MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 885/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 885         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 26 noiembrie 2015

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

294. - Lege pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

 

869. - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

 

295. - Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă

 

870. - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 640 din 13 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4 teza întâi, art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 alin. (1) şi (2). art. 34 alin. (1) şi (2) şi ale art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Decizia nr. 706 din 27 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale Legii dialogului social nr. 62/2011

 

Decizia nr. 708 din 27 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

5.638. - Ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice pentru modificarea Metodologiei privind eliberarea, pentru cetăţenii care au studiat în România, a adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, în vederea desfăşurării activităţii didactice în străinătate, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.590/2014

 

5.651. - Ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice privind aprobarea Metodologiei de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior de stat

 

Rectificări la:

 - Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5.751/2015

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 449, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Numărul maxim de mandate în organele de conducere de la nivel

teritorial şi naţional se stabileşte de către Adunarea generală naţională şi este prevăzut în Regulamentul de organizare şi funcţionare al CMR.”

2. La articolul 449, alineatul (4) se abrogă.

3. La articolul 622, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Numărul maxim de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial şi naţional se stabileşte de către Adunarea generală naţională şi este prevăzut în Regulamentul de organizare şi funcţionare al CFR.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale ari. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

FLORIN IORDACHE

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 25 noiembrie 2015.

Nr. 294.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 24 noiembrie 2015.

Nr. 869.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Primarii şi şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României pot delega sau retrage, după caz, exercitarea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă viceprimarului, secretarului unităţii administrativ-teritoriale sau altor funcţionari publici din aparatul propriu cu competenţă în acest domeniu, respectiv diplomatului care îndeplineşte funcţii consulare, unuia dintre funcţionarii consulari sau angajaţii consulari.”

2. La articolul 41, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (61), cu următorul cuprins:

(61) în situaţii temeinic justificate, pentru copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate faţă de care s-a dispus o măsură de protecţie specială, şefii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră ale României pot înscrie, cu titlu gratuit, actele de stare civilă întocmite de autorităţile străine care îi privesc în registrele de stare civilă române, la solicitarea autorităţilor străine competente sau, după caz, a autorităţilor române cu atribuţii în materie de protecţie a copiilor.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

FLORIN IORDACHE

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 25 noiembrie 2015.

Nr. 295.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1)şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 24 noiembrie 2015.

Nr. 870.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 640

din 13 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Simina Rarinca, prin Sindicatul Liber „Educaţia” din Galaţi, în Dosarul nr. 3.954/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 180D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, sens în care invocă, în esenţă, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin Sentinţa civilă nr. 1.939/2014 din 16 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.954/121/2014, Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Simina Rarinca, prin Sindicatul Liber „Educaţia” din Galaţi, într-o cauză având ca obiect cererea de acordare a unor drepturi băneşti.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că drepturile salariate fac parte din conţinutul complex al dreptului de proprietate, garantat şi ocrotit de dispoziţiile constituţionale şi de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în acelaşi sens fiind Decizia nr. 11/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, însă, prin instituirea prescripţiei asupra drepturilor salariale, dreptul de proprietate nu mai este garantat şi ocrotit, instituindu-se, în fapt, pentru salariaţii bugetari care au o creanţă asupra statului, o expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică şi fără dreaptă şi prealabilă despăgubire. În final se susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege şi orice fel de renunţare, inclusiv cea tacită, care şi-ar găsi exprimarea prin nedepunerea cererii într-un anumit termen, este exclusă prin prevederile textului de lege criticat.

6. Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă, invocând deciziile Curţii Constituţionale nr. 82 din 5 februarie 2008, nr. 763 din 24 iunie 2008, nr. 926 din 16 septembrie 2008 şi nr. 1.702 din 17 decembrie 2009, consideră că textul de lege criticat este constituţional, deoarece stabileşte termenul general de prescripţie de 3 ani în materia conflictelor individuale de muncă, fără a afecta dreptul de proprietate prevăzut de art. 44 din Constituţie. De asemenea reţine că este echitabilă aplicarea termenului general de prescripţie şi litigiilor de muncă, dându-se astfel expresie dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie care consacră valoarea fundamentală de dreptate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului arată ca îşi menţine punctul de vedere formulat anterior în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.113D/2014, nr. 1.187D/2014 şi nr. 1.218D/2014, exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. De asemenea invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 210 din 31 martie 2015.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora

Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: [...] c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, (…);|

12. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 44 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de proprietate privată, precum şi art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii au mai format obiect al controlului în consecinţă, Curtea a apreciat critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie ca fiind neîntemeiată.

15. Cât priveşte pretinsa expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică şi fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, Curtea a constatat că şi această critică este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu reglementează măsura exproprierii, ci instituie un termen de prescripţie de 3 ani pentru acţiunile privind soluţionarea unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, text ce constituie o sancţiune a pasivităţii în apărarea dreptului subiectiv.

16. Referitor la critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi analizată, întrucât instanţa de contencios constituţional se pronunţă doar asupra conformităţii textelor de lege criticate cu prevederile şi principiile constituţionale, iar nu şi asupra conformităţii dintre mai multe texte de lege.

17. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Simina Rarinca, prin Sindicatul Liber „Educaţia” din Galaţi, în Dosarul nr. 3.954/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 662

din 15 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4 teza întâi, art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 alin. (1) şi (2), art. 34 alin. (1) şi (2) şi ale art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi şi a doua, raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 16, art. 21, art. 27, art. 31, art. 34 alin. (1) şi (2) şi ale art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Georgeta Gloria Tibichi în Dosarul nr. 23.855/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 176D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. La dosar, părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au transmis note scrise cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că instanţa de control constituţional a mai analizat critici similare celor formulate în cauza de faţă. Apreciază că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale cu privire la textele ce formează obiectul prezentei excepţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 7 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 23.855/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi şi a doua, raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 16, art. 21, art. 27, art. 31, art. 34 alin. (1) şi (2) şi ale art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Georgeta Gloria Tibichi într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de chemare în judecată prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea dosarului său de despăgubire.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii şi cel al nediscriminării, dreptul de proprietate şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Astfel, aplicarea noilor dispoziţii din Legea nr. 165/2013 şi dosarelor în curs de soluţionare înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor duce la lipsirea de eficienţă a unor acte emise de autorităţile statului prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al persoanelor îndreptăţite. Totodată, aceste prevederi încalcă principiul previzibilităţii procedurii de retrocedare, fiind incidente asupra unui număr foarte mare de dosare în care această procedură era în curs de desfăşurare, întrucât erau nesoluţionate la data intrării acestui act normativ în vigoare. Se arată că procedura actuală elimină acordarea unor sume de bani ca măsură reparatorie, textele de lege criticate stabilind o nouă modalitate de despăgubire, prin puncte valorice, o nouă modalitate de evaluare a valorii imobilelor supuse retrocedării - prin grila notarială, şi introducând noi termene de soluţionare a cererilor de despăgubire, respectiv de valorificare a punctelor stabilite prin decizia de compensare. Autoarea excepţiei apreciază că această procedură de restituire este total ineficientă în raport cu reglementarea anterioară, respectiv Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005, şi în contradicţie cu recomandările Curţii Europene a Drepturilor Omului cuprinse în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Mana Atanasiu şi alţii împotriva României. Legiuitorul a creat, prin textele de lege criticate, regimuri juridice diferite pentru persoane aflate în aceleaşi situaţii, fiind dezavantajaţi cei ale căror cereri de despăgubire nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, din culpa exclusivă a autorităţilor publice competente, şi care, la capătul unei proceduri ce poate dura 60 de luni, pot să obţină, sub formă de puncte, contravaloarea mult diminuată a imobilelor supuse restituirii. Se creează, astfel, un vădit dezechilibru între persoanele îndreptăţite cărora le-au fost soluţionate cererile de retrocedare sub imperiul Legii nr. 247/2005 şi care au primit despăgubiri în numerar şi cele care au iniţiat procedura de retrocedare potrivit aceluiaşi act normativ, dar cărora nu le-au fost soluţionate dosarele până la intervenirea Legii nr. 165/2013. Se arată că aceste persoane sunt dezavantajate şi în raport cu alţi destinatari ai unor legi reparatorii. Totodată, arată că prelungirea cu 5 ani a îndeplinirii procedurii de acordare a măsurilor reparatorii şi fragmentarea despăgubirilor prin acordarea acestora în tranşe lipsesc de eficienţă întregul demers prevăzut de Legea nr. 165/2013.

6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât nu conţine reglementări contrare principiului neretroactivităţii legii civile, al egalităţii în drepturi sau al ocrotirii dreptului de proprietate privată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii. Cu privire la modificarea adusă art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 prin Legea nr. 368/2013 precizează, însă, că este posibil ca problema neconstituţionalităţii referitoare la nerespectarea principiului egalităţii în faţa legii, din perspectiva măsurilor reparatorii reglementate iniţial prin Legea nr. 10/2001, să fi rămas nerezolvată. Arată că, în opinia sa, faptul că legiuitorul a impus noi termene de soluţionare a dosarelor aflate în lucru şi noi modalităţi de despăgubire, prin puncte, nu afectează principiile constituţionale invocate de autoarea excepţiei. În ce priveşte prevederile art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 apreciază că nu sunt incidente în cauză.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 teza întâi şi a doua, raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 16, art. 21, art. 27, art. 31, art. 34 alin. (1) şi (2) şi ale art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Curtea observă că, deşi autoarea excepţiei menţionează art. 4 teza întâi

şi a doua, faţă de data formulării acţiunii introductive de instanţă, ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în realitate nu este incidenţă decât teza întâi a art. 4. Aceasta deoarece, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul de despăgubire se afla (din anul 2011) înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor spre competentă soluţionare, iar acţiunea judecătorească prin care autoarea excepţiei a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea dosarului său a fost introdusă la o dată ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Prin urmare, este exclusă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 4 teza a două din această lege. Ca atare, Curtea constată că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 4 teza întâi, art. 1 alin. (2), art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 alin. (1) şi (2), art. 34 alin. (1) şi (2) şi art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013, care au următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (2): (2) în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.”;

- Art. 4 teza întâi: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legai, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...)”;

- Art. 16: „Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).”;

- Art. 21: (1) în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate.

(2) Deciziile entităţilor învestite de lege vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parţială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deţinute de entitatea învestită de lege.

(3) Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect Dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile.

(4) Comisiile judeţene de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti pot propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.

(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.

(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data Intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

(61) în cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă, potrivit prevederilor alin. (6).

(7) Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).

(8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).

(9) în cazul validării deciziei entităţii învestite de lege, Comisia Naţională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.”;

- Art. 27: „(1) Punctele acordate prin decizia de compensare pot fi valorificate prin achiziţionarea de imobile din Fondul naţional la licitaţia publică naţională, începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) Licitaţiile de imobile se organizează săptămânal la sediul central al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi se desfăşoară în regim de videoconferinţă.

(3) Participarea la licitaţie a deţinătorilor de puncte este gratuită, cu condiţia înscrierii prealabile la sediile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

(4) Regulamentul de organizare a licitaţiei se aprobă de către Comisia Naţională până la data de 1 iulie 2015 şi se publică pe pagina de internet a Agenţiei Domeniilor Statului, a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(5) Comisia de licitaţie va fi compusă din 7 membri, astfel:

a) 2 reprezentanţi ai Agenţiei Domeniilor Statului;

b) 2 reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;

c) 3 reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(6) în vederea evitării unor posibile fraude sau tentative de corupere, membrii comisiei de licitaţie beneficiază de o indemnizaţie lunară reprezentând 50% din indemnizaţia lunară a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.”;

- Art. 31: (1) în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensam prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar.

(2) în aplicarea alin. (1), deţinătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi nevalorificate în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile. Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.”;

- Art. 34 alin. (1) şi (2): „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni”;

- Art. 41 alin. (1) şi (5): „(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (...)

(5) Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.

12. În opinia autoarei excepţiei, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1) şi (3) care garantează dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, şi art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea şt ocrotirea dreptului de proprietate privată.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Observă că autoarea acesteia este, în esenţă, nemulţumită, de noua modalitate prevăzută de Legea nr. 165/2013 pentru stabilirea şi acordarea măsurilor reparatorii (respectiv compensarea prin puncte, termenele de soluţionare a dosarelor şi modalitatea de valorificare a punctelor stabilite prin aplicarea grilei notariale) în dosarele de despăgubire nesoluţionate, din culpa autorităţilor publice competente, până la data intrării în vigoare a acestei legi.

14. Curtea constată, mai întâi, că dosarul de despăgubire al autoarei excepţiei se afla înregistrat încă din 2011 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor spre competentă soluţionare, astfel încât în cauză nu sunt incidente prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care vizează situaţia dosarelor ce vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a legii menţionate. Prin urmare, în considerarea prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia având acest obiect este inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.

15. Totodată, şi în privinţa dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, criticate în cauză, se observă că nu au incidenţă în soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, în speţă nu este vorba despre sume de bani care să fi fost acordate cu titlu de despăgubiri, stabilite fie în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fie prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Aşa fiind, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este, de asemenea, inadmisibilă.

16. În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii de lege criticate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 329 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 8 iulie 2015, a răspuns unor critici de neconstituţionalitate identice, formulate de aceeaşi autoare, dar într-un alt dosar,

privind aceeaşi suprafaţă de teren revendicată asupra căreia poartă şi procesul în cursul judecării căruia a fost invocată şi prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

17. Cu acel prilej, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).

18. Având în vedere circumstanţele speţei, identice celor din cauza de faţă, Curtea a constatat că, în cauză, nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. În concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operaţiuni, iar nu prin raportare la dispoziţii legale abrogate, aşa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite.

19. Totodată, Curtea a arătat, în jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia: „Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective” (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluţionate sub Imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiaşi principiu mai sus amintit tempus regit actum.

20. Cât priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa (Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014), dar şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României), prin care s-a arătat că, în materia acordării de despăgubiri pentru abuzurile petrecute în regimul trecut, statul are o marjă largă de apreciere asupra modalităţilor concrete de acordare. Legea nr. 165/2013 concretizează opţiunea legiuitorului român faţă de recomandările cuprinse în hotărârea-pilot amintită, astfel fiind adoptată o serie de proceduri, implicând, inter alia, termene concrete de soluţionare a dosarelor de despăgubire, de natură să imprime sistemului de despăgubiri eficienţă şi o previzibilitate sporită.

21. De asemenea, jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg susţine că imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de piaţă a bunului, cu condiţia ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului [Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunţată în Cauza Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 şi următoarele]. Având în vedere şi faptul că art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie permite legiuitorului organic să stabilească limitele şi conţinutul dreptului de proprietate, Curtea a mai arătat că Legea nr. 165/2013 nu impune plafonarea despăgubirilor - măsură recomandată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ci, dimpotrivă, prevede acordarea lor integrală, însă prin raportare la un alt sistem de referinţă al evaluării decât cel preexistent-cel al aplicării grilei notariale, conform art. 21 alin. (6) din lege - şi fără acordarea de dobânzi sau penalităţi. Toate aceste modalităţi pot avea valenţele finale ale unei plafonări, însă se încadrează în marja de apreciere a statului. În orice caz, Curtea a subliniat că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanţa sa, deoarece nu îi pune în pericol existenţa şi efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obţinut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015).

22. În ce priveşte solicitarea autoarei excepţiei ca, şi în cazul de faţă, să fie aplicat raţionamentul utilizat de Curtea Constituţională în Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014, prin care a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, se observă că, prin decizia invocată, Curtea a statuat că instituirea unui termen de 10 ani pentru executarea unor creanţe asupra statului, îh condiţiile în care acestea erau deja exigibile în baza primei eşalonări, nu satisface exigenţele unui termen rezonabil, care Să asigure deplina valorificare a dreptului de creanţă. Or, aşa cum s-a arătat şi prin Decizia nr. 634 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din

13 februarie 2015, între cele două reglementări (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 şi Legea nr. 165/2013) există diferenţe majore, constând, pe de o parte, în durata perioadei pe care eşalonarea plăţii a fost preconizată de legiuitor, de 10 ani în cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, faţă de 5 ani în cazul Legii nr. 165/2013, iar, pe de altă parte, în prelungirea excesivă, prin eşalonări succesive în primul caz, faţă de caracterul unic al eşalonării prevăzute prin Legea nr. 165/2013. Având în vedere aceste argumente, nu au putut fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate formulate în cauză cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

23. Curtea a constatat că nu sunt întemeiate nici susţinerile privind lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor criticate din Legea nr. 165/2013. Dificultăţile ivite în practica judiciară, tergiversarea şi blocajele apărute în materia soluţionării dosarelor de despăgubire au reprezentat aspecte de notorietate anterior adoptării Legii nr. 165/2013, acestea fiind şi motivele pentru care pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului se înregistrase un număr impresionant de cereri îndreptate împotriva statului român. Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010 prin care a fost soluţionată Cauza Mana Atanasiu şi alţii împotriva României a fost pronunţată tocmai în sensul modificării legislaţiei, a practicii instituţionale şi judiciare în materie, iar statul român s-a conformat recomandărilor cuprinse în această hotărâre-pilot, consultându-se în prealabil cu organele de specialitate ale Consiliului Europei şi adoptând, în final, după punerea în dezbatere publică, Legea nr. 165/2013.

24. În fine, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 aţin. (5) din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză, şi cu o motivare similară. Cu acel prilej, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 15 alin. (2) şi art. 16 şi din Legea fundamentală, pentru argumente similare celor mai sus enunţate referitoare la dreptul legiuitorului de a reglementa modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută potrivit opţiunii sale exclusive, ţinând seama de impactul economic şi social specific.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE.

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) şi art. 41 alin, (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Georgeta Gloria Tibichi în Dosarul nr. 23.855/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 4 teza întâi, art. 16, art. 21, art. 27, art. 31 alin. (1) şi (2), art. 34 alin. (1) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 706

din 27 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale Legii dialogului social nr. 62/2011

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale Legii dialogului social nr. 62/2011, excepţie ridicată de Federaţia Română a Jurnaliştilor „MediaSind” în Dosarul nr. 13.051/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 409D/2015.

2. La apelul nominal răspunde consilierul juridic Alina Vîlcu pentru Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, cu delegaţie la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită,

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi asupra faptului că părţile Societatea Română de Radiodifuziune şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice au depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, deoarece ambele legi criticate au fost adoptate în temeiul art. 114 alin, (3) din Constituţie în urma angajării răspunderii Guvernului.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 383 din 23 martie 2011 şi nr. 574 din 4 mai 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Sentinţa civilă nr. 10.967 din 20 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 13.051/3/2013, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, în ansamblul său, precum şi ale Legii dialogului social nr. 62/2011, în ansamblul său. Excepţia a fost invocată de Federaţia Română a Jurnaliştilor „MediaSind” într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii privind constatarea încetării existenţei şi a efectelor Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură mass-media pentru perioada 2006-2007.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că cele două legi criticate, în ansamblul lor, sunt neconstituţionale, deoarece se prezintă fără una dintre părţile constitutive esenţiale şi obligatorii, de structură, a actului normativ, respectiv fără acea parte constitutivă denumită „formula de atestare a autenticităţii actului normativ”. Obligaţia de menţionare în conţinutul oricărui act normativ, inclusiv în conţinutul unei legi, a formulei de atestare a autenticităţii era cuprinsă, la data adoptării celor două legi, la art. 40 şi art. 46 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, potrivit art. 46 alin. (8) din Legea nr. 24/2000, „În cazul în care legea este adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, formula de atestare a legalităţii adoptării acesteia va avea următorul cuprins: Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (1) sau (2) ori art. 148 alin. (1) sau art. 149, după caz, din Constituţia României, republicată.”

8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile celor două legi criticate sunt constituţionale, arătând că faţă de motivele pentru care a fost formulată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv încălcarea unor norme de tehnica legislativă, acestea nu au valoare constituţională.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile Legii nr. 40/2011 şi ale Legii nr. 62/2011, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de părţi, susţinerile orale ale părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, precum şi ale Legii dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2011.

14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Legea nr. 40/2011 şi Legea nr. 62/2011 încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 16 alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate este invocată şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, prin care, analizând o situaţie similară de încălcare de către Parlament a normelor de tehnică legislativă, Curtea Constituţională a reţinut că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, respectarea acestora concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, referitor la admisibilitatea unei critici de neconstituţionalitate formulate din perspectiva unor prevederi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, că acestea pot fi avute în vedere în exercitarea controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens este jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, prin care Curtea a statuat că normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, dar prin reglementarea lor legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. De aceea, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare.

16. Referitor la critica privind lipsa formulei de atestare a autenticităţii Legii nr. 40/2011 şi a Legii nr. 62/2011, Curtea reţine că art. 46 din Legea nr. 24/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu denumirea marginală „Atestarea autenticităţii actului normativ” prevede la alin. (6) formula de atestare a legalităţii adoptării proiectului de lege, utilizată în fiecare Cameră, la alin. (7) formula de atestare a legalităţii adoptării legii, iar la alin. (8) că, „În cazul în care legea este adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, formula de atestare a legalităţii adoptării acesteia va avea următorul cuprins: Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (1) sau (2) ori art. 148 alin. (1) sau art. 149, după caz, din Constituţia României, republicată.”Acest text de lege are în vedere procedura legislativă clasică, obişnuită, în care proiectul de lege este adoptat pe rând, în fiecare Cameră, sau în şedinţa comună a Camerelor reunite, în cazurile prevăzute expres de Constituţie. Or, cele două legi a căror neconstituţionalitate se invocă în cauza de faţă au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, adică prin intermediul unei proceduri speciale, în cadrul căreia Guvernul îşi angajează răspunderea, putând fi demis în urma adoptării de către Parlament a unei moţiuni de cenzură. Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi care, neurmând procedura parlamentară obişnuită, este practic adoptată tacit, în absenţa dezbaterilor parlamentare (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010).

17. Astfel, Curtea reţine că cele două legi criticate, respectiv Legea nr. 40/2011 şi Legea nr. 62/2011, conţin în finalul lor formula potrivit căreia acestea au fost adoptate în temeiul art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din 8 martie 2011, respectiv din data de 18 aprilie 2011. Or, potrivit art. 46 alin. (5) din Legea nr. 24/2000, „la legi este obligatoriu ca în finalul actului să se facă menţiunea despre îndeplinirea dispoziţiei constituţionale privind legalitatea adoptării de către cele două Camere ale Parlamentului”. Având în vedere specificitatea procedurii angajării răspunderii Guvernului, ca modalitate atipică de adoptare a unui proiect de lege, această formulă reprezintă o adaptare a formulei prevăzute de art. 46 din Legea nr. 24/2000 la această ipoteză specială. Prin urmare, Curtea constată că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea L nr. 790 din 30 octombrie 2014, paragraful 21.

18. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de previzibilitate a celor două acte normative din cauza lipsei formulei solemne, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece respectarea legii, înţeleasă ca act normativ lato sensu, este o obligaţie ce revine fiecărui subiect de drept, persoană fizică sau juridică, indiferent de tipul actului normativ ce instituie regulile sociale cărora subiectul de drept trebuie să se conformeze. Ca atare, nu se poate pretinde că lipsa precizării cu privire la caracterul legii - organică sau ordinară - ar fi de natură să afecteze calitatea acesteia, cu toate componentele sale, respectiv accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, precitată, paragraful 22)

19. Pentru aceleaşi motive. Curtea constată că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Federaţia Română a Jurnaliştilor „MediaSind” în Dosarul nr. 13.051/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale Legii dialogului social nr. 62/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 708

din 27 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Legea nr. 59/2010 pentru modificarea art. 55 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, excepţie ridicată de Alexandru Bajdechi în Dosarul nr. 6.194/118/2014 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 507D/2015.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Alexandru Bajdechi. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, susţinând, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă art. 120 şi 121 din Constituţie referitor la principiul autonomiei locale. Susţine că dispoziţiile de lege criticate creează o situaţie de subordonare a autorităţii deliberative locale, reprezentată de consiliul local, faţă de autoritatea executivă, reprezentată de primar, ceea ce contravine şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la dizolvarea consiliului local. Depune note scrise în acest sens şi punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea şi completarea aii. 55 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală”, devenită Legea nr. 59/2010.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 267 din 22 februarie 2011 şi nr. 1.347 din 13 octombrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 29 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.194/118/2014, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Legea nr. 59/2010 pentru modificarea art. 55 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Excepţia a fost invocată de Alexandru Bajdechi într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii privind constatarea dizolvării de drept al Consiliului Local al Municipiului Constanţa.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin introducerea condiţiei convocării legale pentru dizolvarea de drept a consiliului local în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv se încalcă principiul autonomiei administraţiei publice, întrucât se creează o situaţie de subordonare a autorităţii deliberative locale, reprezentată de consiliul local, faţă de autoritatea executivă, reprezentată de primar. Mai arată că pot exista situaţii în care primarul, din neglijenţă, nu convoacă consiliul local şi nici consilierii nu întreprind măsuri în acest sens, iar nesancţionarea primarului sau a consiliului local, în astfel de situaţii, prin dizolvare, înseamnă a tolera nerespectarea legii, implicit nerespectarea ordinii de drept. De asemenea invocă subiectivitatea pe care o poate avea prefectul în sensul aplicării corecte a sancţiunilor administrative împotriva primarilor din respectiva majoritate politică.

7. Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că textele legale criticate astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 59/2010 nu contrazic principiul autonomiei administraţiei publice, ci îi garantează. Astfel, în condiţiile în care primarul este singura entitate care poate convoca legal întrunirea în şedinţă ordinară a consiliului local, acesta, sub imperiul textului legal criticat în reglementarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 59/2010, ar fi putut provoca dizolvarea de drept a consiliului local prin neconvocarea timp de 2 luni consecutive.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şt Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.567 din 19 noiembrie 2009 şi nr. 1.347 din 13 octombrie 2011. În plus, arată că, în conformitate cu art. 55 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale, prefectul sau orice altă persoană interesată poate să sesizeze instanţa de contencios administrativ în vederea constatării intervenirii vreunuia dintre cazurile în care consiliul local se dizolvă de drept. Cu această ocazie, instanţa analizează situaţia de fapt raportată la normele legale şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului local, asigurând atât respectarea principiului autonomiei locale, cât şi a normelor legale emise.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile orale ale autorului excepţiei, notele scrise şi punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea şi completarea art. 55 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală”, devenită Legea nr. 59/2010, depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. I din Legea nr. 59/2010 pentru modificarea art. 55 din Legea

administraţiei publice locale nr. 215/2001. Curtea reţine că art. I pct. 1 din Legea nr. 59/2010 a modificat lit. a) a alin. (1) al art. 55 din Legea nr. 215/2001, iar art. I pct. 2 a modificat alin. (2) al art. 55 din Legea nr. 215/2001. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorul acesteia critică soluţia legislativă privind dizolvarea de drept a consiliului local în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, deşi a fost convocat conform prevederilor legale. Aşadar, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 59/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 8 aprilie 2010, care au următoarea redactare: „(1) Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept: a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, deşi a fost convocat conform prevederilor legale;”

13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 120 privind principiile de bază ale administraţiei publice locale şi art. 121 privind autorităţile comunale şi orăşeneşti. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.347 din 13 octombrie 2011, prin care O excepţie similară a fost respinsă ca neîntemeiată, arătând că instanţa de contencios constituţional nu ar fi analizat până în prezent modificarea adusă prin Legea nr. 59/2010.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate prevăd unul dintre cazurile în care consiliul local se dizolvă de drept, şi anume când acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, deşi a fost convocat conform prevederilor legale. În forma iniţială a Legii nr. 215/2001, dispoziţia legală prevedea dizolvarea de drept a consiliului local în cazul în care acesta nu se întrunea timp de două luni consecutiv, lipsind condiţia convocării acestuia conform prevederilor legale. Această condiţie a fost introdusă prin Legea nr. 59/2010, raţiunea introducerii ei, astfel cum rezultă din Expunerea de motive care a însoţit proiectul de lege de modificare a Legii nr. 215/2001, fiind aceea a asigurării unei bun8 desfăşurări a administraţiei publice locale şi a evitării dizolvării consiliului local prin neconvocarea, de către primar şi/sau secretarul unităţii administrativ-teritoriale, cu rea-credinţă, în termenul prevăzut de lege, a acestuia.

15. Referitor la activitatea consiliului local, Curtea observă că Legea nr. 215/2001 reglementează prin art. 39 modul în care îşi desfăşoară activitatea şi funcţionează consiliile locale, procedura convocării legale a consiliului local, precum şi persoanele responsabile cu aceasta. Aşadar, consiliile locale se întrunesc în şedinţe ordinare, lunar, la convocarea primarului [art. 39 alin. (1)] sau în şedinţe extraordinare, care pot avea loc ori de câte ori este necesar, la cererea primarului sau a unei treimi din numărul membrilor consiliului [art. 39 alin, (2)]. Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare, iar, odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziţie consilierilor locali materialele înscrise pe ordinea de zi [art. 39 alin. (3)]. De asemenea, Legea nr. 215/2001 prevede sancţiunile aplicabile pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea cu rea-credinţă a atribuţiilor prevăzute de lege. Astfel, consilierul local care absentează nemotivat de două ori consecutiv de la şedinţe este sancţionat, în condiţiile regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local [art. 40 alin. (2)], primarul sau preşedintele consiliului judeţean este sancţionat contravenţional de către prefect pentru neluarea măsurilor necesare, stabilite de lege, în calitatea acestora de reprezentanţi ai statului în unităţile administrativ-teritoriale [art. 118 lit. e)], iar aleşii locali răspund, după caz, contravenţional, administrativ, civil sau penal pentru

faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin [art. 128 din Legea nr. 215/2001 şi art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali].

16. Cu privire la critica potrivit căreia, prin introducerea condiţiei convocării legale pentru dizolvarea de drept a consiliului local în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, se încalcă principiul autonomiei administraţiei publice, întrucât se creează o situaţie de subordonare a autorităţii deliberative locale, reprezentată de consiliul local, faţă de autoritatea executivă, reprezentată de primar, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, de vreme ce dizolvarea de drept a consiliului local intervine ca o consecinţă a inactivităţii sale, deşi a fost convocat conform prevederilor legale. Nu se poate susţine că introducerea condiţiei convocării consiliului local conform prevederilor legale ar afecta principiul autonomiei locale, prevăzut de art. 120 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe. Reglementarea unei astfel de condiţii pentru dizolvarea de drept a consiliului local, şi anume cea a existenţei unei convocări legale, reprezintă, mai degrabă, o concretizare a acestui principiu constituţional, întrucât activitatea consiliilor locale trebuie să se circumscrie cadrului legal de funcţionare a acestora, astfel cum a fost reglementat de legiuitor prin instituirea regulilor de funcţionare.

17. Aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, principiul autonomiei locale consacrat la nivel constituţional prin art. 120 alin. (1) nu justifică existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal de funcţionare a consiliilor locale, a cărui respectare este obligatorie (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.567 din 19 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 22 ianuarie 2010). Totodată, prin Decizia nr. 1.347 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 16 decembrie 2011, Curtea a reţinut că dizolvarea de drept a consiliului local, atunci când nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, constituie o sancţiune pentru inactivitatea acestuia, instituită în scopul de a evita paralizarea activităţii autorităţilor administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală şi se rezolvă treburile publice în comune şi oraşe. Or, din această perspectivă, prevederile de lege criticate nu numai că nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei, ci, dimpotrivă, oferă mijloacele concrete prin care acestea capătă eficienţă. Cazul de dizolvare de drept a consiliului local cuprins în dispoziţia legală criticată a impus instituirea unei sancţiuni pentru neîndeplinirea rolului constituţional ai acestei autorităţi administrative autonome, stabilit prin art. 121 alin. (2) din Legea fundamentală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.347 din 13 octombrie 2011, precitată).

18. Referitor la criticile privind eventualele abuzuri săvârşite în exercitarea funcţiei de primar, Curtea reţine că, potrivit art. 55 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, instanţa de contencios administrativ -, fiind sesizată cu privire la cazurile de dizolvare de drept -, analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului local. Instanţa de contencios administrativ competentă a se pronunţa asupra aplicării unei astfel de sancţiuni va aprecia, în urma analizării situaţiei concrete, atât asupra posibilei introduceri abuzive sau tendenţioase a cererii de către titularul dreptului de sesizare a instanţei în vederea constatării dizolvării de drept, cât şi asupra existenţei împrejurărilor de fapt stabilite prin textul de lege criticat. _

19. În final, Curtea apreciază că celelalte susţineri ale autorului excepţiei referitoare la existenţa unei majorităţi politice care conduce la situaţii în care primarul nu convoacă consiliul local ori referitoare la subiectivismul prefectului în aplicarea sancţiunilor primarului vizează mai mult aprecieri subiective, care nu se constituie în veritabile critici de neconstituţionalitate.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Bajdechi în Dosarul nr. 6.194/118/2014 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 

ORDIN

pentru modificarea Metodologiei privind eliberarea, pentru cetăţenii care au studiat în România, a adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, în vederea desfăşurării activităţii didactice în străinătate, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.590/2014

 

În baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2015 privind dreptul absolvenţilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate şi sancţionarea instituţiilor de învăţământ care şcolarizează fără autorizare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,

ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

Art. I. - Metodologia privind eliberarea, pentru cetăţenii care au studiat În România, a adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, în vederea desfăşurării activităţii didactice în străinătate, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.590/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 457 din 23 iunie 2014, se modifică după cum urmează:

- Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - Adeverinţa de conformitate poate fi solicitată de către cetăţenii prevăzuţi la art. 1 în baza unui act de studii (diplomă, adeverinţă etc.) eliberat de o unitate de învăţământ sau de o instituţie de învăţământ superior acreditată din cadrul sistemului naţional de învăţământ din România.”

Art. II. - Direcţia generală management şi reţea şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Bucureşti, 10 noiembrie 2015.

Nr. 5.638.

 

p. Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

 

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 

ORDIN

privind aprobarea Metodologiei de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior de stat

În temeiul art. 197, 222 şi 223 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,

ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Metodologia de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior de stat prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Instituţiile de învăţământ superior de stat îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea datelor transmise/fumizate Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Art. 3. - Direcţia generală învăţământ universitar, Direcţia generală buget-finanţe, salarizare şi resurse umane din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi instituţiile de învăţământ superior de stat vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

 

Bucureşti, 10 noiembrie 2015.

Nr. 5.651.

 

ANEXĂ

 

METODOLOGIE

de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior de stat

 

Art. 1. - (1) în temeiul principiului autonomiei universitare, instituţiile de învăţământ superior de stat au dreptul să îşi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, gestionarea resurselor materiale şi umane, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare.

(2) Dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior are drept scop funcţionarea optimă şi creşterea calităţii actului educaţional. Elementele ce contribuie la dezvoltarea instituţională se referă la:

a) capacitatea instituţională:

b) eficacitatea educaţională;

c) managementul calităţii;

d) relaţia cu mediul social;

e) transparenţa deciziilor;

f) angajabilitate;

g) protecţia socială şi incluziune.

(3) Planul strategic de dezvoltare instituţională şi planurile operaţionale sunt aprobate de senatul universitar, la propunerea rectorului.

Art. 2. - (1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice alocă, anual, un fond distinct pentru dezvoltare instituţională din suma alocată în bugetul naţional pentru finanţarea instituţională.

(2) Fondul de dezvoltare instituţională reprezintă un mecanism de politică pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECŞ) îl are la dispoziţie pentru a-şi pune în aplicare Strategia de dezvoltare a învăţământului de nivel universitar.

(3) Pentru anul 2015, cuantumul fondului pentru dezvoltare instituţională este stabilit prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 3.888/2015 privind aprobarea Metodologiei de alocare a fondurilor bugetare pentru finanţarea de bază şi finanţarea suplimentară a instituţiilor de învăţământ superior de stat din România, pentru anul 2015.

Art. 3. - (1) Instituţiile de învăţământ superior de stat pot solicita MECŞ finanţare pentru operaţionalizarea propriei strategii de dezvoltare instituţională, din fondul constituit în acest scop.

(2) MECŞ poate aproba finanţare din fondul de dezvoltare instituţională, în condiţiile art. 2.

Art. 4. - Luând în considerare elementele ce contribuie la dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior, MECŞ alocă fondul pentru dezvoltare instituţională având în vedere criterii competitive conforme cu standardele internaţionale, care vizează:

a) dezvoltarea programelor de studii;

b) conformitatea planului strategic de dezvoltare instituţională cu politicile naţionale de dezvoltare a învăţământului superior privind:

1. armonizarea politicilor educaţionale cu cerinţele pieţei muncii;

2. dezvoltarea politicilor de internaţionalizare a învăţământului;

3. dezvoltarea politicilor de mobilitate a studenţilor şi a cadrelor didactice şi de cercetare în spaţiul european al educaţiei şi cercetării ştiinţifice;

4. dezvoltarea de parteneriate cu operatorii economici şi cu societatea la nivel naţional şi regional;

5. dezvoltarea programelor de învăţare novativă în concordanţă cu nivelul progresului ştiinţific actual;

6. accesul neîngrădit la baze de cercetare;

c) corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii;

d) îmbunătăţirea calităţii activităţii didactice;

e) dezvoltarea infrastructurii;

f) cultivarea legăturilor cu comunitatea locală şi/sau regională;

g) incluziunea socială;

h) crearea sistemului informatic de gestiune educaţională integrat.

Art. 5. - Fondurile alocate pentru dezvoltare instituţională sunt considerate venituri proprii ale instituţiilor de învăţământ superior de stat şi sunt utilizate în condiţiile autonomiei universitare şi în conformitate cu prevederile contractelor de finanţare instituţională, în vederea realizării obiectivelor ce le revin în cadrul politicii statului din domeniul învăţământului şi cercetării ştiinţifice universitare.

Art. 6. - Categoriile de cheltuieli pentru care pot fi utilizate sumele alocate pentru dezvoltare instituţională a instituţiilor de învăţământ superior sunt cele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru finanţarea de bază.

Art. 7. - Instituţiile de învăţământ superior de stat îşi asumă strategia de dezvoltare instituţională şi gestionarea fondurilor alocate din surse publice conform contractului instituţional.

 

RECTIFICĂRI

 

În cuprinsul Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5.751/2015 privind publicarea Procedurii de selectare, prin concurs, a membrilor Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 850 din 16 noiembrie 2015, se face următoarea rectificare:

- în preambul, teza întâi, în loc de: „...cu nr. 1.152 din 13 noiembrie 2015,” se va citi: cu nr. 11.018 din 12 noiembrie 20T5,”

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.