MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 490/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 490         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 3 iulie 2015

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

184. - Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

 

608. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

 

185. - Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015

 

609. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            263. - Ordin al ministrului dezvoltării regionale şt administraţiei publice privind inventarierea clădirilor încălzite şi/sau răcite, deţinute şi ocupate de administraţia publică centrală, cu o suprafaţă totală utilă cuprinsă între 250 mp şi 500 mp, şi punerea inventarului la dispoziţia publicului

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

            Decizia nr. 16 din 22 mai 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. I. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77 din 21 septembrie 2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011.

Art. II. - Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (6) se abrogă.

2. La articolul 2, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(8) Responsabilitatea pentru asigurarea sănătăţii publice revine Ministerului Sănătăţii, direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi altor structuri de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, denumită în continuare CNAS, structurilor de specialitate din cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi autorităţilor din administraţia publică locală.”

3. La articolul 10, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) Ministerul Sănătăţii, prin aparatul propriu şi prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, şi celelalte ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie, prin structurile de specialitate, verifică respectarea reglementărilor în domeniul sănătăţii publice, iar în caz de nereguli sau neconformitate aplică măsuri conform legii.”

4. La articolul 11, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

b) alte instituţii şi structuri de specialitate ale Ministerului Sănătăţii care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii publice la nivel naţional, regional, judeţean şi local.”

5. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 15. - Instituţiile şi structurile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii publice la nivel naţional, regional, judeţean şi local, cu personalitate juridică, aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, cu excepţia CNAS şi a caselor de asigurări de sănătate, se înfiinţează, se reorganizează şi se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului.”

6. La articolul 16, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) Membrii comisiilor de specialitate prevăzute la alin. (1) lit. f) beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din indemnizaţia secretarului de stat, care se acordă proporţional cu numărul de participări efective la şedinţe. Cheltuielile de deplasare ocazionate de participarea în comisiile de specialitate sunt suportate de instituţiile publice în care persoanele sunt încadrate sau unde acestea desfăşoară activitate prin integrare clinică. Cheltuielile de deplasare din alte localităţi, ocazionate de participarea în comisia de specialitate de medicină de familie, sunt suportate de Ministerul Sănătăţii. Regulamentul de

organizare şi funcţionare şi atribuţiile comisiilor de specialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.”

7. La articolul 64, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) Medicii de medicină generală prevăzuţi la art. 60 lit. d), care, la data aderării României la Uniunea Europeană, denumită în continuare UE, furnizează servicii de asistenţă medicală primară în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, îşi pot continua activitatea în aceleaşi condiţii şi după această dată.”

8. La articolul 69 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,b) medicii cetăţeni ai unui stat membru al UE, ai unui alt stat aparţinând Spaţiului Economic European, denumit în continuare SEE, sau ai Confederaţiei Elveţiene, în înţelesul art. 370 alin. (1) lit. b) şi al art. 371 alin. (1), formaţi în profesie în unul dintre aceste state, care la data de 1 ianuarie 2007 erau stabiliţi pe teritoriul României şi care, în urma recunoaşterii calificării profesionale, beneficiau, la această dată, de dreptul de exercitare în cadrul sistemului naţional al asigurărilor de sănătate a activităţilor din domeniul specialităţii medicină de familie, fără titlul de medic specialist medicină de familie;”.

9. La articolul 86 alineatul (1), literele b), t), u) şi v) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,b) asistenţă publică integrată de urgenţă - asistenţa asigurată de instituţiile publice de stat aflate în structurile Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne şi/sau în structura autorităţilor publice locale, precum şi de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale prin Direcţia pentru apel unic de urgenţă 112. Ea include ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter logistic, tehnic şi medical, destinate în principal salvării şi păstrării vieţii;

t) Serviciul mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare, denumit în continuare SMURD - unitatea de intervenţie publică integrată, de importanţă strategică, fără personalitate juridică, având în structura sa echipe integrate de reanimare, specializate în acordarea asistenţei medicale şi tehnice de urgenţă, precum şi echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat. SMURD funcţionează în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, având ca operator aerian structurile de aviaţie ale Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu spitalele judeţene, regionale şi cu autorităţile publice locale;

u) unitate de primire a urgenţelor, denumită în continuare UPU - secţia sau secţia clinică aflată în structura unui spital judeţean, regional sau în structura spitalelor aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu personal propriu, special pregătit, destinată triajului, evaluării şi tratamentului de urgenţă al pacienţilor cu afecţiuni acute, care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportaţi de ambulanţe;

v) compartiment de primire a urgenţelor, denumit în continuare CPU - secţia aflată în structura unui spital orăşenesc, municipal sau în structura spitalelor aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu personal propriu, special pregătit, destinată triajului, evaluării şi tratamentului de urgenţă al pacienţilor cu afecţiuni acute, care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportaţi de ambulanţe;”.

10. La articolul 93, alineatul (53) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(53) Unităţile şi compartimentele de primire a urgenţelor din cadrul spitalelor cu structuri de urgenţă aprobate potrivit dispoziţiilor legale, alte decât cele prevăzute la alin. (5), precum şi activităţile desfăşurate în camera de gardă, sunt finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi sunt cuprinse în structura tarifului pe caz rezolvat.”

11. La articolul 146, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 146. - (1) Prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de la donatorul viu se va efectua cu avizul comisiei de avizare a donării de la donatorul viu, constituită în cadrul spitalului în care se efectuează transplantul; această comisie va evalua motivaţia donării şi va controla respectarea drepturilor pacienţilor, conform modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.”

12. La articolul 147, punctele 1 şi 2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

1. se defineşte ca donator decedat fără activitate cardiacă persoana la care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabilă şi ireversibilă, confirmată în spital de 2 medici primari. Confirmarea donatorului decedat fără activitate cardiacă se face conform protocolului de resuscitare, conform modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, excepţie făcând situaţiile fără echivoc;

2. se defineşte ca donator decedat cu activitate cardiacă persoana la care s-a constatat încetarea ireversibilă a tuturor funcţiilor creierului, conform protocolului de declarare a morţii cerebrale, conform modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii”

13. Articolul 150 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 150. - Transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană se efectuează cu consimţământul scris al primitorului, după ce acesta a fost informat asupra riscurilor şi beneficiilor procedeului, conform modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.”

14. La articolul 151, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Art. 151. - (1) în cazul în care primitorul este în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul, acesta poate fi dat în scris de către unul din membrii familiei sau de către reprezentantul legal al acestuia, conform modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.

(3) Situaţia descrisă la alin. (2) va fi consemnată de medicul şef de secţie şi de medicul curant al pacientului, în formularul aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.”

15. Articolul 163 se abrogă.

16. La articolul 183, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(7) Pe perioada executării contractului de administrare, membrii comitetului director beneficiază de un salariu de bază şi de alte drepturi salariale stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare, asupra cărora se datorează contribuţia de asigurări sociale de stat, precum şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în cotele prevăzute de lege. Perioada respectivă constituie stagiu de cotizare şi se ia în considerare la stabilirea şi calculul drepturilor prevăzute de legislaţia în vigoare privind sistemul de pensii.”

17. La articolul 209, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) Gestionarea fondului se face, în condiţiile legii, prin CNAS şi prin casele de asigurări de sănătate.”

18. La articolul 213 alineatul (2), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

d) execută o pedeapsă privativă de libertate, se află în arest la domiciliu sau în arest preventiv, precum şi cele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 109,110,124 şi 125 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;”.

19. La articolul 291, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:

e) să prezinte anual Guvernului un raport de activitate, precum şi planul de activitate pentru anul următor.”

20. La titlul VIII Asigurările sociale de sănătate”, capitolul VII Controlul”, secţiunea a 3-a cuprinzând articolul 297 se abrogă.

21. Articolul 316 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 316. - Până la organizarea Comisiei de arbitraj prevăzute la art. 298 şi 299, litigiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări vor fi judecate de Comisia centrală de arbitraj care funcţionează pe lângă CNAS, învestită cu soluţionarea acestor litigii prin cererea de arbitrare,”

22. La titlul VIII, capitolul VIII Răspunderi şi sancţiuni”, titlul secţiunii a 2-a Infracţiuni” se abrogă.

23. La articolul 331, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(6) Accesul personalului medical la informaţiile înregistrate pe cardul naţional de asigurări sociale de sănătate va fi stabilit prin Norme metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate prevăzut în titlul IX «Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate» al prezentei legi.”

24. La articolul 365, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 365. - (1) Contribuţiile prevăzute la art. 363 alin. (1) lit. a) şi b) se virează, la termenul pentru plata accizelor prevăzut în Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în conturi colectoare deschise în structura clasificaţiei bugetare, la Trezoreria Statului.”

25. La articolul 371, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 371. - (1) în înţelesul prezentului titlu, termenul medici cetăţeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparţinând SEE sau ai Confederaţiei Elveţiene desemnează, prin asimilare, şi medicii aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 370 alin. (1) lit. d)şi f).”

26. La articolul 378 alineatul (2), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,d) medicilor care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 alin. (1) lit. c) şi e).”

27. La articolul 379, litera e) a alineatului (1) şi alineatul (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

e) prin excepţie de la lit. d), în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii, medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 alin. (1) lit. b), d) sau f) trebuie să înştiinţeze Ministerul Sănătăţii cu privire la prestarea temporară sau ocazională de servicii medicale pe teritoriul României şi să fie înregistraţi pe această perioadă la CMR.

(2) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparţinând SEE sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi pe teritoriul României, precum şi medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 alin. (î) lit. c) şi e) exercită profesia de medic cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi medicii cetăţeni români membri ai CMR.”

28. Articolul 398 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 398. - Începând cu data aderării la UE, autorităţile competente române vor retrage, temporar sau definitiv, după caz, documentele prevăzute la art. 396 alin. (2) lit. c), eliberate medicilor care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 alin. (1) lit. a), c) şi e), precum şi medicilor stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 alin. (1) lit. b), d) şi f), în cazul în care acestora li se aplică sancţiunile prevăzute de lege cu suspendarea sau interdicţia exercitării profesiei.”

29. La articolul 404, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(4) CMR cuprinde toţi medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 alin. (1) lit. a), c) şi e), precum şi medicii stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 alin. (1) lit. b), d) şi f) şi care exercită profesia de medic în condiţiile prezentei legi.”

30. La articolul 408, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 408. - (1) în vederea exercitării profesiei de medic, medicii cetăţeni români şi medicii cetăţeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparţinând SEE sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România, precum şi medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 alin, (1) lit. c) şi e) au obligaţia să se înscrie în CMR.”

31. La articolul 466, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) Medicilor prevăzuţi la alin. (1) şi (11) li se aplică în mod corespunzător prevederile din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

32. La articolul 484, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) Medicii dentişti prevăzuţi la alin. (1) se pot pensiona anticipat, la cerere, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare privind sistemul de pensii, dacă îndeplinesc condiţiile de stagiu de cotizare prevăzute de lege pentru pensia anticipată sau pentru pensia anticipată parţială.”

33. La articolul 548, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) Medicilor dentişti prevăzuţi la alin. (1) şi (11) li se aplică în mod corespunzător prevederile din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

34. La articolul 565, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) Farmaciştii prevăzuţi la alin. (1) se pot pensiona anticipat, la cerere, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare privind sistemul de pensii, dacă îndeplinesc condiţiile de stagiu de cotizare prevăzute de lege pentru pensia anticipată sau pentru pensia anticipată parţială.”

35. La articolul 592, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 592. - (1) Consiliul colegiului are un număr de membri proporţional cu numărul farmaciştilor înscrişi în evidenţa colegiului la data organizării alegerilor, după cum urmează:”.

36. La articolul 640, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) Farmaciştilor prevăzuţi la alin. (1) şi (11) li se aplică în mod corespunzător prevederile din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

37. La articolul 669, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) Pe lista de experţi se poate înscrie orice medic, medic dentist, farmacist, asistent medical/moaşă cu o vechime de cel puţin 8 ani în specialitate, cu avizul CMR, CMDR, CFR şi, respectiv, al OAMGMAMR.”

38. La articolul 683, alineatul (11) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(11) Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, denumită în continuare SNSPMPDSB, funcţionează ca instituţie de drept public cu personalitate juridică română, finanţată integral din venituri proprii în coordonarea Ministerului Sănătăţii, iar coordonarea academică se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. SNSPMPDSB funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, calculează amortismentele şi conduce evidenţa contabilă în regim economic.”

39. La articolul 700, alineatele (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(3) După ce un medicament a primit o autorizaţie iniţială de punere pe piaţă, conform alin. (1), orice concentraţii, forme farmaceutice, căi de administrare şi forme de prezentare suplimentare, precum şi orice variaţii sau extensii trebuie autorizate separat conform alin. (1) sau incluse în autorizaţia iniţială de punere pe piaţă; toate aceste autorizaţii de punere pe piaţă sunt considerate ca aparţinând aceleiaşi autorizaţii globale, mai ales în scopul aplicării prevederilor art. 704 alin. (1) şi ale art. 852.

(5) Autorizaţia prevăzută la alin, (1) este necesară şi pentru generatorii de radionuclizi, kiturile (truse), precursorii radionuclidici şi medicamentele radiofarmaceutice fabricate industrial.”

40. La articolul 788, alineatul (11) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(11) Contravaloarea probelor prelevate şi costul analizelor efectuate se suportă conform art. 823 alin. (17) lit. b),”

41. La articolul 823, alineatul (9) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(9) în cazul în care rezultatul inspecţiei prevăzute la alin. (17) lit. d) arată că deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă nu respectă sistemul de farmacovigilenţă, astfel cum este descris în dosarul standard al sistemului de farmacovigilenţă, şi dispoziţiile cap. X al prezentului titlu, ANMDM semnalează aceste deficienţe deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă şi îi acordă posibilitatea de a prezenta comentarii. În acest caz, ANMDM informează celelalte state membre, Agenţia Europeană a Medicamentelor şi Comisia Europeană. Dacă este cazul, ANMDM ia măsurile necesare pentru a garanta că deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă face obiectul unor sancţiuni efective, proporţionale, cu rol preventiv.”

42. Articolul 862 se abrogă.

43. Articolul 863 se abrogă.

44. La articolul 864, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 864. - (1) Prezentul titlu stabileşte cadrul general de facilitare a accesului la asistenţă medicală transfrontalieră sigură şi de înaltă calitate şi promovează cooperarea în domeniul asistenţei medicale între România şi statele membre ale UE.”

45. La articolul 865, literele h), j) şi k) ale alineatului (1) şi litera f) a alineatului (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,h) titlului XVII «Medicamentul», art. 695-861 din prezenta lege.

j) aprobarea standardelor privind selecţia şi evaluarea donatorului de ţesuturi şi celule, sistemele de alertă şi procedurile de urgenţă, calificarea personalului din băncile de ţesuturi şi celule, sistemul de calitate, importul şi exportul de ţesuturi şi celule umane, relaţiile între băncile de ţesuturi şi celule şi terţe părţi, a Normelor metodologice de aplicare a titlului VI «Efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic» din prezenta lege, şi titlului VI «Efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic», art. 141-164 din prezenta lege, a Normelor privind stabilirea standardului de instruire profesională a persoanei desemnate pentru asigurarea calităţii ţesuturilor şi/sau celulelor umane procesate şi/sau utilizate în scop terapeutic şi înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant;

k) recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, desemnarea instituţiei care să recunoască automat documentele care dovedesc calificarea dobândită în străinătate, în afara sistemului de învăţământ, de cetăţeni români sau cetăţeni ai statelor membre ale UE şi ai statelor aparţinând SEE, aprobarea criteriilor minime obligatorii de autorizare şi acreditare pentru instituţiile de învăţământ superior din domeniile: medicină, medicină dentară, farmacie, asistenţi medicali, moaşe, medicină veterinară, arhitectură, precum şi pentru colegiile de asistenţi medicali general işti, pentru formarea de bază, recunoaşterea calificării de medic veterinar şi reglementarea unor aspecte referitoare la exercitarea profesiei de medic veterinar şi a diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, aprobarea Procedurii de atestare a calificării - pregătire şi experienţă profesională - dobândite în România, în afara sistemului naţional de învăţământ, de către cetăţenii români care doresc să desfăşoare activităţi, în mod independent sau ca salariaţi, pe teritoriul unui stat membru al UE, privind regimul calificărilor în profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă, dobândite în afara graniţelor României, aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a stagiului de adaptare, a probei de aptitudini, precum şi de stabilire a statutului persoanelor prevăzute la art. 40-42 din Hotărârea Guvernului nr. 1.282/2007 pentru aprobarea normelor privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană, cu completările ulterioare, care urmează măsura compensatorie în vederea recunoaşterii profesionale în România, recunoaşterea calificării de medic veterinar şi reglementarea unor aspecte referitoare la exercitarea profesiei de medic veterinar; titlului XII «Exercitarea profesiei de medic. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România», art. 370-467, titlului XIII «Exercitarea profesiei de medic dentist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România», art. 468-552, şi titlului XIV «Exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România», art. 553-641 din prezenta lege; aprobarea normelor privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, eliberate de un stat membru al UE, de un stat aparţinând SEE sau de Confederaţia Elveţiană; privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, cu modificările şi completările ulterioare; aprobarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, cu modificările şi completările ulterioare; privind organizarea învăţământului postuniversitar de specialitate medical, medico-dentar şi farmaceutic uman şi învăţământului postuniversitar medical şi farmaceutic uman; recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România; privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară; autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice; organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect; aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect; recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România;

f) Regulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I), Regulamentului (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II) şi altor norme ale UE privind dreptul internaţional privat, îndeosebi normele conexe jurisdicţiei tribunalelor şi legislaţiei aplicabile.”

46. La articolul 868, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 868. - (1) Pe lângă CNAS se înfiinţează şi funcţionează Punctul naţional de contact, ca structură fără personalitate juridică, denumit în continuare PNC, cu următoarele atribuţii:”.

47. După articolul 873 se introduce un nou articol, articolul 8732, cu următorul cuprins:

Art. 8732. - (1) Procedurile administrative privind accesul la asistenţa medicală transfrontalieră, precum şi rambursarea contravalorii asistenţei medicale transfrontaliere acordate într-un alt stat membru au la bază criterii obiective şi nediscriminatorii care sunt necesare şi proporţionale cu obiectivul urmărit.

(2) Procedurile administrative prevăzute la alin. (1) sunt uşor accesibile şi informaţiile privind o astfel de procedură sunt puse la dispoziţia publicului la nivelul adecvat acestuia. O astfel de procedură permite asigurarea prelucrării solicitărilor în mod obiectiv şi imparţial.”

48. La articolul 874, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu următorul cuprins:

(12) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pensionarii şi membrii lor de familie care au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru al UE şi pentru care, conform Regulamentului (CE) nr. 883/2004 şi al Regulamentului (CE) nr. 987/2009, România este responsabilă pentru rambursarea costurilor asistenţei medicale, beneficiază pe teritoriul României de asistenţa medicala acordată în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în aceleaşi condiţii ca în cazul în care pensionarii şi membrii lor de familie şi-ar avea reşedinţa în România, cu excepţia:

a) asistenţei medicale care, potrivit Directivei 2011/24/UE, este supusă autorizării prealabile în statul membru al UE de reşedinţă, pentru pensionarii şi membrii lor de familie care şi-au stabilit reşedinţa în statul membru respectiv şi în cazul în care acest stat membru a optat pentru o rambursare de sume fixe;

b) asistenţei medicale furnizate în conformitate cu cap. I al titlului III din Regulamentul (CE) nr. 883/2004;

c) serviciilor prevăzute la art. 864 alin. (3) din prezentul titlu.”

49. La articolul 875, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 875. - (1) în situaţia în care casele de asigurări de sănătate nu aprobă cererile asiguraţilor privind rambursarea contravalorii asistenţei medicale transfrontaliere, acestea sunt obligate să le comunice acest lucru, în scris, indicând temeiul legal, în termenul prevăzut în normele metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.”

50. La articolul 876 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

c) este furnizată de un furnizor de servicii medicale care, de la caz la caz, ar putea genera preocupări serioase şi specifice legate de calitatea sau siguranţa îngrijirii, cu excepţia asistenţei medicale supuse legislaţiei UE care asigură un nivel minim de siguranţă şi calitate în UE.”

51. La articolul 879, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 879. - (1) Ministerul Sănătăţii, în calitate de coordonator al Sistemului de informare al pieţei interne (IMI), şi CMR, CMDR, CFR şi OAMGMAMR, în calitate de autorităţi competente în sensul Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012, pun la dispoziţia PNC şi autorităţilor din alte state membre, la cerere, gratuit, informaţiile privind dreptul de practică al cadrelor medicale aflate în evidenţă, în scopul acordării de asistenţă medicală transfrontalieră.”

52. Anexa nr. 14 se abrogă.

Art. III. - Punctele 47 şi 48 ale articolului II transpun art. 7 alin. (2) lit. b) şi art. 9 alin. (1) şi (2) din Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 88 din 4 aprilie 2011, pag. 45-65.

Art. IV. - În tot cuprinsul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, sintagmele Legea nr. 571/2003” şi Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal” se înlocuiesc cu sintagma Codul fiscal”, iar sintagmele Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală” şi Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003” se înlocuiesc cu sintagma Codul de procedură fiscală”.

Art. V. - La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014 privind modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 4 noiembrie 2014, art. VI şi referirea la transpunerea art. 7 alin. (2) lit. b) şi art. 9 alin. (1) şi (2) din Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 88 din 4 aprilie 2011, pag. 45-65.

Art. VI. - Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 2 iulie 2015.

Nr. 184.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi se dispune publicarea acestei legi În Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 1 iulie 2015.

Nr. 608.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015

 

            Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70 din 4 noiembrie 2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 6 noiembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) Prevederile alin. (1) se aplică personalului din cadrul sistemului public sanitar, inclusiv unităţi medico-sociale şi sistemul public de asistenţă socială, astfel încât aceşti salariaţi să beneficieze de o majorare brută de cel puţin 1.200 lei pe an. Ca urmare a creşterii salariului minim brut pe ţară garantat în plată începând cu luna iulie 2015, acestor salariaţi li se aplică diferenţa începând din această dată.”

2. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 11, cu următorul cuprins:

Art. 1i. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu completările ulterioare, începând cu luna iulie 2015, salarizarea personalului din aparatul propriu al Ministerului Sănătăţii, precum şi al celui din direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti va fi asimilată cu cea a personalului din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, respectiv al caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti,

(2) Asimilarea funcţiilor şi salariilor din cadrul Ministerului Sănătăţii, inclusiv din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cu funcţiile şi nivelul de salarizare al acestora din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, respectiv al caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se fac prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

(3) Beneficiază de prevederile alin. (1) funcţionarii publici şi personalul contractual care ocupă funcţii de execuţie şi de conducere.

 (4) Asimilarea funcţiilor şi salariilor din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti cu funcţiile şi nivelul de salarizare al acestora din cadrul caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru funcţiile contractuale, de execuţie şi de conducere, se face corespunzător condiţiilor minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiilor publice pe clase şi grade/trepte profesionale la treapta 1 de salarizare, respectiv pe grade pentru funcţiile publice de conducere.

(5) Pentru persoanele din cadrul Ministerului Sănătăţii, inclusiv din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti ale căror salarii de bază sunt mai mari decât cele stabilite potrivit alin. (1), se menţin salariile de bază avute.”

3. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 2. - (1) în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin sistemul public sanitar se înţelege unităţile sanitare publice cu şi fără paturi, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale, centrele de sănătate, centrele de sănătate multifuncţionale, unităţile specializate de urgenţă şi transport sanitar publice, inclusiv unităţile sanitare aflate în subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, personalul din cabinetele medicale organizate la nivelul unităţilor penitenciare, personalul din reţeaua de medicină şcolară şi asistenţă medicală comunitară, precum şi alte unităţi sanitare şi medico-sociale publice.”

4. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 3. - În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin sistemul public de asistenţă socială se înţelege, în conformitate cu prevederile Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, instituţiile şi unităţile publice de asistenţă socială care furnizează servicii sociale, serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul consiliilor judeţene, sectoarelor municipiului Bucureşti, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, municipiilor, oraşelor şi comunelor, precum şi persoanele care asigură serviciile de îngrijire personală la domiciliu, cât şi personalul care asigură consiliere educaţională, socială şi psihologică persoanelor private de libertate aflate în custodia sistemului penitenciar.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 2 iulie 2015.

Nr. 185.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015 şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 1 iulie 2015.

Nr. 609.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

 

ORDIN

privind inventarierea clădirilor încălzite şi/sau răcite, deţinute şi ocupate de administraţia publică

centrală, cu o suprafaţă totală utilă cuprinsă între 250 mp şi 500 mp, şi punerea inventarului

la dispoziţia publicului

 

În conformitate cu art. 6 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică,

în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) În aplicarea prevederilor art. 6 alin. (9) din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică proprietarii/ administratorii clădirilor deţinute şi ocupate de autorităţile publice centrale - ministere, alte organe de specialitate aflate în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau autorităţi administrative autonome - inventariază şi afişează, până la 9 iulie 2015, pe pagina proprie de internet, lista clădirilor încălzite şi/sau răcite cu o suprafaţă totală utilă cuprinsă între 250 mp şi 500 mp, cu excepţiile prevăzute la art. 6 alin. (6) din Legea nr. 121/2014.

(2) Datele şi informaţiile privind clădirile inventariate prevăzute la alin. (1) se transmit, până la data de 9 iulie 2015, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia generală dezvoltare regională şi infrastructură în format letric şi prin poşta electronică în format Excel - font Arial 8, la adresa de e-mail: infoenerg_constructii@mdrap.ro, pentru completarea băncilor de date specifice privind eficienţa energetică, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Sevil Shhaideh

 

Bucureşti, 30 iunie 2015.

Nr. 263.

 

ANEXĂ

 

Ordonator principal,

Denumire: .......................................................

Administrator.

Denumire: ....................................................

Cod unic de înregistrare (CUI): ......................

 

LISTA*)

clădirilor încălzite şi/sau răcite, deţinute şi ocupate de administraţia publică centrală, cu o suprafaţă totală utilă cuprinsă între 250 mp şi 500 mp

 

Nr. crt.

Date de identificare

Date tehnice

Date energetice relevante

COD clasificate (conform Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.719/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public a statului)

Funcţiune clădire

Adresa

Anul construirii/ dării în folosinţă

Material de construcţie pereţi

exteriori

(Z - zidărie;

B - beton;

L - lemn;

M - mixt)

Suprafaţă utilă

Aria construită la sol

Nr. de niveluri supraterane

Sistem încălzire

Sistem ventilare

Total consumuri facturate în anul 2014, în unităţi fizice:

Judeţ/ Municipiul Bucureşti

Localitate/ Sector

Strada nr.

C- centralizat (termoficare)

CT – Centrală termică proprie

N – Ventilaţie naturală

M – Ventilaţie mecanică

De la sistemul  centralizat (termoficare)

Gaze naturale

Alt tip de combustibil (păcură, lemn etc.)

Energie electrică

[mp]

[mp]

[Gcal]

[mii kWh]

[to]

[mii kWh]

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

n

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


*) Lista completata cu toate datele solicitate se transmite la MDRAP - Direcţia generală dezvoltare regională şi infrastructură în format letric şi prin poşta electronică în format Excel - font Arial 8, la adresa de e-mail: infoenerg_constructii@mdrap.ro, până la data de 9 iulie 2015.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

DECIZIA Nr. 16

din 22 mai 2015

 

Dosar nr. 1.062/1/2015/HP/P

 

Completul compus din:

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Anca Mădălina Alexandrescu - judecător-raportor la Secţia penală

Ioana Alina Ilie - judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală

Simona Daniela Encean - judecător la Secţia penală

Luminiţa Livia Zglimbea - judecător la Secţia penală

Silvia Cerbu - judecător la Secţia penală

Rodica Cosma - judecător la Secţia penală

Luciana Mera - judecător la Secţia penală

Elena Larisa Pavel - magistrat-asistent

 

S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală - prin încheierea de şedinţă din data de 23 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 2.834/325/2014, având ca obiect apelurile declarate de către inculpatul M. A. şi de părţile civile E. Z. M. şi S. H. împotriva Sentinţei penale nr. 3.953 din data de 6 noiembrie 2014 a Judecătoriei Timişoara, Curtea de Apel Timişoara, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept dacă: „Este admisibilă acţiunea civilă, având ca obiect obligarea la plata de daune materiale şi morale, exercitată în procesul penal împotriva inculpatului trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 275 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Elena Larisa Pavel, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Irina Kuglay, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, obiectul Dosarului nr. 1.062/1/2015/HP/P aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că la dosar au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie de către curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, laşi, Oradea, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara şi de către specialişti din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara - Facultatea de drept şi ştiinţe administrative.

A mai arătat că, la dosar, a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, doamna judecător Anca Mădălina Alexandrescu, la data de 20 aprilie 2015, fiind comunicat părţilor la data de 24 aprilie 2015, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

A menţionat că, la data de 30 aprilie 2015, prin Adresa nr. 709/C/710/111-5/2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară, Serviciul judiciar penal a comunicat faptul că Secţia judiciară a unităţii de parchet sus-menţionate nu are în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept dacă: Este admisibilă acţiunea civilă, având ca obiect obligarea la piaţa de daune materiale şi morale, exercitată în procesul penal împotriva inculpatului trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.”

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Irina Kuglay să susţină punctul de vedere cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.062/1/2015/HP/P.

Reprezentantul Ministerului Public a precizat, referitor la admisibilitatea sesizării, în dezacord cu concluziile judecătorului-raportor, că aceasta este admisibilă.

Astfel, procurorul a arătat că judecătorul-raportor a avut în vedere două argumente pentru care a apreciat sesizarea formulată ca fiind inadmisibilă, şi anume cel cu privire la faptul Că problema de drept suspusă dezbaterii a fost clarificată prin Decizia de îndrumare nr. 1/1968 a Tribunalului Suprem şi prin deciziile pronunţate în recurs în interesul legii nr. 29/2008 şi nr. 43/2008 şi, respectiv, cel potrivit căruia dispoziţiile legale sunt clare şi nu au generat practică neunitară.

Analizând argumentele invocate, procurorul a relatat că, pe de-o parte, prin cele două decizii pronunţate în recurs în interesul legii, instanţa supremă s-a pronunţat asupra admisibilităţii acţiunii civile în cazul infracţiunilor de pericol, statuând în sensul inadmisibilităţii acesteia, însă această analiză a avut loc din perspectiva altor infracţiuni decât cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Prin urmare, s-a apreciat că, prin aceste decizii, nu a fost dată o rezolvare de principiu pentru oricare dintre infracţiunile caracterizate ca fiind de pericol, ci s-au oferit soluţii punctuale în raport cu anumite infracţiuni.

Mai mult decât atât, procurorul a arătat că, deşi există două decizii pronunţate în recurs în interesul legii care tratează aceste aspecte, mai există şi o a treia decizie pronunţată tot în recurs în interesul legii, contrară celor două, care priveşte infracţiunile cu efecte complexe.

Astfel, s-a menţionat că una dintre decizii se referă la infracţiunile privind legea circulaţiei, iar această decizie nu este opozabilă, întrucât tratează diferenţa de principiu dintre obiectul acţiunii penale şi cel al acţiunii civile care, sub aspect faptic, nu coincideau.

Cât priveşte cea de a două decizie invocată, procurorul a precizat că aceasta se referă la Legea nr. 59/1934 asupra cecului şi că există o similaritate între această decizie şi speţa în cauza, ambele având ca obiect infracţiuni de pericol ce au în vedere fapte care, din perspectivă materială, coincid, atât sub aspectul acţiunii civile, cât şi al celei penale.

În concluzie, procurorul a apreciat că această decizie pronunţată în recurs în interesul legii a statuat cu caracter definitiv numai cu privire la acţiunea penală exercitată pentru infracţiunea din Legea nr. 59/19*34 asupra cecului, chiar dacă în considerentele deciziei se face trimitere la infracţiunile de pericol, nestatuându-se de plano cu privire la acestea.

Referitor la argumentul invocat de către judecătorul-raportor privind caracterul unitar ai practicii judiciare, procurorul a apreciat că acesta nu poate constitui un fine de neprimire, întrucât nu este prevăzut ca o condiţie de admisibilitate, astfel că hotărârile prealabile se pot emite chiar dacă nu există practică contradictorie, precum şi faţă de caracterul de noutate al dispoziţiilor art. 19 din Codul de procedură penală în vigoare, în raport cu cele din Codul de procedură penală anterior.

Cât priveşte aspectul potrivit căruia sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, iar nu elemente ale speţei deduse judecăţii, tinzându-se, în fapt, la soluţionarea litigiului particular, procurorul a apreciat că hotărârea prealabilă ce se va da în cauză nu va constitui, în sine, un mod de rezolvare a speţei deduse judecăţii, întrucât în acea cauză se discută, de plano, numai admisibilitatea, şi nu temeinicia acţiunii civile alăturate celei penale.

De asemenea, procurorul a mai arătat că modul în care se stabileşte raportul dintre acţiunea penală şi acţiunea civilă pentru ca o acţiune civilă să fie admisibilă constituie o chestiune prealabilă în orice cauză în care instanţele de judecată sunt învestite cu o acţiune civilă.

Privitor la caracterul de noutate al dispoziţiilor art. 19 din Codul de procedură penală, faţă de care se consideră admisibilă sesizarea Înaltei Curţi, procurorul a apreciat că prin legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală s-au modificat aceste dispoziţii legale, introducându-se sintagma expresă că acţiunea civilă să aibă ca obiect repararea prejudiciului produs prin săvârşirea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Astfel, s-a apreciat că această referire la obiectul acţiunii penale prin care legiuitorul a dorit să statueze asupra caracterului accesoriu al acţiunii civile nu se regăsea în dispoziţiile legale anterioare, acest aspect reprezentând o diferenţă esenţială între dispoziţiile legale actuale şi cele anterioare,

Totodată, procurorul a mai arătat că obiectul acţiunii penale, identitatea dintre fapta civilă şi fapta care face obiectul acţiunii penale, este de esenţa rezolvării problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte referirea la obiectul acţiunii penale, procurorul a menţionat că sunt posibile cel puţin două interpretări, şi anume dacă prin fapta care face obiectul acţiunii penale se înţelege doar elementul material al infracţiunii sau dacă prin fapta care face obiectul acţiunii penale se înţelege infracţiunea cu toate elementele de conţinut şi de tipicitate ale acesteia.

Astfel, procurorul a apreciat că, în prima interpretare expusă, respectiv aceea că dacă prin fapta care face obiectul acţiunii penale se înţelege doar elementul material al infracţiunii, atunci acţiunea civilă este admisibilă, iar în a două interpretare, în sensul că dacă trebuie să existe identitate între acţiunea civilă şi toate elementele de conţinut ale infracţiunii, atunci acţiunea civilă este inadmisibilă, întrucât, în măsura în care prejudiciul trebuie reţinut ca element constitutiv al infracţiunii care să întemeieze şi acţiunea civilă, atunci acţiunea civilă nu poate exceda cadrului acţiunii penale.

În contextul celor precizate, reprezentantul Ministerului Public a considerat îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475-477 din Codul de procedură penală, solicitând admiterea în principiu a sesizării formulate de către Curtea de Apel Timişoara privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mi reia Sorina Popescu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului pentru reprezentantul parchetului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut cauza în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea de şedinţă din data de 23 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 2.834/325/2014, având ca obiect apelurile declarate de către inculpatul M. A. şi de părţile civile E. Z. M. şi S. H. Împotriva Sentinţei penale nr. 3.953 din data de 6 noiembrie 2014 a Judecătoriei Timişoara, Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept dacă: Este admisibilă acţiunea civilă, având ca obiect obligarea la plata de daune materiale şi morale, exercitata în procesul penal împotriva inculpatului trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.”

Prin aceeaşi încheiere de şedinţă s-a dispus şi suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile.

II. Expunerea succintă a cauzei

Apelantul inculpat M.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. 1 din Codul penal din 1969, reţinându-se, în fapt, că a confecţionat un înscris sub semnătură privată - redactat în limba germană - pe care l-a folosit, în calitate de pârât, în Dosarul civil nr. 17.196/325/2009 al Judecătoriei Timişoara, în scopul de a obţine respingerea acţiunii civile având ca obiect restituirea unui împrumut, formulată împotriva sa şi a soţiei sale.

În cadrul procesului penal, reclamantele din procesul civil s-au constituit părţi civile împotriva inculpatului, solicitând obligarea acestuia la plata de daune materiale şi morale.

Prin Sentinţa penală nr. 3.953 din data de 6 noiembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 2.834/325/2014 al Judecătoriei Timişoara s-a dispus, printre altele, respingerea acţiunii civile, promovată de părţile civile, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri inculpatul şi părţile civile, acestea din urmă solicitând obligarea inculpatului la plata de daune materiale şi morale.

III. Opinia instanţei care a pronunţat sesizarea

Completul de judecată care a sesizat Înalta Curte cu chestiunea de drept supusă dezlegării şi-a exprimat punctul de vedere (în opinie majoritară) în sensul admisibilităţii acţiunii civile, având ca obiect obligarea la plata de daune materiale şi morale, exercitată în procesul penal împotriva inculpatului trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

S-a avut în vedere împrejurarea că simpla falsificare a unui înscris sub semnătură privată nu constituie infracţiune, fiind necesar ca falsificarea să fie urmată de folosirea înscrisului de către făptuitor sau de încredinţarea înscrisului altei persoane spre a-l folosi.

Curtea de Apel Timişoara a arătat în considerentele încheierii de sesizare a Înaltei Curţi faptul că, în prima ipoteză, şi anume falsificarea urmată de folosirea înscrisului de către autor (situaţie existentă şi în speţă), este posibilă vătămarea materială sau morală a unei persoane fizice sau juridice, vătămare aptă a se produce prin folosirea efectivă a documentului fals. În această situaţie există o legătură directă între săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi prejudiciul (material sau moral) pretins de persoana vătămată, astfel încât acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale.

Contrar punctului de vedere al majorităţii membrilor completului de judecată, în opinie separată s-a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Astfel, cu privire la chestiunea dacă infracţiunile de pericol sunt cauzatoare de prejudicii, instanţa supremă a statuat anterior, prin Decizia de îndrumare nr. 1/1968, că infracţiunile de pericol nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele însele şi, ca atare, în cazul unor asemenea infracţiuni, instanţa învestită cu judecarea acţiunii penale nu este competentă să soluţioneze şi acţiunea civilă alăturată celei penale.

S-a mai arătat că, asupra acestei chestiuni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin deciziile nr. 29 din 2 iunie 2008 şi nr. 43 din 13 octombrie 2008 pronunţate în recurs în interesul legii.

IV. Opinia instanţelor judecătoreşti

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, laşi, Oradea, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara.

În majoritate, punctele de vedere exprimate de curţile de apel au fost în dezacord cu opinia majoritară cuprinsă în încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi anume că nu este admisibilă acţiunea civilă având ca obiect obligarea la plata de daune materiale şi morale, exercitată în procesul penal împotriva inculpatului trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât aceasta este o infracţiune de pericol, şi nu o infracţiune de rezultat care, prin însăşi natura urmărilor pe care le produce, nu poate genera prejudicii materiale, excluzând, de plano, posibilitatea exercitării acţiunii civile, a cărei urmare socialmente periculoasă constă în starea de pericol generală pentru valorile sociale ocrotite prin normele de incriminare, şi nu într-un rezultat concret, material; infracţiunea respectivă nu este susceptibilă de a avea subiect pasiv persoană fizică, iar prin simpla utilizare a unui înscris sub semnătură privată nu se produc daune.

Curtea de Apel Piteşti nu a identificat hotărâri judecătoreşti relevante şi nici nu a expus o părere relativ la problema de drept în discuţie.

Curtea de Apel Bucureşti a comunicat faptul că a fost exprimată şi opinia minoritară, potrivit căreia pot exista situaţii în care să fie considerată admisibilă acţiunea civilă având ca obiect obligarea la plata de daune materiale şi morale, exercitată în procesul penal împotriva inculpatului trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Pentru a constitui infracţiune, falsificarea unui înscris sub semnătură privată trebuie să fie urmată de folosirea înscrisului de către făptuitor sau de încredinţarea înscrisului altei persoane spre a-l folosi. În această situaţie, există cazuri, cum este şi cel din cauza în care a fost invocată problema de drept supusă dezlegării, în care este posibilă vătămarea materială sau morală a unei persoane fizice sau juridice, vătămare aptă a se produce prin folosirea efectivă a documentului fals. În cauza de faţă chiar există o legătură directă între săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi prejudiciul (material sau moral) pretins de persoana vătămată, astfel încât acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale.

Tot în opinie minoritară, în cadrul Curţii de Apel Galaţi s-a apreciat că acţiunea civilă este admisibilă, motivat de faptul că prin folosirea înscrisului fals poate fi vătămată material sau

moral o persoană fizică ori juridică, existând legătură directă între săvârşirea faptei şi prejudiciul produs.

În cadrul Curţii de Apel Constanţa a existat, de asemenea, şi o opinie minoritară, în sensul că acţiunea civilă este admisibilă doar sub aspectul solicitării daunelor morale.

La nivelul Tribunalului Tulcea nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă discuţiei, iar în opinie majoritară s-a apreciat că este admisibilă o astfel de acţiune civilă faţă de condiţiile particulare, concrete ale fiecărei speţe.

Tribunalul Olt şi Judecătoria Balş au arătat că acţiunea civilă este admisibilă, în măsura în care sunt dovedite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi din cadrul instanţelor arondate acestei Curţi au arătat că o atare acţiune civilă este admisibilă, urmând ca acordarea de daune morale şi materiale să fie apreciată de la caz la caz.

Curtea de Apel Bacău a concluzionat în sensul că infracţiunile de fals şi de uz de fals nu sunt cauzatoare de prejudicii materiale şi nu sunt condiţionate de producerea unei vătămări, însă nu se exclude posibilitatea ca, în fapt, ele să fie generatoare de daune, fie în mod exclusiv, fie angrenate într-o antecedenţă cauzală complexă, caz în care persoana vătămată se poate constitui parte civilă.

În acelaşi sens. Curtea de Apel Braşov a apreciat că nu trebuie excluse, de plano, despăgubirile civile cu titlu de daune materiale şi/sau morale solicitate în cadrul unei acţiuni civile alăturate celei penale care vizează comiterea unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În sens contrar au opinat magistraţii din cadrul judecătoriilor Rupea şi Braşov şi ai tribunalelor pentru minori şi familie Braşov şi Covasna, care au apreciat că nu este admisibilă o astfel de acţiune civilă.

O opinie juridică distinctă a fost exprimată de către Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj şi judecătoriile Turda şi Jibou, evidenţiindu-se faptul că, în ipoteza în care s-au produs consecinţe juridice păgubitoare, acestea trebuie reparate în cadrul procesului penal. Din acest punct de vedere, s-a apreciat că art. 19 din Codul de procedură penală, spre deosebire de art. 14 din Codul de procedură penală din 1968, nuanţează, în sensul că acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile, potrivit legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Judecătoria Bistriţa şi Tribunalul Maramureş au apreciat că acţiunea civilă este inadmisibilă.

V. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

A fost transmis un singur punct de vedere în acest sens, de către Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de drept şi ştiinţe administrative, care a opinat în sensul că acţiunea civilă având ca obiect obligarea la plata de daune morale şi materiale, exercitată în cadrul procesului penal împotriva inculpatului trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este admisibilă, pentru următoarele motive:

Este adevărat că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este unanim caracterizată în doctrina penală ca fiind o infracţiune de pericol, deoarece urmarea socialmente periculoasă, care caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, este crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică în înscrisurile sub semnătură privată.

Aceasta nu înseamnă că o infracţiune de pericol nu poate cauza şi o pagubă, fără ca prin aceasta infracţiunea de pericol să devină o infracţiune de daună (de rezultat material). Dauna produsă rămâne un element extraneu conţinutului legal al infracţiunii, dar este un element al conţinutului faptic concret al infracţiunii, de care nu se poate face abstracţie.

Latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată se realizează prin săvârşirea cumulativă a unor acţiuni de plăsmuire a înscrisului, de falsificare ori alterare a scrierii sau subscrierii urmate de acţiuni de folosire ori încredinţarea spre folosire a înscrisului astfel falsificat [art. 322 alin. (1) din Codul penal].

Uzul de fals este absorbit în conţinutul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dacă înscrisul este folosit de falsificator, dar îşi recapătă individualitatea, dacă înscrisul este folosit de o altă persoană căreia înscrisul i-a fost încredinţat de către făptuitor.

Folosirea unui înscris sub semnătură privată falsificat poate cauza prejudicii morale (de exemplu: afectarea imaginii publice prin publicarea unor scrisori plăsmuite) sau materiale (de exemplu: pierderea sau diminuarea unor drepturi succesorale).

În aceste cazuri, prejudiciul este indiscutabil în legătură cauzală cu acţiunea de folosire.

Conform art. 1.357 din Codul civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Acţiunea civilă, alăturată acţiunii penale în procesul penal, are evident un temei delictual. Ca atare, ori de câte ori între prejudiciul moral sau material şi acţiunea de folosire a înscrisului sub semnătură privată falsificat există o legătură de cauzalitate, acţiunea civilă având ca obiect obligarea la plata de daune morale şi materiale, exercitată în procesul penal împotriva inculpatului, este admisibilă.

Într-o practică mai veche, dar perfect justificată şi în contextul actualelor reglementări ale Codului penal şi de procedură penală, fostul Tribunal Suprem a statuat: Împrejurarea Că existenţa infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals nu este condiţionată de producerea unor vătămări materiale nu exclude posibilitatea ca, în fapt, ele să fie generatoare de daune, fie în mod exclusiv, fie angrenate într-o antecedenţă cauzală complexă şi, ca atare, nu se poate nega părţii vătămate dreptul de a exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penai, împotriva autorului lor, deoarece - în asemenea situaţie - acţiunea civilă îşi are izvorul în aceleaşi fapte materiale ca şi acţiunea penală, iar aceste fapte materiale constituie infracţiuni” (Tribunalul Suprem, Secţia penală. Decizia nr. 1.527/1974, V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977, p. 26).

S-a apreciat că motivarea amintită este valabilă şi în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

VI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Parchetul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale sesizării formulate, întrucât, în urma analizei efectuate în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, rezultă că instanţa care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă - apel, cauza se află în cursul judecăţii, existând o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a acestei cauze (soluţionarea apelului părţilor civile este dependentă de hotărârea prealabilă prin care se va da o rezolvare de principiu chestiunii de drept).

Cât priveşte condiţia nestatuării anterioare asupra chestiunii de drept printr-un recurs în interesul legii, s-a apreciat îndeplinită şi această cerinţă.

În privinţa deciziei de îndrumare nr. 1/1968 a Tribunalului Suprem, respectiv a deciziilor pronunţate în recurs în interesul legii nr. 29/2008 şi nr. 43/2008, parchetul a apreciat că instanţa supremă s-a pronunţat asupra admisibilităţii acţiunii civile în

cazul infracţiunilor de pericol, statuând În sensul inadmisibilităţii acesteia.

Însă, sub acest aspect s-a opinat că admisibilitatea acţiunii civile a fost analizată din perspectiva altor infracţiuni, respectiv art. 36 şi 37 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, decât cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Prin urmare, în accepţiunea parchetului, prin aceste decizii nu a fost dată o rezolvare de principiu pentru oricare dintre infracţiunile caracterizate ca fiind de pericol, ci s-au oferit soluţii punctuale, în raport cu anumite infracţiuni. Întrucât nici una dintre aceste infracţiuni nu face obiectul cauzei în care s-a formulat sesizarea, deciziile menţionate nu sunt incidente şi, de asemenea, nu semnifică neîndeplinirea condiţiei de a nu se fi statuat anterior asupra chestiunii de drept care se solicită a fi lămurită.

Aşadar, s-a arătat că a admite că pronunţarea acestor decizii echivalează cu o statuare de principiu în materia admisibilităţii acţiunii civile în cazul infracţiunilor de pericol presupune şi a admite că deciziile care s-au succedat Deciziei de îndrumare nr. 1/1968 nu ar mai fi fost necesar a fi pronunţate. Or, este evident, în raport cu existenţa deciziilor ulterioare Deciziei de îndrumare nr. 1/1968, că o asemenea concluzie este eronată.

Totodată, parchetul a arătat că obiectul chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită îl reprezintă interpretarea art. 19 din Codul de procedură penală privind obiectul şi exercitarea acţiunii civile din perspectiva infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracţiune de pericol, prevăzută de art. 322 din Codul penal, respectiv art. 290 din Codul penal anterior.

Astfel, s-a arătat că art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală defineşte obiectul acţiunii civile ca fiind tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Potrivit acestor dispoziţii legale, în opinia parchetului, acţiunea civilă în procesul penal se poate întemeia numai pe răspunderea civilă delictuală, iar stabilirea răspunderii şi repararea pagubei se fac potrivit legii civile.

S-a mai susţinut de către parchet că se impune sublinierea faptului că actuala reglementare prevede expres stabilirea răspunderii conform legii civile spre deosebire de art. 14 din Codul de procedură penală anterior care nu conţinea o astfel de precizare decât în ceea ce privea repararea pagubei - art. 14 alin. 3 din Codul de procedură penală anterior, iar prejudiciul a fost produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Totodată, parchetul a opinat că obiectul acţiunii civile în procesul penal îl constituie tragerea la răspundere pentru fapta proprie, conform art. 1.357 din Codul civil (art. 998 şi 999 din Codul civil anterior). Potrivit acestei dispoziţii legale, condiţiile generale ale răspunderii pentru fapta proprie sunt existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei, conform art. 16 din Codul civil. Aşadar, existenţa acestor condiţii se impune a fi analizată conform legii civile.

În raport cu obiectul sesizării, parchetul a apreciat că este pusă în discuţie condiţia legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită/infracţiune de pericol şi prejudiciu.

S-a arătat că, în măsura în care existenţa raportului de cauzalitate în cazul infracţiunilor de pericol este analizată din perspectiva legii penale substanţiale, se ajunge la o concluzie invariabilă a problemei procesuale, respectiv inadmisibilitatea în orice situaţie a acţiunii civile în procesul penal. Astfel, în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, care aduce o atingere adevărului şi încrederii ce trebuie să caracterizeze relaţiile umane şi care, ca urmare imediată (tipică), produce o stare de pericol, fiind indiferentă producerea sau nu a consecinţelor juridice avute în vedere de făptuitor, s-a concluzionat că o asemenea infracţiune, prin natura sa, nu este cauzatoare de prejudicii materiale sau morale şi, prin urmare, acţiunea civilă este inadmisibilă.

S-a menţionat că, pentru determinarea raportului de cauzalitate, se utilizează exclusiv teoria cauzalităţii necesare, un raport de cauzalitate exclusiv direct între infracţiune şi prejudiciu; este considerată victimă în procesul penal persoana care a suferit prejudiciul pe care legiuitorul a intenţionat să îl evite, prevăzând o asemenea infracţiune, este vorba doar de atingerea interesului legitim protejat prin incriminarea penală”, precizându-se că şi în această interpretare s-a acceptat repararea unui prejudiciu indirect.

Sub un alt aspect care, însă, analizează existenţa raportului de cauzalitate din perspectiva dreptului substanţial civil, parchetul a opinat că aptitudinea unei infracţiuni de a produce prejudicii nu trebuie apreciată în abstract, ci în funcţie de condiţiile concrete, particulare ale fiecărei speţe, fără a se nega, de plano, eficienţa cauzală a unei asemenea fapte, respectiv că acţiunea civilă este admisibilă în procesul penal ori de câte ori prejudiciul a fost produs prin infracţiune sau prin acelaşi complex cauzai indivizibil în care este integrată şi infracţiunea.

Astfel, cu privire la infracţiunile de fals şi uz de fals s-a arătat că, deşi nu sunt condiţionate de producerea unei vătămări, nu este exclus ca, în fapt, ele să fie generatoare de daune, fie în mod exclusiv, fie angrenate într-o antecedenţă cauzală complexă, caz în care partea vătămată se poate constitui parte civilă în procesul penal, având ca obiect o asemenea infracţiune.

De asemenea, s-a mai susţinut de către parchet că exercitarea concomitentă a celor două acţiuni (penală şi civilă) implică o cauză materială unică, constând în săvârşirea aceleiaşi fapte, astfel că, din punct de vedere penal, fapta constituie infracţiune, iar din punct de vedere civil, aceeaşi faptă constituie un delict civil cauzator de prejudicii.

Cu privire la analiza faptei ca delict civil cauzator de prejudicii, parchetul a arătat că trebuie avute în vedere condiţiile legii civile substanţiale, iar nu cele ale legii penale materiale. Astfel, cu privire la raportul de cauzalitate trebuie avut în vedere că fenomenul cauză nu acţionează izolat, singur, ci că desfăşurarea lui este condiţionată de anumiţi factori, care, fără a produce direct efectul păgubitor sau realmente periculos, favorizează totuşi producerea acestui efect, înlesnind naşterea procesului cauzal, grăbind şi favorizând dezvoltarea procesului sau agravându-i ori asigurându-i rezultatele negative.

În asemenea situaţii, parchetul a apreciat că, din punctul de vedere al răspunderii juridice, asemenea condiţii exterioare, care au contribuit precumpănitor la realizarea efectului păgubitor sau socialmente periculos, alcătuiesc împreună cu împrejurarea cauzală o unitate indivizibilă, în cadrul căreia asemenea condiţii dobândesc şi ele, prin interacţiune cu cauza, caracter cauzal.

Aşadar, parchetul a arătat că, deşi, de regulă, condiţia prejudiciului priveşte infracţiunile de rezultat, trebuie luate în considerare şi infracţiunile de pericol atunci când au vătămat un interes legitim, raportul cauzal existând nu doar atunci când acesta are un caracter direct, ci şi când infracţiunea se înscrie într-o relaţie cauzală complexă, iar o asemenea analiză evidenţiază admisibilitatea, de principiu, a acţiunii civile şi în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Concluzionând, parchetul a solicitat pronunţarea unei decizii prin care chestiunea de drept care face obiectul sesizării să fie soluţionată în sensul că acţiunea civilă este, în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, de principiu, admisibilă ori de câte ori prejudiciul a fost produs prin infracţiune sau prin acelaşi complex cauzal indivizibil în care este integrată şi infracţiunea.

VII.1. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite

1. Prin Decizia nr. 29 din 2 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 230 din 8 aprilie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a stabilit, cu titlu obligatoriu pentru instanţe, în interpretarea dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006, faptul că:

Instanţa învestită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără a poseda permis de conducere nu va soluţiona şi acţiunea civilă exercitată de proprietarul sau deţinătorul autoturismului avariat sau distrus în timpul săvârşirii infracţiunii rutiere.”

În considerentele deciziei sus-menţionate s-a arătat, în esenţă, faptul că, aşa cum s-a stabilit de Secţiile Unite prin Decizia nr. 1 din 23 februarie 2004, acţiunea civili poate fi alăturată celei penale numai atunci când fapta de conducere culpabilă pe drumurile publice întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de rezultat, ce a generat efecte complexe, determinând prejudicii multiple, cum ar fi în cazul producerii decesului victimei sau al vătămării integrităţii sale corporale.

Când însă acţiunea penală priveşte infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere [prevăzută la art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006], nu mai există temei pentru exercitarea acţiunii civile alături de cea penală.

Din moment ce, în raport cu prevederile art. 14 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală din 1968, acţiunea civilă ce poate fi alăturată celei penale are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, răspundere care, în conformitate cu dispoziţiile art. 998 şi 999 din Codul civil anterior, nu poate fi antrenată decât dacă fapta a cauzat altuia prejudiciu, se impune ca numai o atare faptă să poată constitui temei pentru alăturarea acţiunii civile celei penale.

Or, câtă vreme sesizarea instanţei penale este făcută doar cu judecarea infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, infracţiune care prin natura ei nu este generatoare de prejudiciu, persoana vătămată prin efectele altor acte ale inculpatului, comise cu aceeaşi ocazie, nu este îndreptăţită să se constituie parte civilă în cauza respectivă şi să alăture acţiunea sa civilă celei penale.

A considera altfel ar însemna să se admită posibilitatea exercitării şi alăturării oricărei acţiuni civile la acţiunea penală, fără să decurgă din aceasta, ceea ce ar fi contrar principiilor ce guvernează procesul penal.

Într-adevăr, trebuie observat sub acest aspect că infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără a avea permis de conducere nu este cauzatoare de pagube materiale prin ea însăşi, întrucât, pentru producerea acestora, cel care conduce autovehiculul trebuie să mai săvârşească cel puţin un act comisiv sau omisiv care să aibă drept urmare producerea prejudiciului.

2. De asemenea, prin Decizia nr. 43 din 13 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 3 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a stabilit, în mod obligatoriu pentru instanţe, faptul că „instanţa penală învestită cu judecarea infracţiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, nu va soluţiona acţiunea civilă alăturată acţiunii penale, urmând a pronunţa respingerea ca inadmisibilă a acţiunii civile”.

S-a reţinut că infracţiunile reglementate în Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în doctrină ca formale, sunt periculoase pentru circuitul civil lato sensu. Existenţa lor nu necesită producerea unor consecinţe patrimoniale, deoarece protejează numai relaţiile sociale referitoare la operaţiunile cu cecuri în vederea asigurării credibilităţii acestor instrumente de plată, cu rol deosebit în relaţiile comerciale.

În cazul săvârşirii unor astfel de fapte, subiectul pasiv este instituţia bancară a cărei credibilitate a fost periclitată prin acţiunea de emitere a cecului fără respectarea condiţiilor legale, iar nu beneficiarul cecului emis cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Ca urmare, infracţiunile prevăzute în art. 84 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, sunt infracţiuni de pericol, iar scopul acestei incriminări este acela de a determina emiterea corectă a cecurilor, iar nu acoperirea vreunei pagube materiale.

Este firesc, deci, ca în asemenea cauze, pentru acoperirea prejudiciului suferit, creditorii să aibă la dispoziţie numai acţiunea civilă separată, izvorâtă din contract, iar nu şi acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea delictuală, care poate fi alăturată celei penale.

VII.2. Jurisprudenţa naţională relevantă în cauză

Prin Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 1 din 14 martie 1968, s-a statuat că infracţiunile de pericol nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele însele şi, ca atare, în cazul unor asemenea infracţiuni, instanţa învestită cu judecarea acţiunii penale nu este competentă să soluţioneze şi acţiunea civilă alăturată celei penale.

S-a mai arătat că, atunci când persoana care, conducând pe drumurile publice un autovehicul, fără a avea permis de conducere, săvârşeşte şi alte acte comisive sau omisive, producând pagube materiale prin degradarea sau distrugerea bunurilor din culpă, poate fi obligată de către instanţa penală la plata despăgubirilor civile pentru repararea daunelor numai dacă acele fapte, distincte de infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, cad sub prevederile legii penale şi făptuitorul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea lor.

VIII. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Art. 290 alin. 1 din Codul penal din 1969 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată: Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Art. 19 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală - Obiectul şi exercitarea acţiunii civile: (1) Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale (...)

(5) Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile.”

Art. 25 alin, (1) din Codul de procedură penală - Rezolvarea acţiunii civile în procesul penal: (1) Instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre atât asupra acţiunii penale, cât şi asupra acţiunii civile.”

IX. Opinia judecătorului-raportor

Cu privire la condiţiile de admisibilitate ale sesizării: Judecătorul-raportor a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute, în mod expres şi limitativ, de art. 475 din Codul de procedură penală, ceea ce conduce, de plano, la o soluţie de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, se constată că legiuitorul a prevăzut, în textul sus­menţionat, posibilitatea curţilor de apel sau, după caz, a tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată în cursul judecăţii existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare.

Prin urmare, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate fi făcută numai în ipoteza în care, în cursul soluţionării unei cauze, se pune problema interpretării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea conduce la adoptarea unor soluţii diferite în rezolvarea acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal.

Or, din însăşi jurisprudenţa ce interesează în cauză, comunicată de către curţile de apel la solicitarea Înaltei Curţi, rezultă că nu se pune problema existenţei unei practici judiciare neunitare, întrucât despăgubirile civile care au fost acordate în cauze ce au avut ca obiect şi judecarea infracţiunii de pericol, de fals în înscrisuri sub semnătură privată, alături de alte infracţiuni de rezultat, s-au întemeiat din punct de vedere juridic, pe săvârşirea infracţiunilor scop, de rezultat (înşelăciune, evaziune fiscală etc.).

În ipoteza în care acţiunea penală a avut ca obiect comiterea faptei singulare de fals în înscrisuri sub semnătură privată, acţiunea civilă nu a fost alăturată celei penale.

Aşadar, nu se poate folosi procedura hotărârii prealabile, dacă aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate în cauză.

Pe de altă parte, întrebarea care se poate adresa Înaltei Curţi trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, iar nu elemente ale speţei deduse judecăţii, tinzându-se, în fapt, la soluţionarea litigiului particular.

Astfel, se constată că, prin modul de formulare a solicitării, se tinde, în realitate, la obţinerea unei decizii definitive şi obligatorii din partea Înaltei Curţi, în soluţionarea în concret a cauzei de către instanţă, ceea ce este inadmisibil, întrucât excedează competenţei instanţei supreme, în conformitate cu prevederile art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală.

Revenind la condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, judecătorul-raportor constată îndeplinită în cauză numai cerinţa privind titularul şi etapa procesuală în care poate fi formulată, toate celelalte condiţii prevăzute de textul de lege precitat nefiind întrunite.

Se reţine, în acest sens, că sesizarea a fost formulată de Către Curtea de Apel Timişoara, ca instanţă de ultim control judiciar învestită în Dosarul nr. 2.834/325/2014, cu soluţionarea apelurilor declarate de către inculpatul M.A. şi de părţile civile E.Z.M. şi S.H. Împotriva Sentinţei penale nr. 3.953 din data de 6 noiembrie 2014 a Judecătoriei Timişoara.

Deşi este formulată de un complet al unei curţi de apel învestit cu judecarea unei cauze în ultimă instanţă, chestiunea de drept” supusă analizei a primit o rezolvare anterioară prin Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 1 din 14 martie 1968 şi prin deciziile de recurs în interesul legii nr. 29 din 2 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 8 aprilie 2009, şi nr. 43 din 13 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 3 iunie 2009, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţiile Unite şi redate la pct. VIII din raport.

Pe de altă”parte, nici cerinţa existenţei unei chestiuni de drept” care să necesite intervenţia Înaltei Curţi printr-o hotărâre

prealabilă nu este îndeplinită, întrucât instanţa de sesizare nu solicită interpretarea unor dispoziţii legale în abstracto, ci sesizează Înalta Curte pentru ca aceasta din urmă să se pronunţe cu privire la admisibilitatea acţiunii civile, alăturată celei penale, exercitată în speţa aflată pe rolul instanţei de trimitere. Or, modul de soluţionare a acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal este atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei respective.

ÎNALTA CURTE

Cu privire la sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 2.834/325/2014, prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă: Este admisibilă acţiunea civilă, având ca obiect obligarea la plata de daune materiale şi morale, exercitată în procesul penal împotriva inculpatului trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată”, reţine următoarele:

înainte de a proceda la o analiză în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prevăzute în art. 475 din Codul de procedură penală, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit, în art. 475 din Codul de procedură penală, posibilitatea Înaltei Curţi, a curţii de apel şi a tribunalului învestite cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare.

Prin reglementarea prevăzută de legiuitor în cuprinsul textului citat mai sus se instituie o serie de cerinţe de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

a) să existe o cauză în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele enumerate expres de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curte de apel sau tribunal;

b) chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluţionarea în fond a cauzei respective;

c) problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Raportând sesizarea privind pronunţarea hotărârii prealabile la condiţiile impuse de art. 475 din Codul de procedură penală, se constată că sunt îndeplinite condiţiile menţionate anterior la lit. a) şi c), respectiv există o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, iar această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, nu şi cerinţa prevăzută la lit. b) a aceluiaşi articol, respectiv ca soluţionarea fondului cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Prin urmare, se constată că nu există aspecte de inadmisibilitate în ceea ce priveşte existenţa unui litigiu aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, ca ultimă instanţă, situaţie în care se impune analiza admisibilităţii cererii doar prin prisma celei de-a două condiţii, respectiv aceea ca chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluţionarea pe fond a cauzei.

Această condiţie de admisibilitate, prin referirea expresă la soluţionarea pe fond” a cauzei, impune ca dezlegarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale sau a acţiunii civile în procesul penal.

În cauză, obiectul sesizării îl reprezintă aspectul care se circumscrie sferei normelor referitoare la acţiunea civilă, având ca obiect obligarea la plata de daune materiale şi morale a inculpatului trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Examinând încheierea prin care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că instanţa nu solicită interpretarea unor dispoziţii legale în abstracta, ci pronunţarea asupra admisibilităţii acţiunii civile, alăturată raportului juridic penal dedus judecăţii.

Or, modul de soluţionare a acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal este atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Ca atare, întrebarea care se poate adresa Înaltei Curţi trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, iar nu elemente de fapt, analiza acestora din urmă fiind atributul exclusiv al instanţei.

Astfel, se constată că, prin modul de formulare a sesizării, se tinde, în realitate, la pronunţarea unei decizii definitive şi obligatorii cu privire la o chestiune de fapt ceea ce excedează procedurii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

În consecinţă, mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală nu poate fi uzitat câtă vreme legiuitorul a limitat, prin condiţia restrictivă de admisibilitate, examinarea numai a chestiunilor de drept care conduc la dezlegarea în fond a cauzei.

Constatând neîndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, în Dosarul nr. 2.834/325/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept dacă: Este admisibilă acţiunea civilă, având ca obiect obligarea la plata de daune materiale şi morale, exercitată în procesul penal împotriva inculpatului trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată”.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, în Dosarul nr. 2.834/325/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept dacă: Este admisibilă acţiunea civilă, având ca obiect obligarea la plata de daune materiale şi morale, exercitată în procesul penal împotriva inculpatului trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată”.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2015.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE AÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Elena Larisa Pavel

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.