MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 324/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 324         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 27 aprilie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 107 din 25 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 137 din 10 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1421 şi art. 143 alin. (21) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 144 din 10 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

149. - Decizie privind eliberarea domnului Cristian Ghinea din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru, cu atribuţii în domeniul afacerilor europene

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

782. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind nominalizarea punctelor de debarcare şi centrelor de primă vânzare autorizate pentru pescuitul comercial în Delta Dunării pe anul 2016

 

ACTE ALE CASEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

200. - Ordin privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 185/2015

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 107

din 25 februarie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Raru Cornelia şi Enciu Magdalena Daniela, personal şi în calitate de reprezentant legal al minorilor Ram Robert Constantin, Raru Roxana Elena, Raru Ramona Ionela şi Enciu Raluca Cristina, în Dosarul nr. 4.038/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.528D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta susţine că instanţa de judecată poate, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, să respingă cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei, deoarece ceea ce prevalează este dreptul la un proces echitabil, despre care nu s-ar putea vorbi câtă vreme s-ar nega principiul aflării adevărului în cauză. Aşadar recunoaşterea vinovăţiei inculpatului reprezintă doar o condiţie procedurală, ceea ce prevalează este formarea convingerii judecătorului asupra certitudinii situaţiei de fapt reţinute în actul de sesizare. Posibilitatea conferită judecătorului de a respinge cererea de judecată în această procedură reprezintă o garanţie pentru părţile civile, astfel încât nu suntem în prezenţa unei încălcări a prevederilor constituţionale invocate. Astfel, apreciază că se impune respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din data de 25 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.038/99/2015, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Raru Cornelia şi Enciu Magdalena Daniela, personal şi în calitate de reprezentant legal al minorilor Raru Robert Constantin, Raru Roxana Elena, Raru Ramona Ionela şi Enciu Raluca Cristina, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate creează un dezechilibru, deoarece permit inculpatului să ceară judecarea cauzei numai pe baza probelor administrate de către organele de cercetare penală. Această situaţie este de natură a-l avantaja pe inculpat în cazul în care situaţia de fapt nu a fost corect stabilită, creându-se un dezechilibru între inculpat, pe de-o parte, şi părţile vătămate, pe de altă parte. Se susţine că textul criticat contravine în acest mod art. 5 şi art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală. În continuare, arată că unul dintre drepturile legitime ale părţilor vătămate este acela de a se afla adevărul în cauză astfel încât inculpatul să răspundă în faţa legii pentru toate faptele săvârşite nu doar pentru cele pe care le recunoaşte. Prin urmare, în condiţiile în care părţile vătămate sunt lipsite de dreptul de a cere şi de a administra probe în instanţă, în vederea stabilirii adevărului, se încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 şi art. 124 alin. (2).

6. Tribunalul Iaşi - Secţia penală arată că prin stabilirea în detaliu a unor reguli speciale de procedură şi prin aplicarea acestora în cazul recunoaşterii vinovăţiei de către inculpatul care solicită ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată nu se aduce atingere prevederilor constituţionale invocate de autoarele excepţiei. Apreciază că textul de lege criticat conţine suficiente garanţii procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare al părţilor, în acest sens putând fi amintite dispoziţiile alineatului ultim al art. 375 din Codul de procedură penală care dau posibilitatea judecătorului de a respinge cererea inculpatului şi de a dispune judecarea cauzei potrivit procedurii comune, în cazul în care constată că există dubii cu privire la vinovăţia inculpatului sau în situaţia unei recunoaşteri parţiale a situaţiei de fapt ori chiar în cazul unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurit asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că în materie penală judecarea cauzelor se poate desfăşura într-o procedură accelerată - prin scurtarea etapei cercetării judecătoreşti - dacă inculpatul recunoaşte în totalitate faptele reţinute în rechizitoriu şi solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi. Reglementarea acestei proceduri garantează atât respectarea drepturilor procesuale ale părţilor şi altor subiecţi procesuali, cât şi aflarea adevărului în procesul penal. Arată că prevederile ce fac obiectul excepţiei trebuie interpretate şi aplicate în coroborarea lor cu alte dispoziţii relevante în materie, spre exemplu art. 395 alin. (2) şi art. 377 alin. (4) şi alin. (5) din Codul de procedură penală. Apreciază, aşadar, că nu se poate susţine lipsa caracterului echitabil al procesului, având în vedere că în cadrul procedurii prevăzute de dispoziţiile de lege criticate părţile civile pot dezbate asupra probelor administrate în faza de urmărire penală, pot argumenta necesitatea administrării altor probe şi pot solicita schimbarea încadrării juridice, cu consecinţe în sensul revenirii la procedura de judecată obişnuită.

9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar recunoaşterea învinuirii este, de asemenea, o procedură la care inculpatul are dreptul. Or, acest drept, ca de altfel orice drept fundamental, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale tuturor subiectelor de drept, inclusiv ale inculpatului. Astfel, arată că stabilirea de către legiuitor a procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept. Instanţa se pronunţă asupra cererii inculpatului după luarea concluziilor procurorului şi a celorlalte părţi. Totodată, dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri. Ca urmare, apreciază că normele legale criticate sunt în măsură să asigure accesul liber la justiţie al tuturor părţilor participante la procesul penal, fără a afecta unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 375 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „(1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.

(2) Dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.

(3) Dacă respinge cererea, instanţa procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10).”

13. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 3201 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului (a se vedea Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, paragraful 12).

15. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile criticate contravin art. 5 şi art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală prin faptul că se creează un dezechilibru între inculpat, pe de-o parte, şi părţile vătămate, pe de altă parte, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reţinută. Printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, şi Decizia nr. 523 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea \L nr. 55 din 22 ianuarie 2014).

16. În continuare, referitor la procedura recunoaşterii învinuirii, Curtea observă că instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât ceea ce prevalează este garantarea unui proces echitabil, principiu indisolubil legat de aflarea adevărului. Prin urmare, simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, nu este determinantă pentru a da eficienţă unui proces echitabil, desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa. Astfel, judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun (a se vedea Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, paragraful 13).

17. Totodată, Curtea reţine că, potrivit art. 374 alin. (4) coroborat cu art. 375 alin. (2) şi art. 377 din Codul de procedură penală, în cursul cercetării judecătoreşti simplificate, pot fi administrate în suplimentarea probatoriului administrat în faza de urmărire penală probe cu înscrisuri. Doctrina a relevat faptul că, dacă, potrivit vechii reglementări, în procedura simplificată de judecată puteau fi administrate doar înscrisuri în circumstanţiere, potrivit actualei reglementări, pot fi administrate atât înscrisuri în circumstanţiere, cât şi pentru soluţionarea acţiunilor penală şi civilă, prin urmare, acestea pot fi atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului.

18. De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 377 alin. (5) din Codul de procedură penală, dacă după admiterea cererii inculpatului de a fi judecat în procedură simplificată instanţa constată că pentru stabilirea încadrării juridice este necesară administrarea altor probe, precum şi dacă, după schimbarea încadrării juridice, constată acelaşi lucru, luând concluziile procurorului şi ale părţilor, dispune efectuarea cercetării judecătoreşti potrivit procedurii comune. Pentru aceste motive, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 şi art. 124 alin. (2).

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Raru Cornelia şi Enciu Magdalena Daniela, personal şi în calitate de reprezentant legal al minorilor Raru Robert Constantin, Raru Roxana Elena, Raru Ramona Ionela şi Enciu Raluca Cristina, în Dosarul nr. 4.038/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 375 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 137

din 10 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1421 şi art. 143 alin. (21) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1421 şi art. 143 alin. (21) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Marius Marcu În Dosarul nr. 11.123/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.199D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece autorul excepţiei porneşte de la o interpretare greşită a prevederilor criticate. Astfel, se consideră că suportul care conţine înregistrările convorbirilor telefonice este doar o copie a unui aşa-zis suport original de stocare a datelor la care judecătorul şi părţile nu ar putea avea acces. Potrivit Codului de procedură penală, singurele medii care există sunt suportul şi copia suportului, iar dacă anumite înregistrări se folosesc şi într-o altă cauză, atunci există şi copia certificată a suportului. În conformitate cu art. 143 alin. (2) din Codul de procedură penală, suportul conţine rezultatul integral al supravegherii tehnice. Prin urmare, se prevede garanţia că rezultatul integral al supravegherii tehnice se află la procuror. De asemenea, potrivit Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, doar procurorul şi organele de cercetare penală pot proceda la punerea în executare a interceptărilor şi, prin urmare, există garanţia că acestea în integralitatea lor se află la organul judiciar care a procedat la efectuarea lor. Totodată, suportul va fi pus la dispoziţia instanţei ori de câte Ori aceasta îl va cere, existând posibilitatea pentru instanţă de a compara copia trimisă cu suportul.

4. Autorul excepţiei mai arată că, dacă datele nu sunt semnate prin semnătură electronică, atunci se încalcă dreptul la un proces echitabil al inculpatului, care ar trebui să ia cunoştinţă de întregul material administrat de procuror. Acest drept există şi este prevăzut de Codul de procedură penală în art. 145 alin. (1) care prevede că procurorul trebuie să informeze persoana ascultată după ce măsura a încetat şi în art. 145 alin. (2) care acordă persoanei ascultate dreptul de a lua cunoştinţă de procesele-verbale întocmite de procuror şi dreptul de a asculta toate convorbirile din cauză. Admiţând că semnătura electronică este o dispoziţie care ar asigura un grad mai mare de certitudine cu privire la conţinutul interceptărilor, trebuie arătat că dreptul de a semna electronic este un drept care se obţine, potrivit Legii nr. 455/2001, de la operatori privaţi contra unor tarife care se plătesc anual. Prin urmare, obligativitatea semnăturii electronice ar impune organelor judiciare să nu îşi poată exercita atribuţiile, respectiv de a proceda la efectuarea interceptărilor telefonice decât ca urmare a obţinerii unui acord de la aceşti operatori privaţi, care funcţionează pe principiul liberei concurenţe şi contra plăţii unor tarife. De asemenea, câtă vreme semnătura electronică vizează orice fel de date informatice, atunci o eventuală obligativitate a semnăturii electronice ar duce la consecinţe care uneori s-ar putea dovedi absurde. Astfel, o simplă fotografie făcută unui inculpat de către şeful de post care îl pândeşte când intră în curtea persoanei vătămate ar trebui să fie semnată electronic atunci când este descărcată.

5. Se mai arată de către autorul excepţiei că nu are posibilitatea de a cere excluderea mijlocului de probă care nu este semnat electronic. Cu privire la această susţinere, reprezentantul Ministerului Public menţionează că mijlocul de probă de probă nu este suportul, ci procesul-verbal care este întocmit de către procuror cu privire la interceptările telefonice. Prin urmare, semnătura electronică nu se referă nici la probe, nici la mijloacele de probă şi nici la procedeele probatorii, nefiind vorba de o garanţie, ci de un mijloc tehnic care prevede posibilitatea de a certifica suplimentar nişte garanţii pe care Codul de procedură penală le prevede deja.

6. În concluzie, întrucât Codul de procedură penală prevede toate garanţiile în materia interceptărilor telefonice, reprezentantul Ministerului Public apreciază că prin această excepţie se tinde de fapt la modificarea legii în sensul impunerii obligativităţii semnăturii electronice. Or, aceasta nu este în realitate o problemă de constituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin încheierea din 30 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 11.123/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1421 şi art. 143 alin. 21 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Marius Marcu într-o cauză penală în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi art. 297 alin. (1), art. 269, art. 321 alin. (1) şi art. 323, toate din Codul penal.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, câtă vreme suportul optic reprezintă doar o copie a suportului original de stocare a datelor, inculpatul şi judecătorul cauzei nu pot avea certitudinea că datele prezentate sunt integrale şi netrunchiate, cu atât mai mult cu cât nicio expertiză tehnică nu poate stabili cu certitudine dacă datele stocate pe suportul optic reprezintă o copie integrală sau parţială a datelor aflate pe mediul de stocare iniţial.

9. Aşa fiind, în lipsa unei sancţiuni a nesemnării electronice a datelor stocate pe mediile optice, ce sunt înaintate instanţelor de judecată ca mijloace de probă, se încalcă dreptul la un proces echitabil al inculpatului.

10. Totodată, art. 143 alin. (21) din Codul de procedură penală afectează dreptul la un proces echitabil, întrucât părţile nu au certitudinea că CD-ul care este comunicat instanţei în cazul procesului penal, neavând semnătura electronică a unui furnizor de servicii tehnice, îndeplineşte sau nu condiţiile de legalitate şi corectitudinea transferului datelor.

11. În sfârşit, se mai arată că inculpatul ar trebui să aibă posibilitatea să ia cunoştinţă de întreg materialul administrat cu ocazia punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică, iar aceste date ar trebui certificate de către persoana autorizată prin semnătură electronică.

12. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că prin impunerea condiţiilor referitoare la semnătura electronică şi a celei care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate se asigură echitatea procedurii, respectiv garanţii suplimentare pentru dreptul la apărare al persoanelor cercetate, fiind chiar o aplicare a principiului referitor la dreptul la un proces echitabil.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece efectele certificării datelor prin semnătura electronică sunt prevăzute de dispoziţiile legale criticate, respectiv utilizarea semnăturii electronice atrage răspunderea persoanei autorizate în ceea ce priveşte securitatea şi integritatea datelor utilizate.

15. Certificarea unor date prin semnătură electronică nu le conferă acestora o valoare probatorie deosebită, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

16. Referitor la autenticitatea datelor rezultate în urma unor activităţi de supraveghere tehnică, Guvernul arată că aceasta este confirmată de către procuror prin certificarea procesului-verbal întocmit în condiţiile art. 143 alin. (4) din Codul de procedură penal, proces-verbal care redă convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, care privesc fapte ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor.

17. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei, motivat de faptul că nu permit inculpatului sau apărătorului acestuia accesul nemijlocit la probele administrate în proces, în speţă la datele rezultate din activităţile de supraveghere tehnică. Simpla asumare a responsabilităţii persoanei autorizate care realizează activităţi de supraveghere tehnică, transmite ori primeşte date rezultate din activităţile de supraveghere tehnică ori care realizează copiile unui suport de stocare a datelor informatice, în ceea ce priveşte integritatea datelor, nu este suficientă pentru a oferi inculpatului garanţiile procedurale menite să asigure exercitarea deplină a dreptului la apărare.

18. Dreptul la apărare trebuie să confere oricărei părţi implicate într-un proces posibilitatea de a folosi toate mijloacele prevăzute de lege prin care pot fi invocate situaţii sau împrejurări ce susţin şi probează apărarea. Aceasta include posibilitatea de a folosi orice mijloc de probă şi de a solicita administrarea unor probe, în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, cu respectarea garanţiilor constituţionale şi convenţionale.

19. Avocatul Poporului mai face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 423 din 9 iunie 2015, nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi 166 din 17 martie 2015, prin care aceasta a statuat cu privire la principiul contradictorialităţii şi prin care s-a arătat că garanţiile referitoare la un proces echitabil implică şi dreptul participanţilor la proces de a lua cunoştinţă de orice înscris sau observaţie prezentat/prezentată instanţei şi să îl/o dezbată, fiind necesară astfel o egalitate de arme între acuzare şi apărare.

20. Prin urmare, susţine Avocatul Poporului, pentru a asigura părţilor dreptul la un proces echitabil în componenta sa privind contradictorialitatea şi egalitatea armelor, textele criticate ar trebui să îndeplinească cerinţe de claritate şi previzibilitate şi să permită inculpatului sau apărătorului acestuia accesul nemijlocit la toate probele administrate în proces. De aceea, s-a apreciat că dispoziţiile criticate nu sunt clare, predictibile şi neechivoce, astfel încât să elimine orice confuzie în procesul de interpretare şi aplicare a acestora, în cadrul procesului penal şi, totodată, să asigure exigenţele dreptului la un proces echitabil şi ale dreptului la apărare.

21. Cât priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 26 din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că restrângerea exerciţiului dreptului la viaţă intimă, familială şi privată este justificată de necesitatea desfăşurării în bune condiţii a instrucţiei penale, fiind în acord cu prevederile art. 53 din Constituţie.

22. În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art.1421 şi art. 143 alin. (21) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentală.

23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1421 şi art. 143 alin. (21) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

- Art. 1421: „(1) Orice persoană autorizată care realizează activităţi de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea de a asigura semnarea electronică a datelor rezultate din activităţile de supraveghere tehnică, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.

(2) Orice persoană autorizată care transmite date rezultate din activităţile de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea să semneze datele transmise, utilizând şi o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat şi care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate, aceasta asumându-şi astfel responsabilitatea în ceea ce priveşte integritatea datelor transmise.

(3) Orice persoană autorizată care primeşte date rezultate din activităţile de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea să verifice integritatea datelor primite şi să certifice această integritate prin semnarea datelor; utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat şi care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate.

(4) Fiecare persoană care certifică datele sub semnătură electronică răspunde potrivit legii pentru securitatea şi integritatea acestor date. “

- Art. 143 alin. 21: ,.(21) Orice persoană autorizată care realizează copii ale unui suport de stocare a datelor informatice care conţine rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică are posibilitatea să verifice integritatea datelor incluse în suportul original şi, după efectuarea copiei,semneze datele incluse în aceasta, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat şi care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate, aceasta asumându-si astfel responsabilitatea în ceea ce priveşte integritatea datelor.”

26. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 26 referitor la Viaţa intimă, familială şi privată.

27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale astfel criticate dispun cu privire la posibilitatea tuturor persoanelor care realizează, transmit şi primesc date rezultate din activităţile de supraveghere tehnică ori care realizează copii ale unui astfel de suport de stocare de date de a utiliza o semnătură electronică extinse bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat şi care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate.

28. Autorul excepţiei critică aceste dispoziţii, arătând că nu poate avea certitudinea integrităţii copiei suportului original de stocare a datelor şi că, în lipsa unei sancţiuni a nesemnării electronice, se încalcă dreptul la un proces echitabil şi viaţa intimă, familială şi privată.

29. Referitor la aceste critici, Curtea constată că dispoziţiile art. 1421 şi art. 143 alin. (21) din Codul de procedură penală dispun cu privire la semnarea, verificarea şi certificarea datelor rezultate din activităţile de supraveghere tehnică şi consemnarea lor. O astfel de procedură este precedată de cea specifică emiterii unui mandat de supraveghere tehnică şi care, potrivit art. 140 şi art. 141 din Codul de procedură penală, poate fi dispusă în cursul urmăririi penale pe o durată de cel mult 30 de zile de către judecătorul de drepturi şi libertăţi ori poate fi autorizată pe o durată de maximum 48 de ore de către procuror, care are obligaţia de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea confirmării sale. De asemenea, în acord cu art. 144 din Codul de procedură penală, mandatul de supraveghere tehnică poate fi prelungit, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile, iar durata totală a acestora neputând depăşi 6 luni, cu excepţia măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spaţii private care nu poate depăşi 120 de zile. Prin urmare, utilizarea unor astfel de date este supusă controlului judecătoresc, constituind tocmai garanţia procedurală a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată prevăzut de art. 26 din Constituţie. Aşa fiind, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 26, deoarece însuşi textul invocat oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale şi de ordinea publică. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.

30. Totodată, punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică se realizează de către procuror, care poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi în cadrul poliţiei, persoane care, potrivit art. 142 alin. (3) din Codul de procedură penală, sunt obligate să păstreze, sub sancţiunea legii penale, secretul operaţiunii efectuate, răspunzând totodată, în acord cu art. 142 alin. (4) din acelaşi cod, de securitatea şi integritatea acestor date. Tocmai de aceea, legiuitorul a prevăzut posibilitatea identificării neambigue a tuturor persoanelor care operează cu date rezultate din activităţile de supraveghere tehnică care reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil pentru toate persoanele interesate dintr-o cauză penală. În plus, convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un proces-verbal ce va fi certificat la rândul său pentru autenticitate de către procuror. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 143 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul sau organul de cercetare penală întocmeşte un proces-verbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnică, în care sunt consemnate rezultatele activităţilor efectuate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, datele de identificare ale suportului care conţine rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică, numele persoanelor la care se referă, dacă sunt cunoscute, sau alte date de identificare, precum şi, după caz, data şi ora la care a început activitatea de supraveghere şi data şi ora la care s-a încheiat.

31. De asemenea, este neîntemeiată şi susţinerea privind imposibilitatea inculpatului de a lua cunoştinţă despre conţinutul activităţilor de supraveghere tehnică şi, eventual, de a se apăra în cadrul unui proces echitabil, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 145 din Codul de procedură penală, după încetarea măsurii, procurorul va informa, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere, moment după care persoana supravegheată are dreptul de a lua cunoştinţă, la cerere, de conţinutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activităţile de supraveghere.

32. Potrivit art. 282 din Codul de procedură penală, suspectul, procurorul şi oricare persoană interesată poate invoca încălcarea dispoziţiilor legale atunci când prin nerespectarea lor s-a adus o vătămare drepturilor lor care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului. Or, nulitatea relativă se poate invoca în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură, până la primul termen de judecată dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei, sau până la următorul termen cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii.

33. Totodată, în ce priveşte nulitatea înregistrărilor convorbirilor telefonice pe motiv că nu îndeplinesc condiţiile de legalitate şi proporţionalitate, Curtea de la Strasbourg a statuat prin Hotărârea din 6 mai 2003 pronunţată în Cauza Coban (Asim Babuscum) contra Spaniei, paragraful 2 en droit, că admisibilitatea probelor este o problemă ce ţine de reglementările naţionale şi că revine jurisdicţiilor naţionale să aprecieze elementele care le sunt prezentate, instanţa europeană stabilind că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri contradictorii, pe baza probelor discutate de părţi, De asemenea, în privinţa înregistrărilor convorbirilor telefonice s-a constatat că instanţele naţionale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observaţii în faţa judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. În acelaşi context, prin Hotărârea din

16 noiembrie 2006 pronunţată în Cauza Klimentyov contra Rusiei, paragraful 124, Curtea de la Strasbourg a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esenţial ca toate probele să fie prezentate de faţă cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente.

34. În plus, spre deosebire de reglementarea anterioară, posibilitatea existenţei unei semnături electronice extinse reprezintă o evoluţie din perspectiva garanţiilor dreptului la un proces echitabil, iar modalitatea de realizare a acestor proceduri se circumscrie exigenţelor Directivei 1999/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 1999 prin care s-a instituit un cadru comunitar pentru semnăturile electronice ce a fost transpus în reglementarea naţională prin Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 30 aprilie 2014. Astfel, potrivit art. 4 pct. 4 din legea mai sus enunţată, prin semnătură electronică extinsă se înţelege acea semnătură electronică care este legată în mod unic de semnatar, asigură identificarea semnatarului, este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar şi este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă. Totodată, în condiţiile în care părţile ridică excepţii cu privire la modalitatea de aplicare a semnăturii electronice şi valabilitatea datelor rezultate din supravegherea tehnică, potrivit art. 8 din Legea nr. 455/2001 coroborat cu art. 172 din Codul de procedură penală, instanţa va putea dispune efectuarea unor verificări prin expertiză tehnică de specialitate.

35. În sfârşit, Curtea mai constată că autorul excepţiei porneşte de la premisa potrivit căreia inexistenţa semnăturii electronice a datelor stocate afectează dreptul la un proces echitabil. Or, dispoziţiile legale criticate dispun, dimpotrivă, cu privire la posibilitatea tuturor persoanelor care realizează, transmit şi primesc date rezultate din activităţile de supraveghere tehnică de a utiliza o semnătură electronică extinsă. O eventuală nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată Aşa fiind, examinarea şi soluţionarea acestor aspecte sunt de competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestite cu soluţionarea procesului penal.

36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin, (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ovidiu Marius Marcu în Dosarul nr. 11.123/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art.1421 şi art. 143 alin. (21) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 144

din 10 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petrişor Natanael Fanea în Dosarul nr. 1.820/83/2015 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.355D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.376D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Biţă în Dosarul nr. 1.184/309/2015 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală.

4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.

7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.376D/2015 la Dosarul nr. 1.355D/2015, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin încheierea nr. 18/Cjdl din 25 august 2015 şi încheierea din 25 august 2015, pronunţate în dosarele nr. 1.820/83/2015 şi nr. 1.184/309/2015, Tribunalul Satu Mare - Secţia penală şi tribunalul Sălaj - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală.

10. Excepţia a fost ridicată de Petrişor Natanael Fanea şi Florin Biţă, în dosarele de mai sus, având ca obiect soluţionarea unor contestaţii formulate împotriva încheierilor judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv.

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece criteriul referitor la înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică este în contradicţie cu cele explicite din art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, referitor la Scopul, condiţiile generale de aplicare şi categoriile măsurilor preventive (respectiv dacă măsura preventivă este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni), iar criteriile referitoare la gravitatea faptei, modul şi circumstanţele de comitere a faptei contravin principiului prezumţiei de nevinovăţie.

12. Totodată, prin modul în care este redactat textul criticat, noţiunea de necesitate a privării de libertate pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică este total imprevizibilă, legitimând arestarea preventivă a unei persoane chiar dacă nu există date, indicii sau informaţii că aceasta ar fi încercat să împiedice buna desfăşurare a procesului penal ori chiar dacă aceasta nu a încercat să se sustragă de la proces sau nu există elemente rezonabile din care să rezulte că pe viitor ar întreprinde vreun astfel de demers.

13. Pe de altă parte, sintagma referitoare la starea de pericol pentru ordinea publică nu este definită şi lasă loc unor interpretări contrare dispoziţiilor art. 23 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât, în cvasitotalitatea motivărilor încheierilor de admitere a propunerilor de arestare preventivă, starea de pericol pentru ordinea publică este justificată prin riscul trezirii unor sentimente de indignare în rândul opiniei publice. Or, o presiune a opiniei publice este incompatibilă cu imparţialitatea justiţiei şi cu independenţa judecătorilor consacrate de art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie. Pe de altă parte, opinia publică nu are posibilitatea să cunoască datele şi probele dintr-un dosar decât prin mediatizarea lui şi, deci, nu se poate opune inculpaţilor, drept temei al arestării, mediatizarea cauzei, Curtea de la Strasbourg statuând în termeni lipsiţi de echivoc că publicitatea făcută cu privire la o infracţiune nu poate fi luată în considerare pentru determinarea existenţei tulburării ordinii publice (a se vedea Hotărârea din 5 iulie 2007, pronunţată în Cauza Hendriks împotriva Olandei).

14. În concluzie, se arată că lipsa de previzibilitate a textului contestat este determinată de modul de redactare, care lasă loc interpretărilor arbitrare, contrare atât caracterului de excepţie al măsurii arestării preventive, cât şi standardului de calitate şi previzibilitate al legii, necesare cu atât mai mult cu cât arestarea preventivă reprezintă cea mai gravă privare de un drept fundamental având în vedere că ea nu presupune constatarea vinovăţiei unei persoane care ar trebui să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie.

15. Tribunalul Satu Mare - Secţia penală şi Tribunalul Sălaj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

17. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, ipoteza vizată de art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală conţine o ipoteză premisă pentru a se dispune arestarea preventivă şi constă în aceea ca din probele prezentate să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit una dintre infracţiunile enumerate. Aşa fiind, întrucât măsura arestării preventive se ia de către judecătorul de drepturi şi libertăţi motivat şi pe baza probelor administrate, făcând posibilă verificarea legalităţii şi temeiniciei de către instanţa de control judiciar, atunci nu se poate susţine lipsa de previzibilitate a normei şi nici faptul că aceasta ar putea fi interpretată şi aplicată în mod arbitrar.

18. De asemenea, întrucât la judecarea propunerii de arestare preventivă judecătorul de drepturi şi libertăţi este chemat să aprecieze asupra existenţei temeiurilor măsurii preventive, şi nu asupra fondului cauzei penale (existenţa infracţiunii, persoana făptuitorului, angajarea răspunderii sale penale), nu se poate afirma că admiterea propunerii pe baza probelor existente la momentul respectiv ar anticipa în vreun fel soluţia de fond, încălcându-se prezumţia de nevinovăţie, în ce priveşte susţinerea că prevederile criticate nu sunt corelate cu cele ale art. 202 din Codul de procedură penală, în sensul că înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică nu ar constitui unul dintre scopurile măsurilor preventive enumerate de legiuitor, Guvernul apreciază că aceasta nu constituie motiv de neconstituţionalitate şi, în orice caz, nu are un suport real. Astfel, art. 202 din Codul de procedură penală se regăseşte în secţiunea 1 a capitolului ce reglementează măsurile preventive, făcând parte din dispoziţiile generale aplicabile materiei. Prin comparaţie, art. 223 din Codul de procedură penală se află în secţiunea a 6-a dedicată măsurii arestului preventiv. Or, este firesc ca dispoziţiile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală să deroge de la prevederile art. 202 alin. (1) din acelaşi cod, întrucât au un caracter special faţă de reglementarea generală a măsurilor preventive.

19. Totodată, prevederile contestate nu îngrădesc în niciun fel dreptul părţilor la un proces echitabil de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite de lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege, într-un termen rezonabil. De asemenea, dispoziţiile art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală nu afectează nici dreptul la apărare al părţii interesate, care poate să fie asistată de un avocat în tot cursul procesului penal, are dreptul să consulte dosarul, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepţii şi obiecţiuni.

20. În sfârşit, Guvernul a mai făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, sens în care a reiterat argumente invocate în Decizia nr. 739 din 3 noiembrie 2015, care sunt valabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.

21. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Astfel, în lumina jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, prezumţia de nevinovăţie este încălcată dacă, fără stabilirea legală prealabilă a culpabilităţii unui învinuit şi, îndeosebi, fără ca acesta din urmă să aibă ocazia să-şi exercite drepturile de apărare, o decizie judiciară care îl priveşte reflectă sentimentul că este vinovat (a se vedea Cauza Hotărârea din 25 martie 1983 pronunţată în Minelli împotriva Elveţiei).

22. În plus, din interpretarea dispoziţiilor legale criticate nu rezultă că inculpatului i se impută săvârşirea unei infracţiuni, fapt care nu poate fi stabilit decât prin hotărâre judecătorească de condamnare definitivă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că la momentul luării măsurii arestării preventive este necesar să existe probe suficiente pentru a se putea formula o acuzare completă (a se vedea Hotărârea din 30 august 1990, pronunţată în Cauza Fox, Campbell şi Hartley împotriva Regatului Unit). Pe cale de consecinţă, judecătorul trebuie mai întâi să îşi fundamenteze convingerea privind existenţa acelei suspiciuni rezonabile pe probe, şi nu pe indicii.

23. Cu privire la lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor legale criticate, Avocatul Poporului arată că toate criteriile indicate în cuprinsul art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală nu pot şi nu trebuie să fie analizate Individual, Independent de celelalte, niciunul dintre acestea neavând o prevalenţă asupra altora în ce priveşte formularea unei concluzii privind existenţa sau, dimpotrivă, inexistenţa pericolului pentru ordinea publică. Astfel, aşa cum gravitatea faptelor şi limitele de pedeapsă nu pot constitui singurele temeiuri pentru a dispune arestarea preventivă, nici lipsa antecedentelor penale ori buna conduită (anterioară) a inculpatului nu ar putea duce, prin ele însele, la concluzia lipsei pericolului pentru ordinea publică. Pe cale de consecinţă, sintagma „privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică” trebuie corelată cu celelalte prevederi ale art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală.

24. În sfârşit, Avocatul Poporului a mai făcut trimitere la Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunţată în Cauza Calmanovici împotriva României, prin care instanţa europeană a statuat că, şi în absenţa unei jurisprudenţe naţionale care să fie în mod constant coerenta în materie, instanţele interne au definit de-a lungul timpului criterii şi elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenţei „pericolului pentru ordinea publică”, printre care reacţia publică declanşată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranţă ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum şi profilul personal al acestuia.

25. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 223 alin. (2) teza finală cu denumirea marginală Condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

„(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale. o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

28. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei şi a legilor, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 referitor la Libertatea individuală şi art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare, precum şi dispoziţiile art. 5 referitor la Dreptul la libertate şi la siguranţă din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că măsurile preventive sunt instituţii de drept procesual cu caracter de constrângere, având drept scop asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni - art. 202 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală. Ele vizează starea de libertate a suspectului/inculpatului şi au drept efect fie privarea de libertate, fie restrângerea libertăţii de mişcare, reglementarea lor reflectând principiile înscrise în art. 23 din Constituţie privind garantarea libertăţii individuale. Caracterul rezonabil al măsurii arestării preventive este apreciat prin raportare la gravitatea infracţiunii săvârşite, complexitatea şi specificul cauzei, astfel încât prin durata sa să permită realizarea scopului pentru care a fost instituită, respectiv garantarea bunei desfăşurări a procesului penal în toate fazele sale.

30. Prin Decizia nr. 558 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 620 din 14 august 2015, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 223 alin. (2) sunt constituţionale, sens în care s-a reţinut că situaţia în care lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru „ordinea publică” este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 131 care statuează că Ministerul Public apără „ordinea de drept”. De aceea, de vreme ce, în procesul penal din România, procurorul acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii, dar şi ale părţilor din proces, în spiritul legalităţii, atunci cele două noţiuni de „ordinea de drept” şi „ordinea publică” nu se exclud şi nu se află în contradicţie, fiind într-o relaţie de interdependenţă, sens în care ordinea de drept se concretizează în ordinea publică prin asigurarea respectării legii penale.

31. În jurisprudenţa sa, Curtea de la Strasbourg a expus „patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unei persoane suspectate că ar fi săvârşit o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă, riscul ca acesta, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei, să săvârşească noi infracţiuni sau să tulbure ordinea publică (a se vedea Hotărârea din 16 martie 2010, pronunţată în Cauza Jiga împotriva României, paragraful 75). Prin urmare, însăşi instanţa europeană a admis faptul că gravitatea deosebită a unei fapte ori chiar reacţia publicului la aceasta poate genera o perturbare socială de natură să justifice, cel puţin pentru scurt timp, arestarea preventivă. De aceea, în situaţii excepţionale, acest factor poate fi avut în vedere în măsura în care dreptul intern îl recunoaşte - la fel ca în art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală român, sens în care o astfel de detenţie este, în viziunea Convenţiei, legitimă dacă ordinea publică astfel tulburată este ameninţată în continuare.

32. Aşa fiind, existenţa pericolului pentru ordinea publică se stabileşte nu numai în funcţie de natura şi gravitatea faptei relevată de limitele de pedeapsă ori de modul şi circumstanţele de comitere, sau numai de determinarea unei stări de neîncredere a opiniei publice în exercitarea atribuţiilor organelor judiciare pentru protecţia cetăţenilor împotriva unor astfel de fapte reprobabile, dar şi de alte elemente care trebuie îndeplinite cumulativ, referitoare la persoana arestată, şi anume anturajul, mediul din care aceasta provine, existenţa antecedentelor penale ori a altor împrejurări privitoare la ea. Faptul că în anumite situaţii temeiul unic şi decisiv al privării de libertate îi poate constitui doar trezirea unor sentimente de indignare în rândul opiniei publice nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare concretă a legii, ce ţine de resortul exclusiv al instanţelor de judecată de drept comun. În plus, în chiar Hotărârea din 5 iulie 2007, pronunţată în Cauza Hendriks împotriva Olandei, paragrafele 44, 45 şi 63 Curtea europeană a statuat că scopul principal al dispoziţiilor art. 5 este de a preveni privaţiuni arbitrare sau nejustificate de libertate, motiv pentru care argumentele pro şi contra eliberării nu trebuie să fie „generale şi abstracte”. De aceea, persistenţa suspiciunii rezonabile că persoana arestată a comis o infracţiune este o condiţie sine qua non pentru legalitatea continuării detenţiei, dar cu trecerea timpului acest lucru nu mai este suficient, motiv pentru care instanţa europeană a statuat că este necesar a se stabili dacă celelalte motive judiciare, produs al unei „diligenţe speciale” în vederea revizuirii detenţiei, sunt relevante şi suficiente pentru continuarea detenţiei. Altfel spus, o perioadă de detenţie rezonabilă nu poate fi evaluată în mod abstract, ci, în funcţie de fiecare caz în parte, vor fi avute în vedere caracteristicile sale speciale. În aceeaşi cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai statuat că „un motiv serios de siguranţă publică care necesită privarea imediată de libertate” poate fi admis ca factor legitim de luare în considerare pentru a se decide dacă este necesară şi justificată plasarea sau menţinerea unui suspect în arest preventiv. Prin urmare, în lumina art. 5 din Convenţie, aceste motive pot fi „relevante” şi „suficiente” pentru luarea sau pentru prelungirea unui arest preventiv.

33. Principiul prezumţiei de nevinovăţie, consacrat de paragraful 2 al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 23 alin. (11) din Constituţie, impune ca niciun reprezentant al statului să nu declare că o persoană este vinovată de o infracţiune mai înainte ca vinovăţia sa să fie stabilită de o instanţă (a se vedea Hotărârea din 10 februarie 1995, pronunţată în Cauza Allenet de Ribemont împotriva Franţei, paragraful 36). Or, dimpotrivă, dispoziţiile legale criticate reglementează în mod clar şi previzibil numai cu privire la legitimitatea condiţionării privării de libertate de existenţa unor probe din care să rezulte atât suspiciunea săvârşirii unei anumite infracţiuni, cât şi necesitatea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică. Aşa fiind, acest fapt nu echivalează cu afectarea principiului constituţional referitor la prezumţia de nevinovăţie, deoarece acele probe, aşa cum rezultă din textul contestat, fundamentează o suspiciune, şi nicidecum certitudinea cu privire la imputarea săvârşirii unei fapte penale care nu poate fi stabilită decât prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare. De aceea, nu se poate susţine că dispoziţiile legale examinate ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie.

34. De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare, deoarece, pe baza dispoziţiilor contestate, suspectul/inculpatul nu este considerat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni, ci se constată numai că există probe cu privire la suspiciunea săvârşirii unei infracţiuni de o anumită gravitate, temei suficient pentru a se putea lua măsura arestării preventive ca mijloc pentru desfăşurarea normală a procesului penal, astfel cum se prevede şi în art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pe de altă parte, garanţiile procesuale pe care legea le oferă suspectului/inculpatului şl, în special, dreptul acestuia de a se plânge împotriva măsurii arestării preventive atestă conformitatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile art. 23 şi art. 24 din Constituţie, care impun ca măsura arestării preventive să se ia numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. Astfel, încheierea prin care se dispune măsura privativă de libertate este supusă căilor de atac, punerea în libertate a celui arestat fiind obligatorie dacă au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii şi, nu în ultimul rând, persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune. În plus, în faza de judecată, potrivit art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală, instanţa este datoare să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi care să justifice menţinerea acestor măsuri, sens în care, când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, se va dispune revocarea acesteia şi punerea în libertate a celui afectat de măsură, dacă nu este arestat în altă cauză.

35. Toate acestea nu reprezintă altceva decât o reflectare subsumată a unei garanţii procesuale de o deosebită însemnătate, destinată prevenirii arestărilor abuzive, şi anume aceea consacrată de art. 23 alin. (7) din Constituţie, potrivit căruia încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. Totodată, normele constituţionale de la art. 23 alin. (9) şi (10) arată că punerea în libertate a celui arestat este obligatorie, dacă motivele măsurii arestării au dispărut, persoanei arestate rezervându-i-se, pe de altă parte, chiar dreptul de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. Aşa fiind, acest ansamblu de garanţii procesuale, expres reglementate în Constituţie, este de natură să asigure protejarea oricărei persoane faţă de orice arestare efectuată cu încălcarea legii.

36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petrişor Natanael Fanea în Dosarul nr. 1.820/83/2015 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi de Florin Biţă în Dosarul nr. 1.184/309/2015 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 223 alin. (2) teză finală din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2016,

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea domnului Cristian Ghinea din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru, cu atribuţii în domeniul afacerilor europene

 

În temeiul art. 15 lit. c) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Cristian Ghinea se eliberează din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru, cu atribuţii în domeniul afacerilor europene.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 27 aprilie 2016.

Nr. 149.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind nominalizarea punctelor de debarcare şi centrelor de primă vânzare autorizate pentru pescuitul comercial în Delta Dunării pe anul 2016

 

Având în vedere Referatul de aprobare al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultura nr. 3.192 din 19 aprilie 2016, precum şi Decizia nr. 32 din 16 ianuarie 2016 a Guvernatorului Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”,

luând în considerare prevederile art. 40,41 şi 411 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul:

- art. 7 lit. A.k) din Hotărârea Guvernului nr. 545/2010 privind organizarea, structura şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultura, cu modificările ulterioare;

- art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin;

Art. 1. - Se nominalizează punctele de debarcare, precum şi centrele de primă vânzare autorizate pentru pescuitul comercial în Delta Dunării pe anul 2016, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

 

Bucureşti, 21 aprilie 2016.

Nr. 782.

 

ANEXĂ

 

Punctele de debarcare (PD), centrele de primă vânzare (CPV) autorizate pentru pescuitul comercial în Delta Dunării

 

Nr. crt.

Denumirea

Localitatea

Destinaţia

PD

CPV

1.

S.C. „Thalasa” - S.R.L.

Localitatea Sulina, judeţul Tulcea

X

X

2.

S.C, „San Stei Mar” -S.R.L

Localitatea Sulina, judeţul Tulcea

X

X

3.

S.C. „Amorel” - S.R.L.

Localitatea Sulina, judeţul Tulcea

X

X

4.

S.C. „Black Sea Sturgeon” - S.R.L.

Localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea

X

X

5.

S.C. „Bene Mecaninvest & Construct” - S.R.L,

Localitatea Sulina, judeţul Tulcea

X

X

6.

S.C. „Wela” - S.R.L., localitatea Tulcea

Localitatea Tulcea, judeţul Tulcea

X

X

7.

S.C. „Wela” - S.R.L., localitatea Tulcea

Localitatea Crişan, judeţul Tulcea

X

X

8.

S.C. „Wela” - S.R.L., localitatea Tulcea

Canal Caraoman, judeţul Tulcea

X

X

9.

S.C. „Sanda Intermed” - S.R.L.

Localitatea Dunavăţu de Jos, judeţul Tulcea

X

X

10.

S.C. „Simcom Delta” - S.R.L.

Localitatea Plopu, judeţul Tulcea

X

X

11.

S.C. „Cherhana Jurilovca” - S.R.L.

Comuna Jurilovca, judeţul Tulcea

X

X

12.

S.C. „MiroPesc” -S.R.L.

Localitatea Mila 23, judeţul Tulcea

X

X

13.

S.C. .Arcada”- S.R.L. - pescăria Marea Neagră

Localitatea Tulcea, judeţul Tulcea

-

X

14.

S.C. „La Cherhana” - S.R.L.

Localitatea Murighiol, judeţul Tulcea

X

X

15.

S.C. „La Cherhana” - S.R.L.

Localitatea Periteasca, judeţul Tulcea

X

-

16.

S.C. „Obretin” - S.R.L.

Amenajarea Piscicolă Obretin, localitatea Mila 23, judeţul Tulcea

X

X

17.

S.C. „NMG Impex” - S.R.L.

Localitatea Somova, judeţul Tulcea

X

X

18.

S.C. Arcada” -S.R.L.

Localitatea Sarichioi, judeţul Tulcea

X

X

19.

S.C. „Zăuleţ” - S.R.L.

Localitatea Sinoie - Grindul Lupilor, judeţul Constanţa

X

X

20.

S.C. „Cri-Sir Tour”- S.R.L.

Localitatea Crişan, judeţul Tulcea

X

X

21.

S.C. „Most Fish” - S.R.L.

Localitatea Mila 23, judeţul Tulcea

X

X

22.

S.C. „Pescom Aliment” - S.R.L,

Localitatea Gorgova, judeţul Tulcea

X

X

23.

S.C. „Pescom Aliment11 - S.R.L

Localitatea Sfântu Gheorghe (gabara 586 TL), judeţul Tulcea

X

X

24.

S.C. „Ghiban & Trident” - S.R.L.

Localitatea Tulcea, judeţul Tulcea

-

X

25.

S.C. „Ghiban & Trident” - S.R.L.

Localitatea Vulturu, judeţul Tulcea

X

-

26.

S.C, „Royal Fish” - S.R.L,

Localitatea Murighiol, judeţul Tulcea

X

X

27.

RF.A. Ţurlîcă A. Marian

Localitatea Nufărul, judeţul Tulcea

X

X

28.

S.C. „Prodex Turism” - S.R.L.

Localitatea Lunca, judeţul Tulcea

X

X

29.

S.C. „Rifag” - S.R.L.

Localitatea Mineri, judeţul Tulcea

-

X

30.

I.F, Grigore Ştefan

Localitatea Murighiol, judeţul Tulcea

X

X

31.

S.C. „Dec Fish” - S.R.L.

Localitatea Sinoe, Grindu Lupilor, judeţul Constanţa

X

X

32.

S.C. „Perspectiv Sport” - S.R.L.

Localitatea Dunavăţu de Jos, judeţul Tulcea

X

X

33.

S.C. „Acva Fish” - S.R.L.

Localitatea Mahmudia, judeţul Tulcea

X

X

34.

S.C. „Plaurul” -S R L

Localitatea Mahmudia, judeţul Tulcea

X

X

35.

Asociaţia pescărească „Abramis”

Localitatea Enisala, judeţul Tulcea

X

-

36.

S.C. „Pescarom” - S.R.L.

Localitatea Sabangia, judeţul Tulcea

X

X

37.

S.C. „Răduţă Sport Tours” - S.R.L.

Localitatea Matiţa, judeţul Tulcea

X

-

38.

S.C. „Fish Com Mondial” - S.R.L.

Localitatea Sarichioi, judeţul Tulcea

X

-

39.

S.C. „Miadmar HDP” - S.R.L.

Localitatea Tulcea, judeţul Tulcea

-

X

40.

RF.A, Sandu Dumitrei

Localitatea Isaccea, judeţul Tulcea

X

X

41.

S.C. „La Miluţă” - S.R.L

Localitatea Caraorman, judeţul Tulcea

X

X

42.

S.C. „Perla Deltei” - S.R.L

Localitatea Dunavăţu de Jos, judeţul Tulcea

X

X

43.

S.C. „Black Sea Sturgeon” - S.R.L.

km 29, braţul Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea

X

-

44.

S.C. „Pel-Yna” - S.R.L.

Localitatea Dunavăţu de Jos, judeţul Tulcea

X

X

45.

S.C. Acva Imperial Grup” - S.R.L.

Localitatea Colina, judeţul Tulcea

X

X

46.

S.C. Anghila Deltei” - S.R.L.

Localitatea Sălcioara/Jurilovca, judeţul Tulcea

X

X

 

ACTE ALE CASEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 185/2015

 

Văzând Referatul de aprobare nr. DG 804/2016 al directorului general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 206/2015 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015 şi 2016, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:

Art. I. - Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 185/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 şi 219 bis din 1 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La capitolul VII, tabelul cuprinzând „Creditele bugetare şi de angajament aferente programelor naţionale de sănătate curative pentru anul 2016” se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Creditele bugetare şi de angajament aferente programelor naţionale de sănătate curative pentru anul 2016

 

 

 

- mii lei -

Denumire program de sănătate

Credite de angajament an 2016

Credite bugetare an 2016

Programul naţional de oncologie, din care:

1,820.600,00

1.729.827,00

Subprogramul de tratament ai bolnavilor cu afecţiuni oncologice (adulţi şi copii)

1.652.936,00

1.562.363,00

Subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET-CT (adulţi şi copii)

14.928,00

14.928,00

Subprogramul de reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare

1.234,00

1.202,00

Subprogramul de diagnostic imunofenotipic, citogenetic şi biomolecular al leucemiei acute (adulţi şi copii)

1.502,00

1.334,00

Subprogramul de radioterapie a bolnavilor cu afecţiuni oncologice (adulţi şi copii)

150,000,00

150.000,00

Programul naţional de diabet zaharat

927.801,00

883.189,00

Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană

71.784,00

66.633,00

Programul naţional de tratament pentru boli rare

121.486,00

128.919,00

Programul naţional de tratament ai bolilor neurologice

109.808,00

110.350,00

Programul naţional de tratament al hemofiliei şi talasemiei

74.727,00

75.302,00

Programul naţional de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile (implant cohlear şi proteze auditive)

24.664,00

24.664,00

Programul naţional de boli endocrine

7.857,00

8.290,00

Programul naţional de ortopedie

75.091,00

75.091,00

Programul naţional de terapie intensivă a insuficienţei hepatice

762,00

762,00

Programul naţional de boli cardiovasculare

111.746,00

111.746,00

Programul naţional de sănătate mintală

1.670,00

1.810,00

Programul naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă, din care:

33.364,00

33.364,00

Subprogramul de radiologie intervenţională

20.360,00

20.360,00

Subprogramul de diagnostic şi tratament al epilepsiei rezistente la tratamentul medicamentos

11.832,00

11.832,00

Subprogramul de tratament al hidrocefaliei congenitale sau dobândite la copil

218,00

218,00

Subprogramul de tratament al durerii neuropate prin implant de neurostimulator medular

954,00

954,00

Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică

888.238,00

888.238,00

TOTAL

4.269.598,00

4.138.185,00”

 

2. La capitolul VIII, la titlul „Programul naţional de tratament al bolilor neurologice”, la subtitlul „Indicatori de evaluare”, punctul 1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„1) indicatori fizici:

- număr de bolnavi cu scleroză multiplă trataţi: 3.254;”.

3. La capitolul VIII, la titlul „Programul naţional de tratament al hemofiliei şi talasemiei”, la subtitlul „Unităţi care derulează programul”, la a două liniuţă „tratamentul bolnavilor care necesită intervenţii chirurgicale” se introduc două noi litere, literele m) şi n), cu următorul cuprins:

„m) unităţi sanitare cu secţii sau compartimente de chirurgie/ortopedie;

n) unităţi sanitare cu secţii sau compartimente de chirurgie/ortopedie aparţinând ministerelor cu reţea sanitară proprie.”

Art. II. - Direcţiile de specialitate din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate şi unităţile de specialitate prin care se derulează programe naţionale de sănătate curative vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

Vasile Ciurchea

 

Bucureşti, 12 aprilie 2016.

Nr. 200.

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.