MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 318/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 318         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 11 mai 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 92 din 3 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului

 

Decizia nr. 94 din 3 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule

 

Decizia nr. 118 din 10 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule  

 

Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 din Regulamentul Senatului

  

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            306. - Hotărâre privind constatarea încetării de drept a raportului de serviciu al doamnei Câmpurean Mariana, subprefect al municipiului Bucureşti

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

M.36. - Ordin al ministrului apărării naţionale pentru abrogarea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.52/2007 privind utilizarea terminalelor reţelelor publice de telefonie mobilă în zonele de interes militar

 

713. - Ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice pentru aprobarea reglementării tehnice “Specificaţie tehnică privind protecţia elementelor de construcţii din lemn împotriva agenţilor agresivi. Cerinţe, criterii de performanţă şi măsuri de prevenire şi combatere - Indicativ ST 049-2014”

 

1.412/C. - Ordin al ministrului justiţiei privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Ministerului Justiţiei, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 120/C/2011

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 92

din 3 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului

 

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, excepţie ridicată de Societatea “Oil Depot Service” - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 330/118/2014 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 563D/2014 al Curţii Constituţionale

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei ca nefondată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 774 din 18 decembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 16 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 330/118/2014, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 afin (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Excepţia a fost ridicată de Societatea “Oil Depot Service” - S.R.L. din Constanţa într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu reglementează situaţiile în care autoritatea publică emitentă poate dispune suspendarea sau anularea acordului de mediu, autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu, respectiv condiţiile, modalităţile şi criteriile clare de aplicare a acestor sancţiuni. Maniera de reglementare a acestor sancţiuni, “dramatice” din punctul de vedere al consecinţelor produse asupra activităţii beneficiarului, este în mod evident defectuoasă, ele putând fi aplicate arbitrar, discreţionar, pentru orice gen de încălcare a actului de reglementare, indiferent de gravitatea acesteia. De asemenea, aceste sancţiuni nu sunt reglementate ca sancţiuni complementare pentru faptele de natură contravenţională şi/sau penală, suspendarea putând fi aplicată independent de existenţa şi constatarea unei fapte de natură contravenţională sau penală. Prin urmare, aplicarea acestor sancţiuni este lăsată la latitudinea discreţionară a autorităţii publice emitente. Mai mult, căile de atac reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 pentru sancţiunile suspendării şi anulării actului de reglementare sunt distincte de cele prevăzute pentru actele de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la protecţia mediului, ceea ce înseamnă că, în situaţia ipotetică în care cele două sancţiuni se aplică cumulativ, o eventuală cale de atac va trebui formulată distinct pentru fiecare dintre sancţiuni, în contencios administrativ pentru sancţiunea suspendării/ anulării autorizaţiei şi plângerea la judecătorie pentru sancţiunea contravenţională, iar soluţiile pronunţate pot fi contradictorii. Sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind respectarea exigenţei de previzibilitate a legii, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 552 din 22 aprilie 2008.

7. Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că textul legal criticat îndeplineşte exigenţele de precizie, claritate şi previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 stabileşte cazul în care se pot suspenda de către emitent acordul de mediu, autorizaţia de mediu şi autorizaţia integrată de mediu, şi anume pentru nerespectarea prevederilor acestora.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de partea Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 17 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, modificate prin art. I pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 164/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 3 decembrie 2008, având următorul cuprins:

“(3) Acordul de mediu, autorizaţia de mediu şi autorizaţia integrată de mediu se suspendă de către autoritatea emitentă, pentru nerespectarea prevederilor acestora, după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiilor. Suspendarea se menţine până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendării, desfăşurarea proiectului sau a activităţii este interzisă.

(4) în cazul în care nu s-au îndeplinit condiţiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competentă pentru protecţia mediului dispune, după expirarea termenului de suspendare, anularea acordului de mediu sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu, după caz.”

12. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 17 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare. Astfel, prin Decizia nr. 774 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 18 februarie 2015, Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile art. 17 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 instituie sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor stabilite prin autorizaţia de mediu, acordul de mediu sau autorizaţia integrată de mediu, constând iniţial în suspendarea şi, ulterior, în anularea acestor acte. Asemenea sancţiuni au o natură juridică distinctă de cea specifică sancţiunilor contravenţionale sau penale, astfel încât este posibilă aplicarea lor independent de stabilirea răspunderii contravenţionale sau penale în cauză. Curtea a constatat că aceste reglementări constituie garanţii legale împotriva aplicării abuzive a sancţiunii suspendării autorizaţiei de mediu şi a interzicerii desfăşurării activităţii, dar şi o modalitate prin care legiuitorul a înţeles să ofere operatorului economic posibilitatea reală de a intra în legalitate, în sensul respectării prevederilor cuprinse în acordul de mediu, autorizaţia de mediu şi în autorizaţia integrată de mediu.

14. Sub acest aspect, Curtea a precizat că prevederile legale criticate nu pot fi desprinse din ansamblul actului normativ, edictat în considerarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea fundamentală, care instituie obligaţia statului de a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, recunoscut oricărei persoane prin prevederile alin. (1) ale aceluiaşi articol. Astfel, potrivit art. 94 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, care trebuie ca, În acest scop, să respecte condiţiile din actele de reglementare obţinute. De asemenea, art. 96-98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 instituie punctual cazurile în care intervin sancţiunile contravenţionale şi penale. Totodată, definirea semnificaţiei termenilor şi expresiilor din cuprinsul textelor de lege criticate este realizată de legiuitor prin art. 2 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005.

15. În aceste condiţii, Curtea a constatat că textele de lege criticate nu prezintă, în sine, deficienţe de claritate, fiind redactate cu suficientă precizie pentru a permite beneficiarului acordului de mediu, autorizaţiei de mediu sau autorizaţiei integrate de mediu să îşi regleze conduita, astfel încât să prevadă consecinţele ce pot decurge din neîndeplinirea obligaţiilor stabilite. Pe cale de consecinţă, Curtea a statuat că normele supuse controlului de constituţionalitate, îndeplinind exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, nu încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, soluţia şi considerentele cuprinse în decizia anterior menţionată îşi găsesc aplicabilitatea şi în cauza de faţă.

17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea “Oil Depot Service” - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 330/118/2014 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 17 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 94

din 3 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule

 

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, excepţie ridicată de Sorinel Vasile Florea în Dosarul nr. 5.187/115/2013/a1 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 628D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, având în vedere că, în realitate, critica vizează modificarea normei, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din acelaşi act normativ, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 645 din 11 noiembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 2 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.187/115/2013/a1, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Excepţia a fost ridicată de Sorinel Vasile Florea într-o cauză având ca obiect o contestaţie împotriva deciziei privind stabilirea timbrului de mediu pentru autovehicule.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece taxa denumită “timbru de mediu” se prevalează, în mod discriminatoriu, doar cu prilejul transferului dreptului de proprietate şi doar la cei care efectuează acest transfer, afectând circuitul civil. Această taxă are o componentă structural incompatibilă cu criteriile obiective avute în vedere la edictarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 şi cu principiul “poluatorul plăteşte”. Prin noua formulă de calcul al timbrului de mediu, taxa creşte foarte mult pentru autoturismele Euro 3 şi Euro 4, astfel încât, fiind comparabilă cu valoarea autoturismului, devine prohibitivă. Taxa stabilită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 este discriminatorie în raport cu celelalte autoturisme din parcul auto naţional înmatriculate, care poluează în aceeaşi măsură, dar pentru care taxa nu se plăteşte, întrucât nu are loc transcrierea dreptului de proprietate.

Astfel, faptul generator al obligaţiei de plată a taxei pe poluare nu îl reprezintă aptitudinea autovehiculului de a polua, ci transferul dreptului de proprietate. Taxa astfel instituită contravine principiilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii şi aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

 6. În fine, autorul excepţiei susţine necesitatea reglementării unei taxe de poluare, care să nu fie încasată uno ictu, pentru întreaga durată de viaţă a autovehiculelor, ci anual/semestrial sau trimestrial, în mod uniform, de la toţi posesorii de autovehicule, în funcţie de caracteristicile tehnice de poluare.

7. Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 sunt constituţionale. Reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 a armonizat cerinţele comunitare cu exigenţele interne referitoare la menţinerea obligaţiei fiscale ca instrument de combatere a fenomenului poluării, actul normativ menţionat înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 sunt constituţionale. Reţine că timbrul de mediu pentru autovehicule a fost instituit în acord cu legislaţia comunitară şi pentru realizarea obligaţiei înscrise în art. 35 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului oricărei persoane la un mediu Înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. Fără a constitui o sarcină excesivă, obligaţia de plată a timbrului de mediu are ca temei constituţional art. 35 alin. (3) şi art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora “Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător”, iar “Cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice”, şi se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice. Ţinând cont de faptul că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, acesta poate fi exercitat conform dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile stabilite prin lege. În deplin acord cu prevederile art. 44 alin, (7) din Constituţie, legiuitorul a instituit în sarcina proprietarilor de autoturisme obligaţia de a plăti timbrul de mediu ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu care se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.

10 Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 martie 2013, care cuprind norme referitoare la cazurile în care intervine obligaţia de plata a timbrului de mediu şi elementele pe baza cărora se calculează timbrul de mediu.

13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 56 privind contribuţiile financiare.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 645 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2015, paragraful 15, instanţa de contencios constituţional a reţinut, în esenţă, că, pentru stabilirea cuantumului timbrului de mediu se utilizează o formulă de calcul în care intră norma de poluare, calculată şi în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, precum şi de tipul de motor (cu aprindere prin scânteie sau cu aprindere prin combustie). Aşadar, criteriile sunt obiective, ţinându-se seama de nivelul de poluare, neîncălcându-se prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie.

15. Curtea a mai observat faptul că, potrivit art. 35 alin. (2) din Constituţie, statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului la un mediu înconjurător sănătos. Potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, timbrul se face venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se utilizează de Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului. În aceste condiţii, măsurile luate de legiuitor au avut în vedere îndeplinirea obligaţiei prevăzute de norma constituţională enunţată mai sus.

16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, soluţia şi considerentele cuprinse în decizia anterior menţionată îşi găsesc aplicabilitatea şi în cauza de faţă.

17. Distinct de acestea, Curtea nu poate reţine nici susţinerea privind încălcarea art. 16 din Constituţie, de vreme ce prevederile art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 se aplică în mod egal tuturor destinatarilor, pe baza unor criterii obiective, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.

18. În fine, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei privind reglementarea unui alt mod de stabilire şi plată a cuantumului timbrului ele mediu vizează modificarea normelor de lege criticate, aspect de competenţa exclusivă a autorităţii legiuitoare, şi nu a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi ai art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sorinel Vasile Florea în Dosarul nr. 5.187/115/2013/a1 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată Că prevederile art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 118

din 10 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, excepţie ridicată de Cristian Mogoş în Dosarul nr. 306/104/2014 al tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 653D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 645 din 11 noiembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 25 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 306/104/2014, Tribunalul Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Excepţia a fost ridicată de Cristian Mogoş într-o cauză având ca obiect pretenţii - anularea deciziei privind plata timbrului de mediu.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituirea obligaţiei de a plăti timbrul de mediu încalcă dreptul de proprietate, limitând în mod nejustificat exercitarea atributelor acestui drept, în acest sens, arată că autoturismul este scos din circuitul civil, având în vedere faptul că viitorul proprietar nu îl va putea cumpăra, de vreme ce taxa pe care trebuie să o plătească reprezintă o sumă foarte mare în raport cu preţul autoturismului. În acest caz, limitarea dreptului de proprietate nu poate fi justificată de intenţia legiuitorului de reducere a poluării.

7. De asemenea, prin stabilirea obligaţiei de plată a timbrului de mediu, în mod diferenţiat, în funcţie de nivelul emisiilor de CO2 şi norma de poluare, şi anume o taxă mai mare pentru autoturismele Euro 3 şi Euro 4, faţă de autoturismele non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, se creează o discriminare între cetăţeni. Astfel, doar o parte din cetăţeni este obligată să plătească timbrul de mediu, legiuitorul neţinând cont de faptul că mai mult de jumătate din autovehiculele înmatriculate în România au deja taxa plătită sau au fost înmatriculate înainte de anul 2007, când nu exista taxa specială. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, echitabilă, rezonabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni.

8. În fine, susţine că nu poate fi reţinută motivarea potrivit căreia această taxă este instituită în considerarea principiului “poluatorul plăteşte”, de vreme ce valoarea ei este mai mare în cazul autoturismelor Euro 3 şi Euro 4, care poluează mai puţin decât cele non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, dar pentru care valoarea taxei este mai mică. De asemenea, cel care este obligat la plata anticipată a taxei este cumpărătorul, adică viitorul proprietar, care, înainte de a folosi un autoturism, nu poate fi considerat poluator.

9. Tribunalul Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 nu încalcă prevederile constituţionale care reglementează categoriile de legi şi domeniile în care pot fi adoptate actele guvernului, dreptul de proprietate, egalitatea în faţa legii şi nici justa aşezare a serviciilor fiscale, fiind justificată adoptarea în regim de urgenţă a acestui act normativ.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Avocatul Poporului consideră că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 sunt constituţionale. Arată că timbrul de mediu pentru autovehicule reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, similar taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată prin Legea nr. 9/2012 şi taxei pe poluare pentru autovehicule reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în prezent abrogate, a fost instituit în acord cu legislaţia comunitară şi în realizarea obligaţiei înscrise în art. 35 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia “Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept* respectiv dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. De asemenea, fără a constitui o sarcină excesivă, obligaţia de plată a timbrului de mediu are ca temei constituţional art. 35 alin. (3) şi art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală şi se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice. Ţinând cont de faptul că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, acesta poate fi exercitat conform dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile stabilite prin lege. Astfel, în deplin acord cu dispoziţiile art. 44 alin. (7) din Constituţie, potrivit cărora dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului, prin actul normativ criticat, legiuitorul a instituit în sarcina proprietarilor de autoturisme obligaţia de a plăti timbrul de mediu ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu care se gestiona de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului. Referitor la critica de neconstituţionalitate prin raportare la art. 115 alin. (4), (5) şi (6) din Constituţie, constată că, în deplin acord cu dispoziţiile din Legea fundamentală, legiuitorul a motivat elaborarea actului normativ criticat prin necesitatea asigurării cadrului necesar în vederea realizării unor programe şi proiecte din domeniul protecţiei mediului, pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislaţia comunitară în acest domeniu şi prin necesitatea de a se conforma cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanţă obiective, disponibile în mod obişnuit şi relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de C02. De asemenea, actul normativ criticat nu este adoptat în domeniul legilor constituţionale, nu afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu vizează măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. Consideră că dispoziţiile art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (1) şi art. 108 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauza de faţă.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 martie 2013.

15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 56 privind contribuţiile financiare, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 73 alin. (1) privind categoriile de legi, art. 108 alin. (1) privind actele Guvernului şi art. 115 alin. (4), (5) şi (6) privind ordonanţele de urgenţă ale Guvernului.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 645 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2015, Curtea Constituţională, în urma analizei dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă şi a anexelor sale, a observat faptul că elementul de referinţă pentru calculul timbrului de mediu pentru autovehicule este cel al normei de poluare cu C02. Cuantumul timbrului de mediu care trebuie plătit rezultă în urma unei formule de calcul în care intră norma de poluare care este calculată şi în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, precum şi de tipul de motor. Aşadar, criteriile sunt obiective, ţinându-se seama de nivelul de poluare, neîncălcându-se dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Constituţie.

17. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 35 alin. (2) din Constituţie, statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului la un mediu înconjurător sănătos. Potrivit art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă menţionată, timbrul se face venit la bugetul Fondului pentru Mediu şi se utilizează de Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului. În aceste condiţii, măsurile luate de legiuitor au avut în vedere îndeplinirea obligaţiei prevăzute de chiar textul Constituţiei.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, cele statuate în decizia anterior menţionată, îşi găsesc aplicabilitatea şi în cauza de faţă.

19. Distinct de acestea, Curtea nu poate reţine nici susţinerea privind caracterul discriminatoriu al prevederilor de lege criticate, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor destinatarilor normei, pe baza unor criterii obiective, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Ca urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt încălcate.

20. De asemenea, Curtea constată că este lipsită de temei critica de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 formulată în raport de art. 44 din Constituţie, având în vedere că, potrivit alineatelor (1) şi (7) ale normei constituţionale invocate, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, şi că dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului.

21. În raport cu aceste considerente, de vreme ce nu a reţinut că actul normativ criticat afectează drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, Curtea constată că nici dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală nu sunt încălcate.

22. Cât priveşte invocarea art. 61 alin. (1), art. 108 alin. (1) şi art. 115 alin. (4) şi (5) din Constituţie, Curtea observă că autorul excepţiei nu precizează în ce constă contrarietatea dintre prevederile actului normativ şi normele din Constituţie menţionate. În aceste condiţii, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012) simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile în care art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, stabileşte că “Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”.

23. În fine, Curtea constată că invocarea dispoziţiilor art. 73 alin. (1) din Constituţie nu are nicio relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Mogoş în Dosarul nr. 306/104/2014 ai Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea L

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 260

din 8 aprilie 2015

referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 din Regulamentul Senatului

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 din Regulamentul Senatului, sesizare formulată de un număr de 44 de senatori aparţinând Partidului Naţional Liberal.

2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1860 din 27 martie 2015 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 629C/2015.

3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că art. 173 din Regulamentul Senatului, prevăzând faptul că hotărârile adoptate cu privire la cererea de reţinere, de arestare sau de percheziţie a senatorului se adoptă cu “majoritate calificată”, încalcă art. 76 alin. (2) din Constituţie. Or, aceste hotărâri se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi, şi nu cu cel al majorităţii membrilor Senatului. În acest sens, sunt invocate considerentele care au stat la baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 392 din 17 aprilie 2007 şi nr. 990 din 1 octombrie 2008.

4. De asemenea, se solicită şi constatarea încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie “de către conducerea Senatului României, datorită refuzului de a constata, în cuprinsul procesului-verbal alcătuit după votul asupra cererii ministrului justiţiei privind încuviinţarea măsurii reţinerii şi arestării domnului senator Dan-Coman Şova, îndeplinirea condiţiilor din art. 76 alin. (2) din Constituţie”.

5. În argumentarea celor anterior expuse, autorii sesizării apreciază că adoptarea cu votul majorităţii senatorilor a hotărârilor Senatului cu caracter individual, în condiţiile în care se invocă “dispoziţii legale asupra cărora există o jurisprudenţă consacrată a Curţii, dar care nu au fost modificate şi nici corelate în perioada ultimelor legislaturi, ar însemna ca Senatul să persiste într-o eroare, încălcând principiul supremaţiei legilor prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie”. Mai mult, “Senatul, în calitate de parte a puterii legislative, are obligaţia de a acţiona în sensul aplicării Constituţiei, pentru asigurarea ordinii de drept şi pentru respectarea legilor în vigoare”. În consecinţă, “refuzul de a redacta o hotărâre în cazul senatorului Dan-Coman Şova, care să constate îndeplinirea condiţiilor pentru aprobarea solicitării ministrului justiţiei, echivalează cu o încălcare a art. 1 alin. (5)din Constituţie”,

6. Se mai susţine că art. 173 din Regulamentul Senatului, precum şi art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor instituie “o inegalitate de tratament”, conturând “o contradicţie între textele arătate şi cele ale Legii fundamentale”. În aceste condiţii, se concluzionează faptul că art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 nu poate reprezenta un argument juridic suplimentar faţă de Regulamentul analizat care să susţină soluţia adoptată de Senat cu privire la cererea ministrului justiţiei privind încuviinţarea măsurii reţinerii şi arestării domnului senator Dan-Coman Şova. În acest sens, este invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 319 din 19 iunie 2013, prin care Curtea a arătat că există paralelisme legislative între regulamentele parlamentare şi legea anterior menţionată, ambele stabilind norme cu caracter procedural cu privire la cazurile de reţinere, arestare sau percheziţie a deputaţilor sau senatorilor, după caz.

7. În fine, se subliniază faptul că Senatul a mai adoptat “hotărâri cu acelaşi obiect” - aşadar, de încuviinţare a măsurii reţinerii şi arestării unor senatori, menţionându-se, în acest sens, hotărârile nr. 52/2014 şi nr. 53/2014 [de fapt, hotărârile priveau ipoteza în care Senatul a cerut urmărirea penală a doi foşti miniştri care deţineau, la data adoptării hotărârilor, calitatea de senatori - sn]\ aceste hotărâri au fost adoptate cu majoritatea membrilor prezenţi ai Senatului, şi-au produs efectele şi nu au fost contestate la Curtea Constituţională.

8. Având în vedere cele anterior expuse, se solicită admiterea sesizării şi constatarea neconstituţionalităţii art. 173 din Regulamentul Senatului. Totodată, reţinându-se neconstituţionalitatea acestor prevederi, se solicită constatarea încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie “de către conducerea Senatului României, datorită refuzului de a constata, în cuprinsul procesului-verbal alcătuit după votul asupra cererii ministrului justiţiei privind încuviinţarea măsurii reţinerii şi arestării domnului senator Dan-Coman Şova, îndeplinirea condiţiilor din art. 76 alin. (2) din Constituţie”.

9. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Senatului pentru a comunica punctul de vedere ai Biroului permanent al Senatului.

10. Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. XXXV/1479 din 1 aprilie 2015, punctul de vedere al Biroului permanent ai Senatului, prin care se lasă la aprecierea Curţii Constituţionale constatarea constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii art. 173 din Regulamentul Senatului.

11. Se apreciază că încuviinţarea cererii de reţinere sau arestare a unui senator reprezintă o acţiune politică de o foarte mare importanţă şi care presupune o motivare bine întemeiată, întrucât Senatul nu este o autoritate judiciară care să administreze şi să interpreteze probe de o natură diversă, se impune de la sine alegerea unei proceduri care să prevină arbitrariul şi să suplinească lipsa unei specializări judiciare a membrilor acesteia. Se susţine că problema opţiunii Senatului pentru o majoritate sau alta necesară adoptării unor hotărâri este atât o problemă constituţională, cât şi una regulamentară, invocându-se, în acest sens, Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, prin care Curtea a statuat că “prin regulament se pot stabili normele procedurale de aplicare (a ridicării imunităţii parlamentare n.n.) în cadrul activităţii parlamentare se menţionează că la data pronunţării deciziei Curţii anterior referite, Regulamentul  Senatului prevedea că cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a unui senator se aprobă cu majoritatea de două treimi din numărul senatorilor prezenţi. Se mai arată că înseşi dispoziţiile Constituţiei reglementează majorităţi de adoptare a hotărârilor diferite de cea prevăzută de art. 76 din Constituţie; în acest sens, sunt menţionate hotărârile parlamentare adoptate în conformitate cu prevederile art. 95 şi 96 din Constituţie. Totodată, în acelaşi sens sunt invocate şi anumite dispoziţii legale care reglementează majorităţi de vot diferite de cea cuprinsă în art. 76 alin. (2) din Constituţie, cu titlu exemplificativ indicându-se majoritate de vot necesară pentru numirea judecătorilor la Curtea Constituţională, a membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului sau a preşedintelui şi vicepreşedinţilor Consiliului Legislativ.

12. Având în vedere cele anterior expuse, se apreciază că art. 173 din Regulamentul Senatului este o reglementare specială care poate deroga de la legea generală, reprezentată, în speţă, de art. 76 alin. (2) din Constituţie.

13. în consecinţă, stabilirea unei alte majorităţi de vot în ipoteza încuviinţării cererilor de reţinere, de arestare, de percheziţie referitoare la membrii Senatului are drept raţiune, pe de o parte, împiedicarea imixtiunilor, ingerinţelor în activitatea parlamentarilor, precum şi a intimidării sau şicanării acestora de către puterea executivă sau judecătorească, iar, pe de altă parte, înlăturarea subiectivismului şi interesului partizan al unui număr mic de senatori, inerent şi explicabil pe scena oricărei confruntări politice. De aceea, o atare hotărâre a Senatului este mai degrabă un act politic decât unul juridic şi trebuie luată cu majoritatea membrilor săi.

14. În continuare, se susţine că stabilirea unei anumite majorităţi pentru adoptarea de către o Cameră legislativă a unei decizii presupune o evaluare politică a problemei care a făcut obiectul deciziei respective. Dacă problema în sine, asupra căreia Camera trebuie să hotărască, are o importanţă majoră, este firesc ca majoritatea stabilită pentru luarea unei astfel de decizii să fie mai mare. Or, analizată prin această schemă teoretică şi logică, de practica parlamentară, hotărârea prin care Senatul decide ridicarea imunităţii parlamentare de percheziţie, reţinere sau arestare a unui senator nu implică evaluarea de către acesta a vinovăţiei persoanei în cauză - probată de organisme judiciare autorizate -, ci judecăţi de natură politică privind temeiul de fapt şi de drept care justifică reţinerea şi arestarea.

15. Concluzionând, se arată că majoritatea absolută de voturi stabilită prin textul regulamentar criticat corespunde importanţei sociale a funcţiei de membru al Senatului, ceea ce justifică lin regim juridic special pentru începerea unei astfel de proceduri judiciare, şi nicidecum un privilegiu, chiar şi procedural.

16. În conformitate cu dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 47/1992, prin adresa înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 2.088 din 2 aprilie 2015, a fost solicitată preşedintelui Senatului transmiterea unei copii certificate de pe actul comunicat de Senat către ministrul justiţiei ca răspuns la cererea acestuia nr. 2/22716/13.03.2015, cerere însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de încuviinţare a reţinerii şi arestării domnului senator Dan-Coman Şova, formulată în Dosarul nr. 122/P/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

17. Preşedintele Senatului nu a comunicat informaţiile solicitate până la data pronunţării prezentei decizii.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile regulamentare criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Cu privire la atribuţia Curţii Constituţionale prevăzută la art. 146 lit. c) din Constituţie, trebuie menţionat faptul că aceasta vizează verificarea conformităţii Regulamentului Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu Constituţia. Aceste regulamente sunt aprobate prin hotărâri, cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere şi privesc organizarea internă, proprie Camerei respective sau a şedinţelor comune ale acestora [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, şi art. 76 alin. (1) din Constituţie]. Aşadar, ele sunt acte normative cu un obiect de reglementare specific. În aceste condiţii, “competenţa conferită Curţii Constituţionale de art. 146 lit. c) din Legea fundamentală nu poate privi decât controlul conformităţii regulamentelor Parlamentului cu dispoziţiile Constituţiei, control declanşat la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; Curtea Constituţională nu este competentă a se pronunţa şi asupra modului de aplicare a regulamentelor. În sensul celor arătate a statuat Curtea Constituţională în deciziile sale nr. 44/1993, nr. 68/1993, nr. 22/1995 şi nr. 98/2005” (a se vedea Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009).

19. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că “exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituţie priveşte exclusiv controlul constituţionalităţii prevederilor regulamentelor Parlamentului, iar nu şi controlul constituţionalităţii hotărârilor şi măsurilor adoptate de Camerele Parlamentului în aplicarea regulamentelor proprii” (Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010). “Rezolvarea problemelor ridicate de hotărârile adoptate şi de măsurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face (...) pe căi şi prin proceduri parlamentare” (Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, precitată)] desigur, la aceste forme de control parlamentar se adaugă controlul de constituţionalitate a hotărârilor parlamentare ca urmare a reglementării, prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, a atribuţiei Curţii referitoare la controlul constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului [art. 146 lit. I) coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992] sau procedura constatării conflictului juridic de natură constituţională [art. 146 lit. e) din Constituţie], după caz.

20. În aceste condiţii, Curtea nu are competenţa materială ca, în temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie, să se pronunţe cu privire la constatarea încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie “de către conducerea Senatului României, datorită refuzului de a constata, în cuprinsul procesului-verbal alcătuit după votul asupra cererii ministrului justiţiei privind încuviinţarea măsurii reţinerii şi arestării domnului senator Dan-Coman Şova, îndeplinirea condiţiilor din art. 76 alin. (2) din Constituţie”. Mai mult, din stenograma şedinţei Senatului din data de 25 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 51 din 6 aprilie 2015, rezultă că menţiunea respectivă din cadrul procesului-verbal a avut ca temei de drept art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 25 iulie 2013, şi nu art. 173 din Regulamentul Senatului. În acest context, Curtea reţine că, indiferent de temeiul de drept invocat (legea/regulamentul), ambele texte normative se bucurau la data anterior menţionată de prezumţia de constituţionalitate, prezumţie, desigur, relativă, dar care caracterizează eo ipso orice act normativ adoptat de către Camerele Parlamentului sau Parlament, după caz, în exercitarea activităţii lor regulamentare sau legislative. În consecinţă, trecerea unei anumite menţiuni în cadrul procesului-verbal al şedinţei Senatului nu poate face obiect al controlului de constituţionalitate reglementat de art. 146 lit. c) din Constituţie din moment ce Curtea, în cadrul acestei atribuţiuni, se pronunţă numai asupra textului normativ al Regulamentului, nu şi asupra constituţionalităţii legilor sau a modului de aplicare ai legilor sau a regulamentelor parlamentare.

21. În schimb, Curtea este competentă să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 173 din Regulamentul Senatului. Aşadar, Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1,10,27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor art. 173 din Regulamentul Senatului.

22. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie art. 173 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28 din 24 octombrie 2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, care, referindu-se la cererea de reţinere, arestare sau de percheziţie a membrilor Senatului, respectiv la cererea de autorizare a trimiterii în judecată penală şi contravenţională a acestora, are următorul cuprins: “Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi”.

23. Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale, precum şi ale art. 76 alin. (2) cu privire la adoptarea hotărârilor parlamentare cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.

24. Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată că secţiunea 1 - Imunitatea parlamentară din cadrul capitolului IV- Statutul senatorului al Regulamentului Senatului cuprinde două articole, respectiv art. 172 şi 173. Din analiza modului de redactare al art. 173 se poate trage concluzia potrivit căreia cererile prevăzute la art. 172 din Regulament ar intra sub incidenţa acestui articol. Or, art. 172 alin. (6) din Regulament cuprinde două categorii de cereri, respectiv cererea de autorizare a trimiterii în judecată, penală ori contravenţională, precum şi cererea de reţinere, de arestare sau de percheziţie. Anterior revizuirii Constituţiei din anul 2003, art. 69 alin. (1) din Constituţie prevedea că “Deputatul sau senatorul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat sau trimis în judecată, penală ori contravenţională, fără încuviinţarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa. Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie”. După revizuirea Constituţiei, art. 72 alin. (2) din Constituţie prevede Că “Deputaţii şi senatori; pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casape şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casape şi Justiţie”. Aşadar, în prezent, trimiterea în judecată, penală sau contravenţională, nu mai este supusă autorizării Camerei, astfel încât, în aceste condiţii, art. 173 din Regulament nu poate fi interpretat decât în sensul că priveşte doar cererea de reţinere, de arestare sau de percheziţie. De altfel, este de observat că hotărârea de aprobare a Regulamentului Senatului s-a adoptat în anul 2005 - Hotărârea Senatului nr. 28/2005 privind Regulamentul Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, aşadar, ab initio textul referitor la cererea de autorizare a trimiterii în judecată, penală ori contravenţională excedează cadrului constituţional existent.

25. Curtea, prin Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007, Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, şi Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, a stabilit că, potrivit art. 76 alin. (1) din Constituţie, adoptarea hotărârilor privind aprobarea Regulamentelor Senatului şi Camerei Deputaţilor, precum cele care privesc suspendarea din funcţie a Preşedintelui României [art. 95 alin. (1) din Constituţie] sau acordarea încrederii Guvernului [art. 103 alin. (3) din Constituţie] se realizează cu votul majorităţii membrilor Camerei, respectiv a Parlamentului; totodată, Curtea a constatat că, “potrivit alin. (2) al art. 76, adoptarea legilor ordinare şi a hotărârilor celor două Camere se face cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră, în condiţiile în care numărul acestora se ridică la cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor fiecărei Camere, în condiţiile respectării cvorumului legal de adoptare prevăzut de art. 67 din Constituţie” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007, precitată, Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008, precitată, sau Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008, precitată). Astfel, Curtea a concluzionat că, “de regulă, hotărârile

Parlamentului se adoptă cu majoritate simplă de voturi, dacă Legea fundamentală nu prevede altfel”.

26. În consecinţă, Curtea a constatat neconstituţionalitatea art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor referitor la majoritatea calificată de vot necesară adoptării unei hotărâri a Camerei Deputaţilor prin care se cerea urmărirea penală a unui membru al Guvernului care deţinea şi calitatea de deputat (Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008, precitată), neconstituţionalitatea art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului referitor la majoritatea absolută de vot necesară adoptării unei hotărâri a Senatului prin care se cerea urmărirea penală a unui membru al Guvernului care deţinea şi calitatea de senator (Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008, precitată) sau neconstituţionalitatea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, referitor la majoritatea absolută de vot necesară adoptării hotărârii Parlamentului, în şedinţa comună a celor două Camere, cu privire la punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului consultativ iniţiat de Preşedintele României (Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007, precitată).

27 Din cele de mai sus, Curtea constată că, sub aspectul majorităţii de vot, legiuitorul constituant a stabilit că regula - principiul - pentru adoptarea hotărârilor parlamentare este întrunirea unei majorităţi simple (majoritatea membrilor prezenţi), iar excepţia, fiind de strictă interpretare - exceptio est strictissimae interpretationis, este reprezentată, pe de o parte, de hotărârile parlamentare de aprobare a regulamentelor Camerelor, aşadar, a celor ce privesc organizarea şi funcţionarea acestora [art. 65 alin. (2) sau art. 76 alin. (1) din Constituţie], de cele care privesc suspendarea din funcţie a Preşedintelui României [art. 95 alin. (1) din Constituţie]sau acordarea/retragerea încrederii Guvernului [art. 103 alin. (3), art. 113 alin. (1) sau art. 114 din Constituţie], acestea circumscriindu-se majorităţii absolute (majoritatea membrilor Camerei, respectiv ai Parlamentului), iar, pe de altă parte, hotărârile de punere sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare [art. 96 alin. (1) din Constituţie], care se adoptă cu majoritate calificată (două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor). Aşadar, actele normative infraconstituţionale nu pot prevedea alte majorităţi de vot decât cele reglementate prin textul Constituţiei; din contră, acestea trebuie să se subsumeze cadrului constituţional existent, iar emitentul acestora nu poate aprecia ca, de la caz la caz, în funcţie de importanţa pe care o ataşează el însuşi domeniului respectiv, adoptarea hotărârilor să fie realizată prin apelarea la alte majorităţi de vot decât cele stabilite prin Constituţie.

28. Întrucât art. 173 din Regulamentul Senatului reglementează cu privire la adoptarea hotărârilor privind încuviinţarea cererilor de reţinere, de arestare, de percheziţie referitoare la membrii Senatului, aşadar, nu vizează ipotezele de excepţie anterior enunţate, rezultă că majoritatea de vot necesar a fi întrunită pentru adoptarea acestora este cea prevăzută de art. 76 alin. (2) din Constituţie, respectiv votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră (majoritate simpli).

29. Curtea mai reţine că hotărârile Senatului la care fac referire autorii sesizării de neconstituţionalitate, respectiv Hotărârile nr. 52/2014 şi nr. 53/2014, publicate în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 844 din 19 noiembrie 2014 privesc, de fapt, ipoteza în care Senatul a cerut urmărirea penală a doi foşti miniştri care deţineau, la data adoptării hotărârilor, calitatea de senatori, aşadar, ipoteza prevăzută de art. 109 alin. (2) din Constituţie. Or, adoptarea hotărârilor în acest domeniu are ca temei de drept art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului. Acest text, astfel cum s-a arătat anterior, prevedea iniţial că o atare hotărâre se adoptă cu votul majorităţii senatorilor; după ce această soluţie normativă a fost constatată ca fiind neconstituţională prin Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008, textul menţionat a fost pus de acord cu decizia Curţii, prin Hotărârea Senatului nr. 7/2009 pentru modificarea alin. (3) al art. 150 din Regulamentul Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009, care a reglementat, în mod expres, că „Hotărârea se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi”. În consecinţă, cele două hotărâri au fost adoptate în baza acestui ultim text menţionat.

30. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate referitoare la existenţa unor paralelisme legislative între art. 173 din Regulamentul Senatului şi art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, în sensul că ambele dispoziţii cuprind aceeaşi soluţie normativă, Curtea constată că, în cadrul acestei atribuţiuni, nu are competenţa de a se pronunţa şi/sau constata neconstituţionalitatea art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, controlul de constituţionalitate al acestor dispoziţii putând fi realizat doar în exercitarea atribuţiunii prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie. Pe de altă parte, Curtea a reamintit permanent în jurisprudenţa sa importanţa principiului constituţional general al comportamentului loial, principiu care derivă din prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie şi este garantat de alin. (5) al aceluiaşi articol constituţional; în consecinţă, Curtea a statuat că “revine, în principal, autorităţilor publice sarcina de a-l aplica şi respecta în raport cu valorile şi principiile Constituţiei, inclusiv faţă de principiul consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanţei constituţionale” (a se vedea, cu privire la înţelesul principiului comportamentului loial al autorităţilor publice, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, sau Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012).

31. De asemenea, Curtea, în jurisprudenţa sa, a arătat că “legiuitorul trebuie să se raporteze la reglementările ce reprezintă un reper de claritate, precizie şi previzibilitate, iar erorile de apreciere în redactarea actelor normative nu trebuie să se perpetueze în sensul de a deveni ele însele un precedent în activitatea de legiferare; din contră, aceste erori trebuie corectate pentru ca actele normative să contribuie la realizarea unei securităţi sporite a raporturilor juridice” (Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014); mutatis mutandis, activitatea parlamentară trebuie să se orienteze după aceleaşi reguli, în sensul de a se raporta la Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ceea ce echivalează cu îndepărtarea de la o reglementare legală care pune aceleaşi probleme de constituţionalitate precum cea analizată în cauza de faţă. Mai mult, Senatul nu are opţiunea de a alege între aplicarea unei legi (organice, în cazul de faţă) sau a Constituţiei, din moment ce art. 1 alin. (5) consacră, în mod expres, supremaţia Constituţiei şi respectarea acesteia, iar art. 76 alin. (2) din Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale sunt neechivoce cu privire la majoritatea de vot necesară a fi întrunită pentru adoptarea hotărârilor parlamentare, altele decât cele care privesc ipotezele de excepţie reglementate prin art. 65 alin. (2), art. 76 alin. (1), art. 95 alin. (1), art. 96 alin. (1), art. 103 alin. (3), art. 113 alin. (1) sau art. 114 din Constituţie.

32. Curtea reţine şi faptul că regulamentul nu poate dubla conţinutul normativ al unei legi sau viceversa, ambele categorii de acte normative având obiect de reglementare diferit, chiar dacă ele se întrepătrund prin prisma domeniilor în care intervin (organizarea şi funcţionarea Camerelor Parlamentului, pe de o parte, şi statutul deputaţilor şi senatorilor, pe de altă parte). În caz contrar, se creează un paralelism de reglementare; în acest sens, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, prevede, în mod expres, că în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări În mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere” Aşadar, este evident că sediul materiei pentru stabilirea majorităţii de vot necesare adoptării actelor Parlamentului îl constituie Constituţia, iar reglementările acesteia în această materie pot fi reluate în regulamentele parlamentare, şi nu în legi. De aceea, într-o bună tehnică legislativă, legile care prin obiectul lor de reglementare se află într-o conexiune cu regulamentele parlamentare ar putea cuprinde o normă de trimitere la textul din Regulamentul Senatului/Camerei Deputaţilor care reglementează majoritatea de vot necesar a fi întrunită pentru încuviinţarea sau nu a cererii de reţinere, arestare sau percheziţie a membrilor Senatului sau Camerei Deputaţilor, după caz; de altfel, chiar şi în lipsa unei astfel de trimiteri, este de la sine înţeles că hotărârea se adoptă potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţie.

33. Deşi cele anterior expuse converg spre constatarea neconstituţionalităţii art. 173 din Regulamentul Senatului, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, a fost adoptată Hotărârea Senatului nr. 25/2015 privind modificarea art. 173 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 31 martie 2015, care la articolul unic prevede că ,,Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi”. Aşadar, Senatul a modificat textul regulamentar supus controlului de constituţionalitate anterior pronunţării Curţii Constituţionale şi, având în vedere că, prin natura sa, controlul de constituţionalitate a regulamentelor parlamentare este unul abstract, independent de existenţa vreunui demers judiciar, şi obiectiv, aşadar, distinct de existenţa unor drepturi subiective ce ar putea fi invocate şi apărate pe calea unei asemenea sesizării, Curtea constată că sesizarea de neconstituţionalitate a rămas fără obiect, drept pentru care o va respinge ca devenită inadmisibilă.

34. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 din Regulamentul Senatului.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 aprilie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUTIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind constatarea încetării de drept a raportului de serviciu al doamnei Câmpurean Mariana, subprefect al municipiului Bucureşti

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) şi ale art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Prin prezenta hotărâre se constată încetarea de drept a raportului de serviciu al doamnei Câmpurean Mariana, subprefect al municipiului Bucureşti.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

 

Bucureşti, 6 mai 2015.

Nr. 306.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

 

ORDIN

pentru abrogarea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.52/2007 privind utilizarea terminalelor reţelelor publice de telefonie mobilă în zonele de interes militar

 

În vederea aplicării prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se abrogă Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.52/2007*) privind utilizarea terminalelor reţelelor publice de telefonie mobilă în zonele de interes militar.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

 

Bucureşti, 4 mai 2015.

Nr. M.36.


*) Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.52/2007 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece avea ca obiect reglementări din sectorul de apărare a ţării şi securitate naţională.

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

 

ORDIN

pentru aprobarea reglementării tehnice “Specificaţie tehnică privind protecţia elementelor de construcţii din lemn împotriva agenţilor agresivi. Cerinţe, criterii de performanţă şi măsuri de prevenire şi combatere - Indicativ ST 049-2014”

În conformitate cu prevederile art. 10 şi art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, ale art. 2 alin. (3) şi alin. (4) din Regulamentul privind tipurile de reglementări tehnice şi de cheltuieli aferente activităţii de reglementare în construcţii, urbanism, amenajarea teritoriului şi habitat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 203/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind tipurile de reglementări tehnice şi de cheltuieli aferente activităţii de reglementare în construcţii, urbanism, amenajarea teritoriului şi habitat, precum şi a Normelor metodologice privind criteriile şi modul de alocare a sumelor necesare unor lucrări de intervenţie în primă urgenţă la construcţii vulnerabile şi care prezintă pericol public, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere Procesul-verbal de avizare nr. 9/2014 al Comitetului tehnic de specialitate nr. 11 - Cerinţe funcţionale pentru construcţii şi fizica construcţiilor şi Procesul-verbal de avizare nr. 2/2014 al Comitetului tehnic de coordonare generală,

în temeiul art. 4 pct. II lit. e) şi al art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă reglementarea tehnică “Specificaţie tehnică privind protecţia elementelor de construcţii din lemn împotriva agenţilor agresivi. Cerinţe, criterii de performanţă şi măsuri de prevenire şi combatere - indicativ ST 049-2014”, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Decizia preşedintelui Biroului Executiv al Institutului Central de Cercetare, Proiectare şi Directivare în Construcţii nr. 23/1986 privind aprobarea “Instrucţiunilor tehnice pentru prevenirea şi combaterea buretelui de casă la materialele lemnoase folosite în construcţii”, indicativ C 46-862, îşi încetează aplicabilitatea, iar Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.731/2006 pentru aprobarea reglementării tehnice “Specificaţie tehnică privind protecţiile elementelor de construcţii din lemn împotriva agenţilor agresivi - cerinţe şi criterii de performanţă”, indicativ ST 049-063, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 16 noiembrie 2006, se abrogă.

 

p. Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

 

Bucureşti, 3 aprilie 2015.

Nr. 713.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome .Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

1 Ordinul şi anexa se publică şi în Buletinul Construcţiilor, editat de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă “URBAN-INCERC”.

2 “Instrucţiunile tehnice pentru prevenirea şi combaterea buretelui de casă la materialele lemnoase folosite în construcţii”, indicativ C 46-86, au fost publicate în Buletinul Construcţiilor nr. 7/1986, editat de Institutul de Cercetări în Construcţii şi Economia Construcţiilor - ÎNCERC.

3 „Specificaţia tehnică privind protecţiile elementelor de construcţii din lemn împotriva agenţilor agresivi - cerinţe şi criterii de performanţă”, indicativ ST 049-06, a fost publicată şi în Buletinul Construcţiilor nr. 22/2006, editat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor - ÎNCERC.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Ministerului Justiţiei, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 120/C/2011

 

Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, cu modificările ulterioare, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 137/2014 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei,

în temeiul dispoziţiilor art. 13 şi art. 23 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul justiţiei emite următorul ordin:

Art. I. - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Justiţiei, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 120/C/2011, publicat în Monitorul Oficiai al României, Partea I, nr. 116 din 16 februarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 54, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 54. - (1) în cazul absenţei din instituţie, directorii şi ceilalţi conducători ai compartimentelor din structura organizatorică a ministerului deleagă, cu avizul şefului ierarhic superior, atribuţiile care le revin unei persoane cu funcţie de conducere din subordine sau, în lipsa acesteia ori în caz de imposibilitate obiectivă şi justificată a preluării atribuţiilor respective de către aceasta, unei persoane cu funcţie de execuţie din cadrul compartimentelor pe care le coordonează, cu acordul acesteia din urmă, prin decizie scrisă, întocmită în acest sens.”

2. La articolul 57, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 57. - (1) în cazul absentei din instituţie, şefii de serviciu deleagă, cu avizul şefului ierarhic superior, atribuţiile care le revin unei persoane cu funcţie de conducere din direcţie sau, în lipsa acesteia ori în caz de imposibilitate obiectivă şi justificată a preluării atribuţiilor respective de către aceasta, unei persoane cu funcţie de execuţie din cadrul serviciilor pe care le coordonează, cu acordul acesteia din urmă, prin decizie scrisă, întocmită în acest sens.”

3. La articolul 60, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 60. - (1) în cazul absenţei din instituţie, şefii de birou deleagă, cu avizul şefului ierarhic superior, atribuţiile care le revin unei persoane cu funcţie de conducere din direcţie sau, în lipsa acesteia ori în caz de imposibilitate obiectivă şi justificată a preluării atribuţiilor respective de către aceasta, unei persoane cu funcţie de execuţie din cadrul birourilor pe care le coordonează, cu acordul acesteia din urmă, prin decizie scrisă, întocmită în acest sens.”

4. La articolul 63, litera e) se abrogă.

5. Articolul 68 se abrogă.

6. La articolul 73, litera j) se abrogă.

7. La articolul 89 punctul 1, literele b) şi c) se abrogă.

8. La articolul 89 punctul 1, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“f) participă la comisiile mixte şi verifică, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, modul de efectuare a lucrărilor medico-legale;”.

9. La articolul 98, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,a) reprezintă ministerul şi apără drepturile şi interesele acestuia în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe jurisdicţionale, precum şi în procedurile de mediere, pe baza delegaţiei date de conducerea ministerului, precum şi în raporturile cu alte organe, cu persoane fizice sau juridice şi/sau formulează propuneri de delegare a dreptului de reprezentare;”.

10. La articolul 98, literele j) şi k) se abrogă.

11. La articolul 98, după litera n) se introduce o nouă literă, litera n1), cu următorul cuprins:

,,n1) colaborează cu Direcţia financiar-contabilă, la sesizarea acesteia, pentru recuperarea creanţelor exigibile, în situaţia neexecutării benevole şi amiabile;”.

12. La articolul 981, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,b) verifică şi avizează, sub aspectul legalităţii, clauzele contractelor şi actelor adiţionale încheiate de minister, atribuite în urma aplicării unor proceduri de achiziţie publică, precum şi ale tuturor convenţiilor/protocoalelor/înţelegerilor în care Ministerul Justiţiei este parte şi elaborează, alături de Direcţia investiţii, modele de contract de achiziţie publică;1.

13. La articolul 981, după litera f) se introduce o nouă literă, litera f1), cu următorul cuprins:

,,f1) verifică şi avizează, sub aspectul legalităţii, deciziile de reţinere sau de imputare privind recuperarea pagubelor cauzate de salariaţii aparatului propriu al ministerului;”.

14. La articolul 981 după litera l) se introduc două noi litere, literele l1) şi l2), cu următorul cuprins:

,,l1) întocmeşte puncte de vedere consultative referitoare la modalitatea de interpretare şi aplicare a actelor normative, la solicitarea instituţiilor/autorităţilor publice sau a persoanelor fizice sau juridice, din dispoziţia conducerii ministerului, în condiţiile în care problema de drept intră în aria de competenţă a direcţiei;

l2) colaborează cu Direcţia investiţii - Serviciul gestiunea investiţiilor, la solicitarea expresă a acestui compartiment, în ceea ce priveşte operaţiunile juridice cu privire la imobilele aflate în proprietatea sau în administrarea ministerului şi a instanţelor judecătoreşti, dacă operaţiunea implică aspecte din sfera de atribuţii a Direcţiei contencios;”.

15. La articolul 108 punctul 1, literele a),  b),  c),  e),  h),  i) şi k) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“a) stabileşte şi urmăreşte îndeplinirea obiectivelor României care derivă din calitatea de stat membru al UE şi care vizează aspecte de fond din aria proprie de competenţă a ministerului;

b) participă, după consultarea şi cu sprijinul celorlalte compartimente din minister, la elaborarea documentelor programatice ale UE în domeniul justiţiei;

c) coordonează, monitorizează şi sprijină îndeplinirea obligaţiilor în domeniul justiţiei care decurg din prevederile Tratatului de aderare a României la UE, ale celorlalte angajamente rezultate din procesul de aderare la UE, precum şi din strategiile şi programele naţionale adoptate în contextul politicilor UE;

e) asigură notificarea către structurile de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a măsurilor normative luate de minister pentru transpunerea actelor normative ale UE, pe baza informaţiilor furnizate de compartimentele de specialitate;

h) reprezintă, alături de direcţiile de specialitate, ministerul la comitetele şi grupurile de lucru ale Comisiei Europene şi Consiliului Uniunii Europene şi pregăteşte mandatele necesare pentru participare;

i) pregăteşte, alături de direcţiile de specialitate, mandatele necesare pentru participarea conducerii ministerului la Consiliul Uniunii Europene - Justiţie şi Afaceri Interne sau la alte reuniuni la nivel înalt, în domeniile de competenţă ale direcţiei;

k) formulează propunerile în vederea armonizării cadrului normativ ce intră în competenţa ministerului şi a instituţiilor din subordinea acestuia cu normele dreptului UE, în măsura în care se impune;”.

16. La articolul 108 punctul 1, litera j) se abrogă.

17. La articolul 108 punctul 3, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“d) analizează şi formulează puncte de vedere, în domeniul justiţiei, cu privire la compatibilitatea legislaţiei naţionale şi a instrumentelor internaţionale la care România este sau urmează să devină parte cu dispoziţiile internaţionale în materia drepturilor omului;”.

18. La articolul 108 punctul 4, literele c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„c) participă la dezvoltarea dimensiunii civile a contribuţiei României în gestionarea crizelor din cadrul Politicii de securitate şi apărare comune (PSAC), prin gestionarea, împreună cu Direcţia resurse umane, a detaşării personalului din aparatul propriu ai ministerului şi instituţiilor din subordinea acestuia la diverse operaţii civile de management al crizelor;

d) emite puncte de vedere, la solicitarea compartimentelor de specialitate din minister, cu privire la proiectele de acte normative în domeniul apărării, securităţii naţionale, gestionării situaţiilor de criză care asigură implementarea acquis-ului UE în domenii de fond din aria proprie de competenţă a ministerului;”.

19. La articolul 115, literele m) şi v) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„m) întocmeşte proiectele de ordin de stabilire a drepturilor salariale pentru judecători şi asistenţi judiciari şi colaborează, după caz, cu direcţiile de specialitate din cadrul aparatului tehnico-administrativ al Consiliului Superior al Magistraturii şi cu instanţele judecătoreşti;

v) ţine evidenţa asistenţilor judiciari şi gestionează dosarele profesionale ale acestora;”.

20. La articolul 115, după litera q) se introduce o nouă literă, litera q1), cu următorul cuprins:

“q1) elaborează sau, după caz, analizează proiectele de ordin de numire şi de eliberare din funcţie a directorului general şi a directorilor generali adjuncţi ai Direcţiei Naţionale de Probaţiune;”.

21. La articolul 115, litera s) se abrogă.

22. La articolul 117, litera c) se abrogă.

23. La articolul 117, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“d) dosarele profesionale ale personalului din minister şi ale asistenţilor judiciari;”.

24. La articolul 119, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

“(4) Serviciul resurse umane efectuează menţiunile referitoare la personalul de probaţiune în registrul şi opisul alfabetic prevăzute la alin. (1) până la data operaţionalizării departamentului cu atribuţii de resurse umane din cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune.”

25. Articolele 130-132 se abrogă.

26. La articolul 149, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,d) întocmeşte proiectele deciziilor de reţinere sau de imputare privind recuperarea pagubelor cauzate de salariaţii aparatului propriu al ministerului, pe care le transmite spre avizare, sub aspectul legalităţii, Direcţiei contencios şi, ulterior aprobării acestora, le pune în executare;”.

27. După articolul 172 se introduce un nou titlu, titlul VII1 “Direcţia Naţională de Probaţiune”, cuprinzând articolele 1721 şi 1722, cu următorul cuprins:

“TITLUL VII1

Direcţia Naţională de Probaţiune

Art. 1721. - (1) în cadrul ministerului funcţionează Direcţia Naţională de Probaţiune, structură cu personalitate juridică, constituită în temeiul Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune. cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Activitatea Direcţiei Naţionale de Probaţiune este coordonată direct de către ministrul justiţiei.

(3) Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de probaţiune se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.

Art. 1722. - (1) Până ta data operaţionalizării departamentului cu atribuţii de resurse umane din cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune, dar nu mai târziu de data de 1 octombrie 2015, Serviciul resurse umane din cadrul Direcţiei resurse umane din minister:

- îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege referitoare la numirea, modificarea raporturilor de serviciu şi eliberarea din funcţie a personalului de probaţiune şi întocmeşte actele administrative de stabilire a drepturilor salariale ale acestuia;

- îndeplineşte atribuţiile prevăzute la art. 19 alin. (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, cu modificările ulterioare;

- ţine evidenţa personalului de probaţiune şi gestionează dosarele profesionale ale acestuia.

(2) Până la data prevăzută (a alin. (1), la nivelul Serviciului resurse umane din cadrul Direcţiei resurse umane din minister sunt organizate şi următoarele evidenţe:

a) registrul privind personalul din serviciile de probaţiune, cu următoarele rubrici: număr curent, numele şi prenumele, studii, numărul dosarului profesional, alte date de interes;

b) dosarele profesionale ale personalului de probaţiune.

(3) Până la data operaţionalizării departamentului cu atribuţii economice şi administrative din cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune, dar nu mai târziu de data de 1 octombrie 2015, Direcţia financiar-contabilă şi Direcţia investiţii din minister îndeplinesc atribuţiile prevăzute la art. 20 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.079/2013, cu modificările ulterioare.

(4) Până la operaţionalizarea departamentelor din cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune, altele decât cele prevăzute la alin. (1)-(3), compartimentele din cadrul ministerului îndeplinesc atribuţiile prevăzute la art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1.079/2013, cu modificările ulterioare, potrivit specificului acestora.

(5) Până la data angajării personalului specializat în Direcţia Naţională de Probaţiune şi în structurile teritoriale, Direcţia tehnologia informaţiei din minister, împreună cu tribunalele, asigură şi gestionează sistemele şi echipamentele de tehnologia informaţiei ale Direcţiei Naţionale de Probaţiune, respectiv ale structurilor teritoriale.”

28. La articolul 173, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

“(5) Compartimentele din minister sprijină Direcţia afaceri europene şi drepturile omului în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale specifice reglementate la art. 108, luând în considerare, în special, termenele restrictive pe care este ţinută să le respecte România în relaţia cu instituţiile UE.”

Art. II. - Compartimentele din cadrul Ministerului Justiţiei vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul justiţiei,

Robert Marius Cazanciuc

 

Bucureşti, 23 aprilie 2015.

Nr. 1.412/C.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.