MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 500/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 500         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 7 iulie 2015

 

SUMAR

 

DECRETE

 

            626. - Decret privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Decizia nr. 303 din 28 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) lit. a), c)-e) şi alin. (2), art. 24. art. 27, art. 29 alin. (2) şi art. 33 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

 

Decizia nr. 397 din 28 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            508. - Hotărâre privind modificarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.036/2012 pentru aprobarea limitelor admise pentru depăşirea alocărilor publice în euro aprobate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

64. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, privind stabilirea unor măsuri organizatorice în scopul asigurării exercitării dreptului de a consulta dosarul penal

 

774. - Ordin al ministrului finanţelor publice pentru aprobarea procedurii privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata premiilor revendicate în conformitate cu art. 6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale

 

1.951/C.- Ordin al ministrului justiţiei privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.412/C/2013 pentru aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna şi a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de absolvire a cursurilor cu durata de un an la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. Aşi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, având în vedere propunerea ministrului afacerilor externe, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală pe care a avut-o la dezvoltarea relaţiilor de cooperare economică, culturală şi politică dintre România şi Republica Moldova,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce Excelenţei Sale domnului Iurie Reniţă, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în România.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU INTERIMAR

GABRIEL OPREA

 

Bucureşti, 6 iulie 2015.

Nr. 626.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 302

din 28 aprilie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Anastasia Lioveanu în Dosarul nr. 3.615/104/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.095D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fund în stare de judecata, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 20 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.615/104/2013, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicată de Anastasia Lioveanu cu prilejul soluţionării recursului împotriva Sentinţei nr. 237 din 26 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei decizii emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, prin care s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de serviciu.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului la muncă şi protecţie socială, deoarece, pe perioada suspendării raportului de serviciu, funcţionarul public nu poate presta o muncă şi nu poate fi remunerat. Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în legătură cu constituţionalitatea textelor din Legea nr. 188/1999, în sensul respingerii criticilor de neconstituţionalitate, prin mai multe decizii, reţinând că „sancţiunea administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public”. S-a reţinut că nu este încălcată prezumţia de nevinovăţie ca urmare a naturii administrative a sancţiunii. O situaţie similară a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate în cursul anului 1996, când a fost luată în discuţie măsura administrativă a interzicerii dreptului la libera circulaţie, în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 privind regimul paşapoartelor şi al călătoriilor în străinătate pentru persoanele urmărite penal. Sancţiunea opera în temeiul legii, fără intervenţia unei instanţe judecătoreşti, şi fără posibilitatea de apreciere a condiţiilor concrete care ar putea constitui argumente în legătură cu necesitatea şi proporţionalitatea măsurii. Prin Decizia nr. 71 din 23 mai 1996, Curtea a declarat neconstituţional textul respectiv, în măsura în care retragerea sau refuzul eliberării paşaportului nu constituie consecinţele unei măsuri preventive ori de eliberare condiţionată, dispuse de magistrat. Şi în cauza de faţă, potrivit conţinutului textelor, cât şi considerentelor Curţii Constituţionale, măsura suspendării este justificată de desfăşurarea instrucţiei penale şi are caracterul unei măsuri preventive, care trebuie să fie dispusă de magistrat, legea neputând prezuma caracterul necesar şi proporţional al măsurii restrictive. De altfel, potrivit art. 53 din Constituţie, cele două condiţii pentru restrângerea dreptului sunt cumulative: dreptul poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune pentru obiective de interes general. Conform deciziei amintite, limitarea cenzurii judecătoreşti exclusiv la constatarea dacă o persoană se află în urmărire încalcă statutul constituţional al autorităţii judecătoreşti, în calitatea sa de garant al libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, având în vedere că instanţa are acelaşi rol, redus, de a verifica „Încadrarea” persoanei în categoria celor trimise în judecată pentru anumite fapte.

6. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu contravin normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) şi art. 86 alin. (2) raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 faţă de prevederile art. 41, art. 47 şi art. 53 din Constituţie este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa, în materie, a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, Decizia nr. 1.437 din 5 noiembrie 2009, Decizia nr. 921 din 16 septembrie 2008 şi Decizia nr. 1.597 din 9 decembrie 2010, precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Decizia din 22 noiembrie 2011, pronunţată în Cauza Ţehanciuc împotriva României, paragrafele 17-19.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Preşedinţii celor două Camera ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:

- Art. 86 alin. (2): În cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.”;

- Art. 94 alin. (1) lit. m): Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii:

[…]

m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h);”;

- Art. 54 lit. h): „Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

11. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie, cuprinse în art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, au mai făcut obiect ai controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, Curtea constatând că acestea sunt constituţionale. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 62 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 9 aprilie 2013, şi Decizia nr. 1.597 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011.

13. Astfel, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 41 din Constituţie, Curtea a statuat că suspendarea din funcţie sau suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, în cazul trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, nu încalcă principiul alegerii libere a profesiei, a meseriei, a ocupaţiei sau a locului de muncă, deoarece, pe de-o parte, măsura suspendării este temporară, iar, pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a funcţionarului public pentru infracţiuni de o gravitate deosebită. Curtea a mai reţinut, de asemenea, că sancţiunea administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public.

14. Totodată, prin Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie 2010, Curtea a constatat că textele de lege criticate nu aduc atingere nici dispoziţiilor art. 47 din Constituţie, observând în acest sens că, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, dacă instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

16. În plus, Curtea reţine că, referitor la suspendarea din funcţie a funcţionarilor publici ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, pronunţată în Cauza Ţehanciuc împotriva României, a observat că autoritatea publică ce dispune măsura suspendării din funcţie

nu pretinde că reclamantul a comis vreun act ilegal şi nimic din decizia sa nu indică vreo apreciere sau antepronunţare a vinovăţiei reclamantului cu privire la acuzaţiile penale aduse împotriva acestuia. Într-adevăr, suspendarea sa este obligatorie şi automată potrivit Legii nr. 188/1999, însă nimic din această lege nu arată că scopul măsurii atacate de suspendare este punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, în măsura în care priveşte apărarea interesului public, prin suspendarea din funcţie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de serviciu, şi, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte.

17. În acest context, Curtea reţine, în final, că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu conţin norme contrare dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anastasia Lioveanu în Dosarul nr. 3.615/104/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m) raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 aprilie 2015.

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 303

din 28 aprilie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) lit. a), c)-e) şi alin. (2), art. 24, art. 27, art. 29 alin. (2) şi art. 33 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violentei în familie

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) lit. a), c)-e) şi alin. (2)Jart. 24, art. 27, art. 29 alin. (2) şi art. 33 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, excepţie ridicată de Florin Petru Motoca în Dosarul nr. 20.231/271/2014 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.103D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care precizează că măsurile prevăzute de lege au caracter limitat în timp, scopul acestora fiind acela de a proteja integritatea fizică şi psihică a victimei violenţei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 30 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 20.231/271/2014, Judecătoria Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) lit. a), c)-e) şi alin. (2), art. 24, art. 27, art. 29 alin. (2) şi art. 33 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Excepţia a fost ridicată de Florin Petru Motoca într-o cauză având ca obiect cererea de emitere a unui ordin de protecţie.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin luarea măsurilor prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. a), c>-e) din Legea nr. 217/2003 se aduce o îngrădire nejustificată libertăţii individuale, dreptului la liberă circulaţie, dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, dreptului părintelui de a asigura educaţia copiilor minori, dreptului de proprietate privată, fiind, de asemenea, depăşit, cadrul constituţional în care poate avea loc restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Luarea măsurilor prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. a), c)-e) din Legea nr. 217/2003 se dispune de judecătorul instanţei secţiei civile, desemnat de legiuitor ca având competenţă exclusivă în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor privind emiterea ordinelor de protecţie, şi nu de către judecătorul de drepturi şi libertăţi al secţiei penale, care ar fi competent să soluţioneze acest fel de cereri.

6. Susţine că măsurile dispuse sunt veritabile măsuri preventive sau, după caz, măsuri de siguranţă, care pot fi dispuse în mod excepţional şi doar pe parcursul unui proces penal, aflat în curs de desfăşurare. De asemenea, pentru a se putea dispune în mod legal o măsură restrictivă de drepturi şi libertăţi, este absolut obligatorie respectarea condiţiei prevăzute de art. 23 alin. (13) din Constituţie, potrivit căruia sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală. Or, prin dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 271/2003 se conferă posibilitatea judecătorului instanţei civile să dispună luarea de măsuri preventive pentru o perioadă determinată, sub denumirea de „ordin de protecţie” sau „măsuri de protecţie” în cursul unui proces civil, cu încălcarea competenţelor funcţionale specifice secţiei în care îşi desfăşoară activitatea. Se încalcă, astfel, şi dispoziţiile art. 126 din Constituţie.

7. În raport cu art. 53 din Constituţie, autorul excepţiei susţine că exerciţiul drepturilor fundamentale poate fi limitat doar pentru desfăşurarea instrucţiei penale (caz aplicabil în speţă), şi nu în cadrul desfăşurării unui proces civil. Prin competenţa atribuită de legiuitor, judecătorul instanţei civile poate dispune restrângerea drepturilor fundamentale ale persoanei, chiar în cazuri în care pretinsul agresor se limitează la fapte cu un pericol social redus, respectiv „utilizarea de cuvinte sau expresii jignitoare”, în acest caz nefiind respectată nici exigenţa proporţionalităţii. De asemenea, măsurile prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. a), c)-e) din Legea nr. 217/2003 sunt considerate măsuri de o severitate extremă, îngrădind dreptul persoanei de a avea un contact cu familia sa, de a exercita autoritatea părintească faţă de copiii săi, precum şi de a-şi exercita prerogativa folosinţei propriului domiciliu. Astfel, prin instituirea posibilităţii îndepărtării agresorului din locuinţă, deşi este titularul dreptului de proprietate, legiuitorul a încălcat art. 44 din Constituţie.

8. În acelaşi timp susţine că prevederile art. 24, 27, 29 şi 33 din Legea nr. 217/2003 încalcă dreptul la apărare, în condiţiile în care textele de lege criticate dau judecătorului posibilitatea de a soluţiona cauza fără concluziile părţilor, doar în baza înscrisurilor depuse la dosar. De asemenea, nu se poate considera că se respectă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, având în vedere că, potrivit art. 27 alin. (7) din Legea nr. 217/2003, „nu sunt admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat”, această sintagmă fiind lăsată exclusiv la interpretarea judecătorului cauzei.

9. Judecătoria Oradea - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând prevederile art. 53 din Constituţie, care permit restrângerea prin lege a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, în cazul Legii nr. 217/2003 fiind vorba despre protejarea drepturilor membrilor familiei. În ceea ce priveşte dreptul la apărare, instanţa apreciază că acesta este respectat, prin posibilitatea administrării de probe care nu necesită timp îndelungat, prin obligaţia comunicării ordinului de protecţie şi prin posibilitatea celui împotriva căruia se dispune ordinul de protecţie de a exercita calea de atac, aspecte procedurale impuse de starea de pericol în care se află victima actelor de violenţă în familie. Cu privire la susţinerea privind încălcarea dreptului de proprietate privată reţine că, prin lege, se pot prevedea anumite limitări ale acestui drept, astfel încât şi sub acest aspect excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte încălcarea, prin măsurile instituite de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, a unor drepturi fundamentale, precum libertatea individuală, dreptul la liberă circulaţie, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, dreptul părintelui de a asigura educaţia copiilor minori şi dreptul la proprietate privată, precizează că niciunul dintre drepturile menţionate nu este un drept absolut şi că fiecare dintre libertăţile individuale menţionate se termină acolo unde începe libertatea individuală a altei persoane, în cazul de faţă, a unui alt membru al familiei. Măsurile reglementate prin lege, şi care pot fi dispuse numai printr-o hotărâre judecătorească, sunt prevăzute pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor altor persoane, denumite în actul normativ „victime ale violenţei”, şi sunt menite să protejeze drepturi inviolabile, precum dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică. Cu privire la critica formulată în raport cu art. 53 din Constituţie arată că, în cazul de faţă, restrângerea exerciţiului unor drepturi ale agresorului este justificată şi chiar impusă de necesitatea apărării, în esenţa tor, a altor drepturi fundamentale care privesc persoana şi libertatea personală a victimei. În acest context, departe de interpretarea împinsă spre extrem a autorului excepţiei, în încercarea de a demonstra disproporţionalitatea măsurii legale, ordinul de protecţie se dispune în cazul în care viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantului/reclamantei sunt puse în pericol printr-un act de violenţă; prin urmare, pentru a fi dispus ordinul de protecţie, actul de violenţă trebuie să pună în pericol valori sociale de maximă importanţă, nefiind vorba, astfel cum sugerează autorul excepţiei, de acte de violenţă, constând doar în „utilizarea de cuvinte sau expresii jignitoare”.

12. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia numai o instanţă competentă în materie penală (iar nu şi civilă) poate dispune măsuri cu caracter preventiv sau de siguranţă şi numai condiţionat de existenţa unui proces penal, precizează că art. 23 alin. (13) din Constituţie, potrivit căruia „sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală”, are în vedere acele sancţiuni reglementate în cuprinsul art. 23, şi anume reţinerea şi arestarea preventivă. Or, în cazul măsurilor prevăzute de art. 23 din Legea nr. 217/2003 nu este vorba despre niciuna dintre aceste sancţiuni privative de libertate. De altfel, măsurile prevăzute de Legea nr. 217/2003 sunt măsuri de natură să conducă la siguranţa victimei şi protejarea intereselor minorilor, fără a avea natură sancţionatorie faţă de agresor; acesta răspunde, în temeiul legii penale, în măsura în care faptele sale constituie infracţiuni. În temeiul aceleiaşi legi penale se pot dispune şi sancţiuni preventive.

13. În materie de competenţă, art. 126 alin. (2) din Constituţie permite ca atât competenţa instanţelor judecătoreşti, cât şi procedura de judecată să fie stabilite de lege, specializarea instanţei sau împărţirea competenţei între secţii nereprezentând aspecte de natură constituţională.

14. În ceea ce priveşte susţinerea privind încălcarea dreptului la apărare apreciază că Legea nr. 217/2003 oferă toate garanţiile dreptului la apărare în cadrul procesului, adaptate ipotezei normei legale, de natură să asigure în acelaşi timp realizarea scopului legii, acela de apărare a unor valori sociale de primă importanţă.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 23 alin. (1) lit. a), c)-e) şi alin. (2), art. 24, art. 27, art. 29 alin, (2) şi art. 33 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, având următorul cuprins:

- Art. 23 alin. (1) lit. a), c)-e) şi alin. (2): „(1) Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

(2) Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.”;

- Art. 24: (1) Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului.

(2) Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului.”;

- Art. 27: (1) Cererile se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie.

(2) Citarea părţilor se face potrivit regulilor privind citarea în cauze urgente.

(3) La cerere, persoanei care solicită ordinul de protecţie i se poate acorda asistenţă sau reprezentare prin avocat

(4) Asistenţa juridică a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecţie este obligatorie.

(5)în caz de urgenţă deosebită, instanţa poate emite ordinul de protecţie chiar în aceeaşi zi, pronunţându-se pe baza cererii şi a actelor depuse, fără concluziile părţilor.

(6) Procurorul are obligaţia de a informa persoana care solicită ordinul de protecţie asupra prevederilor legale privind protecţia victimelor infracţiunii,

(7) Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat.

(8) Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordinului se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.”;

- Art. 29 alin. (2): „Ia cererea victimei sau din oficiu atunci când împrejurările cauzei impun astfel, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea vreunui termen.”;

- Art. 33: „La expirarea duratei măsurilor de protecţie, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecţie, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecţie, viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol.”

18. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 25 privind libera circulaţie, art. 26 privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, art. 29 alin. (6) potrivit căruia „Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine”, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine ca prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate instituie cu claritate reguli substanţiale şi procedurale privind emiterea ordinului de protecţie, în cazul persoanei a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei. Astfel, măsurile-obligaţii sau interdicţiile în discuţie pot fi dispuse numai printr-o hotărâre judecătorească, au caracter provizoriu, sunt prevăzute pentru a proteja dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică a) persoanelor victime ale violenţei din partea unui membru al familiei, violenţă care se manifestă sub formele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 217/2003.

20. De asemenea, Curtea reţine că măsurile sau interdicţiile dispuse au caracter temporar, astfel cum rezultă din art. 24 din Legea nr. 217/2003, potrivit căruia „Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului”, iar „Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului”.

21. În aceste condiţii, Curtea constată că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu normele constituţionale ale art. 25 privind libera circulaţie, art. 26 privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, art. 29 alin. (6) potrivit căruia „Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine” şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată. Prevederile de lege criticate sunt instituite pentru apărarea unor valori fundamentale, precum viaţa şi integritatea fizică şi psihică a persoanei, demnitatea omului, în timp ce drepturile fundamentale invocate pot fi supuse anumitor limitări ori restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor publice, dacă au un scop legitim şi dacă respectă un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul propus. În acelaşi timp, potrivit dispoziţiilor art. 57 din Constituţie, „Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-si exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi”.

22. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele membre nu au doar obligaţia negativă de a nu împiedica exerciţiul deplin al drepturilor fundamentale, ci şi o obligaţie pozitivă de a lua măsurile necesare pentru garantarea unei protecţii efective a acestora (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 14 octombrie 2010, pronunţată în Cauza A. Împotriva Croaţiei, paragrafele 76 şi 77).

23. În acest sens, în Expunerea de motive la Legea nr. 217/2003, se arată că este nevoie de „intervenţia statului şi a întregii societăţi civile”, prin elaborarea unui act normativ, care, „prin măsurile sale punitive să-i descurajeze pe agresori” şi să protejeze victimele violenţei domestice, având în vedere că, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 217/2003, ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes naţional, iar prevenirea şi combaterea violenţei în familie fac parte din politica integrată de ocrotire şi sprijinire a familiei şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.

24. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 23 din Constituţie, Curtea reţine că măsurile-obligaţii sau interdicţiile prevăzute de Legea nr. 217/2003 au o natură juridică distinctă faţă de măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală, fiind dispuse în scopul înlăturării stării de pericol create printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, menite să confere siguranţa victimei şi protejarea intereselor sale, fără a putea fi considerate măsuri de natură penală, aplicate faţă de agresor. Faptul că un subiect de drept este supus unor restricţii sau limitări - de a intra ori folosi o anumită locuinţă, de a interacţiona sau de a se apropia de o anumită persoană ori de a se afla într-un loc determinat - nu reprezintă o sancţiune de natură penală şi nu reprezintă o încălcare a libertăţii individuale. Curtea reţine, aşadar, că dispoziţiile Legii nr. 217/2003 reprezintă expresia exigenţelor constituţionale prevăzute de art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Legea fundamentală care garantează dreptul persoanei la integritate fizică şi psihică şi statuează inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei.

25, Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 126 din Constituţie, Curtea precizează că dispoziţiile constituţionale menţionate stabilesc că atât competenţa instanţelor judecătoreşti, cât şi procedura de judecată sunt prevăzute prin lege. În acelaşi timp, Curtea observă că prevederile de lege criticate instituie un ansamblu de garanţii procesuale adecvate şi suficiente, cum ar fi, spre exemplu, obligativitatea asistenţei juridice a persoanei împotriva căreia se solicită emiterea ordinului de protecţie, potrivit art. 27 alin. (4) din Legea nr. 217/2003, participarea obligatorie a procurorului la judecarea cererii în fond şi în calea de atac, posibilitatea exercitării căii de atac împotriva hotărârii prin care se dispune ordinul de protecţie şi citarea obligatorie la soluţionarea acesteia, comunicarea obligatorie a hotărârii, potrivit art. 30 din Legea nr. 217/2003 - garanţii de natură să asigure respectarea dreptului la apărare. În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile de lege criticate permit părţilor interesate să beneficieze de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen scurt, impus de necesitatea restabilirii cu celeritate a ordinii sociale şi înlăturării oricărei stări de pericol care afectează siguranţa, integritatea fizică şi psihică a victimei. Aceste prevederi nu contravin dispoziţiilor art. 24 şi art. 126 din Constituţie.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Petru Motoca în Dosarul nr. 20,231/271/2014 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 23 alin. (1) lit. a), c)-e) şi alin. (2), art. 24, art. 27, art. 29 alin. (2) şi art. 33 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 aprilie 2015.

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 397

din 28 mai 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de către Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 1.399/83/P/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.030D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Valeriu Grigore a depus note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, deoarece critica formulată porneşte de la interpretarea eronată a hotărârii prealabile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 5/2015, sens în care se arată Că legiuitorul a creat căi de atac în materia contestaţiei în anulare. Decizia instanţei supreme trebuie interpretată în sensul că faza admisibilităţii în principiu nu este supusă niciunei căi de atac. În plus, dispoziţiile legale criticate se aplică pe fondul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 7 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1 399/83/P/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de către instanţa de judecată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare aflate în faza procesuală a apelului.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece formula aleasă de legiuitor este imprecisă şi duce la crearea unei noi căi de atac în calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare în condiţiile în care în primul ciclu ordinar legea nu prevedea vreo cale de atac împotriva hotărârilor date în primă instanţă. Din moment ce în speţa de faţă s-a pronunţat o sentinţă penală care a fost atacată cu contestaţie în anulare, potrivit art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, împotriva soluţiei date în calea extraordinară de atac se poate face apel care se soluţionează prin decizie.

7. Mai mult, potrivit art. 4251 din Codul de procedură penală, împotriva soluţiilor date de judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa superioară celei sesizate în cazurile expres prevăzute de lege se poate face contestaţie care nu este supusă niciunei căi de atac.

8. Aşadar, se poate lesne constata o altă inadvertenţă a textului criticat, care prevede că împotriva sentinţei pronunţate se poate face apel care se judecă în complet de 2 judecători, spre deosebire de calea de atac a contestaţiei, care poate fi exercitată împotriva unei hotărâri date în contestaţie în anulare care ar putea fi chiar o încheiere de dezînvestire a instanţei şi care se soluţionează de către un complet de judecată format dintr-un singur judecător.

9. În fine, arată că în acest mod se creează o discriminare între părţile şi subiecţii din cauză, care în primul ciclu procesual nu ar putea să beneficieze de vreo cale ordinară de atac, spre deosebire de calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare unde se prevede expres că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, fără să existe o justificare raţională.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece persoanele cu privire la care judecătorul de cameră preliminară a pronunţat o hotărâre judecătorească în procedura camerei preliminare nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu persoanele care au formulat o contestaţie în anulare. Reglementarea procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare nu este imprecisă câtă vreme legea prevede clar care sunt cazurile de contestaţie în anulare, cine poate uza de această cale de atac, care este conţinutul cererii şi termenul în care se introduce, care este instanţa competentă, procedura de judecată, soluţiile pe care instanţa le poate adopta, precum şi căile de atac ce pot fi formulate împotriva acestora din urmă.

12. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate reprezintă o transpunere a prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

13 Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile ari 432 alin. (4) din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Procedura de judecare referitoare la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, care au următorul conţinut: „Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.”

16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Sentinţa penală nr. 591 din 11 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 931/296/2014, în şedinţă publică cu citarea părţilor, Judecătoria Satu Mare a respins ca tardivă plângerea formulată de G.V. Împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, plângere care a fost formulată în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală din 1968.

18. Prin încheierea nr. 10/CJCP din 21 mai 2014 pronunţată în Dosarul nr. 931/296/2014, în camera de consiliu şi fără citarea părţilor, Tribunalul Satu Mare - Secţia penală a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată în temeiul art. 4251 din Codul de procedură penală împotriva Sentinţei penale nr. 591 din 11 aprilie 2014, prilej cu care a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 341 alin, (8) din Codul de procedură penală, hotărârea prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procuror este definitivă.

19. Prin Sentinţa penală nr. 16/CJCP din 17 iunie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1.399/83/P/2014, în camera de consiliu şi fără citarea părţilor, Tribunalul Satu Mare - Secţia penală â respins în principiu contestaţia în anulare formulată împotriva încheierii nr. 10/CJCP din 21 mai 2014T deoarece, în baza art. 431 raportat la art. 426 din Codul de procedură penală, nu este reglementată o procedură privind soluţionarea acestor contestaţii împotriva unor hotărâri definitive şi, dacă s-ar aplica prin analogie dispoziţiile art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, atunci şi în acest caz judecata se face în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

20. Împotriva Sentinţei penale nr. 16/CJCP din 17 iunie 2014 contestatorul a formulat apel, cadru procesual în care, prin încheierea din 7 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.399/83/P/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, după ce a recalificat calea de atac din apel în contestaţie, dispunând ca şedinţa să se desfăşoare în cameră de consiliu potrivit art. 341 alin. (5) raportat la art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar completul de judecată să fie compus dintr-un singur judecător, a ridicat din oficiu prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

21. De menţionat mai este şi faptul că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în camera de consiliu, prin Decizia penală nr. 134/C/2014 din 13 octombrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1.399/83/P/2014, a respins în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestator împotriva Sentinţei penale nr. 16/CJCP.

22. Aşa fiind, Curtea constată că hotărârea judecătorească împotriva căreia au fost utilizate noile căi de atac este Sentinţa penală nr. 591 din 11 aprilie 2014, pronunţată în baza Codului de procedură penală din 1968, prin care a fost respinsă ca tardivă o plângere formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Or, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală nu are legătură cu soluţionarea unei astfel de cauze, întrucât vizează procedura de judecare pe fond a căi extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, după ce a fost depăşit momentul procesual al admisibilităţii în principiu.

23. Totodată, Curtea constată că celelalte critici nu pot fi convertite în vicii de neconstituţionalitate, deoarece vizează în principal aspecte legate de modul de interpretare şi de aplicare a legii, care constituie atributul exclusiv al instanţelor de judecată de drept comun. De altfel, în ce priveşte situaţia reclamată de autor potrivit căreia este posibilă crearea unei noi căi de atac în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, Curtea constată că, prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului.

24. Prin urmare, ţinând seama de faptul că interpretarea dispoziţiilor legale criticate nu intră în competenţa Curţii Constituţionale şi de faptul că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional se pronunţă asupra excepţiilor referitoare la dispoziţii legale care au legătură cu soluţionarea cauzei, atunci prezenta excepţie urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de către Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauzei cu minori în Dosarul nr. 1.399/83/P/2014.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.036/2012 pentru aprobarea limitelor admise pentru depăşirea alocărilor publice în euro aprobate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Articolul 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.036/2012 pentru aprobarea limitelor admise pentru depăşirea alocărilor publice în euro aprobate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2012, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - Autorităţile responsabile de implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, denumit în continuare PNDR, sunt autorizate să încheie contracte/decizii de finanţare/angajamente multianuale de plată a căror valoare poate determina depăşirea cu până la 25% a valorii sumelor alocate în euro la nivel de axă şi măsură.”

 

PRIM-MINISTRU INTERIMAR

GABRIEL OPREA

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul fondurilor europene,

Marius Nica

Ministrul afacerilor externe,

Bogdan Lucian Aurescu

 

Bucureşti, 1 iulie 2015.

Nr. 508.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

privind stabilirea unor măsuri organizatorice în scopul asigurării exercitării dreptului de a consulta dosarul penal

 

Având în vedere prevederile art. 94 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite prezentul ordin.

Art. 1. - Prezentul ordin stabileşte măsuri organizatorice pentru organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din Ministerul Afacerilor Interne, denumite în continuare organele poliţiei judiciare, în scopul asigurării exercitării dreptului părţilor, al subiecţilor procesuali principali şi al avocatului acestora de a consulta dosarul penal.

Art. 2. - Prezentul ordin se aplică în cazul dosarelor penale cu privire la care competenţa de urmărire penală aparţine organelor poliţiei judiciare, precum şi dosarelor penale în care aceste organe ale poliţiei judiciare au fost delegate să efectueze acte de urmărire penală, în cauze aflate în competenţa procurorului.

Art. 3. - Consultarea dosarului penal de către părţi, subiecţii procesuali principali şi avocatul acestora, denumite în continuare persoane interesate, se realizează potrivit art. 94 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură penală, şi presupune dreptul de a studia actele dosarului penal, dreptul de a nota date sau informaţii din dosarul penal, precum şi dreptul de a obţine fotocopii pe cheltuiala persoanelor interesate.

Art. 4. - (1) Organul poliţiei judiciare asigură consultarea dosarului penal, pe baza:

a) delegării date de procuror, potrivit art. 94 alin, (3) din Codul de procedură penală;

b) cererii persoanelor interesate, aprobată de procuror, depusă în original sau copie.

(2) Cererile de consultare a dosarului penal adresate direct organului poliţiei judiciar se înaintează, în termen de două zile lucrătoare, procurorului competent să dispună potrivit art. 94 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală.

Art. 5. - (1) Organul poliţiei judiciare asigură exercitarea dreptului prevăzut la art. 3 numai dacă procurorul competent nu a restricţionat acest drept, prin actul de delegare sau pe cererile prevăzute la art. 4.

(2) în situaţia în care poliţistul care are în lucru dosarul penal nu este prezent la serviciu, exercitarea dreptului prevăzut la art. 3 se asigură de către un alt poliţist care are calitatea de organ al poliţiei judiciare, desemnat de şeful unităţii de poliţie.

(3) în baza documentelor prevăzute la art. 4 alin. (1), organul poliţiei judiciare stabileşte prin ordonanţă data, ora şi durata consultării dosarului penal, într-un termen rezonabil.

Art. 6. - (1) Dreptul de a studia actele dosarului penal şi de a nota date sau informaţii din acesta se exercită la sediul unităţii de poliţie.

(2) Cu această ocazie, organul poliţiei judiciare adoptă măsuri adecvate pentru a împiedica:

a) sustragerea, alterarea sau distrugerea actelor din dosarul penal;

b) realizarea de fotocopii sau înregistrări video ale actelor dosarului penal, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.

Art. 7. - (1) Persoanele interesate pot solicita realizarea de fotocopii pe baza unei cereri, tip formular, al cărei model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) în cazul în care solicitarea priveşte acte din dosarul penal pentru care procurorul competent a restricţionat dreptul de fotocopiere, pe cerere se consemnează acest fapt, urmând ca fotocopierea să se realizeze numai pentru actele nerestricţionate.

(3) Organul poliţiei judiciare comunică persoanei interesate suma de plată, reprezentând contravaloarea serviciului de fotocopiere, precum şi termenul în care pot fi ridicate fotocopiile. Aceste date se aduc la cunoştinţa persoanei interesate pe bază de semnătură pe cerere, la rubrica destinată acestui scop.

(4) Cererea completată se înregistrează în registrele de intrare-ieşire a corespondenţei ordinare.

Art. 8. - (1) în situaţia în care nu există mijloace tehnice care să permită realizarea de fotocopii sau această operaţiune nu poate fi realizată temporar din cauza unor defecţiuni tehnice ori a lipsei unor consumabile, organul poliţiei judiciare întocmeşte un proces-verbal cu privire la existenţa acestor cauze, în două exemplare.

(2) Un exemplar al procesului-verbal se înmânează persoanei interesate, iar o copie a acestuia se înaintează, de îndată, spre informare, procurorului competent.

(3) în situaţia prevăzută la alin. (1), organul poliţiei judiciare asigură exercitarea dreptului prevăzut la art. 3 conform dispoziţiilor procurorului competent.

Art. 9. - (1) Fotocopiile se realizează la sediul unităţii de poliţie, cu mijloacele tehnice avute la dispoziţia acesteia.

(2) Organul poliţiei judiciare se asigură că datele cu caracter personal cuprinse în actele din dosarul penal nu sunt vizibile pe fotocopiile realizate.

(3) Fotocopiile se certifică, pe fiecare pagină, cu semnătura organului poliţiei judiciare şi ştampila unităţii de poliţie.

(4) La stabilirea termenului de eliberare a fotocopiilor se are în vedere timpul necesar anonimizării datelor cu caracter personal din conţinutul actelor, fotocopierii şi certificării acestora.

Art. 10. - (1) Fotocopiile se eliberează în baza dovezii achitării contravalorii serviciului de fotocopiere, iar dovada plăţii, în original, se anexează la cererea de efectuare a copiilor. Cererea şi dovada de plată se introduc în dosarul cauzei.

(2) Sumele reprezentând contravaloarea serviciului de fotocopiere se pot achita la casieria unităţii de poliţie sau la unităţile de trezorerie ale statului.

(3) Este interzisă încasarea contravalorii serviciului prestat în alte condiţii decât cele prevăzute la alin. (2) sau preluarea de către organul poliţiei judiciare a unor sume de bani de la persoanele interesate.

(4) Sumele încasate de unitatea de poliţie, reprezentând contravaloarea serviciului de fotocopiere, se fac venit la bugetul de stat şi se virează la unităţile de trezorerie ale statului în maximum 30 de zile de la data încasării acestora.

Art. 11. - (1) Contravaloarea serviciului de fotocopiere se stabileşte de organul poliţiei judiciare, pe bază de tarif.

(2) Tariful de fotocopiere este de:

a) 0,5 lei pe pagină, format A4, alb-negru, indiferent de dimensiunea textului sau a imaginilor fotocopiate;

b) 1 leu pe pagină, format A3, alb-negru, indiferent de dimensiunea textului sau a imaginilor fotocopiate.

Art. 12. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Ilie Botoş,

secretar de stat

 

Bucureşti, 1 iulie 2015.

Nr. 64.

 

ANEXĂ

 

CERERE

privind obţinerea de fotocopii ale unor acte din dosarul penal

 

Subsemnatul, .................................... (numele şi prenumele) având CNP ................, posesor al actului de identitate C.I./B.I./seria ......... nr. .........., domiciliat în ...................................,

având în Dosarul penal nr. ....IPI......calitatea de inculpat/parte civilă/parte responsabilă civil mente/suspect/persoana vătămată,

având în Dosarul penal nr. ....IPI...... calitatea de avocat al inculpatului/părţii civile/părţii responsabile civilmente/suspectului/persoanei vătămate .............................. (numele şi prenumele) posesor al CNP ............, domiciliat în ..........................................

în temeiul art. 94 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, solicit obţinerea unor fotocopii ale următoarelor actele din Dosarul penal nr. …..... /P/......:

 

Nr. crt.

Denumirea actului din dosar cu indicarea paginilor ce se doresc a fi fotocopiate

Număr de pagini

1

 

 

2

 

 

3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

NUMĂR TOTAL DE PAGINI

 

 

* Suma de plată a serviciului de fotocopiere: (număr de pagini) x (tarif)  =............ lei.

* Termenul de eliberare a fotocopiilor: ...............

 

Suma reprezentând contravaloarea serviciului de fotocopiere se poate achita la:

a) casieria unităţii de poliţie (în situaţia în care casieria este situată în a/f sediu decât unitatea de poliţie la care se depune cererea se va înscrie adresa casieriei.)]

b) la unităţile de trezorerie ale statului în contul de „alte venituri ale bugetului de stat”.

 

** Am luat la cunoştinţă despre:

a) faptul că actele prevăzute la nr. crt. ........... sunt restricţionate la fotocopiere potrivit dispoziţiei procurorului competent ........................................ (Se va detalia cu privire la actul prin/pe care a Fost dispusă restricţionarea.).........................................;

b) suma şi modalitatea de plată, precum şi termenul de eliberare a fotocopiilor.

 

Data.............

Semnătura ..........................

 

 

***Am primit fotocopiile solicitate.

Sunt informat cu privire la obligaţia de respectare a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, necesitatea de a păstra confidenţialitatea sau secretul datelor şi actelor de care am luat cunoştinţă cu ocazia consultării dosarului, precum şi cu privire la prevederile art. 304 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

 

Data.............

Semnătura ..........................

 


* Se completează pe loc de către organul de cercetare penală al poliţiei judiciare.

** Se completează de către persoana interesată, după luarea la cunoştinţă despre datele menţionate.

*** Se completează de către persoana interesată, cu ocazia primirii fotocopiilor.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru aprobarea procedurii privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata premiilor revendicate în conformitate cu art. 6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale

 

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2015, precum şi ale art. 6 alin. (4) din Instrucţiunile de punere în aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 417/2015 pentru aprobarea Instrucţiunilor de punere în aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, a Regulamentului de organizare şi desfăşurare a extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, a modelului şi conţinutul cererii de revendicare a premiilor la Loteria bonurilor fiscale, precum şi pentru instituirea Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - Deschiderea, repartizarea şi retragerea creditelor bugetare, angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor privind premiile, din bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, precum şi stabilirea cuantumului premiului aferent extragerilor lunare şi ocazionale ale Loteriei se organizează în cadrul Direcţiei generale de legislaţie Cod procedură fiscală, reglementări nefiscale şi contabile din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, denumită în continuare DGLCPFRNC.

Art. 2. - (1) Stabilirea cuantumului premiului aferent unei extrageri a Loteriei bonurilor fiscale se face de către DGLCPFRNC în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonuri lor fi scale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2015, după comunicarea de către Direcţia generală de tehnologia informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, denumită în continuare DG 77, în format electronic şi letric, a listei prevăzute la art. 6 alin. (2) din Instrucţiunile de punere în aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 417/2015 pentru aprobarea Instrucţiunilor de punere în aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, a Regulamentului de organizare şi desfăşurare a extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, a modelului şi conţinutul cererii de revendicare a premiilor la Loteria bonurilor fiscale, precum şi pentru instituirea Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, sub semnătura conducerii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(2) în cazul în care numărul persoanelor care au revendicat premii este mai mare de 100, lista prevăzută la alin. (1) este structurată de către DGTI pe judeţe, respectiv sectoare ale municipiului Bucureşti şi este transmisă DGLCPFRNC sub semnătura conducerii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(3) DGLCPFRNC completează lista prevăzută la alin. (1) sau (2), după caz, cu o coloană în care indică, pentru fiecare câştigător, valoarea premiului rezultată în urma calculului şi o structurează în două liste distincte, după cum urmează:

a) lista privind persoanele ale căror bonuri fiscale au fost validate;

b) lista privind persoanele ale căror bonuri fiscale nu au fost validate.

Calculul efectiv al valorii premiului este prezentat într-o notă de calcul întocmită de Serviciul legislaţie taxe şi tarife nefiscale şi domenii reglementate specific din cadrul DGLCPFRNC şi aprobată de directorul general al acesteia.

(4) în termen de două zile de la primire, listele prevăzute la alin. (3) se transmit direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, în vederea verificării faptice a corectitudinii datelor cuprinse în acestea, prin compararea cu datele completate în cererile de revendicare. După verificarea şi avizarea acestora, prin semnare şi ştampilare de către persoanele desemnate în acest sens, listele se retransmit DGLCPFRNC în termen de 3 zile de la primire, în format electronic şi letric, sub semnătura conducerii fiecărei direcţii regionale a finanţelor publice.

Art. 3. - (1) După primirea soluţiilor date de organul de urmărire penală pentru actele de sesizare întocmite conform prevederilor art. 6 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2015, sau la data rămânerii definitive a acestora, după caz, Direcţia generală antifraudă fiscală informează DGLCPFRNC şi transmite copii ale soluţiilor, în vederea reluării procedurii de plată.

(2) în situaţia în care documentele prezentate la alin. (1) atestă îndeplinirea condiţiilor legale privind reluarea procedurilor de plată, DGLCPFRNC restructurează lista prevăzută la art. 2 alin. (3) lit. b) în două liste distincte, respectiv în lista privind persoanele ale căror bonuri fiscale au fost validate şi lista privind persoanele ale căror bonuri fiscale nu au fost validate.

(3) Lista privind persoanele ale căror bonuri au fost validate, prevăzută la alin. (2), se transmite direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice conform prevederilor art. 2 alin. (4).

Art. 4. - (1) Documentele utilizate în cadrul operaţiunilor privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea cheltuielilor publice, întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Norme metodologice, sunt următoarele:

a) angajamentul legal este reprezentat de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2015, şi se înregistrează în contabilitate la începutul anului bugetar la nivelul creditelor de angajament aprobate pentru fondul anual de premiere pentru Loteria bonurilor fiscale prin legea anuală a bugetului de stat sau al creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie, după caz;

b) formularul „Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor bugetare”, prevăzut în anexa nr. 1b) la Normele metodologice;

c) formularul .Angajament bugetar individual/global”, prevăzut în anexa nr. 2 la Normele metodologice;

d) lichidarea cheltuielilor se face pe baza notei de lichidare, purtând viza „Bun de plată” a ordonatorului principal de credite sau a persoanei delegate cu aceste atribuţii, prin care se atestă existenţa angajamentelor şi a sumei datorate, astfel cum rezultă din lista/listele privind persoanele ale căror bonuri fiscale au fost validate, asumată/asumate prin semnare şi ştampilare pe fiecare pagină de către persoanele desemnate din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice. Prin excepţie, în cazul în care se solicită reiniţierea unei plăţi ca urmare a returnării acesteia de către beneficiarul sumei sau de banca beneficiarului, nota de lichidare se întocmeşte pe baza extrasului de cont prin care se confirmă încasarea sumei respective la Trezoreria Operativă Centrală şi pe baza adresei direcţiei generale regionale a finanţelor publice prin care se justifică necesitatea reiniţierii plăţii;

e) formularul „Ordonanţare de plată”, prevăzut în anexa nr. 3 la Normele metodologice.

(2) Creditele bugetare neangajate, precum şi creditele bugetare angajate şi neutilizate până la finele exerciţiului bugetar sunt anulate de drept.

Art. 5, - (1) Pentru efectuarea plăţii premiilor aferente Loteriei bonurilor fiscale prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015t aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2015, către fiecare câştigător, Ministerul Finanţelor Publice utilizează formularul „Ordin de piaţă Loteria bonurilor fiscale” prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Ordinele de plată Loteria bonurilor fiscale se întocmesc, cu ajutorul aplicaţiei informatice dezvoltate de către DGTI, în limita creditelor bugetare deschise din bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, pe baza ordonanţării de plată şi a documentelor anexate la aceasta.

(3) Pentru ordinele de plată Loteria bonurilor fiscale se instituie un registru distinct, cu această destinaţie, numărul de ordine fiind unic, începând cu numărul 1 în ordine crescătoare pentru fiecare exerciţiu bugetar.

(4) Ordinul de plată Loteria bonurilor fiscale se editează în două exemplare, din care exemplarul nr. 1 se depune la Trezoreria Operativă Centrală în vederea decontării, iar exemplarul nr. 2 constituie document justificativ pentru înregistrarea operaţiunilor în contabilitate, numai împreună cu extrasul de cont.

Art. 6. - Elementele din formularul „Ordin de plată Loteria bonurilor fiscale” se completează astfel:

a) în rubrica „NUMĂR” se înscrie numărul ordinului de plată Loteria bonurilor fiscale atribuit de către plătitor;

b) în rubrica „DATA” se înscrie data decontării ordinului de plată Loteria bonurilor fiscale;

c) în rubrica „PLĂTIŢI” se înscrie suma totală de plată reprezentând totalul sumelor din coloana „SUMA” din formular, în cifre; cifrele se aliniază de la dreapta la stânga;

d) în rubrica „LEI, adică” se înscrie, fără pauză între cuvinte, suma în litere;

e) în rubrica „PLĂTITOR” se înscrie „Ministerul Finanţelor Publice”;

f) în rubrica „CIF” se înscrie codul de identificare fiscală al plătitorului - 8609468;

g) în rubrica „ADRESA” se înscrie adresa Ministerului Finanţelor Publice;

h) în rubrica „COD IBAN PLĂTITOR” se înscrie codul IBAN aferent contului de cheltuieli bugetare din care se efectuează plata;

i) în rubrica „CODUL BIC” se înscrie „TREZROBU”;

j) în rubrica „DE LA” se înscrie „Trezoreria Statului”;

k) în rubrica „COD ANGAJAMENT se înscriu codificările generate de aplicaţia informatică de control al angajamentelor bugetare după înrolarea în sistemul „Controlul angajamentelor bugetare” aferente plăţilor pentru care s-a întocmit documentul de plată;

l) în rubrica „INDICATOR ANGAJAMENT” se înscriu codificările generate de aplicaţia informatică de control al angajamentelor bugetare după înrolarea în sistemul „Controlul angajamentelor bugetare” aferente plăţilor pentru care s-a întocmit documentul de plată;

m) în coloana „NR. RÂND” se înscrie numărul atribuit rândului în ordine crescătoare, începând de la numărul 1;

n) în coloana „NUME, PRENUME BENEFICIAR” se înscriu numele şi prenumele câştigătorilor la Loteria bonurilor fiscale;

o) în coloana „CNP BENEFICIAR” se înscriu codurile numerice personale ale câştigătorilor la Loteria bonurilor fiscale;

p) în coloana „COD IBAN BENEFICIAR” se înscriu codurile IBAN aferente conturilor deschise pe numele câştigătorilor la Loteria bonurilor fiscale;

q) în coloana „BANCĂ BENEFICIAR” se înscriu denumirile instituţiilor destinatare la care sunt deschise conturile câştigătorilor la Loteria bonurilor fiscale;

r) în coloana „CODUL BIC” se înscriu identităţile instituţiilor destinatare prin cod BIC;

s) în coloana „SUMA” se înscriu, în cifre, sumele pe care Ministerul Finanţelor Publice le achită câştigătorilor la Loteria bonurilor fiscale;

ş) în coloana „EXPLICAŢII” se înscrie „Premiu Loteria bonurilor fiscale, extragere din data zz/ll/an” (data la care a fost organizată extragerea aferentă Loteriei bonurilor fiscale).

Art. 7. - (1) Impozitul aferent premiilor acordate la Loteria bonurilor fiscale se reţine la sursă, se declară şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în calitate de plătitor de venit.

(2) în vederea recuperării obligaţiilor fiscale restante ale câştigătorilor la Loteria bonurilor fiscale, DGTI transmite organelor fiscale teritoriale lista câştigătorilor identificaţi pe CNP, precum şi conturile lor bancare.

Art. 8. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 2 iulie 2015.

Nr. 774.

 

ANEXĂ

 

ORDIN DE PLATĂ LOTERIA BONURILOR FISCALE

 

 

 

 

 

 

NUMĂR

 

DATA

 

 

 

PLĂTIŢI

 

LEI, adică

..........................................................................  (în litere) ..........................................................................

 

 

 

 

PLĂTITOR

 

CIF

 

 

 

 

 

ADRESA

 

 

 

 

 

COD IBAN PLĂTITOR

 

CODUL BIC

 

 

 

 

 

DE LA

 

 

 

 

 

COD ANGAJAMENT

 

INDICATOR ANGAJAMENT

 

 

 

 

 

NR. RÂND

NUME, PRENUME, BENEFICIAR

CNP BENEFICIAR

COD IBAN BENEFICIAR

BANCA BENEFICIAR

CODUL BIC

SUMA

EXPLICAŢII

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Semnătura plătitorului şi ştampila

 

 

Primirea/Acceptarea


*) Anexa este reprodusă în facsimil.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

 

ORDIN

privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.412/C/2013 pentru aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna şi a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de absolvire a cursurilor cu durata de un an la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna

 

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată,

în temeiul art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 41 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul justiţiei emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.412/C/2013 pentru aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna şi a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de absolvire a cursurilor cu durata de un an la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 27 august 2013, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 4, litera f) se abrogă.

2. La articolul 4, litera I) va avea următorul cuprins:

„l) să nu deţină grad militar sau profesional, în activitate sau în rezervă, superior gradului de agent de penitenciare. Prin excepţie, persoanele care au grad militar sau profesional în activitate sau în rezervă superior celui de agent de penitenciare sau echivalent pot candida la examenul de admitere dacă fac dovada, în scris, cu privire la renunţarea la gradul deţinut;”.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul justiţiei,

Robert Marius Cazanciuc

 

Bucureşti, 17 iunie 2015.

Nr. 1.951/C.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.