MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 201/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 201         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 26 martie 2015

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            170. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            147. - Ordin al ministrului transporturilor pentru publicarea acceptării amendamentelor din 2015 la Regulamentul anexat la Acordul european privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase pe căile navigabile interioare (ADN), adoptat la Geneva la 26 mai 2000, şi a rectificărilor la acestea, precum şi a rectificărilor la Regulamentul anexat la ADN aplicabil de la 1 ianuarie 2013, adoptate de Comisia Economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE - ONU) la Geneva

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

            Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

ACTE ALE PARTIDELOR POLITICE

 

            Cuantumul total al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2014, conform Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Asociaţia Macedonenilor din România

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 1.005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 29 octombrie 2012, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(2) GNM este un corp specializat de inspecţie şi control, iar comisarii sunt funcţionari publici numiţi în funcţii publice specifice, în condiţiile legii, care pot lua măsuri de sancţionare, de suspendare/încetare a activităţii ca urmare a poluării şi deteriorării mediului sau pentru nerespectarea condiţiilor impuse prin actele de reglementare emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi a măsurilor stabilite în notele de constatare şi în rapoartele de inspecţie şi control.”

2. La articolul 8, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (41) şi (42), cu următorul cuprins:

“(41) Comisarul general conduce aparatul de lucru al GNM, numeşte şi eliberează din funcţie personalul acestuia, în condiţiile legii.

(42) În cazul absenţei comisarului general, precum şi în cazul În care comisarul general se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita funcţia, calitatea de ordonator terţiar de credite, precum şi celelalte atribuţii care revin comisarului general se exercită în numele acestuia de către unul dintre comisarii generali adjuncţi desemnat prin decizie în acest sens.”

3. La articolul 13 alineatul (1), literele a), f), o) şi ş) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“a) propune autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului elaborarea, promovarea şi reactualizarea periodică a reglementărilor, ghidurilor şi normelor tehnice privind activitatea de control şi inspecţie;

...................................................................................................................

f) propune organului emitent suspendarea şi/sau anularea acordului/avizului/autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu ale cărei prevederi nu sunt respectate de către titularul actelor de reglementare;

...................................................................................................................

o) constată faptele ce au condus la prejudiciul asupra mediului, eventualele ameninţări iminente cu un astfel de prejudiciu şi efectuează investigaţii pentru identificarea persoanei(lor) responsabile;

...................................................................................................................

ş) participă la schimbul rapid de informaţii cu instituţiile şi organele competente, naţionale şi internaţionale, privind domeniul de competenţă;”.

4. La articolul 13 alineatul (1), după litera b) se Introduc două noi litere, literele b1) şi b2), cu următorul cuprins:

„b1) controlează activităţile cu impact asupra mediului şi aplică, după caz, sancţiuni contravenţionale persoanelor fizice sau juridice care le desfăşoară;

b2) controlează respectarea măsurilor de protecţie a mediului prevăzute în actele de reglementare emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, verifică îndeplinirea măsurilor stabilite prin programele pentru conformare şi planurile de acţiuni pentru activităţi economice şi asigură controlul de specialitate;”.

5. La articolul 13 alineatul (1), după litera d) se Introduce o nouă literă, litera d1), cu următorul cuprins:

,,d1) controlează respectarea prevederilor actelor de reglementare emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului pentru realizarea proiectelor, pe parcursul executării lucrărilor şi la finalizarea proiectelor;”.

6. La articolul 13 alineatul (1), după litera q) se introduce o nouă literă, litera q1), cu următorul cuprins:

,,q1) confiscă bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenţii săvârşite în domeniul protecţiei mediului;”.

7. La articolul 13 alineatul (1), litera m) se abrogă.

8. La articolul 13 alineatul (1), după litera r) se introduc două noi litere, literele r1) şi r2), cu următorul cuprins:

,,r1) prelevează probe spre a fi analizate de laboratoare autorizate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

r2) dispune, în condiţiile prevăzute de lege, încetarea activităţii unităţilor sau instalaţiilor, în caz de poluare a factorilor de mediu şi/sau în cazul producerii de disconfort populaţiei, în cazul nerespectării obligaţiei de a solicita şi obţine autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu pentru activităţile cu impact semnificativ asupra mediului conform prevederilor legale în vigoare, precum şi în cazul anulării acestor acte de reglementare de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului emitentă sau de către instanţele de judecată;”.

9. La articolul 13 alineatul (1), după litera s) se introduce o nouă literă, litera s1), cu următorul cuprins:

“s1) derulează activităţi de perfecţionare profesională în domeniu, pentru personalul din cadrul GNM, precum şi pentru alte autorităţi şi instituţii publice, asociaţii sau fundaţii, la solicitarea acestora, în conformitate cu prevederile legale;”.

10. La articolul 13 alineatul (1), după litera u) se introduce o nouă literă, litera u1), cu următorul cuprins:

“u1) sprijină şi coordonează dezvoltarea reţelei de voluntari de mediu, potrivit metodologiei care se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România.”

11. La articolul 13 alineatul (2) punctul A, literele a), b), e) şi f) se abrogă.

12. La articolul 13 alineatul (2) punctul A, litera m) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“m) controlează respectarea prevederilor legislaţiei din domeniul emisiilor industriale şi ia măsurile corespunzătoare potrivit legii;”.

13. La articolul 13 alineatul (2) punctul A, după litera m) se introduc două noi litere, literele n) şi o), cu următorul cuprins:

„n) controlează respectarea prevederilor referitoare la protecţia atmosferei şi ia măsuri corespunzătoare, potrivit legii;

o) controlează respectarea obligaţiilor ce revin titularilor de activităţi care deţin surse fixe de poluare atmosferică, prevăzute în programele de reducere a emisiilor, în planurile de menţinere a calităţii aerului, în planurile de calitate a aerului şi în planurile de acţiune pe termen scurt şi ia măsuri corespunzătoare, potrivit legii.”

14. La articolul 13 alineatul (2), partea introductivă a punctului B se modifică şi va avea următorul cuprins:

“B. În domeniul controlului gestiunii deşeurilor, substanţelor şi amestecurilor periculoase:”.

15. La articolul 13 alineatul (2) punctul B, literele a), b), i) ŞI J) se modifică ŞI vor avea următorul cuprins:

“a) exercită, pe întreg teritoriul ţării, controlul activităţilor operatorilor economici privind conformarea la cerinţele legislaţiei de mediu în domeniul gestiunii deşeurilor de orice natură;

b) constată neconformităţile din actele de reglementare emise pentru activităţile din domeniul gestiunii deşeurilor, aplică măsurile legale şi stabileşte proceduri de control al surselor de poluare care au ca origine activităţi de eliminare a deşeurilor (incineratoare, depozite de deşeuri);

...................................................................................................................

i) monitorizează/controlează producătorii, importatorii, reprezentanţii unici, utilizatorii din aval şi distribuitorii de substanţe ca atare, în amestecuri şi în articole din punctul de vedere al respectării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), precum şi al respectării deciziilor Agenţiei Europene pentru Produse Chimice;

j) verifică respectarea prevederilor legale privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi amestecurilor periculoase, precum şi respectarea prevederilor privind restricţiile la producerea, introducerea pe piaţă şi utilizarea anumitor substanţe periculoase ca atare, în compoziţia unor preparate sau articole;”.

16. La articolul 13 alineatul (2) punctul B, după litera b) se introduc şapte noi litere, literele b1)-b7), cu următorul cuprins:

“b1) controlează activităţile operatorilor economici privind transportul deşeurilor;

b2) participă la elaborarea strategiilor şi politicilor de mediu privind gestionarea deşeurilor care sunt incluse în Strategia Naţională pentru Gestionarea Deşeurilor şi Planul Naţional pentru Gestionarea Deşeurilor;

b3) efectuează controlul respectării prevederilor reglementărilor în domeniul substanţelor şi al amestecurilor periculoase, constată şi sancţionează încălcarea cerinţelor legale şi stabileşte măsurile de remediere şi termenele pentru îndeplinirea acestora;

b4) controlează realizarea importului, exportului şi tranzitului de substanţe şi amestecuri periculoase, în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice în vigoare şi cu cele ale convenţiilor internaţionale din acest domeniu la care România este parte;

b5) solicită şi primeşte informaţii despre proprietăţile substanţelor sau ale amestecurilor periculoase, inclusiv despre compoziţia chimică a acestora;

b6) controlează respectarea prevederilor legale privind gestionarea, depozitarea şi valorificarea deşeurilor provenite în urma activităţii de creştere şi îngrăşare a animalelor şi păsărilor, de prelucrare şi industrializare a produselor animaliere şi cerealiere, precum şi activitatea de neutralizare a deşeurilor de origine animalieră;

b7) controlează aplicarea reglementărilor privind comercializarea şi/sau utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a produselor de protecţie a plantelor, pentru evitarea poluării mediului de către acestea;”.

17. La articolul 13 alineatul (2) punctul B, literele k), p), q) şi r) se abrogă.

18. La articolul 13 alineatul (2) punctul B, după litera s) se introduc două noi litere, literele s1) şi s2), cu următorul cuprins:

“s1) furnizează informaţiile necesare pentru întocmirea rapoartelor autorităţilor competente prevăzute de legislaţia europeană şi de cea naţională din domeniul de competenţă;

s2) colaborează cu autorităţile competente şi cu cele de control din ţară şi din celelalte state membre, pe domeniul său de competenţă;”.

19. La articolul 13 alineatul (2) punctul B, litera ş) se abrogă.

20. La articolul 13 alineatul (2), după punctul B se introduce un nou punct, punctul B1, cu următorul cuprins:

„B1. În domeniul bunei practici de laborator şi al metodelor de testare:

a) este reprezentant al autorităţii naţionale de certificare şi monitorizare a conformităţii cu principiile de bună practică de laborator (BPL) pentru laboratoarele care efectuează teste toxicologice şi ecotoxicologice prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 440/2008 al Comisiei din 30 mai 2008 de stabilire a metodelor de testare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH);

b) efectuează inspecţii BPL şi verificări de studiu şi, în cazul respectării principiilor BPL de către laboratorul inspectat, emite un certificat care să ateste conformitatea cu principiile BPL;

c) elaborează planul naţional de monitorizare a conformităţii cu principiile BPL pentru laboratoarele certificate;

d) oferă informaţii referitoare la BPL pe domeniul său de competenţă, la cererea autorităţilor naţionale sau europene de reglementare;

e) oferă informaţii pentru industria chimică, instalaţiile de testare şi sponsorii studiilor, pe domeniul său de competenţă, referitoare la metodele de testare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 440/2008 şi în ghidurile de testare ale OECD şi la principiile de bună practică de laborator ale OECD;

f) raportează anual Comisiei Europene despre stadiul implementării principiilor BPL în România.”

21. La articolul 13 alineatul (2) punctul C, după litera r) se introduce o nouă literă, litera s), cu următorul cuprins:

“s) controlează şi verifică îndeplinirea obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pentru prima dată pe piaţă lemn, precum şi comercianţilor în ceea ce priveşte informaţiile referitoare la furnizorii de lemn sau produse din lemn, conform Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, cu modificările şi completările ulterioare, în domeniul său de competenţă.”

22. La articolul 16, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(2) Modelul procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii şi modelul înştiinţării de plată sunt prevăzute în anexa nr. 2.”

23. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 17. - Personalul GNM este format din funcţionari publici şi personal contractual. Salarizarea personalului GNM se face în condiţiile prevăzute de legislaţia privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.”

24. Anexele nr. 1,2 şi 12 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1,2 şi 3 la prezenta hotărâre.

Art. II. - (1) încadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru fiecare categorie de personal.

(2) Aplicarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Anne-Rose-Marie Jugănaru,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Darius-Bogdan Vâlcov

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

 

Bucureşti, 11 martie 2015.

Nr. 170.

 

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.005/201$

 

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Gărzii Naţionale de Mediu

 

NUMĂRUL MAXIM DE POSTURI: 823

 

 

COMISAR GENERAL

 

 

 

 

 

 

 

CABINET DEMNITAR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CORP CONTROL COMISAR GENERAL*

 

 

AUDIT PUBLIC INTERN*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

COMISAR GENERAL ADJUNCT

 

COMISAR GENERAL ADJUNCT

 

 

COMISAR GENERAL ADJUNCT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIRECŢIA GENERALĂ CONTROLUL POLUĂRII, BIODIVERSITÂŢII, BIOSECURITĂŢII ŞI ARIILOR PROTEJATE

 

DIRECŢIA CONTENCIOS ŞI MONITORIZARE

 

DIRECŢIA RESURSE UMANE ŞI MANAGEMENT OPERAŢIONAL

 

DIRECŢIA BUGET, FINANCIAR, CONTABILITATE

 

DIRECŢIA ACHIZIŢII PUBLICE ŞI LOGISTICA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIRECŢIA CONTROLUL POLUĂRII

 

DIRECŢIA SINTEZE, METODOLOGII ŞI PROCEDURI

 

DIRECŢIA CONTROLUL BIODIVERSITĂŢII,

BIOSECURITĂŢII ŞI ARIILLOR PROTEJATE

 

41 COMISARIATE JUDEŢENE

COMISARIATUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

COMISARIATUL REZERVAŢIEI BIOSFEREI DELTA DUNĂRII

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


* se organizează la nivel de compartiment

 

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.005/2012)

 

Modelul procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii şi modelul înştiinţării de plată

 

ROMÂNIA

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

GARDA NAŢIONALA DE MEDIU

 

Operator de date cu caracter personal, înregistrat la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sub nr. 16625

 

Comisariatul General - cod fiscal ......................

Serviciul Comisariatul ........................................

Localitatea ..................... str. ................. nr. .......

Tel ................................, fax .................................

Seria ............................. nr. ..................................

 

PROCES-VERBAL

de constatare şi sancţionare a contravenţiei,

încheiat astăzi, ziua......luna............anul.....,

la .............................. din ................................

 

Subsemnatul(a), ................................................ în calitate de angajat la Garda Naţională de Mediu ..................................., împuternicit cu Legitimaţia specială de control nr. ........ din anul .........., în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

în urma controlului efectuat la ....................................................................... (sucursala, agenţia, punctul de lucru) din localitatea .................................................... str. ............................... nr. ......., bl. ......, sc. ......., et. ....., ap........ judeţul (sectorul) .............................................., aparţinând ....................................... înmatriculată la ORC sub nr. J........../.............../................. CUI ........................ la sediul (punctul de lucru) din localitatea  ....................................  str. ...............................nr. ......, bl. ......., sc. ......., et. ....., ap. ....... judeţul (sectorul) ............................................., am constatat următoarele:

Domnul/Doamna (unitatea de bază) .................................... născut(ă) la data ............................ în localitatea .................................... cu domiciliul (sediul) în: localitatea .................................................... str. ............................... nr. ......., bl. ......, sc. ......., et. ....., ap........ judeţul (sectorul) .............................................. , cu act de identitate (certificat de înmatriculare) seria ....... nr. ........, eliberat de ......................, C.N.P (C.U.I.) ................... ocupaţia (profil de activitate - cod CAEN) ....................................... reprezentat/ă de ........................................................ (act de identitate) seria ....... nr. ..............., C.N.P.................................în calitate de ..................................................., a săvârşit următoarele fapte în data de ...................... ora ..........:

..................................................................................................................................................................

..................................................................................................................................................................

..................................................................................................................................................................

..................................................................................................................................................................

..................................................................................................................................................................

 

Faptele descrise mai sus contravin:

-.....................art. ....... alin. ......prf./pct. ...... lit. .......... şi se sancţionează cu amendă de la ............. la .............;

-.....................art. ....... alin. ......prf./pct. ...... lit. .......... şi se sancţionează cu amendă de la ............. la .............;

-.....................art. ....... alin. ......prf./pct. ...... lit. .......... şi se sancţionează cu amendă de la ............. la .............;

 

pentru care se aplică următoarele sancţiuni:

.......................... lei contravenţia prevăzută de ..................... art. ....... alin .........prf./pct. ....... lit. .......;

.......................... lei contravenţia prevăzută de ..................... art. ....... alin .........prf./pct. ....... lit. .......;

.......................... lei contravenţia prevăzută de ..................... art. ....... alin .........prf./pct. ....... lit. .......;

 

TOTAL LEI ............. (............................................................)

Conform prevederilor legale, contravenientul poate/nu poate achita în cel mult 48 de ore de la data comunicării prezentului proces-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute de dispoziţia legală pentru fapta(ele) săvârşită(e), care este de ............. (...........) lei.

Amenda se va achita în contul ................................., deschis la trezoreria/casieria autorităţii administraţiei publice locale ..............................., iar copia dovezii efectuării plăţii va fi transmisă în termen de 15 zile de la data comunicării procesul ui-verbal la Garda Naţională de Mediu – Comisariatul ..............

Împotriva procesului-verbal se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării/comunicării la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

 

ALTE MENŢIUNI

..................................................................................................................................................................

 

În legătură cu faptele arătate, contravenientul ............................, reprezentat prin .............................. în calitate de ............., face următoarele

OBIECŢIUNI

..................................................................................................................................................................

 

Semnătura contravenientului

.................................................................

 

Prin săvârşirea acestei (acestor) contravenţii s-au produs următoarele pagube:

..................................................................................................................................................................

În temeiul art. ........ din ............. contravenientului i se aplică următoarele sancţiuni contravenţionale complementare:

..................................................................................................................................................................

Contravenientul nu poate să semneze/nu este de faţă/refuză să semneze, împrejurare ce se adevereşte de martorul .............. născut la data ........... în localitatea .................... cu domiciliul în ................................., str. ....................... nr. ....., bl. ...., sc. ...., et. ......., ap. ....... judeţul (sectorul) ............................. cu act de identitate ........ seria ...... nr. ........, eliberat de ........................, C.N.P.....................................................

Prezentul proces-verbal nu a fost încheiat în prezenţa unui martor deoarece:

..................................................................................................................................................................

 

Semnătura comisarului Gărzii Naţionale de Mediu

............................................................

Semnătura martorului

............................................................

Semnătura contravenientului

............................................................

 

 

Înştiinţare de plată: Amenda se va achita obligatoriu în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării, în caz contrar urmând să se procedeze la executare silită. Prezentul proces-verbal s-a întocmit în 3 (trei) exemplare, dintre care unul a fost înmânat contravenientului.

 

Semnătura comisarului Gărzii Naţionale de Mediu

............................................................

Semnătura contravenientului

............................................................

 

ANEXA Nr. 3*)

(Anexa nr. 12 ta Hotărârea Guvernului nr. 1.005/2012)

 

LEGITIMAŢIE SPECIALĂ DE CONTROL

            FAŢA

 

GUVERML ROMANIEI

GARDA NAŢIONALĂ DE MEDIU

COMISARIATUL ……..

 

LEGITIMARE SPECIALA DE CONTROL

NR …….

 

 

 

FOTOGRAFIE

 

 

 

 

 

Numele .................................................

Prenumele ............................................

Funcţia ................................................

Carte de identitate: seria ……. Nr. ………

 

Comisar General

............................................

 

 

 

            VERSO

 

 

 

ANUL

 

..........................

 

 

ANUL

 

..........................

 

 

 

 

ANUL

 

.........................

 

 

ANUL

 

..........................

 

 

 

Posesorul prezentei legitimaţii are acces, în condiţiile legii, oricând şi în orice incintă unde se desfăşoară o activitate generatoare de impact asupra mediului, fiind împuternicit să controleze şi să aplice sancţiunile contravenţionale prevăzute de legislaţie de mediu în vigoare.

Poliţia şi Jandarmeria sunt obligate să acorde sprijin la cererea reprezentanţilor pentru protecţia în exercitarea atribuţiilor lor.

 


*) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru publicarea acceptării amendamentelor din 2015 la Regulamentul anexat la Acordul european privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase pe căile navigabile interioare (ADN), adoptat la Geneva la 26 mai 2000, şi a rectificărilor la acestea, precum şi a rectificărilor la Regulamentul anexat la ADN aplicabil de la 1 ianuarie 2013, adoptate de Comisia Economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite

(CEE -ONU) la Geneva

 

Având în vedere prevederile art. 20 paragraful 5 din Acordul european privind transportul internaţional a] mărfurilor periculoase pe căile navigabile interioare (ADN), adoptat la Geneva la 26 mai 2000,

în temeiul prevederilor art. 3 din Legea nr. 159/2008 pentru aderarea României la Acordul european privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase pe căile navigabile interioare (ADN), adoptat la Geneva la 26 mai 2000, precum şi ale art. 5 alin, (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se publică amendamentele din 2015 la Regulamentul anexat la Acordul european privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase pe căile navigabile interioare (ADN), adoptat la Geneva la 26 mai 2000, precum şi rectificările la acestea, adoptate de Comisia Economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU), prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se publică rectificările la Regulamentul anexat la ADN aplicabil de la 1 ianuarie 2013, adoptate de CEE-ONU, prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3. - Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 5. - Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul transporturilor,

Iulian Ghiocel Matache,

secretar de stat

 

Bucureşti, 2 martie 2015.

Nr. 147.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 bis, care se pot achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome “Monitorul Oficial”, Bucureşti, sos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 2

din 19 Ianuarie 2015

 

Dosar nr. 13/1/2014/HP/Băşică

 

Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Elena Floarea - judecător la Secţia I civilă

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia I civilă

Bianca Elena Ţăndărescu - judecător la Secţia I civilă

Carmen Elena Popoiag - judecător la Secţia I civilă - judecător-raportor

Lavinia Dascălu - judecător la Secţia I civilă

Marioara Isailă - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă - judecător-raportor

Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă

Eugenia Voicheci - judecător la Secţia a II-a civilă

Cosmin Horia Mihăianu - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Sîrbu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Gheorghiţa Luţac - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Iuliana Rîciu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Dana Iarina Vartires - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Iuliana Măiereanu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal - judecător-raportor

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 13/1/2014/HP/C a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.886/113/2013, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: dacă art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, poate şi trebuie interpretat în sensul că discriminarea prin stabilirea unui salariu diferit pentru muncă egală se poate analiza şi, dacă este cazul, constata şi atunci când angajaţii aflaţi în situaţii identice sau comparabile, din punctul de vedere al funcţiei ocupate, au stabilit raporturi de muncă cu angajatori diferiţi, instituţii publice, dar care au calitatea de ordonator secundar/terţiar de credite faţă de acelaşi ordonator principal de credite; dacă, în situaţia expusă, discriminarea poate rezulta din măsuri privind salarizarea dispuse de angajatori diferiţi şi care constituie o practică administrativă neunitară în aplicarea unui act normativ; dacă în acest caz este relevantă legalitatea acordării unor drepturi salariale altor angajaţi aflaţi în situaţii similare sau identice; dacă se poate reţine existenţa unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale; dacă art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, poate şi trebuie interpretat în sensul că persoana care se consideră discriminată poate solicita acordarea de despăgubiri egale cu drepturile salariale de care a fost lipsită în termenul legal de prescripţie extinctivă.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depusă practică judiciară, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi punctul de vedere al doamnei conferenţiar doctor Luminiţa Dima de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti. Se mai referă asupra faptului că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, şi că apelanţii-reclamanţi, precum şi apelantul-pârât Ministerul Justiţiei au depus puncte de vedere.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

1. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanţa a dispus, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2014, în Dosarul nr. 2.886/113/2013, aflat pe rolul acestei instanţe, în apel, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: dacă art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, poate şi trebuie interpretat în sensul că discriminarea prin stabilirea unui salariu diferit pentru muncă egală se poate analiza şi, dacă este cazul, constata şi atunci când angajaţii aflaţi în situaţii identice sau comparabile, din punctul de vedere al funcţiei ocupate, au stabilit raporturi de muncă cu angajatori diferiţi, instituţii publice, dar care au calitatea de ordonator secundar/terţiar de credite faţă de acelaşi ordonator principal de credite; dacă, în situaţia expusă, discriminarea poate rezulta din măsuri privind salarizarea dispuse de angajatori diferiţi şi care constituie o practică administrativă neunitară în aplicarea unui act normativ; dacă în acest caz este relevantă legalitatea acordării unor drepturi salariate altor angajaţi aflaţi în situaţii similare sau identice; dacă se poate reţine existenţa unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale; dacă art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, poate şi trebuie interpretat în sensul că persoana care se consideră discriminată poate solicita acordarea de despăgubiri egale cu drepturile salariate de care a fost lipsită în termenul legal de prescripţie extinctivă.

2. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila - Secţia I civilă în Dosarul cu nr. 2.886/113/2013, reclamanţii A.V., S.M., M.M. şi Z.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Brăila să se constate discriminarea existentă între reclamanţi, încadraţi în funcţia de şofer, şi ceilalţi şoferi încadraţi atât la instanţele din raza teritorială a Curţii de Apel Galaţi, cât şi la celelalte instanţe din ţară, constând în neacordarea unui salariu egal pentru muncă egală, ca urmare a neincluderii în salariul de încadrare a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, precum şi a sporului de confidenţialitate în procent de 15%.

Prin Sentinţa civilă nr. 98/11.02.2014, Tribunalul Brăila a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii la plata către fiecare reclamant a unor despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariul încasat de un salariat cu o încadrare similară în funcţia de şofer, care în luna decembrie 2009 beneficia de sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, şi salariul încasat efectiv de fiecare reclamant în perioada 25.09.2010 -11.02.2014, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, respingând capetele de cerere privind acordarea sporului de confidenţialitate de 15%, precum şi plata pentru viitor a drepturilor solicitate.

Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii, încadraţi în funcţia de şofer la instanţele din raza Tribunalului Brăila, au constatat că salariile lor sunt mai mici în comparaţie cu cele ale altor şoferi încadraţi la instanţele din raza teritorială a Curţii de Apel Galaţi, dar şi la alte instanţe din ţară şi au solicitat Curţii de Apel Galaţi să le fie recalculat salariul prin includerea în salariul de bază a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, precum şi a sporului de confidenţialitate în procent de 15%.

Prin Hotărârea nr. 47/28.06.2013 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Galaţi a fost respinsă cererea reclamanţilor, iar anterior, prin Decizia nr. 63/30.04.2010 a preşedintelui Curţii de Apel Galaţi, s-a dispus acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică numai pentru personalul care deţinea hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile până la data de 31.12.2009.

Din compararea dovezilor referitoare la cuantumul salariilor reclamanţilor cu cele ale altor şoferi încadraţi la instanţe din circumscripţia Curţii de Apel Galaţi, precum şi din corespondenţa purtată cu alte instanţe din ţară, Tribunalul Brăila a constatat că reclamanţii se află într-o situaţie de inferioritate, din punct de vedere salarial, faţă de personalul conex încadrat pe funcţia de şofer la alte instanţe şi care beneficiază de drepturi salariale mai mari, ca urmare a includerii în salariul de bază a sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.

S-a reţinut că, deşi angajatorul nu a făcut o discriminare voită între salariaţii încadraţi pe acelaşi post, diferenţierea sub aspectul salarizării fiind determinată de includerea în salariul de bază a unui spor, ca urmare a punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti, involuntar, angajatorul a fost pus în situaţia de a acorda drepturi salariale diferite pentru salariaţi care desfăşoară activitate identică, fapt interzis de legislaţia internă şi internaţională la care România este parte.

Instanţa a apreciat că o diferenţiere salarială creată între persoane încadrate în aceeaşi funcţie contravine şi voinţei legiuitorului român, care la edictarea Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, precum şi a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, a avut în vedere tocmai uniformizarea salarială în cadrul aceloraşi categorii de salariaţi încadraţi în unităţile bugetare.

Împotriva acestei soluţii au declarat apel reclamanţii A.V., S. M., M.M., Z.G., precum şi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Brăila.

Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă, învestită cu soluţionarea apelurilor, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept supuse judecăţii, dispunând suspendarea cauzei până la dezlegarea chestiunilor de drept sesizate, conform art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

3. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a apreciat ca admisibilă sesizarea Înaltei Curţi, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, arătând că:

1. De lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) şi art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât:

§1. Reclamanţii sunt angajaţi ai unor instituţii diferite care, însă, sunt finanţate de acelaşi ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Justiţiei, şi, limitat la raportarea cu ceilalţi şoferi angajaţi la instanţele din raza Curţii de Apel Galaţi, de acelaşi ordonator secundar de credite.

Problema care se pune în acest caz este dacă art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, poate şi trebuie interpretat în sensul că discriminarea prin stabilirea unui salariu diferit pentru muncă egală se poate analiza şi, dacă este cazul, constată şi atunci când angajaţii aflaţi în situaţii identice sau comparabile au stabilit raporturi de muncă cu angajatori diferiţi, instituţii publice, dar care au calitatea de ordonator secundar/terţiar de credite faţă de acelaşi ordonator principal de credite.

§2. O altă problemă care se pune este dacă în analiza tratamentului discriminatoriu poate fi avut în vedere ca element de comparaţie un tratament favorabil aplicat altor salariaţi aflaţi în situaţii identice sau comparabile cu reclamanţii, în cazul în care se apreciază că acel tratament favorabil este rezultatul unei aplicări greşite a legii şi dacă instanţa sesizată cu acţiunea poate şi trebuie să analizeze aceste aspecte sau trebuie doar să se rezume la verificarea existenţei unui tratament discriminatoriu.

În continuare, se pune problema dacă existenţa unui tratament discriminatoriu poate fi reţinută în situaţia în care tratamentul mai favorabil este rezultatul punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti care a intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât nu mai poate fi repusă în discuţie, iar un eventual tratament diferit rezultă dintr-o practică judiciară neunitară.

§3. Prevederile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, fac distincţie între posibilităţile pe care le are persoana care se consideră discriminată, respectiv: să formuleze o cerere pentru acordarea de despăgubiri; să solicite instanţei restabilirea situaţiei anterioare discriminării; să solicite instanţei anularea situaţiei create prin discriminare.

Astfel, prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr. 819/3.07.2008, nr. 820/3.07.2008 şi nr. 821/3.07.2008, pronunţate de Curtea Constituţională, s-a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Ulterior, prin Decizia nr. 1.325/2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Aceste decizii ale Curţii Constituţionale au avut în vedere, aşadar, nu doar situaţia în care instanţele ar anula prevederi legale, ci şi situaţiile în care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii, indiferent de forţa lor juridică. Şi într-un asemenea caz ar fi încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât instanţa de judecată ar intra în domeniul de competenţă al puterii executive şi ar crea norme de drept noi în aplicarea legii, fără să aibă această competenţă constituţională şi legală.

Prin urmare, din dispozitivul şi din motivarea acestor decizii rezultă fără echivoc faptul că aceste soluţii au în vedere numai prevederile cuprinse în art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2000, republicată, care prevăd posibilitatea de a solicita restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, iar nu şi prevederile referitoare la solicitarea de despăgubiri rezultate din situaţia discriminatorie.

Astfel, cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din situaţia discriminatorie este o cerere întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, fapta ilicită constând în fapta care determină situaţia discriminatorie, faptă calificată ca ilicită de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 37/2000, republicată.

Se pune, aşadar, problema dacă într-un astfel de caz persoana care se consideră discriminată poate pretinde despăgubiri care să fie cuantificate prin raportare la drepturile salariale de care nu a beneficiat.

2. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, în urma consultării jurisprudenţei, nu s-au identificat cauze în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fi statuat asupra acestei chestiuni de drept printr-o altă hotărâre.

3. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum rezultă din datele publice afişate pe portalul de internet al instanţei supreme.

4. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanţii-reclamanţi au subliniat necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, susţinând admisibilitatea cererii de acordare de despăgubiri ca urmare a discriminării salariale, conform art. 16 şi art. 123 din Constituţie, art. 7 lit. a) din Pactul Internaţional din 16 decembrie 1966 cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 4 din Carta Socială Europeană Revizuită din 1996, art. 8 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 1, art. 2 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2000, republicată.

Reclamanţii au arătat că nu au invocat o discriminare faţă de alte categorii profesionale, ci o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti încadrat pe funcţia de şofer Au precizat că inegalitatea vădită dintre contraprestaţia ce Ie-a fost acordată, comparativ cu cea acordată celor care deţin hotărâri judecătoreşti favorabile, constituie unul dintre cazurile de discriminare prevăzute şi sancţionate atât de legislaţia internaţională şi comunitară aplicabilă în mod obligatoriu, conform Constituţiei, cât şi de legislaţia internă, reprezentată de Ordonanţa Guvernului nr. 37/2000, republicată, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2002.

5. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a exprimat un punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept respective, rezumându-se la a susţine necesitatea sesizării, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă.

6. Punctul de vedere teoretic exprimat de specialişti din cadrul Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti

La data de 19 decembrie 2014 s-a depus la dosar punctul de vedere al doamnei conferenţiar universitar doctor Luminiţa Dima.

Răspunzând punctual întrebărilor formulate de instanţa de sesizare, a concluzionat că, în opinia sa, art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2000, republicată, poate şi trebuie interpretat în sensul că discriminarea prin stabilirea unui salariu diferit pentru muncă egală se poate analiza şi, dacă este cazul, constata şi atunci când angajaţii aflaţi în situaţii identice sau comparabile, din punctul de vedere al funcţiei ocupate, au stabilit raporturi de muncă cu angajatori diferiţi, în măsura în care decizia de a stabili drepturi salariale diferite provine din aceeaşi sursă. De asemenea, a considerat că practica administrativă neunitară, conform căreia angajatori diferiţi dispun măsuri diferite privind salarizarea, nu poate constitui discriminare, decât în măsura în care decizia de a stabili drepturi salariale provine din aceeaşi sursă. Altfel, practica administrativă neunitară poate fi rezultatul interpretării şi aplicării greşite a legii în unele situaţii, în raport cu altele.

În ceea ce priveşte cea de-a treia întrebare a apreciat că respectarea, interpretarea şi aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, iar un tratament diferit în scopul respectării, interpretării şi aplicării corecte a legii reprezintă o metodă adecvată şi necesară.

Pentru atingerea acestui scop nu se poate reţine existenţa unui tratament discriminatoriu, în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, însă un tratament diferit se justifică în scopul respectării, interpretării şi aplicării corecte a legii. Un astfel de tratament diferit reprezintă o metodă adecvată şi necesară în sensul art. 2 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată.

În fine, în demersul lor de a analiza dacă o faptă constituie discriminare în sensul legii şi, din această perspectivă, constituie o faptă ilicită, instanţele judecătoreşti nu pot depăşi limitele de competenţă şi nu pot refuza, astfel, aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, înlocuindu-le cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

7. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

7.1. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă, autorul sesizării, nu a indicat soluţii pronunţate în această materie, pentru ilustrarea jurisprudenţei naţionale pertinente.

7.2. Jurisprudenţa altor instanţe din ţară

În urma verificării şi analizării practicii instanţelor naţionale s-a constatat că la nivelul tuturor curţilor de apel, cu excepţia Curţii de Apel Ploieşti, au fost înregistrate litigii având ca obiect acordarea unor sporuri salariale, reclamanţii susţinând că sunt discriminaţi în raport cu salariaţi încadraţi pe aceeaşi funcţie şi care lucrează în aceleaşi condiţii de muncă. Reclamanţii aveau calitatea de procurori, personal contractual de la instanţe şi parchete, şoferi în cadrul instanţelor judecătoreşti, funcţionari publici, ofiţeri în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, lucrători în penitenciare ori asistenţi medicali.

Exemplificând:

Curtea de Apel Timişoara a reţinut că nu se poate constata existenţa unui tratament discriminatoriu al reclamanţilor comparativ cu alţi doi salariaţi, întrucât în cazul acestora din urmă, acordarea sporului este rezultatul punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti, care a intrat în puterea lucrului judecat, chiar dacă este rezultatul unei practici judiciare neunitare la nivel naţional.

La nivelul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Suceava s-a constatat că în măsura în care există o practică neunitară la nivelul unei instanţe cu privire la modalitatea stabilirii drepturilor salariale în cadrul litigiilor deduse judecăţii, nu este în sarcina angajatorului să stabilească drepturi salariale într-un cuantum asemănător pentru salariaţii care nu beneficiază de anumite drepturi, atât timp cât există hotărâri judecătoreşti definitive care trebuie puse în executare.

La nivelul instanţelor situate în circumscripţia Curţii de Apel laşi s-a constatat că nu există discriminare, având în vedere soluţiile pronunţate în cauze similare de către alte instanţe şi, cu atât mai mult, nu se poate reţine discriminarea apelantei, ca urmarea nepunerii în executare a unui titlu executoriu desfiinţat în calea de atac, prin raportare la dreptul prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în continuare Convenţia), sub aspectul nerespectării principiului securităţii raporturilor juridice.

Curtea de Apel Cluj a comunicat că din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul prezentei sesizări se observă că normele care interzic discriminarea în domeniul dreptului muncii au fost interpretate şi aplicate numai în cazul angajaţilor aflaţi în situaţii identice sau comparabile, din punctul de vedere al funcţiei ocupate, nefiind identificate cazuri în care raporturile de muncă ale reclamanţilor erau stabilite cu angajatori diferiţi, având calitatea de ordonatori secundari/terţiari faţă de acelaşi ordonator principal de credite.

Din analiza jurisprudenţei relevante a completelor specializate din aria de competenţă a Curţii de Apel Cluj rezultă că judecătorii au constatat existenţa discriminării şi în situaţia în care diferenţele de tratament au rezultat din aplicarea actelor normative care reglementează salarizarea personalului bugetar.

De asemenea, s-a reţinut că existenţa discriminării poate fi analizată, exclusiv, în raport cu actele normative care instituie un tratament diferenţiat, şi nu în raport cu hotărârile judecătoreşti prin care se stabilesc drepturi în favoarea anumitor persoane.

La nivelul instanţelor din raza teritorială a Curţii de Apel Bacău s-a reţinut că se justifică un tratament diferit în cazul în care conţinutul concret al atribuţiilor de serviciu este diferit. Au fost depuse numeroase decizii care au constatat inexistenţa discriminării.

Din analiza hotărârilor judecătoreşti comunicate de instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Oradea, instanţele au constatat netemeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, în cauză neputând fi reţinută discriminarea invocată de recurenţi ca fundament al cauzei, în condiţiile în care reclamanţii se raportează, în ceea ce priveşte drepturile încasate de colegii lor judecători, aflaţi în aceleaşi condiţii de vechime, la un mod de caicul stabilit conform altei legi, pe când în privinţa reclamanţilor se aplică un mecanism diferit de calcul, reglementat de alte acte normative.

De asemenea, instanţele arondate Curţii de Apel Craiova au constatat că nu poate fi reţinută starea de discriminare invocată de reclamanţi, întrucât diferenţa de cuantum dintre indemnizaţiile reclamanţilor comparativ cu cele ale altor magistraţi este rezultatul momentului aplicării actului normativ în temeiul căruia s-a acordat sporul pentru vechime în muncă. Astfel, prin calculul diferit al salariului reclamanţilor nu s-a produs o încălcare a drepturilor prevăzute de Convenţie, avându-se în vedere protejarea dreptului la salariu, şi nu cuantumul acestuia.

Din analiza hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov rezultă că la nivelul acestei curţi de apel s-a conturat o practică unitară în sensul constatării existenţei discriminării rezultate din executarea preferenţială a titlurilor executorii pe care le deţin angajaţii instituţiilor publice.

7.3 Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - asemenea cereri nu intră în sfera de competenţă a instanţei supreme.

7.4 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu s-a verificat şi nu se verifică nici în prezent practica judiciară în vederea promovării vreunui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării Curţii de Apel Constanţa, faţă de existenţa Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

8. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că s-au pronunţat următoarele decizii:

- Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative;

- Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, referitoare la excepţia de excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1)-(3), art. 6 şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative;

- Decizia nr. 820 din 3 iulie 2008, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative;

- Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) şi (11) şi art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale. În măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative;

- Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, prin care s-a constatat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

9. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, precizările reclamanţilor din cuprinsul acestei cereri şi al cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că aceştia se consideră discriminaţi în raport cu alţi angajaţi care deţin hotărâri judecătoreşti prin care li s-a recunoscut dreptul la aceste sporuri, întrebarea relevantă la care trebuie să se răspundă şi de a cărei dezlegare depinde soluţionarea pe fond a cauzei este următoarea:

- dacă dispoziţiile art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, trebuie interpretate în sensul că discriminarea (prin stabilirea unui salariu diferit pentru muncă egală, în situaţia în care angajaţii aflaţi în situaţii identice sau comparabile, din punctul de vedere al funcţiei ocupate, au stabilit raporturi de muncă cu angajatori diferiţi, instituţii publice, dar care au calitatea de ordonator secundar/terţiar de credite faţă de acelaşi ordonator principal de credite) se poate constata în cazul în care tratamentul mai favorabil aplicat unor angajaţi este rezultatul unei practici administrative neunitare, determinat de punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat acestor angajaţi anumite drepturi salariate;

- dacă art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, poate şi trebuie interpretat în sensul că persoana care se consideră discriminată poate solicita acordarea de despăgubiri egale cu drepturile salariate de care a fost lipsită în termenul legal de prescripţie extinctivă.

Reformularea şi conexarea primelor patru întrebări (după modelul conexării şi reformulării întrebărilor preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene) se impun anterior analizei admisibilităţii sesizării, pentru a se putea verifica îndeplinirea condiţiilor referitoare la admisibilitate.

Judecătorii-raportori au apreciat că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile a mai fost anterior dedusă judecăţii pe roiul instanţelor naţionale, că orientarea jurisprudenţei spre o anumită interpretare a normelor analizate şi existenţa unei practici a instanţelor naţionale determină pierderea caracterului de noutate a chestiunii de drept supuse analizei. De aceea, constatând că nu sunt întrunite în mod cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au propus respingerea sesizării ca inadmisibilă.

În situaţia în care s-ar trece peste aspectul de inadmisibilitate invocat, analizând modul în care este definită discriminarea în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în continuare Convenţia), în dreptul Uniunii Europene (prin Directiva de aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii, Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă, Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică), dar şi în dreptul intern, judecătorii-raportori au concluzionat că în speţa în care se ridică problema de interpretare a dispoziţiilor privind discriminarea se observă că nu se poate identifica acel criteriu protejat care ar fi determinat tratamentul mai puţin favorabil de care au beneficiat reclamanţii din prezenta cauză, aceştia invocând doar faptul că alţi colegi ai lor, aflaţi în situaţie identică, beneficiază de sporurile de suprasolicitare neuropsihică şi de confidenţialitate. Nu se poate considera că practica judiciară neunitară, favorabilă unor persoane aflate în situaţii similare cu reclamanţii, ar putea constitui un criteriu de discriminare. Cererea reclamanţilor în sensul acordării sporurilor respective are la bază o situaţie juridică diferită, care este efectul punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti, situaţie ce nu poate constitui un criteriu de discriminare.

Dacă s-ar trece şi peste lipsa unui criteriu protejat, cum în speţa dedusă judecăţii reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe existenţa unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin care altor persoane, ce ocupă funcţii similare, li s-au acordat drepturile salariale solicitate şi de aceştia, judecătorii-raportori au apreciat că, în situaţia concretă, dispoziţiile legale vizate nu pot fi interpretate ca dând posibilitatea instanţei de judecată să acorde, pe de o parte, despăgubiri egale cu valoarea sporurilor solicitate, pentru ultimii trei ani, şi să anuleze situaţia creată prin discriminare şi, pe de altă parte, să înlăture consecinţele acesteia prin obligarea pârâţilor la calcularea şi la plata, pentru viitor, a salariilor de bază, prin includerea celor două sporuri.

10. Înalta Curte

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă în raport cu fiecare întrebare formulată de titularul sesizării sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Potrivit dispoziţiilor amintite, “Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Prin această reglementare, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

- chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, acestea sunt în mod cert îndeplinite. Astfel, cauza se află în curs de judecată pe rolul Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate împotriva Sentinţei civile nr. 98/11.02.2014 a Tribunalului Brăila.

Autorul sesizării, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă, judecă această cauză în ultimă instanţă, urmând a pronunţa o decizie în condiţiile art. 208 şi 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la competenţa materială şi la căile de atac în materia conflictelor individuale de muncă, decizie definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, astfel că şi următoarele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.

Cât priveşte condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, Înalta Curte constată că primele trei întrebări formulate de autorul sesizării nu răspund acestei cerinţe.

Întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluţia dată în această procedură să aibă în vedere numai întrebarea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege. În acest sens există o deosebire esenţială între procedura hotărârii prealabile şi recursul în interesul legii: în primul caz, se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în al doilea caz, se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu.

În doctrină s-a arătat că, în înţelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea instanţei trebuie să fie una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică. În acelaşi timp, chestiunea de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa şi, deci, aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.

Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă şi să se regăsească în soluţia ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent dacă cererea este admisă sau respinsă.

Or, primele trei întrebări formulate de autorul sesizării, prin gradul lor de generalitate, ce are ca finalitate rezolvarea unor chestiuni de drept cu valoare de principiu, nu au legătură cu cauza şi nu pot fi considerate ca fiind esenţiale, determinante pentru soluţionarea pe fond a cauzei, în condiţiile în care diferenţele salariale îşi au originea în punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Neîndeplinirea unei singure cerinţe prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă face de prisos cercetarea celorlalte condiţii de admisibilitate, astfel încât, în raport cu considerentele ce preced, primele trei întrebări urmează a fi respinse ca inadmisibile.

Înalta Curte constată, de asemenea, inadmisibilitatea celei de-a cincea întrebări formulate de Curtea de Apel Constanţa, pentru următoarele argumente:

Pentru ca o chestiune de drept să facă obiectul unei hotărâri prealabile în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, este necesar ca aceasta să fie insuficient de clară, să fie susceptibilă de a antrena rezolvări neunitare, să creeze dificultăţi de aplicare şi interpretare.

Or, textul art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, nu creează asemenea dificultăţi.

Potrivit acestei reglementări:

“Art. 27. - (1) Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului.

(2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani şi curge de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.

(3) Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.

(4) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament în fata instanţei se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.

(5) La cerere, instanţa poate dispune retragerea sau suspendarea de către autorităţile emitente a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care, printr-o acţiune discriminatoare, cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deşi cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile prezentei ordonanţe.

(6) Hotărârea pronunţată de instanţa de judecată se comunică Consiliului.”

Textul este precis, nesusceptibil de interpretări diferite, stabilind clar procedura de formulare a cererii, în condiţiile dreptului comun, termenul de prescripţie şi momentul de la care acesta începe să curgă, procedura de judecată, regimul probelor, comunicarea hotărârii.

Înalta Curte constată că doar cea de-a patra întrebare formulată de Curtea de Apel Constanţa îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Primele trei condiţii de admisibilitate au fost analizate anterior, argumentele reţinute păstrându-şi actualitatea.

De asemenea, se constată a fi îndeplinită şi condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, din moment ce reclamanţii afirmă că tratamentul discriminatoriu rezultă tocmai din aplicarea unui tratament mai favorabil unor angajaţi, ca urmare a punerii În executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale.

Este îndeplinită şi cerinţa noutăţii problemei de drept supuse interpretării, astfel cum a fost circumstanţiată anterior, întrucât aceasta nu a primit o dezlegare din partea instanţelor, de o manieră suficientă să antreneze procedura recursului în interesul legii.

Totodată, trebuie menţionat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte nu a statuat, litigiile izvorând din interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, nefiind cuprinse în sfera de competenţă materială a instanţei supreme, şi nu există un recurs în interesul legii, cu un obiect similar, în curs de soluţionare.

Aşadar, în aplicarea dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte are a răspunde dacă se poate reţine existenţa unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale.

Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor legale invocate, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a făcut de către Curtea de Apel Constanţa - Secţia I Civilă, în considerarea faptului că a fost învestită, în ultimă instanţă, cu soluţionarea unei cauze concrete, respectiv Dosarul nr. 2.886/113/2013, şi că, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trebuie pornit, în analiza sesizării, de la datele concrete ale speţei.

După cum se arată chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată, discriminarea pretinsă rezultă din faptul că altor şoferi, încadraţi la instanţele din raza Curţii de Apel Galaţi, li s-au recunoscut drepturile salariale, pretinse şi de reclamanţii din speţa de faţă, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

În acest sens, textele de lege a căror interpretare se solicită de către autorul sesizării sunt art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) şi art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată.

„Art. 1 - ... (2) Principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi:

e) drepturile economice, sociale şi culturale, în special: (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare;

Art. 2. - (1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

(2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe.

(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.”

Analizând textele de lege a căror interpretare s-a solicitat, mai întâi, Înalta Curte constată că prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 818/3 iulie 2008, nr. 819/3 iulie 2008, nr. 820/3 iulie 2008, nr. 821/3 iulie 2008, toate publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008 şi nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, s-a constatat că prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Aceasta deoarece un asemenea înţeles încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.

Or, în speţa dedusă judecăţii instanţei care a formulat sesizarea, este vorba tocmai despre înlocuirea unor acte normative cu putere de lege, respectiv Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, cu hotărâri judecătoreşti.

Ab initio, Înalta Curte observă că în sistemul de drept românesc jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, instanţele judecătoreşti nefiind ţinute de soluţiile pronunţate anterior de alte instanţe. Hotărârile judecătoreşti au aplicabilitate numai la speţă, efectele lor neputând fi extinse la cauze similare cu care instanţele au fost învestite.

În acest context trebuie menţionat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că divergenţele de jurisprudenţa constituie, prin natura lor, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond, având competenţa în raza lor teritorială.

Astfel, în Cauza Zelca contra României, Curtea, declarând inadmisibile toate plângerile formulate de reclamanţii care au susţinut, în principal, că instanţele în mod greşit au respins acţiunea lor şi nu au ţinut cont de existenţa unei practici neunitare în materie, procedura de judecată fiind astfel inechitabilă, fiind victimele unei discriminări în raport cu colegii lor care obţinuseră aceste prime, a considerat că reclamanţii au beneficiat de principiul contradictorialităţii procesului, că au putut să îşi prezinte mijloacele de probă şi să îşi expună în mod liber mijloacele de apărare, care au fost examinate corespunzător de către judecător. Constatările instanţelor judecătoreşti şi modul în care acestea au interpretat dispoziţiile legale relevante nu pot fi considerate arbitrare sau nerezonabile.

De asemenea, în Cauza Albu contra României, Curtea a hotărât că nu a fost încălcat art. 6 din Convenţie, iar în privinţa capătului de cerere întemeiat pe art. 14 din Convenţie, a considerat că acesta nu este necesar să fie examinat separat, având în vedere constatările pentru care s-a considerat că nu a fost încălcat principiul securităţii juridice în cauzele reclamanţilor. S-a reţinut că posibilitatea existenţei unei jurisprudenţe neunitare reprezintă o caracteristică inerentă a oricărui sistem juridic care se bazează pe o reţea de instanţe de fond şi recurs, competente în domeniul lor de jurisdicţie naţională.

Curtea a observat însă că reclamanţii au beneficiat de proceduri în contradictoriu, în cadrul cărora au avut posibilitatea de a prezenta probe şi de a-şi formula apărarea în deplină libertate, argumentele lor fiind examinate corespunzător de instanţe.

În Cauza Ioan Radu şi alţii împotriva României, reclamanţii s-au plâns că au fost discriminaţi în raport cu alţi angajaţi ai societăţii, ale căror acţiuni având ca obiect plăţi compensatorii au fost admise de alte instanţe din ţară, întemeindu-şi cererile pe art. 6 şi art. 14 din Convenţie şi pe art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, dar şi pe art. 1 din Protocolul nr. 12.

Curtea a reţinut că majoritatea instanţelor din ţară s-au pronunţat în mod similar, doar în două hotărâri irevocabile instanţele ajungând la o concluzie diferită, neexistând nici diferenţe profunde, nici persistente cu privire la problema de drept în discuţie.

Cu privire la discriminare, Curtea a considerat că nu există nicio probă la dosar că ar fi existat vreo discriminare împotriva reclamanţilor, în baza vreunui motiv.

În considerarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi faţă de amintitele decizii pronunţate de Curtea Constituţională, Înalta Curte constată că atât timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, în raport cu alţi salariaţi cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţe diferite, nu există discriminare în sensul art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată.

Art. 16 alin. (2) din Constituţie statuează că nimeni nu este mai presus de lege. Aşadar, nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obţine un anumit tratament, cu încălcarea legii. Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea şi temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalităţii de tratament în raport cu soluţia pronunţată de o altă instanţă, ci pe argumente de interpretare şi aplicare corectă a legii, chiar şi în situaţia în care invocă o astfel de hotărâre.

Pe cale de consecinţă, interpretarea şi aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, în raport cu care nu se poate reţine existenţa unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite în parte sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.886/113/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) şi ale art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, şi în consecinţă stabileşte că:

În aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.

Respinge în rest sesizarea ca inadmisibilă.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2015.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Adriana Stamatescu

 

ACTE ALE PARTIDELOR POLITICE

 

CUANTUMUL TOTAL

al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2014, conform Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Asociaţia Macedonenilor

din România

 

            Cuantumul total al veniturilor din cotizaţiile membrilor a fost în valoare de 4.560 lei.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.