MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 138/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 138         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 24 februarie 2015

 

SUMAR

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            442. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru aprobarea Listei cu gradatorii autorizaţi

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

            Decizia nr. 8 din 8 decembrie 2014 (Completul competent să judece recursul în interesul legii)

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

101. - Ordin privind dispunerea radierii instituţiei financiare nebancare Societatea Comercială IFN BIACO LEASING - S.A. din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare

 

102. - Ordin privind dispunerea radierii din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale I.F.N. GENERAL LEASING - S.A.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru aprobarea Listei cu gradatorii autorizaţi

 

În baza Referatului de aprobare nr. 157.842/2015 al Direcţiei generale politici agricole şi strategii,

având în vedere prevederile art. 6 alin. (3) şi ale art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2002 privind instituirea Sistemului naţional de gradare a seminţelor de consum, cu completările ulterioare,

văzând Lista cu gradatorii autorizaţi propuşi de Comisia Naţională de Gradare a Seminţelor de Consum,

în temeiul art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Lista cu gradatorii autorizaţi, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Ioan Uţiu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 20 februarie 2015.

Nr. 442.

 

ANEXĂ

 

LISTA

cu gradatorii autorizaţi

 

Nr. crt.

Nume

Prenume

CNP

Judeţ

0

1

2

3

4

1

Olatunde

Olugbenga Oluwatomi

7690623010011

Alba

2

Ţîgu

Daniela-Rodica

2740623020015

Arad

3

Butariu

Delia

2700627241123

Arad

4

Neacşu

Rodica

2810223033041

Argeş

5

Tănase

Andrei

1900409035309

Argeş

6

Enache

Elena

2800513032741

Argeş

7

Olaru

Constantin-Leonard

1811124030026

Argeş

8

Axinia

Cătălin

1680929272649

Bacău

9

Butnaru

Vasile

1650421225635

Bacău

10

Gunea

Anca Elena

2880916270830

Bacău

11

Rotam

Claudiu-Gelu

1680405040134

Bacău

12

Sardeni

Maria

2610213040061

Bacău

13

Vîţă

Cristina

2690330040061

Bacău

14

Şerban

Laura-Florica

2700531044432

Bacău

15

Adam

Lelian

1650427280791

Bacău

16

Caraghin

Camelia

2631220400557

Bacău

17

Corzac

Florica

2630511510070

Bacău

18

Papa

Florea

1720710280810

Bacău

19

Lupu

Florentina-Carmen

2760205173181

Bacău

20

Muscă

Andreea

2810205270020

Bacău

21

Mutu

Elena

2740922225636

Bacău

22

Rusu

Elena-Andreea

2850111270059

Bacău

23

Brişcuţ

Luciana

2640127020021

Bihor

24

Drimbe

Ovidiu Ioan

1780816057071

Bihor

25

Galea

Diana-Luminiţa

2870414057635

Bihor

26

Iojiban

Simona Alina

2700906054706

Bihor

27

Marian

Dorel-Petrică

1580102052850

Bihor

28

Venczel

Arpad

1710907054676

Bihor

29

Someşan

Marius Gabriel

1870904060016

Bistriţa-Năsăud

30

Batîr

Cosmin-Alexandru

1920317071979

Botoşani

31

Curarariu

Cornelia

2630917070013

Botoşani

32

Curelariu

Silvia

2590101070041

Botoşani

33

Nazare

Elena-Roxana

2860514070915

Botoşani

34

Olăraşu

Gheorghe

1760304205890

Botoşani

35

Sorocanu

Eugen

1590204076550

Botoşani

36

Trufanda

Liliana

2860710076437

Botoşani

37

Antal

Ştefan

1801222081825

Braşov

38

Baciu

Mihaela

2700823082412

Braşov

39

Enache

Ionela-Oana

2891101105034

Brăila

40

Giugiuc

Marcel

1801010090072

Brăila

41

Paşcău

Andreea Viorica

2850205090061

Brăila

42

Sandu

Dumitru

1560312400898

Brăila

43

Caracadă

Ionica

2601016090035

Brăila

44

Leu

Gafiţa

2600223090039

Brăila

45

Ivan

Mihalache

1780706092249

Brăila

46

Oprea

Paul

1700203092255

Brăila

47

Scăpău-Şerbu

Veronica-Adina

2781104090064

Brăila

48

Hotnog

Vasile

1790511173163

Brăila

49

Mihalache

Adrian-Mihail

1710312090029

Brăila

 

50

Vrabie

Carmen

2710703090022

Brăila

51

Alexe

Cristinel

1550912090012

Brăila

52

Andreev

Luminiţa-Costina

2691123090031

Brăila

53

Andronic

Elena-Iulia

2840316090049

Brăila

54

Boboc

Georgica

2550321090023

Brăila

55

Mihai

Carmen-Gina

2640424090031

Brăila

56

Popa

Ivantia

2681122090055

Brăila

57

Roşca

Gherghina

2790810092233

Brăila

58

Slabu

Mira

2600908090045

Brăila

59

Stoian

Georgiana-Marcelica

2880617090029

Brăila

60

Busuioc

Marcela

2700425090038

Brăila

61

Mă crea nu

Ionuţ-Răzvan

1851127090039

Brăila

62

Postolache

Mariana

2870124090070

Brăila

63

Cârjan

Viorel

1851218090013

Brăila

64

Terpezan

Florentin-Mihai

1700806410016

Bucureşti

65

Dolghin

Dan-Victor

1730329360013

Bucureşti

66

Ionescu Mălăncuş

Marius

1761013370072

Bucureşti

67

Buzdugan

Ion

1670518034977

Buzău

68

Dobriţă

Ana-Maria

2770501031844

Buzău

69

Dumitru

Andreea

2820513511603

Buzău

70

Duţă

Ioana

2711122511675

Buzău

71

Neagoie

Pusa-Emilia

2640523287133

Buzău

72

Stan

Mihăiţă

1920302211182

Buzău

73

Vlase

Cătălin

1680501103808

Buzău

74

Bunăziua

Dana-Maria

2761130100070

Buzău

75

Mohora

Adriana

2570329400120

Buzău

76

Verlan

Oana-Andrada

2801221114276

Caraş-Severin

77

Benţa

Maria

2660702110071

Caraş-Severin

78

Ponoran

Ileana

2530506110656

Caraş-Severin

79

Ivanciu

Ileana-Mihaela

2700512510040

Călăraşi

80

Diaconescu

Virgil

1690512510011

Călăraşi

81

Sotir

Gheorghe

1560428510027

Călăraşi

82

Stroe

Gheorghe

1580610510031

Călăraşi

83

Chiş

Maria

2620118510018

Călăraşi

84

Năstase

Nicoleta

2791113511661

Călăraşi

85

Piţoi

Ionela Daniela

2930306511603

Călăraşi

86

Radovicescu

Aurelian-Ionel

1881019511601

Călăraşi

87

Tănase

Rodica

2720725511701

Călăraşi

88

Trifan

Florin-Silviu

1860911420073

Călăraşi

89

Arpăşanu

Elena

2511104510018

Călăraşi

90

Coşar

Iulica

2720207510044

Călăraşi

91

Buianu

Daniela Gabriela

2940114460081

Călăraşi

92

Ene

Daniel-Gabriel

1650927510012

Călăraşi

93

Hodorogea

Ecaterina

2620408510013

Călăraşi

94

Vlăsceanu

Florica-Emilia

2750208054723

Călăraşi

95

Coica

Victoriţa

2850818510010

Călăraşi

96

Putere

Nicoleta

2861229513388

Călăraşi

97

Budu

Elena

2600320513499

Călăraşi

98

Dima

Georgeta

2590228510026

Călăraşi

99

Dulgheru

Tudoriţa

2600719510083

Călăraşi

 

100

Gavrilă

Marioara

2681212511703

Călăraşi

101

Grigore

Marioara

2670831511683

Călăraşi

102

Moca nu

Ionela-Rodica

2860910513374

Călăraşi

103

Ion

Olguţa

2680518033094

Călăraşi

104

Toma

Elena

2610704214609

Călăraşi

105

Tudorică

Veronica-Margareta

2740509513499

Călăraşi

106

Bărbulescu

Aida-Mariana

2861217510015

Călăraşi

107

Gae

Iulian-Constantin

1860105511601

Călăraşi

108

Niţă

Gherghina

2630805510026

Călăraşi

109

Boţea

George

1880711133258

Constanţa

110

Popescu

Cristina-Nicoleta

2820707520054

Constanţa

111

Dan

Gheorghe

1510401212966

Constanţa

112

Albu

Adrian

1630908131219

Constanţa

113

Antonescu

Georgeta

2731223134020

Constanţa

114

Andriţă

Ana

2650301135299

Constanţa

115

Aroşculesei

Paula

2920314134164

Constanţa

116

Baubec

Sabri

1651204134004

Constanţa

117

Buzoianu

Carmen-Gabriela

2770726134002

Constanţa

118

Despinoiu

Ioana

2710927130022

Constanta

119

Dumitru

Costel

1650529131214

Constanta

120

Geambulat

Mujghian

2670921134042

Constanţa

121

Gîrţu

Simona

2670801130913

Constanţa

122

Moldovan

Georgeta

2680126134029

Constanta

123

Mustafa

Iusni

1490303131260

Constanţa

124

Petculescu

Viorica

2640413135051

Constanţa

125

Smeu

Cristinica

2690223134014

Constanţa

126

Tănase

Valeriu

1790923130914

Constanţa

127

Vulpe

Doru

1750129134000

Constanţa

128

Zamfir

Georgiana

2910311132818

Constanţa

129

Al8xe

Bogdan-Mircea

1750623134002

Constanţa

130

Catrinoiu

Gabriela

2670710131252

Constanţa

131

Gheorghe

Dorina

2820418134189

Constanţa

132

Duţă

Gabriel

1800419132809

Constanţa

133

Enea

Ionuţ-Alexandru

1900620134196

Constanţa

l34

Enea

Vlad

1920320134132

Constanţa

135

Tararachi

Foti-Florian

1880920134145

Constanţa

136

Duca

Robert-Adrian

1750107131211

Constanţa

137

Anton

Ioana-Daniela

2730531461522

Constanta

138

Dornea

Daniel

1820701090038

Constanţa

139

Grama

Dănuţ

1780317090118

Constanţa

140

Ilie

George Adrian

1870704134131

Constanţa

141

Petre

Natalia Luminiţa

2840430130013

Constanţa

142

Schmidt

Andrei

1870709134223

Constanţa

143

Stănescu

Minai

1870608090050

Constanta

144

Ungureanu

Gheorghe

1910414134213

Constanţa

145

Velişcu

Răzvan

1890202090021

Constanţa

146

Bălosu

Ştefan

1631124135074

Constanţa

147

Nicola

Roza I ia

2630828131269

Constanta

148

Ţuţuianu

Gabriel Dumitru

1660703135051

Constanţa

149

Chivu

Marian

1650429133101

Constanţa

 

150

Chivu

Alexandru-Iulian

1890111133254

Constanţa

151

Gafar

Şeila

2730813131231

Constanţa

152

Giomiade

Aurelia

2780102133136

Constanţa

153

Grigore

Monica

2531024131298

Constanta

154

Şaban

Manie

2790602133693

Constanţa

155

Purcărea

Nicoleta

2770919340028

Constanţa

156

Iosif

George-Daniel

1890722134125

Constanta

157

Nyegre

Iosif-Ciprian

1840107134231

Constanţa

158

Avram

Oana-Andreea

2910518152499

Dâmboviţa

159

Cîrcel

Florin-Dan

1770403160013

Dolj

160

Şoimu

Corina-Mihaela

2740520162141

Dolj

161

Rotam

Laura

2641215160019

Dolj

162

Bălănescu

Mihaela

2870417165658

Dolj

163

Soloţchi

Melania

2560214173157

Galaţi

164

Ilie

George-Bogdan

1800825170010

Galaţi

165

Stavarache

Cristina

2870624170011

Galaţi

1661

Susan

Maricela

2770804174893

Galaţi

167

Tufă

Florentina

2810706170141

Galaţi

168

Cristofan

Virginia-Marlena

2800313171701

Galaţi

169

Hogaş

Eduard-Dumitru

1730507173165

Galaţi

170

Irimia

Iuliana

2760508170337

Galaţi

171

Stoica

Florica

2741130170374

Galaţi

172

Stanciu

Măricel

1650630170371

Galaţi

173

Irava

Mirela

2871017170054

Galaţi

174

Vartic

Nicoleta-Elena

2910823152483

Galaţi

175

Ghizdăreanu

Valeriu

1700502520032

Giurgiu

176

Pleşea

Cătălin-Ionuţ

1900526170043

Giurgiu

177

Sandu

Mihăiţă-Ginel

1800125238592

Giurgiu

178

Zidaru

Mariana

2610308520027

Giurgiu

179

Popa

Tănţica

2900831520031

Giurgiu

180

Ranteş

Aurelia

2671009520037

Giurgiu

181

Frăţilă

Andreea

2870228205588

Hunedoara

182

Istudor

Florin

1870402211180

Ialomiţa

183

Neagu

Aurelian-Roberth

1790321212961

Ialomiţa

184

Grigore

Maria

2600628212955

Ialomiţa

185

Ionescu

Alina-Bogdana

2810523210031

Ialomiţa

186

Stanciu

Georgeta

2740827212975

Ialomiţa

187

Ţuţuianu

Joiţa

2681011170328

Ialomiţa

188

Cioc

Adrian

1720418216205

Ialomiţa

189

Croitorii

Elena

2631002212951

Ialomiţa

190

Neacşu

Florica

2580526212963

Ialomiţa

191

Stănescu

Cătălin Daniel

1760401212961

Ialomiţa

192

Busuioc

Mihaela-Mariana

2850529210014

Ialomiţa

193

Munteanu

Marian-Valentin

1911014210011

Ialomiţa

194

Popescu

Nicolae

1670826213022

Ialomiţa

195

Ilie

Larisa Loredana

2930625210025

Ialomiţa

196

Ifrim

Dumitrina

2590813214604

Ialomiţa

197

Pârvu

Florica

2690810214610

Ialomiţa

198

Topuzaru

Georgeta

2701228212958

Ialomiţa

199

Blaj

Victor

1670810226365

Iaşi

 

200

Brezeanu

Cristina

2690727272621

Iaşi

201

Grădinaru

Gheorghe

1510324221141

Iaşi

202

Manta

Cristinel

1750514224513

Iaşi

203

Gherghiceanu

Petru

1721205224495

Iaşi

204

Zăpodeanu

Cezara-Valentina

2880729225928

Iaşi

205

Păduraru

Gheorghe

1580112224507

Iaşi

206

Tucan

Mihai

1860715225675

Iaşi

207

Berea

Gabriela

2680524220036

Iaşi

208

Bălan

Dragoş-Alexandru

1830326226748

Iaşi

209

Mitrică

Robert

1801031270855

Iaşi

210

Stoleriu

Petrică Viorel

1870628225622

Iaşi

211

Pricopie

Gheorghe

1510424226337

Iaşi

212

Gafiţa

Anca-Diana

2840824225626

Iaşi

213

Loghin

Elena-Mădălina

2920202226195

Iaşi

214

Donighevici

Răzvan-Daniel

1840719410138

Ilfov

215

Răsvanţa

Maria-Magdalena

2550501241649

Maramureş

216

Bosoancă

Neluţa-Alexandra

2901212250057

Mehedinţi

217

Lăpădat

Gabriela

2670706250533

Mehedinţi

218l

Lungu

Rodica

2650530250521

Mehedinţi

219

Tufaru

Florentina-Luminiţa

2780422250529

Mehedinţi

220

Pleşca

Elena

2710522332141

Neamţ

221

Siriţanu

Vasile-Viorel

1610610221183

Neamţ

222

Mîrzan

Oana

2860810226775

Neamţ

223

Branche

Adina-Gabriela

2821109270836

Neamţ

224

Mărtişcă

Mihaela-Gabriela

2720323272641

Neamţ

225

Barcan

Gheorghe

1771201272623

Neamţ

226

Butnaru

Iuliana

2840707270854

Neamţ

227

Chiria

Costel-Alin

1850602270837

Neamţ

228

Cociorvă

Gheorghe

1590930270584

Neamţ

229

Gotcu

Elena-Anca

2890521270019

Neamţ

230

Ivan

Alina-Gabriela

2840908270854

Neamţ

231

Măgdălina

Dumitru Constantin

1930714270030

Neamţ

232

Prisecariu

Iulian

1810409374096

Neamţ

233

Tălmăcel

Oana-Cristina

2841011046197

Neamţ

234

Bănică

Florin

1880701286654

Olt

235

Tocu

Liana-Aurora

2760412280811

Olt

236

Maria

Florentina

2640525282201

Olt

237

Pîsla

Mihai-Emil

1860306282221

Olt

238

Stăvaru

Florica

2620510283381

Olt

239

Tinereanu

Cornelea

2571014283371

Olt

240

Staicu

Iuliana

2861229282211

Olt

241

Budică

Felicia-Cornelia

2740707284369

Olt

242

Cojoc

Eugenia-Lăcrămioara

2840317282207

Olt

243

Velea

Viorica-Florentina

2850913282214

Olt

244

Dreglea

Raluca-Ionela

2810103282233

Olt

245

Voinea

Camelia

2890831283552

Olt

246

Floroiu

Maria-Ionela

2861125295605

Prahova

247

Radu

Mircea

1710804293160

Prahova

248

Sanda

Jana

2600820340013

Teleorman

249

Ghine

Lenuţa

2811228340015

Teleorman

 

250

Zincă

Dragoş-Constantin

1830926286049

Teleorman

251

Baciu

Alina Andreea

2920626340448

Teleorman

252

Geambaşu

Mariana

2831208340934

Teleorman

253

Olteanu

Ştefania-Steluţa

2840510340450

Teleorman

254

Burcică

Mariana Mirela

2671122345387

Teleorman

255

Năstase

Nuţa

2731021343225

Teleorman

256

Nedelcu

Dorinel-Mihai

1891014340912

Teleorman

257

Panait

Mihaela

2700712343249

Teleorman

258

Purcărescu

Margareta-Angelica

2660819280796

Teleorman

259

Ciupitu

Sanda

2690718343269

Teleorman

260

Gîdea

Florentina-Alexandra

2860702340446

Teleorman

261

Teodorescu

Lucian

1850715340028

Teleorman

262

Dăsculţu

Viorica

2590417345393

Teleorman

263

Lincu

Angela

2700928345380

Teleorman

264

De Beukelaer

Nicoleta

2820201340434

Teleorman

265

Mateiu

Vlad

1880703352292

Timiş

266

Narie

Adrian-Victor

1781224392929

Timiş

267

Tillinger

Adelina-Karina

2911020350087

Timiş

268

Sinitean

Silviu-Pavel

1861221020084

Timiş

269

Chetrinescu

Nicolae

1490606354736

Timiş

270

Micluţa

Monica-Giorgiana

2760331354726

Timiş

271

Bănuţi

Tatiana

2610312113675

Timiş

272

Fericean

Gabriela-Codruţa

2821101354487

Timiş

273

Tescoveanu

Valeriu

1681218280801

Timiş

274

Farcaş

Ştefan-Cosmin

1771226350325

Timiş

275

Ivaşcu

Viorica

2710318353959

Timiş

276

Bica

Alisa-Cristina

2890312350131

Timiş

277

Codrea

Maria

2641108240026

Timiş

278

Popescu

Carmen-Maria

2850204350020

Timiş

279

Brancu

Ioan

1670625350012

Timiş

280

Jebelean

Cristian-Zoltan

1780605354777

Timiş

281

Aivănoăei

Adina-Teodora

2820306350033

Timiş

282

Iancu

Alina

2780716354738

Timiş

283

Iordache

Raluca-Rodica

2870502350057

Timiş

284

Popeţ-Bot

Titiana-Otilia

2711123350326

Timiş

285

Bădăluţă

Mariana-Gabriela

2820714330199

Timiş

286

Cuibariu

Ioan-Florenţiu

1740606354726

Timiş

287

Albăceanu

Gheorghe

1520501364217

Tulcea

288

Rădoi

Daniel-Ionuţ

1860305134203

Tulcea

289

Pestrea

Vasile

1500627361937

Tulcea

290

Tudor

Elena

2760121360010

Tulcea

291

Butucea

Petrişor

1870707360336

Tulcea

292

Dumitru

Florin

1860417360324

Tulcea

293

Merg ea ni

Dina

1790315364224

Tulcea

294

Bucşan

Mircea-Florin

1881111360017

Tulcea

295

Muhuleţ

Alexandru

1860408360022

Tulcea

296

Oancea

Ion

1620708361943

Tulcea

297

Parfene

Oana-Maria

2780305361691

Tulcea

298

Costache

Maria

2810407364933

Tulcea

299

Fedot

Alina

2900826360339

Tulcea

 

300

Arhire

Raluca

2860721374523

Vaslui

301

Artene

Gabriela

2680322373461

Vaslui

302

Băeşu

Monica-Viviana

2700628372255

Vaslui

303

Cioată

Alexandru

1550731373464

Vaslui

304

Costrăşel

Laura

2790920374067

Vaslui

305

Crăciun

Silica

1600508170022

Vaslui

306

Dobrea

Bogdan-Andrei

1901002375472

Vaslui

307

Popa

Oana-Andreea

2800724374514

Vaslui

308

Şchiopu

Nicoleta-Valentina

2710419370065

Vaslui

309

Hurduc

Dan

1690511374088

Vaslui

310

Pupăză

Gina

2730122374101

Vaslui

311

Boca

Ionela

2870821374541

Vaslui

312

Braşoveanu

Cerasela

2870607374523

Vaslui

313

Diaconu

Diana-Florentina

2800802374521

Vaslui

314

Iarmaliuc

Vitalina

2850112410129

Vaslui

315

Dabija

Alexandru-Costel

1881002375500

Vaslui

316

Andrei

Dănuţ-Constantin

1851222385560

Vâlcea

317

Rizea

Elena-Alina

2860429385566

Vâlcea

318

Motrună

Elena-Sorina

2860311385565

Vâlcea

319

Ghiţau

Virginica-Lăcrămioara

2901223394435

Vrancea

320

Vasiliu

Elena

2590320390692

Vrancea

321

Bordeianu

Alexandra

2831229394464

Vrancea

322

Potop

Maricel-Fănel

1760408393138

Vrancea

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

DECIZIA Nr. 8

din 8 decembrie 2014

 

Dosar nr. 7/2014

 

Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale

Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Lavinia Dascălu - judecător la Secţia I civilă

Aurelia Rusu - judecător la Secţia I civilă

Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secţia I civilă – judecător-raportor

Dragu Creţu - judecător la Secţia I civilă

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia I civilă

Tatiana Gabriela Năstase - judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secţia a II-a civilă

Lucia Paulina Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă - judecător-raportor

Constantin Brânzan - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Sîrbu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Zoiţa Milăşan - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal - judecător-raportor

Iuliana Rîciu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Doina Duican - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Simona Camelia Marcu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală

Luciana Mera - judecător la Secţia penală

 

Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 272 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare.

Din partea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa se prezintă domnul judecător Anghel Răzvan.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad din cadrul Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 272 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii, republicat), raportat la prevederile art. 76 lit. b) din aceiaşi act normativ, respectiv dacă nerespectarea de către angajator a dreptului angajatului la preaviz, în ipotezele prevăzute de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, constituie un motiv de nulitate a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere şi care sunt condiţiile în care intervine nulitatea deciziei de concediere şi a măsurii concedierii pentru omisiunea de a indica în cuprinsul deciziei durata preavizului.

După prezentarea referatului cauzei, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acordă cuvântul domnului judecător Anghel Răzvan, din partea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa, în susţinerea recursului în interesul legii promovat.

Domnul judecător Anghel Răzvan învederează că sunt în discuţie două probleme de drept, respectiv dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 78, raportat la prevederile art. 75 şi 76 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicat, nerespectarea de către angajator a dreptului la preaviz constituie un motiv de nulitate a deciziei de concediere şi condiţiile în care intervine nulitatea deciziei de concediere pentru omisiunea de a indica în cuprinsul său durata preavizului.

Cu privire la prima problemă, arată că s-a conturat o primă opinie în care s-a considerat că nu intervine sancţiunea nulităţii deciziei de concediere, însă angajatul are dreptul la despăgubiri, iar, într-o a două opinie, s-a apreciat că în cazul în care angajatorul nu respectă dreptul la preaviz al angajatului intervine sancţiunea nulităţii deciziei de concediere.

Referitor la cea de a două problemă, învederează că, într-o opinie, s-a reţinut că omisiunea de a indica în cuprinsul deciziei

de concediere durata preavizului atrage nulitatea absolută a deciziei, iar, în cea de a două opinie, s-a susţinut că lipsa indicării duratei preavizului în decizia de concediere nu atrage nulitatea, dacă a fost indicată în alt înscris sau preavizul a fost în mod efectiv acordat şi nu s-a dovedit existenţa unei vătămări.

În concluzie, solicită admiterea recursurilor în interesul legii promovate şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acordă cuvântul doamnei Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reprezentantului procurorului general, cu privire la prima problemă, arată că nerespectarea de către angajator a dreptului la preaviz atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere, indiferent dacă în decizia de concediere emisă angajatorul a menţionat sau nu durata preavizului, iar acordarea preavizului, cu durata minimă de 20 de zile lucrătoare, reprezintă pentru angajator o obligaţie stabilită în mod imperativ de lege. Totodată, atunci când acordarea preavizului este obligatorie, înştiinţarea salariatului de către angajator asupra măsurii concedierii trebuie să fie premergătoare emiterii deciziei de concediere, iar salariatul nu poate renunţa la dreptul său la preavizul cu durata minimă de 20 de zile lucrătoare, întrucât o astfel de renunţare este nulă absolut, sancţiune ce intervine şi în cazul compensării în bani a dreptului la preaviz, chiar dacă această alternativă ar fi prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă.

Din perspectiva celei de a două probleme, se apreciază că lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că a acordat salariatului, anterior concedierii, preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, prin neindicarea acestui element nefiind afectată legalitatea măsurii concedierii înseşi, atât timp cât aceasta a fost luată de către angajator, cu respectarea procedurii legale.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 517 din Codul de procedură civilă, solicită admiterea recursurilor în interesul legii formulate de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursurilor în interesul legii, a constatat următoarele:

1. Problemele de drept ce au generat practica neunitară

Practica judiciară neunitară ce a generat sesizarea Înaltei

Curţi de Casaţie şi Justiţie cu prezentele recursuri în interesul legii s-a conturat în soluţionarea într-un mod diferit a problemelor de drept referitoare la nulitatea măsurii de concediere şi a deciziei de concediere, precum şi condiţiile în care aceasta intervine, în cazul nerespectării de către angajator a dreptului la preaviz al angajatului, respectiv în cazul în care în decizia de concediere se omite a se menţiona durata preavizului.

2. Examenul jurisprudenţial

În urma verificării jurisprudenţei la nivelul întregii ţări, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii, republicat, raportat la prevederile art. 75 şi art. 76 lit. b) din acelaşi act normativ, în legătură cu două probleme de drept, respectiv dacă nerespectarea de către angajator a dreptului angajatului la preaviz, în ipotezele prevăzute de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, constituie un motiv de nulitate a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere şi care sunt condiţiile în care intervine nulitatea deciziei de concediere şi a măsurii concedierii pentru omisiunea de a indica, în cuprinsul deciziei, durata preavizului.

3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

3.1.0 primă problemă rezolvată neunitar de către instanţele judecătoreşti vizează nerespectarea de către angajator a dreptului la preaviz.

3.1.1. Într-o primă opinie, s-a reţinut că în cazul în care angajatorul nu respectă dreptul la preaviz al angajatului nu intervine sancţiunea nulităţii deciziei de concediere, însă angajatul are dreptul la despăgubiri atât în cazul în care dreptul la preaviz nu a fost respectat deloc, cât şi în cazul în care a fost acordat un termen de preaviz mai mic decât cel stabilit în lege, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă mai favorabile salariatului.

În aceste ipoteze, s-a apreciat că încetarea contractului individual de muncă intervine la expirarea perioadei de preaviz.

În motivarea acestui punct de vedere, s-a reţinut că dreptul la preaviz este un drept legal, cu situaţie juridică distinctă de procedura concedierii. El nu face parte din condiţiile procedurii concedierii întrucât nu este un drept de natură procedurală, ci un drept de protecţie socială, ce are ca scop asigurarea, pentru angajat, a posibilităţii de a căuta un loc de muncă şi evitarea situaţiei de a fi lipsit imediat de orice venit.

S-a subliniat faptul că legea nu instituie o anumită sancţiune în cazul nerespectării dreptului la preaviz, astfel că încălcarea acestui drept ar da naştere unui drept la dezdăunare din partea angajatorului sau ar determina producerea efectelor concedierii la data expirării termenului de preaviz.

Pe de altă parte, faţă de natura interesului ocrotit prin dispoziţia legală care îl stabileşte, încălcarea dreptului salariatului la preaviz determină nulitatea relativă a concedierii, condiţionată deci de producerea unei vătămări care să nu poată fi înlăturată în altă modalitate decât prin anularea măsurii şi a deciziei de concediere. Or, nulitatea relativă poate fi confirmată prin acordarea despăgubirilor aferente perioadei de preaviz neacordat şi recunoaşterea vechimii în muncă, fiind astfel acoperită vătămarea pricinuită angajatului.

3.1.2. Într-o a două orientare jurisprudenţială s-a arătat că, în cazul în care angajatorul nu respectă dreptul la preaviz al angajatului, intervine sancţiunea nulităţii măsurii de concediere şi a deciziei de concediere.

În motivarea acestei opinii, s-a reţinut că preavizul se înscrie în procedura legală a concedierii, reprezentând înştiinţarea prin care se aduce la cunoştinţă salariatului, ca o garanţie a dreptului la muncă şi stabilităţii în muncă, faptul că la o dată ulterioară urmează să se dispună desfacerea contractului său de muncă.

Dreptul la preaviz este garantat, fără a fi lăsată la aprecierea angajatorului acordarea acestuia, iar, în cazul în care angajatorul nu respectă dreptul la preaviz reglementat de lege, intervin sancţiunile specifice, prevăzute de Codul muncii, republicat, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege fiind lovită de nulitate absolută, potrivit art. 78 din acelaşi act normativ.

În pronunţarea hotărârilor care se circumscriu acestei soluţii s-a pornit de la elemente de organizare a textelor de lege care reglementează dreptul la preaviz şi decizia de concediere, precum şi controlul şi sancţionarea concedierilor nelegale, concluzionându-se că acordarea preavizului este prealabilă încetării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, încadrându-se, aşadar, în procedura concedierii propriu-zise. Potrivit art. 78 din Codul muncii, republicat, orice concediere dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.

Această nulitate nu poate fi acoperită prin acordarea unei compensaţii băneşti, chiar dacă o asemenea posibilitate ar fi reglementată prin contracte colective sau individuale de muncă, întrucât salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute de lege, orice tranzacţie în acest sens fiind lovită de nulitate, conform art. 38 din Codul muncii, republicat.

În susţinerea acestei soluţii s-au adus şi argumente de interpretare istorică şi teleologică a legii, actualul Cod al muncii nemaipreluând dispoziţia din Codul anterior, potrivit căreia neacordarea preavizului sau acordarea unui preaviz cu o durată mai mică nu era sancţionată cu nulitatea, ci atrăgea obligaţia angajatorului de a plăti persoanei în cauză o indemnizaţie egală cu salariul de bază pe jumătate de lună.

S-a evidenţiat şi opinia potrivit căreia sancţiunea nulităţii intervine doar în ipoteza în care nu este respectat termenul de preaviz prevăzut de lege, nu şi în situaţia în care este nesocotit un termen mai mare, menţionat în contractul colectiv de muncă.

3.2. O altă problemă rezolvată diferit de instanţele judecătoreşti vizează condiţiile în care intervine nulitatea deciziei de concediere, atunci când nu este indicat termenul de preaviz.

3.2.1. Într-o primă opinie, s-a reţinut că omisiunea de a indica în cuprinsul deciziei de concediere durata preavizului atrage nulitatea absolută a deciziei.

În acest sens, s-a apreciat că menţiunea referitoare la durata preavizului este una obligatorie, prevăzută expres de art. 74 alin. (1) lit. b) din Codul muncii [art. 76 lit. b), după republicare], pentru conţinutul deciziei de concediere, neputând fi cuprinsă în înscrisuri ulterioare.

Lipsa acestei menţiuni constituie o cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere, condiţia menţiunilor obligatorii fiind prevăzută ad validitatem.

3.2.2. Într-o a două orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că lipsa indicării duratei preavizului în decizia de concediere nu atrage nulitatea, dacă a fost indicată în alt înscris şi preavizul a fost în mod efectiv, acordat.

În motivarea acestei opinii s-a menţionat că legiuitorul nu a sancţionat cu nulitatea absolută decizia de concediere care nu cuprinde unul dintre elementele indicate, ci a arătat că decizia trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu, ceea ce înseamnă că aceste elemente pot fi aduse la cunoştinţa angajatului şi prin intermediul altor înscrisuri emise în completarea deciziei de concediere,

Cât timp obligaţia de a acorda preavizul a fost îndeplinită, neindicarea duratei preavizului în decizia de concediere nu atrage nulitatea deciziei, fiind realizată finalitatea legii, respectiv protejarea salariatului prin acordarea unui interval de timp în care acesta să îşi poată găsi un loc de muncă.

4. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, deşi a constatat existenţa unei practici judiciare neunitare şi, prin Hotărârea nr. 13 din 23 septembrie 2014, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării asupra problemei de drept deduse judecăţii, nu s-a pronunţat asupra orientării jurisprudenţiale pe care o consideră legală.

5. Opinia procurorului general

În ceea ce priveşte prima problemă de drept, se consideră ca fiind în acord cu litera şi spiritul legii soluţia potrivit căreia, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii, republicat, raportat la art. 75 din acelaşi act normativ, preavizul trebuie acordat salariatului anterior emiterii deciziei de concediere; neacordarea preavizului, cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere şi a măsurii concedierii; dreptul la preavizul prevăzut de lege în favoarea salariatului nu poate fi înlocuit cu despăgubiri, chiar dacă această alternativă ar fi prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, invocate de părţi.

Din perspectiva celei de-a două probleme de drept, reprezentată de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b)din Codul muncii, republicat, raportate la dispoziţiile art. 78 din acelaşi act normativ, cu referire la aplicarea sancţiunii nulităţii deciziei de concediere şi a măsurii concedierii, atunci când, deşi în cuprinsul actului unilateral emis de angajator nu este indicată durata preavizului, totuşi, acesta face dovada că a acordat salariatului preavizul, anterior emiterii deciziei, se apreciază că lipsa, din cuprinsul deciziei de concediere, a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii, atunci când angajatorul face dovada că a acordat salariatului, anterior emiterii deciziei, preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat.

6. Raportul asupra recursului în interesul legii

Raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnaţi, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, a concluzionat că, referitor la prima problemă de drept, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii, republicat, cu referire la art. 75 alin. (1) din acelaşi act normativ, neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a_ deciziei de concediere.

În ceea ce priveşte a două problemă de drept, s-a considerat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, republicat, raportate la dispoziţiile art. 78 din acelaşi act normativ, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, sau cu durata prevăzută în contractele colective ori individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului.

7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Sesizarea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa nr. 5.961/22/24 septembrie 2014 şi prin Memoriul de recurs în interesul legii nr. 2.510/C/3.651/III-5/2014, 10.446/3.641/IH-5/2013 din 31 octombrie 2014, formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a invocat existenţa unei practici judiciare neunitare referitoare la nulitatea măsurii de concediere şi a deciziei de concediere, precum şi la condiţiile în care aceasta intervine, în cazul nerespectării de către angajator a dreptului la preaviz al angajatului, respectiv în cazul în care în decizia de concediere se omite a se menţiona durata preavizului.

Examinând sesizările cu recursurile în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, s-au reţinut următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, cu referire la autorii sesizării şi existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problemele de drept ce se cer a fi interpretate.

I. În ceea ce priveşte consecinţele de ordin juridic ale nerespectării de către angajator a dreptului la preaviz al angajatului asupra măsurii concedierii şi deciziei de concediere, au procedat în mod corect instanţele care au considerat că în acest caz intervine sancţiunea nulităţii absolute a concedierii si a deciziei prin care se dispune măsura de încetare a contractului individual de muncă.

Nulitatea absolută trebuie constatată şi În ipoteza în care în decizia de concediere a fost menţionată durata preavizului, dar, în fapt, nu a fost respectată.

De asemenea, aceeaşi sancţiune intervine şi în situaţia în care se acordă angajatului un termen de preaviz mai mic decât cel prevăzut de lege sau decât cel stabilit prin contractele colective ori individuale de muncă, în cazul în care aceste contracte menţionează o durată a preavizului mai mare decât cea arătată în lege şi, în consecinţă, sunt mai favorabile angajatului.

Astfel, potrivit art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, “Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) şi d), al art. 65 şi 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare”, iar dispoziţiile art. 78 din acelaşi cod sancţionează cu nulitatea absolută concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii reglementate de lege.

În primul rând, prealabil oricărei altei analize este relevantă definirea conţinutului noţiunii de “procedură a concedierii”, în accepţiunea art. 78 din Codul muncii, republicat, pentru a se putea stabili dacă obligaţia angajatorului de a respecta termenul de preaviz, corelativă dreptului salariatului în acest sens, face parte dintre cerinţele impuse de lege pentru asigurarea legalităţii procedurii de concediere.

Pornind de la interpretarea semantică a noţiunii de “procedură”, aceasta vizează “totalitatea actelor şi a formelor îndeplinite în cadrul activităţii desfăşurate de un organ de jurisdicţie, de executare sau de alt organ de stat”.

Preavizul reprezintă înştiinţarea prealabilă a salariatului cu privire la încetarea raportului de muncă, în consecinţă, acordarea acestuia constituie o formalitate circumscrisă categoriei sus-menţionate, care trebuie respectată pentru asigurarea valabilităţii măsurii concedierii.

Împrejurarea că îndeplinirea acestei formalităţi se plasează într-o etapă premergătoare momentului final al concedierii nu schimbă natura actului, respectiv de act de procedură, decisiv pentru legalitatea concedierii.

Şi din perspectiva topicii dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, în ansamblul normelor legale care reglementează încetarea contractului individual de muncă, se deduce aceeaşi concluzie.

Dispoziţiile referitoare la dreptul angajatului la preaviz se regăsesc în secţiunea a 6-a din capitolul V, titlul II al Codului muncii, republicat, art. 75 alin. (1) stabilind că “Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) şi d), al art. 65 şi 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare”, iar dispoziţiile art. 78 din acelaşi act normativ sancţionează cu nulitatea absolută concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii reglementate de lege.

Reglementarea preavizului constituie o garanţie a dreptului la muncă şi a stabilităţii în muncă, de vreme ce, pe durata preavizului, drepturile şi obligaţiile părţilor din contractul individual de muncă rămân neschimbate.

Prin urmare, dreptul la preaviz este conceput şi ca un instrument de apărare a angajatului faţă de efectele negative ale încetării contractului său de muncă, subsumându-se “dreptului la protecţie în caz de concediere”, reglementat ca atare în dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, republicat. Salariatul aflat în procedura de concediere nu poate renunţa la preaviz în situaţia în care, potrivit legii, este îndreptăţit la acordarea acestuia, nici prin act unilateral şi nici prin acord cu angajatorul său, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile art. 38 din Codul muncii, republicat. Potrivit acestui text de lege, “Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”. Or, dreptul la preaviz este unul dintre drepturile recunoscute prin lege, fiind inclus în categoria reglementată de art. 39 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, republicat, respectiv “dreptul la protecţie în caz de concediere”.

În plus, dreptul salariatului la preaviz constituie şi o dimensiune a dreptului său la informare, prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, republicat, care nu se limitează doar la momentul încheierii raportului juridic de muncă, ci continuă pe parcursul derulării acestuia.

Inserarea dreptului la preaviz în dreptul la informare rezultă şi din prevederile art. 2 alin. (1) şi alin. (2) lit. g) din Directiva nr. 91/533/CEE a Consiliului din 14 octombrie 1991 privind obligaţia angajatorului de a informa lucrătorii asupra condiţiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă (Directivă).

Conform acestor norme, angajatorul are obligaţia de a aduce la cunoştinţa lucrătorului căruia directiva i se aplică elementele esenţiale ale contractului sau raportului de muncă.

Dintre elementele minimale cu privire la care trebuie informat lucrătorul, indicate în cuprinsul art. 2 din Directivă, face parte şi durata preavizului, care trebuie respectată de către angajator în cazul încetării contractului sau raportului de muncă, ori metoda de stabilire a unei astfel de perioade de preaviz, dacă aceasta nu poate fi indicată când sunt furnizate informaţiile.

Pe de altă parte, raportat la cazurile în care trebuie acordat preavizul, conform art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, se constată că acestea exclud motive imputabile angajatului, indiferent dacă măsura concedierii se dispune pentru motive care ţin de persoana salariatului [art. 61 lit. c) - inaptitudinea fizică şi/sau psihică a persoanei în cauză, care nu permite îndeplinirea atribuţiilor corespunzătoare locului de muncă ocupat; art. 61 lit. d) - necorespunderea profesională faţă de locul de muncă ocupat] sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului (art. 65 şi art. 66 - desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii, concedierea putând fi individuală sau colectivă).

Prin urmare, se poate considera că dreptul la preaviz, ca o garanţie împotriva abuzurilor şi nelegalităţilor la care poate recurge angajatorul în caz de concediere, a fost reglementat de legiuitor pentru protecţia salariatului de bună-credinţă, de vreme ce ipotezele legale în care preavizul trebuie acordat nu presupun culpa persoanei în cauză. Or, ocrotirea bunei-credinţe reprezintă un principiu fundamental, comun tuturor ramurilor de drept, inclusiv dreptului muncii, legiuitorul statuând în art. 8 alin. (1) din Codul muncii, republicat, printre altele, că relaţiile de muncă se fundamentează pe principiul bunei-credinţe.

Nu este lipsit de interes, pentru definirea importanţei respectării dreptului la preaviz şi, corelativ, pentru determinarea gravităţii încălcării acestei obligaţii din partea angajatorului, că legiuitorul a înţeles să reglementeze neacordarea preavizului, conform prevederilor Codului muncii sau ale contractului colectiv de muncă, angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi, drept contravenţie care se sancţionează cu amendă, potrivit art. 50 alin. (1) cu referire la art. 113 lit. f) şi art. 114 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind asigurările pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

Acordarea termenului de preaviz reprezintă o etapă premergătoare procedurii concedierii, inel uzând u-se, în consecinţă, în această procedură, iar nerespectarea cerinţei legale imperative în discuţie conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii absolute a concedierii, la cererea angajatului.

Fiind vorba despre sancţiunea nulităţii absolute, din perspectiva dispoziţiilor Codului civil din 1865, cu care se întregesc cele din legislaţia muncii [art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat], aceasta nu este condiţionată de dovedirea vătămării angajatului şi nu poate fi acoperită prin confirmare (acest din urmă aspect nu este reglementat în mod expres, dar se deduce din art. 1.168 din Codul civil).

Nici potrivit Codului civil în vigoare nulitatea absolută nu implică dovedirea unei vătămări produse persoanei în cauză.

În ceea ce priveşte posibilitatea confirmării, legea actuală statuează în mod expres, prin art. 1.247 alin. (4) din Codul civil (incident, conform art. 1.325 din Codul civil, chiar şi în cazul actelor juridice unilaterale - decizia de concediere), că un contract lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege. Or, Codul muncii, republicat, nu conţine o asemenea prevedere, de confirmare a nulităţii absolute în cazul concedierii dispuse fără respectarea termenului de preaviz. Problema prezintă interes pentru concedierile care au loc ulterior intrării în vigoare a Codului civil (1 octombrie 2011).

Prin urmare, nulitatea concedierii nu poate fi acoperită prin acordarea despăgubirilor şi recunoaşterea vechimii în muncă.

În ceea ce priveşte despăgubirile, împrejurarea că acestea nu pot înlocui sau compensa preavizul rezultă şi din schimbarea soluţiei legislative în materie, de la Codul muncii anterior la cel actual.

Codul muncii din 1973 stabilea că unitatea putea să îl concedieze pe salariat şi fără preaviz, caz în care era obligată să îi plătească o indemnizaţie egală cu jumătate din salariul tarifar de încadrare pe o jumătate de lună, conform art. 131 alin. 2 din actul normativ anterior menţionat, în prezent nemaifiind reglementată o asemenea opţiune pentru angajator.

Schimbarea legislativă nu s-ar fi justificat dacă intenţia actuală a legiuitorului ar fi fost în sensul menţinerii posibilităţii angajatorului de a complini lipsa preavizului cu despăgubiri sub forma unei indemnizaţii.

Pe durata preavizului drepturile şi obligaţiile părţilor din contractul individual de munca rămân neschimbate, în sensul că angajatul este obligat în continuare să presteze munca, nu îi sunt atinse drepturile salariale, beneficiind şi de celelalte drepturi băneşti cuvenite pentru munca prestată şi de orice alte avantaje care decurg din contractul de muncă (de exemplu, dreptul la locuinţă de serviciu, dreptul la plata de către angajator a abonamentelor pe mijloacele de transport în comun). Pe durata respectivă nu sunt modificate condiţiile de încheiere sau de executare a contractului individual de muncă. Salariatul are, în continuare, obligaţia de a se abţine de la orice act de concurenţă neloială, ca şi de la orice act de indisciplină, în caz contrar contractul său de muncă putând fi desfăcut pentru motive disciplinare.

De asemenea, soluţia compensaţiei băneşti îl dezavantajează pe angajat.

Întreaga perioadă a preavizului constituie, pentru salariat, vechime în muncă, potrivit art. 16 alin. (4) din Codul muncii, republicat, precum şi vechime în specialitate (meserie sau profesie). Or, în cazul preavizului neacordat angajatul pierde vechimea în muncă sau în specialitate pe durata respectivă, neexistând nicio dispoziţie în Codul muncii, republicat, în sens contrar.

Pe de altă parte, chiar dacă indemnizaţia încasată pentru nerespectarea dreptului la preaviz reprezintă bază de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, neacordarea preavizului determină consecinţe negative în ceea ce priveşte stagiul de cotizare realizat de asigurat, definit de art. 3 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, ca “perioada de timp în care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii” şi se reflectă şi asupra punctajului mediu anual realizat de asigurat, definit de art. 3 alin. (1) lit. n) din actul normativ menţionat ca reprezentând “numărul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionării”.

În plus, dacă s-ar accepta teza compensării băneşti a preavizului neacordat, ar rămâne fără conţinut dispoziţiile art. 75 alin. (3) din Codul muncii, republicat, aplicabile în ipoteza intervenirii suspendării contractului individual de muncă în perioada preavizului, când termenul de preaviz, la rândul său, este suspendat.

În concluzie, dreptul la preaviz nu poate fi înlocuit cu despăgubiri, iar nulitatea concedierii nu poate fi acoperită prin acordarea despăgubirilor şi recunoaşterea vechimii în muncă.

Aceasta nici în ipoteza în care prin clauzele contractelor colective sau individuale de muncă s-ar reglementa o asemenea posibilitate, în raport cu dispoziţiile art. 38 din Codul muncii, republicat.

Preavizul nu determină, în sine, încetarea contractului de muncă, ceea ce constituie şi justificarea opiniei din doctrină şi jurisprudenţă, unanim acceptată, în sensul că preavizul nu reprezintă o decizie de concediere şi, ca urmare, nu poate forma obiect al contestaţiei în justiţie, independent de emiterea acestei decizii.

Lovită de nulitate absolută este şi concedierea dispusă cu acordarea unui termen de preaviz mai mic decât cel stabilit de Codul muncii, republicat, respectiv prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de sectoare de activitate, de grupuri de unităţi sau de unitate ori prin contractul individual de muncă, evident în ipoteza în care aceste din urmă acte prevăd un termen de preaviz mai mare decât cel legal sau stabilit prin contracte colective de muncă încheiate la nivel superior.

Cum s-a arătat deja, Codul muncii, republicat, vizează dreptul la un preaviz “ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare”, durata preavizului, reglementată de lege, reprezentând un drept minimal.

Din această caracteristică a dreptului prevăzut de lege rezultă, pe de o parte, că prin acte normative speciale se poate institui o perioadă a preavizului mai mare, iar, pe de altă parte, că prin contracte colective sau individuale de muncă se poate deroga de la dispoziţiile legale, stabilindu-se o durată a preavizului superioară celei instituite prin art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat.

În acest sens, art. 83 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a reglementat, în favoarea acestor persoane, aflate în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în muncă, dreptul la un preaviz plătit de minimum 30 de zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, pentru motive neimputabile lor.

În cazurile în care un angajator este obligat să acorde salariatului concediat un preaviz, durata preavizului trebuie să fie de 20 de zile lucrătoare. Cu toate acestea, prin contracte colective încheiate la nivel de sectoare de activitate, de grupuri de unităţi sau de unitate ori prin contractul individual de muncă se poate stabili o durată a preavizului mai mare de 20 de zile lucrătoare, drepturile salariaţilor prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă având caracter minimal, potrivit art. 132 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată cu modificările ulterioare. Părţile implicate au libertatea de a stabili, în favoarea salariaţilor, un termen de preaviz mai mare, iar termenul astfel stabilit trebuie respectat, întrucât contractul este “legea părţilor” şi, în consecinţă, are forţă obligatorie pentru acestea întocmai ca şi o dispoziţie legală, aşa cum rezultă din art. 229 alin. (4) din Codul muncii, republicat.

Desigur, în ipoteza în care, prin contracte colective sau individuale de muncă, s-a stabilit o durată a termenului de preaviz mai mică decât cea menţionată în art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, se va aplica termenul de preaviz legal, care este mai favorabil persoanei în cauză.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 142 din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările ulterioare, menţionează că sunt lovite de nulitate clauzele din contractele colective de muncă negociate cu încălcarea drepturilor minimale prevăzute de lege în favoarea salariaţilor.

În cazul constatării nulităţii unor clauze de către instanţă, părţile pot conveni renegocierea acestora, iar, până atunci, clauzele respective sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile angajaţilor, cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel superior, după caz.

În concluzie, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii, republicat, cu referire la art. 75 alin. (1) din acelaşi act normativ, se apreciază că neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere.

II. Cea de a două problemă de drept care face obiectul sesizărilor se referă la aplicarea sancţiunii nulităţii deciziei de concediere şi a măsurii concedierii, atunci când, deşi în cuprinsul actului unilateral emis de angajator nu este indicată durata preavizului, totuşi, acesta face dovada acordării sale efective.

Decizia de concediere este actul de voinţă unilaterală al angajatorului, act de dreptul muncii, prin care se dispune, în condiţiile legii, încetarea contractului individual de muncă.

Potrivit art. 76 din Codul muncii, republicat, “Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.”

Conform art. 78 din Codul muncii, republicat, “Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”.

Obligaţia de a include în decizia de concediere durata preavizului se refera doar la cazurile în care acordarea preavizului de către angajator este obligatorie potrivit art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, atunci când persoanele sunt concediate în temeiul art. 61 lit. c) şi d), al art. 65 şi art. 66 din acelaşi act normativ.

Omiterea indicării acestui element în cadrul deciziei de concediere nu afectează legalitatea măsurii de concediere înseşi, daca angajatorul dovedeşte că a respectat condiţia acordării preavizului.

Aşadar, doar neacordarea efectivă a preavizului se sancţionează cu nulitatea absolută, potrivit art. 78 din Codul muncii, republicat, care nu vizează şi conţinutul propriu-zis al actului, sub aspect formal.

În egală măsură, nulitatea absolută a deciziei şi a măsurii de concediere intervine şi în situaţia în care, formal, decizia cuprinde durata preavizului, fără însă ca salariatul să fi beneficiat efectiv din partea angajatorului de dreptul de preaviz.

Dovada acordării preavizului, în acest caz, îi incumbă angajatorului, în cadrul litigiului prin care salariatul contestă decizia de concediere şi invocă încălcarea acestui drept ori faptul că termenul de preaviz a fost inferior celui stabilit de lege sau prin contractele colective ori individuale de muncă.

Nulitatea absolută a deciziei de concediere intervine, pentru nerespectarea procedurii legale, doar în cazurile expres prevăzute de legiuitor.

Astfel, cu titlu de exemplu, în cazul concedierii disciplinare, măsura nu poate fi luată, potrivit art. 251 alin. (1) din Codul muncii, republicat, decât cu efectuarea cercetării prealabile, sub aceeaşi sancţiune.

În sprijinul acestei interpretări şi aplicări raţionale a legii, care se opune unui formalism excesiv, pot fi aduse şi exemple rezultate din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Astfel, în cauzele C-253/96-^-C-258/96 Hei mut Kampelmann ş.a. vs. Landschaftsverband Westfalen-Lippe, prin Hotărârea din 4 decembrie 1997, Curtea, interpretând, în lumina scopului reglementării, dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Directiva nr. 91/533/CEE, care instituie obligaţia angajatorului de a aduce la cunoştinţa lucrătorului salariat căruia această directivă i se aplică elementele esenţiale ale contractului sau raportului de muncă, a reţinut că: “notificarea la care face referire art. 2 alin. (1) din Directiva Consiliului nr. 91/533/CEE din 14 octombrie 1991 (...) se bucură de aceeaşi prezumţie în ceea ce priveşte corectitudinea care se ataşează în dreptul intern oricărui document similar întocmit de către angajator şi comunicat angajatului. Angajatorului trebuie să i se permită să facă dovada contrară, efectuând probe prin care să ateste că informaţiile din notificare nu sunt în întregime incorecte sau să demonstreze că sunt reale” (§35 al hotărârii prin care se răspunde la prima întrebare a instanţei germane).

De asemenea, şi în Cauza C-350/99, Wolfgang Lange vs. Georg Schunemann GmbH, prin Hotărârea din 8 februarie 2001, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că “atunci când angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile conform Directivei nr. 91/533/CEE, de a furniza informaţii, directiva nu cere instanţelor naţionale să aplice ori să refuze aplicarea principiilor din dreptul naţional în conformitate cu care nu se poate încălca dreptul niciuneia dintre părţi de a administra probe asupra modului în care nu şi-au îndeplinit obligaţia de a furniza informaţiile1.

Mutatis mutandis, pornind de la necesitatea aplicării raţionale a legii, prin raportare la principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe, care trebuie să guverneze raporturile juridice de muncă, coroborat cu regula procedurală instituită prin art. 272 din Codul muncii, republicat, potrivit căreia, în conflictele de muncă, sarcina probei revine angajatorului, se apreciază că acestei părţi trebuie să i se recunoască posibilitatea de a dovedi, în litigiul declanşat prin contestaţia formulată de salariat împotriva deciziei de concediere, că, în procedura de concediere, dreptul la preavizul prevăzut de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, a fost respectat, acoperind, în această modalitate, lipsa din actul unilateral pe care l-a emis a menţiunii privind durata preavizului.

În concluzie, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, republicat, raportate la dispoziţiile art. 78 din acelaşi act normativ, se apreciază că lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din acelaşi cod, neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, raportat la dispoziţiile art. 78 din acelaşi cod, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2014.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Ileana Peligrad

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

ORDIN

privind dispunerea radierii instituţiei financiare nebancare Societatea Comercială IFN BIACO LEASING - S.A. din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare

 

Având în vedere solicitarea lichidatorului judiciar al Societăţii Comerciale IFN BIACO LEASING - S.A., Societăţii Comerciale FIVE SPRL, privind radierea Societăţii Comerciale IFN BIACO LEASING - S.A. din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare transmisă Băncii Naţionale a României prin Scrisoarea nr. C/14.193 din 16 decembrie 2014,

în baza art. 28 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi al prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr. 27/2014, pentru numirea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

guvernatorul Băncii Naţionale a României emite următorul ordin:

Articol unic. - Se dispune radierea instituţiei financiare nebancare Societatea Comercială IFN BIACO LEASING - S.A. din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare, cu sediul în Str. Partiturii nr. 8, bl. 62, sc. A, ap. 36, sectorul 6, Bucureşti, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/17808/1994, cod unic de înregistrare 6244446, înscrisă în Registrul general al instituţiilor financiare nebancare la secţiunea h) “Leasing financiar” sub nr. RG-PJR-41-080189.

 

Guvernatorul Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 4 februarie 2015.

Nr. 101.

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

ORDIN

privind dispunerea radierii din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale I.F.N. GENERAL LEASING - S.A.

 

Având în vedere imposibilitatea desfăşurării de către Societatea Comercială I.F.N. GENERAL LEASING - S.A. a activităţii de creditare prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a intrării în faliment,

în baza art. 28 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 93/2009, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi al prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr. 27/2014 pentru numirea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

guvernatorul Băncii Naţionale a României emite următorul ordin:

Articol unic. - Se dispune radierea din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale I.F.N. GENERAL LEASING - S.A., cu sediul declarat în Sibiu, Bd. Victoriei nr. 28, judeţul Sibiu, înregistrată la Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu sub nr. J32/63/2002, cod unic de înregistrare 14406360, înscrisă în Registrul general al instituţiilor financiare nebancare, ţinut la Banca Naţională a României, la secţiunea h) “Leasing financiar” sub nr. RG-PJR-33-080111.

 

Guvernatorul Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 4 februarie 2015.

Nr. 102.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.