MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 119/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 119         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 16 februarie 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 737 din 16 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

 

Decizia nr. 758 din 16 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-4, art. 7 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi a legii în ansamblul său

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            57. - Hotărâre privind compatibilitatea electromagnetică

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

151. - Ordin al ministrului finanţelor publice pentru completarea Ordinului ministrului delegat pentru buget nr. 671/2014 privind modificarea formularului “Chitanţă pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii”, cod 14,20.09/TS, prevăzut în anexa nr. 1a) la Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.801/1995

 

Rectificări la:

 - Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.893/2014

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr.737

din 16 decembrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea În anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Gabriela Marcela Ciungulescu în Dosarul nr. 15.531/63/2013 al Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.423D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 494/2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 16 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 15.531/63/2013, Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1 j şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ. Excepţia a fost ridicată de Gabriela Marcela Ciungulescu cu ocazia soluţionării unei acţiuni civile având ca obiect acordarea de drepturi băneşti.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 încalcă prevederile constituţionale privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Astfel, arată că, prin Legea nr. 63/2011, salariile de încadrare ale cadrelor didactice au fost micşorate prin scoaterea sporurilor din salariul de bază, cuantumul brut al salariilor rămânând la acelaşi nivel cu cel avut în baza Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877/2011, reîncadrarea salarială a cadrelor didactice începând cu data de 1 ianuarie 2010 trebuia făcută cu salariile prevăzute de Legea nr. 221/2008, coroborată cu Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. De asemenea, în baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 872/2010, trebuia ca salariile cadrelor didactice să revină, începând cu 1 ianuarie 2011, la cuantumul avut în luna iunie 2010, adică la nivelul prevăzut de Legea nr. 221/2008 coroborată cu Legea-cadru nr. 330/2009. Or, prin efectul Legii nr. 63/2011, salariile au scăzut în loc să revină la cuantumul iniţial.

7. Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 sunt constituţionale. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 642/2012, nr. 818/2012 şi nr. 31/2013.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, dispoziţii care au următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (1) şi (2): (1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la 31 decembrie 2011, personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.

(2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a şi 3b, după caz.”;

- Art. 2 alin. (1); “Încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi.”;

- Art. 6: “Orice alte dispoziţii contrare cu privire la stabilirea salariilor şi a celorlalte drepturi de natură salariată, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la ari. 1 alin. (1), se abrogă.”

13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi ale art. 147 alin. (4) referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011, reţinând că acest act normativ stabileşte drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare, aşadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare.

15. În ceea ce priveşte salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În această privinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că statul este cel în măsură să stabilească valoarea sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare [a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23]. De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în acest domeniu [spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57].

16. Totodată, examinând dispoziţiile de lege criticate prin prisma exigenţelor referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptărilor legitime ale cetăţenilor, Curtea a statuat că acestea nu sunt încălcate câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, Curtea a reţinut că drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate.

17. Curtea a mai constatat că, în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.

În acest context specific salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificărilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ.

18. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 481 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 12 noiembrie 2014, şi Decizia nr. 494 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 28 octombrie 2014.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriela Marcela Ciungulescu în Dosarul nr. 15.531/63/2013 al Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 1 alin, (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 758

din 16 decembrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-4, art. 7 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi a legii în ansamblul său

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu­ţionalitate a dispoziţiilor art. 1-4, art. 7 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Chinareta Popescu în Dosarul nr. 11.545/95/2010 al Tribunalului Gorj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 849D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 9 decembrie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 16 decembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 15 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 11.545/95/2010, Tribunalul Gorj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-4, art. 7 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

4. Excepţia a fost ridicată de Chinareta Popescu cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de pensionare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că Legea nr. 119/2010 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 114 din Constituţie, întrucât angajarea răspunderii Guvernului nu era oportună de vreme ce exista o majoritate parlamentară favorabilă Guvernului şi măsurile dispuse prin acest act normativ nu au avut caracter urgent. De asemenea consideră că dreptul Guvernului de a stabili conţinutul şi structura unui proiect de lege nu este absolut, el trebuind să se supună unor condiţii impuse ori desprinse din realitate sau de caracterul vital al legii pentru programul său de guvernare. Or, unele dispoziţii ale Legii nr. 119/2010 au fost declarate ca fiind neconstituţionale, scopul urmărit prin adoptarea acestei legi nu a fost în realitate realizat, de vreme ce unele pensii au fost majorate în urma recalculării, şi aplicarea legii a dat naştere multor situaţii discriminatorii între beneficiarii pensiilor speciale. În susţinerea celor arătate invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009.

6. De asemenea consideră că dispoziţiile art. 1-4, art. 7 şi 12 din Legea nr. 119/2010 sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât instituie o reglementare paralelă a calculului pensiilor speciale cu legile deja existente, fapt ce contravine dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Totodată, aminteşte că dispoziţiile de lege criticate nu abrogă actele normative prin care a fost acordată pensia specială. Mai arată că cele reţinute prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitor la critica de neconstituţionalitate, raportat la art. 1 alin. (5) din Constituţie, nu îi sunt incidente, deoarece pensia de serviciu de care beneficia a fost transformată într-o pensie întemeiată pe contributivitate, potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

7. În continuare arată că aceleaşi dispoziţii ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt contrare art. 15 alin. (2) şi art. 47 alin. (2) din Constituţie, deoarece au un evident caracter retroactiv, aplicându-se unei situaţii juridice născute în trecut referitoare la condiţiile de pensionare şi cuantumul pensiei, potrivit legislaţiei în vigoare la data pensionării. În acelaşi sens arată că dreptul la pensie este un drept complex, care cuprinde şi garantarea cuantumului pensiei şi consideră că cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitor la componentele contributivă şi necontributivă ale pensiilor de serviciu nu sunt corecte. Mai arată că o eventuală reaşezare a sistemului de calcul al pensiei ar trebui să fie în avantajul beneficiarilor dreptului la pensie.

8. De asemenea susţine că dispoziţiile criticate ale Legii nr. 263/2010 creează o triplă discriminare. Astfel, consideră că sunt discriminaţi titularii pensiilor speciale în raport cu titularii pensiilor din sistemul public de pensii, întrucât cei dintâi nu beneficiază de dispoziţiile art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale referitoare la păstrarea în plată a cuantumului pensiei celei mai avantajoase în urma recalculării. Totodată, arată că pentru unii titulari ai pensiilor speciale, aşa cum sunt militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, recalcularea pensiei s-a făcut potrivit unor reglementări mai avantajoase în comparaţie cu cele aplicabile celorlalte categorii de titulari ai dreptului la pensie. În sfârşit, susţine că se creează o diferenţă de tratament nejustificată faţă de magistraţi, care continuă să beneficieze de pensie specială. În acest sens arată că, făcând parte din personalul Curţii de Conturi, este supus unor incompatibilităţi şi interdicţii asemănătoare magistraţilor.

9. Autorul excepţiei susţine şi că dispoziţiile art. 1-4, art. 7 şi 12 din Legea nr. 263/2010 sunt contrare art. 44 alin. (1) şi (3) din Constituţie, întrucât pensia reprezintă un “bun” potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar recalcularea, cu consecinţa reducerii acesteia, echivalează practic cu o expropriere.

10. În sfârşit, arată că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 140 alin. (4) din Constituţie.

11. Tribunalul Gorj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, dar şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin Decizia din 7 februarie 2012, pronunţată în cauzele Ana Maria Frimu contra României şi alte 4 cereri, arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

12. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1-4, art. 7 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, alături de criticile referitoare la textele de lege amintite, autorul acesteia formulează şi critici de neconstituţionalitate extrinsecă, ce privesc ansamblul Legii nr. 119/2010. În aceste condiţii, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1-4, art. 7 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi legea în ansamblul său. Dispoziţiile legii criticate în mod expres de autorul excepţiei au următorul conţinut:

- Art. 1: “Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:

a) pensiile militare de stat;

b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor;

c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;

d) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular,

e) pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari;

f) pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor;

g) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă;

h) pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi.”;

- Art. 2: “(1) Pensiile de serviciu anticipate şi anticipate parţiale dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Pensiile anticipate de serviciu dintre cele prevăzute la art. 1 lit. c) şi f) devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Pensiile de invaliditate şi pensiile de urmaş dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii de invaliditate, respectiv pensii de urmaş, în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Pensiile de serviciu, altele decât cele menţionate la alin. (1)-(3), dintre cele prevăzute la art. 1, devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.”;

- Art. 3: “(1) Pensiile prevăzute la ari. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) în situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinita condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la ari. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”;

- Art. 4: “(1) Recalcularea pensiilor prevăzute la ari. 1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare, după cum urmează:

a) într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la ari. 1 lit. a) şi b);

b) într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3). pentru pensiile prevăzute la ari. 1 lit. c)-h).

(2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabileşte în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi se plăteşte de la data de întâia lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), după caz.”;

- Art. 7: “(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Pensiilor prevăzute la ari. 2 li se aplică în mod corespunzător dispoziţiile din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează aceste categorii de pensii. “;

- Art. 12: “Persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condiţiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege.”

16. Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 alin. (1) şi (3) privind dreptul de proprietate, art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie, art. 114 privind angajarea răspunderii Guvernului şi art. 140 alin. (4) referitor la membrii Curţii de Conturi.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă formulate

de autorul excepţiei, Curtea reţine că aceste critici se referă la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 114 din Constituţie cu prilejul adoptării Legii nr. 119/2010, susţinându-se,în esenţă, că angajarea răspunderii Guvernului nu a fost oportună şi nici nu se impunea ca legea să fie adoptat de urgenţă, iar, în practică, obiectivul propus prin acest act normativ nu a fost realizat. În acest sens, autorul excepţiei invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010.

18. Analizând această critică de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 114 din Constituţie nu stabilesc condiţiile în care Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege, prevăzându-se doar că aceasta poate avea loc “În faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună”.

19. În jurisprudenţa sa, aşa cum este Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a arătat că “Guvernul poate recurge la angajarea răspunderii sale, indiferent de faza în care se află procedura legislativă.” Cu toate acestea, Curtea a precizat că “Rolul unei asemenea proceduri este de a coagula o majoritate parlamentară, dar şi de a surmonta actele obstrucţioniste ale opoziţiei în cursul dezbaterilor legislative.” De asemenea, prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a statuat că la angajarea răspunderii Guvernului “trebuie să se ajungă în extremis atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedură de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgenţă.” Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că “angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată.”

20. Totodată, întărind cele arătate anterior, Curtea, prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, a reţinut că “acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, ar echivala cu transformarea acestei autorităţi în autoritate publică legiuitoare, concurentă cu Parlamentul în ceea ce priveşte atribuţia de legiferare.”

21. În considerarea acestor raţiuni, Curtea Constituţională a stabilit, prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, ale cărei considerente au fost reiterate de următoarele decizii în materie ale Curţii, criteriile a căror respectare este impusă de art. 114 din Constituţie, respectiv: “existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea; - necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; - importanţa domeniului reglementat; - aplicarea imediată a legii în cauză”.

22. Cât priveşte Legea nr. 119/2010, Curtea constată că aceasta a mai fost supusă analizei de constituţionalitate în raport cu art. 114 din Constituţie, dar cu privire la alte aspecte decât cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 424 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2012, Curtea a reţinut că Legea nr. 119/2010 a fost adoptată prin procedura prevăzută de art. 114 din Constituţie, cu îndeplinirea cerinţelor acestui text constituţional.

În acel context, Curtea a arătat că “dispoziţiile constituţionale referitoare la angajarea răspunderii Guvernului nu disting cu privire la natura proiectului de lege, astfel că el poate fi de natura legilor organice sau a legilor ordinare, cu excluderea legii constituţionale de revizuire a Constituţiei, pentru care există o procedură specială, în cadrul căreia Guvernul nu poate avea calitatea de iniţiator”, iar “adăugarea unei alte restricţii nu poate avea decât semnificaţia modificării textului constituţional amintit”. Prin decizia amintită, Curtea nu s-a pronunţat cu privire la îndeplinirea cerinţelor stabilite prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010.

23. Examinând Legea nr. 119/2010 din perspectiva condiţiilor stabilite prin decizia mai sus menţionată, Curtea reţine că, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului din data de 7 iunie 2010, Guvernul şi-a asumat răspunderea asupra a două proiecte de legi conţinând măsuri bugetare cu un puternic impact social: proiectul de Lege privind unele măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Aşa cum s-a arătat în expunerea de motive a acestui din urmă act normativ, instituirea măsurilor ce vizau transformarea pensiilor speciale în pensii întemeiate pe principiul contributivităţii a fost justificată de necesitatea respectării angajamentelor asumate de statul român faţă de organismele financiare internaţionale cu prilejul semnării acordurilor de împrumut, acorduri necesare diminuării dezechilibrelor financiare determinate de criza economică internaţională, care a marcat acel moment. În consecinţă, intervenţia promptă a autorităţilor române în acest sens se impunea de urgenţă, întrucât, în caz contrar, aşa cum se arată în expunerea de motive a legii, s-ar fi pierdut acordurile cu instituţiile financiare internaţionale, ceea ce ar fi creat “dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice, precum şi la creşterea excesivă a deficitului bugetar.” Prin urmare, Guvernul a înţeles să îşi asume implementarea acestor măsuri pe calea angajării răspunderii sale în faţa Parlamentului pentru a evita tergiversarea adoptării acestora, indiferent de compoziţia politică a Parlamentului la acel moment, având în vedere puternica presiune socială exercitată şi impactul acestor măsuri asupra unor ample categorii sociale.

24. Cât priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia adoptarea Legii nr. 119/2010 nu se impunea a fi făcută potrivit art. 114 din Constituţie, întrucât legea nu s-a aplicat imediat, Curtea constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din această lege, “Recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare, după cum urmează: a) într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 Ut. a) şi b); b) într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 Ut c)-h)”. Aceste dispoziţii de lege nu dispun amânarea aplicării legii, ci stabilesc termenul în care recalcularea trebuie efectuată, ceea ce impune celeritate în aplicare.

25. Referitor la critica potrivit căreia Legea nr. 119/2010 nu şi-ar fi atins în practică obiectivele bugetare vizate şi ar fi creat discriminări în procesul de aplicare între foştii titulari ai pensiilor speciale, Curtea, prin Decizia nr. 705 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 9 august 2012, a statuat că previzionarea inexactă a efectelor Legii nr. 119/2010 nu reprezintă un aspect de neconstituţionalitate.

26. În mod asemănător, Curtea reţine că problemele legate de aplicarea diferită a dispoziţiilor de lege criticate nu constituie aspecte de neconstituţionalitate, ci aspecte ce ţin de interpretarea ori aplicarea legii, ce revin competenţei instanţei de judecată.

27. Referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 1-4, art. 7 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 ar fi contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât instituie o reglementare paralelă a calculului pensiilor speciale cu legile deja existente, Curtea, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a reţinut că “legiuitorul a menţinut, într-adevăr, în vigoare reglementările referitoare la stabilirea pensiei de serviciu, însă, prin art. 12 al legii criticate, a stabilit că «persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condiţiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege». Această reglementare are semnificaţia faptului că legile care stabilesc pensii speciale trebuie interpretate coroborat cu această nouă şi ultimă lege. Eo ipso această situaţie nu produce efecte neconstituţionale întrucât actele normative în cauză cuprind şi alte referiri cu privire la condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana în cauza pentru a dobândi calitatea de pensionar potrivit statutului special pe care îl are; practic, condiţiile de pensionare specifice pensiilor speciale rămân în vigoare, fiind mai favorabile decât cele prevăzute de Legea nr. 19/2000, iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiţi.”

28. Deşi în prezenta cauză autorul excepţiei susţine că aceste considerente nu îi sunt aplicabile, întrucât pensia de serviciu de care se bucura a fost transformată într-o pensie întemeiată pe contributivitate, Curtea apreciază că acestea nu reprezintă un element de natură să justifice reconsiderarea celor statuate prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, deoarece în decizia amintită s-a referit la acest aspect, explicând motivele pentru care, deşi pensiile de serviciu au fost recalculate pe temeiul contributivităţii, anumite reglementări anterioare referitoare la condiţiile de acordare a acestor pensii au rămas în vigoare.

29. În continuare, analizând critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 44 şi 47, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, a statuat că textele de lege criticate, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita. Având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă şi raţională, Curtea a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o raţiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a constatat că o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea a observat că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, şi nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cărora li se adresează, pentru a nu determina ca una ori alta să suporte mai mult sau mai puţin măsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie. Curtea a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de “bun”, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii. Curtea a arătat, în privinţa pretinsei încălcări a art. 47 din Constituţie, că drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, şi anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, şi anume optica legiuitorului şi resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această direcţie.

30. Curtea constată că în cauză nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea celor reţinute prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, din motivarea excepţiei rezultând doar că autorul excepţiei este nemulţumit de considerentele acestei decizii.

31. Cât priveşte susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat ar crea o triplă discriminare între titularii dreptului la pensie, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.268 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, a statuat că dreptul ca, în urma recalculării, să fie păstrat în plată cuantumul pensiei cel mai avantajos “a fost prevăzut de Legea nr. 19/2000 numai pentru pensiile din sistemul public de pensii, respectiv cele întemeiate pe sistemul contributiv, întrucât numai în acest caz cuantumul pensiei poate fi considerat ca fiind un drept câştigat”. Prin urmare, a constatat că “nu se poate vorbi despre o identitate de situaţii între prevederile Legii nr. 19/2000 şi dispoziţiile de lege criticate ale Legii nr. 119/2010, astfel că tratamentul juridic diferit nu poate dobândi semnificaţia unei încălcări a principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor ori a principiului neretroactivităţii legii civile”.

32. Prin Decizia nr. 1.359 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, Curtea a reţinut că Legea nr. 119/2010 nu face nicio deosebire între diferitele categorii de pensii de serviciu, componenta necontributivă fiind deopotrivă eliminată pentru toate acestea. Ceea ce diferă sunt condiţiile de recalculare a pensiilor în sistemul public de pensii, respectiv stagiile de cotizare în funcţie de care se calculează punctajul mediu anual şi cuantumul veniturilor care se iau în calcul la stabilirea pensiilor, dar care nu pot fi dovedite. Cu toate acestea, Curtea a arătat că în sistemul public de pensii există mai multe categorii socioprofesionale care se bucură de un regim juridic mai favorabil în ceea ce priveşte calculul pensiilor, fără ca aceasta să aibă semnificaţia unei discriminări.

33. În sfârşit, referindu-se la dreptul personalului Curţii de Conturi de a beneficia în continuare de pensie de serviciu, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, a statuat că eliminarea pensiilor de serviciu prevăzute de art. 1 lit. h) din Legea nr. 119/2010 are în vedere pensiile de serviciu ale consilierilor de conturi, cele ale auditorilor publici externi şi ale oricăror persoane care sunt salariaţi/membri în cadrul Curţii de Conturi. În acest sens a arătat că o atare operaţiune vizează întreg personalul Curţii de Conturi cuprins în cap. V din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, intitulat “Numirea şi statutul personalului Curţii de Conturi” (art. 46-57 din lege). De asemenea a precizat că din personalul Curţii de Conturi fac parte, potrivit reglementărilor legale menţionate, atât consilierii de conturi, auditorii publici externi, personalul de specialitate, cât şi ceilalţi angajaţi ai acestei instituţii, indiferent de statutul lor socioprofesional. Astfel, Curtea Constituţională, în conformitate cu principiul accesorium sequitur principale, a arătat că trebuie aplicat acelaşi tratament juridic personalului asimilat magistraţilor în privinţa dreptului legal la pensie de serviciu cu personalul la care au fost asimilaţi, întrucât altfel s-ar ajunge la situaţii inadmisibile, contrare art. 16 din Constituţie. În consecinţă, Curtea, prin decizia menţionată, a constatat constituţionalitatea eliminării tuturor pensiilor de serviciu în raport cu criticile formulate.

34. Analizând într-un alt context dispoziţiile Legii nr. 119/2010, instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a constatat însă că eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor este neconstituţională, întrucât încalcă principiul independenţei justiţiei, prevăzut de art. 124 din Constituţie. Astfel, Curtea a stabilit că “statutul constituţional al magistraţilor - statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii - impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală”.

35. Astfel, după adoptarea Deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010, din punct de vedere constituţional s-a deschis posibilitatea de a aprecia dacă există o similitudine între statutul constituţional şi legal al magistraţilor şi cel al altor categorii socioprofesionale, fapt ce le-ar îndritui pe acestea din urmă sau pe unele dintre acestea la încasarea unei pensii de serviciu similar magistraţilor.

36. Prin Decizia nr. 1.283 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, Curtea a analizat dacă personalul Curţii de Conturi urmează să beneficieze de acelaşi tratament juridic, respectiv dacă statutul acestuia reclamă un tratament juridic identic cu cel al magistraţilor în privinţa pensiei de serviciu. Reţinând însă că autorul excepţiei a exercitat funcţia de auditor public extern în cadrul Curţii de Conturi, a statuat că, în privinţa auditorilor publici externi considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, cu corectivul adus prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, îşi menţin pe deplin valabilitatea.

37. Ulterior, prin Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. h) din Legea nr. 119/2010, reţinând că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică şi consilierilor de conturi. În fundamentarea acestei decizii, Curtea a pornit de la premisa că şi consilierii de conturi au incompatibilităţile prevăzute pentru judecători la art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia “Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.”Totodată, Curtea, observând că atât consilierii de conturi, cât şi judecătorii sunt independenţi în exercitarea funcţiei, respectiva mandatului lor, şi inamovibili pe durata exercitării acestora, a concluzionat că statutul consilierilor de conturi este similar cu cel al judecătorilor, fapt care justifică acordarea consilierilor de conturi a unei pensii de serviciu similar judecătorilor. Aşadar, Curtea a constatat că asimilarea consilierilor de conturi, sub aspectul incompatibilităţilor, cu magistraţii este realizată printr-o normă de rang constituţional, aspect decisiv în analiza Curţii.

38. Cu acelaşi prilej însă Curtea a subliniat faptul că “consilierii de conturi au atât o altă reglementare constituţională şi legală, cât şi un statut juridic diferit în raport cu celelalte categorii de personal existente la nivelul Curţii de Conturi”. În concluzie, soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate nu s-a extins şi cu privire la aceste din urmă categorii de personal, Curtea nereţinând existenţa unei similitudini între statutul consilierilor de conturi şi celelalte categorii de personal ale Curţii de Conturi. Prin urmare, cu privire la acestea din urmă, îşi păstrează valabilitatea cele constatate de Curtea Constituţională în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate.

39. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

40. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi ai art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Chinareta Popescu în Dosarul nr. 11.545/95/2010 al Tribunalului Gorj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 1-4, art. 7 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi legea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Gorj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind compatibilitatea electromagnetică

 

Având în vedere art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, precum şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 22 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - (1) Prezenta hotărâre are ca obiect stabilirea cerinţelor de compatibilitate electromagnetică a echipamentelor definite la art. 2, precum şi a condiţiilor de introducere pe piaţă şi de punere în funcţiune a acestora.

(2) Echipamentele prevăzute la art. 2 trebuie să îndeplinească cerinţele esenţiale prevăzute în anexa nr. 1.

(3) Prezenta hotărâre nu se aplică:

a) echipamentelor reglementate de Directiva 1999/5/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 1999 privind echipamentele hertziene şi echipamentele terminale de telecomunicaţii şi recunoaşterea reciprocă a conformităţii acestora;

b) produselor, pieselor şi echipamentelor aeronautice menţionate de Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune din domeniul aviaţiei civile şi instituirea unei Agenţii Europene de Siguranţă a Aviaţiei şi de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1.592/2002 şi a Directivei 2004/36/CE, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1.108/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009;

c) echipamentelor radio utilizate de radioamatori, în sensul utilizat de normele adoptate în temeiul Constituţiei şi Convenţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, semnate la Geneva şi ratificate prin Legea nr. 76/1993 pentru ratificarea Constituţiei şi a Convenţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, semnate la Geneva la 22 decembrie 1992, cu modificările ulterioare, dacă nu sunt disponibile pentru comercializare. Ansamblurile de componente care urmează să fie asamblate de radioamatori şi echipamentele comerciale modificate de radioamatori pentru uzul propriu al acestora nu sunt considerate echipamente disponibile pentru comercializare;

d) echipamentelor care, prin însăşi natura şi caracteristicile lor fizice, nu pot să genereze sau să contribuie la generarea de emisii electromagnetice care depăşesc un nivel ce permite echipamentelor radio şi altor echipamente să funcţioneze conform destinaţiei şi funcţionează fără degradare inadmisibilă, în prezenţa perturbaţiilor electromagnetice rezultate în mod normal în timpul utilizării lor conform destinaţiei;

e) echipamentelor prevăzute la alin. (1) pentru care cerinţele esenţiale prevăzute în anexa nr. 1 sunt stabilite într-o manieră specifică, în totalitate sau parţial, de alte reglementări la nivel european, norme ce se vor aplica de la data intrării în vigoare a actelor normative ce asigură transpunerea acestor reglementări ale Uniunii Europene.

(4) Prezenta hotărâre nu aduce atingere aplicării legislaţiei naţionale sau a Uniunii Europene care reglementează securitatea echipamentelor.

Art. 2. - (1) în sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) echipament - orice aparat sau instalaţie fixă;

b) aparat - orice dispozitiv finit sau oricare compus de astfel de dispozitive pus la dispoziţie pe piaţă ca unitate funcţională independentă, destinat utilizatorului final şi susceptibil să producă perturbaţii electromagnetice ori a cărui funcţionare poate să fie afectată de astfel de perturbaţii;

c) instalaţie fixă - o combinaţie specifică a mai multor tipuri de aparate şi, după caz, a altor dispozitive care sunt asamblate, instalate şi destinate a fi utilizate în mod permanent într-un amplasament prestabilit;

d) compatibilitate electromagnetică - capacitatea echipamentelor de a funcţiona satisfăcător în mediul lor electromagnetic fără a produce ele însele perturbaţii electromagnetice inadmisibile pentru alte echipamente din mediul respectiv;

e) perturbaţie electromagnetică - orice fenomen electromagnetic care poate degrada funcţionarea echipamentelor, cum ar fi, dar fără a se limita la, zgomot electromagnetic, semnal nedorit sau o modificare a însuşi mediului de propagare;

f) imunitate - capacitatea echipamentelor de a funcţiona conform destinaţiei, fără degradare în prezenţa perturbaţiilor electromagnetice;

g) obiective de siguranţă - obiective de protecţie a vieţii oamenilor sau a proprietăţii;

h) mediu electromagnetic - toate fenomenele electromagnetice observabile într-un anumit amplasament;

i) standard armonizat - un standard adoptat, pe baza unei cereri din partea Comisiei Europene, de către unul dintre organismele europene de standardizare enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a directivelor 89/686/CEE şi 93/15/CEE ale Consiliului şi a directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE şi 2009/105/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului şi a Deciziei nr. 1.673/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului;

j) introducere pe piaţă - punerea la dispoziţie pentru prima dată a unui aparat pe piaţa comună europeană;

k) punere la dispoziţie pe piaţă - furnizarea unui aparat pentru distribuţie, consum sau uz pe piaţa comună europeană în cursul unei activităţi comerciale, contra cost sau gratuit;

l) punere în funcţiune - prima utilizare, în scopul propus, în Uniunea Europeană, a echipamentului care intră în aria de aplicare a prezentei hotărâri;

m) trasabilitate - identificarea persoanelor responsabile de producerea, importul, achiziţia intracomunitară, introducerea pe piaţă şi punerea la dispoziţie pe piaţă a unui aparat.

(2) Se consideră aparate în sensul alin. (1) lit. b):

a) componente sau subansambluri destinate încorporării într-un aparat de către utilizatorul final, care sunt susceptibile să genereze perturbaţii electromagnetice sau a căror funcţionare este susceptibilă să fie afectată de astfel de perturbaţii;

b) instalaţii mobile definite ca o combinaţie de aparate şi, după caz, de alte dispozitive, destinate deplasării şi funcţionării în diferite amplasamente.

(3) în cuprinsul prezentei hotărâri sunt, de asemenea, aplicabile definiţiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93.

Art. 3. - (1) Se admite punerea la dispoziţie pe piaţă şi/sau punerea în funcţiune doar a echipamentelor care sunt conforme cu cerinţele prezentei hotărâri, atunci când sunt corect instalate, întreţinute şi utilizate conform destinaţiei acestora.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), expunerea şi/sau demonstraţiile, temporare, cu echipamente neconforme cu prevederile prezentei hotărâri sunt permise la târguri, expoziţii şi alte asemenea evenimente, cu condiţia existenţei unei indicaţii vizibile care să menţioneze că astfel de echipamente nu pot fi introduse pe piaţă şi/sau puse în funcţiune înainte de aducerea acestora în conformitate. Demonstraţiile pot avea loc numai cu condiţia adoptării măsurilor corespunzătoare pentru evitarea perturbaţii lor electromagnetice.

Art. 4. - Nu pot fi interzise, din considerente privind compatibilitatea electromagnetică, introducerea pe piaţă, punerea la dispoziţie pe piaţă şi/sau punerea în funcţiune a echipamentelor care îndeplinesc cerinţele prezentei hotărâri.

Art. 5. - (1) Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, denumită în continuare ANCOM, poate aplica, prin decizie, măsuri speciale referitoare la punerea în funcţiune sau utilizarea echipamentelor, respectiv:

a) măsuri destinate soluţionării unei probleme de compatibilitate electromagnetică existente sau previzibile într-un amplasament;

b) măsuri luate din motive de siguranţă, destinate protecţiei reţelelor publice de comunicaţii electronice, a staţiilor de emisie sau de recepţie, atunci când sunt utilizate în scopuri de siguranţă în situaţii definite cu privire la utilizarea frecvenţelor radio.

(2) ANCOM informează Comisia Europeană şi autorităţile similare pentru domeniul relevant din statele membre ale Uniunii Europene cu privire la măsurile speciale prevăzute la alin. (1).

(3) Informarea în conformitate cu prevederile alin. (2) se realizează distinct de schimbul de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice efectuat în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările şi completările ulterioare.

 

CAPITOLUL II

Standarde armonizate

 

Art. 6. - (1) Echipamentele conforme cu prevederile standardelor armonizate, ale căror numere de referinţă au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt considerate a fi în concordanţă cu cerinţele esenţiale prevăzute în anexa nr. 1. Prezumţia de conformitate se limitează la aria de aplicare a standardelor armonizate utilizate şi la cerinţele esenţiale corespunzătoare acoperite de acesta/acestea.

(2) Standardele armonizate stabilite şi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nu au caracter obligatoriu, fiind permise şi alte mijloace de demonstrare a conformităţii.

(3) în cazul în care se consideră că un standard armonizat nu satisface integral cerinţele esenţiale prevăzute în anexa nr. 1, ANCOM va informa Comitetul permanent prevăzut la art. 13 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) în cazul situaţiei prevăzute la alin. (3), ANCOM va preciza în cadrul informării sale, argumentat, şi motivele pe care se bazează.

(5) Lista cuprinzând standardele române care adoptă standarde armonizate din domeniul compatibilităţii electromagnetice se aprobă şi se actualizează prin ordin al ministrului pentru societatea informaţională şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea l.

 

CAPITOLUL III

Aparate

 

Art. 7. - (1) Conformitatea aparatelor cu cerinţele esenţiale prevăzute în anexa nr. 1 se demonstrează folosind procedurile descrise în cuprinsul anexei nr. 2 sau în anexa nr. 3, opţiunea utilizării uneia dintre cele două proceduri rămânând la latitudinea producătorului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în Uniunea Europeană.

(2) Persoana responsabilă cu introducerea pe piaţă a aparatelor are obligaţia să se asigure, înaintea introducerii pe piaţă a aparatelor, că producătorul sau reprezentantul său autorizat au respectat procedura corespunzătoare de evaluare a conformităţii.

Art. 8. - (1) Aparatele a căror conformitate cu dispoziţiile prezentei hotărâri a fost stabilită conform art. 7 alin. (1) poartă marcajul CE care atestă această conformitate şi care se aplică în conformitate cu prevederile anexei nr. 5.

(2) Responsabilitatea aplicării marcajului CE revine producătorului sau reprezentantului său autorizat stabilit în Uniunea Europeană.

(3) Se interzice aplicarea pe aparat, pe ambalaj sau pe instrucţiunile de utilizare ale acestuia a unor marcaje susceptibile să inducă în eroare terţii cu privire la înţelesul şi/sau forma graf că a marcajului CE.

(4) Orice alt marcaj poate fi aplicat pe aparat, pe ambalaj sau pe instrucţiunile de utilizare ale acestuia, cu condiţia ca vizibilitatea şi lizibilitatea marcajului CE să nu fie afectate.

(5) în cazul în care personalul ANCOM sau al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, denumită în continuare ANPC, constată că marcajul CE nu a fost aplicat corespunzător, producătorul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Uniunea Europeană trebuie să aducă aparatul în conformitate cu dispoziţiile privind marcajul CE din prezenta hotărâre.

(6) Aplicarea dispoziţiilor alin. (5) nu intră în contradicţie cu măsurile dispuse în conformitate cu prevederile cap. VI.

Art. 9. - (1) Fiecare aparat este identificat prin tip, lot, număr de serie sau orice alte informaţii care permit identificarea sa.

(2) Fiecare aparat este însoţit de numele şi de adresa producătorului şi, în cazul în care acesta nu este stabilit în Uniunea Europeană, de numele şi adresa reprezentantului autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană sau ale persoanei din Uniunea Europeană responsabilă pentru introducerea aparatului pe piaţa comună europeană.

(3) Producătorul are obligaţia furnizării informaţiilor ce privesc orice precauţii specifice ce trebuie luate la asamblarea,

instalarea, întreţinerea sau utilizarea aparatului pentru a se asigura, la punerea în funcţiune, conformitatea cu cerinţele de protecţie prevăzute la pct. 1 al anexei nr. 1.

(4) Aparatul pentru care conformitatea cu cerinţele de protecţie nu este asigurată în zone rezidenţiale este însoţit de o indicaţie clară referitoare la această restricţie de utilizare, inclusiv, dacă este cazul, pe ambalaj.

(5) Informaţiile necesare pentru a permite utilizarea aparatului în conformitate cu destinaţia acestuia vor fi conţinute în instrucţiunile care îl însoţesc.

(6) Toate informaţiile privind folosirea aparatului sunt furnizate utilizatorilor sub forma unui manual de utilizare, oferit pe hârtie şi/sau pe suport CD-ROM, redactat în limba română, fără a fi exclusă furnizarea acestuia şi în alte limbi de circulaţie internaţională.

 

CAPITOLUL IV

Organisme notificate

 

Art. 10. - (1) Ministerul pentru Societatea Informaţională, denumit în continuare MSI, este autoritatea responsabilă cu stabilirea şi punerea în aplicare a procedurilor necesare pentru evaluarea şi notificarea organismelor de evaluare a conformităţii şi de supraveghere a organismelor de evaluare a conformităţii notificate din domeniul compatibilităţii electromagnetice.

(2) MSI notifică Comisiei Europene şi statelor membre ale Uniunii Europene organismele desemnate să realizeze sarcinile prevăzute în anexa nr. 3. Pentru desemnarea acestor organisme se aplică criteriile prevăzute în anexa nr. 6.

(3) Notificarea prevăzută la alin. (2) va indica dacă organismele sunt desemnate să îndeplinească sarcinile prevăzute în anexa nr. 3, pentru toate aparatele reglementate de prezenta hotărâre şi/sau pentru toate cerinţele esenţiale prevăzute în anexa nr. 1 sau dacă domeniul pentru care au fost desemnate se limitează la anumite aspecte specifice şi/sau categorii de aparate.

Art. 11. - Organismele care îndeplinesc criteriile prevăzute în standardele naţionale ce transpun standardele armonizate relevante, ale căror numere de referinţă au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se consideră că îndeplinesc criteriile prevăzute în anexa nr. 6.

Art. 12. - (1) Metodologia de evaluare a organismelor în vederea notificării acestora conform art. 10 alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului pentru societatea informaţională şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

(2) în cazul în care MSI constată că un organism notificat nu mai îndeplineşte criteriile prevăzute în anexa nr. 6, informează Comisia Europeană şi celelalte autorităţi similare pentru domeniul relevant din statele membre în consecinţă.

 

CAPITOLUL V

Instalaţii fixe

 

Art. 13. - (1) Aparatele introduse pe piaţă care pot fi încorporate într-o instalaţie fixă se supun tuturor dispoziţiilor aplicabile pentru aparate, stabilite de prezenta hotărâre.

(2) Prevederile art. 1 alin. (2) şi ale art. 7-9 nu sunt obligatorii în cazul aparatelor destinate încorporării într-o anumită instalaţie fixă şi care altfel nu sunt disponibile pe piaţă.

(3) în cazul prevăzut la alin. (2), documentaţia însoţitoare a aparatelor trebuie:

a) să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) şi (2);

b) să identifice instalaţia fixă şi caracteristicile sale de compatibilitate electromagnetică;

c) să indice precauţiile care trebuie luate pentru încorporarea aparatelor în instalaţia fixă astfel încât să nu compromită conformitatea acesteia.

(4) în cazul în care există elemente care indică nonconformitatea instalaţiei fixe, în special atunci când există reclamaţii privind perturbaţii generate de instalaţie, ANCOM poate solicita persoanei ce are în responsabilitate respectiva instalaţie dovezi ale conformităţii instalaţiei fixe şi, după caz, poate iniţia o evaluare a conformităţii.

(5) în situaţia în care se stabileşte nonconformitatea instalaţiei fixe, ANCOM impune persoanei prevăzute la alin. (4) măsuri pentru aducerea instalaţiei în conformitate cu cerinţele de protecţie stabilite la pct. 1 al anexei nr. 1.

(6) ANCOM dispune măsurile necesare pentru identificarea persoanei sau a persoanelor responsabile pentru stabilirea conformităţii unei instalaţii fixe cu cerinţele esenţiale, pe baza unor scenarii care ţin cont de natura instalaţiilor fixe şi de amplasamentul acestora.

 

CAPITOLUL VI

Supravegherea pieţei

 

Art. 14. - (1) Activitatea de supraveghere şi control al pieţei în scopul asigurării îndeplinirii dispoziţiilor prezentei hotărâri şi a obligaţiilor operatorilor economici care decurg din regulamentele Uniunii Europene, precum şi în vederea identificării trasabilităţii echipamentelor în cadrul lanţului de distribuţie se exercită de către ANCOM şi, conform legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorului, în cazul echipamentelor achiziţionate de către persoanele fizice, de către ANPC.

(2) ANCOM şi ANPC, denumite în continuare autorităţi de supraveghere şi control, acţionează prin personalul de specialitate, respectiv personalul specializat, împuternicit în acest scop.

(3) ANCOM şi ANPC organizează şi desfăşoară activitatea de supraveghere şi control în conformitate cu prevederile art. 15-29 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008.

(4) ANCOM şi ANPC pot încheia, în vederea punerii în aplicare a prezentei hotărâri, un protocol de colaborare prin care se vizează asigurarea schimbului de informaţii în vederea îmbunătăţirii măsurilor de identificare a produselor neconforme şi întreprinderii acţiunilor necesare în vederea eliminării acestora.

Art. 15. - (1) Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană, importatorul ori distribuitorul are obligaţia de a se supune controlului şi de a prezenta spre examinare, la solicitarea motivată a personalului autorităţilor de supraveghere şi control, documentele ce atestă îndeplinirea dispoziţiilor prezentei hotărâri, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Distribuitorii şi utilizatorii, persoane fizice sau juridice, au obligaţia de a se supune controlului ori de a comunica, la solicitarea motivată a personalului autorităţilor de supraveghere şi control, persoana responsabilă pentru introducerea pe piaţă, respectiv persoana care i-a furnizat echipamentul, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 16. - (1) Personalul ANCOM sau al ANPC poate solicita, în vederea verificării îndeplinirii prevederilor prezentei hotărâri, producătorului sau reprezentantului autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană traducerea în limba română a documentaţiei tehnice a produsului. Declaraţia de conformitate CE va fi prezentată în forma tradusă în limba română.

(2) în cazul în care producătorul ori reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană nu este stabilit pe teritoriul naţional, obligaţia prevăzută la alin. (1) este adusă la îndeplinire de către importator.

(3) în situaţia prevăzută la alin. (1) sau (2), personalul autorităţilor de supraveghere şi control va preciza partea documentaţiei ce se impune a fi tradusă. Traducerea autorizată în limba română şi transmiterea documentelor către autoritatea de supraveghere se realizează într-un timp rezonabil, însă nu mai târziu de 30 de zile de la data solicitării.

Art. 17. - (1) ANCOM sau ANPC poate să hotărască motivat, în orice moment, efectuarea încercărilor tehnice pentru verificarea conformităţii aparatelor cu cerinţele esenţiale aplicabile, pe baza standardelor armonizate relevante precizate în declaraţia de conformitate CE.

(2) în vederea efectuării încercărilor în conformitate cu prevederile alin. (1), producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană, importatorul ori distribuitorul, după caz, are obligaţia de a permite personalului de control prelevarea, pe bază de proces-verbal, a unui număr adecvat de eşantioane ale aparatului ce urmează a fi supus la încercări.

(3) Cheltuielile determinate de efectuarea încercărilor prevăzute la alin. (1) sunt suportate de ANCOM sau ANPC, din bugetul anual aprobat cu această destinaţie.

(4) Dacă în urma încercărilor se constată că aparatul nu îndeplineşte cerinţele esenţiale, toate cheltuielile determinate de efectuarea încercărilor prevăzute la alin. (1) sunt suportate, integral, de către producător ori de către reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană. În cazul în care producătorul ori reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană nu este stabilit pe teritoriul naţional, cheltuielile sunt suportate, integral, de către importator.

(5) În situaţia în care importatorul nu poate fi identificat ori persoana controlată nu furnizează informaţii de natură a conduce la identificarea acestuia, cheltuielile se suportă de operatorul economic controlat.

(6) în cazul cheltuielilor suportate de către ANCOM, individualizarea acestora în vederea determinării sumei ce urmează a fi recuperate în conformitate cu prevederile alin. (4) sau (5) se realizează prin decizie a preşedintelui ANCOM, fiind aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

(7) Prin excepţie de la prevederile art. 29 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 306/2011 privind unele măsuri de supraveghere a pieţei produselor reglementate de legislaţia Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a acestora, în cazul în care încercările prevăzute la alin. (1) sunt realizate în laboratorul propriu al ANCOM, prevederile alin. (4) şi (5) nu se aplică.

 

CAPITOLUL VII

Sancţiuni

 

Art. 18. - (1) Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite În astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte:

a) introducerea pe piaţă, punerea la dispoziţie pe piaţă sau punerea în funcţiune a echipamentelor fără marcaj de conformitate CE;

b) introducerea pe piaţă, punerea la dispoziţie pe piaţă sau punerea în funcţiune a aparatelor fără asigurarea identificării acestora ori fără furnizarea informaţiilor specifice ce trebuie luate în considerare la asamblarea, instalarea, întreţinerea sau utilizarea acestora;

c) aplicarea pe aparat, pe ambalaj ori pe instrucţiunile de utilizare a unor marcaje susceptibile să inducă în eroare cu privire la înţelesul sau forma grafică a marcajului de conformitate CE;

d) expunerea şi/sau demonstraţiile cu echipamente neconforme la târguri, expoziţii şi alte asemenea fără respectarea prevederilor art. 3 alin. (2);

e) nerespectarea de către persoana ce are în responsabilitate o instalaţie fixă a măsurilor impuse de autorităţile de supraveghere şi control conform art. 13 alin. (5);

f) refuzul operatorilor economici de a se supune activităţii de supraveghere şi control al pieţei ori de a prezenta spre examinare documente ce atestă îndeplinirea prevederilor prezentei hotărâri;

g) refuzul utilizatorilor de a se supune activităţii autorităţii de supraveghere şi control ori de a comunica, la solicitarea acestora, persoana de la care a achiziţionat echipamentul;

h) refuzul prelevării de eşantioane în vederea supunerii la încercări tehnice;

i) nerespectarea de către producător sau reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană a procedurii de evaluare a conformităţii stabilite conform art. 7;

j) nerespectarea de către importator a obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2);

k) introducerea pe piaţă, punerea la dispoziţie pe piaţă sau punerea în funcţiune a echipamentelor ce nu respectă cerinţele esenţiale prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Contravenţiile prevăzute Sa alin. (1) se sancţionează astfel;

a) în cazul contravenţiei prevăzute la alin. (1) lit. a), cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei;

b) în cazul contravenţiei prevăzute la alin. (1) lit. b), cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei;

c) în cazul contravenţiei prevăzute la alin. (1) lit. c), cu amendă de la 3.500 lei la 5.000 lei;

d) în cazul contravenţiei prevăzute la alin. (1) lit. d), cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei;

e) în cazul contravenţiei prevăzute la alin. (1) lit. e), cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;

f)în cazul contravenţiilor prevăzute la alin. (1) lit. f) şi lit. j), cu amendă de la 2.500 lei la 7.500 lei;

g) în cazul contravenţiei prevăzute la alin. (1) lit. g), cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;

h) în cazul contravenţiilor prevăzute la alin. (1) lit. h) şi lit. i), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

i) în cazul contravenţiei prevăzute la alin. (1) lit. k), cu amenda de la 5.000 lei la 20.000 lei.

(3) în cazul în care în urma verificărilor administrative ori a încercărilor tehnice se demonstrează că echipamentul ce poartă marcajul CE nu este conform cu cerinţele esenţiale, ANCOM sau ANPC dispune, cu titlu de sancţiune complementară, prin decizie, respectiv prin ordin, şi una dintre măsurile prevăzute de art. 21 paragraful 1 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008.

Art. 19. - (1) Contravenţiile prevăzute de prezenta hotărâre se constată prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii.

(2) Sancţiunile principale pentru contravenţiile prevăzute de prezenta hotărâre se aplică:

a) de către personalul autorităţilor de supraveghere şi control, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a)-j);

b) prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, de către preşedintele ANCOM, în cazul contravenţiei constatate de personalul ANCOM, în situaţia prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. k);

c) prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, în cazul contravenţiei constatate de personalul ANPC, în situaţia prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. k).

Art. 20. - (1) Măsurile adoptate în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (3) trebuie să expună motivele pe care se bazează.

(2) Măsurile ce privesc produse nemarcate sau marcate incorect pot fi dispuse numai după comunicarea către persoana responsabilă a unei solicitări de aducere a aparatului în

conformitate cu dispoziţiile privind marcajul CE, într-un termen determinat.

(3) Măsurile adoptate în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (3) pot fi dispuse numai după ce producătorului, reprezentantului său autorizat sau oricărei altei părţi interesate i s-a acordat posibilitatea de a-şi prezenta punctul de vedere în prealabil, cu excepţia cazului în care o astfel de consultare nu este posibilă ţinând seama de caracterul urgent al măsurii care trebuie luată, în special cu privire la cerinţele de interes public.

(4) Ordinul, respectiv decizia prevăzut(ă) la art. 18 alin. (3) poate fi atacat(ă)în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Ordinul, respectiv decizia prevăzut(ă) la art. 18 alin. (3) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 21. - (1) în situaţia în care sancţiunile prevăzute la art. 18 alin. (2) şi (3) sunt dispuse de către oricare dintre autorităţile de supraveghere şi control, acestea se informează reciproc în termen de maximum 10 zile de la data aplicării sancţiunii.

(2) Ulterior primirii informării în condiţiile alin. (1), ANCOM sau ANPC poate decide, în aplicarea prevederilor art. 17, efectuarea încercărilor tehnice pentru verificarea conformităţii aparatelor cu cerinţele esenţiale aplicabile.

Art. 22. - (1) în cazul în care ANCOM sau ANPC identifică aparate ce poartă marcajul de conformitate CE şi care nu sunt conforme cu dispoziţiile prezentei hotărâri, informează Comisia Europeană şi celelalte state membre cu privire la măsurile dispuse, indicând motivele şi specificând, în special, dacă neconformitatea se datorează:

a) neconcordanţei cu cerinţele esenţiale prevăzute în anexa nr. 1, în cazul în care aparatele nu sunt conforme cu standardele armonizate prevăzute la art. 6;

b) aplicării incorecte a standardelor armonizate prevăzute la art. 6;

c) deficienţelor standardelor armonizate prevăzute la art. 6.

(2) în cazul în care aparatele neconforme au fost supuse procedurii de evaluare a conformităţii prevăzute în anexa nr. 3, ANCOM sau ANPC, după caz, va informa autorul declaraţiei prevăzute la pct. 3 al anexei nr. 3 cu privire la deficienţele constatate.

(3) Ulterior comunicării informării în condiţiile alin. (2), ANCOM sau ANPC informează Comisia Europeană şi celelalte state membre cu privire la deficienţele constatate.

Art. 23. - Contravenţiilor prevăzute de prezenta hotărâre le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 24. - Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 25. - (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 982/2007 privind compatibilitatea electromagnetică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 21 septembrie 2007.

*

            Prezenta hotărâre transpune Directiva 2004/108/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din data de 15 decembrie 2004 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la compatibilitatea electromagnetică şi de abrogare a Directivei 89/336/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L, nr. 390 din 31 decembrie 2004.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul pentru societatea informaţională,

Sorin Mihai Grindeanu

Ministrul finanţelor publice,

Darius-Bogdan Vâlcov

Ministrul economiei, comerţului şi turismului,

Mihai Tudose

Ministrul transporturilor,

Ioan Rus

Ministrul afacerilor externe,

Bogdan Lucian Aurescu

 

Bucureşti, 28 ianuarie 2015.

Nr. 57.

 

ANEXA Nr. 1

 

Cerinţe esenţiale

 

1. Cerinţe de protecţie

Echipamentele sunt proiectate şi fabricate ţinându-se seama de stadiul de dezvoltare tehnică, astfel încât să se asigure că:

a) perturbaţiile electromagnetice generate nu depăşesc nivelul peste care echipamentele radio, echipamentele terminale de comunicaţii electronice sau alte echipamente nu pot să funcţioneze conform destinaţiei;

b) au un nivel de imunitate la perturbaţii electromagnetice previzibil pentru utilizare conform destinaţiei, care le permite să funcţioneze fără o degradare inacceptabilă a utilizării prevăzute.

2. Cerinţe specifice pentru instalaţii fixe - instalarea şi utilizarea conform destinaţiei a componentelor

Pentru a satisface cerinţele de protecţie prevăzute la pct. 1, o instalaţie fixă se montează conform bunelor practici inginereşti şi cu respectarea informaţiilor privind utilizarea conform destinaţiei a componentelor sale. Aceste bune practici inginereşti trebuie să fie documentate şi documentaţia trebuie să fie păstrată de către persoana sau persoanele responsabile, la dispoziţia autorităţilor competente, în scopul inspecţiei, pe toată durata de funcţionare a instalaţiei fixe.

 

ANEXA Nr. 2

 

Procedura de evaluare a conformităţii prevăzută în art. 7 din hotărâre

(Controlul intern al producţiei)

 

1. Producătorul efectuează o evaluare a compatibilităţii electromagnetice a aparatelor pe baza fenomenelor relevante, în vederea îndeplinirii cerinţelor de protecţie prevăzute la pct. 1 al anexei nr. 1 la hotărâre. Aplicarea corectă a tuturor standardelor armonizate relevante ale căror numere de referinţă au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este echivalentă cu realizarea evaluării compatibilităţii electromagnetice.

2. Evaluarea compatibilităţii electromagnetice ţine seama de toate condiţiile normale de funcţionare conform destinaţiei. În cazul în care un aparat poate avea diferite configuraţii, evaluarea compatibilităţii electromagnetice trebuie să confirme dacă acesta corespunde cerinţelor de protecţie prevăzute la pct. 1 din anexa nr. 1 la hotărâre în toate configuraţiile posibile identificate de către producător ca fiind reprezentative pentru utilizarea conform destinaţiei.

3. În conformitate cu prevederile anexei nr. 4 la hotărâre, producătorul întocmeşte documentaţia tehnică care face dovada conformităţii aparatelor cu cerinţele esenţiale ale prezentei hotărâri.

4. Producătorul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Uniunea Europeană trebuie să păstreze documentaţia tehnică la dispoziţia autorităţilor competente pentru cel puţin 10 ani de la data la care a fost fabricat ultimul astfel de aparat.

5. Conformitatea aparatelor cu toate cerinţele esenţiale relevante trebuie să fie atestată printr-o declaraţie de conformitate CE emisă de producător sau de reprezentantul său autorizat stabilit în Uniunea Europeană.

6. Producătorul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Uniunea Europeană trebuie să păstreze declaraţia de conformitate CE la dispoziţia autorităţilor competente pentru cel puţin 10 ani de la data la care a fost fabricat ultimul astfel de aparat.

7. În cazul în care nici producătorul, nici reprezentantul său autorizat nu sunt stabiliţi în Uniunea Europeană, obligaţia de a păstra declaraţia de conformitate CE şi documentaţia tehnică la dispoziţia autorităţilor competente îi revine persoanei care introduce aparatele pe piaţa Uniunii Europene.

8. Producătorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura că produsele sunt fabricate în conformitate cu documentaţia tehnică menţionată la pct. 3 şi cu prevederile prezentei hotărâri care le sunt aplicabile.

9. Documentaţia tehnică şi declaraţia de conformitate CE trebuie să fie în conformitate cu prevederile din anexa nr. 4 la hotărâre.

 

 

ANEXA Nr. 3

 

Procedura de evaluare a conformităţii prevăzută în art. 7 din hotărâre

 

Această procedură constă în aplicarea procedurii din anexa nr. 2 la hotărâre completată după cum urmează:

1. Producătorul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Uniunea Europeană trebuie să prezinte documentaţia tehnică organismului notificat prevăzut la art. 10 din hotărâre şi să solicite organismului notificat o evaluare. Producătorul sau reprezentantul său autorizat stabilit în Uniunea Europeană trebuie să specifice organismului notificat care aspecte ale cerinţelor esenţiale trebuie să fie evaluate de acesta.

2. Organismul notificat analizează documentaţia tehnică şi evaluează dacă documentaţia tehnică demonstrează în mod

adecvat îndeplinirea cerinţelor hotărârii care fac obiectul evaluării sale. În cazul în care se adevereşte conformitatea aparatelor, organismul notificat emite o declaraţie către producător sau către reprezentantul său autorizat stabilit în Uniunea Europeană, în care adevereşte conformitatea aparatului. Declaraţia trebuie să se limiteze la acele aspecte ale cerinţelor esenţiale care au fost evaluate de către organismul notificat.

3. Producătorul adaugă declaraţia organismului notificat la documentaţia tehnică.

 

ANEXA Nr. 4

 

Documentaţia tehnică şi declaraţia de conformitate CE

 

1. Documentaţia tehnică

Documentaţia tehnică trebuie să permită evaluarea conformităţii aparatelor cu cerinţele esenţiale. Aceasta trebuie să conţină date despre proiectarea şi fabricarea aparatului, în special:

a) o descriere generală a aparatului;

b) dovada conformităţii cu standardele armonizate, în cazul în care există, aplicate integral sau parţial;

c) în cazul în care producătorul nu a aplicat standardele armonizate sau Ie-a aplicat numai parţial, o descriere şi o explicaţie referitoare la etapele parcurse pentru îndeplinire cerinţelor esenţiale ale prezentei hotărâri, inclusiv o descriere a

evaluării compatibilităţii electromagnetice prevăzute la pct. 1 al anexei nr. 2 la hotărâre, rezultatele calculelor de proiectare efectuate, examinările efectuate, rapoartele de încercări etc;

d) o declaraţie din partea organismului notificat, atunci când a fost urmată procedura prevăzută în anexa nr. 3 la hotărâre.

2. Declaraţia de conformitate CE

Declaraţia de conformitate CE trebuie să conţină cel puţin următoarele:

a) o trimitere la Directiva 2004/108/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la

compatibilitatea electromagnetică şi de abrogare a Directivei 89/336/CEE;

b) identificarea aparatului la care se referă, conform art. 9 alin. (1) din Directiva 2004/108/CE şi din hotărâre;

c) numele şi adresa producătorului şi, după caz, numele şi adresa reprezentantului său autorizat stabilit în Uniunea Europeană;

d) numerele de referinţă ale standardelor armonizate utilizate, inclusiv datele acestora, sau trimiteri la alte specificaţii tehnice, inclusiv datele acestora, în legătură cu care se declară conformitatea;

e) data declaraţiei de conformitate;

f) identitatea şi semnătura persoanei împuternicite să angajeze răspunderea producătorului sau a reprezentantului său autorizat stabilit în Uniunea Europeană.

 

ANEXA Nr. 5

 

Marcajul “CE” prevăzut în art. 8 din hotărâre

 

            1. Marcajul CE constă din iniţialele CE cu următoarea formă*):

2. Marcajul CE trebuie să aibă o înălţime de cel puţin 5 mm. În cazul în care marcajul CE este micşorat sau mărit, trebuie respectate proporţiile, aşa cum reies ele din desenul pe scară gradată de mai sus.

3. Marcajul CE trebuie aplicat pe aparat sau pe placa sa de identificare. În cazul în care acest lucru nu este posibil sau nu este justificat dată fiind natura aparatului, marcajul trebuie aplicat pe ambalaj, dacă există, şi pe documentele de însoţire.

4. În cazul în care aparatul face obiectul altor directive transpuse prin reglementări ce acoperă alte aspecte şi care, de asemenea, prevăd marcajul CE, acesta din urmă arată că aparatul este, de asemenea, conform şi cu aceste alte directive. 5. Cu toate acestea, în cazul în care una sau mai multe dintre aceste directive transpuse prin reglementări permit producătorului, într-o perioadă de tranziţie, să aleagă ce regim aplică, marcajul CE indică conformitatea numai cu directivele aplicate de producător. În acest caz, în documentele, notele explicative sau instrucţiunile prevăzute de directivele aplicabile transpuse prin reglementări, care însoţesc aparatul, se vor indica numerele de referinţă cu care aceste directive au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.


*) Marcajul este reprodus în facsimil.

 

ANEXA Nr. 6

 

Criterii pentru evaluarea organismelor ce urmează să fie notificate

 

1. Organismele notificate îndeplinesc minimum următoarele condiţii:

a) disponibilitate de personal, de mijloace şi de echipamente necesare;

b) competenţă tehnică şi integritate profesională a personalului;

c) independenţă în elaborarea rapoartelor şi îndeplinirea funcţiei de verificare prevăzute în prezenta hotărâre;

d) independenţă a personalului de conducere şi a personalului tehnic în raport cu toate grupurile sau persoanele interesate direct ori indirect de echipamentul respectiv;

e) păstrare a secretului profesional de către personal;

f) deţinere a unei asigurări de răspundere civilă, în afara cazului în care această răspundere este acoperită de stat în baza dispoziţiilor legale.

2. Îndeplinirea condiţiilor de la pct. 1 se verifică periodic în cadrul procesului de supraveghere a organismelor desemnate, prevăzut de metodologia elaborată în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) din hotărâre.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru completarea Ordinului ministrului delegat pentru buget nr. 671/2014 privind modificarea formularului “Chitanţă pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii”, cod 14.20.09/TS, prevăzut în anexa nr. 1a) la Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.801/1995

 

În baza prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. I. - După articolul IV din Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 671/2014 privind modificarea formularului “Chitanţă pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii”, cod 14.20.09/TS, prevăzut în anexa nr. 1a) la Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.801/1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 16 mai 2014, se introduce un nou articol, articolul IV1, cu următorul cuprins:

“Art. IV1. - (1) Procedura de verificare zilnică, prevăzută la art. IV, se aplică formularelor «Chitanţă pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii», cod 14.20.09/TS, care se emit după modificarea aplicaţiei informatice care să permită semnarea de către o singură persoană a formularului prevăzut la art. I.

(2) De la data aprobării procedurii de verificare zilnică prevăzută la art. IV, formularul «Chitanţă pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii», cod 14.20.09/TS, se semnează cu o singură semnătură de personalul care are astfel de atribuţii din unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, numai în rubrica «Casier».”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Darius-Bogdan Vâlcov

 

Bucureşti, 11 februarie 2015.

Nr. 151.

 

RECTIFICĂRI

 

În cuprinsul Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.893/2014 pentru aprobarea Metodologiei şi a criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat, sesiunea 2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2015, se face următoarea rectificare:

- în anexa nr. 1 la metodologie, la pct. 4, în loc de: “23-31 aprilie 2015” se va citi: “23-31 martie 2015”.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.