MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 773/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 773         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 16 octombrie 2015

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

79. - Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu: Propunere de acord interinstituţional privind o mai bună legiferare - COM(2015) 216

 

80. - Hotărâre pentru aprobarea opiniei referitoare la Propunerea de Decizie a Consiliului privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196) - COM (2015) 291 şi Propunerea de Decizie a Consiliului privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196) - COM (2015) 292

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.109. - Ordin al ministrului transporturilor pentru abrogarea Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 82/2001 privind aprobarea aplicării Reglementării europene JAR 26 - Cerinţe adiţionale de navigabilitate pentru operare, care cuprinde cerinţe specifice de navigabilitate pentru certificarea operatorilor aerieni conform dispoziţiilor reglementărilor europene JAR OPS 1 - Transport aerian comercial (avioane) şi JAR OPS 3 - Transport aerian comercial (elicoptere), a căror aplicare a fost aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 437/1999

 

2.155. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru aprobarea Listei cu gradatorii autorizaţi

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 12 din 25 mai 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)  

 

HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu: Propunere de acord interinstituţional privind o mai bună legiferare - COM(2015) 216

 

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/560 adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 28 septembrie 2015, Camera Deputaţilor:

1. la act de Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O mai bună legiferare pentru rezultate mai bune - O agendă a UE - COM(2015)215, al cărei conţinut este luat în considerare în prezenta opinie.

2. la act că propunerea Comisiei privind un nou acord interinstituţional înlocuieşte Acordul interinstituţional din 2003 privind o mai bună legiferare şi Abordarea comună interinstituţională a evaluării impactului din 2005 şi reţine că propunerea vizează creşterea calităţii legiferării.

3. Apreciază că importanţa acordată bunei legiferări de către noua Comisie Europeană, prin includerea acestei teme în portofoliul prim-vicepreşedintelui Comisiei, comisar pentru mai buna legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, reprezintă o primă garanţie a determinării Comisiei de a perfecţiona acest domeniu, în sensul celor declarate.

4. Subliniază că mai bunei legiferări i se acordă în mod justificat un loc central, întrucât, împreună cu libera circulaţie, generează valoare economică adăugată, contribuind astfel la realizarea principalului obiectiv al Uniunii de a contribui la bunăstarea economică şi socială a cetăţenilor săi, prin intermediul mijloacelor sale esenţiale, cum sunt piaţa internă şi politicile comune aferente, care sunt masiv reglementate la nivelul Uniunii.

5. Apreciază că valoarea şi performanţele sistemului bunei legiferări al Uniunii Europene erau deja de un nivel superior, comparativ cu sisteme similare ale celor mai multe state membre şi state terţe dezvoltate, şi felicită Comisia Europeană pentru ambiţia de perfecţionare în continuare a acestui sistem şi în special pentru scopul pentru care şi-a asumat această complexa responsabilitate, anume acela de a oferi beneficii concrete şi durabile cetăţenilor, întreprinderilor şi societăţii în sens larg.

6. Apreciază că prin noul pachet Comisia Europeană a stabilit un standard foarte ridicat de bună legiferare, cu angajamentul reînnoit de a consulta părţile interesate în mai multe moduri inovatoare, cu indicarea paşilor importanţi prin labirintul procedurii legislative ordinare, cu mai multe canale care pot fi activate pentru a se asigura că fundamentarea cât mai bună a legislaţiei s-a realizat, cu măsuri dedicate finalizării ciclului de politici, prin reducerea neîncrederii în actele delegate, prin controlul adecvării (fitness checks) şi evaluările ex-post.

7. În privinţa principiilor care stau la baza unei mai bune legiferări salută evidenţierea de către Comisia Europeană a importanţei „metodei comunitare”, a transparenţei procesului legislativ, legitimităţii democratice, subsidiarităţii, proporţionalităţii, securităţii juridice, precum şi a caracterului simplu, clar şi consecvent ai redactării textelor legislative.

Salută, de asemenea, opţiunea Consiliului ca pe lângă cele deja mai sus enunţate să se ţină seama şi de protecţia consumatorilor, sănătate, mediu şi protecţia angajaţilor.

8. Împărtăşeşte punctul de vedere al Comisiei Europene privind necesitatea de implicare substanţială a Parlamentului European şi a Consiliului în demersurile Comisiei pentru o mai bună legiferare şi în procesul în sine.

9. Consideră că Parlamentul European şi Consiliul, în calitate de colegislatori, au într-adevăr responsabilitatea de a ţine seama de impactul modificărilor pe care le aduc legislaţiei europene, ceea ce impune efectuarea de către Comisie a unei analize adecvate a impactului.

10. Consideră că dacă Parlamentul European şi Consiliul nu îşi vor consolida propriile capacităţi de evaluare a impactului, atunci când, adoptând decizii asupra unor propuneri ale Comisiei Europene, bine fundamentate prin studii de impact şi printr-un elaborat proces de consultare, ajung să ignore fundamentarea propunerii, calitatea şi validitatea întregului proces decizional pot fi puse sub semnul întrebării.

O asemenea stare de fapt ar însemna că în sistemul instituţional al Uniunii expertiza Comisiei Europene nu este suficient utilizată, ceea ce ar constitui în acelaşi timp o risipă de resurse şi o îndepărtare de companii, organizaţii ale societăţii civile, cetăţeni, de vreme ce decidenţii care au ultimul cuvânt nu iau în considerare opiniile formulate de părţile interesate.

De aceea oferta Comisiei Europene de a acorda asistenţă Parlamentului European şi Consiliului în propria evaluare a studiilor de impact realizate de către Comisie ar trebui să se materializeze şi să se generalizeze.

11. Admite că, în pofida adoptării oficiale a instrumentelor bunei legiferări în majoritatea statelor membre, punerea lor în aplicare rămâne slabă sau inexistentă.

12. Admite că lipsa unei culturi a evaluării, la nivelul multor guverne naţionale, reduce posibilitatea instituţiilor Uniunii Europene de a urmări întreg traseul normelor Uniunii, până la fazele de transpunere şi punere în aplicare, care sunt de competenţa autorităţilor naţionale sau locale.

De aceea, susţine prevederile noului acord interinstituţional potrivit cărora statele membre trebuie să ofere o motivaţie detaliată pentru deciziile de a adăuga noi reguli în procesul de transpunere şi să argumenteze motivul pentru care au recurs la supratranspunere (gold-plating), eventual printr-o evaluare de impact.

13. Semnalează că intenţia Comisiei Europene de a-şi consolida capacitatea de supraveghere a măsurilor de transpunere sporeşte obligaţiile statelor membre care vor trebui să prezinte documente explicative suplimentare privind strategia lor de transpunere, în plus faţă de simpla notificare a transpunerii.

14. Dintre măsurile propuse apreciază în mod deosebit:

- consolidarea programării anuale şi multianuale a Uniunii Europene, cu îmbunătăţirea schimbului de informaţii între Comisie, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene;

- posibilitatea părţilor interesate de a-şi exprima punctul de vedere asupra propunerii şi a analizei de impact, publicate, în paralel cu procesul de consultare a parlamentelor naţionale în cadrul procedurii de control al principiului subsidiarităţii;

- accesul la informaţii privind lucrările pregătitoare şi legislative în cadrul procedurii legislative ordinare, inclusiv a negocierilor trilaterale;

- accesul la informaţii pentru prima dată al publicului la proiectele de acte delegate şi proiectele importante ale actelor de punere în aplicare şi crearea unui registru al actelor delegate;

- crearea unei baze de date publice cu privire la stadiul dosarelor aflate în procedură de codecizie;

- o explicaţie mai detaliată a modului în care iniţiativa asigură respectarea subsidiarităţii şi proporţionalităţii;

- indicarea clară a situaţiilor în care rezultatele au fost dezamăgitoare şi au apărut consecinţe neintenţionate.

15. Salută propunerea Comisiei Europene de simplificare a gestionării fondurilor UE, monitorizarea progreselor în materie de simplificare prin intermediul unui tablou de bord privind simplificarea administrativă, instituirea grupului la nivel înalt care să monitorizeze măsurile de simplificare adoptate de statele membre, pentru fondurile structurale şi de investiţii.

16. Semnalează că particularitatea abordării UE pentru o mai bună legiferare, în comparaţie cu alte sisteme de evaluare a reglementării, este concentrarea în mod simultan asupra impactului economic, de mediu şi social al legislaţiei propuse, adică o abordare cuprinzătoare de elaborare a politicilor, şi că în aceste condiţii o eventuală supralicitare a simplificării şi reducerii birocraţiei nu ar răspunde dezideratului de creştere a calităţii sistemului.

Intenţia declarată a Comisiei Europene de a accentua în evaluările sale impactul social şi de mediu poate fi pusă în discuţie de trimiterile frecvente la sarcinile administrative şi costurile de reglementare, ceea ce sugerează o dificultate de a găsi un echilibru între cele două categorii.

În acelaşi sens se poate observa că, adesea, atenţia Comisiei se concentrează mai mult pe sarcinile şi costurile legiferării, decât pe beneficiile legiferării.

17. Observă că, deşi în mod obişnuit evaluarea impactului şi evaluarea riscurilor se completează reciproc, în Uniunea Europeană instrucţiunile despre cum să se evalueze riscul sunt destul de sumare în orientările noului acord; cu toate acestea, reglementarea riscului constituie o parte semnificativă a acquis-ului UE şi de aceea evaluarea riscurilor ar trebui să fie mai bine codificată, cu orientări clare privind modul de realizare.

18. Exprimă rezerve faţă de modul în care Comisia Europeană intenţionează să îşi multiplice activităţile (mai multe runde de consultare, evaluarea preliminară a impactului, evaluarea planurilor de punere în aplicare şi multe altele) fără să sporească în mod semnificativ personalul şi fără să asigure competenţele necesare.

19. Semnalează că aspecte metodologice importante încă aşteaptă clarificări, de exemplu în ce situaţii va fi analiza costuri-beneficii absolut necesară sau în ce situaţii va fi analiza multicriterială cea mai potrivită.

20. Apreciază că ar fi foarte utilă adoptarea de către Comisie, în cazul legislaţiei cu impact economic, de mediu şi social semnificativ, a unui set de criterii şi indicatori adaptaţi viziunii Uniunii Europene pe termen mediu şi lung. Acest lucru ar necesita instituirea unei legături mai puternice între analiza multicriterială în evaluarea impactului şi evaluarea ex-post şi, respectiv, indicatorii strategiei Europa 2020, care reprezintă viziunea Uniunii pentru creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii.

21. Semnalează că obligaţia Comisiei Europene de a explica public motivele pentru situaţia în care decide să ia măsuri fără a prezenta o evaluare adecvată a impactului nu oferă suficiente garanţii.

22. Apreciază perspectiva Comisiei Europene de simplificare a cadrului legislativ pentru a permite întreprinderilor mai mici să îl respecte, dar exprimă rezerve faţă de realizarea acestui obiectiv, întrucât o simplificare de asemenea anvergură nu pare posibilă din cauza complexităţii inerente a sistemului decizional al Uniunii.

23. Se raliază punctului de vedere al Comisiei pentru Uniunea Europeană din Camera Comunelor care a subliniat importanţa transmiterii către parlamentele naţionale a evaluărilor iniţiale ale impactului, nu numai a rezultatelor finale ale evaluărilor, elemente utile în cadrul procedurii de control al aplicării principiului subsidiarităţii.

24. Se raliază punctului de vedere al Comisiei pentru Uniunea Europeană din Camera Comunelor care a subliniat că acordul interinstituţional nu aduce nimic nou din perspectiva asigurării transparenţei negocierilor trilaterale, întrucât formularea paragrafului 28 reia echivocul textelor anterioare.

25. Se raliază punctului de vedere al Comisiei pentru afaceri europene a Consiliului Federal al Austriei, care propune verificarea legitimităţii şi identităţii experţilor la care fac apel comitetele Comisiei, precum şi participarea reprezentanţilor statelor membre, în faza pregătitoare a actelor delegate, în beneficiul unei mai bune coordonări ulterioare la nivel naţional.

26. Propune facilitarea prelucrării informaţiilor transmise de către parlamentele naţionale Comisiei Europene, prin publicarea pe platforma IPEX a parlamentelor naţionale a listei de propuneri/recomandări/observaţii transmise de parlamentele naţionale la încheierea procesului de examinare.

 

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 13 octombrie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

Bucureşti 13 octombrie 2015.

Nr. 79.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea opiniei referitoare la Propunerea de Decizie a Consiliului privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196) - COM (2015) 291

şi Propunerea de Decizie a Consiliului privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196) - COM (2015) 292

 

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1094, republicat,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Luând în considerare Opinia nr. 4c- 19/567 adoptată de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 28 septembrie 2015, Camera Deputaţilor:

1. Constată că România a semnat şi ratificat Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196).

2. Constată că, într-adevăr, Convenţia prezintă lacune care ar fi putut fi determinate, printre altele, de evoluţiile semnificative şi de reconfigurările rapide ale terorismului, fapt care justifică acţiunea Consiliului Europei de a completa dispoziţiile Convenţiei, în ceea ce priveşte incriminarea faptelor prevăzute la art. 2-6 din Protocolul adiţional.

3. Admite, astfel, utilitatea Protocolului adiţional, inclusiv din perspectiva facilitării aplicării unor prevederi ale Rezoluţiei nr. 2.178/2014 a Consiliului de Securitate ONU, legate de prevenirea şi urmărirea plecării luptătorilor terorişti străini, promovarea unei înţelegeri comune şi a unui răspuns comun la infracţiunile legate de luptătorii terorişti străini, facilitarea în sens mai larg a cercetărilor şi urmăririlor penale având ca obiect fapte de natură pregătitoare care riscă sau ameninţă să conducă la săvârşirea de infracţiuni de terorism şi facilitarea cooperării internaţionale prin intensificarea schimbului de informaţii.

4. Susţine perspectiva prezentată în Strategia Naţională de Apărare a României, conform căreia combaterea terorismului nu trebuie şi nu poate fi disociată de combaterea celorlalte ameninţări la adresa securităţii naţionale, fiind necesară o abordare cuprinzătoare, prin utilizarea tuturor instrumentelor puterii naţionale

5. Constată că în România cadrul legislativ definit de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare, este în permanent proces de actualizare în funcţie de evoluţiile din domeniu şi susţine forma de organizare prin aceasta lege a Sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului, cu Serviciul Român de Informaţii, ca autoritate naţională în domeniu şi coordonator la nivel tehnic al celorlalte autorităţi.

Apreciază contribuţia autorităţilor şi instituţiilor cu atribuţii în domeniu, în special a Serviciului Român de Informaţii şi a Serviciului Român de Informaţii Externe, la adaptarea cadrului juridic intern şi la formarea poziţiilor naţionale privind propunerile Uniunii Europene, aflate în proces de adoptare.

Apreciază asumarea responsabilităţii faţă de aliaţi a Serviciului Român de Informaţii şi a Serviciului Român de Informaţii Externe, precum şi vasta cooperare în format bilateral şi multilateral, inclusiv pe dimensiunea strategică, ceea ce a facilitat dezvoltarea unor instrumente comune.

6. Relevă importanţa deosebită a serviciilor de informaţii pentru Uniunea Europeană în ansamblul său şi necesitatea stabilirii unei cooperări substanţiale, în măsura în care securitatea naţională este, conform tratatelor Uniunii Europene, de competenţa exclusivă a statelor membre.

Consideră cadrul actual de cooperare între serviciile de informaţii ale statelor membre ale Uniunii Europene ca fiind viabil, remarcând în special cooperarea cu Centrul Uniunii Europene de analiză a informaţiilor - EUINTCEN.

Consideră că este necesară crearea unei „culturi de securitate” atât în statele membre, cât şi la nivelul întregii Uniuni Europene, prin creşterea transparenţei instituţionale, cu privire la atribuţiile, misiunile şi succesele înregistrate în prevenirea şi combaterea terorismului.

7. Reaminteşte că în Comunicarea Comisiei Europene privind Agenda europeană privind securitatea se stipulează lansarea unei analize de impact, în vederea actualizării în 2016 a Deciziei-cadru privind combaterea terorismului, ţinând seama de negocierile privind Protocolul adiţional.

8. Evidenţiază că selecţia pentru examinarea parlamentară a acestor două propuneri de decizie este motivată atât de dorinţa de a afirma că obiectivul imediat al propunerilor de decizie, respectiv semnarea de către Consiliul Uniunii a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea terorismului şi a Protocolului adiţional la Convenţie în numele Uniunii Europene, ar trebui realizat fără rezerve, cât şi de dorinţa de a transmite către instituţiile europene opţiunile sale principale privind prevenirea şi combaterea terorismului, drept contribuţie la analiza de impact, în vederea actualizării Deciziei-cadru privind combaterea terorismului.

9. Menţine poziţiile şi recomandările în materie de combatere a terorismului, exprimate în considerentele 11, 23-37 ale Hotărârii Camerei Deputaţilor privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor: Agenda europeană privind securitatea - COM(2015) 185.

10. Se raliază viziunii Uniunii Europene conform căreia terorismul nu este numai o problemă de securitate, ci şi o ameninţare la adresa libertăţii de exprimare, a diversităţii culturale şi religioase din Europa şi a valorilor fundamentale care stau la baza construcţiei Uniunii Europene; prin urmare, răspunsul la aceste ameninţări trebuind să fie unul coordonat şi cuprinzător, bazat pe o abordare echilibrată a dimensiunilor interne şi externe ale securităţii.

11. Felicită Consiliul Europei pentru plasarea justă, la art. 2 al Convenţiei, a dreptului la viaţă ca fiind esenţial în realizarea deplinei respectări a drepturilor omului şi aminteşte că în opinia sa asupra Agendei europene privind securitatea Camera Deputaţilor a exprimat aceeaşi opţiune, atunci când a subliniat că „dreptul la viaţă domină ierarhia drepturilor omului şi, de aceea, acesta ar trebui să reprezinte criteriul principal care să stabilească prioritatea, urgenţa, intensitatea şi dimensionarea resurselor necesare acţiunii UE sau a statelor membre în domeniul securităţii”.

12. Apreciază poziţia Uniunii Europene, care consideră că principalul element al strategiei împotriva extremismului violent este prevenirea, aşa cum este prevăzut şi în Strategia de prevenire a radicalizării şi recrutării, aflată într-un proces permanent de actualizare.

13. Felicită Consiliul Europei pentru excluderea clauzei de excepţie politică prin care se elimină posibilitatea ca infracţiunile teroriste să poată fi confundate cu infracţiuni politice, ceea ce ar fi putut îngreuna extrădarea sau asistenţa judiciară reciprocă.

14. Observă că art. 27 al Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea terorismului prevede posibilitatea modificării Convenţiei la propunerea oricăreia dintre părţi şi recomandă împuternicirea Comisiei Europene de a urmări evoluţiile fenomenului terorist şi de a propune periodic sau în caz de urgenţă astfel de modificări, cu respectarea cadrului consultativ şi decizional curent de adoptare a deciziilor Uniunii Europene.

15. Consideră că actualizarea Deciziei-cadru privind combaterea terorismului reprezintă o oportunitate nu numai pentru a completa În continuare cadrul acestor acţiuni cu noi măsuri, adaptate la noi forme de manifestare a terorismului, ci, mai ales, de a reprioritiza măsurile antiteroriste, în raport cu interese politice ori comerciale sau cu anumite inerţii de aliniere la cutume în relaţiile internaţionale.

16. Apreciind că actualizarea Deciziei-cadru privind combaterea terorismului nu este totuşi un demers suficient, în contextul recrudescenţei radicalizării, recomandă Comisiei Europene să ia în considerare elaborarea unui document cuprinzător ce ar urma să servească ca instrument de interpretare unitară în sistemul de drept al Uniunii Europene pentru prevenirea şi combaterea terorismului. Un astfel de document ar putea, cu ocazia unei revizuiri a tratatelor Uniunii Europene, să îmbrace forma unei anexe la tratat, similar Cartei Drepturilor Fundamentale.

Pregătirea unui asemenea document ar putea include o comunicare elaborată de Comisia Europeană prin care să fie adusă la cunoştinţa cetăţenilor europeni adevărata dimensiune a terorismului şi a efectelor sale sociale. Comunicarea ar putea fi elaborată în paralel cu analiza Deciziei-cadru privind combaterea terorismului sau integrat în aceasta.

17. Consideră că sunt necesare norme minime de drept penal comune care să uniformizeze atât dreptul substanţial, cât şi cel procedural, inclusiv al tratamentului favorabil aplicabil celor implicaţi în acte premergătoare terorismului, dar care, în cele din urmă, cooperează cu autorităţile competente pentru prevenirea acestor acte. O astfel de acţiune la nivelul Uniunii Europene ar putea îmbrăca forma unui protocol separat la Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196) sau ar putea fi inclusă la revizuirea deciziei-cadru amintite.

18. Semnalează că, deşi există multe definiţii ale terorismului, terorismul în sine nu a fost definit în mod explicit şi cuprinzător în niciuna dintre convenţiile multilaterale de combatere a terorismului şi recomandă Comisiei Europene să propună o definiţie-cadru, care să surprindă atât esenţa actului terorist, cât şi principalele sale caracteristici, păstrând un grad de generalitate suficient pentru a putea realiza consensul şi pentru a nu dezincrimina anumite infracţiuni asociate terorismului.

Reaminteşte că, în România, Legea nr. 535/2004, cu modificările şi completările ulterioare, conţine atât o definiţie a terorismului, cât şi prevederi cuprinzătoare pentru controlul acestui fenomen.

19. Semnalează lipsa de aplicabilitate a convenţiilor multilaterale la terorismul sponsorizat de state, acestea aplicându-se doar actelor de terorism comise de actori individuali, şi încurajează Comisia Europeană să elaboreze un document de consultare cu acest obiectiv.

20. Consideră că în cadrul politicii externe şi de securitate comune a Uniunii Europene ar trebui să se abordeze definirea, stabilirea unui set de criterii, monitorizarea, identificarea căilor de cooperare cu state terţe în materie de combatere a terorismului sponsorizat de state. Serviciul European de Acţiune Externă ar putea contribui la acest demers prin consultări şi negocieri cu autorităţile statelor în care Uniunea Europeană este reprezentată, pentru identificarea unui numitor comun.

21. Apreciază că relaţia dintre asigurarea libertăţilor civile şi asigurarea securităţii cetăţenilor ar trebui să se axeze pe concepţia că securitatea naţională nu exclude securitatea individului, ci ar trebui să o abordeze în cadrul paradigmei generale a securităţii, incluzând securitatea dreptului de exprimare şi a tuturor libertăţilor cetăţeneşti.

Asigurarea echilibrului dintre libertăţile civile şi securitatea cetăţenilor ar trebui să respecte principiul proporţionalităţii măsurilor adoptate, în raport cu obiectivele, excluzând orice formă de arbitrar.

22. Recomandă Uniunii Europene să aibă în vedere că anumite elemente ale Parteneriatului Estic pot fi utilizate şi pentru prevenirea ameninţării teroriste la frontiera estică a Uniunii Europene, iar utilizarea Parteneriatului Estic ca vector în acest scop are valoare adăugată.

23. Recomandă ca măsurile pentru gestionarea fluxului masiv de imigranţi să includă mecanisme de supraveghere a riscului terorist, luând în considerare riscul sporit determinat de caracteristicile deosebite ale valului migraţionist în mişcare, având elemente de organizare care sugerează o posibilă implicare a unor sponsori de mare anvergură.

24. Semnalează că primirea de instruire în scopuri teroriste, deplasarea în străinătate în scopuri teroriste, finanţarea deplasării în străinătate în scopuri teroriste, organizarea sau facilitarea în alt mod a deplasării în străinătate în scopuri teroriste, prevăzute de art. 2-6 din Protocolul adiţional, sunt printre cele mai susceptibile acţiuni pregătitoare, al căror nivel de risc poate fi desconsiderat de către autorităţile de aplicare a legii, în special în cazurile de mică anvergură. La fel, incriminarea acestor infracţiuni poate întâmpina dificultăţi, în măsura în care definiţiile furnizate nu pot acoperi diversitatea actelor, iar intenţia este greu de probat, lăsând decizia în sfera interpretării.

De aceea, recomandă Comisiei Europene să elaboreze un ghid online de bune practici, actualizat periodic, destinat autorităţilor judiciare ale statelor membre, care să informeze asupra efectelor unor subevaluări de acest fel, să prezinte o cazuistică şi jurisprudenţă relevantă, să indice măsurile care s-au dovedit optime.

Salută iniţiativa Comisiei Europene de a lansa un forum la nivelul Uniunii Europene, la care să participe companiile informatice, autorităţile de aplicare a legii, societatea civilă, destinat să implementeze cele mai bune instrumente de combatere a propagandei teroriste prin intermediul internetului şi al mijloacelor de comunicare sociale, ca pe un model de acţiune viabil.

25. Propune ca actualizarea Deciziei-cadru privind combaterea terorismului să includă, fără a se limita la următoarele:

- un set de criterii care să faciliteze stabilirea unui just raport între libertăţile civile şi siguranţa cetăţenilor;

- o definiţie a terorismului şi o definire ca domeniu politic aparte;

- o definiţie a situaţiei de urgenţă în combaterea unei ameninţări sau urmărilor unui atac terorist, precum şi o listă de acţiuni care pot fi întreprinse de autorităţile statelor membre, în situaţii de urgenţă, fără a fi expuse riscului de încălcare a drepturilor omului;

- o listă de măsuri antiteroriste, inclusiv judiciare şi administrative, practicate în statele membre, pe care Uniunea Europeană le recomandă ca practică generală;

- o listă de măsuri de comunicare pentru contracararea propagandei teroriste, care şi-au dovedit eficacitatea în statele membre, recomandate ca practică generală;

- un concept pentru organizarea de programe de deradicalizare şi dezangajare;

- un concept pentru promovarea cooperării cu autorităţile a persoanelor expuse la radicalizare sau recrutare pentru acţiuni teroriste, care să includă dezincriminarea pentru fapte penale fără consecinţe grave.

26. Consideră că terorismul poate fi combătut prin soluţionarea cauzelor acestui fenomen acolo unde acesta este generat, în ţările de origine, prin combinarea măsurilor politice şi economice cu cele informative şi coercitive.

27. Recomandă semnarea, în numele Uniunii Europene, a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea terorismului şi, respectiv, semnarea în numele Uniunii Europene a Protocolului adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului.

28. Recomandă Guvernului României semnarea de către ţara noastră a Protocolului adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului.

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 13 octombrie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

 

Bucureşti, 13 octombrie 2015.

Nr. 80.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru abrogarea Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 82/2001 privind aprobarea aplicării Reglementării europene JAR 26 - Cerinţe adiţionale de navigabilitate pentru operare, care cuprinde cerinţe specifice de navigabilitate pentru certificarea operatorilor aerieni conform dispoziţiilor reglementărilor europene JAR OPS 1 - Transport aerian comercial (avioane) şi JAR OPS 3 - Transport aerian comercial (elicoptere), a căror aplicare a fost aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 437/1999

 

Având în vedere Decizia directorului executiv al Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei 2015/013/R din 8 mai 2015 de adoptare a Specificaţiilor de certificare pentru specificaţii suplimentare de navigabilitate pentru operaţiuni, CS-26 - ediţia 1, document care înlocuieşte Reglementarea europeană JAR 26,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. I. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 82/2001 privind aprobarea aplicării Reglementării europene JAR 26 - Cerinţe adiţionale de navigabilitate pentru operare, care cuprinde cerinţe specifice de navigabilitate pentru certificarea operatorilor aerieni conform dispoziţiilor reglementărilor europene JAR OPS 1 - Transport aerian comercial (avioane) şi JAR OPS 3 - Transport aerian comercial (elicoptere), a căror aplicare a fost aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 437/1999, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 1 martie 2001, se abrogă.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

Iulian-Ghiocel Matache

 

Bucureşti, 8 octombrie 2015.

Nr. 1.109.

 

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru aprobarea Listei cu gradatorii autorizaţi

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 162.126 din 7 octombrie 2015 al Direcţiei generale politici agricole şi strategii, văzând Lista cu gradatori autorizaţi propuşi de Comisia Naţională de Gradare a Seminţelor de Consum, aprobată prin Procesul-verbal al Consiliului Extins al Comisiei Naţionale de Gradare a Seminţelor de Consum din data de 19 iunie 2015,

în temeiul art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2002 privind instituirea Sistemului naţional de gradare a seminţelor de consum, cu completările ulterioare, şi al art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Lista cu gradatorii autorizaţi, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 12 octombrie 2015.

Nr. 2.155.

 

ANEXĂ

 

LISTA CU GRADATORII AUTORIZAŢI

 

Nr. crt.

Nume

Prenume

CNP

1

Andrei

Claudiu-Cătălin

1720915354758

2

Anghel

Victoria

2600728090030

3

Anghel

Mariana

2720619510058

4

Anghel

Gheorghe

1580924163200

5

Balcan

Ionel

1690731093405

6

Baltă

Leonard Gabriel

1930514090047

7

Barbu

Fănel

1820718090059

8

Băidan

Elena

2670802521611

9

Bălă

Petre Cristian

1861231020127

10

Bănică

Elena Laura

2860102280019

11

Beke

Iudith

2830717020081

12

Belko

Alex

1910117020086

13

Belko

Erik

1920623020095

14

Bereanu

Gheorghe

1750608272654

15

Birău

Paul-Virgil

1780723200014

16

Birta

Izabella-Melinda

2890826020122

17

Blag

Simona-Elena

2770708100032

18

Bodea

Corneliu

1830803045353

19

Boiangiu

Gheorghe-Claudiu

1880321160087

20

Brateş

Ionelia-Aurelia

2781013211664

21

Bratu

Nela

2680225170486

22

Brutaru

Florian

1680616520074

23

Bucşan

Mihai

1860310133254

24

Bulgaro

Fănica

2790827174901

25

Bunta

Claudia-Ionela

2861028020071

26

Bunta

Ioan-Valer

1820315020143

27

Burlacu

Dumitrache

1690903093401

28

Catiniuc

Dumitru

1541101070021

29

Calotă

Robert

1830507394441

30

Cernat

Manina

2670527090062

31

Cheteleş

Mirela

2660526261466

32

Chiri

Elena

2571008131223

33

Cioboată

Liviu-Ionuţ

1891117282201

34

Cireaşă

Aurelian-Tănase

1880529090040

35

Ciutacu

Ştefănuţ

1851005090020

36

Cociaşu

Ioan

1860210134172

37

Cornea

Ionica

2820609170046

38

Crăciun

Fevronia

2731105111136

39

Deacu

Aurelia

2700111463016

40

Diculescu

Georgeta

2631002400458

41

Dindere

Teodora Manuela

2871210284545

42

Dinu

Dănuţ

1650112090011

43

Dîrman

Dănuţ-Alin

1730602161041

44

Dobre

Cristian

1750222020030

45

Dobreanu

Cristina-Mihaela

2790311170322

46

Dobrinaş

Gheorghe

1780823360016

47

Dragomir

Cătălina-Irina

2850417161881

48

Drăgan

Petrică

1870616134219

49

Duga

Corina

2740812350319

 

50

Firţulescu

Cristiana-Sorina

2690617182801

51

Gavrilă

Raluca

2901112360321

52

Gheorghe

Nelu

1740407212951

53

Ghimiş

Marius-Nicuşor

1831122340466

54

Giuca

Liviu

1731225163261

55

Gorban

Eugen-S8rgiu

1800512020103

56

Gorghiu

Ionela

2711211390010

57

Grama

Vasilică

1690409093434

58

Grădinarii

Liana-Crina

2820216394082

59

Gurlui

Gheorghe

1650123514351

60

Haneş

Andrei

1880716020107

61

Hriscu

Ciprian-Pavel

1900622071369

62

Iancu

Ancuţa-Alina

2800319340922

63

Ioniţă

Robert-Irinel

1810418513375

64

Iordan

Gica

2701204170310

65

Iordăchioaia

Mariana

2650501340041

66

Ispas

Ştefan

1790321134017

67

Iuga

Oana Dalia

2860102022052

68

Iuhas

Monica-Maria

2781229300011

69

Ivan

Cecilia-Ana-Maria

2830725440066

70

Lavro

Marius Nicolae

1750827131267

71

Lefter

Ioana

2601013173171

72

Luca

Aurel

1590617243673

73

Lungu

Oana

2871114170051

74

Lupo

Rodica

2650530353943

75

Lupu

Victor

1690801421545

76

Malinche

Cosmin

1880421090053

77

Matinchi

Titi

1691011093418

78

Mancă

Adrian

1761027090010

79

Manea

Alexandru

1900307211181

80

Marian

Radu-Alin

1690327312958

81

Marin

Mihaela

2880618212720

82

Martin

Ramona-Cristina

2891006090028

83

Martin

Florentina

2880718341181

84

Martin

Floare-Alina

2790603350311

85

Mihalachi

Ionuţ Dacian

1820114226792

86

Mogoş

Angela-Florentina

2851013340441

87

Moreanu

Gheorghe-Costel

1730608160011

88

Nan

Maria

2880728080090

89

Nedelcu

Bică

1741007090031

90

Negrilă

Constantin

1631028511692

91

Niculăieş

Alina-Gabriela

2840120360034

92

Nistor

Ileana

2650719160015

93

Niţu

Ion

1691006031849

94

Nyari

Eugen-Ştefan

1941010020150

95

Olteanu

Ana

2900902270042

96

Onica

Bogdan-Valentin

1811024100172

97

Oprean

Marcel-Ionel

1830220203676

98

Pană

Sorin-Daniel

1711001431510

99

Papurcă

Daniela

2781224511663

 

100

Pascu

Aurelia

2671104161031

101

Pasca

Vasile

1710301012544

102

Pavăl

Costica

1890507270864

103

Paveliuc

Petronela Roxana

2890619226777

104

Păduraru

Mihaiela

2691030390029

105

Perşinam

Iosif-Florin

1680407513507

106

Pesamosca

Cornelia Florina

2920413350073

107

Pintilie

Adrian

1840603170060

108

Piva

Diana

2800809022058

109

Poenaru

Oana-Andreea

2870917210014

110

Popa

Stan

1671121090011

111

Popa

Marian

1611230511662

112

Popa

Iordan-Lucian

1871104360337

113

Potor

Emil

1520515212956

114

Povară

Ionuţ

1820325134180

115

Raţă

Mihai

1811026134169

116

Rădulescu

Didi

1631108510052

117

Roman

Eduard

1830420142596

118

Roman

Cornel

1811215283554

119

Rucăreanu

Ana-Maria

2960104440029

120

Rucăreanu

Liliana

2750614513492

121

Rusinoiu

Ionuţ

1820726091271

122

Rusu

Mihnea-Bogdan

1820523350058

123

Sandu

Marian

1730815090013

124

Săvulescu

Daniel

1710910100083

125

Somandru

Ionel

1840117134147

126

Stanciu

Dumitrei

1760305093407

127

Stanciu-Neacşu

Gavrilă-Gabriel

1670928093418

128

Stăncilă

Ileana-Geanina

2840524344155

129

Stoian

Constantin

1650221400078

130

Strechioiu

Eugen

1690515290575

131

Tălpău

Andra-Iuliana

2880308170068

132

Tecuşan

Adriana

2630828354807

133

Teleagă

Gabriel

1670918070076

134

Terinte

Liviu Claudiu

1710215131253

135

Teslariu

Ioana-Violeta

2800423232839

136

Trofin

Meodora

2581024272630

137

Truţă

Ana

2670620443072

138

Ţmor

Nenad

1880821020073

139

Udrea

Marius-Renato

1840218090073

140

Vartic

Maria-Alexandra

2910325270013

141

Vasile

Radu-Alexandru

1901123090025

142

Vîrtopeanu

Georgiana-Camelia

2891222161695

143

Youssef

Randa

2851021440032

144

Zainea

Nicoleta

2721215390714

145

Zănoagă

Florin

1790914080120

146

Zifcsak

Ana

2720301350324

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 12

din 25 mai 2015

 

Dosar nr. 479/1/2015

 

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completului

Rodica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal - judecător-raportor

Zoiţa Milăşan - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Lliana Vişan - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Simona Camelia Marcu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Gabriela Elena Bogasiu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Doina Duican - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Emanuel Albu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 479/1/2015 este constituit conform dispoziţiilor ari. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 274 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent-şef Bogdan Georgescu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 24 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 30.461/3/2013.

La termenul de judecată din 11 mai 2015, magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că, la dosarul cauzei, au fost depuse jurisprudenţa comunicată de curţile de apel şi raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor la data de 6 aprilie 2015. Potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile din litigiul în care a fost formulată sesizarea nu au depus puncte de vedere privind chestiunea de drept dedusă judecăţii.

Preşedintele completului a constatat că nu există chestiuni prealabile, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, iar pronunţarea deciziei a fost amânată la data de 25 mai 2015.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 24 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 30.461/3/2013, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Dacă, în condiţiile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 215/2001), şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), unitatea administrativ-teritorială prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul, are dreptul de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti”.

II. Expunerea succintă a procesului

2. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 13 septembrie 2013, reclamantul municipiul Bucureşti, prin primarul general, a solicitat anularea Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 204 din 4 iulie 2013 privind aprobarea bugetului Regiei Autonome de Transport Bucureşti pe anul 2013, susţinând, în esenţă, că hotărârea este nelegală, deoarece a fost adoptată cu nerespectarea prevederilor art. 6 alin, (1) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008). În drept, reclamantul a invocat Legea nr. 554/2004, Legea nr. 215/2001, Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 79/2008.

3. Pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neintroducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ atacat, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

4. Prin Sentinţa civilă nr. 292 din 16 ianuarie 2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată din oficiu, şi a respins acţiunea în consecinţă.

5. Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul â reţinut că nu este de conceput o acţiune introdusă de unitatea administrativ-teritorială împotriva organului său deliberativ, în realitate fiind vorba de un conflict între autorităţile administraţiei publice locale, respectiv între primar şi consiliul local. Este adevărat că, potrivit art. 21 alin. (2) şi 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, unitatea administrativ-teritorială este reprezentată în justiţie de către primar, însă această reprezentare are loc numai în raporturile cu terţii, nu însă şi în raport cu organul deliberativ al administraţiei locale. În raporturile de drept administrativ dintre autorităţile administraţiei publice, fiecare autoritate stă în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale.

6. În consecinţă, tribunalul a reţinut că acţiunea trebuie privită, în ceea ce priveşte admisibilitatea sa, din perspectiva unei acţiuni formulate de primar pentru anularea unei hotărâri a consiliului local. Or, prin Decizia nr. IV/2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a decis, în interpretarea dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 27 alin. (1), art. 46 şi la art. 71 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 - În forma în vigoare la data pronunţării acestei soluţii -, că primarul nu are calitatea de a ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, hotărârile adoptate de consiliul local. Cum de la data pronunţării acestei decizii şi până în prezent nu au avut loc modificări legislative esenţiale în ce priveşte atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale şi raporturile dintre acestea, care să atragă caducitatea soluţiei adoptate de instanţa supremă, rezultă că aceasta se impune a fi respectată în continuare de toate instanţele judecătoreşti.

7. Împotriva sentinţei pronunţate de tribunal a declarat recurs reclamantul municipiul Bucureşti, prin primarul general, contestând legalitatea acesteia şi susţinând, în esenţă, că reclamantul are calitate procesuală activă, deoarece municipiul Bucureşti, ca unitate administrativ-teritorială, este întotdeauna subiect de drept procesual activ/pasiv în litigiile de contencios administrativ, vizând actele emise, în numele şi pe seama sa, în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor prevăzute de lege, iar, potrivit art. 21 alin. (2) şi art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, este reprezentantă în justiţie de către primar.

8. Intimatul Consiliul General al Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, argumentând, în esenţă, că dreptul de control al legalităţii actelor administrative emise de consiliile locale reprezintă atributul prefectului, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 340/2004), şi art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, iar, din coroborarea dispoziţiilor art. 45 alin. (1), art. 68 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 215/2001, rezultă că actele emise de consiliul local şi de primar au caracter independent, niciuna dintre aceste autorităţi neputând exercita direct o cale de atac împotriva actului celeilalte.

9. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cu nr. 30.461/3/2013, iar, prin încheierea din 24 noiembrie 2014, instanţa s dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată la pct. I.

III. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

10. Părţile nu au exprimat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

IV. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

11. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Înaltei Curţi, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă şi cu aspectele relevate în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru următoarele argumente:

- sesizarea este formulată în cursul unei cauze aflate în stare de judecată, instanţa care formulează sesizarea este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004, iar soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât litigiul de fond vizează legalitatea unei hotărâri emise de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, atacată cu acţiune în anulare de municipiul Bucureşti, prin primarul general;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Anterior, Curtea Supremă de Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. IV din 23 iunie 2003, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 27 alin. (1), art. 46 şi la art. 71 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, că primarul nu are calitatea de a ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, hotărârile adoptate de consiliul local. În urma modificărilor şi republicării Legii nr. 215/2001, dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. b), respectiv ale art. 27 alin. (1), reţinute în considerentele deciziei menţionate, nu se mai regăsesc în conţinutul noilor norme juridice, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ care formează obiectul litigiului de fond. În consecinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 518 din Codul de procedură civilă.

B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

12. În raport cu prevederile art. 518 din Codul de procedură civilă se observă că, la data sesizării primei instanţe cu soluţionarea litigiului în care a fost formulată prezenta sesizare - 13 septembrie 2013 - nu mai subzista formularea art. 68 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001, iar Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 era abrogată de Legea nr. 554/2004, dispoziţii care au avut caracter determinant la pronunţarea Deciziei nr. IV din 23 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţiile Unite.

13. Astfel fiind, în raport cu data începerii litigiului în care a fost formulată prezenta sesizare, sunt relevante dispoziţiile art. 5, art. 6 alin. (2), art. 21, art. 23, art. 45 alin. (1), art. 48, art. 61 alin. (1) şi (2), art. 62 alin. (1). art. 63 alin. (1), art. 80, art. 82, art. 83 alin. (3), art. 115 alin. (1), (2), (3) şi (7) din Legea nr. 215/2001.

14. Totodată, sunt relevante şi dispoziţiile art. 1 alin. (1), (2), (6) şi (8), art. 2 alin. (1) lit. a), b), c) şi f) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

15. În contextul modificărilor intervenite în cuprinsul Legii nr. 215/2001, respectiv în contextul adoptării unei noi legi a contenciosului administrativ, curtea de apel a apreciat că este necesar a se lămuri dacă unitatea administrativ-teritorială, prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul, are dreptul de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

16. Raţiunea care a determinat formularea sesizării rezidă în faptul că, spre deosebire de data pronunţării Deciziei nr. IV din 23 iunie 2013 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţiile Unite, la data începerii procesului în care a fost formulată sesizarea, Legea nr. 215/2001 nu mai prevede expres faptul că, în cazul în care apreciază actul consiliului local ca fiind ilegal, primarul îl sesizează pe prefect şi, în plus, dispoziţiile art. 48 alin. (2) şi art. 115 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 prevăd comunicarea hotărârilor consiliului local atât către prefect, cât şi către primar, fără ca, în acest din urmă caz, să se precizeze că scopul comunicării este limitat la încunoştinţarea organului executiv pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor respective.

17. În privinţa chestiunii de drept nu au fost identificate aspecte relevante în jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, a instanţelor naţionale sau ale altor state, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ori a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

V. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

A. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

18. Prin Decizia nr. IV din 23 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiţie - Secţiile Unite a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. b), cu referire la art. 27 alin. (1), art. 46 şi la art. 71 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, a stabilit că primarul nu are calitatea de a ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, hotărârile adoptate de consiliul local.

19. În motivarea deciziei respective, Curtea Supremă de Justiţie - Secţiile Unite a reţinut, în esenţă, prin raportare la dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2), art. 27 alin. (1), art. 46, art. 67 alin. (1), art. 68 alin. (1) lit. b), art. 71 alin. (1) şi art. 135 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, forma în vigoare la momentul respectiv, că actele emise de consiliul local şi de primar au caracter independent, niciuna dintre aceste autorităţi neputând exercita direct o cale de atac împotriva actului celeilalte autorităţi, singura autoritate publică învestită cu acest atribut fiind prefectul, primarul având doar posibilitatea de a-l sesiza pe prefect în termen de 3 zile de la adoptarea hotărârii consiliului local, în cazul în care apreciază că aceasta este ilegală.

20. În jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă, întrucât, potrivit art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, procesele privind actele administrative emise de autorităţile publice locale se soluţionează în fond de tribunal, iar recursul se judecă de curtea de apel, astfel că Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi nu este învestită cu soluţionarea, în recurs, a unor asemenea litigii, pentru a fi în măsură să dezvolte o jurisprudenţă în privinţa chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită.

B. În cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat curţilor de apel să comunice jurisprudenţa identificată la nivelul circumscripţiei lor teritoriale cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

21. Din analiza hotărârilor judecătoreşti şi a opiniilor comunicate de curţile de apel au fost constatate aspectele arătate în continuare.

22. Într-o orientare jurisprudenţială, instanţele au reţinut că primarul, ca autoritate executivă a unităţii administrativ-teritoriale, are calitate procesuală activă de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de consiliul local, ca autoritate deliberativă.

În susţinerea acestei opinii au fost invocate prevederile art. 1 alin, (1), art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 21 alin. (1), (2) şi (21), art. 46, art. 48 şi art. 55 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, faptul că legea nu restrânge acest drept al unităţii administrativ-teritoriale, prin primar, precum şi interesul public în promovarea acţiunii

23. Într-o altă orientare jurisprudenţială, instanţele au reţinut că primarul, ca autoritate executivă a unităţii administrativ-teritoriale, nu are calitate procesuală activă de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de consiliul local, ca autoritate deliberativă. În susţinerea acestei opinii a fost invocată şi Decizia nr. IV din 23 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţii Unite.

VI. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

24. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu referire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

25. Prin Decizia nr. 356 din 10 decembrie 2002, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001, forma în vigoare la momentul respectiv, reţinând următoarele:

„[...] posibilitatea primarului de a se adresa justiţiei depinde de calitatea în care acesta acţionează în instanţă. Astfel, potrivit art. 120 din Constituţie şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă autoritatea executivă a administraţiei publice locale; în acelaşi timp însă, conform art. 67 din acelaşi act normativ, primarul este reprezentantul în justiţie al colectivităţii locale, ca persoană juridică de drept public.

[...] în calitate de autoritate executivă a administraţiei publice locale, primarul exercită doar acele atribuţii care îi sunt conferite de lege. În acest sens art. 5 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 prevede: «Competenţele şi atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale se stabilesc numai prin lege. Aceste competenţe sunt depline şi exclusive, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.»

Pe de altă parte însă, autorul excepţiei a arătat că primarul poate acţiona şi în calitate de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale, care este un subiect de drept public. Din această perspectivă autorul excepţiei a susţinut că, datorită nerecunoaşterii dreptului primarului de a se adresa direct instanţelor de judecată, se restrânge, pe cale de consecinţă, accesul liber la justiţie al comunităţii locale pe care acesta o reprezintă. Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, «Comunele, oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public [...], iar conform art. 67 alin. (1) din aceeaşi lege, primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum şi în justiţie.»

Din prevederile art. 67 din Legea nr. 215/2001 reiese că primarul este abilitat să reprezinte în justiţie unitatea administrativ-teritorială, dar această dispoziţie vizează numai raporturile colectivităţii locale cu terţii, nu şi pe cele cu consiliul local, care este un organ al unităţii administrativ-teritoriale ca şi primarul şi are aceeaşi legitimitate cu acesta.

Având aceeaşi legitimitate, cele două autorităţi locale emit acte cu efecte similare. Astfel, potrivit art. 46 şi, respectiv, art. 71 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, atât hotărârile consiliului local, cât şi dispoziţiile primarului sunt fie acte cu caracter normativ, fie cu caracter individual. Aceste acte sunt supuse unui control judecătoresc simetric, nici una dintre cele două autorităţi neputând ataca, în mod direct, în contencios administrativ, actele emise de cealaltă. Autoritatea căreia îi incumbă sarcina de a veghea la respectarea legii în desfăşurarea activităţilor aferente exercitării autonomiei locale este prefectul, care acţionează în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, în vederea sesizării instanţei judecătoreşti cu privire la pretinsa ilegalitate a unui act al consiliului local. Această competenţă este, de altfel, prevăzută de art. 27 alin. (1) din lege, potrivit căruia: «Prefectul poate ataca, în total sau în parte, în faţa instanţei de contencios administrativ, hotărârile adoptate de consiliul local sau de consiliul judeţean, precum şi dispoziţiile emise de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, în cazul în care consideră aceste acte sau prevederi din ele ca fiind ilegale

Faptul că primarul nu dispune de o cale de atac directă împotriva hotărârilor consiliului local pe care le consideră ilegale nu echivalează însă cu excluderea posibilităţii ca aceste acte să fie deduse controlului instanţelor de judecată. Pe lângă posibilitatea generală a prefectului de a ataca asemenea acte în contencios administrativ, există şi situaţii specifice în care controlul judecătoresc poate fi declanşat la iniţiativa altor persoane, spre exemplu, în cazul prevăzut la art. 47 din Legea nr. 215/2001, când «acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.»„

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse judecăţii

26. Judecătorul desemnat în temeiul art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă a întocmit raportul asupra chestiunii de drept supuse judecăţii, prin care, în temeiul art. 520 alin. (11) raportat la art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, a întocmit şi a motivat proiectul soluţiei ce se propune a fi dată, în sensul că, „În condiţiile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, unitatea administrativ-teritorială, prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul, are dreptul de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti”.

27. În esenţă, judecătorul-raportor a argumentat în sensul celor arătate în continuare.

27.1. Ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 215/2001, formularea dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. b) şi art. 27 alin. (1) din această lege, reţinută în considerentele Deciziei Curţii Supreme de Justiţie - Secţiile Unite nr. IV din 23 iunie 2003, nu se mai regăseşte în conţinutul noilor norme juridice, astfel cum erau în vigoare la data soluţionării recursului în interesul legii, fiind incidente prevederile art. 518 din Codul de procedură civilă.

27.2. Chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări este diferită, întrucât, deşi priveşte în principal tot primarul, întrebarea se referă la calitatea sa de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale, potrivit art. 62 din Legea nr. 215/2001, partea vătămată fiind oraşul/municipiul/comuna, iar nu primarul în nume propriu.

27.3. Este de observat caracterul inovator ai noii legi a contenciosului care consfinţeşte cadrul general pentru exerciţiul contenciosului administrativ obiectiv, prin legiferarea generală a dreptului la acţiune al persoanelor de drept public împotriva actelor care vatămă starea de legalitate obiectivă.

27.4. Sunt relevante prevederile art. 1 alin. (1), (2) şi (8), art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi r) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 19 din Legea nr. 215/2001, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 356 din 10 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 3 martie 2003, precum şi prevederile art. 11 din Cartea europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997.

27.5. Se poate concluziona în sensul că unitatea administrativ-teritorială, prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul, are dreptul de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, având în vedere calitatea sa de subiect de drept public, conform art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, atunci când se invocă vătămarea unui interes legitim public, conform art. 1 alin, (1), art. 2 alin, (1) lit. a) şi r) din Legea nr. 554/2004 cu raportare la competenţele autonome ale colectivităţii teritoriale, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

28. În raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă se constată că sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate a sesizării, întrucât:

- sesizarea a fost formulată într-o cauză aflată în stare de judecată, respectiv Dosarul nr. 30.461/3/2013, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal;

- instanţa care a formulat sesizarea - Curtea de Apel Bucureşti - este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, conform art. 10 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât litigiul are ca obiect acţiunea formulată de unitatea administrativ-teritorială municipiul Bucureşti, prin primarul general, prin care se solicită anularea unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

29. Se constată că sunt îndeplinite atât cerinţa referitoare la elementul de noutate, cât şi condiţia ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat, iar problema de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, pentru considerentele arătate în continuare.

29.1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu cu privire la chestiunea de drept menţionată la pct. I privind dreptul unităţii administrativ-teritoriale, prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul, de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în condiţiile Legii nr. 215/2001 şi Legii nr. 554/2004.

29.2. Instanţa supremă s-a pronunţat anterior prin Decizia nr. IV din 23 iunie 2003, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în sensul că: „În aplicarea dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 27 alin. (1), art. 46 şi la art. 71 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, stabileşte că primarul nu are calitatea de a ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, hotărârile adoptate de consiliul local”.

29.3. Ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 215/2001, formularea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) şi art. 68 alin. (1) lit. b), avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. VI din 23 iunie 2003, nu se mai regăseşte în conţinutul actual al legii respective, fiind incidente dispoziţiile art. 518 din Codul de procedură civilă, conform cărora „Decizia în interesul legii îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării”.

29.4. Elementul de noutate rezidă şi în faptul că, la pronunţarea Deciziei nr. IV din 23 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiţie - Secţiile Unite a avut în vedere dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, oare a fost înlocuită de o nouă reglementare în materie, respectiv Legea nr. 554/2004.

29.5. Totodată, se cuvine a fi observat faptul că, în comparaţie cu Decizia nr. IV din 23 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţiile Unite, care viza dreptul primarului de a ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, hotărârile adoptate de consiliul tocai, în prezenta cauză, chestiunea de drept este diferită, întrucât vizează dreptul unităţii administrativ-teritoriale, prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul - în exercitarea calităţii de reprezentant conferite de art. 62 din Legea nr. 215/2001 - de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Cu alte cuvinte, în prezenta cauză, partea vătămată este unitatea administrativ-teritorială, iar nu primarul în nume propriu.

B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

30. Chestiunea de drept supusă dezlegării, astfel cum a fost formulată de instanţa de trimitere, vizează dreptul unităţii administrativ-teritoriale, prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul, de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în condiţiile Legii nr. 215/2001 şi ale Legii nr. 554/2004.

31. Dispoziţiile supuse interpretării, menţionate în expunerea punctului de vedere al instanţei de trimitere, sunt următoarele:

- art. 5, art. 6 alin. (2), art. 21, art. 23, art. 45 alin. (1), art. 48, art. 61 alin. (1) şi (2), art. 62 alin. (1), art. 63 alin. (1), art. 80, art. 82, art. 83 alin. (3), art. 115 alin. (1) lit. a), (2), (3) şi (7) din Legea nr. 215/2001:

„Art. 5. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale exercită, în condiţiile legii, competenţe exclusive, competenţe partajate şi competenţe delegate.

(2) Autonomia locală conferă autorităţilor administraţiei publice locale dreptul ca, în limitele legii, să aibă iniţiative în toate domeniile, cu excepţia celor care sunt date în mod expres în competenţa altor autorităţi publice.”

„Art. 6. - (1) [...]

(2) în relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean, pe de o parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.”

„Art. 21. - (1) Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.

(2) în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.”

„Art. 23. - (1) Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive. Consiliile locale şi primarii se aleg în condiţiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

(2) Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice din comune, oraşe şi municipii, în condiţiile legii.”

„Art. 45. - (1) în exercitarea atribuţiilor ce îi revin consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate.”

„Art. 48. - (1) Secretarul unităţii administrativ-teritoriale nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală. În acest caz va depune în scris şi va expune consiliului local opinia sa motivata, care va fi consemnată în procesul-verbal al şedinţei.

(2) Secretarul unităţii administrativ-teritoriale va comunica hotărârile consiliului local primarului şi prefectului de îndată, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de la data adoptării.

(3) Comunicarea, însoţită de eventualele obiecţii cu privire la legalitate, se face în scris de către secretar şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop.”

„Art. 61. - (1) Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică.

(2) Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii.”

„Art. 62. - (1) Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie.”

„Art. 63. - (1) Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii:

a) atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii;

b) atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local;

c) atribuţii referitoare la bugetul local;

d) atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor;

e) alte atribuţii stabilite prin lege.”

„Art. 80. - Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Bucureşti sunt Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor, ca autorităţi deliberative, precum şi primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii sectoarelor, ca autorităţi executive, alese în condiţiile legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.” „Art. 82. - Consiliul General al Municipiului Bucureşti se constituie, funcţionează şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de dispoziţiile prezentei legi pentru consiliile locale, care se aplică în mod corespunzător.”

„Art. 83. - [...]

(3) Primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti funcţionează şi îndeplinesc atribuţiile prevăzute de dispoziţiile prezentei legi pentru primarii şi viceprimarii comunelor şi oraşelor, care se aplică în mod corespunzător.”

„Art. 115. - (1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin:

a) primarul emite dispoziţii; [...]

(2) Dispoziţiile primarului se comunică în mod obligatoriu prefectului judeţului, în cel mult 5 zile lucrătoare de la semnarea lor.

(3) Hotărârile consiliului local se comunică în mod obligatoriu: a) primarului unităţii administrativ-teritoriale;

b) prefectului judeţului. [...]

(7) Dispoziţiile primarului, hotărârile consiliului local şi hotărârile consiliului judeţean sunt supuse controlului de legalitate al prefectului în condiţiile legii care îi reglementează activitatea”;

- art. 1 alin. (1), (2), (6) şi (8), art. 2 alin. (1) lit. a), b), c) şi f) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

„Art. 1. - Subiectele de sesizare a instanţei

(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

(...)

(6) Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, şi asupra validităţii actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor juridice produse de acestea. Acţiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului.

(...)

(8) Prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi orice subiect de drept public pot introduce acţiuni în contencios administrativ, în condiţiile prezentei legi şi ale legilor speciale.”

„Art. 2. - Semnificaţia unor termeni

(1) în înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;

b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;

c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, îh vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ;

(...)

f) contencios administrativ - activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.”

„Art. 3. - (1) Prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale.”.

32. Elementul de noutate al chestiunii de drept este determinat de aspectele expuse anterior, în cuprinsul pct. 28.

33. În primul rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că şi în prezent îşi menţin validitatea considerentele Deciziei nr. IV din 23 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţiile Unite, în sensul că „primarul are dreptul să acţioneze şi poate fi chemat în justiţie ca reprezentant al persoanei de drept public”, unitatea administrativ-teritorială, în temeiul dispoziţiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

34. În acest context urmează a se analiza dacă modificările survenite în privinţa cadrului legislativ în vigoare la data pronunţării Deciziei nr. IV din 23 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţiile Unite conferă consistenţă concluziei recunoaşterii dreptului unităţii administrativ-teritoriale, prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul, de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

35. În sensul celor expuse anterior elementul de noutate rezidă în modificarea prevederilor art. 27 alin. (1) şi art. 68 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001, care, la data pronunţării Deciziei nr. IV din 23 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţiile Unite, aveau următorul conţinut:

„Art. 27. - (1) Prefectul poate ataca, în total sau în parte, în faţa instanţei de contencios administrativ, hotărârile adoptate de consiliul local sau de consiliul judeţean, precum şi dispoziţiile emise de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, în cazul în care consideră aceste acte sau prevederi din ele ca fiind ilegale. Actul sau prevederile acestuia care au fost atacate sunt suspendate de drept.”

„Art. 68- - (1) Primarul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

[...]

b) asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local, în situaţia în care apreciază că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe prefect”.

36. Este de observat că, în forma Legii nr. 215/2001, la data pronunţării prezentei decizii, prevederile art. 27 alin. (1) din forma în vigoare la data pronunţării Deciziei nr. IV din 23 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţiile Unite îşi găsesc corespondent în dispoziţiile legale care consacră dreptul de tutelă administrativă al prefectului în privinţa actelor autorităţilor administraţiei publice locale, respectiv art. 123 alin. (5) din Constituţie, art. 115 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, art. 19 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea nr. 340/2004 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

37. De asemenea, se observă că dispoziţiile art. 68 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare la data pronunţării Deciziei nr. IV din 23 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţiile Unite, referitoare la atribuţia primarului de a aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local îşi găsesc în prezent corespondent în dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, care dispun în sensul că „primarul asigură [...] punerea în aplicare [...] a hotărârilor consiliului local”.

38. Este adevărat că prevederile tezei a două a art. 68 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare la data pronunţării Deciziei nr. IV din 23 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţiile Unite, conform cărora „În situaţia în care apreciază că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe prefect”, nu îşi găsesc un corespondent în dispoziţiile Legii nr. 215/2001, în forma în vigoare la data pronunţării prezentei decizii.

39. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că modificările expuse, intervenite în privinţa dispoziţiilor Legii nr. 215/2001, nu consacră expressis verbis dreptul unităţii administrativ-teritoriale, prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul, de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

40. Recunoaşterea unui asemenea drept nu poate fi dedusă nici pe cale de interpretare, ca o consecinţă a suprimării textului de lege care prevedea expres dreptul primarului de a-l sesiza pe prefect în situaţia în care aprecia că o hotărâre a consiliului local este ilegală.

41. Totodată, se observă că, atunci când a dorit să confere primarului dreptul de a sesiza instanţa de contencios administrativ cu privire la anumite împrejurări de drept referitoare la activitatea consiliului local, legiuitorul a prevăzut expres, aşa cum a făcut-o, spre exemplu, în cuprinsul art. 55 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, în sensul că primarul poate să sesizeze instanţa de contencios administrativ cu privire la cazurile de dizolvare de drept a consiliului local prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol. Conform art. 55 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, „(2) Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale, prefectul sau orice altă persoană interesată poate să sesizeze instanţa de contencios administrativ cu privire la cazurile prevăzute la alin. (1). Instanţa analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanţei este definitivă şi se comunică prefectului”. În ipoteza reglementată de textul de lege se observă că legiuitorul a prevăzut expres faptul că dreptul de sesizare a instanţei este recunoscut deopotrivă mai multor subiecte de drept,respectiv primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale, prefectul sau orice altă persoană interesată.

42. Într-o altă ipoteză, aşa cum secretarului unităţii administrativ-teritoriale i-a conferit, prin dispoziţiile art. 47 şi 48 din Legea nr. 215/2001, atribuţii de asigurare a legalităţii hotărârilor consiliului local, dacă ar fi avut intenţia de a recunoaşte şi primarului atribuţii în privinţa legalităţii hotărârilor adoptate de consiliul local, legiuitorul ar fi făcut-o în mod expres. Astfel, conform art. 47 şi art. 48 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 215/2001: „hotărârile consiliului local [...] se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretar”; „secretarul unităţii administrativ-teritoriale nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală. În acest caz, va depune în scris şi va expune consiliului local opinia sa motivată, care va fi consemnată în procesul-verbal al şedinţei”; „comunicarea, însoţită de eventualele obiecţii cu privire la legalitate, se face în scris de către secretar şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop.”

43. În consecinţă, pentru identitate de raţiune, dacă ar fi avut intenţia de a recunoaşte şi primarului atribuţii în privinţa legalităţii hotărârilor consiliului local, legiuitorul ar fi prevăzut expres un asemenea drept ori o asemenea competenţă, aşa cum a procedat în situaţiile expuse la pct. 40 şi 41.

44. Este adevărat că dispoziţiile art. 48 alin. (2) şi art. 115 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 prevăd că hotărârile consiliului local se comunică primarului, fără precizarea că scopul unei astfel de comunicări este limitat la încunoştinţarea autorităţii executive pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor respective. Deşi acest scop nu este prevăzut expres de lege, el rezultă pe cale de interpretare. În mod evident, comunicarea hotărârilor consiliului local este realizată pentru a se asigura exercitarea atribuţiilor ce revin celor două autorităţi publice. Astfel, prefectului îi sunt comunicate hotărârile respective pentru a aprecia cu privire la exercitarea dreptului de tutelă administrativă prevăzut de art. 123 alin. (5) din Constituţie, art. 115. alin. (7) din Legea nr. 215/2001, art. 19 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea nr. 340/2004 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în timp ce primarului îi sunt comunicate pentru ducerea la îndeplinire a atribuţiei de punere în aplicare prevăzută de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.

45. În atare condiţii, conform regulii de interpretare lex dixit quam voluit, se poate concluziona în sensul că raţiunea legiuitorului nu este în sensul recunoaşterii dreptului unităţii administrativ-teritoriale, prin primar, de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de consiliul local sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, întrucât, dacă ar fi intenţionat să recunoască primarului un asemenea drept, ar fi făcut-o în mod expres.

46. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că a aprecia pe cale de interpretare că textele respective consacră dreptul unităţii administrativ-teritoriale, prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul, de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reprezintă o extrapolare a raţiunilor avute în vedere de legiuitor în condiţiile în care dispoziţiile analizate nu consacră expres o asemenea posibilitate.

47. În sensul celor expuse la pct. 28.4, elementul de noutate rezidă şi în modificarea cadrului legislativ în materia contenciosului administrativ, care, în prezent, este reprezentat de Legea nr. 554/2004.

48. Prima facie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nicio dispoziţie din cuprinsul Legii nr. 554/2004 nu reglementează expres dreptul unităţii administrativ-teritoriale, prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul, de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

49. Din perspectiva noului cadru legislativ în materia contenciosului administrativ este de remarcat faptul că, spre deosebire de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, Legea nr. 554/2004 consacră atât un contencios subiectiv, cât şi un contencios obiectiv.

50. Sub aspectul contenciosului subiectiv, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit [art. 2 alin. (1) din Legea nr. 215/2001], iar, în virtutea autonomiei locale, autorităţilor administraţiei publice locale le este consacrat legislativ exerciţiul dreptului şi capacitatea efectivă de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii [art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 215/2001].

51. Sistemul de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale, astfel cum este stabilit legislativ, presupune exerciţiul concertat, real şi efectiv al competenţelor partajate ce revin autorităţii deliberative şi autorităţii executive în scopul satisfacerii optime şi efective a nevoilor comunităţii locale, fiind de neconceput un conflict între cele două autorităţi din cadrul aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale.

52. Atribuţiile primarului prevăzute de art. 63 din Legea nr. 215/2001 conferă autorităţii executive toate pârghiile şi iniţiativele necesare în vederea satisfacerii nevoilor comunitare, în timp ce atribuţiile consiliului local reglementate de art. 36 din Legea nr. 215/2001 conferă autorităţii deliberative dreptul de iniţiativă şi de a hotărî, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.

53. Atribuţiile partajate conferite autorităţii deliberative şi autorităţii executive se prezumă a fi exercitate deopotrivă în scopul satisfacerii nevoilor comunitare, în numele, în interesul şi pentru unitatea administrativ-teritorială, neputând fi acceptată teza recunoaşterii unui drept la acţiune în justiţie al subiectului de drept (unitatea administrativ-teritorială, prin autoritatea sa executivă) împotriva lui însuşi (unitatea administrativ-teritorială, prin autoritatea sa deliberativă).

54. Subsumat contenciosului obiectiv, în contextul dispoziţiilor art. 1 alin. (8) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. a), b), c) şi r) din Legea nr. 554/2004 raportate la dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, în chestiunea de drept supusă dezlegării, calitatea de subiect de sesizare a instanţei aparţine unităţii administrativ-teritoriale, ca persoană juridică de drept public, care exhibă un interes legitim public vătămat printr-o hotărâre a consiliului local, care este autoritatea sa deliberativă. Altfel spus, persoana juridică de drept public, prin autoritatea sa executivă, contestă un act al autorităţii sale deliberative.

55. A accepta o asemenea ipoteză reprezintă o îndepărtare de la principiile şi pârghiile administrative ale sistemului de realizare a autonomiei locale. Este prezumat faptul că atât consiliul local, ca autoritate deliberativă, cât şi primarul, ca autoritate executivă, în întreaga activitate desfăşurată urmăresc preeminenţa interesului public şi satisfacerea nevoilor comunităţii locale. Această finalitate se presupune a fi atinsă prin exercitarea competenţelor exclusive şi partajate ce revin celor două autorităţi publice locale în reglementarea Legii nr. 215/2001. Legalitatea actelor emise de cele două autorităţi publice este asigurată prin atribuţiile conferite secretarului unităţii administrativ-teritoriale şi prin controlul de tutelă administrativă exercitat de prefect.

56. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că îşi păstrează validitatea considerentele din Decizia nr. IV din 23 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţiile Unite, în sensul că „actele emise de consiliul local şi de primar au caracter independent, niciuna dintre aceste autorităţi neputând exercita direct o cale de atac împotriva actului celeilalte autorităţi simetrice, singura autoritate publică învestită cu acest atribut fiind prefectul. „ în acest sens se observă că dispoziţiile art. 46, în art. 71 alin. (1) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, forma în vigoare la data pronunţării deciziei, se regăsesc în materialitatea lor în cuprinsul art. 45 şi art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, forma în vigoare la data pronunţării prezentei decizii, respectiv în cuprinsul dispoziţiilor art. 115 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, art. 19 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea nr. 340/2004 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

57. Cu toate acestea, în temeiul art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, primarului îi este recunoscut dreptul de a introduce acţiuni şi de a reprezenta unitatea administrativ-teritorială în justiţie.

58. Însă, în ceea ce priveşte legalitatea actelor adoptate de consiliul local, atât Constituţia României, cât şi Legea nr. 340/2004 şi Legea nr. 554/2004 consacră competenţa expresă ce revine prefectului sub forma controlului de tutelă administrativă.

59. A accepta teoria că unitatea administrativ-teritorială, prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul, are dreptul de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, echivalează cu dobândirea de către primar a prerogativei controlului de tutelă administrativă. Or, în condiţiile în care controlul de tutelă administrativă este expres şi limitativ prevăzut la nivel constituţional, prin art. 123 alin. (5) din Constituţie, iar, la nivel de lege organică, prin art. 115 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca prerogativă a prefectului, instanţa judecătorească nu are posibilitatea ca, pe cale de interpretare a dispoziţiilor în vigoare, să atribuie unor autorităţi publice competenţe ce nu le-au fost conferite de legiuitor.

60. Pentru toate considerentele expuse, întrucât, în actualul cadru legislativ, legiuitorul nu a recunoscut expres dreptul la acţiune în discuţie, deşi atunci când a dorit să recunoască deopotrivă mai multor subiecte de drept exercitarea unor atribuţii similare sau identice a introdus prevederi exprese, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din interpretarea dispoziţiilor expuse, rezultă că, în condiţiile Legii nr. 215/2001 şi ale Legii nr. 554/2004, unitatea administrativ-teritorială, prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul, nu are dreptul de a ataca în faţa Instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 24 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 30.461/3/2013, şi stabileşte că:

În condiţiile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, unitatea administrativ-teritorială, prin autoritatea sa executivă, respectiv primarul, nu are dreptul de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ hotărârile adoptate de autoritatea sa deliberativă, respectiv consiliul local sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2015.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Ionel Barbă

Magistrat-asistent-şef,

Bogdan Georgescu

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.