MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 324/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 324         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 13 mai 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 122 din 10 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative  

 

Decizia nr. 132 din 10 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

221. - Hotărâre privind aprobarea stemei comunei Monor, judeţul Bistriţa-Năsăud  

 

299. - Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 174/2010 privind stabilirea formei şi conţinutului permiselor de mic trafic de frontieră  

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 4 din 16 februarie 2015 - (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 122

din 10 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea

unor acte normative

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Carmen Silvana Pop în Dosarul nr. 77/84/2014 al Tribunalului Sălaj - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului nr. 661 D/2014 ai Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de Citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 366 din 25 iunie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 12 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 77/84/2014, Tribunalul Sălaj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Carmen Silvana Pop într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unei decizii privind eliberarea din funcţia publică de comisar în cadrul Gărzii Financiare.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 afectează regimul unor instituţii fundamentale ale statului, precum şi dreptul la muncă şi la protecţie socială, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie. Astfel, măsura de eliberare din funcţie a întregului personal al Gărzii Financiare afectează statutul funcţionarului public, care poate fi reglementat numai prin lege organică, conform art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie.

Menţionând aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arată că “unul dintre principiile care stau la baza dreptului la muncă este stabilitatea raporturilor juridice”, principiu care îşi găseşte aplicabilitatea mutatis mutandis şi în raport cu funcţionarii publici. Or, încălcarea acestui principiu are drept rezultat înfrângerea principiului constituţional al statului de drept şi ai supremaţiei Constituţiei. Totodată, precizează că reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin preluarea personalului Autorităţii Naţionale a Vămilor, dar prin eliberarea din funcţie a personalului Gărzii Financiare, creează o discriminare în ceea ce priveşte tratamentul aplicat funcţionarilor publici din Garda Financiară privind accesul/ocuparea efectivă a funcţiilor publice şi încetarea raporturilor de serviciu. Deşi în nota de fundamentare, publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice în procesul de adoptare a ordonanţei de urgenţă, s-a prevăzut fuziunea prin absorbţie şi preluarea activităţii Gărzii Financiare, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 a fost desfiinţată Garda Financiară, iar personalul acesteia a fost eliberat din funcţie, fără să fie preluat, neexistând o justificare raţională pentru neaplicarea aceluiaşi tratament şi funcţionarilor Gărzii Financiare.

7. În ceea ce priveşte afectarea regimului instituţiilor fundamentale ale statului, autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, prin care s-a considerat că sunt instituţii fundamentale ale statului cele reglementate în mod detaliat în Constituţie, precum şi serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale. În acest context, arată că prevederile art. 1 şi art. 19 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 şi art. 115 alin. (6).

8. De asemenea, susţine că, prin Legea nr. 205/2012 privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnate de autorităţile române la Bucureşti la 9 iunie 2011, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 27 iunie 2011, a Scrisorii de intenţie semnate de autorităţile române la Bucureşti la 14 septembrie 2011, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 29 septembrie 2011, a Scrisorii de intenţie semnate de autorităţile române la Bucureşti la 2 decembrie 2011, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 19 decembrie 2011, a Scrisorii de intenţie semnate de autorităţile române la Bucureşti la 28 februarie 2012, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 21 martie 2012, şi a Scrisorii de intenţie semnate de autorităţile române la Bucureşti la 8 iunie 2012, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 22 iunie 2012, Parlamentul a ratificat 5 scrisori de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional, iar statul român se obligă să modernizeze şi să restructureze sistemul administrativ. Din cuprinsul acestor scrisori rezultă intenţia statului român de a menţine Garda Financiară, şi nicidecum desfiinţarea ei. Din această perspectivă, consideră că, prin desfiinţarea Gărzii Financiare, sunt încălcate prevederile art. 11 din Constituţie.

9. Tribunalul Sălaj - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile art. 1 şi art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 nu sunt neconstituţionale, promovarea actelor normative fiind determinată de contextul social, economic, precum şi de necesitatea eliminării disfuncţionalităţilor şi întăririi aparatului fiscal, de utilizarea resurselor în condiţii de maximă eficienţă. Textele de lege criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, dreptul la muncă şi protecţie socială, şi nici prevederile art. 115 alin. (6) şi art. 11 din Constituţie. Astfel, liberul acces la muncă nu înseamnă că statul trebuie să garanteze un loc de muncă, ci că o autoritate nu poate îngrădi dreptul de a accede la o funcţie. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 115 alin. (6) din Constituţie, instanţa judecătoreasca precizează că Garda Financiară nu este o autoritate publică centrală şi nici o instituţie publică fundamentală fără de care statul nu ar putea funcţiona. De asemenea, nici dispoziţiile art. 11 din Constituţie nu sunt încălcate, de vreme ce actele juridice internaţionale invocate nu sunt, în realitate, tratate internaţionale, ci doar angajamente luate de stat, care se obligă să ia măsuri în vederea combaterii evaziunii fiscale.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care face referire la punctul său de vedere exprimat anterior în dosarele Curţii Constituţionale nr. 351 D/2014, nr. 353D/2014 şi nr. 370D/2014.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 24 octombrie 2014, păstrând soluţia legislativă criticată.

15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul de drept, precum şi la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 alin. (1) şi (2) referitor la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 73 alin. (3) lit. j) referitor la reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici şi art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile şi limitele adoptării ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, Decizia nr. 571 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2015, Decizia nr. 679 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 14 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 719 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 72 din 28 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 14 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 20 februarie 2015).

17. Astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 vizează restructurarea următoarelor instituţii publice: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală [organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, potrivit art. 18 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală], Autoritatea Naţională a Vămilor [organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţat de la bugetul de stat, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României], Garda Financiară [instituţie publică de control, cu personalitate juridică, în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, finanţată de la bugetul de stat, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare] şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene (instituţii publice cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice).

18. De asemenea, Curtea a reţinut că scopul măsurii criticate îl reprezintă îmbunătăţirea cadrului organizatoric al structurilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate, distribuirea eficientă a personalului între diferitele activităţi ale administraţiei fiscale, precum şi între unităţile de la nivel teritorial, crearea unui nivel regional în scopul îmbunătăţirii planificării şi controlului, reducerii costului colectării, al sporirii colectării veniturilor, precum şi crearea unei noi structuri antifraudă. Aşa fiind, Curtea a apreciat că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, în cauză fiind o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, independentă de voinţa Guvernului, care punea în pericol un interes public, astfel încât nu a reţinut critica privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie.

19. Totodată, Curtea a apreciat că măsurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 nu sunt de natură a încălca art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât, pe de o parte, deşi vizează structura organizatorică a unor instituţii fundamentale ale statului, nu afectează nici capacitatea administrativă şi nici funcţionarea acestora, iar, pe de altă parte, în ceea ce priveşte Garda Financiară, deşi actul normativ prevede desfiinţarea acestei instituţii, cu consecinţa directă a afectării regimului său juridic, aceasta nu reprezintă o instituţie fundamentală a statului, care să cadă sub incidenţa protecţiei prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.

20. În ceea ce priveşte principiul egalităţii, prin Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, paragrafele 54-57, Curtea a constatat că cele două categorii de personal între care se realizează comparaţia de către autorul excepţiei se află în situaţii juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferit este pe deplin justificat. Prin urmare, în cauză nu a fost reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.

21. Cu privire la critica potrivit căreia dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 sunt neconstituţionale, întrucât măsura eliberării din funcţie a personalului Gărzii Financiare, adoptată prin ordonanţă de urgenţă, este de natură a afecta statutul funcţiei publice cu statut special deţinută potrivit dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003, cu consecinţa încălcării dreptului fundamental la muncă prevăzut de art. 41 din Constituţie, Curtea a reţinut, prin aceeaşi decizie, paragraful 58, că şi aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 41 din Constituţie, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. Prin adoptarea măsurii legislative a desfiinţării Gărzii Financiare, cu consecinţa eliberării din funcţie a personalului aferent, nu se îngrădeşte alegerea profesiei sau a locului de muncă, deoarece activitatea personalului noilor structuri create în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcţionare a acestora. Or, ordonanţa de urgenţă prevede că, în urma preluării activităţii Gărzii Financiare de către A.N.A.F., se înfiinţează două noi structuri, Direcţia generală antifraudă fiscală şi, în cadrul acesteia, Direcţia de combatere a fraudelor, cu consecinţa organizării unor concursuri sau examene în scopul numirii personalului care să desfăşoare activităţile care cad în competenţa noilor structuri. Aşa fiind, nimic nu îi împiedică pe foştii angajaţi ai Gărzii Financiare să opteze pentru înscrierea la procedurile de concurs sau de examen pentru încadrarea în structurile nou-înfiinţate, legea garantând, în condiţii de egalitate, accesul la exercitarea unei profesii, recte la cea de funcţionar public-inspector antifraudă.

22. Ţinând seama de argumentele prezentate, Curtea nu a reţinut nici criticile formulate cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 11 din Constituţie.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în jurisprudenţa Curţii evocată anterior îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

24. În fine, Curtea constată că dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie referitoare la reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici nu sunt încălcate. În jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 51 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 17 aprilie 2014), Curtea a statuat că interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice priveşte numai ordonanţele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicţie decurgând direct din textul constituţional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de art. 115 alin. (4) din Constituţie, referitor la ordonanţele de urgenţă, care nu reprezintă o varietate a ordonanţei emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ, adoptat de Guvern, în temeiul unei prevederi constituţionale, care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă faţă unor situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Astfel, ordonanţele de urgenţă pot fi emise de Guvern şi în domeniul legilor organice, restricţia pentru această categorie de legi nefiind prevăzută decât pentru ordonanţele emise în baza unei legi de abilitare, conform art. 115 alin. (1) din Constituţie.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi*,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Carmen Silvana Pop în Dosarul nr. 77/84/2014 al Tribunalului Sălaj - Secţia civilă şi constată că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu


*A se vedea opiniile separate la Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014.

 

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 132

din 10 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

 

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu – judecător

 

Tudorel Toader - judecător Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea în şedinţa publică a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Mirela Iordache în Dosarul nr. 310/93/2014 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 899D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că stabilirea duratei şi a condiţiilor de acordare a dreptului la indemnizaţia pentru creşterea copilului şi a stimulentului de inserţie, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, reprezintă aspecte ce ţin de opţiunea legiuitorului şi politica sa socială şi că acestea nu sunt drepturi fundamentale pentru a se putea susţine încălcarea vreunei norme cuprinse în Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 10 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 310/93/2014, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Mirela Iordache într-o cauză având ca obiect pretenţii constând în acordarea stimulentului de inserţie prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că dispoziţiile legale criticate încalcă normele cuprinse la art. 20, art. 44 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie şi la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece “condiţionează păstrarea unui bun de depunerea unei cereri de reluare a drepturilor într-un termen” de 60 de zile, care este nejustificat şi “total nerezonabil”. Se arată că mama cu un copil mai mic de an care se întoarce la serviciu se află într-o condiţie specială şi nu are la dispoziţie timpul necesar să se adreseze personal autorităţilor competente în materia acordării indemnizaţiilor şi dreptului la stimulentul de inserţie.

6. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Drepturile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 (indemnizaţii şi stimulente de inserţie), chiar dacă pot fi încadrate în noţiunea de “bun”, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, suspendarea acordării acestora nu are semnificaţia unei ingerinţe de natură să afecteze dreptul de proprietate, întrucât drepturile sunt reluate în funcţie de data la care a fost formulată cererea. Întrucât nu se poate constata încălcarea vreunei prevederi constituţionale, nu poate fi primită nici critica referitoare la înfrângerea art. 53 din Legea fundamentală.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost sesizată Curtea, îl constituie prevederile art. 18 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010. Din expunerea argumentelor şi circumstanţele litigiului, Curtea constată că autoarea excepţiei critică, în realitate, doar dispoziţiile art. 18 alin. (3) lit. a) din ordonanţa de urgenţă menţionată, astfel că prin prezenta decizie, Curtea urmează a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea acestora, care au următorul conţinut: “(3) Reluarea plăţii drepturilor suspendate în situaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2) şi art. 17 alin. (2) şi (3) se face la cerere, după cum urmează:

a) începând cu ziua următoare pentru situaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. i) şi art. 17 alin. (3), dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile de la acea dată.”

12. Dispoziţiile art. 17 alin. (3), incidente în cauză şi la care face trimitere textul legal criticat, au următorul cuprins: “(3) Dreptul la stimulentul de inserţie prevăzut la art. 7 se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului şi solicită concediul pentru creşterea copilului.”

13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi prevederile art. 1 - Protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea critică dispoziţiile art. 18 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 din perspectiva termenului de 60 de zile prevăzut pentru depunerea cererii de reluare a plăţii stimulentului de inserţie, suspendată ca urmare a reintrării în concediu de creştere a copilului, apreciind, în acest sens, că dreptul la plata stimulentului de inserţie se afla deja în patrimoniul său de la momentul primei reveniri în activitatea profesională.

15. Curtea constată că aceste critici sunt neîntemeiate, excepţia de neconstituţionalitate urmând a fi respinsă. Dreptul la stimulentul de inserţie este reglementat de art. 7 din ordonanţa de urgenţă şi se cuvine persoanelor care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul (şi indemnizaţia lunară aferentă) pentru creşterea copilului, obţin venituri supuse impozitului. Se cuvine, deci, persoanelor îndreptăţite care revin în activitate înainte de epuizarea concediului pentru creşterea copilului, solicitat, după caz, pentru 1, 2, respectiv 3 ani, şi se acordă pentru perioada rămasă până la împlinirea vârstei de 2, respectiv 3 ani a copilului. Curtea reţine că, în general, drepturile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se acordă la cerere şi cu îndeplinirea unor condiţii (a se vedea în acest sens art. 12), iar cele referitoare la stimulentul de inserţie, În special, se acordă, potrivit art. 13 alin. (1), pe bază de cerere, însoţită în mod obligatoriu de o serie de acte şi documente având rolul de a dovedi îndeplinirea condiţiilor prevăzute în acest sens de lege. Totodată, art. 7 alin. (3) din ordonanţă prevede că: “(3) în cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţia lunară şi solicită dreptul la stimulent de inserţie, plata acestei indemnizaţii se suspendă”, iar art. 17 alin. (3) precizează că: “(3) Dreptul la stimulentul de inserţie prevăzut la art. 7 se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului şi solicită concediul pentru creşterea copilului.”

16. Sintetizând cele de mai sus şi raportându-le la natura criticilor de constituţionalitate, Curtea conchide că dreptul la indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului şi cel la stimulentul de inserţie nu pot coexista, ele putând fi acordate, în mod evident, doar alternativ. Prin urmare, este absolut necesar ca fiecare modificare a oricărei condiţii ce atrage acordarea sau, dimpotrivă, suspendarea/încetarea unuia dintre cele două drepturi să fie notificată autorităţii competente pentru ca aceasta să fie în măsură a stabili, după caz, data şi, în consecinţă, suma cuvenită beneficiarului. Pentru evidenţa instituţională şi acordarea în concret a acestor beneficii legale, legiuitorul a prevăzut, la art. 15, că drepturile respective se acordă la cerere, aceasta fiind depusă, în general, într-un termen de 60 de zile de la data la care dreptul cuvenit a devenit exigibil. Totodată, pentru situaţia în care este depăşit acest termen, legiuitorul a stabilit, la art. 15 alin. (1) lit. d), faptul că drepturile prevăzute de ordonanţa de urgenţă se stabilesc de la data depunerii cererii. Tot spre înştiinţarea autorităţii competente, actul normativ stabileşte, la art. 19 alin. (1), obligaţia beneficiarului drepturilor prevăzute de acesta de a comunica în scris primăriei orice modificare intervenită în situaţia sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plăţii drepturilor, în termen de 15 zile lucrătoare de la apariţia acesteia.

17. În concluzie, Curtea reţine că cerinţa prevăzută de art. 18 alin. (3) lit. a) din ordonanţa de urgenţă nu constituie o excepţie de la specificul procedurii reglementate de acest act normativ. Atât acordarea iniţială a drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă criticată, cât şi reluarea plăţii acestora ca urmare a încetării motivelor de suspendare pot surveni oricând pe perioada cât acestea se cuvin persoanei îndreptăţite, depind de îndeplinirea anumitor condiţii şi orice modificare a situaţiei de fapt trebuie adusă la cunoştinţa autorităţii competente, într-un anumit termen rezonabil, fără ca această cerinţă să aibă caracter excesiv.

18. Dreptul de a beneficia de stimulentul de inserţie nu poate fi asimilat, aşa cum susţine autoarea excepţiei, unui drept de creanţă al beneficiarului împotriva statului şi implicit, unui “bun” în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie. Una dintre trăsăturile unei creanţe pentru a putea fi valorificată - aceea de a fi certă - nu se verifică în contextul dreptului invocat, de a beneficia de stimulentul de inserţie, deoarece, aşa cum s-a arătat deja, acesta poate fi oricând suspendat sau poate înceta, în funcţie de îndeplinirea anumitor condiţii legale care îl şi determină. Sub acest aspect, dreptul la acordarea stimulentului de inserţie reprezintă un beneficiu legal, astfel că nu poate intra în sfera de protecţie constituţională a dreptului de proprietate.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 18 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2015.

 

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea stemei comunei Monor, judeţul Bistriţa-Năsăud

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - (1) Se aprobă stema comunei Monor, judeţul Bistriţa-Năsăud, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează.

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

 

 

Bucureşti, 25 martie 2015.

Nr. 221.

 

ANEXA Nr. 1*)

 

STEMA

comunei Monor, judeţul Bistriţa-Năsăud

 

ANEXA Nr. 2

 

DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Monor, judeţul Bistriţa-Năsăud

 

Descrierea stemei

Stema comunei Monor, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat.

În partea superioară, în dreapta, în câmp albastru, se află o bovină de argint văzută din semiprofil, spre dreapta.

În partea superioară, în stânga, în câmp roşu, se află un ştiulete de porumb cu tulpină şi două frunze, aşezat în pal, alături de un spic de grâu de aur înclinat spre dreapta.

În partea inferioară, în dreapta, în câmp roşu, se află un topor (baltag) de aur cu coadă şi două tăişuri, poziţionat în bandă, având tăişurile în sus.

În partea inferioară, în stânga, în câmp albastru, se află un munte de argint, încărcat cu un brad verde, format din tulpină şi patru rânduri de cetini.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificaţiile elementelor însumate

Bovina şi baltagul fac referire la una dintre ocupaţiile de bază ale locuitorilor, creşterea animalelor.

Ştiuletele de porumb şi spicul de grâu reprezintă altă ocupaţie a locuitorilor, agricultura, indicând şi numărul satelor componente ale comunei.

Muntele reprezintă relieful predominant al zonei, iar bradul simbolizează bogăţia silvică a localităţii.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.


*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 174/2010 privind stabilirea formei şi conţinutului permiselor de mic trafic de frontieră

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 163 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 174/2010 privind stabilirea formei şi conţinutului permiselor de mic trafic de frontieră, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 16 martie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ciamba,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

 

Bucureşti, 29 aprilie 2015.

Nr. 299.

 

ANEXĂ

(Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1/4/2010)

 

PERMIS DE MIC TRAFIC DE FRONTIERĂ

 

            Forma şi mărimea documentului sunt în conformitate cu caracteristicile pentru cartela tip ID-I (document ICAO 9303, partea a treia).

 

Rubrici faţa I:

Titlul documentului: PERMIS DE MIC TRAFIC DE FRONTIERĂ

Numărul documentului: element tactil format din 9 caractere alfanumerice

Numele: numele şi prenumele titularului, în această ordine, pe maximum două rânduri

Valabil până la data de: data expirării permisului, în formatul ZZ.LL.AAAA

Locul emiterii şi data de începere a valabilităţii: numele misiunii diplomatice/oficiului consular a/al României unde a fost formulată cererea pentru eliberarea unui permis de mic trafic de frontieră, urmat de data în forma ZZ.LL.AAAA.

Tipul de permis: PERMIS DE MIC TRAFIC DE FRONTIERĂ

Observaţii: în toate cazurile, se va insera textul: “Valabil numai împreună cu paşaportul seria ... nr. ...”: seria şi numărul paşaportului titularului.

Autoritatea emitentă: M.A.E. ROMÂNIA Fotografia

Semnătura titularului

După caz, se va introduce denumirea documentului în limba ţării terţe.

 

Rubrici fata a II-a:

 

Data şi locul naşterii: data naşterii, în format ZZ.LL.AAAA, urmată de locul naşterii

Adresa: se va introduce adresa completă a titularului, pe maximum 3 rânduri.

Sexul: simbolizat prin litera F sau M

Cetăţenia: se va introduce codul de 3 litere al statului a cărui cetăţenie o deţine titularul.

Observaţii: în toate cazurile, se va insera textul: “Valabil 30 km de la frontiera de stat dintre România şi... (se va introduce numele statului terţ cu care este încheiat acordul bilateral privind regimul de mic trafic de frontieră)”.

Sub rubrica “Observaţii” va figura textul “Unităţile administrativ-teritoriale situate parţial în zona de 30 km şi parţial în zona cuprinsă între 30 km şi 50 km de la frontiera comună vor fi considerate ca aparţinând zonei de frontieră. Titularului t se interzice să se deplaseze în afara zonei de frontieră. Orice încălcare a acestei atenţionări se sancţionează conform legii.”

Zona citibilă optic (MRZ): în conformitate cu standardul ICAO

Elemente descriptive:

- Documentul conţine un mediu de stocare electronică fără contact, în care sunt incluse elemente biometrice de identificare ale titularului.

- Documentul este construit sub forma unui cârd format din straturi de policarbonat laminat.

- Denumirile rubricilor se scriu în limba română, folosind diacritice.

- Culoare: variabilă roşu-albastru-roşu.

- Pe fundalul feţei I, stema României este situată în partea dreaptă.

- Elemente de securitate: grafică de securitate (guilioche în două tonuri, fundal de securitate, microtext), cerneală variabilă optic, cerneală fluorescentă în spectrul UV, element holografic variabil optic, elemente de personalizare tactile

- Tehnici de tipărire utilizate: tipar în tehnologie rainbow; tipar waterless, tipar serigrafic

- Personalizarea: prin gravare laser

Permisele de mic trafic de frontieră eliberate de România corespund normelor de siguranţă şi specificaţiilor stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 380/2008 al Consiliului din 18 aprilie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.030/2002 de instituire a unui model uniform de permis de şedere pentru resortisanţii ţărilor terţe. Acestea vor putea fi adaptate în funcţie de dinamica reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTITIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 4

din 16 februarie 2015

Dosar nr. 15/1/2014/HP/C

 

Judecător Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Judecător Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a Ii-a civile

Judecător Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Petronela Cristina Văleanu - judecător în cadrul Secţiei I civile - judecător-raportor

Rodica Susanu - judecător în cadrul Secţiei I civile

Andreia Liana Constanda - judecător în cadrul Secţiei I civile

Mihaela Paraschiv - judecător în cadrul Secţiei I civile

Paula C. Pantea - judecător în cadrul Secţiei I civile

Iulia Manuela Cîrnu - judecător în cadrul Secţiei a II-a civile

Rodica Zaharia - judecător în cadrul Secţiei a II-a civile

Cosmin Horia Mihăianu - judecător în cadrul Secţiei a II-a civile - judecător-raportor

Veronica Magdalena Dănăilă - judecător în cadrul Secţiei a II-a civile

Mirela Poliţeanu - judecător în cadrul Secţiei a II-a civile

Simona Camelia Marcu - judecător în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Marin - judecător în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Viorica Iancu - judecător în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Gabriela Elena Bogasiu - judecător în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal - judecător-raportor

Veronica Năstasie - judecător în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 15/1/2014/HP/C este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 670/33/2014 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

1. “dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 din HG nr. 846/1996 privind acordarea de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare coroborat cu dispoziţiile art. 4 şi 5 din acelaşi act normativ, se poate considera că dreptul la indemnizaţia pentru deces, de 100 de solde, se naşte direct în patrimoniul urmaşilor legali sau este un drept ce aparţine patrimoniului succesoral, cules de urmaşi în calitatea acestora de succesori;

2. dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 din HG nr. 846/1996 privind acordarea de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, se poate considera că:

a) dreptul la despăgubiri, aici reglementat, este unic în sensul că se acordă o singură dată, în raport de starea iniţială «produsă ca urmare a unor acţiuni militare...», fără a avea relevanţă trecerea ulterioară într-un alt grad de invaliditate sau eventualul deces;

b) în ipoteza unei persoane din categoria celor vizate care parcurge în timp fiecare din cazurile reglementate în acest articol (invaliditate gradul III, trece apoi în invaliditate gradul II, apoi în invaliditate gradul I şi în final decedează) se naşte cu ocazia fiecărei încadrări într-un nou grad de invaliditate, respectiv a decesului:

- câte un drept nou pentru a beneficia de integralitatea despăgubirilor aferente acestuia; sau

- dreptul la diferenţa dintre indemnizaţia acordată iniţial pentru starea de invaliditate mai uşoară şi cea reglementată pentru starea de invaliditate mai gravă, respectiv diferenţa dintre indemnizaţia pentru invaliditate gradul I şi cea pentru deces.”

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, răspunsurile curţilor de apel cu privire la problemele de drept ce fac obiectul sesizării, răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, precum şi un punct de vedere formulat de către Ministerul Apărării Naţionale.

Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:

1. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din 20 octombrie 2014, în Dosarul nr. 670/33/2014, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

1. “dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 846/1996 privind acordarea de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare coroborat cu dispoziţiile art. 4 şi 5 din acelaşi act normativ, se poate considera că dreptul la indemnizaţia pentru deces, de 100 de solde, se naşte direct în patrimoniul urmaşilor legali sau este un drept ce aparţine patrimoniului succesoral, cules de urmaşi în calitatea acestora de succesori;

2. dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 846/1996 privind acordarea de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, se poate considera că;

a) dreptul la despăgubiri, aici reglementat, este unic în sensul că se acordă o singură dată, în raport de starea iniţială «produsă ca urmare a unor acţiuni militare (...)», fără a avea relevanţă trecerea ulterioară într-un alt grad de invaliditate sau eventualul deces;

b) în ipoteza unei persoane din categoria celor vizate care parcurge în timp fiecare din cazurile reglementate în acest articol (invaliditate gradul III, trece apoi în invaliditate gradul II, apoi în invaliditate gradul I şi în final decedează) se naşte cu ocazia fiecărei încadrări într-un nou grad de invaliditate, respectiv a decesului:

- câte un drept nou pentru a beneficia de integralitatea despăgubirilor aferente acestuia; sau

- dreptul la diferenţa dintre indemnizaţia acordată iniţial pentru starea de invaliditate mai uşoară şi cea reglementată pentru starea de invaliditate mai gravă, respectiv diferenţa dintre indemnizaţia pentru invaliditate gradul I şi cea pentru deces.”

2. Expunerea succintă a procesului

Reclamanta Sălăgean Gâncean Emilia Raveca a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirii în cuantum de 100 de solde de bază lunare brute pentru decesul soţului său ca urmare a participării acestuia la misiunea ISAF III din Afganistan în perioada 15 ianuarie -10 iulie 2007 şi a dobânzii aferente.

Prin Sentinţa civilă nr. 480/F din 10 martie 2014, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Sălăgean Gâncean Emilia Raveca împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naţionale, şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 95.500 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea a 100 solde lunare de bază brute, suma fiind actualizată cu indicele preţurilor de consum, precum şi dobânda legală aferentă, începând cu data de 7 august 2013 şi până la plata efectivă, precum şi suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că acţiunea în pretenţii este admisibilă, întrucât reparaţia pecuniară poate fi pretinsă chiar şi de unul dintre succesori, desocotirea dintre aceştia urmând a se realiza potrivit dreptului comun. Pe de altă parte, a apreciat că dreptul reclamat, constând într-o despăgubire în caz de deces, se naşte direct în persoana urmaşilor defunctului, în temeiul art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996, aşa încât acesta nu putea exista în patrimoniul defunctului, cu consecinţa inaptitudinii transmiterii lui către succesori.

Pe fond, prima instanţă a reţinut că reclamanta este soţia supravieţuitoare a militarului profesionist Sălăgean Gâncean Florin Aurel, care a participat la o misiune în Afganistan în perioada 5 ianuarie-30 iulie 2007. După întoarcerea din misiune, starea de sănătate a militarului s-a degradat treptat, fiind încadrat succesiv în gradele de invaliditate III, II şi I, pentru ca, la data de 31 august 2010, să intervină decesul acestuia. Prin Decizia nr. A-2817/10 din 4 noiembrie 2010 a Comisiei de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar Cluj-Napoca s-a apreciat că decesul a survenit “prin boală apărută în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar (misiune în cadrul forţelor internaţionale de menţinere a păcii în teatrul de operaţiuni militare din Afganistan)”,

Totodată, Tribunalul a evocat dispoziţiile art. 85 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1 şi 5 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 şi ale art. 1 din Legea nr. 70/1997 privind acordarea despăgubirilor pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse gradaţilor şi soldaţilor din Ministerul Apărării Naţionale ca urmare a unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, precum şi prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare, şi, în considerarea tuturor argumentelor expuse anterior, a admis acţiunea.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi.

Apelanta-reclamantă a arătat, în esenţă, că, deşi acţiunea a fost admisă, i-a fost ignorată cererea de actualizare a sumei acordate, aşa încât cuantumul corect al sumei este de 105.708,95 lei.

Apelantul-pârât a prezentat situaţia de fapt, susţinând că, la întoarcerea în ţară din ultima misiune, în fişa de control medical a militarului profesionist Sălăgean Gâncean Florin Aurel, nu s-a consemnat nicio invaliditate survenită în urma participării la acţiunile militare şi că, abia ulterior decesului acestuia, intervenit la data de 31 august 2010, prin Decizia medicală nr. A-2817/10 din 4 noiembrie 2010, comisia de expertiză de pe lângă Spitalul Militar Cluj-Napoca a stabilit existenţa unei legături de cauzalitate între deces şi misiunea din Afganistan.

Acest apelant a criticat soluţia instanţei de fond şi sub aspectul respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, deoarece, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 70/1997 şi art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996, despăgubirile se plătesc urmaşilor legali (deci tuturor urmaşilor legali, şi nu doar unui singur urmaş) “potrivit legii”, fiind necesară corelarea cu dispoziţiile legale în materia dreptului succesoral.

Pe de altă parte, a considerat că acţiunea este inadmisibilă, întrucât dreptul la despăgubiri nu exista în masa succesorală la momentul deschiderii moştenirii, nefiind transmis urmaşilor defunctului şi, pentru ca reclamanta să poată beneficia de despăgubiri ca urmare a decesului soţului, trebuia ca acesta să fi intervenit în timpul şi din cauza (condiţii cumulative) unor misiuni în afara ţării.

Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă, în cadrul soluţionării apelului, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept deduse judecăţii, dispunând, totodată, suspendarea cauzei până la pronunţarea soluţiei cu privire la dezlegarea în drept a problemelor sesizate, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

3. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Normele a căror interpretare se solicită sunt cuprinse în articolele 1,4 şi 5 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 privind acordarea de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare.

Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 are caracter militar şi, potrivit art. 107 alin. (4) din Constituţia României, nu se publică în Monitorul Oficial al României.

Actul normativ a fost adoptat în vederea organizării punerii în aplicare a prevederilor art. 21 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, care. la data respectivă, aveau următorul conţinut:

“Art. 21. - Ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate şi celor în rezervă, concentraţi sau mobilizaţi în unităţi militare, li se acordă despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare.

Cuantumul despăgubirilor ce se acordă cadrelor devenite invalide, respectiv urmaşilor celor decedate, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.

Pensia pentru invaliditate permanentă, survenită în condiţiile alin. 1, este egală cu solda lunară avută la data respectivă şi se actualizează potrivit art. 11. Cadrele militare în rezervă sau în retragere pot opta pentru pensia din sistemul asigurărilor sociale de stat.”

4. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin încheierea din data de 20 octombrie 2014, în Dosarul nr. 670/33/2014, Curtea de Apei Cluj - Secţia i civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivată de următoarele:

1. de lămurirea modului de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor art. 1 coroborat cu dispoziţiile art. 4 şi 5 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât textele de lege incidente reglementează dreptul acordat, după împrejurări, fie ofiţerilor, maiştrilor militari, subofiţerilor în activitate şi celor în rezervă, concentraţi sau mobilizaţi în unităţi militare, fie urmaşilor - în cazul decesului acestora -, de a beneficia de plata unor despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare şi prevăd, în crescendo, despăgubirile datorate pentru cazurile de invaliditate de gradul III - 30 de solde de bază lunare brute, respectiv pentru invaliditate de gradul II - 50 de astfel de solde; invaliditate de gradul I - 60 de solde; pentru deces -100 de solde;

2. problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre;

3. problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 20 octombrie 2014.

5. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

5.1. Reclamanta Sălăgean Gâncean Emilia Raveca a apreciat că nu este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât, prin greşita redactare a art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996, se conferă, practic, capacitate de folosinţă unei persoane decedate, această eroare gravă fiind, ulterior, îndreptată prin art. 5, conform căruia indemnizaţia se acordă la cerere succesorilor, iar această chestiune poate fi dezlegată de instanţa care judecă fondul cauzei

Totodată, s-a învederat că, dacă militarul ar fi ajuns în grade de invaliditate şi ar fi beneficiat de despăgubiri, era o altă situaţie, însă acesta a decedat şi drepturile aparţin succesorilor, în opinia acesteia, sintagma “se acordă despăgubiri” la care se referă art. 1 din actul normativ menţionat se identifică cu sintagma “se plătesc” la care se referă art. 5 din aceeaşi hotărâre, indemnizaţia de deces se acordă la solicitarea moştenitorilor, care au efectuat cheltuielile de înmormântare, fiind un drept divizibil, iar, dacă moştenitorii nu se înţeleg, aceştia se pot adresa instanţei de judecată, reclamanta aflându-se în situaţia unei gestiuni de afaceri pentru fiica ei, fiind vorba de un drept care s-a născut ca urmare a decesului.

5.2. Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a arătat că este vorba de o chestiune de drept nouă şi este oportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare pentru aspectele invocate.

Referitor la primul aspect pus în discuţie, a învederat că, indiferent dacă dreptul se naşte direct în patrimoniul urmaşilor legali sau în patrimoniul succesoral cules de urmaşi în calitatea lor de succesori, despăgubirile în caz de deces se datorează tuturor urmaşilor legali care au acceptat expres sau prin acte de folosinţă moştenirea, nu doar unora sau unuia dintre aceştia. Distribuţia acestor sume se poate face numai proporţional cu cota-parte cuvenită fiecăruia, aşa cum reiese şi din certificatul de moştenitor.

Aşadar, o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 346/1996 poate fi introdusă de toţi moştenitorii legali sau de fiecare în parte, numai pentru cota-parte cuvenită fiecăruia potrivit legii.

Cu privire la cel de-al doilea aspect, a menţionat că, în situaţia persoanelor prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996, nu se naşte câte un drept nou, cu ocazia încadrării în grade diferite de invaliditate, ci se naşte doar dreptul la diferenţa dintre indemnizaţia cuvenită pentru starea de invaliditate mai uşoară şi cea reglementată pentru starea mai gravă sau deces.

6. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Punctul de vedere al instanţei de trimitere asupra problemei juridice supuse interpretării este în sensul că indemnizaţia de deces se naşte direct în patrimoniul urmaşilor legali, în acest sens fiind interpretarea dispoziţiilor art. 1 coroborat cu art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996.

Cu privire la cea de-a două chestiune de drept semnalată, s-au expus două puncte de vedere, după cum urmează:

- într-o primă opinie se apreciază că dreptul la despăgubiri reglementat de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 este unic în sensul că se acordă o singură dată, în raport de starea iniţială “produsă ca urmare a unor acţiuni militare”, fără a avea relevanţă trecerea ulterioară într-un alt grad de invaliditate sau eventualul deces.

Considerentele ce stau la baza acestei opinii sunt deduse din textul art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996, apreciind-se că dreptul la despăgubiri se leagă de situaţia creată în cadrul acţiunii militare, textul subliniind legătura necesară şi directă dintre starea de invaliditate sau deces şi acţiunile militare. Fiind un drept la măsuri de protecţie reglementate de stat pentru persoane cărora ie-a fost afectată integritatea corporală/viaţa pe teatrele de luptă internaţionale, interpretarea nu se poate face în defavoarea celui ce se obligă, prin extinderea acesteia [a situaţii pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere (şi anume, la situaţia agravării stării de sănătate în timp), cu atât mai mult cu cât acest set de măsuri de sprijin se încadrează într-un ansamblu de măsuri mult lărgit, constând din acordarea daunelor materiale aferente contractului de asigurare de viaţă şi accidente, a indemnizaţiei lunare pentru urmaşi în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a pensiei de urmaş, a bursei de studiu pentru urmaş, ca şi din faptul angajării soţiei defunctului ca ofiţer în cadrul armatei. Eventual, s-ar putea accepta a se considera ca, din dreptul aferent stării mai grave de invaliditate, să se deducă despăgubirea aferentă stării anterioare de invaliditate, agravarea dând eventual naştere la dreptul la diferenţa dintre despăgubirile prevăzute pentru cele două stări de invaliditate, respectiv la diferenţa dintre despăgubirile aferente invalidităţii şi cele pentru deces;

- într-o a două opinie se consideră că, în ipoteza unei persoane din categoria celor vizate, care parcurge, în timp, fiecare dintre cazurile reglementate în acest text (invaliditate gradul III, apoi invaliditate gradul II, ulterior invaliditate gradul I şi, în final, deces), se naşte, cu ocazia fiecărei încadrări într-un nou grad de invaliditate, respectiv a decesului, câte un drept nou pentru a beneficia de integralitatea despăgubirilor aferente acestuia.

Argumentele ce susţin a două opinie sunt în sensul că, nefiind făcută nicio distincţie de către legiuitor, aceasta nu poate fi făcută nici de către interpret, în sensul că, în măsura în care legiuitorul a reglementat patru tipuri de despăgubiri, fără a limita acordarea acestora la un singur tip, nu se poate restrânge acordarea lor în sensul propus în prima interpretare. În această opinie, pentru obţinerea beneficiului despăgubirilor, este necesară stabilirea legăturii de cauzalitate între starea de invaliditate şi activitatea desfăşurată în timpul misiunii, chiar dacă apariţia şi constatarea stării de invaliditate au loc ulterior reîntoarcerii din misiune.

7. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Referitor la problemele de drept care fac obiectul sesizării Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti care să evidenţieze practica judiciară la nivelul curţilor de apel şi al instanţelor aflate în circumscripţia lor teritorială referitoare la chestiunile de drept care fac obiectul prezentei sesizări.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării Curţii de Apel Cluj.

8. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În urma verificărilor efectuate nu au fost identificate decizii ale Curţii Constituţionale cu privire la problemele de drept ce fac obiectul prezentului dosar.

9. Raportul asupra chestiunilor de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a instituţiei juridice privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar, în subsidiar, în cazul în care se va aprecia că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate, referitor la prima problemă de drept, s-a arătat că dispoziţiile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996, coroborate cu prevederile art. 4 şi 5 din acelaşi act normativ, se interpretează în sensul că dreptul la despăgubirea reglementată pentru decesul cadrelor militare, ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, se naşte direct în patrimoniul urmaşilor legali ai acestora (şi poate fi pretins de oricare dintre succesori, sub rezerva desocotirii lor ulterioare).

În privinţa celei de a două probleme de drept s-au conturat două puncte de vedere, potrivit cărora dispoziţiile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 se interpretează în sensul că dreptul la despăgubiri nu este condiţionat de starea iniţială produsă ca urmare a unor acţiuni militare, respectiv dreptul la despăgubiri pentru rezultatul păgubitor se acordă în raport cu starea iniţială produsă ca urmare a evenimentului vătămător, fără a avea relevanţă trecerea ulterioară într-un alt grad de invaliditate sau, eventual, deces, fiind unanimă soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă în Dosarul nr. 670/33/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile în privinţa problemei de drept identificate la pct. 2 lit. b) din actul de învestire a instanţei supreme.

10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere formulat de pârât şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, “Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Aşadar, legiuitorul, în cuprinsul articolului anterior menţionat, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează:

1. existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă;

2. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

3. o chestiune de drept cu caracter de noutate;

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare;

5. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată.

Preliminar analizei condiţiilor de admisibilitate, astfel cum au fost conturate în doctrină, dar şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi, un prim aspect care relevă inadmisibilitatea sesizării rezultă din analiza elementelor care diferenţiază cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanţelor judecătoreşti (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariţiei unei astfel de practici (control a priori).

Dacă este, de principiu, acceptat că inexistenţa unei practici neunitare denotă că instanţa supremă poate fi sesizată pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nefiind una care să fi creat deja divergenţă în jurisprudenţa, inexistenţa unei practici, în sine, nu poate decât să ducă la o concluzie în sens opus.

Examinarea datelor comunicate de către curţile de apel arată că, în decurs de nouăsprezece ani, câţi au trecut de la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 846/1996, nicio altă instanţă naţională, în afară de titularul sesizării, nu a fost sesizată cu o cerere având un obiect similar cu cel dedus judecăţii instanţei de trimitere.

În aceste condiţii nu sunt create premisele apariţiei unei practici neunitare, care să poată fi preîntâmpinată pe calea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, iar o opinie jurisprudenţială izolată nu poate să constituie temei declanşator al mecanismului procedurii reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea privită din această perspectivă fiind inadmisibilă.

Separat de acest aspect, pentru ca mecanismul procedural reglementat prin articolul anterior menţionat să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

În acest sens, în doctrină, a fost exprimată opinia, deşi textul nu o afirmă expres, că sesizarea trebuie să vizeze chestiuni de drept susceptibile de interpretări diferite, care, odată aplicate în cauze concrete, ar genera o practică neunitară, iar aceste interpretări diferite, doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare.

Spre deosebire de legislaţia franceză, care prevede expres condiţia dificultăţii serioase, veritabile şi pe cea a interesului pentru un număr mare de cazuri, pentru sesizarea instanţei supreme, legislaţia internă lasă o largă marjă de apreciere titularilor sesizării sub acest aspect, ceea ce poate determina transformarea mecanismului hotărârii prealabile în reversul său, respectiv într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente sau într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii.

În cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care, cel puţin, în privinţa primei chestiuni de drept, nu comportă o reală dificultate, ele nefiind lacunare ori contradictorii în esenţă, ci, cel mult, redactate într-o manieră improprie.

De aceea, o interpretare corectă a prevederilor în vederea soluţionării cererii impune realizarea unei analize de conţinut şi corelate a normelor cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 846/1996. Relaţionarea acestor norme a fost expusă însă şi în cuprinsul raţionamentului judiciar realizat de titularul sesizării, ceea ce conduce la concluzia că nu este vorba de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate; prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative.

Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 este un act administrativ cu caracter normativ adoptat în vederea organizării punerii în aplicare a prevederilor art. 21 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut:

“Ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate şi celor în rezervă, concentraţi sau mobilizaţi în unităţi militare, li se acordă despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare.

Cuantumul despăgubirilor ce se acordă cadrelor devenite invalide, respectiv urmaşilor celor decedate, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.”

Prima problemă de drept sesizată vizează interpretarea dispoziţiilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996, coroborate cu dispoziţiile art. 4 şi 5 din acelaşi act normativ, în sensul de a se stabili dacă dreptul la indemnizaţia pentru deces se naşte direct în patrimoniul urmaşilor legali sau este un drept ce aparţine patrimoniului succesoral, cules de urmaşi, în această calitate.

Având în vedere conţinutul lipsit de orice echivoc al art. 21 alin. 2 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, citat mai sus, preluat în cuprinsul art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 privind acordarea de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, se apreciază că problema semnalată nu comportă o reală dificultate, care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă.

În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate care impune ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, se apreciază că legătura dintre soluţionarea pe fond a apelului şi problema de drept sesizată poate fi identificată numai în cazul primelor două chestiuni de drept, întrucât se contestă dreptul reclamantei, în calitate de urmaş legal, de a beneficia de despăgubirile aferente decesului cadrului militar.

Cea de-a treia întrebare formulată de instanţa de trimitere este însă pur ipotetică, nefiind necesară pentru dezlegarea cauzei, pentru că, în litigiul principal, nu se pune problema unei cuantificări a despăgubirilor pentru deces în sensul celor exprimate în încheierea de sesizare.

Din interpretarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, ce reclamă un raport de dependenţă dintre chestiunea de drept ce face obiectul sesizării şi soluţionarea pe fond a cauzei, rezultă că hotărârea pe care Înalta Curte o pronunţă în procedura mecanismului judiciar de unificare a practicii trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluţiei din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului, iar nu a unor situaţii ipotetice care ar putea fi generate de interpretarea textului normativ care face obiectul hotărârii prealabile.

Totodată, în analiza condiţiei de admisibilitate la care s-a făcut referire trebuie pornit de Sa datele concrete ale speţei. Astfel, instanţa a fost sesizată cu judecarea unei cereri prin care reclamanta Sălăgean-Gâncean Emilia Raveca a solicitat obligarea Ministerului Apărării Naţionale la plata unor despăgubiri în cuantum de 100 de solde de bază lunare brute şi a dobânzii aferente, pentru decesul soţului său, ca urmare a participării acestuia la misiunea ISAF III din Afganistan, în perioada 15 ianuarie 2007-10 iulie 2007. Situaţia de fapt relevată de instanţa de trimitere denotă împrejurarea că, după întoarcerea din misiune, soţul reclamantei a fost încadrat succesiv în gradele de invaliditate III, II şi I, perioadă în care nu a solicitat acordarea despăgubirilor cuvenite gradului său de invaliditate, iar ca urmare a decesului acestuia, reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare, a promovat acţiunea pentru plata despăgubirilor în cuantum de 100 de solde de bază brute lunare.

Chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită urmăreşte interpretarea textului normativ în privinţa modalităţii de cuantificare a despăgubirilor în situaţia ipotetică - semnalată, ca atare, chiar de instanţa de trimitere - în care o persoană parcurge, în timp, fiecare dintre gradele de invaliditate şi apoi decedează, însă este de subliniat faptul că ipotezele semnalate în sesizare spre a fi lămurite nu se identifică cu situaţia concretă dedusă judecăţii, aflată pe rolul instanţei de trimitere, astfel încât rezolvarea unei atari chestiuni de drept nu are aptitudinea de a fi utilă soluţionării fondului cauzei.

În considerarea argumentelor expuse se apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiţiile restrictive de admisibilitate analizate, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu şi numai în privinţa chestiunilor de drept de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, astfel încât consideră că sesizarea nu este admisibilă

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din acelaşi act normativ,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă în Dosarul nr. 670/33/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarele probleme de drept:

1. “dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 846/1996 coroborat cu dispoziţiile art. 4 şi 5 din acelaşi act normativ, se poate considera că dreptul la indemnizaţia pentru deces, de 100 de solde, se naşte direct în patrimoniul urmaşilor legali sau este un drept ce aparţine patrimoniului succesoral, cules de urmaşi în calitatea acestora de succesori;

2. dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 846/1996, se poate considera că:

a) dreptul la despăgubiri, aici reglementat, este unic în sensul că se acordă o singură dată, în raport de starea iniţială «produsă ca urmare a unor acţiuni militare (...)», fără a avea relevanţă trecerea ulterioară într-un alt grad de invaliditate sau eventualul deces;

b) în ipoteza unei persoane din categoria celor vizate care parcurge în timp fiecare din cazurile reglementate în acest articol (invaliditate gradul III, trece apoi în invaliditate gradul II, apoi în invaliditate gradul I şi în final decedează) se naşte cu ocazia fiecărei încadrări într-un nou grad de invaliditate, respectiv a decesului:

- câte un drept nou pentru a beneficia de integralitatea despăgubirilor aferente acestuia sau

- dreptul la diferenţa dintre indemnizaţia acordată iniţial pentru starea de invaliditate mai uşoară şi cea reglementată pentru starea de invaliditate mai gravă, respectiv diferenţa dintre indemnizaţia pentru invaliditate gradul I şi cea pentru deces.”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 februarie 2015.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA

CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Ileana Peligrad


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.