MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 503/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 503         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 8 iulie 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 313 din 28 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Decizia nr. 329 din 30 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4 teza întâi, art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 alin. (1) şi (2) şi ale art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            745. - Ordin al ministrului transporturilor pentru publicarea acceptării amendamentelor din 2015 la anexele Acordului european referitor la transportul rutier internaţional ai mărfurilor periculoase (A.D.R.), adoptat şi semnat la Geneva la 30 septembrie 1957

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

 

            Decizia nr. 17 din 8 iunie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 313

din 28 aprilie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Daniel-Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (4) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Bogdan Cristian Angelescu şi Christi Marina Prodanof în Dosarul nr. 6 694/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 160D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei şi părţile Nicolae Prodanof, Boris George Prodanof, Cleliana Torres Prodanof, Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, Ministerul Finanţelor Publice şi statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale prin deciziile nr. 179 din 1 aprilie 2014 şi nr. 763 din 18 decembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 1.907R din 9 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.694/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (4) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Bogdan Cristian Angelescu şi Christi Marina Prodanof cu prilejul soluţionării recursurilor formulate de recurenţii reclamanţi Boris George Prodanof, Cleliana Torres Prodanof, Nicolae Prodanof şi Christi Marina Prodanof, de recurentul intervenient Bogdan Cristian Angelescu şi de recurenţii pârâţi Ministerul Finanţelor Publice şi statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva Sentinţei civile nr. 1.831 din 21 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, recursuri ce au constituit obiectul Dosarului nr. 32.804/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Prin Decizia civilă nr. 1.443R din 6 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins ca nefondate recursurile formulate, fără a cita în mod legal părţile în vederea dezbaterii pe fond a cauzei şi fără a sesiza Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. Prin urmare, în cauză s-a formulat o contestaţie în anulare întemeiată pe art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, contestaţie ce a format obiectul Dosarului Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă nr. 6.694/2/2014, în cadrul căruia instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt retroactive şi încalcă dreptul de proprietate. În acest sens, amintesc că validitatea sau eficacitatea actelor juridice se apreciază potrivit condiţiilor stabilite de legea în vigoare în momentul încheierii actului juridic, fiind fără relevanţă faptul că legea nouă - ulterioară momentului încheierii contractului - ar adăuga o condiţie de valabilitate sau eficacitate a actului juridic sau ar suprima o asemenea condiţie. Odată încheiate sub imperiul art. 810-840 sau art. 1391 şi 1392 din Codul civil din 1864, cesiunile de drepturi, indiferent dacă au fost făcute sub forma unei donaţii sau sub forma unui contract de vânzare-cumpărare, au transferat dreptul de restituire a imobilului din patrimoniul titularului iniţial în cel al cesionarului. Aşadar, aceste raporturi juridice şi-au produs toate efectele la data încheierii actelor şi, începând cu acel moment, au intrat în circuitul civil, bucurându-se de protecţia art. 44 alin. (1), (2), (3), (4) şi (8) din Constituţie. Limitarea prin Legea nr. 165/2013 a efectelor unor acte juridice civile ale căror efecte s-au produs şi încheiat sub imperiul legii anterioare reprezintă o aplicare retroactivă a acestei legi, care încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.

6. Dispoziţiile de lege criticate instituie o veritabilă sancţiune, întrucât confiscă în folosul statului, fără plata unei juste despăgubiri, o parte dintr-un drept - care în cazul donaţiilor ajunge chiar la 85% din valoarea bunului - şi limitează exercitarea acestui drept doar în modalitatea compensării prin puncte, aceasta fiind o procedură lungă în care persoanele îndreptăţite la despăgubiri nu au dreptul la dobânzi pentru întârzierea plăţii. Or, arată că actul de înstrăinare a unor bunuri cu titlu gratuit ori oneros a fost legal încheiat, iar modificarea condiţiilor de valabilitate şi sancţionarea lor ulterioară nu se poate face decât pentru viitor, în conformitate cu principiul neretroactivităţii legii civile.

7. Totodată, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate creează o discriminare evidentă între persoanele ale căror cereri au fost soluţionate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi cele ale căror cereri au fost soluţionate ulterior acestei date, din cauza întârzierilor cauzate de funcţionarii însărcinaţi cu această atribuţie. În acelaşi timp, se creează o diferenţă de tratament nejustificată sub aspectul protecţiei proprietăţii între cesionarii de drepturi privind imobile, întrucât cei care nu intră sub incidenţa Legii nr. 165/2013 se bucură de întreaga protecţie a drepturilor dobândite, pe când cesionarii de drepturi privind imobile ce fac obiectul legilor de restituire a proprietăţii îşi văd confiscate, naţionalizate sau expropriate o parte din aceste drepturi.

8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. În acest sens, arată că tratamentul juridic diferit căruia sunt supuse persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii este justificat de faptul că asupra acestora nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă a bunurilor.

9. De asemenea, arată că nu este încălcat dreptul de proprietate, deoarece cesionarul, ca şi autorul sau cedentul, chiar dacă ar fi recunoscut ca fiind deja beneficiarul unui bun, în temeiul Legii nr. 10/2001, acest bun ar fi constat în acordarea unei reparaţii pentru imobilul preluat, iar nu neapărat în restituirea în natură sau compensarea cu alte bunuri. Acordarea unor alte măsuri echivalente, cum este compensarea prin puncte, în măsura în care funcţionează efectiv ca reparaţie, reprezintă o respectare a deţinerii unui bun.

10. În sfârşit, arată că nu este încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât acordarea de măsuri reparatorii în natură nu a fost câştigată de către titularul dreptului la despăgubire în cadrul unui raport juridic ale cărei efecte să se fi produs până la epuizare. Prin formularea notificării, singurul efect consumat îl constituie naşterea dreptului la despăgubiri. Mai departe, natura efectivă a acestor măsuri reparatorii intră în conţinutul unui raport juridic cu caracter de continuitate, până la soluţionarea finală a notificării, astfel că, pe parcursul derulării acestui raport, intervenţiile legiuitorului pentru a modifica natura măsurii reparatorii nu încalcă neretroactivitatea legii.

11. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate

14. Potrivit actului de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În realitate, Curtea observă că, astfel cum rezultă din motivarea autorului excepţiei, raportată la circumstanţele cauzei, obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013, dispoziţii care au următorul conţinut:

- Art. 1 alin. (3) şi (4): „(3) în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4),

(4) Punctele prevăzute la alin. (2) şi (3) se valorifică potrivit prezentei legi.”;

- Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor [...], la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

15. Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 44 alin. (1), (2), (3), (4) şi (8) referitor la dreptul de proprietate. De asemenea, consideră că sunt încălcate prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul de proprietate.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate prin prisma unor critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 328 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 21 iulie 2014, paragrafele 33-39, ori Decizia nr. 68 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 3 aprilie 2015, paragrafele 22-27, Curtea a reţinut că, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prevederile legale criticate referitoare la plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor nu se aplică celor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate şi fi s-a emis titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Prin urmare, prevederile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării în vigoare a legii, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

17. De asemenea, în ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a reţinut că acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, dar care nu constituie, însă, o discriminare, întrucât, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale referitoare la interzicerea discriminării. Astfel, faţă de obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, având în vedere că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Aceasta, deoarece legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moştenitorii acestuia.

18. Mai mult, întrucât legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

19. Totodată, prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, Curtea a observat că diferenţa de tratament între cesionarii de drepturi ale căror cereri de chemare în judecată s-au soluţionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 faţă de cei care nu au obţinut o atare hotărâre derivă din succesiunea în timp a actelor normative în materie. Din această perspectivă, deosebirea de tratament juridic este întemeiată pe un criteriu obiectiv şi rezonabil. În legătură cu acest aspect, Curtea a mai reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. Mai mult, Curtea reţine că, în privinţa obiectului de reglementare a legii analizate, intervenţia legiuitorului nu este una aleatorie, ci a fost justificată şi impusă firesc ca urmare a pronunţării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan Cristian Angelescu şi Christi Marina Prodanof în Dosarul nr. 6.694/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 aprilie 2015.

PREŞEDINTE,

DANIEL-MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 329

din 30 aprilie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4 teza întâi, art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 alin. (1)şi (2) şi ale art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi şi a două raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 şi art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Georgeta Gloria Tibichi în Dosarul nr. 2.381/109/2014 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. l.304D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. La dosar, părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au transmis note scrise cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, în opinia sa, textele de lege criticate nu au caracter retroactiv şi nici nu instituie un regim discriminatoriu. Precizează că cererea de chemare în judecată trebuie să îndeplinească cerinţele procedurale stabilite la momentul introducerii acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 14 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.381/109/2014, Tribunalul Argeş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi şi a două raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 şi ale art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Georgeta Gloria Tibichi într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea dosarului său de despăgubire.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiile neretroactivităţii legii şi nediscriminării, dreptul de proprietate, dar şi principiul predictibilităţii legii şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Arată, în acest sens, că noile dispoziţii din Legea nr. 165/2013, producând efecte şi în cazul dosarelor înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi nesoluţionate până la data intrării acestui act normativ în vigoare, stabilesc o nouă procedură de restituire total ineficientă în raport cu reglementarea anterioară, respectiv Legile nr. 10/2001 şi nr. 247/2005, în contradicţie cu recomandările Curţii Europene a Drepturilor Omului cuprinse în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Susţine că legiuitorul a creat, astfel, regimuri juridice diferite pentru persoane aflate în aceleaşi situaţii, fiind dezavantajate cele ale căror cereri de despăgubire nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, din culpa exclusivă a autorităţilor publice competente. În cazul acestora din urmă, deşi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 aveau dosarele de despăgubire înregistrate la autoritatea competentă, actele emise de autorităţile statului (decizii, dispoziţii, hotărâri de validare, sentinţe irevocabile) sunt lipsite de eficienţă din cauza noului act normativ, urmând ca, la capătul unei proceduri ce poate dura 60 de luni, să obţină, sub formă de puncte, contravaloarea mult diminuată a imobilelor supuse restituirii, puncte ce pot fi valorificate numai după împlinirea altor termene prevăzute de lege. Menţionează, în acest sens, că o altă categorie de destinatari ai unor legi reparatorii au beneficiat de efectele Deciziei nr. 528 din 12 decembrie 2013 prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau râmase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006.

6. Totodată, în opinia autoarei excepţiei, lipsa exerciţiului dreptului de proprietate, până la data de 1 ianuarie 2016, echivalează cu lipsa unei juste despăgubiri pentru pierderea dreptului de proprietate, contrară art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. La fel se susţine că aplicarea termenelor cuprinse la art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 dosarelor deja înregistrate, dar nesoluţionate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, afectează vădit dreptul la un proces echitabil, întrucât respectivele acţiuni judiciare vor fi considerate prematur introduse.

7. Tribunalul Argeş - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile art. 4 teza întâi şi a două din Legea nr. 165/2013, prin raportare la art. 1 alin. (2) din aceeaşi lege, în redactarea actuală, aduc atingere art. 16 alin. (1) din Constituţie, în sensul că persoanelor îndreptăţite la despăgubire aflate în aceeaşi situaţie le-au fost aplicate dispoziţii legale diferite cu privire la tipul de măsură reparatorie şi procedura de urmat. Se creează astfel un vădit dezechilibru între persoanele îndreptăţite cărora le-au fost soluţionate cererile până la apariţia legii examinate şi cele care au iniţiat procedura de retrocedare sub imperiul aceluiaşi act normativ, dar cărora nu le-au fost soluţionate cererile în acest interval din culpa exclusivă a autorităţilor statului. Apar, astfel, premisele aplicării a două regimuri distincte pentru persoane îndreptăţite aflate în aceeaşi situaţie. Cu privire la celelalte susţineri, instanţa judecătorească opinează că nu are loc o încălcare a Legii fundamentale.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 teza întâi şi a două raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 alin. (1) şi (2) şi art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea autoarei excepţiei, în contextul circumstanţelor litigiului, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte art. 4 din Legea nr. 165/2013, doar teza întâi este incidenţă în cauză, având în vedere că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul do despăgubire se afla înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor spre competentă soluţionare, acţiunea judecătorească prin care autorul excepţiei a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea dosarului său, fiind introdusă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În consecinţă, Curtea va exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4 teza întâi, art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 alin. (1) şi (2) şi art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conţinut:

- Art. 1 alin. (2): „(2) în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.;

- Art. 4 teza întâi: Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...);

- Art. 16: Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7)”;

- Art. 21: „(1) în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate.

(2) Deciziile entităţilor învestite de lege vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parţială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deţinute de entitatea învestită de lege.

(3) Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile.

(4) Comisiile judeţene de fond funciar şi Comisia de Fond Funciara Municipiului Bucureşti pot propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.

(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege. titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.

(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

(61) în cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă, potrivit prevederilor alin. (6).

(7) Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).

(8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).

(9) în cazul validării deciziei entităţii învestite de lege, Comisia Naţională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.”;

- Art. 27: (1) Punctele acordate prin decizia de compensare pot fi valorificate prin achiziţionarea de imobile din Fondul naţional la licitaţia publică naţională, începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) Licitaţiile de imobile se organizează săptămânal la sediul central al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi se desfăşoară în regim de videoconferinţă.

(3) Participarea la licitaţie a deţinătorilor de puncte este gratuită, cu condiţia înscrierii prealabile la sediile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

(4) Regulamentul de organizare a licitaţiei se aprobă de către Comisia Naţională până la data de 1 iulie 2015 şi se publică pe pagina de internet a Agenţiei Domeniilor Statului, a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(5) Comisia de licitaţie va fi compusă din 7 membri, astfel:

a) 2 reprezentanţi ai Agenţiei Domeniilor Statului;

b) 2 reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;

c) 3 reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(6) în vederea evitării unor posibile fraude sau tentative de corupere, membrii comisiei de licitaţie beneficiază de o indemnizaţie lunară reprezentând 50% din indemnizaţia lunară a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.”;

- Art. 31 alin. (1) şi (2): „(1) în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar.

(2) în aplicarea alin. (1), deţinătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi nevalorificate în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile. Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.”;

- Art. 34 alin. (1) şi (2): „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen^ de 36 de luni.”

12. În opinia autoarei excepţiei, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii şi la art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii şi â autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, la art. 21 alin. (1) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil şi la art. 44 care garantează dreptul de proprietate privată.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată, mai întâi, că prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care vizează situaţia dosarelor ce vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 16â/2013, nu sunt incidente în cauză, întrucât dosarul de despăgubire al autoarei excepţiei se afla înregistrat încă din 2011 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, spre competentă soluţionare. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect este inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.

14. În continuare, Curtea observă că autoarea acesteia critică noua modalitate prevăzută de Legea nr. 165/2013 pentru stabilirea şi acordarea măsurilor reparatorii (respectiv compensarea prin puncte, termenele de soluţionare a dosarelor şi modalitatea de valorificare a punctelor stabilite prin aplicarea grilei notariale) în dosarele de despăgubire nesoluţionate, din culpa autorităţilor publice competente, până la data intrării în vigoare a acestei legi. În acest sens invocă, în esenţă, încălcarea principiilor neretroactivităţii legii şi nediscriminării, încălcarea dreptului de proprietate, dar şi a principiului previzibilităţii legii şi a dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

15. Faţă de aceste critici de neconstituţionalitate, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, Deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).

16. În cazul de faţă nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. În concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operaţiuni, iar nu prin raportare la dispoziţii legale abrogate, aşa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 653 din 22 iulie 2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite.

17. Totodată, Curtea a arătat, în jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia: „Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective” (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluţionate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiaşi principiu mai sus amintit tempus regit actum.

18. Cât priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa (Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014), dar şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României din 12 octombrie 2010), prin care s-a arătat că, în materia acordării de despăgubiri pentru abuzurile petrecute în regimul trecut, statul are o marjă largă de apreciere asupra modalităţilor concrete de acordare. Legea nr. 165/2013 concretizează opţiunea legiuitorului român faţă de recomandările cuprinse în hotărârea-pilot amintită, astfel fiind adoptată o serie de proceduri, implicând, inter alia, termene concrete de soluţionare a dosarelor de despăgubire, de natură să imprime sistemului de despăgubiri eficienţă şi o previzibilitate sporită.

19. De asemenea, jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg susţine că imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de piaţă a bunului, cu condiţia ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului [Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunţată în Cauza Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 şi următoarele]. Având în vedere şi faptul că art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie permite legiuitorului organic să stabilească limitele şi conţinutul dreptului de proprietate, Curtea a mai arătat că Legea nr. 165/2013 nu impune plafonarea despăgubirilor - măsură recomandată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ci, dimpotrivă, prevede acordarea lor integrală, însă prin raportare la un alt sistem de referinţă al evaluării decât cel preexistent - cel al aplicării grilei notariale, conform art. 21 alin. (6) din lege - şi fără acordarea de dobânzi sau penalităţi. Toate aceste modalităţi pot avea valenţele finale ale unei plafonări, însă se încadrează în marja de apreciere a statului. În orice caz, Curtea a subliniat că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanţa sa, deoarece nu îi pune în pericol existenţa şi efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obţinut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015).

20. În ce priveşte solicitarea autoarei excepţiei ca, şi în cazul de faţă, să fie aplicat raţionamentul utilizat de Curtea Constituţională în Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014, prin care a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, se observă că, prin decizia invocată, Curtea a statuat ca instituirea unui termen de 10 ani pentru executarea unor creanţe asupra statului, în condiţiile în care acestea erau deja exigibile în baza primei eşalonări, nu satisface exigenţele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului de creanţă. Or, aşa cum s-a arătat şi prin Decizia nr. 634 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, între cele două reglementări (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 şi Legea nr. 165/2013) există diferenţe majore, constând, pe de o parte, în durata perioadei pe care eşalonarea plăţii a fost preconizată de legiuitor, de 10 ani în cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, faţă de 5 ani în cazul Legii nr. 165/2013, iar, pe de altă parte, în prelungirea excesivă, prin eşalonări succesive în primul caz, faţă de caracterul unic al eşalonării prevăzute prin art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

21. Având în vedere aceste argumente, nu pot fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate formulate în cauză cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

22. În sfârşit, Curtea constată că nu sunt întemeiate nici susţinerile privind lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor criticate din Legea nr. 165/2013. Dificultăţile ivite în practica judiciară, tergiversarea şi blocajele apărute în materia soluţionării dosarelor de despăgubire au reprezentat aspecte de notorietate anterior adoptării Legii nr. 165/2013, acestea fiind şi motivele pentru care pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului se înregistrase un număr impresionant de cereri îndreptate împotriva statului român. Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010 prin care a fost soluţionată Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României a fost pronunţată tocmai în sensul modificării legislaţiei, a practicii instituţionale şi judiciare în materie, iar statul român s-a conformat recomandărilor cuprinse în această hotărâre-pilot, consultându-se în prealabil cu organele de specialitate ale Consiliului Europei şi adoptând, în final, după punerea în dezbatere publică, Legea nr. 165/2013.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată Georgeta Gloria Tibichi în Dosarul nr. 2.381/109/2014 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 4 teza întâi, art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 alin. (1) şi (2) şi ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 aprilie 2015.

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru publicarea acceptării amendamentelor din 2015 la anexele Acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), adoptat şi semnat la Geneva la 30 septembrie 1957

În temeiul prevederilor art. III din Legea nr. 333/2007 privind modificarea şi completarea Legii nr. 31/1994 pentru aderarea României la Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, precum şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se publică amendamentele din 2015 la anexele Acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), adoptat şi semnat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, cu modificările şi completările ulterioare, traduse în limba română, prevăzute în anexele nr. 1-4*), care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

Ioan Rus

 

Bucureşti, 11 iunie 2015.

Nr. 745.


*) Anexai© nr. 1-4 se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, sos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 17

din 8 Iunie 2015

 

Dosar nr. 862/1/2015

 

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completului

Denisa Stănişor - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Viorica Iancu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Dana Iarina Vartires - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Carmen Sîrbu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Veronica Năstasie - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal – judecător raportor

Carmen Frumuşelu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Luiza Maria Păun - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 862/1/2015 este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 274 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,

Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent-şef  Bogdan Georgescu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 15 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.570/63/2013.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei au fost depuse jurisprudenţa comunicată de curţile de apel şi raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor la data de 4 mai 2015. Potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, la dosarul cauzei au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept părţile din litigiul în care a fost formulată sesizarea, respectiv recurentul-reclamant Fondul Local de Garantare Craiova, recurenţii-intervenienţi şi intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României.

Preşedintele completului constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept, constată următoarele:

1. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 15 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.570/63/2013, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Conform art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare1 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008), raportat la prevederile art. 1 şi art. 2 din Actul constitutiv al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN, prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.211/2001 privind înfiinţarea Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN, republicată, cu modificările ulterioare (Actul constitutiv al FNGCIMM), raportat la art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare (Legea nr. 93/2009) şi la art. 3, art. 7 pct. 10 şi pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006), în forma în vigoare în perioada 2009-2011, prin noţiunea de societăţi financiar-bancare legiuitorul a înţeles şi instituţiile financiar-nebancare constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni, la care statul este acţionar unic sau majoritar ?”.

2. Expunerea succintă a procesului.

Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea hotărârii prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

2.1. Cererea de chemare în judecată

La data de 5 aprilie 2013, reclamantul Fondul Local de Garantare Craiova - Filiala FNGCIMM IFN - S.A. a chemat în judecată pe pârâţii Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Dolj, solicitând instanţei să dispună anularea încheierii nr. 31 din 18 martie 2013, emisă de Curtea de Conturi, a Deciziei nr. 2 din 4 ianuarie 2013, emisă de Camera de Conturi Dolj, precum şi a Raportului de control nr. 7.364 din 7 decembrie 2012.

În motivare, reclamantul a arătat că, în perioada 4-7 decembrie 2012, auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi a Judeţului Dolj au efectuat, în cadrul Fondului Local de Garantare Craiova - Filiala FNGCIMM IFN - S.A., acţiunea „Controlul privind situaţia, evoluţia şi modul de administrarea patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi efectuarea cheltuielilor”, iar, în urma controlului, a fost încheiat Raportul nr. 7.364 din 7 decembrie 2012, în care au fost consemnate abateri de la legalitate şi regularitate, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, cu privire la: modul de acordare a remuneraţiei lunare a directorului general şi a indemnizaţiilor acordate membrilor consiliului de administraţie în perioada 2009-2011, modul de încadrare a cheltuielilor cu personalul în limitele stabilite de prevederile legale.

În cauză au fost formulate cereri de intervenţie în interes propriu de către directorul general, directorul şi membrii consiliului de administraţie al Fondului.

2.2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1.305 din 1 aprilie 2014, Tribunalul Dolj - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, acţiunea formulată de reclamant şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate în cauză.

2.3. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva sentinţei pronunţate de tribunal au formulat recurs reclamantul şi intervenienţii, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii şi a cererilor de intervenţie.

În motivarea recursurilor, recurenţii au susţinut în principal că, în ipoteza în care se constată că reclamantul Fondul Local de Garantare Craiova - Filiala FNGCIMM IFN - S.A. are acţionar majoritar statul român, acest fond nu este supus prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 în privinţa remunerării directorului general şi a membrilor consiliului de administraţie, încadrându-se în categoria societăţilor financiar-bancare la care se referă art. 8 din acest act normativ, astfel că toate cheltuielile au fost efectuate potrivit legii.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova.

Prin încheierea nr. 4.312 din 13 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.649/1/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Piteşti, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe cu nr. 7.570/63/2013.

2.4. Sesizarea Înaltei Curţi

În sensul celor expuse la pct. 1, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 15 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7570/63/2013, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept în litigiu.

3. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

3.1. Reclamantul Fondul Local de Garantare Craiova - Filiala FNGCIMM IFN - S.A. şi intervenienţii au susţinut că fondului local nu i se aplică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, intrând sub incidenţa art. 8 din acest act normativ.

Fondul Local de Garantare Craiova - Filiala FNGCIMM IFN - S.A. este persoană juridică de drept privat, potrivit Ordinului nr. 176 din 20 septembrie 2005, emis de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, prin care a fost aprobată constituirea a trei fonduri locale de garantare, ca filiale ale FNGCIMM - SA, cu sediul în localităţile Craiova, Focşani şi Covasna.

Fondurile locale de garantare se constituie ca societăţi comerciale pe acţiuni având doi acţionari, respectiv: Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. (FNGCIMM) şi statul român, prin Agenţia Naţională pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, ceea ce determină aplicarea legii specifice acestor societăţi.

Activitatea fondului vizează activităţi auxiliare intermedierilor financiare, scopul înfiinţării filialei în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind unul patrimonial, acela de a efectua fapte şi acte de comerţ. Activitatea principală a Fondului Local de Garantare Craiova - Filiala FNGCIMM IFN - S.A. este emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente pentru garantarea creditelor şi a altor instrumente de finanţare, care pot fi obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii, definite potrivit legii, de la bănci sau din alte surse.

În legislaţia română nu există entităţi financiar-bancare, ci doar societăţi financiare şi societăţi bancare, cratima fiind utilizată pentru a desemna o categorie de societăţi care nu există.

Dacă art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 s-ar aplica doar unor entităţi care ar fi atât societăţi financiare, cât şi societăţi bancare, ar însemna a susţine inaplicabilitatea absolută a dispoziţiilor respective, ceea ce este contrar scopului pentru care ele au fost adoptate. Ratio legis, sunt exceptate de la regimul instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 toate acele societăţi care sunt reglementate prin legi speciale şi sunt supravegheate şi controlate din punctul de vedere al întregii activităţi, de autorităţi autonome specializate, şi anume: băncile şi instituţiile financiare nebancare, care se află sub supravegherea prudenţială şi controlul Băncii Naţionale a României; societăţile de asigurări, care se află sub supravegherea prudenţială şi controlul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Fondul Proprietatea, aflat în aria de autoritate a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de iniţiator al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, a susţinut importanţa încadrării instituţiilor financiare nebancare în categoria societăţilor financiare.

Ca şi în cazul instituţiilor de credit, autoritatea de reglementare şi supraveghere a instituţiilor financiare nebancare este Banca Naţională a României.

Potrivit Legii nr. 93/2009, instituţiile financiare nebancare trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute în reglementările emise de Banca Naţională a României cu privire la aspecte precum capitalul minim, structura grupurilor din care fac parte, calitatea acţionarilor şi a conducătorilor, structura portofoliului de credite sau organizarea contabilităţii şi auditului intern.

Fondul Local de Garantare Craiova - Filiala FNGCIMM IFN - S.A. este înregistrat la Banca Naţională a României, secţiunea Registrele BNR, la capitolul IV „Instituţii financiare nebancare”, partea I - Active, litera i: „Emitere de garanţii şi asumare de angajamente, inclusiv garantarea creditului”, poziţia 3, având numărul RG-PJR-17-090166/27.07.2007, total entităţi: 5.

Faptul că Fondul Local de Garantare Craiova - Filiala FNGCIMM IFN - S.A. este instituţie financiară reiese şi din aceea că efectuează raportări contabile folosind Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit prevăzut în Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară aplicabile instituţiilor de credit, reglementari contabile conforme cu directivele europene. Începând cu exerciţiul financiar al anului 2008 au fost aplicate de către Banca Naţională a României prevederi pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, Banca Naţională a României verificând îndeplinirea de către instituţiile financiare nebancare

a condiţiilor menţionate atât imediat după constituirea acestora, cât şi pe parcursul desfăşurării activităţii acestor instituţii, orice modificări cu privire la datele şi informaţiile cuprinse în documentaţia depusă iniţial trebuind comunicate către Banca Naţională a României De asemenea, respectarea condiţiilor impuse la constituire este verificată de către Banca Naţională a României prin mecanismul supravegherii ulterioare.

În structura situaţiilor financiare semestriale/anuale întocmite de către Fondul Local de Garantare Craiova - Filiala FNGCIMM IFN - S.A. nu se regăsesc conturi care să reflecte realizarea de venituri din subvenţii, finanţări, transferuri, alocaţii bugetare cu destinaţie specială aprobate prin hotărâri ale Guvernului sau hotărâri ale consiliilor locale, specifice operatorilor economici nominalizaţi la ari 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008.

Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică Fondului Local de Garantare Craiova - Filiala FNGCIMM IFN - SA, în calitatea acestuia de societate comercială pe acţiuni, subiect de drept privat cu statut de instituţie financiară nebancară, încadrat în categoria societăţilor prevăzute la art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008.

Pentru prima dată de la înfiinţare, FNGCIMM este nominalizat în Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 22 februarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu şi în legile bugetare anterioare.

Baza legală pentru efectuarea cheltuielilor cu personalul a reprezentat-o bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat în temeiul Hotărârii Adunării generale a acţionarilor nr. 7/18.12.2009.

Fondul Local de Garantare Craiova - Filiala FNGCIMM IFN - S,A. nu s-a aflat şi nu se află în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri ori a Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii ori a altor organe ale administraţiei publice centrale, aşa cum rezultă din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, (abrogata prin Hotărârea Guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 20 februarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare).

Fondul Local de Garantare Craiova - Filiala FNGCIMM IFN - S.A. nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de entităţi cărora li se aplică legile referitoare la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, întrucât personalul Fondului nu este plătit din bugetul general consolidat al statului, ci din veniturile societăţii, nu a primit subvenţii, alocaţii pentru cheltuielile de personal ori alte forme de sprijin de stat, dat fiind statutul său de societate comercială pe acţiuni, subiect de drept privat, nu are personal care ocupă funcţii de demnitate publică şi personal care ocupă funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, precum şi personal care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcţionari publici şi funcţionari publici cu statut special; personalul filialei îşi desfăşoară activitatea în baza contractelor individuale de muncă înregistrate conform dispoziţiilor legale, nefiind numit prin acte administrative cum se procedează pentru funcţionarii publici în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; filialei nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; remunerarea membrilor consiliului de administraţie a respectat prevederile valorice stipulate în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate ale filialei, corelate cu prevederile Actului constitutiv al FNGCIMM, ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 93/2009.

3.2. Curtea de Conturi a susţinut că, potrivit ari 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, ordonanţa de urgenţă „se aplică regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici, printre categoriile de operatori economici enunţaţi regăsindu-se şi reclamantul.

Reclamantul este persoană juridică organizată ca o societate comercială pe acţiuni, având ca acţionar unic statul român, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.211/2001, republicată, cu modificările ulterioare.

La art. 2 din cap. I din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.211/2001, republicată, cu modificările ulterioare, se prevede în mod expres că „F.N.G.C.I.M.M. - S.A. - IFN este instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, persoană juridică română de drept privat, organizată ca societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român”.

Nu sunt întemeiate susţinerile reclamantului potrivit cărora i-ar fi aplicabile prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, fiind exclus de la aplicarea acestui act normativ.

În anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 1.634/2009, cu modificările şi completările ulterioare, intitulată „Instituţii financiare la care statul român este acţionar iniţial unic prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri”, este nominalizat Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii - F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN, ca instituţie financiară la care statul român este acţionar unic prin acest minister.

Legiuitorul a folosit formularea „societăţile financiar-bancare”, ceea ce nu presupune că sunt asimilate acestei categorii şi societăţile financiare nebancare, cum este cazul reclamantului. Din definiţia dată de art. 2 din cap. I din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.211/2001, republicată, cu modificările ulterioare, rezultă clar că FNGCIMM S.A. - IFN este instituţie financiară nebancară, care nu este exceptată de la aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008

Prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 sunt aplicabile societăţilor financiar-bancare şi de asigurări, precum şi Societăţii Comerciale „Fondul Proprietatea”- S.A., entităţi care, potrivit art. 3 pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare2, nu sunt incluse în categoria operatorilor economici.

4. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

4.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând aspectele arătate în continuare.

Chestiunea de drept care se solicită a fi lămurită vizează interpretarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, respectiva sintagmei „societăţi financiar-bancare”, raportat la dispoziţiile legale aplicabile în perioada analizată [art. 5 lit. c), art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 93/2009, art. 7 pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006].

Interpretarea unei dispoziţii normative reprezintă o chestiune de drept care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă şi care, faţă de jurisprudenţa existentă, este una nouă, ţinând seama totodată şi de faptul că în ţară au fost constituite numai trei fonduri locale, printre care şi reclamantul.

La data formulării sesizării, chestiunea de drept nu este lămurită de instanţa supremă printr-o decizie de recurs în interesul legii şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, pe rolul instanţei supreme nefiind înaintată nicio cerere pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept în care să se solicite interpretarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 şi a dispoziţiilor normative menţionate.

De lămurirea şi interpretarea textelor sus-menţionate depinde soluţionarea în fond a cauzei, în condiţiile în care reclamantul şi intervenienţii susţin că Fondul Local de Garantare Craiova - Filiala FNGCIMM IFN - S.A. este exclus de la aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008. iar Curtea de Conturi a statuat că nu au fost respectate prevederile acestui act normativ cu privire la indemnizaţiile acordate directorilor şi membrilor consiliului de administraţie, cheltuielile cu personalul nefiind stabilite în limitele legale.

4.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Curtea de Apel Piteşti consideră, cu titlu prealabil, că textul art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 este susceptibil de două interpretări, cu consecinţe juridice diferite.

Astfel, faţă de modul de redactare a textului, se consideră că legea nu are în vedere în categoria subiectelor de drept exceptate de la aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 şi persoanele juridice, societăţi financiare nebancare, în categoria cărora se încadrează reclamantul, dar faţă de spiritul reglementării rezultă soluţia contrară.

Legiuitorul nu defineşte societăţile financiar-bancare la care se refera art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, fiind necesar să se realizeze o interpretare sistematică, în raport cu actele normative în vigoare în perioada analizată, care determină regimul juridic al societăţilor financiare şi al celor bancare.

Totodată, pentru interpretarea acestei noţiuni este necesar să se observe motivele pentru care a fost adoptat acest act normativ (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008), rezultate din preambul. Astfel, legiuitorul a urmărit să înlăture regimul diferenţiat pentru o anumită categorie de operatori economici, pe care l-a considerat nejustificat, fiind de natură a crea disfuncţionalităţi în derularea activităţii societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, însă, totodată, s-a prevăzut că se impune luarea în considerare a specificului anumitor categorii de societăţi comerciale.

În acest context, legiuitorul a exclus de la aplicarea măsurilor restrictive referitoare la cheltuieli societăţile cu obiect de activitate specific enumerate la art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, sintagma „financiar-bancare” relevând intenţia legiuitorului de a exclude de la măsurile restrictive

prevăzute de lege instituţiile din domeniu, la care statul este acţionar unic sau majoritar.

În aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, de transpunere a directivelor 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi 2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, se constată că societăţile financiare sunt entităţi distincte de societăţile care desfăşoară activitate specifică băncilor, în sensul art. 3 şi art. 7 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006. Băncile, definite la art. 3 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, reprezintă o subcategorie a instituţiilor de credit la care se referă acest act normativ, iar legiuitorul s-a referit expres la activitatea bancară pe care a reprezentat-o prin cratimă alături de noţiunea „financiar”, iar nu distinct, în interpretarea literală rezultând că s-a urmărit excluderea de la aplicarea măsurilor restrictive numai în ceea ce priveşte societăţile bancare.

Însă reclamantul aplică contabilitatea bancară, conform Ordinului guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 5/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 13/2008 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, instituţiilor financiare nebancare şi Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, cu modificările şi completările ulterioare; respectă legislaţia stabilită de Banca Naţională a României cu privire la cifra de afaceri, volumul creditelor, gradul de îndatorare, totalul activelor, capitaluri proprii, fonduri proprii, expunere faţă de un debitor şi expunere agregată, organizare control intern, audit intern şi administrarea riscurilor. Personalul fondului nu este plătit din bugetul general consolidat al statului, ci din venituri realizate de societate; nu a primit subvenţii sau alte forme de sprijin; este societate pe acţiuni, subiect de drept privat, iar personalul său nu ocupă funcţii de demnitate publică ori funcţii asimilate, fiind încadrat în temeiul contractelor individuale de muncă/contractelor de mandat.

Totodată, din Adresa Ministerului Finanţelor Publice nr. 449.887 din decembrie 2012 rezultă că, la elaborarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, s-a urmărit exceptarea de la aplicarea prevederilor acesteia a societăţilor financiare şi bancare, folosind generic sintagma financiar-bancare.

Interpretarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 rezultată din adresa emisă de Ministerul Finanţelor Publice din decembrie 2012, considerată de recurent materializarea unei interpretări autentice, nu este însă obligatorie potrivit art. 69 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul trebuind să intervină printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat.

În acest context se reţine că, prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, care a abrogat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, s-a prevăzut expres aplicarea măsurilor speciale cu privire la cheltuieli şi în ce priveşte fondurile de garantare, cum este cazul reclamantului [art. 2 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013].

O asemenea reglementare expresă, care nu exista în actul normativ abrogat, relevă intenţia legiuitorului de a clarifica expres regimul juridic al entităţilor în categoria cărora se încadrează şi reclamantul, precum şi faptul că, sub reglementarea anterioară (aplicabilă în prezenta cauză), exista posibilitatea unor interpretări care fie susţin concluzia încadrării fondurilor de garantare în excepţiile de la măsurile speciale cu privire la cheltuieli, fie, dimpotrivă, susţin aplicarea acestor măsuri cu privire la aceste fonduri, de vreme ce statul este acţionar unic sau majoritar.

4.3. Jurisprudenţa naţională menţionată de instanţa de trimitere

într-o orientare jurisprudenţială s-a reţinut că Fondul Local de Garantare - filială a FNGCIMM-IFN se încadrează în prevederile ari 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, astfel că nu i se aplică acest act normativ (Sentinţa civilă nr. 2.954 din 19 decembrie 2013 a Tribunalului Covasna, pronunţată în Dosarul nr. 1.370/119/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1.643/R din 21 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov).

5. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

5.1. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi nu a fost identificată practică judiciară referitoare la chestiunea de drept supusă judecăţii.

5.2. În cauză, Înalta Curte a solicitat curţilor de apel să comunice jurisprudenţa identificată la nivelul circumscripţiei lor teritoriale cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Din analiza jurisprudenţei transmise de curţile de apel în legătură cu chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării au fost constatate aspectele arătate în continuare.

Într-o orientare jurisprudenţială, instanţa a reţinut că prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, raportat la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 şi ale Legii nr. 93/2009, se interpretează în sensul că noţiunea de „societăţi financiar-bancare” se referă atât la instituţiile financiare (deci inclusiv la instituţiile financiare nebancare), cât şi la societăţile bancare, astfel că filialele FNGCIMM-FN intră sub incidenţa excepţiei prevăzute de art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008.

Într-o altă orientare jurisprudenţială, instanţa a reţinut că noţiunea de „societăţi financiar-bancare” se referă exclusiv la societăţile bancare, nu şi la instituţiile financiare nebancare, astfel că filialele FNGCIMM-IFN nu sunt exceptate de la aplicarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 79/2008.

6. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu referire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

7. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Referitor la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, nu au fost identificate considerente relevante în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

8. Înalta Curte

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, punctele de vedere formulate de părţi, jurisprudenţa relevantă a instanţelor naţionale şi a contenciosului constituţional în evaluarea chestiunii de drept ce se solicită a fi dezlegată, se constată următoarele:

8.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

a) existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă;

b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie si

Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să o soluţioneze în ultimă instanţă;

c) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

d) o chestiune de drept cu caracter de noutate şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prioritar se impune deci o analiză a fiecăreia dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării:

a) Cu privire la cerinţa ca pricina să se afle în curs de judecată în ultimă instanţă se reţine că acţiunea introductivă este una în contencios administrativ, aflată în competenţa de primă instanţă a secţiei de contencios administrativ a tribunalului, potrivit art. 8 şi 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea prin care se soluţionează fiind supusă numai recursului, conform art. 20 din acelaşi act normativ.

În prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a recursului, deci în ultimă instanţă.

b) Cum autorul sesizării este o curte de apel care, în această cauză, judecă în ultimă instanţă, pronunţând o hotărâre definitivă, se constată îndeplinită şi cea de-a două cerinţă de admisibilitate.

c) Şi cea de-a treia condiţie de admisibilitate a sesizării, respectiv cea referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată a fi întrunită.

Astfel, se observă că, încă de la prima instanţă, reclamanta a invocat, în principal, faptul că se încadrează în categoriile prevăzute de art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, fiind exceptată de la aplicarea măsurilor prevăzute de acest act normativ, aspect care, în contextul acţiunii în anulare promovate, se constituie într-un motiv de drept, de nelegalitate, referitor la fondul dreptului contestat prin decizia emisă de Curtea de Conturi, fiind aşadar o apărare de fond esenţială.

Această apărare a reclamantei, invocată şi de intervenienţii principali din cauză, a fost considerată nefondată de prima instanţă, iar dezlegarea acesteia din cuprinsul sentinţei a fost criticată prin motivele de recurs cu a căror analiză este învestită, în ultimă instanţă, Curtea de Apel Piteşti.

Prin urmare, de lămurirea acestei chestiuni de drept - înţelesul sintagmei „societăţi financiar-bancare” din cuprinsul art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată.

d) Noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării de pronunţare a unei hotărâri prealabile reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate. Verificarea acesteia implică atât a se constata că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat deja, iar problema nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, cât şi - în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate” - aprecierea în acest sens a completului învestit pentru pronunţarea prezentei decizii.

Din verificarea evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se constată că aceasta nu a statuat anterior asupra prezentei chestiuni de drept, nefiind pronunţată o decizie în interesul legii sau o altă hotărâre prealabilă având acest obiect. Nici în cadrul secţiilor civile şi, respectiv, de contencios administrativ şi fiscal nu au fost identificate decizii de speţă referitoare la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării.

Este de reţinut în acest context că - deşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 nu este un act normativ recent intrat în vigoare - instanţele de judecată au fost chemate să se pronunţe în aplicarea dispoziţiilor art. 8 abia începând cu anul 2013, când camerele de conturi judeţene au emis decizii prin care au considerat că cele trei fonduri locale de garantare

(Sfântu Gheorghe, Craiova şi Focşani), filiale ale FNGCIMM- IFN, nu se încadrează în categoria de „societăţi financiar-bancare” şi, deci, nu erau exceptate de la aplicarea ordonanţei de urgenţă.

Aceste decizii au fost contestate la instanţele de contencios administrativ competente, fără a se putea constata existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue şi constante în această materie, până la acest moment identificându-se doar o soluţie definitivă de admitere a acţiunii în anulare şi una definitivă de respingere a acţiunii în anulare, argumentul determinant în fiecare situaţie constituindu-l interpretarea dată de instanţa de judecată noţiunii de „societăţi financiar-bancare”.

Faţă de aceste împrejurări se reţine ca fiind îndeplinită şi condiţia privind noutatea chestiunii de drept cu care instanţa supremă a fost sesizată.

8.2. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

8.2.1. Dispoziţiile relevante pentru soluţionarea chestiunii de drept supuse dezlegării pe calea prezentei sesizări, respectiv:

- art. 1 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008:

„Art. 1. - Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.”

Art. 8. - Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică societăţilor financiar-bancare şi de asigurări, precum şi societăţii comerciale «Fondul Proprietatea» - S.A.”;

- art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) şi (3) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 93/2009:

„Art. 5. - În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: [...]

c) instituţii financiare nebancare - entităţi ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional în condiţiile stabilite de prezenta lege3;”;

Art. 6. - (1) Instituţiile financiare nebancare au obligaţia de a se constitui ca societăţi comerciale pe acţiuni. [...]

(3) Organizarea şi funcţionarea instituţiilor financiare nebancare sunt reglementate de prevederile prezentei legi, completate, după caz, cu cele ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările ulterioare, sau/şi cu cele ale legilor speciale aplicabile în materie.”

„Art. 7. - (1) Denumirea unei entităţi care desfăşoară activitate de creditare, în condiţiile prezentei legi, va include sintagma instituţie financiară nebancară sau abrevierea acesteia, I.F.N. În cazul instituţiilor financiare nebancare ce fac obiectul înscrierii în Registrul de evidenţă, includerea în denumire a sintagmei instituţie financiară nebancară sau a abrevierii acesteia, I.F.N., este opţională.”;

- art. 3, art. 7 alin. (1) pct. 10 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 (forma în vigoare în perioada 2009- 2011 corespunzătoare controlului efectuat de Curtea de Conturi în urma căruia au fost emise actele contestate în litigiul de fond):

„Art. 3. - Instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi funcţiona cu respectarea dispoziţiilor generale aplicabile instituţiilor de credit şi a cerinţelor specifice prevăzute în partea a II-a a prezentei ordonanţe de urgenţă, în una din următoarele categorii:

a) bănci;

b) organizaţii cooperatiste de credit;

c) bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ;

d) bănci de credit ipotecar;

e) instituţii emitente de monedă electronică.”

Art. 7. - (1) în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: [...] 10. instituţie de credit înseamnă:

a) o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont propriu;

b) o entitate, alta decât cea prevăzută la lit. a), care emite mijloace de plată în formă de monedă electronică, denumită în continuare instituţie emitentă de monedă electronică4; [...]

14. instituţie financiară - o entitate, alta decât o instituţie de credit, a cărei activitate principală constă în dobândirea de participată în alte entităţi sau în desfăşurarea uneia sau mai multora dintre activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b) -I)”5;

- art. 3 şi art. 7 alin. (1) pct. 10 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 au fost modificate în perioada 2009-2011, după cum urmează:

- începând cu 1 aprilie 2010, lit. e) a art. 3 a fost abrogată prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a altor acte normative6;

- începând cu 1 aprilie 2010, pct. 10 şi 14 ale alin. (1) al art. 7 au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2010, având următorul conţinut:

10. instituţie de credit - o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont propriu;

14. instituţie financiară - o entitate, alta decât o instituţie de credit, a cărei activitate principală constă în achiziţionarea de participată sau în desfăşurarea uneia sau mai multora dintre activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b)-/) şi n1);”;

- începând cu 1 ianuarie 2014, pct. 10 şi 14 ale alin. (1) al art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 au fost abrogate prin art. VIII pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

Interpretarea gramaticală a normei cuprinse în art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 ar conduce la concluzia că prin sintagma „societăţi financiar-bancare”, luând în considerare sensul cuvintelor şi semnele de punctuaţie (cratima), s-ar înţelege societăţi care îndeplinesc cumulativ condiţiile de a fi financiare şi bancare.

O astfel de concluzie este însă inacceptabilă din punct de vedere juridic, interpretarea sistematică a aceleiaşi norme, respectiv analizarea acesteia în strânsă legătură cu întregul conţinut al actului normativ, precum şi compararea cuprinsului acestei dispoziţii în raport cu reguli şi prevederi care se află în alte acte normative din aceeaşi materie demonstrând că, în legislaţia în vigoare în perioada incidenţei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, nu este reglementată o categorie de instituţii denumite „financiar-bancare”, ci - dimpotrivă - se stabilesc regimuri juridice distincte pentru instituţiile financiare şi, respectiv, pentru cele bancare.

Astfel, potrivit reglementării date de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, societăţile bancare (băncile) constituie o categorie de instituţii de credit [art. 3 lit. a)], în timp ce instituţia financiară este [prin definiţie dată la art. 7 alin. (1) pct. 14] nebancară, constituind „o entitate, alta decât o instituţie de credit, a cărei activitate principală constă în dobândirea de participaţii în alte entităţi sau în desfăşurarea uneia sau mai multora dintre activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b)-I)”.

La rândul său, Legea nr. 93/2009 stabilea, la art. 5 lit. c), faptul că prin „instituţii financiare nebancare” se înţeleg entităţi ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional în condiţiile stabilite de lege, ulterior textul fiind corelat cu cel din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, în sensul că este vorba de „entităţi, altele decât instituţiile de credit, ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional în condiţiile stabilite de prezenta lege”.

Şi art. 4 pct. 5 din Directiva 2006/48/CE, care reglementează activitatea bancară la nivel comunitar, defineşte similar instituţia financiară în sens larg ca fiind o entitate care poate presta activităţi de creditare, servicii de investiţii şi de plată etc, cu excluderea activităţii specifice băncilor (acceptare de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public).

Or, în condiţiile în care nu poate fi identificată în legislaţia de referinţă o categorie de entităţi „financiar-bancare” şi ţinând seama de o regulă de bază a interpretării logice, în conformitate cu care o normă trebuie interpretată într-un sens care să permită aplicarea ei, iar nu într-un sens care să o înlăture de la aplicare, singura concluzie ce se poate desprinde este aceea că sintagma „societăţi financiar-bancare” în sensul art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 se referă la instituţiile financiare şi la cele bancare.

Această interpretare este confirmată de altfel de evoluţia ulterioară a legislaţiei, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 fiind abrogată de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013.

Această din urmă ordonanţă a Guvernului a prevăzut expres la art. 2 că măsurile de disciplină financiară la care se referă nu se aplică:

a) instituţiilor de credit, instituţiilor financiare şi societăţilor definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu excepţia fondurilor de garantare şi contragarantare care îndeplinesc condiţiile de la art. 1;

b) societăţilor de asigurare reglementate de Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare;

c) operatorilor economici care îndeplinesc condiţiile art. 1, care prin legi speciale sunt exceptaţi de la aplicarea prevederilor legale privind fundamentarea şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli aplicabile operatorilor economici la care statul este acţionar unic, majoritar sau deţine o participaţie direct ori indirect majoritară;

d) unităţilor de cercetare-dezvoltare definite potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celor care îndeplinesc condiţiile de la art. 1.

8.2.2. Chestiunea de drept ridicată de instanţa de trimitere se referă şi la aspectul dacă - pornind de la interpretarea potrivit căreia art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 se referă şi la instituţiile financiare - în această categorie se includ şi acele instituţii financiare nebancare constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni, la care statul este acţionar unic sau majoritar.

Pentru lămurirea acestei chestiuni este necesară aplicarea altor două reguli ale interpretării logice a normei juridice, respectiv: ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, în conformitate cu care nu ne este îngăduit să distingem acolo unde legea nu distinge, şi exceptio est strictissimae interpretationis (excepţiile sunt de strictă interpretare).

Astfel, se constată că, prin conţinutul său, art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 nu face nicio distincţie după forma de constituire sau după eventuala participaţie a statului la constituirea societăţii (instituţiei) financiare, deci acest text legai trebuie privit ca referindu-se la instituţiile financiare în general.

De altfel, din conţinutul art. 8 reiese că au fost exceptate de la regimul instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 acele societăţi care beneficiau deja de supravegherea şi controlul activităţii din partea unor autorităţi autonome specializate (instituţiile financiare nebancare şi băncile se aflau sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României, societăţile de asigurări erau sub controlul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, iar Fondul „Proprietatea” se afla sub autoritatea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare).

Este adevărat că art. 1 stipulează expres faptul că prevederile acestei ordonanţe de urgenţă „se aplică regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici”.

De asemenea nu poate fi ignorat faptul că art. 6 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 impune obligaţia acestor instituţii de a se constitui ca societăţi comerciale pe acţiuni.

Însă, din structurarea actului normativ, respectiv faţă de situarea textelor legale în discuţie în conţinutul acestuia, raportul dintre art. 1 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 apare ca fiind un raport de la regulă la excepţie.

În această ordine de idei urmează ca aria de aplicare a art. 1 să fie privită ca acoperind situaţia acelor societăţi comerciale la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, dar care nu intră într-o categorie exceptată de la aplicarea ordonanţei, în timp ce societăţile la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară şi care au statut de instituţie financiară ori bancară vor intra sub incidenţa excepţiei reglementate de art. 8.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 15 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.570/63/2013, şi stabileşte că:

Sintagma „societăţi financiar-bancare” din cuprinsul art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se referă şi la instituţiile financiare, inclusiv la instituţiile financiare nebancare constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni la care statul este acţionar unic sau majoritar.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2015.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

IONEL BARBA

Magistrat-asistent-şef,

Bogdan Georgescu

 


1 Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 23 iunie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

2 Conform art. 3 pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011:

„Art. 3. - În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: [...]

5. operator economic - denumire generică ce include:

a) regiile autonome, înfiinţate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială;

b) companiile şi societăţile naţionale, precum şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic;

c) societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deţine o participate majoritară;

d) societăţile comerciale şi regiile autonome la care persoanele juridice de la lit. a)-c) deţin direct sau indirect o participaţie majoritară;

e) institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, altele decât cele care funcţionează ca instituţii publice;

f) alţi operatori economici, indiferent de forma de proprietate, pentru fundamentarea şi justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat.

Expresia operator economic nu include societăţi financiar-bancare, societăţi de asigurări şi Societatea Comercială «Fondul Proprietatea» - SA”.

3 Începând cu 3 mai 2011, art. 5 lit. c) din Legea nr. 93/2009 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată şi a Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, aprobată prin Legea nr. 29/2012. Anterior datei de 3 mai 2011, art. 5 lit. c) din Legea nr. 93/2009 avea următorul conţinut: „c) instituţii financiare nebancare - entităţile, altele decât instituţiile de credit, ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional, în condiţiile stabilite de lege”.

4 Pct. 10 al alin.(1) al art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 a fost modificat prin art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2010, începând cu 30 aprilie 2011, şi a fost abrogat prin art. VIII pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013, începând cu 1 ianuarie 2014.

5 Pct. 14 al alin. (1) al art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 a fost modificat prin art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2010, începând cu 30 aprilie 2011, şi a fost abrogat prin art. VIII pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013, începând cu 1 ianuarie 2014.

6 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 1 aprilie 2010 şi a fost aprobată cu completări prin Legea nr. 231/2010.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.