MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 455/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 455         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 24 iunie 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

            167. - Decizie pentru numirea domnului Rareş Văduva în funcţia de subsecretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadru! Ministerului Afacerilor Interne

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

           

            1.901/C. - Ordin al ministrului justiţiei pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

            Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea domnului Rareş Văduva în funcţia de subsecretar de stat la Departamentul de Informaţii si Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul interimar emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Rareş Văduva se numeşte în funcţia de subsecretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

 

PRIM-MINISTRU INTERIMAR

GABRIEL OPREA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 24 iunie 2015.

Nr. 167.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL JUSTIŢIEI

 

ORDIN

pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

 

Ţinând cont de prevederile art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 368/1998 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - I.N.E.C, cu modificările ulterioare;

în temeiul dispoziţiilor art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul justiţiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice dispoziţie contrară se abrogă.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4. - Institutul Naţional de Expertize Criminalistice va aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

 

Ministrul justiţiei,

Robert Marius Cazanciuc

 

Bucureşti, 11 iunie 2015.

Nr. 1.901/C.

 

 

ANEXĂ

 

REGULAMENT

de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, denumit în continuare I.N.E.C., se organizează şi funcţionează ca instituţie publică cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Justiţiei, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.

Art. 2. - I.N.E.C. are ca obiect de activitate efectuarea expertizelor criminalistice.

 

CAPITOLUL II

Structura organizatorică şi competenţa

 

Art. 3. - (1) I.N.E.C. este organizat la nivel central şi la nivel teritorial.

(2) La nivel teritorial, în cadrul I.N.E.C. funcţionează laboratoarele interjudeţene de expertize criminalistice Bucureşti, Braşov, Cluj, Craiova, Iaşi şi Timişoara.

Art. 4. - Structura organizatorică a I.N.E.C. este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.

Art. 5. - I.N.E.C, structura centrală, are competenţă teritorială generală, iar laboratoarele interjudeţene de expertize criminalistice au următoarea competenţă teritorială:

a) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti: municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vrancea;

b) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov: judeţele Harghita, Covasna, Mureş, Braşov, Argeş şi Vâlcea;

c) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj: judeţele Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Alba, Hunedoara, Sibiu;

d) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova: judeţele Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt;

e) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice laşi: judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, Vaslui;

f) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara: judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin.

 

CAPITOLUL III

Funcţionarea I.N.E.C.

 

SECŢIUNEA 1

Atribuţiile I.N.E.C. - structura centrală

 

Art. 6. - (1) I.N.E.C. - structura centrală are următoarele atribuţii principale:

a) efectuează, în toate cazurile, noua expertiză criminalistică; în cazurile de o complexitate mai mare sau pentru care

laboratoarele interjudeţene nu au condiţii tehnice sau personal de specialitate efectuează şi prima expertiză;

b) organizează, îndrumă şi controlează activitatea laboratoarelor interjudeţene sub aspect ştiinţific, metodologic, precum şi financiar şi administrativ;

c) desfăşoară activităţi de documentare şi de cercetare ştiinţifică operaţională;

d) elaborează lucrări cu caracter de îndrumare metodologică;

e) face propuneri Ministerului Justiţiei şi participă la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul său de activitate;

f) sprijină învăţământul universitar şi postuniversitar cu material documentar şi cu alte mijloace necesare procesului de învăţământ, organizează cursuri de specializare, de pregătire şi perfecţionare profesională, în domeniul criminalisticii;

g) întocmeşte propuneri pentru bugetul de venituri şi cheltuieli al institutului şi al laboratoarelor interjudeţene, pe care le transmite Ministerului Justiţiei, pe categorii de cheltuieli, spre analiză, în vederea includerii lor în proiectul de buget al acestuia;

h) transmite ministrului justiţiei, spre aprobare, statul de funcţii şi de personal al I.N.E.C;

i) sprijină Ministerul Justiţiei prin participarea în comisiile prevăzute pentru organizarea de către Ministerul Justiţiei a examenului privind dobândirea calităţii de expert criminalist autorizat;

j) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau stabilite de Ministerul Justiţiei.

(2) I.N.E.C. efectuează expertize criminalistice în următoarele specialităţi;

a) expertiza grafică şi tehnică a documentelor;

b) expertiza dactiloscopică a urmelor palmare şi plantare;

c) expertiza traseologică a urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte;

d) expertiza balistică a armelor şi a muniţiilor;

e) expertiza fizico-chimică a probelor materiale;

f) expertiza criminalistică în accidentele de trafic terestru;

g) expertiza criminalistică în explozii şi incendii; h) expertiza vocii şi vorbirii;

i) expertiza imaginilor;

j) expertiza drogurilor şi a stupefiantelor.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Directorul I.N.E.C.

 

Art. 7. - (1) I.N.E.C. este condus de director, iar în lipsa acestuia, de directorul adjunct, numiţi în funcţie, prin ordin al ministrului justiţiei, dintre experţii cu grad profesional maxim şi cu studii juridice care funcţionează în cadrul institutului.

(2) Directorul are calitatea de ordonator terţiar de credite.

Art. 8. - (1) în exercitarea atribuţiilor sale, directorul:

a) reprezintă I.N.E.C. În raport cu celelalte persoane fizice şi juridice române sau străine;

b) asigură conducerea I.N.E.C;

c) numeşte şi eliberează din funcţie personalul I.N.E.C. În condiţiile legii;

d) stabileşte modul de implementare şi menţinere a sistemului de management al calităţii în cadrul I.N.E.C;

e) repartizează lucrările pe sectoare în cadrul institutului şi stabileşte termenul de soluţionare a acestora;

f) convoacă Consiliul I.N.E.C. În şedinţe ordinare sau extraordinare;

g) acordă calificativele anuale pentru personalul cu funcţii de conducere din cadrul I.N.E.C şi avizează fişele de evaluare întocmite de şefii de sectoare şi de laboratoare;

h) propune, spre aprobare, ministrului justiţiei regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru

ocuparea funcţiilor de specialitate criminalistică din cadrul I.N.E.C şi aprobă regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul I.N.E.C;

i) aprobă regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a examenului pentru promovarea în grad profesional a personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, regulamentul pentru atestarea competenţei pe diferite specialităţi a experţilor, precum şi regulamentul privind examenul de verificare a cunoştinţelor după absolvirea cursurilor speciale deformare profesională a personalului de specialitate criminalistică;

j) propune spre aprobarea ministrului justiţiei regulamentul de organizare şi funcţionare şi regulamentul privind condiţiile şi modul de efectuare a activităţii de expertiză criminalistică;

k) organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul I.N.E.C, examenele de atestare, de verificare a cunoştinţelor şi de promovare în grade profesionale pentru personalul I.N.E.C;

l) asigură respectarea normelor de disciplină internă şi aplică sancţiunile legale în cazul încălcării acestora, în condiţiile legii;

m) stabileşte colaborări ştiinţifice cu alte instituţii de specialitate şi aprobă participarea la seminare în domeniul criminalisticii, interne şi internaţionale;

n) numeşte comisiile de disciplină;

o) dispune delegarea, detaşarea sau transferul personalului I.N.E.C, prin decizie motivată, în condiţiile legii;

p) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.

(2) în exercitarea atribuţiilor sale, directorul emite decizii, dispoziţii şi instrucţiuni, în condiţiile legii.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Directorul adjunct al I.N.E.C.

 

Art. 9. - (1) Directorul adjunct conduce I.N.E.C. În lipsa directorului.

(2) Directorul adjunct îndeplineşte atribuţiile stabilite, prin decizie, de directorul I.N.E.C, în condiţiile legii.

(3) Directorul adjunct este responsabil cu managementul calităţii şi are următoarele atribuţii:

a) implementarea Sistemului de management al calităţii, denumit în continuare SMC, a controlului, a analizei şi a evaluării eficacităţii aplicării lui, precum şi a actualizării acestuia;

b) coordonarea şi asigurarea la nivelul I.N.E.C. a activităţii de control al documentelor şi al înregistrărilor din domeniul calităţii, conform procedurilor de sistem aferente;

c) coordonarea şi controlarea activităţii de depistare, consemnare, raportare şi urmărire a rezolvării deficienţelor care constituie abateri de la SMC;

d) ţinerea evidenţei reglementărilor aplicabile în activitatea de asigurare a calităţii, denumită în continuare A.C., desfăşurată în cadrul I.N.E.C, precum şi asigurarea, însuşirea şi respectarea prevederilor acestora;

e) asigurarea, în colaborare cu celelalte compartimente implicate, de acţiuni pentru colectarea şi centralizarea datelor în vederea analizelor şi a îmbunătăţirii continue a activităţilor, conform procedurii aferente;

f) întocmirea, la termenele stabilite, a informărilor, rapoartelor şi situaţiilor cerute de conducerea I.N.E.C în legătură cu activitatea de asigurare a calităţii;

g) îndeplinirea oricăror altor atribuţii stabilite în sarcina sa de către directorul institutului, în domeniul A.C.

 

SECŢIUNEA a 4-a

Consiliul I.N.E.C.

 

Art. 10. - Consiliul I.N.E.C. funcţionează, ca organ consultativ, pe lângă director şi este format din directorul adjunct şi personalul cu funcţii de conducere.

Art. 11. - Consiliul I.N.E.C. are următoarele atribuţii:

a) la iniţiativa directorului dezbate şi propune obiective, strategii şi politici ale I.N.E.C;

b) propune directorului, spre aprobare, programele de formare profesională continuă a personalului I.N.E.C;

c) rezolvă contestaţiile personalului de specialitate criminalistică şi ale personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul I.N.E.C. privind calificativul acordat de către superiorul ierarhic;

d) avizează dispoziţia directorului de suspendare din funcţie a personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul I.N.E.C, în condiţiile legii;

e) propune directorului eliberarea din funcţie a expertului care primeşte în urma a două evaluări consecutive calificativul “nesatisfăcător” şi care nu a promovat examenul susţinut după absolvirea cursurilor speciale de formare profesională, în condiţiile legii;

f) elaborează şi propune directorului regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a examenului pentru promovarea în grad profesional a personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, regulamentul privind atestarea competenţei pe diferite specialităţi a experţilor criminalişti din cadrul I.N.E.C., precum şi regulamentul privind examenul de verificare a cunoştinţelor după absolvirea cursurilor speciale de formare profesională a personalului de specialitate criminalistică;

g) elaborează şi propune directorului regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul I.N.E.C;

h) propune colaborarea cu organizaţii interne şi internaţionale, precum şi afilierea la organizaţii interne şi internaţionale;

i) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

Art. 12. - (1) Consiliul I.N.E.C. se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, la cererea directorului sau la solicitarea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi.

(2) Convocarea membrilor Consiliului se face nominal, precizându-se ordinea de zi, data, ora şi locul desfăşurării.

(3) Consiliul este legal constituit în prezenţa majorităţii simple a membrilor săi şi adoptă hotărâri cu majoritatea membrilor prezenţi, prin vot deschis.

(4) Şedinţa Consiliului este condusă de director sau directorul adjunct, iar în lipsa acestora, de către un alt membru al Consiliului delegat în scris de către director.

(5) Ordinea de zi a şedinţelor Consiliului este propusă de director sau de membrii consiliului.

(6) La şedinţele Consiliului pot participa, fără drept de vot, reprezentanţi ai sindicatelor personalului din cadrul I.N.E.C. şi alte persoane invitate de director sau la cererea expresă a Consiliului.

 

SECŢIUNEA a 5-a

Şefii de sectoare

 

Art. 13. - Şefii de sectoare sunt numiţi prin decizie a directorului I.N.E.C, în condiţiile legii, şi au următoarele atribuţii:

a) repartizează lucrările personalului din subordine, stabilesc şi urmăresc respectarea termenelor de efectuare a acestora;

b) verifică metodologia aplicată în realizarea expertizei şi îndeplinirea condiţiilor de calitate a rapoartelor de expertiză criminalistică efectuate de experţii desemnaţi;

c) controlează din punct de vedere administrativ toate celelalte acte întocmite de experţi în activităţile premergătoare şi ulterioare întocmirii raportului de expertiză;

d) organizează, coordonează şi controlează activitatea sectorului pe care îl conduc şi a personalului din subordine;

e) asigură şi verifică punerea în practică a deciziilor, dispoziţiilor şi instrucţiunilor emise de director în legătură cu activitatea sectorului;

f) asigură îndrumarea şi controlul metodologic al personalului din I.N.E.C, pentru specialităţile de expertiză aflate în resortul sectorului pe care îl conduc;

g) informează conducerea I.N.E.C. cu privire la problemele specifice, orice incidente şi la eventualele disfuncţionalităţi constatate în cadrul sectorului pe care îl conduc;

h) evaluează anual personalul din subordine;

i) propun directorului I.N.E.C. acţiunile de formare profesională continuă a personalului din cadrul sectorului pe care îl conduc;

j) asigură implementarea şi aplicarea SMC în cadrul sectorului pe care îl conduc;

k) coordonează activitatea de cercetare ştiinţifică a personalului din subordine şi din laboratoarele interjudeţene, pentru specialităţile de expertiză efectuate în sectoarele I.N.E.C;

l) răspund de aplicarea şi respectarea normelor privind sănătatea şi securitatea în muncă din cadrul sectorului;

m) îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de lege sau stabilite de conducerea I.N.E.C, în legătură cu specificul său de activitate.

 

SECŢIUNEA a 6-a

Şefii de laboratoare

 

Art. 14. - (1) Şefii laboratoarelor interjudeţene de expertize criminalistice sunt numiţi prin decizie a directorului I.N.E.C, în condiţiile legii.

(2) Dispoziţiile art. 13 referitoare la atribuţiile şefilor de sectoare se aplică în mod corespunzător şi şefilor laboratoarelor interjudeţene.

 

SECŢIUNEA a 7-a

Personalul de specialitate criminalistică

 

Art. 15. - (1) Personalul de specialitate criminalistică este format din experţi criminalişti şi asistenţi criminalişti.

(2) Recrutarea personalului de specialitate criminalistică se realizează prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii, în condiţiile legii.

(3) Numirea în funcţie a personalului de specialitate criminalistică se face prin decizie a directorului I.N.E.C.

(4) Promovarea personalului de specialitate criminalistică în grade profesionale se face numai prin examen. Transferul de la o structură la alta în cadrul I.N.E.C nu constituie promovare.

Art. 16. - Personalul de specialitate criminalistică are următoarele atribuţii:

a) efectuează lucrările repartizate în termenele stabilite;

b) desfăşoară activităţi de documentare şi de cercetare;

c) îndeplineşte orice alte atribuţii legate de specificul său de activitate, stabilite de conducerea I.N.E.C

 

SECŢIUNEA a 8-a

Personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică

 

Art. 17. - (1) Personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică este format din tehnicieni criminalişti şi secretari dactilografi - laborator expertize criminalistice.

(2) Recrutarea personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică se realizează prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii, în condiţiile legii.

(3) Numirea în funcţie a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică se face prin decizie a directorului I.N.E.C.

(4) Promovarea personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică în grade profesionale se face numai prin examen. Transferul de la o structură la alta în cadrul I.N.E.C. nu constituie promovare.

Art. 18. - Tehnicianul criminalist are următoarele atribuţii:

a) efectuează, în termenele stabilite, lucrările repartizate;

b) asigură păstrarea şi buna funcţionare a aparaturii din laborator, urmărind efectuarea activităţilor de mentenanţă şi service;

c) asigură accesul la aparatura de laborator doar a persoanelor autorizate;

d) păstrează evidenţa lucrărilor efectuate cu aparatura de laborator;

e) asigură păstrarea corpurilor delicte, potrivit reglementărilor specifice.

f) îndeplineşte orice alte atribuţii legate de specificul său de activitate, stabilite de conducerea I.N.E.C.

Art. 19. - Secretarul dactilograf - laborator expertize criminalistice are următoarele atribuţii:

a) primirea şi înregistrarea lucrărilor, a corespondenţei, precum şi a corpurilor delicte;

b) pregătirea şi expedierea lucrărilor, a corespondenţei şi a corpurilor delicte;

c) păstrarea temporară a corespondenţei şi a rapoartelor de expertiză până la predarea spre arhivare - în cadrul I.N.E.C;

d) păstrarea în bune condiţii a ştampilelor şi sigiliilor, precum şi asigurarea evidenţei utilizării acestora;

e) îndeplineşte orice alte atribuţii legate de specificul său de activitate, stabilite de conducerea I.N.E.C.

 

SECŢIUNEA a 9-a

Alte categorii de personal

 

Art. 20. - (1) în cadrul I.N.E.C. Îşi desfăşoară activitatea funcţionari publici şi personal contractual, ale căror atribuţii sunt stabilite prin fişele corespunzătoare posturilor ocupate.

(2) încadrarea şi promovarea funcţionarilor publici şi a personalului contractual se realizează potrivit dispoziţiilor legale.

 

SECŢIUNEA a 10-a

Atribuţiile laboratoarelor şi compartimentelor din cadrul I.N.E.C.

 

Art. 21. - (1) în cadrul I.N.E.C, structura centrală, funcţionează Laboratorul de expertize criminalistice, Compartimentul tehnică de laborator, Compartimentul financiar-contabil, Compartimentul secretariat-administrativ şi Arhiva Institutului.

(2) Laboratorul de expertize criminalistice este organizat în sectoare, după cum urmează: Sectorul identificări criminalistice, Sectorul inginerie criminalistică şi Sectorul droguri, stupefiante şi determinări fizico-chimice.

Art. 22. - În cadrul Sectorului identificări criminalistice se efectuează următoarele specialităţi de expertize criminalistice:

a) expertiza grafică şi tehnică a documentelor;

b) expertiza dactiloscopică a urmelor palmare şi plantare;

c) expertiza traseologică a urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte;

d) expertiza balistică a armelor şi a muniţiilor.

Art. 23. - În cadrul Sectorului inginerie criminalistică se efectuează următoarele specialităţi de expertize criminalistice:

a) expertiza criminalistică în accidentele de trafic terestru;

b) expertiza criminalistică în explozii şi incendii;

c) expertiza vocii şi vorbirii;

d) expertiza imaginilor.

Art. 24. - În cadrul Sectorului droguri, stupefiante şi determinări fizico-chimice se efectuează următoarele specialităţi de expertize criminalistice:

a) expertiza drogurilor şi a stupefiantelor;

b) expertiza fizico-chimică a probelor materiale.

Art. 25. - Compartimentul tehnică de laborator, constituit din tehnicieni criminalişti, asigură desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de expertiză criminalistică în laboratoarele din cadrul I.N.E.C

Art. 26. - Compartimentul financiar-contabil are următoarele atribuţii:

a) fundamentează, elaborează şi transmite ordonatorului principal de credite proiectul de buget al I.N.E.C;

b) întocmeşte situaţiile financiare anuale, trimestriale şi, după caz, lunare în conformitate cu prevederile legale;

c) urmăreşte angajarea şi utilizarea creditelor bugetare, în limita bugetului aprobat, cu respectarea prevederilor legale;

d) efectuează plăţile în termen, în limitele şi sumele aprobate şi numai către beneficiarii îndreptăţiţi;

e) efectuează calculul şi acordă drepturile salariale pentru salariaţii instituţiei, cu respectarea prevederilor legale, la termenele stabilite de lege. având la bază statul de funcţii aprobat de ordonatorul principal de credite;

f) păstrează, în condiţii de securitate, documentele financiar-contabile şi le arhivează în condiţiile prevăzute de prevederile legale;

g) organizează, coordonează şi asigură efectuarea operaţiunii de inventariere în colaborare cu Comisia de inventariere numită prin decizie a directorului I.N.E.C, conform prevederilor legale;

h) ţine registrele contabile prevăzute de lege;

i) asigură respectarea prevederilor legale privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice privind înregistrarea corectă şi la zi a documentelor rezultate din operaţiunile economico-financiare efectuate; organizarea şi conducerea contabilităţii sunt asigurate prin utilizarea sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor, în conformitate cu normele contabile aplicabile;

j) urmăreşte realizarea tuturor fazelor în cadrul procesului de execuţie bugetară, cu respectarea prevederilor legale;

k) exercită controlul financiar preventiv propriu asupra operaţiunilor prevăzute în normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi întocmeşte registrul operaţiunilor prezentate la viza de control financiar preventiv;

l) întocmeşte şi transmite la timp declaraţiile privind obligaţiile fiscale şi persoanele asigurate în conformitate cu prevederile legale în domeniu;

m) efectuează analiza execuţiei bugetare şi face propuneri de virări de credite începând cu trimestrul III, pe care le înaintează, spre aprobare, ordonatorului principal de credite;

n) întocmeşte şi transmite lunar cererile de credite pentru plata salariilor, monitorizarea cheltuielilor de personal, dările de seamă statistice lunare şi periodice privind indicatorii de muncă şi salariile;

0) îndeplineşte orice alte atribuţii legate de specificul său de activitate, stabilite de conducerea I.N.E.C.

Art. 27. - Compartimentul secretariat-administrativ are următoarele atribuţii:

a) întocmeşte lucrările de secretariat ale conducerii I.N.E.C;

b) primeşte şi înregistrează corespondenţa I.N.E.C, cronologic, în sistem partidă prin atribuirea unui număr unic de înregistrare pentru flecare lucrare şi documente ori materiale primite ulterior în legătură cu aceasta; corespondenţa personală se ridică, nedeschisă, de către destinatar;

c) identifică lucrările anterioare, menţionând despre acestea pe adresele de înaintare, în cazul în care privesc acelaşi obiect şi/sau părţi;

d) ţine evidenţa tuturor documentelor intrate, a celor întocmite pentru uz intern, precum şi a celor ieşite;

e) prezintă, în termen de maximum două zile, corespondenţa/ documentele conducerii I.N.E.C în vederea înscrierii rezoluţiei de către aceasta;

f) distribuie documentele, după repartizare, pe sectoare, laboratoare şi celelalte structuri ale I.N.E.C. În vederea soluţionării, în termen de maximum două zile;

g) prezintă conducerii I.N.E.C lucrările elaborate de către sectoare, laboratoarele şi celelalte structuri din cadrul I.N.E.C, în vederea aprobării/avizării;

h) expediază către destinatar, în termen de maximum două zile, corespondenţa prin poşta specială, poştă, curier, fax, e-mail etc.;

i) ţine evidenţa deciziilor, dispoziţiilor şi a altor documente emise de conducerea I.N.E.C;

j) eliberează copii după documentele deţinute numai cu acordul scris al directorului;

k) ţine evidenţa şi actualizează dosarele profesionale ale angajaţilor I.N.E.C;

1) asigură păstrarea curăţeniei în spaţiile I.N.E.C;

m) asigură conducerea şi întreţinerea autovehiculelor din dotare;

n)îndeplineşte orice alte atribuţii, legate de specificul său de activitate, stabilite de conducerea I.N.E.C

Art. 28. - Arhiva Institutului are următoarele atribuţii:

a) organizează activitatea de întocmire a nomenclatorului arhivistic;

b) verifică şi preia de la celelalte compartimente documentele de arhivat şi asigură evidenţa tuturor documentelor din depozitul de arhivă;

c) organizează depozitul de arhivă, conform prevederilor legale, şi menţine ordinea şi curăţenia în acesta;

d) pregăteşte şi inventariază documentele în vederea casării sau predării în condiţiile legii;

e) eliberează, prin responsabilul cu arhiva, copii ale documentelor arhivate, numai cu acordul scris al directorului I.N.E.C

Art. 29. - (1) Laboratoarele interjudeţene de expertize criminalistice au următoarele atribuţii principale:

a) efectuează prima expertiză, potrivit competenţei lor materiale şi teritoriale;

b) colaborează cu organele judiciare din raza teritorială a laboratorului pentru buna desfăşurare a activităţii de expertiză criminalistică.

(2) în cadrul fiecărui laborator interjudeţean de expertize criminalistice funcţionează Compartimentul expertize criminalistice şi Compartimentul secretariat-administrativ-arhivă.

Art. 30. - Compartimentul expertize criminalistice este format din personal de specialitate criminalistică şi efectuează expertize criminalistice în specialităţile pentru care aceştia sunt atestaţi.

Art. 31. - Compartimentul secretariat-administrativ-arhivă are următoarele atribuţii:

a) întocmeşte lucrările de secretariat ale şefului de laborator;

b) primeşte şi înregistrează corespondenţa laboratorului, cronologic, în sistem partidă prin atribuirea unui număr unic de înregistrare pentru flecare lucrare şi documente ori materiale primite ulterior în legătură cu aceasta; corespondenţa personală se ridică, nedeschisă, de către destinatar;

c) ţine evidenţa tuturor documentelor intrate, a celor întocmite pentru uz intern, precum şi a celor ieşite;

d) prezintă, în termen de maximum două zile, corespondenţa/documentele şefului laboratorului în vederea înscrierii rezoluţiei de către acesta;

e) distribuie documentele, după repartizare, în vederea soluţionării;

f) prezintă şefului de laborator lucrările elaborate de personalul din subordine, în vederea aprobării/avizării;

g) expediază către destinatar, în termen de maximum două zile, corespondenţa prin poşta specială, poştă, curier, fax, e-mail etc.;

h) eliberează copii ale documentelor deţinute, numai cu acordul scris al şefului laboratorului;

i) asigură păstrarea curăţeniei în spaţiile laboratorului.;

j) organizează activitatea de întocmire a nomenclatorului arhivistic;

k) verifică şi preia documentele de arhivat şi asigură evidenţa tuturor documentelor din depozitul de arhivă;

l) organizează depozitul de arhivă conform prevederilor legale şi menţine ordinea şi curăţenia în acesta;

m) pregăteşte şi inventariază documentele în vederea casării sau predării în condiţiile legii;

n) eliberează copii ale documentelor arhivate, numai cu acordul scris al şefului laboratorului;

o) îndeplineşte orice alte atribuţii, legate de specificul său de activitate, stabilite de conducerea laboratorului sau de conducerea I.N.E.C

 

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

 

Art. 32. - Prin fişa postului se stabilesc condiţiile de ocupare a postului, atribuţiile, responsabilităţile, competenţele, relaţiile de subordonare, funcţionale şi de colaborare aferente postului din statul de funcţii.

Art. 33. - (1) Fişa postului se întocmeşte de către şeful ierarhic superior, cu respectarea atribuţiilor specifice fiecărui compartiment din structura organizatorică a J.JM.E.C, în conformitate cu prezentul regulament şi se aprobă de către directorul I.N.E.C.

(2) Pentru persoanele care ocupă funcţii de conducere, fişele de post se întocmesc şi se aprobă de către directorul I.N.E.C

(3) Fişele de post se întocmesc în trei exemplare originale. Un exemplar se comunică persoanei care a întocmit fişa postului, un exemplar se comunică persoanei care ocupă postul respectiv şi un exemplar se depune la dosarul profesional al acesteia.

 

ANEXĂ*)

la regulament

 

ORGANIGRAMA

Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

 

 

 

 

 

 

 

DIRECTOR

 

CONSILIUL I.N.E.C.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIRECTOR ADJUNCT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LABORATOR DE EXPERTIZE CRIMINALISTICE

 

 

LABORATOARE INTERJUDEŢENE DE EXPERTIZE CRIMINALISTICE: BUCUREŞTI, BRAŞOV, CLUJ, CRAIOVA, IAŞI, TIMIŞOARA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sectorul

IDENTIFICĂRI CRIMINALISTICE

 

Sectorul

INGINERIE CRIMINALISTICĂ

 

Sectorul

DROGURI, STUPEFIANTE

ŞI DETERMINĂRI FIZICO-

CHIMICE

 

 

Compartiment

EXPERTIZE CRIMINALISTICE

 

Compartiment

SECRETARIAT- ADMINISTRATIV- ARHIVĂ

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Compartiment

TEHNICĂ DE LABORATOR

 

Compartiment

FINANCIAR-CONTABIL

 

Compartiment

SECRETARIAT-ADMINISTRATIV I.N.E.C.

 

ARHIVĂ INSTITUT

 

 

 

 

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALA

DECIZIA Nr. 15

din 22 mai 2015

 

Dosar nr. 1.028/1/2015

 

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Completului

Rodica Cosma - judecător la Secţia penală - judecător-raportor

Ioana Alina Mie - judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală

Simona Daniela Encean - judecător la Secţia penală

Luminiţa Livia Zglimbea - judecător la Secţia penală

Silvia Cerbu - judecător la Secţia penală

Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secţia penală

Luciana Mera - judecător la Secţia penală

Mihaela Mustaţă - magistrat-asistent

 

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 6.638/101/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă: “În interpretarea şi aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană şi a art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

După transferarea persoanei condamnate în străinătate, în vederea continuării executării pedepsei în România, perioada considerată ca executată de statul de condamnare (pe baza muncii prestate şi a bunei conduite) trebuie avută în vedere de statul de executare?

În caz afirmativ, perioada considerată ca executată de statul de condamnare trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută sau trebuie recunoscută ca parte din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în sensul art. 100 din noul Cod penal (art. 59 din vechiul Cod penal)?”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27* alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Mihaela Mustaţă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Irina Kuglay, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost depuse hotărâri relevante în materie pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinţi, Judecătoria Vaslui, Tribunalul Dâmboviţa, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Judecătoria Botoşani, Tribunalul Botoşani şi Judecătoria Arad, opiniile magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, Tribunalului Alba, Curţii de Apel Bacău, Tribunalului Neamţ, Judecătoriei Piatra-Neamţ, Tribunalului Bacău, Judecătoriei Moineşti, Curţii de Apel Braşov, Tribunalului Braşov, Judecătoriei Rupea, Tribunalului Covasna, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Constanţa, Tribunalului Tulcea, Curţii de Apel Craiova, Tribunalului Dolj şi al instanţelor din circumscripţia acestuia, Judecătoriei Balş, Curţii de Apel Galaţi, Judecătoriei Vaslui, Curţii de Apel Oradea, Tribunalului Bihor, Judecătoriei Oradea, Curţii de Apel Ploieşti, Judecătoriei Gheorgheni, Judecătoriei Luduş, Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, Curţii de Apel Timişoara şi Tribunalului Arad, respectiv opinia Academiei Române - Institutul de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” şi a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, raportul din data de 20 aprilie 2015, întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat condamnatului M.G., în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, precum şi concluzii scrise din partea condamnatului MG. şi a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind rezolvarea de principiu a chestiunii de drept supuse dezlegării.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara este, în parte, inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile cumulative prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv aceea ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată.

În legătură cu acest aspect, a arătat că doar analiza posibilităţii deducerii din pedeapsă a perioadei considerate ca executată de statul de condamnare, pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, poate fi supusă analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dezlegarea acestei probleme de drept având o influenţă directă asupra modalităţii de soluţionare pe fond a cauzei în materialitatea sa, de modul de interpretare a dispoziţiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană depinzând soluţionarea contestaţiei la executare. În schimb, posibilitatea recunoaşterii ca parte din durata pedepsei ce ar putea fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în sensul art. 100 din Codul penal, nu poate fi analizată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întrucât instanţa care a formulat sesizarea nu are spre soluţionare o cauză având ca obiect o cerere de liberare condiţionată.

În ceea ce priveşte fondul problemei de drept care se solicită a fi dezlegată în prezenta cauză, după expunerea argumentelor juridice, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că se poate stabili, cu caracter de principiu, că, în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, perioada considerată ca executată de statul de condamnare, pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce urmează a se executa în România în urma transferului condamnatului.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea din 23 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală - în Dosarul nr. 6.638/101/2014, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă: “În interpretarea şi aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană şi a art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

După transferarea persoanei condamnate în străinătate, în vederea continuării executării pedepsei în România, perioada considerată ca executată de statul de condamnare (pe baza muncii prestate şi a bunei conduite) trebuie avută în vedere de statul de executare

în caz afirmativ, perioada considerată ca executată de statul de condamnare trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută sau trebuie recunoscută ca parte din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în sensul art. 100 din noul Cod penal (art. 59 din vechiul Cod penal)”.

II. Expunerea succintă a cauzei

Numitul M.G. (cetăţean român) a fost condamnat definitiv de autorităţile judiciare din Italia la pedeapsa închisorii de 8 ani, 9 luni şi 28 zile.

Hotărârea de condamnare a fost recunoscută în România (la data de 24 aprilie 2013), iar condamnatul a fost transferat într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei închisorii.

Până la transferarea în România, pe parcursul executării pedepsei în statul de condamnare (Italia), autorităţile judiciare italiene i-au acordat numitului M.G. un beneficiu (eliberare anticipată, potrivit legislaţiei italiene) constând în recunoaşterea ca executate a 360 de zile, pe baza muncii prestate şi a conduitei pozitive de care a dat dovadă persoana condamnată pe parcursul executării pedepsei în Italia.

La data de 15 septembrie 2014, în timp ce se afla încarcerat în România, în continuarea executării pedepsei aplicate în Italia, condamnatul a formulat o contestaţie la executare, prin care a solicitat să i se considere ca executate cele 360 de zile şi să îi fie deduse din pedeapsa pe care o execută.

Prin Sentinţa penală nr. 824 din 11 decembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 6,638/101/2014, Tribunalul Arad - Secţia penală a admis contestaţia la executare, au fost recunoscute ordonanţele emise de magistratul de supraveghere din Lecce, Italia, prin care s-a redus pedeapsa aplicată condamnatului, cu titlu de eliberare anticipată, cu 360 de zile şi s-a dispus scăderea din pedeapsă a 360 de zile, cu titlu de eliberare anticipată.

Instanţa de fond a apreciat că instituţia eliberării anticipate are drept corespondent în dreptul penal român instituţia liberării condiţionate şi că se impune admiterea contestaţiei la executare, având în vedere că ambele reglementări stabilesc un mecanism similar în vederea liberării înainte de executarea în întregime a pedepsei, precum şi împrejurarea potrivit căreia contestatorul a beneficiat de prevederile legii italiene.

Împotriva acestei sentinţe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a exercitat calea de atac a contestaţiei, care formează obiectul Dosarului nr. 6.638/101/2014 al Curţii de Apel Timişoara, apreciindu-se că în mod greşit prima instanţă a scăzut din pedeapsă cele 360 zile considerate ca executate de autorităţile italiene, întrucât, după transferarea în România, executarea pedepsei se face potrivit legislaţiei naţionale, care nu prevede instituţia eliberării anticipate.

Faţă de modalitatea de aplicare a normelor legale în materie şi faţă de propriile argumente reţinute, instanţa de control judiciar a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării, de principiu, a chestiunii de drept dacă: “În interpretarea şi aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în căzu! hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană şi a art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

După transferarea persoanei condamnate în străinătate, în vederea continuării executării pedepsei în România, perioada considerată ca executată de statul de condamnare (pe baza muncii prestate şi a bunei conduite) trebuie avută în vedere de statul de executare?

În caz afirmativ, perioada considerată ca executată de statul de condamnare trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută sau trebuie recunoscută ca parte din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în sensul art. 100 din noul Cod penal (art. 59 din vechiul Cod penal)?”.

În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost suspendată soluţionarea cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

III. Punctul de vedere al instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Curtea de Apel Timişoara, învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Sentinţei penale nr. 824 din 11 decembrie 2014 a Tribunalului Arad, cu privire la problema de drept supusă analizei, a apreciat că legislaţia în vigoare nu permite nici scăderea efectivă din pedeapsă a perioadei considerate ca executată de statul de condamnare şi nici echivalarea aceleiaşi perioade, ca parte din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în sensul art. 100 din Codul penal care reglementează, în România, instituţia liberării condiţionate.

S-a arătat că scăderea din pedeapsă a perioadei considerate ca executată de statul de condamnare nu este posibilă, deoarece intervalul de timp menţionat nu reprezintă o executare efectivă de pedeapsă, ci un beneficiu recunoscut suplimentar pe lângă zilele executate efectiv prin privare de libertate.

S-a apreciat că echivalarea aceleiaşi perioade, ca parte din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, nu poate fi realizată în prezent, deoarece legislaţia naţională nu cuprinde dispoziţii care să permită luarea în considerare a acelor dispoziţii din dreptul naţional al statului de condamnare în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiţionată într-un anumit moment, fiind de remarcat că art. 17 alin. (4) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 permite statului de executare să includă în legislaţia naţională astfel de dispoziţii, însă, până în prezent, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu a fost completată în acest sens.

A mai reţinut Curtea de Apel Timişoara că, drept contraargument, s-ar putea susţine faptul că adoptarea acestei soluţii este, pe de o parte, inechitabilă pentru persoana condamnată, în contextul în care s-a stabilit pe cale judiciară şi pe parcursul executării pedepsei că aceasta a avut o conduită pozitivă, care a fost evidenţiată şi recompensată de autorităţile competente, iar, pe de altă parte, ar contraveni scopului în considerarea căruia a fost reglementată la nivel internaţional instituţia transferului persoanelor condamnate, şi anume de a facilita reintegrarea socială a acestora prin executarea pedepselor în ţara de origine. Or, dacă persoana condamnată ar avea reprezentarea faptului că beneficiul, consistent, recunoscut pe parcursul executării pedepsei de statul care a pronunţat condamnarea, este lipsit de relevanţă juridică în statul de origine, unde va continua executarea, nu va avea niciun interes să solicite transferul, ci, dimpotrivă, se va opune unei astfel de măsuri, ajungându-se astfel ca o măsură reglementată pentru stimularea reinserţiei sociale să aibă un efect contrar.

IV. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În virtutea dreptului conferit de dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, condamnatul M.G. a transmis la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva Sentinţei penale nr. 824 din 11 decembrie 2014 a Tribunalului Arad şi menţinerea acestei din urmă hotărâri.

V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în această materie, au fost conturate mai multe opinii, după cum urmează:

Într-o primă opinie, s-a susţinut că legislaţia în vigoare nu permite nici scăderea efectivă din pedeapsă a perioadei considerate ca executată de statul de condamnare şi nici echivalarea aceleiaşi perioade ca parte din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate în sensul art. 100 din Codul penal.

Neputându-se reţine o executare efectivă de pedeapsă, ci doar un beneficiu recunoscut suplimentar pe lângă zilele executate efectiv prin privare de libertate, nu poate fi îndrituită instanţa de executare să deducă din durata pedepsei aplicate de statul de condamnare şi perioada executată prin muncă, în condiţiile stabilite de statul de condamnare.

S-a apreciat că legislaţia în vigoare nu cuprinde dispoziţii care să permită luarea în considerare a acelor dispoziţii din dreptul naţional al statului de condamnare în temeiul cărora persoana condamnată are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiţionată într-un anumit moment.

În acest sens s-au exprimat următoarele instanţe: Curtea de Apel Alba Iulia; Tribunalul Alba; Curtea de Apel Bucureşti, în opinie majoritară (Sentinţa penală nr. 170 din 27 ianuarie 2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti); Curtea de Apel Galaţi, în opinie minoritară; Curtea de Apel Oradea; Curtea de Apel Târgu Mureş.

Într-o altă opinie, s-a reţinut că aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care privesc pedepse cu măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană presupune recunoaşterea hotărârii străine, transferarea persoanei condamnate şi continuarea executării pedepsei în România, iar perioada considerată ca executată în statul de condamnare, pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, trebuie dedusă din pedeapsa de executat aplicată de autorităţile judiciare străine, în conformitate cu dispoziţiile art. 144 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest sens s-au exprimat următoarele instanţe: Curtea de Apel Bacău; Tribunalul Neamţ; Tribunalul Bacău; Curtea de Apel Braşov; Tribunalul Braşov; Judecătoria Rupea; Curtea de Apel Suceava (Sentinţa penală nr. 92 din 9 octombrie 2014).

În fine, într-o altă opinie, s-a susţinut că perioada considerată executată în statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite trebuie recunoscută ca parte din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate în condiţiile art. 100 din Codul penal.

Ca argumente de text, au fost invocate prevederile art. 144 alin. (1) teza I din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora “executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română”; dispoziţiile art. 154 alin. (12) din aceeaşi lege, potrivit cărora “punerea în executare a pedepsei se face potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură penala (...)”; art. 100 alin. (3) din Codul penal, respectiv art. 96 din Legea nr. 254/2013, privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare.

În acest sens s-au pronunţat următoarele instanţe: Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov; Tribunalul Covasna; Curtea de Apel Bucureşti, în opinie minoritară; Curtea de Apel Cluj (Decizia penală nr. 967/R/2013 din 17 iulie 2013; Decizia penală nr. 178 din 16 aprilie 2014); Curtea de Apel Constanţa (Decizia nr. 30/P din 17 aprilie 2014); Tribunalul Constanţa (Sentinţa penală nr. 59 din 14 februarie 2011); Curtea de Apel Craiova (Decizia penală nr. 100 din 24 februarie 2015; Decizia penală nr. 154 din 30 ianuarie 2014); Tribunalul Dolj; Tribunalul Mehedinţi (Sentinţa penală nr. 341 din 27 mai 2014; Sentinţa penală nr. 24 din 6 februarie 2015); Curtea de Apel Galaţi, în opinie majoritară; Curtea de Apel Ploieşti (Decizia penală nr. 19 din 5 februarie 2015); Curtea de Apel Timişoara.

VI Jurisprudenţă relevantă în cauză

VI.1. Examenul jurisprudenţei naţionale în materie

Nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie la nivelul următoarelor instanţe: Tribunalul Neamţ, Judecătoria Buhuşi, Judecătoria Bacău, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Podu Turcului, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Braşov, Judecătoria Braşov, Judecătoria Făgăraş, Judecătoria Rupea, Judecătoria Zărneşti, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Tribunalul Covasna, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria întorsura Buzăului, Tribunalul Tulcea, Tribunalul Dolj, Judecătoria Slatina, Judecătoria Balş, Judecătoria Corabia, Tribunalul Gorj, Judecătoria Motru, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Târgu Cărbuneşti, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Baia de Aramă, Judecătoria Orşova, Curtea de Apel Galaţi, Judecătoria Bârlad, Judecătoria Huşi, Tribunalul laşi, Curtea de Apel Oradea şi instanţele arondate, Curtea de Apel Piteşti şi instanţele arondate, Curtea de Apel Târgu Mureş, Judecătoria Gheorgheni, Judecătoria Târgu Mureş, Judecătoria Luduş, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Tribunalul Caraş-Severin şi instanţele arondate.

VI.2. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Constituţionale

Nu există decizii în această materie.

VI.3. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Cu privire la problema de drept analizată, a fost identificată Decizia din 27 iunie 2006 în Cauza Szabo contra Suediei.

VII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită.

În cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, Ministerul Public, după expunerea argumentelor de drept şi jurisprudenţiale, a arătat că soluţia propusă chestiunii de drept ce face obiectul sesizării constă în respingerea, ca inadmisibilă, a întrebării vizând posibilitatea recunoaşterii, ca parte din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate în sensul art. 100 din Codul penal, a perioadei în care condamnatul a prestat muncă într-un penitenciar din străinătate, urmând ca, în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană şi a art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să se stabilească faptul că perioada considerată ca executată de statul de condamnare, pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România în urma transferului condamnatului.

VIII. Opinia specialiştilor consultaţi

în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, la dosar fiind transmise punctele de vedere exprimate de Academia Română - Institutul de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” şi de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.

Astfel, Academia Română - Institutul de Cercetări Juridice “/4cad. Andrei Rădulescu”a exprimat următorul punct de vedere:

În interpretarea şi aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, după transferarea persoanei condamnate în străinătate în vederea continuării executării pedepsei în România, perioada considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite trebuie avută în vedere de statul de executare şi aceasta trebuie scăzută din pedeapsa care se execută, cu menţiunea ca ordinul de executare emis de autorităţile statului de condamnare să producă efecte numai în situaţia în care condamnatul nu va solicita şi nu va beneficia de liberare condiţionată conform legii penale române.

Cetăţeanul român condamnat într-un stat membru al Uniunii Europene printr-o hotărâre judecătorească definitivă, recunoscută în România, a beneficiat în statul de condamnare de o eliberare anticipată constând în recunoaşterea ca executată a unei perioade de timp pe baza muncii prestate şi a conduitei pozitive pe parcursul executării pedepsei.

Acest beneficiu evidenţiat în formele de executare emise de autorităţile judiciare ale statului de condamnare reprezintă un drept pe care condamnatul l-a câştigat într-o perioadă când se afla în custodia exclusivă a acelor autorităţi, iar executarea pedepsei era guvernată de legea internă a statului respectiv.

Realizarea ulterioară a transferării condamnatului într-un loc de deţinere din ţara de origine nu poate determina încetarea acelui drept câştigat întrucât, odată născut, el trebuie să producă efecte identice în ambele ordini juridice, atât a statului de condamnare, cât şi a statului de executare, neexistând nicio normă internă sau internaţională care să prevadă contrariul.

Dimpotrivă, în preambulul Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983 şi ratificată de ambele state, se menţionează că unul dintre scopurile acestor state de cooperare juridică internaţională în materie penală este acela de a servi unei bune administrări a justiţiei care, în cazul aceleiaşi persoane, nu poate fi decât unică.

În speţă, dreptul de eliberare anticipată câştigat de condamnat este o consecinţă a executării parţiale a pedepsei în acel stat, anterior transferării sale într-un penitenciar din România, iar instanţa română nu poate refuza recunoaşterea acestui drept câtă vreme transferarea a fost definitiv dispusă, în mod explicit, în vederea continuării executării pedepsei respective, ceea ce presupune în mod obligatoriu luarea în considerare a perioadei de detenţie din străinătate şi, implicit, a tuturor efectelor pe care aceasta deja Ie-a produs asupra persoanei condamnate.

Întrucât, după transferarea condamnatului, executarea pedepsei este supusă exclusiv legilor statului român, eventuala liberare condiţionată a acestuia nu se poate realiza decât potrivit dispoziţiilor interne incidente, urmând ca fracţiunile de pedeapsă prevăzute de art. 100 din noul Cod penal sau art. 59 din Codul penal anterior să fie calculate conform acestor dispoziţii, raportate la întreaga pedeapsă supusă executării, şi nu la pedeapsa rezultată după scăderea beneficiului eliberării anticipate.

În schimb, dacă pe parcursul executării pedepsei condamnatul nu va solicita şi nu va beneficia de liberare condiţionată conform legii penale române, acesta urmează să îşi valorifice dreptul deja câştigat pe perioada executării unei părţi din pedeapsă pe teritoriul statului de condamnare, în sensul de a beneficia de zilele de eliberare anticipată acordate de autorităţile judiciare din statul de condamnare.

Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a exprimat următorul punct de vedere:

În interpretarea şi aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, şi a art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după transferarea persoanei condamnate în străinătate, în vederea continuării executării pedepsei în România, perioada considerată ca executată de statul de condamnare (pe baza muncii prestate şi a bunei conduite) nu trebuie avută în vedere de statul de executare,

Conform art. 17 alin. (1) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, ulterior recunoaşterii hotărârii judecătoreşti pronunţate în statul emitent, “executarea pedepsei este reglementată de legea statului de executare. Autorităţile statului de executare sunt singurele competente, sub rezerva alin. (2) şi (3), să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiţionată”.

Conform art. 17 alin. (4), “statele membre pot prevedea (s.n.) ca orice hotărâre cu privire la eliberarea înainte de termen sau condiţionată să poată lua în considerare acele dispoziţii din dreptul naţional (s.n.) indicate de statul emitent în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiţionată într-un anumit moment”.

Cu alte cuvinte, legiuitorul european a lăsat la latitudinea legiuitorului naţional ca - în calitate de stat de executare, odată cu transpunerea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 - să prevadă posibilitatea raportării instanţei statului de executare şi la legislaţia statului emitent, în raport cu dispoziţiile sale relevante referitoare la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei, respectiv liberarea condiţionată.

Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 a fost transpusă în dreptul intern prin dispoziţiile Legii nr. 300/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Sediul materiei este actualmente art. 144 alin. (1), ce prevede următoarele: “atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română (s.n.). Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România. Amnistia sau graţierea poate fi aplicată atât de statul român, cât şi de statul emitent.”

Aşa cum se poate observa, legiuitorul naţional a transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 printr-o simplă preluare mot-ŕ-mot a acesteia, fără a prevedea posibilitatea luării în considerare a dispoziţiilor din legislaţia statului emitent. Situaţia legislativă actuală era întâlnită, de altfel, şi anterior transpunerii Deciziei-cadru menţionate, art. 137 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată (în forma anterioară modificării prin Legea nr. 300/2013), prevăzând laconic c㠓executarea unei hotărâri penale străine are ioc potrivit legii române”. La acel moment, însă, instrumentul normativ aplicabil la nivel european era Convenţia europeană privind valoarea internaţională a hotărârilor represive din 28 mai 1970 (aspect evidenţiat atât de art. 26 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, cât şi de Expunerea de motive la Legea nr. 300/2013), respectiv Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate din 21 martie 1983 şi Protocolul adiţional la aceasta din 18 decembrie 1997. Art. 10 alin. (1) din Convenţia din 1970 prevedea c㠓executarea este guvernată de legea statului solicitat şi numai acest stat este competent să ia toate hotărârile corespunzătoare, îndeosebi în ceea ce priveşte eliberarea condiţionată”, nereglementând vreo derogare după modelul art. 17 alin. (4) din decizia-cadru în discuţie.

În consecinţă, conform art. 144 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din durata pedepsei care trebuie executată în România se va deduce, de drept, doar “durata perioadei privative de libertate executate (s.n.) în statul emitent (...)”. Modul clar de formulare a textului conduce la concluzia că se va scădea doar perioada efectiv executată în regim de detenţie (măsura preventivă a arestului, pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă sau orice altă măsură privativă de libertate - pe scurt, pedeapsă în sensul utilizat în mod specia! de art. 2 lit. k) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), iar nu şi perioada considerată ca executată în baza muncii prestate sau a altei instituţii reglementate de legislaţia statului emitent (cu excepţia amnistiei şi graţierii acordate de statul emitent, pentru care există dispoziţie expresă).

Pentru motivele mai sus expuse, în absenţa unui text de lege în legislaţia internă care să permită luarea în considerare a dispoziţiilor statutului emitent, instanţa - cu toate consecinţele negative care decurg din această soluţie - nu se poate subroga legiuitorului şi încerca să corecteze “pretorian” deficienţele unei transpuneri incomplete a Deciziei-cadru 2008/909/JAI a

Consiliului din 27 noiembrie 2008, raportându-se la legislaţia statului emitent.

IX. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Având în vedere argumentele exprimate de Curtea de Apel Timişoara, instanţa care, în temeiul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, reţinând, pe de o parte, că legislaţia naţională nu cuprinde dispoziţii care să permită deducerea, din pedeapsa aplicată, a perioadei executate prin muncă în statul de condamnare, iar, pe de altă parte, inechitatea ce s-ar putea crea persoanei condamnate care a avut o conduită pozitivă fiind recompensată de autorităţile competente ale statului care a pronunţat o hotărâre de condamnare, s-a apreciat că se impune o analiză a dispoziţiilor art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, respectiv art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 73 din Codul penal, privind computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara ţării, respectiv ale art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare.

Astfel, s-a reţinut că, din analiza dispoziţiilor art. 17 alin. (1), (2) şi (4) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, art. 144 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 73 alin. (1) din Codul penal, se observă că legea face trimitere ia “perioada privativă de libertate”- art. 17 alin. (2) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, “durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România” - art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, durata măsurilor preventive privative de libertate executată În afara teritoriului ţării se scade din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România - art. 73 alin. (1) din Codul penal, şi nu la deducerea, din durata pedepsei, a perioadei executate altfel în statul de condamnare decât prin privare de libertate.

Au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 17 alin. (4) din decizia-cadru menţionată, care statuează c㠓Statele membre pot prevedea ca orice hotărâre cu privire la eliberarea înainte de termen sau condiţionată să poată lua în considerare acele dispoziţii din dreptul naţional indicate de statul emitent în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiţionată într-un anumit moment”.

Reţinându-se că este permis ca statele membre să recurgă şi la alte dispoziţii cuprinse în dreptul naţional care dau posibilitatea persoanei condamnate să fie eliberată condiţionat sau înainte de termen, s-a apreciat că, în legislaţia naţională, aceste dispoziţii se circumscriu, pe de o parte, prevederilor art. 100 alin. (3) şi (4) din Codul penal, iar, pe de altă parte, celor ale art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare, examinarea acestor din urmă dispoziţii conducând la concluzia că eliberarea anticipată (concept reglementat şi în legislaţia italiană) poate fi echivalată cu sistemul conceput în legislaţia română pentru stabilirea părţii din pedeapsa închisorii care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiţionate.

Judecătorul-raportor a mai reţinut că dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (4) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 abilitează legiuitorul român să reglementeze posibilitatea echivalării duratei pedepsei executate prin muncă, acordată de autoritatea judiciară italiană, cu durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate, în sensul dispoziţiilor art. 100 din Codul penal privind condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii.

S-a apreciat că omisiunea legiuitorului român de a include prevederi exprese, explicite, în cadrul titlului VI din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care să permită recunoaşterea dispoziţiilor din hotărârea judecătorească pronunţată de un stat membru al Uniunii Europene referitoare la instituţii de tipul liberării condiţionate, nu conduce la imposibilitatea recunoaşterii acestor dispoziţii, ci, dimpotrivă, la recunoaşterea acestora conform art. 1401 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Mai mult, s-a reţinut că, potrivit art. 137 alin. (2) din legea anterior menţionată, hotărârile penale străine recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte ca şi hotărârile pronunţate de instanţele române.

În consecinţă, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că, după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, trebuie recunoscută ca parte din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate, conform art. 100 din Codul penal.

X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată În vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

A. Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării

Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Din examinarea normei de procedură rezultă că, în prealabil, în cadrul analizării admisibilităţii sesizării, se impune verificarea a patru condiţii, şi anume:

1) să existe o cauză în curs de judecată;

2) cauza să se afle pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului;

3) chestiunea de drept invocată să fie indispensabilă soluţionării pe fond a cauzei respective;

4) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi această chestiune de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Din această perspectivă, se constată ca fiind îndeplinite cumulativ cele patru condiţii impuse de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. În mod special, cu privire la cea de-a treia condiţie, se impune a se reţine că de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 şi ale art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în sensul de a se stabili dacă perioada executată prin muncă de către persoana condamnată, în statul de condamnare, se deduce sau nu din pedeapsa ce urmează a se executa, după recunoaşterea hotărârii.

B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Problema de drept ce face obiectul analizei constă în aceea dacă: “În interpretarea şi aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană şi a art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

După transferarea persoanei condamnate în străinătate, în vederea continuării executării pedepsei în România, perioada considerată ca executată de statul de condamnare (pe baza muncii prestate şi a bunei conduite) trebuie avută în vedere de statul de executare?

În caz afirmativ, perioada considerată ca executată de statul de condamnare trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută sau trebuie recunoscută ca parte din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în sensul art. 100 din noul Cod penal (art. 59 din vechiul Cod penal)?”.

În raport cu argumentele exprimate de instanţa care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept, în sensul că legislaţia naţională nu cuprinde dispoziţii care să permită deducerea, din pedeapsa aplicată, a perioadei executate prin muncă în statul de condamnare, iar, pe de altă parte, că s-ar putea crea o situaţie inechitabilă faţă de persoana condamnată care a avut o conduită pozitivă, fiind recompensată de autorităţile competente ale statului care a pronunţat o hotărâre de condamnare, Înalta Curte reţine că se impune analiza dispoziţiilor art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, respectiv a art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şt completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 73 din Codul penal, privind computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara ţării, respectiv art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare.

Articolul 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, prevede următoarele:

“(1) Executarea unei pedepse este reglementată de legea statului de executare. Autorităţile statului de executare sunt singurele competente, sub rezerva alineatelor (2) şi (3), să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiţionată.

(2) Autoritatea competentă a statului de executare deduce întreaga perioadă privativă de libertate deja executată în legătură cu pedeapsa în privinţa căreia s-a pronunţat hotărârea judecătorească din durata totală a pedepsei privative de libertate care trebuie executată.

(4) Statele membre pot prevedea ca orice hotărâre cu privire la eliberarea înainte de termen sau condiţionată să poată lua în considerare acele dispoziţii din dreptul naţional indicate de statul emitent, în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiţionată într-un anumit moment.”

Potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: “atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România, iar în conformitate cu alin. (2) din acelaşi articol, “atunci când România este stat emitent, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de autoritatea competentă a statului de executare, este guvernată de legea statului de executare”.

Conform art. 73 alin, (1) din Codul penal, cu denumirea marginal㠓Computarea pedepselor şt măsurilor privative executate în afara ţării”, în cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8, 9, 10 sau 11, partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România.

Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior se observă că legea face trimitere la “perioada privativă de libertate” - art. 17 alin. (2) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, “durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executata în România” - art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, durata măsurilor preventive privative de libertate executată în afara teritoriului ţării se scade din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România - art. 73 alin, (1) din Codul penal, şi nu la deducerea, din durata pedepsei, a perioadei executate altfel în statul de condamnare decât prin privare de libertate.

Având în vedere reglementarea europeană transpusă în legislaţia română, din durata pedepsei privative de libertate se poate deduce, exclusiv, durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent. Durata muncii prestate în străinătate nu poate fi scăzută din pedeapsa aplicată, deoarece intervalul de timp menţionat nu constituie o executare efectivă a pedepsei pe teritoriul statului străin.

Perioada avută în vedere la stabilirea termenului pentru eliberare anticipată din executarea pedepsei, ca urmare a muncii prestate şi a bunei conduite în timpul detenţiei din străinătate, nu este de natură să conducă la deducerea pedepsei aplicate de către autorităţile judiciare străine, nefiind o cauză de micşorare a pedepsei sau de înlăturare (eventual parţială) a consecinţelor condamnării, ci se referă la un mod de individualizare a executării pedepsei.

Dispoziţiile art. 17 alin. (4) din decizia-cadru anterior menţionată statuează, însă, c㠓Statele membre pot prevedea ca orice hotărâre cu privire la eliberarea înainte de termen sau condiţionată să poată lua în considerare acele dispoziţii din dreptul naţional indicate de statul emitent în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiţionată într-un anumit moment”.

Principiul recunoaşterii reciproce se bazează pe ideea încrederii reciproce între statele membre. Deciziile judiciare vor fi recunoscute ca fiind echivalente şi puse în executare pe tot teritoriul Uniunii Europene, indiferent de locul unde a fost adoptată hotărârea. Acest lucru are la bază prezumţia conform căreia sistemele de justiţie penală din Uniunea Europeană sunt cel puţin echivalente, chiar dacă nu sunt identice.

Decizia-cadru are rolul de a facilita reabilitarea socială a persoanei condamnate, asigurând că aceasta îşi execută pedeapsa în ţara de origine.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în Cauza Szabo contra Suediei, a reţinut că sunt încălcate prevederile art. 5 din Convenţie, arătându-se următoarele: (1) posibilitatea executării unei pedepse mai lungi în statul de executare faţă de statul emitent contrazice principiul cooperării internaţionale în administrarea justiţiei, principiu reflectat de convenţiile europene în discuţie ce se bazează, în teorie, pe interesele persoanei condamnate; (2) instanţa nu exclude posibilitatea ca o încălcare flagrantă de facto a duratei pedepsei în statul de executare faţă de statul emitent să conducă la o violare a ari. 5 din Convenţie, angajând astfel răspunderea statului de executare.

Aşadar, este permis, atât prin prisma deciziei-cadru menţionate, cât şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca statele membre să recurgă şi la alte dispoziţii cuprinse în dreptul naţional care dau posibilitatea persoanei condamnate să fie eliberată condiţionat sau înainte de termen. Astfel, în legislaţia naţională, aceste dispoziţii pot fi circumscrise, pe de o parte, prevederilor art. 100 alin. (3) şi (4) din Codul penal, iar, pe de altă parte, celor ale art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare.

Potrivit art. 100 alin. (3) din Codul penal, “În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani”.

În alin. (4) al aceluiaşi articol, se prevede c㠓În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani”.

De asemenea, în dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare, se arată c㠓pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează: a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă; b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă; c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 3 zile executate pentru două nopţi de muncă; d) în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar; e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesionala, se consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională; f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetată”.

Examinarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare - care se referă, printre alte categorii de activităţi care conduc la reintegrarea persoanei condamnate în societate, şi la munca prestată - conduce la concluzia că eliberarea anticipată (concept reglementat în legislaţia italiană) poate fi echivalată cu sistemul conceput în legislaţia română pentru stabilirea părţii din pedeapsa închisorii care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiţionate1.

Sistemul eliberării anticipate nu este, astfel, incompatibil cu dreptul naţional circumscris art. 100 alin. (3) şi (4) din Codul penal, respectiv Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare, prin care se stabileşte partea din durata pedepsei închisorii care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiţionate.

Dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (4) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 abilitează legiuitorul român să reglementeze posibilitatea echivalării duratei pedepsei executate prin munca, acordată de autoritatea judiciară italiană, cu durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate, în sensul dispoziţiilor art. 100 din Codul penal privind condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii.

Decizia-cadru 2008/909/JAI este transpusă în dreptul intern în titlul VI din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - “Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană”.

Omisiunea legiuitorului român de a include prevederi exprese, explicite, în cadrul titlului VI, care să permită recunoaşterea dispoziţiilor din hotărârea judecătorească pronunţată de un stat membru al Uniunii Europene referitoare la instituţii de tipul liberării condiţionate, nu conduce la imposibilitatea recunoaşterii acestor dispoziţii, ci, dimpotrivă, la recunoaşterea acestora conform art. 1401 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, în cadrul dispoziţiilor art. 130 alin. (1) teza finală, cuprinse în titlul V din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - “Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe” - se prevede c㠓dispoziţiile capitolului III se aplică şi în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dacă nu contravin dispoziţiilor speciale”.

În cadrul capitolului III al titlului V, în cuprinsul art. 140/i, legiuitorul român reglementeaz㠓recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenţie a pedepsei, precum şi a altor acte judiciare emise de autorităţile străine”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1401 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

“(1) Recunoaşterea, pe cale principală, a hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face la sesizarea persoanei interesate sau a procurorului, în condiţiile tratatului aplicabil între România şi statul emitent, de către judecătoria în a cărei circumscripţie aceasta domiciliază.

(2) Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face şi pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanţa de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare.

(3) în situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), lipsa unui tratat nu împiedică recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine, dacă aceasta se dovedeşte necesară soluţionării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei inculpatului sau a persoanei condamnate ori la reintegrarea sa. Dispoziţiile art. 131 alin. (1), art. 132, 135 şi art. 136 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(4) Actele judiciare care emană de la o autoritate judiciară străină competentă pot fi recunoscute de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată, daca aceasta se dovedeşte necesară soluţionării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei persoanei cercetate ori a persoanei condamnate sau Ia reintegrarea sa. Actului judiciar străin nu i se poate conferi, ca efect al recunoaşterii, o forţă probantă mai mare decât cea pe care o are în statul emitent.”

Se poate, astfel, observa că prevederile art. 1401 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu contravin dispoziţiilor speciale ale titlului VI din aceeaşi lege şi, în consecinţă, sunt aplicabile în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene.

Mai mult, trebuie reţinut că, potrivit Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile penale străine recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte ca hotărârile pronunţate de instanţele române.

Începerea executării pedepsei pe teritoriul României are ca efect renunţarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia. Renunţându-se la dreptul de a supune condamnatul la executarea pedepsei pe teritoriul statului străin, se renunţă implicit şi la recunoaşterea acelor instituţii accesorii executării pedepsei, cum ar fi liberarea condiţionată prin luarea în considerare a duratei pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate.

Concluzionând, se reţine că, în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România, putând fi valorificată prin prisma altor instituţii de drept, cum este cea referitoare la liberarea condiţionată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 6.638/101/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă: “În interpretarea şi aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană şi a art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

După transferarea persoanei condamnate în străinătate, în vederea continuării executării pedepsei în România, perioada considerată ca executată de statul de condamnare (pe baza muncii prestate şi a bunei conduite) trebuie avută în vedere de statul de executare?

În caz afirmativ, perioada considerată ca executată de statul de condamnare trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută sau trebuie recunoscută ca parte din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în sensul art. 100 din noul Cod penal (art. 59 din vechiul Cod penal)?”.

În aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

După transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2015.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE AÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Mustaţă

 


1 În legislaţia italiană - eliberarea anticipată este reglementată în Legea nr. 354 din 26 iulie 1975, care, în art. 54 alin. (1), prevede că persoana condamnată la pedeapsa închisorii care dovedeşte că a participat la activitatea de reintegrare poate beneficia, ca recunoaştere a acestei participări în scopul reintegrării sale eficiente în societate, de o reducere a pedepsei cu 45 zile pentru fiecare semestru de pedeapsă executată.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.