MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 860/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 860         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 18 noiembrie 2015

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

100. - Hotărâre privind eliberarea din funcţie a unui secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor ca urmare a cererii de demisie şi numirea unui secretar general adjunct interimar

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

5.685. - Ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice privind aprobarea domeniului de doctorat „Arhitectură” în cadrul şcolii doctorale organizate în Universitatea “Politehnica” din Timişoara

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

Decizia nr. 30 din 5 octombrie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind eliberarea din funcţie a unui secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor ca urmare a cererii de demisie şi numirea unui secretar general adjunct interimar

În temeiul art. 251 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Doamna Ileana-Maria Luncan se eliberează din funcţia de secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor, începând cu data de 12 noiembrie 2015, ca urmare a cererii sale de demisie din această funcţie.

Art. 2. - Domnul Georgică Tobă se numeşte în funcţia de secretar general adjunct interimar al Camerei Deputaţilor.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 noiembrie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEÂ

 

Bucureşti, 18 noiembrie 2015.

Nr. 100.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 

ORDIN

privind aprobarea domeniului de doctorat “Arhitectură” în cadrul şcolii doctorale organizate în Universitatea “Politehnica” din Timişoara

 

Având în vedere prevederile art. 138, 158, 159, 168 şi 169 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, conform prevederilor Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5.125/2015 privind aprobarea de noi domenii în cadrul şcolilor doctorale organizate în instituţiile de învăţământ superior, organizatoare de studii universitare de doctorat,

ca urmare a validării domeniului de către Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) din data de 25 septembrie 2015,

în baza raportului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior (ARACIS) elaborat pe baza rezultatelor evaluării instituţionale a instituţiei de învăţământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat, incluzând date privind activitatea de cercetare desfăşurată în cadrul acestei instituţii,

în temeiul dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,

ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă domeniul de doctorat “Arhitectură” în cadrul şcolii doctorale organizate în Universitatea “Politehnica” din Timişoara.

Art. 2. - Direcţia generală învăţământ universitar din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Universitatea “Politehnica din Timişoara vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul educaţiei şi cercetam ştiinţifice,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

 

Bucureşti, 12 noiembrie 2015.

Nr. 5.685.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

DECIZIA Nr. 25

din 8 octombrie 2015

 

Dosar nr. 3.009/1/2015

 

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Valentin Horia Şelaru - judecător-raportor la Secţia penală

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală

Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală

Simona Cristina Neniţă - judecător la Secţia penală

Simona Daniela Encean - judecător la Secţia penală

Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală

Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală

Simona Elena Cîrnaru - judecător la Secţia penală

Marcela Radu - magistrat-asistent

 

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin încheierea de şedinţă din 8 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.747/40/2014 (având ca obiect apelurile declarate de inculpaţii Z.A.B., A.C.V. şi P.G.C.

Împotriva Sentinţei penale nr. 8 din 13 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Botoşani), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: “dacă subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi numai operatorul prevăzut în art. 2 lit. b) care are obligaţia de a solicita de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor autorizaţia definită în art. 2 lit. h) în vederea desfăşurării de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penala şi art. 275 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Marcela Radu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Daniela Maftei, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 3.009/1/2015 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse opiniile asupra problemei de drept deduse dezlegării formulate de judecătorii instanţelor judecătoreşti de la nivelul curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, laşi, Oradea, Ploieşti, Târgu Mureş şi Timişoara, acestea fiind, în unanimitate, în sensul că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi orice persoană fizică sau juridică.

A mai arătat că aceeaşi opinie a fost transmisă şi de Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, precum şi de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Deopotrivă, a învederat că raportul întocmit de judecătorul-raportor a fost depus la dosarul cauzei la data de 21 septembrie 2015, soluţia propusă fiind de admitere a sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin încheierea din 8 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.747/40/2014, cu consecinţa stabilirii faptului că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi orice persoană fizică sau juridică.

Totodată, a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, raportul a fost comunicat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin Adresa nr. 2.198/C/2160/111-5/2015 din data de 28 septembrie 2015, a transmis concluziile formulate asupra chestiunii de drept supuse dezbaterii, solicitând admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu consecinţa stabilirii faptului că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi orice persoană fizică sau juridică. În cuprinsul aceleiaşi adrese s-a comunicat faptul că Secţia judiciară a unităţii de parchet susmenţionate nu are în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând problema de drept dedusă dezlegării.

A mai învederat că raportul a fost comunicat şi inculpaţilor A.C.V., Z.A.B. şi P.G.C., primul depunând la dosarul cauzei concluzii scrise cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Subsecvent acordării cuvântului asupra eventualelor chestiuni prealabile, constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a solicitat doamnei procuror Daniela Maftei să expună punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

Susţinând, în preambulul concluziilor, că sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public a arătat că soluţia ce se impune a fi dată chestiunii de drept supuse dezlegării este aceea că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi orice persoană fizică sau juridică, dezlegare fundamentată pe interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi art. 16 din actul normativ menţionat anterior.

În motivare, a învederat că argumentele care justifică o astfel de soluţie pornesc de la expunerea de motive şi art. 1 ale Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, din care rezultă că actul normativ menţionat stabileşte cadrul legal aplicabil produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin normative în vigoare, instituind totodată măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora.

A mai arătat că aceeaşi lege stabileşte că operaţiunile cu astfel de produse sunt permise doar în situaţia obţinerii unei autorizaţii, destinatar al acestei obligaţii fiind operatorul. Or, din definiţia pe care art. 2 lit. b) din legea sus-menţionată o dă operatorului rezultă că acesta poate fi orice persoană fizică sau juridică care desfăşoară ori intenţionează să desfăşoare operaţiuni de natura celor prevăzute de acelaşi act normativ, legea necircumstanţiind în niciun fel natura acestor operaţiuni.

Deopotrivă, a învederat că un alt argument este faptul că art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, stabileşte că subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană, fără ca aceasta să fie circumstanţiată prin vreo calitate specială, în consecinţă, din interpretarea textelor de lege precitate rezultă că legiuitorul nu a restrâns sfera subiectului activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din legea menţionată numai la operatorul prevăzut de art. 2 lit. b), aşa cum susţine iniţiatorul sesizării.

În concluzie, în raport cu argumentele prezentate, procurorul a solicitat admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu consecinţa stabilirii faptului că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi orice persoană fizică sau juridică.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din data de 8 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.747/40/2914, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: “dacă subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi numai operatorul prevăzut în art. 2 lit. b) care are obligaţia de a solicita de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor autorizaţia definită în art. 2 lit. h) în vederea desfăşurării de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”.

II. Expunerea succintă a cauzei

Dosarul nr. 2.747/40/2014 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori are ca obiect apelurile declarate de inculpaţii Z.A.B., A.C.V. şi P.G.C. împotriva Sentinţei penale nr. 8 din 13 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Botoşani.

Prin sentinţa penală sus-menţionată s-au hotărât următoarele:

1. În baza art. 47 din Codul penal raportat la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal anterior şi art. 5 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul Z.A.B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. 2 din Codul penal anterior raportat la art. 5 din Codul penal, s-a contopit pedeapsa aplicată cu restul de 774 de zile închisoare, pedeapsă rămasă de executat la data săvârşirii infracţiunii, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 774 de zile închisoare.

Pe timpul şi în condiţiile prevăzute de art. 65 din Codul penal, i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal.

2. În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal anterior şi art. 5 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul A.C.V. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 96 alin. (4) din Codul penal s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 69 din 6 februarie 2013 a Judecătoriei Suceava, urmând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 4 ani închisoare.

Pe timpul şi în condiţiile prevăzute de art. 65 din Codul penal, i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal.

3. În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal anterior şi art. 5 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul P.G.C. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 96 alin. (4) din Codul penal s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 69 din 6 februarie 2013 a Judecătoriei Suceava, urmând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 4 ani închisoare.

Pe timpul şi în condiţiile prevăzute de art. 65 din Codul penal i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal.

În fapt s-a reţinut că, în cursul lunii martie 2013, în timp ce se aflau în Penitenciarul Botoşani, în executarea unor pedepse privative de libertate, inculpatul Z.A.B. l-a instigat pe deţinutul Z.I. să primească în unitatea de detenţie un colet conţinând hrană şi îmbrăcăminte, întrucât el personal uzitase de acest drept în luna respectivă.

La data de 14 martie 2013, în urma unor discuţii telefonice purtate cu inculpatul Z.A.B. (care, deşi se afla în Penitenciarul Botoşani, utiliza în mod ilegal un telefon mobil), inculpatul A.C.V. Împreună cu inculpatul P.G.C. au disimulat o cantitate de substanţă vegetală susceptibilă a avea efecte psihoactive în cusătura unei perechi de pantaloni pe care au predat-o martorei U.N., într-un pachet ce urma a fi livrat de aceasta deţinutului Z. L, în Penitenciarul Botoşani, în ziua următoare.

În acest sens, conform celor convenite anterior cu inculpatul Z.A.B., deţinutul Z.I. a determinat-o pe martora U.N. să preia, la aceeaşi dată, de la inculpatul A.C.V. coletul conţinând mai multe obiecte de îmbrăcăminte în care se afla disimulată o cantitate de substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive.

La data de 15 martie 2013, martora U.N. s-a prezentat la Penitenciarul Botoşani în Sectorul “pachete - vizite” al acestei unităţi de detenţie şi a predat inculpatului Z. I. coletul susmenţionat.

În urma controlului efectuat asupra coletului a fost descoperită o cantitate de substanţă vegetală mărunţită, de culoare verde, cu miros floral, disimulată în cusătura unei perechi de pantaloni.

Din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2.107.605 din 22 martie 2013, întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate laşi, a rezultat că în proba constituită din fragmentele vegetale respective, în cantitate de 3,07 grame masă brută, au fost puşi în evidenţă canabinoizi sintetici conţinând compuşii chimici JWH-122 şi STS-135 (substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive), conform Adresei nr. 5.097 din 4 noiembrie 2013 emise de Institutul de Medicină Legală laşi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii Z.A.B., A.C.V. şi P.G.C.

La termenul de judecată din 10 iunie 2015, inculpatul A.C.V. a solicitat curţii de apel sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească dacă subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, este numai operatorul prevăzut de art. 2 lit. b) care are obligaţia de a solicita de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor autorizaţia definită de art. 2 lit. h) în vederea desfăşurării de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Prin încheierea de sesizare din data de 8 iulie 2015, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: “dacă subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi numai operatorul prevăzut în art. 2 lit. b) care are obligaţia de a solicita de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor autorizaţia definită în art. 2 lit. h) în vederea desfăşurării de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”.

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Instanţa de apel a analizat motivele care susţin admisibilitatea sesizării, prezentând totodată opiniile diferite ale membrilor completului de judecată asupra problemei de drept în discuţie.

S-a arătat în acest sens că unul dintre membrii completului de judecată apreciază că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi numai operatorul prevăzut de art. 2 lit. b) care, potrivit art. 4, are obligaţia de a solicita Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor autorizaţia prevăzută la art. 2 lit. h), a cărei lipsă atrage incidenţa normei de incriminare analizată.

Deopotrivă, s-a menţionat că, în opinia celuilalt membru al completului, subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi orice persoană care nu deţine o autorizaţie eliberată în condiţiile prevăzute de actul normativ mai sus menţionat, neavând relevanţă dacă are sau nu calitatea de operator în sensul art. 2 lit. b) din aceeaşi lege, atragerea răspunderii penale nefiind condiţionată nici de încadrarea respectivelor produse în categoria drogurilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

IV. Punctele de vedere ale procurorului şi părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În şedinţa din 29 iunie 2015, reprezentantul Ministerului Public a opinat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, susţinând că legea este clară, subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, putând fi orice persoană fizică.

Inculpatul A.C.V. a susţinut că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi numai operatorul care desfăşoară o activitate legală profesională de producţie industrială ori de comerţ, pe o anumită piaţă, persoană căreia îi revine şi obligaţia de a solicita Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor autorizaţia în scopul desfăşurării de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

A mai arătat că operaţiunile cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prevăzute de lege vizează numai operaţiunile desfăşurate la vedere, pe o anumită piaţă reglementată, cum ar fi: piaţa agricolă, piaţa alimentară, piaţa medicamentelor etc.

În consecinţă, a susţinut că nu poate avea calitatea de subiect al infracţiunii persoana care nu are calitatea de “operator” în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, care, acţionând în clandestinitate, transmite unui consumator determinat, în deplina cunoştinţă a acestuia, o anumită substanţă, plantă, ciupercă sau combinaţii ale acestora care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Coinculpaţii Z.A.B. şi P.G.C. au achiesat la opinia inculpatului A.C.V., solicitând sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile asupra chestiunii de drept puse în discuţie.

V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, laşi, Oradea, Ploieşti, Târgu Mureş şi Timişoara, opinia exprimată, în unanimitate, fiind aceea că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi orice persoană fizică sau juridică, cu argumentarea că nu are relevanţă dacă aceasta are sau nu calitate de operator în sensul art. 2 lit. b) din actul normativ sus-menţionat, întrucât legea nu distinge.

VI. Opinia specialiştilor consultaţi

Deşi s-au solicitat opiniile mai multor specialişti în domeniul dreptului penal, doar Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a comunicat un punct de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării, acesta fiind în sensul că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi orice persoană fizică sau juridică.

În argumentarea punctului de vedere exprimat s-a susţinut că prevederile art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, nu permit o interpretare restrictivă cu privire la calitatea subiectului activ al infracţiunii.

În acest sens s-a arătat că legiuitorul a incriminat în art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, “fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, textul normei de incriminare nefăcând nicio referire la noţiunea de operator şi nicio trimitere la prevederile art. 2 din lege.

Deopotrivă, s-a susţinut că ori de câte ori legiuitorul foloseşte expresia “fapta persoanei” în cuprinsul Codului penal sau al normelor de incriminare din legile speciale care conţin dispoziţii penale, fără a face vreo referire la calitatea persoanei, subiectul activ al infracţiunii este necircumstanţiat, astfel încât poate fi orice persoana fizică sau juridică.

În consecinţă, s-a susţinut că cerinţa normei de incriminare, respectiv aceea ca persoana care săvârşeşte infracţiunea să nu deţină autorizaţia eliberată în condiţiile legii, nu ţine de calitatea subiectului activ al infracţiunii, ci de antijuridicitatea faptei, constând în săvârşirea ei fără drept. Altfel spus, doar dacă persoana în cauză nu deţine autorizaţia eliberată în condiţiile legii, fapta sa este săvârşită fără drept; în caz contrar, fapta nu ar constitui infracţiune, exercitarea dreptului obţinut în urma autorizării înlăturând antijuridicitatea faptei.

VII. Examenul jurisprudenţei în materie

1. Jurisprudenţa naţională relevantă

În materialul transmis de curţile de apel nu a fost identificată nicio hotărâre în care problema de drept - obiect al sesizării - să fi fost examinată explicit, examenul jurisprudenţial al instanţelor de judecată cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, vizând alte aspecte decât cea supusă dezlegării.

Cu toate acestea, se constată că în cuprinsul Sentinţei penale nr. 69 din 21 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 2.443/115/2012, instanţa a constatat, referitor la apărările privind inexistenţa infracţiunii prevăzute în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare (pentru motivul că inculpaţii nu ar fi fost operatori cu substanţe etnobotanice şi nu au realizat operaţiunile enumerate de lege), că acestea nu sunt întemeiate, întrucât textul de lege incriminator pedepseşte tocmai efectuarea de operaţiuni cu substanţe etnobotanice în condiţiile în care persoana care le face nu are, potrivit legii, îndrituirea, respectiv autorizarea de a le realiza.

În aceeaşi speţă, instanţa de apel, în Decizia nr. 158/A din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2.443/115/2012, rămasă definitivă prin Decizia nr. 977 din 20 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în dosarul nr. 2.443/115/2012, a reţinut că apărarea privind lipsa calităţii de operatori cu substanţe etnobotanice a inculpaţilor este neîntemeiată, întrucât legea penală nu distinge în acest sens, iar textul de lege incriminator pedepseşte efectuarea de operaţiuni cu substanţe etnobotanice în condiţiile în care persoana care le face nu are autorizarea de a realiza asemenea operaţiuni.

Practic, în speţă, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au admis că orice persoană poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, soluţia nefiind infirmată, sub acest aspect, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

a) Decizia nr. 134 din 7 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 17 aprilie 2013.

În această decizie, Curtea Constituţională a constatat că  legiuitorul a înţeles să reglementeze cu privire la orice operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare. Aceste substanţe se pot găsi, în acord cu art. 1 din lege, în preparate, substanţe, plante, ciuperci sau combinaţii ale acestora, motiv pentru care s-a impus instituirea unor măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului acestora în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative pe care le pot genera. De aceea orice operaţiuni cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive sunt interzise până la obţinerea autorizării de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S A). Prin urmare, potrivit art. 9 din lege, dacă în urma evaluării se constată că produsul pentru care se solicită autorizarea este substitut, A.N.S.V.S.A. va comunica solicitantului refuzul de eliberare a autorizaţiei şi va notifica Ministerului Sănătăţii efectuarea demersurilor necesare pentru înscrierea substitutului în unul dintre tabelele din anexa la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, la Legea nr. 143/2000* privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, A.N.S.V.S.A. ţine şi actualizează un registru special în care se înscriu operaţiunile şi produsele pentru care se emite autorizaţie, precum şi operatorii autorizaţi, datele din registru făcându-se publice prin afişare pe pagina de internet a instituţiei.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 194/2011 rezultă că aceasta întruneşte exigenţele de claritate şi previzibilitate, întrucât conţinutul său este clar, inteligibil şi lipsit de generalizări excesive. Totodată, şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative impune aceste exigenţe, motiv pentru care potrivit art. 8 alin. (4), art. 25 şi art. 36 alin. (1) şi alin. (4) teza finală: «Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce.[...j Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor.»; «În cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite.»; «Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie.»; «Redactarea este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşurinţă a textului de către destinatarii acestuia.»

Or, legea criticată este suficient de clară stabilind în art. 3 alin. (3) şi (4) că la aprecierea rezonabilă a caracterului de produs susceptibil de a avea efecte psihoactive se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, lipsa ori insuficienţa elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului, caracteristicile produsului, în principal compoziţia, sau lipsa indicării acestora, consumul, ca destinaţie previzibilă a produsului, şi prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucţiuni pentru utilizarea lui, precum şi orice altă indicaţie ori informaţie referitoare la acestea sau chiar lipsa lor.

Prin urmare, autorii excepţiei, deşi au comercializat substanţe al căror regim juridic, conţinut, caracteristici, compoziţie chimică nu le erau cunoscute, pornesc, în absenţa oricăror elemente certe, de la premisa că acestea nu puteau fi substitut în sensul art. 2 fit. a) din Legea nr. 194/2011. Acest raţionament contrazice tocmai faptele comise, pentru că, dacă nu se cunosc caracteristicile unui produs nu au cum să fie evidente beneficiile sau cel puţin raţiunile pentru care este pus în vânzare. Este adevărat că şi alcoolul, cafeaua, nicotină, ceaiul negru sau ciocolata pot fi apreciate ab initio ca fiind susceptibile de stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică, dar, fiecare în parte, au un regim juridic bine definit, care le-a scos din categoria substanţelor ce pot fi catalogate drept substitut în sensul Legii nr. 194/2011.

Cu privire la accesibilitatea şi previzibilitatea unei legi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, că «nu poate fi considerată “lege” decât o normă enunţată cu suficientă precizie pentru a permite individului să-şi regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat».

Noţiunea de «lege» utilizată în materie penală de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale înglobează dreptul de origine legislativă, precum şi jurisprudenţială şi implică unele condiţii calitative, între altele cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, şi Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51).

În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhomi împotriva României, paragraful 35, Curtea a reamintit că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68). Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune (a se vedea, între altele, Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 37). Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniştii, obişnuiţi să facă dovada unei mari prudenţe în exercitarea meseriei lor. De asemenea, se poate aştepta de la ei să acorde o atenţie deosebită evaluării riscurilor pe care le implică (Cantoni, citată anterior, paragraful 35).

Prin urmare, Legea nr. 194/2011 îndeplineşte atât condiţia accesibilităţii prin aceea că a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind adusă la cunoştinţa destinatarilor săi, cât şi condiţia previzibilităţii, nelăsând loc de arbitrariu ori echivoc...”

b) Decizia nr. 78 din 11 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. e) şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi a dispoziţiilor art. 1182 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 14 aprilie 2014.

În această decizie Curtea Constituţională a reţinut că  potrivit art. 9 din lege, dacă în urma evaluării se constată că produsul pentru care se solicită autorizarea este substitut, A.N.S.V.S.A. va comunica solicitantului refuzul de eliberare a autorizaţiei şi va notifica Ministerului Sănătăţii efectuarea demersurilor necesare pentru înscrierea substitutului în unul dintre tabelele din anexa la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, la Legea nr. 134/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, A.N.S.V.S.A. ţine şi actualizează un registru special în care se înscriu operaţiunile şi produsele pentru care se emite autorizaţie, precum şi operatorii autorizaţi, datele din registru făcându-se publice prin afişare pe pagina de internet a instituţiei.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 194/2011 rezultă că aceasta întruneşte exigenţele de claritate şi previzibilitate, întrucât conţinutul său este clar, inteligibil şi lipsit de generalizări excesive. Totodată, şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative impune aceste exigenţe. [...] legea criticată este suficient de dară stabilind în art. 3 alin. (3) şi (4) că la aprecierea rezonabilă a caracterului de produs susceptibil de a avea efecte psihoactive se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, lipsa ori insuficienţa elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului, caracteristicile produsului, în principal compoziţia, sau lipsa indicării acestora, consumul, ca destinaţie previzibilă a produsului, şi prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucţiuni pentru utilizarea lui, precum şi orice altă indicaţie ori informaţie referitoare la acestea sau chiar lipsa lor.

Prin urmare, [...], deşi au comercializat substanţe al căror regim juridic, conţinut, caracteristici, compoziţie chimică nu le erau cunoscute, pornesc, în absenţa oricăror elemente certe, de la premisa că acestea nu puteau fi substitut în sensul art. 2 lit. a) din Legea nr. 194/2011. Acest raţionament contrazice tocmai faptele comise, pentru că, dacă nu se cunosc caracteristicile unui produs nu au cum să fie evidente beneficiile sau cel puţin raţiunile pentru care este pus în vânzare. Este adevărat că şi alcoolul, cafeaua, nicotină, ceaiul negru sau ciocolata pot fi apreciate ab initio ca fiind susceptibile de stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică, dar, fiecare în parte, au un regim juridic bine definit, care le-a scos din categoria substanţelor ce pot fi catalogate drept substitut în sensul Legii nr. 194/2011. [...]”

4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că subiect activ al infracţiunii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cete prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi orice persoană fizică sau juridică.

Argumentul principal al opiniei exprimate s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, reţinându-se că în cuprinsul acestora legiuitorul se referă în mod clar la “persoană”, ca subiect activ necalificat, prin “persoană” înţelegându-se orice persoană fizică sau juridică.

Deopotrivă, s-a argumentat că, în măsura în care voinţa legiuitorului ar fi fost aceea de a restrânge sfera subiectului activ al infracţiunii prevăzute în art. 16 din legea menţionată la “operatorul” prevăzut în art. 2 lit. b), s-ar fi referit în mod explicit în cuprinsul normei de incriminare la “fapta operatorului”, iar nu la “fapta persoanei”.

În concluzie, s-a susţinut că, întrucât dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, nu se referă la operatorul prevăzut în art. 2 lit. b), ca subiect activ al infracţiunii, ci la orice persoană, restrângerea sferei subiectului activ la operatorul prevăzut în art. 2 lit. b) din legea menţionată, cu consecinţa restrângerii sferei de aplicare a normei de incriminare, nu poate fi realizată pe cale de interpretare. ^

IX. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 2.198/C/2160/III-5/2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară a comunicat concluziile formulate asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, solicitând admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu consecinţa stabilirii faptului că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi orice persoană fizică sau juridică.

În argumentarea soluţiei propuse, constatând, prioritar, că sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, parchetul a reţinut că din expunerea de motive şi art. 1 ale Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, rezultă că actul normativ menţionat stabileşte cadrul legal aplicabil produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, instituind totodată măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora.

A mai arătat că aceeaşi lege stabileşte că operaţiunile cu astfel de produse sunt permise doar în situaţia obţinerii unei autorizaţii, destinatar al acestei obligaţii fiind operatorul. Or, din definiţia pe care art. 2 lit. b) din legea menţionată o dă operatorului, rezultă că acesta poate fi orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare operaţiuni de natura celor prevăzute de acelaşi act normativ, legea necircumstanţiind în niciun fel natura acestor operaţiuni.

În concluzie, Ministerul Public a constatat că din interpretarea textelor de lege precitate rezultă că legiuitorul nu a restrâns sfera subiectului activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 numai la operatorul prevăzut de art. 2 lit. b) din acelaşi act normativ.

X. Dispoziţii legale incidente

Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată în Monitorul Oficiai al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014

- Art. 1;: “Prezenta lege stabileşte cadrul legai aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora, denumite în continuare produse, susceptibile sa aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, şi instituie măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora.”;

- Art. 2 lit. b): “În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: [...]

b) operator - persoana fizică sau juridică care, coordonând direct ori prin interpuşi, efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse, denumite în continuare operaţiuni cu produse;”]

- Art. 3: “(1) Operaţiunile cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive se supun autorizării în condiţiile stabilite de prezenta lege.

(2) Până la obţinerea autorizaţiei este interzisă desfăşurarea de operaţiuni cu produsul ce face obiectul autorizării.

- Art. 4: “Orice operator ce desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare operaţiuni cu produse susceptibile de a avea afecte psihoactive prin consum, chiar dacă scopul pentru care a fost produs nu este consumul, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, are obligaţia de a solicita A.N.S.V.S.A. o autorizaţie, astfel cum este definită la art. 2 lit. h).”;

- Art. 16: “(1) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

(2) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.”

Dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, au fost modificate prin art. 232 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, lege care, potrivit art. 247, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

XI. Opinia judecătorului-raportor Judecătorul-raportor a opinat în sensul că unica dezlegare ce se poate da chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării este aceea că subiect activ al infracţiunii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi orice persoană fizică sau juridică.

În argumentare, în esenţă, judecătorul-raportor a susţinut că art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, incriminează fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, efectuează operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a face trimiteri la alte noţiuni, cum ar fi cea de operator.

Totodată, pornind de la definiţia dată prin dispoziţiile art. 2 lit. b) din aceeaşi lege noţiunii de “operator”, judecătorul-raportor a reţinut că aceasta vizează persoana fizică sau juridică ce efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni cu produse în mod legal. Or, în situaţia în care s-ar admite că subiectul activ al infracţiunii anterior menţionate poate fi numai operatorul, s-ar ajunge la o concluzie nelegală, respectiv aceea de a accepta tragerea la răspundere penală a operatorului, adică a acelor persoane fizice sau juridice ce efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni cu produse în mod legal, iar nu a persoanelor fizice ori juridice care efectuează sau intenţionează să efectueze astfel de operaţiuni în mod ilegal.

În consecinţă, judecătorul-raportor a concluzionat că interpretarea art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, conduce la o concluzie unică, respectiv aceea că subiect activ al infracţiunii încriminate poate fi orice persoană fizică sau juridică.

XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin încheierea din 8 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.747/40/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a reglementat prin art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Ca urmare, admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe:

- instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

- soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;

- chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.

Examinând admisibilitatea sesizării prin prisma criteriilor susmenţionate, Înalta Curte constată următoarele:

Prima condiţie analizată, referitoare la existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, este îndeplinită, Curtea de Apel Suceava fiind învestită, în Dosarul nr. 2.747/40/2014, cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii Z.A.B., A.C.V. şi P.G.C.

Împotriva Sentinţei penale nr. 8 din 13 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Botoşani.

De asemenea, în raport cu acuzaţiile care sunt aduse apelanţilor inculpaţi, se constată a fi îndeplinită în cauză şi cerinţa referitoare la aptitudinea dezlegării date chestiunii de drept de a avea consecinţe juridice directe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.

Deopotrivă, este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie de admisibilitate întrucât chestiunea de drept cu a cărei dezlegare a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs.

În consecinţă, sesizarea este admisibilă, întrunind condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări este aceea “dacă subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi numai operatorul prevăzut în art. 2 lit. b) care are obligaţia de a solicita de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor autorizaţia definită în art. 2 lit. h)în vederea desfăşurării de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”.

Din modul în care a fost formulată şi argumentată sesizarea rezultă că obiectul acesteia vizează modul de interpretare a normei de incriminare cuprinse în art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, din perspectiva sferei subiectului activ al infracţiunii.

Textul de lege precitat are următorul conţinut:

“(1) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

(2) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Procedând la stabilirea semnificaţiei normei de incriminare din perspectiva sferei subiectului activ al infracţiunii reglementate, Înalta Curte constată următoarele:

1. Sub aspect gramatical

În cuprinsul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, legiuitorul utilizează termenul “persoană” pentru definirea subiectului activ al infracţiunii, fără a face vreo referire la calitatea acesteia.

Statuând asupra regulilor de interpretare a normei penale, doctrina şi jurisprudenţa au stabilit că ori de câte ori legiuitorul foloseşte expresia “fapta persoanei” în cuprinsul Codului penal sau al normelor de incriminare din legile speciale care conţin dispoziţii penale, fără a face vreo referire la calitatea persoanei, subiectul activ al infracţiunii este necircumstanţiat, acesta putând fi orice persoană fizică sau juridică.

În consecinţă, se constată că prin incriminarea, în cuprinsul textului de lege precitat, a faptei “persoanei” care efectuează operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, legiuitorul a circumscris sferei subiectului activ al infracţiunii orice persoană fizică sau juridică, cerinţa normei de incriminare, respectiv aceea ca persoana care săvârşeşte infracţiunea să nu deţină autorizaţia eliberată în condiţiile legii, necircumstanţiind calitatea subiectului activ al infracţiunii, ci caracterul prohibit al faptei. Altfel spus, doar dacă persoana în cauză nu deţine autorizaţia eliberată în condiţiile legii, fapta sa este săvârşită fără drept, în caz contrar, fapta neconstituind infracţiune.

Sub acelaşi aspect, se constată că textul normei de incriminare nu face nicio referire la noţiunea de operator şi nicio trimitere la prevederile art. 2 din legea sus-menţionată. Or, în măsura în care voinţa legiuitorului ar fi fost aceea de a restrânge sfera subiectului activ al infracţiunii la “operatorul” prevăzut în art. 2 lit. b) din aceeaşi lege, s-ar fi referit în mod explicit în cuprinsul art. 16 la “fapta operatorului”, iar nu la “fapta persoanei”.

2. Sub aspect logico-sistematic

Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, stabileşte cadrul legal aplicabil produselor susceptibile a avea efecte psihoactive, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, şi instituie măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei.

Legea defineşte în art. 2 termenii şi expresiile pe care le utilizează, în art. 3 stabileşte, cu titlu de principiu, că operaţiunile cu astfel de produse sunt permise numai în ipoteza obţinerii unei autorizaţii, în art. 4 instituie obligaţia operatorului de a solicita autorizarea, iar în art. 16, 17 şi 19 incriminează anumite fapte penale.

Dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, definesc “operatorul” ca fiind “persoana fizică sau juridică care, coordonând direct ori prin interpuşi, efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse, denumite în continuare operaţiuni cu produse.”

Prin urmare, potrivit legii, operatorul este persoana fizică sau juridică ce efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni cu produse în mod legal.

În raport cu definiţia “operatorului”, dacă s-ar admite că subiect activ al infracţiunii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi numai operatorul, s-ar ajunge la concluzia că norma de incriminare este aplicabilă numai persoanei fizice sau juridice care efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni cu produse în mod legal.

O astfel de interpretare lipseşte de conţinut norma de incriminare întrucât plasează în afara sferei de aplicare a acesteia fapta săvârşită de persoana fizică ori juridică ce efectuează operaţiuni cu produse în mod ilegal.

Se constată în acest sens că, pentru crearea cadrului legal, art. 4 din legea sus-menţionată prevede că orice operator ce desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prin consum, chiar dacă scopul pentru care au fost produse nu este consumul, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, are obligaţia de a solicita Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor o autorizaţie, respectiv actul tehnico-administrativ emis de această instituţie, care atestă că produsul nu este substitut în sensul acestei legi, în urma efectuării unor analize şi evaluări de către laboratoarele specializate în acest sens, după caz.

Obligaţia de a obţine autorizaţie, instituită prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, în sarcina operatorului, ca persoană fizică sau juridică ce efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni cu produse în mod legal, are rolul de a reglementa o condiţie care trebuie îndeplinită pentru asigurarea legalităţii efectuării operaţiunilor cu produse.

Or, norma de incriminare prevăzută în art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, sancţionează tocmai desfăşurarea operaţiunilor cu produse în mod nelegal, fără a deţine autorizaţia eliberată în condiţiile legii, motiv pentru care subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică şi juridică, indiferent dacă aceasta are ori nu calitatea de operator, în sensul art. 2 lit. b) din lege.

3. Sub aspect teleologic

Raportat la expunerea de motive a proiectului Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, se constată că adoptarea acestei soluţii legislative a fost justificată de necesitatea instituirii unor măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora.

Având în vedere finalitatea urmărită, legiuitorul a stabilit în cuprinsul actului normativ cadrul legal aplicabil produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, incriminând totodată faptele efectuate în afara acestui cadru.

În consecinţă, finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, a determinat sfera destinatarilor actului normativ în integralitatea lui (deci şi în ceea ce priveşte faptele prohibite), aceştia fiind persoanele fizice şi juridice care efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni cu produsele reglementate prin lege.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin încheierea din 8 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.747/40/2014, şi va stabili că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, poate fi orice persoană fizică sau juridică.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin încheierea din 8 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.747/40/2014.

Stabileşte că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, poate fi orice persoană fizică sau juridică.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Marcela Radu

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DECIZIA Nr. 30

din 5 octombrie 2015

 

Dosar nr. 2.179/1/2015

 

Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Dragu Creţu - judecător la Secţia I civilă

Raluca Moglan - judecător la Secţia I civilă

Simona Gina Pietreanu - judecător la Secţia I civilă

Carmen Elena Popoiag - judecător la Secţia I civilă - judecător-raportor

Aurelia Rusu - judecător la Secţia I civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă - judecător-raportor

 Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Zaharia - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secţia a II-a civilă

Nela Petrişor - judecător la Secţia a II-a civilă

Cezar Hîncu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Veronica Năstasie - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Iuliana Rîciu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Carmen Maria Ilie - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal - judecător-raportor

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul dosarului nr. 2.179/1/2015 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Mureş - Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: care este modul de interpretare a dispoziţiilor articolului unic din Hotărârea Guvernului nr. 507/2014 pentru actualizarea cuantumului chiriilor aferente imobilelor retrocedata şi afectata unor destinaţii de interes public, în sensul de a preciza dacă actualizarea cu indicele preţului de consum aferent perioadei cuprinse între luna aprilie a anului 2007 şi luna mai a anului 2014 se aplică şi cu privire la chiriile lunare prevăzute în anexa Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ale art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi ale art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului  nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, datorate anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 507/2014.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că toate curţile de apel au comunicat că nu au jurisprudenţă în materia ce face obiectul sesizării şi că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori. Se mai referă asupra faptului că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă şi că nu s-au depus puncte de vedere.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Tribunalul Mureş - Secţia civilă a dispus, prin încheierea pronunţată în data de 9 aprilie 2015, în Dosarul nr. 1.177/308/2014 aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dezlege următoarea chestiune de drept: care este modul de interpretare a dispoziţiilor articolului unic din Hotărârea Guvernului nr. 507/2014 pentru actualizarea cuantumului chiriilor aferente imobilelor retrocedate şi afectate unor destinaţii de interes public, în sensul de a preciza dacă actualizarea cu Indicele preţului de consum aferent perioadei cuprinse între luna aprilie a anului 2007 şi luna mai a anului 2014 se aplică şi cu privire la chiriile lunare prevăzute în anexa Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ale art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi ale art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile Care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, datorate anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 507/2014.

II. Expunerea succintă a procesului

2. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighişoara la data de 10 iunie 2014, reclamanta M.T.G. a solicitat obligarea pârâtelor Grădiniţa cu program prelungit Târnava Sighişoara, Grădiniţa cu program normal nr. 3 Sighişoara şi municipiul Sighişoara prin primar la plata diferenţei de chirie neachitate datorată în perioada 1 aprilie 2010-1 aprilie 2014, sumă ce reprezintă chiria aferentă spaţiului închiriat, actualizată cu indicele de inflaţie.

3. În motivarea cererii a arătat că în data de 25 mai 2009 a încheiat cu pârâtele un Contract de închiriere înregistrat cu nr. 22.010 din 26 mai 2009 pentru imobilul ce i-a fost restituit în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Dispoziţia nr. 123/2009 a primarului municipiului Sighişoara, respectiv Procesul-verbal de predare-primire nr. 7.216/XI/l din 1 aprilie 2009, cu obligaţia de menţinere a afectaţiunii pe o perioadă de 5 ani. A mai arătat că prin contractul de închiriere s-a stabilit un cuantum al chiriei de 6 lei/mp pentru construcţie şi 2,5 lei/mp pentru teren, conform Hotărârii Guvernului nr. 343/2007 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ale art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi ale art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, stabilindu-se o chirie lunară de 5.698 lei. Cum dispoziţiile acestei hotărâri au fost anulate prin sentinţa civilă nr. 2.823/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 15 decembrie 2009, chiria pentru spaţiul proprietatea sa folosit de pârâte a redevenit de 7 lei/mp pentru construcţie şi 2,5 lei/mp pentru teren, astfel cum prevedeau dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Reclamanta s-a adresat cu o notificare Primăriei Municipiului Sighişoara, în calitate de finanţator al pârâtelor chiriaşe, prin care solicita plata chiriei indexate cu indicele de inflaţie pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2010 şi 1 aprilie 2014, opunându-se prelungirii contractului atât timp cât preţul pe mp nu va fi indexat cu indicele de inflaţie, astfel cum prevedeau normele legale şi înţelegerea părţilor din contract.

4. Prin Sentinţa civilă nr. 1.314 din 15 octombrie 2014 Judecătoria Sighişoara a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Grădiniţa cu program normal nr. 3 Sighişoara; a respins acţiunea reclamantei ca nefondată cu motivarea că pârâtele au achitat chiria stabilită la punctul 3.1 din contract şi că pe toată durata contractului de închiriere nu a fost adoptată nicio hotărâre de guvern prin care să fie actualizat cuantumul chiriei. S-a mai reţinut că Hotărârea Guvernului nr. 507/2014 nu este aplicabilă cauzei, deoarece, potrivit art. 6 din Codul civil, legea se aplică numai pentru viitor şi nu retroactiv.

5. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a hotărârii primei instanţe şi admiterea acţiunii. Totodată, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 519 din Codul de procedură civilă, cu privire la aplicabilitatea Hotărârii Guvernului nr. 507/2014 asupra cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării sale în vigoare, respectiv 24 iunie 2014.

6. În şedinţa publică din 26 martie 2015, cu ocazia acordării cuvântului în fond, reprezentantul convenţional al reclamantei a arătat că nu mai înţelege să solicite sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

7. Instanţa a amânat pronunţarea la 2 aprilie 2015 şi apoi la 9 aprilie 2015, când a dispus repunerea cauzei pe rol, a constatat admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispoziţiilor articolului unic din Hotărârea Guvernului nr. 507/2014 şi a dispus suspendarea judecăţii în temeiul prevederilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

8. Prin încheierea pronunţată în data de 9 aprilie 2015, în dosarul nr. 1.177/308/2014, Tribunalul Mureş - Secţia civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:

a) de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor articolului unic al Hotărârii Guvernului nr. 507/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 24 iunie 2014, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât prin aceste dispoziţii se dispune actualizarea chiriilor pentru imobilele de natura celui deţinut în proprietate de reclamantă - respectiv imobile care au făcut obiectul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare -, iar acţiunea reclamantei este fundamentată pe cuprinsul acestor dispoziţii, în temeiul cărora solicită obligarea pârâtei la plata unei diferenţe cu titlu de chirie actualizată cu rata inflaţiei, chirie datorată pentru perioada 1 aprilie 2010-1 aprilie 2014. Prin urmare, având în vedere că pretenţiile deduse judecăţii sunt datorate pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prin care se dispune actualizarea, interpretarea dispoziţiilor arătate, în sensul de a se preciza dacă acestea se aplică şi asupra chiriilor scadente anterior intrării în vigoare a hotărârii, iar nu doar cu privire la chiriile datorate începând cu această dată, este necesară soluţionării cauzei. De altfel, acesta este motivul pentru care prima instanţă învestită cu soluţionarea cauzei a respins acţiunea reclamantei, apreciind că dispoziţiile invocate nu se aplică retroactiv;

b) problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre, astfel cum rezultă din verificarea bazei de date a instanţei supreme. De altfel, datorită timpului scurt curs de la intrarea în vigoare a dispoziţiilor supuse interpretării, nu au putut fi identificate nici în practica celorlalte instanţe hotărâri în privinţa acestei probleme, deşi a fost consultată baza de date Jurindex;

c) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 11 mai 2015.

IV. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

9. Punctul de vedere al completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 1.177/308/2014 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă asupra chestiunii de drept pendinte, exprimat prin încheierea de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, este în sensul că din cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 507/2014 nu reiese cu exactitate dacă actualizarea chiriilor priveşte şi pretenţiile datorate, cu acest titlu, anterior intrării sale în vigoare.

10. Într-o opinie îmbrăţişată de pârâte şi însuşită de prima instanţă, această actualizare nu se aplică pretenţiilor scadente anterior intrării sale în vigoare, deoarece s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii prevăzut de art. 6 din Codul civil şi art. 15 alin. (2) din Constituţie,

11. În opinia instanţei, interpretarea în sens contrar nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, deoarece hotărârea privind actualizarea cuantumului chiriilor reprezintă un act administrativ individual, iar nu normativ. Hotărârea supusă interpretării a fost adoptată pentru a reglementa o situaţie punctuală pe o perioadă determinată şi aplicabilă unui număr determinabil de persoane.

12. Mai mult, aplicarea hotărârii în privinţa creanţelor scadente anterior intrării sale în vigoare nu încalcă nici principiul securităţii raporturilor juridice subsumat dreptului la un proces echitabil, recunoscut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, deoarece obligaţia de emitere a hotărârii pentru actualizarea chiriilor stabilite conform Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost prevăzută în cuprinsul art. 7, fără a lăsa niciun drept de apreciere emitentului cu privire la emiterea sau nu a hotărârii pentru actualizare. În aceste condiţii, aplicarea hotărârii de actualizare a cuantumului chiriilor şi asupra raporturilor juridice anterioare intrării sale în vigoare nu încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, deoarece obligaţia de actualizare exista încă de la momentul naşterii acestor raporturi juridice, astfel că obligaţia contractuală de plată a chiriei în cuantumul actualizat era determinabilă încă de la acel moment, emiterea hotărârii recunoscând practic în favoarea destinatarilor săi drepturi subiective civile preexistente.

13. De altfel, hotărârea supusă interpretării, prin care s-a dispus actualizarea, a fost emisă în executarea Deciziei nr. 7.244 din 14 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum reiese din chiar preambulul hotărârii, reprezentând un act administrativ individual, iar nu normativ.

14. Din considerentele şi dispozitivul deciziei rezultă că obligaţia Guvernului era aceea de a adopta hotărârea prevăzută de art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006, de actualizare anuală a chiriilor stabilite în baza acestei hotărâri, prin urmare şi a chiriilor datorate anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 507/2014.

15. O astfel de interpretare nu este exclusă nici de textul articolului unic al Hotărârii Guvernului nr. 507/2014, câtă vreme acesta se referă la cuantumul chiriei lunare prevăzut în anexele la Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu doar la cele care se vor plăti în viitor potrivit dispoziţiilor acelor hotărâri.

V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

16. În afara susţinerilor făcute în cursul procesului, părţile nu au formulat puncte de vedere distincte cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării.

17. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii raportori, părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra chestiunii deduse judecăţii, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă.

VI. Raportul asupra chestiunii de drept

18. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Pe fond s-a concluzionat că actualizarea cu indicele preţului de consum aferent perioadei cuprinse între luna aprilie a anului 2007 şi luna mai a anului 2014 se aplică şi cu privire la chiriile lunare prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datorate anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 507/2014.

VIL Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

19. Prealabil oricărei analize, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că la data de 5 aprilie 2015 a intrat în vigoare Legea nr. 65/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene.

20. Prin art. III lit. a) din Legea nr. 65/2015 s-a abrogat în mod expres Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

21. De asemenea, la lit. c) a aceluiaşi articol se prevede abrogarea oricărei dispoziţii legale cu privire la modul de stabilire a cuantumului chiriilor contrară prevederilor acestei legi. Pe cale de consecinţă, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 65/2015 a fost abrogată implicit şi Hotărârea Guvernului nr. 507/2014.

22. Pentru aceste considerente, dezlegările date prin prezenta decizie vor viza modalitatea de actualizare a chiriilor lunare prevăzute în anexa Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 5 aprilie 2015, data intrării în vigoare a noului act normativ.

23. Odată făcută această precizare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

24. Potrivit dispoziţiilor amintite, “Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

25. Prin această reglementare, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

- chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

26. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, tribunalul învestit cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să soluţioneze cauza.

27. Este, de asemenea, îndeplinită condiţia dependenţei soluţiei ce se va da pe fondul cauzei de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, din moment ce această soluţie este determinată de aplicarea/neaplicarea articolului unic din Hotărârea Guvernului nr. 507/2014 cu privire la chiriile lunare prevăzute în anexa Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datorate anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 507/2014.

28. Cât priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că data relativ recentă a adoptării actului normativ a făcut ca la nivelul instanţelor o asemenea problemă să nu îşi fi găsit rezolvarea prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, astfel cum rezultă din consultarea tuturor curţilor de apel, care au comunicat inexistenţa jurisprudenţei în materia ce face obiectul sesizării.

29. Cum în competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu sunt date cauze cu un astfel de obiect, aceasta nu a statuat asupra chestiunii de drept prin decizii de speţă. De asemenea nu există pe rolul instanţei supreme un recurs în interesul legii în curs de soluţionare asupra problemei analizate.

Asupra fondului sesizării, constată următoarele:

30. Prin Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006, cu modificările şi completările ulterioare, s-a aprobat cuantumul chiriilor lunare aferente imobilelor care intră sub incidenţa art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată.

31. Art. 7 al actului normativ menţionat prevedea în mod expres actualizarea anuală a cuantumului chiriilor prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 cu indicele de inflaţie, prin hotărâre a Guvernului.

32. Guvernul nu a respectat obligaţia impusă de lege şi nu a emis hotărârile anuale de actualizare a cuantumului chiriilor.

33. Abia la 18 iunie 2014 Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 507/2014 pentru actualizarea cuantumului chiriilor aferente imobilelor retrocedate şi afectate unor destinaţii de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 24 iunie 2014, prin care a prevăzut actualizarea cuantumului chiriilor lunare ce fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu indicele preţurilor de consum aferent perioadei cuprinse între luna ianuarie a anului 2007 şi luna mai a anului 2014.

34. În preambulul hotărârii, emitentul a precizat că aceasta se adoptă “având în vedere Sentinţa civilă nr. 2.838/27.10.2008, pronunţată de Curtea de Apei Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1.923/01.04.2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi Sentinţa civilă nr. 2.051/ 21.03.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 7.244/14.11.2013, pronunţată de haita Curte de Casaţie şi Justiţie”, hotărâri judecătoreşti pronunţate ca urmare a introducerii de către persoane fizice a unor cereri de chemare în judecată, în vederea îndeplinirii de către Guvern a obligaţiilor prevăzute de lege.

35. Astfel, potrivit considerentelor Deciziei nr. 7.244 din 14 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, “Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006 nu a fost adoptată pentru organizarea cadrului de executare a Legii nr. 10/2001, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, pentru a fi vorba de o hotărâre cu caracter normativ, cu aplicabilitate generală, nelimitată în timp, ci a fost adoptată pentru o situaţie punctuală - stabilirea cuantumului unor chirii, într-o perioadă determinată - anual, aplicabilă unui număr determinabil de persoane - proprietarii imobilelor la care se referă textele legale citate. Astfel fiind, rezultă că Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006 are caracter individual, fiind adoptată pentru aplicarea/executarea în concret a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 şi art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999(...) pentru aceleaşi considerente/argumente şi hotărârea pe care Guvernul trebuie să o emită în temeiul art. 7 din Hotărârea nr. 1.886/2006 are tot caracterul unui act administrativ individual... Într-adevăr, există situaţii când administraţia poate avea un drept de apreciere în ceea ce priveşte acţiunile sale, dar identificarea unui asemenea drept se poate face numai din existenţa unei/unor norme permisive, care să lase la aprecierea autorităţii dacă/în ce moment/în ce condiţii/cu ce mijloace etc. va acţiona sau nu va acţiona. În cauză, temeiul invocat de recurenţii-reclamanţi ca Guvernul să acţioneze V reprezintă dispoziţiile art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006, potrivit cărora «cuantumul chiriilor prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 se va actualiza anual cu indicele de inflaţie», de unde rezultă că Guvernul nu are nicio marjă de apreciere în ceea ce priveşte emiterea hotărârii pentru actualizare. Astfel, Guvernul nu are dreptul dacă/poate va adopta sau nu hotărârea, ci «va actualiza», exprimarea fiind imperativă. Nu are dreptul să aprecieze nici când va adopta hotărârea, exprimarea fiind, de asemenea, categorică: «anual» şi nici cum, exprimarea fiind iarăşi categorică: «cu indicele de inflaţie».”

36. Aşa fiind, Hotărârea Guvernului nr. 507/2014 are caracterul unui act administrativ individual, iar nu normativ. Distincţia între actele administrative individuale şi cele normative se realizează în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative conţin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, faţă de o persoană sau uneori faţă de o categorie de persoane nominalizate expres în conţinutul acestor acte.

37. În doctrină s-a subliniat că deşi, în principiu, actele administrative produc efecte pentru viitor, există acte administrative care produc efecte cu caracter retroactiv fie datorită caracterului lor (cum ar fi actele administrative date în aplicarea unei hotărâri judecătoreşti), fie datorită unor dispoziţii exprese ale legii. Cea mai importantă categorie de acte administrative din sfera excepţiilor de la principiul neretroactivităţii o reprezintă actele administrative declarative care, recunoscând existenţa unor drepturi şi obligaţii ce au luat naştere prin fapte juridice anterioare emiterii lor, vor produce efecte juridice din momentul în care s-au produs respectivele fapte juridice.

38. Este întocmai situaţia Hotărârii Guvernului nr. 507/2014, dată în aplicarea unor hotărâri judecătoreşti, pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei Guvernului de actualizare a cuantumului chiriilor lunare ce fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

39. Obligaţia Guvernului de actualizare anuală a cuantumului chiriilor cu indicele de inflaţie era prevăzută, aşa cum s-a arătat, de art. 7 al Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât prevederile articolului unic al Hotărârii Guvernului nr. 507/2014, de actualizare cu indicele de consum aferent perioadei cuprinse între luna aprilie a anului 2007 şi luna mai a anului 2014, reprezintă tocmai recunoaşterea unor drepturi şi obligaţii preexistente, ce au luat naştere prin fapte juridice anterioare emiterii lor, cu consecinţa producerii de efecte juridice de la momentul producerii acestor fapte juridice.

40. Pe cale de consecinţă, dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 507/2014 sunt aplicabile şi cu privire la chiriile lunare prevăzute în anexa Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 cu modificările şi completările ulterioare, datorate anterior intrării sale în vigoare.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Mureş--Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.177/308/2014 şi, în consecinţă, stabileşte că: în aplicarea şi interpretarea articolului unic din Hotărârea Guvernului nr. 507/2014 pentru actualizarea cuantumului chiriilor aferente imobilelor retrocedate şi afectate unor destinaţii de interes public, actualizarea cu indicele preţului de consum aferent perioadei cuprinse între luna aprilie a anului 2007 şi luna mai a anului 2014 se aplică şi cu privire la chiriile lunare prevăzute în anexa Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, ale art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi ale art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, datorate anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 507/2014.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2015.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Adriana Stamatescu


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.