a) realizează un transfer în statul membru de origine, conform echivalentului din legislaţia statului membru respectiv al art. 270 alin. (10) din Codul fiscal;

b) realizează o achiziţie intracomunitară asimilată în România, conform art. 273 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal;

c) realizează o livrare de bunuri care are loc în România, conform art. 275 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, atunci când consignatarul livrează ulterior la rândul său bunurile cumpărătorului sau când bunurile din stocul la dispoziţia clientului intră efectiv în posesia clientului;

d) trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA în România, conform art. 316 din Codul fiscal, pentru a realiza operaţiunile prevăzute la lit. b) sau, după caz, lit. c).

Art. 3. - (1) Pentru a diminua problemele de natură practică în ceea ce priveşte înregistrarea în scopuri de TVA în România a furnizorilor menţionaţi la art. 2 se aplică măsurile de simplificare prevăzute de prezentul articol, dacă:

a) consignatarul sau cumpărătorul bunurilor, în cazul stocurilor la dispoziţia clientului, este înregistrat în România în scopuri de TVA conform art. 316 sau 317 din Codul fiscal;

b) statul membru de origine nu consideră mutarea acestor bunuri ca transfer sau aplică ori acceptă un regim de simplificare similar celui aplicat în România;

c) consignatarul sau cumpărătorul bunurilor, în cazul stocurilor la dispoziţia clientului, din România este cunoscut de către furnizor atunci când bunurile sunt transportate din alt stat membru în România.

(2) Se consideră că furnizorul nu a realizat o achiziţie intracomunitară asimilată în România în momentul sosirii bunurilor ce au fost trimise în cadrul unui contract de consignaţie sau al unui contract privind stocuri la dispoziţia clientului, iar eventuala restituire a bunurilor respective în statul membru din care au provenit nu va fi considerată transfer în sensul art. 270 alin. (10) din Codul fiscal.

(3) Vânzarea de bunuri de la furnizor la consignatar sau la clientul la dispoziţia căruia au fost puse bunurile este considerată:

a) o livrare intracomunitară, din punctul de vedere al furnizorului, pe care acesta trebuie să o declare ca atare în statul membru din care au fost transportate bunurile;

b) o achiziţie intracomunitară, din punctul de vedere al consignatarul ui sau al cumpărătorului bunurilor, în cazul stocurilor la dispoziţia clientului, conform art. 273 alin. (1) din Codul fiscal, pe care consignatarul sau cumpărătorul bunurilor trebuie să o declare ca atare în România.

(4) Consignatarul şi cumpărătorul bunurilor, în cazul stocurilor la dispoziţia clientului, trebuie să emită documentele prevăzute la art. 320 din Codul fiscal şi să ţină un registru special în care să raporteze:

a) data sosirii, denumirea şi cantitatea bunurilor primite;

b) data livrării locale a acestor bunuri în România, cu o trimitere la factură sau la alt document emis;

c) data transportului de bunuri care nu au fost achiziţionate şi care se restituie în statul membru de unde au provenit, precum şi natura şi cantitatea acestor bunuri;

d) numele, adresa şi datele de identificare ale fiecărui furnizor.

Art. 4. - (1) în cazul bunurilor transportate din România în alt stat membru în cadrul unui contract de consignaţie sau al unui contract privind stocuri la dispoziţia clientului, dacă nu se aplică măsurile de simplificare prevăzute la alin. (3) şi (4), furnizorul:

a) realizează un transfer în România, conform art. 270 alin. (10) din Codul fiscal, operaţiune asimilată livrării intracomunitare de bunuri;

b) realizează o achiziţie intracomunitară asimilată în statul membru de sosire a bunurilor, conform echivalentului din legislaţia statului membru respectiv al art. 273 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal;

c) realizează o livrare de bunuri ce are loc în statul membru de sosire a bunurilor, conform echivalentului din legislaţia statului membru respectiv al art. 275 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, către consignatar, atunci când consignatarul livrează bunurile clientului, pentru bunurile livrate în baza unui contract de consignaţie, sau către cumpărătorul bunurilor, în cazul stocurilor la dispoziţia clientului, atunci când clientul intră efectiv în posesia bunurilor;

d) trebuie, în principiu, să solicite înregistrarea în scopuri de TVA în statul membru de sosire a bunurilor, pentru a realiza operaţiunile menţionate la lit. b) sau, după caz, lit. c).

(2) Pentru a diminua problemele de natură practică legate de înregistrarea în scopuri de TVA a furnizorului în statul membru în care bunurile au fost transportate se aplică sistemul de simplificare prevăzut la alin. (3) şi (4) dacă:

a) statul membru de sosire nu consideră sosirea bunurilor ca o achiziţie intracomunitară asimilată sau aplică ori acceptă un regim de simplificare similar celui aplicat în România;

b) consignatarul sau cumpărătorul bunurilor, în cazul stocurilor la dispoziţia clientului, din celălalt stat membru este cunoscut de către furnizor atunci când bunurile sunt transportate din România în statut membru de sosire a bunurilor şi este înregistrat în scopuri de TVA în respectivul stat membru.

(3) Transportul bunurilor din România în celălalt stat membru, fără să existe o tranzacţie propriu-zisă, trebuie raportat de către furnizor în registrul nontransferurilor şi, dacă ulterior bunurile sunt cumpărate, trebuie să se facă o menţiune în registrul nontransferurilor cu privire la factura emisă pentru această livrare intracomunitară de bunuri. Eventuala restituire în România a bunurilor respective din statul membru în care au fost transportate nu va fi considerată transfer în acel stat membru, conform echivalentului din legislaţia statului membru respectiv al art. 270 alin. (10) din Codul fiscal, şi nici o achiziţie intracomunitară asimilată în România, fiind consemnată doar în registrul de nontransferuri.

(4) Vânzarea de bunuri de la furnizor la consignatar, în cadrul unui contract de consignaţie, sau la cumpărătorul bunurilor, în cazul stocurilor la dispoziţia clientului, este considerată ca fiind:

a) o livrare intracomunitară de bunuri, de natura celei menţionate la art. 270 alin. (9) din Codul fiscal, pe care furnizorul trebuie să o declare ca atare în România;

b) o achiziţie intracomunitară de bunuri în statul membru de destinaţie, de natura celei menţionate în echivalentul din legislaţia statului membru respectiv al art. 273 alin. (1) din Codul fiscal, pe care consignatarul, în cazul contractului de consignaţie, sau cumpărătorul bunurilor, în cazul stocurilor la dispoziţia clientului, trebuie să o declare ca atare în celălalt stat membru.

 

CAPITOLUL II

Aplicarea măsurilor de simplificare cu privire la transferuri şi achiziţii intracomunitare asimilate menţionate la art. 270 alin. (10) şi la art. 273 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, pentru bunurile transmise în vederea testării sau a verificării conformităţii

 

Art. 5. - (1) Pentru bunurile transmise în vederea testării sau a verificării conformităţii, se consideră că transferul proprietăţii bunurilor a avut loc la data acceptării bunurilor de către beneficiar. Bunurile transmise în vederea verificării conformităţii sunt bunurile oferite de furnizor clienţilor, aceştia având dreptul fie să le achiziţioneze, fie să le returneze furnizorului. Contractul aferent bunurilor livrate în vederea testării este un contract provizoriu prin care vânzarea efectivă a bunurilor este condiţionată de obţinerea de rezultate satisfăcătoare în urma testării de către clientul potenţial, testare ce are scopul de a stabili că bunurile au caracteristicile solicitate de clientul respectiv.

(2) în scopul aplicării prezentelor instrucţiuni:

a) un bun transportat dintr-un stat membru în alt stat membru în cadrul unei vânzări cu verificarea conformităţii, definită la art. 576 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările şi completările ulterioare, se referă la bunuri care, dacă ar fi importate, nu ar putea fi importate ca mostre şi pe care furnizorul care doreşte să le vândă le trimite pentru verificare clientului, care poate decide Să le cumpere după verificare; sau

b) un bun transportat dintr-un stat membru în alt stat membru în cadrul unei vânzări cu testare, definită la art. 573 lit. a) sau b) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93, cu modificările şi completările ulterioare, se referă la bunuri care, pentru a fi importate, ar fi supuse unor teste, experimente, demonstraţii sau verificări prevăzute în contractul de cumpărare.

Art. 6. - (1) în cazul bunurilor sosite în România în situaţiile şi în condiţiile prevăzute la art. 5, furnizorul:

a) realizează un nontransfer în statul membru de plecare conform echivalentului în legislaţia statului membru respectiv a art. 270 alin. (12) lit. h) din Codul fiscal;

b) nu realizează o achiziţie intracomunitară asimilată în România conform art. 273 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal.

(2) Din momentul în care un bun expediat în condiţiile prevăzute la art. 5 este achiziţionat de beneficiar, dacă nu se aplică măsurile de simplificare prevăzute la alin. (3), furnizorul:

a) realizează un transfer în statul membru de plecare conform echivalentului din legislaţia statului membru respectiv al art. 270 alin. (13) din Codul fiscal;

b) realizează o achiziţie intracomunitară asimilată în România conform art. 273 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal;

c) realizează o livrare de bunuri ce are loc în România conform art. 275 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal;

d) trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA în România pentru a realiza operaţiunile menţionate la lit. b) sau, după caz, lit. c).

(3) Pentru a diminua problemele de natură practică privind înregistrarea în scopuri de TVA în România, dacă beneficiarul este înregistrat în scopuri de TVA conform art. 316 sau 317 din Codul fiscal, se aplică următorul sistem de simplificare, în momentul în care bunurile sunt vândute beneficiarului:

a) se consideră că are loc o livrare intracomunitară de bunuri, conform echivalentului în legislaţia statului membru de plecare al art. 270 alin. (9) din Codul fiscal, pe care furnizorul trebuie să o declare ca atare în statul membru de plecare;

b) se consideră că achiziţia intracomunitară de bunuri este realizată de către beneficiar conform art. 273 alin. (1) din Codul fiscal, pe care beneficiarul trebuie să o declare ca atare în România.

Art. 7. - (1) în situaţia în care un bun este expediat din România în alt stat membru în situaţiile şi condiţiile prevăzute la art. 5, furnizorul:

a) realizează un nontransfer în România conform art. 270 alin. (12) lit. h) din Codul fiscal;

b) în principiu, nu realizează o achiziţie intracomunitară asimilată în celălalt stat membru, conform echivalentului din legislaţia statului membru respectiv al art. 273 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal.

(2) Din momentul în care un bun transportat în condiţiile prevăzute în alin. (1) este achiziţionat de beneficiar, dacă nu se aplică măsurile de simplificare prevăzute la alin. (4) şi (5), furnizorul:

a) realizează, în principiu, un transfer în România conform art. 270 alin. (13) din Codul fiscal;

b) realizează, în principiu, o achiziţie intracomunitară asimilată în celălalt stat membru, conform echivalentului din legislaţia statului membru respectiv al art. 273 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal;

c) realizează o livrare de bunuri care are loc în celălalt stat membru, conform echivalentului în legislaţia statului membru respectiv al art. 275 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal;

d) în principiu, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA în celălalt stat membru pentru a realiza operaţiunile menţionate la lit. b) sau, după caz la lit. c),

(3) Pentru a diminua problemele de natură practică legate de înregistrarea în scopuri de TVA în celălalt stat membru, se aplică sistemul de simplificare prevăzut la alin. (4) şi (5), dacă:

a) statul membru de sosire nu consideră că operaţiunea este o achiziţie intracomunitară asimilată sau aplică ori acceptă un sistem de simplificare similar celui aplicat în România;

b) potenţialul cumpărător al bunurilor din statul membru de sosire este înregistrat în scopuri de TVA în acel stat membru şi este cunoscut de furnizor în momentul în care bunurile sunt transportate din România în acel stat membru.

(4) Transportul bunurilor din România în celălalt stat membru, fără a exista o tranzacţie propriu-zisă, trebuie raportat în registrul nontransferurilor, iar dacă ulterior bunurile sunt achiziţionate de beneficiar, se face o menţiune în registrul nontransferurilor cu privire la factura emisă pentru livrarea intracomunitară a bunurilor.

(5) Atunci când bunurile sunt achiziţionate de beneficiar:

a) furnizorul realizează o livrare intracomunitară de bunuri, conform art. 270 alin. (9) din Codul fiscal, pe care trebuie să o declare ca atare în România;

b) beneficiarul realizează o achiziţie intracomunitar de bunuri, conform echivalentului în legislaţia celuilalt stat membru al art. 273 alin. (1) din Codul fiscal, pe care trebuie să o declare ca atare în celălalt stat membru.

 

ACTE ALE CASEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

ORDIN

pentru completarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 208/2015 privind aprobarea regulilor de confirmare din punct de vedere al datelor clinice şi medicale la nivel de pacient pentru cazurile spitalizate în regim de spitalizare continuă şi de zi, precum şi a Metodologiei de evaluare a cazurilor neconfirmate din punct de vedere al datelor clinice şi medicale pentru care se solicită reconfirmarea

 

Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei generale relaţii contractuale nr. DRC 403 din 7 decembrie 2015 şi Serviciului medical al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. MSSM 4.271 din 7 decembrie 2015,

în temeiul dispoziţiilor:

- art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare;

- art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 96 alin. (1) lit. a), b) şi g) din anexa nr. 2 Sa Hotărârea Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale În cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 388/186/2015 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale În cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinului ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.782/576/2006 privind înregistrarea şi raportarea statistică a pacienţilor care primesc servicii medicale în regim de spitalizare continuă şi spitalizare de zi, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 208/2015 privind aprobarea regulilor de confirmare din punct de vedere al datelor clinice şi medicale la nivel de pacient pentru cazurile spitalizate în regim de spitalizare continuă şi de zi, precum şi a Metodologiei de evaluare a cazurilor neconfirmate din punct de vedere ai datelor clinice şi medicale pentru care se solicită reconfirmarea, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 28 aprilie 2015, cu completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu următorul cuprins:

(12) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru raportarea cazurilor externate în luna decembrie 2015, spitalele vor raporta în format electronic setul minim de date la nivel de pacient în spitalizarea continuă (SMDPC), aferent pacienţilor externaţi, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.782/576/2006, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 5 ianuarie 2016.”

2. La articolul 2, după alineatul (21) se introduce un nou alineat, alineatul (22), cu următorul cuprins:

„(22) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru raportarea cazurilor rezolvate/serviciilor furnizate în luna decembrie 2015, spitalele vor raporta în format electronic setul minim de date la nivel de pacient în spitalizarea de zi (SMDPZ), conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.782/576/2006, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 5 ianuarie 2016.”

3. La articolul 2, după alineatul (42) se introduce un nou alineat, alineatul (43), cu următorul cuprins:

,,(43) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), până la data de 8 ianuarie 2016, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va primi de la SNSPMPDSB, în format electronic, datele/informaţiile de confirmare clinică şi medicală a activităţii aferente lunii decembrie 2015, în formatul solicitat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.”

Art. II. - Direcţiile de specialitate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate, spitalele, precum şi Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

Vasile Ciurchea

 

Bucureşti, 7 decembrie 2015.

Nr. 1.457.

 

ACTE ALE AUTORITATII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

NORMĂ

privind rezervele tehnice constituite pentru activitatea de asigurare, modul de calcul al acestora în scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale şi registrul special de evidenţa a activelor care le acoperă

 

În urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din cadrul şedinţei din data de 23 decembrie 2015, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 173 alin. (1) lit. i), j) şi t) şi ale art. 179 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.

 

ARTICOLUL 1

Obiectul şi domeniul de aplicare

 

(1) Prezenta normă reglementează tipurile de rezerve tehnice constituite pentru activitatea de asigurări generale, respectiv de asigurări de viaţă, precum şi modul de calcul al acestora în scopul înregistrării în evidenţele contabile şi întocmirii situaţiilor financiare anuale.

(2) Prezenta normă se aplică:

a) societăţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, denumite în continuare societăţi;

b) sucursalelor stabilite pe teritoriul României de către societăţi din state terţe, în condiţiile prevăzute în partea I titlul I cap. X din Legea nr. 237/2015;

c) sucursalelor stabilite pe teritoriul României de către societăţi autorizate în alte state membre, conform prevederilor art. 111 şi 112 din Legea nr. 237/2015.

(3) În cuprinsul prezentei norme, referirile la societăţi se citesc ca referiri la toate entităţile prevăzute la alin. (2), cu excepţia cazului în care se prevede altfel,

 

ARTICOLUL 2

Prevederi generale

 

(1) Valoarea rezervelor tehnice constituite, menţinute şi înregistrate în evidenţele contabile de către societăţi nu poate fi mai mică decât valoarea obţinută prin calculul acestor rezerve potrivit prevederilor prezentei norme.

(2) Rezervele tehnice vor fi evidenţiate în contabilitate distinct, pe fiecare categorie de asigurări practicată, respectiv asigurări generale şi de viaţă, şi potrivit tipurilor de rezerve prevăzute de prezenta normă; evidenţele tehnico-operative ale societăţii permit totodată identificarea tipurilor de rezerve tehnice aferente fiecărei clase de asigurări din cadrul celor două categorii de asigurări menţionate, pentru care societatea este autorizată să le subscrie.

(3) În cazurile în care contractul de asigurare prevede încasarea primelor şi plata despăgubirilor în valută, rezervele tehnice aferente sunt constituite şi menţinute în valută; calculul rezervei de prime se efectuează în valuta în care s-a încheiat contractul de asigurare, iar calculul rezervei de daună se efectuează în valuta în care urmează să se plătească despăgubirea.

(4) În scopul aplicării prevederilor prezentei norme, primele brute subscrise aferente unui contract de asigurare se stabilesc astfel:

a) pentru contractele cu durata mai mică sau egală cu un an, prima brută subscrisă reprezintă valoarea primelor brute încasate şi de încasat aferente contractului;

b) pentru contractele cu durata mai mare de un an, prima brută subscrisă se va stabili astfel:

(i) pentru contractul la care se încasează primă unică, prima brută subscrisă reprezintă valoarea primei brute unice aferentă contractului;

(ii) pentru contractul la care prima de asigurare datorată de contractant se încasează în rate, prima brută subscrisă reprezintă valoarea primelor brute încasate şi de încasat aferente unui an calendaristic din cadrul contractului;

(iii) în cazul asigurărilor de viaţă şi anuităţilor legate de fonduri de investiţii, prima brută subscrisă reprezintă prima brută scadentă.

(5) Sumele transferate rezervelor tehnice reprezintă obligaţii ale societăţilor şi se deduc din veniturile acestora pentru determinarea profitului.

 

ARTICOLUL 3

Tipuri de rezerve

 

(1) Societăţile constituie, menţin şi înregistrează în contabilitate următoarele tipuri de rezerve tehnice aferente obligaţiilor asumate prin contractele de asigurări generale, respectiv de asigurări de viaţă încheiate:

a) rezerva de prime:

b) rezerva de daune avizate:

c) rezerva de daune neavizate:

d) rezerva pentru riscuri neexpirate;

e) rezerva pentru participare la beneficii şi risturnuri.

(2) Suplimentar rezervelor tehnice prevăzute la alin. (1), societăţile constituie următoarele rezerve tehnice:

a) pentru activitatea de asigurări generale - rezerva de catastrofă;

b) pentru activitatea de asigurări de viaţă - rezervele prevăzute în art. 10-12.

 

ARTICOLUL 4

Rezerva de prime

 

(1) Rezerva tehnică prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a) se calculează lunar prin însumarea cotelor-părţi din primele brute subscrise, aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încât diferenţa dintre volumul primelor brute subscrise şi această rezervă să reflecte primele brute alocate părţii din riscurile expirate la data calculării.

(2) Rezerva de prime se calculează separat pentru fiecare contract de asigurare, iar rezerva totală de prime constituită va fi obţinută prin însumarea valorilor calculate pentru fiecare contract.

(3) Determinarea rezervei de prime aferente unui contract de asigurare se face prin metode actuariale.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), pentru contractele de asigurări generale în cazul cărora riscul asigurat este distribuit uniform şi liniar pe durata derulării lor, rezerva de prime aferentă contractului se determină astfel:

Rp = (X: Y) x Pbs,

în care:

X - numărul de zile corespunzător perioadei neexpirate, aferentă primei brute subscrise;

Y- numărul de zile corespunzător perioadei aferente primei brute subscrise;

Pbs - valoarea primei brute subscrise.

(5) Valoarea totală a rezervei de prime Rpt aferentă tuturor contractelor de asigurări, se determină astfel:

în care:

n - numărul de contracte în vigoare;

Rpi - rezerva de prime aferentă contractului i.

 

ARTICOLUL 5

Rezerva de daune avizate

 

(D Rezerva tehnică prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. b) se constituie şi se actualizează lunar, în baza estimărilor pentru avizările de daune primite de societate, astfel încât fondul creat Să fie suficient pentru acoperirea plăţii acestor daune.

(2) Rezerva de daune avizate se constituie pentru daunele avizate şi în curs de lichidare pentru fiecare contract de asigurare la care s-a notificat producerea evenimentului asigurat, pornindu-se de la cheltuielile previzibile care vor fi efectuate în viitor pentru lichidarea acestor daune.

(3) Dacă despăgubirea/indemnizaţia de asigurare se va plăti sub forma de anuităţi, rezerva de daune avizate va fi calculată prin metode actuariale.

(4) Valoarea totală a rezervei de daune avizate care trebuie constituită se determină prin însumarea valorilor rezervei calculate pentru fiecare contract de asigurare.

(5) în calculul rezervei de daune avizate se includ valoarea estimată a despăgubirii cuvenite pentru dauna avizată, precum şi cheltuielile cu constatarea şi evaluarea pagubei, respectiv costurile de lichidare a daunei, aferente serviciilor prestate de terţe persoane, cum ar fi: cheltuielile cu expertizele tehnice, cheltuielile de judecată şi altele de acest tip.

(6) în cazul pretenţiilor de despăgubiri care fac obiectul unei acţiuni în instanţă, rezerva de daune avizate se constituie şi se menţine la nivelul pretenţiilor solicitate în instanţă, în limita sumei asigurate, la care se adaugă şi valoarea estimată a cheltuielilor totale de judecată.

(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (6), în cazul pretenţiilor de despăgubiri pentru daune morale ca urmare a vătămărilor corporale sau decesului, rezerva de daune avizate se constituie pe baza jurisprudenţei şi a practicii societăţii, conform procedurilor interne de calcul al acestui tip de rezervă pentru asemenea situaţii.

(8) Procedurile interne de calcul al rezervei de daune avizate pentru cazurile de daune morale ca urmare a vătămării corporale sau decesului, prevăzute la alin. (7), sunt aprobate de conducerea societăţii şi notificate A.S.F. cu 30 de zile calendaristice înainte de aplicarea lor.

(9) Societăţile întocmesc şi menţin evidenţe distincte a daunelor avizate, care să permită A.S.F. să controleze în orice moment cuantumul şi modalitatea de constituire a rezervei de daune.

 

ARTICOLUL 6

Rezerva de daune neavizate

 

Rezerva tehnică prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. c) se creează şi se ajustează cel puţin la încheierea exerciţiului financiar, dacă reglementările interne ale societăţii nu prevăd altfel. Calculul rezervei de daune neavizate se face în baza estimărilor societăţii ale cuantumului daunelor pentru evenimente întâmplate, dar încă neavizate sau insuficient avizate. În calcul se vor folosi metode actuariale şi date statistice pentru o perioadă reprezentativă astfel încât rezerva de daune neavizate să fie suficientă pentru acoperirea daunelor întâmplate ce vor fi notificate în exerciţiile financiare următoare. În determinarea rezervei de daune neavizate nu vor fi luate în considerare recuperările prin drepturi de subrogare şi nici factori de actualizare a fluxurilor de numerar viitoare.

 

ARTICOLUL 7

Rezerva pentru riscuri neexpirate

 

(1) Rezerva pentru riscuri neexpirate se calculează pe baza estimării daunelor ce vor apărea după închiderea exerciţiului financiar, în cazul în care se constată că cheltuielile aferente daunelor estimate în viitor depăşesc rezervele de prime constituite minus cheltuielile de achiziţie amânate şi, drept urmare, în perioadele viitoare valoarea rezervei de prime calculată în conformitate cu art. 4 minus cheltuielile de achiziţie amânate nu va fi suficientă pentru acoperirea daunelor ce vor apărea în exerciţiile financiare următoare. Prin cheltuieli aferente daunelor se înţelege valoarea estimată a despăgubirii cuvenite, precum şi cheltuielile cu constatarea şi evaluarea pagubei, respectiv costurile de lichidare a daunei, aferente serviciilor prestate de terţe persoane, cum ar fi: cheltuielile cu expertizele tehnice, cheltuielile de judecată şi altele de acest tip.

(2) Pentru contractele de asigurări generale, valoarea rezervei pentru riscuri neexpirate Rn se determină astfel:

Rn = Dest - Rpt,

în care:

Dest - valoarea daunelor estimate care vor apărea în perioadele viitoare;

Rpt - valoarea totală a rezervei de prime minus cheltuielile de achiziţie amânate.

(3) Rezerva pentru riscuri neexpirate se determină la nivel de clasă de asigurare.

 

ARTICOLUL 8

Rezerva pentru participare la beneficii şi risturnuri

 

(1) Rezerva tehnică prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. e) se constituie pentru contractele de asigurări la care se prevăd reduceri de primă, în cazul reînnoirii acestora, şi/sau restituiri de primă, în cazul participării contractanţilor la profitul societăţilor.

(2) Rezerva pentru participare la beneficii şi risturnuri se constituie, de asemenea, şi pentru contractele de asigurări de viaţă la care se prevede dreptul beneficiarului contractului de a participa la beneficiile obţinute din fructificarea rezervei matematice, conform obligaţiilor asumate.

 

ARTICOLUL 9

Rezerva de catastrofă

 

(1) Rezerva tehnică prevăzută la art. 3 alin. (2) lit. a) se creează de către societăţile care au în derulare contracte de asigurare care acoperă riscurile de catastrofe naturale prin aplicarea lunară a unui procent de minimum 5% asupra volumului de prime brute subscrise, aferente acestor contracte, până când fondul de rezervă atinge cel puţin nivelul reţinerii proprii, sau 10% din acumularea răspunderilor asumate prin contractele de asigurare care acoperă riscurile de catastrofe naturale.

(2) Pentru urmărirea modului de calcul al acestei rezerve, societăţile ţin o evidenţă separată a contractelor care acoperă riscuri de catastrofe naturale.

 

ARTICOLUL 10

Rezerve tehnice specifice asigurărilor de viaţă

 

Pentru activitatea de asigurări de viaţă, societăţile constituie şi următoarele rezerve tehnice specifice, suplimentar celor prevăzute la art. 3 alin. (1):

a) rezerva matematică, care se determină la valoarea netă sau prin metoda Zillmer; orice rezervă matematică negativă va fi raportată şi evidenţiată ca fiind egală cu zero;

b) o rezervă tehnică suplimentară se calculează În cazul în care randamentul prezent sau previzibil al activelor societăţii corespunzătoare activităţii de asigurări de viaţă este insuficient pentru îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de contractanţi în ceea ce priveşte rata dobânzii;

c) rezerve suplimentare pentru riscuri generale care nu sunt individualizate;

d) rezerva pentru prime nealocate, constituită pentru asigurările de viaţă şi anuităţile legate de fonduri de investiţii, care se constituie la nivelul primelor brute subscrise, dar nealocate contului contractantului,

 

ARTICOLUL 11

Principii pentru determinarea valorii rezervelor tehnice constituite pentru asigurările de viaţă

 

Valoarea rezervelor tehnice constituite pentru activitatea de asigurări de viaţă, conform prevederilor art. 3 alin. (1), art. 10 şi 12, se determină în conformitate cu următoarele principii:

a) valoarea rezervelor tehnice pentru asigurarea de viaţă se calculează printr-o evaluare actuarială prospectivă suficient de prudentă, luând în considerare toate obligaţiile viitoare determinate de condiţiile de asigurare pentru fiecare contract de asigurare existent, incluzând:

(i) toate beneficiile garantate, inclusiv valorile de răscumpărare garantate;

(ii) bonusurile la care asiguraţii, contractanţii sau beneficiarii sunt deja îndreptăţiţi fie colectiv, fie individual, indiferent de tipul bonusurilor în cauză dobândite, declarate sau alocate;

(iii) toate opţiunile disponibile pentru asiguraţi, contractanţi sau beneficiari pe baza termenilor contractului;

(iv) cheltuieli, inclusiv comisioane, şi din care se deduce valoarea primelor viitoare datorate;

b) se permite utilizarea unei metode retrospective, dacă se poate demonstra că rezervele tehnice astfel rezultate nu sunt mai mici decât cele care ar fi rezultat pe baza unui calcul prospectiv suficient de prudent sau dacă nu se poate utiliza o metodă prospectivă pentru tipul de contract în cauză;

c) o evaluare prudentă nu este o evaluare „conform celei mai bune estimări”, dar include o marjă adecvată pentru variaţia adversă a factorilor cu influenţă relevantă;

d) metoda de evaluare pentru rezervele tehnice trebuie să fie nu doar prudentă în sine, ci şi să aibă în vedere metoda de evaluare pentru activele care acoperă rezervele tehnice în cauză;

e) rezervele tehnice se calculează separat pentru fiecare contract; se permite totuşi utilizarea de generalizări sau aproximări adecvate, dacă acestea produc aproximativ acelaşi rezultat ca şi calculele individuale; principiul calculării separate nu împiedică în niciun fel constituirea rezervelor suplimentare prevăzute la art. 10 lit. c);

f) când valoarea de răscumpărare a unui contract de asigurare este garantată, valoarea rezervelor matematice pentru acel contract de asigurare va fi menţinută permanent cel puţin la nivelul valorii garantate;

g) rata dobânzii utilizată se alege cu prudenţă, în funcţie de moneda în care societăţile îşi asumă obligaţiile de plată în cadrul contractului de asigurare,şi nu poate depăşi randamentul previzionat al activelor corespunzătoare deţinute de societate în acel moment, avându-se în vedere şi o deducere adecvată; când activele societăţii sunt evaluate la valoarea lor justă, societatea se poate raporta la randamentul anticipatei activelor deţinute în acei moment, precum şi al viitoarelor active;

h) elementele statistice de evaluare şi de alocare a cheltuielilor vor fi selectate cu prudenţă, avându-se în vedere obligaţiile asumate, tipul de contract şi costurile administrative şi comisioanele care se estimează că vor fi plătite;

i) în cazul contractelor de asigurare cu participare la rezultatul investiţional, metoda de calcul al rezervelor tehnice poate lua În considerare, fie implicit, fie explicit, toate tipurile de bonusuri viitoare, în concordanţă atât cu proiecţiile viitoare, cât şi cu metoda actuală de distribuire a bonusurilor;

j) evaluarea cheltuielilor viitoare se poate face implicit, de exemplu utilizând valoarea viitoare a primelor nete de taxe de gestionare; totuşi, evaluarea generală, implicită sau explicită, trebuie să fie mai mare sau egală cu o estimare prudenţială a viitoarelor cheltuieli relevante;

k) metoda de calcul al rezervelor tehnice nu va suferi modificări de la un an la altul ca urmare a unor modificări arbitrare aduse metodei sau bazelor de calcul şi va fi de natură să permită recunoaşterea repartizării beneficiilor în mod adecvat; de asemenea se va folosi aceeaşi metodă pe parcursul unui exerciţiu financiar.

 

ARTICOLUL 12

Asigurări de viaţă şi anuităţi care sunt legate de fonduri de investiţii

 

(1) Când beneficiile oferite de un contract de asigurare sunt direct legate de valoarea unităţilor într-un organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau de valoarea activelor conţinute într-un fond intern deţinut de societate, de regulă divizat în unităţi, rezervele tehnice referitoare la beneficiile în cauză trebuie reprezentate cât mai exact posibil de aceste unităţi sau, în cazul în care nu sunt înfiinţate unităţi, de activele în cauză.

(2) Când beneficiile oferite de un contract de asigurare sunt direct legate de un indice al acţiunilor sau de altă valoare de referinţă, altele decât cele menţionate la alin. (1), rezervele tehnice referitoare la beneficiile în cauză trebuie reprezentate cât mai exact posibil de unităţile care trebuie să reprezinte valoarea de referinţă sau, în cazul în care nu sunt înfiinţate unităţi, de activele care prezintă garanţia şi tranzacţionabilitatea adecvate şi care corespund cât mai exact posibil celor pe care se bazează valoarea de referinţă specifică.

(3) Când beneficiile menţionate la alin. (1) şi (2) includ o garantare a randamentului investiţiilor sau alte beneficii garantate, rezervele tehnice suplimentare corespunzătoare se află sub incidenţa prevederilor art. 2-8 şi ale art. 10 şi 11.

 

ARTICOLUL 13

Registrul special de evidenţă a activelor care acoperă rezervele tehnice brute

 

(1) Societăţile întocmesc, păstrează la sediile lor centrale şi actualizează permanent un registru special de evidenţă a activelor care acoperă rezervele tehnice brute, denumit în continuare Registru, cu respectarea prevederilor prezentului articol.

(2) Societăţile care desfăşoară atât activitate de asigurări generale, cât şi de asigurări de viaţă întocmesc, păstrează şi actualizează permanent câte un registru pentru fiecare dintre cele două categorii de asigurări practicate.

(3) Registrele se întocmesc în formatele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta normă, se organizează pe secţiuni, în funcţie de tipul activelor care acoperă rezervele tehnice brute, şi se păstrează pe suport electronic.

(4) în Registrul special de evidenţă a activelor care acoperă rezervele tehnice brute constituite pentru asigurările de viaţă, conform anexei nr. 2, se evidenţiază distinct activele deţinute în ţară şi cele din străinătate, atât pentru asigurările de viaţă fără componentă de acumulare (tradiţionale), cât şi pentru cele de viaţă şi anuităţi legate de fonduri de investiţii (unit-linked).

(5) Valoarea totală a activelor înscrise în Registru, evaluate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, trebuie să fie, în orice moment, cel puţin egală cu valoarea rezervelor tehnice brute determinată în conformitate cu prevederile prezentei norme.

(6) Informaţiile aferente activelor care acoperă rezervele tehnice din Registru sunt completate cu soldurile de deschidere ale exerciţiului financiar 2016 sau, în cazul societăţilor autorizate de către A.S F după această dată, cu soldurile existente la data autorizării.

(7) Terenurile şi construcţiile sunt evidenţiate pe fiecare teren sau imobil.

(8) Titlurile de stat, obligaţiunile municipale şi depozitele bancare sunt evidenţiate pe fiecare activ.

(9) Disponibilităţile băneşti existente în conturile curente şi în casierie, în lei şi în valută, sunt evidenţiate la valoarea soldului final al perioadei pentru care se face raportarea, care se justifică cu datele înscrise în balanţa disponibilităţilor în conturi curente pe bănci şi casierie, pe valute, pe baza extraselor de cont şi a registrelor de casă.

(10) Valorile mobiliare tranzacţionate sunt evidenţiate pe fiecare componentă a portofoliului.

(11) Creanţele aferente primelor brute subscrise sunt evidenţiate la valoarea soldului final al perioadei pentru care se face raportarea, care va trebui justificat cu fişa analitică a conturilor 401 „Decontări privind primele de asigurare” şi 405 „Decontări privind operaţiunile de coasigurare” sau prin alte evidenţe operative privind primele brute subscrise şi neîncasate.

(12) Societăţile notifică A.S.F., de îndată, cu privire la crearea de sarcini asupra unui activ înscris în Registru şi au obligaţia de a urmări ca activele existente să acopere rezervele tehnice brute; notificarea este însoţită de documente justificative, precum extras de carte funciară, raport de evaluare, contract de garanţie etc.

(13) în situaţia în care un activ înscris în Registru este grevat de sarcini în favoarea unui creditor sau a unui terţ, cu consecinţa indisponibilizării unei părţi din valoarea acestui activ pentru acoperirea rezervelor tehnice brute, această situaţie se înscrie în Registru, iar suma indisponibilă nu este inclusă în valoarea totală menţionată la alin. (5).

(14) Dacă un activ admis să acopere rezervele tehnice este grevat de sarcini în favoarea unui terţ sau a unui creditor fără a îndeplini condiţiile prevăzute la alin. (13) ori dacă un creditor are un drept de a cere compensarea creanţei sale cu creanţa societăţii, în caz de insolvenţă şi faliment ale acesteia, această situaţie se înscrie în Registru, iar acelor active li se aplică prevederile legale în vigoare.

(15) Componenţa activelor înscrise în Registru conform prevederilor prezentului articol, în momentul deschiderii procedurii falimentului, nu trebuie să se modifice şi nu se poate opera vreo schimbare în Registru, cu excepţia corectării erorilor pur materiale, decât cu avizul A.S.F. şi cu aprobarea judecătorului-sindic.

(16) Sub rezerva prevederilor alin. (15), lichidatorii trebuie să adauge la valoarea activelor respective toate veniturile obţinute din fructificarea lor, precum şi valoarea primelor încasate în activitatea în cauză între momentul deschiderii procedurii falimentului şi cel al plăţii daunelor aferente activităţii de asigurare sau, după caz, cel al transferului de portofoliu.

(17) Dacă produsul realizării unor active este mai mic decât valoarea lor estimată în registre, lichidatorii sunt obligaţi să furnizeze o justificare privind acest lucru A.S.F., precum şi judecătorului-sindic,

(18) Societăţile transmit trimestrial A.S.F, registrele în format electronic, în aplicaţia ASF-EWS, până în ultima zi calendaristică a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se face raportarea; A.S.F. poate solicita, în orice moment, transmiterea Registrului pe suport hârtie, actualizat cu soldurile existente la data solicitării şi semnat de către conducerea societăţii,

 

ARTICOLUL 14

Sancţiuni

 

Nerespectarea dispoziţiilor prezentei norme se sancţionează de către A.S.F conform prevederilor art. 163 din Legea nr. 237/2015.

 

ARTICOLUL 15

Intrarea în vigoare

 

(1) Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 1 ianuarie 2016.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei norme se abrogă:

a) Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.109/2003 pentru punerea în aplicare a Normelor privind metodologia de calcul şi evidenţă a rezervelor tehnice minimale pentru activitatea de asigurări generale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 3 noiembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.106/2005 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul special de evidenţă a activelor care acoperă rezervele tehnice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 22 iunie 2005;

c) art. 1, art. 2, art. 10, art. 11 şi art. 13-15 din Normele privind rezervele tehnice pentru asigurările de viaţă, activele admise să le acopere şi dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 8/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 11 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Mişu Negriţoiu

 

Bucureşti, 23 decembrie 2015.

Nr. 38.

 

ANEXA Nr. 1

 

Registrul special de evidenţă a activelor care acoperă rezervele tehnice brute constituite pentru asigurările generale

 

Nr. crt.

Denumirea activului

Valoarea activului la 31.12.2015

Data înregistrării operaţiunii în evidenţele contabile

Valoarea contabilă netă la data raportării

Valoarea conform normelor A.S.F. 1 la data raportării

Veniturile totale obţinute din fructificarea activelor

Observaţii cu privire la activul grevat de sarcini

Valoarea contabilă netă

Valoarea conform normelor A.S.F.1

Intrări

Ieşiri

- mii lei -

- mii lei -

 

 

- mii lei -

- mii lei -

- mii lei -

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 Coloana se completează numai de către asigurătorii autorizaţi conform părţii a II-a din Legea nr. 237/2015 cu valorile determinate potrivit normei A.S.F. privind funcţionarea asigurătorilor supravegheaţi conform regimului naţional.

 

 

 

Registrul special de evidenţă a activelor care acoperă rezervele tehnice brute constituite pentru asigurările de viaţă

 

Nr. crt.

Denumirea activului

Valoarea activului la 31.12.2015

Data înregistrării operaţiunii în evidenţele contabile

Valoarea contabilă netă la data raportării

Valoarea conform normelor A.S.F.1 la data raportării

Veniturile totale obţinute din fructificarea activelor

Observaţii cu privire la activul grevat de sarcini

Valoarea contabilă

netă

Valoarea conform normelor

A.S.F. 1

Intrări

Ieşiri

în ţară

în străinătate, cu specificarea ţării

Asigurări tradiţionale

Asigurări unit-linked

Asigurări tradiţionale

Asigurări unit-linked

Asigurări tradiţionale

Asigurări

unit-linked

- mii lei -

 

- mii lei -

- mii lei -

 

 

- mii lei -

- mii lei -

- mii lei -

- mii lei -

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 Coloana se completează numai de către asigurătorii autorizaţi conform părţii a II-a din Legea nr. 237/2015 cu valorile determinate potrivit normei A.S.F. privind funcţionarea asigurătorilor supravegheaţi conform regimului naţional.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.