MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 549/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 549         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 23 iulie 2015

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

540. - Hotărâre pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze privind cooperarea în domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare, semnat la Beijing la 1 septembrie 2014

 

Acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze privind cooperarea în domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare

 

547. - Hotărâre pentru aprobarea înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil şi darea acestuia în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            837. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 2/2015

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 21 din 4 iunie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

Rectificări la:

 - Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 11/2015

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze privind cooperarea în domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare, semnat la Beijing la 1 septembrie 2014

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze privind cooperarea în domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare, semnat la Beijing la 1 septembrie 2014.

 

PRIM-MINISTRU INTERIMAR

GABRIEL OPREA

Contrasemnează:

Ministrul economiei, comerţului şi turismului,

Minai Tudose

Ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri,

Andrei Dominic Gerea

Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare.

Constantin Popescu

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Sevil Shhaideh

p. Ministrul afacerilor externe,

Daniel Ioniţă,

secretar de stat

 

Bucureşti, 8 iulie 2015.

Nr. 540.

 

ACORD

între Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze privind cooperarea în domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare

 

Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze, denumite în continuare părţi,

bazându-se pe un parteneriat de cooperare aprofundat şi amiabil între cele două ţări,

notând continua dezvoltare a cooperării lor în domeniile economic, ştiinţific şi tehnic,

căutând să consolideze în continuare cooperarea bilaterală, bazată pe respectul reciproc existent şi pe bunele relaţii dintre cele două ţări,

Considerând că este în interesul comun al părţilor să încheie un acord privind cooperarea în domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare,

conştiente de multiplele avantaje pe care folosirea energiei nucleare le poate avea în ceea ce priveşte creşterea furnizării de energie, cu beneficiile subsecvente,

dorind, în conformitate cu principiile care guvernează politicile nucleare corespunzătoare ale acestora, pentru bunăstarea şi prosperitatea popoarelor ţărilor lor, pe baza respectului reciproc pentru suveranitate, neamestecului în afacerile interne ale celeilalte părţi, egalităţii, avantajului mutual, reciprocităţii şi cu respectarea reciprocă a programelor nucleare, să extindă şi să consolideze cooperarea în domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare şi să stabilească cadrul legal necesar şi baza pentru o asemenea cooperare,

recunoscând că ambele ţări sunt state membre ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (denumită În continuare AIEA) şi sprijină obiectivele acesteia,

afirmându-şi sprijinul total pentru obiectivele şi prevederile Tratatului cu privire la neproliferarea armelor nucleare din 1 iulie 1968 (denumit în continuare Tratat) şi având în vedere faptul că România este un stat neposesor de arme nucleare, iar Republica Populară Chineză este un stat posesor de arme nucleare, astfel cum este definit de Tratat,

luând în considerare intrarea în vigoare, pentru România, la data de 1 mai 2010, a Protocolului adiţional şi a Acordului de garanţii nucleare între statele membre ale UE neposesoare de arme nucleare, EURATOM şi AIEA cu privire la aplicarea art. III alin. 1 şi alin. 4 din Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare (78/164/EURATOM), adoptat la Bruxelles la data de 5 aprilie 1973 (denumit în continuare Acordul de Garanţii Nucleare dintre EURATOM, AIEA şi statele membre ale UE şi protocolul adiţiona!), şi Acordul între Republica Populară Chineză şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică pentru aplicarea garanţiilor nucleare

în China datat 20 septembrie 1988 (denumit în continuare Acord de Ofertă Voluntară) şi protocolul adiţional la acesta, semnat la Vina la data de 31 decembrie 1998,

ţinând seama de faptul că România este stat membru al Uniunii Europene şi al Comunităţii Europene a Energiei Atomice şi este parte la Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice,

având în vedere faptul că atât România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, cât şi Republica Populară Chineză sunt pe deplin angajate în implementarea Agendei Strategice pentru Cooperare UE - China 2020, inclusiv a prevederilor relevante cuprinse în aceasta privind securitatea şi siguranţa nucleară,

recunoscând importanţa menţinerii unui control efectiv al materialelor nucleare şi afirmându-şi sprijinul pentru sistemul de garanţii nucleare al AIEA şi, pentru România, pentru sistemul de garanţii nucleare dintre EURATOM, Al EA şi statele membre ale UE,

luând în considerare hotărârea părţilor de a adopta prevederile necesare pentru dezvoltarea în siguranţă a energiei nucleare, în conformitate cu principiile şi prevederile din Convenţia privind securitatea nucleară, adoptată la data de 17 iunie 1994, Convenţia comună asupra gospodăririi în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi asupra gospodăririi în siguranţă a deşeurilor radioactive, adoptată la data de 5 septembrie 1997, Convenţia cu privire la notificarea rapidă a unui accident nuclear, adoptată la data de 26 septembrie 1986, Convenţia cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau de urgenţă radiologică, adoptată la data de 26 septembrie 1986, şi Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare, adoptată la data de 26 octombrie 1979,

având în vedere prevederile Memorandumului de înţelegere dintre Ministerul Economiei din România (Departamentul pentru Energie) şi Administraţia Naţională pentru Energie din Republica Populară Chineză cu privire la cooperarea în proiecte de energie nucleară, semnat la data de 26 noiembrie 2013 la Bucureşti, România,

ţinând cont de faptul că activităţile nucleare trebuie desfăşurate astfel încât să se asigure protecţia apei, aerului şi solului, a populaţiei şi a sănătăţii publice împotriva contaminării radioactive,

au convenit după cum urmează:

 

ARTICOLUL I

 

1. Părţile, pe baza respectului reciproc pentru suveranitate, neamestecului în afacerile interne ale celuilalt, egalităţii şi a beneficiului reciproc, vor dezvolta cooperarea lor în utilizarea energiei nucleare în scopuri paşnice, în conformitate atât cu prevederile prezentului acord, cât şi cu legile, reglementările şi cerinţele de autorizare aplicabile privind utilizarea energiei nucleare în scopuri paşnice, în vigoare în fiecare ţară, precum şi în conformitate cu obligaţiile şi angajamentele internaţionale ale fiecărei părţi.

2. Cooperarea menţionată la alin. 1 al acestui articol se poate desfăşura în următoarele domenii, dar fără a se limita la acestea:

a) folosirea energiei nucleare pentru generarea de electricitate;

b) transferul de tehnologie, materiale nucleare, materiale şi echipamente;

c) managementul combustibilului nuclear uzat şi al deşeurilor radioactive;

d) securitatea şi siguranţa nucleară şi garanţiile nucleare;

e) protecţia fizică a materialelor nucleare;

f) cercetarea-dezvoltarea în domeniul securităţii nucleare şi a tehnologiilor aferente;

g) sănătatea publică şi protecţia radiologică a aerului, apei şi solului;

h) prevenirea şi răspunsul la situaţiile de urgenţă ce rezultă din incidentele şi accidentele radioactive sau nucleare;

i) acordarea de asistenţă tehnică şi servicii, inclusiv pregătirea tehnică a personalului;

j) proiectarea, construcţia, punerea în funcţiune, exploatarea, modernizarea, testarea şi mentenanţa, precum şi dezafectarea centralelor nucleare;

k) aplicaţii ale radioizotopilor şi tehnologii ale radiaţiilor;

l) medicina nucleară şi radioterapia;

m) comunicarea cu publicul;

n) orice alt domeniu convenit de părţi în cadrul prezentului acord.

3. Părţile îşi vor acorda reciproc asistenţă în probleme care fac obiectul prezentului acord, încurajând şi facilitând cooperarea dintre instituţiile statelor părţilor.

4. Prezentul acord va fi interpretat ca neafectând drepturile părţilor de a utiliza pentru propriile scopuri paşnice materialele nucleare, materialele, echipamentele, instalaţiile, informaţiile sau tehnologiile produse, achiziţionate sau dezvoltate de acestea independent de orice materiale nucleare, materiale, echipamente, componente, instalaţii, informaţii sau tehnologii transferate acestora conform prezentului acord.

5. Prezentul acord va fi implementat de aşa manieră încât să nu afecteze sau să interfereze cu orice alte activităţi care implică utilizarea materialelor nucleare, materialelor, echipamentelor, componentelor, instalaţiilor, informaţiilor sau tehnologiilor produse, achiziţionate sau dezvoltate de către Părţi, independent de prevederile prezentului acord,

6. Atunci când implementarea prezentului acord necesită schimburi de experţi, părţile vor facilita intrarea şi şederea experţilor pe teritoriile statelor lor, iar aceştia se vor conforma legislaţiei, reglementărilor şi practicilor părţii gazdă.

7. Părţile se angajează să se consulte, la cererea oricărei părţi, cu privire la implementarea prezentului acord şi la dezvoltarea unei cooperări ulterioare în domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare şi al transferului de tehnologie, pe o bază stabilă, fiabilă şi previzibilă. Consultările din cadrul acestui articol pot fi desfăşurate de o comisie comună, stabilită în mod special pentru acest scop, astfel cum este prevăzut la art. X.

 

ARTICOLUL II

 

            În cadrul prezentului acord, toţi termenii vor avea sensul specificat în anexa care constituie parte integrantă a prezentului acord.

 

ARTICOLUL III

 

            Cooperarea în domeniile prevăzute la alin. 2 al art. I al prezentului acord se poate derula sub următoarele forme:

 

a) schimb de informaţii ştiinţifice şi tehnice;

b) organizare de conferinţe şi seminare;

c) încheiere de acorduri specifice între părţi sau alte entităţi publice sau private, desemnate de acestea, cu intenţia de a stabili programe pentru schimburi ştiinţifice ori tehnice;

d) încheiere de contracte între entităţi publice sau private privind dezvoltarea de proiecte în domeniul acoperit de prezentul acord şi/sau furnizarea de materiale, materiale nucleare, echipamente, componente, instalaţii, informaţii şi tehnologii;

e) schimburi de experienţă şi sesiuni de formare a personalului ştiinţific şi tehnic;

f) înfiinţare de grupuri de lucru comune care să realizeze studii specializate;

g) implementarea unor proiecte şi programe comune;

h) schimb de informaţii şi experienţă privind practicile de reglementare, autorizare şi control;

i) înfiinţare de societăţi comerciale cu capital mixt, în condiţiile legii aplicabile;

j) campanii de informare a publicului cu privire la utilizarea paşnică a energiei nucleare;

k) orice altă formă de cooperare convenită de părţi, cu respectarea legislaţiei naţionale, şi, pentru Guvernul României, a legislaţiei Uniunii Europene de asemenea.

 

ARTICOLUL IV

 

1. Cooperarea în domeniile prevăzute la alin. 2 al art. I al prezentului acord se va desfăşura prin intermediul autorităţilor competente desemnate de către fiecare parte. În acest scop, pentru Guvernul României, autorităţile competente desemnate sunt Ministerul Economiei - Departamentul pentru Energie, Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, iar pentru Guvernul Republicii Populare Chineze, autorităţile competente desemnate sunt Administraţia Naţională Chineză pentru Energie şi Autoritatea Chineză pentru Energie Nucleară.

2. Fiecare dintre părţi va notifica celeilalte părţi în scris desemnarea unei alte autorităţi competente sau modificarea denumirii acesteia, după caz.

3. Autorităţile competente vor stabili prin negociere detaliile, domeniul de aplicare, termenii şi condiţiile cooperării.

 

ARTICOLUL V

 

            Părţile vor garanta siguranţa şi vor păstra confidenţialitatea datelor tehnice şi informaţiilor desemnate ca fiind confidenţiale de partea care a furnizat acele date şi informaţii în temeiul prezentului acord. Datele tehnice şi informaţiile schimbate sau obţinute prin activităţi comune de cercetare-dezvoltare în cadrul prezentului acord nu vor fi comunicate unei terţe părţi, publică sau privată, în lipsa acordului prealabil, scris, al părţii care furnizează datele tehnice şi informaţiile.

 

ARTICOLUL VI

 

            Părţile se vor asigura că în cadrul prezentului acord cooperarea se va desfăşura cu respectarea îndeplinirii şi menţinerii unui nivel adecvat al cerinţelor de siguranţă şi securitate nucleară.

 

ARTICOLUL VII

 

            Părţile vor asigura protecţia efectivă şi adecvată a drepturilor de proprietate intelectuală dobândite în cadrul cooperării prevăzute de prezentul acord, în concordanţă cu acordurile şi angajamentele internaţionale relevante şi în conformitate cu legile şi reglementările aplicabile în vigoare în statele lor.

 

ARTICOLUL VIII

 

1. Cooperarea în temeiul prezentului acord va fi numai în scop paşnic, iar orice materiale nucleare, materiale,

echipamente sau tehnologii transferate în cadrul prezentului acord ori orice materiale fisionabile speciale obţinute din utilizarea acestor elemente transferate nu vor fi utilizate pentru cercetarea şi dezvoltarea sau producerea de arme nucleare ori dispozitive nucleare explozive sau pentru vreun scop militar.

2. Guvernul României se angajează că în situaţia în care este partea destinatară respectarea prevederilor alin. 1 al acestui articol se va asigura printr-un sistem de garanţii nucleare aplicat de EURATOM în conformitate cu Acordul de Garanţii Nucleare dintre EURATOM, Al EA şi statele membre ale UE şi protocolul adiţional.

3. Guvernul Republicii Populare Chineze va notifica AIEA orice materiale nucleare, materiale şi echipamente transferate în temeiul prezentului acord, în conformitate cu protocolul adiţional al Acordului de Ofertă Voluntară.

4. Guvernul României va notifica EURATOM orice materiale nucleare, materiale, echipamente şi tehnologie transferate în temeiul prezentului acord, în conformitate cu Acordul de Garanţii Nucleare dintre EURATOM, AIEA şi statele membre ale UE şi protocolul adiţional.

5. Materialele nucleare, materialele, echipamentele şi tehnologiile primite în temeiul prezentului acord nu vor fi transferate dincolo de teritoriul sau jurisdicţia părţii destinatare fără consimţământul scris al părţii furnizoare.

6. În cadrul Uniunii Europene, transferurile de materiale nucleare, echipamente şi tehnologie sunt supuse prevederilor Tratatului Euratom şi ale legislaţiei derivate relevante. Cerinţele alin. 5 de mai sus nu se vor aplica niciunor transferuri sau retransferuri de materiale nucleare, echipamente şi tehnologie, incluzând elementele derivate sau materialele nucleare derivate, acoperite de prezentul acord, care sunt supuse prevederilor Tratatului Euratom şi ale legislaţiei derivate relevante.

 

ARTICOLUL IX

 

1. Părţile vor lua măsurile necesare - fiecare în cadrul propriei jurisdicţii - pentru a asigura protecţia fizică adecvată, astfel cum este recomandat în documentul AIEA INFClRC/225/Rev. 5 pentru materialele nucleare, materialele şi echipamentele transferate în temeiul prezentului acord sau pentru cele obţinute prin utilizarea acestor elemente transferate şi în Convenţia privind protecţia fizica a materialelor nucleare din 1979.

2. Fiecare parte va desemna organismele responsabile pentru asigurarea protecţiei fizice a materialelor nucleare şi va notifica celeilalte părţi punctele de contact pentru cooperarea în domeniul transportului internaţional de materiale nucleare, precum şi alte aspecte referitoare la protecţia fizică, care ar putea fi de interes pentru părţi.

3. Amendamentele la recomandările AIEA privind protecţia fizică se vor aplica activităţilor reglementate de prezentul acord numai când ambele părţi vor notifica în scris acceptarea acestor amendamente.

 

ARTICOLUL X

 

1. Părţile vor înfiinţa o comisie comună care să coordoneze activităţile şi să monitorizeze implementarea prezentului acord, ca urmare a intrării în vigoare a acestuia. Comisia comună va fi formată dintr-un număr egal de reprezentanţi desemnaţi de ambele părţi. Părţile vor stabili de comun acord structura, alcătuirea şi procedurile acestei comisii, luând în considerare egalitatea dintre părţi.

2. Comisia comună se va întruni alternativ, în România şi în Republica Populară Chineză:

a) pentru revizuirea şi evaluarea progresului cooperării;

b) pentru stabilirea posibilelor acţiuni în vederea implementării efective a prezentului acord.

 

ARTICOLUL XI

 

            Orice dispută rezultată din interpretarea sau implementarea prezentului acord va fi soluţionată amiabil, prin consultări şi negocieri între părţi.

 

ARTICOLUL XII

 

            Părţile se obligă să evite efectuarea oricăror acţiuni care ar afecta cooperarea în cadrul prezentului acord. În cazul în care una dintre Părţi nu respectă prevederile art. V, art. VII, art. VIII sau art. IX la orice moment ulterior intrării în vigoare a prezentului acord, părţile se vor consulta cu promptitudine; cealaltă parte va avea dreptul de a suspenda cooperarea în cadrul prezentului acord.

 

ARTICOLUL XIII

 

            Prezentul acord poate fi amendat în orice moment, prin consimţământul scris al părţilor. Orice astfel de amendamente vor intra în vigoare în conformitate cu procedura prevăzută în art. XIV al prezentului acord şi formează o parte integrală din acesta.

 

ARTICOLUL XIV

 

1. Prezentul acord va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări scrise, prin care părţile comunică, prin canale

diplomatice, că toate procedurile legale interne, necesare intrării în vigoare a acestuia, au fost finalizate.

2. Prezentul acord are o valabilitate de treizeci (30) de ani şi va fi prelungit automat pentru perioade suplimentare de câte zece (10) ani, cu excepţia cazului în care una dintre părţi notifică celeilalte părţi, prin canale diplomatice, intenţia sa de a-l suspenda sau denunţa. Acordul va fi denunţat în termen de şase (6) luni de la data primirii notificării de denunţare.

3. În cazul suspendării sau denunţării prezentului acord, acordurilor specifice şi contractelor semnate în temeiul art. III, aflate în curs de executare, le sunt aplicabile în continuare prevederile acordului, cu excepţia cazului în care se stabileşte altfel de către părţi.

4. În cazul suspendării sau denunţării prezentului acord, angajamentele părţilor în conformitate cu art. V, art. VII, art. VIII şi art. IX rămân valabile, cu excepţia cazului în care se stabileşte altfel de către părţi.

 

ARTICOLUL XV

 

1. Niciuna dintre prevederile prezentului acord nu va fi interpretată ca afectând drepturile şi obligaţiile care rezultă din participarea oricăreia dintre părţi în cadrul altor acorduri internaţionale, inclusiv, pentru Guvernul României, Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice şi legislaţia secundară aferentă.

2. Prezentul acord va fi implementat în conformitate cu dreptul internaţional.

Drept care reprezentanţii celor două Guverne, fiind pe deplin autorizaţi în acest scop, au semnat prezentul acord. Semnat la Beijing, în data de 1 septembrie 2014, în două exemplare originale, în limbile română, chineză şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergenţe de interpretare, va prevala textul în limba engleză.

 

Pentru Guvernul României,

Nicolae-Liviu Dragnea,

viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice

Pentru Guvernul Republicii Populare Chineze,

Liu Qi,

administrator şef-adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Energie din China

 

 

ANEXĂ

 

În temeiul prezentului acord:

1. Materiale semnifică orice materiale nonnucleare pentru reactoare definite în documentul AIEA INFCIRC/ 254/Rev.1 O/Partea 1 (denumit în continuare ghiduri).

2. Materiale nucleare semnifică orice materiale-sursă sau materiale fisionabile speciale, conform definiţiilor termenilor din art. XX din Statutul AIEA.

3. Materiale speciale fisionabile semnifică plutoniu, uraniu-233, uraniu îmbogăţit cu izotopul 233 sau 235, orice substanţă care conţine una sau mai multe dintre cele de mai sus şi orice substanţă determinată de Consiliul guvernatorilor al AIEA sau agreată de autorităţile corespunzătoare ale ambelor părţi. Orice determinare de către Consiliul guvernatorilor al AIEA în temeiul art. XX al Statutului AIEA sau altfel, care amendează

lista de materiale considerate a fi materiale fisionabile speciale vor avea efect în cadrul prezentului acord numai când ambele părţi ale acordului s-au informat reciproc în scris că acceptă un astfel de amendament.

4. Echipamente semnifică orice echipamente definite în ghiduri.

5. Instalaţii semnifică orice instalaţii definite în ghiduri.

6. Tehnologie semnifică orice tehnologie definită în ghiduri.

7. Informaţii semnifică datele ştiinţifice, comerciale sau tehnice ori informaţiile în orice formă care sunt desemnate corespunzător prin acordul părţilor sau de autorităţile competente pentru a fi furnizate ori schimbate în temeiul prezentului acord.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil şi darea acestuia în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba, a imobilului compus din clădire şi teren aferent, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 10 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Sevil Shhaideh

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu-Codrut Ştefănescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 15 iulie 2015.

Nr. 547.

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi se dă în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba

 

Nr. MFP

Denumirea

imobilului

Codul de clasificaţie

Datele de identificare

Anul dobândirii/ al dării în folosinţă

Valoarea

de inventar

- lei -

Situaţia juridică

Situaţia juridică actuală

Descrierea tehnica

(pe scurt)

Vecinătăţi

(după caz, pe scurt)

Adresa

Baza legală

În administrare, folosinţă/ concesiune

Concesiune/

închiriat/

dat cu titlu

gratuit

Tipul bunului

Ministerul Finanţelor Publice va atribui un număr nou.

Sediul administrativ

al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba

8.29.08

Sediu administrativ

Construcţie

Corpul B S+P+5E

Suprafaţă construită = 407 mp

Suprafaţă desfăşurată = 1.674 mp

Suprafaţă utilă -1.496 mp

Teren

Suprafaţă 760 mp

Nr. carte funciară 75481

Pe latura nordică - str. Septimius Severus - Primăria Alba Iulia

Pe latura estică - Primăria Alba Iulia

Pe latura sudică - S.C. BEST CLEAN - S.R.L.

Pe latura vestică - Direcţia agricolă

Municipiul Alba Iulia, str. Septimius Severus nr. 59, judeţul Alba

2006

1.863.465

1.581.965

281,500

Hotărârea Guvernului nr. 590/2001

Temeiul legal invocat are în vedere actul normativ în baza căruia a fost preluat imobilul, care, la data respectivă, era în stadiul de investiţie în curs, partea ce revenea

O.C.P.I. Alba fiind finalizată de acesta conform Procesului-verbal de recepţie finală nr. 3.356/01.03.2006

Reevaluat 2014

Administrarea

A.N.C.P.I.

CUI 9051601 pentru O.C.P.I. Alba

 

Imobil

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRAL

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 2/2015

În temeiul prevederilor:

- art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 5 alin. (4) şi (9) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei fiscale centrale, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 688/2013 privind componenţa şi funcţionarea Comisiei fiscale centrale,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 2/2015, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 16 iulie 2015.

Nr. 837.

 

ANEXĂ

 

DECIZIA

Comisiei fiscale centrale nr. 2/2015

 

În vederea interpretării şi aplicării unitare a prevederilor art. 29621 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere:

- dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială;

- prevederile instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, după caz;

- în temeiul art. 5 alin. (9) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei fiscale centrale, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 688/2013 privind componenţa şi funcţionarea Comisiei fiscale centrale,

Comisia fiscală centrală adoptă următoarea soluţie:

Pentru veniturile obţinute din cedarea folosinţei bunurilor nu datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate următoarele categorii de persoane fizice:

- persoanele fizice, indiferent de cetăţenie şi de domiciliul stabil sau reşedinţă, care deţin o asigurare socială de sănătate încheiată pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene sau în statele cu care România are încheiate acorduri bilaterale de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate, în temeiul legislaţiei interne a statelor respective care produce efecte pe teritoriul României, şi fac dovada

valabilităţii asigurării. Persoanele fizice în cauză au obligaţia de a prezenta organului fiscal competent documente justificative eliberate de instituţia competentă din statul în care a fost încheiată asigurarea;

- persoanele fizice, indiferent de cetăţenie, care au domiciliul ori reşedinţa într-un stat cu care România nu are încheiate acorduri privind sistemele de securitate socială sau care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale şi care nu beneficiază de prelungirea dreptului de şedere temporară în România pentru o perioadă mai mare de 90 de zile.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

DECIZIA

Nr. 21 din 4 iunie 2015

 

Dosar nr. 1.255/1/2015

 

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală - judecător-raportor

Simona Daniela Encean - judecător la Secţia penală

Mariana Ghena - judecător la Secţia penală

Leontina Şerban - judecător la Secţia penală

Rodica Cosma - judecător la Secţia penală

Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secţia penală

Francisca Maria Vasile - judecător la Secţia penală

Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală

Liliana Miu - magistrat-asistent

 

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 20.257/55/2014 (având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de contestatorul condamnat V.S.A. Împotriva Sentinţei penale nr. 12 din 20 ianuarie 2015 a Tribunalului Arad) pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

“1. Dacă în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice operează dezincriminarea în cazul în care locul unde s-a săvârşit fapta sub imperiul legii vechi nu se regăseşte printre cele patru categorii enumerate în mod expres de art. 372 alin. (1) şi (2) din Codul penal;

2. Dacă trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile de loc special amenajat pentru distracţie şi agrement special autorizat pentru distracţie ori agrement atât în cazul reglementat de dispoziţiile art. 372 alin. (1) teza a III-a din Codul penal, cât şi în cazul reglementat de art. 372 alin. (2) teza a III-a din Codul penal;

3. Dacă în cazul în care se stabileşte că ipoteza reglementată de art. 372 alin. (2) teza a III-a din Codul penal nu presupune îndeplinirea condiţiilor de loc «special amenajat şi autorizat pentru distracţie ori agrement», infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice îşi poate găsi corespondent în infracţiunea prevăzută de art. 372 alin. (2) din Codul penal, când în hotărârea de condamnare s-a reţinut folosirea obiectelor menţionate de textul legal.”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Liliana Miu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în

conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror şef birou în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei cu privire la obiectul Dosarului nr. 1.255/1/2015, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi cu privire la faptul că ia dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere ale Curţii de Apel Alba Iulia, Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Braşov, Curţii de Apel Constanţa, Curţii de Apel Craiova, Curţii de Apel Galaţi, Curţii de Apel laşi, Curţii de Apel Oradea, Curţii de Apel Piteşti, Curţii de Apel Târgu Mureş, Curţii de Apel Suceava şi Curţii de Apel Timişoara, cu excepţia Curţii de Apel Cluj şi Curţii de Apel Ploieşti, care, În majoritate, au opinat în sensul că în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice operează dezincriminarea în cazul în care locul unde s-a săvârşit fapta sub imperiul legii vechi nu se mai regăseşte printre cele patru categorii enumerate în mod expres de art. 372 alin. (1) şi (2) din Codul penal.

Cu privire la cea de-a două chestiune de drept au fost exprimate două opinii, prima în sensul că trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile de loc special amenajat pentru distracţie şi agrement şi special autorizat pentru distracţie şi agrement atât în cazul reglementat de dispoziţiile art. 372 alin. (1) teza a III-a din Codul penal, cât şi în cazul reglementat de dispoziţiile art. 372 alin. (2) teza a III-a din Codul penal (Curtea de Apel Bucureşti, Bacău), iar cea de-a două opinie a fost în sensul că numai în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 372 alin. (1) teza a III-a din Codul penal este necesar ca locul faptei să fie special amenajat şi autorizat pentru distracţie şi agrement, intenţia legiuitorului fiind de a asigura protecţie numai activităţilor ce se derulează cu respectarea normelor de autorizare, şi există posibilitatea ca terţele persoane să cunoască destinaţia spaţiului respectiv (Curtea de Apel Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Timişoara).

Referitor la a treia chestiune de drept s-a apreciat de către instanţe că infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice îşi poate găsi corespondentul în infracţiunea prevăzută de art. 372 din Codul penal, în cazul în care în hotărârea de condamnare s-a reţinut folosirea de obiecte menţionate în textul legal.

De asemenea a învederat că Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi-a exprimat în scris punctul de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, respectiv:

Cu privire la prima chestiune de drept s-a apreciat că fapta încadrată în dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sub imperiul reglementării anterioare, care nu îndeplineşte condiţia privitoare la locul comiterii acesteia, stabilită de legiuitorul noului Cod penal în dispoziţiile art. 372 alin. (1) şi (2), este dezincriminată.

Referitor la a două chestiune de drept s-a arătat că cerinţa privind săvârşirea faptei într-un loc special amenajat şi autorizat pentru distracţie ori agrement prevăzută în art. 372 alin. (1) teza a III-a din Codul penal priveşte exclusiv fapta incriminată în art. 372 alin. (1), pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art. 372 alin. (2) din Codul penal fiind suficient ca fapta să fie săvârşită într-un loc de distracţie ori agrement, indiferent dacă acesta este sau nu special amenajat şi autorizat.

Cu privire la a treia chestiune de drept s-a apreciat că infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice poate avea corespondent în infracţiunea prevăzută în art. 372 alin. (2) din Codul penal, dacă în hotărârea de condamnare s-a reţinut folosirea, fără drept, a obiectelor periculoase enumerate în art. 372 alin. (1) lit. a)-c) din Codul penal.

A mai arătat că la 6 mai 2015 a fost depus raportul întocmit de Către doamna Florentina Dragomir - judecătorul-raportor, care a fost comunicat contestatorului condamnat la aceeaşi dată, acesta nedepunând concluzii scrise, şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la aceeaşi dată, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, care la data de 8 mai 2015 a transmis punctul său de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având cuvântul, a susţinut concluziile scrise depuse la dosar, arătând, în esenţă, că sesizarea este inadmisibilă, întrucât s-a invocat ca o chestiune de drept dezbaterea cu privire la art. 372 alin. (2) din Codul penal, or, în cauză, inculpatului i s-a reţinut infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Pe fondul cauzei a apreciat că pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii este necesar ca folosirea fără drept a obiectelor periculoase să se realizeze în unul dintre locurile şi împrejurările expres prevăzute de textul de incriminare; dacă cerinţa iniţială cu privire la locul săvârşirii faptei nu este îndeplinită, practic nu se realizează corespondenţa între fapta concretă şi forma tip prevăzută în norma de incriminare; ca atare nu este îndeplinită condiţia tipicităţii şi, pe cale de consecinţă, în ipoteza infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, operează o dezincriminare în concret dacă locul unde a fost săvârşită fapta din legea anterioară nu se regăseşte printre cele expres şi limitativ prevăzute de noul text de lege, art. 372 din Codul penal.

Referitor la celelalte două chestiuni a apreciat că trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile şi în cazul formei agravate, în sensul să fie vorba de un loc special autorizat şi amenajat pentru distracţie şi agrement şi aceasta întrucât se diferenţiază forma tip a infracţiunii de variantele sale agravate sau atenuate pentru împrejurări particulare şi suplimentare propice acestora din urmă.

Preşedintele completului, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, preşedinte al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

1. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 20 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 20.257/55/2014 de către Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, ce are ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de contestatorul condamnat V.S.A. Împotriva Sentinţei penale nr. 12 din 20 ianuarie 2015 a Tribunalului Arad, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept:

“1. Dacă în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice operează dezincriminarea în cazul în care locul unde s-a săvârşit fapta sub imperiul legii vechi nu se regăseşte printre cele patru categorii enumerate în mod expres de art. 372 alin. (1) şi (2) din Codul penal;

2. Dacă trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile de loc special amenajat pentru distracţie şi agrement special autorizat pentru distracţie ori agrement atât în cazul reglementat de dispoziţiile art. 372 alin. (1) teza a III-a din Codul penal, cât şi în cazul reglementat de art. 372 alin. (2) teza a III-a din Codul penal;

3. Dacă în cazul în care se stabileşte că ipoteza reglementată de art. 372 alin. (2) teza a III-a din Codul penal nu presupune îndeplinirea condiţiilor de toc «special amenajat şi autorizat pentru distracţie ori agrement», infracţiunea prevăzută de art. 2 alin, (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice îşi poate găsi corespondent în infracţiunea prevăzută de art. 372 alin. (2) din Codul penal, când în hotărârea de condamnare s-a reţinut folosirea obiectelor menţionate de textul legal.”

II. Opinia instanţei care a formulat sesizarea

11.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv; învestirea cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (soluţia pronunţată în judecarea contestaţiei este definitivă); de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a problemelor de drept puse în discuţie depinde soluţionarea cauzei pe fond (admiterea sau respingerea contestaţiei); chestiunile de drept supuse dezlegării nu fac obiectul unui recurs în interesul legii şi asupra acestora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat deja printr-o decizie întemeiată pe dispoziţiile art. 471 din Codul de procedură penală sau pe dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

11.2. Referitor la problemele de drept ce formează obiectul sesizării

Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a considerat că: - infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice este dezincriminată în cazul în care locul unde a fost săvârşită fapta sub imperiul legii vechi nu se încadrează în categoriile enumerate în mod expres de art. 372 alin. (1) şi (2) din Codul penal.

În argumentarea acestei susţineri, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei a apreciat că locul săvârşirii faptei reprezintă o cerinţă esenţială pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii în ambele reglementări, iar legiuitorul a înţeles să restrângă sfera de incriminare şi, în considerarea dispoziţiilor art. 4 din Codul penal şi art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care impun o apreciere în concreto a elementelor constitutive ale infracţiunii, în noua reglementare nu se poate aprecia că fapta a fost dezincriminată;

- numai în ipoteza reglementată de art. 372 alin. (1) teza a III-a din Codul penal se impune ca locul comiterii faptei să îndeplinească cumulativ condiţiile: să fie “special amenajat” pentru distracţie ori agrement şi să fie autorizat pentru activitatea ce intră în categoria celor de distracţie şi agrement.

Argumentele relevate de instanţă au vizat interpretarea dispoziţiilor art. 372 alin. (1) teza a III-a din Codul penal, din care rezultă că, în cazul faptei de “a purta” fără drept obiectele ori substanţele indicate de text, s-a urmărit de către legiuitor să se asigure protecţie numai activităţilor care se derulează cu respectarea normelor de autorizare şi există posibilitatea pentru terţe persoane de a cunoaşte destinaţia spaţiului. Situaţia nu este aceeaşi în ipoteza prevăzută de art. 372 alin. (2) teza a !l!-e din Codul penal, unde sintagma “locuri de distracţie ori agrement” nu impune aceleaşi condiţii ca la alin. (1), fiind suficient car la momentul “folosirii” fără drept a obiectelor sau substanţelor indicate de text, spaţiul să aibă această destinaţie, aspect care rezultă tocmai din termenii utilizaţi de legiuitor la incriminarea celor două modalităţi de comitere a infracţiunii, în cazul “folosirii”, consecinţele se produc, fiind depăşit nivelul de pericol potenţial;

- infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice îşi poate găsi corespondentul în art. 372 alin. (2) din Codul penal, în cazul în care în sarcina condamnatului s-a reţinut folosirea obiectelor menţionate de acest articol.

Această opinie s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care impun analizarea faptei săvârşite în concret pentru a aprecia asupra incriminării acesteia în noile dispoziţii penale.

III. Punctele de vedere exprimate de instanţele judecătoreşti

S-a transmis de către curţile de apel Bacău, Bucureşti, Braşov, Constanţa, Craiova, Galaţi, O rade a,Timişoara, Târgu Mureş şi Suceava că, în majoritate, judecătorii acestor instanţe au opinat în sensul că în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice operează dezincriminarea în cazul în care locul unde s-a săvârşit fapta sub imperiul legii vechi nu se mai regăseşte printre cele patru categorii enumerate în mod expres de art. 372 alin. (1) şi (2) din Codul penal.

Cu privire la cea de-a două chestiune de drept au fost exprimate două opinii, prima în sensul că trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile de loc special amenajat pentru distracţie şi agrement şi special autorizat pentru distracţie şi agrement atât în cazul reglementat de dispoziţiile art. 372 alin. (1) teza a III-a din Codul penal, cât şi în cazul reglementat de dispoziţiile art. 372 alin. (2) teza a III-a din Codul penal (Curtea de Apel Bucureşti, Bacău), iar cea de-a două opinie a fost în sensul că numai în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 372 alin. (1) teza a III-a din Codul penal este necesar ca locul faptei să fie special amenajat şi autorizat pentru distracţie şi agrement, intenţia legiuitorului fiind de a asigura protecţie numai activităţilor ce se derulează cu respectarea normelor de autorizare şi există posibilitatea ca terţele persoane să cunoască destinaţia spaţiului respectiv (Curtea de Apel Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Timişoara). În argumentarea acestei opinii s-a arătat că textul art. 372 alin. (2) teza a III-a din Codul penal nu impune îndeplinirea condiţiilor de la alin. (1), fiind suficient ca la momentul comiterii faptei în varianta “folosirea” fără drept a obiectelor şi substanţelor indicate de text spaţiul să aibă această destinaţie; noţiunea “de port fără drept” fiind asimilată cu noţiunea de loc special amenajat şi autorizat pentru distracţie sau agrement, în timp ce folosirea fără drept este asociată cu cea de locuri de distracţie sau de agrement, tocmai pentru a incrimina fapta persoanei care îndeplineşte toate condiţiile pentru deţinerea unei asemenea arme, însă o foloseşte în alte locuri decât cele special amenajate.

Referitor la a treia chestiune de drept s-a apreciat de către instanţe că infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice îşi poate găsi corespondentul în infracţiunea prevăzută de art. 372 din Codul penal, în cazul în care în hotărârea de condamnare s-a reţinut folosirea de obiecte menţionate în textul legal.

Curţile de apel Cluj şi Ploieşti nu au transmis un punct de vedere.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a exprimat punctul de vedere în sensul că sesizarea Curţii de Apel Timişoara este inadmisibilă, având în vedere că problemele de drept supuse dezlegării şi care vizează art. 372 alin. (2) din Codul penal nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii [în speţă s-a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, existând o neconcordanţă între situaţia de fapt şi încadrarea juridică reţinută de instanţă, care a intrat în puterea de lucru judecat, iar dezlegarea problemei de drept vizează art. 372 alin. (2) din Codul penal].

IV. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şt Justiţie asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării este următorul;

Cu privire la prima chestiune de drept care formează obiectul Dosarului nr. 1.255/1/2015 (pct. 1 lit. a), s-a apreciat că fapta încadrată în dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sub imperiul reglementării anterioare, care nu îndeplineşte condiţia privitoare la locul comiterii acesteia, stabilită de legiuitorul noului Cod penal în dispoziţiile art. 372 alin. (1) şi (2), este dezincriminată.

Opinia exprimată se întemeiază pe următoarele argumente:

Noul Cod penal enumera limitativ locurile în care portul, fără drept, a! obiectelor periculoase constituie infracţiune şi locurile în care folosirea, fără drept, a obiectelor periculoase constituie infracţiune.

Atât enumerarea cuprinsă în dispoziţiile art. 372 alin. (1) din Codul penal (adunări publice, manifestări cultural-sportive, locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau mijloace de transport în comun), cât şi enumerarea cuprinsă în dispoziţiile art. 372 alin. (2) din Codul penal (adunări publice, manifestări cultural-sportive, locuri de distracţie ori agrement sau mijloace de transport în comun) constituie enumerări limitative, prin intermediul cărora este reglementată condiţia privitoare la locul comiterii faptei, cu respectarea cerinţei previzibilităţii normei de incriminare.

Comiterea faptei într-un loc ce nu se încadrează în enumerarea limitativă cuprinsă în dispoziţiile art. 372 alin. (1) şi (2) din Codul penal conduce la neîndeplinirea condiţiei privitoare la loc şi, în consecinţă, la inexistenţa unei corespondenţe între fapta concretă şi norma de incriminare, fapta nefiind incriminată.

Pornind de la interpretarea dispoziţiilor art. 4 teza I din Codul penal, potrivit cărora legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, şi în considerarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevăd că dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii, s-a apreciat că fapta încadrată în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, comisă sub imperiul reglementării anterioare, care nu îndeplineşte cerinţa privitoare la locui săvârşirii faptei prevăzută în dispoziţiile art. 372 alin. (1) şi (2) din Codul penal, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 4 din Codul penal şi ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, referitoare la dezincriminare,

“Modificarea elementelor constitutive ale infracţiunii”, la care se referă prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, include şi modificarea cerinţelor esenţiale ataşate acţiunii care constituie elementul material al conţinutului unei infracţiuni. Or, prin dispoziţiile art. 372 alin. (1) şi (2) din Codul penal, legiuitorul a modificat o astfel de cerinţă esenţială - cerinţa esenţială privitoare la locul săvârşirii faptei -, a restrâns sfera ipotezelor în care această cerinţă este îndeplinită în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi, în consecinţă, a exclus din sfera ilicitului penal faptele care nu o întrunesc.

Referitor la a două chestiune de drept care formează obiectul Dosarului nr. 1.255/1/2015 (pct. 1 lit. b) s-a arătat că cerinţa privind săvârşirea faptei într-un loc special amenajat şi autorizat pentru distracţie ori agrement prevăzută în art. 372 alin. (1) teza a III-a din Codul penal priveşte exclusiv fapta incriminată în art. 372 alin. (1), pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art. 372 alin. (2) fiind suficient ca fapta să fie săvârşită într-un loc de distracţie ori agrement indiferent dacă acesta este sau nu special amenajat şi autorizat.

Această opinie se întemeiază pe următoarele argumente:

Atât dispoziţiile art. 372 alin. (1), cât şi dispoziţiile art. 372 alin. (2) din Codul penal enumera limitativ şi explicit categoriile de locuri unde poate fi săvârşită fapta pentru a fi întregit conţinutul constitutiv al infracţiunii. Astfel, dispoziţiile art. 372 alin. (1) din Codul penal enumera limitativ şi explicit adunările publice, manifestările cultural-sportive, locurile special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement şi mijloacele de transport în comun, iar dispoziţiile art. 372 alin. (2) din Codul penal enumera limitativ şi explicit adunările publice, manifestările cultural-sportive, locurile de distracţie şi agrement şi mijloacele de transport în comun.

În condiţiile în care trei categorii de locuri (adunările publice, manifestările cultural-sportive şi mijloacele de transport în comun) sunt descrise prin utilizarea unor expresii identice în art. 372 alin. (1) şi (2) din Codul penal, diferenţa în formularea celei de-a patra categorii de locuri nu poate reflecta decât o diferenţă de fond.

De asemenea, în condiţiile în care legiuitorul se referă explicit în cuprinsul art. 372 alin. (2) din Codul penal la “locuri de distracţie ori agrement, nu există niciun temei legal pentru a adăuga, pe cale de interpretare, condiţiile suplimentare ale specialei amenajări şi autorizări prevăzute explicit şi exclusiv în art. 372 alin. (1). Dacă voinţa legiuitorului noului Cod penal ar fi fost aceea de a exista o identitate între locurile enumerate în art. 372 alin. (1) şi locurile enumerate în art. 372 alin. (2), ar fi utilizat o enumerare identică sau, în cuprinsul art. 372 alin. (2), ar fi făcut trimitere la locurile prevăzute în alin. (1). De altfel, în cuprinsul art. 372 alin. (2) şi (3) din Codul penal, tehnica utilizată de legiuitor pentru a reflecta identitatea cu privire la “obiectele periculoase” este trimiterea la dispoziţiile art. 372 alin. (1), în cuprinsul cărora sunt enumerate aceste obiecte.

Explicaţia diferenţei dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească locul comiterii faptei - “loc special amenajat şi autorizat pentru distracţie ori agrement” în cazul dispoziţiilor art. 372 alin. (1) şi “loc de distracţie ori agrement” în cazul dispoziţiilor art. 372 alin. (2) din Codul penal - constă în diferenţa de gravitate dintre acţiunea care constituie elementul material în cazul infracţiunii prevăzute în art. 372 alin. (1) (“portul*) şi acţiunea care constituie elementul material în cazul infracţiunii prevăzute în art. 372 alin. (2) (“folosirea*). Dacă în cazul simplului “port” al unui obiect periculos se justifică cerinţa săvârşirii faptei într-un loc special amenajat şi autorizat pentru a fi atins nivelul de gravitate care impune includerea faptei în sfera ilicitului penal, în ipoteza “folosirii” unui obiect periculos, nivelul de gravitate care impune includerea faptei în sfera ilicitului penal este atins, indiferent de existenţa unei speciale amenajări şi autorizări a locului comiterii faptei.

Cu privire la a treia chestiune de drept care formează obiectul Dosarului nr. 1.255/1/2015 (pct. 1 lit. c) s-a apreciat că infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice poate avea corespondent în infracţiunea prevăzută în art. 372 alin. (2) din Codul penal, dacă în hotărârea de condamnare s-a reţinut folosirea, fără drept, a obiectelor periculoase enumerate în art. 372 alin. (1) lit. a)-c) din Codul penal.

Opinia se întemeiază pe dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, potrivit cărora art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire. Prin urmare, dacă există o corespondenţă între fapta concretă şi o normă de incriminare din Codul penal, nu sunt aplicabile prevederile referitoare la legea penală de dezincriminare. Or, în măsura în care fapta concretă constă în folosirea, fără drept, a unui obiect periculos prevăzut în art. 372 alin. (1) lit. a)-c) din Codul penal, în unul dintre locurile descrise în art. 372 alin. (2), fapta nu este dezincriminată, nefiind incidente dispoziţiile art. 4 din Codul penal.

Aşadar, în cazul în care în hotărârea de condamnare instanţa a reţinut folosirea, fără drept, a unui obiect periculos enumerat în prezent în art. 372 alin. (1) lit. a)-c) din Codul penal, într-un loc prevăzut în prezent în art. 372 alin. (2) din Codul penal, şi a dispus condamnarea pentru infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, întrucât acţiunea de folosire a obiectului periculos presupunea portul acestuia, fapta nu este dezincriminată şi are corespondent în art. 372 alin. (2) din Codul penal.

V. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 872/C/820/111-5/2015 din 8 mai 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind problema de drept supusă dezlegării de către Curtea de Apel Timişoara.

Totodată, în cadrul concluziilor depuse la dosarul cauzei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a exprimat punctul de vedere în sensul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât chestiunile de drept sesizate şi vizând art. 372 alin. (2) din Codul penal nu au legătură cu cauza şi, prin urmare, de lămurirea lor nu depinde soluţionarea pe fond a acesteia.

VI. Jurisprudenţa naţională în materie

Referitor la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării, nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti care au dat o interpretare diferită acestor probleme de drept.

La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate două hotărâri în care s-au dispus soluţii de achitare pentru neîndeplinirea cerinţei privind locul comiterii faptei (Decizia nr. 930 din 14 martie 2014 şi Decizia nr. 1.794 din 27 mai 2014 ale Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

VII. Dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, art. 372 alin. (1) şi (2) din Codul penal, dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi dispoziţiile art. 4 din Codul penal, supuse interpretării:

Art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice

“Art. 2. - (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, următoarele fapte:

1. portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice/;

Art. 372 din Codul penal. “Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”

“Art. 372. - (1) Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:

a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;

b) arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice;

c) substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau

al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.”;

Art. 4 din Codul penal “Aplicarea legii penale de dezincriminare”

“Art. 4. - Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.”;

Art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

“Ari. 3. - (1) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţia în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenta infracţiunii.

(2) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.”

VIII. Raportul asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării

În cuprinsul raportului întocmit, judecătorul-raportor a concluzionat, în sensul admisibilităţii sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, constatând îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

S-a opinat în sensul că “Fapta încadrată în dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice comisă anterior intrării în vigoare a Codului penal, care nu îndeplineşte cerinţa privitoare la locul săvârşirii faptei astfel cum este prevăzută în alin. (1) şi (2) ale art. 372 din Codul penal, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 4 din Codul penal şi ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, fiind dezincriminată.

Condiţia de loc special amenajat şi autorizat pentru distracţie ori agrement, prevăzută în art. 372 alin. (1) teza a III-a din Codul penal, trebuie îndeplinită cumulativ numai în ceea ce priveşte existenţa infracţiunii prevăzute de art. 372 alin. (1) din Codul penal”.

În legătură cu cea de-a treia chestiune de drept supusă dezlegării s-a apreciat că excedează cadrului instituit de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală şi vizează situaţia particulară a cauzei deduse judecăţii.

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată de către Curtea de Apel Timişoara pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, se reţin următoarele:

Prin reglementarea în conţinutul art. 475 din Codul de procedură penală a condiţiilor de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, s-a prevăzut posibilitatea anumitor instanţe, printre care şi curtea de apel învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care atunci când constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Legiuitorul a condiţionat admisibilitatea unei asemenea sesizări de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

În speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existente unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultima instanţă, Curtea de Apel Timişoara fiind învestită în Dosarul nr. 20.257/55/2014 cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Sentinţei penale nr. 12 din 20 ianuarie 2015 a Tribunalului Arad, prin care s-a respins contestaţia la executare.

De asemenea, chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aşa cum rezultă din Adresa nr. 872/C/820/II1-5/2015 din 8 mai 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Se constată însă că cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei de care să depindă lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării nu este îndeplinită.

Prin Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. 11/1/2014/HP/P, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.

Totodată, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia Înaltei Curţi, pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi 477 din Codul de procedură penală, să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului

Obiectul prezentei sesizări a instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, respectiv stabilirea “dacă fapta încadrată în dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sub imperiul reglementării anterioare, care nu îndeplineşte condiţia privitoare la locul comiterii acesteia, stabilită de legiuitorul noului Cod penal în dispoziţiile art. 372 alin. (1) şi (2), este dezincriminată” şi “dacă condiţia privind săvârşirea faptei într-un loc special amenajat şi autorizat pentru distracţie ori agrement prevăzută în art. 372 alin. (1) teza a III-a din Codul penal priveşte exclusiv fapta incriminată în art. 372 alin. (1), pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art. 372 alin. (2) fiind suficient ca fapta să fie săvârşită într-un loc de distracţie ori agrement, indiferent dacă acesta este sau nu special amenajat şi autorizat”, nu reprezintă o chestiune de care să depindă soluţionarea pe fond a contestaţiei !a executare în contextul în care, printr-o hotărâre anterioară, respectiv Decizia penală nr. 789 din data de 11 iunie 2014 a Curţii de Apel Craiova, s-a statuat în mod definitiv cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, hotărâre ce a intrat în puterea lucrului judecat, şi, pe cale de consecinţă, nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie de admisibilitate a sesizării.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, chestiunea de drept invocată nu poate primi o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în Dosarul nr. 20.257/55/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept, respectiv:

“Dacă în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 operează dezincriminarea în cazul în care locul unde s-a săvârşit fapta sub imperiul legii vechi nu se regăseşte printre cele patru categorii enumerate în mod expres de art. 372 alin. (1) şi (2) din Codul penal;

Dacă trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile de loc special amenajat pentru distracţie şi agrement special autorizat pentru distracţie ori agrement atât în cazul reglementat de dispoziţiile art. 372 alin. (1) teza a III-a din Codul penal, cât şi în cazul reglementat de art. 372 alin. (2) teza a III-a din Codul penal;

Dacă în cazul în care se stabileşte că ipoteza reglementată de art. 372 alin. (2) teza a III-a din Codul penal nu presupune îndeplinirea condiţiilor de loc «special amenajat şi autorizat pentru distracţie ori agrement», dacă infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 îşi poate găsi corespondent în infracţiunea prevăzută de art. 372 alin. (2) din Codul penal, când în hotărârea de condamnare s-a reţinut folosirea obiectelor menţionate de textul legal”.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2015.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Liliana Miu

 

RECTIFICĂRI

 

În anexa la Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 11/2015 privind aprobarea Tabloului executorilor judecătoreşti pe anul 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 11 mai 2015, se fac următoarele rectificări:

- la poziţia nr. 194, la coloana 1 “Executorul judecătoresc”, în loc de: “Dumitrescu Liliana- Antonia Magdalena” se va citi: “Dumitrache Liliana-Antonia Magdalena”;

- la poziţia nr. 625, la coloana 1 “Executorul judecătoresc”, în loc de: “Bucurean Ioan-Călin” se va citi: “Bucurean Ioan”.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.