MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 340/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 340         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 19 mai 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 133 din 10 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare

 

Decizia nr. 135 din 10 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (6) lit. a) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc

 

Decizia nr. 138 din 10 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a două din Codul penal

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

245. - Hotărâre pentru aprobarea Strategiei naţionale privind Agenda Digitală pentru România 2020

 

322. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului

 

330. - Hotărâre privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            M.44. - Ordin al ministrului apărării naţionale pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind asistenţa medicală şi farmaceutică în Ministerul Apărării Naţionale pe timp de pace, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.110/2009

 

ACTE ALE CAMEREI CONSULTANŢILOR FISCALI

 

5. - Hotărâre privind aprobarea documentelor prezentate spre dezbatere în Conferinţa anuală ordinară a Camerei Consultanţilor Fiscali din 25 aprilie 2015

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 133

din 10 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Ioan Cigan în Dosarul nr. 12,683/271/2014 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 926D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 966D/2014, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, ridicată de Cleopatra-Carmen Bălăiaşa în Dosarul nr. 2.543/866/2014 al Judecătoriei Paşcani - Secţia civilă.

4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Preşedintele Curţii, având în vedere identitatea dintre obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării lor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a dosarelor menţionate. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 966D/2014 la Dosarul nr. 926D/2014, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierile din 19 septembrie 2014 şi, respectiv, 2 octombrie 2014, pronunţate în dosarele nr. 12.683/271/2014, şi, respectiv, nr. 2.543/866/2014, Judecătoria Oradea - Secţia civilă şi, respectiv, Judecătoria Paşcani - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Ioan Cigan şi, respectiv, Cleopatra-Carmen Bălăiaşa în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare referitoare la obligaţia restituirii taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin încălcarea art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1), art. 52, art. 53, art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, precum şi a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 1 din Primul Protocol adiţiona) la Convenţie. Se precizează, mai întâi, că legislaţia naţională în baza căreia a fost percepută taxa pe poluare în perioada 2008-2012 a fost declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată la 7 aprilie 2011 în Cauza C-402/09 Ioan Tatu împotriva Statului român prin Ministerul Finanţelor şi Economiei şi alţii. Efectul acestei hotărâri constă în obligaţia statului român de a restitui taxele astfel încasate, împrejurare ce a condus, în lipsa unui act normativ în acest sens, la pronunţarea hotărârilor judecătoreşti, definitive şi irevocabile împotriva statului român şi a instituţiilor sale, învestite cu titlu executoriu. Or, la 3 ani după Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014, care, prin prevederile legale criticate, limitează drepturile persoanelor îndreptăţite de a intra în posesia sumelor de bani la care statul român a fost obligat.

9. Astfel, principiul separaţiei puterilor este înfrânt, în opinia autorilor excepţiei, prin aceea că ordonanţa de urgenţă criticată “a intervenit peste dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti şi peste prevederea legală privind executarea de bunăvoie, dintr-odată, a hotărârilor judecătoreşti”, astfel cum dispune Codul de procedură civilă, acesta fiind un act normativ adoptat de Parlament. Or, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 prevede executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în tranşe, pe parcursul a 5 ani şi numai după îndeplinirea unei noi proceduri administrative, ce presupune depunerea unei noi cereri la organele fiscale. Intervenţia legiuitorului în etapa executării silite - parte integrantă a procesului - este, totodată, de natură a crea discriminări între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, aceea de creditori ai organelor financiare ale statului, în sensul că au obţinut, în fapt, restituirea taxei pe poluare doar acele persoane ale căror cereri s-au soluţionat mai rapid şi au solicitat imediat punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, anterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă criticate. Discriminarea creată este cu atât mai pronunţată dacă se are în vedere faptul că priveşte persoane care au achitat în acelaşi timp taxa pe poluare, dar obţin restituirea ei la momente diferite în timp, în funcţie de criteriul aleatoriu al timpului necesar soluţionării cererilor de restituire şi al punerii în executare a titlului executoriu.

10. Neexecutarea de către organele fiscale a hotărârilor judecătoreşti decât prin eşalonarea plăţii, pe parcursul a 5 ani, aduce atingere şi dreptului de proprietate asupra sumelor de restituit, deoarece creanţa asupra statului constituie un “bun” în sensul Convenţiei şi este garantată inclusiv de art. 44 alin. (1) din Constituţie. Se mai arată că restrângerea impusă prin ordonanţa de urgenţă criticată nu se justifică sub condiţiile stricte cuprinse la art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi de art. 53 din Constituţie şi că ar trebui să existe simetrie şi în privinţa modalităţii de restituire a taxei, din moment ce aceasta a fost percepută într-o singură tranşă. Se mai afirmă că actul normativ criticat înfrânge, prin textele de lege indicate, şi art. 52 din Constituţie, referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

11. Totodată, limitarea, în sensul de afectare, a unui drept fundamental pe calea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nu este permisă de art. 115 alin. (6) din Constituţie. Actul normativ criticat nu răspunde nici cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, în sensul că justificarea reală a adoptării ordonanţei de urgenţă, şi anume dificultăţile financiare ale statului în executarea hotărârilor judecătoreşti de restituire a taxei pe poluare, nu reprezintă, în fapt, o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată. Curtea Constituţională a arătat, prin Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, că motivele ce ţin de inexistenţa unor fonduri suficiente nu sunt de natură să justifice adoptarea unei ordonanţe de urgenţă. Autorii excepţiei apreciază că sumele încasate prin achitarea taxei de poluare depăşesc oricum fondul necesar restituirii acesteia, deoarece nu toţi contribuabilii au solicitat sau au obţinut restituirea ei.

12. În final, se arată că, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţie, astfel cum a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, executarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie considerată parte integrantă a procesului, iar împiedicarea, anularea sau amânarea pe o perioadă lungă de timp a executării hotărârii judecătoreşti poate atrage răspunderea statului, în condiţiile în care acesta ar trebui să aibă un comportament activ şi să pună la dispoziţia justiţiabililor mijloace adecvate pentru evitarea oricărei întârzieri în executare (hotărârile din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40, şl din 17 iunie 2003, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României, paragrafele 65 şi 66). Mai mult, Curtea Europeană a considerat că nu este oportun să i se solicite unei persoane care a obţinut, în urma unei proceduri judiciare, o creanţă împotriva statului, să iniţieze ulterior o executare silită pentru a obţine o reparaţie, deoarece, în asemenea cazuri, statul trebuie ca, prin organele sale, să ia toate măsurile necesare executării, fără a putea invoca lipsa fondurilor drept motiv al neexecutării acestei obligaţii (Hotărârea din 27 mai 2004, pronunţată în Cauza Metaxas împotriva Greciei, paragraful 19 şi Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragraful 35).

13. Judecătoria Oradea - Secţia civilă nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 926D/2014.

14. Judecătoria Paşcani - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 966D/2014, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând argumente de natura celor cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 161 din 22 aprilie 2003.

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

16. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul nr. 926D/2014, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că prin actul normativ criticat nu se refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti şi nu se neagă existenţa şi întinderea dreptului de proprietate astfel stabilit, ci, din contră, îl recunoaşte, statul luându-şi angajamentul ferm de a executa acele hotărâri întocmai, potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în ordonanţa de urgenţă. Prin urmare, nu se poate pretinde încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi nici a principiului egalităţii, deoarece modalitatea de executare eşalonată a sumelor de bani stabilite prin hotărârile judecătoreşti este aplicabilă în baza unei noi reglementări, care produce efecte de la intrarea sa în vigoare faţă de persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. Se mai susţine că măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru realizarea finalităţii avute în vedere, constând în executarea hotărârilor judecătoreşti, fiind impusă, totodată, de specificitatea raporturilor juridice de drept fiscal şi procedură fiscală, materii ce aparţin sferei dreptului public, asupra cărora statul dispune de o marjă largă de apreciere şi în care subiectele de drept nu pot fi egale în drepturi şi obligaţii. Situaţia reglementată prin actul normativ criticat corespunde unei situaţii extraordinare în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, vizând un grad mare de abatere de la obişnuit, o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului, care punea în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român.

17. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, se arată că măsura contestată urmăreşte un scop legitim - menţinerea echilibrului bugetar - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Aşadar, situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic. Or, măsurile dispuse în materie au fost de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. În plus, prin prevederile criticate Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, le recunoaşte şi îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit unor criterii rezonabile şi obiective. Totodată, eşalonarea plăţii unor sume de bani, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătoreşti, poate fi considerată a fi în concordanţă cu principiile consacrate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii, respectiv: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, un termen rezonabil de executare integrală şi acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, din moment ce preambulul ordonanţei de urgenţă examinate cuprinde toate elementele ce indică existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile şi independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public şi pentru a cărei contracarare nu se putea interveni decât pe calea ordonanţei de urgenţă. Actul normativ astfel adoptat nici nu “afectează” drepturile şi libertăţile fundamentale pentru a fi în contradicţie cu prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie.

18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 28 februarie 2014, care au următorul cuprins:

“(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

(2) Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuţi la alin. (1) se soluţionează, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranşelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administraţia Fondului pentru Mediu.

(3) Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (2).

(4) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

(5) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(6) Procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii va fi stabilită prin ordin comun al ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al ministrului finanţelor publice, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).

(7) Plăţile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită se efectuează cu respectarea prevederilor alin. (1)-(6).”

21. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 alin. (1) cu privire la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 115 alin. (4) şi (6), referitoare la condiţiile în care pot fi adoptate ordonanţele de urgenţă. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul de acces la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil, şi ale art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a mai examinat conformitatea dispoziţiilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 faţă de aceleaşi norme fundamentale şi prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare.

23. Prin Decizia nr. 705 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând, în esenţă, că deşi executarea silită este parte a procesului civil, totuşi, eşalonarea plăţii unor sume prevăzute în titluri executorii reprezintă una dintre modalităţile de executare ale obligaţiei, acceptată dacă sunt respectate anumite condiţii: transe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. În raport cu aceasta, Curtea a constatat că dispoziţiile art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014, odată cu stabilirea tranşelor de câte 20%, plătite pe parcursul a 5 ani calendaristici pentru sumele stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, au prevăzut şi actualizarea acestor sume cu indicele preţului de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

24. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, din perspectiva instituirii unei discriminări în ceea ce priveşte tratamentul juridic diferit aplicat aceleiaşi categorii de persoane, Curtea a reţinut, prin aceeaşi decizie, că această diferenţă se justifică în mod obiectiv şi rezonabil, având în vedere că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 urmăreşte un scop legitim - menţinerea echilibrului bugetar şi respectarea angajamentelor interne asumate în domeniul protecţiei mediului şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Ca atare, situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic.

25. Sub aspectul pretinsei afectări a dreptului de proprietate, Curtea, admiţând, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, a reţinut că Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, fiind o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie. Totodată, faptul că dispoziţiile legale criticate, aplicându-se pentru viitor, prevăd actualizarea sumelor datorate cu indicele preţurilor de consum, asigură executarea integrală a titlului, fără a fi atins deci dreptul de proprietate.

26. În ceea ce priveşte invocarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, cu referire la condiţiile în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă, Curtea, după invocarea jurisprudenţei sale în această materie, a stabilit că trebuie analizat fiecare dintre motivele invocate de Guvern pentru a determina dacă implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, în situaţia dată, se circumscriu situaţiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate legislativă. Prin urmare, pornind de la premisa de necontestat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională. Curtea a analizat cumulat motivele invocate în preambulul ordonanţei de urgenţă pentru justificarea situaţiei extraordinare (paragraful 57 din decizie). Astfel, s-a conchis că există un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, respectiv a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, după caz, astfel încât a apreciat că există o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, adică o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român. De asemenea, Curtea a considerat că scopul urmărit prin adoptarea actului normativ criticat - atenuarea efectelor unei stări de criză economică generalizată - implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară şi energică, ceea ce reclama, în mod indubitabil, urgenţă. Totodată, dat fiind caracterul temporar al unei situaţii extraordinare, Curtea a subliniat că Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor, deoarece este sarcina statului să găsească soluţii pentru executarea conformă a hotărârilor judecătoreşti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci, mai degrabă, s-ar pune în evidenţă elemente de oportunitate legislativă.

27. Referitor la invocarea în motivarea excepţiei a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi ale art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi principiul neretroactivităţii legii, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 705 din 27 noiembrie 2014, precitată, că acestea nu pot fi reţinute, întrucât, pe de o parte, astfel cum s-a arătat mai sus, prin actul normativ criticat legiuitorul delegat nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti, ci stabileşte anumite măsuri pentru punerea în aplicare a acestora, şi, pe de altă parte, textele de lege criticate au aplicabilitate exclusiv pentru viitor.

28. Întrucât faţă de cele mai sus examinate, în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei la care s-a făcut mai sus referire, Curtea constată că atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată sunt valabile şi în cauza de faţă.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Cigan şi, respectiv, Cleopatra-Carmen Bălăiaşa în dosarele nr. 12.683/271/2014, şi, respectiv, nr. 2.543/866/2014 ale Judecătoria Oradea - Secţia civilă şi, respectiv, Judecătoria Paşcani - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi Judecătoriei Paşcani - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 135

din 10 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (6) lit. a) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader – judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea în şedinţa publică a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (6) lit. a) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Biggame” - S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 520/265/2014 al Judecătoriei Năsăud şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.012D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, consilier juridic Daniela Hudelcu, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii dă cuvântul reprezentantului părţii prezente. Acesta solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând, în esenţă, că dreptul de a organiza jocuri de noroc, precum şi condiţiile de exploatare a acestora constituie monopol de stat, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009. Ca atare, statul poate adopta condiţiile pe care le consideră necesare tocmai pentru a salvgarda imperativul interesului public, precum şi pentru a asigura un control eficient al acestei activităţi în scopul evitării comportamentelor care intră în sfera penalului. În acest sens, sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 14 din 18 ianuarie 2011 şi nr. 1.344 din 13 octombrie 2011. Depune note scrise.

4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că în cauză sunt valabile argumentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 23 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 520/265/2014, Judecătoria Năsăud a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (6) lit. a) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Biggame” - S.R.L. din Târgu Mureş într-o cauză având ca obiect solicitarea cererii de anulare a unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de ordonanţa de urgenţă criticată.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin impunerea unui număr minim de aparate de joc într-o anumită locaţie, legiuitorul, în speţă Guvernul, a încălcat prevederile art. 135 alin. (1) din Constituţie, dar şi ale art. 9 din Legea concurenţei nr. 21/1996, deoarece statul nu trebuie ca, prin organele sale, să întreprindă acţiuni de natură să limiteze libertatea comerţului sau autonomia operatorilor economici şi nici să stabilească condiţii discriminatorii pentru activitatea acestora. Orice activitate trebuie să se desfăşoare în condiţii de profitabilitate, cu acoperirea cheltuielilor pe care acea activitate le implică, astfel ca un operator economic să îşi poată adapta în mod natural volumul de activitate, în cazul de faţă numărul de aparate dintr-o anumită locaţie. Or, impunând un număr de aparate mai mare decât cel optim, Guvernul nu face decât să colecteze la buget taxele de autorizare aferente acestui număr, însă aceasta nu reprezintă o sursă de venit pe termen lung, deoarece, fiind în imposibilitate să respecte condiţia prevăzută de textul legal criticat, operatorul economic va renunţa la respectiva activitate. Pe de altă parte, acesta nu este un considerent de natură să justifice restrângerea libertăţii comerţului şi denaturarea concurenţei.

7. Judecătoria Năsăud apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, Decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2011 a Curţii Constituţionale.

10. Preşedinţii celor două camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele depuse la dosar, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 15 alin. (6) lit. a) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. 16 din Legea nr. 246/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 21 decembrie 2010.

13. Curtea observă că, ulterior invocării excepţiei, dispoziţiile legale criticate au fost modificate prin art. I pct. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 30 decembrie 2014, dispoziţiile art. 15 alin. (6) lit. a) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 având, în prezent, următorul conţinut: “(6) Numărul minim de mijloace de joc, locaţii sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea este:

a) pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelaşi operator economic este de 100 de slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite. Dacă numărul autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă, licenţa de organizare a jocurilor de noroc se revocă de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile. Numărul de slot-machine, pentru fiecare locaţie, este de:

(i) sală de jocuri - minimum 20 slot-machine pentru municipiul Bucureşti sau minimum 15 slot-machine în alte locaţii decât municipiul Bucureşti. Pentru spaţiile în care se desfăşoară acest gen de activitate, ca activitate principală, în aceste locaţii se pot desfăşura şi alte activităţi economice, inclusiv cele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. Pentru această categorie se va acorda Autorizaţie Clasa A, conform punctului 1 subpunctul II din anexa ca face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă;”,

14. Curtea reţine că, în atare situaţie, de modificare a textului de lege iniţial criticat, se pune în discuţie aplicarea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a constatat că sintagma “În vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Prin urmare, obiectul excepţiei va fi stabilit asupra dispoziţiilor legale criticate care, deşi ulterior sesizării Curţii, au fost modificate, şi nu abrogate în mod expres, şi-au produs efectele sau continuă să-şi producă efectele juridice în cauza în care a fost invocată excepţia şi după acest eveniment legislativ. Aşa fiind, Curtea va examina dispoziţiile art. 15 alin. (6) lit. a) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 în redactarea de la momentul sesizării sale cu soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, cu următorul cuprins: “(6) Numărul minim de mijloace de joc, locaţii sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea este:

a) pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelaşi operator economic este de 50 de aparate, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite. Dacă numărul autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă, licenţa de organizare a jocurilor de noroc se revocă de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile. Numărul de slot-machine, pentru fiecare locaţie, este de:

(i) minimum 15 mijloace de joc pentru spaţiile în care, pe lângă celelalte activităţi care se desfăşoară în cadrul incintei respective, altele decât exploatarea de jocuri de noroc, se exploatează numai această categorie de mijloace de joc.”

15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile art. 135 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora “Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.”

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, soluţionând excepţii cu obiect identic, a răspuns unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare, de pildă prin Decizia nr. 1.344 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012. Prin aceasta, Curtea a reţinut că nu poate fi primită critica privind încălcarea principiului liberei concurenţe, prevăzut de dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece, potrivit art. 12 din ordonanţa de urgenţă criticată, licenţa de organizare a jocurilor de noroc se acordă operatorului economic care îndeplineşte condiţiile pentru organizarea activităţilor ce fac obiectul acestei ordonanţe de urgenţă. Or, stabilirea prin lege a unui anumit număr de aparate de joc pe locaţie nu reprezintă o limitare de natură să încalce libera concurenţă, deoarece exercitarea accesului liber al persoanelor la o activitate economică este garantată “în condiţiile legii”, iar acest acces nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, legiuitorul având libertatea să impună reguli de disciplină economică. În acest sens, art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 prevede că pentru orice tipuri de jocuri de noroc organizate în condiţiile stabilite prin această ordonanţă de urgenţă este obligatorie deţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc.

17. În raţionamentul său, Curtea a făcut apoi referire la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în domeniul libertăţii de a presta servicii, prevăzute de art. 49 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (actualul art. 56 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene). Astfel, prin Hotărârea din 3 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-258/08, Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Ladbrokes International Ltd împotriva Stichting de Naţionale Sporttotalisator, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi-a reconfirmat jurisprudenţa potrivit căreia, în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte largă de acţiune. Aceeaşi instanţă a Uniunii Europene a fixat criteriile pe care instanţele naţionale trebuie să le aibă în vedere în contextul verificărilor privind aptitudinea reglementării naţionale de a limita dependenţa de jocurile de noroc şi de a preveni frauda în domeniu, arătându-se, în acest sens, că obiectivul principal urmărit de reglementarea naţională trebuie să fie lupta împotriva criminalităţii, mai precis protecţia consumatorilor de jocuri de noroc împotriva fraudelor săvârşite de operatori. Curtea de la Luxemburg a precizat că o legislaţie naţională destinată să limiteze activitatea operatorilor de jocuri de noroc, în scopul limitării dependenţei de jocurile de noroc şi pentru a preveni frauda, este în principiu compatibilă cu dreptul comunitar. Totodată, prin Hotărârea din 6 martie 2007, pronunţată în cauzele conexate C-338/04, C-359/04 şi C-360/04, Massimiliano Placanica şi alţii, Curtea a statuat că este de competenţa instanţelor de trimitere să verifice dacă, în măsura în care limitează numărul operatorilor care acţionează în sectorul jocurilor de noroc, reglementarea naţională răspunde cu adevărat obiectivului de prevenire a exploatării activităţilor din acest sector în scopuri criminale sau frauduloase. Trebuie diferenţiat, pe de o parte, între obiectivul ce vizează reducerea ocaziilor de joc şi, pe de altă parte, în măsura în care jocurile de noroc sunt autorizate, obiectivul ce vizează lupta împotriva criminalităţii. Astfel, prin Hotărârea din 8 septembrie 2009, pronunţată în cauza C-42/07, Liga Portuguesa de Futebol Profissional şi Bwin International împotriva Departamento de Jogos da Santa Casa da Misericordia de Lisboa, paragraful 56, Curtea a hotărât că art. 46 alin. (1) din Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene [devenit art. 52 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene] admite restricţii ale libertăţii de a presta servicii, justificate de motive de ordine publică, de siguranţă publică sau de sănătate publică, cum ar fi obiectivele de protecţie a consumatorilor, de prevenire a fraudei şi a incitării cetăţenilor la o cheltuială excesivă legată de joc, precum şi de prevenire a tulburărilor ordinii sociale în general. Statele membre sunt libere să stabilească, potrivit propriei scări de valori, obiectivele politicii lor în materie de jocuri de noroc şi, eventual, să definească cu precizie nivelul de protecţie urmărit. De asemenea, trebuie ca restricţiile pe care le impun să îndeplinească cerinţele care reies din jurisprudenţa Curţii, în special în ceea ce priveşte proporţionalitatea lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 2007, pronunţată în cauzele conexate C-338/04, C-359/04 şi C-360/04, Massimiliano Placanica şi alţii, paragraful 48, precitată).

18. Curtea Constituţională constată că, în lipsa unor elemente de noutate relevate în prezenta cauză, cele reţinute prin decizia indicată îşi menţin valabilitatea, mutatis mutandis, şi în acest dosar.

19. Pentru a adapta cele reţinute de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la specificul textului de lege analizat şi al criticilor de neconstituţionalitate formulate în cauză, Curtea Constituţională reţine, în final, că, în virtutea art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, statul are obligaţia de a asigura libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale, însă această sarcină nu are caracter absolut şi necondiţionat; dimpotrivă, în funcţie de specificul domeniului de reglementat, statul îşi poate modula intervenţia, astfel încât să asigure un echilibru între diferite interese divergente. În domeniul jocurilor de noroc, intervenţia statului trebuie privită bivalent, adică atât din perspectiva operatorilor de jocuri de noroc, cât şi a consumatorilor, astfel că larga marjă de apreciere de care dispune permite acestuia configurarea unui cadru normativ care să răspundă, deopotrivă, ambelor exigenţe. Măsura legală criticată, ce impune o limitare cantitativă minimală în privinţa numărului de aparate de joc autorizate, ca şi condiţie de menţinere a licenţei de organizare de jocuri în beneficiul aceluiaşi operator economic, se înscrie între modalităţile concrete pe care legiuitorul, uzând de larga sa marjă de apreciere de care dispune în acest domeniu, înţelege să ie implementeze pentru protecţia consumatorului prin evitarea efectelor negative generate de practicarea jocurilor de noroc pe scară largă, mai ales de către tineri, şi reducerea dependenţei acestora faţă de jocurile de noroc. Impunerea unui număr minim de aparate de joc autorizate pentru menţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc are drept finalitate limitarea numărului locaţiilor în care s-ar putea amplasa aceste aparate de joc, ceea ce permite, în consecinţă, o mai eficientă monitorizare a acestei activităţi de către organele abilitate, în speţă Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc. Reducerea acestei condiţii ar genera înmulţirea numărului de locaţii având această destinaţie, cu efectul inevitabil al practicării jocurilor de noroc de un număr şi mai mare de persoane. De altfel, este obligaţia statului de a se asigura că activităţile comerciale desfăşurate pe teritoriul său, prin natura şi amploarea lor, nu duc la compromiterea demnităţii umane a persoanei, chiar dacă aceasta, la nivel individual, nu consideră că ar fi incidenţă.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială “Biggame” - S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 520/265/2014 al Judecătoriei Năsăud şi constată că prevederile art. 15 alin. (6) lit. a) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Năsăud şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 138

din 10 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a doua din Codul penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 72 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Remus Mincă în Dosarul nr. 14.899/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 933D/2Q14.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 3 martie 2015, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, şi a autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prezent personal şi asistat de doamna avocat Lacrima Ciorbea din cadrul Baroului Bucureşti, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 10 martie 2015, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Decizia penală nr. 580 din 12 august 2014, pronunţată în Dosarul nr. 14.899/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 72 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Remus Mincă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei sentinţe penale de respingere a unei contestaţii la executare promovate împotriva unei sentinţe prin care autorul excepţiei a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 61 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală în măsura în care exclud de la aplicarea lor persoanele condamnate definitiv într-o cauză pentru o infracţiune concurentă cu o altă infracţiune aflată în curs de judecată într-o altă cauză şi care au executat măsuri preventive neprivative de libertate în cauza nesoluţionată definitiv. Se arată că textul criticat se referă la mai multe categorii de persoane, aflate în situaţii juridice diferite, şi că, pe cale de interpretare, acesta dă posibilitatea excluderii persoanelor anterior arătate de la beneficiul instituit. Se subliniază faptul că scopul urmărit de legiuitor prin textul criticat este acelaşi, respectiv reducerea duratei măsurilor preventive privative de libertate efectuate din pedeapsa rezultantă definitiv aplicată, condiţii în care tratamentul juridic diferit al persoanelor vizate de dispoziţiile normei analizate este discriminatoriu.

5. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textul criticat nu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se arată că persoana condamnată, după soluţionarea definitivă a unei alte cauze având ca obiect infracţiuni concurente, are posibilitatea de a obţine scăderea perioadei în care a executat o măsură preventivă privativă de libertate din pedeapsa rezultantă aplicată, fie prin formularea unei cereri de contopire a pedepselor, atunci când este condamnată definitiv, fie prin invocarea dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Codul penal, în alte situaţii decât condamnarea.

6. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform actului de sesizare, prevederile art. 72 alin. (1) din Codul penal. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorul critică, în realitate, dispoziţiile art. 72 alin. (1) teza a două din Codul penal, care au următorul cuprins: “Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.”

10. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Codul penal reglementează computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, respectiv scăderea perioadei în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate din durata pedepsei închisorii pronunţate. Totodată, teza a două a aceluiaşi alineat prevede faptul că scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.

12. În ceea ce priveşte cea de a două ipoteză a normei de la art. 72 alin. (1) din Codul penal, autorul excepţiei susţine că textul care o reglementează contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu permite computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate dispuse într-un dosar nesoluţionat definitiv dintr-o pedeapsă definitivă pronunţată pentru săvârşirea unor infracţiuni concurente.

13. În raport cu această critică, Curtea constată faptul că măsura computării duratei măsurilor preventive privative de libertate are ca scop protecţia libertăţii individuale a persoanei, drept fundamental prevăzut la art. 23 din Constituţie. Din această perspectivă, Curtea reţine că, deşi inculpatul care execută o măsură preventivă privativă de libertate nu este suspus regimului de executare a pedepselor privative de libertate, el este, totuşi, privat, în acest fel, de libertate pentru o perioadă consistentă de timp, în funcţie de împrejurările şi complexitatea cauzei, prin prelungirea măsurii preventive dispuse sau prin înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă privativă de libertate.

14. Pentru aceleaşi considerente, legiuitorul a reglementat, la art. 72 alin. (1) teza a două din Codul penal, ipoteza particulară a concursului de infracţiuni, potrivit căreia durata măsurilor preventive privative de libertate la care persoana condamnată a fost suspusă în timpul urmăririi penale sau al judecăţii este dedusă din durata pedepsei închisorii pronunţate în cauză şi în situaţia în care condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.

15. Curtea reţine că săvârşirea unor infracţiuni concurente, potrivit art. 72 alin. (1) teza a două din Codul penal, poate fi stabilită prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Anterior datei pronunţării unei astfel de hotărâri, concursul de infracţiuni este unul ipotetic, existenţa sa, stabilită prin acte ale procurorului sau dedusă din acte procesuale specifice desfăşurării procedurii judecăţii în primă instanţă anterioare pronunţării unei hotărâri de soluţionare a acţiunii penale, conform art. 405 din Codul de procedură penală, fiind afectată de cauza suspensivă a constatării sale printr-un astfel de act. Prin urmare, din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 72 alin. (1) din Codul penal, Curtea reţine că o persoană condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni şi urmărită penal sau judecată pentru o infracţiune concurentă, fapte al căror concurs nu a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, nu se încadrează în ipoteza normei de la art. 72 alin. (1) din Codul penal teza a două şi nu poate beneficia de computarea duratei măsurii preventive privative de libertate executate ca urmare a săvârşirii infracţiunii în privinţa căreia nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească. Această concluzie rezultă şi din interpretarea sistematică a textului legal criticat, care este cuprins în titlul III - Pedepsele al Părţii generale a Codului penal, la capitolul IV - Calculul duratei pedepselor.

16. Cu prilejul soluţionării cauzei penale referitoare la infracţiunea aflată în concurs cu infracţiunea în privinţa căreia există o hotărâre definitivă, instanţa de judecată poate pronunţa, conform prevederilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, una dintre următoarele soluţii: condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

17. Potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, condamnarea se pronunţă atunci când instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, că aceasta constituie infracţiune şi că a fost săvârşită de inculpat. În cazul condamnării inculpatului pentru săvârşirea unei infracţiuni concurente, instanţa va proceda la contopirea pedepselor, aplicând dispoziţiile art. 39 din Codul penal, în cazul în care niciuna dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului nu a fost judecată definitiv, şi, respectiv, prevederile art. 40 din Codul penal, în situaţia în care infractorul a fost condamnat definitiv înainte de a fi fost judecat pentru infracţiunea concurentă, După stabilirea pedepsei rezultante, din cuantumul acesteia se va computa durata măsurii preventive privative de libertate, potrivit prevederilor art. 72 alin. (1) din Codul penal coroborate cu cele ale art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală.

18. Renunţarea la aplicarea pedepsei se pronunţă, conform art. 396 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat în condiţiile art. 80-82 din Codul penal. În această situaţie, având în vedere condiţiile prevăzute la art. 80 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Codul penal, operaţiunea de individualizare a pedepsei pentru infracţiunea săvârşită şi determinarea pedepsei aplicabile se face doar în condiţiile aplicării prevederilor art. 82 alin. (3) din Codul penal ce reglementează anularea renunţării la aplicarea pedepsei. Cu ocazia pronunţării pedepsei pentru infracţiunea care a determinat anularea, instanţa de judecată, pentru a stabili pedeapsa ce urmează a fi executată va proceda la computarea duratei măsurii preventive privative de libertate din pedeapsa cu închisoarea pronunţată, potrivit aceloraşi dispoziţii ale art. 72 alin. (1) din Codul penal coroborate cu cele ale art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală.

19. Amânarea aplicării pedepsei se poate dispune, potrivit art. 396 alin. (4) din Codul de procedură penală, dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat în condiţiile art. 83-90 din Codul penal. Având în vedere condiţia prevăzută la art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal, individualizarea pedepsei şi stabilirea pedepsei aplicabile prezintă relevanţă în ipoteza aplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 88 sau art. 89 din Codul penal, referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei şi, respectiv, la anularea amânării aplicării pedepsei. În acest sens, din pedeapsa penală privativă de libertate aflată în curs de executare, instanţa, potrivit art. 72 alin. (1) din Codul penal coroborat cu art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, va computa durata măsurii preventive privative de libertate executată de inculpat în timpul urmăririi penale sau al cercetării judecătoreşti.

20. Achitarea şi încetarea procesului penal sunt soluţii pronunţate de instanţa de judecată în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală şi, respectiv, art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din Codul de procedură penală. În condiţiile pronunţării uneia dintre cele două soluţii, respectiv achitarea şi încetarea procesului penal, cu privire la săvârşirea faptelor pentru care s-a dispus luarea unei măsuri preventive privative de libertate, concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă penală privativă de libertate, instanţa de judecată va computa durata măsurii preventive privative de libertate din pedeapsa închisorii pronunţată, în baza art. 72 alin. (1) teza a două din Codul penal. Curtea reţine însă că această computare nu poate avea loc decât în ipoteza în care toate cauzele în care o persoană este cercetată separat pentru infracţiuni concurente, situaţie în care se află şi autorul excepţiei, sunt soluţionate definitiv.

21. De asemenea, în sensul celor de mai sus, Curtea reţine şi un argument de text cuprins în fraza finală a art. 72 alin. (1) teza finală din Codul penal, aceasta făcând referire implicită la existenţa unei hotărâri judecătoreşti atunci când stabileşte că scăderea, în ipoteza textului, se realizează “chiar dacă [condamnatul - s.n.] a fost condamnat pentru o altă faptă (...)”. În acest context, Curtea constată că textul analizat se referă, în mod evident, la situaţia infracţiunilor concurente în raport cu care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească, chiar şi de achitare sau de încetare a procesului penal, şi nu la cele care se află încă în curs de soluţionare la momentul realizării operaţiunii de computare.

22. Pentru motivele arătate, Curtea constată că situaţia juridică a persoanelor condamnate la pedepse penale este diferită de cea a persoanelor care au calitatea de Inculpaţi în dosare penale nesoluţionate prin hotărâri judecătoreşti, fiind urmarea judecării acestora din urmă în mod separat pentru infracţiuni concurente. Acest aspect justifică tratamentul juridic diferenţiat instituit de legiuitor sub aspectul dreptului de a beneficia sau de a solicita computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, măsura computării, împreună cu aspectele anterior arătate, fiind aplicabilă în mod egal doar persoanelor condamnate care se încadrează în ipoteza normei de la art. 72 alin. (1) teza a două din Codul penal.

23. Pentru argumentele arătate, Curtea nu poate reţine că textul criticat contravine dispoziţiilor art. 16 alin, (1) din Constituţie, întrucât principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune asigurarea unui tratament juridic egal tuturor persoanelor aflate în situaţii juridice similare, iar încălcarea lui are ioc numai atunci când unor persoane aflate în situaţii juridice identice li se aplică un tratament juridic diferit, tratament ce nu este justificat de un scop legitim şi în reglementarea căruia legiuitorul nu asigură un just echilibru între scopul urmărit şi mijloacele juridice folosite.

24. Curtea reţine că în ipoteza neaplicării de către instanţa competentă a dispoziţiilor legale referitoare la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate din pedeapsa închisorii, persoana în cauză are dreptul de a formula contestaţie la executare, conform prevederilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, invocând situaţia în care se află ca şi cauză de micşorare a pedepsei. De asemenea, în situaţia în care durata măsurii preventive privative de libertate depăşeşte durata pedepsei închisorii, persoana condamnată are dreptul de a solicita repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate, conform prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate formulată de Remus Mincă în Dosarul nr. 14.899/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 72 alin. (1) teza a două din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Strategiei naţionale privind Agenda Digitală pentru România 2020

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă Strategia naţională privind Agenda Digitală pentru România 2020, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Ilie Botoş,

secretar de stat

Ministrul pentru societatea informaţională,

Sorin Mihai Grindeanu

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul culturii,

Ioan Vulpescu

Ministrul economiei, comerţului şi turismului,

Mihai Tudose

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

Ministrul transporturilor,

Ioan Rus

Ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri,

Andrei Dominic Gerea

Ministrul sănătăţii,

Nicolae Bănicioiu

Ministrul afacerilor externe,

Bogdan Lucian Aurescu

Ministrul fondurilor europene,

Marius Nica

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,

Sorin Mihai Cîmpeanu

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

 

Bucureşti, 7 aprilie 2015.

Nr. 245.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome “Monitorul Oficial”, Bucureşti, sos. Panduri nr. 1.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 12 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La secţiunea a 3-a “Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ”, după punctul 2 “Impactul asupra mediului de afaceri” se introduc două noi puncte, punctele 21 şi 22, cu următorul cuprins:

“21. Impactul asupra sarcinilor administrative

22. Impactul asupra întreprinderilor mici şi mijlocii”.

2. La secţiunea a 5-a “Efectele proiectului de act normativ asupra legislaţiei în vigoare”, după punctul 1 “Măsuri normative necesare pentru aplicarea prevederilor proiectului de act normativ” se introduce un nou punct, punctul 11, cu următorul cuprins:

“11. Compatibilitatea proiectului de act normativ cu legislaţia în domeniul achiziţiilor publice”.

3. La explicaţiile pentru secţiunea a 3-a “Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ”, la punctul 2 “Impactul asupra mediului de afaceri”, literele b) şi d) se abrogă.

4. La explicaţiile pentru secţiunea a 3-a “Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ”, după punctul 2 “Impactul asupra mediului de afaceri” se introduc două noi puncte, punctele 21 şi 22, cu următorul cuprins:

“21. Impactul asupra sarcinilor administrative:

a) se va cuantifica impactul net al sarcinilor administrative, evidenţiindu-se atât costurile administrative generate de noul act normativ sau de modificarea legislativă, cât şi costurile administrative eliminate;

b) simplificarea procedurilor administrative.

22. Impactul asupra întreprinderilor mici şi mijlocii:

a) se va prezenta rezultatul cu privire la aplicarea testului întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi avizul obţinut în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 346/20u4 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, de la Grupul pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, anterior transmiterii actului spre avizare pe circuitul interministerial;

b) se va indica procentul pe care îl deţin întreprinderile mici şi mijlocii în cadrul afectat de măsura legislativă, precum şi impactul acesteia asupra activităţilor întreprinderilor mici şi mijlocii din domeniul respectiv.”

5. La explicaţiile pentru secţiunea a 5-a “Efectele proiectului de act normativ asupra legislaţiei în vigoare”, după punctul 1 “Măsuri normative necesare pentru aplicarea prevederilor proiectului de act normativ” se introduce un nou punct, punctul 11, cu următorul cuprins:

“11. Compatibilitatea proiectului de act normativ cu legislaţia în domeniul achiziţiilor publice:

a) impact legislativ - prevederi de modificare şi completare a cadrului normativ în domeniul achiziţiilor publice, prevederi derogatorii;

b) norme cu impact la nivel operaţional/tehnic - sisteme electronice utilizate în desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică, unităţi centralizate de achiziţii publice, structură organizatorică internă a autorităţilor contractante,”

Art. II. - Prevederile art. I pct. 1, 3 şi 4 intră în vigoare la 1 ianuarie 2016.

Art. III. - Hotărârea Guvernului nr. 1.361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 843 din 12 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Şeful Cancelariei Primului-Ministru,

Vlad-Ştefan Stoica

Ministrul fondurilor europene,

Marius Nica

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice,

Bogdan-Paul Dobrin

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

p. Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Ministrul pentru societatea informaţională,

Sorin Mihai Grindeanu

Ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri,

Andrei Dominic Gerea

 

Bucureşti, 6 mai 2015.

Nr. 322.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi a constatării unor suprafeţe de teren în minus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru şi intabularea în cartea funciară.

Art. 2. - Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi a constatării unor suprafeţe de teren în plus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru şi intabularea în cartea funciară.

Art. 3. - Se aprobă actualizarea adreselor unde sunt situate bunurile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, ca urmare a adăugării cărţilor funciare aferente după intabulare.

Art. 4, - Se aprobă completarea datelor de identificare privind baza legală cu actele juridice care atestă dreptul de administrare al Ministerului Apărării Naţionale asupra bunurilor din domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 4.

Art. 5. - Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 6. - Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Mie Botoş,

secretar de stat

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

p. Ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 13 mai 2015.

Nr. 330.


*) Anexele nr. 1-4 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind asistenţa medicală şi farmaceutică în Ministerul Apărării Naţionale pe timp de pace, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 110/2009

 

Având în vedere dispoziţiile art. 9 lit. b), art. 23 alin. 1 lit. a) şi art. 26 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 38 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 186 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 16 lit. j) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale art. 5 din Legea nr. 226/2011 privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944- 31 decembrie 1961, cu modificările şi completările ulterioare,

pentru aplicarea prevederilor art. 5 alin. (3) şi art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 270/1999 privind stabilirea condiţiilor de acordare a asistenţei medicale, medicamentelor, concediilor medicale şi scutirilor medicale cadrelor militare în activitate, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 584/2005 privind stabilirea activităţilor specifice şi a finanţării unităţilor sanitare din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi a unităţilor sanitare din reţeaua Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.

Art. I. - Instrucţiunile privind asistenţa medicală şi farmaceutică în Ministerul Apărării Naţionale pe timp de pace, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 110/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 29 octombrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 63, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 63. - Categoriile de persoane prevăzute la art. 4 lit. a)-h) beneficiază gratuit de asistenţă medicală de recuperare-reabilitare, în unităţile de profil prevăzute la art. 62, dacă:”.

2. La articolul 65, alineatul (1) se modifica şi va avea următorul cuprins:

“Art. 65. - (1) Cheltuielile pentru serviciile medicale acordate în condiţiile prevăzute la art. 63 lit. a) sunt suportate din FNUASS, în conformitate cu prevederile contractului-cadru, şi, în completare până la gratuitate, din bugetul Ministerului Apărării Naţionale, conform prevederilor legale.”

3. La articolul 71 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 71. - (1) Pentru categoriile de persoane prevăzute la art. 4 lit. a)-f), h) şi j), medicamentele necesare tratamentului ambulatoriu sunt eliberate gratuit, prin:”.

4. La articolul 71, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(3) Pentru categoriile de persoane prevăzute la art. 4 lit. f), h) şi j), în localităţile unde nu există farmaciile prevăzute la alin. (1) sau în situaţia în care acestea nu deţin medicamentele prescrise, eliberarea medicamentelor se face pe bază de recepte compensate tip CNAS şi/sau recepte simple, după caz, prin orice farmacie. Acoperirea diferenţei de la compensat la gratuit sau rambursarea contravalorii integrale a medicamentelor se suportă din bugetul Ministerului Apărării Naţionale, prin decontarea sumei de către spitalul militar/CMDTA, la care este arondată persoana potrivit anexei nr. 2.”

5. La articolul 112, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,(2) Decontarea contribuţiei personale în condiţiile alin. (1) se face de către structura financiar-contabilă a unităţii sanitare din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale care a recomandat dispozitivul medical, iar în celelalte cazuri, de către Direcţia medicală.”

6. La articolul 130, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(5) Decontarea sumelor prevăzute la alin. (4) se efectuează de către Direcţia medicală, conform legislaţiei în domeniu.”

7. La articolul 132 alineatul (1), litera a) se modifică şl va avea următorul cuprins:

„a) să efectueze stagii de spital de 45 de zile lucrătoare pe an, în program continuu sau divizat, de 1-2 zile pe săptămână, în cadrul UPU/CPU a/al spitalului militar la care este arondată unitatea militară sau a/ai celui mai apropiat spital din reţeaua Ministerului Sănătăţii, cu aprobarea comandantului unităţii militare în care medicul este încadrat şi cu avizul Direcţiei medicale;”.

8. La articolul 132, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1), cu următorul cuprins:

“(11) Prevederile alin. (1) lit. a) nu se aplică medicilor încadraţi în Direcţia medicală, unităţile sanitare cu paturi din reţeaua sanitară a Ministerului Apărării Naţionale, structuri de medicină preventivă, Centrul de Hematologie şi Transfuzie Sanguină al Armatei, Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu «Academician Ştefan Milcu», Centrul de Medicină Navală şi Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială «General doctor aviator Victor Anastasiu».”

9. La anexa nr. 7 punctul II subpunctul 2, literele b) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

b) Medicamentele compensate prescrise pe formulare de recepta tip CNAS se eliberează gratuit, fără plata contribuţiei personale, pentru categoriile de personal prevăzute la art. 4 lit. a)- f), h) şi j) şi prin farmaciile comunitare aflate în relaţie contractuală atât cu CÂSAOPSNAJ, cât şi cu spitalul militar/CMDTA din zona de arondare, acoperirea diferenţei de la compensat la gratuit fiind suportată din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.

e) Medicamentele compensate prescrise pe formulare tip CNAS se achiziţionează din orice farmacie, în situaţia în care în garnizoanele de dislocare a unităţilor militare nu există farmaciile prevăzute la lit. a) şi b) sau în situaţia în care acestea nu deţin medicamentele prescrise. Acoperirea diferenţei de la compensat la gratuit se suportă din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

 

Bucureşti, 11 mai 2015.

Nr. M.44.

 

ACTE ALE CAMEREI CONSULTANŢILOR FISCALI

 

CAMERA CONSULTANŢILOR FISCALI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea documentelor prezentate spre dezbatere în Conferinţa anuală ordinară a Camerei Consultanţilor Fiscali din 25 aprilie 2015

În temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) şi ale art. 36 alin. (1) lit. c) şi d) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali, aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali nr. 6/2012, cu modificările ulterioare, şi în baza materialelor supuse dezbaterilor,

Conferinţa anuală ordinară a Camerei Consultanţilor Fiscali, întrunită în şedinţa din 25 aprilie 2015, hotărăşte:

Art. 1. - Se aprobă Raportul anual de activitate al Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali pe anul 2014, situaţiile financiare anuale ale Camerei Consultanţilor Fiscali pe anul 2014 şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli a Camerei Consultanţilor Fiscali pe anul 2014.

Art. 2. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2015, precum şi programul de activitate al Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali pentru anul 2015.

Art. 3. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali,

Ion-Toni Teau

 

Bucureşti, 27 aprilie 2015.

Nr. 5.

 

RECTIFICĂRI

 

La Cuantumul total al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2014, conform Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Partidul Naţional Liberal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 1 aprilie 2015, la poziţia 1 “Venituri realizate în anul 2014” se fac următoarele rectificări:

- la “subvenţie de la bugetul de stat”, în loc de: “1.246.531,00 Iei”se va citi: “1.525.108,56 lei”;

- la “donaţii totale”, în loc de: “6.661.902,72 lei”se va citi: “6.666.902,72 lei”;

- la “venituri din alte surse”, în loc de: “273.738,58 lei”se va citi: “273.753,16 lei”.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.