MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 386/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 386         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 3 iunie 2015

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

123. - Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2014 privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

 

497. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2014 privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

 

500. - Decret privind conferirea Ordinului Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer

 

501. - Decret privind conferirea Ordinului Meritul Cultural

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

            Decizia nr. 342 din 7 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            15. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea art. 2 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

            Decizia nr. 8 din 17 aprilie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2014 privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20 din 23 aprilie 2014 privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 mai 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 2. - (1) D.P.A.P.S. se înfiinţează ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului şi în coordonarea ministrului economiei, comerţului şi turismului, responsabilă cu elaborarea strategiilor şi politicilor de privatizare, cu coordonarea şi controlul implementării acestora, prin reorganizarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, şi prin preluarea unor activităţi, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.”

2. La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 3. - (1) Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, prin D.P.A.P.S., îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) elaborează şi supune spre aprobare Guvernului strategii de privatizare pe domeniile de activitate specifice Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului;

b) elaborează şi supune spre aprobare Guvernului proiecte de acte normative în domeniul privatizării, la iniţiativa D.P.A.P.S.;

c) avizează şi supune spre aprobare Guvernului programul de privatizare privind societăţile aflate sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;

d) monitorizează implementarea strategiilor aprobate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;

e) propune spre aprobare Guvernului elementele esenţiale ale mandatului pentru privatizarea societăţilor de interes strategic aflate sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului;

f) întocmeşte rapoarte periodice privind stadiul privatizării, pe care le prezintă spre analiză Guvernului;

g) asigură activitatea de monitorizare postprivatizare a contractelor de privatizare încheiate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi în conformitate cu dispoziţiile legale incidente;

h) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege pentru domeniul său de activitate şi ia orice măsuri, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru îndeplinirea acestora.”

3. La articolul 3, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:

“(31) D.P.A.P.S. exercită toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionara statului privind administrarea, reorganizarea şi/sau restructurarea operatorilor economici şi a filialelor acestora aflaţi în portofoliul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, în limitele competenţelor aprobate de ministrul economiei, comerţului şi turismului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.”

4. La articolul 3, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (41) şi (42). cu următorul cuprins:

,,(41) În cadrul procedurilor de privatizare a unor societăţi la care statul român este acţionar unic sau majoritar şi exercită această calitate prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, D.P.A.P.S, va putea derula concomitent proceduri de valorificare a unor creanţe deţinute asupra acestora de alte instituţii publice, regii autonome ori societăţi cu capital majoritar sau integral de stat, în numele şi pe seama deţinătorilor de creanţe, cu acordul entităţii creditoare şi în modul stabilit cu aceasta.

(42) D.P.A.P.S. va putea avansa sumele aferente pregătirii şi derulării procedurii de valorificare a creanţelor prevăzute la alin. (41), inclusiv cele de publicitate, consultanţă şi evaluare a creanţelor, urmând a recupera sumele avansate din preţul de vânzare a creanţelor sau de la entitatea creditoare în cazul în care vânzarea creanţelor nu are loc, potrivit acordului celor două entităţi.”

5. La articolul 3, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

“(6) Numărul de posturi necesar la constituirea D.P.A.P.S. este de 45, acesta putând fi majorat ulterior, prin hotărâre a Guvernului.”

6. La articolul 4, alineatul (2) se abrogă.

7. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 5. - (1) în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1), D.P.A.P.S. poate prelua, în condiţiile legii şi cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele individuale de muncă, personal contractual necesar de la instituţiile publice/organele administraţiei publice centrale.

(2) în situaţia în care D.P.A.P.S. preia, cu respectarea alin. (1), personal contractual necesar de la instituţiile publice/organele administraţiei publice centrale, se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, în condiţiile legii, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în bugetele ordonatorilor principali de credite, la propunerea acestora.”

8. La articolul 6, alineatul (2) se modifică şl va avea următorul cuprins:

“(2) Personalul D.P.A.P.S. Îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă. Salarizarea şi alte drepturi ale acestuia se stabilesc potrivit legislaţiei aplicabile personalului plătit din fonduri publice.”

9. La articolul 8, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“Art. 8. - (1) Strategiile de privatizare ale operatorilor economici la care statul este acţionar, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, se elaborează de D.P.A.P.S.

(2) Pentru operatorii economici de interes strategic, precum şi pentru cei din domeniul utilităţilor, actele administrative prevăzute Sa alin. (1), elementele esenţiale ale mandatului şi condiţiile principale ale actelor juridice ce urmează a fi încheiate de instituţia publică implicată/operatorul economic în cadrul procesului de privatizare se iniţiază, după caz, de către D.P.A.P.S. şi se supun spre aprobare Guvernului.”

10. La articolul 8, alineatele (3)-(5) se abrogă.

11. Articolul 9 se abrogă.

12. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 10. - Începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (5), D.P.A.P.S. preia, pe baza Situaţiilor financiare anuale ale O.P.S.P.I. Întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, patrimoniul O.P.S.P.I., dobândeşte toate bunurile, drepturile şi îşi asumă toate obligaţiile şi atribuţiile acestuia de instituţie publică implicată în domeniul privatizării, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, la unităţile aflate sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului.”

13. La articolul 11, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“(2) Asigurarea finanţării cheltuielilor legate de îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 3 şi 4 se realizează prin bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al D.P.A.P.S., care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile legii.

……………………………………………………………………………………………..

(4) Finanţarea cheltuielilor legate de aplicarea de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, prin D.P.A.P.S., pentru operatorii economici aflaţi sub autoritatea acestuia, a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, la societăţile naţionale, companiile naţionale şi celelalte societăţi, inclusiv filialele acestora, ce fac obiectul prezenţei ordonanţe de urgenţă, se asigură din bugetul aferent activităţii de privatizare al D.P.A.P.S.”

14. La articolul 11, după alineatul (5) se Introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins:

“(51) Din veniturile încasate de D.P.A.P.S. se acoperă cheltuielile efectuate, se reîntregeşte suma care rămâne permanent la dispoziţia acestuia, prevăzută la alin. (5), diferenţa urmând a se vira lunar la Ministerul Finanţelor Publice, în contul curent general al Trezoreriei Statului sau în contul de valută, după caz, deschis la Banca Naţională a României, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează sumele respective.”

15. La articolul 11, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(8) în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al D.P.A.P.S. pentru anul în curs, cheltuielile de administrare şi privatizare vor fi estimate cel puţin la nivelul maxim aprobat în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul precedent al O.P.S.P.I.”

16. Articolul 14 se abrogă.

17. La articolul 15, alineatul (1) se modifică şl va avea următorul cuprins:

“Art. 15. - (1) Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, prin D.P.A.P.S., poate înfiinţa, în condiţiile legii, în numele statului, societăţi cu capital de stat, în România şi în străinătate.”

18. La articolul 15, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

“(11) De asemenea, D.P.A.P.S. poate participa cu respectarea cadrului legal în vigoare din domeniul societar la majorarea capitalului social al societăţilor, la care Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, exercită, în numele statului, calitatea de acţionar.”

19. La articolul 15, partea introductivă a alineatului (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(2) Decizia privind înfiinţarea de societăţi sau majorarea capitalului social are ca temei o analiză economico-financiară, tehnică, juridică şi de oportunitate, care se fundamentează pe următoarele principii:”.

20. La articolul 16, alineatele (1), (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“Art. 16. - (1) D.P.A.P.S. poate prelua pe bază de justificări fundamentate, conform principiilor din prezenta ordonanţă de urgenţă, în numele statului, în condiţiile legii, active şi active funcţionale, definite conform art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul valorificării acestora cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Valorificarea activelor preluate în condiţiile alin. (1) se va realiza în urma evaluării acestora de către o persoană fizică sau juridică autorizată în condiţiile legii, la preţul pieţei.

……………………………………………………………………………………………..

 (4) Majorarea capitalului social, în condiţiile alin. (3), se va realiza ulterior evaluării activelor de către o persoană fizică sau juridică autorizată, în condiţiile legii.”

21. La articolul 17, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,(2) Costurile evaluărilor prevăzute la art. 16 alin. (2) şi (4), ale studiilor de fezabilitate necesare, precum şi orice alte costuri legate de activitatea D.P.A.P.S. desfăşurată în vederea administrării şi valorificării activelor preluate se asigură din bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al D.P.A.P.S., aprobat în condiţiile legii.”

22. Articolul 18 se abrogă.

23. La articolul 19, alineatele (3) ŞI (6) se abrogă.

24. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 20. - (1) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat şi în bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului pe anul în curs corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului.

(2) Se autorizează Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului să detalieze modificările prevăzute la alin. (1), să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetul propriu şi să le comunice Ministerului Finanţelor Publice.

(3) începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (5), până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (1), finanţarea cheltuielilor de personal, de organizare şi funcţionare ale D.P.A.P.S. se asigură din bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului.

(4) în baza execuţiei bugetare aferente cheltuielilor de personal, de organizare şi funcţionare ale O.P.S.P.I., întocmită la data intrării în vigoare a hotărârii prevăzute la art. 3 alin. (5), creditele bugetare ale O.P.S.P.I. aprobate pe anul 2015 şi neconsumate se transferă D.P.A.P.S. de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului.”

25. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 23. - La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (5) se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea Oficiului Pârtiei păţii lor Statului şi Privatizării în Industrie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 26 iunie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 552/2001, cu modificările şi completările ulterioare.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

FLORIN IORDACHE

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 29 mai 2015.

Nr. 123.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2014 privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2014 privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 28 mai 2015.

Nr. 497.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 7 lit. Aşi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată,

având în vedere propunerea ministrului culturii,

cu prilejul aniversării a 95 de ani de la înfiinţare,

în semn de înaltă apreciere pentru talentul, dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă generaţiile de artişti care au strălucit pe scena celui dintâi teatru liric al ţării, impunând Clujul în peisajul cultural naţional şi internaţional şi demonstrând excelenţa şcolii româneşti de operă, operetă şi balet,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, categoria F “Promovarea culturii”, Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin, (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 2 iunie 2015.

Nr. 500.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Meritul Cultural

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 7 lit. A şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, având în vedere propunerea ministrului afacerilor externe, cu prilejul aniversării a 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Regatul Belgiei, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia avută la promovarea relaţiilor culturale dintre cele două ţări,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, categoria E “Patrimoniul cultural naţional”, domnului profesor universitar Jan De Maere, Universitatea Liberă din Bruxelles.

Art. 2. - Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria F “Promovarea culturii”:

- domnului profesor universitar Herve Hasquin, secretar permanent al Academiei Regale de Ştiinţe, Litere şi Arte Frumoase;

- domnului Eric Tomas, primarul comunei Anderlecht.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 2 iunie 2015.

Nr. 501.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 342

din 7 mai 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihail Boldea în Dosarul nr. 4.767/1/2012* al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.038D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece nimic nu opreşte persoana interesată să conteste în faza de judecată probele administrate la urmărirea penală. Textul criticat vizează doar imposibilitatea readministrării probelor necontestate şi nicidecum imposibilitatea contestării lor. În plus, se poate constata că, şi în situaţia în care probele nu sunt contestate, instanţa, în acord cu dispoziţiile art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, le poate administra din oficiu, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 21 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.767/1/2012*. Curtea de Apei Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihail Boldea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, în faza de judecată, persoana acuzată trebuie să aibă posibilitatea să conteste declaraţia unui martor dată în faza de urmărire penală. De asemenea, este necesar ca, în cadrul procesului penal, probele să fie administrate în mod direct şi contradictoriu de către judecătorul cauzei. Or, dispoziţiile legale criticate neagă aceste posibilităţi, cu consecinţa limitării dreptului la apărare.

6. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare şi notelor scrise ale autorului excepţiei, dispoziţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Aducerea la cunoştinţă a învinuirii, lămuriri şi cereri. Cu toate acestea, având în vedere motivarea autorului, rezultă că nemulţumirea sa priveşte numai prima teza a alin. (7) al art. 374 din Codul de procedură penală, motiv pentru care excepţia urmează a fi restrânsă la aceasta, care are următorul conţinut: “Probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti, Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor şi sunt avute în vedere de instanţă la deliberare.”

11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate dispun cu privire la imposibilitatea nuanţată/condiţionată a readministrării ope legis în cursul cercetării judecătoreşti a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi care nu au fost contestate. Autorul excepţiei a criticat aceste prevederi, deoarece probele în discuţie nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. Din această perspectivă, Curtea constată că legiuitorul a impus o singură condiţie cu privire la soluţia legislativă aleasă, respectiv absenţa unei manifestări univoce de voinţă a părţii interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale.

13. Faptul că instanţa de judecată, nereadministrând probele în condiţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ţine seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil al inculpatului, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obţinute în faza instrucţiei penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (a se vedea, în acest, sens Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunţată în Cauza Saidi împotriva Franţei, paragrafele 43 şi 44, şi Hotărârea din 13 octombrie 2005 pronunţată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 şi 54.) De aceea, utilizarea unei probe aşa cum a fost administrată în faza de urmărire penală nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să o conteste. Prin urmare, nu se poate susţine că prin dispoziţiile legale criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deşi a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. A pomi de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituţionalitatea unui text, deoarece obiectul acţiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. De altfel, soluţionarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanţa de judecată în faţa acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerinţa ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în faţa persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situaţii particulare de excepţie cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată şi suficientă de a contesta proba şi de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunţată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153).

14. Totodată, Curtea constată că, întrucât legalitatea şi temeinicia sunt însuşiri fundamentale ale oricărei probe care, prin elementele de fapt conţinute, serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei contribuind la aflarea adevărului în procesul penal, s-ar putea pune în discuţie afectarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil dacă, în pofida faptului că părţile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în faţa unui judecător anterior cercetării judecătoreşti, probele nu sunt readministrate.

15. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalităţii administrării probelor, Curtea constată că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în faţa judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din acelaşi cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, odată validată legalitatea lor în cadrul procedurii de cameră preliminară, este evident că în faţa judecătorului de fond pot fi puse în discuţie numai aspecte ce ţin de temeinicie referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată şi care, raportat la acuzaţia concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanţă.

16. Analizând conţinutul normativ al dispoziţiilor legale criticate, Curtea constată că acestea dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate şi nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Aşa fiind, nimic nu opreşte partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului - cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanţa de judecată în condiţii de publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea reţine alineatul (5) al art. 374 din Codul de procedură penală, conform căruia “Preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe”, părţile şi persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate şi să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală.

17. În sfârşit, este de observat că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, întrucât, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanţei de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, “Instanţa de judecată soluţionează cauza dedusă judecăţii cu garantarea respectării drepturilor subiecţilor procesuali şi asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii.”

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihail Boldea în Dosarul nr. 4.767/1/2012* al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 mai 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru modificarea art. 2 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură

 

În perioada 2015-2020, România va beneficia de importante alocări financiare de la Uniunea Europeană, fapt ce a impus necesitatea creării unui cadru naţional adecvat şi eficient pentru managementul şi implementarea tehnică şi financiară a fondurilor comunitare acordate României prin noua politică agricolă comună, respectiv adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015.

Având în vedere că în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, se foloseşte expresia de “utilizator de păşuni şi fâneţe”, iar în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 86/2014, cu modificările ulterioare, utilizatorul de păşuni şi fâneţe este definit doar în legătură cu calitatea sa de crescător de animale, este necesară completarea definiţiei acestuia şi cu referirea la fermierii care nu deţin animale, dar desfăşoară activităţi agricole specifice categoriei de folosinţă păşuni şi fâneţe, astfel încât să se evite discriminarea fermierilor în cazul accesării de către aceştia a măsurilor din cadrul noii politici agricole comune.

 Ţinând cont de faptul că menţinerea definiţiei utilizatorului de păşuni şi fâneţe ar crea imposibilitatea accesării schemei de plată unică pe suprafaţă de către aproximativ 260 mii de fermieri, deţinători ai unei suprafeţe de 1,35 milioane hectare de păşuni şi fâneţe,se impun reformularea unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, care fac referire la dovedirea calităţii de fermier activ, la accesul formelor asociative de proprietate la schemele de plăţi pentru suprafeţele de pajişti permanente utilizate, precum şi includerea unei prevederi referitoare la posibilitatea depunerii întârziate a cererilor unice de plată şi după data de 15 iunie, conform art. 13 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii.

Luând în considerare că România, ca şi alte state membre, a întâmpinat dificultăţi în implementarea noilor scheme de plăţi, care au condus la întârzieri în demararea campaniei de depunere a cererilor unice de plată la centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, iar situaţia creată afectează posibilitatea fermierilor de a depune cererea unică de plată până la data de 15 iunie,

având în vedere că, până în prezent, au depus cererea unică de plată aproximativ 331.000 de fermieri din cei peste un milion de fermieri potenţiali beneficiari ai plăţilor, iar perioada de timp rămasă până la data de 15 iunie ar putea fi insuficientă, datorită numărului mare al fermierilor şi a complexităţii aplicaţiei,

având în vedere faptul că neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de reglementare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă ar avea ca efect imposibilitatea respectării calendarului stabilit prin legislaţia comunitară din domeniu referitor la perioada de depunere a cererilor de plată, cu impact asupra celor peste un milion de beneficiari ai acestor scheme,

luând în considerare faptul că neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de reglementare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgentă ar avea ca efect inexistenta unui cadru juridic naţional adecvat pentru depunerea întârziată a cererilor unice de plată pentru anul 2015,

ţinând cont ca nepromovarea prezentului act normativ în regim de urgenţa poate avea consecinţe nefavorabile atât în plan economic, cât şi în plan social, în principal prin neaccesarea în condiţii optime a fondurilor alocate României pentru perioada 2015-2020, în cadrul pilonului I al politicii agricole comune, cu impact deosebit de grav asupra sectorului agricol al României, prin neexploatarea adecvată a terenurilor agricole, în special păşuni şi fâneţe, conducând la degradarea acestora şi diminuarea sursei de hrană pentru animale,

întrucât agricultura reprezintă una dintre priorităţile majore ale Guvernului,

deoarece toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - La articolul 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 13 mai 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 86/2014, cu modificările ulterioare, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“d) utilizator de păşuni şi fâneţe:

(i) crescător de animale, persoană fizică, având animalele înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE)/crescător de animale, persoană juridică de drept public sau de drept privat, constituită conform prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, având animale proprii sau ale fermierilor membri înscrise în RNE, care desfăşoară activităţi agricole specifice categoriei de folosinţă păşuni şi fâneţe, conform clasificării statistice a activităţilor economice în Uniunea Europeană pentru producţia vegetală şi animală, care deţine legal dreptul de folosinţă asupra suprafeţei agricole şi care valorifică păşunea prin păşunare cu efective de animale sau prin cosire cel puţin o dată pe an; sau

(ii) persoană fizică ori persoană juridică de drept privat care are la dispoziţie, în condiţiile legii, suprafaţa agricolă, care desfăşoară activităţi agricole specifice categoriei de folosinţă păşuni şi fâneţe şi care o valorifică prin cosire cei puţin o dată pe an;”.

Art. II. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 23 martie 2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 6, alineatul (10) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(10) Fermierii persoane juridice care nu au depus cereri unice de plată în anul anterior, calculul estimat al plăţilor directe depăşind plafonul de 5.000 euro, pot dovedi calitatea de fermier activ potrivit prevederilor alin. (4) sau (41).”

2. La articolul 7 alineatul (21), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“a) forma asociativă de proprietate, pe baza copiei titlului de proprietate asupra terenurilor aparţinând formei asociative şi a unui tabel centralizator care cuprinde acordul fiecărui membru deţinător de animale privind depunerea cererii unice de plată de către forma asociativă, datele de identificare, codul de identificare al exploataţiei zootehnice din Registrul naţional al exploataţiilor şi numărul de animale deţinute de fiecare membru, precum şi suprafaţa utilizată de forma asociativă prin cosit sau păşunat, la care se anexează hotărârea adunării generale a asociaţilor privind utilizarea fondurilor;”.

3. La articolul 8 alineatul (21), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,b) în condiţiile prevederilor art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 747/2015 de derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 în ceea ce priveşte data finală pentru depunerea cererii unice, a cererilor de ajutor sau a cererilor de plată, data finală pentru notificarea modificărilor cererii unice sau ale cererii de plată şi data finală pentru cererile de alocare a drepturilor la plată sau de creştere a valorii drepturilor la plată în cadrul schemei de plată de bază pentru anul 2015, modificările la cererile unice de plată prevăzute la lit. a) se depun până la data-limită de 15 iunie la centrele APIA, fără penalizări;”.

4. La articolul 8 alineatul (21), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:

„c) în condiţiile prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014. cererile unice de plată pot fi depuse şi după data de 15 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie.”.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Graţiela Leocadia Gavrilescu

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ciamba,

secretar de stat

 

Bucureşti, 27 mai 2015.

Nr. 15.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

DECIZIA Nr. 8

din 17 aprilie 2015

 

Dosar nr. 530/1/2015/HP/P

 

Completul compus din:

Preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului - judecător Mirela Sorina Popescu

Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală

Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală

Francisca Maria Vasile - judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală

Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală

Ana Maria Dascălu - judecător la Secţia penală

Luminiţa Livia Zglimbea - judecător-raportor la Secţia penală

Elena Larisa Pavel - magistrat-asistent

 

S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea Militară de Apel prin încheierea din data de 21 ianuarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 16/81/2014, având ca obiect plângerea formulată de plt. maj. M.M. împotriva Ordonanţei dispuse la data de 2 iulie 2014 în Dosarul nr. 24/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia parchetelor militare - prin care, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând “aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la constituirea completului de judecată, care prevăd ca, în cazul în care inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată şi procurorul de şedinţă să facă parte din aceeaşi categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în înţelesul garanţiilor acordate de Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014”.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 275 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Elena Larisa Pavel, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, procuror şef al Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus la data de 9 martie 2015 raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat intimatului Gavrilă Costel la aceeaşi dată, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, iar acesta a formulat un punct de vedere la data de 28 martie 2015, prin care a precizat că achiesează la opinia formulată de Curtea de Apel Timişoara şi Institutul de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” în sensul că dispoziţiile art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 nu sunt aplicabile în cauză.

De asemenea, a precizat că au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept deduse judecăţii formulate de judecătorii instanţelor judecătoreşti de la nivelul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Braşov, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Galaţi, Curţii de Apel Iaşi, Curţii de Apel Oradea, Curţii de Apel Suceava. Curţii de Apel Piteşti, Curţii de Apel Târgu Mureş şi Curţii de Apel Timişoara şi specialişti ai Institutului de Cercetări Juridice.

A menţionat că, la data de 4 martie 2015, prin Adresa nr. 375/C/378/111-5/2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară, Serviciul judiciar penal, a comunicat faptul că Secţia judiciară a unităţii de parchet sus-menţionate nu are în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept vizând “aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la constituirea completului de judecată, care prevăd ca, în cazul în care inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată şi procurorul de şedinţă să facă parte din aceeaşi categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în înţelesul garanţiilor acordate de Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014”.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea Militară de Apel, întrucât nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv aceea ca de lămurirea respectivei chestiuni de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

Fără a mai face trimitere la dispoziţiile corespunzătoare altor două instituţii cu care se aseamănă procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv recursul în interesul legii şi excepţia de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public a învederat că, prin încheierea prin care Curtea Militară de Apel a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se face trimitere la două decizii pronunţate de Curtea Constituţională a României, respectiv Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, însă, în opinia parchetului, aceste două decizii nu au relevanţă şi nu aduc argumente în susţinerea punctului de vedere pe care judecătorul Curţii Militare de Apel l-a exprimat.

În opinia parchetului, având în vedere că în cauza ce face obiectul sesizării supuse judecăţii procurorul nu a pus în mişcare acţiunea penală, judecătorul de cameră preliminară nu poate dispune decât una dintre soluţiile prevăzute la art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, iar Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 pronunţată de instanţa de contencios constituţional, prin care s-a identificat, în paragraful 34 din considerentele acestei decizii, a patra modalitate de formulare a unei acuzaţii în materie penală, respectiv cea prevăzută de dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, nu îşi găseşte aplicabilitatea în prezenta cauză.

Totodată, parchetul a precizat că, privitor la Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de aceeaşi instanţă de contencios constituţional, la care s-a făcut trimitere de către judecătorul de cameră preliminară al Curţii Militare de Apel, aceasta vizează procedura de cameră preliminară după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, astfel încât argumentele avute în vedere la pronunţarea acestei decizii nu sunt pertinente în raport cu obiectul judecăţii prezentei cauze.

Aşadar, în opinia parchetului, câtă vreme obiectul judecăţii cauzei îl constituie plângerea împotriva ordonanţei de clasare, iar soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu este legal posibilă, soluţionarea fondului cauzei nu depinde de lămurirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a chestiunii de drept invocate.

Concluzionând, parchetul a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, respingerea ca inadmisibilă a sesizării prin care Curtea Militară de Apel a solicitat dezlegarea chestiunii de drept deduse judecăţii.

În subsidiar, în ipoteza în care se va considera că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admisibilă, reprezentantul Ministerului Public a apreciat, în dezacord cu opinia judecătorului-raportor, că normele legale sunt de strictă interpretare, iar în măsura în care legea specială face referire exclusiv la ipoteza calităţii de inculpat, nu se justifică susţinerea potrivit căreia gradul procurorului trebuie să facă parte din aceeaşi categorie de grade cu cea a intimatului şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea din 21 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 16/81/2014 al Curţii Militare de Apel, ce are ca obiect plângerea formulată de plt. maj. MM împotriva Ordonanţei dispuse la data de 2 iulie 2014 în Dosarul nr. 24/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia parchetelor militare -, Curtea Militară de Apel a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: “aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la constituirea completului de judecată, care prevăd ca, în cazul în care inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată şi procurorul de şedinţă să facă parte din aceeaşi categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în înţelesul garanţiilor acordate de Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014”.

II. Expunerea succintă a cauzei

Pe rolul Curţii Militare de Apel s-a înregistrat plângerea formulată de petentul plt. maj. MM, în conformitate cu dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, având ca obiect Ordonanţa de clasare din 2 iulie 2014 dată în Dosarul nr. 24/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia parchetelor militare. Petentul a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei de clasare atacate şi trimiterea cauzei la procuror pentru a începe urmărirea penală împotriva numiţilor gr. bg. ZB, gr. bg. VO, col. GV, mr. IC, lt.col. MF din cadrul Jandarmeriei Române, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 din Codul penal anterior, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247 din Codul penal anterior, abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 din Codul penal anterior, neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 din Codul penal anterior, pentru că au dispus sancţionarea şi, respectiv, nu au anulat sancţiunea cu “avertisment” aplicată petentului în data de 19 mai 2009, în timp ce se afla în misiune în Bosnia, de către comandantul detaşamentului, maiorul PC pentru “neîndeplinirea misiunii în condiţii specifice” şi “sustragere de la îndeplinirea serviciului sau de la desfăşurarea activităţilor specifice”.

III. Opinia instanţei care a formulat sesizarea

La data de 21 ianuarie 2015, când s-a judecat plângerea petentului cu privire la soluţia de netrimitere în judecată, preşedintele completului de judecată, domnul judecător general de brigadă MG, a constatat că procurorul de şedinţă avea gradul de colonel, în timp ce două dintre persoanele împotriva cărora se făcuse plângere aparţineau categoriei de grade a generalilor.

Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea Militară de Apel a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere că hotărârea ce se va pronunţa în cauză va fi definitivă, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a mai pronunţat o hotărâre prealabilă pentru soluţionarea acestei chestiuni.

Cât priveşte condiţia legăturii chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită cu soluţionarea pe fond a cauzei, Curtea Militară de Apel a apreciat că “Între dreptul substanţial şi cel procedural în materie penală există o atât de strânsă, de naturală legătură, încât ar fi un nonsens să se vorbească de formă fără fond sau de fond fără formă şi că dihotomia fond-formă există doar în analizele teoretice pure, strictissim scolastice, în fundamentări profund teoretice ale analizator şi niciodată în afara acestora, adică în procesul penal proptiu-zis, care aparţine realităţii, vieţii curente, concretului apropiat şi foarte aplicat”.

Pe fondul problemei de drept, opinia completului de judecată este în sensul că interpretarea raţională şi extensivă a dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este că acestea ar trebui să se aplice nu numai şedinţelor de judecată în care inculpatul are calitatea de militar activ, ci şi acelor şedinţe de judecată în care sunt soluţionate plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, în care persoanele împotriva cărora s-au făcut plângerile au calitatea de militari activi. O atare interpretare este impusă şi de considerentele Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale prin care se subliniază necesitatea respectării tuturor garanţiilor de echitate a procesului, fără a diferenţia după

fazele lui, fie ele premergătoare judecăţii, fie făcând parte din judecata propriu-zisă.

IV. Dispoziţiile legale supuse interpretării

- Art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

“(2) Când inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată, precum şi procurorul care participă la judecarea cauzei trebuie să facă parte cel puţin din aceeaşi categorie de grade.

(3) Când gradul procurorului nu face parte din aceeaşi categorie cu gradul inculpatului, acesta va fi asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare, numit de conducătorul parchetului la care este înregistrată cauza.”.

- Art. 341 alin. (6)-(9) din Codul de procedură penală.

(6) în cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una din următoarele soluţii:

a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;

b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(7) în cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară:

1. respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă;

2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi:

a) respinge plângerea ca nefondată;

b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie;

d) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(8) încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1 lit. a), b) şi d) este definitivă.

(9) în cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire ta modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.”

V. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În urma comunicării raportului întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, intimatul G.C. a precizat că achiesează la opinia formulată de către Curtea de Apel Timişoara şi Institutul de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” în sensul că dispoziţiile art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 nu sunt aplicabile în cauză.

VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, invocată în încheierea instanţei, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, constatând că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii “fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor” este neconstituţională. În considerentele deciziei, la paragraful 34, indicat în încheierea Curţii Militare de Apel, instanţa de contencios constituţional identifică, în art. 341 din Codul de procedură penală, a patra modalitate de formulare a unei acuzaţii penale (pe lângă cele reglementate de art. 307 - referitor la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, art. 309- referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale şi aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi art. 327 lit. a) - referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei), şi anume cea izvorâtă din procedura de soluţionare a plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Sunt avute în vedere dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c)din Codul de procedură penală, conform cărora judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate desfiinţa soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii, o atare hotărâre având valenţele unui rechizitoriu, adică ale unei acuzaţii în materie penală.

În cuprinsul încheierii din 21 ianuarie 2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii Militare de Apel trimite şi la considerentele Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) raportat la art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.

VII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa de la Strasbourg nu a analizat, în mod concret, această problemă, referindu-se, în principal, la implicaţiile competenţei instanţelor militare în faza de judecată şi, uneori conex, la implicaţiile în faza de urmărire penală.

Relativ la competenţa instanţelor militare, Curtea a tratat în mod separat problema judecării militarilor de către instanţe astfel constituite şi problema judecării civililor de către instanţele militare, în cauzele Incai contra Turciei, Gerger contra Turciei, Ocaian contra Turciei, Bursuc contra României şi Maszni contra României.

Deşi nu există o jurisprudenţa a Curţii cu privire la statutul şi garanţiile oferite de parchetele militare, din analiza hotărârilor pronunţate în cauze privind modalitatea de funcţionare a justiţiei militare în general se poate trage concluzia că, în afara unor situaţii de excepţie, independenţa şi imparţialitatea magistraţilor pot fi diminuate prin apartenenţa acestora la sistemul de justiţie şi, în acelaşi timp, la sistemul ierarhic militar.

VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În raport cu organizarea şi competenţa instanţei, nu există hotărâri judecătoreşti în această materie.

IX. Opiniile instanţelor judecătoreşti

Reţinând că problema de drept supusă examinării nu intră în competenţa instanţelor civile, curţile de apel au transmis opiniile formulate de judecători în această materie.

Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Piteşti şi Curtea de Apel Târgu Mureş au opinat în sensul că dispoziţiile art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările ŞI completările ulterioare, se aplică şi în procedura soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, deoarece şi în această procedură specială trebuie respectate garanţiile procesuale din faza judecăţii.

Curtea de Apel Timişoara a exprimat un punct de vedere contrar, în sensul că prevederile art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică doar la judecata propriu-zisă, nu şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

X. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti.

Singura opinie transmisă a fost din partea Institutului de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu”, în care se arată că, raportat la o plângere împotriva unei ordonanţe de clasare, aflată pe rolul camerei preliminare în procedura prevăzută de art. 341 din Codul de procedură penală, şi nu în faţa instanţei de judecată, şi, având în vedere faptul că persoanele împotriva cărora se face plângere nu au calitatea de inculpaţi, rezultă că nu sunt aplicabile prevederile art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

XI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Parchetul a învederat că instituţia procesual penală reglementată prin art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală este vădit mai restrictivă decât cea cuprinsă în art. 471 şi următoarele din Codul de procedură penală, conform cărora admisibilitatea recursului în interesul legii se verifică prin raportare la existenţa unei chestiuni de drept, substanţial sau procesual, soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, dar şi decât cea cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care condiţionează invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare de legătura acesteia cu soluţionarea cauzei, în orice faza a litigiului. De observat că în textul actual al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, condiţia relevanţei este uşor atenuată faţă de cea existentă în vechiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 în forma iniţială a actului, renumerotat şi republicat, care prevedea competenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra excepţiilor privind “neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe (...) de care depinde soluţionarea cauzei”. Acest din urmă text însă a fost preluat, în privinţa reglementării condiţiei de pertinenţă, în art. 475 din Codul de procedură penală, pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, adăugându-i-se cerinţa soluţionării fondului cauzei.

S-a mai precizat că, deşi noţiunea de relevanţă nu a fost definită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, preferându-se o analiză a fiecărei sesizări în parte, fără stabilirea unor reguli general aplicabile, doctrina a identificat elemente care pot influenţa aprecierea relevanţei unei excepţii de neconstituţionalitate. Astfel, s-a arătat că şi în cazul invocării neconstituţionalităţii unor norme procedurale aplicabile procedurii de soluţionare a cauzei respective, excepţia este relevantă cu condiţia, însă, ca invocarea neconstituţionalităţii să privească o normă procedurală aplicabilă acelei faze a procesului ori o normă materială fără aplicarea căreia calea de atac nu ar putea fi soluţionată, iar nu o normă aplicabilă unei faze ulterioare a procesului, ipoteză în care excepţia devine i relevantă.

În opinia parchetului, chestiunea a cărei dezlegare este supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, putând doar, ca excepţie, viza o problemă de drept procesual, adică doar în măsura în care soluţia dată acesteia se repercutează asupra rezolvării date fondului. Prin modul de formulare a textului de lege s-a urmărit excluderea de la această procedură ce vizează asigurarea unei practici judiciare unitare, a problemelor de drept de care nu depinde soluţionarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce rămân a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii, sub rezerva îndeplinirii şi a celorlalte condiţii de admisibilitate reglementate de Codul de procedură penală.

S-a mai arătat că pe rolul Curţii Militare de Apel se află în curs de judecată, în ultimă instanţă, plângerea formulată de plt. maj. MM, în temeiul art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, împotriva Ordonanţei din 2 iulie 2014, prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia parchetelor militare -, în Dosarul nr. 24/P/2014, a dispus clasarea sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuz în serviciu contra intereselor publice şi neglijenţă în serviciu, prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248 şi art. 249 din Codul penal anterior. În acest sens s-a menţionat că în Dosarul nr. 24/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia parchetelor militare - nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, invocată în încheierea instanţei, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, constatând că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii “fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor” este neconstituţională. În considerentele deciziei, la paragraful 34, indicat şi în încheierea Curţii Militare de Apel, instanţa de contencios constituţional identifică, în art. 341 din Codul de procedură penală, a patra modalitate de formulare a unei acuzaţii penale (pe lângă cele reglementate de art. 307 - referitor la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, art. 309 - referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale şi la aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi art. 327 lit. a) - referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei), şi anume cea izvorâtă din procedura de soluţionare a plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, Sunt avute în vedere dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, conform cărora judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate desfiinţa soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii, o atare hotărâre având valenţele unui rechizitoriu, adică ale unei acuzaţii în materie penală.

În opinia parchetului, câtă vreme în cauza ce face obiectul prezentei dezlegări procurorul nu a pus în mişcare acţiunea penală, judecătorul de cameră preliminară nu poate dispune decât una dintre soluţiile prevăzute la art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, soluţia prevăzută la alin. (7) pct. 2 lit. c)al aceluiaşi articol fiind exclusă. În consecinţă, s-a apreciat că nici referirea la textul legal invocat, nici celelalte argumente din decizia instanţei de contencios constituţional nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea prezentei cauze.

De asemenea, s-a mai precizat că în cuprinsul încheierii din 21 ianuarie 2015 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii Militare de Apel trimite şi la considerentele Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) raportat la art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1), toate din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale.

Aşadar, parchetul a apreciat că, astfel cum textele legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată vizează procedura de cameră preliminară după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, este vădit că argumentele invocate în motivarea instanţei de contencios constituţional sunt nepertinente în raport cu obiectul cauzei aflate pe rolul Curţii Militare de Apel.

Pe de altă parte s-a mai arătat că, prin Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014 pronunţată în Dosarul 11/1/2014/HP/P, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - a statuat în sensul că: “Admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea că interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia Înaltei Curţi pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului.

În opinia parchetului, prin sintagma «soluţionarea pe fond a cauzei» folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi procesul penal în curs “trebuie să se înţeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecinţelor de natură civilă, şi nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanţă”.

S-a mai menţionat că aspectele din considerentele Deciziei nr. 11/2014 sunt preluate şi în Decizia nr. 17 din 1 septembrie 2014 pronunţată în Dosarul 21/1/2014/1IP/P, în Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014 pronunţată în Dosarul 20/1/2014/1 IP/P şi în Decizia nr. 24 din 6 octombrie 2014 pronunţată în Dosarul 26/1/2014/1 IP/P ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Totodată, s-a mai arătat că ipoteza avută în vedere prin deciziile anterior amintite este aceea în care instanţa are a soluţiona pe fond, în ultimă instanţă, acţiunea penală ori civilă cu care a fost sesizată, nu însă şi ipoteza în care, în ultimă instanţă, este învestită doar cu judecarea unui incident procesual (regulator de competenţă, cerere de strămutare etc.) ori cu verificarea legalităţii soluţiei dispuse de procuror întrucât, într-o atare ipoteză, acesta este însuşi “fondul” cererii asupra căruia instanţa trebuie să se pronunţe. Sintagma “soluţionarea pe fond a cauzei” trebuie înţeleasă în sensul soluţionării pe fond a obiectului judecăţii cu care este învestită instanţa, fiind evident că o instanţă care examinează legalitatea soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, de pildă, nu va condamna, achita ori dispune încetarea procesului penal [decât precedat obligatoriu de aplicarea art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală], însă obiectul judecăţii în respectiva cauză poate depinde de interpretarea unei norme de drept procesual.

S-a susţinut că textul art. 475 din Codul de procedură penală impune această concluzie prin însăşi terminologia folosită: “de a cărei lămurire depinde rezolvarea pe fond a cauzei respective.

Drept urmare, s-a apreciat că, deşi normele de procedură penală nu pot constitui un fine de neprimire al sesizării întemeiate pe dispoziţiile art. 475-477 din Codul de procedură penală, în prezenta cauză, în raport cu măsurile dispuse în faza de cercetare penală, dar şi de etapa procesuală în care judecata se află, problema de drept supusă dezlegării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are aptitudinea de a servi la soluţionarea pe fond. Această condiţie ar fi putut fi îndeplinită în ipoteza în care în faza cercetării penale s-ar fi dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, devenind astfel posibilă pronunţarea de către judecătorul de cameră preliminară a soluţiei prevăzute de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală.

Într-o atare situaţie s-a arătat că dacă în faţa instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii pronunţate în temeiul textului mai sus arătat s-ar fi invocat nelegala constituire a completului de judecată, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, soluţionarea pe fond a căii de atac ar fi fost într-adevăr condiţionată de dezlegarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi dat-o acestei probleme de drept.

Cum însă obiectul judecăţii cauzei în faţa căreia prezenta problemă de drept s-a ivit îl constituie plângerea împotriva ordonanţei de clasare, iar soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu este legal posibilă, s-a apreciat că modul de soluţionare a fondului cauzei nu depinde de lămurirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a chestiunii constituirii completului de judecată. Procedura prejudiciară nu este menită a pune în discuţie principiul independenţei judecătorului şi nici indivizibilitatea litigiului cu soluţionarea căruia acesta a fost învestit, plenitudinea de jurisdicţie rămânând a instanţei care sesizează, iar judecata acesteia nu se limitează la aprecierea dată elementelor de fapt. Prin noua instituţie procesual penală nu s-a urmărit şi exonerarea judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei în ultimul grad de jurisdicţie de obligaţia legală de rezolvare a pricinii sale, iar în prezenta cauză aceasta presupune fie respingerea plângerii ca tardivă, inadmisibilă ori nefondată, fie admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei atacate şi trimiterea motivată a cauzei la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală, fie admiterea plângerii şi schimbarea temeiului de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea. Acestea sunt soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune asupra fondului cauzei, iar între ele şi problema de drept cu lămurirea căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată nu există o relaţie de dependenţă.

Concluzionând, parchetul a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, respingerea ca inadmisibilă a sesizării prin care Curtea Militară de Apel a solicitat dezlegarea chestiunii de drept vizând “Aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la constituirea completului de judecată, care prevăd, în cazul în care inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată şi procurorul de şedinţă să facă parte din aceeaşi categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în înţelesul garanţiilor acordate de Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014”, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării, respectiv ca de lămurirea respectivei chestiuni de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

XII. Opinia judecătorului-raportor

Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea Militară de Apel în Dosarul nr. 16/81/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd, în cazul în care inculpatul este militar activ, ca preşedintele completului de judecată şi procurorul de şedinţă să facă parte din aceeaşi categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

S-a constatat că în dosarul în care s-a emis ordonanţa atacată prin plângere nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, astfel că soluţia prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu este legal posibilă.

În aceste condiţii, modul de soluţionare a fondului cauzei nu depinde de lămurirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aplicabilităţii art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în faza camerei preliminare, în procedura prevăzută de art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

În consecinţă, judecătorul-raportor a apreciat că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări neavând niciun efect asupra soluţionării pe fond a cauzei.

În subsidiar, în ipoteza în care s-ar aprecia că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, judecătorul-raportor a apreciat că dispoziţiile art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi în procedura soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Cu privire la sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la “aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare ta constituirea completului de judecată, care prevăd ca, în cazul în care inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată şi procurorul de şedinţă să facă parte din aceeaşi categorie de grade (sau, în cazul procurorului, să fie asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare) şi în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, conform art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în înţelesul garanţiilor acordate de Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014”, reţine următoarele:

Înainte de a proceda Sa o analiză în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 475 din Codul de procedură penală, pentru considerentele arătate în continuare.

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea Înaltei Curţi, curţii de apel şi a tribunalului, învestite cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Prin reglementarea prevăzută de legiuitor în cuprinsul textului citat mai sus se instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care se impune a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

a) să existe o cauză în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele enumerate expres de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curte de apel sau tribunal;

b) chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluţionarea în fond a cauzei respective;

c) problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Raportând sesizarea privind pronunţarea hotărârii prealabile la condiţiile impuse de art. 475 din Codul de procedură penală, se constată că sunt îndeplinite condiţiile menţionate anterior la lit. a) şi c), respectiv există o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, iar această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, nu şi cerinţa ca soluţionarea fondului cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Prin urmare, nu există aspecte de inadmisibilitate în ceea ce priveşte existenţa unui litigiu şi calitatea instituţiei de sesizare, situaţie în care se impune analiza admisibilităţii cererii prin raportare la condiţiile legate de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită.

Această condiţie de admisibilitate, prin referirea explicită la soluţionarea “pe fond” a cauzei, impune ca dezlegarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale sau a acţiunii civile în procesul penal.

În cauză, obiectul sesizării îl reprezintă problema de drept ce se circumscrie sferei normelor referitoare la aplicabilitatea art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în faza camerei preliminare, în procedura prevăzută de art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

Examinând încheierea prin care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că, în dosarul în care s-a emis ordonanţa atacată prin plângere, nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, astfel că soluţia prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu este legal posibilă.

În aceste condiţii se constată că modul de soluţionare a fondului cauzei nu depinde de lămurirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aplicabilităţii art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în faza camerei preliminare, în procedura prevăzută de art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

În consecinţă, mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală nu poate fi uzitat câtă vreme legiuitorul a limitat, prin condiţia restrictivă de admisibilitate analizată, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile, numai chestiunilor de drept care conduc la dezlegarea în fond a cauzei sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii.

Constatând neîndeplinită una din condiţiile de admisibilitate menţionate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte nu va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel în Dosarul nr. 16/81/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept vizând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, întemeiate pe dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel în Dosarul nr. 16/81/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept vizând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, în cazul soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, întemeiate pe dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2015.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE AÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Elena Larisa Pavel


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.