MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 369/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 369         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 27 mai 2015

 

SUMAR

 

DECRETE

 

487. - Decret privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României în grad de Cavaler

 

488. - Decret privind conferirea unor decoraţii

 

489. – Decret privind conferirea Ordinului Virtute a Militară în grad de Cavaler

 

490. - Decret privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios în grad de Comandor

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 46 din 17 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2711 şi 2712 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

 

Decizia nr. 48 din 17 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

 

Decizia nr. 50 din 17 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 330 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Decizia nr. 53 din 17 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (2) teza întâi din Legea concurenţei nr. 21/1996

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            577. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.389/2010 pentru aprobarea Procedurii de valorificare, în regim de urgenţă, a bunurilor de consum alimentar şi a materiilor prime necesare pentru prepararea acestor bunuri, cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animale, păsări vii sau plante sau bunuri degradabile, în cazul aplicării măsurilor asigurătorii şi/sau executorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

ACTE ALE COLEGIULUI PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA

 

            3. - Hotărâre pentru aprobarea Normelor privind organizarea interviului pentru accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare. În cadrul filialelor teritoriale ale Colegiului Psihologilor din România

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României în grad de Cavaler

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (3), ale art. 6 lit. A şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată,

în semn de înaltă apreciere pentru rezultatele de excepţie obţinute în activitatea de cercetare şi promovare, la nivel internaţional, a medicinei pediatrice,

pentru efortul deosebit pe care l-a depus în calitate de manager de spital, asigurând dotarea acestuia cu echipamente moderne, Înalta calificare a personalului medical, precum şi punerea în aplicare a unor noi metode şi tehnologii de tratament în domeniul cardiologiei şi chirurgiei cardiovasculare pediatrice,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler domnului academician profesor doctor Dan Mircea Enescu, manager al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 25 mai 2015.

Nr. 487.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea unor decoraţii

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (3), ale art. 6 lit. A şi B, ale art. 7 lit. A şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată,

în semn de înaltă apreciere pentru rezultatele de excepţie avute în întreaga lor carieră, pentru excelenţa cu care au asigurat un act medical de înaltă calificare şi dăruire, impunând Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti drept o instituţie de referinţă pentru sănătatea publică românească,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer domnului conferenţiar universitar doctor Radu Ninel Bălănescu, director medical.

Art. 2. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Ofiţer domnului profesor universitar doctor Coriolan Emil Ulmeanu, şef Secţie Clinică Anestezie şi Terapie Intensivă Toxicologie.

Art. 3. - Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Comandor domnului profesor universitar doctor Dumitru Oraşeanu.

Art. 4. - Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler:

1. doamnei doctor Ana Maria Brădeanu, coordonator Departament Terapie Intensivă Nou-Născuţi;

2. doamnei asistent universitar doctor Maria Dorina Crăciun, şef Serviciu de Supraveghere şi Control al Infecţiilor Nosocomiale;

3. doamnei doctor Florica Dinu, şef secţie Clinică Chirurgie II - Urologie;

4. doamnei conferenţiar universitar doctor Gabriela Leşanu, şef Secţie Clinică Pediatrie II;

5. doamnei doctor Elena Petrişor, şef unitate primiri urgenţă;

6. domnului doctor Florin Dumitru Cătălin Rusu, şef Secţie Clinică Anestezie şi Terapie Intensivă;

7. domnului doctor Alexandru Ulici, şef Secţie Clinică Ortopedie Pediatrică;

8. doamnei lector universitar doctor Carmen Mariana Zăpucioiu, şef Secţie Clinică Pediatrie I Pneumologie.

Art. 5. - Se conferă Crucea Naţională Serviciul Credincios clasa a III-a:

1. doamnei asistent medical Florentina Ostroşină, coordonator Secţie Clinică Chirurgie Plastică şi Arsuri;

2. doamnei asistent medical Elena Postică, director de îngrijiri.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 25 mai 2015.

Nr. 488.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Virtutea Militară în grad de Cavaler

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 8 lit. A şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată,

având în vedere propunerea viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne,

cu prilejul sărbătoririi a 40 de ani de existenţă a unităţii speciale, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor şi activităţilor specifice ce constau în asigurarea pazei, protecţiei, precum şi apărarea unor obiective de importanţă deosebită,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, Drapelului de Luptă al Unităţii Speciale 30 Jandarmi Protecţie Instituţional㠓Obiective Diplomatice” Bucureşti.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin, (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 25 mai 2015.

Nr. 489.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios în grad de Comandor

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. Aşi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată,

în semn de apreciere pentru contribuţia personală la susţinerea şi promovarea relaţiilor economice şi politice dintre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi România,

pentru promovarea, pe plan local, a imaginii reale a ţării noastre,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Comandor Lordului John Quentin Davies of Stamford.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 25 mai 2015.

Nr. 490.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 46

din 17 februarie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2711 şi 2712 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice ŞI a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠓Casido”- S.R.L. din Brăila în Dosarul nr. 1.198/59/2014 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 945D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 15 ianuarie 2015. pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2712 alin, (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2711 şi ale art. 2712 alin. (3)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 7.520 din 23 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.198/59/2014, Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercial㠓Casido” - S.R.L. din Brăila într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât impunerea prin lege a unei sarcini patrimoniale de 1% din valoarea unui contract de achiziţie publică reprezintă o îngrădire neconstituţională a exercitării dreptului de acces la instanţă. Suma este evident prohibitivă pentru marea majoritate a operatorilor economici ce activează pe piaţă.

6. Se consideră că prevederile criticate sunt contrare art. 21 alin. (4) din Constituţie, întrucât jurisdicţia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este una specială administrativă, iar impunerea unei sarcini pecuniare de 1% pentru accesul la această jurisdicţie încalcă în mod evident principiul constituţional al gratuităţii unei asemenea jurisdicţii.

7. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât accesul liber la justiţie nu semnifică accesul gratuit la instanţă şi nici lipsa unor dispoziţii procedurale menite să asigure exercitarea corespunzătoare a demersurilor judiciare. Se arată, de asemenea, că impunerea unor condiţii pentru exercitarea accesului la justiţie nu constituie o încălcare a prevederilor constituţionale invocate în cerere, atât timp cât prin legi organice sesizarea instanţei se poate realiza doar cu plata unor taxe de timbru sau cu plata unei cauţiuni, aşa cum prevăd dispoziţiile Codului de procedură civilă sau cele ale Codului de procedură fiscală.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat prin actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Curtea reţine că, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile ari 2711 şi 2712 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 30 iunie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins:

Dispoziţiile legale criticate au următoare formulare: - Art. 2711; “(1) în scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligaţia de a constitui garanţia de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestaţiei/cererii/plângerii şi data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanţei de judecată de soluţionare a acesteia.

(2) Contestaţia/Cererea/Plângerea va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii garanţiei prevăzute la alin. (1).

(3) Garanţia de bună conduită se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări şi se depune în original la sediul autorităţii contractante şi în copie la Consiliu sau la instanţa de judecată, odată cu depunerea contestaţiei/cererii/plângerii.

(4) Cuantumul garanţiei de bună conduită se stabileşte prin raportare la valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, astfel:

a) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) Ut. a) şi b);

b) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) Ut, c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 10.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei;

c) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) Ut. a) şi b), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 25.000 euro. la cursul BNR de la data constituirii garanţiei;

d) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) Ut c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 100.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei.

(5) Garanţia de bună conduită trebuie să aibă o perioadă de valabilitate de cel puţin 90 de zile, să fie irevocabilă şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă.

(6) în cazul în care, în ultima zi de valabilitate a garanţiei de bună conduită, decizia Consiliului sau hotărârea instanţei de judecată nu este rămasă definitivă, iar contestatorul nu a prelungit valabilitatea garanţiei de bună conduită în aceleaşi condiţii de la alin. (1)-(5), autoritatea contractantă va reţine garanţia de bună conduită. Prevederile art. 2712 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.

(7) Prevederile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care plângerea împotriva deciziei Consiliului este formulată de o altă persoană decât autoritatea contractantă sau contestator, conformări. 281.”;

- Art. 2712: “(1) în cazul în care contestaţia este respinsă de către Consiliu sau de către instanţa de judecată, atunci când contestatorul se adresează direct instanţei, autoritatea contractantă are obligaţia de a reţine garanţia de bună conduită de la momentul rămânerii definitive a deciziei Consiliului/ hotărârii instanţei de judecată. Reţinerea se aplică pentru loturile la care contestaţia a fost respinsă.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care contestatorul renunţă la contestaţie/cerere/plângere.

(3) Măsura prevăzută la alin. (1) nu va fi aplicată în cazul în care Consiliul/instanţa de judecată respinge contestaţia ca rămasă fără obiect sau în cazul în care s-a renunţat la contestaţie/cerere/plângere, ca urmare a adoptării de către autoritatea contractantă a măsurilor de remediere necesare, în condiţiile art. 256 alin. (1).

(4) în situaţia în care Consiliul admite contestaţia, respectiv instanţa competentă admite plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului de respingere a contestaţiei, autoritatea contractantă are obligaţia de a restitui contestatorului garanţia de bună conduită, în cel mult 5 zile de la momentul rămânerii definitive a deciziei/hotărârii.

(5) în situaţia în care contestatorul se adresează direct instanţei de judecată şi aceasta admite cererea introdusă, prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător,

(6) Sumele încasate de autoritatea contractantă din executarea garanţiei de bună conduită reprezintă venituri ale autorităţii contractante.”

12. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste texte de lege aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (I) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015,*) nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 2712 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 sunt neconstituţionale şi a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2711 şi art. 2712 alin. (3)-(6) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 34/2006.

14. Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 2712 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, care prevăd reţinerea necondiţionată a garanţiei de bună conduită în cazul respingerii contestaţiei/cererii/plângerii, sunt neconstituţionale, întrucât îngrădesc accesul liber la justiţie - art. 21 alin. (1) din Constituţie - prin descurajarea contestatorului de a formula o contestaţie/cerere/plângere, considerându-se de plano că orice respingere se converteşte într-o sancţiune pentru un comportament necorespunzător. Totodată, Curtea a constatat că este afectat şi dreptul de proprietate privată prevăzut de art. 44 din Constituţie, diminuarea patrimoniului autorilor contestaţiilor/cererilor/ plângerilor neputând fi consecinţa directă a exercitării unui drept sau libertăţi fundamentale, respectiv a unui drept procesual.

15. În aceste condiţii, faţă de constatarea neconstituţionalităţii art. 2712 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora “Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Constatând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii Constituţionale, excepţia cu acest obiect urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

16. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în cauză, instanţa de judecată urmează să respecte Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 15 ianuarie 2015 atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenţei Curţii - de exemplu, Decizia nr. 404 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 597 din 11 august 2014 - prezenta decizie, în temeiul deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, poate reprezenta motiv de revizuire, conform aii, 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, raportat la incidenţa acestor articole în speţă.

17. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 2711 şi a art. 2712 alin, (3)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, referitor la legitimitatea constituţională a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, Curtea a statuat, de principiu, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar existenţa unor organe administrative de jurisdicţie nu poate să ducă la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti în condiţiile legii. În acest sens sunt şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012. De asemenea, pe lângă această exigenţă, desprinsă din jurisprudenţă, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţie, jurisdicţiile speciale administrative trebuie să fie facultative şi gratuite (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragrafele 63-66).

18. De asemenea, Curtea a reţinut că gratuitatea consacrată de norma constituţională cuprinsă în art. 21 alin. (4) semnifică lipsa oricărei contraprestaţii pecuniare din partea persoanei care, alegând calea contenciosului administrativ-jurisdicţional, beneficiază gratuit de serviciul prestat de autoritatea administrativ-jurisdicţională (a se vedea, în acest sens Decizia nr. 282 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012).

19. Totodată, Curtea a reţinut că soluţia legislativă criticată respectă cerinţa constituţională referitoare la caracterul neoneros al procedurii administrativ-jurisdicţionale, întrucât sumele reprezentând garanţia de bună conduită se fac venit la autoritatea contractantă, fără a constitui o taxă pentru administrarea justiţiei sau prestarea unor servicii de către aceasta sau, după caz, de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

20. Aşadar, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate, prin instituirea garanţiei de bună conduită, astfel cum aceasta a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, reglementează reguli procedurale specifice cu privire la judecarea contestaţiei în materia achiziţiilor publice, fără a putea fi calificată ca fiind o îngrădire a dreptului de acces liber la justiţie. __

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin decizia menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

22. Distinct de cele reţinute, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici susţinerea privind încălcarea prin art. 2711 şi ale art. 2712 alin. (3)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 a art. 126 alin. (6) din Constituţie, întrucât, în jurisprudenţă sa, a statuat că acest text constituţional nu exclude posibilitatea exercitării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe alte căi decât cea a contenciosului administrativ, ci doar garantează un asemenea control şi îi delimitează sfera de aplicare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.330 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 29 noiembrie 2010).

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2712 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie invocată de Societatea Comercial㠓Casido” - S.R.L. din Brăila în Dosarul nr. 1.198/59/2014 ai Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi parte în dosarul aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 2711 şi ale art. 2712 alin. (3)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii sunt constituţionale în raport cu critici le formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 februarie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 15 ianuarie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 48

din 17 februarie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Charlotte Castelein, TRD Comm VA, Maatschap Allacha şi Castel Engineering NV în Dosarul nr. 1.749/122/2012/a34 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.005D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Cristian Mocanu din Baroul Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţilor prezente, care arată că prevederile legale criticate încalcă art. 21 din Constituţie. În opinia sa, partea care poate demonstra dolul ar trebui să se poată adresa instanţei, iar această chestiune nu ar trebui soluţionată de judecătorul-sindic.

4. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 13 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.749/122/2012/a34, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie invocată de Charlotte Castelein, TRD Comm VA, Maatschap Allacha şi Castel Engineering NV, într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei creanţe chirografare înscrisă în tabelul preliminar de creanţe.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât deşi oferă posibilitatea de a face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, doi sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute, fiind de natură a produce efecte semnificative asupra procedurii - prin înlăturarea unor creanţe/participanţi de la tabelul definitiv de creanţă, în măsura în care se dovedesc întemeiate, totuşi, discutarea acestora spre finalul procedurii de insolvenţă (astfel cum sugerează sintagma “tabel definitiv de creanţe*) apare ca o soluţie contrară principiului statuat de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

7. Aşadar, formularea din lege “tabel definitiv de creanţe” conduce la ideea că partea interesată, care deţine probe cu privire la nelegalitatea unei creanţe din tabel, este nevoită să aştepte definitivarea tabelului de creanţe înainte de a acţiona şi a obţine recunoaşterea drepturilor sale. Astfel, o atare interpretare ar însemna, din perspectiva creditorului/persoanei interesate care aduce argumente rezonabile pentru probarea cazurilor prescrise de art. 75 alin. (1) din lege, o încălcare a dreptului său de acces liber şi direct la o instanţă de judecată, respectiv a dreptului său la soluţionarea petiţiei într-un termen rezonabil şi cu celeritate.

8. Având în vedere că motivele speciale prevăzute de art. 75 alin. (1)din Legea nr. 85/2006 - eroare esenţială, doi, fals, titluri hotărâtoare - pot fi invocate în cadrul procedurii insolvenţei şi sub forma contestaţiilor la tabelul preliminar (bazată pe dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 85/2006), se apreciază ca aceste motive pot fi invocate cu atât mai mult în perioada intermediară, adică până la definitivarea tabelului de creanţe.

9. Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât accesul liber la justiţie nu este unul absolut, orice restricţie fiind admisă atât timp cat nu aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanţa sa.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: “După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, doi sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.”

14. Curtea observă că Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora “Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date”, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Legea nr. 85/2006.

15. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că aceste texte de lege aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea observă că autorii acesteia pleacă de la premisa că între momentul expirării termenului pentru a formula contestaţii la tabelul preliminar de creanţe şi data definitivării tabelului de creanţe se poate scurge un interval de timp destul de mare în care interesele unor creditori ar putea fi prejudiciate. Autorii excepţiei susţin că nu au posibilitatea de a acţiona în acest interval, ci trebuie să aştepte definitivarea tabelului de creanţe care se face de către judecătorul sindic, împrejurare ce este de natură a le încălca dreptul la soluţionarea procesului într-un termen rezonabil.

17. Curtea reţine că acest interval de timp este delimitat de două momente: expirarea termenului de depunere a contestaţiilor [potrivit art. 73 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, contestaţiile trebuie depuse la tribunal cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită, prin sentinţa de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanţe, atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată], pe de o parte, şi definitivarea tabelului de creanţe [potrivit art. 62 alin. (1) lit. d), termenul de definitivare a tabelului creanţelor, care nu va depăşi 30 de zile în cazul procedurii generale şi, respectiv, 15 zile în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului corespunzător fiecărei proceduri, prevăzut la lit. c), adică de la expirarea termenului de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe], pe de altă parte. 18. Examinând prevederile art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, Curtea observă că judecătorul-sindic este obligat să se pronunţe asupra contestaţiilor la termenul stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanţe. Măsura criticată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă (a se vedea mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 1.075 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008, şi ale Deciziei nr. 300 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 31 mai 2012). În aceste condiţii, stabilirea unor termene strict determinate pentru întocmirea tabelului preliminar de creanţe şi introducerea contestaţiilor împotriva creanţelor sau drepturilor de preferinţă din acesta au drept finalitate asigurarea definitivării tabelului de creanţă. O altă abordare, în sensul posibilităţii introducerii unor asemenea contestaţii după expirarea termenului, dar înainte de definitivarea tabelului de creanţă, ar avea efecte negative asupra definitivării acestui tabel, întrucât ar produce o incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce echivalează cu imposibilitatea evaluării pasivului averii debitorului. De asemenea, faptul că o contestaţie formulată în condiţiile prevăzute de art. 75 alin. (1) ajunge să fie soluţionată după definitivarea tabelului de creanţe nu este de natură să încalce dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, ea are rolul de a asigura egalitatea şi veridicitatea procedurii. Aşadar, opţiunea legiuitorului ţine cont de specificul materiei insolvenţei, iar textul criticat, în aceste condiţii, se raportează la tabelul definitiv de creanţe.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Charlotte Castelein, TRD Comm VA, Maatschap Allacha şi Castel Engineering NV în Dosarul nr. 1.749/122/2012/a34 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 februarie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

 Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 50

din 17 februarie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Kakasi Ludvig în Dosarul nr. 864/83/2010* al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.1140/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta menţionează jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 54 din 5 februarie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 30 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 864/83/2010*, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865. Excepţia a fost ridicată de Kakasi Ludvig într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de acordare a unor despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât ele conferă deciziei adoptate în urma promovării unui recurs în interesul legii efectul obligatoriu al unei legi, nefiind însă supusă controlului de constituţionalitate asemenea legilor.

6. Se arată că, în urma pronunţării Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011, decizie adoptată în urma promovării unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi invocate ca temei juridic pentru acţiunile înaintate pe baza acestor prevederi, nesoluţionate definitiv la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010. În acest context, dispoziţiile legale criticate instituie o discriminare nejustificată între justiţiabilii aflaţi într-o situaţie juridică identică, dar care fie au obţinut, fie nu au obţinut (din motive neimputabile lor) hotărâri definitive în favoarea lor până la publicarea deciziilor nr. 1.358 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale.

7. Autorul excepţiei arată că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 s-a declarat neconstituţionalitatea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, în ceea ce priveşte limitarea cuantumului despăgubirilor, instanţa de contencios constituţional reţinând ca motiv de neconstituţionalitate aplicabilitatea Ordonanţei Guvernului nr. 62/2010 şi în cauzele înaintate sub imperiul Legii nr. 221/2009 în forma iniţială şi care nu au fost soluţionate încă în mod definitiv la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 62/2010. Or, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aplicat acelaşi tratament deja declarat neconstituţional şi a două oară faţă de beneficiarii Legii nr. 221/2009, raţionamentul Curţii Constituţionale fiind aplicabil mutatis mutandis.

8. Se mai arată că instanţa de contencios constituţional a decis relativ recent, cu unanimitate, prin Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, că interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia pronunţării unei decizii în urma promovării unui recurs în interesul legii este neconstituţională. Or, art. 4145 alin. 4 din Codul de procedură penală vizat de decizia menţionată are un text identic cu cel al art. 3307 alin. 4 atacat prin prezenta excepţie, cu alte cuvinte, este vorba de o soluţie legislativă identică. Curtea Constituţională a ales această modalitate pentru a înlătura efectele unei decizii adoptate în urma recursului în interesul legii - Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8 din 18 octombrie 2010 prin care instanţa supremă, contrar celor dispuse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007, a hotărât că infracţiunile de insultă şi calomnie se consideră dezincriminate, deşi Curtea Constituţională a statuat în sens exact opus.

9. În cazul Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011, autorul excepţiei susţine că instanţa supremă a procedat în acelaşi fel deoarece, contrar celor expuse în motivarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 şi a dispus că efectele deciziilor instanţei de contencios constituţional nr. 1.358 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 să se extindă şi asupra cauzelor începute mai înainte de publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu sfidarea directă a jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional în materie. Aşadar, cu alte cuvinte, se pretinde că instanţa supremă nu a respectat decizia instanţei de contencios constituţional.

10. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că aceasta este neîntemeiată.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, dispoziţii ce au următoarea redactare: “Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

15. Curtea observă că la data de 15 februarie 2013 au intrat în vigoare majoritatea dispoziţiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865, având în vedere că ele continuă să îşi producă efectele în cauza de faţă.

16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, în art. 1 alin. (5) privind respectarea legii, a Constituţiei şi a supremaţiei sale, în art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şt în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 54 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 24 aprilie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

18. Curtea a statuat că, având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecătoreşti, precum şi rolul său prevăzut în art. 126 alin, (3) din Constituţie, legiuitorul a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de lege. Instituirea caracterului obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât să dea eficienţă rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea statului de drept. Aşadar, dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă, care îndrituiesc Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să unifice diferenţele de interpretare şi aplicare a aceluiaşi text de lege de către celelalte instanţe judecătoreşti naţionale, nu aduc atingere normelor constituţionale, ci, dimpotrivă, contribuie, pentru motivele mai sus arătate, la asigurarea exigenţelor statului de drept.

19. De asemenea, în ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect supus atenţiei Curţii Constituţionale, legat de nemulţumirea cauzată de faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a făcut aplicarea efectelor Deciziei nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, Curtea a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, adică ultimele în ordine cronologică, iar, dat fiind că prima decizie de admitere, Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, a fost publicată în aceeaşi zi cu celelalte două decizii, aceasta din urmă nu a produs efecte juridice distincte.

20. Curtea a reţinut că autorii excepţiei de neconstituţionalitate, prin critici le lor, au plecat de la premisa greşită că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte de la data pronunţării acestora. Or, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile de constatare a neconstituţionalităţii pronunţate de Curtea Constituţională produc efecte juridice erga omnes de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, data pronunţării deciziei fiind opozabilă exclusiv Curţii Constituţionale.

21. În acest sens, Curtea a constatat că, din momentul în care o dispoziţie legală a intrat în vigoare, potrivit Constituţiei, acea dispoziţie legală beneficiază de prezumţia de constituţionalitate. Această prezumţie este, însă, relativă, ea putând fi răsturnată printr-o decizie a Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiei legale, decizie care produce efecte de la data publicării sale.

22. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit şi de faptul că Înalta Curte de Casaţie de Justiţie a stabilit că efectele deciziei Curţii Constituţionale, care se produc de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, se întind şi în privinţa proceselor începute şi nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional. În opinia autorului excepţiei, aceasta arată că Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 12 din 19 septembrie 2011 retroactivează prin formularea din dispozitivul său.

23. Prin Decizia nr. 54 din 5 februarie 2014, Curtea a reţinut că deciziile Curţii Constituţionale se aplică de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, inclusiv cauzelor în care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate chiar dacă au fost soluţionate în mod definitiv, precum şi celor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, iar deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate ca urmare a promovării unor recursuri în interesul legii se aplică de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi vor privi şi cauzele care se află pe rolul instanţelor judecătoreşti, la această dată. Aplicarea în concret a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauzele aflate pe rol revine instanţelor judecătoreşti.

24. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în jurisprudenţa sa, respectiv Decizia de inadmisibilitate din 4 septembrie 2012, pronunţată în cazul Nastaca Doica şi alţii împotriva României, paragraful 22, referitoare la aplicarea Legii nr. 221/2009, că invalidarea dispoziţiei în cauză de către Curtea Constituţională a urmărit un obiectiv de interes public, legat de buna administrare a justiţiei, aşa cum rezultă din motivarea Curţii Constituţionale, care a criticat modul vag de redactare a dispoziţiilor legale în cauză şi a subliniat necesitatea de a evita coexistenţa mai multor acte normative referitoare la despăgubiri pentru daunele suferite de persoanele persecutate politic în timpul regimului comunist. Curtea a remarcat faptul că eliminarea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, temeiul juridic al cererii reclamanţilor, a avut loc ca urmare a unui control de constituţionalitate obişnuit într-un stat democratic şi nu reprezintă rezultatul unui mecanism extraordinar ad-hoc (mutatis mutandis, Decizia din 2 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Slavov şi alţii împotriva Bulgariei, paragraful 99).

25. În privinţa aspectelor mat sus menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a făcut decât să se conformeze celor două decizii ale Curţii Constituţionale pronunţate în materie. Decizia sa nr. 12 din 19 septembrie 2011 a confirmat o situaţie juridică existentă, ce se baza pe efectele dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală.

26. Pe de altă parte, invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, invocată şi în prezenta cauză, nu a fost considerată relevantă de către instanţa de contencios constituţional, cu ocazia adoptării Deciziei nr. 54 din 5 februarie 2014, întrucât era vorba de ipoteza în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ignorat cu desăvârşire o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, adică situaţia exact inversă celei din dosarul analizat.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie sunt valabile şi în cauza de fată.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Kakasi Ludvig în Dosarul nr. 864/83/2010* al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 februarie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

 Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 53

din 17 februarie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (2) teza întâi din Legea concurenţei nr. 21/1996

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) teza întâi din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠓Inspet” - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.290/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.151 D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei, domnul avocat Valeriu Stoica, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, iar pentru partea Consiliul Concurenţei, doamna Iulia Dăsculţu din cadrul Direcţiei juridic-contencios, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care arată că procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate este asemănătoare cu procedura percheziţiei. În aceste condiţii, părţile trebuie citate. De asemenea, se solicită admiterea excepţiei.

4. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Concurenţei, care arată că, potrivit Deciziei nr. 6 din 12 ianuarie 2010 a Curţii Constituţionale, activitatea desfăşurată de inspectorii instituţiei nu poate fi considerată o activitate adiacentă noţiunii de percheziţie. Aceste inspecţii au drept scop obţinerea datelor şi a informaţiilor necesare în situaţia existenţei unor suspiciuni. Datele care se copiază sunt obţinute ca urmare a unei autorizări a instanţei. Copiile se realizează având în vedere că e nevoie de cantitatea mare de date şi timpul necesar pentru studierea lor în condiţiile în care nu Consiliul Concurenţei doreşte blocarea activităţii societăţii respective.

5. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că activitatea inspectorilor Consiliului Concurenţei se circumscrie necesităţii de combatere a încălcării legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

6. Prin încheierea din 4 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.290/2/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) teza întâi din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie invocată de Societatea Comercial㠓Inspet” - S.A. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei încheieri a Curţii de Apel Bucureşti.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât judecata se realizează fără citarea părţilor. Litigiile de dreptul concurenţei reprezintă acuzaţii în materie penală şi dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă la şedinţa de judecată este unul din elementele fundamentale ale caracterului echitabil al procesului. În ceea ce priveşte procesul civil, deşi statele se bucură de o anumită marjă de apreciere cu privire la citarea părţilor, totuşi, prevederea legală criticată apare ca fiind nejustificată. Astfel, se încalcă principiul egalităţii armelor, deoarece autoritatea de concurenţă depune o cerere de autorizare a inspecţiei, iar instanţa se pronunţă fără a asculta şi partea cealaltă, iar în cazul în care aceasta din urmă este nemulţumită, poate face contestaţie, însă aceasta nu este suspensivă de executare.

8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt justificate în virtutea art. 126 alin. (2) din Constituţie, întrucât legiuitorul, având competenţa exclusivă în acest sens, poate dispune ca anumite proceduri să nu se supună regulilor de citare, în considerarea caracterului specific al acestora sau în scopul asigurării celerităţii. În plus, soluţionarea cererii de autorizare judiciară fără citarea părţilor se justifică prin faptul că aceasta nu presupune analiza unor chestiuni de fond într-un litigiu, fiind o procedură ce vizează buna desfăşurare a activităţii desfăşurate de Consiliul Concurenţei în virtutea atribuţiilor stabilite prin lege.

9. De asemenea, se constată, pe de o parte, că investigaţia nu este declanşata “În contradictoriu” cu o anumită societate, procedura desfăşurându-se în ceea ce priveşte indiciile cu privire la o posibilă faptă prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 21/1996, iar pe de altă parte, că legea prevede posibilitatea contestării^ încheierii prin care s-a încuviinţat cererea de autorizare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o procedură contencioasă, în care contestatoarea poate exercita toate drepturile procesuale prevăzute de lege.

10. Referitor la susţinerile autoarei excepţiei, potrivit cărora inspecţia inopinată realizată de Consiliul Concurenţei trebuie asimilată unei acuzaţii în materie penală, instanţa supremă apreciază ca acestea nu pot fi primite, normele de procedură fiind de strictă interpretare.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 alin. (2) teza întâi din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins: “Cererea de autorizare se judecă în camera de consiliu, fără citarea părţilor.”

15. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că autoarea acesteia este nemulţumită de faptul că procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate se desfăşoară fără citarea părţilor, ceea ce ar duce la încălcarea principiului egalităţii armelor în procesul civil.

17. Curtea reţine faptul că procedura prevăzută de art. 38 alin. (1) şi (2) este una necontencioasă. Astfel, art. 38 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 prevede că inspectorii de concurenţă pot proceda la inspecţii doar în baza unui ordin emis de către preşedintele Consiliului Concurenţei şi cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti sau de către un judecător delegat de acesta. O copie certificată a ordinului de inspecţie şi a autorizaţiei judiciare se comunică obligatoriu persoanei supuse inspecţiei înainte de începerea acesteia.

18. Practic, inspectorii de concurenţă desfăşoară o activitate de investigaţie atunci când există indicii privind săvârşirea unor fapte contrare legii. Dispoziţiile legale criticate nu pun în discuţie fondul cauzei sau temeinicia vreunor acuzaţii, ci, pe baza lor, se procedează la autorizarea unor inspecţii. Astfel, potrivit art. 38 alin. (5) din lege, oricare ar fi împrejurările, inspecţia se desfăşoară între orele 8,00 şi 18,00 şi trebuie efectuată în prezenţa persoanei la care se efectuează inspecţia sau a reprezentantului său. Inspecţia poate continua şi după ora 18,00 numai cu acordul persoanei la care se efectuează inspecţia sau a reprezentantului său.

19. Condiţiile de exercitare a dreptului de acces liber la justiţie, precum şi căile de atac sunt prevăzute de norme juridice procedurale. Or, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, “Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar art. 129 din Legea fundamentală prevede că, “Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.

20. În aceste condiţii, se constată că textul criticat constituie o normă procedurală care reglementează soluţionarea cererii de încuviinţare a unei inspecţii, aşadar fără analizarea fondului litigiului de către instanţa de judecată, întrucât în discuţie este o chestiune prealabilă soluţionării acesteia. Or soluţionarea unor asemenea chestiuni trebuie să fie guvernată de principiul celerităţii, care ar putea fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralităţii, contradictorialităţii şi a obligativităţii citării părţilor.

21. Curtea mai reţine că legea oferă suficiente garanţii pentru evitarea arbitrariului şi protecţia drepturilor. Astfel, art. 38 alin. (7) din Legea concurenţei nr. 21/1996 prevede că partea interesată are posibilitatea de a formula contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 48 de ore, împotriva încheierii preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti sau a judecătorului delegat de acesta, încheiere prevăzută de art. 38 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996. Termenul în care poate fi atacată încheierea pentru Consiliul Concurenţei curge de la momentul comunicării acesteia, potrivit prevederilor alin. (2) al art. 38 din aceeaşi lege. În ceea ce priveşte persoana supusă inspecţiei, termenul în care poate fi atacată încheierea curge de la momentul comunicării acesteia, potrivit prevederilor alin. (1) al art. 38. Contestaţia nu este suspensivă de executare.

22. Curtea observă, aşadar, că dispoziţiile legale criticate asigură un just echilibru între interesele părţilor: pe de o parte, strângerea de informaţii cu privire la activitatea unei persoane bănuite de încălcarea normelor privind concurenţa loială şi, implicit, apărarea interesului public, iar, pe de altă parte, apărarea drepturilor şi a libertăţilor persoanei inspectate. Astfel, operatorul economic supus_ procedurii de inspecţie poate formula contestaţie în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar inspecţia se desfăşoară în prezenţa să sau a reprezentantului său.

23. Ulterior, în faţa instanţei de judecată, în cadrul dezbaterii pe fond a acţiunii formulate de operatorul economic împotriva deciziei Consiliului Concurenţei de constatare a încălcării regulilor concurenţei, el va fi citat şi va avea posibilitatea să administreze, cu încuviinţarea instanţei de judecată, toate probele considerate utile, pertinente şi concludente pentru stabilirea adevărului judiciar.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată de Societatea Comercial㠓Inspet” - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.290/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 38 alin. (2) teza întâi din Legea concurenţei nr. 21/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 februarie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.389/2010 pentru aprobarea Procedurii de valorificare, în regim de urgenţă, a bunurilor de consum alimentar şi a materiilor prime necesare pentru prepararea acestor bunuri, cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animale, păsări vii sau plante sau bunuri degradabile, în cazul aplicării măsurilor asigurătorii şi/sau executorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile art. 129 alin. (7), precum şi de cele ale art. 159 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin;

Art. I. - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.389/2010 pentru aprobarea Procedurii de valorificare, în regim de urgenţă, a bunurilor de consum alimentar şi a materiilor prime necesare pentru prepararea acestor bunuri, cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animale, păsări vii sau plante sau bunuri degradabile, în cazul aplicării măsurilor asigurătorii şi/sau executorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 3. - Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, organele fiscale teritoriale subordonate acestora, precum şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.”

2. La anexa nr. 1, punctul 4 se abrogă.

3. La anexa nr. 1, după punctul 16 se introduce un nou punct, punctul 161, cu următorul cuprins:

“161. Prevederile pct. 13 şi 16 nu se aplică în cazul organelor de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv Direcţia generală antifraudă fiscală, Direcţia generală a vămilor, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, organele fiscale teritoriale subordonate acestora, precum şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 18 mai 2015.

Nr. 577.

 

ACTE ALE COLEGIULUI PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA

 

COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Normelor privind organizarea interviului pentru accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare, în cadrul filialelor teritoriale ale Colegiului Psihologilor din România

 

Având în vedere dispoziţiile art. 24 lit. f) din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 51 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005, cu completările ulterioare,

la solicitarea preşedinţilor filialelor teritoriale ale Colegiului Psihologilor din România,

Comitetul director al Colegiului Psihologilor din România hotărăşte:

Art. 1. - Se aprobă Normele privind organizarea interviului pentru accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare, în cadrul filialelor teritoriale ale Colegiului Psihologilor din România, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, normele privind organizarea interviului pentru accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare, în cadrul filialelor teritoriale ale Colegiului Psihologilor din România reglementează procedura complementară procedurii generale privind accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică.

 

Preşedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România,

Mihai Aniţei

 

Bucureşti, 24 aprilie 2015.

Nr. 3.

 

ANEXĂ

 

NORME

privind organizarea interviului pentru accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare, în cadrul filialelor teritoriale ale Colegiului Psihologilor din România

 

CAPITOLUL I

Condiţii generale

 

Art. 1, - (1) În baza mandatului Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România, denumit în continuare Comitetul director, filialele teritoriale ale Colegiului Psihologilor din România, care fac dovada capacităţii organizatorice necesare, pot susţine interviurile cu candidaţii care solicită accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare, indiferent de specialitatea profesională.

(2) Capacitatea organizatorică se evaluează anterior emiterii mandatului de către Comitetul director, pe baza unei vizite realizate de către o echipă de verificare a capacităţii organizatorice, constituite din membri numiţi din cadrul structurii de suport a Colegiului Psihologilor din România, prin dispoziţie a preşedintelui Comitetului director, pe baza următoarelor criterii:

a) deţinerea spaţiului necesar şi adecvat pentru susţinerea interviurilor pentru accesul în profesie;

b) organizarea şi funcţionarea în bune condiţii a comitetului filialei teritoriale;

c) deţinerea unei evidenţe conforme şi adecvate a actelor şi corespondenţei filialei teritoriale;

d) funcţionarea în bune condiţii a secretariatului filialei teritoriale şi comunicarea eficientă a acestuia cu secretariatul Comitetului director;

e) asigurarea mijloacelor fizice şi electronice de păstrare a evidenţei şi a corespondenţei la nivelul filialei teritoriale;

f) asigurarea obiectivităţii şi transparenţei procedurilor desfăşurate la nivelul filialei teritoriale;

g) dovada asigurării posibilităţilor de comunicare şi de diseminare a anunţurilor şi informărilor către membrii filialei teritoriale;

h) asigurarea unui nivel foarte bun de cunoaştere a legislaţiei specifice privind accesul şi exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică de către membrii comitetului filialei teritoriale şi secretarul acesteia.

(3) Rezultatul evaluării capacităţii organizatorice a filialei teritoriale se constată printr-un proces-verbal încheiat de către membrii echipei de verificare.

(4) în baza procesului-verbal de verificare a capacităţii organizatorice, preşedintele Comitetului director propune membrilor conducerii operative emiterea unui mandat către preşedintele filialei teritoriale care îndeplineşte criteriile menţionate la alin. (2) în vederea organizării interviurilor cu candidaţii care solicită accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare.

 

CAPITOLUL II

Organizarea interviurilor cu candidaţii care solicita accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare

 

Art. 2. - (1) în termen de 48 de ore de la data comunicării hotărârii privind mandatarea preşedintelui comitetului filialei teritoriale în vederea organizării interviurilor cu candidaţii care solicită accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare, preşedintele filialei teritoriale este obligat să convoace în termen de maximum 15 zile calendaristice comitetul filialei teritoriale, informând în acest sens şi secretariatul Comitetului director.

(2) Şedinţa comitetului filialei teritoriale va avea următoarea ordine de zi:

a) comunicarea şi informarea asupra procedurilor privind organizarea la nivelul filialei teritoriale a interviurilor cu candidaţii care solicită accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare;

b) aprobarea datei primului interviu în termen de 30 de zile calendaristice şi a anunţului privind organizarea la nivelul filialei teritoriale a interviurilor cu candidaţii care solicită accesul în profesia de psiholog cu drept de libera practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare;

c) realizarea unui instructaj pentru secretarul filialei teritoriale cu privire la actele şi procedurile privind organizarea la nivelul filialei teritoriale a interviurilor cu candidaţii care solicita accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare;

d) afişarea şi distribuirea anunţului privind organizarea la nivelul filialei teritoriale a interviurilor cu candidaţii care solicită accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare;

e) alte detalii privind modul de organizare al interviurilor şi comunicarea cu secretariatul Comitetului director.

(3) Procesul-verbal al şedinţei comitetului filialei teritoriale se comunică şi secretariatului Comitetului director.

Art. 3. - Evidenţa electronică a candidaţilor, precum şi a rezoluţiilor comisiilor de organizare a interviurilor se realizează potrivit dispoziţiilor preşedintelui Colegiului Psihologilor din România.

Art. 4. - (1) Dosarele pentru obţinerea atestatelor de liberă practică în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare, ale candidaţilor cu domiciliul pe raza teritorială a filialei se depun şi se înregistrează la secretariatul filialei teritoriale.

(2) După verificarea dosarelor de către secretarul filialei teritoriale, la data stabilită pentru susţinerea interviurilor, dosarele depuse de candidaţi se verifică de către comisia de organizare a interviurilor.

(3) Comisia de organizare a interviurilor este constituită din preşedintele filialei teritoriale şi cel puţin doi membri ai comitetului filialei teritoriale, componenţa nominală a acesteia fiind aprobată prin dispoziţie a preşedintelui Comitetului director. Preşedintele are obligaţia administrativă de a organiza şi de a conduce şedinţa. Participarea la şedinţă a membrilor comisiei de organizare a interviurilor este voluntară şi obligatorie.

(4) Pentru a evita antepronunţarea, în comisia de organizare a interviurilor nu pot fi numiţi psihologii care au calitatea de membru într-o comisie aplicativă din cadrul Comitetului director, cu excepţia situaţiei preşedintelui filialei teritoriale, care asigură conducerea şedinţei şi managementul procedurilor de organizare a interviurilor, fără a putea vota.

Art. 5. - (1) Interviurile se realizează individual de către comisia de organizare a interviurilor, pentru fiecare candidat care solicita accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare.

(2) Candidatul este informat cu privire la drepturile şi obligaţiile sale pe durata interviului, după cum urmează:

a) dreptul de a solicita atestatul de liberă practică şi accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, în condiţiile Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare;

b) dreptul de a se retrage oricând din interviu, indiferent de motiv, cu posibilitatea de a participa ulterior la o altă şedinţă de interviu, cu obligaţia achitării unei noi taxe de analiză a dosarului de atestare profesională;

c) în cazul constatării neconformităţii cu prevederile legale în vigoare privind accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, dreptul de a se adresa direct Comitetului director, fără obligaţia achitării unei noi taxe de analiză a dosarului de atestare profesională;

d) obligaţia de a adopta un comportament civilizat şi de a purta o ţinută decentă;

e) obligaţia respectării procedurilor de organizare a interviului pentru accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică;

f) obligaţia cunoaşterii cadrului normativ privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică.

Art. 6. - (1) După finalizarea interviurilor, rezultatele acestora se comunică pe loc candidaţilor şi se afişează la sediul filialei teritoriale, urmând ca evidenţa rezoluţiilor comisiei de organizare a interviurilor, împreună cu dosarele de atestare profesională ale candidaţilor să fie înaintate către comisiile aplicative ale Comitetului director în vederea analizării acestora şi formulării propunerilor de emitere/neemitere a atestatelor de liberă practică în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare.

(2) Comisiile aplicative, pe baza rezoluţiilor comisiilor de organizare a interviurilor, analizează dosarele depuse de către candidaţi şi formulează propuneri de emitere/neemitere a atestatelor de liberă practică în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare, după caz.

(3) în cazul în care candidaţii sunt nemulţumiţi de rezoluţia comisiei de organizare a interviurilor, aceştia pot solicita participarea la şedinţa comisiilor aplicative competente, în vederea susţinerii cererii de acces în profesia de psiholog cu drept de liberă practică, fără obligaţia achitării unor taxe de atestare suplimentare.

(4) Candidaţii pentru accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare, au posibilitatea şi îşi menţin dreptul de a participa la procedurile de evaluare a dosarelor de atestare profesională în cadrul şedinţelor comisiilor aplicative din cadrul Comitetului director.

(5) Candidaţii pentru accesul în profesia de psiholog cu drept de liberă practică în treapta de specializare psiholog practicant, forma sub supervizare, din raza teritorială a Filialei teritoriale Bucureşti, parcurg etapele de evaluare specifice pentru atestare numai în cadrul comisiilor aplicative din cadrul Comitetului director.

Art. 7. - Evidenţa dosarelor de atestare profesională şi a rezoluţiilor comisiilor de organizare a interviurilor se centralizează şi se introduc în sistemul de evidenţă electronică de către secretariatul Comitetului director, precum şi de către secretarii filialelor teritoriale în limita competenţelor delegate acestora.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.