MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 637/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 637         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 19 august 2016

 

SUMAR

 

DECRETE

 

769. - Decret privind trecerea în rezervă a unui general de brigadă cu o stea din Ministerul Afacerilor Interne

 

770. - Decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale unui chestor de poliţie cu Ministerul Afacerilor Interne

 

771. - Decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale unui chestor de poliţie cu Ministerul Afacerilor Interne

 

772. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

773. - Decret privind supunerea spre adoptare Parlamentului a denunţării Convenţiei pentru unificarea anumitor reguli cu privire la daunele cauzate de către aeronave terţilor pe pământ, adoptată la Roma la 29 mai 1933, semnată de România la Roma la 29 mai 1933

 

774. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

775. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 334 din 24 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 343 din 24 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1)-(4), (6) şi (7) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

941. - Ordin al ministrului sănătăţii privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 810/2015 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind trecerea în rezervă a unui general de brigadă cu o stea din Ministerul Afacerilor Interne

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului afacerilor interne,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 1 septembrie 2016, domnul general de brigadă cu o stea Sălan Ion Viorel trece în rezervă.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 17 august 2016.

Nr. 769.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind încetarea raporturilor de serviciu ale unui chestor de poliţie cu Ministerul Afacerilor Interne

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului afacerilor interne,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnului chestor de poliţie Moldovan Eugen Radu-Sandu îi încetează raporturile de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 17 august 2016.

Nr. 770.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind încetarea raporturilor de serviciu ale unui chestor de poliţie cu Ministerul Afacerilor Interne

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului afacerilor interne,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 31 august 2016, domnului chestor de poliţie Grindean Gheorghe Tudor îi încetează raporturile de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 17 august 2016.

Nr. 771.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 823/2016,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 1 septembrie 2016, domnul Viorel Marin, judecător la Curtea de Apel Ploieşti, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 17 august 2016.

Nr. 772.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind supunerea spre adoptare Parlamentului a denunţării Convenţiei pentru unificarea anumitor reguli cu privire la daunele cauzate de către aeronave terţilor pe pământ, adoptată la Roma la 29 mai 1933, semnată de România la Roma la 29 mai 1933

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 19 alin. (1) lit. a) şi ale art. 34 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

la propunerea Guvernului, potrivit Hotărârii nr. E 96 din 27 iulie 2016,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se supune spre adoptare Parlamentului denunţarea Convenţiei pentru unificarea anumitor reguli cu privire la daunele cauzate de către aeronave terţilor pe pământ, adoptată la Roma la 29 mai 1933, semnată de România li Roma la 29 mai 1933 şi se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 17 august 2016.

Nr. 773.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ârt 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 824/2016,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 12 septembrie 2016, doamna Irina Tănase, judecător la Curtea de Apel Piteşti, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 17 august 2016.

Nr. 774.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 829/2016,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Simion Rusu, judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Dej, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 17 august 2016.

Nr. 775.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 334

din 24 mai 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu,

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin-Florinel Lupu în Dosarul nr. 1.398/229/2014 al Judecătoriei Feteşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.196D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.327D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin, (7) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicata de Mic Waly Drăguţ în Dosarul nr. 4/213/2015 al Judecătoriei Corabia.

4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.327D/2015 la Dosarul nr. 1.196D/2015, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierea din 4 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.398/229/2014, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Constantin-Florinel Lupu într-o cauză penală în care acesta a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 din Codul penal.

8. Prin încheierea din 7 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4/213/2015, Judecătoria Corabia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Mic Waly Drăguţ într-o cauză penală în care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost reţinută în încheierea de sesizare din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.196D/2015, autorul susţine, în esenţă, faptul că normele procesual penale criticate încalcă grav dreptul la apărare, dreptul de acces la justiţie şi prezumţia de nevinovăţie, precum şi principiile nemijlocirii, contradictorialităţii, publicităţii şi oralităţii. Apreciază că prevederile alin. (7) al art. 374 din Codul de procedură penală restrâng efectele principiului nemijlocirii administrării probelor în faza de cercetare judecătorească, astfel cum era acesta recunoscut şi aplicat în vechea reglementare, iar din interpretarea per a contrario a acestor norme procesual penale rezultă că întotdeauna când probele administrate în faza de urmărire penală vor fi contestate acestea vor fi readministrate pe parcursul cercetării judecătoreşti. Susţine că, în cazul în care inculpatul nu recunoaşte învinuirea, instanţa este ţinută să administreze probe pentru soluţionarea cauzei, cu atât mai mult cu cât probele din faza de urmărire penală sunt explicit contestate şi se solicită readministrarea lor. De asemenea, susţine că prin introducerea alin. (7) şi (8) ale art. 374 din Codul de procedură penală nu s-a dorit crearea unei alte proceduri simplificate de judecată, care să permită judecătorului fondului readministrarea doar a unora dintre probele administrate în faza de urmărire penală. În opinia autorului, singura procedură de judecată prin care cauza poate fi soluţionată pe baza probelor administrate în urmărirea penală este cea prevăzută de art. 375 din Codul de procedură penală şi numai în condiţiile în care inculpatul solicită, în mod expres, acest lucru. Aşadar, apreciază că solicitarea de readministrare a probelor din faza de urmărire penală nu poate fi cenzurată de către instanţa de fond.

10. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.327D/2015, autorul susţine că, prin modul imperativ în care este reglementat art. 374 din Codul de procedură penală, se ajunge la situaţia în care judecătorul cauzei să nu mai administreze nicio probă în faza de cercetare judecătorească, fără să aibă vreun criteriu clar, juridic, în baza căruia să poată stabili el însuşi dacă proba administrată în cursul urmăririi penale, deşi administrată în mod legal în faza iniţială a procesului penal, are un caracter obiectiv sau subiectiv şi dacă poate să ţină cont de această probă la pronunţarea hotărârii de condamnare. Se creează o limitare evidentă a dreptului la apărare al persoanei cercetate, care pe durata întregului proces penal se va afla în imposibilitatea de a interoga, în mod direct, martorii, precum şi faptul că, prin prisma prevederilor art. 374 din Codul de procedură penală, se poate crea posibilitatea ca inculpatul să fie condamnat fără să cunoască probele administrate în acuzare şi fără să poată formula apărări.

11. Judecătoria Feteşti apreciază ca nefondate criticile formulate de autor, considerând că nu este necesară readministrarea în cursul cercetării judecătoreşti a probelor, atât timp cât acestea au fost legal administrate în cursul urmăririi penale şi nu au fost contestate. Dacă nu mai este necesară administrarea probelor pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, o readministrare a probatoriului în faza de cercetare judecătorească ar apărea ca fiind inutilă, fără un scop anume şi ar putea conduce la tergiversarea soluţionării cauzei. Apreciază că normele procesual penale criticate nu încalcă dreptul la apărare, dreptul de acces la justiţie şi prezumţia de nevinovăţie şi nici principiile procesului penal - nemijlocirea, contradictorialitatea, publicitatea şi oralitatea, în condiţiile în care inculpatul a avut şi are în continuare posibilitatea să analizeze probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi, dacă consideră că nu a fost legal şi temeinic administrat, să îl conteste şi să demonstreze contrariul, iar, cu privire la declaraţiile martorilor, să sesizeze autorităţile în drept pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Arată că, în cauză, autorul excepţiei nu a făcut aceste demersuri şi nici nu a arătat care sunt motivele temeinice pentru necesitatea reaudierii martorilor şi readministrarea probatoriului din faza de urmărire penală. Reţine instanţa că, prin respingerea cererii de reaudiere a martorilor care au dat deja declaraţie în faza de urmărire penală, nu se aduce atingere prevederilor constituţionale invocate, care reglementează accesul liber la justiţie, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, a căror protejare este garantată de legiuitorul român, inclusiv prin acţiuni reglementate expres de normele de drept civil, respectiv penal.

12. Judecătoria Corabia apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. Arată că în procedura de cameră preliminară partea poate contesta legalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar ulterior, în faza judecăţii, în temeiul art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, instanţa va pune în discuţia părţilor şi procurorului probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi. În cazul în care partea ar aprecia că probele, deşi legale, s-ar impune a fi readministrate în cursul judecăţii, aceasta poate formula „contestaţie” sub aspectul temeiniciei acestora, şi anume asupra împrejurărilor pe care vrea să le lămurească. În aceste condiţii, art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală nu restrânge dreptul la apărare al părţilor, deoarece acestea pot solicita readministrarea probelor, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate. Chiar şi instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, poate readministra din oficiu probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Având în vedere aceste argumente, instanţa apreciază că întotdeauna când părţile înţeleg să conteste probaţiunea administrată în faza de urmărire penală, în temeiul art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, şi solicită în mod explicit readministrarea acesteia în faza cercetării judecătoreşti, instanţa este ţinută să dea curs unei astfel de cereri. Numai în cazul în care instanţa de judecată refuză să readministreze probaţiunea din faza de urmărire penală, la cererea explicită a părţii, ca urmare a contestării probaţiunii, se aduce atingere dreptului la apărare, principiului egalităţii armelor dintre acuzare şi apărare şi dreptului la un proces echitabil.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

14. Guvernul, exprimându-şi opinia atât în Dosarul nr. 1.196D/2015, cât şi în Dosarul nr. 1.327D/2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că revine judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei să aprecieze, în concret, ce probe sunt necesar a fi administrate, aşa încât, elemente de fapt, cum ar fi faptul că judecătorul unei cauze nu a dispus readministrarea, în faza cercetării judecătoreşti, a unora dintre probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, nu pot conduce la concluzia că dispoziţiile art. 374 alin. (7) ar fi neconstituţionale, întrucât ar contraveni dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie. Face referire la Hotărârea din 9 iulie 2013, pronunţată în Cauza Bobeş împotriva României, în care Curtea de la Strasbourg a reţinut încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 coroborat cu art. 6 paragraful 3 fit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Concluzionează, având în vedere hotărârea precitată, că atunci când instanţa decide să-şi întemeieze hotărârea de condamnare pe probe care nu au fost administrate în condiţii de contradictorialitate, în faţa instanţei de judecată, este necesar ca respectivele probe să fie coroborate şi cu alte probe care au fost administrate în cursul procesului şi, de asemenea, este esenţial să existe garanţii procedurale solide pentru a asigura caracterul echitabil al procedurii. Consideră că normele procesual penale criticate nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (11), întrucât vinovăţia inculpatului urmează a fi stabilită de o instanţă de judecată după administrarea de probe şi în urma unui proces în care se va bucura de toate garanţiile constituţionale. Arată că nici critica privind pretinsa nerespectare a dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituţie, nu este întemeiată. Dispoziţiile legale criticate nu restrâng în niciun fel dreptul la apărare al inculpatului, acesta putând fi asistat de un avocat în tot cursul judecăţii, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să îl asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepţii şi obiecţiuni. Opinează că dispoziţiile art. 148 din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză.

15. Avocatul Poporului apreciază că normele procesual penale ale art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens, face referire la soluţia şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 245 din 7 aprilie 2015, nr. 342 din 7 mai 2015 şi nr. 486 din 23 iunie 2015.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Prin dispozitivul încheierii de sesizare din Dosarul nr. 1.196D/2015, Curtea a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală. Analizând însă criticile autorului excepţiei, rezultă că acestea vizează doar teza întâi a alin. (7) al art. 374 din Codul de procedură penală. Aşa încât, având în vedere şi obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 1.327D/2015, obiect al controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală a fost modificat prin art. II pct. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că, în cauză, a produs efecte norma de procedură cuprinsă în art. 374 alin. (7) teza întâi, în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, instanţa de contencios constituţional se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Textul de lege criticat are următorul conţinut: „Probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. “

19. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) şi (12) referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi la legalitatea pedepsei, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 10 privind dreptul persoanei de a fi ascultată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 paragraful 1, potrivit căruia toţi oamenii sunt egali în faţa tribunalelor şi curţilor de justiţie din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin deciziile nr. 245 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iunie 2015, nr. 342 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 3 iunie 2015, şi nr. 486 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 septembrie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, statuând că normele procesual penale criticate dispun cu privire la imposibilitatea readministrării ope legis în cursul cercetării judecătoreşti a probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar care nu au fost contestate. Curtea a reţinut că autorul excepţiei a criticat aceste prevederi, deoarece probele în discuţie nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. Din această perspectivă, legiuitorul a impus o singură condiţie cu privire la soluţia legislativă aleasă, respectiv absenţa unei manifestări univoce de voinţă a părţii interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale. Faptul că instanţa de judecată, nereadministrând probele în condiţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ţine seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil al inculpatului, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obţinute în faza instrucţiei penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunţată în Cauza Saidi împotriva Franţei, paragrafele 43 şi 44, şi Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 şi 54). De aceea, utilizarea unei probe aşa cum a fost administrată în faza de urmărire penală nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să o conteste. Prin urmare, Curtea a reţinut că nu se poate susţine că prin dispoziţiile legale criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deşi a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. A pomi de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituţionalitatea unui text, deoarece obiectul acţiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. De altfel, soluţionarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanţa de judecată în faţa acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerinţa ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în faţa persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situaţii particulare, de excepţie, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată şi suficientă de a contesta proba şi de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunţată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153).

21. Totodată, prin aceleaşi decizii, anterior citate, Curtea a constatat că, întrucât legalitatea şi temeinicia sunt însuşiri fundamentale ale oricărei probe, care, prin elementele de fapt conţinute, serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, contribuind la aflarea adevărului în procesul penal, s-ar putea pune în discuţie afectarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil dacă, În pofida faptului că părţile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în faţa unui judecător anterior cercetării judecătoreşti, probele nu sunt readministrate. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalităţii administrării probelor, Curtea a statuat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în faţa judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din acelaşi cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, odată validată legalitatea lor în cadrul procedurii de cameră preliminară, este evident că în faţa judecătorului de fond pot fi puse în discuţie numai aspecte ce ţin de temeinicie referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată şi care, raportat la acuzaţia concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanţă.

22. Analizând, prin deciziile mai sus menţionate, conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că acestea dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate şi nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Aşa fiind, nimic nu opreşte partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată, imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului - cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanţa de judecată în condiţii de publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea a reţinut că, potrivit art. 374 alin. (5) din Codul de procedură penală, „preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe”, părţile şi persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate şi să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală. În sfârşit, Curtea a observat că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, întrucât, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanţei de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, „instanţa de judecată soluţionează cauza dedusă judecăţii cu garantarea respectării drepturilor subiecţilor procesuali şi asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii”.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

24. Dispoziţiile art. 148 din Constituţie nu au incidenţă în prezenta cauză.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin-Florinel Lupu în Dosarul nr. 1.398/229/2014 al Judecătoriei Feteşti şi de Mic Waly Drăguţ în Dosarul nr. 4/213/2015 al Judecătoriei Corabia şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Feteşti, Judecătoriei Corabia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 343

din 24 mal 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1)-(4), (6) şi (7) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) teza întâi, art. 10 alin. (3) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Tică Sterie în Dosarul nr. 309/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.645D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.692D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1)-(4) şi alin. (6) din Legea nr. 164/2014, ridicată de Iulia Hrisa Badea, Marius Laurenţiu Carniciu, Cristina Pociu, Gabriela Pociu şi Mariana Gabriela Cosmulescu în Dosarul nr. 13.166/299/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II l-a civilă.

4. La apelul nominal răspunde avocat Cristian Bala, cu împuternicire avocaţială la dosar, pentru autorii excepţiei. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.694D/2015, nr. 1.706D/2015, nr. 1.730D/2015 şi nr. 1.809D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 164/2014, ridicată de Radu Lucian Terzi în Dosarul nr. 11.849/90/2012 al Curţii de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, ridicată de Oltea Cebotaru în Dosarul nr. 4.563/117/2014 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1),

(4), (6) şi (7) din Legea nr. 164/2014, ridicată de Carmen Barbacaru şi Claudiu Pintiliescu în Dosarul nr. 3.655/86/2014* al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, ridicată de Ion Cergă în Dosarul nr. 4.610/101/2014* al Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

6. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

7. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul autorilor excepţiei în Dosarul nr. 1 692D/2015şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.692D/2015, nr. 1.694D/2015, nr. 1.706D/2015, nr. 1.730D/2015 şi nr. 1.809D/2015 la Dosarul nr. 1.645D/2015, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei în Dosarul nr. 1.692D/2Q15, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, susţine că art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014 este neconstituţional, deoarece, chiar şi în situaţia existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor tot trebuie să emită un titlu de plată. Or, în acest caz, titlul executoriu este lipsit de efecte, iar în ipoteza în care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu plăteşte conform eşalonării stabilite de lege, hotărârea judecătorească definitivă nu poate fi pusă în executare. Aşadar, se instituie în sarcina autorilor excepţiei să facă noi demersuri la instanţele judecătoreşti pentru executarea unei hotărâri definitive. Cât priveşte art. 10 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 164/2014, susţine că autorii excepţiei sunt beneficiarii unei hotărâri de acordare a despăgubirilor din 2000, validată în 2006, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu îşi respectă obligaţiile de plată. Conform Legii nr. 164/2014, ultima tranşă a despăgubirilor va fi achitată în anul 2021, ceea ce este neconstituţional. Astfel, o creanţă stabilită printr-o decizie administrativă va fi achitată după 21 de ani de la momentul stabilirii ei. Totodată, susţine că actualizarea sumelor ce constituie despăgubiri nu se face la momentul efectiv al plăţii, ceea ce contravine noţiunii de „bun” astfel cum a fost dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Referitor la eşalonarea despăgubirilor pe 5 ani, susţine că acţiunea formulată în faţa instanţei judecătoreşti are un capăt de cerere ce vizează acordarea dobânzii legale a sumelor datorate de la momentul la care statul era obligat să le plătească până la momentul plăţii. Prin dispoziţiile de lege criticate statul este repus practic în termenul în care poate plăti. Or, de la momentul stabilirii obligaţiei de plată a statului şi până la momentul de faţă trebuie să se acorde dobânda pe care autorii excepţiei au solicitat-o prin cererea de chemare în judecată. Precizează că până la apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 instanţele judecătoreşti admiteau acţiunile privind acordarea dobânzii, pentru că statul crea un prejudiciu, care nu putea fi acoperit doar din actualizarea sumelor, ci şi prin acordarea dobânzii legale, ca sancţiune pentru nerespectarea obligaţiilor statului. Prin urmare, există diferenţe între persoanele care au beneficiat de despăgubiri şi cele care nu au beneficiat până în prezent de despăgubiri, ceea ce conduce şi la pierderea dobânzii ce trebuia acordată. În final, arată că, în cazul autorilor excepţiei, deşi despăgubirile acordate de lege se vor achita efectiv în anul 2021, actualizarea sumelor se face doar până la data de 18 decembrie 2014, data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014.

9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 855 şi nr. 865 din 10 decembrie 2015 şi nr. 15 din 14 ianuarie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

10. Prin încheierea din 3 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 309/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) teza întâi, art. 10 alin. (3) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de intimatul Sterie Tică într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect o contestaţie la executare.

11. Prin Decizia civilă nr. 453A din 12 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 13.166/299/2014/a1 - prin care a admis apelul declarat împotriva încheierii din 7 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă - Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1)-(4) şi alin. (6) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de apelanţii-reclamanţi Iulia Hrisa Badea, Marius Laurenţiu Carniciu, Cristina Pociu, Gabriela Pociu şi Mariana Gabriela Cosmulescu, într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect cerea de obligare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata tranşelor 1 şi 2 din Hotărârea nr. 526/2000 emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, validată prin Ordinul Cancelariei Primului-Ministru nr. 274/2006.

12. Prin încheierea din 6 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 11.849/90/2012, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Radu Lucian Terzi într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor cuvenite în baza Legii nr. 290/2003.

13. Prin Decizia civilă nr. 6.163 din 12 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.563/117/2014, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de intimata-reclamantă Oltea Cebotaru într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de anulare act administrativ - Decizia vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 781/22.07.2014 şi, respectiv, de obligare a A.N.R.P. la punerea în executare a Hotărârii Comisiei judeţene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 la plata despăgubirilor.

14. Prin încheierea din 5 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.655/86/2014*, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1), (4), (6) şi (7) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Carmen Barbacaru şi Claudiu Pintiliescu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect cererea de obligare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata compensaţiilor băneşti acordate prin Hotărârea nr. 798/2010 emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

15. Prin încheierea din 27 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.610/101/2014*, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicata de reclamantul Ion Cergă într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a A.N.R.P. la plata sumei reprezentând compensaţii băneşti conform Legii nr. 9/1998, sumă stabilită prin Decizia vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 2.210/22.09.2009 prin care a fost validată Hotărârea Comisiei judeţene Mehedinţi pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

16 În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece prin adoptarea Legii nr. 164/2014 legiuitorul intervine în procesul de realizare a justiţiei, etapa executării silite fiind atributul puterii judecătoreşti. Or, noile reglementări intervin în procesul de executare a titlurilor executorii născute în temeiul vechii reglementări, cărora ar trebui să li se respecte puterea şi autoritatea executorie, asemenea efectelor hotărârilor judecătoreşti, iar nu să le anuleze efectele. Astfel, dispoziţiile criticate din Legea nr. 164/2014 încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin, (4) din Constituţie,

17. Autorii excepţiei arată că, în condiţiile în care statul reglementează în mod unilateral situaţia juridică ce a dat naştere acestui litigiu, nu se poate vorbi despre „un just echilibru între părţile din proces, ceea ce contravine principiului egalităţii de arme, promovat constant în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca fiind o garanţie fundamentală a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi care implică existenţa unui just echilibru între părţile din proces.

18. Autorii excepţiei mai susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât Legea nr. 164/2014 atrage o modificare definitivă a regimului juridic al despăgubirilor reglementat prin legile anterioare sub imperiul cărora instanţele au recunoscut creanţa împotriva statului prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Doctrina prezintă neretroactivitatea legii ca fiind una din principalele exigenţe ale principiului securităţii juridice în statul de drept. Astfel, s-a reţinut că, prin consacrarea sa constituţională, principiul neretroactivităţii legii a devenit obligatoriu nu numai pentru judecătorul care aplică legea, ci şi pentru legiuitor, care este ţinut deopotrivă să îl respecte în procesul de legiferare. Neretroactivitatea legii constituie o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale, a libertăţii şi siguranţei persoanei, garanţie care, în reglementările evocate din Legea nr. 164/2014, este inexistentă, fiind în totală contradicţie cu principiile constituţionale. Noile reglementări aduc atingere securităţii juridice a actelor şi nesocotesc conduita avută în respectarea legii anterioare. în acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008. Prin efectul unei reglementări intrate în vigoare la 4 luni de la sesizarea instanţei se tinde la modificarea imprevizibilă a cursului procesului. Mai arată că obiectul unui litigiu este determinat de reclamant, în temeiul dreptului de dispoziţie, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată prin raportare la legislaţia în vigoare. În egală măsură, acest tip de reglementări se poate succeda indefinit, transformând procedura jurisdicţională dintr-o procedură corectă şi previzibilă, specifică statului de drept, în una aleatorie şi supusă hazardului. Dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată trebuie soluţionate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul naşterii raportului juridic. Astfel, dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 contravin principiului neretroactivităţii legii, deoarece litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării iniţiale, iar faptul că în cursul judecăţii cauzelor a fost adoptată Legea nr. 164/2014, care reglementează o nouă procedură cu privire la soluţionarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 9/1998, precum şi de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, ce urmează a li se aplica şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor în temeiul dispoziţiilor de lege criticate, încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii.

19. Referitor la încălcarea accesului liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, autorii excepţiei susţin că faza de executare a unei hotărâri judecătoreşti face parte din procesul civil. Prin urmare, neexecutarea sau executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătoreşti poate, în mod indirect, să ducă la lăsarea fără conţinut a dreptului de acces la o instanţă. Prin adoptarea Legii nr. 164/2014 s-a produs o încălcare a accesului liber la justiţie, în condiţiile în care hotărârea judecătorească definitivă obţinută anterior nu poate fi pusă în executare. În acest context, suspendarea executării unei hotărâri judecătoreşti pentru o perioadă de 5 ani începând cu 1 ianuarie 2015, la care se adaugă termenele anterioare calculate de la data la care creanţa a devenit exigibilă, dar neexecutată de stat, reprezintă o perioadă anormal de lungă care creează o incertitudine juridică. Autorii excepţiei arată că o primă problemă ce se impune a fi analizată este aceea a termenului în care a fost eşalonată plata unei creanţe asupra statului, şi anume dacă acest termen este unul rezonabil, de natură a nu afecta dreptul fundamental la proprietate, pe de o parte, şi, pe de altă parte, dacă durata de eşalonare a plăţii acestei creanţe respectă exigenţele caracterului rezonabil al duratei unei proceduri judiciare, în sensul art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în interpretarea căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că executarea unei hotărâri, indiferent de instanţa care a pronunţat-o, trebuie considerată ca parte integrantă a procesului. În acest context, emiterea Legii nr. 164/2014, în temeiul căreia executarea integrală a unei creanţe asupra statului ar avea loc în decursul a 5 ani, nu este de natură a răspunde cerinţei termenului rezonabil ce se circumscrie noţiunii de proces echitabil, care include şi faza executării, afectând în acest mod drepturi fundamentale ale cetăţeanului, respectiv dreptul la un proces echitabil şi dreptul de proprietate. Conceputul de termen rezonabil al unei proceduri judiciare nu poate fi considerat respectat, în condiţiile în care Legea nr. 164/2014 instituie o eşalonare a plăţii unei creanţe asupra statului. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la neexecutarea sau executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătoreşti, şi anume Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 65. În acest context, susţin că măsura de reeşalonare a unor debite ale statului pe o durată de 5 ani nu poate fi considerată una de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că persoana îndreptăţită suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubiri acordate de lege.

20. De asemenea, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate mai încalcă şi dreptul de proprietate privată, deoarece reeşalonarea unor debite ale statului pe o perioadă de 5 ani constituie în fapt a două eşalonare a creanţelor statului, astfel că termenul de 5 ani prevăzut de lege,adăugat la termenele anterioare calculate de la data la care creanţa a devenit exigibilă, depăşeşte durata unui termen rezonabil, astfel cum este definit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Reeşalonarea creanţei stabilite prin titlu executoriu cu executare imediată afectează un drept patrimonial şi impune o sarcină excesivă şi disproporţionată, fără a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale omului. Dreptul de creanţă împotriva statului beneficiază de protecţie constituţională, dând naştere în patrimoniul persoanelor îndreptăţite la despăgubiri la un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Creanţa asupra statului naşte obligaţia acestuia să o plătească şi să o ocrotească, restrângerile putând fi dispuse numai potrivit art. 53 din Constituţie. În Dosarul nr. 1.692D/2015, autorii excepţiei susţin că prin art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014 este reglementat un nou înscris, denumit titlu de plată, prin care titlurile executorii existente la momentul de faţă (hotărârile comisiilor judeţene validate şi hotărârile judecătoreşti) sunt lipsite de forţă executorie, aspect care atrage în sarcina creditorilor noi proceduri judiciare pentru recuperarea creanţelor deja recunoscute, fapt ce contravine prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale menţionate anterior. În consecinţă, Legea nr. 164/2014 afectează în sens negativ dreptul fundamental la proprietate.

21. În final se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013 şi se susţine că motivele care au stat la baza declarării ca neconstituţionale a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 subzistă încă. De asemenea, invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârea din 9 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Viaşu împotriva României, Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României, Hotărârea din 26 septembrie 1996, pronunţată în Cauza Di Perie împotriva Italiei, Hotărârea din 26 septembrie 1996, pronunţată în Cauza Zappia împotriva Italiei, Hotărârea din 1 aprilie 1998, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 29 septembrie 2005, pronunţată în Cauza Tacea împotriva României, Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, şi Hotărârea din 6 martie 2003, pronunţată în Cauza Jasiuniene împotriva Lituaniei. Invocă îh acest sens hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în cauzele Van Gend en Loos, Costa - fine/ şi Simmenthal, privind obligaţia judecătorului naţional de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, iar, în final, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013.

22. În Dosarul nr. 1.730D/2015, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate contravin şi art. 44 alin. (6) din Constituţie, deoarece nu trebuie să existe diferenţe între despăgubirile rezultate din alte modalităţi decât plata compensaţiilor şi despăgubirile care fac obiectul Legii nr. 164/2014. De asemenea, susţin că este încălcat şi dreptul la moştenire, consacrat de art. 46 din Constituţie.

23. În Dosarul nr. 1.694D/2015, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, atât timp cât dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevăd termenul în care o autoritate publică este obligată să efectueze anumite operaţiuni, legiuitorul nu poate suprima acest drept petenţilor care, din cauza pasivităţii autorităţilor, au fost nevoiţi a se adresa instanţei de contencios administrativ pentru fructificarea unui drept. De asemenea, arată că în noua reglementare procedura de plată este mult mai complexă, iar termenul la care petenţii pot intra în posesia despăgubirilor s-a prelungit cu mult. Chiar şi aşa există riscul ca instituţiile statului să nu respecte termenele stabilite, aşa cum nu le-au respectat pe parcursul a 12 ani. Referitor la art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014, susţine că actualizarea sumei de la data la care hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, în condiţiile în care data la care s-au raportat experţii în momentul evaluării bunurilor este data evaluării de către Comisia municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 290/2003, respectiv iunie 2012, îi creează un prejudiciu substanţial. A dispune actualizarea unei sume stabilite prin hotărâre  judecătorească doar pentru perioada de la care hotărârea a rămas definitivă/irevocabilă până la intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, fără ca suma datorată să fie actualizată la data plăţii, aduce un prejudiciu semnificativ creditorilor, fiindu-le încălcat dreptul de proprietate în sensul neacoperirii integrale a prejudiciului. Mai mult, actualizarea unei sume se impune de la data plăţii efective, astfel cum a stabilit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XXI/2007. Astfel, din cauza intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, care se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, instanţa este condiţionată în soluţionarea cauzei de noile dispoziţii.

24. În dosarele nr. 1.706D/2015 şi nr. 1.809D/2015, autorii excepţiei mai arată că reglementarea contestată contravine şi principiului european al securităţii raporturilor juridice, care presupune crearea şi asigurarea unui climat de stabilitate juridică. Preeminenţa statului de drept impune ca subiecţii de drept să nu fie supuşi riscului unor intervenţii jurisdicţionale sau legislative absolut imprevizibile, care să bulverseze exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în concluzie, susţin că prin efectul reglementării criticate se tinde la modificarea unor raporturi juridice încheiate şi deduse judecăţii anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, independent de voinţa subiecţilor de drept afectaţi, apreciind în plus că ar fi aplicabilă mutatis mutandis Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014.

25. Judecătoria Sectorului 1 şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă nu şi-au exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.

26. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere prevederilor art. 15 alin, (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, iar Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă apreciază că situaţia juridică din prezenta cauză, sub aspectul aplicării legii în timp, este similară cu cea care a rezultat din intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, aşa încât apreciază, mutatis mutandis, că este relevantă jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în această materie, şi anume deciziile nr. 88 din 27 februarie 2014, nr. 269 din 7 mai 2014 şi nr. 182 din 26 martie 2015.

27. Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. Astfel, tratamentul juridic stabilit de Legea nr. 164/2014 aduce într-adevăr limitări ale dreptului de proprietate, însă aceste limitări au un caracter justificat şi respectă principiul proporţionalităţii, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Instanţa observă că măsura criticată urmăreşte un scop legitim - executarea obligaţiilor statului rezultând din legislaţia adoptată în materia despăgubirilor este o măsură adecvată -, capabilă în mod abstract să ducă la îndeplinirea scopului urmărit de asigurare a tuturor plăţilor şi este o măsură menită să păstreze un just echilibru între cerinţele de interes generai referitoare la funcţionalitatea sistemului bugetar în general şi al celui de despăgubiri în special şi exigenţele de protecţie â dreptului de proprietate privată a beneficiarului, acesta beneficiind de actualizarea creanţei în funcţie de perioada de întârziere. Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece chiar legea civilă permite derogări de la principiul neretroactivităţii legii.

28. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

29. Guvernul consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la problema de drept a plăţii eşalonate a unor datorii ale statului. Cu privire la art. 21 din Constituţie, apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie, deoarece legea prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti atât în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege, iar suspendarea executării silite reprezintă efectul legal inerent al plăţii eşalonate, stabilite de legiuitor. În ceea ce priveşte critica raportată la art. 16 din Constituţie, arată că încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă. Or, normele criticate nu instituie un tratament discriminatoriu, fiind aplicabile tuturor destinatarilor lor.

30 Avocatul Poporului consideră, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, dispoziţiile criticate din Legea nr. 164/2014 nu aduc atingere principiilor neretroactivităţii, întrucât se aplică după intrarea în vigoare a acestora, având domeniul lor propriu de aplicare. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din legislaţia anterioară în materie şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Mai mult, faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 21 ianuarie 2015). Cât priveşte critica referitoare la noua eşalonare a despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, precum şi suspendarea oricărei proceduri de executare silită, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013. Normele de lege criticate nu sunt de natură să aducă atingere dispoziţiilor constituţionale privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul de proprietate privată, doar pentru că legiuitorul a ales să reglementeze în mod diferit modul de plată a despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. De asemenea, în aplicarea art. 44 alin. (1) teza a două din Constituţie, legiuitorul poate să instituie noi modalităţi de plată a despăgubirilor, şi anume în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, chiar dacă acestea au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti, atât timp cât dreptul de proprietate stabilit printr-un act al instanţei nu este suprimat, din moment ce conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi ale creanţelor asupra statului sunt stabilite de lege. Pe cale de consecinţă, nu se poate identifica o ingerinţă a puterii legiuitoare în puterea judecătorească, astfel încât principiul separaţiei puterilor în stat nu este încălcat. Totodată, arată că, în măsura în care în dosarul de despăgubire există hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte doar o obligaţie de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, fără ca instanţa să fi apreciat şi asupra existenţei sau întinderii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite, nu se poate pune în discuţie neconstituţionalitatea normelor criticate, în acest sens fiind ^Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014. În atare condiţii, apreciază că noile dispoziţii, care conduc la acordarea despăgubirilor în 5 tranşe, mod diferit faţă de cel stabilit în temeiul vechii legi, sunt justificate şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul, în plus, dispoziţiile de lege criticate nu neagă beneficiarilor nici dreptul la plata despăgubirilor şi nici accesul liber la justiţie, ci instituie aplicarea unui nou sistem de eşalonare a plăţilor.

31. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosare, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

32. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

33. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1)-(4), (6) şi (7) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins:

- Art. 3 alin. (2): „Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. precum şi cauzelor aflate pe roiul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

- Art. 10 alin. (1)-(4), (6) şi (7): „(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la ari. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare.

(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la ari  9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. [...]

(6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul  de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite.

(7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 iei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă.”;

- Art. 11 alin. (3): „Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).”

34. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că aceste dispoziţii de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (6) privind dreptul de proprietate privată, art. 46 privind dreptul la moştenire, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 20 privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind nediscriminarea şi art. 41 alin. (1) privind dreptul la bună administrare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi art. 6 din noul Cod civil, privind aplicarea în timp a legii civile.

35. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare, Curtea pronunţându-se prin deciziile nr. 855 şi nr. 865 din 10 decembrie 2015, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie2016, prin deciziile nr. 14 şi nr. 15 din 19 ianuarie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, şi prin Decizia nr. 133 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 16 mai 2016.

36. Cu privire la critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, precitată, paragraful 15, Curtea a constatat că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate care instituie reguli privind plata despăgubirilor nu au caracter retroactiv. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea îi viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 29 septembrie 2004). La paragraful 16 al aceleiaşi decizii, Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014. Prin Decizia nr. 865 din 10 decembrie 2015, precitată, paragraful 24, Curtea a reţinut că normele de lege supuse controlului de constituţionalitate stabilesc domeniul de aplicare a legii sub aspectul modalităţii de plată a despăgubirilor, fără a interfera cu privire la existenţa sau întinderea despăgubirilor deja stabilite prin deciziile de plată şi hotărârile definitive emise în temeiul legilor reparatorii. Totodată, la paragrafele 26 şi 27 ale aceleiaşi decizii, Curtea a constatat că, distingând între stabilirea despăgubirilor - art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 şi plata acestora - art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, legiuitorul a stabilit că prevederile de lege referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, plata despăgubirilor se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 164/2014. Aşadar, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate instituie reguli privind plata despăgubirilor, fără a avea un caracter retroactiv.

37. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, precitată, paragraful24, Curtea a reţinut că, în acord cu jurisprudenţa sa, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea în acest sens Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum

38. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014, formulată din perspectiva eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 21 şi art. 44 din Constituţie, prin Decizia nr. 15 din 19 ianuarie 2016, precitată, paragrafele 21-23, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015). Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. Curtea a mai constatat, la paragrafele 21 şi 22 ale aceleiaşi decizii, că, aşa cum a statuat prin Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura. Totodată, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 595 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 16 ianuarie 2015, prin eşalonarea pe o perioadă de 5 ani, în tranşe anuale egale, a plăţii sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti râmase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, statul nu contestă existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile necesităţii plăţii unor sume mari de bani de la bugetul de stat. De altfel, prin Decizia nr. 133 din 10 martie 2016, precitată, paragraful 36, Curtea a reţinut că, astfel cum rezultă din expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998. Prin aceeaşi decizie, paragraful 38, Curtea a constatat că eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţional, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.

39. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a soluţiei legislative de suspendare de drept a oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată, prin Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, paragraful 26, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 6 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 602 din 1 octombrie 2015, precitată), a reţinut că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetăţenilor români siliţi să îşi abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaţionale, în contextul în care în prezent sunt declanşate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcţionarea instituţiilor publice cu atribuţii în materie şi care duc la soluţionarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenţie în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plăţii în ordine cronologică a despăgubirilor şi plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condiţiile în care acesta este preocupat de menţinerea echilibrului bugetar.

40. Referitor la invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prin Decizia nr. 133 din 10 martie 2016, precitată, paragraful 42, Curtea a constatat că această critică nu poate fi reţinută, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, legiuitorul nu refuză plata despăgubirilor stabilite conform Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003, ci stabileşte anumite măsuri pentru finalizarea procesului de despăgubire.

41. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

42. Cu privire la critica autorilor excepţiei din Dosarul nr. 1.692D/2015, potrivit căreia, prin instituirea titlurilor de plată, titlurile executorii existente la momentul de faţă (hotărârile comisiilor judeţene validate şi hotărârile judecătoreşti) sunt lipsite de forţă executorie, ceea ce afectează dreptul de proprietate, Curtea reţine că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece emiterea unui titlu de plată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru fiecare tranşă anuală, este consecinţa eşalonării prevăzute de lege, fiind valabile mutatis mutandis considerentele mai sus-reţinute cu privire la pretinsa încălcare a art. 44 din Constituţie. Titlul de plată se comunică în cel mult 5 zile de la emitere Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite, iar plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice în termen de cel mult 180 zile de la data emiterii acestora.

43. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată de autorul excepţiei din Dosarul nr. 1.730D/2015 cu privire la încălcarea dreptului la moştenire, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu afectează sub niciun aspect dreptul la moştenire.

44. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 20 privind egalitatea În faţa legii şi art. 21 privind nediscriminarea din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea reţine că prevederile din această cartă, de principiu, sunt aplicabile - prin prisma art. 148 din constituţie - în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului.

În acest sens sunt considerentele de principiu reţinute de Curte prin Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012. Astfel, în cauza de faţă, Curtea constată că prevederile invocate se referă la nediscriminare, iar considerentele reţinute mai sus vizează aceste aspecte, fiind, în consecinţă, valabile şi cu privire la dispoziţiile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

45. Referitor la art. 41 alin. (1) din Cartă, Curtea reţine că acesta vizează un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii şi, prin urmare, nu are incidenţă în cauza de faţă. Cât priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, Curtea reţine, de asemenea, că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.

46. Cu privire la încălcarea art. 6 din noul Cod civil privind aplicarea în timp a legii civile, susţinere formulată de autorul excepţiei din Dosarul nr. 1.694D/2015, Curtea reţine că aceasta nu pot fi primită, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, Aşadar, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele.

47. În final, Curtea reţine că prevederile art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană nu au relevanţă în cauza de faţă.

48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tică Sterie în Dosarul nr. 309/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, de Iulia Hrisa Badea, Marius Laurenţiu Camiciu, Cristina Pociu, Gabriela Pociu şi Mariana Gabriela Cosmulescu în Dosarul nr. 13.166/299/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, de Radu Lucian Tarzi în Dosarul nr. 11.849/90/2012 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, de Oltea Cebotaru în Dosarul nr. 4.563/117/2014 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de Carmen Barbacaru şi Claudiu Pintiliescu în Dosarul nr. 3.655/86/2014* al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv de Ion Cergă în Dosarul nr. 4.610/101/2014* al Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1)-(4), (6) şi (7) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficia) al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 810/2015 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora

 

Văzând Referatul de aprobare nr. V.V.V. 2.854 din 11 august 2016 al Direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale,

având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. I. - Anexele nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 810/2015 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 şi 472 bis din 30 iunie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează conform anexei*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Vlad Vasile Voiculescu

 

Bucureşti, 11 august 2016.

Nr. 941.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial , Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.