MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 538/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 538         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 20 iulie 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

* Opinie separată

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

556. - Hotărâre pentru completarea anexei nr. 55 la Hotărârea Guvernului nr. 1.361/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Vaslui, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vaslui

 

558. - Hotărâre privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii, în vederea scoaterii din funcţiune şi desfiinţării acestora

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

243. - Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind cofinanţarea Centrului European al Consumatorilor România pe anul 2015

 

4.239. - Ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice privind aprobarea planurilor-cadru de învăţământ pentru clasele a IX-a XI-a, învăţământul profesional cu durata de 3 ani, profilul teologic, cultul ortodox, specializarea dascăl-catehet, a listei disciplinelor de specialitate şi a programelor şcolare din curriculumul diferenţiat pentru clasele a IX-a XI-a, învăţământul profesional cu durata de 3 ani, profilul teologic, cultul ortodox, specializarea dascăl-catehet, şi pentru completarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.731/2014 privind aprobarea Planurilor de învăţământ pentru cultura de specialitate şi pregătirea practică săptămânală din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiile de pregătire practică, curriculum În dezvoltare locală - CDL, pentru clasa a IX-a, învăţământ profesional de stat cu durata de 3 ani

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

            Decizia nr. 18 din 4 iunie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 423

din 9 iunie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu­ţionalitate a dispoziţiilor art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Cătălin Iuliu Nedelcu în Dosarul nr. 31.677/212/2014 al Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.135 D/2014.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat Iulia Vucmanovici din cadrul Baroului Constanţa, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care susţine că dispoziţiile art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt discriminatorii, de ele beneficiind doar persoanele ale căror procese au început ulterior datei intrării în vigoare a acestui cod. Se arată, de asemenea, că soluţia legislativă conform căreia judecarea contestaţiei cu privire la durata procesului penal în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a părţilor, este neconstituţională, încălcând principiile contradictorialităţii şi oralităţii procesului penal şi, prin aceasta, dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. Se face trimitere la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 663 din 11 noiembrie 2014. Se mai susţine încălcarea, prin prevederile art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor art. 127 din Constituţie, întrucât desfăşurarea unei proceduri în camera de consiliu nu trebuie să fie echivalentă cu o şedinţă secretă.

4. În ceea ce priveşte prevederile art. 105 din Legea nr. 255/2013, se arată că acestea exclud de la dreptul de a face contestaţie cu privire la durata procesului penal persoanele ale căror procese au început înaintea datei intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală, discriminându-le, în acest fel, în raport cu cele ale căror procese au început anterior acestei date. Se arată că dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 instituie o excepţie de la principiul aplicării prevederilor noului Cod de procedură penală tuturor proceselor aflate pe rolul instanţelor, excepţie ce intră în contradicţie cu prevederile art. 8 din acelaşi cod, care prevăd, ca principiu, obligativitatea soluţionării cauzelor penale într-un termen rezonabil. Or, conform textului criticat, de posibilitatea de a formula contestaţie cu privire la acest aspect beneficiază doar persoanele ale căror procese au început după Intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la prevederile art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală, se arată că acestea nu ridică probleme de convenţionalitate, întrucât nu vizează soluţionarea unor aspecte referitoare la fondul cauzei penale. Se susţine însă că textul legal criticat încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât, în materie penală, inclusiv chestiunile de procedură trebuie soluţionate printr-o procedură contradictorie. Se face trimitere, în acest sens, la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 16 februarie 2000, pronunţată în Cauza Rowe şi Davis împotriva Regatului Unit. Se arată astfel că, chiar dacă procedura reglementată la art. 4885 şi următoarele din Codul de procedură penală nu pune în discuţie probleme ce ţin de fondul cauzei, importanţa acestei proceduri nu poate fi negată, câtă vreme soluţia pronunţată se va răsfrânge în mod direct asupra desfăşurării şi echităţii procesului în ansamblul său. Conform procedurii reglementate prin textul criticat, părţile sunt puse în imposibilitatea de a contracara susţinerile celorlalţi participanţi la această procedură. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragrafele 38-49.

6. Referitor la prevederile art. 105 din Legea nr. 255/2013, se arată că şi acestea sunt neconstituţionale. Se face trimitere la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 25 septembrie 1997, pronunţată în Cauza Aydin împotriva Turciei, paragrafele 95-103. Se arată că textul analizat este similar celui din Codul de procedură civilă, în privinţa căruia, prin Hotărârea din 26 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Vlad şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dispoziţiile procesual civile similare celor criticate nu satisfac exigenţele unui remediu efectiv în această materie, pentru că nu permit aplicarea lor şi litigiilor aflate în curs de judecată. Se conchide că cele reţinute de instanţa europeană prin hotărârea anterior referită sunt aplicabile mutatis mutandis şi în materie penală. Se arată, de asemenea, că paragraful 88 din Hotărârea pronunţată în Cauza Vlad şi alţii împotriva României face trimitere la Recomandarea Comitetului de miniştri nr. 3 din 24 februarie 2010, prin care, la pct. 11, se arată că, atunci când este cazul, statele trebuie să prevadă măsuri pentru retroactivitatea noilor măsuri reglementate pentru abordarea duratei excesive a proceselor, aşa încât, la nivel naţional, toate cererile aflate pe rolul instanţelor să poată fi soluţionate. Se observă că se mai face trimitere, la pct. 11 din aceeaşi hotărâre, la Recomandarea Comitetului de miniştri din 6 decembrie 2011, prin care s-a constatat că România are o problemă în privinţa duratei excesive a proceselor şi s-a recomandat României să facă eforturi în acest sens, precum şi la Rezoluţia din 26 ianuarie 2011 a Adunării parlamentare, prin care s-a cerut României să acorde prioritate problemei caracterului excesiv al procedurilor judiciare. Se concluzionează că prevederile art. 105 din Legea nr. 255/2013 nu răspund exigenţelor de constituţionalitate şi de convenţionalitate atâta vreme cât limitează aplicarea procedurii reglementate cauzelor care au început înaintea datei de 1 februarie 2014. Se susţine că se impune modificarea jurisprudenţei în această materie a Curţii Constituţionale. Se observă că această procedură vizează atitudinea pasivă a organelor judiciare, or, din această perspectivă, cele două categorii de persoane, respectiv cele ale căror procese au început înaintea datei intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală şi cele ale căror procese au început după această dată, se află în situaţii identice, motiv pentru care se impune reglementarea de către legiuitor a unui tratament juridic identic al acestora, indiferent de momentul începerii procesului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin încheierea din 31 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 31.677/212/2014, Judecătoria Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Cătălin Iuliu Nedelcu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, prevăzută la art. 217 alin. 1 din Codul penal din 1969,

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală, care prevăd soluţionarea contestaţiei privind durata procesului penal prin încheiere, în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului, încalcă dreptul la apărare al participanţilor la procesul penal, obligându-i pe aceştia la o atitudine pasivă, care le afectează drepturile fundamentale şi, în mod special, dreptul de a demonstra caracterul netemeinic al declanşării procedurii penale. Se susţine că este suprimat, în acest fel, caracterul contradictoriu al procedurii de judecată, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil. Se arată că eventuala legitimă lipsă de publicitate a şedinţei nu trebuie să echivaleze cu lipsa înştiinţării părţilor şi cu împiedicarea acestora de a depune concluzii orale în cadrul procedurii analizate. Se susţine, totodată, încălcarea prin dispoziţiile art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală a prevederilor art. 127 din Legea fundamentală, conform cărora, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, şedinţele de judecată sunt publice. Se arată că şedinţele de judecată pot fi secrete doar în raport cu terţe persoane, şi nu în raport cu părţile procesului penal, în caz contrar fiind încălcate drepturile fundamentale anterior referite.

9. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013, se arată că asigurarea dreptului de a formula contestaţie privind durata procesului penal doar părţilor şi subiecţilor procesuali principali din procesele penale începute după data intrării în vigoare a Codului de procedură penală este de natură a încălca prevederile art. 16 din Constituţie, creând discriminare între aceste persoane şi participanţii la procesele penale începute sub imperiul Codului de procedură penală din 1968. Se subliniază faptul că tergiversarea acestor din urmă cauze produce efecte vătămătoare şi în prezent, respectiv după intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală. Se susţine, de asemenea, că dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, care prevede retroactivitatea legii penale mai favorabile.

10. Judecătoria Constanţa - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală, se arată că acestea instituie o excepţie de la regula publicităţii şedinţelor de judecată. Se susţine însă că această excepţie respectă prevederile art. 127 din Constituţie, care instituie principiul publicităţii, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, derogare ce se regăseşte şi în cuprinsul art. 352 alin. (1) din Codul de procedură penală, care precizează că şedinţa de judecată este publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, precum şi că şedinţa desfăşurată în camera de consiliu nu este publică. Se arată, totodată, că prin instituirea unei proceduri necontencioase pentru soluţionarea contestaţiei privind durata procesului penal nu sunt încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi nici cele ale art. 24 din Constituţie. Se apreciază că, în cadrul acestei proceduri, nu este necesar a se da eficienţă principiului contradictorialităţii şi oralităţii, întrucât, pe fond, se analizează dacă, în raport cu complexitatea lucrărilor aflate la dosarul cauzei, durata efectuării lor este una rezonabilă, aspecte ce nu necesită obligatoriu explicaţii în formă orală şi prezenţa nemijlocită a părţilor.

11. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 105 din Legea nr. 255/2013, instanţa arată că acestea reprezintă o aplicaţie directă a principiului constituţional reglementat la art. 15 alin. (2), care prevede retroactivitatea legii penale mai favorabile, având în vedere doar normele de drept penal substanţial, nu şi normele procesual penale, care sunt de imediată aplicare. Se susţine că textul analizat nu contravine nici dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât părţile proceselor penale începute înaintea datei intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală se află într-o situaţie juridică diferită de cea a participanţilor la procesele penale începute ulterior acestei date.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută prin ipoteza acestei norme, necontravenind dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. Se observă, de asemenea, că, potrivit art. 4884 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vederea soluţionării contestaţiei, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa dispune următoarele măsuri: informarea procurorului, respectiv instanţei pe rolul căreia se află cauza, cu privire la contestaţia formulată, cu menţiunea posibilităţii de a formula un punct de vedere cu privire la aceasta; transmiterea, în cel mult 5 zile, a dosarului sau a unei copii certificate a dosarului cauzei de către procuror, respectiv de către instanţa pe rolul căreia se află cauza; informarea celorlalte părţi din proces şi, după caz, a celorlalte persoane prevăzute la art. 4881 alin. (2) din Codul de procedură penală cu privire la contestaţia formulată şi la dreptul de a-şi exprima punctul de vedere în termenul acordat în acest scop de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de instanţă. Se susţine că norma anterior arătată oferă participanţilor la procesul penal garanţiile procesuale pe care le presupune dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, aceasta necontravenind, prin urmare, dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 304 din 29 martie 2007. În privinţa dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 se arată că acestea reprezintă o aplicare a principiului neretroactivităţii legii, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, concluziile reprezentantului părţii prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins:

- Art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală: “Contestaţia se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului. “;

- Art. 105 din Legea nr. 255/2013: “Dispoziţiile art. 4881- 4886 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, referitoare la contestaţia privind durata rezonabilă a procesului penal, se aplică numai proceselor penale începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010.”

17. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare şi ale art. 127 privind caracterul public al dezbaterilor.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea reprezintă o aplicare a prevederilor art. 8 din Codul de procedură penală, care consacră, cu titlu de principiu, caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal. Conform acestui principiu, organele de urmărire penală şi instanţele de judecată au obligaţia de a asigura soluţionarea cauzelor penale într-un termen rezonabil.

19. Curtea reţine că instituţia contestaţiei privind durata procesului penal a fost reglementată de legiuitor în îndeplinirea obligaţiilor ce decurg în sarcina statului din prevederile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv de a crea un sistem judiciar eficient, capabil să soluţioneze cauzele penale într-un termen rezonabil şi de a asigura, la nivelul legislaţiei naţionale, un remediu efectiv care să permită valorificarea drepturilor şi libertăţilor consacrate prin Constituţie. Din acest punct de vedere, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit prin jurisprudenţa sa că remediile oferite în scopul asigurării dreptului la un proces echitabil, care presupune soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, pot fi remedii acceleratorii sau compensatorii [a se vedea hotărârile din 29 martie 2006, pronunţate în cauzele Scordio (nr. 1) împotriva Italiei, Riccardi Pizzati împotriva Italiei şi Musci împotriva Italiei]. Remediile acceleratorii constau în reglementarea unor mecanisme juridice interne care să aibă ca efect soluţionarea proceselor în termene rezonabile. Remediile compensatorii reprezintă reducerea în mod expres şi cuantificat a pedepselor aplicate, ca urmare a duratei excesive a procedurii de soluţionare a cauzelor.

20. Din această perspectivă, contestaţia privind durata procesului penal constituie un remediu acceleratoriu. În ceea ce priveşte reglementarea acestei instituţii în dreptul procesual penal intern, titularii dreptului de a formula contestaţie privind durata procesului penal sunt, conform art. 4881 alin. (2) din Codul de procedură penală, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civil mente. În cursul judecăţii, contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror. Competenţa de soluţionare a contestaţiei privind durata procesului penal revine, potrivit art. 4882 alin. (1) din Codul de procedură penală, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă în cauzele penale aflate în cursul urmăririi penale sau instanţei ierarhic superioare celei pe rolul căreia se află cauza, în cauzele penale aflate în cursul judecăţii sau în căile de atac, ordinare ori extraordinare. Conform alin. (2) al art. 4882 din Codul de procedură penală, când procedura judiciară cu privire la care se formulează contestaţia se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine unui alt complet din cadrul aceleiaşi secţii. Referitor la procedura de soluţionare a contestaţiei, potrivit prevederilor art. 4884 alin. (1) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa, în vederea soluţionării contestaţiei, are obligaţia de a informa procurorul, respectiv instanţa pe rolul căreia se află cauza, cu privire la contestaţia formulată, cu menţiunea posibilităţii de a formula un punct de vedere cu privire la aceasta, de a dispune transmiterea, în cel mult 5 zile, a dosarului sau a unei copii certificate a dosarului cauzei de către procuror, respectiv de către instanţa pe rolul căreia se află cauza şi de a informa celelalte părţi din proces şi, după caz, celelalte persoane prevăzute la an. 4881 alin. (2) din Codul de procedură penală cu privire la contestaţia formulată şi la dreptul de a~şi exprima punctul de vedere în termenul acordat în acest scop de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de instanţă. Totodată, prevederile art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd soluţionarea contestaţiei privind durata procesului penal prin încheiere, în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului. Cu prilejul soluţionării contestaţiei, conform art. 4885 alin. (1) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa verifică durata procedurilor pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a punctelor de vedere prezentate, luând în considerare natura şi obiectul cauzei, complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numărului de participanţi şi a dificultăţilor de administrare a probelor, elementele de extraneitate ale cauzei, faza procesuală în care se află cauza şi durata fazelor procesuale anterioare, comportamentul contestatorului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva exercitării drepturilor sale procesuale şi procedurale şi din perspectiva îndeplinirii obligaţiilor sale în cadrul procesului, comportamentul celorlalţi participanţi în cauză, inclusiv al autorităţilor implicate, intervenţia unor modificări legislative aplicabile cauzei, precum şi alte elemente de natură să influenţeze durata procedurii. În ceea ce priveşte soluţiile care pot fi pronunţate, conform prevederilor art. 4886 alin. (1) din Codul de procedură penală, când apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa admite contestaţia şi stabileşte termenul în care procurorul să rezolve cauza, respectiv instanţa de judecată să soluţioneze cauza, precum şi termenul în care o nouă contestaţie nu poate fi formulată, iar, potrivit art. 4885 alin. (3) din Codul de procedură penală, dacă se constată depăşirea duratei rezonabile, o nouă contestaţie în aceeaşi cauză se va soluţiona cu luarea în considerare exclusiv a motivelor ivite ulterior contestaţiei anterioare. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în toate cazurile, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa care soluţionează contestaţia nu va putea da îndrumări şi nici nu va putea oferi dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluţionare a procesului ori care să aducă atingere libertăţii judecătorului cauzei de a hotărî, conform legii, cu privire la soluţia ce trebuie dată procesului, ori, după caz, libertăţii procurorului de a pronunţa soluţia pe care o consideră legală şi temeinică.

21. Astfel, Curtea constată că dispoziţiile art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd soluţionarea contestaţiei privind durata procesului penal prin încheiere, în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului.

22. Curtea reţine că procedura reglementată la art. 4884- 4886 din Codul de procedură penală nu vizează fondul cauzei penale, prin procedura analizată nefiind judecată o acuzaţie în materie penală, în sensul prevederilor art. 6 din Convenţie, şi nici faptul că, prin încheierea pronunţată, potrivit textului criticat, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa de judecată nu dispune cu privire la vinovăţia inculpatului sau la pedeapsa aplicată acestuia, ci apreciază asupra duratei rezonabile a activităţii de urmărire penală sau de judecată, conform dispoziţiilor art. 4881 alin. (1) din Codul de procedură penală. Cu toate acestea, având în vedere aspectele ce trebuie analizate de către instanţa de judecată în vederea soluţionării plângerii, Curtea apreciază că, în cadrul acestei proceduri, participanţii la procesul penal trebuie să beneficieze de dreptul de a participa la şedinţa de judecată pentru a-şi susţine, în faţa instanţei, argumentele referitoare la caracterul excesiv sau rezonabil al duratei procesului penal, într-o procedură caracterizată prin contradictorialitate şi oralitate, în caz contrar procedura analizată încălcând prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie.

23. În acest sens, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a constatat că, prin procedura instituită de dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, legiuitorul, pe lângă obligaţia de a oferi oricărei persoane posibilitatea efectivă de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, trebuie să imprime acestei posibilităţi un caracter echitabil care să confere plenitudine de exerciţiu prin atingerea finalităţii urmărite. Aceasta se poate realiza prin instituirea unei proceduri care să respecte cerinţele de echitate instituite de art. 21 alin. (3) din Constituţie în absenţa cărora este golită de conţinut şi că simplul drept al persoanei interesate de a se adresa justiţiei capătă caracter formal atâta vreme cât garanţiile specifice procesului echitabil nu sunt respectate S-a arătat prin aceeaşi decizie că echitatea procedurii consacrată de art. 21 alin. (3) din Constituţie reprezintă o valorificare explicită a dispoziţiilor art. 6 din Convenţie. Aşa fiind, aspectele legate de respectarea dreptului la un proces echitabil se examinează în funcţie de ansamblul procesului şi de principiile proprii de organizare a fiecărei proceduri. Totodată, nu poate fi înlăturată nicio eventuală analiză izolată a anumitor aspecte importante ale procedurii, chiar dacă aceasta se află într-o fază anterioară finalizării procesului.

24. Prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 anterior citată, Curtea a mai reţinut că principiul contradictorialităţii îngăduie părţilor să participe în mod egal fa prezentarea, argumentarea, discutarea şi combaterea susţinerilor făcute de fiecare şi să îşi exprime opinia asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului. Principiul este exprimat prin adagiul audiatur et altera pars. În materie penală, principiul contradictorialităţii exprimă şi cerinţa ca funcţia de învinuire să fie separată de funcţia jurisdicţională, fiind pe o poziţie procesuală egală cu funcţia de apărare, iar învinuirea şi apărarea se combat în faţa instanţei de judecată de pe poziţii contradictorii, astfel încât autoritatea care judecă să ajungă la o apreciere corectă a probelor. Aşa fiind, aşezarea judecăţii pe principiul contradictorialităţii implică egalitatea de arme atât în privinţa laturii penale, cât şi în privinţa laturii civile.

25. Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că, pentru ca persoanele vătămate, părţile civile sau chiar părţile responsabile civil mente care au avut de suferit în urma unei fapte presupus penale să aibă plenitudinea exercitării drepturilor lor, este necesar ca acestea să uzeze nu numai de o procedură eminamente scrisă, ci şi de contradictorialitate şi oralitate, componente esenţiale ale dreptului la un proces echitabil. S-a constatat, totodată, că, chiar dacă, potrivit normelor ce reglementează procedura criticată, procurorul şi părţile pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii, nicio parte nu are posibilitatea de a cunoaşte conţinutul acestora şi de a produce contraargumente. Cu alte cuvinte, în sarcina instanţei cade obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor invocate de petent, părţi şi procuror, care trebuie înţeleasă ca o necesitate a examinării argumentelor decisive pentru soluţionarea cauzei. Or, conform procedurii analizate, instanţa, examinând numai plângerea şi notele scrise ale procurorului şi ale părţilor, nu poate examina un eventual argument decisiv, tocmai pentru că el nu îi poate fi relevat.

26. Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că garanţiile referitoare la un proces echitabil implică şi dreptul participanţilor la proces de a lua cunoştinţă de orice înscris sau observaţie prezentat/ prezentată instanţei şi să îl/o dezbată. Acest aspect este esenţial pentru încrederea justiţiabililor în funcţionarea justiţiei şi se bazează pe siguranţa părţilor că s-au putut exprima cu privire la orice înscris din dosar.

27. Aşa fiind, Curtea a stabilit că aceste neajunsuri pot fi acoperite în măsura în care judecătorul de cameră preliminară se va pronunţa asupra plângerii în cadrul unei proceduri contradictorii şi orale.

28. Curtea constată că atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014 sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.

29. Astfel, procedura de soluţionare a contestaţiei privind durata procesului penal, reglementată la art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală, respectiv în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului, este o procedură necontradictorie, ce nu oferă garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. În acest sens, Curtea reţine că fiecare dintre drepturile fundamentale anterior referite presupune dreptul participanţilor la procesul penal de a fi prezenţi efectiv la soluţionarea cauzelor penale, chiar şi cu ocazia soluţionării unor cereri precum contestaţia privind durata procesului penal, pentru a-şi susţine, în mod direct, argumentele în faţa instanţei de judecată. Din acest punct de vedere, Curtea apreciază că faptul că, potrivit art. 4884 alin. (1) lit. a) şi c) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa, în vederea soluţionării contestaţiei privind durata procesului penal, dispune informarea procurorului, respectiv a instanţei pe rolul căreia se află cauza, cu privire la contestaţia formulată, cu menţiunea posibilităţii de a formula un punct de vedere cu privire la aceasta, precum şi informarea celorlalte părţi din proces şi, după caz, celorlalte persoane prevăzute la art. 4881 alin. (2) din Codul de procedură penală cu privire la contestaţia formulată şi la dreptul de a-şi exprima punctul de vedere în termenul acordat în acest scop de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de instanţă, nu satisface exigenţele specifice asigurării drepturilor prevăzute la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Legea fundamentală. Totodată, Curtea reţine că trimiterea de către participanţii la procesul penal, prevăzuţi la art. 4881 alin. (2) din Codul de procedură penală, a punctelor de vedere la care dispoziţiile art. 4884 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală fac referire, nu le poate oferi acestora posibilitatea de a-si exercita, pe deplin, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, de vreme ce faptul de a nu fi prezenţi în faţa instanţei de judecată cu prilejul soluţionării contestaţiei îi împiedică de la a cunoaşte susţinerile părţilor adverse şi de a formula contraargumente în apărarea propriilor interese procesuale. Prin urmare, Curtea constată că, pentru ca suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente care a avut de suferit din cauza duratei nerezonabile a procesului penal să aibă plenitudinea exercitării drepturilor lor, este necesar ca acestea să beneficieze nu doar de o procedură exclusiv scrisă, ci şi de contradictorialitate şi oralitate, componente ce sunt de esenţa dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. De asemenea, garanţiile drepturilor anterior invocate presupun dreptul participanţilor la procesul penal de a lua cunoştinţă de toate argumentele prezentate instanţei şi de a le dezbate.

30. Curtea constată că aceste probleme pot fi soluţionate prin reglementarea unei proceduri contradictorii şi orale de soluţionare a contestaţiei privind durata procesului penal.

31. Curtea reţine, în acest sens, că principiul egalităţii armelor şi dreptul la apărare prevăd ca fiecare parte să dispună de posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie dezavantajoasă faţă de adversarul său. Or, din această perspectivă, Curtea constată că, prin absenţa dezbaterilor contradictorii, suspectul, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente nu pot contesta, în niciun fel, susţinerile contrare argumentelor lor.

32. De aceea, în condiţiile în care persoanele interesate ar fi citate, ar avea posibilitatea să se prezinte la dezbateri şi. prin urmare, ar putea beneficia de dreptul de a-şi exprima opiniile şi de a răspunde nu numai la aspectele relevate reciproc, dar şi la eventualele întrebări ale judecătorului de drepturi şi libertăţi sau ale instanţei de judecată. Astfel, din perspectiva contradictorialităţii şi oralităţii, ca elemente esenţiale ale egalităţii armelor şi ale dreptului la un proces echitabil, Curtea constată Că legea procesual penală trebuie să prevadă posibilitatea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procurorului de a dezbate, în mod efectiv, argumentele susţinute cu privire la caracterul rezonabil sau nerezonabil al duratei procesului penal şi că, aşa fiind, pentru realizarea acestor garanţii este necesară citarea lor

33. Pentru motivele arătate, Curtea urmează a constata că soluţia legislativă prevăzută la art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia contestaţia privind durata procesului penal se soluţionează “fără participarea părţilor şi a procurorului”, este neconstituţională.

34. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 105 din Legea nr. 255/2013, Curtea constată că, prin Decizia nr. 589 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 16 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 154 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale anterior referite, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare.

35. Prin deciziile mai sus arătate, paragrafele 15-16 şi, respectiv, paragraful 21, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin prevederile art. 105 din Legea nr. 255/2013 a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie ce reglementează aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea a statuat că acest principiu este aplicabil doar cu referire la normele penale de drept material, iar nu şi la cele de drept procesual; or, fiind vorba de norme penale ce aparţin domeniului procedural, acestea sunt guvernate de principiul activităţii, ceea ce înseamnă că legea se aplică din momentul intrării în vigoare şi până la momentul ieşirii sale din vigoare. Totodată, Curtea a reţinut că stabilirea competentei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea “sunt prevăzute numai de lege” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.072 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2013).

36. De asemenea, prin Decizia nr. 154 din 17 martie 2015, paragrafele 22-23, Curtea a reţinut că susţinerea potrivit căreia dispoziţiile contestate afectează dreptul la un proces echitabil nu poate fi primită. În acest sens, Curtea a constatat că principiul liberului acces la justiţie are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care Ie-a instituit nicio categorie sau grup social. Cu toate acestea, el poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece competenţa şi procedura sunt stabilite de lege. Este îndeobşte admis că procesul penal se desfăşoară sub autoritatea ordinii normative de drept care capătă caracter efectiv prin constrângere şi conformare, sens în care, dimpotrivă, tocmai în realizarea dreptului la un proces echitabil, situaţia nou-reglementată dacă s-ar aplica retroactiv, adică proceselor începute sub imperiul legii vechi, ar duce la afectarea previzibilităţii legii ce guvernează procesul. Mai mult, împrejurarea că procesele începute sub imperiul legii vechi nu sunt susceptibile de cenzura ce poate fi exercitată pe calea contestaţiei privind durata rezonabilă a procesului nu echivalează cu afectarea principiului constituţional consacrat de art. 21, deoarece, în acord cu art. 8 referitor la caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal din Codul de procedură pena\ă,”Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât [...] orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.” Prin urmare, indiferent de regimul juridic sub autoritatea căruia au fost începute procesele, organele judiciare, în deplin acord cu principiul legalităţii procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, sunt obligate să respecte un termen rezonabil de soluţionare a cauzelor.

37. Curtea a constatat că nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile contestate afectează principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii nu poate fi primită. Astfel, prin dispoziţiile legale deduse controlului de constituţionalitate legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii diferite. Astfel, analiza situaţiei ce face obiectul prezentei cauze porneşte de la ipoteza potrivit căreia persoanele ale căror procese au început înaintea datei intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală şi cele ale căror procese au început după această dată s-ar afla în aceeaşi situaţie juridică, ceea ce ar determina calificarea situaţiei lor ca fiind identică. Or, câtă vreme procesul penal este guvernat de alte reguli procedurale pentru fiecare categorie în parte, este evident că, din această perspectivă, cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferenţiat este pe deplin justificat. Prin urmare, în cauză nu poate fi reţinută încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie.

38. întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în privinţa soluţiei referitoare la prevederile art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală, şi cu unanimitate de voturi, în privinţa soluţiei referitoare la dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Iuliu Nedelcu în Dosarul nr. 31.677/212/2014 al Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi constată că soluţia legislativă potrivit căreia contestaţia privind durata procesului penal se soluţionează “fără participarea părţilor şi a procurorului” este neconstituţională.

2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălin Iuliu Nedelcu în Dosarul nr. 31.677/212/2014 al Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristiana Teodora Pop

 

OPINIE SEPARATĂ

 

În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 4884 alin. (5) din Codul de procedură penală trebuia respinsă şi trebuia constatat că dispoziţiile menţionate sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate, pentru următoarele motive:

Reţinem că, în procedura de soluţionare a contestaţiei privind durata procesului penal, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa informează procurorul, respectiv instanţa pe rolul căreia se află cauza, cu privire la contestaţia formulată şi stabilesc un termen până la care organul judiciar informat are posibilitatea de a formula un punct de vedere cu privire la contestaţie, sub toate aspectele. Totodată, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa are obligaţia de a informa celelalte părţi din proces şi, după caz, persoana vătămată sau suspectul, cu privire la contestaţia formulată şi la dreptul de a-şi exprima punctul de vedere în termenul acordat în acest scop. Netransmiterea punctelor de vedere menţionate, în termenul stabilit, nu împiedică soluţionarea contestaţiei.

Contestaţia se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului cu privire la acest aspect fiind invocate motivele de neconstituţionalitate în prezenta cauză, opinia autorului fiind în sensul că, prin aceasta, se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare şi caracterului public al dezbaterilor.

În continuare, reţinem că durata rezonabilă a procedurilor judiciare nu poate fi determinată cu exactitate cu titlu general, fiecare procedură fiind necesara fi apreciată în mod concret, în funcţie de criteriile reglementate în art. 4885 din Codul de procedură penală, desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi care privesc complexitatea cauzei, natura litigiului, comportamentul părţilor şi al celorlalţi participanţi în proces, comportamentul organelor judiciare. Aşadar, activitatea procesuală de judecată în soluţionarea contestaţiei constă în verificarea duratei procedurilor pe baza lucrărilor, a materialului din dosarul cauzei şi a punctelor de vedere prezentate, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare, luând în considerare, în concret, natura şi obiectul cauzei, complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numărului de participanţi şi a dificultăţilor de administrare a probelor, elementele de extraneitate ale cauzei, faza procesuală în care se află cauza şi durata fazelor procesuale anterioare, comportamentul contestatorului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva exercitării drepturilor sale procesuale şi procedurale şi din perspectiva îndeplinirii obligaţiilor sale în cadrul procesului, comportamentul celorlalţi participanţi în cauză, inclusiv al autorităţilor implicate, intervenţia unor modificări legislative aplicabile cauzei şi alte elemente de natură să influenţeze durata procedurii. Luând în considerare aceste criterii, precum şi punctele de vedere exprimate, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa pot respinge contestaţia ca neîntemeiată ori o pot admite, stabilind termenul în care procurorul să rezolve cauza, respectiv instanţa de judecată să soluţioneze cauza, precum şi termenul în care o nouă contestaţie nu poate fi formulată.

Reţinem că, potrivit normelor procesual penale ale art. 4886, în toate cazurile, organul judiciar care soluţionează contestaţia urmează să se limiteze la enunţarea acelor acte care rezultă din dosarul cauzei sau, eventual, din punctele de vedere depuse de procuror sau de instanţa pe rolul căreia se află cauza, fără a putea da îndrumări cu privire la necesitatea administrăm altor probe sau a efectuării altor acte şi fără a putea oferi dezlegări  asupra procesului propriu-zis, astfel că se impune prezenţa participanţilor în această procedură (paragraful 43).

Or, astfel cum am arătat, soluţionarea contestaţiei privind durata procesului penal nu vizează ab initio existenţa unei acuzaţii în materie penală, de vreme ce activitatea procesuală de judecată în soluţionarea contestaţiei constă doar în verificarea duratei procedurilor, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa de judecată nedispunând cu privire la vinovăţia inculpatului sau la pedeapsa aplicată acestuia. În concret, în soluţionarea contestaţiei cu privire la durata procesului penal, cenzura judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a instanţei de judecată constă numai în stabilirea termenului-limită până la cam procurorul să rezolve cauza prin emiterea rechizitoriului în vederea trimiterii în judecată ori prin emiterea ordonanţei de clasare sau renunţare la urmărire, respectiv a termenului-limită până la care instanţa de judecată să soluţioneze cauza.

Aşa fiind, întrucât nu există posibilitatea ca rezultatul procedurii referitoare la soluţionarea contestaţiei privind durata procesului penal să fie decisiv pentru stabilirea unei acuzaţii în materie penală, dreptul ia un proces echitabil nu este necesara fi impus, întrucât, astfel cum am arătat, dispoziţiile în cauză reglementează în domeniul unor proceduri penale care nu ţin de rezolvarea pe fond a cauzei.

Cu alte cuvinte, de vreme ce judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa determină durata procedurilor judiciare pe baza lucrărilor, a materialului din dosarul cauzei şi a punctelor de vedere prezentate, prin analiza criteriilor reglementate clar în art. 4885 alin. (2) din Codul de procedură penală, fără a putea da îndrumări cu privire la necesitatea administrării altor probe sau a efectuării altor acte şi fără a putea oferi dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluţionare a procesului, concluzia nu poate fi decât aceea că soluţionarea contestaţiei în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului, nu este de natură a aduce atingere dispoziţiilor constituţionale privind dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare, de vreme ce, nu este necesar a se da eficienţă principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii. Apreciem că posibilitatea procurorului ori a instanţei pe rolul căreia se află cauza şi a celorlalte părţi, respectiv persoane din proces de a formula un punct de vedere cu privire la contestaţie reprezintă o garanţie procesuală suficientă pentru soluţionarea corectă şi echitabilă a contestaţiei privind durata procesului penal.

Drept urmare, reţinem că soluţionarea contestaţiei privind durata procesului penal fără participarea părţilor şi a procurorului respectă exigenţele de contradictorialitate şi oralitate impuse de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile în care procurorul şi părţile pot formula un punct de vedere cu privire la contestaţie.

De altfel, procedura de judecată, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea cadrului procesual în procesele penale, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, cu condiţia respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă.

 

Judecători,

Daniel Marius Morar

Petre Lăzăroiu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru completarea anexei nr. 55 la Hotărârea Guvernului nr. 1.361/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Vaslui, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vaslui

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La anexa nr. 55 “Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Puieşti” la Hotărârea Guvernului nr. 1.361/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Vaslui, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vaslui, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 şi 633 bis din 27 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare, la secţiunea I “Bunuri imobile”, după poziţia nr. 421 se introduce o nouă poziţie, poziţia nr. 422, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Sevil Shhaideh

 

Bucureşti, 15 iulie 2015.

Nr. 556.

 

ANEXĂ

 

COMPLETĂRI

la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Puieşti

 

SECŢIUNEA 1

Bunuri imobile

Nr. crt.

Codul de clasificare

Denumirea bunurilor

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau, după caz, al dării în folosinţă

Valoarea de inventar

(lei)

Situaţia juridică actuală Denumire act proprietate sau alte acte doveditoare

0

1

2

3

4

5

6

422

1.6.4.

Imobil în care funcţionează secţia externă a spitalului municipal “Elena Beldiman” din Bârlad şi terenul aferent

Satul Puieşti, comuna Puieşti

Teren aferent în suprafaţă totală măsurată de 18.259 mp, între vecinii: la nord - Casa parohială, drum sătesc şi Buhnilă Mircea, la est - Drum exploatare, la sud - CMI Dr. Focşa Mona, drum şi Manole Mitică-Iulian şi la vest - DJ 243 împrejmuit astfel: pe latura de nord cu 44 ml gard din beton şi scândură + 115 ml împrejmuire din plasă de sârmă cu stâlpi din lemn, pe latura de sud cu 206 ml gard din plasă de sârmă cu stâlpi şpalieri din beton, pe latura de vest 108 ml gard din plasă de sârmă şi stâlpi şpalieri din beton, latura din partea de est - fără împrejmuire, alei pietonale în suprafaţă de 365 mp şi 3 porţi metalice

30.08.2006

658.208,35

Domeniul public al comunei Puieşti, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 11/2014 şi nr. 12/2014

 

 

 

Imobil în care funcţionează secţia externă a spitalului municipal “Elena Beldiman” - C1 - parter, suprafaţa construită de 709 mp, fundaţie din beton, pereţi din cărămidă, pardoseli din gresie + şape din beton cu linoleum, tavane din mortar de ciment pe şipci, tâmplărie din lemn + PVC, acoperiş din tablă model Lindab, racordat la reţeaua de apă, canal şi energie electrică

 

 

 

 

 

 

Bucătărie - C2 - parter, suprafaţă construită de 196 mp, fundaţie din beton, pereţi din cărămidă, pardoseala - gresie, tavan din PFL + PVC, tâmplărie din lemn, acoperiş din tablă lisă, racordată la reţeaua de apă, canal şi energie electrică

 

 

 

 

 

 

Garaje - C3 - parter, suprafaţa construită de 150 mp, fundaţie din beton, pereţi din cărămidă + paiantă, pardoseala din şapă din beton, tavan din lemn, tâmplărie din lemn, acoperiş din tablă lisă, fără a fi racordate la reţeaua de apă, canal şi energie electrică

 

 

 

 

 

 

Corp administrativ - C4 - parter, suprafaţă construită 205 mp, fundaţie din beton, pereţi din cărămidă, pardoseli - duşumele din lemn + şape din beton, tavan din lemn, tâmplărie din lemn, acoperiş din tablă lisă, fără a fi racordat la reţeaua de apă, canal şi energie electrică

 

 

 

 

 

 

Anexe gospodăreşti - C5 - parter, suprafaţă construită 154 mp, fundaţie din pământ compactat, pereţi din paiantă, pardoseli din pământ, tavan din lemn, tâmplărie din lemn, acoperiş din tablă neagră, fără a fi racordate la reţeaua de apă, canal şi energie electrică

 

 

 

 

 

 

Anexe gospodăreşti - C6 - parter, suprafaţă construită - 81 mp. Fundaţie din beton + pământ compactat, pereţi din cărămidă + paiantă, pardoseli din pământ, tavan din lemn, tâmplărie din lemn, acoperiş din tablă neagră, fără a fi racordate la reţeaua de apă, canal şi energie electrică

 

 

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii, în vederea scoaterii din funcţiune şi desfiinţării acestora

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre*).

Art. 2. - Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre se face în vederea scoaterii din funcţiune şi desfiinţării acestora,

Art. 3. - După scoaterea din funcţiune şi desfiinţarea construcţiilor, Serviciul Român de Informaţii, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificările corespunzătoare ale anexei nr. 43 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

p. Directorul Serviciului Român de Informaţii,

Mihail Florian Coldea

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 15 iulie 2015.

Nr. 558.


*) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR

 

ORDIN

privind cofinanţarea Centrului European al Consumatorilor România pe anul 2015

 

În baza prevederilor art. 391 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite prezentul ordin,

Art. 1. - Se aprobă suma de 121.000 lei, reprezentând 49,79% din cofinanţarea Centrului European al Consumatorilor România, din cadrul Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România pe anul 2015.

Art. 2. - Resursele financiare necesare cofinanţării Centrului European al Consumatorilor România sunt asigurate prin finanţare de la bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, titlul X “Alte cheltuieli”, articolul 59.11 “Asociaţii şi fundaţii”.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Reşedinţele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,

Marius Alexandru Dunca

 

Bucureşti, 7 iulie 2015.

Nr. 243.

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 

ORDIN

privind aprobarea planurilor-cadru de învăţământ pentru clasele a IX-a XI-a, învăţământul profesional cu durata de 3 ani, profilul teologic, cultul ortodox, specializarea dascăl-catehet, a listei disciplinelor de specialitate şi a programelor şcolare din curriculumul diferenţiat pentru clasele a IX-a XI-a, învăţământul profesional cu durata de 3 ani, profilul teologic, cultul ortodox, specializarea dascăl-catehet, şi pentru completarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.731/2014 privind aprobarea Planurilor de învăţământ pentru cultura de specialitate şi pregătirea practică săptămânală din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiile de pregătire practică, curriculum în dezvoltare locală - CDL, pentru clasa a IX-a, învăţământ profesional de stat cu durata de 3 ani

 

În conformitate cu prevederile art. 65 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,

ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă planurile-cadru de învăţământ pentru clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, învăţământul profesional cu durata de 3 ani, profitul teologic, cultul ortodox, specializarea dascăl-catehet, prevăzute în anexa nr. 1*), care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Se aprobă lista disciplinelor de specialitate din curriculumul diferenţiat pentru clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, învăţământul profesional cu durata de 3 ani, profilul teologic, cultul ortodox, specializarea dascăl-catehet. Lista disciplinelor şi alocările orare corespunzătoare sunt prevăzute în anexa nr. 2*), care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Se aprobă programele şcolare pentru disciplinele care fac parte din curriculumul diferenţiat pentru clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, învăţământul profesional cu durata de 3 ani, profilul teologic, cultul ortodox, specializarea dascăl-catehet, după cum urmează: Programa şcolară pentru disciplina Dogmatică, clasele a IX-a XI-a; Programa şcolară pentru disciplina Studiul biblic al Noului Testament, clasele a IX-a - a XI-a; Programa şcolară pentru disciplina Studiul biblic al Vechiului Testament, clasele a IX-a XI-a; Programa şcolară pentru disciplina Tipic bisericesc, clasele a IX-a XI-a; Programa şcolară pentru disciplina Muzică bisericească (psaltică), clasa a IX-a; Programa şcolară pentru disciplina Muzică bisericească (psaltică), clasa a X-a; Programa şcolară pentru disciplina Muzică bisericească (psaltică), clasa a XI-a, prevăzute în anexa nr. 3*), care face parte integrantă din prezentul ordin. Pentru celelalte discipline din curriculumul diferenţiat se vor aplica programele şcolare aflate în vigoare, în acord cu precizările prevăzute în anexa nr. 4*), care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Anexa nr. 3 intitulată “Structura de pregătire prin învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani” la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.731/2014 privind aprobarea Planurilor de învăţământ pentru cultura de specialitate şi pregătirea practică săptămânală din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiile de pregătire practică, curriculum în dezvoltare locală - CDL, pentru clasa a IX-a, învăţământ profesional de stat cu durata de 3 ani, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 5 septembrie 2014, se completează după cum urmează:

- După poziţia 131 se introduce o nouă poziţie, poziţia 132, cu următorul cuprins:

 

“132.

Teologic

Dascăl-catehet”

 

Art. 5. - Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic, inspectoratele şcolare judeţene, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,

Sorin Mihai Cîmpeanu

 

Bucureşti, 17 iunie 2015.

Nr. 4.239.


*) Anexele nr. 1-4 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome “Monitorul Oficial”, Bucureşti, sos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

DECIZIA Nr. 18

din 4 iunie 2015

 

Dosar nr. 1.098/1/2015

 

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Francisca Vasile - judecător - Secţia penală - judecător-raportor

Simona Daniela Encean – judecător - Secţia penală

Mariana Ghena - judecător - Secţia penală

Leontina Şerban - judecător - Secţia penală

Florentina Dragomir - judecător - Secţia penală

Rodica Cosma - judecător - Secţia penală

Aurel Gheorghe Ilie – judecător - Secţia penală

Ştefan Pistol - judecător - Secţia penală

Mădălin Marian Puşcă - magistrat-asistent

 

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin încheierea de şedinţă din data de 20 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 93/44/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “În cazul persoanelor judecate şi condamnate definitiv în Italia, care au fost transferate în România în vederea continuării executării pedepsei şi care beneficiază de ordonanţa de eliberare anticipată, durata eliberării anticipate se deduce din pedeapsa aplicată, se ia în considerare ca perioadă executată în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberare condiţionată potrivit legii române sau se va avea în vedere ca data liberării condiţionate, potrivit legii române, să nu depăşească data eliberării anticipate stabilite potrivit legii italiene”.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor ari. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27** din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat domnul Mădălin Marian Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 clin Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea unor curţi de apel, tribunale şi judecătorii. În acest context a arătat că din punctele de vedere transmise s-a conturat opinia conform căreia, în cazul persoanelor judecate şi condamnate definitiv în Italia, care au fost transferate în România în vederea continuării executării pedepsei şi care beneficiază de ordonanţa de eliberare anticipată, se va avea în vedere ca data liberării condiţionate, potrivit legii române, să nu depăşească data eliberării anticipate stabilite potrivit legii italiene, în situaţia în care contestatorul condamnat nu va solicita şi nu va beneficia de liberare condiţionată conform legii penale române, la acordarea căreia fracţiunile de pedeapsă prevăzute de legea penală română vor fi calculate în raport cu întreaga pedeapsă supusă executării. În consecinţă, durata eliberării anticipate nu se deduce din pedeapsa aplicată şi nu se ia în considerare ca perioadă executată în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată potrivit legii române.

A fost exprimată şi opinia potrivit căreia această perioadă trebuie să fie considerată ca executată din fracţia minimă obligatorie de executat pentru eliberarea condiţionată, urmând să se scadă zilelor câştigate prin muncă, potrivit art. 96 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În continuare, a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, persoana condamnată nedepunând punctul său de vedere.

A referat că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus, prin Adresa nr. 723/C/740/III-5/2015, concluzii scrise prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr.93/44/2015.

A mai arătat că, ulterior depunerii raportului, la data de 22 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a pronunţat Decizia nr. 15 în Dosarul nr. 1.028/1/2015, prin care s-a stabilit că după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a acordat cuvântul asupra eventualelor cereri sau chestiuni prealabile şi, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat procurorului să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezbaterii.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate, întrucât nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute în art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv nu este îndeplinită prima condiţie, Curtea de Apel Galaţi fiind învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare ca instanţă de fond.

Faţă de această împrejurare, reprezentantul parchetului a apreciat că nu mai este necesară analiza celorlalte condiţii şi a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 93/44/2015.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare asupra sesizării formulate.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 93/44/2015, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “În cazul persoanelor judecate şi condamnate definitiv în Italia, care au fost transferate în România în vederea continuării executării pedepsei şi care beneficiază de ordonanţa de eliberare anticipată, durata eliberării anticipate se deduce din pedeapsa aplicată, se ia în considerare ca perioadă executată în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberare condiţionată potrivit legii române sau se va avea în vedere ca data liberării condiţionate, potrivit legii române, să nu depăşească data eliberării anticipate stabilite potrivit legii italiene”.

II. Expunerea succintă a cauzei şi soluţia propusă de instanţa care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost sesizată cu soluţionarea contestaţiei la executare formulate de judecătorul delegat cu executările penale cu privire la executarea Sentinţei penale nr. 174/F din 18 septembrie 2014 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în Dosarul nr. 261/44/2014.

Judecătorul delegat cu executările penale a sesizat Curtea de Apel Galaţi, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, în referire la art. 154 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu incidentul ivit în cursul executării sentinţei penale menţionate, constând în aceea că trebuie evaluate ordinele de eliberare anticipată ce stabilesc că persoana condamnată poate fi liberată condiţionat mai devreme întrucât a câştigat în mod definitiv acest beneficiu în perioada în care s-a aflat în executarea pedepsei în Italia.

Analizând cererea judecătorului delegat cu executările penale, Curtea a pus în discuţia părţilor, la termenul din 20 februarie 2015, necesitatea formulării unei întrebări prealabile privind dezlegarea unei chestiuni de drept, potrivit art. 475-477 din Codul de procedură penală, deoarece în practica Curţii de Apel Galaţi s-au conturat trei puncte de vedere distincte, cu privire la aspectele mai sus arătate, şi anume:

1. Durata 25 noiembrie 2026-28 februarie 2026 se deduce din pedeapsa principală aplicată, aceasta nemaifiind de 18 ani închisoare, ci de 17 ani şi 3 luni închisoare.

Acest punct de vedere prezintă relevanţă în cazul pedepselor principale care se situează în jur de 10 ani închisoare, deducerea unei perioade suplimentare făcând ca această pedeapsă să se situeze sub limita de 10 ani, astfel încât fracţia minimă obligatorie de executat să fie de 1/2 din durata pedepsei [art. 100 alin. (1) lit. a) teza I din Codul penal], şi nu 3/4 din durata pedepsei ca în cazul pedepselor mai mari de 10 ani închisoare [art. 100 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Codul penal].

2. Perioada 28 noiembrie 2026-28 februarie 2026 se consideră perioadă “executată” din fracţia minimă obligatorie de executat, pentru liberarea condiţionată, urmând a se scădea acea durată de timp, ca în cazul zilelor câştigate prin muncă, în sistemul execuţional-penal din România (art. 96 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal), deoarece sistemul de drept din Italia nu cunoaşte instituţia liberării condiţionate (ca în România), ci doar instituţia executării anticipate a pedepsei, prin care condamnatul care a dat dovezi temeinice de îndreptare este “recompensat” cu executarea anticipată a pedepsei.

Un asemenea punct de vedere prezintă dezavantajul că persoana condamnată nu prestează muncă sau activităţi remunerate în România, acest avantaj al acordării unor zile considerate ca executate şi care se reflectă în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată fiindu-i acordat prin efectul legislaţiei italiene.

3. Executarea continuă potrivit legii de executare a pedepselor din România (Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal), însă persoana condamnată trebuie liberată condiţionat înainte sau cel mult la data de 28 februarie 2026, indiferent dacă întruneşte sau nu condiţiile prevăzute de art. 96 şi 97 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi cele prevăzute de art. 100 din Codul penal.

Un asemenea punct de vedere prezintă dezavantajul că nu încurajează condamnatul să se reeduce şi să se reintegreze social, potrivit legii de executare a pedepselor din România, el ştiind că, în mod automat, va fi liberat condiţionat înainte sau în data de 28 februarie 2026, chiar dacă nu dă dovezi temeinice de îndreptare.

III. Dispoziţii legale incidente

Art. 73 “Computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara ţării” din Codul penal

(1) în cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România. [...]”

Art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

“(1) Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează:

a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă;

b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;

c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 3 zile executate pentru două nopţi de muncă;

d) în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar;

e)în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;

f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate.”

Art. 1401 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

“Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenţie a pedepsei, precum şi a altor acte judiciare emise de autorităţile străine

(1) Recunoaşterea, pe cale principală, a hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face la sesizarea persoanei interesate sau a procurorului, în condiţiile tratatului aplicabil între România şi statul emitent, de către judecătoria în a cărei circumscripţie aceasta domiciliază.

(2) Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face şi pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanţa de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare.

(3)în situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), lipsa unui tratat nu împiedică recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine, dacă aceasta se dovedeşte necesară soluţionării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei inculpatului sau a persoanei condamnate ori la reintegrarea sa. Dispoziţiile art. 131 alin. (1), art. 132, 135 şi ale art. 136 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(4) Actele judiciare care emană de la o autoritate judiciară străină competentă pot fi recunoscute de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată, dacă aceasta se dovedeşte necesară soluţionării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei persoanei cercetate ori a persoanei condamnate sau la reintegrarea sa. Actului judiciar străin nu i se poate conferi, ca efect al recunoaşterii, o forţă probantă mai mare decât cea pe care o are în statul emitent.”

Art. 144 “Legea care guvernează executarea” din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - alin. (1)

“(1) Atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernata de legea română. Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România. Amnistia sau graţierea poate fi aplicată atât de statul român, cât şi de statul emitent.”

Art. 154 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

“(9) Pedeapsa stabilită de instanţa română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent şi nu va agrava situaţia persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară.”

IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la nivelul curţilor de apel şi al instanţelor de judecată arondate s-a conturat opinia conform căreia în cazul persoanelor judecate şi condamnate definitiv în Italia, care au fost transferate în România în vederea continuării executării pedepsei şi care beneficiază de ordonanţa de eliberare anticipată, se va avea în vedere ca data liberării condiţionate, potrivit legii române, să nu depăşească data eliberării anticipate stabilite potrivit legii italiene, în situaţia în care contestatorul condamnat nu va solicita şi nu va beneficia de liberare condiţionată conform legii penale române, la acordarea căreia fracţiile de pedeapsă prevăzute de legea penală română vor fi calculate în raport cu întreaga pedeapsă supusă executării. În consecinţă, durata eliberării anticipate nu se deduce din pedeapsa aplicată şi nu se ia în considerare ca perioadă executată în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată potrivit legii române.

De asemenea, a fost exprimată şi opinia potrivit căreia această perioadă este una ce trebuie să fie considerată ca executată din fracţia minimă obligatorie de executat pentru eliberarea condiţionată, urmând să se deducă similar deducerii zilelor câştigate prin muncă, potrivit art. 96 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul

procesului penal, lege aplicabilă şi persoanelor condamnate de autoritatea judiciară străină, care au fost transferate în vederea recunoaşterii hotărârii judecătoreşti pronunţate de statul emitent.

V. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că sesizarea ce face obiectul cauzei de faţă este inadmisibilă, nefiind îndeplinite în mod cumulativ condiţiile enumerate de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv: instanţa ce a formulat întrebarea este învestită cu soluţionarea cauzei în fond, şi nu în calea de atac; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost deja sesizată cu o întrebare ce vizează aceeaşi chestiune de drept.

VI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

Cu privire la admisibilitatea sesizării:

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea Înaltei Curţi, a curţii de apel şi a tribunalului, învestite cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Astfel, sesizarea completului competent să pronunţe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibilă, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, respectiv să fie solicitată într-o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, obiectul acesteia să vizeze o chestiune de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar problema de drept să nu fi fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.

În ceea ce priveşte îndeplinirea primei condiţii, se constată că, potrivit art. 475 din Codul de procedură penală, indiferent dacă instanţa de sesizare este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curtea de apel sau tribunalul, completul de judecată abilitat de legiuitor să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să f e învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

Această condiţie de admisibilitate a sesizării este reţinută în jurisprudenţa constantă, reflectată în deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismului sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (deciziile nr. 11/2014 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014, nr. 17/2014 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, nr. 2272014 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 10 noiembrie 2014 şi nr. 24/2014 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014).

Sentinţa prin care curtea de apel soluţionează contestaţia la executare introdusă împotriva unei hotărâri de recunoaştere a unei condamnări pronunţate într-un stat membru al Uniunii Europene prin care s-a dispus şi transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România poate fi atacată pe calea contestaţiei, legiuitorul prevăzând regula dublului grad de jurisdicţie.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa ce a făcut sesizarea, respectiv Curtea de Apel Galaţi, nu a judecat cauza în ultimă instanţă, nefiind îndeplinită prima condiţie imperativ impusă de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Pentru considerentele expuse, se va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 93/44/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “În cazul persoanelor judecate şi condamnate definitiv în Italia, care au fost transferate în România în vederea continuării executării pedepsei şi care beneficiază de ordonanţa de eliberare anticipată, durata eliberării anticipate se deduce din pedeapsa aplicată, se ia în considerare ca perioadă executată în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberare condiţionată potrivit legii române sau se va avea în vedere ca data liberării condiţionate, potrivit legii române, să nu depăşească data eliberării anticipate stabilite potrivit legii italiene”.

În consecinţă, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 93/44/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “În cazul persoanelor judecate şi condamnate definitiv în Italia, care au fost transferate în România în vederea continuării executării pedepsei şi care beneficiază de ordonanţa de eliberare anticipată, durata eliberării anticipate se deduce din pedeapsa aplicată, se ia în considerare ca perioadă executată în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberare condiţionată potrivit legii române sau se va avea în vedere ca data liberării condiţionate, potrivit legii române, să nu depăşească data eliberării anticipate stabilite potrivit legii italiene”.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2015.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent

Mădălin Marian Puşcă

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.