MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 30/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 30         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 14 ianuarie 2015

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

7. - Lege pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, privind programele europene de radionavigaţie prin satelit, semnat la Bruxelles la 18 decembrie 2013

 

Acord de cooperare între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de alta parte, privind programele europene de radionavigaţie prin satelit

 

8. - Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, privind programele europene de radionavigaţie prin satelit, semnat la Bruxelles la 18 decembrie 2013

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 625 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

 

Decizia nr. 648 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

 

Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (9) din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE CONSILIULUI DE MEDIERE

 

            49/2014. - Hotărâre pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Tabloului mediatorilor autorizaţi

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, privind programele europene de radionavigaţie prin satelit, semnat la Bruxelles la 18 decembrie 2013

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se ratifică Acordul de cooperare dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, privind programele europene de radionavigaţie prin satelit, semnat la Bruxelles la 18 decembrie 2013.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale ari, 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 7 ianuarie 2015.

Nr. 7.

 

ACORD DE COOPERARE

între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, privind programele europene de radionavigaţie prin satelit

 

Uniunea Europeană,

Republica Lituania,

Regatul Belgiei,

Marele Ducat al Luxemburgului,

Republica Bulgaria,

Ungaria,

Republica Cehă,

Republica Malta,

Regatul Danemarcei,

Regatul Ţărilor de Jos

Republica Federala Germania,

Republica Austria,

Republica Estonia,

Republica Polonă,

Irlanda,

Republica Portugheza,

Republica Elenă,

România,

Regatul Spaniei,

Republica Slovenia,

Republica Franceză,

Republica Slovacă,

Republica Croaţia,

Republica Finlanda,

Republica Italiană,

Regatul Suediei,

Republica Cipru,

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,

Republica Letonia,

 

 

părţi contractante la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, denumite în continuare statele membre, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, denumită în continuare Elveţia, pe de altă parte, denumite în continuare partea sau părţile,

având în vedere interesul comun privind elaborarea unui sistem global de navigaţie prin satelit (denumit în continuare GNSS) conceput special în scopuri civile,

recunoscând importanţa programelor europene GNSS pentru contribuţia lor la infrastructura de navigaţie şi informaţională din Uniunea Europeană şi Elveţia,

având în vedere dezvoltarea continuă a aplicaţiilor GNSS în Uniunea Europeană, în Elveţia şi în alte regiuni ale lumii,

având în vedere interesul comun pentru cooperarea pe termen lung dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Elveţia, pe de altă parte, în domeniul navigaţiei prin satelit,

recunoscând participarea îndeaproape a Elveţiei la programele Galileo şi EGNOS încă din fazele de definire a acestora,

având în vedere rezoluţiile Consiliului pentru spaţiu, în special rezoluţia privind “politica spaţială europeană” adoptată la 22 mai 2007 şi rezoluţia referitoare la “promovarea politicii spaţiale europene” adoptată la 29 septembrie 2008, care recunosc Uniunea Europeană, Agenţia Spaţială Europeană (denumită în continuare ESA) şi statele membre ale acestora ca fiind cei trei

actori-cheie în politica spaţială europeană, precum şi rezoluţia “Provocări globale: valorificarea la maximum a sistemelor spaţiale europene” adoptată la 25 noiembrie 2010, care invită Comisia Europeană şi ESA să faciliteze procesul pentru statele membre care nu sunt membre atât ale Uniunii Europene, cât şi ale ESA, de a participa la toate fazele programelor de colaborare,

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată “Către o strategie spaţială a Uniunii Europene în serviciul cetăţeanului” din 4 aprilie 2011,

dorind să stabilească în mod oficial o colaborare privind toate aspectele programelor GNSS europene,

recunoscând interesul Elveţiei pentru toate serviciile GNSS furnizate de EGNOS şi Galileo, inclusiv pentru serviciul public reglementat (denumit în continuare PRS),

având în vedere Acordul privind cooperarea ştiinţifică şi tehnologică dintre Comunitatea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, încheiat la 25 iunie 2007,

recunoscând Acordul dintre Confederaţia Elveţiană şi Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul informaţiilor clasificate, încheiat la 28 aprilie 2008 (denumit în continuare Acordul privind securitatea),

având în vedere avantajele unui nivel echivalent de protecţie a GNSS europene şi a serviciilor acestora pe teritoriile părţilor,

recunoscând obligaţiile părţilor în conformitate cu dreptul internaţional, în special obligaţiile Elveţiei în calitate de stat neutru permanent,

recunoscând că Regulamentul (CE) nr. 683/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 privind punerea în aplicare în continuare a programelor europene de radionavigaţie prin satelit (EGNOS şi Galileo)1 prevede că Comunitatea Europeană este proprietara tuturor imobilizărilor corporale şi necorporale constituite sau dezvoltate în cadrul programelor GNSS europene, astfel cum sunt definite în respectivul regulament,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 912/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 septembrie 2010 de instituire a Agenţiei GNSS European2,

având în vedere Decizia nr. 1.104/2011/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind modalităţile de acces la serviciul public reglementat oferit de sistemul global de radionavigaţie prin satelit constituit în cadrul programului Galileo3,

convin după cum urmează:

 

1 JO UE L 196,24.7.2008, p. 1.

2 JO UE L276,20.10.2010, p. 11.

3 JO UE L 287,4.11.2011, p. 1.

 

PARTEA I

Dispoziţii generale

 

 

ARTICOLUL 1

Obiectiv

 

(1) Obiectivul prezentului acord este încurajarea, facilitarea şi intensificarea cooperării pe termen lung dintre părţi în domeniul radionavigaţiei prin satelit sub contrat civil, în special prin participarea Elveţiei la programele GNSS europene.

            (2) Forma şi condiţiile participării Elveţiei la programe sunt cele prevăzute în prezentul acord.

 

ARTICOLUL 2

Definiţii

 

În sensul prezentului acord:

1. sisteme globale de navigaţie prin satelit europene (GNSS europene) înseamnă sistemele constituite în cadrul programului Galileo şi al Serviciului european geostaţionar mixt de navigaţie (EGNOS);

2. sisteme de augmentare înseamnă mecanisme regionale sau locale, precum EGNOS, care permit utilizatorilor de GNSS mondiale să obţină performanţe îmbunătăţite, precum acurateţe, disponibilitate, integritate şi fiabilitate sporite;

3. Galileo înseamnă un sistem european autonom de radionavigaţie şi sincronizare prin satelit cu acoperire globală, aflat sub control civil şi destinat furnizării serviciilor GNSS, proiectat şi dezvoltat de către Uniunea Europeană, ESA şi statele membre ale acestora. Exploatarea Galileo poate fi transferată unei părţi private. Galileo are în vedere servicii cu acces deschis, comerciale, de ocrotire a vieţii omeneşti şi de căutare şi salvare, precum şi un serviciu public reglementat securizat, cu acces restricţionat, special conceput pentru satisfacerea nevoilor utilizatorilor autorizaţi din sectorul public;

4. elemente locale Galileo înseamnă mecanisme locale care furnizează utilizatorilor de semnale de navigaţie şi sincronizare prin satelit din cadrul Galileo date de intrare suplimentare faţă de cele care provin de la principala constelaţie în funcţiune. Pentru obţinerea unor performanţe suplimentare se pot desfăşura elemente locale în împrejurimile aeroporturilor şi ale porturilor maritime, în mediul urban sau în alt tip de mediu cu condiţii geografice nefavorabile. Galileo va furniza modele generice pentru elementele locale;

5. echipament de navigaţie, localizare şi sincronizare cu acoperire globală înseamnă orice echipament destinat unui utilizator final civil, conceput pentru a transmite, a recepţiona sau a prelucra semnale de navigaţie sau de sincronizare prin satelit, în scopul furnizării unui serviciu sau al funcţionării cu un sistem de augmentare regional;

6. serviciu public reglementat (PRS) înseamnă un serviciu furnizat de sistemul constituit în cadrul programului Galileo, care este rezervat utilizatorilor autorizaţi de autorităţile publice pentru aplicaţiile sensibile care necesită un control eficient al accesului şi un nivel ridicat de continuitate a serviciului;

7. măsură de reglementare înseamnă orice lege, regulament, politică, normă, procedură, decizie sau act administrativ similar al unei părţi;

8. interoperabilitate înseamnă capacitatea sistemelor regionale şi globale de radionavigaţie prin satelit şi a sistemelor de augmentare, precum şi a serviciilor pe care acestea le furnizează de a fi utilizate împreună pentru a furniza, la nivelul utilizatorului, capacităţi mai mari decât acelea care ar fi obţinute prin recurgerea exclusivă la serviciile deschise ale unui singur sistem;

9. proprietate intelectuală are sensul prevăzut la art. 2 pct. (viii) din Convenţia de instituire a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, semnată la Stockholm la 14 iulie 1967;

10. informaţie clasificată înseamnă o informaţie, sub orice formă, care necesită protecţie împotriva divulgării neautorizate care ar putea prejudicia, în diverse grade, interesele fundamentale ale părţilor sau ale unui stat membru, inclusiv securitatea naţională. Clasificarea informaţiei este indicată printr-un marcaj de clasificare. O astfel de informaţie este clasificată de către părţi în conformitate cu legile şi normele aplicabile şi trebuie să fie protejată împotriva pierderii confidenţialităţii, integrităţii şi disponibilităţii.

 

ARTICOLUL 3

Principiile cooperării

 

Părţile aplică următoarele principii în activităţile de cooperare prevăzute În prezentul acord:

1. avantajul reciproc, bazat pe un echilibru global al drepturilor şi obligaţiilor, inclusiv contribuţiile şi accesul la toate serviciile, în conformitate cu art. 15;

2. posibilităţi reciproce de participare la activităţi de cooperare în cadrul proiectelor GNSS ale Uniunii Europene şi ale Elveţiei;

3. efectuarea în timp util a unui schimb de informaţii care ar putea afecta activităţile de cooperare;

4. protecţia corespunzătoare şi efectivă a drepturilor de proprietate intelectuală, astfel cum se prevede la art. 9;

5. libertatea de a furniza servicii de radionavigaţie prin satelit pe teritoriile părţilor;

6. comerţul fără restricţii cu produsele GNSS europene pe teritoriile părţilor.

 

PARTEA a II-a

Dispoziţii referitoare la cooperare

 

ARTICOLUL 4

Activităţile de cooperare

 

(1) Activităţile de cooperare în domeniul radionavigaţiei şi sincronizării prin satelit se desfăşoară în următoarele sectoare: spectrul de frecvenţe radio, cercetare şi formare ştiinţifice, achiziţii publice, cooperare industrială, drepturi de proprietate intelectuală, controlul exporturilor, comerţ şi dezvoltarea pieţelor, standarde, certificare şi măsuri de reglementare, securitate, schimbul de informaţii clasificate, schimbul de personal şi accesul la servicii. Părţile pot modifica această listă de sectoare în conformitate cu art. 25.

(2) Prezentul acord nu aduce atingere autonomiei instituţionale a Uniunii Europene în ceea ce priveşte reglementarea programelor GNSS europene şi nici structurii instituite de Uniunea Europeană pentru exploatarea programelor GNSS europene. Prezentul acord nu aduce atingere nici măsurilor de reglementare care pun în aplicare angajamentele de neproliferare, controlul exporturilor, controlul transferurilor intangibile de tehnologie. Prezentul acord nu aduce atingere nici măsurilor de securitate naţională.

            (3) Sub rezerva măsurilor lor de reglementare aplicabile, părţile încurajează, în cea mai mare măsură posibilă, activităţile de cooperare întreprinse în temeiul prezentului acord, în vederea furnizării unor posibilităţi comparabile de participare la activităţile lor în sectoarele enumerate la alin. (1).

 

ARTICOLUL 5

Spectrul de frecvenţe radio

 

(1) Părţile continuă cooperarea şi asistenţa reciprocă în ceea ce priveşte aspectele legate de spectrul de frecvenţe radio în cadrul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (denumită în continuare UIT), ţinând seama de Memorandumul de înţelegere privind gestionarea cererilor UIT privind sistemul de servicii de radionavigaţie prin satelit Galileo (“Memorandum of Understanding on the Management of ITU filings of the Galileo radio-navigation satellite service system*), semnat la

(2) Părţile fac schimb de informaţii privind cererile de frecvenţe şi protejează alocările corespunzătoare de frecvenţe pentru Galileo, în vederea asigurării disponibilităţii serviciilor Galileo pentru utilizatorii din întreaga lume şi, în special, în Elveţia şi în Uniunea Europeană.

(3) în vederea protejării spectrului de frecvenţe radio pentru navigaţie împotriva perturbărilor şi interferenţelor, părţile identifică sursele de interferenţă şi caută soluţii reciproc acceptabile de combatere a acestor interferenţe.

            (4) Nicio prevedere din acest acord nu se interpretează ca o derogare de la dispoziţiile aplicabile ale UIT, inclusiv de la regulamentele UIT privind radiocomunicaţiile.

 

ARTICOLUL 6

Cercetarea şi formarea ştiinţifice

 

(1) Părţile promovează activităţi comune de cercetare şi de formare în domeniul GNSS european prin programe de cercetare ale Uniunii Europene şi ale Elveţiei şi prin intermediul altor programe de cercetare relevante ale părţilor. Activităţile comune de cercetare contribuie la planificarea evoluţiei viitoare a GNSS european.

            (2) Părţile definesc mecanismul adecvat pentru a asigura contacte eficiente şi participarea fructuoasă la programele de cercetare relevante.

 

ARTICOLUL 7

Achiziţiile publice

 

(1) Pentru achiziţiile aferente programelor GNSS europene, părţile aplică angajamentele care le revin în temeiul Acordului privind achiziţiile publice (denumit în continuare AAP) al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (denumită în continuare OMC) şi în temeiul Acordului din 21 iunie 1999 dintre Comunitatea Europeană şi Confederaţia Elveţiană privind anumite aspecte ale contractelor de achiziţii publice.

            (2) Fără a aduce atingere art. XXIII din AAP (art. III din AAP revizuit), entităţile elveţiene au dreptul de a participa la achiziţiile publice pentru furnizarea de servicii legate de programele GNSS europene.

 

ARTICOLUL 8

Cooperarea industrială

 

            În vederea asigurării unei bune funcţionări a sistemelor europene de radionavigaţie prin satelit, precum şi a promovării utilizării şi dezvoltării aplicaţiilor şi serviciilor Galileo, părţile încurajează şi sprijină cooperarea dintre industriile lor, inclusiv prin intermediul întreprinderilor comune şi al participării Elveţiei la asociaţiile europene relevante în domeniul industriei, precum şi prin participarea din Uniunea Europeană la asociaţiile elveţiene relevante în domeniul industriei.

 

ARTICOLUL 9

Drepturile de proprietate intelectuala

 

            Pentru a facilita cooperarea industrială, părţile acordă şi asigură protecţia adecvată şi efectivă a drepturilor de proprietate intelectuală în domeniile şi sectoarele relevante pentru dezvoltarea şi exploatarea GNSS european, în conformitate cu cele mai înalte standarde internaţionale stabilite în “Acordul privind aspectele legate de comerţ ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS)” al OMC, inclusiv mijloacele eficiente de punere în aplicare a standardelor respective.

 

ARTICOLUL 10

Controlul exporturilor

 

(1) Pentru a asigura aplicarea între părţi a unei politici unitare de control al exporturilor şi de neproliferare în ceea ce priveşte programele GNSS europene, Elveţia adoptă şi pune în aplicare, în timp util, în teritoriile aflate sub jurisdicţia sa şi în conformitate cu legislaţia şi procedurile sale naţionale, măsuri de control al exporturilor şi de neproliferare a tehnologiilor, a datelor şi elementelor care sunt special concepute sau modificate pentru programele GNSS europene. Măsurile respective asigură un nivel de control al exporturilor şi de neproliferare echivalent cu cel în vigoare în Uniunea Europeană.

            (2) în cazul în care are loc un eveniment pentru care nu poate fi atins un nivel echivalent de contrai al exporturilor şi de neproliferare, astfel cum se menţionează în alin. (1) al prezentului articol, se aplică procedura de la art. 22.

 

ARTICOLUL 11

Comerţul şi dezvoltarea pieţelor

 

(1) Părţile încurajează comerţul şi investiţiile în infrastructura de navigaţie prin satelit şi echipamentele de navigaţie, localizare şi sincronizare cu acoperire globală ale Uniunii Europene şi ale Elveţiei, inclusiv elementele locale Galileo şi aplicaţiile relevante pentru programele GNSS europene.

(2) în sensul aplicării alin. (1), părţile ridică nivelul de sensibilizare a publicului privind activităţile programului Galileo în domeniul navigaţiei prin satelit, identifică posibilele obstacole în calea dezvoltării aplicaţiilor GNSS şi iau măsurile necesare pentru a facilita o asemenea dezvoltare.

(3) Pentru a identifica şi a satisface în mod eficient nevoile utilizatorilor, entităţile părţilor pot utiliza viitorul forum al utilizatorilor GNSS.

            (4) Prezentul acord nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor părţilor asumate prin Acordul de instituire a OMC.

 

ARTICOLUL 12

Standarde, certificare şi măsuri de reglementare

 

(1) Recunoscând importanţa coordonării abordărilor în cadrul forurilor internaţionale de standardizare şi certificare cu privire la serviciile globale de radionavigaţie prin satelit, părţile susţin împreună, în special, dezvoltarea standardelor Galileo şi EGNOS şi promovează aplicarea acestora la scară mondială, punând accentul pe interoperabilitatea cu alte GNSS.

Unul dintre obiectivele acestei coordonări este promovarea utilizării extinse şi inovatoare a serviciilor Galileo cu acces deschis, comerciale şi de ocrotire a vieţii, ca standard mondial de navigaţie şi sincronizare. Părţile creează condiţii favorabile pentru dezvoltarea aplicaţiilor Galileo.

(2) Pentru a promova şi a pune în aplicare obiectivele prezentului acord, părţile cooperează, după caz, cu privire la toate aspectele apărute referitoare la GNSS, mai ales în cadrul Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, al Organizaţiei Maritime Internaţionale şi al UIT.

(3) Părţile se asigură că măsurile privind normele tehnice, certificarea şi cerinţele şi procedurile de autorizare cu privire la GNSS europene nu constituie bariere inutile în calea comerţului. Cerinţele naţionale se bazează pe criterii obiective, nediscriminatorii, prestabilite şi transparente.

(4) Părţile iau măsurile de reglementare necesare pentru a permite utilizarea completă a receptoarelor şi a segmentelor terestre şi spaţiale Galileo pe teritoriile aflate sub jurisdicţia lor. În acest sens,

Elveţia acordă programului Galileo, pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa, un tratament nu mai puţin favorabil decât cel acordat oricărui alt sistem care oferă servicii de radionavigaţie prin satelit

 

ARTICOLUL 13

Securitatea

 

(1) în scopul protejării programelor GNSS europene împotriva ameninţărilor reprezentate de o utilizare neadecvată, interferenţe, perturbări şi acte ostile, părţile iau toate măsurile practice pentru a asigura continuitatea, siguranţa şi securitatea serviciilor de navigaţie prin satelit şi ale infrastructurii aferente, precum şi ale activelor esenţiale aflate pe teritoriile lor, fără a aduce atingere art. 4.

(2) în scopul aplicării alin. (1), Elveţia adoptă şi pune în aplicare, în timp util, pe teritoriile aflate sub jurisdicţia sa şi în conformitate cu legislaţia şi procedurile sale naţionale, măsuri care garantează un nivel de securitate şi de siguranţă echivalent cu cel aplicabil în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte protecţia, controlul şi gestionarea activelor sensibile, a informaţiilor şi a tehnologiilor programelor GNSS europene împotriva ameninţărilor şi a divulgării nedorite.

            (3) în cazul în care are loc un eveniment pentru care nu poate fi atins un nivel echivalent de securitate şi de siguranţă astfel cum se menţionează la alin. (2) al prezentului articol, se aplică procedura de la art. 22.

 

ARTICOLUL 14

Schimbul de informaţii clasificate

 

(1) Schimbul de informaţii clasificate ale Uniunii Europene şi protecţia acestora se efectuează în conformitate cu Acordul privind securitatea, precum şi cu modalităţile de punere în aplicare a Acordului privind securitatea.

(2) Elveţia poate face schimb de informaţii clasificate care au un marcaj de clasificare naţională şi care se referă la programele GNSS europene cu acele statele membre cu care a încheiat acorduri bilaterale în acest scop.

            (3) Părţile depun eforturi pentru a stabili un cadru juridic cuprinzător şi coerent care să permită schimbul de informaţii clasificate cu privire la programul Galileo între toate părţile.

 

ARTICOLUL 15

Accesul la servicii

 

Elveţia are acces la toate serviciile GNSS europene care fac obiectul prezentului acord şi la PRS care face obiectul unui acord separat cu privire la PRS.

Elveţia şi-a exprimat interesul pentru PRS, pe care îl consideră un element important în cadrul participării sale la programele GNSS europene. Părţile depun eforturi pentru a încheia un acord privind PRS în vederea asigurării participării Elveţiei la PRS, de îndată ce Elveţia va depune o cerere în acest sens şi procedura prevăzută la art. 218 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene va fi finalizată.

 

ARTICOLUL 16

Participarea la Agenţia GNSS European

 

            Elveţia are dreptul de a participa la Agenţia GNSS European în condiţiile care urmează să fie stabilite într-un acord între Uniunea Europeană şi Elveţia. Negocierile respective încep de îndată ce Elveţia depune o cerere în acest scop şi procedurile necesare din partea Uniunii Europene sunt finalizate.

 

ARTICOLUL 17

Participarea în cadrul comitetelor

 

Reprezentanţii Elveţiei sunt invitaţi să participe ca observatori în cadrul comitetelor instituite pentru gestionarea, dezvoltarea şi punerea în aplicare a activităţilor din cadrul programelor GNSS europene, în conformitate cu normele şi procedurile relevante şi fără a avea drept de vot. Participarea se referă, în special, la Comitetul pentru programul GNSS şi la Consiliul pentru securitatea sistemelor GNSS, inclusiv la grupurile de lucru şi grupurile operative ale acestora.

 

PARTEA a III-a

Dispoziţii financiare

 

ARTICOLUL 18

Finanţarea

 

Elveţia contribuie la finanţarea programelor GNSS europene. Contribuţia Elveţiei se calculează în funcţie de factorul de proporţionalitate care se obţine din raportul dintre produsul intern brut al Elveţiei, la preţurile pieţei, şi suma dintre produsele interne brute, la preţurile pieţei, ale statelor membre.

Pentru perioada 2008-2013, contribuţia Elveţiei la programele GNSS europene este de 80.050.870 EUR.

Această sumă este plătită după cum urmează:

2013: 60.000.000 EUR

2014: 20.050.870 EUR

Pentru perioada 2014 şi ulterior, contribuţia Elveţiei se plăteşte anual.

 

PARTEA a IV-a

Dispoziţii finale

 

ARTICOLUL 19

Răspundere

 

            Întrucât Elveţia nu va fi proprietarul GNSS european, nu îşi asumă nicio răspundere care derivă din drepturile de proprietate.

 

ARTICOLUL 20

Comitetul mixt

 

(1) Se instituie un comitet mixt, denumit Comitetul GNSS Uniunea Europeană/Elveţia. Comitetul este alcătuit din reprezentanţi ai părţilor şi este responsabil cu gestionarea şi aplicarea în mod corespunzător a prezentului acord. În acest scop, comitetul formulează recomandări. Comitetul ia decizii în cazurile prevăzute de prezentul acord; executarea deciziilor respective este îndeplinită de către părţi în conformitate cu normele proprii. Comitetul mixt se pronunţă de comun acord.

(2) Comitetul mixt îşi stabileşte regulamentul de procedură, care include, printre altele, dispoziţii privind convocarea reuniunilor, desemnarea preşedintelui şi durata mandatului acestuia din urmă.

(3) Comitetul mixt se reuneşte ori de câte ori este necesar. Uniunea Europeană sau Elveţia poate solicita convocarea unei reuniuni. Comitetul mixt se întruneşte în termen de 15 zile de la formularea unei cereri în temeiul art. 22.

(4) Comitetul mixt poate decide instituirea de grupuri de lucru sau de grupuri de experţi pe care le consideră necesare pentru a-l asista în îndeplinirea sarcinilor sale.

            (5) Comitetul mixt poate hotărî să modifice anexa I.

 

ARTICOLUL 21

Consultările

 

(1) Pentru a asigura punerea în aplicare în mod satisfăcător a prezentului acord, părţile fac schimb de informaţii în mod regulat şi, la cererea uneia dintre ele, se consultă în cadrul comitetului mixt.

            (2) Părţile se consultă prompt, la cererea oricăreia dintre ele, asupra oricărei chestiuni care rezultă din interpretarea sau aplicarea prezentului acord.

 

ARTICOLUL 22

Măsuri de salvgardare

 

(1) Fiecare parte poate, după consultarea în cadrul comitetului mixt, să adopte măsuri de salvgardare corespunzătoare, inclusiv suspendarea uneia sau mai multor activităţi de cooperare, în cazul în care constată că nu mai este asigurat între părţi un nivel echivalent de control al exporturilor sau de securitate. Atunci când orice întârziere riscă să afecteze buna funcţionare a GNSS, se pot adopta măsuri de protecţie provizorii fără consultare prealabilă, cu condiţia să aibă loc consultări imediat după adoptarea măsurilor menţionate.

            (2) Domeniul de aplicare şi durata măsurilor menţionate la alin. (1) se limitează la ceea ce este necesar pentru a rezolva situaţia şi a asigura un echilibru corect între drepturile şi obligaţiile care decurg din prezentul acord. Cealaltă parte poate solicita comitetului mixt să iniţieze consultări privind proporţionalitatea măsurilor respective. În cazul în care nu este posibilă soluţionarea litigiului în termen de şase luni, litigiul poate fi supus de către oricare dintre părţi unui arbitraj obligatoriu în conformitate cu procedura prevăzută în anexa I. Niciun aspect legat de interpretarea dispoziţiilor prezentului acord, care sunt identice cu dispoziţiile corespunzătoare din dreptul Uniunii Europene, nu poate fi soluţionat în acest cadru.

 

ARTICOLUL 23

Soluţionarea litigiilor

 

            Fără a aduce atingere art. 22, orice litigiu cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentului acord se soluţionează prin consultări în cadrul comitetului mixt.

 

ARTICOLUL 24

Anexe

 

Anexele fac parte integrantă din prezentul acord.

 

 

ARTICOLUL 25

Revizuire

 

            Prezentul acord poate fi modificat şi extins în orice moment printr-un acord reciproc între părţi.

 

ARTICOLUL 26

Denunţarea acordului

 

(1) Uniunea Europeană sau Elveţia poate denunţa prezentul acord prin notificarea celeilalte părţi. Prezentul acord încetează să producă efecte la şase luni de la data respectivei notificări.

(2) Denunţarea prezentului acord nu afectează valabilitatea sau durata niciunei înţelegeri convenite în temeiul acestuia, nici drepturile şi obligaţiile specifice stabilite în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.

            (3) în caz de denunţare a prezentului acord, comitetul mixt formulează o propunere pentru a permite părţilor să soluţioneze toate problemele încă nerezolvate, inclusiv consecinţele financiare, luând în considerare principiul pro rata temporis.

 

ARTICOLUL 27

Intrarea în vigoare

 

(1) Prezentul acord este aprobat de către părţi în conformitate cu procedurile lor interne specifice. Acordul intră în vigoare în prima zi a celei de a două luni care urmează după data ultimei notificări a aprobării.

(2) Fără a aduce atingere alin. (1), în ceea ce priveşte elementele prezentului acord care ţin de competenţa Uniunii Europene, Elveţia şi Uniunea Europeană convin să îl aplice cu titlu provizoriu începând cu prima zi a lunii care urmează după data celei de a două notificări care confirmă îndeplinirea procedurilor necesare în acest scop.

Pe durata aplicării provizorii a prezentului acord, comitetul mixt menţionat la art. 20 este alcătuit din reprezentanţi ai Elveţiei şi ai Uniunii Europene.

(3) Prezentul acord se încheie pentru o perioadă nedeterminată.

(4) Prezentul acord este redactat în două exemplare în limbile bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă şi suedeză, toate textele fiind autentice.

 

ANEXA I

 

PROCEDURA DE ARBITRAJ

 

Dacă un litigiu este supus unui arbitraj, se desemnează trei arbitri, cu excepţia situaţiei în care părţile decid altfel.

Fiecare parte desemnează un arbitru în termen de 30 de zile.

Cei doi arbitri astfel desemnaţi numesc de comun acord un supraarbitru, care nu este resortisant al niciuneia dintre părţile contractante. Dacă arbitrii nu se pot pune de acord în termen de două luni de la desemnarea lor, aceştia aleg supraarbitrul de pe O listă de şapte persoane stabilită de comitetul mixt. Comitetul mixt stabileşte şi actualizează această listă în conformitate cu regulamentul său de procedură.

Cu excepţia cazului în care părţile decid altfel, instanţa de arbitraj este cea care stabileşte regulamentul de procedură. Instanţa de arbitraj adoptă deciziile cu majoritate de voturi.

 

ANEXA II

 

CONTRIBUŢIA FINANCIARĂ A ELVEŢIEI LA PROGRAMELE GNSS EUROPENE

 

            1. Pentru perioada 2008-2013, contribuţia financiară pe care Elveţia urmează să o facă la bugetul Uniunii Europene pentru a participa la programele GNSS europene este după cum urmează (în EUR):

 

2013

2014

60.000.000

20.050.870

 

Pentru perioada 2014 şi ulterior, contribuţia Elveţiei se face anual.

2. Se aplică Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Uniunii1 şi normele de aplicare a acestuia2, în special cu privire la gestionarea contribuţiei Elveţiei.

3. Cheltuielile de deplasare şi de şedere ale reprezentanţilor şi experţilor din Elveţia legate de participarea acestora la reuniunile organizate de Comisie în scopul punerii în aplicare a programelor se rambursează de către Comisie pe aceeaşi bază şi în conformitate cu procedurile aflate în prezent în vigoare pentru experţii din statele membre.

4. Comisia adresează Elveţiei cererile de fonduri corespunzătoare contribuţiei sale la bugetul pentru programe, în conformitate cu prezentul acord.

Această contribuţie va fi exprimată în euro şi plătită într-un cont bancar în euro al Comisiei.

5. Modalităţile de plată sunt următoarele:

a) în 2013, ca urmare a aplicării cu titlu provizoriu a prezentului acord, Elveţia îşi achită contribuţia în termen de 30 de zile de la primirea cererii de fonduri.

b) în 2014, Elveţia îşi achită contribuţia (atât pentru perioada 2008 - 2013, cât şi pentru 2014) în termen de 30 de zile de la primirea cererii de fonduri. Cererea de fonduri nu este adresată înaintea datei de 1 iulie.

c) în 2015 şi în anii următori, Elveţia îşi achită contribuţia până la 1 aprilie, în cazul în care primeşte cererea de fonduri până la 1 martie. Orice cerere de fonduri primită de Elveţia după data de 1 martie este onorată în termen de 30 de zile de la data primirii.

În caz de întârziere de plată a contribuţiei, Elveţia plăteşte dobândă la suma restantă începând cu data scadenţei. Rata dobânzii este cea aplicată de Banca Centrală Europeană pentru principalele sale operaţiuni de refinanţare, astfel cum este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, în vigoare în prima zi calendaristică a lunii în care intervine termenul, majorată cu 3,5%.


1 Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii şi de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului (JO L298,26.10.2012, p. 1).

2 Regulamentul delegat (UE) nr. 1.268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 362, 31.12.2012, p. 1).

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, privind programele europene de radionavigaţie prin satelit, semnat la Bruxelles la 18 decembrie 2013

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, privind programele europene de radionavigaţie prin satelit, semnat la Bruxelles la 18 decembrie 2013, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 5 ianuarie 2015.

Nr. 8.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 625

din 4 noiembrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în ansamblul său, şi, în mod particular, a dispoziţiilor art. 59 şi art. 61 din această lege, excepţie ridicată de Nicuşor Teodorescu în Dosarul nr. 1.226/121/2007* al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 495D/2014.

2. La apelul nominal răspunde pentru partea Inspectoratul General al Poliţiei Române consilierul juridic Sabin Gabriel Poschină, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorul excepţiei a depus o cerere prin care solicită conexarea prezentului dosar “la prima excepţie ce are acelaşi obiect şi urmează a se judeca la Curte”, partea Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat concluzii scrise cu privire la excepţia invocată, iar partea Ministerul Afacerilor Interne a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă.

4. Totodată, magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei a fost depusă o cerere formulată de Ordinul Profesional al Poliţiştilor din România, Filiala Prahova, prin care se solicită Curţii să analizeze “solicitarea” autorului excepţiei.

5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că ordinele şi instrucţiunile ministrului de resort reglementează punerea în executare a Legii nr. 360/2002. Susţine că legislaţia românească cuprinde mai multe acte normative care fac trimiteri la dispoziţii prin care ministrul de resort este abilitat să emită ordine, însă ordinele nu creează norme de drept, ci stabilesc organizarea şi executarea legii. Totodată, consideră că abilitarea de a emite ordine dată ministrului de resort nu reprezintă o delegare de competenţe. În final, susţine că ordinele ministrului de interne sunt publicate în Monitorul Oficial al României, iar cele care nu sunt destinate publicităţii sunt aduse la cunoştinţă poliţiştilor printr-un mecanism de informare.

6. Reprezentantul Ministerului Public, referitor la critici le de neconstituţionalitate privind dispoziţiile Legii nr. 360/2002, în ansamblu, susţine că acestea sunt mult prea generale. Însă, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 26 alin. (3) şi art. 61 din acelaşi act normativ, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că, practic, ordinele emise de ministrul de resort explicitează normele de ordin tehnic, fac precizări şi transpun în practică legea.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Decizia nr. 1.546 din 12 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.226/121/2007*, Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şl fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în ansamblul său, şi în particulara art. 59şi art. 61 din această lege.

8. Excepţia a fost ridicată de Nicuşor Teodorescu cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1.170 din 9 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Galaţi într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată împotriva Dispoziţiei Şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi nr. 1/03.01.2007 prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară a acestuia cu destituirea din poliţie.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază, în esenţă, că Legea nr. 360/2002, în ansamblul său, este neconstituţională, întrucât aproape 50% din corpul legii este compus din norme prin care legiuitorul organic şi-a delegat competenţa de reglementare către o autoritate publică de rang inferior din cadrul puterii executive şi încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, deoarece Legea nr. 360/2002 nu este nici “accesibilă şi nici previzibilă” cetăţenilor, din cauza numărului mare de norme incomplete, care sunt completate prin ordine de ministru nepublicate. Arată că până în anul 2008 ordinele ministrului de resort emise în baza Legii nr. 360/2002 nu s-au publicat, iar după această dată s-au publicat câteva, deşi ordinele în cauză nu au fost emise cu caracter secret sau militar. Precizează că Ordinul nr. 400/2004 care reglementează procedura cercetării disciplinare a poliţiştilor, în baza căruia a fost cercetat şi sancţionat, nu t-a fost adus la cunoştinţă. Consideră că, prin Legea nr. 360/2002, categoria funcţionarilor poliţişti este supusă unui tratament discriminatoriu defavorabil şi nejustificat, prin comparaţie cu categoria funcţionarilor publici, tratamentul defavorabil fiind produs ca urmare a împrejurării că legea privind Statutul poliţistului - al cărei corp este format în proporţie de 50% din norme incomplete --este “inaccesibilă” şi “imprevizibilă” pentru destinatarii săi, poliţiştii. Apreciază că Legea nr. 360/2002 nu oferă nicio informaţie privind criteriile ce vor servi la evaluarea poliţistului, acestea fiind lăsate la aprecierea ministrului de interne.

10. De asemenea, referitor la criticile de neconstituţionalitate ale art. 59 din Legea nr. 360/2002, autorul arată că aceste dispoziţii legale nu prevăd care sunt subiectele de drept care au competenţa de a stabili sancţiunile disciplinare individuale.

11. Totodată, cu privire la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, autorul susţine că acesta este interpretat, atât de către unităţile de poliţie, cât şi de către instanţele judecătoreşti, într-un singur sens, respectiv în sensul în care poliţistului i se comunică doar faptul că a fost sancţionat disciplinar, dar nu şi actul administrativ de sancţionare. Prin urmare, solicită a se constata că art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 este neconstituţional în măsura în care se interpretează că obligă doar la înştiinţarea poliţistului cu privire la faptul că a fost sancţionat disciplinar, şi nu obligă la comunicarea către acesta a actului administrativ prin care s-a stabilit motivat sancţiunea disciplinară.

12. Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, motivat de faptul că din conţinutul acestor prevederi legale rezultă că au fost adoptate în virtutea prerogativelor constituţionale ale Parlamentului conferite de art. 61 alin. (1), fiind astfel respectat principiul supremaţiei Constituţiei prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât au fost adoptate în virtutea prerogativelor constituţionale ale Parlamentului conferite de art. 61 alin. (1). Consideră că, prin Legea nr. 360/2002, în acord cu prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie se recunoaşte posibilitatea de a supune controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ actele administrative ale autorităţii publice (ordinul sau dispoziţia de sancţionare). Prin urmare, nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei referitoare la încălcarea accesului liber la justiţie. Susţine că nici critica referitoare la încălcarea art. 31 alin. (2) din Constituţie nu poate fi reţinută, din moment ce poliţistul poate să cunoască în întregime actele cercetării, potrivit art. 59 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 aducându-i-se totodată la cunoştinţă sancţiunea disciplinară pentru a o putea contesta. De asemenea, apreciază că nu poate fi reţinută nici susţinerea autorului excepţiei privind faptul că poliţistului i se comunica doar că a fost sancţionat disciplinar, dar nu şi actul administrativ de sancţionare disciplinară, întrucât aceasta este o problemă de interpretare a normei legale, care excedează competenţei Curţii Constituţionale.

15. Referitor la susţinerea potrivit căreia art. 59 şi art. 61 din Legea nr. 360/2002 încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că textele legale indicate simt nediscriminatorii, deoarece se aplică uniform pentru toţi cei care se află în situaţia prevăzută de ipoteza normelor respective, fără privilegii sau discriminări. Modalitatea diferită de reglementarea cercetării prealabile în cazul aplicării sancţiunilor disciplinare poliţiştilor de cea a funcţionarilor publici se datorează tocmai situaţiilor specifice în care se află aceste categorii de angajaţi.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în ansamblul său, şi în particular, a dispoziţiilor art. 59 şi art. 61 din această lege. Având în vedere obiectul cauzei în care s-a ridicat excepţia (contestaţie formulată împotriva Dispoziţiei nr. 1/03.01.2007 emisă de Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară cu destituirea din poliţie a autorului excepţiei), precum şi notele depuse în motivarea excepţiei, Curtea reţine că autorul acesteia critică faptul că aspecte esenţiale în materia răspunderii disciplinare, ce ţin de statutul poliţistului - funcţionar public civil - sunt reglementate prin acte juridice infralegale, respectiv prin ordine ale ministrului administraţiei şi internelor.

19. Din analiza dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, Curtea reţine că materia răspunderii disciplinare este prevăzută de “Capitolul IV: Recompense, răspunderea juridică şi sancţiuni - Secţiunea 2: Răspunderea juridică şi sancţiuni”,iar aspectele esenţiale ale acestei materii sunt reglementate în art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) şi art. 62 alin. (3). Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii asupra cărora urmează să se pronunţe Curtea Constituţională şi care au următorul cuprins:

- Art. 59 alin. (2): “Procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului de interne”;

- Art. 60 alin. (1): aplicarea sancţiunilor disciplinare se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor; după expirarea termenului de contestare, prevăzut la art. 61 alin. (1).”;

- Art. 62 alin. (3): “Consiliile de disciplină îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului de interne.”

20. Dispoziţiile art. 61 alin. (1) la care face trimitere art. 60 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 prevăd că poliţistul poate contesta sancţiunea disciplinară, în termen de 5 zile de la luarea la cunoştinţă, şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea, iar acesta se pronunţă prin decizie motivată, în termen de 15 zile.

21. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al obligativităţii respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legii, art. 16 referitor la principiul egalităţii în drepturi, art.20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 3 privind interzicerea torturii, art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi ale art. 10 privind libertatea de exprimare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sunt neconstituţionale. Astfel, Curtea a statuat că dispoziţiile de lege criticate nu numai că nu reglementează procedura disciplinară prealabilă, aplicarea sancţiunilor disciplinare sau activitatea consiliului de disciplină, ci deleagă reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort care este abilitat să adopte ordine. Aşadar, se ajunge la situaţia ca un aspect esenţial care vizează executarea şi/sau încetarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ, care, de altfel, în cazul de faţă, nici măcar nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce este de natură să confere un caracter iluzoriu posibilităţilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate de a se apăra în mod eficient. În aceste condiţii, persoana cercetată disciplinar nu cunoaşte regulile după care se desfăşoară procedura, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil şi deci nici opozabil. Normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate şi previzibilitate. Or, delegarea de atribuţii de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp.

23. Într-o atare situaţie, devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora “Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.

24. Prin urmare, Curtea reţine că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei a intervenit după sesizarea Curţii Constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

25. Instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1)şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, excepţie ridicată de Nicuşor Teodorescu în Dosarul nr. 1.226/121/2007* al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 648

din 11 noiembrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Judecătoria Făget, din oficiu, în Dosarul nr. 129/832/2014. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 573D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţia de lege criticată reprezintă o materializare a aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, în cazul dispoziţiilor de lege criticate, legiuitorul a identificat el însuşi legea penală mai favorabilă, care sub aspectul anulării sau revocării suspendării condiţionate este mai favorabilă potrivit vechiului cod penal.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 5 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 129/832/2014, Judecătoria Făget a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, cu ocazia soluţionării unei acţiuni penale.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Judecătoria Făget apreciază că în cauza în care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, aceasta fiind în curs de judecată la data de 1 februarie 2014, sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală şi cele ale art. 5 din Codul penal. Având în vedere existenţa acestor situaţii tranzitorii, legiuitorul a inclus în Legea nr. 187/2012 art. 15 alin. (2), care reglementează regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969, precum şi regimul revocării şi anulării acestei măsuri, toate aceste elemente fiind supuse, potrivit textului de lege criticat, reglementărilor din Codul penal din 1969.

6. Prin urmare, în cazul condamnării inculpatului pentru o infracţiune săvârşită şi descoperită în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate, instanţa este obligată să dea efect juridic concret opţiunii legiuitorului stipulate în dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, astfel încât va face aplicarea, în mod necesar, a dispoziţiilor art. 83 din Codul penal din 1969. Aplicarea acestor din urmă dispoziţii legale va determina revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare şi executarea în întregime a celor două pedepse, conform regulilor cumulului aritmetic, aceasta constituind cea mai gravă formă de sancţionare a pluralităţii infracţionale în dreptul penal român.

7. Pe de altă parte, Codul penal instituie un tratament diferenţiat pentru diversele forme de pluralitate infracţională. Astfel, în cazul unei recidive postcondamnatorii, se prevede acelaşi regim foarte aspru de sancţionare, prin cumulul aritmetic al pedepselor care constituie cei doi termeni ai recidivei [art. 43 alin. (1) din Codul penal], iar în situaţiile de pluralitate intermediară, pedeapsa rezultantă se va stabili prin contopirea celor doi termeni ai pluralităţii infracţionale, după regulile din materia concursului de infracţiuni [art. 44 alin. (2) raportat la art. 39 din Codul penal]. Or, apreciază instanţa de judecată, pluralitate intermediară poate fi situaţia inculpatului în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, în cazul acestuia neexistând stare de recidivă, nefiind întrunite condiţiile recidivei, potrivit art. 41 alin. (1) din Codul penal.

8. Având în vedere toate acestea, apreciază că alegerea legii penale mai favorabile trebuie să se realizeze prin compararea în sistemul global de evaluare, a normelor legale incidente până la intrarea în vigoare a Codului penal, cu acelea prevăzute de noua legislaţie penală, urmând a se determina care este legea penală mai favorabilă, conform art. 15 alin. (2) din Constituţie şi a art. 5 din Codul penal. Or, dispoziţia de lege criticată împiedică efectuarea acestei comparări pentru stabilirea legii penale mai favorabile, câtă vreme ea impune în mod necesar şi obligatoriu aplicarea doar a vechilor dispoziţii penale aferente instituţiei revocării suspendării condiţionate, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2). De asemenea, textul de lege criticat creează o situaţie inechitabilă şi discriminatorie pentru persoanele aflate în cursul judecăţii, faţă de persoanele condamnate definitiv anterior intrării în vigoare a Codului penal, aspect ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Legea nr. 187/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: “Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.”

13. În opinia Judecătoriei Făget, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile şi art. 16 referitor la egalitatea în drepturi.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că situaţia din speţa dedusă controlului de constituţionalitate se caracterizează prin faptul că cel condamnat, fiindu-i aplicată suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit Codului penal din 1969, a săvârşit o nouă infracţiune descoperită în termenul de încercare, procesul său fiind pendinte la data intrării în vigoare a Codului penal. Această situaţie tranzitorie este reglementată de art. 15 din Legea nr. 187/2012, care prevede că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.

15. Curtea observă că, potrivit art. 81 alin. 1 din Codul penal din 1969, instanţa putea dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă erau întrunite anumite condiţii prevăzute de lege. Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituia termen de încercare pentru condamnat şi se compunea din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adăuga un interval de timp de 2 ani. Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârşea din nou o infracţiune, pentru care se pronunţa o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, potrivit art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, instanţa revoca suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopea cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplica sporul prevăzut de lege pentru recidivă.

16. În continuare, Curtea constată că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se mai regăseşte în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituţie priveşte modul de executare a pedepsei, Curtea apreciază că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia.

17. Totodată, Curtea reţine că instanţa de judecată care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate pune în balanţa, în momentul formulării criticilor de neconstituţionalitate, modul de revocare a măsurii suspendării condiţionate şi de individualizare a pedepsei pentru noua infracţiune, având în vedere, pe de-o parte, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 81 din Codul penal din 1969), iar, pe de altă parte, instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 91 din Codul penal). Or, cele două instituţii sunt instituţii diferite, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind reglementată atât în vechea legislaţie, la art. 861, cât şi în Codul penal, la art. 91-98.

18. Astfel, chiar dacă, potrivit art. 96 alin. (5) din Codul penal, pedeapsa principală pentru noua infracţiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, această nouă reglementare nu poate fi considerată lege penală mai favorabilă în raport de vechea reglementare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce priveşte, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

19. Aşa fiind, Curtea apreciază că declararea neconstituţionalităţii textului de lege criticat din perspectiva susţinută nu poate atrage aplicarea în speţă a reglementărilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Codul penal.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE,

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Judecătoria Făget, din oficiu, în Dosarul nr. 129/832/2014 şi constată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Făget şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Pentru magistrat-asistent

Daniela Ramona Mariţiu,

semnează,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă,

prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 650

din 11 noiembrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (9) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în Dosarul nr. 856/2/2014 (473/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 600D/2014.

2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Gruia Stoica, avocatul Mircea Popescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului părţii Gruia Stoica, ce solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, concretizată, de exemplu, în hotărârile pronunţate în cauzele Manzoni împotriva Italiei şi Lavents împotriva Letoniei, arestul la domiciliu reprezintă o măsură privativă de libertate. Obligaţiile instituite în sarcina inculpatului în cazul măsurii arestului la domiciliu sunt mai stricte decât cele instituite în cazul altor măsuri preventive, ceea ce determină o asemănare mai mare a acestei măsuri cu cea a arestului preventiv. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat creează o discriminare pe criteriul averii. arată că în momentul luării măsurii judecătorul are în vedere îndeplinirea anumitor condiţii, altele decât cele referitoare la avere, astfel că nici această critică nu este întemeiată.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, concretizată, de exemplu, în hotărârile pronunţate în cauzele Manzoni împotriva Italiei, Lavents împotriva Letoniei şi Mancini împotriva Italiei, măsura arestului la domiciliu este o măsură privativă de libertate. În continuare, arată că, potrivit art. 221 din Codul de procedură penală, pe durata măsurii arestului la domiciliu în sarcina inculpatului se impun anumite obligaţii, precum limitarea raportului cu terţii, părăsirea domiciliului doar cu încuviinţarea judecătorului etc. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că este îndreptăţită opţiunea legiuitorului de a deduce durata măsurii arestului la domiciliu din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din data de 11 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 856/2/2014 (473/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie cu ocazia soluţionării unei cauze penale, în care măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate reprezentantul Ministerului Public susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi. Dispoziţia legală criticată creează o egalitate între persoanele aflate în arest preventiv şi cele aflate în arest la domiciliu, discriminând pozitiv pe cei din urmă. Astfel, cei aflaţi în arest la domiciliu ajung să beneficieze de un tratament egal cu cei aflaţi în arest preventiv, deşi condiţiile de trai de la domiciliu sunt net superioare condiţiilor de trai din arest. Pe de altă parte, textul creează o discriminare între diferitele persoane aflate în arest la domiciliu în funcţie de criteriul averii, condiţiile de trai de la domiciliul fiecărei persoane fiind direct proporţionale cu averea sa şi implicit diferite de la o persoană la alta. În concluzie, apreciază că textul de lege criticat creează în mod nejustificat un tratament egal pentru persoane care nu sunt în situaţii juridice egale. Invocă, de asemenea, şi Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este fondată, dispoziţia de lege criticată instituind un tratament juridic identic unor persoane aflate în situaţii diferite şi un privilegiu în favoarea persoanelor cercetate în stare de arest la domiciliu în raport cu persoanele cercetate în arest preventiv, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1).

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 399 alin. (9) din Codul de procedură penală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu următorul conţinut: “Durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă.”

12. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitor la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni şi art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că măsura arestului la domiciliu a fost reglementată pentru prima dată prin dispoziţiile Codului de procedură penală - Legea nr. 135/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010. Potrivit art. 202 alin. (4) lit. d) din Codul de procedură penală, una dintre măsurile preventive care se pot dispune este cea a arestului la domiciliu, instituţia măsurii arestului la domiciliu fiind reglementată de dispoziţiile art. 218-222 din titlul V, capitolul I, secţiunea a 5-a din Codul de procedură penală.

14. În ceea ce priveşte deducerea duratei măsurii arestului la domiciliu din pedeapsa aplicată, Curtea observă că iniţial durata măsurii arestului la domiciliu se deducea din pedeapsa aplicată prin echivalarea a 3 zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă. Această reglementare a fost modificată prin titlul III, art. 102, pct. 251 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, iar, în prezent, potrivit art. 399 alin. (9) din Codul de procedură penală, durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă.

15. În continuare, Curtea reţine că, potrivit Codului de procedură penală, măsura arestului la domiciliu face parte din categoria măsurilor preventive, pe lângă reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune şi arestarea preventivă. În legătură cu acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 531 din 13 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 21 octombrie 2005, a reţinut că măsurile preventive sunt instituţii de drept procesual cu caracter de constrângere, având drept scop asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal. Ele vizează starea de libertate a învinuitului sau inculpatului şi au drept efect fie privarea de libertate, fie restrângerea libertăţii de mişcare.

16. Astfel, Curtea apreciază că trebuie stabilit dacă măsura arestului la domiciliu reprezintă o privare de libertate sau o măsură ce restrânge dreptul la liberă circulaţie. Din această perspectivă Curtea constată că dispoziţiile art. 25 din Constituţie garantează dreptul la liberă circulaţie, stipulând, în acelaşi timp, că prin lege se stabilesc condiţiile exercitării acestui drept. În materie penală, pentru a fi posibilă desfăşurarea instrucţiei penale, exerciţiul dreptului la liberă circulaţie poate fi restrâns cu respectarea şi a celorlalte condiţii prevăzute de prevederile constituţionale ale art. 53.

17. De asemenea, Curtea reţine că inviolabilitatea libertăţii individuale este reglementată de art. 23 din Constituţie. Alin. (2) al aceluiaşi articol dispune în sensul că percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege, iar alin. (4) prevede că arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal. De asemenea, din ansamblul prevederilor constituţionale rezultă că restrângerea libertăţii individuale are un cadru mult mai strict reglementat decât cel al restrângerii dreptului la liberă circulaţie.

18. Totodată, dreptul la liberă circulaţie şi libertatea individuală sunt avute în vedere de prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţie, respectiv prevederile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

19. Curtea observă că nici prevederile constituţionale ale art. 23, nici cele convenţionale ale art. 5 nu se referă la măsura arestului la domiciliu. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că privarea de libertate poate lua diferite forme, precum şi că locul executării măsurii nu trebuie să fie neapărat o instituţie de detenţie, în înţeles clasic. Trebuie avuţi în vedere anumiţi factori, în special natura, durata efectele şi maniera de executare a măsurii în cauză. Art. 5 nu are ca obiect simplele restricţii ale circulaţiei - distincţia dintre privarea de libertate şi limitarea acesteia fiind una de grad sau de intensitate şi nu una de natură sau de substanţă.

20. Din perspectiva naturii/substanţei măsurii Curtea reţine că, potrivit art. 221 alin. (1) din Codul de procedură penală, arestul la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta. Astfel, spre deosebire de controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, unde se poate impune interdicţia de a părăsi ţara sau o anumită localitate, ce reprezintă o restrângere a exerciţiului la liberă circulaţie, atât în cazul arestului la domiciliu, cât şi în cazul arestului preventiv inculpatul este obligat, pe durata luării măsurilor, să se afle într-un loc anume desemnat. Astfel, Curtea constată că, din perspectiva naturii/substanţei, măsura preventivă a arestului la domiciliu este similară cu cea a arestului preventiv.

21. În ceea ce priveşte durata măsurii, Curtea reţine că, potrivit art. 222 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile, ce poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. De asemenea, durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile. Astfel, şi din perspectiva duratei, măsura preventivă a arestului la domiciliu este similară cu cea a arestului preventiv.

22. În continuare, Curtea reţine că ceea ce diferenţiază în mod esenţial o privare de libertate de o restrângere a exerciţiului la liberă circulaţie este intensitatea măsurii dispuse şi modul în care aceasta este dusă la îndeplinire. Spre deosebire de măsura arestului preventiv, care determină plasarea persoanei în cauză într-un centru de arestare preventivă, fiind izolat şi supus unei supravegheri permanente, măsura arestului la domiciliu are ca efect rămânerea persoanei în cauză Sa domiciliul personal, în prezenţa propriei familii. Cu toate acestea, părăsirea incintei propriului domiciliu nu poate fi realizată decât pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora, iar pentru alte motive doar dacă judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere, i-a permis acest lucru. Din această perspectivă, Curtea apreciază că, din modul de reglementare a măsurii arestului la domiciliu, aceasta reprezintă o afectare a drepturilor persoanei care, prin intensitate şi modul de aplicare/de punere în executare, afectează libertatea persoanei, având caracteristicile unei privări de libertate.

23. Curtea observă că în sensul celor reţinute anterior s-a pronunţat Curtea Constituţională a Sloveniei prin Decizia nr. UP-286/01 din 11 decembrie 2003, precum şi Tribunalul Constituţional al Spaniei prin Sentinţa nr. 14/1999 din 22 februarie 1999. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 22 din 12 octombrie 2009, pronunţată într-un recurs în interesul legii, a reţinut că durata arestului la domiciliu, executat în străinătate, este o măsură preventivă privativă de libertate.

24. Totodată, Curtea reţine că instanţa de la Strasbourg a stabilit că măsura arestului la domiciliu reprezintă o măsură privativă de libertate, în accepţiunea art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens sunt: Hotărârea din 2 august 2001, pronunţată în Cauza Mancini împotriva Italiei; Hotărârea din 28 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Lavents împotriva Letoniei; Hotărârea din 8 iulie 2004, pronunţată în Cauza Vachev împotriva Bulgariei; Hotărârea din 30 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Nikolova împotriva Bulgariei (nr. 2); Hotărârea din 30 martie 2006, pronunţată în Cauza Pekov împotriva Bulgariei; Hotărârea din 7 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Ermakov împotriva Rusiei.

25. De altfel, chiar legiuitorul român, în art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală, se referă la măsura arestului la domiciliu ca fiind o măsură privativă de libertate.

26. Constatând că arestul la domiciliu este o măsură preventivă privativă de libertate, în analiza criticii potrivit căreia se creează o egalitate între persoanele aflate în arest preventiv şi cele aflate în arest la domiciliu, discriminând pozitiv pe cei din urmă, Curtea apreciază că aceasta nu este întemeiată. Deşi până la un anumit punct măsura preventivă a arestului la domiciliu este diferită de cea a arestului preventiv, astfel cum s-a arătat anterior, din perspectiva naturii/substanţei, duratei, efectelor, manierii de executare şi a intensităţii, cele două măsuri privesc o interferenţă majoră în dreptul la libertate individuală a persoanei. Aşa fiind, atât persoanele aflate în arest preventiv cât şi cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, care nu poate determina o discriminare pozitivă a celor din urmă, ambele categorii de persoane fiind în aceeaşi situaţie,, aceea a privării de libertate.

27. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia se creează o discriminare între diferitele persoane aflate în arest la domiciliu în funcţie de criteriul averii, condiţiile de trai de la domiciliul fiecărei persoane fiind direct proporţionale cu averea sa şi implicit diferite de la o persoană la alta, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, Curtea observă că, în Hotărârea din 28 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Lavents împotriva Letoniei, paragraful 64. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a contestat argumentul Guvernului conform căruia, pe durata arestului la domiciliu al reclamantului şi a spitalizării sale, condiţiile create erau mai bune decât cele din închisoare. Totuşi, instanţa europeană a reamintit că art. 5 nu reglementează condiţiile privării de libertate. De fapt, noţiunile de “grad” şi “intensitate”, ce figurează în jurisprudenţa organelor Convenţiei ca fiind criterii de aplicabilitate pentru art. 5, vizează exclusiv nivelul restricţiilor legate de libertatea de deplasare şi nu diferenţa de confort sau regim intern în diferitele locaţii privative de libertate.

28. Astfel, Curtea apreciază că eventuala diferenţă de confort sau regim intern existentă la un moment dat între diferitele locaţii privative de libertate nu este o condiţie a stabilirii dacă măsura respectivă este sau nu o măsură privativă de libertate, altele fiind condiţiile ce trebuie îndeplinite în acest sens, astfel încât nu poate fi reţinută critica potrivit căreia textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16. În acelaşi sens, Curtea Constituţională a Sloveniei, prin Decizia nr. U-l-192/04 din 2 februarie 2006, a statuat că opţiunea legiuitorului în sensul deducerii măsurii arestului la domiciliu din pedeapsa aplicată, prin echivalarea unei zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă, nu încalcă principiul egalităţii.

29. Curtea constată că deducerea măsurii arestului la domiciliu din pedeapsa aplicată se face diferit, în funcţie de opţiunea legiuitorului naţional. Astfel, în Bulgaria două zile de arest la domiciliu sunt considerate o zi de închisoare, în Letonia o zi de arest la domiciliu este echivalentă cu o zi de închisoare, iar în Ungaria unei zile de închisoare îi corespund 5 zile de arest la domiciliu, dacă este executată într-un centru de corecţie, o zi de închisoare înseamnă 4 zile de arest la domiciliu, iar o zi petrecută în închisoare este echivalentă cu 3 zile de arest la domiciliu.

30. Având în vedere cele expuse, Curtea constată Că reglementarea în sensul că durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă, în acelaşi mod cu deducerea zilelor de arest preventiv, reprezintă opţiunea pe care legiuitorul român o are în cadrul politicii penale, nefiind în dezacord cu prevederile art. 16 din Constituţie.

31. În aceste condiţii, Curtea urmează să respingă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (9) din Codul de procedură penală.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în Dosarul nr. 856/2/2014 (473/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 399 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Pentru magistrat-asistent

Daniela Ramona Mariţiu,

semnează, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă,

prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

ACTE ALE CONSILIULUI DE MEDIERE

 

CONSILIUL DE MEDIERE

HOTĂRÂRE

pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Tabloului mediatorilor autorizaţi

În temeiul art. 12, art. 19 alin. (4) şi art. 20 lit. f) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, adoptat prin Hotărârea Consiliului de mediere nr. 5/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul de mediere adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Tabloului mediatorilor autorizaţi, întocmit de Consiliul de mediere, actualizat, care cuprinde două secţiuni.

Art. 2. - În anul 2014 Tabloul mediatorilor autorizaţi cuprinde două secţiuni, astfel;

- secţiunea 1, care cuprinde mediatorii autorizaţi ce îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 23 şi 24 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, pentru desfăşurarea activităţii de mediator, potrivit anexei nr. 1;

- secţiunea 2, care cuprinde subsecţiunile: a) mediatorii suspendaţi, potrivit anexei nr. 2;

b) mediatorii fără formă de exercitare a profesiei, potrivit anexei nr. 3;

c) mediatorii autorizaţi care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 23 şi 24 din Legea nr. 192/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru desfăşurarea activităţii de mediator, potrivit anexei nr. 4.

Art. 3. - Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4. - Tabloul prevăzut în anexele nr. 1-4 va fi pus de Secretariatul tehnic la dispoziţia oricărei persoane care solicită în scris acest lucru Consiliului de mediere şi va fi transmis către instituţiile prevăzute la art. 12 alin, (3) din Legea nr. 192/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Preşedintele Consiliului de mediere,

Dorin Valeriu Bădulescu

 

Bucureşti, 12 decembrie 2014.

Nr. 49.


*) Anexele nr. 1-4 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome “Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.