MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 13/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 13         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 8 ianuarie 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 594 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 600 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Decizia nr. 601 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            M.131/2014. - Ordin al ministrului apărării naţionale pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.39/2009

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 594

din 21 octombrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dumitra Răsura în Dosarul nr. 7.106/202/2013 al Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 425D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei de neconstituţionalitate personal şi asistată prin doamna avocat Teodora Găman, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind celelalte părţi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că, deşi, pe rând, legiuitorul a înţeles să suprime dreptul persoanelor de a exercita căile de atac cu scopul de a asigura judecarea cu celeritate a unei cauze, însă acest lucru nu poate fi realizat în detrimentul sau cu consecinţa încălcării unor drepturi. Dacă în vechea reglementare procesual civilă încă exista posibilitatea formulării recursului atunci când instanţa stabilea necompetenţa sa în soluţionarea unei cauze, în noul Cod de procedură civilă acest drept este suprimat, cu consecinţa încălcării principiului egalităţii în faţa legii şi a dreptului la un proces echitabil. În cauză, consecinţa a fost posibilitatea părţii adverse de a reitera aceeaşi cerere de chemare în judecată şi posibilitatea de a fi judecată de aceeaşi instanţă care, iniţial, a fost stabilită ca fiind o instanţă părtinitoare. Mai arată că instanţa de contencios constituţional, în jurisprudenţa sa, a reţinut că, în reglementarea normelor de procedură care privesc căile de atac, legiuitorul este ţinut de respectarea tuturor normelor şi principiilor fundamentale de referinţă, iar eventualele limitări ale exercitării căilor de atac nu trebuie să aducă atingere dreptului în substanţa sa. Or, în cauză, prin eliminarea controlului judiciar se aduce atingere principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte exercitarea drepturilor civile ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, acestea sunt la latitudinea sa. Referitor la hotărârile de declinare a competenţei, susţine că acestea nu pun în discuţie fondul cauzei, ci reprezintă, mai degrabă, un act de administrare a justiţiei prin care se urmăreşte judecarea cu celeritate şi în condiţii de imparţialitate şi obiectivitate a unei cauze.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 23 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7.106/202/2013, Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dumitra Răsura într-o cauză privind soluţionarea apelului declarat împotriva unei sentinţe civile prin care instanţa, ca urmare a admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale, şi-a declinat competenţa.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece, prin limitarea adusă condiţiilor de exercitare a căilor de atac se aduce atingere unui drept în substanţa sa, respectiv imparţialităţii judecătorilor. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei implică aplicabilitatea şi altor instituţii de drept, cea a strămutării şi conexităţii, cu consecinţa operării unei prorogări legale de competenţă. Dacă instanţa nu ţine cont de dispoziţiile instituţiilor care determină prorogarea de competenţă şi este suprimată orice cale de atac împotriva acesteia, accesul liber la justiţie nu mai este garantat.

7. Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

10 Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, text legal care are următorul cuprins: “Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent”

13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. De asemenea consideră că se încalcă şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, respectiv prin Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

15. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, în materia excepţiei de necompetenţă, legiuitorul a eliminat, calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanţa se declară necompetentă. O atare soluţie era prevăzută de art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 şi prevedea că, în situaţia în care instanţa se declară necompetentă, împotriva hotărârii se putea exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare. Această soluţie legislativă a fost modificată prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, fiind preluată şi în noul cod de procedură civilă, în cuprinsul art. 132 alin. (3), text de lege criticat în prezenta cauză,

16. În continuare, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent. Asupra excepţiei de necompetenţă instanţa se pronunţă înainte de a se aborda fondul litigiului şi înainte de a se soluţiona alte excepţii, după caz, printr-o încheiere, dacă se declară competentă, sau printr-o hotărâre, dacă instanţa se declară necompetenţă. Textul de lege criticat de autoarea excepţiei, respectiv art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, are în vedere cea de-a două ipoteză, şi anume admiterea excepţiei de necompetenţă şi, implicit, declinarea competenţei instanţei de judecată, situaţie în care hotărârea nu mai este supusă niciunei căi de atac.

17. Curtea a mai reţinut că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu priveşte judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluţionarea unui incident procedural, de stabilire a instanţei competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanţa îl poate reţine în hotărârea de declinare fiind propria necompetenţă materială sau teritorială.

18. Curtea, prin decizia menţionată, a apreciat că intenţia legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege criticate a fost aceea de a asigura celeritatea judecării cauzelor prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti de declinare a competenţei, raţiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenţei fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în faţa instanţei competente să soluţioneze litigiul dedus judecăţii. Curtea a mai reţinut, de asemenea, că hotărârea instanţei de declinare a competenţei este rezultatul unui act de administrare a justiţiei prin care se urmăreşte desfăşurarea în condiţii de legalitate a procesului, de care beneficiază toate părţile, indiferent de calitatea lor procesuală, având în vedere că, potrivit art. 174 alin. (2) şi art. 176 pct. 3 din Codul de procedură civilă, actele de procedură efectuate de instanţa necompetentă sunt nule.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitra Răsura în Dosarul nr. 7.106/202/2013 al Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 600

din 4 noiembrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor ari 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor aii. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Elena Oprea în Dosarul nr. 9.879/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului nr. 77D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 244D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Rodica Elena Cleopatra Chirilă şi Petru Junie în Dosarul nr. 972/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul asistent învederează Curţii că, în ambele dosare, părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării celor două dosare

7. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.

8. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 244D/2014 la Dosarul nr. 77D/2014, care a fost primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33, art. 34 alin. (2) şi (3) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1)din Legea nr. 165/2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

10. Prin Decizia nr. 5.837 din 16 decembrie 2013 şi prin încheierea din 7 martie 2014, pronunţate în dosarele nr. 9.879/2/2011* şi, respectiv, nr. 972/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2), (3) şi (4), art. 33, art. 34 ŞI art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24, art. 33, art. 34 şi art. 35 din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Elena Oprea, în calitate de cesionar de drepturi litigioase, într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei cereri întemeiate pe Legea nr. 10/2001, în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, respectiv, de Rodica Elena Cleopatra Chirilă şi Petru Junie într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor [devenită Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor] la emiterea unei decizii conţinând titlu de despăgubiri pentru un imobil demolat.

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 4 teza a două raportate la art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv şi încalcă principiul securităţii juridice, întrucât obligă persoanele care au formulat cereri de chemare în judecată în condiţiile şi în termenele stabilite de Legea nr. 10/2001 să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior, anulându-le orice drept câştigat şi născut sub imperiul vechii reglementări. Textele de lege criticate contravin, în opinia autorilor excepţiei, şi principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, creând inegalităţi între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege aflate în diverse localităţi ale ţării, destinatarii Legii nr. 10/2001 fiind discriminaţi în funcţie de gradul de încărcare şi de numărul cererilor rămase nesoluţionate de către autorităţile publice învestite. Se susţine că termenele instituite de Legea nr. 165/2013 îngrădesc dreptul de acces liber la justiţie al persoanelor care, deşi au un interes legitim de a apela la instanţele judecătoreşti pentru recunoaşterea dreptului lor, nu îl pot exercita decât după scurgerea acestora şi diferenţiat, în funcţie de situaţia în care se află.

12. Se critică, de asemenea, şi prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, arătându-se, în acest sens, că transmiterea acestor drepturi, realizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, s-a făcut în considerarea principiului reparării şi despăgubirii în integralitate, principiu de care, până la apariţia acestei legi, s-a bucurat o bună parte din dobânditorii unor astfel de drepturi. În opinia unuia dintre autorii excepţiei, conţinutul dreptului de proprietate este grav afectat de prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care nesocotesc libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitându-l la procentul de 15% din dreptul de proprietate. Se susţine că textul de lege menţionat nesocoteşte prezumţia dobândirii licite a averii, confiscând din patrimoniul dobânditorilor procentul de 85% din drepturile stabilite prin Legea nr. 10/2001, procent care, în lipsa transmisiunilor, ar fi trebuit să intre în patrimoniul persoanelor îndreptăţite, beneficiari ai acestei legi. Dar, pentru că aceştia au înţeles să dispună liber de dreptul lor, Legea nr. 165/2013 a instituit principiul îmbogăţirii fără justă cauză a statului.

13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu contravin principiului neretroactivităţii legii civile sau principiului nediscriminării şi nici nu nesocotesc dreptul de acces liber la justiţie.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

15. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 4 raportate la cele ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, întrucât, în baza acestor norme, cele mai multe acţiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse ca prematur introduse. Arată că s-a acţionat asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificându-se în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Apreciază, de asemenea, că prevederile art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului egalităţii în drepturi, întrucât impun termene diferite de soluţionare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate. Or, un asemenea criteriu de diferenţiere nu poate fi considerat obiectiv şi rezonabil. Totodată, incidenţa prevederilor art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 în procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată apare ca o ingerinţă a legiuitorului în procesul de realizare a justiţiei. În ce priveşte criticile referitoare la art. 1 alin. (3) şi art. 24 din legea menţionată, apreciază că nu pot fi reţinute, normele indicate fiind în concordanţă cu principiile constituţionale invocate de autori.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Din motivările scrise ale excepţiei rezultă că obiect al acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, texte care au următorul conţinut:

- Art. 1 alin. (3): (3) în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile cana i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).”;

- Art. 4 teza a doua: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.”;

- Art. 24 alin. (2)-(4): (2) în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

(4) în cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).”;

- Art. 33: “(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).”;

- Art. 34: “(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.”;

- Art. 35: “(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”

19. În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1) referitor la dreptul de acces liber la justiţie, art. 44 care garantează dreptul de proprietate privată. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului se invocă, de asemenea, art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adiţional la convenţia menţionată şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că obiectul cauzelor în soluţionarea cărora a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate îl constituie cereri de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unor decizii de acordare a titlurilor de despăgubire pentru suma ce ar fi stabilită de evaluator pentru imobile care nu mai pot fi restituite în natură. Faţă de acest cadru procesual, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 şi 35 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţei care a sesizat Curtea Constituţională. Art. 33 din Legea nr. 165/2013, referitor la obligaţia entităţilor învestite de lege de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, vizează o etapă procesuală depăşită deja în cauză, iar art. 35 din Legea nr. 165/2013 are în vedere o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 şi 34 din lege, aşadar un text de lege care, teoretic, va fi aplicabil abia după scurgerea termenelor prevăzute de cele două articole menţionate.

21. Ca atare, cele două texte de lege criticate nu sunt aplicabile în această etapă a procedurii de restituire a imobilelor la care se referă Legea nr. 165/2013. ceea ce determină, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 şi 35 din Legea nr. 165/2013.

22. În ceea ce priveşte prevederile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a constatat că prevederile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceasta nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Întrucât autorii excepţiei de faţă critică aceeaşi interpretare care a fost constatată ca neconstituţională prin decizia menţionată şi având în vedere că această decizie a fost pronunţată ulterior sesizării instanţei constituţionale cu soluţionarea prezentei excepţii, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.

23. În aceste condiţii, Curtea observă că decizia de constatare a neconstituţionalităţii anterior menţionată reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauzele în care a fost invocată prezenta excepţie (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).

24. În legătură cu art. 34 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că autorii prezentei excepţii nu formulează niciun fel de critici faţă de dispoziţiile alin. (2) şi (3) din articolul precizat, ceea ce este de natură să nesocotească cerinţa referitoare la motivarea excepţiei, impuse de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect este inadmisibilă.

25. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr.200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, Curtea a mai examinat textele de lege menţionate din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză şi a reţinut că acestea sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate şi de autorii excepţiei de faţă. Cu acel prilej, Curtea a statuat că singura derogare de la principiul prevalentei restituirii în natură, consacrat expres prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, o constituie situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii. Prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 stabilesc că, în cazul în care titularul a înstrăinat aceste drepturi, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2), fără posibilitatea pentru cesionarul acestor drepturi de a beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte.

26. Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii. Analizând art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, şi anume titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Curtea a apreciat că această opţiune a legiuitorului nu reprezintă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

27. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a reţinut că titularul dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie, însă, o discriminare, întrucât, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. În acest context, Curtea a reţinut că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, În natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis - prin intermediul unor contracte cu titlu oneros - dreptul de a obţine măsurile reparatorii. Sub acest aspect s-a avut în vedere şi faptul că măsurile de preluare abuzivă nu s-au răsfrânt nici direct şi nici indirect asupra cesionarilor drepturilor la despăgubiri. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moştenitorii acestuia.

28. Mai mult, având în vedere că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a. titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

29. În ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea a făcut referire la Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României şi a reţinut că aceste măsuri nu echivalează cu o expropriere, încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului spre a fi adoptate de statul român.

30. Totodată, prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, Curtea a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care prevederile sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, actele normative succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. Mai mult, Curtea a reţinut că, în privinţa obiectului de reglementare a legii analizate, intervenţia legiuitorului nu a fost una aleatorie, ci a fost justificată şi impusă firesc ca urmare a pronunţării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

31. Întrucât în cauza de faţă nu au fost invocate argumente noi, de natură să conducă la reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, îşi menţin valabilitatea cele reţinute de instanţa de contencios constituţional prin decizia mai sus menţionată.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Oprea în Dosarul nr. 9.879/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi, respectiv, de Rodica Elena Cleopatra Chirilă şi Petru Junie în Dosarul nr. 972/2/2011* al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33, art. 34 alin. (2) şi (3) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.

III. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 601

din 4 noiembrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4), art. 33-art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de S.C. “Piaţa Vitan”- S.R.L din Bucureşti în Dosarul nr. 16.146/3/2012* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 123D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de Citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 239D/2014 şi nr. 491 D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013, ridicată de Adrian Boieriu în Dosarul nr. 45.645/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi, respectiv, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013, ridicată de Ovidiu Paul Dan Demetrescu şi Adrian Demetrescu în Dosarul nr. 35.259/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.

7. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea dosarelor nr. 239D/2014 şi nr. 491D/2014 la Dosarul nr. 123D/2014, care a fost primul înregistrat

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 şi ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

9. Prin încheierile din 22 ianuarie 2014, 18 martie 2014 şi 4 martie 2014, pronunţate în dosarele nr. 16.146/3/2012*, nr. 45.645/3/2012 şi respectiv, nr. 35.259/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şl Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4), art. 33-art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 4, respectiv ale art. 4 şi aii. 33 din aceeaşi lege, excepţie ridicată de S.C. “Piaţa Vitan” - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, de Adrian Boieriu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a municipiului Bucureşti, prin primarul general, să anuleze o dispoziţie prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reclamantul solicitând acordarea în compensare a unui alt imobil, şi de Ovidiu Paul Dan Demetrescu şi Adrian Demetrescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a municipiului Bucureşti, prin primarul general, să emită o decizie de restituire în natură sau să stabilească măsuri reparatorii în echivalent pentru un imobil la a cărui restituire arată că sunt îndreptăţiţi în temeiul Legii nr. 10/2001.

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 4 teza a două raportate la art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv, încălcând şi principiul securităţii juridice, întrucât obligă persoanele care au formulat cereri de chemare în judecată în condiţiile şi în termenele stabilite de Legea nr. 10/2001 să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior şi anulându-le orice drept câştigat şi născut sub imperiul vechii reglementări. Textele de lege criticate contravin şi principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, creând inegalităţi între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege aflate în diverse localităţi ale ţării. Se susţine că textele de lege criticate nesocotesc şi dreptul de acces liber la justiţie, acesta fiind permis subiectelor de drept doar după lungi perioade de timp şi în mod discriminatoriu, respectiv după scurgerea unui termen de 6 luni calculat din momentul expirării celorlalte termene de 12,24 şi 36 de luni. În ce priveşte prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 se arată că transmisiunile acestor drepturi, încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, s-au făcut în considerarea principiului reparării şi despăgubirii în integralitate, astfel că persoanele care au dobândit drepturi prin acte juridice de înstrăinare în temeiul legii vechi sunt tratate diferit de legea nouă. Se susţine că dreptul de proprietate este grav afectat de prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care nesocotesc libertatea de a dispune de acesta, limitându-l la procentul de 15% din dreptul de proprietate. Se arată că, de vreme ce înstrăinarea drepturilor de care beneficiază persoanele care şi-au afirmat dreptul de proprietate în temeiul legilor de restituire a bunurilor preluate abuziv a fost determinată de un interes exclusiv privat, fără a aduce atingere vreunui interes social general, limitarea acestor drepturi prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013 echivalează cu o expropriere lipsită de o cauză de utilitate publică, fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Apreciază că art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nesocoteşte prezumţia dobândirii licite a averii, confiscând din patrimoniul dobânditorilor procentul de 85% din drepturile stabilite prin Legea nr. 10/2001, procent care, în lipsa cesiunilor, ar fi trebuit să intre în patrimoniul persoanelor îndreptăţite, beneficiari ai acestei legi.

11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază, în ceea ce priveşte prevederile art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 criticate prin raportare la art. 15 alin. (2) şi art. 21 alin. (1) din Constituţie, că prevederile de lege criticate au fost adoptate în conformitate cu Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, pentru a se asigura respectarea dreptului la un proces echitabil pentru toate personale implicate în aplicarea legilor de restituire, asigurând un just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. De asemenea consideră că stabilirea compensării prin puncte ca unică măsură pentru cesionar intră în marja de apreciere de care se bucură statul în alegerea măsurilor care să reglementeze raporturile de proprietate şi cântărirea avantajelor şi dezavantajelor pe care le presupun diferite soluţii.

12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră Că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică şi cererilor introduse în faţa instanţelor judecătoreşti anterior intrării în vigoarea legii.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Avocatul Poporului, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 239D/2014 şi nr. 491 D/2014, consideră că dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu contravin exigenţelor impuse de art. 15 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie. În ce priveşte dispoziţiile art. 4 raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 arată că excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4), art. 33-art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în

natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Din motivările scrise ale excepţiei rezultă, însă, că obiect al acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33- art. 35 din Legea nr. 165/2013, texte care au următorul conţinut:

- Art. 1 alin. (3): (3) în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).”;

- Art. 4 teza a doua: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării În vigoare a prezentei legi”;

- Art. 24 alin. (2)-(4): (2) în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6[ şi (7).

(4) în căzui în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).”;

- Art. 33: “(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).”;

- Art. 34: “(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.”;

- Art. 35: “(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor ari. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”

18. În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 15 alin, (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1) referitor la dreptul de acces liber la justiţie, art. 44 care garantează dreptul de proprietate privată. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului se invocă, de asemenea, art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adiţional la convenţia menţionată şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocolul adiţional la aceeaşi convenţie.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că obiectul cauzelor în soluţionarea cărora a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate îl constituie soluţionarea acţiunilor promovate împotriva municipiului Bucureşti, prin primarul general, referitoare la notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, acţiuni introduse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

20. Faţă de acest cadru procesual, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei care a sesizat Curtea Constituţională. Astfel, art. 34 din Legea nr. 165/2013, referitor la soluţionarea dosarelor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, vizează o etapă procesuală ulterioară în desfăşurarea demersurilor legale întreprinse în vederea recunoaşterii şi valorificării dreptului la despăgubiri cuvenite pentru imobilele a căror restituire în natură nu mai este posibilă. De asemenea, art. 35 din Legea nr. 165/2013 are în vedere o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 şi 34 din lege, aşadar un text de lege care, teoretic, va fi aplicabil abia după scurgerea termenelor prevăzute de cele două articole menţionate. Ca atare, cele două texte de lege criticate nu sunt aplicabile în această etapă a procedurii de restituire a imobilelor la care se referă Legea nr. 165/2013, ceea ce determină, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de

neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013.

21. Curtea reţine, în continuare, că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a constatat că prevederile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, întrucât autorii excepţiei de faţă critică aceeaşi interpretare care a fost constatată ca neconstituţională, prin decizia menţionată, şi având în vedere că această decizie a fost pronunţată ulterior sesizării instanţei constituţionale cu soluţionarea prezentei excepţii, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.

22. În aceste condiţii, decizia de constatare a neconstituţionalităţii anterior menţionată reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 27 mai 2014).

23. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, şi anume titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Această opţiune a legiuitorului nu reprezintă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

24. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a reţinut că titularul dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013. Acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, nu constituie, însă, o discriminare, întrucât, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării.

25. În acest context, Curtea a mai reţinut că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de

reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii. În acest sens a fost avut în vedere şi faptul că măsurile de preluare abuzivă nu s-au răsfrânt nici direct, nici indirect asupra cesionarilor. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moştenitorii acestuia.

26. Mai mult, având în vedere că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată prezintă un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

27. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea a făcut referire la Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, şi a reţinut că aceste măsuri nu echivalează cu o expropriere, încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter

general sugerate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român.

28. Curtea reţine, totodată, că prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, a statuat că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).

29. Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, actele normative succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. Mai mult, Curtea a reţinut că, în privinţa obiectului de reglementare a legii analizate, intervenţia legiuitorului nu a fost una aleatorie, ci a fost justificată şi impusă firesc ca urmare a pronunţării Hotă rarii-pi lot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României,

30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

31, Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de S.C. “Piaţa Vitan” - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.146/3/2012* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi, respectiv, de Adrian Boieriu în Dosarul nr. 45.645/3/2012 al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de S.C. “Piaţa Vitan” - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.146/3/2012* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi, respectiv, de Ovidiu Paul Dan Demetrescu şi Adrian Demetrescu în Dosarul nr. 35.259/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

III. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de S.C. “Piaţa Vitan” - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.146/3/2012” al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.39/2009

 

Pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile art. II din Legea nr. 41/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2008 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare,

în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.

Art. I. - Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare ŞI acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.39/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 9 aprilie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 6. - Legitimaţia de «Veteran» se confecţionează de către Centrul tehnic-editorial al Armatei, prin grija Direcţiei personal şi mobilizare din cadrul Statului Major General, conform precizărilor din anexa nr. 1, şi se emite în termen de 60 de zile de la conferirea titlului onorific de «Veteran».”

2. Articolul 71 se modifică şi va avea următorul cuprins:

.Art. 71. - (1) Invalizii, răniţii, cei care au dobândit afecţiuni fizice, soţul/soţia, copiii şi părinţii celor decedaţi, precum şi însoţitorii invalizilor de gradul I pot participa la acţiunile festive sau comemorative organizate de Ministerul Apărării Naţionale, la invitaţia:

a) comandanţilor de unităţi militare/garnizoane, pentru cele organizate pe plan local;

b) şefilor categoriilor de forţe ale armatei, pentru cele organizate de aceste structuri;

c) şefului Statului Major General sau a persoanei desemnate de acesta, pentru cele organizate la nivelul acestei structuri, precum şi pentru cele organizate la nivelul Ministerului Apărării Naţionale.

(2) în situaţia participării la acţiunile festive sau comemorative prevăzute la alin. (1), personalul armatei rănit, invalid şi cel care a dobândit afecţiuni fizice, precum şi urmaşii personalului decedat ca urmare a participării la acţiuni militare, care se află în raporturi de serviciu/de muncă cu Ministerul Apărării Naţionale, se consideră în interes de serviciu şi beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport dus/întors la/de la domiciliu sau de documente militare de transport, la clasa la care are dreptul, în conformitate cu normele în vigoare ce reglementează drepturile de transport ale personalului Armatei României.

(3) De drepturile prevăzute la alin. (2), în condiţiile stabilite pentru maiştri militari, subofiţeri şi personalul civil din Armata României, beneficiază personalul care a dobândit afecţiuni fizice şi cel prevăzut la art. 2 lit. c)-e) din ordonanţa de urgenţă care nu se află în raporturi de serviciu/de muncă cu Ministerul Apărării Naţionale, precum şi părinţii personalului armatei decedat în acţiuni militare, dacă cel decedat nu a fost căsătorit. (4) însoţitorii personalului armatei invalid ca urmare a participării la acţiuni militare căruia i s-a stabilit gradul I de invaliditate beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (2), în condiţii similare persoanelor pe care le însoţesc.”

3. În cuprinsul articolelor 19, 21, 25, 27 şi 28, sintagma “Direcţia financiar contabilă” se înlocuieşte cu sintagma “Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale”.

4. După articolul 231 se introduce un nou articol, articolul 232, cu următorul cuprins:

“Art. 232. - (1) Plata indemnizaţiei lunare pentru însoţitor prevăzută la art. 82 alin. (11) din ordonanţa de urgenţă se face începând cu data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a Legii nr. 150/2014 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat sau cu data de 1 a lunii următoare celei în care au încetat raporturile de serviciu/de muncă cu Ministerul Apărării Naţionale, după caz, dacă cererea a fost depusă la Casa de pensii sectorială în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii sau a încetării raporturilor de serviciu/de muncă.

(2) Plata indemnizaţiei lunare pentru însoţitor prevăzută la art. 82 alin. (11) din ordonanţa de urgenţă se face începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a depus cererea la Casa de pensii sectorială, dacă aceasta a fost depusă într-un termen ce depăşeşte 90 de zile de la data încetării raporturilor de serviciu/de muncă cu Ministerul Apărării Naţionale.

(3) Plata indemnizaţiei lunare pentru însoţitor prevăzută la art. 82 alin. (11) din ordonanţa de urgenţă se face odată cu plata drepturilor de pensie şi drepturilor sociale.

(4) Plata indemnizaţiei lunare pentru însoţitor prevăzută la art. 82 alin. (11) din ordonanţa de urgenţă încetează în următoarele situaţii:

a) când, după revizuirea periodică a gradului de invaliditate, se constată că persoana beneficiară nu se mai încadrează în gradul I de invaliditate;

b) în caz de deces al persoanei beneficiare.”

5. După articolul 25 se introduce un nou articol, articolul 251, cu următorul cuprins:

“Art. 251. - (1) Bursele de studii prevăzute la art. 88 lit. b) din ordonanţa de urgenţă se acordă cu respectarea prevederilor art. 25 alin. (2)-(4) şi alin. (6) din prezentele norme metodologice.

(2) Pentru acordarea drepturilor prevăzute la alin. (1), solicitanţii vor depune la Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, după încadrarea în gradul I de invaliditate, dosarul pentru acordarea bursei de studii pe care îl actualizează anual, în luna august, cu acte care să facă dovada că cel în cauză este integralist şi înmatriculat în anul de studii următor.

(3) Plata drepturilor prevăzute la alin. (1) se face începând cu data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a Legii nr. 150/2014 sau de la data încadrării în gradul I de invaliditate dacă dosarul a fost depus la Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii sau de la data încadrării în gradul I de invaliditate.

(4) Plata burselor de studii prevăzute la alin. (1) se face începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a depus dosarul la Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, dacă acesta a fost depus într-un termen ce depăşeşte 90 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 150/2014 sau de la data încadrării în gradul I de invaliditate.

(5) Pentru anul de învăţământ 2014-2015, bursele de studii prevăzute la alin. (1) şi drepturile prevăzute la art. 25 alin. (4) se acordă, integral, indiferent de data depunerii dosarului.

(6) Plata burselor de studii prevăzute la art. 88 lit. b) din ordonanţa de urgenţă încetează când personalul armatei încadrat în gradul I de invaliditate, după revizuirea periodică a gradului de invaliditate, nu se mai încadrează în acest grad.”

6. La articolul 26 alineatul (1), după litera h) se introduc trei noi litere, literele i)-k). cu următorul cuprins:

J) situaţia privind baza de calcul al indemnizaţiei prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă, potrivit modelului din anexa nr. 2;

j) angajamentul de a comunica în scris, în termen de 5 zile lucrătoare, orice schimbare intervenită de natură să modifice condiţiile care au stat la baza acordării indemnizaţiei;

k) adeverinţa de venit eliberată de birourile/serviciile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.”

7. La articolul 26 alineatul (2), după litera g) se introduc trei noi litere, literele h)-j), cu următorul cuprins:

“h) situaţia privind baza de calcul al indemnizaţiei prevăzute la art. 86 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă, potrivit modelului din anexa nr. 2;

i) angajamentul de a comunica în scris, în termen de 5 zile lucrătoare, orice schimbare intervenită de natură să modifice condiţiile care au stat la baza acordării indemnizaţiei;

j) adeverinţa de venit eliberată de birourile/serviciile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.”

8. După articolul 26 se introduce un nou articol, articolul 261, cu următorul cuprins:

“Art. 261. - (1) Baza de calcul al situaţiei menţionate în anexa nr. 2 o constituie solda lunară prevăzută de reglementările în vigoare din luna decembrie 2009, compusă din următoarele elemente:

a) solda de funcţie corespunzătoare funcţiei îndeplinite la data producerii evenimentului;

b) solda de merit, după caz;

c) indemnizaţia de comandă, după caz;

d) solda de grad corespunzătoare gradului avut la data producerii evenimentului;

e) gradaţia avută la data producerii evenimentului;

f) indemnizaţia de dispozitiv, după caz.

(2) La întocmirea bazei de calcul nu se aplică prevederile art. 10 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Pentru perioada ianuarie 1990-decembrie 2009, la calcularea indemnizaţiilor prevăzute la art. 26 alin. (1) şi (2) se aplică baza de calcul prevăzută la alin. (1).

(4) De la 1 ianuarie 2010, până la stabilirea soldelor de funcţie prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referinţă, baza de calcul al indemnizaţiilor specificate la art. 26 alin. (1)şi (2) o reprezintă solda lunară prevăzută de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009, menţionată la alin. (1).

(5) Unităţile militare în care a fost încadrat personalul armatei decedat ca urmare a participării la acţiuni militare au obligaţia să transmită, la solicitarea beneficiarilor ori a Casei de pensii sectoriale, situaţia privind baza de calcul prevăzută la alin. (1).

(6) Dacă situaţia privind baza de calcul al indemnizaţiei prevăzute la art. 8$ alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă nu a fost depusă în termenele stabilite la art. 27 din prezentele norme metodologice, cuantumul indemnizaţiei se stabileşte şi se acordă, iniţial, în baza câştigului salarial mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.”

9. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 32. - Structurile cu responsabilităţi în aplicarea prevederilor ordonanţei de urgenţă sunt:

a) structuri centrale: Statul Major General, Direcţia generală de informaţii a apărării, Direcţia management resurse umane, Direcţia financiar-contabilă, Direcţia medicală şi Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale;

b) structurile din compunerea şi subordinea Statului Major General: Direcţia personal şi mobilizare, statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei, comandamentele de armă, Comandamentul forţelor întrunite, Centrul tehnic-editorial al Armatei şi Muzeul Militar Naţional «Regele Ferdinand I»;

c) Direcţia calitatea vieţii personalului.”

10. După articolul 341 se introduce un nou articol, articolul 342, cu următorul cuprins:

“Art. 342. - (1) în cuprinsul prezentelor norme metodologice, referirile la sintagmele «Militar Veteran» şi/sau «Veteran» se consideră a fi făcute la sintagma «Veteran», în sensul ordonanţei de urgenţă, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 150/2014.

(2) Regulile privind efectuarea plăţii unor drepturi prevăzute de ordonanţa de urgenţă, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 150/2014, sunt prevăzute în anexa nr. 3.

(3) Situaţia privind baza de calcul al indemnizaţiei prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 150/2014, este prevăzută în anexa nr. 2.”

11. Articolul 35 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 35. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.”

12. Anexa la normele metodologice se modifică şi va avea cuprinsul prevăzut în anexa nr. 1.

13. După anexa la normele metodologice, care devine anexa nr. 1, se introduc două noi anexe, anexele nr. 2 şi 3, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 2 şi 3.

Art. II. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

 

Bucureşti, 16 decembrie 2014.

Nr. M.131.

 

 

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 1 la normele metodologice)

 

Precizări privind confecţionarea legitimaţiei tip “Veteran”

 

            Legitimaţia tip “Veteran” are coperta de culoare bleu, este confecţionată la aceleaşi dimensiuni, din aceleaşi materiale ca legitimaţiile militare, şi conţine înscrisurile prevăzute în modelele de mai jos:

 

LEGITIMAŢIE TIP “VETERAN”*)

 


*) Legitimaţia este reprodusă în facsimil.

 

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 2 la normele metodologice)

 

- Model –

 

ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

Unitatea Militară ..........................................

Cod fiscal ....................................

Adresa .......................................................................................

Oficiul poştal ................ cod ..............................

Telefon: ................................................

Nr. ........................ din ..........................................

 

SITUAŢIE PRIVIND BAZA DE CALCUL

al indemnizaţiei prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şl acordarea unor drepturi acestuia şl urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare

 

Ca urmare a Cererii înregistrate la nr. ............ din .........................., se atestă faptul că  ........................ (gradul) ....................................... (numele şi prenumele) a participat la acţiuni militare ................................................................................  (aşa cum sunt definite la art. 2 lit. b) din ordonanţa de urgenţă)

în perioada ..................................................

Totodată, se certifică faptul că, în urma participării la acţiuni militare, a decedat la data de................

De asemenea, se atestă faptul că.........................  (gradul) .............................................. (numele şi prenumele), la data producerii evenimentului care a cauzat decesul, a avut, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, o soldă lunară în cuantum brut de ......................... lei, compusă din:

a) solda de funcţie:

(i) coeficient de ierarhizare: .....................;

(ii) valoarea de referinţă sectorială: .....................;

(iii) cuantumul brut al soldei de funcţie: ........................lei;

b) solda de merit (după caz): 20%: ........................lei;

c) indemnizaţia de comandă (după caz):

(i) denumirea funcţiei de comandă: .................................;

(ii) cota procentuală: .........%;

(iii) cuantumul brut al soldei de comandă: ...........................lei;

d) solda de grad:

(i) coeficient de ierarhizare: .....................;

(ii) valoarea de referinţă sectorială: .....................;

(iii) cuantumul brut al soldei de grad: ......................... lei;

e) gradaţia:

(i) gradaţia a .........- a;

(ii) cota procentuală: ........................%;

(iii) cuantumul brut al gradaţiei: .....................lei;

f) indemnizaţia de dispozitiv: 25%:..................lei.

Datele menţionate mai sus rezultă din următoarele documente:

a) stat de plată al soldelor pentru luna ................... anul ........., înregistrat la nr. ......... din ............;

b) ordin de zi pe unitate nr. ............ din .....................;

c) ......................................................................................................... (alt/alte documente, după caz).

S-a eliberat prezenta, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 223/2002, în vederea acordării drepturilor conferite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Comandantul/Şeful unităţii militare,

.................................

(gradul)

 

......................................................................

 

(numele şi prenumele)

 

ANEXA Nr. 3

(Anexa nr. 3 la normele metodologice)

 

REGULI

privind efectuarea plăţii unor drepturi prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare

 

Art. 1. - Drepturile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare (ordonanţa de urgenţă), sunt puse în plată, după caz, de următorii ordonatori de credite din Ministerul Apărării Naţionale:

a) Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale;

b) centrele militare zonale/judeţene;

c) unităţile militare în care este încadrat personalul armatei.

Art. 2. - Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării

Naţionale acordă, fa cerere şi sub rezerva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă şi de normele metodologice, următoarele categorii de drepturi:

a) drepturile prevăzute la art. 82 alin. (11) din ordonanţa de urgenţă, în situaţia în care personalul armatei invalid, încadrat în gradul I de invaliditate, a încetat raporturile de serviciu/de muncă cu Ministerul Apărării Naţionale;

b) drepturile prevăzute la art. 88 lit. b) din ordonanţa de urgenţă, în situaţia în care personalul armatei a încetat raporturile de serviciu/de muncă cu Ministerul Apărării Naţionale, precum şi în situaţia în care personalul prevăzut la art. 2 lit. c) şi h) din ordonanţa de urgenţă este menţinut în activitate;

c) drepturile urmaşilor personalului armatei decedat prevăzut la art. 85 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă;

d) drepturile părinţilor personalului armatei decedat prevăzute la art. 85 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă.

Art. 3. - (1) Centrele militare zonale/judeţene acordă, la cerere şi sub rezerva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă şi de normele metodologice, următoarele categorii de drepturi:

a) drepturile prevăzute la art. 81 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă veteranilor care au fost transferaţi la alte instituţii publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională;

b) drepturile prevăzute la art. 6 şi art. 81 alin. (2) lit. a) din ordonanţa de urgenţă pentru persoanele care nu se află în raporturi de serviciu/de muncă cu Ministerul Apărării Naţionale.

(2) Pentru persoanele prevăzute la art. 71 alin. (3) şi (4) din normele metodologice, decontarea cheltuielilor de transport dus/întors la/de la domiciliu se face de către centrul militar zonal/judeţean pe raza căruia acestea domiciliază, în baza următoarelor documente:

a) adeverinţă care să ateste participarea la activitate, eliberată de structura organizatoare a activităţii festive sau comemorative;

b) legitimaţii de călătorie pe mijloacele de transport feroviare şi/sau rutiere şi/sau navale;

c) bon fiscal emis de staţia de alimentare, în perioada de efectuare a deplasării, în cazul deplasării cu autovehicule, situaţie în care decontarea se face pentru 7,5 litri carburant la 100 km parcurşi, indiferent de tipul de combustibil utilizat în funcţionarea autovehiculului.

Art. 4. - Unităţile militare în care este încadrat personalul armatei acordă, la cerere şi sub rezerva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă şi de normele metodologice, drepturile prevăzute la art. 6 alin. (1) şi art. 81 alin. (2) lit. a) din ordonanţa de urgenţă.