MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 418/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 418         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 12 iunie 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 167 din 17 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 87 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

 

Decizia nr. 215 din 2 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală, respectiv sintagma rezoluţia de clasare este definitivă”, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

 

Decizia nr. 230 din 7 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Decizia nr. 242 din 7 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

3.684. - Ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice privind aprobarea Planurilor de învăţământ pentru cultura de specialitate şi pregătirea practică din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiul de pregătire practică (curriculum în dezvoltare locală - CDL), pentru clasele a X-a şi a XI-a, învăţământ profesional de stat cu durata de 3 ani

 

3.899. - Ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ preşcolar”, respectiv gimnazial” din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul Don Onone” din municipiul Oradea

 

3.902. - Ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice privind acordarea acreditării pentru nivelul de învăţământ liceal”, profilul resurse naturale şi protecţia mediului”, domeniul agricultură”, calificarea profesională tehnician în agricultură” din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic din localitatea Topolog

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 167

din 17 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 87 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu­ţionalitate a prevederilor art. 34, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 87 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Irinel N. Georgescu în Dosarul nr. 16/46/2014 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 621 D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 10 martie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga, şi în prezenţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate, asistat de avocat cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi a reprezentantului părţii Agenţia Naţională de Integritate, cu delegaţie depusă la dosar şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 17 martie 2015, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3. Prin încheierea din 12 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 16/46/2014, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 87 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Irinel N. Georgescu într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată împotriva unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate privind existenţa stării de incompatibilitate.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 34, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 47/1992 au o insuficientă reglementare şi sunt neconstituţionale în raport cu art. 147 alin. (4), art. 15, art. 16 şi art. 1 alin. (4) din Constituţie, deoarece s-a permis Agenţiei Naţionale de Integritate, cu încălcarea normelor de competenţă generală, să facă, ulterior publicării în Monitorul Oficial al României nr. 732 din 9 decembrie 2013, un raport de evaluare, în care să se facă trimitere la un temei de drept cu privire la care Curtea Constituţională a dispus declanşarea de către Parlamentul României a procedurii de interpretare legală a acestei norme care a permis interpretări diferite atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul Senatului”. Susţinerea Agenţiei Naţionale de Integritate că, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 460 din 13 noiembrie 2013, prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 rămân în vigoare, încalcă competenţa generală şi separaţia puterilor în stat, egalitatea în faţa legii şi echidistanţa într-un dosar”.

5. În acelaşi timp susţine că prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010 sunt neclare, contradictorii, deoarece alineatele sale cuprind norme care se contrazic între ele, pentru că, deşi prevăd posibilitatea sancţionării faptelor de conflict de interese de natură administrativă şi de incompatibilitate cu alte sancţiuni decât eliberarea din funcţie, art. 25 alin. (2) din lege se referă la interdicţia exercitării unei funcţii timp de 3 ani, fără a se face diferenţiere între tipul de sancţiune, şi creează statute diferenţiate din punctul de vedere al termenelor, atât de cercetare şi evaluare, inclusiv al termenelor de prescripţie, încălcând proporţionalitatea dintre sancţiunile penale şi cele administrative.

6. Totodată, autorul susţine că dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 176/2010 sunt neconstituţionale, deoarece completează Legea fundamentală, cu încălcarea art. 150, art. 16 alin. (3), art. 37 alin. (2) şi art. 121 din Constituţie. De asemenea susţine insuficienta reglementare şi contradictorialitatea dintre alineatele art. 25 din Legea nr. 176/2010, pe de o parte, şi art. 91 din Legea nr. 161/2003, pe de altă parte. Din interpretarea art. 25 alin. (1), (3) şi (4) rezultă faptul că Legea nr. 176/2010 se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, dar nu se menţionează care din acestea primează în ceea ce priveşte termenele în care se pot face evaluări legate de abaterile disciplinare şi în ce condiţii operează interdicţia ocupării aceleiaşi funcţii. Se încalcă, de asemenea, principiul proporţionalităţii dintre sancţiunile administrative şi cele penale, din punctul de vedere al termenului de prescripţie al sancţionării, ca urmare a stabilirii răspunderii generate de incompatibilitate şi conflictul de interese, dar şi din punctul de vedere al duratei pedepselor complementare (interdicţia ocupării aceleiaşi funcţii).

7. Din cele de mai sus rezultă lipsa de coerenţă, insuficienta reglementare şi coroborare dintre actele normative, dar şi dintre răspunderea în domeniul penalului şi răspunderea în domeniul administrativului, ceea ce creează confuzii şi imprecizie de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil şi dreptul de apărare.

8. De asemenea, autorul susţine neconstituţionalitatea art. 87 şi art. 91 din Legea 161/2003, care se referă la aleşii locali, în raport cu prevederile art. 152 alin, (2) din Constituţie, cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 şi Sa faptul că pentru funcţia de primar şi de consilier local nu se prevăd prin Constituţie incompatibilităţi, spre deosebire de alte funcţii sau demnităţi publice prevăzute în Legea fundamentală. Deşi funcţia de primar este reglementată prin Constituţie, unde nu s-a apreciat necesar a se stabili vreo incompatibilitate şi, ulterior, o formă de încetare a mandatului înainte de termen, din acest motiv nu se pot stabili prin lege astfel de limitări. Or, Legea nr. 161/2003 prevede în art. 87 şi art. 91 incompatibilităţile pentru aleşii locali”, realizându-se astfel o completare a dispoziţiilor constituţionale.

9. Insuficienta reglementare a instituţiei incompatibilităţilor generează arbitrariu şi lipsă de previzibilitate. Nicio lege în vigoare nu defineşte propriu-zis instituţia incompatibilităţii, ceea ce generează o incertitudine juridică, lipsă de claritate şi de coerenţă în legislaţia aplicabilă şi interpretări diferite.

10. În raport cu dispoziţiile art. 121 alin. (1) din Constituţie, prin care este reglementată funcţia de primar, prevederile Legii nr. 161/2003, care se referă la incompatibilităţi pentru primari şi la modul de încetare a mandatului primarului, ca urmare a incompatibilităţii, trebuie fie anulate, conform art. 154 din Constituţie, fie declarate ca neconstituţionale, pentru că se completează dispoziţiile art. 121 alin. (1) din Constituţie, fără a fi prevăzută într-o lege de revizuire a Constituţiei posibilitatea încetării mandatului în caz de incompatibilitate. Cu alte cuvinte, prin art. 91 din Legea nr. 161/2003 se reglementează o nouă modalitate de încetare a mandatului primarului, adăugându-se, din nou, la dispoziţiile Constituţiei.

11. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, neexistând elemente de natură a atrage declararea ca neconstituţionale a prevederilor de lege criticate.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 87 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003, precum şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate a art. 34, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 47/1992 este inadmisibilă. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 87 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003 şi a art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 apreciază că incompatibilităţile stabilite prin dispoziţiile legale criticate pentru cei care au calitatea stipulată în ipoteza normei legale reprezintă măsuri necesare pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, ce au ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice. Totodată, constată că, în deplin acord cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (3), potrivit cărora funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate în condiţiile legii, încetarea mandatului intervine în temeiul legii, în situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.076 din 14 iulie 2011, nr. 311 din 13 iunie 2013, nr. 396 din 1 octombrie 2013 şi nr. 481 din 21 noiembrie 2013.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autorului excepţiei şi ale reprezentatului părţii Agenţia Naţională de Integritate, notele scrise depuse la dosar de partea Agenţia Naţională de Integritate, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 34, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, ale art. 87 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010.

Prevederile art. 34, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 47/1992 au următorul cuprins:

- Art. 34: (1) Curtea Constituţională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Cererea de soluţionare a conflictului va menţiona autorităţile publice aflate în conflict textele legale asupra cărora poartă conflictul, prezentarea poziţiei părţilor şi opinia autorului cererii.;

- Art. 35: (1) Primind cererea, preşedintele Curţii Constituţionale o va comunica părţilor aflate în conflict, solicitându-le să îşi exprime, în scris, în termenul stabilit, punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia, şi va desemna judecătorul-raportor.

(2) La data primirii ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii, preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi citează părţile implicate în conflict. Dezbaterea va avea loc la data stabilită de preşedintele Curţii Constituţionale chiar dacă vreuna dintre autorităţile publice implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere.

(3) Dezbaterea are loc pe baza raportului prezentat de judecătorul-raportor, a cererii de sesizare, a punctelor de vedere prezentate potrivit alin. (1), a probelor administrate şi a susţinerilor părţilor.”;

- Art. 36: „Decizia prin care se soluţionează conflictul juridic de natură constituţională este definitivă şi se comunică autorului sesizării, precum şi părţilor aflate în conflict, înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I”

Prevederile art. 87 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003 au următorul cuprins:

- Art. 87: (1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:

a) funcţia de consilier local;

b) funcţia de prefect sau subprefect;

c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;

d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice;

e) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială;

f) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional;

g) calitatea de comerciant persoană fizică;

h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

i) calitatea de deputat sau senator;

j) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcţie asimilată acestora;

k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvemamentale.

(2) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti nu pot deţine, pe durata exercitării mandatului, funcţia de consilier judeţean.

(3) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice,”;

- Art. 91: „(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2), după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcţie incompatibilă cu cea de ales local.

(2) în cazul prevăzut la art. 89, incompatibilitatea cu calitatea de ales local intervine la data la care alesul local, soţul sau ruda de gradul I a acestuia devin acţionari.

(3) Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cei mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

(4) în situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în termenul prevăzut la alin. (3), prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 de zile, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale.

(5) Ordinul emis de prefect potrivit alin. (4) poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă.

(6) în cazul primarilor, prefectul va propune Guvernului stabilirea datei pentru alegerea unui nou primar, iar în cazul consilierilor locali şi consilierilor judeţeni, se va proceda la validarea mandatului unui supleant, potrivit prevederilor Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”.

Prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 au următorul cuprins: „Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.”

17. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 37 alin. (2) privind dreptul de a fi ales, art. 121 privind autorităţile comunale şi orăşeneşti, art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale, art. 150-152 privind revizuirea Constituţiei şi art. 153-156 privind dispoziţii finale şi tranzitorii.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34r art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 47/1992, Curtea observă că aceasta a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect o contestaţie formulată împotriva unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate privind existenţa stării de incompatibilitate. Prin urmare, prevederile legale referitoare la atribuţia Curţii Constituţionale de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice nu au legătură cu soluţionarea cauzei. În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora aceasta se pronunţă asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti care au legătură cu soluţionarea cauzei, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu respectă această exigenţă, sens în care excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34, 35 şi art. 36 din Legea nr. 47/1992 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

19. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 481 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 4 februarie 2014, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul  Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014, Decizia nr. 638 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, Curtea a statuat, în esenţă, că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instituie sancţiunea decăderii din dreptul persoanei eliberate sau destituite din funcţie ca urmare a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010, o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Această interdicţie de 3 ani priveşte funcţiile sau demnităţile publice prevăzute de Legea nr. 176/2010, cu excepţia celor electorale.

20. Curtea a mai reţinut că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicţii în ceea ce priveşte funcţiile şi demnităţile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a două din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcţiilor eligibile. Astfel, interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, fără a încălca normele constituţionale privind dreptul de a fi ales. Limitele prevăzute de art. 37 din Constituţie cu privire la exercitarea dreptului de a fi ales se referă la vârsta minimă a prezumtivului candidat, la capacitatea acestuia de a-şi exercita dreptul de vot în condiţiile art. 36 din Constituţie, la condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (3) din aceasta cu privire la ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice, civile sau militare, în condiţiile legii, de către persoane care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, precum şi la categoriile de persoane prevăzute la art. 40 alin. (3), care nu pot face parte din partide politice (judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şt alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică).

21. În aceste condiţii, în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză, Curtea constată că soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea cu privire la prevederile art. 25 alin. (2) teza întâi şi a treia din Legea nr. 176/2010 şi, prin urmare, excepţia cu acest obiect urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

22. În acelaşi timp, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a două din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie” se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege.

23. Astfel, în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză în privinţa art. 25 alin. (2) teza a două din Legea nr. 176/2010, Curtea precizează că a reţinut constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul Deciziei nr. 418 din 3 iulie 2014. În aceste condiţii devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Raţiunea aplicării acestor dispoziţii legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, şi Decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 13 februarie 2014).

24. Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa judecătorească, Curtea constată că excepţia art. 25 alin. (2) teza a două din Legea nr. 176/2010 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

25. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 87 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003, Curtea observă că normele cuprinse în aceste texte de lege stabilesc incompatibilităţi pentru funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean, instituind astfel o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, în vedere exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011, şi Decizia nr. 309 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014).

26. Totodată, Curtea reţine că instituirea prin lege a unor incompatibilităţi pentru funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind autorităţile comunale şi orăşeneşti, care, prin art. 121 alin. (2), stabilesc că primarii şi consiliile locale funcţionează în condiţiile legii. În acelaşi timp, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, demnităţile şi funcţiile publice se exercită în condiţiile legii, astfel încât activitatea primarilor şi vice primari lor, precum şi a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, a consilierilor locali şi a consilierilor judeţeni trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul Ie-a edictat în vederea creării cadrului de funcţionare a acestora. Astfel, Curtea constată că susţinerea autorului excepţiei, în sensul că prin stabilirea unor incompatibilităţi în cazul aleşilor locali, prevederile art. 87 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003 adaugă la art. 121 din Constituţie, nu poate fi reţinută.

27. De asemenea, Curtea constată că susţinerile privind înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate prin corelare cu alte dispoziţii legale vizează interpretarea şi aplicarea legilor în cauza dedusă judecăţii. Curtea precizează că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate în cazul funcţiilor publice la care textele de lege criticate fac referire revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale cu incidenţă în materie, astfel încât soluţia dispusă să corespundă scopului de asigurare a imparţialităţii, protejare a interesului public şi evitare a conflictului de interese.

28. În final, Curtea constată că, în raport cu criticile formulate, celelalte dispoziţii constituţionale invocate nu au nicio relevanţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34, art. 35 şi 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Irinel N. Georgescu în Dosarul nr. 16/46/2014 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) teza a două din Legea nr. 176/2010, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că prevederile art. 25 alin. (2) teza întâi şi a treia din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi ale art. 87 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apei Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 215

din 2 aprilie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală, respectiv sintagma rezoluţia de clasare este definitivă”, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1)lit. b) clin Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Corneliu-Liviu Popescu în Dosarul nr. 4.342/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 629D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, autorul excepţiei a depus note de şedinţă în care arată următoarele: cunoaşte conţinutul Deciziei nr. 397 din 3 iulie 2014 prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă, în consecinţă apreciază că aceasta a devenit inadmisibilă; informează Curtea Constituţională despre faptul că în procesul în care a ridicat excepţia a renunţat la judecarea cauzei şi solicită judecarea excepţiei în lipsă. De asemenea, magistratul-asistent referă că partea Inspecţia Judiciară a depus note scrise prin care solicită respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate ca urmare a admiterii acesteia prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în raport cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care Curtea a admis excepţia din perspectiva unor critici identice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentinţa civilă nr. 777 din 7 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.342/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şl fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia a fost ridicată de Corneliu-Liviu Popescu într-o cauză având ca obiect anularea rezoluţiei de clasare şi obligarea pârâtei Inspecţia Judiciară să soluţioneze favorabil sesizarea disciplinară formulată împotriva unui magistrat în sensul începerii cercetării disciplinare prealabile. Aceasta deoarece, prin rezoluţia de clasare emisă de Inspecţia Judiciară, s-a constatat că nu există indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare şi s-a clasat sesizarea în temeiul art. 47 alin. (1) lit. b) teza a treia din Legea nr. 317/2004.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora rezoluţia de clasare este definitivă” aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (3)-(5) şi art. 16 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, imposibilitatea controlului legalităţii rezoluţiei de clasare emise de un inspector judiciar semnifică faptul că, în cazul în care un astfel de act este ilegal, efectele sale juridice se vor produce obligatoriu, ceea ce aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia respectarea legii este obligatorie, celor ale art. 16 alin. (2) în conformitate cu care nimeni nu este mai presus de lege, precum şi celor ale art. 1 alin. (3) potrivit cărora România este stat de drept. Dacă rezoluţia de clasare este definitivă şi nu poate fi atacată în justiţie şi supusă controlului de legalitate exercitat de un judecător înseamnă că inspectorul judiciar care a emis-o se situează deasupra legii pe care o poate încălca în deplină impunitate. Inspecţia Judiciară este o autoritate publică distinctă, cu personalitate juridică, ce nu face parte din autoritatea judecătorească, iar din modul de reglementare a atribuţiilor acesteia rezultă că este vorba despre o autoritate administrativă autonomă. În aceste condiţii imposibilitatea controlului judecătoresc al unui act al Inspecţiei Judiciare, rezoluţia de clasare, contravine principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor reglementat prin art. 1 alin. (4) din Constituţie, care presupune în mod necesar controlul lor reciproc.

7. Textul de lege criticat aduce atingere, de asemenea, şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie care consacră dreptul de acces liber la justiţie în cazul vătămării drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime şi prevede expres că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Or, caracterul definitiv al rezoluţiei de clasare a sesizării disciplinare, în interpretarea dată de pârâta Inspecţia Judiciară care a ridicat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în anularea rezoluţiei de clasare şi a solicitat respingerea acţiunii, împiedică orice cenzură a rezoluţiei de clasare din partea unei instanţe judecătoreşti. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile legale care împiedicau accesul la o instanţă de judecată. În acest sens, prin deciziile nr. 148 din 16 aprilie 2003 şi nr. 433 din 21 octombrie 2004 s-a statuat că interzicerea accesului la justiţie împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii este neconstituţională prin raportare la dreptul de acces la justiţie. A  fortiori, aceeaşi este soluţia în cazul actelor Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

8. Prin deciziile nr. 356 din 24 septembrie 2013 şi nr. 399 din 8 octombrie 2013, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege criticat, statuând exclusiv asupra constituţionalităţii caracterului definitiv al rezoluţiei de clasare pe motive de formă, subliniind expres că este vorba despre o soluţie care nu este dată în fond. Or, în cauză, aprecierea făcută de inspectorul judiciar nu este una privitoare la forma sesizării, ci una de fond, asupra probelor. Absenţa oricărei posibilităţi de acţiune în justiţie face astfel să nu existe nicio garanţie împotriva arbitrariului de care poate da dovadă un inspector judiciar respingând pe fond o sesizare disciplinară într-o procedură care nu este publică, orală, contradictorie, care nu permite ca autorul sesizării să se apere. Soluţia legislativă este neconstituţională prin raportare la celelalte soluţii în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, precum şi la jurisprudenţa constituţională în materia accesului liber la justiţie împotriva actelor Consiliului Superior al Magistraturii.

9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul că textul de lege criticat nu aduce atingere art. 21 din Constituţie, deoarece accesul liber la justiţie nu este un drept nelimitat şi absolut. Dreptul reclamantului la un proces echitabil este respectat şi efectiv exercitat prin verificarea petiţiei sale de către Inspecţia Judiciară şi prin soluţionarea sa într-o anumită modalitate - clasare - fără ca accesul liber la justiţie să însemne în toate cazurile sesizarea instanţei de judecată şi cercetarea fondului cauzei. Dacă reclamantul nu este de acord cu soluţia pronunţată de Inspecţia Judiciară în rezolvarea petiţiei sale nu înseamnă că acesta nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul larg al termenului, şi nu înseamnă că, automat, are dreptul de a parcurge şi etapa jurisdicţională care, în cazul rezoluţiei de clasare, este suprimată prin voinţa legiuitorului.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, potrivit art. 29 alin, (3) din Legea nr. 47/1992, deoarece, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma rezoluţia de clasare este definitivă” din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin, (4) lit. b) din aceeaşi lege.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate,

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în actul de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012. În realitate, din motivarea excepţiei, Curtea observă că obiectul acesteia îl constituie art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală, respectiv sintagma rezoluţia de clasare este definitivă”, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, având următorul cuprins:

- Art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală: (1) în cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: b) clasarea sesizării, [...] în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;”.

15. Dispoziţiile art. 45 alin. (2) şi alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, la care prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) fac referire, au următorul cuprins: (2) în cazul în care Inspecţia Judiciară este titulară a acţiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori. [...]

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare: [...]

b) sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare, dacă Inspecţia Judiciară a fost sesizată în condiţiile alin. (2)”.

16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) teza întâi potrivit căruia „România este stat de drept [...]”, alin. (4) referitor la organizarea statului potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, alin. (5) potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, art. 16 alin. (2) în conformitate cu care „Nimeni nu este mai presus de lege” şi art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiţie şi (2) potrivit căruia nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală, respectiv sintagma rezoluţia de clasare este definitivă”, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, Curtea observă că prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, pronunţată ulterior sesizării în prezenta cauză, a admis excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege criticat şi a constatat că sintagma rezoluţia de clasare este definitivă” din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

18. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Totodată, inspectorul dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiţie prin posibilitatea atacării soluţiei la instanţa judecătorească. În această situaţie, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

19. Ca urmare a admiterii excepţiei şi observând că decizia menţionată a fost pronunţată şi publicată la un moment ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare de Curte.

20. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în cauză, instanţa de judecată urmează să respecte Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în temeiul deciziei anterior menţionate prin care s-a admis excepţia, prezenta decizie poate constitui motiv al unei cereri de revizuire, conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, raportat la incidenţa acestor ultime articole în speţă.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală, respectiv sintagma rezoluţia de clasare este definitivă”, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Corneliu-Liviu Popescu în Dosarul nr. 4.342/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 2 aprilie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 230

din 7 aprilie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Cristian Karp în Dosarul nr. 2.864/108/2014 al Tribunalului Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 717D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată, astfel, că autorul excepţiei a iniţiat o acţiune în contencios administrativ, iar la termenul din 17 septembrie 2014 a precizat obiectul acestei acţiuni ca fiind însăşi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 254/2013. Or, dacă o persoană are dreptul să introducă o acţiune în justiţie căreia să îi alăture o excepţie de neconstituţionalitate, nu poate fi, însă, acceptată situaţia în care obiectul acţiunii în justiţie se identifică cu însăşi excepţia de neconstituţionalitate, întrucât, într-o atare situaţie, excepţia îşi pierde caracterul de mijloc de apărare şi devine obiectul principal al acţiunii. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.241 din 22 septembrie 2011, că, în ipoteza identităţii între obiectul acţiunii şi excepţia de neconstituţionalitate, sesizarea Curţii este nelegală, excepţia fiind inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 9 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.864/108/2014, Tribunalul Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepţia a fost ridicată de Cristian Karp cu ocazia soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ, având ca obiect însăşi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 254/2013.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 254/2013 încalcă prevederile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi şi ale art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acordarea vizitei intime persoanei condamnate necăsătorite este condiţionată de existenţa - anterior datei primirii în penitenciar - a unei relaţii de parteneriat similare relaţiilor stabilite între soţi.

6. Tribunalul Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Arată că încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Or, reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, respectiv celor care nu sunt într-o relaţie de căsătorie, dar au o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi. În fapt, autorul excepţiei de neconstituţionalitate doreşte modificarea Legii nr. 254/2013, în sensul eliminării din conţinutul acesteia a prevederilor legale criticate. Or, astfel cum Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 240 din 29 aprilie 2014, modificarea şi completarea prevederilor de lege criticate excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. Întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: „(3) Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să f\ avut o relaţie similară relaţiilor stabilite între soţi anterior datei primirii în penitenciar.

(4) Dovada existenţei relaţiei de parteneriat se face prin declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar.”

12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi a prevederilor art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei a introdus o acţiune la instanţa de contencios administrativ, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 254/2013. Curtea a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 761 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, şi Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007, că legile şi ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acţiune introdusă exclusiv în acest scop la instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim”. Potrivit art. 29 alin, (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...].” Or, în situaţia în care obiectul acţiunii principale introduse la instanţa de judecată se identifică, practic, cu excepţia de neconstituţionalitate, aceasta din urmă este transformată într-o veritabilă acţiune, pierzându-şi, astfel, natura sa de excepţie, înţeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii. Prin urmare ţinând cont de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 254/2013 este inadmisibilă.

14. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penai, excepţie ridicată de Cristian Karp în Dosarul nr. 2.864/108/2014 al Tribunalului Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 242

din 7 aprilie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Asociaţia de proprietari Azur 1+2 din Voluntari în Dosarul nr. 143/94/2012 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.059D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Petre Piperea din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, şi pentru părţile Gheorghe Bogdan Marinescu şi Aurelian Ovidius Trufaşu doamna avocat Oxana Chironda din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind celelalte părţi.

3. Magistratul-asistent referă cu privire la îndeplinirea procedurii de citare în sensul că partea Cătălin Clinciu a luat legătura telefonic cu Compartimentul grefă, registratură şi arhivă al Curţii Constituţionale arătând că procedura de comunicare a citaţiei a fost îndeplinită conform art. 163 alin. (8) din Codul de procedură civilă cu aplicarea alin. (3) lit. f) a aceluiaşi articol, fără ca citaţia să fi fost depusă de agentul procedural la sediul primăriei în a cărei rază teritorială locuieşte. În urma verificării îndeplinirii procedurii de citare şi cu celelalte părţi s-a constatat, în privinţa unora dintre acestea, acelaşi viciu de procedură, în sensul că citaţiile au fost restituite Curţii Constituţionale în aceeaşi zi în care înştiinţarea a fost afişată pe uşa locuinţei acestora. Ca urmare, a fost dispusă refacerea procedurii de citare prin telegramă, la data de 27 martie 2015, pentru părţile unde au fost constatate neregularităţi în îndeplinirea procedurii de citare.

4. Având cuvântul pe acest incident procedural, domnul avocat Petre Piperea consideră că nu există un viciu de procedură, atât timp cât a fost refăcută procedura de citare. Doamna avocat Oxana Chironda apreciază că nu există un viciu de procedură, având în vedere că procedura de citare a fost refăcută prin telegramă, precum şi faptul că dânsa a primit atât citaţia, cât şi telegrama.

5. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită, având în vedere că de prima dată partea, chiar dacă nu a primit citaţia, a fost înştiinţată prin afişare, iar procedura de citare a fost refăcută.

6. Curtea apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită, scopul acesteia fiind acela ca partea să ia cunoştinţă de termen, iar în situaţia dată părţile au cunoştinţă de termen.

7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Petre Piperea, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate vin în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la un proces echitabil. Acestea recunosc terţilor posibilitatea de a formula recurs împotriva hotărârilor pronunţate în procedura necontencioasă fără limitare în timp, ceea ce înseamnă că se încalcă dreptul la un proces echitabil prin afectarea securităţii raporturilor juridice. Menţionează că, prin Decizia nr. 579 din 14 aprilie 2009, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate, dar cu un argument esenţial pentru prezenta cauză, respectiv s-a reţinut că pentru terţul care nu a fost citat şi nici nu a participat la dezbateri în procedura graţioasă termenul de recurs este de 15 zile şi urmează să curgă de la pronunţare. Însă, în practică această decizie a Curţii Constituţionale este ignorată. Susţine că nu a întâlnit nicio hotărâre a instanţelor ordinare în care să fie reţinut acest argument al Curţii Constituţionale, dimpotrivă, terţilor ii se recunoaşte dreptul de a formula recurs împotriva hotărârilor pronunţate în procedura graţioasă fără limitare în timp. În concluzie arată că nu solicită să se constate ca neconstituţională o anumită interpretare dată de instanţele judecătoreşti dispoziţiilor legale criticate în prezenta cauză, ci să se constate ca fiind neconstituţională redactarea acestora care permite concluzia că terţii pot ataca fără o limitare în timp hotărârile pronunţate în materia necontencioasă. Depune O copie a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 579 din 14 aprilie 2009.

8. Doamna avocat Oxana Chironda solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că trebuie analizată cu prioritate admisibilitatea acesteia având în vedere că dispoziţiile legate criticate au mai fost analizate de Curtea Constituţională, spre exemplu, prin Decizia nr. 998 din 6 noiembrie 2007 şi Decizia nr. 579 din 14 aprilie 2009. Arată că principala critică a autoarei excepţiei de neconstituţionalitate se referă la faptul că o hotărâre pronunţată în procedura necontencioasă poate fi atacată sine die. fără limitare în timp, ceea ce este eronat, deoarece art. 336 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 nu arată că se poate ataca nelimitat în timp. Or, fiind vorba de o procedură necontencioasă, unde judecătorul are mai mult rolul unui agent administrativ, iar procedura în sine este sustrasă integral publicităţii, terţii prejudiciaţi sau care au un interes în verificarea legalităţii hotărârilor pronunţate în procedura graţioasă au dreptul să le atace de la comunicare. Hotărârile pronunţate în procedura graţioasă nu au putere de lucru judecat, în această procedură nu

se soluţionează un litigiu, prin urmare nu se bucură de stabilitate în sensul unei hotărâri pronunţate în procedura contencioasă.

9. În replică, având cuvântul, domnul avocat Petre Piperea arată că nu contestă dreptul terţilor de a ataca hotărârile pronunţate în procedura graţioasă, ci termenul în care poate fi formulată o astfel de cale de atac.

10. Reprezentantul Ministerului Public menţionează noua reglementare procesual civilă care la art. 534 prevede un termen de formulare a căii de atac, ceea ce reprezintă o limitare în timp. Arată că, asupra dispoziţiilor legale criticate, Curtea s-a mai pronunţat, spre exemplu, prin Decizia nr. 579 din 14 aprilie 2009, şi a constatat că acestea dau expresie dispoziţiilor constituţionale ale art. 21. Referitor la art. 336 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, apreciază că nu are relevanţă în cauză, deoarece nu se referă la terţii interesaţi, ci la persoanele care nu au fost prezente la pronunţare, dar despre existenţa cărora instanţa avea cunoştinţă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

11. Prin încheierea din 21 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 143/94/2012, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Asociaţia de proprietari Azur 1+2 din Voluntari într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei încheieri pronunţate de Judecătoria Buftea prin care a fost admisă cererea de dobândire a personalităţii juridice a asociaţiei de proprietari.

12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, ca posibilitatea deschisă oricăror persoane interesate, fără vreo limitare în timp, de a formula recurs împotriva încheierii pronunţate în condiţiile art. 331-339 din Codul de procedură civilă din 1865 reprezintă o nesocotire a exigenţei ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi echivalente şi adecvate pentru a-şi susţine poziţia în legătură cu cauza supusă judecăţii. Astfel, se încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii juridice, care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept”. Apreciază că o dispoziţie din legislaţia naţională care permite ca aceeaşi hotărâre să fie supusă unui şir nesfârşit de recursuri, în ideea protejării intereselor terţilor interesaţi, încalcă principiul securităţii raporturilor juridice şi dreptul la un proces echitabil. Caracterul irevocabil al unei hotărâri judecătoreşti nu poate avea efect relativ, respectiv numai faţă de cei care au formulat calea de atac a recursului, deci nici măcar pentru titularul acţiunii introductive, întrucât acest lucru ar echivala cu o diminuare a rolului justiţiei într-un stat de drept.

13. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 coroborate cu art. 6 din Convenţie arată că dispoziţiile legale criticate nu nesocotesc principiul liberului acces la justiţie, ci reprezintă o garanţie a acestuia. Faptul că orice persoană interesată în exercitarea recursului împotriva încheierii pronunţate în materie necontencioasă poate să îl formuleze fără limitare în timp nu înseamnă o încălcare a principiului asigurării unui proces echitabil, întrucât partea care a uzat de procedura necontencioasă va fi citată la judecarea căii de atac, având, astfel, posibilitatea de a-şi susţine poziţia asupra problemelor de drept şi de fapt deduse judecăţii, nefiind defavorizată în raport cu partea recurentă. Dreptul la un proces echitabil trebuie să se raporteze la toate persoanele ale căror drepturi ori interese legitime ar putea fi vătămate. În ceea ce priveşte critica întemeiată pe nerespectarea principiului securităţii juridice, ca şi componentă a dreptului la un proces echitabil, instanţa apreciază că aceasta nu poate fi susţinută având în vedere caracterul necontencios al cererii formulate în speţă. Referitor la încălcarea principiului efectivităţii, instanţa reţine că, în cauză, nu se ridica problema dacă o prevedere procedurală internă face imposibilă sau dificilă aplicarea dreptului Uniunii, ci este vorba despre o problemă cu privire la soluţionarea unei divergenţe de opinii în interpretarea şi aplicarea dreptului naţional.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise şi documentele depuse la dosar, susţinerile reprezentanţilor părţilor prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 336 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865, texte de lege care au următorul cuprins:

„Art. 336 alin. 2 şi 3: „Termenul de recurs va curge de la pronunţare, pentru cei care au fost de faţă, şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit.

Recursul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii.”

18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, se invocă şi art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Totodată menţionează jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul securităţii juridice, respectiv Hotărârea din 11 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Puşcaş împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la principiul efectivităţii şi al protecţiei juridice, respectiv Hotărârea din 17 iulie 2014, pronunţată în Cauza C-169/14, Juan Carlos Sánchez Morcillo şi Mana del Carmen Abril Garcia împotriva Banco Bilbao Vizcaya Argentaria, S.A.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate fac parte din cartea a III-a - Dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase din Codul de procedură civilă din 1865 prin care legiuitorul stabileşte unele reguli de soluţionare a cererilor în materie necontencioasă, cereri care nu urmăresc stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană. Ansamblul reglementărilor procedurale care privesc procedura necontencioasă se completează cu cele de procedură contencioasă, în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii (art. 338 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865). Materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân supuse dispoziţiilor speciale, care se vor întregi cu cele de drept comun (art. 338 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865). Procedura necontencioasă se deosebeşte de cea contencioasă prin materia supusă judecăţii, precum şi prin rolul părţilor în cadrul acestei proceduri. Potrivit art. 331 din Codul de procedură civilă din 1865, procedura necontencioasă se aplică cererilor pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanţei, fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, precum sunt cele privitoare la darea autorizaţiilor judecătoreşti sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare. Dacă cererea, prin însuşi cuprinsul ei sau prin obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin prezintă caracter contencios, instanţa o va respinge (art. 335 din Codul de procedură civilă din 1865). Potrivit art. 336 din Codul de procedură civilă din 1865, încheierea prin care se încuviinţează cererea este executorie. Ea este supusă recursului. Termenul de recurs va curge de la pronunţare, pentru cei care au fost de faţă, şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit. Recursul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii. Executarea încheierii poate fi suspendată de instanţa de recurs cu sau fără cauţiune. Recursul se judecă în cameră de consiliu. Încheierea pronunţată asupra cererii nu are putere de lucru judecat (art. 337 din Codul de procedură civilă din 1865).

20. În prezenta cauză, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică în principal faptul că orice persoană interesată poate să formuleze recurs împotriva încheierii pronunţate în procedura necontencioasă, fără vreo limitare în timp.

21. Curtea constată că asupra dispoziţiilor legale criticate s-a mai pronunţat, spre exemplu prin Decizia nr. 998 din 6 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 19 decembrie 2007, Decizia nr. 723 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 28 iulie 2008, Decizia nr. 590 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 364 din 3 iunie 2010 sau Decizia nr. 579 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 22 iunie 2009. Cu acele prilejuri Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 reprezintă norme de procedură privind soluţionarea recursului în materia procedurii necontencioase, iar conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul stabileşte prin lege competenţa instanţelor de judecată şi procedura în faţa acestora, evident şi cu respectarea celorlalte prevederi sau principii constituţionale. Dispoziţiile legale criticate dau expresie art. 21 din Constituţie, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime, constituind o garanţie a aplicării art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea cauzelor în mod echitabil şi într-un termen rezonabil.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cele reţinute în deciziile menţionate se aplică mutatis mutandis şi în prezenta cauză.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia de proprietari Azur 1+2 din Voluntari în Dosarul nr. 143/94/2012 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 336 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficia) al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 

ORDIN

privind aprobarea Planurilor de învăţământ pentru cultura de specialitate şi pregătirea practică din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiul de pregătire practică (curriculum în dezvoltare locală - CDL), pentru clasele a X-a şi a XI-a, învăţământ profesional de stat cu durata de 3 ani

 

În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 3.152/2014 privind aprobarea planului-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani, clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, şi ale Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 3.136/2014 privind organizarea, funcţionarea, admiterea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani,

în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,

ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Planurile de învăţământ pentru cultura de specialitate şi pregătirea practică din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiul de pregătire practică CDL, pentru clasa a X-a, învăţământ profesional de stat cu durata de 3 ani, prevăzute în anexa nr. 1*), care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Se aprobă Planurile de învăţământ pentru pregătirea practică din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiul de pregătire practică CDL, pentru clasa a XI-a, învăţământ profesional de stat cu durata de 3 ani, prevăzute în anexa nr. 2*), care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Lista calificărilor profesionale pentru care au fost elaborate planurile de învăţământ pentru pregătirea practică din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiul de pregătire practică CDL, pentru clasa a XI-a, învăţământ profesional de stat cu durata de 3 ani, este prevăzută în anexa nr. 3*), care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Planurile de învăţământ pentru cultura de specialitate şi pregătirea practică din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiul de pregătire practică CDL, pentru clasa a X-a, învăţământ profesional de stat cu durata de 3 ani, se aplică începând cu anul şcolar 2015/2016.

Art. 5. - Planurile de învăţământ pentru pregătirea practică din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiul de pregătire practică CDL, pentru clasa a XI-a, învăţământ profesional de stat cu durata de 3 ani, se aplică începând cu anul şcolar 2016/2017,

Art. 6. - Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală management şi reţea şcolară, Direcţia pentru învăţământ în limbile minorităţilor, Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ profesional şi tehnic duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,

Sorin Mihai Cîmpeanu

 

Bucureşti, 8 aprilie 2015.

Nr. 3.684.


*) Anexele nr. 1-3 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome Monitorul Oficial”, Bucureşti, sos. Panduri nr. 1.

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 

ORDIN

privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ preşcolar”, respectiv gimnazial” din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul Don Orione” din municipiul Oradea

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii În învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,

ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor,

luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 2 din 26 februarie 2015 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular evaluate în perioada 19 ianuarie-20 februarie 2015,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,

ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru nivelul de învăţământ preşcolar”, limba de predare română”, program prelungit”, respectiv pentru nivelul de învăţământ gimnazial” (nivel 1, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor), limba de predare română”, forma de învăţământ cu frecvenţă (zi)” din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul Don Orione”, cu sediul în municipiul Oradea, str. Cazaban nr. 49/E, judeţul Bihor, începând cu anul şcolar 2015-2016.

Art. 2. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic, angajat conform prevederilor legii la nivelurile de învăţământ preşcolar”, respectiv gimnazial”, se preia la nivelurile de învăţământ preşcolar”, respectiv gimnazial”, acreditate în cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul Don Orione” din municipiul Oradea.

Art. 3. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Don Orione” din municipiul Oradea este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Art. 4. - Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală management şi reţea şcolară din Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Don Orione” din municipiul Oradea, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar vor duce Sa îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,

Gigei Paraschiv,

secretar de stat

 

Bucureşti, 26 mai 2015.

Nr. 3.899.

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 

ORDIN

privind acordarea acreditării pentru nivelul de învăţământ liceal”, profilul resurse naturale şi protecţia mediului”, domeniul agricultură”, calificarea profesională tehnician în agricultură” din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic din localitatea Topolog

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,

ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor,

luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 2 din 26 februarie 2015 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular evaluate în perioada 19 ianuarie-20 februarie 2015,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,

ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru nivelul de învăţământ liceal” (nivel 3, conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nivel 4, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor), profilul resurse naturale şi protecţia mediului”, domeniul agricultura”, calificarea profesională tehnician în agricultură”, limba de predare română”, forma de învăţământ cu frecvenţă (zi)” din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic cu sediul în localitatea Topolog, Str. 1 Decembrie nr. 19, judeţul Tulcea, începând cu anul şcolar 2015-2016.

Art. 2. - Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic din localitatea Topolog este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Tulcea, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Art. 3. - Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală management şi reţea şcolară din Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic din localitatea Topolog, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Tulcea şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,

Gigei Paraschiv,

secretar de stat

 

Bucureşti, 26 mai 2015.

Nr. 3.902.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.