MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 423/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 423         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 15 iunie 2015

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

144. - Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2014 pentru stabilirea unor măsuri privind situaţia juridică a unor bunuri din domeniul public şi privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, a unor măsuri privind managementul situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

 

528. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2014 pentru Stabilirea unor măsuri privind situaţia juridică a unor bunuri din domeniul public şi privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, a unor masuri privind managementul situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

 

146. - Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2014 privind realizarea unor angajamente ce derivă din hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului Moldovan şi alţii împotriva României nr. 1 din 5 iulie 2005 şi Moldovan şi alţii împotriva României nr. 2 din 12 iulie 2005

 

530. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2014 privind realizarea unor angajamente ce derivă din hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului Moldovan şi alţii împotriva României nr. 1 din 5 iulie 2005 şi Moldovan şi alţii împotriva României nr. 2 din 12 iulie 2005

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 186 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală, respectiv sintagma rezoluţia de clasare este definitivă”, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b), prin raportare la art. 47 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

 

Decizia nr. 189 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 203 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi nr. 3b la acest act normativ

 

Decizia nr. 280 din 23 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            18. - Ordonanţă de urgenţă privind stabilirea unor măsuri necesare pentru asigurarea tranziţiei de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia la nivel naţional, precum şi pentru completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2014 pentru stabilirea unor măsuri privind situaţia juridică a unor bunuri din domeniul public şi privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, a unor măsuri privind managementul situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87 din 17 decembrie 2014 pentru stabilirea unor măsuri privind situaţia juridică a unor bunuri din domeniul public şi privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, a unor măsuri privind managementul situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2014.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale ari 76 alin, (1) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-STEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 12 iunie 2015.

Nr. 144.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2014 pentru stabilirea unor măsuri privind situaţia juridică a unor bunuri din domeniul public şi privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, a unor măsuri privind managementul situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2014 pentru stabilirea unor măsuri privind situaţia juridică a unor bunuri din domeniul public şi privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, a unor măsuri privind managementul situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 12 iunie 2015.

Nr. 528.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2014 privind realizarea unor angajamente ce derivă din hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului Moldovan şi alţii împotriva României nr. 1 din 5 iulie 2005 şi Moldovan şi alţii împotriva României nr. 2 din 12 iulie 2005

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93 din 29 decembrie 2014 privind realizarea unor angajamente ce derivă din hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului Moldovan şi alţii împotriva României nr. 1 din 5 iulie 2005 şi Moldovan şi alţii împotriva României nr. 2 din 12 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 968 din 30 decembrie 2014.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 12 iunie 2015.

Nr. 146.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2014 privind realizarea unor angajamente ce derivă din hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului Moldovan şi alţii împotriva României nr. 1 din 5 iulie 2005 şi Moldovan şi alţii împotriva României nr. 2 din 12 iulie 2005

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2014 privind realizarea unor angajamente ce derivă din hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului Moldovan şi alţii împotriva României nr. 1 din 5 iulie 2005 şi Moldovan şi alţii împotriva României nr. 2 din 12 iulie 2005 şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 12 iunie 2015.

Nr. 530.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 186

din 31 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală, respectiv sintagma rezoluţia de clasare este definitivă”, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b), prin raportare la art. 47 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior

al Magistraturii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu­ţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Tudor Sălăgean şi Helga Beata Roman în Dosarul nr. 584/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 591 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, partea Inspecţia Judiciară a depus note scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, în raport cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014 prin care textul a fost declarat neconstituţional din perspectiva unor critici identice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentinţa civilă nr. 1.752 din 3 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 584/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia a fost invocată de Tudor Sălăgean şi Helga Beata Roman într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva rezoluţiei unui inspector judiciar, confirmată de inspectorul-şef, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de autorii excepţiei cu motivarea că nu au fost constatate indicii ale săvârşirii unor fapte de natură să atragă răspunderea disciplinară a unui magistrat.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că singurul instrument legal pus la dispoziţia justiţiabilului pentru ca acesta să poată sesiza şi să ceară sancţionarea disciplinară a unui magistrat din România, fără a aduce atingere independentei consacrate de art. 124 din Constituţie şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, îl constituie sesizarea întemeiată pe prevederile Legii nr. 317/2004 adresată Inspecţiei Judiciare de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii. Fiind o procedură specială disciplinară ce îşi propune să constate şi să sancţioneze magistraţii care comit abateri, aceasta trebuie privită prin analogie cu o altă procedură specială derogatorie, spre exemplu procedura prevăzută de art. 2781 din Codul de procedură penală din 1968. Astfel, cele două proceduri sunt similare. Se depune mai întâi o plângere sau sesizare, se analizează de către o persoană abilitată să cerceteze motivele care stau la baza plângerii, se dă o soluţie care trebuie obligatoriu comunicată petentului, se face plângere la persoana abilitată ierarhic superior celei care a cercetat şi, ulterior, aceasta este supusă controlului judiciar al instanţei competente. Este de neconceput ca o procedură disciplinară să fie analizată atât de inspectorul judiciar, cât şi de inspectorul-şef, fără ca mai întâi să îi fie comunicată persoanei care a formulat sesizarea şi să i se dea posibilitatea de a o critica motivat, cu probe. Dacă o astfel de procedură este admisibilă, se încalcă o serie de principii statuate atât în legislaţia română, cât şi în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv principiul contradictorialităţii, precum şi dreptul la apărare al cetăţenilor. Dacă se acceptă, prin absurd, că fără comunicarea rezoluţiei inspectorului judiciar şi fără contradictorialitate un inspector şi apoi inspectorul-şef dau aceeaşi rezoluţie, ar deveni inutilă şi fără finalitate inclusiv instituţia în ansamblu, în speţa de faţă, sesizarea abaterilor disciplinare ale magistraţilor.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de partea Inspecţia Judiciară, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost indicat de autori, îl constituie dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012. În realitate, din motivarea excepţiei, precum şi din circumstanţele cauzei, Curtea observă că obiectul acesteia îl constituie art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală, respectiv sintagma rezoluţia de clasare este definitivă”, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b), prin raportare la art. 47 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, având următorul cuprins:

- Art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală: (1) în cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: b) clasarea sesizării, [...] în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;”;

- Art. 47 alin. (3) teza întâi: „Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef.[.,.]”

12. Dispoziţiile art. 45 alin. (2) şi alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, la care prevederile art. 47 alin. (1) lit. b)teza finală fac referire, au următorul cuprins: (2) în cazul în care Inspecţia Judiciară este titulară a acţiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori. [...]

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare: [...]

b) sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare, dacă Inspecţia Judiciară a fost sesizată În condiţiile alin. (2)1.

13. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 672 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2015, s-a mai pronunţat asupra unei excepţii având o motivare identică. Cu acel prilej, Curtea a observat că autorul critică prevederile art. 47 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 317/2004 din perspectiva faptului că rezoluţia de clasare întocmită de inspectorul judiciar nu poate fi atacată înainte de confirmarea acesteia de către inspectorul-şef. Totodată, acesta a subliniat necesitatea existenţei acestei proceduri, indicând, în mod similar, procedura reglementată de art. 2781 din Codul de procedură penală din 1968.

15. Curtea a reţinut că prin dispoziţiile art. 47 alin. (1)-(4) din Legea nr. 317/2004 legiuitorul a reglementat o procedură administrativă prealabilă unică în ceea ce priveşte soluţionarea sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare, procedură ce se poate finaliza cu admiterea sesizării, clasarea sau respingerea acesteia, potrivit art. 47 alin. (1) lit. a), b) sau c) din actul normativ menţionat. Atât întocmirea rezoluţiei de clasare, cât şi confirmarea acesteia de către inspectorul-şef sunt etape ale aceleiaşi proceduri administrative care îşi păstrează caracterul unic. Accesul liber la justiţie nu presupune scindarea procedurii administrative, ci posibilitatea atacării în justiţie a actului administrativ prin care se soluţionează fondul unei sesizări formulate în condiţiile Legii nr. 317/2004, după epuizarea procedurii administrative, iar nu în cursul acesteia.

16. Curtea a observat că partea interesată poate ataca în faţa instanţei de judecată rezoluţia de clasare pentru motivul prevăzut de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, după confirmarea acesteia de către inspectorul-şef. Aceasta deoarece, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, pronunţată ulterior sesizării în prezenta cauză, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 şi a constatat că sintagma rezoluţia de clasare este definitivă” din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Totodată, inspectorul dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiţie prin posibilitatea atacării soluţiei la instanţa judecătorească. În această situaţie, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tudor Sălăgean şi Helga Beata Roman în Dosarul nr. 584/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală, respectiv sintagma rezoluţia de clasare este definitivă”, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b), prin raportare la art. 47 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, sunt constituţionale în raport cu critici le formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 189

din 31 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 18.349/197/2013 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 713D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei a depus la dosar două cereri prin care solicită recomunicarea actelor de citare şi acordarea unui nou termen de judecată, având în vedere că nu cunoaşte obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 713D/2014 şi consideră neîndeplinită procedura de citare, care a fost Împiedicată prin abuz de putere exact de grupul de funcţionari de poştă” cu care se află în litigiu.

4. Reprezentantul Ministerului Public se opune cererilor formulate.

5. Curtea, deliberând, respinge cererile de acordare a unui nou termen, deoarece procedura de citare cu autoarea excepţiei a fost refăcută prin telegramă.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

7. Prin Decizia penală nr. 337/AP din 26 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 18.349/197/2013, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Filofteia Ciobanu cu ocazia soluţionării apelului declarat într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, referitoare la caracterul definitiv al hotărârilor pronunţate de judecător în procedura plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2) potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de lege”ş\ ale art. 124 alin. (3) care statuează că „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”.

9. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

10. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitu­ţionalitate.

11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 711 din 5 iulie 2012, nr. 244 din 21mai 2013, nr. 271 din 23 mai 2013, nr. 408 din 8 octombrie 2013 şi nr. 467 din 14 noiembrie 2013.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Potrivit actului de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Curtea constată că, la 1 februarie 2014, Codul de procedură penală din 1968 a fost abrogat prin Legea nr. 255 /2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Potrivit celor statuate de Curte prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sintagma „În vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează În sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, astfel încât dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, deşi abrogate la momentul pronunţării Curţii, sunt supuse controlului de constituţionalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză. Dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, iar cele ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală – prin art. 102 pct. 218 din Legea nr. 255/2013. Prin urmare, raportat la normele de tehnică legislativă consacrate de art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie doar dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968: „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.”;

- Art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală: „Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) sila alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.”

15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de lege”şi ale art. 124 alin. (3) care statuează că „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că hotărârea împotriva căreia s-a formulat apel a fost pronunţată anterior datei de 1 februarie 2014, într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968. Prin urmare, dispoziţiile art. 341 alin. (8) din noul Cod de procedură penală nu au legătură cu soluţionarea respectivei cauze. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei. Ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

17. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 363 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 14 noiembrie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la „condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac („Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege” [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004]. Nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că, referitor la presupusa atingere adusă prevederilor art. 16 din Constituţie, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 242 din 29 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 12 iunie 2014.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

19. Având în vedere motivele mai sus arătate, dispoziţiile art. 2781 alin, 10 din Codul de procedură penală din 1968 nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa judecătorilor şi la supunerea lor numai legii.

20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 18.349/197/2013 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 203

din 31 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi nr. 3b la acest act normativ

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi nr. 3b din acest act normativ, excepţie ridicată de reclamanţii Viorica Ungureanu, Carmen Ionel şi alţii, prin reprezentant legal Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani, în Dosarul nr. 2.731/40/2014 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 171 D/2015.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, domnul Liviu Axinte, preşedintele Ligii Sindicatelor din învăţământ Botoşani, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 172D/2015, nr. 183D/2015 şi nr. 184D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, excepţie ridicată de reclamanţii Maricica Grădinaru, Tamara Asaftei şi alţii, de Elena Călin, Olga Paveliuc şi alţii, precum şi de către Camelia Paula Ciocan, Costel Zagan şi alţii, toţi prin reprezentant legal Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani, în dosarele nr. 2.765/40/2014, nr. 2.625/40/2014 şi nr. 2.836/40/2014 ale Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă.

4. La apelul nominal efectuat în aceste dosare răspunde, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, domnul Liviu Axinte, preşedintele Ligii Sindicatelor din învăţământ Botoşani, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 171 D/2015, nr. 172D/2015, nr. 183D/2015 şi nr. 184D/2015, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public şi partea prezentă sunt de acord cu conexarea dosarelor.

7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 172D/2015, nr. 183D/2015 şi nr. 184D/2015 la Dosarul nr. 171 D/2015, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, respectiv reprezentantului Ligii Sindicatelor din învăţământ Botoşani, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011. În acest sens, depune şi concluzii scrise la dosare.

9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

10. Prin încheierile din 21 ianuarie 2015, pronunţate în dosarele nr. 2.731/40/2014 şi nr. 2.765/40/2014, precum şi prin încheierile din 27 ianuarie 2015, pronunţate în dosarele nr. 2.625/40/2014 şi nr. 2.836/40/2014, Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi nr. 3b din Legea nr. 63/2011”. Excepţia a fost ridicată de reclamanţii Viorica Ungureanu, Carmen Ionel şi alţii, de Maricica Grădinaru, Tamara Asaftei şi alţii, de Elena Călin, Olga Paveliuc şi alţii, precum şi de către Camelia Paula Ciocan, Costel Zagan şi alţii, toţi prin reprezentant legal Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani, cu ocazia soluţionării unor litigii de muncă având ca obiect obligaţia de a face/despăgubiri”.

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile criticate din Legea nr. 63/2011 contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 877/2011. Aceştia arată că, prin Legea nr. 63/2011, salariile de încadrare ale cadrelor didactice au fost micşorate, deşi, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877/2011, reîncadrarea salarială a cadrelor didactice, începând cu data de 1 ianuarie 2010, trebuia făcută în raport cu salariile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, adică prin luarea în calcul a unui coeficient de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400 lei. Conform considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877/2011 şi celor ale deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3/2011 şi nr. 11/2012, salariile cadrelor didactice trebuiau să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul avut în luna iunie 2010, deci la nivelul prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

12. Autorii excepţiei arată că, în fapt, Legea nr. 63/2011 a readus valorile salariale ale cadrelor didactice la nivelul stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, care a fost declarată neconstituţională, ceea ce a condus la o scădere a cuantumului salariilor de 25%. În acest sens, susţin că, după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877/2011, Guvernul avea obligaţia să respecte prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi să modifice salariile prevăzute în anexele Legii nr. 63/2011 prin raportarea lor la valorile stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

13. În concluzie, autorii excepţiei susţin că prevederile criticate din Legea nr. 63/2011 sunt neconstituţionale şi contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, deoarece perpetuează prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, chiar dacă introduc în locul coeficienţilor de multiplicare rezultatul înmulţirii acestora”. Soluţia constituţională pentru uniformizarea salariilor din învăţământ era raportarea valorilor la cele rezultate din prevederile Legii nr. 221/2008, constituţională.”

14. Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 575/2011.

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente şi concluziile scrise depuse la dosare, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi nr. 3b la această lege, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, cu modificările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 1: (1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la 31 decembrie 2011, personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.

(2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a şi 3b, după caz.[...J

(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi băneşti sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.”;

- Art. 2: (1) încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) Persoanele care au salariul de încadrare între limita minimă şi maximă a tranşei de vechime pentru funcţiile didactice din învăţământul universitar, respectiv a gradului profesional sau a treptei profesionale pentru funcţiile didactice auxiliare îşi păstrează încadrarea avută dacă se situează între limitele prevăzute în anexele la prezenta lege.[..,]”;

- Art. 6: „Orice alte dispoziţii contrare cu privire la stabilirea salariilor şi a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă.”

Anexa nr. 2 are următorul titlu: „Salarii de încadrare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar”, iar anexa nr. 3b se intitulează „Salarii de încadrare pentru personalul didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar”.

19. Deşi Legea nr. 63/2011 reglementează, după cum indică însuşi titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, având aplicabilitate limitată în timp, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acesteia, întrucât îşi produce efecte în cauzele în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Mai mult, Curtea reţine că aplicabilitatea Legii nr. 63/2011 a fost prelungită de legiuitor, succesiv, până la sfârşitul anului 2015.

20. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principala critică a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate este aceea că salariile personalului didactic şi didactic auxiliar trebuiau să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul (calculat pe baza coeficientului de multiplicare 1,000 de 400 lei) prevăzut de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, coroborată cu Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Astfel, autorii excepţiei critică noua reglementare a salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar - Legea nr. 63/2011, prevederi cu privire la care Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2015, constatând constitu­ţionalitatea acestora.

22. Referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a amintit, la paragraful 15 al acestei decizii, jurisprudenţa sa referitoare la dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (Ase vedea, în acest sens, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). De asemenea, la acelaşi paragraf, Curtea a amintit jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. Cu privire la exigenţele referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptărilor legitime ale cetăţenilor, Curtea a constatat că acestea nu sunt încălcate câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, Curtea a reţinut că drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate.

23. Prin aceeaşi decizie, paragraful 16, Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificărilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ.

24. Cu privire la principiul constituţional consacrat de art. 1 alin. (5), prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Curtea s-a pronunţat în cadrul controlului a priori de constituţionalitate asupra Legii privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ (devenită Legea nr. 63/2011), reţinând că acesta impune existenţa unei legislaţii predictibile, unitare şi coerente. De asemenea, impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea, ceea ce presupune obligaţii deopotrivă opozabile atât legiuitorului primar, cât şi celui delegat. Curtea a mai constatat că aceste exigenţe nu sunt încălcate câtă vreme legea a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii socioprofesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. Această lege temporară a fost promovată în scopul de a crea premisele necesare pentru ca statul să îşi îndeplinească obligaţiile constituţionale menţionate, prin aplicarea măsurilor preconizate urmând să se asigure existenţa fondurilor necesare pentru ca întreg personalul din învăţământ să îşi poată primi drepturile cuvenite, în aceleaşi condiţii, fără discriminări. Totodată, Curtea, în acord cu jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului, a subliniat distincţia dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată. În acelaşi sens sunt Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94, şi Hotărârea din 20 mai 2010, pronunţată în Cauza Lelas împotriva Croaţiei, paragraful 58.

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile pronunţate de Curte prin deciziile mai sus menţionate, îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

26. Referitor la invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea reţine că aceasta a avut ca obiect prevederile art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 27 ianuarie 2010, potrivit cărora reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009. Prin această decizie, Curtea a reţinut considerentele Deciziei nr. 3 din 4 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 şi 31 decembrie 2009. Astfel, Curtea a reţinut că reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienţii şi salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, şi nu cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009. În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012, pronunţată în recurs în interesul legii, a stabilit că - în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 - personalul didactic din învăţământ aflat în funcţie la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008”.

27. Or, Curtea reţine că prevederile de lege care au făcut obiectul deciziei sus-menţionate a Curţii Constituţionale şi Deciziei nr. 11 din 8 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost abrogate prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care ar fi trebui să se aplice începând cu data de 1 ianuarie 2011, dar, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, legiuitorul a stabilit că în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. Începând cu data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, care a reglementat încadrarea personalului didactic şi didactic auxiliar şi salarizarea acestui personal, pe baza unor noi grile de salarizare, prevăzute în anexele la lege, ce instituie salarii de încadrare pentru fiecare funcţie în parte, fără raportare la un coeficient de multiplicare astfel cum era prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

28. Aşadar, considerentele rezultate din Decizia Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011 şi din deciziile haltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012 nu pot fi aplicate mutatis mutandis la situaţia legislativă actuală, şi anume la prevederile Legii nr. 63/2011, pentru că se referă la soluţii legislative diferite. Deciziile pronunţate în cadrul soluţionării unor recursuri în interesul legii reprezintă rezultatul unei activităţi de interpretare a legii, iar nu de legiferare, şi îşi găsesc aplicabilitatea atât timp cât norma interpretată este în vigoare.

29. Curtea observă că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, legiuitorul a reglementat prin art. 2 alin. (1)şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, o majorare cu până la 10% a salariilor de bază şi a sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, pentru anumite categorii de personal didactic din învăţământul preuniversitar, începând cu ianuarie 2014, iar prin art. 2 alin. (2)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, o majorare cu 5% a salariilor de bază şi a sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază al personalului didactic şi didactic auxiliar, începând cu 1 martie 2015, şi cu 5% începând cu 1 septembrie 2015.

30. În final, Curtea subliniază că, deşi legiuitorul are dreptul, potrivit Legii fundamentale, de a reglementa salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar, iar Legea nr. 63/2011 a fost concepută ca o lege temporară (a cărei aplicabilitate a fost prelungită succesiv până la sfârşitul anului 2015), totuşi, în activitatea sa de legiferare în această materie, trebuie să ţină seama că învăţământul constituie prioritate naţională, iar salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar trebuie să fie în acord cu rolul şi importanţa activităţii prestate.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reclamanţii Viorica Ungureanu, Carmen Ionel şi alţii, de Maricica Grădinaru, Tamara Asaftei şi alţii, de Elena Călin, Olga Paveliuc şi alţii, de Camelia Paula Ciocan, Costel Zagan şi alţii, toţi prin reprezentant legal Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani, în dosarele nr. 2.731/40/2014, nr. 2.765/40/2014, nr. 2.625/40/2014 şi nr. 2.836/40/2014 ale Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi nr. 3b din acest act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 280

din 23 aprilie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona Maya-Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu­ţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Filiala Hidroelectrica Hidrosind, în numele membrului de sindicat Marian Mihai Drăghici, în Dosarul nr. 10.863/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 112-115D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, excepţie ridicată de Filiala Hidroelectrica Hidrosind, în numele membrilor de sindicat Maria Magdalena Raduca, Radu Iliescu şi Mihai Paveliu în dosarele nr. 29.715/3/2014, nr. 29.716/3/2014 şi nr. 29.721/3/2014 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi de către Filiala Hidroelectrica Hidrosind, în numele membrului de sindicat Daniela Cărpuşor, în Dosarul nr. 29.399/3/2013 (număr în format vechi 770/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2D/2015 şi nr. 112-115D/2015, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 112-115D/2015 la Dosarul nr. 2D/2015, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 64 din 24 februarie 2015, pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 şi de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza a două din acelaşi act normativ.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin Sentinţa civilă nr. 8.981 din 30 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 10.863/3/2014, şi încheierile din 5 ianuarie 2014, pronunţate în dosarele nr. 29.715/3/2014, nr. 29.716/3/2014 şi nr. 29.721/3/2014 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi prin Decizia civilă nr. 1.182 din 17 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 29.399/3/2013 (număr în format vechi 770/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia a fost ridicată de Filiala Hidroelectrica Hidrosind, în numele membrilor de sindicat Marian Mihai Drăghici, Maria Magdalena Raduca, Radu Iliescu, Mihai Paveliu şi Daniela Cărpuşor, în cauze având ca obiect contestarea unor decizii de concediere colectivă emise în cadrul procedurii insolvenţei.

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituţionale, întrucât înlătură, în cazul angajatorului aflat în insolvenţă, dreptul salariaţilor la consultare şi informare atunci când au loc concedieri colective, drept recunoscut salariaţilor şi reglementat expres în art. 69 şi următoarele din Legea nr. 53/2003 - Codul muncit, instituind, totodată, şi o derogare cu privire la termenul de preaviz ce trebuie respectat în această situaţie. În acest context, se face trimitere la prevederile art. 29 din Carta socială europeană, art. 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la Directiva 98/59/CE din 20 iulie 1998 (transpusă în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii - art. 69 şi următoarele), cu referire la dreptul salariaţilor la consultare şi informare în caz de concediere colectivă, ca o componentă a măsurilor de protecţie socială.

11. Totodată, se arată că prin Hotărârea din 3 martie 2011, pronunţată în Cauza C-235/2010 David Claes şi alţii împotriva Landsbanki Luxembourg S.A. În interpretarea Directivei 98/59/CE, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat existenţa dreptului fundamental al salariaţilor de a fi consultaţi şi informaţi, inclusiv în procedura insolvenţei (în cazul respectiv societatea se afla chiar în lichidare).

12. Autorii excepţiei consideră că prin modul neclar, imprecis şi lipsit de previzibilitate în care textul este formulat nu se poate determina intenţia reală a legiuitorului, dacă a dorit sau nu reglementarea unei derogări de la normele generale privind termenul de preaviz în caz de concediere colectivă, menţionate în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, termen de 20 de zile. Se are în vedere faptul că, la data adoptării Legii nr. 85/2006, în Codul muncii era reglementat un termen de 15 zile lucrătoare de preaviz în caz de concediere colectivă, termen modificat în anul 2011, fiind instituit un termen de 20 de zile lucrătoare de preaviz. Or, legea criticată face referire la un termen de 15 zile care pare a fi o transpunere a termenului existent în forma anterioară a dispoziţiilor în materie din Codul muncii şi care era de 15 zile.

13. Opinia Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, exprimată în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 112D/2015, este în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei de neconstitu­ţionalitate, întrucât textul legal criticat nu contravine dispoziţiilor invocate din Legea fundamentală şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

14. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2D/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 contravine dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, În măsura în care se interpretează că prin acesta se exclude de la aplicare toată procedura concedierii colective reglementată de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, inclusiv aplicarea unor criterii de selecţie”, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 alin, (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, instanţa de judecată apreciază că prevederile de lege criticate nu încalcă aceste principii constituţionale, deoarece, în cauză, nu se pune în discuţie nerespectarea legii, ci interpretarea ei, iar dreptul la un proces echitabil şi rezonabil ca durată nu este afectat”.

15. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 113-115D/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că prevederile de lege criticate sunt elaborate cu respectarea dispoziţiilor Constituţiei”.

16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, potrivit cărora, „Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgenţă de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare.”

20. Curtea reţine că Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date”, Curtea urmează să analizeze prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu care a fost sesizată.

21. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul de lege criticat aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 41 alin. (2) privind dreptul la măsuri de protecţie socială. Se mai invocă, în susţinerea excepţiei, şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 29 din Carta socială europeană, art. 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 225 din 12 august 1998, transpusă în art. 69 şi următoarele din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, dispoziţii referitoare la dreptul salariaţilor la consultare şt informare în caz de concediere colectivă - ca o componentă a măsurilor de protecţie socială.

22. Totodată, se invocă şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea din 3 martie 2011, pronunţată în Cauza C-235/2010 - David Ciaes şi alţii împotriva Landsbanki Luxembourg S.A., referitoare la dreptul fundamental al salariaţilor de a fi consultaţi şi informaţi, inclusiv în procedura insolvenţei.

23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine Că prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare. În acest sens este Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015*), nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunţării prezentei decizii, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituţionale, iar, în ceea ce priveşte art. 86 alin. (6) teza a două din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate.

24. Astfel, referitor la prevederile art. 86 alin, (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006, prin decizia de admitere precitată, Curtea a reţinut că o componentă esenţială a dreptului la muncă o reprezintă protecţia socială a muncii ce cuprinde, la rândul ei, aspectele prevăzute în art. 41 alin. (2) din Constituţie, aceasta avându-şi sorgintea în art. 1 alin. (3) din Constituţie, care consacră principiul statului social. Cu privire la garanţiile drepturilor fundamentale la muncă şi la protecţia socială a muncii, Curtea a stabilit că acestea vizează reglementarea legală a raporturilor de muncă, asigurarea stabilităţii acestora, a drepturilor şi obligaţiilor angajatorilor şi ale angajaţilor, ele având menirea, pe de o parte, să asigure desfăşurarea raporturilor juridice de muncă într-un cadru legal, judicios şi echitabil, apărarea deopotrivă a intereselor legitime, atât ale angajatorilor, cât şi ale salariaţilor, şi, pe de altă parte, să împiedice angajatorii să dispună, din propria iniţiativă, încetarea raporturilor de muncă în mod abuziv, nelegal şi nejustificat şi, corelativ, să asigure exercitarea dreptului de apărare al salariaţilor împotriva oricăror măsuri nelegale sau neîntemeiate.

25. În esenţă, Curtea a reţinut că dreptul la informare şi consultare al angajaţilor, pe de o parte, este reglementat în Carta socială europeană revizuită, iar, pe de altă parte, în art. 69 -73 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, texte legale care transpun obligaţii internaţionale asumate de statul român, astfel încât, atât prin prisma tezei întâi, cât şi a tezei a două a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie - teze care cuprind condiţii alternative pentru calificarea unor măsuri de protecţie socială a muncii ca fiind părţi componente ale dreptului fundamental pe care acestea îl consacră -, dreptul la informare şi consultare nu se plasează în coordonatele unei simple opţiuni legislative, ci, din contră, este inerent conţinutului normativ al dreptului fundamental la măsuri de protecţie socială a muncii. În acest context, Curtea a constatat că informarea şi consultarea angajaţilor sunt elemente componente ale dreptului la măsuri de protecţie socială a muncii cu valenţe constituţionale (a se vedea cu privire la această sintagmă şi Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012), alăturându-se, pe cale interpretativă, celor expres menţionate în cuprinsul art. 41 alin. (2) teza a două din Constituţie.

26. În aceste condiţii, Curtea a subliniat că dreptul la informarea şi consultarea angajaţilor în ipoteza concedierilor colective vizează orice procedură de concediere colectivă, indiferent de particularităţile domeniului în care aceasta intervine, legiuitorul putând adecva modul de configurare a dreptului, fără a putea nega, însă, acest drept. Astfel, Curtea a remarcat că, prin modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze procedura concedierilor colective în ipoteza unei societăţi aflate în procedura insolvenţei, acesta a negat dreptul la informarea şi consultarea angajaţilor, ceea ce echivalează cu nesocotirea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie. În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 41 alin. (2) din Constituţie, astfel cum acesta este interpretat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin prisma părţii I pct. 21 şi 29 din Carta socială europeană, revizuita.

27. Într-o atare situaţie, în cauzele prezente, devin incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.

28. Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale de către instanţele de judecată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

29. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, În procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente În speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, în temeiul deciziei de admitere mai sus menţionate, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă.

30. Cu privire la critica prevederilor art. 86 alin. (6) teza a două din Legea nr. 85/2006, Curtea reţine că acestea se referă la termenul de preaviz care se acordă salariaţilor şi care are o durată de 15 zile. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate, raportându-se la dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), apreciază că prevederile criticate sunt de natură să provoace confuzie, având în vedere faptul că, la data adoptării Legii nr. 85/2006, în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii era reglementat un termen de 15 zile lucrătoare de preaviz în caz de concediere colectivă, termen care a fost modificat în anul 2011, fiind instituit un termen de 20 de zile lucrătoare de preaviz, însă Legea nr. 85/2006 nu a fost modificată pentru a prelua acest termen de preaviz de 20 de zile.

31. În contextul criticii formulate, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, Curtea a observat că stabilirea duratei termenului de preaviz de 15 zile ţine de opţiunea legiuitorului, având în vedere situaţia specifică a procedurii insolvenţei. Dispoziţiile legale sunt precise şi previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie.

32. Totodată, Curtea a reţinut că, în condiţiile admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006, soluţia legislativă consacrată prin sintagma „doar preavizul de 15 zile lucrătoare” trebuie interpretată în sensul că se referă la o durată a termenului de preaviz mai scurtă decât cea reglementată în dreptul comun, respectiv art. 75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu respectarea, aşadar, a dreptului la informare şi consultare a angajaţilor.

33. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziei mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

34. În ceea ce priveşte pretinsa contrarietate a prevederilor legale criticate cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituţie şi cu cele ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu motivează concret în ce anume constă această încălcare. În aceste condiţii, Curtea constată că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate, astfel încât această critică nu poate fi reţinută.

35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Filiala Hidroelectrica Hidrosind, în numele membrilor de sindicat Marian Mihai Drăghici, Maria Magdalena Raduca, Radu Iliescu şi Mihai Paveliu, în dosarele nr. 10.863/3/2014, nr. 29.715/3/2014, nr. 29.716/3/2014 şi nr. 29.721/3/2014 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi de către Filiala Hidroelectrica Hidrosind, în numele membrului de sindicat Daniela Cărpuşor, în Dosarul nr. 29.399/3/2013 (număr în format vechi 770/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori, în aceleaşi dosare, ale aceloraşi instanţe şi constată că prevederile art. 86 alin. (6) teza a două din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora


*) Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015.

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

privind stabilirea unor măsuri necesare pentru asigurarea tranziţiei de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia la nivel naţional, precum şi pentru completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002

 

Având în vedere obligaţiile asumate de statul român în cadrul Conferinţei Regionale de Radiocomunicaţii pentru planificarea serviciului de radiodifuziune digitală terestră în părţi din regiunile 1 şi 3 din cadrul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, acordul internaţional fiind ratificat prin Legea nr. 378/2009 privind ratificarea Actelor finale ale Conferinţei Regionale de Radiocomunicaţii pentru planificarea serviciului de radiodifuziune digitală terestră în părţi din regiunile 1 şi 3, în benzile de frecvente 174-230 MHz şi 470-862 MHz, şi a celor pentru revizuirea Acordului de la Stockholm 1961, semnate la Geneva la 16 iunie 2006,

având în vedere că data-limită stabilită pentru încetarea emisiei terestre în format analogic a serviciilor de programe de televiziune trebuie să înceteze, în condiţiile din acordul semnat, începând cu data de 17 iunie 2015,

ca urmare a faptului că implementarea reţelei de comunicaţii electronice necesară pentru furnizarea serviciilor publice de televiziune în sistem digital terestru este întârziată, situaţie în care serviciile Societăţii Române de Televiziune nu pot fi furnizate pe cale radio terestră în sistem digital terestru,

având în vedere că în prezent serviciile publice de televiziune sunt furnizate pe cale radio terestră în sistem analogic, situaţie ce poate fi continuată din punct de vedere tehnic, cu caracter temporar, numai în condiţiile respectării angajamentului internaţional asumat de statul român,

întrucât furnizarea serviciilor publice de televiziune pe cale radio terestră reprezintă un mijloc eficient de transmitere a mesajelor şi informaţiilor de interes public,

având în vedere dificultăţile financiare persistente cu care se confruntă posturile de televiziune şi radio din România,

luând în considerare necesitatea de a oferi publicului românesc programe informative şi educative de cât mai bună calitate,

în vederea stimulării performanţei în mediul jurnalistic,

pentru susţinerea acelor posturi care alocă resurse financiare şi umane importante pentru producţia şi difuzarea de programe de informare, culturale şi educative, programe despre care se ştie că sunt costisitoare în termeni economici şi, în plus, au valoare comercială redusă comparativ cu programele de divertisment, film şi sport,

luând în considerare faptul că aceste elemente vizează interesul public, constituind o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

TITLUL I

Măsuri necesare pentru asigurarea tranziţiei de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia la nivel naţional

 

Art. 1. - (1) Emisia pe cale radio terestră a serviciilor publice şi private de televiziune în sistem analogic, în banda de frecvenţe radio 174-230 MHz, poate continua, cu caracter temporar, până la data de 31 decembrie 2016, în baza unui acord tehnic eliberat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:

a) nu produce interferenţe staţiilor de radiocomunicaţii ce utilizează spectrul radio în conformitate cu angajamentele internaţionale la care România este parte;

b) nu beneficiază de protecţie radio din partea staţiilor de radiocomunicaţii ce utilizează spectrul radio în conformitate cu angajamentele internaţionale la care România este parte;

c) frecvenţele radio să fie asignate, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru furnizarea pe cale radio terestră a serviciilor publice şi private de televiziune în sistem analogic.

(2) în cazul apariţiei unor interferenţe datorate continuării emisiei în condiţiile alin. (1), reclamate de administraţiile de comunicaţii ale statelor vecine, titularul acordului tehnic va lua imediat toate măsurile necesare pentru eliminarea emisiei radio ce a produs interferenţa.

(3) Titularul acordului eliberat în condiţiile alin. (1) nu are obligaţia de a plăti tariful de utilizare al spectrului în condiţiile art. 62 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2016.

(4) în cazul utilizării frecvenţelor radio în condiţiile alin. (1) şi (2), prevederile art. 50 alin. (1), art. 52 alin. (5), art. 57 alin. (2) fit. b), art. 59 alin. (1), art. 73 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică.

Art. 2. - (1) Drepturile de utilizare a frecvenţelor radio acordate conform Legii nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pentru furnizarea pe cale radio terestră a serviciilor publice de radiodifuziune pot fi extinse, cu caracter temporar, până la data de 31 decembrie 2016.

(2) Utilizarea frecvenţelor radio pentru furnizarea pe cale radio terestră a serviciilor publice de radiodifuziune, ulterior termenului stabilit conform alin. (1), este condiţionată de obţinerea unei licenţe de emisie în condiţiile legii.

(3) Licenţa de emisie prevăzută la alin. (2) se acordă în condiţiile art. 26 alin. (2)-(6) şi art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Valabilitatea licenţei de emisie prevăzute la alin. (2) este de 9 ani.

 

TITLUL II

Măsuri privind susţinerea programelor informativ-cultural-educative

 

            Art. 3. - După capitolul IV din Legea audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou capitol, capitolul IV1, conţinând articolele 491 şi 492, cu următorul cuprins:

CAPITOLUL IV1

Măsuri de stimulare a operatorilor economici din domeniul audiovizual

Art. 491. - (1) Operatorii economici din domeniul audiovizual pot beneficia de finanţare în baza unei scheme de ajutor de stat aprobate prin hotărâre a Guvernului cu respectarea legislaţiei europene în domeniul ajutorului de stat şi a procedurilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare.

(2) Obiectivul schemei de ajutor de stat constă în stimularea operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc şi difuzează emisiuni informative, culturale şi educative de interes public.

(3) Schema de ajutor de stat va cuprinde cel puţin următoarele elemente: criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor, numărul estimat al acestora, categoriile de cheltuieli eligibile şi procedura de acordare şi monitorizare.

(4) Bugetul total al schemei de ajutor de stat este în sumă de 67,5 milioane lei, respectiv echivalentul a 15 milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării acestuia.

Art. 492. - Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat este 1 iulie 2015-31 decembrie 2016, cu posibilitatea prelungirii acesteia.”

Art. 4. - Prevederile prezentului titlu intră în vigoare la data de 1 iulie 2015.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul pentru societatea informaţională,

Sorin Mihai Grindeanu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul afacerilor externe,

Bogdan Lucian Aurescu

 

Bucureşti, 10 iunie 2015.

Nr. 18.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.