MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 416/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 416         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 11 iunie 2015

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

140. - Lege pentru modificarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare

 

524. - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare

 

HOTARÂRIALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

            55. - Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin, (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5), (8) şi (10) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 246 din 7 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

 

Decizia nr. 250 din 7 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            673. - Ordin al ministrului transporturilor pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 480/2011 pentru aprobarea programelor-cadru de formare, instruire şi perfecţionare profesională a auditorilor de siguranţă rutieră, a tarifelor pentru efectuarea evaluării de impact, a auditului de siguranţă rutieră şi a inspecţiei de siguranţă, a onorariilor cuvenite auditorilor de siguranţă rutieră, precum şi a contractelor-cadru care se încheie de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. cu investitorii, cu administratorii şi cu auditorii de siguranţă rutiera

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. I. - Legea nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 martie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Titlul legii se modifică şi va avea următorul cuprins:

„LEGE

privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale”

2. La articolul 1, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Art. 1. - (1) Se înfiinţează Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, denumită în continuare ASSN, ca for naţional de consacrare ştiinţifică ce reuneşte personalităţi ştiinţifice reprezentative din domeniul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aflată în coordonarea ştiinţifică a Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.

(2) ASSN este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, şi reprezintă în justiţie interesele proprii. ASSN poate fi reprezentată în justiţie şi de organele de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, după caz.”

3. La articolul 10, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(4) Indemnizaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se asigură din sume alocate de la bugetul de stat, conform legilor bugetare anuale.”

4. La articolul 23, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) Preşedintele ASSN reprezintă Academia în relaţiile cu terţii şi este ordonator principal de credite.”

Art. II. - Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice să efectueze modificările ce se impun în Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014, ca urmare a modificărilor aduse prin prezenta lege.

Art. III. - În tot cuprinsul Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma Academia de Ştiinţe Militare” se înlocuieşte cu sintagma Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale”.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 10 iunie 2015.

Nr. 140.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru modificarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 9 iunie 2015.

Nr. 524.

 

HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

HOTĂRÂRE

privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 13 mai 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 134, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) Termenul fixat de Biroul permanent pentru întocmirea raportului comun de către comisiile prevăzute la alin. (1) nu va putea fi mai mare de 15 zile. Raportul comisiilor se înscrie cu prioritate în ordinea de zi şi se dezbate conform prevederilor art. 100-112. Cu prilejul reexaminării, Camera Deputaţilor va efectua corelările tehnico-legislative necesare. După adoptarea legii în ansamblul ei, aceasta se trimite Senatului, dacă acesta este Cameră decizională, sau preşedintelui României, în cazul în care Camera Deputaţilor este cameră decizională”.

2. La articolul 136 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

(2) în cazul în care Camera Deputaţilor este cameră decizională, comisiile sesizate în fond de Biroul permanent vor întocmi raportul privind textele revizuite înaintate de Senat, luând în considerare amendamentele formulate de deputaţi. Iniţiativa legislativă se adoptă cu majoritatea cerută de caracterul actului normativ şi se transmite Preşedintelui României în vederea promulgării.”

3. Articolul 137 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 137. - (1) Reexaminarea legii de către Camera Deputaţilor, în urma cererii făcute de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţia României, republicată, va avea loc în cel mult 30 de zile de la primirea cererii. Reexaminarea legii se efectuează mai întâi de Camera Deputaţilor dacă aceasta a fost prima Cameră sesizată.

(2) Cererea Preşedintelui României privind reexaminarea unei legi este de competenţa comisiei permanente care a fost sesizată în fond cu proiectul de lege sau cu propunerea legislativă respectivă. Deputaţii pot depune propuneri de texte care au legătură cu problemele sesizate de preşedintele României în cererea de reexaminare, în termenul prevăzut de Biroul permanent pentru depunerea amendamentelor.

(3) Raportul comisiei cu privire la cererea de reexaminare va face referire la toate solicitările formulate de preşedintele României şi va propune acceptarea sau respingerea cererii de reexaminare. În cazul în care solicitările din cererea de reexaminare sunt acceptate, în parte sau în totalitate, comisia va formula textele corespunzătoare şi raportul va cuprinde toate amendamentele admise şi respinse, depuse de deputaţi. Textele propuse trebuie să aibă legătură cu solicitările din cererea de reexaminare şi să asigure recorelarea dispoziţiilor legii. Dacă raportul este de respingere, el nu va mai cuprinde amendamentele depuse.

(4) Raportul comisiei se supune dezbaterii Camerei Deputaţilor după regulile procedurii legislative, iar în şedinţa dedicată votului final se votează legea în ansamblul ei.

(5) în cazul în care niciun text propus prin raportul comisiei nu este adoptat de Cameră sau în cazul în care, în şedinţa de vot final, legea cuprinzând textele reexaminate nu este adoptată, se va supune votului legea în forma adoptată iniţial de către Parlamentul României.

(6) în cazul în care comisia a înaintat un raport de respingere a cererii de reexaminare, după dezbaterea acestui raport, propunerea se supune votului în şedinţa de vot final. Dacă propunerea de respingere a cererii de reexaminare este adoptată, se supune votului final legea în forma adoptată iniţial de către Parlamentul României. În cazul în care propunerea de respingere a cererii de reexaminare nu întruneşte numărul de voturi necesar adoptării, raportul se restituie comisiei în vederea întocmirii unui nou raport, avându-se în vedere încadrarea în termenul prevăzut la alin. (1).”

Art. II. - Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 13 mai 2015, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 10 iunie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin, (1) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

 

Bucureşti, 10 iunie 2015.

Nr. 55.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 219

din 2 aprilie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privindStatutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Gheorghiţa Prunişoară în Dosarul nr. 3.614/104/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 971 D/2014.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, personal şi asistat de avocat Manuela Gornoviceanu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a depus un punct de vedere prin care solicită judecarea în lipsă şi respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.226D/2014, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Florin Alexandru Anton în Dosarul nr. 4.453/104/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

5. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, personal şi asistat de avocat Manuela Gornoviceanu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 971 D/2014 şi nr. 1.226D/2014,

7. Reprezentantul autorilor excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor.

8. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1226D/2014 la Dosarul nr. 971 D/2014, care este primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, consideră, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate nu au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la art. 21 şi art. 53 din Constituţie. Susţine că o situaţie similară a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate în anul 1996, când a fost luată în discuţie măsura administrativă a interzicerii dreptului la liberă circulaţie şi sancţiunea opera în temeiul legii, fără intervenţia unei instanţe şi fără posibilitatea de apreciere a condiţiilor concrete care ar putea constitui argumente în legătură cu necesitatea şi proporţionalitatea măsurii. Astfel, prin Decizia nr. 71 din 23 mai 1996, Curtea a declarat neconstituţional textul respectiv în măsura în care retragerea sau refuzul eliberării paşaportului nu constituie consecinţa unei măsuri preventive sau de eliberare condiţionată dispusă de un magistrat. Apreciază că în prezenta cauză este aceeaşi situaţie, referitor la suspendarea de drept a raportului de serviciu. Susţine că, pentru a fi constituţională măsura suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public la trimiterea în judecată, nu este suficient să fie prevăzută de lege. Prin urmare, toate argumentele reţinute de Curte în Decizia nr. 71 din 23 mai 1996 sunt valabile şi în situaţia suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public. În final, consideră că măsura suspendării raportului de serviciu este o măsură preventivă care nu este cenzurată de către un magistrat.

10. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, prin interpretarea sistematică a normelor criticate, sensul art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, care atrage cazurile de suspendare de drept a raporturilor de serviciu, cuprinde o enumerare limitativă a acestor cauze prin identificarea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, precum şi denumirea generică de infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar conduce la incompatibilitatea cu exercitarea funcţiei publice. Pe acest palier al tezei finale intervine o funcţie de apreciere a judecătorului şi care în raport de actele din dosar şi motivele din decizia de suspendare, în paralel cu rechizitoriul de trimitere în judecată, are o putere de apreciere şi examinează legalitatea deciziei de suspendare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

11. Prin încheierile din 25 septembrie 2014 şi 11 noiembrie 2014, pronunţate în dosarele nr. 3.614/104/2013 şi nr. 4.453/104/2013, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicată de Gheorghiţa Prunişoară şi Florin Alexandru Anton în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate de aceştia împotriva sentinţelor prin care a fost respinsă acţiunea în anulare a actului administrativ emis de angajator de constatare a suspendării de drept a raporturilor de serviciu dintre acesta şi autorii excepţiei.

12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia apreciază, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere dreptului la muncă şi protecţiei sociale, deoarece pe perioada suspendării raportului de serviciu funcţionarul public nu poate presta o muncă şi nu poate fi remunerat. Astfel, consideră că sunt încălcate prevederile constituţionale ce garantează dreptul la muncă, protecţia socială şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, câtă vreme simpla trimitere în judecată într-o cauză penală, chiar şi în lipsa unei măsuri preventive, conduce la imposibilitatea exercitării dreptului la muncă, suspendarea plăţii oricăror venituri, cu consecinţa suspendării plăţilor privind asigurările sociale şi cele de sănătate.

13. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Apreciază că nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.

14. Potrivit ari 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

15. Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul nr. 971 D/2014, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi aratăr în esenţă, că dispoziţiile art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 sunt constituţionale.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, punctul de vedere depus la dosar de partea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:

- Art. 86 alin. (2): „În cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.”;

- Art. 94 alin. 1) lit. m): „Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: [...]m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 IU. h);”.

19. Dispoziţiile art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, la care fac trimitere prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate, prevăd că poate ocupa o funcţie publică persoana care nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice.

20. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii, art. 47 - Nivelul de trai şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală ca cele invocate în prezenta cauză şi prin prisma unor critici similare. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie 2010, Decizia nr. 539 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, sau Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013.

22. În jurisprudenţa sa anterior menţionată, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că sancţiunea administrativă a suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru anumite infracţiuni, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public.

23. Cu privire la critica raportată la prevederile art. 41 din Constituţie privind dreptul la muncă, Curtea a reţinut că şi aceasta este neîntemeiată, întrucât, pe de-o parte, măsura suspendării este temporară, iar pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a funcţionarului public pentru săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită.

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

25. Totodată, Curtea a constată că textele de lege criticate nu aduc atingere nici prevederilor art. 47 din Constituţie privind nivelul de trai, deoarece, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

26. De altfel, Curtea reţine că, referitor la suspendarea din funcţie a funcţionarilor publici ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, pronunţată în Cauza Ţehanciuc împotriva României, prin care a observat că autoritatea publică ce dispune măsura suspendării din funcţie nu pretinde că reclamantul a comis vreun act ilegal şi nimic din decizia sa nu indică vreo apreciere sau antepronunţare a vinovăţiei reclamantului cu privire la acuzaţiile penale aduse împotriva acestuia într-adevăr, suspendarea sa este obligatorie şi automată potrivit Legii nr. 188/1999, însă nimic din această lege nu arată că scopul măsurii atacate de suspendare este punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, în măsura în care priveşte apărarea interesului public prin suspendarea din funcţie a unei persoane acuzată de comiterea unei infracţiuni de serviciu, şi astfel de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte.

27. Cât priveşte raportarea la prevederile art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că acestea au fost invocate direct în fata instanţei de contencios constituţional, motiv pentru care aceste critici de neconstituţionalitate nu pot fi primite. În acest sens, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, că invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei de judecată, contravine art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992, întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei de judecată.

28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghiţa Prunişoară în Dosarul nr. 3.614/104/2013 şi de Florin Alexandru Anton în Dosarul nr. 4.453/104/2013 ale Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 2 aprilie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 233

din 7aprMie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5), (8) şi (10) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Caprice” - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 14.590/325/2014 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 738D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor” este neconstituţională.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 21 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 14.590/325/2014, Judecătoria Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Caprice” - S.R.L, din Timişoara cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe de clasare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală, care reglementează procedura de soluţionare de către judecătorul de cameră preliminară a plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederile constituţionale referitoare la caracterul public al şedinţelor de judecată şi la folosirea căilor de atac, întrucât, pe de o parte, întreaga procedură, atât la fond, cât şi în contestaţie, se desfăşoară fără participarea părţilor, iar, pe de altă parte, în situaţiile prevăzute de art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu există cale de atac, încheierea pronunţată fiind definitivă, în timp ce în celelalte cazuri soluţia dispusă de judecătorul de cameră preliminară este supusă căii de atac a contestaţiei. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume hotărârile din 13 mai 1980 şi din 9 noiembrie 2004, pronunţate în cauzele Artico împotriva Italiei şi Saez Maeso împotriva Spaniei, prin care instanţa de la Strasbourg a statuat că scopul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este acela de a garanta drepturi concrete şi efective, iar nu teoretice sau iluzorii.

6. Judecătoria Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese, însă, că aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 341 alin. (5), (8) şi (10) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, Fără participarea patentului, a procurorului şi a intimaţilor.

[...](8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.

[...] (10) Contestaţia se depune la judecătorul care a soluţionat plângerea şi se înaintează spre soluţionare judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori, când instanţa sesizată cu plângere este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completului competent potrivit legii, care se pronunţă prin încheiere motivată, fără participarea procurorului şi a inculpatului, putând dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată şi menţine dispoziţia de începere a judecăţii;

b) admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greşit soluţionate.”

11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 127 referitor la caracterul public al şedinţelor de judecată şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe de clasare, astfel încât dispoziţiile art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală - care reglementează procedura de soluţionare a contestaţiei în materia plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât aceasta din urmă nu se află în calea de atac a contestaţiei. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...].” Prin urmare, ţinând cont de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

13. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii „fără participarea potentului, a procurorului şi a intimaţilor” este neconstituţională, întrucât contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate. În acest sens, Curtea a reţinut că atât plângerea petentului, cât şi notele scrise ale procurorului şi ale intimaţilor sunt susceptibile de a influenţa soluţia privind litigiul ce face obiectul acelei proceduri, determinantă cu privire la confirmarea/infirmarea stingerii acţiunii penale. Astfel, din perspectiva contradictorialităţii şi a oralităţii, ca elemente esenţiale ale egalităţii de arme şi ale dreptului la un proces echitabil, legea trebuie să prevadă posibilitatea petentului, a procurorului şi a intimaţilor de a dezbate, în mod efectiv, observaţiile depuse judecătorului de cameră preliminară, fiind necesară citarea acestora pentru realizarea respectivelor garanţii [paragrafele 46 şi 47]. Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Ţinând cont de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de faptul că decizia mai sus menţionată este ulterioară sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

14. Referitor la dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare (a prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Prin decizia menţionată, Curtea a statuat, în paragrafele 25 şi 26, că faptul că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii”atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege”. Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015.

15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

16. Referitor la presupusa atingere adusă prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea constată că nu este contrară principiului egalităţii în drepturi instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.

17. Având în vedere motivele mai sus arătate, dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 127 referitor la caracterul public al şedinţelor de judecată.

18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Caprice” - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 14.590/325/2014 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 246

din 7 aprilie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Nicolae I. Radu în Dosarul nr. 278/109/2014 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.177D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 5 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 278/109/2014, Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Nicolae I. Radu, într-un dosar având ca obiect acordarea unor drepturi băneşti cu ocazia deschiderii drepturilor de pensie.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe şi cu privire la aplicabilitatea în timp a dispoziţiilor legale criticate, dar şi cu privire la claritatea textului de lege, întrucât au existat şi există în continuare opinii în sensul că dispoziţiile art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 s-ar aplica şi persoanelor pensionate în anii anteriori anului 2014, în speţă pensionaţilor din anul 2013 - situaţie care ar putea duce la stingerea dreptului de acordare a ajutoarelor privind trecerea în rezervă, prin reintroducea acestui text de lege şi în acte normative viitoare - textul fiind preluat aproape identic (diferită fiind doar referirea la anul în care se aplică) din acte normative anterioare cu aceeaşi soluţie legislativă, cu efecte similare în ceea ce priveşte prorogarea unor termene referitoare la acordarea de drepturi băneşti.

6. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că art. 20 alin. (1) din anexa VII a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice este în vigoare şi nu a fost abrogat prin nicio lege, iar prelungirea neplăţii sumelor cuvenite ar putea duce la prescrierea dreptului de a mai beneficia de acestea, conform art. 67 din anexa nr. VII a Legii-cadru nr. 284/2010.

7. Pe de altă parte, se mai arată, în esenţă, că este discriminat faţă de persoanele care, în anii anteriori, au primit aceste drepturi băneşti.

8. Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că aspectul restrângerii sau înlăturării unor drepturi ţine de marja de apreciere a statului, cel mai bine plasat pentru a putea aprecia asupra politicilor sale sociale.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Avocatului Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Astfel, el susţine că motivul invocat de autorul excepţiei nu vizează, în realitate, neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, ci modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 în legătură cu aplicabilitatea în timp a acestor dispoziţii, ceea ce este de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat în faţa instanţei de judecată”, îl constituie dispoziţiile art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Din examinarea excepţiei rezultă că, În realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, dispoziţii care au următorul cuprins: (1) în anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.”

14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că nu s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, dar că s-a mai pronunţat asupra unor soluţii legislative similare, constatând că sunt constituţionale.

16. Astfel, Curtea s-a pronunţat, prin Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iulie 2013, şi prin Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014 - cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, care prevede că „În anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”.

17. Prin Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, Curtea a reţinut că indemnizaţiile acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional (paragraful 16).

18. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin aceeaşi decizie, Curtea a amintit jurisprudenţa sa, potrivit căreia situaţia diferită în care se găsesc persoanele în funcţie de aplicarea principiului tempus regit actum nu poate fi considerată ca fiind contrară dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor (paragraful 15).

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii sunt valabile şi în cauza de faţă.

20. Distinct de cele de mai sus, Curtea mai reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai învederează existenţa unui conflict între două acte normative de aceeaşi forţă juridică, respectiv între dispoziţiile art. 20 alin. (1) din anexa VII a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, text de lege ce prevede acordarea unor ajutoare cu ocazia ieşirii la pensie, şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013. De asemenea, autorul excepţiei îşi exprimă îndoiala asupra aplicabilităţii în litigiul său a dispoziţiilor legale pe care el însuşi Ie-a criticat cu ocazia formulării excepţiei de neconstituţionalitate. Aceste aspecte privesc însă probleme de aplicare a legii, ceea ce revine competenţei instanţei judecătoreşti, excedând competenţei instanţei de contencios constituţional.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae I. Radu în Dosarul nr. 278/109/2014 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 250

din 7 aprilie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihail Vlasov în Dosarul nr. 2.418/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.193 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că niciuna dintre criticile autorului excepţiei nu poate fi reţinută, întrucât dispoziţiile art. 374 alin, (4) din Codul de procedură penală nu reglementează un drept fundamental, ci un drept procedural, la care părţile pot să acceadă sau nu, în condiţiile stabilite de Codul de procedură penală. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la prevederile art. 3201 din Codul penal din 1969, respectiv la deciziile nr. 975 şi nr. 988 din 22 noiembrie 2012, prin care instanţa de contencios constituţional a arătat că procedura recunoaşterii vinovăţiei, care a fost preluată într-o formă similară în cuprinsul actualului Cod de procedură penală, reprezintă o garanţie a prezumţiei de nevinovăţie, şi nu o încălcare a acesteia, şi că textele analizate nu limitează rolul judecătorului în soluţionarea cauzelor, întrucât acesta are posibilitatea să analizeze întregul probatoriu, să tragă concluziile care se impun şi să admită sau să respingă solicitarea de recunoaştere a vinovăţiei şi de aplicare a procedurii simplificate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 13 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.418/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihail Vlasov într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută la art. 291 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. d) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că sintagma În totalitate” din cuprinsul textului criticat restrânge într-un mod nepermis dreptul de a recurge la procedura simplificată, încălcând dispoziţiile constituţionale invocate. Se arată că scopul reglementării procedurii simplificate este acela de asigurare a celerităţii procesului penal, prin evitarea administrării unui probatoriu inutil, îndelungat şi costisitor, scop ce justifică condiţia recunoaşterii faptelor prezentate în actul de sesizare a instanţei, pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale. Este subliniată, în acelaşi timp, posibilitatea judecătorului de a respinge cererea de procedură simplificată sau de a reveni la procedura obişnuită atunci când cunoaşterea adevărului o impune, dar şi legătura dintre principiul aflării adevărului şi procedura prevăzută la art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. Se arată că, logic şi juridic, aceasta înseamnă că prin sintagma faptele reţinute în sarcina sa” legiuitorul a înţeles să se refere la faptele rezultate din probele deja administrate, pe care inculpatul le acceptă, şi că orice desprindere a tabloului faptic de probatoriul administrat ar însemna valorizarea peste probatoriu a opiniilor, presupunerilor şi supoziţiilor autorului actului de sesizare, ceea ce l-ar transforma pe acesta într-un dictator ai întregului proces penal şi ar goli de conţinut principiul egalităţii părţilor şi prezumţia de nevinovăţie. În acest sens, se arată că probele administrate în faza urmăririi penale pot conduce spre concluzii univoce, incontestabile, privind starea de fapt, sau pot avea o relevanţă limitată, aprecierea lor fiind prerogativa judecătorului, care le poate reţine sau înlătura. Se susţine, prin urmare, că expresia În totalitate” din actuala redactare a textului criticat, precum şi trimiterea la actul de sesizare a instanţei făcută prin sintagma reţinute în sarcina sa” limitează nepermis rolul judecătorului, transformând actul de justiţie într-o simulare. Pe de altă parte, se arată că desprinderea recunoaşterii de probatoriu şi de concludenta acestuia determină inegalităţi de şanse între inculpaţi, de la un proces la altul, sau chiar în cadrul aceluiaşi proces, făcând ca recunoaşterea să depindă de obiectivitatea şi corectitudinea cu care autorul actului de sesizare a interpretat probatoriul administrat.

6. Referitor la pretinsa încălcare, prin prevederile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, autorul excepţiei susţine că sintagma criticată desfiinţează egalitatea părţilor în faţa justiţiei şi a legii, subordonând-o manierei şi măsurii în care actul de sesizare interpretează cu obiectivitate probele administrate şi că aceasta situează procurorul mai presus de lege, dând efect juridic major, restrictiv de drepturi şi libertăţi, modului în care acesta interpretează - corect sau greşit - probele, transformându-l într-un interpret de necontestat al situaţiei de fapt.

7. Cu privire la pretinsa încălcare prin textul criticat a prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, se arată că egalitatea părţilor, de care depinde nemijlocit caracterul echitabil al procesului, este ştirbită de obligaţia impusă inculpatului de a accepta fără rezerve interpretarea faptelor şi a probelor, precum şi a concluziei că faptele rezultă nu din probe (pe care are onestitatea să le recunoască), ci din redactarea rechizitoriului. Se subliniază, totodată, că perspectiva garantată de lege a reducerii limitelor pedepselor devine un element de constrângere a voinţei libere a inculpatului, pus să accepte nu numai realitatea faptelor, aşa cum rezultă indubitabil din probe, ci şi interpretarea lor subiectivă şi represivă de către procuror.

8. În susţinerea încălcării, prin prevederile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, a normei constituţionale de la art. 24 alin. (1), se arată că dreptul la apărare ar fi înlocuit cu dreptul la aliniere la gândirea, cunoştinţele profesionale şi conştiinţa procurorului şi că monopolul acestuia asupra administrării probelor în faza de urmărire penală, extins - prin consimţământul inculpatului - şi la faza de judecată, este transformat, într-un mod nedorit de legiuitor şi inacceptabil constituţional, în desfiinţarea practică a apărării inculpatului, care nu mai poate pune în discuţie niciun aspect neclar, echivoc sau chiar contrar realităţii evidente.

9. Referitor la încălcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, autorul arată că valorizarea nemăsurată a gândirii autorului rechizitoriului absoarbe practic prerogativa instanţelor de a discerne în aflarea adevărului şi că libertatea judecătorului de a interpreta faptele reţinute în rechizitoriu, de a stabili caracterul for infracţional sau lipsa acestuia, precum şi de a da dezlegările corecte este redusă la pecetluirea unei stări de fapt elaborate de un reprezentant al Ministerului Public.

10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textul criticat nu încalcă prezumţia de nevinovăţie a inculpatului şi nici dreptul la apărare. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului la apărare, instanţa subliniază că procedura simplificată este una specială, care se aplică în urma solicitării inculpatului, în limitele şi în condiţiile impuse de lege. Se susţine că apărarea inculpatului nu este înlăturată de recunoaşterea de către acesta a totalităţii faptelor săvârşite, aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei, pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, şi că acest drept a fost exercitat de către inculpat în faza camerei preliminare, când el a putut contesta legalitatea obţinerii probelor. Se arată, totodată, că discuţiile contradictorii, vizând aspectele neclare, echivoce sau contrare realităţii pot fi o modalitate concretă de exercitare a dreptului la apărare şi ţin de caracterul contradictoriu al şedinţei de judecată, care presupune dreptul părţilor de a lua cunoştinţă de observaţiile sau probele propuse de cealaltă parte şi de a le pune în discuţie.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

12. Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 975 şi nr. 988 din 22 noiembrie 2012 şi arătând că atât soluţia, cât şi considerentele acestora sunt aplicabile mutatis mutandis în prezenta cauză.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).”

16. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare şi art. 126 alin. (1) cu privire la instanţele judecătoreşti.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală reprezintă o preluare a dispoziţiilor art. 3201 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, conform cărora: „Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute În actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată”.

18. Dispoziţiile art. 3201 alin. (2) din Codul de procedură penală din 1968 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate identice, prilejuri cu care Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate astfel invocate. În acest sens, cu titlu exemplificativ, Curtea reţine Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 988 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2013.

19. Prin Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012, instanţa de contencios constituţional a reţinut că aplicarea procedurii simplificate este o derogare de la dreptul comun şi presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în prima fază a procesului penal au fost dezlegate în totalitate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului. Această procedură nu este însă un drept fundamental şi inculpatul este liber să uzeze sau nu de ea, după cum instanţa de judecată, în condiţiile în care constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, poate respinge cererea.

20. Curtea a constatat, totodată, că aspectele legate de identificarea faptei şi vinovăţia autorului aşa cum au fost reglementate în textul criticat nu neagă celelalte judecăţi referitoare la aplicarea pedepsei şi la individualizarea ei, judecătorul putând dispune condamnarea inculpatului cu reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi cu reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Astfel, s-a arătat că, potrivit art. 72 din Codul penal din 1969, la stabilirea şi la aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a aceluiaşi cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Or, aşa cum rezultă din chiar alin. 1 şi 2 al art. 3201 din Codul de procedură penală din 1969, inculpatul, din proprie voinţă, poate declara că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi poate solicita ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi, cu titlu de excepţie, pe baza unor înscrisuri în circumstanţiere pe care le poate administra la acel termen. În consecinţă, această procedură, pe lângă beneficiul celerităţii, este de natură a oferi inculpaţilor şi alte raţiuni pentru a depune toate diligentele necesare apărării ori pentru lămurirea tuturor aspectelor legate de obţinerea unor acte în circumstanţiere, de legitimă apărare, de scuza provocării ori altele asemenea. În măsura în care consideră că urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea prevederilor legale, inculpatul este liber să nu uzeze de procedura simplificată.

21. Prin urmare, Curtea a constatat că nu putea fi primită susţinerea referitoare la încălcarea prin textul criticat a principiului egalităţii în faţa legii, a accesului liber la justiţie şi a dreptului la apărare şi nici cea potrivit căreia art. 3201 din Codul de procedură penală din 1969 afectează actul de înfăptuire a justiţiei, prin aceea că nu au fost lămurite aspecte importante legate de depăşirea legitimei apărări, discernământ diminuat sau o altă participaţie decât cea stabilită prin rechizitoriu, întrucât, pe de o parte, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa poate respinge cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 din Codul de procedură penală din 1968 şi, pe de altă parte, în situaţia în care face aplicarea procedurii simplificate, instanţa poate uza de prevederile art. 334 din Codul de procedură penală din 1968 referitoare la schimbarea încadrării juridice.

22. Aşa fiind, Curtea a reţinut că, ori de câte ori există dubii cu privire la vinovăţia inculpatului ori la existenţa legitimei apărări, care prin ele însele pot constitui cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale ori care înlătură caracterul penal al faptei, tocmai în virtutea temeiului constituţional invocat, al art. 124 alin. (1), instanţa este datoare să respingă cererea formulată, întrucât înfăptuirea justiţiei presupune aplicarea legii în acord cu dreptatea ca valoare supremă a statului de drept. Nici nu ar putea fi admisă o teză contrară, deoarece ar echivala cu admiterea posibilităţii condamnării unui inculpat nevinovat pentru o faptă pe care, din diferite raţiuni, acesta a înţeles să o recunoască odată cu cererea de aplicare a prevederilor art. 3201 din Codul de procedură penală din 1968. Prin urmare, aşa cum rezultă din economia sistematică a prevederilor contestate, legiuitorul, în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate, creează cadrul procesual adecvat unei justiţii echitabile.

23. De asemenea, prin Decizia nr. 988 din 22 noiembrie 2012, Curtea a constatat că limitele înlăuntrul cărora judecătorul poate respinge cererea formulată au în vedere criterii obiective şi rezonabile, întrucât, indiferent că ne aflăm în faţa unei recunoaşteri totale sau parţiale a vinovăţiei, ceea ce prevalează constă în existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a vinovăţiei este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei. De altfel, posibilitatea judecătorului de a respinge cererea de recunoaştere a vinovăţiei şi de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi o garantare a aplicării prezumţiei de nevinovăţie, mai ales în cazurile în care se exercită o presiune asupra inculpatului de a-şi recunoaşte vinovăţia. Aşa fiind, s-a concluzionat că judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii sincerităţii inculpatului ca autor al faptelor, să admită cererea formulată, chiar dacă acesta a recunoscut şi fapte pe care este posibil ca ulterior să le nege.

24. Raportând jurisprudenţa Curţii Constituţionale anterior invocată la criticile formulate în prezenta cauză, Curtea constată că susţinerea conform căreia textul criticat discriminează inculpatul în raport cu procurorul, întrucât îl obligă pe cel dintâi să recunoască întocmai faptele reţinute prin rechizitoriu pentru a putea beneficia de efectele procedurii accelerate, nu poate fi reţinută, întrucât soluţionarea cauzelor penale, chiar şi prin aplicarea dispoziţiilor ce reglementează procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, au la bază principiul aflării adevărului, prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală. Potrivit acestuia, instanţa de judecată este obligată să verifice faptele reţinute în cuprinsul actului de sesizare în sarcina inculpatului şi probele administrate în cursul urmăririi penale. De altfel, o interpretare contrară ar da posibilitatea condamnării unei persoane nevinovate, care, din raţiuni exterioare ideii de înfăptuire a justiţiei, a recunoscut fapte pe care nu Ie-a comis.

25. De asemenea, Curtea reţine că textul criticat nu contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare la dreptul la un proces echitabil, şi nici celor ale art. 126 alin. (1) din Constituţie, susţinerea că vinovăţia inculpatului este stabilită pe baza rechizitoriului şi depinde de felul în care acesta este redactat, şi nu pe baza probelor, fiind neîntemeiată. În realitate, conform art. 375 din Codul de procedură penală, dacă există dubii cu privire la vinovăţia inculpatului, conform art. 375 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanţa poate respinge cererea acestuia de a fi judecat în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi poate proceda conform dispoziţiilor art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală. Totodată, art. 377 din Codul de procedură penală referitor la cercetarea judecătorească în cazul recunoaşterii învinuirii prevede, la alin. (4), că dacă instanţa constată, din oficiu, la cererea procurorului sau a părţilor, că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, este obligată să pună în discuţie noua încadrare, iar, la alin. (5), că dacă pentru stabilirea încadrării juridice, precum şi dacă, după schimbarea încadrării juridice, este necesară administrarea altor probe, instanţa, luând concluziile procurorului şi ale părţilor, dispune efectuarea cercetării judecătoreşti, dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător. Toate aceste aspecte procesuale sunt garanţii ale asigurării dreptului la un proces echitabil, invocat de autorul excepţiei, precum şi ale respectării prezumţiei de nevinovăţie, în procedura judecării cauzelor în cazul recunoaşterii învinuirii, garanţii care obligă instanţa de judecată, ca în cazul aplicării acestei proceduri să asigure existenţa corespondenţei faptelor reţinute prin rechizitoriu cu cele săvârşite de inculpat, a vinovăţiei acestuia şi a caracterului liber şi sincer al solicitării formulate de către el conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, asigurând, în acelaşi timp, exercitarea de către instanţa de judecată implicată în soluţionarea cauzei a rolului său constituţional, prevăzut la art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală.

26. Pentru motivele anterior invocate, Curtea constată că textul criticat nu contravine prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, procedura de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii oferind toate garanţiile necesare exercitării de către inculpat a dreptului la apărare. În exercitarea acestui drept, conform normelor procedurale mai sus invocate, inculpatul poate opta între procedura obişnuită şi cea prevăzută de lege în cazul recunoaşterii învinuirii şi poate propune probe cu înscrisuri, conform art. 375 alin. (2) din Codul de procedură penală. În acest sens, este de precizat că dreptul de a recurge la procedura accelerată de judecare a cauzelor penale şi de a beneficia de efectele aplicării acesteia nu este un drept fundamental al inculpatului, ci o opţiune pe care o poate exercita în condiţiile şi limitele prevăzute la art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. Dacă inculpatul apreciază că urmărirea penală a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor legale sau că faptele reţinute în sarcina sa ori probele administrate în scopul demonstrării vinovăţiei sale nu corespund realităţii, acesta poate opta pentru judecarea cauzei conform procedurii penale obişnuite, în cadrul căreia poate pune în discuţie aspectele neclare, echivoce sau neconforme cu realitatea din cuprinsul rechizitoriului, exercitându-şi în mod efectiv dreptul la apărare. De asemenea, Curtea reţine că dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală vizează faza de judecată, momentul aplicării lor fiind aşadar ulterior procedurii camerei preliminare, în care inculpatul a putut invoca excepţii referitoare la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihail Vlasov în Dosarul nr. 2.418/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 480/2011 pentru aprobarea programelor-cadru de formare, instruire şi perfecţionare profesională a auditorilor de siguranţă rutieră, a tarifelor pentru efectuarea evaluării de impact, a auditului de siguranţă rutieră şi a inspecţiei de siguranţă, a onorariilor cuvenite auditorilor de siguranţă rutieră, precum şi a con tractai or-cadru care se încheie de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. cu investitorii, cu administratorii şi cu auditorii de siguranţă rutieră

În temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră, republicată, precum şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 480/2011 pentru aprobarea programelor-cadru de formare, instruire şi perfecţionare profesională a auditorilor de siguranţă rutieră, a tarifelor pentru efectuarea evaluării de impact, a auditului de siguranţă rutieră şi a inspecţiei de siguranţă, a onorariilor cuvenite auditorilor de siguranţă rutieră, precum şi a contractelor-cadru care se încheie de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. cu investitorii, cu administratorii şi cu auditorii de siguranţă rutieră, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 şi 512 bis din 20 iulie 2011, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

Ioan Rus

 

Bucureşti, 25 mai 2015.

Nr. 673.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 480/2011)

 

Tarife pentru efectuarea evaluării de impact asupra siguranţei rutiere, a auditului de siguranţă rutieră şi a inspecţiei de siguranţă rutieră, onorariile cuvenite auditorilor/inspectorilor de siguranţă rutieră pentru activităţile prestate, tarife percepute pentru activităţile legate de organizarea şi realizarea cursurilor de formare, instruire şi perfecţionare profesională a auditorilor/inspectorilor de siguranţă rutieră, precum şi destinaţia sumelor provenite din încasarea acestora

 

Art. 1. - Tarifele practicate de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. pentru efectuarea evaluării de impact asupra siguranţei rutiere, a auditului de siguranţă rutieră, a inspecţiei de siguranţă rutieră şi pentru activităţile legate de organizarea şi realizarea cursurilor de formare, instruire şi perfecţionare profesională a auditorilor/inspectorilor de siguranţă rutieră sunt după cum urmează:

1. Tarife pentru efectuarea evaluării de impact asupra siguranţei rutiere, a auditului de siguranţă rutieră şi a inspecţiei de siguranţă rutieră

 

Drumurile publice,clasificate în conformitate cu cap. I secţiunea a II-a din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Unitatea

de măsură

Tarif/unitate de măsură

Pentru efectuarea inspecţiei de siguranţă rutieră periodică

Pentru efectuarea auditului de siguranţă rutieră

Pentru efectuarea evaluării de impact asupra siguranţei rutiere

Drumuri publice care fac legătura între localităţi

Autostrăzi/drumuri expres

km

150 euro

1.500 euro

150 euro

Noduri pe autostrăzi/drumuri expres

buc.

600 euro

6.000 euro

600 euro

Drumuri naţionale

km

200 euro

2.000 euro

200 euro

Intersecţii pe drumuri naţionale

buc.

400 euro

4.000 euro

400 euro

Drumuri judeţene

Km

200 euro

2.000 euro

200 euro

Intersecţii pe drumuri judeţene

buc.

400 euro

4.000 euro

400 euro

Drumuri comunale

km

100 euro

1.000 euro

100 euro

Intersecţii pe drumuri comunale

buc.

200 euro

2.000 euro

200 euro

Drumuri publice în interiorul localităţilor

Urbane

 Străzi categoria I

km

100euro

1.000 euro

100 euro

 Străzi categoria II

km

100 euro

1.000 euro

100 euro

 Străzi categoria III

km

80 euro

800 euro

80 euro

Drumuri publice în interiorul localităţilor

Urbane

 Străzi categoria IV

km

80euro

800 euro

80 euro

 Străzi secundare

km

60 euro

600 euro

60 euro

 Intersecţii

buc.

400 euro

4.000 euro

400 euro

 Pieţe circulabile

buc.

600 euro

6.000 euro

600 euro

 Pasaje rutiere

buc.

600 euro

6.000 euro

600 euro

Rurale

 Străzi principale

km

50 euro

500 euro

50 euro

 Străzi secundare

km

50 euro

500 euro

50 euro

 Intersecţii

buc.

100 euro

1.000 euro

100 euro

 

Unitatea de măsură

Tarif/unitatea de măsură

 

Inspecţie suplimentară de siguranţă rutieră la accidente rutiere soldate cu persoane decedate, pe drumuri publice

buc.

500 euro

 

 

2. Tariful pentru inspecţie/audit de siguranţă rutieră pentru intersecţii/noduri/pasaje pe drumuri publice cu mai mult de 4 braţe (ramuri) creşte cu 25% pentru fiecare braţ (ramură) suplimentară).

3. Pentru o intersecţie/un nod între două sau mai multe drumuri publice, inspecţia de siguranţă rutieră se efectuează odată cu inspecţia de siguranţă rutieră a drumului cu clasificarea cea mai mare, iar tariful aplicat este cel aferent drumului cu clasificarea cea mai mare.

4. Pentru efectuarea auditului de siguranţă rutieră tariful se împarte după cum urmează:

 

Stadiul 1

Pentru proiectul preliminar:

20% din cuantumul tarifului

Stadiul 2

Pentru proiectele detaliate:

50% din cuantumul tarifului

Stadiul 3

Anterior recepţionării drumului public:

20% din cuantumul tarifului

Stadiul 4

Imediat după darea în exploatare a drumului public:

10% din cuantumul tarifului

 

5. Pentru drumuri publice, tarifele exprimate în euro per Km se calculează proporţional la subunitatea de 0,1 Km drum.

6. Tariful pentru auditul de siguranţă rutieră este acelaşi indiferent de faptul că se efectuează pentru un drum public nou sau pentru un drum public reabilitat/modernizat.

7. Tariful aferent evaluării de impact asupra siguranţei rutiere/auditului/inspecţiei de siguranţă rutieră pentru un sector de drum se calculează însumând tariful evaluării de impact asupra siguranţei rutiere/auditului/inspecţiei de siguranţă rutieră cu tariful pentru intersecţii pe drumuri, noduri, pasaje, pieţe circulabile, după caz.

8. Pentru drumurile naţionale şi drumurile judeţene care traversează localităţile rurale, tarifarea se realizează conform tarifului aferent auditului de siguranţă rutieră pentru drumuri publice noi care fac legătura între localităţi, Un drum naţional, judeţean sau comunal care traversează o localitate nu este considerat ca drum în interiorul localităţii şi se inspectează ca drum naţional, drum judeţean sau drum comunal incluzând toate intersecţiile sale cu alte drumuri din interiorul localităţii.

9. Plata tarifelor/onorariilor se face în lei, la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României în ziua emiterii facturii şi înscris pe factură.

10. Tarife percepute pentru activităţile legate de organizarea şi realizarea cursurilor de formare, instruire şi perfecţionare profesională a auditorilor/inspectorilor de siguranţă rutieră

 

Tipul cursului

Tarif

Curs de formare profesională a auditorilor de siguranţă rutieră

4.500 lei/persoană

Curs de formare profesională a inspectorilor de siguranţă rutieră

3.300 lei/persoană

Curs de perfecţionare profesională a auditorilor/inspectorilor de siguranţă rutieră

2.000 lei/persoană

Curs de instruire periodică a auditorilor/inspectorilor de siguranţă rutieră

1.300 lei/persoană

 

Art. 2. - Sumele provenite din încasarea tarifelor pentru efectuarea evaluării de impact asupra siguranţei rutiere, a auditului de siguranţă rutieră, a inspecţiei de siguranţă rutieră, precum şi din activităţile legate de organizarea şi realizarea cursurilor de formare se fac venit la bugetul Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. şi se utilizează pentru:

1. plata onorariilor auditorilor/inspectorilor de siguranţă rutieră pentru activităţile prestate;

2. plata indemnizaţiilor membrilor Comisiei de atestare, disciplină şi soluţionare a contestaţiilor;

3. finanţarea activităţii compartimentelor funcţionale de specialitate care gestionează activitatea de evaluare de impact asupra siguranţei rutiere, auditul de siguranţă rutieră şi inspecţia de siguranţă rutieră;

4. finanţarea activităţii de clasificare a tronsoanelor de drum pe categorii de siguranţă rutieră;

5. finanţarea activităţii de clasificare a reţelei rutiere din punctul de vedere al riscului de accidente;

6. finanţarea activităţii de determinare a costului social mediu al unui accident soldat cu persoane decedate şi al costului social mediu al unui accident grav;

7. finanţarea activităţii de organizare a cursurilor de formare profesională în scopul atestării auditorilor/inspectorilor de siguranţă rutieră, precum şi organizarea cursurilor de instruire şi perfecţionare pentru auditorii de siguranţă rutieră atestaţi şi inspectorii de siguranţă rutieră atestaţi şi pentru plata furnizorilor de formare profesională/instituţii de învăţământ superior acreditate;

8. finanţarea organizării de informări şi dezbateri ale auditorilor/inspectorilor de siguranţă rutieră pe teme legate de rezultatele cercetării şi practicii în domeniu;

9. finanţarea participării pe plan naţional şi internaţional la activităţi specifice domeniului gestionării siguranţei rutiere;

10. finanţarea realizării documentaţiilor şi publicaţiilor de specialitate pentru auditorii/inspectorii de siguranţă rutieră;

11. finanţarea activităţii Secretariatului Consiliului interministerial pentru siguranţă rutieră;

12. finanţarea activităţii de elaborare de norme, standarde şi ghiduri tehnice în materie de siguranţă rutieră, în concordanţă cu evoluţia reglementărilor la nivel european şi internaţional, în colaborare cu institute de cercetare şi/sau institute de învăţământ superior.

Art. 3. - (1) Onorariile cuvenite auditorilor/inspectorilor de siguranţă rutieră pentru activităţile prestate nu conţin TVA.

(2) Onorariul auditorului de siguranţă rutieră se calculează după cum urmează:

a) pentru prestaţia de audit de siguranţă rutieră, indiferent de faptul că se efectuează pentru un drum nou sau pentru reabilitare/modernizare drum existent: 50% din valoarea contractului încheiat între Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. şi investitor/administratorul drumului, defalcat proporţional pe cele 4 stadii, conform art. 1 pct. 4;

b) pentru prestaţia de evaluare de impact asupra siguranţei rutiere, indiferent de faptul că se efectuează pentru drum nou sau pentru reabilitare/modernizare drum existent: 50% din valoarea contractului încheiat între Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. şi investitor.

(3) Onorariul inspectorului de siguranţă rutieră, pentru prestaţia de inspecţie de siguranţă rutieră periodică, atât pentru drumuri publice, cât şi pentru intersecţii, noduri, pasaje sau pieţe circulabile, este de 30% din valoarea contractului încheiat între Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. şi administratorul drumului public.

(4) Onorariul inspectorului de siguranţă rutieră pentru inspecţiile suplimentare este de 50% din valoarea contractului încheiat între Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. şi administratorul drumului public.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.