MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 44/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 44         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 19 ianuarie 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

            Decizia nr. 580 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la prevederile art. 34 alin. (1), art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

            Decizia nr. 638 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8, art. 10, art. 12, art. 15, art. 17, art. 21, art. 22 şi art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

 

            Decizia nr. 708 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civila

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            1. - Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            30. - Ordin al ministrului sănătăţii pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.085/2012 privind măsuri de organizare şi funcţionare a spitalelor regionale de urgenţă şi a unităţilor funcţionale regionale de urgenţă

 

            31/25. - Ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA

 

            2. - Normă pentru modificarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 580

din 21 octombrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la prevederile art. 34 alin. (1), art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Magdalena Petrescu în Dosarul nr. 9.477/2/2011* al Curţii de Apei Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 78D/2014.

2. La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus un punct de vedere prin care arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, arată că aceasta este inadmisibilă, textul de lege criticat neavând legătură cu soluţionarea cauzei. În acest sens menţionează Decizia nr. 234 din 15 aprilie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 16 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 9.477/272011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care a fost obligat paratul - statul roman prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor - să desemneze evaluator şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire. Pe parcursul soluţionării recursului a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013. Subsecvent intrării în vigoare a acestui act normativ, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor [care, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor] a depus note de şedinţă prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca prematur introdusă, întemeindu-şi susţinerile pe prevederile art. 4 teza a doua, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile legale criticate aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, deoarece litigiile aflate pe rolul instanţelor au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării acestora. Acest principiu este obligatoriu atât pentru judecător, cât şi pentru legiuitor, neretroactivitatea constituind o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale, a libertăţii şi siguranţei. Procesele trebuie să se judece potrivit reglementării de drept material aplicabile în momentul introducerii acţiunii, nefiind posibil să se schimbe regulile de drept material în timpul soluţionării litigiului, deoarece s-ar rupe echilibrul procesual şi s-ar încălca dreptul la un proces echitabil, care presupune soluţionarea cauzei potrivit unor norme de drept clare şi previzibile. Totodată, textele de lege criticate sancţionează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor şi condiţiilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente în vigoare la momentul sesizării instanţelor, obligând respectivele persoane să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior şi anulându-le orice drept câştigat şi născut sub imperiul legii vechi. În acest sens, sunt invocate considerentele de principiu care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008.

7. Textele de lege criticate contravin art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la principiile egalităţii între cetăţeni şi egalităţii în drepturi, art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie, deoarece Legea nr. 165/2013 nu oferă o garanţie a drepturilor şi libertăţilor în egală măsură tuturor destinatarilor.

8. Accesul liber la justiţie permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competenţa instanţelor judecătoreşti, caracterul legitim al acesteia urmând a fi apreciat în urma judecării cauzei şi constatat prin hotărâre judecătorească. Or, prin textele de lege criticate, se aduce atingere acestui drept a cărui exercitare este împiedicată pe perioada reglementată de acestea.

9. Totodată, se mai arată că restrângerea drepturilor fundamentale poate avea loc numai cu respectarea condiţiilor înscrise în art. 53 din Constituţie, or textele de lege criticate nu respectă aceste condiţii.

10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul că textele de lege criticate sunt constituţionale.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere exigenţelor impuse de art. 16 din Constituţie, iar art. 4, prin raportare la art. 33-35 din acelaşi act normativ, nesocoteşte atât art. 15 alin. (2), cât şi art. 21 din Constituţie. Astfel, în temeiul acestor norme coroborate cu art. 33 din Legea nr. 165/2013, cele mai multe acţiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse. S-a acţionat astfel asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificându-se în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum, în acest sens fiind şi considerentele care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008. Or neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii anterioare, ci doar acţiunilor care se efectuează după intrarea acesteia în vigoare, rămânând valabile cele efectuate în perioada activităţii legii vechi. Pe de altă parte, prevederile art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere art. 16 din Constituţie, deoarece prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea dosarelor, care ar putea determina judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. Astfel, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat într-o situaţie mai favorabilă, dar discriminatorie faţă de persoanele ale căror procese erau în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a actului normativ. Nici criteriul de diferenţiere ca termen de soluţionare în funcţie de gradul de încărcare al autorităţilor publice competente să le soluţioneze nu poate fi considerat ca fiind obiectiv sau rezonabil, statul putând lua măsuri pentru suplimentarea personalului competent să soluţioneze cererile de restituire. Prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 îngrădesc accesul liber la justiţie doar prin raportare la art. 4, deoarece prin adoptarea unor astfel de norme legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond peremptorie şi absolută care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă. Or, după cum a statuat Curtea în Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitate de a funcţiona chiar dacă numai cu privire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. Referitor la celelalte critici, apreciază că normele de lege criticate sunt în concordanţă cu principiile constituţionale pretins încălcate.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere depus la dosar de partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocat de autorul excepţiei şi reţinut în dispozitivul actului de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 4, art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În realitate, astfel cum rezultă din motivarea autorului excepţiei raportată la circumstanţele cauzei, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a două raportate la dispoziţiile art. 34 alin. (1), art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 4 teza a doua: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.”;

- Art. 33: “(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lega care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţi Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).”

- Art. 34 alin. (1): “Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.”;

- Art. 35 alin. (2): „În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor,”

16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi din Legea fundamentală, precum şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

17. Examinând excepţia, Curtea observă că, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a admis excepţia şi a constatat că prevederile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

18. Întrucât autorul excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate care vizează dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea ce a fost exclusă cadrului constituţional prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, precum şi faptul că decizia menţionată a fost pronunţată la un moment ulterior sesizării instanţei constituţionale, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă.

19. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că autorul excepţiei este beneficiar al unei dispoziţii emise de primar prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, dosarul aferent dispoziţiei fiind trimis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Întrucât această din urmă autoritate nu a procedat la analizarea dosarului, autorul a formulat cerere de chemare în judecată, iar prin sentinţa pronunţată aceasta a fost admisă, iar pârâtul - Statul român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligat să desemneze evaluator şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire. Împotriva acestei sentinţe, pârâtul a declarat recurs, iar intimatul - reclamant a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. Din această perspectivă, prevederile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 care reglementează cu privire la obligaţia entităţilor învestite de lege de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

20. În ce priveşte dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acesta consacră dreptul persoanei care se consideră îndreptăţită de a se adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de art. 33 şi 34, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele menţionate. Aşa fiind, art. 4 teza a două raportat la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu este incident în cauză, neavând legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Magdalena Petrescu în Dosarul nr. 9.477/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la prevederile art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 638

din 11 noiembrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8, art. 10, art. 12, art. 15, art. 17, art. 21, art. 22 şi art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8, art. 10, art. 12, art. 15, art. 17, art. 21, art. 22 şi art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Iosif Valer Mureşan în Dosarul nr. 653/36/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 394D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde partea Agenţia Naţională de Integritate, prin consilierul juridic Mihai-Alexandru Ionescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, si, în subsidiar, ca neîntemeiată. Precizează că în cauza de faţă sunt în discuţie aspecte de interpretare şi aplicare a legii, iar în sprijinul netemeiniciei excepţiei invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 309 din 5 iunie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 14 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 653/36/2013, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8, art. 10, art. 12, art. 15, art. 17, art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 176/2010 privind Integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

6. Excepţia a fost ridicată de Iosif Valer Mureşan într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ şi suspendarea executării unui act administrativ (raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate privind starea de incompatibilitate).

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate menţin atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate (A.NI.), deoarece reiau, sub o altă formulare, prevederile art. 1-9 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, prevederi constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010.

8. Astfel, activităţile pe care le desfăşoară inspectorul de integritate, respectiv primirea, colectarea şi prelucrarea informaţiilor cu privire la situaţia averii, pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, evaluarea stării de incompatibilitate sau de conflict de interese şi întocmirea unui raport de evaluare implică, în realitate, efectuarea unor acte de cercetare şi de anchetă. Raportul de evaluare are efecte similare unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în situaţia în care nu se sesizează instanţa judecătorească pentru verificarea legalităţii actului. Astfel, prin raportul de evaluare, inspectorul de integritate analizează şi decide, printr-un procedeu specific funcţiei de judecată, dacă există o stare de incompatibilitate. Prin urmare, inspectorul de integritate “spune dreptul”; or, această activitate este atributul exclusiv al instanţei judecătoreşti.

9. Totodată, consideră că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece conferă inspectorului de integritate atribuţii de organ administrativ cu veritabilă activitate jurisdicţională.

10. Referitor la prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010, susţine că acestea preiau dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 144/2007, constatat ca fiind neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010. Astfel, sancţiunea prevăzută de textul de lege ce formează obiectul excepţiei restrânge exerciţiul dreptului de a fi ales, fără a respecta exigenţele art. 53 din Constituţie.

11. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 8, art. 10, art. 12, art. 15, art. 17, art. 21, art. 22 şi ale art. 25 din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 26 iunie 2012, nr. 207 din 29 aprilie 2013, nr. 311 din 13 iunie 2013 şi nr. 316 din 18 iunie 2013. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 25 din Legea nr. 176/2010, arată că opţiunea legiuitorului ca persoana eliberată sau destituită din funcţie sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate să fie decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului, sau pentru cea care a ocupat o funcţie eligibilă de a nu mai ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, corespunde scopului legii şi nu contravine normelor constituţionale privind dreptul de a fi ales sau restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 8, art. 10, art. 12, art. 15, art. 17, art. 21, art. 22 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010. Din examinarea considerentelor exprimate în cuprinsul încheierii de sesizare, precum şi a notelor scrise ale autorului excepţiei, rezultă că obiectul excepţiei cuprinde şi dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 176/2010. În aceste condiţii, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8, art. 10, art. 12, art. 15, art. 17, art. 21, art. 22 şi art. 25 din Legea nr. 176/2010, care au următorul cuprins:

- Art. 8: “(1) Scopul Agenţiei este asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice. În îndeplinirea acestui scop, Agenţia poate dezvolta relaţii de colaborare prin încheierea de protocoale cu entităţi din ţară sau din străinătate.

(2) Activitatea de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenţiei se desfăşoară cu privire la situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor persoanelor care fac obiectul prezentei legi, conform prevederilor acesteia, care se completează cu dispoziţiile actelor normative în vigoare.

(3) Principiile după care se desfăşoară activitatea de evaluare sunt legalitatea, confidenţialitatea, imparţialitatea, independenţa operaţională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum şi prezumţia dobândirii licite a averii.”;

- Art. 10: “Inspectorii de integritate desfăşoară următoarele activităţi:

a) primesc, colectează, centralizează şi procesează date şi informaţii cu privire la situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese privind persoanele care ocupă funcţii sau demnităţi publice;

b) evaluează declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese;

c) efectuează controlul depunerii la termen a declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese de către persoanele prevăzute de prezenta lege;

d) evaluează, în condiţiile prezentului capitol, diferenţele semnificative, în sensul prevederilor art. 18, dintre modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă;

e) evaluează conflicte de interese sau incompatibilităţi ale persoanelor care ocupă demnităţi sau funcţii publice;

f) întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităţilor, precum şi, după caz, a legislaţiei disciplinare, contravenţionale sau penale;

g) întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, nu identifică elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităţilor;

h) aplică sancţiunile şi iau măsurile prevăzute de lege în competenţa acestora”;

- Art. 12: (1) Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.

(2) Sesizarea din oficiu se face într-una din următoarele modalităţi:

a) pe baza unui raport de sesizare, întocmit de preşedintele Agenţiei;

b) pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate; în cazul în care aceasta respinge propunerea de sesizare din oficiu, refuzul motivat se transmite preşedintelui Agenţiei, pentru a dispune fie începerea verificărilor, fie menţinerea propunerii.

(3) Sesizarea făcută cu rea-credinţă atrage după sine răspunderea juridică a celui care a făcut sesizarea.

(4) Repartizarea lucrării iniţiate la sesizarea atât a oricărei persoane fizice sau juridice, cât şi a celei din oficiu, prevăzută la alin. (2), se face în mod aleatoriu, potrivit art. 9 alin. (1).

(5) Agenţia poate formula acţiune în regres în cei mult un an de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost obligată la plată împotriva persoanei vinovate.

(6) Agenţia asigură afişarea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, pe pagina de internet a Agenţiei, în termen de cei mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, a adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii. Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se menţin pe pagina de internet a Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestuia şi se arhivează potrivit legii.”;

- Art. 15: (1) Pe parcursul desfăşurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi persoanelor fizice, documentele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţii de evaluare, cu obligaţia păstrării confidenţialităţii.

(2) La solicitarea motivată a inspectorului de integritate, persoanele fizice şi juridice, conducătorii autorităţilor, ai instituţiilor sau ai societăţilor publice ori private, precum şi cei ai regiilor autonome sunt obligaţi să comunice acestuia, în termen de cel mult 30 de zile, datele, informaţiile, înscrisurile şi documentele solicitate potrivit prevederilor alin. (1), indiferent de suportul acestora, precum şi date, informaţii sau documente pe care le deţin, care ar putea conduce la soluţionarea lucrării.”;

- Art. 17: “(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, sunt identificate în continuare, pe baza datelor şi informaţiilor existente la dispoziţia inspectorului de integritate, diferenţe semnificative în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate întocmeşte un raport de evaluare,

(2) în lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a) partea descriptivă a situaţiei de fapt;

b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c) evaluarea eventualelor diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18;

d) concluzii.

(4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor fiscale, celor de urmărire penală şi celor disciplinare, precum şi comisiei de cercetare a averilor prevăzute în Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege. În cadrul organelor fiscale şi de urmărire penală se desemnează persoane responsabile pentru relaţia cu Agenţia, care asigură declanşarea de urgenţă şi cu precădere a procedurilor specifice în cadrul acestora.

(5) în cazul în care inspectorul de integritate consideră că nu suni întrunite condiţiile prevăzute la alin. (1), întocmeşte un raport de evaluare în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul procedurii. Acest raport poate cuprinde, dacă este cazul, menţiuni privind erorile constatate în ceea ce priveşte întocmirea necorespunzătoare a declaraţiilor de avere şi sugestii de îndreptare.

(6) Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, este considerată incompatibilă.

(7) Dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător.”;

- Art. 21: (1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare.

(2) în lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a) partea descriptivă a situaţiei de fapt;

b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate; d) concluzii.

(4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare,”;

- art. 22: “( 1) Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

(2) Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum si, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

(3) Dacă raportul de evaluare a incompatibilităţii nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenţia sesizează în termen de 6 luni instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilităţile.

(4) Dacă în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate constată inexistenţa unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmeşte un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condiţiile art. 17 alin. (5) teza a doua.”;

- art. 25: (1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.

(4) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârşirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment.”

16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (4) privind trăsăturile statului român şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti, şi că prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 37 privind dreptul de a fi ales şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

17. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile privind dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile criticate din Legea nr. 176/2010 au mai făcut obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate prin prisma unor critici, în esenţă, similare. Astfel, prin Decizia nr. 481 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 4 februarie 2014, referitor la criticile de neconstituţionalitate vizând, în principal, presupusul caracter jurisdicţional al activităţii desfăşurate de Agenţia Naţională de Integritate, Curtea a reţinut că Agenţia desfăşoară o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţi lor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010.

19. Totodată, Curtea a reţinut că funcţia jurisdicţională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicţie de a soluţiona printr-o hotărâre învestită cu autoritatea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective şi de a dispune, în condiţiile legii, măsuri restrictive. Această funcţie se circumscrie activităţii jurisdicţionale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate şi oralitate.

20. Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă, care se realizează şi din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi publice şi instituţii competente, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

21. Curtea nu a reţinut nici critica vizând presupusa încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece acest principiu este susceptibil de opozabilitate numai în materie penală.

22. De asemenea, referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, Curtea constată, de asemenea, că aceste prevederi de lege au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 481 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 4 februarie 2014, şi Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014).

23. Cu acele prilejuri, Curtea a observat că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instituie sancţiunea decăderii din dreptul persoanei eliberate sau destituite din funcţie ca urmare a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010, o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Această interdicţie de 3 ani priveşte funcţiile sau demnităţile publice prevăzute de Legea nr. 176/2010, cu excepţia celor electorale.

24. Curtea a mai reţinut că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicţii în ceea ce priveşte funcţiile şi demnităţile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a două din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcţiilor eligibile. Astfel, interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale şi nu contravine normelor constituţionale privind dreptul de a fi ales şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

25. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

26. Distinct de acestea, Curtea precizează că, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie (altele decât cele invocate în prezenta cauză), a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a două din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma “aceeaşi funcţie” se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege (a se vedea Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014).

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iosif Valer Mureşan în Dosarul nr. 653/36/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 8, art. 10, art. 12, art. 15, art. 17, art. 21, art. 22 şi art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 708

din 27 noiembrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civilă

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Florica Pascariu în Dosarul nr. 24.571/300/2013/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 756D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă părţile Ioana Lăzărescu şi Gheorghe Gheorghe, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor prezente care lasă la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 28 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 24.571/300/2013/a1, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Florica Pascariu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de reexaminare.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul în care acestea dau posibilitatea judecătorilor de a impune orice fel de obligaţii în sarcina reclamantului, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată. Se arată că instanţa a interpretat textul de lege în sensul în care a impus reclamantului şi alte cerinţe decât cele prevăzute la art. 194-197 din Codul de procedură civilă, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, sancţiune care a şi fost aplicată.

7. De asemenea, autoarea arată că dispoziţiile alin. (4)-(6) al art. 200 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât încalcă posibilitatea părţii de a cere şi de a obţine restabilirea legalităţii prin casarea unei hotărâri nelegale de către o instanţă superioară. În situaţia creată de aceste dispoziţii, instanţa chemată să reexamineze încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată are posibilitatea să revină asupra măsurii anulării numai în două situaţii: dacă măsura anulării a fost dispusă eronat şi dacă neregularităţile au fost înlăturate potrivit art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, însă limitele acestei verificări sunt vagi, textul de lege fiind neclar şi lipsit de precizie, condiţie esenţială a calităţii şi constituţionalităţii unei norme juridice. Astfel, sintagma “dacă aceasta a fost dispusă eronat” contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie, iar lipsa de claritate şi de previzibilitate a acestui text încalcă accesul liber la justiţie.

8. În cadrul motivelor de nelegalitate, pot fi incluse şi acele motive de aplicare greşită a legii, respectiv când judecătorul a dispus măsura anulării cererii de chemare în judecată interpretând greşit legea, în sensul în care a adăugat la cerinţele legale prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă şi alte obligaţii în sarcina reclamantei.

9. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că textele legale criticate constituie opţiunea legiuitorului, având drept scop complinirea lipsurilor cererii de chemare în judecată, situaţie de natură a determina - la momentul declanşării procedurii judiciare de fixare a primului termen de judecată - o formă a acţiunii introductive care să fie în acord cu dispoziţiile art. 194 din Codul de procedură civilă, în aceste condiţii, pârâtul poate formula întâmpinarea în condiţiile art. 205 din Codul de procedură civilă, iar, totodată, în cadrul cercetării procesului, pot fi înlăturate impedimentele referitoare la caracterul inform al cererii, de natură să conducă la prelungirea judecăţii. Toate acestea, cu consecinţa determinării disciplinării părţilor, a respectării principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil.

10. Normele legale criticate reglementează o procedură privind administrarea justiţiei şi nicidecum judecarea pe fond a cererii de chemare în judecată (procedură distinctă, în cadrul căreia pot fi invocate şi aplicate alte sancţiuni prevăzute de normele de procedură civilă) - părţile putând introduce o nouă cerere având acelaşi obiect, părţi şi cauză, cerere care să cuprindă elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă, fără a i se opune autoritatea de lucru judecat.

11. Totodată, instanţa apreciază că soluţionarea cererii de reexaminare de către un alt complet decât cel căruia ia fost repartizată cauza, cu citarea reclamantului, precum şi cu posibilitatea de a se reveni asupra încheierii de anulare - cu consecinţa trimiterii cauzei la completul iniţial - implică analizarea legalităţii măsurii anulării din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de formă ale cererii promovate. Prin urmare, nu se poate reţine că textele indicate de reclamantă limitează posibilitatea justiţiabililor de a supune spre verificare legalitatea hotărârilor date la instanţa de fond, cererea de reexaminare având caracterul unei căi efective de atac.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Acesta arată că instituirea unor condiţii formale ale cererii de chemare în judecată nu pot fi considerate de plano drept o negare a efectivităţii dreptului de acces la justiţie, ci aceasta constituie o expresie a obligativităţii exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, în limitele instituite de lege. Nerespectarea condiţiilor prescrise pentru conformitatea cererii introductive de instanţe nu atrage în mod necondiţionat anularea actului procedural, existând posibilitatea modificării sau completării acestuia în termenul stabilit de instanţă.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 Iii d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civilă, dispoziţii ce au următoarea redactare: “(2) Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).

(3) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.^

(4) împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(6) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).”

17. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor în componenta sa privitoare la claritatea şi previzibilitatea legii şi în art. 21 privind liberul acces la justiţie.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora.

19. Astfel, prin Decizia nr. 410 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 30 iulie 2014, Curtea a statuat că procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului şi are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. Curtea a mai reţinut că procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanţele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură a pregăti judecata sub toate aspectele sale. Prin această procedură se realizează şi o protecţie a pârâtului, căruia i se comunică o cerere de chemare în judecată completă faţă de care va putea formula apărări prin întâmpinare. Spre deosebire de reglementarea art. 200 din actualul Cod de procedură civilă, vechea reglementare din Codul de procedură civilă din 1865 presupunea, în vederea remedierii cererilor incomplete, acordarea de noi termene, care, de cele mai multe ori, conduceau la prelungirea procesului, afectându-se astfel termenul optim şi previzibil. Totodată, atrăgea angajarea de noi cheltuieli atât ale părţilor, cât şi din partea instanţei.

20. Conform art. 200 din Codul de procedură civilă, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, la primirea cererii, dacă aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Atunci când constată că aceasta este neconformă, comunică reclamantului în scris lipsurile, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii în termen de 10 zile de la primirea comunicării. Dacă termenul prevăzut de art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu este respectat, instanţa urmează să anuleze cererea de chemare în judecată prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol. Faţă de vechea reglementare, unde sancţiunea consta în suspendarea judecăţii potrivit art. 114 din Codul de procedură civilă din 1865, actuala reglementare prevede sancţiunea anulării cererii introductive, cu consecinţa dezînvestirii completului de judecată de cererea informă, procedura regularizării cererii introductive fiind o procedură obligatorie. Curtea consideră că prin comunicarea reclamantului de către instanţă a lipsurilor cererii introductive, judecătorul îşi manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiţie al titularului cererii: instanţa nu restituie cererea de chemare în judecată, ci doar pune în vedere reclamantului să completeze lipsurile în termenul prevăzut de lege. Instanţa, potrivit art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă, face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege.

21. Încheierea de anulare a cererii astfel pronunţate este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării. Soluţionarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului iniţial învestit. Curtea a apreciat, astfel, că prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condiţiilor de formă.

22. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Faptul că împotriva încheierii de anulare reclamantul poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului şi există astfel posibilitatea de a reveni asupra măsurii anulării, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Astfel, Curtea a reţinut că instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenţiei, “drepturi civile” şi, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (pentru acelaşi raţionament, a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 142 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013). În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunţat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y şi Z împotriva Elveţiei (Cererea nr. 6.916/75).

23. Aşadar, cât timp procedura criticată nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii introductive, dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor.

24. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată. Aceste prevederi constituţionale dau expresie principiului consacrat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că “statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.”

25. Prin urmare, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă dispun că, în situaţia în care se constată neconformitatea cererii de chemare în judecată cu cerinţele instituite prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată comunică lipsurile reclamantului, în scris, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut de alin. (2) cuprins în art. 200 din acelaşi cod, instanţa are posibilitatea să anuleze cererea de chemare în judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

26. În ceea ce priveşte aspectele privind îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 194 şi 197 din Codul de procedură civilă şi care pot conduce la anularea cererii de chemare în judecată, Curtea a reţinut că aceste susţineri privesc interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele de judecată, singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată (cum ar fi neindicarea codului numeric personal, sau, după caz, a contului bancar al părţilor, “În măsura în care acestea sunt cunoscute”, astfel cum precizează în mod expres art. 194 din Codul de procedură civilă) au o suficientă gravitate, în sensul imposibilităţii complinirii acestora din actele depuse la dosar, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.

27. Curtea a mai reţinut că prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014 pronunţată în Cauza Lefter împotriva României (Cererea nr. 66.268/13), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă nu se substituie unei cereri judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte să impună reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte o bună administrare a justiţiei (paragraful 18). Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă, deoarece partea este informată atât asupra omisiunii sale, cât şi cu privire la sancţiunea susceptibilă de a-i fi aplicată (paragrafele 20 şi 21).

28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florica Pascariu în Dosarul nr. 24.571/30Q/2Q13/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 noiembrie 2014.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ

pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. 1.1 şi pct. X din Legea nr. 184/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

 

Art. I. - Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 4, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(3) Persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) Iii. b) pct. 1 beneficiază de o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare ce vor fi aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, astfel:

a) 2,00 - pentru marii mutilaţi;

b) 1,75 - pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate;

c) 1,50 - pentru persoanele încadrate în gradul II de invaliditate;

d) 1,25 - pentru persoanele încadrate în gradul III de invaliditate;

e) 1,10 - pentru persoanele neîncadrate în grad de invaliditate.”

2. La articolul 4, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

“(6) Persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 2 beneficiază de o indemnizaţie lunară reparatorie în coeficient de 1,10, calculată prin aplicarea acestui coeficient de multiplicare asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.”

3. La articolul 41, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“Art. 41. - (1) Indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) se vor acorda în baza certificatului şi a unei adeverinţe tipizate.

(3) Dovada datei la care a fost depusă cererea pentru certificatele preschimbate se va face cu adeverinţa, eliberată şi transmisă de secretariatul de stat direct plătitorilor de drepturi.”

4. La articolul 43, alineatul (1) se abrogă.

5. Articolul 51 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 51. - Sumele reprezentând indemnizaţii, rămase neîncasate de către titularul decedat pentru luna în care a avut loc decesul, şi, după caz, sumele cuvenite şi neachitate până la deces se plătesc moştenitorilor, în condiţiile legii.”

6. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 7. - Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru dobândirea titlurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b).”

7. La articolul 93, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 93. - (1) Indemnizaţiile prevăzute de prezenta lege se achită persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, începând cu 1 ianuarie 2015, după emiterea noilor tipuri de certificate şi transmiterea adeverinţelor tipizate conform art. 92 alin. (8).”

8. La articolul 93, alineatul (2) se abrogă.

Art. II. - (1) în anul 2015 copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor beneficiază de o indemnizaţie lunară reparatorie în cuantum de 2020 lei.

(2) Indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă începând cu luna ianuarie a anului 2015.

(3) în anul 2015 Luptătorii cu Rol Determinant beneficiază de indemnizaţie lunară de gratitudine în cuantum de 2020 lei.

(4) Pentru persoanele prevăzute la art. 18 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, plata indemnizaţiei se menţine la nivelul lunii decembrie a anului 2014, până la obţinerea certificatelor şi transmiterea adeverinţelor tipizate către casele teritoriale de pensii.

(5) Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi obţin certificat potrivit prevederilor art. 20 din aceeaşi lege, beneficiază de drepturile prevăzute la art. 4 alin. (2) şi la art. 5 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu luna ianuarie a anului 2015.

Art. III. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, alin. (2) al art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 30 decembrie 2014. se abrogă.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989,

Adrian Sanda,

secretar de stat

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Ministrul finanţelor publice,

Darius-Bogdan Vâlcov

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

 

Bucureşti, 14 ianuarie 2015.

Nr. 1.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.085/2012 privind măsuri de organizare şi funcţionare a spitalelor regionale de urgenţă şi a unităţilor funcţionale regionale de urgenţă

 

Văzând Referatul de aprobare nr. N.B. 278 din 15 ianuarie 2015 al Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii,

având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) şi art. 100-102 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 2 lit. a) şi c) şi ale art. 7 alin, (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.085/2012 privind măsuri de organizare şi funcţionare a spitalelor regionale de urgenţă şi a unităţilor funcţionale regionale de urgenţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 12 noiembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. În anexa nr. 3, la “Unitatea funcţională regională de urgenţă Bucureşti 2 - clasificare provizorie”, punctul 3 se abrogă.

2. În anexa nr. 3, după “Unitatea funcţională regională de urgenţă Bucureşti 2 - clasificare provizorie” se introduce “Unitatea funcţională regională de urgenţă Bucureşti 3 - clasificare provizorie”, cu următorul cuprins:

“Unitatea funcţională regională de urgenţă Bucureşti 3 - clasificare provizorie

1. Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central «Dr. Carol Davila» Bucureşti

2. Structurile implicate în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapie intensivă în cardiologie şi chirurgie cardiovasculară din cadrul Centrului Clinic de Urgenţa de Boli Cardiovasculare «Acad. Vasile Cândea» Bucureşti.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul sănătăţii,

Dorel Săndesc,

secretar de stat

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2015.

Nr. 30.

 


MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

Nr. 31 din 15 ianuarie 2015

CASA NAŢIONALA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Nr. 25 din 15 ianuarie 2015

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora

 

Văzând Referatul de aprobare nr. DG 42 din 15 ianuarie 2015 al Ministerului Sănătăţii şi nr. NB 294 din 15 ianuarie 2015 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

având în vedere:

- art. 54 alin. (4) şi (5) şi art. 210 alin. (1) lit. k) din titlul VIII “Asigurările sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi

completările ulterioare, şi ale art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 şi 951 bis din 29 decembrie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (1) se modifica şi va avea următorul cuprins:

“Art. 2. - (1) Se aprobă Lista denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare a medicamentelor care se acordă bolnavilor cuprinşi în cadrul programelor naţionale de sănătate corespunzătoare denumirilor comune internaţionale (DCI) cuprinse în secţiunea C2 a sublistei C din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzută în anexa nr. 2.”

 

            2. În anexa nr. 2, la secţiunea P1 “Programul naţional de boli transmisibile” litera A) “Subprogramul de tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA şi tratamentul postexpunere”, poziţia nr. 402 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

-402

WS1800001

J05AF07

TENOFOVlRUM DISOPROXIL FUMARATE

VIREAD 245 mg

COMPR FILM

245 mg

GILEAD

SCIENCE

INTERNATIONAL

LIMITED

MAREA BRITANIE

CUTIE X1 FLAC. DIN PEID X 30 COMPR. FILM

P-RF/R

2i;

1.097,01

36,567000

28,942399

1233,89

41,129666

33,073200”

 

            3. În anexa nr. 2, la secţiunea P1 litera A), după poziţia nr. 452 se introduce o nouă poziţie, poziţia nr. 453, cu următorul cuprins:

 

„453

W60828015

J05AF07

TENOFOVIRUM DISOPROXIL FUMARATE

TENOFOVIR DISOPROXIL TEVA245mg

COMPR FILM.

245 mg

TEVA

PHARMACEUTI

CALS S.R.L.

ROMÂNIA

CUTIE CU 1 FLAC. DIN PEID

CU CAPAC PREVĂZUT CU SISTEM SECURIZAT PENTRU

COPII DIN PP ŞI RECIPIENT CU DESICANT, A30 COMPR. FILM.

PR

30

723,56

24,118666

24,118666

826,83

27,661000

27,561000”

 

4. În anexa nr. 2, la secţiunea P6 “Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever” subprogramul P6.1 “Hemofilie şi talasemie”, poziţia nr. 1 se abrogă.

 

5. În anexa nr. 2, la secţiunea P6 subprogramul P6.1, poziţiile nr. 5,10,15 şi 16 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

 

„5

W61060001

B02BD02

MOROCTOCOG ALFA**

REFACTO AF 500 UI

PULB + SOL. PT. SOL INJ.

500 UI

PFIZER LIMITED

MAREA BRITANIE

CUTIE X 1 FLAC CU PULB. + 1 SERINGA PREUMPL X 4 ML SOLV + 1  ADAPTOR + 2 TAMP. CU ALCOOL + 1 SET STERIL DE PERF. + 1 PLASTURE + 1 TIFON

PR

1

1.162.35

1.162.850000

1.162,850000

1.305,66

1.305.660000

1.305,660000

……………………………………………….

10

W54969O01

B02BD02

OCTOCOG ALFA”

RECOMBINATE 500 UI

PULB + SOLV. PT. SOL. INJ.

5Q0UI

BAXTER AG

AUSTRIA

CUTIE CU 1 FLAC. PULB. + 1 FLAC. SOLV. + DISPOZITIV PT. RECONST. (BAXJECT II) +

1 SERINGA + 1 SET MINI-FERF. + 2 TAMP. ALCOOL + 2 PLAST.

S/P-RF

1

1 211,60

1.211,800000

1.211,800000

1.359,01

1.359,010000

1.359,010000

……………………………………………….

15

W51448001

B02BD02

OCTOCOG ALFA**

ADVATE 500 UI

PULB +* SOLV. PT. SOL. INJ

500 UI

BAXTER AG

AUSTRIA

CUTIE X 1 FLAC. CU PULB. + 1 FLAC. X 5 ML APĂ PT. SOL. INJ. + 1 DISPOZITIV BAXJECT II

P-RF/R

1

1.260,02

1.280,020000

1.280,020000

1.433,37

1.433,370000

1.433,370000

16

W61170001

B02BD02

OCTOCOG ALFA**

KOGENATE BAYER 500 UI

PULB + SOLV. PT. SOL. INJ

500 UI

BAYER PHARMA AG

GERMANIA

CUTIE X 1 FLAC. CU PULB. PT. SOL INJ. + 1 SERINGA PREUMPLUTĂ X 2,5 ML SOL. +

AMBALAJ SUPL. CE CONŢINE O TRUSA DE ADM.

P-RF/R

1

1.269,02

1.269,020000

1.269,020000

1.421,38

1.421,380000

1.421,380000”

 

            Art. II. - Prezentul ordin intră în vigoare începând cu data de 19 ianuarie 2015 şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul sănătăţii,

Dorel Săndesc,

secretar de stat

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

Vasile Ciurchea

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

NORMĂ

pentru modificarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule

În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare,

potrivit deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din data de 14 ianuarie 2015,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea normă:

Art. I. - Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 21, alineatele (1) şi (5) vor avea următorul cuprins:

“Art. 21. - (1) Asigurătorii RCA au obligaţia de a stabili tarifele de primă pe categorii de riscuri omogene, pe perioade de un an, calculate pe baze actuariale general acceptate, pentru limitele de despăgubire stabilite în baza prevederilor art. 24.

(5) Tarifele de primă nu pot fi modificate decât după minimum 6 luni de la ultima notificare, cu excepţia indexărilor sau a modificărilor pe anumite categorii de riscuri.”

2. La articolul 23, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

“(4) Asigurătorii RCA au obligaţia să prevadă în orice contract de intermediere obligaţia intermediarului de a încasa prima de asigurare aferentă poliţelor RCA direct într-un cont colector al asigurătorului, iar în cazul plăţilor în numerar sau cu cârdul, de a vira prima de asigurare încasată în contul asigurătorului, în cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării. Plata comisionului de intermediere se va efectua conform convenţiei între părţi.”

3. La articolul 51, alineatul (5) se abrogă.

Art. II. - Prin excepţie de la prevederile art. 21 alin. (5) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificările aduse prin prezenta normă, asigurătorii pot proceda la modificarea tarifelor de primă notificate Autorităţii de Supraveghere Financiară, până la data de 28 februarie 2015.

Art. III. - Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Mişu Negriţoiu

 

Bucureşti, 16 ianuarie 2015.

Nr. 2.