MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 72/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 72         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 28 ianuarie 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 604 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1) şi (2), art. 10 lit. d), f) şi g) şi ale art. 13-17 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 101-104 şi ale art. 18 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici

 

Decizia nr. 621 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1)-(3), art. 4, art. 24 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Decizia nr. 719 din 9 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

 

Decizia nr. 784 din 18 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 13 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

65. - Ordin al ministrului sănătăţii pentru aprobarea structurii organizatorice a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

 

Rectificări  la:

 - Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 604

din 4 noiembrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1) şi (2), art. 10 lit. d), f) şi g) şi ale art. 13-17 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007  privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 101-104 şi ale art. 18 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin, (1) şi (2), art. 8 alin. (1) şi (2), art. 10 lit. d). f) şi g). art. 13-17 şi ale art. 33 pct. 3 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 18 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Robert-Claudiu Rusu şi Roxana Elena Rusu în Dosarul nr. 6.476/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 199D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde partea Agenţia Naţională de Integritate, prin consilier juridic Mihai Alexandru Ionescu, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind autorii excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, cum ar fi deciziile nr. 663 din 26 iunie 2012, nr. 207 din 29 aprilie 2013, nr. 210 din 29 aprilie 2013, nr. 311 din 13 iunie 2013 sau nr. 316 din 18 iunie 2013. Prin aceste decizii instanţa constituţională a arătat, în esenţă, că toate procedurile desfăşurate în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate au caracter administrativ, şi nu jurisdicţional, aşa cum susţin autorii excepţiei, şi că măsura de control al averilor nu afectează garanţiile dreptului de proprietate, deoarece Constituţia nu interzice confiscarea averilor dobândite ilicit.

4. Având cuvântul asupra excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată, solicitând menţinerea amplei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale în această materie. Faţă de susţinerile autorilor excepţiei referitoare la răsturnarea sarcinii probei, precizează că, în situaţia în care Agenţia Naţională de Integritate constată, prin raportul de evaluare finală, că există diferenţe semnificative între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă, atunci autoritatea sesizează instanţa judecătorească competentă. Aşadar, este pe deplin aplicabilă aşa-numita prezumţie a dobândirii ilicite a averii, proba contrară intrând în sarcina persoanei vizate de raportul de evaluare. De altfel, în acelaşi sens a decis şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 3 februarie 2005, pronunţată în Cauza Blum împotriva Austriei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 11 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.476/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1) şi (2), art. 10 lit. d), f) şi g), art. 13-17 şi ale art. 33 pct. 3 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 18 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Robert-Claudiu Rusu şi Roxana Elena Rusu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anularea raportului de evaluare a averii întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, stabilind că unele atribuţii exercitate de inspectorii de integritate au caracter jurisdicţional. Pentru a face aplicarea dispoziţiilor art. 147 din Constituţie, în sensul punerii de acord a textelor legale constatate neconstituţionale cu decizia Curţii, legiuitorul a dispus, la art. 33 din Legea nr. 176/2010, abrogarea acelor prevederi din Legea nr. 144/2007 declarate a fi contrare Legii fundamentale. Autorii excepţiei apreciază că, în realitate, acele norme se regăsesc în mare parte în cuprinsul noilor dispoziţii ale Legii nr. 176/2010, deoarece diferenţele de reglementare sunt nesemnificative (înlocuirea sintagmei verificarea” care denumea activitatea de control cu sintagma evaluare”, fără a afecta atribuţiile de control ale Agenţiei Naţionale de Integritate), procedura specifică activităţii de evaluare a averilor implicând, în continuare, activităţi cu caracter jurisdicţional.

7. Astfel, deşi potrivit art. 104 din Legea nr. 115/1996, competenţa de a sesiza instanţa de judecată s-a transferat unei comisii de cercetare constituite la nivelul fiecărei curţi de apel, rezultă, din cuprinsul textelor legale criticate, că tot inspectorul de integritate este cel care analizează şi decide, prin raportul de evaluare, dacă există diferenţe semnificative între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă. Mai mult, potrivit art. 17 coroborat cu art. 22 din Legea nr. 176/2010, rezultă că raportul de evaluare” este definitiv în sistemul căilor administrative de atac, putând fi contestat direct la instanţele de contencios administrativ, independent de sesizarea Comisiei de cercetare a averilor. Totodată, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, comisia de cercetare este obligată să evalueze rapoartele de evaluare întocmite de inspectorii de integritate, inclusiv sub aspectul propunerilor, şi să ia, de urgenţă şi cu precădere, măsurile legale care se impun.

8. În final, comparând atribuţiile şi procedura activităţii de evaluare proprie inspectorilor de integritate faţă de cele specifice Comisiei de cercetare a averilor, se poate distinge cu uşurinţă - afirmă autorii excepţiei - identitatea de atribuţii şi mijloace utilizate la nivelul celor două entităţi în desfăşurarea activităţilor care în fapt şi în drept ar trebui să fie distincte”. Dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 autorizează curtea de apel să dispună, în cazul constatării dobândirii nejustificate a unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-un bun, fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului. Deşi legea nu mai recunoaşte posibilitatea inspectorului de integritate de a solicita direct instanţei de judecată competente confiscarea acestei părţi sau a bunului determinat, prevederile art. 104 din Legea nr. 176/2010 strămută această posibilitate către Comisia de cercetare a averilor”. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 extind măsura confiscării de la bunurile dobândite ilicit şi cu privire la bunurile nejustificate, încălcând în continuare prevederile art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie”. Or, Curtea Constituţională a constatat, prin deciziile nr. 415 din 14 aprilie 2010 şi nr. 453 din 16 aprilie 2008, că măsura confiscării unor bunuri constituie o excepţie de la principiul constituţional, consfinţit de art. 44 alin. (8) din Legea fundamentală, potrivit căruia caracterul licit al dobândirii bunurilor se prezumă. Totodată, dispoziţiile Legii nr. 176/2010 prevăd că, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti care să dispună confiscarea averii, tot persoana cercetată este cea supusă sarcinii contraprobei, ceea ce încalcă şi prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie.

9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, invocând argumentele reţinute de Curtea Constituţională la pronunţarea deciziilor nr. 321 din 29 martie 2007, nr. 414 din 3 mai 2007, nr. 663 din 26 iunie 2012, nr. 207 din 29 aprilie 2013, nr. 311 din 13 iunie 2013, nr. 316 din 18 iunie 2013.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele prevederi din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010:

- art. 1 alin. (3) referitor la activitatea de evaluare desfăşurată de Agenţia Naţională de Integritate;

- art. 7 alin. (1) şi (2) care conţin prevederi referitoare la posibilitatea rectificării declaraţiei de avere şi/sau a declaraţiei de interese depuse, la termenele şi condiţiile corespunzătoare acestor operaţiuni;

- art. 8 alin. (1) şi (2) - texte ce reglementează scopul şi sfera de exercitare a activităţii de evaluare;

- art. 10 lit. d), f) şi g) privind atribuţiile inspectorului de integritate de evaluare, în condiţiile legii, a diferenţelor semnificative dintre modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă, de întocmire a rapoartelor de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităţilor, precum şi. după caz, a legislaţiei disciplinare, contravenţionale sau penale, respectiv de a întocmi rapoarte de evaluare şi în cazul în care, în urma evaluării, nu identifică elemente de Încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităţilor;

- art. 13-17 sunt cuprinse în titlul II al Legii nr. 176/2010, intitulat Proceduri de asigurare a integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice”, capitolul I Proceduri în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate, secţiunea 2 Evaluarea averii”.

15. De asemenea, Curtea observă că, în cuprinsul încheierii de sesizare şi al motivării scrise a autorilor excepţiei, sunt indicate, ca obiect ai acesteia, şi prevederile art. 33 pct. 3 din Legea nr. 176/2010.” Curtea constată că în mod eronat a fost înscris în documentele menţionate acest articol deoarece, în realitate, este vorba de art. 35 pct. 3 din aceeaşi lege, prin care sunt introduse art. 101-104 în cuprinsul Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996. Pe de altă parte, având în vedere dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază”, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, aşadar, şi dispoziţiile art. 101-104 din Legea nr. 115/1996, texte referitoare la comisia de cercetare a averilor şi procedurile specifice activităţii sale, precum şi ale art. 18 din acelaşi act normativ, acestea din urmă având următorul conţinut:

- Art. 18: (1) Dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-un bun nu este justificată, curtea de apel va hotărî fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită de instanţă pe bază de expertiză. În cazul obligării la plata contravalorii bunului, instanţa va stabilişi termenul de plată,

(2) Dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni, instanţa trimite dosarul la parchetul competent, pentru a analiza dacă este cazul să pună în mişcare acţiunea penală.

(3) în cazul în care se constată că provenienţa bunurilor este justificată, instanţa hotărăşte închiderea dosarului.”

16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) referitoare la principiile statului de drept şi, respectiv, la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 23 alin. (11) care consacra principiul prezumţiei de nevinovăţie, ale art. 44 alin. (8) şi (9) referitoare la prezumţia de liceitate a dobândirii bunului şi, respectiv, la posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii, numai în condiţiile legii, ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora Justiţia este unică, imparţială şi egala pentru toţi” şi ale art. 147 alin. (1)-(3), care reglementează efectele deciziilor Curţii Constituţionale prin care aceasta constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii din legi şi ordonanţe în vigoare, a legilor înainte de promulgare şi, respectiv, a unui tratat sau acord internaţional.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege ce constituie obiectul acesteia au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare.

18. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile criticate cuprinse în Legea nr. 176/2010, Curtea remarcă o bogată jurisprudenţă constituţională, care răspunde unor critici de neconstituţionalitate referitoare, în principal, la caracterul pretins jurisdicţional al activităţii desfăşurate de Agenţia Naţională de Integritate. Exemplificative în acest sens sunt Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013, Decizia nr. 207 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 18 iunie 2013, sau Decizia nr. 316 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Pârleai, nr. 520 din 20 august 2013, prin care Curtea, respingând excepţia, a statuat că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi â incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010. Pentru aceasta, Curtea a reţinut că funcţia jurisdicţională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicţie de a spune dreptul, de a soluţiona printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective şi de a dispune, în condiţiile legii, măsuri restrictive. Această funcţie se circumscrie activităţii jurisdicţionale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate şi oralitate. Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă, care se realizează inclusiv din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, fără ca în competenţa sa să intre soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor legii. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

19. Curtea observă că autorii excepţiei de faţă, invocând art. 35 pct. 3 din Legea nr. 176/2010” (sau cum eronat este redactat art. 33 pct. 3*), critică, în realitate, dispoziţiile art. 101-104 din Legea nr. 115/1996, introduse prin art. 35 pct. 3 din Legea nr. 176/2010. Or, aceste dispoziţii au constituit obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocate de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti, excepţie soluţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 4 august 2014. Respingând excepţia, Curtea a reiterat, cu acel prilej, cele constatate prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, reţinând, în esenţă, că comisia de cercetare nu este un veritabil organ de jurisdicţie, de vreme ce nu spune dreptul” (juris dictio), nu dă un verdict şi nu îndeplineşte o activitate de înfăptuire a justiţiei, prin acte proprii cu efecte jurisdicţionale specifice. Rolul acestei comisii este de a cerceta cele consemnate de Agenţia Naţională de Integritate prin raportul de evaluare, la sesizarea acesteia - autoritate administrativă autonomă care, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, are doar atribuţia de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege. Comisia de cercetare, constituită din doi judecători şi un procuror, efectuează propria activitate de cercetare, administrând, într-adevăr, probele prevăzute de lege pentru soluţionarea cauzei: citarea persoanelor în cauză spre a fi audiate, luarea de declaraţii, solicitarea de informaţii autorităţilor publice sau oricărei persoane juridice, efectuarea de cercetări locale sau dispunerea efectuării de expertize. Modalitatea de instrumentare a probatoriului, specifică unei instanţe judecătoreşti, nu este însă un element suficient pentru a-i atribui comisiei de cercetare caracter jurisdicţional, rolul acesteia fiind, în realitate, acela de garantare suplimentară a imparţialităţii şi contradictorialităţii sub imperiul cărora trebuie să se desfăşoare orice activitate de cercetare, alături de garanţia ce decurge din însăşi modalitatea de constituire a comisiei de cercetare în sine: doi judecători şi un procuror. Curtea a mai arătat că, spre deosebire de actele jurisdicţionale - cum sunt hotărârile judecătoreşti -, actele pronunţate de Comisia de cercetare a averilor, dacă nu dispun clasarea cauzei, au exclusiv rolul de a sesiza instanţa judecătorească sau parchetul competent, după caz, acesta fiind singurul lor efect juridic. Din această perspectivă, comisia de cercetare apare ca un organ intermediar între Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească, efectuând o activitate de cercetare prealabilă cu rol de filtrare”, din totalitatea sesizărilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agenţiei Naţionale de Integritate, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei ordonanţe motivate”- deci însoţite de o argumentare temeinică şi legală -, vor fi trimise fie instanţei judecătoreşti, fie parchetului competent, spre soluţionare definitivă.

20. Curtea constată că argumentele reţinute în jurisprudenţa sa relevantă, la care a făcut mai sus referire, îşi menţin valabilitatea, pentru identitate de raţiune, şi în cazul excepţiei de faţă.

21. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 115/1996, Curtea constată că măsura reglementată de textul legal criticat este executată în urma rămânerii irevocabile a unei hotărâri judecătoreşti, adică prin neexercitarea sau după epuizarea căilor de atac, respectiv soluţionarea irevocabilă a recursului adresat, potrivit art. 20 din Legea nr. 115/1996, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Garanţiile pe care le oferă procedura jurisdicţională (publicitate, oralitate, contradictorialitate, exercitarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil etc.) sunt suficiente pentru a putea considera că măsura dispusă se integrează scopului Legii nr. 115/1996. Prin urmare, criticile de neconstituţionalitate, astfel cum au fost formulate în prezenta cauză, nu pot fi reţinute.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Robert-Claudiu Rusu şi Roxana Elena Rusu în Dosarul nr. 6.476/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1)şi (2), art. 10 lit. d), f) şi g) şi ale art. 13-17 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. art. 101-104 şi ale art. 18 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 621

din 4 noiembrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1)-(3), art. 4, art. 24 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1)-(3), art. 4, art. 24 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Casarotto Franco în Dosarul nr. 63.193/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 414D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează asupra faptului că autorul excepţiei a transmis la dosarul curţii un înscris prin care prezintă date referitoare la situaţia juridică a imobilului în litigiul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, solicitând, în final, judecata în lipsă. Totodată, sunt depuse diverse documente, în copie certificată conform cu originalul, ce fac parte din dosarul instanţei de judecată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că textele de lege criticate nu au incidenţă asupra soluţionării litigiului, obiectul acestuia fiind o acţiune în anulare a unui act de vânzare-cumpărare a unui imobil.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 2 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 63.193/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1)-(3), art. 4, art. 24 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Casarotto Franco într-o cauză civilă în care acesta a solicitat, în calitate de cumpărător, constatarea nulităţii actului de vânzare-cumpărare a unui imobil şi obligarea pârâtei la daune morale pentru prejudiciul produs ca urmare a aplicării greşite a prevederilor Legii nr. 112/1995, imobilul respectiv făcând obiectul procedurii de recuperare declanşate în temeiul Legii nr. 10/2001 de succesorii legali ai proprietarilor originari.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele legale mai sus redate vin în totală contradicţie cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie”, fără a preciza în ce anume constă pretinsa contradicţie.

7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, ci se limitează doar la a constata admisibilitatea acesteia.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, inadmisibilă, deoarece textul legal criticat a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1)-(3), art. 4, art. 24 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, modificată şi completată prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:

- Art. 1 alin. (1)-(3): (1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.

(2) în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. HI.

(3) în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).”;

- Art. 4: Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii - pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”;

- Art. 24: ( 1) Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare.

(2) în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

(4) în cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).

(5) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care încheie tranzacţii privind drepturi asupra imobilelor care fac obiectul legilor de restituire au obligaţia să comunice Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în termen de 15 zile, un exemplar al actului prin care s-a încheiat tranzacţia.

(6) Documentele transmise după împlinirea termenului prevăzut la alin. (5) nu se iau în considerare de către Comisia Naţională la emiterea deciziei.

(7) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor transmite Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în termen de 5 zile de la primire, o copie a documentelor prevăzute la alin. (5).”;

- Art. 31 (1) în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar.

(2) în aplicarea alin. (1), deţinătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi nevalorificate în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile. Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.

(3) Sumele cuprinse în titlurile prevăzute la alin. (2) se plătesc de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(4) Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile.

(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabileşte prin normele de aplicare a prezentei legi.”;

- Art. 32: (1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile. În care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta,

O singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.”;

- Art. 33: (1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mal au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mal au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).”;

- Art. 34: (1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrărilor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite. ;

- Art. 35: (1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) în cazurile prevăzute fa alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile În justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”

13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reaminteşte că, în vederea exercitării atribuţiei sale prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie, şi anume soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, Legea nr. 4771992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale reglementează la art. 29 condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Printre acestea, alin. (1) teza finală al articolului menţionat impune condiţia admisibilităţii constând în legătura [textului legal criticat. s.n.] cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”. Din această perspectivă, Curtea urmează să determine obiectul cauzei în care a fost invocată excepţia, cu scopul de a stabili dacă există sau nu o legătură între soluţionarea cauzei şi dispoziţiile de lege ce fac obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

15. Astfel, Curtea observă că, prin acţiunea de chemare în judecată îndreptată împotriva statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, autorul excepţiei a solicitat instanţei de judecată să constate cadrul juridic potrivit căruia imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului, respectiv regimul juridicele preluare a apartamentului de către Primăria Sectorului 2 Bucureşti, şi, ulterior, de către Societatea Comercială Apolodor - S.A. din Bucureşti şi să anuleze contractul de vânzare-cumpărare a imobilului, încheiat la data de 16 martie 2007 la notar, în temeiul juridic al Legii nr. 112/1995, deoarece acest act normativ nu era aplicabil, imobilul în cauză fiind trecut în proprietatea statului fără titlu. Din examinarea documentelor anexate la dosarul Curţii, Curtea reţine că, în concret, autorul excepţiei a cumpărat în martie 2007 un imobil de la o persoană care, la rândul său, îl dobândise în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu Societatea Comercială Apolodor - S.A. din Bucureşti, care, la rândul său, deţinea bunul în baza Legii nr. 112/1995 de la Primăria Sectorului 2 Bucureşti. Făcând demersuri la autorităţile competente, autorul excepţiei a constatat că respectivul imobil nu se încadra în termenii şi condiţiile Legii nr. 112/1995, deoarece nu s-a putut identifica titlul în baza căruia acesta a trecut în proprietatea statului. Ca atare, consideră că Societatea Comercială Apolodor - S.A. din Bucureşti a vândut, în realitate, un bun ce nu putea fi pus în vânzare, astfel că şi următorii proprietari au un titlu de proprietate lovit de nulitate. În ideea că imobilul respectiv se supune regimului juridic reglementat prin legile de restituire reparatorii, fiind preluat în mod abuziv, fără titlu, autorul excepţiei a identificat, prin propria voinţă şi efort, prezumtivul succesoral proprietarilor originari, care, în opinia sa, este persoana îndreptăţită a solicita restituirea în natură a bunului imobil.

16. Raportând dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 la circumstanţele specifice speţei, astfel cum au fost mai sus expuse, Curtea constată că prezenta excepţie de neconstituţionalitate nu îndeplineşte cerinţa legăturii dintre textele de lege criticate şi soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului, deoarece obiectul acţiunii la fond nu este restituirea în natură a imobilului în cauză, ci clarificarea regimului juridic al acestuia şi al actelor succesive de dobândire a proprietăţii asupra imobilului.

17. Pe lângă această cauză ce atrage inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea mai observă şi că aceasta nu este motivată, autorul său limitându-se numai la indicarea art. 44 din Constituţie, dar fără a explica într-un mod rezonabil pretinsa relaţie de contrarietate dintre textele de lege criticate şi norma fundamentală de referinţă. Aşadar, şi prin prisma art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitatea a prevederilor art. 1 alin. (1)-(3), art. 4, art. 24 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Casarotto Franco în Dosarul nr. 63.193/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 719

din 9 decembrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Mihai Archip în Dosarul nr. 2.208/117/2014 ai Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 701 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 13 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.208/117/2014, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şl fiscal, de conflicte de muncă şl asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Mihai Archip într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită anularea deciziei privind încetarea raportului de serviciu şi reintegrarea în funcţia publică deţinută anterior,

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 a fost adoptată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, întrucât la data adoptării acesteia nu exista o situaţie extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată şi, mai mult, afectează regimul unei instituţii fundamentale a statului, domeniu în care nu pot interveni ordonanţele de urgenţă ale Guvernului. Astfel, se arată că nu a existat o situaţie extraordinară care să impună reglementarea reorganizării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin procedura ordonanţei de urgenţă. Dimpotrivă, având în vedere importanţa majoră, chiar fundamentală a acestei structuri în cadrul organizării statale, se impunea ca reorganizarea ei să urmeze procedura normală de adoptare a legilor, o procedură care să permită examinarea atentă a tuturor consecinţelor pe care le poate produce o astfel de reglementare.

7. Totodată, arată că drepturile fundamentale afectate sunt dreptul la muncă şi cel la protecţie socială prevăzute de dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (1) şt (2). Astfel, arată că măsura de eliberare din funcţie a întregului personal al Gărzii Financiare afectează statutul funcţionarului public, care poate fi reglementat numai prin lege organică, conform art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. Menţionând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se arată că unul dintre principiile care stau la baza dreptului la muncă este stabilitatea raporturilor juridice”, principiu care îşi găseşte aplicabilitatea mutatis mutandis şi în raport cu funcţionari publici. Or încălcarea acestui principiu are drept rezultat înfrângerea principiului constituţional al statului de drept şi al supremaţiei Constituţiei.

8. De asemenea, arată că reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin preluarea personalului Autorităţii Naţionale a Vămilor, dar prin eliberarea din funcţie a personalului Gărzii Financiare, creează discriminare în ceea ce priveşte tratamentul aplicat funcţionarilor publici din Garda Financiară privind accesul/ocuparea efectivă a funcţiilor publice şi încetarea raporturilor de serviciu. Arată că, făcând o comparaţie între atribuţiile Direcţiei generale antifraudă fiscală, înfiinţată în baza art. 3 din ordonanţa criticată, şi atribuţiile comisarilor Gărzii Financiare stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003, aceste atribuţii sunt aproape identice, astfel că atribuţiile specifice funcţiei nu au fost modificate într-o proporţie mai mare de 50%, context în care numai personalul Autorităţii Naţionale a Vămilor a beneficiat de prevederile art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu şi cel al Gărzii Financiare. Deşi în Nota de fundamentare, publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice în procesul de adoptare a ordonanţei de urgenţă, s-a prevăzut fuziunea prin absorbţie şi preluarea activităţii Gărzii Financiare, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 a fost desfiinţată Garda Financiară, iar personalul acesteia a fost eliberat din funcţie, fără să fie preluat, nefiind o justificare raţională pentru neaplicarea aceluiaşi tratament şi funcţionarilor Gărzii Financiare.

9. În ceea ce priveşte afectarea regimului instituţiilor fundamentale ale statului, autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, prin care s-a considerat ca sunt instituţii fundamentale ale statului cele reglementate în mod detaliat în Constituţia României, precum şi serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale. În acest context arată că prevederile art. 1 şi 19 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 şi art. 115 alin. (6) din Constituţie.

10. De asemenea, arată că, prin Legea nr. 205/2012, Parlamentul a ratificat 5 scrisori de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional, iar statul român se obligă să modernizeze şi să restructureze sistemul administrativ, lege care se regăseşte menţionată în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013. Din cuprinsul acestor scrisori rezultă intenţia statului român de a menţine Garda Financiară, şi nicidecum desfiinţarea ei. Din această perspectivă, consideră că prin desfiinţarea Gărzii Financiare sunt încălcate prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, iar statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin.

11. Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată ar putea fi întemeiată prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 55 din 5 februarie 2014. Astfel, având în vedere considerentele acestei decizii, apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 vizează îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, instituţie publică din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, iar această autoritate este prevăzută la art. 116-117 din Constituţia României, fiind deci instituţie fundamentală a statului. În acest context, este afectat” regimul acestei instituţii fundamentale a statului, prin reducerea numărului total de posturi, producând consecinţe negative la nivelul instituţiei publice şi, ca atare, neconstituţionalitatea extrinsecă a actului normativ criticat afectează ordonanţa de urgenţă în ansamblu.

12. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Avocatul Poporului menţionează că prevederile criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate şi arată faptul că îşi menţine punctul de vedere exprimat în dosarele Curţii Constituţionale nr. 351 D/2014, nr. 353D/2014 şi nr. 370D/2014, în sensul constituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013.

17. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale aii. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul de drept, precum şi la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 alin. (1) şi (2) referitor la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 73 alin. (3) lit. j) referitor la categoriile de legi (statutul funcţionarilor publici) şi art. 115 alin. (4) şi (6) privind limitele delegării legislative în materia ordonanţelor de urgenţă.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi dispoziţii constituţionale similare, sens în care este Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.

19. Referitor la critica de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea a constatat că ordonanţa de urgenţă vizează restructurarea următoarelor instituţii publice: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală [organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, potrivit art. 18 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 31 august 2003], aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 609/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Naţională a Vămilor [organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţat de la bugetul de stat, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare], Garda Financiară [instituţie publică de control, cu personalitate juridică, în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, finanţată de la bugetul de stat, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 13 octombrie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2004, cu modificările şi completările ulterioare] şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene [instituţii publice cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice].

20. Din analiza preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, Curtea a reţinut că scopul măsurii criticate îl reprezintă îmbunătăţirea cadrului organizatoric al structurilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate, distribuirea eficientă a personalului între diferitele activităţi ale administraţiei fiscale, precum şi între unităţile de la nivel teritorial, crearea unui nivel regional în scopul îmbunătăţirii planificării şi controlului, reducerii costului colectării, al sporirii colectării veniturilor, precum şi crearea unei noi structuri antifraudă. Aşa fiind, Curtea a apreciat că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, în cauză fiind o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, independentă de voinţa Guvernului, care punea în pericol un interes public, astfel încât nu poate fi reţinută critica privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie.

21. Referitor la criticile de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea a constatat că acestea sunt neîntemeiate, deoarece ordonanţa de urgenţă prevede desfiinţarea Gărzii Financiare, instituţie publică de control care se afla în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, însă această instituţie nu poate fi încadrată în categoria instituţiilor fundamentale, întrucât, potrivit legii, şi-a desfăşurat activitatea în subordinea unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale, iar nu în subordinea Guvernului sau a unui minister, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 116 şi 117 din Constituţie, şi nici nu a constituit o autoritate administrativă autonomă. În acest context, Curtea a apreciat că măsurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 nu sunt de natură a încălca art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât, pe de o parte, deşi vizează structura organizatorică a unor instituţii fundamentale ale statului nu afectează nici capacitatea administrativă şi nici funcţionarea acestora, iar, pe de altă parte, în ceea ce priveşte Garda Financiară, deşi actul normativ prevede desfiinţarea acestei instituţii, cu consecinţa directă a afectării regimului său juridic, aceasta nu reprezintă o instituţie fundamentală a statului, care să cadă sub incidenţa protecţiei prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.

22. În ceea ce priveşte neafectarea prin ordonanţă de urgenţă a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţie, interdicţie stabilită ca atare de dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (6), Curtea a apreciat că incidenţa dispoziţiilor constituţionale este subsecventă în acest caz stabilirii unor drepturi, libertăţi sau îndatoriri fundamentale al căror exerciţiu sau a căror existenţă să fi suferit o restrângere sau o vătămare. În cauza supusă controlului de constituţionalitate, drepturile pretins a fi încălcate sunt cele referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor - art. 16, respectiv cele privind munca şi protecţia socială a muncii - art. 41 din Legea fundamentală.

23. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea a observat că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea prevederilor criticate dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat personalului încadrat în structurile administraţiei fiscale, determinat de modalitatea diferită în care legiuitorul reglementează încadrarea în noile structuri: prima categorie, cea a personalului Autorităţii Naţionale a Vămilor, al direcţiilor generale ale finanţelor publice, precum şi a personalului direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, a fost preluată de noile structuri create în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vreme ce a două categorie, cea a personalului Gărzii Financiare, a fost eliberată din funcţie, încadrarea în structura nou-înfiinţată realizându-se prin concurs sau examen. Or, în ceea ce priveşte principiul egalităţii, Curtea a statuat în mod constant, în jurisprudenţa sa, că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să-şi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă. Curtea a apreciat că analiza situaţiei ce face obiectul cauzelor porneşte de la ipoteza că ambele categorii de personal între care se realizează comparaţia de către autorii excepţiei sunt persoane care deţin calitatea de funcţionari publici, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. S-a constatat însă că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, vechile structuri îşi continuă activitatea, întrucât se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbţie, pe când în cazul celei de-a două categorii, în care se găsesc şi autorii excepţiei, vechea structură - Garda Financiară - şi-a încetat activitatea, legea prevăzând desfiinţarea sa. Astfel, analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferit este pe deplin justificat. Prin urmare, în cauză nu poate fi reţinută încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie.

24. Cu privire la critica potrivit căreia dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât măsura eliberării din funcţie a personalului Gărzii Financiare, adoptată prin ordonanţă de urgenţă, este de natură a afecta statutul funcţiei publice cu statut special pe care acesta o deţinea potrivit dispoziţiilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003, cu consecinţa încălcării dreptului fundamental la muncă prevăzut de art. 41 din Constituţie, Curtea a reţinut că şi aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 41 din Constituţie, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. Prin adoptarea măsurii legislative a desfiinţării Gărzii Financiare, cu consecinţa eliberării din funcţie a personalului aferent, nu se îngrădeşte alegerea profesiei sau a locului de muncă, deoarece activitatea personalului noilor structuri create în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcţionare a acestora. Or ordonanţa de urgenţă prevede că, în urma preluării activităţii Gărzii Financiare de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se înfiinţează două noi structuri, Direcţia generală antifraudă fiscală şi, în cadrul acesteia, Direcţia de combatere a fraudelor, cu consecinţa organizării unor concursuri sau examene în scopul numirii personalului care să desfăşoare activităţile care cad în competenţa noilor structuri. Aşa fiind, nimic nu îi împiedică pe foştii angajaţi ai Gărzii Financiare să opteze pentru înscrierea la procedurile de concurs sau de examen pentru încadrarea în structurile nou-înfiinţate, legea garantând, în condiţii de egalitate, accesul la exercitarea unei profesii, şi anume la cea de funcţionar public - inspector antifraudă.

25. Faţă de cele expuse, Curtea nu a reţinut nici criticile formulate cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), care consacră obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, şi nici a celor ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul internaţional.

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi1.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Archip în Dosarul nr. 2.208/117/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu

 


1 A se vedea opiniile separate de la Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 784

din 18 decembrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 13 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Proautonomia” din Satu Mare, în Dosarul nr. 5.511/83/CA/2013 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.096 D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin consilierul juridic Dan Nicolae Burulea. Lipseşte partea Direcţia Generală Regională de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Judeţului Satu Mare, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, precizând că supune analizei de constituţionalitate doar dispoziţiile alin. (2) al art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, iar nu şi pe cele ale alin. (1) din acelaşi articol de lege. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, arată că instanţa de judecată a aplicat în cauză dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, iar nu pe cele ale art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dispoziţii în vigoare şi în a căror ipoteză se încadra membrul de sindicat reprezentat. Consideră că aplicarea prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 este un drept fundamental, iar aplicarea cu prioritate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 situează Guvernul Într-o poziţie opusă şi conflictuală cu Parlamentul”, care, în cadrul celor trei puteri, are o poziţie primordială”, înfăptuind funcţia legislativă şi gestionând procesul decizional.

4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă. În acest sens, arată că autorul excepţiei nu pune în discuţie aspecte de neconstituţionalitate, ci probleme de aplicare a legii, de competenţa instanţei de judecată, şi nici nu indică în ce mod dispoziţiile de lege criticate ar contraveni prevederilor constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 28 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.511/83/CA/2013, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar.

6. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Proautonomia” din Satu Mare cu prilejul soluţionării unui litigiu privind drepturi salariale ale funcţionarilor publici.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că aplicarea de către instanţa de judecată a dispoziţiilor art. II art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010 încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (1) şi (2). În acest sens, arată că dispoziţiile art. 6 din Codul civil stabilesc că legea este aplicabilă cât timp este în vigoare, iar dispoziţiile acesteia se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. Or, Legea-cadru nr. 284/2010 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, iar potrivit actelor normative ulterioare de salarizare în sectorul bugetar, singurele dispoziţii normative suspendate în mod expres au fost dispoziţiile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 şi anexele acestei legi. Prin urmare, art. 10 alin. (5) din această lege a intrat şi a rămas în vigoare de la data de 1 ianuarie 2011 şi, potrivit Legii fundamentale, este aplicabil în mod echitabil şi nediscriminatoriu pentru toţi funcţionarii publici din sectorul bugetar, inclusiv pentru autorul excepţiei. Aplicarea acestei norme este prioritară, tocmai în vederea realizării unui singur nivel de salarizare.”

8. Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

9. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentatului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

12. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. N art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010 şi aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Din examinarea motivării criticii de neconstituţionalitate, precum şi din susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate priveşte doar dispoziţiile art. II art. 13 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, care au următoarea redactare:

- Art. II: Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [...]

Art. 13: (2) în căzui funcţionarilor publici nou-încadraţi sau promovaţi, nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010.”

13. Prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate temporară, în cursul anului 2012, însă, cu toate acestea, continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit celor statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea acestora.

14. Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la Statul român, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Astfel, aspectele pe care autorul le învederează relevă probleme de aplicare a legii, ce revin competenţei exclusive a instanţei de judecată, şi nu se referă la contrarietatea conţinutului art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 cu prevederile Constituţiei.

16. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 13 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul ,:Proautonomia” din Satu Mare în Dosarul nr. 5.511/83/CA/2013 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitiva şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 decembrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

pentru aprobarea structurii organizatorice a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

 

Având în vedere:

- Referatul de aprobare al Direcţiei management şi structuri unităţi sanitare nr. NB517 din 22 ianuarie 2015;

- prevederile art. 10 lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 734/2010 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale nr. 8 din 12 decembrie 2014 referitor la avizarea structurii organizatorice a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) şi art. 14 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă structura organizatorică a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii nr. 860/2014 pentru aprobarea structurii organizatorice a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 29 iulie 2014.

Art. 3. - Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale vor duce Sa îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul sănătăţii,

Dorel Săndesc,

secretar de stat

 

Bucureşti, 22 ianuarie 2015.

Nr. 65.

 

ANEXĂ*)

 

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

 

 


*) Anexa aste reprodusă în facsimil.

 

RECTIFICĂRI

 

În cuprinsul Legii bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, se face următoarea rectificare:

- la anexa nr. 4, la nr. crt. 3 (cu referire la ordonatorul de credite Ministerul Apărării Naţionale), în loc de:

BUGET DE STAT 700.000

CHELTUIELI CURENTE 400.000”

se va citi:

BUGET DE STAT 400.000

CHELTUIELI CURENTE 100.000”.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.