MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 1002/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 1002         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 13 decembrie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 537 din 6 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 334 alin (4) din Codul penal, raportate la cele ale art. 64 alin (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România

 

Decizia nr. 555 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

377. - Decizie privind eliberarea, la cerere, a domnului Puiu Dorian Filote din funcţia de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

130. - Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor

 

975. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind abrogarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 423/2016 pentru aprobarea Manualului de procedură pentru implementarea Măsurii 20 - „Asistenţă tehnică şi plata contractelor de achiziţie publică finanţate prin Măsura 1 - „Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare”, Măsura 2 - „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei şi servicii de înlocuire în cadrul fermei” şi Măsura 20 - „Asistenţă tehnică” din cadrul PNDR 2014-2020

 

3.968. - Ordin al ministrului culturii pentru modificarea Criteriilor de acordare a avizului prealabil în vederea înfiinţării muzeelor şi colecţiilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.297/2006

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016 (Completul competent să judece recursul în interesul legii)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 537

din 6 iulie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 334 alin. (4) din Codul penal, raportate la cele ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 334 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Ministerul Public în dosarele nr. 13.692/180/2013 şi nr. 7.500/740/2014* (3,563/2015) ale Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.521 D/ 2015 şi nr. 1.655D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 iulie 2016, în prezenţa reprezentatului Ministerului Public. Cosmin Grancea, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 1.655D/ 2015 la Dosarul nr. 1.521D/2015, care este primul înregistrat, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 6 iulie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 28 septembrie 2015 şi Decizia penală nr. 1.491/A din 5 noiembrie 2015, pronunţate în dosarele nr. 13.692/180/2013 şi nr. 7.500/740/2014* (3.563/2015), Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin, (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 334 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Ministerul Public, în dosare ce au ca obiect soluţionarea unor apeluri declarate împotriva unor sentinţe penale de condamnare a unor persoane pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 334 alin. (1) din Codul penal.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că faptele incriminate prin prevederile art. 334 alin. (4) din Codul penal şi art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, constituie, totodată, contravenţii, potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, existând astfel un paralelism în reglementare. Se susţine, totodată, că, potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, persoanele care folosesc pe teritoriul României autovehicule înmatriculate în străinătate şi neasigurate în străinătate, potrivit art. 48 alin. (2) din aceeaşi lege, sau a căror asigurare expiră pe durata şederii în România datorează prime de asigurare conform prevederilor legale, iar, potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare, prevăzute la art. 48 şi 56 din legea anterior menţionată, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. Este subliniat faptul că în Preambulul Directivei nr. 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului se arată că interzicerea controlului sistematic al asigurărilor autovehiculelor ar trebui să fie aplicată atât în cazul vehiculelor care îşi au locul obişnuit de staţionare pe teritoriul altui stat membru, cât şi în cazul vehiculelor care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unei ţări terţe, dar care provine de pe teritoriul unui alt stat membru, iar controalele ce pot fi autorizate sunt numai controale nesistematice, care nu au un caracter discriminatoriu şi care sunt efectuate în cadrul unui control care nu vizează în mod exclusiv faptul de a verifica dacă vehiculul este asigurat. Se conchide că dispoziţiile legale anterior enunţate creează un regim juridic diferit pentru automobilele înmatriculate în celelalte state membre ale Uniunii Europene, faţă de cel specific automobilelor înmatriculate în România, cu consecinţa încălcării, prin textele criticate, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se susţine, de asemenea, că dispoziţiile art. 85 alin, (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 334 alin. (4) din Codul penal contravin prevederilor art. 25 din Constituţie privind libera circulaţie.

5. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au fost abrogate prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aşa încât dispoziţiile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu au mai fost aplicabile simultan cu dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal, motiv pentru care nu poate fi reţinut un paralelism în reglementare. Se mai arată că norma constituţională de la art. 20 alin. (2) prevede aplicarea prioritară a reglementărilor internaţionale, însă doar a celor ce reglementează drepturi fundamentale.

6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal sunt clare şi previzibile, necontravenind normelor constituţionale şi normelor europene invocate de autorul excepţiei.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că, în mod greşit, s-a reţinut sancţionarea, prin legislaţia în vigoare, a faptelor prevăzute în cuprinsul textului criticat, atât ca infracţiune, cât şi drept contravenţie. Se arată că, potrivit prevederilor art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani”, text identic cu dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal, dar că prevederile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au fost abrogate prin art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aşa încât paralelismul legislativ arătat în susţinerea excepţiei nu există. Se arată, totodată, că prevederile art. 334 alin. (4) din Codul penal, - la fel ca şi cele ale art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, anterior intrării în vigoare a Codului penal actual, - reglementează situaţia încălcării dispoziţiilor legale referitoare la conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are dreptul de a circula în România, pe când contravenţia prevăzută la art. 64 din Legea nr. 134/1995 constă în nerespectarea obligaţiei de asigurare, prevăzută la art. 56 din aceeaşi lege, şi nu în conducerea unui astfel de autovehicul pe drumurile publice, faptă ce prezintă un pericol social care justifică aplicarea unei sancţiuni penale.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 334 alin, (4) din Codul penal. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine, însă, că sunt criticate prevederile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006 şi ale art. 334 alin. (4) din Codul penal, prin raportare la cele ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, care au următorul cuprins:

- Art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.”,

- Art. 334 alin. (4) din Codul penal: „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.”

- Art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995: „Încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare prevăzute la art. 48 şi 56 constituie contravenţie şi se sancţionează [...]”.

12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, art. 25 cu privire la libera circulaţie şi art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi dispoziţiilor art. 4 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori,

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 334 face parte din capitolul II - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice al titlului VII - Infracţiuni contra siguranţei publice al Părţii speciale a Codului penal şi are denumirea marginală „Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat\ având ca obiect juridic relaţiile sociale formate în domeniul asigurării bunei desfăşurări a circulaţiei pe drumurile publice, circulaţie care trebuie să se realizeze în condiţii de legalitate. Astfel, art. 334 din Codul penal incriminează, la alin, (4), activitatea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau de tractare a unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România. Aceeaşi faptă a fost incriminată, în trecut, prin dispoziţiile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care au fost abrogate prin prevederile art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

14. Spre deosebire de norma penală anterior analizată, dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România reglementează drept contravenţie fapta de încălcare de către persoana fizică sau juridică a obligaţiei de asigurare prevăzute la art. 48 şi 56 din aceeaşi lege, pe care o sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2,000 lei şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. Conform art. 56 anterior menţionat, persoanele care folosesc pe teritoriul României autovehicule înmatriculate în străinătate şi neasigurate în străinătate, potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, sau a căror asigurare expiră pe durata şederii în România datorează prime de asigurare conform prevederilor legale. La rândul său, art. 48 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 prevede obligaţia persoanelor fizice sau juridice, care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum şi tramvaie, dea încheia contracte de asigurare pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire şi de a menţine valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum şi obligaţia de a aplica pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta. Totodată, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, persoanele care intră pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în afara teritoriului acestei ţări se consideră asigurate, în condiţiile prezentei legi, în una dintre următoarele situaţii: dacă numărul de înmatriculare atestă asigurarea potrivit legii statului în care este înmatriculat autovehiculul sau acordurilor internaţionale de asigurare valabile în România şi, respectiv, dacă posedă documente internaţionale de asigurare valabile în România.

15. Analizând dispoziţiile legale mai sus arătate, Curtea constată că prevederile art. 334 alin. (4) din Codul penal nu includ, printre ipotezele juridice pe care le reglementează, şi faptele prevăzute la art. 64 alin. (4) din Legea nr. 136/1995. Astfel, art. 334 alin. (4) din Codul penal incriminează activitatea de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, în timp ce prevederile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 sancţionează contravenţional fapte referitoare la neîncheierea contractelor de asigurare sau la neplata primelor de asigurare.

16. Pentru acest motiv, Curtea constată că nu poate fi reţinută existenţa unui paralelism de reglementare între dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal şi cele ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, acestea sancţionând, în realitate, penal şi, respectiv, contravenţional, conduite distincte, ce afectează categorii de relaţii sociale distincte. Aşa fiind, textele criticate reglementează în mod clar, precis şi previzibil atât faptele a căror sancţionare o prevăd, cât şi pedepsele penale şi, respectiv, contravenţionale aplicabile, nefiind de natură a contraveni principiului legalităţii incriminării prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituţie şi nici dispoziţiilor art. 4 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţie, referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori. Cu privire la principiul legalităţii incriminării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, în jurisprudenţa sa, că această cerinţă este îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora [a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. Împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhomi împotriva României, paragrafele 33 şi 34].

17. Având în vedere considerente anterior invocate, Curtea constată că textele criticate reglementează aspecte de drept penal şi contravenţional substanţial, motiv pentru care acestea nu încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea din urmă au în vedere aspecte procesuale ale cauzelor.

18. De asemenea, Curtea reţine, pe de o parte, că dispoziţiile legale mai sus enunţate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipotezele juridice prevăzute prin textele criticate, iar, pe de altă parte, că persoanele care conduc pe drumurile publice autovehicule sau tractează remorci ale căror plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau care conduc vehicul înmatriculat în alt stat, care nu au drept de circulaţie în România se află într-o situaţie juridică diferită de cea a persoanelor fizice sau juridice care îşi încalcă obligaţiile de asigurare prevăzute la art. 48 şi art. 56 din Legea nr. 136/1995, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea prin acestea a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, referitoare la principiul egalităţii în drepturi. Or, referitor la acest din urmă principiu, instanţa de contencios constituţional a reţinut, în jurisprudenţa sa, că discriminarea presupune aplicarea unui regim juridic diferit unor situaţii care nu se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea Decizia nr. 263 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 18 martie 2009).

19. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin textele criticate a prevederilor art. 25 din Constituţie, referitor la libera circulaţie, Curtea reţine că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât nu vizează circulaţia pe drumurile publice.

20. Referitor la invocarea în susţinerea excepţiei a dispoziţiilor din Preambulul Directivei nr. 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, Curtea reţine că acestea prevăd aspecte referitoare la aplicarea legii.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Public în dosarele nr. 13.692/180/2013 şi nr. 7.500/740/2014* (3.563/2015) ale Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 334 alin. (4) din Codul penal, raportate la cele ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 iulie 2016.

 

PREŞEDINTELE INTERI MAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 555

din 12 iulie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. c)din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, excepţie ridicată de Marian Anghelescu în Dosarul nr. 136/116/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.749D/2Q15,

2. Dezbaterile au avut loc la data de 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 12 iulie 2016, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Decizia civilă nr. 4.481 din 1 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 136/116/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, excepţie ridicată de Marian Anghelescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în constatare a îndeplinirii condiţiilor care conferă dreptul de port al unei arme.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât, deşi de la trimiterea sa la şcoala Specială de muncă şi reeducare a trecut o perioadă de 22 de ani,împlinindu-se, deci, termenul de reabilitare, totuşi, nu poate beneficia de efectele instituţiei reabilitării pentru obţinerea autorizaţiilor solicitate pentru procurarea şi deţinerea şi folosirea unei arme de vânătoare, fiindu-i astfel îngrădit dreptul şi libertatea de a deveni vânător. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate contravin şi prevederilor art. 169 alin. (1) din noul Cod penal.

5. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În opinia instanţei, restrângerea dreptului de a deţine autorizaţie de procurare a unei arme este justificată în cazul persoanelor care au suferit anumite condamnări penale, riscul ca armele să fie folosite necorespunzător fiind mai mare în cazul unor persoane care au săvârşit fapte antisociale.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că instanţa de contencios constituţional a reliefat în jurisprudenţa sa că art. 53 din Legea fundamentală are în vedere numai acele drepturi şi libertăţi fundamentale înscrise în capitolul II al titlului II din Constituţia României, nu şi alte drepturi, menţionându-se Decizia nr. 11 din 20 ianuarie 2004 şi Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013.

8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că domeniul de aplicare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie este circumscris restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de Legea fundamentală, iar nu restrângerii exerciţiului oricărui drept subiectiv, chiar dacă el izvorăşte dintr-un act normativ. Dispoziţiile legale criticate stabilesc condiţiile exercitării dreptului de deţinere a armelor. Astfel, refuzul de autorizare a procurării de arme letale în situaţia neîndeplinirii condiţiilor stabilite de legiuitor reprezintă o măsură administrativă cu caracter preventiv, justificată de pericolul potenţial pe care îl reprezintă deţinerea de arme letale de către persoane condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 295/2004. Astfel, raportat la interesul general al societăţii, ocrotit prin norma legală criticată, măsura neautorizării procurării de arme letale apare ca justificată. Se subliniază că exerciţiul unui drept nu poate fi absolutizat, prin eliminarea oricăror îngrădiri, inerente în considerarea existenţei altor drepturi aparţinând altor titulari, cărora autoritatea statală este ţinută, în egală măsură, să le acorde ocrotire.

9. Se mai arată că Legea nr. 295/2004 a fost adoptată ca urmare a armonizării legislaţiei interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, respectiv transpunerea Directivei Consiliului nr. 91/477/CEE din 18 iunie 1991 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme. Potrivit art. 3 din Directiva nr. 91/477/CEE, „statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislaţii, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă

10. De asemenea, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la adoptarea acestuia s-a ţinut cont de prevederile Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, ratificată prin Legea nr. 116/1997 şi de prevederile Protocolului împotriva fabricării şi traficului ilegal de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, la care România a aderat prin Legea nr. 9/2004.

11. În ceea ce priveşte critica privitoare la caracterul potrivnic al textului legal criticat faţă de art. 169 alin. (1) din Codul penal, se precizează că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sunt neconstituţionale prevederile legilor şi ordonanţelor care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei. Ca atare, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate şi nu compararea mai multor prevederi legale între ele, astfel încât o eventuală problemă de necorelare între două acte normative nu poate fi examinată.

12. În argumentarea Avocatului Poporului se menţionează jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, Decizia nr. 587 din 8 noiembrie 2005, Decizia nr. 65 din 27 ianuarie 2011, şi Decizia nr. 1.568 din 6 decembrie 2011.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins: „(1) Autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: [...] c) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de prezenta lege;”.

16. Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 319/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 15 decembrie 2015. Dispoziţiile legale criticate au În prezent următoarea formulare: „(1) Autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: [...] c) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de prezenta lege;”. Însă, având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate în forma anterioară, întrucât ele continuă să îşi producă efecte juridice în cauza de faţă.

17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate, Curtea constată că prin Decizia nr. 148 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 26 aprilie 2016, paragrafele 22-24, prin care a analizat prevederile art. 28 din legea examinată, a constatat că Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor a fost adoptată ca urmare a armonizării legislaţiei interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, respectiv transpunerea Directivei Consiliului 91/477/CEE din 18 iunie 1991 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 256 din 13 septembrie 1991. Potrivit art. 3 din Directiva 91/477/CEE, „statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislaţii, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă ( )”. De asemenea, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la adoptarea acestuia s-a ţinut cont de prevederile Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, ratificată prin Legea nr. 116/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 iulie 1997, şi de prevederile Protocolului împotriva fabricării şi traficului ilegal de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, la care România a aderat prin Legea nr. 9/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 2 martie 2004 (a se vedea Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013).

19. Faţă de criticile formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la pretinsa lipsa de precizie şi de previzibilitate a normelor legale ce formează obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea a constatat că, din economia prevederilor Legii nr. 295/2004, în ansamblu, reiese că acestea stabilesc aspecte referitoare la categoriile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României, fiind precizate în mod concret condiţiile exercitării dreptului de deţinere a armelor, autorizarea folosirii armelor care fac obiectul dreptului de deţinere, efectele aplicării măsurilor de suspendare sau anulare a permisului de armă, precum şi căile de atac ce pot fi utilizate împotriva acestor măsuri. Mai mult, în mod concret, dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 295/2004 prevăd în mod detaliat situaţiile în care se anulează şi se suspendă dreptul de deţinere a armelor, precum şi cazurile în care se retrage permisul de armă. Ca atare, nu s-a putut reţine susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la lipsa clarităţii şi previzibilităţii prevederilor art. 28 din Legea nr. 295/2004, excepţia de neconstituţionalitate urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză.

21. Totuşi, Curtea constată că, în prezentul dosar, autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu indică în mod concret ce drept fundamental i-a fost încălcat, nu individualizează acest drept, susţinerile sale făcând trimitere implicit la dreptul de a obţine permis de armă.

Însă, prin Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013, Curtea, examinând sistematic prevederile Constituţiei României, respectiv ale titlului II care consacră drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, a concluzionat că dreptul de a obţine permis de armă nu este un drept constituţional.

22. În ceea ce priveşte presupusa neconcordanţă între prevederile legale criticate şi dispoziţiile art. 169 alin. (1) din Codul penal, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele (a se vedea Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011).

23. În consecinţă, Curtea constată că nu poate reţine criticile formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Anghelescu în Dosarul nr. 136/116/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică de Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016.

 

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

VALER DORNEÂNU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea, la cerere, a domnului Puiu Dorian Filote din funcţia de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului

 

Având în vedere cererea domnului Puiu Dorian Filote, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/8.068 din 9 decembrie 2016,

în temeiul art. 15 lit. c) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data de 15 decembrie 2016, domnul Puiu Dorian Filote se eliberează, la cerere, din funcţia de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Florin Marius Tăcu

 

Bucureşti, 12 decembrie 2016.

Nr. 377.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

 

ORDIN

privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 4.660 din 17 august 2016, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

având în vedere prevederile art. 10 lit. b), precum şi ale art. 48 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. I. - La anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 şi 303 bis din 20 aprilie 2016, secţiunea 1 a capitolului 1 se modifică după cum urmează:

1. La punctul 3 subpunctul 3.3. la „Precizări tehnice”, litera B va avea următorul cuprins:

„B. Programul de control oficial

Prelevarea oficială de probe se realizează:

a) anual, din cel puţin un efectiv de pui de carne din 10% dintre exploatabile cu peste 5.000 de pasări;

b) ori de câte ori este necesar.

Probele constau în două perechi de încălţăminte de unică folosinţă (tampoane «şosete») pentru fiecare efectiv (hală populată). Cele două perechi de încălţăminte de unică folosinţă se grupează şi testează într-o singură probă.

Odată cu prelevarea oficială de probe prevăzută la lit. a) se verifică documentele relevante care atestă că păsărilor nu li s-au administrat agenţi antimicrobieni sau, în cazul suspicionării unor astfel de administrări, se prelevează probe pentru testarea prezenţei agenţilor antimicrobieni sau a efectului inhibitor al proliferării bacteriene compuse din cel mult 5 păsări/hală, din toate efectivele din exploataţie.

Un efectiv depistat pozitiv cu unul dintre serotipurile relevante de Salmonella ca urmare a controlului realizat de către operatorul economic (autocontrol) în cadrul Programului naţional de control al salmonelozelor zoonotice la efectivele de broileri este considerat ca un efectiv confirmat pozitiv şi supus măsurilor şi restricţiilor sanitar-veterinare în vigoare, fără a se efectua alte investigaţii suplimentare în cadrul programului de control oficial.”

 

2. La punctul 3 subpunctul 3.4.1, la „Precizări tehnice”, litera B va avea următorul cuprins:

„B. Programul de control oficial

Prelevarea oficială de probe se realizează:

a) anual, din cel puţin un efectiv de curcani la îngrăşat din 10% dintre exploataţiile care au cel puţin 500 de curcani pentru îngrăşare;

b) ori de câte ori este necesar.

Probele recoltate constau în două perechi de încălţăminte de unică folosinţă (tampoane «şosete») pentru fiecare efectiv. Cele două perechi de încălţăminte de unică folosinţă se grupează într-un singur eşantion.

Odată cu prelevarea oficială de probe prevăzută la lit. a) se verifică documentele relevante care atestă că păsărilor nu li s-au administrat agenţi antimicrobieni sau, în cazul suspicionării unor astfel de administrări, se prelevează probe pentru testarea prezenţei agenţilor antimicrobieni sau a efectului inhibitor al proliferării bacteriene compuse din cel mult 5 păsări/hală, din toate efectivele din exploataţie.

Un efectiv depistat pozitiv cu unul dintre serotipurile relevante de Salmonella ca urmare a controlului realizat de către operatorul economic (autocontrol) în cadrul Programului naţional de control al salmonelozelor zoonotice la efectivele de curcani la îngrăşat este considerat ca un efectiv confirmat pozitiv şi supus măsurilor şi restricţiilor sanitare veterinare în vigoare, fără a se efectua alte investigaţii suplimentare în cadrul programului de control oficial.”

 

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Radu Roatiş Chetan

 

Bucureşti, 22 noiembrie 2016.

Nr. 130.

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind abrogarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 423/2016 pentru aprobarea Manualului de procedură pentru implementarea Măsurii 20 - „Asistenţă tehnică” şi plata contractelor de achiziţie publică finanţate prin Măsura 1 - „Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare”, Măsura 2 - „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei şi servicii de înlocuire în cadrul fermei” şi Măsura 20 - „Asistenţă tehnică” din cadrul PNDR 2014-2020

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 26.572 din 30 septembrie 2016 al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale,

în baza prevederilor:

- art. 18 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015;

- Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 din 17 decembrie 2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1 .698/2005 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilirea unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu completările ulterioare;

- Acordului de delegare a sarcinilor privind implementarea unor măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, susţinute financiar de la Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi bugetul de stat, încheiat între AM PNDR şi AFIR nr. 78,061/6.960/2015;

- Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 - PNDR 2014-2020, aprobat conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2015)3508 din 26 mai 2015, cu modificările ulterioare;

- art. 31 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 10 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. 1. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 423/2016 pentru aprobarea Manualului de procedură pentru implementarea Măsurii 20 - .Asistenţă tehnică” şi plata contractelor de achiziţie publică finanţate prin Măsura 1 - „Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare”, Măsura 2 - „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei şi servicii de înlocuire în cadrul fermei” şi Măsura 20 - „Asistenţă tehnică” din cadrul PNDR 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 şi 291 bis din 18 aprilie 2016.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

 

Bucureşti, 29 noiembrie 2016.

Nr. 975.

MINISTERUL CULTURII

 

ORDIN

pentru modificarea Criteriilor de acordare a avizului prealabil în vederea înfiinţării muzeelor şi colecţiilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.297/2006

 

În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (2) şi ale art. 34 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003, republicată,

în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Art. I. - Criteriile de acordare a avizului prealabil în vederea înfiinţării muzeelor şi colecţiilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.297/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 16 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 5. - (1) în vederea obţinerii avizului prealabil pentru înfiinţarea muzeelor şi colecţiilor publice, persoana fizică sau juridică depune la direcţia judeţeană pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, respectiv sediul, următoarea documentaţie:

a) cererea de solicitare a avizului prealabil pentru înfiinţarea muzeului sau a colecţiei publice, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele criterii;

b) motivarea intenţiei de înfiinţare a muzeului, incluzând enunţarea misiunii acestuia, a scopurilor şi obiectivelor sale de activitate;

c) prezentarea grupului-ţintă/beneficiarilor, a impactului asupra comunităţilor/colectivităţilor cărora se adresează;

d) lista bunurilor culturale ce vor constitui patrimoniul muzeului sau al colecţiei publice, cu menţionarea denumirii tipologice a bunului, a titlului bunului în cazul lucrărilor de artă, a autorului şi a provenienţei bunurilor, cu specificarea sursei din care provine bunul: donaţie, achiziţie, descoperire rezultată dintr-o cercetare de teren, arheologică, etnografică etc., precum şi a informaţiilor despre localizarea bunului, specificând zona şi perioada în care acesta a fost creat;

e) dovada existenţei unui sediu/spaţiu pentru muzeul sau colecţia publică, împreună cu planurile acestuia, cuprinzând alocarea spaţiilor şi cu menţionarea circuitului administrativ, de vizitare sau de depozitare;

f) planul expoziţional şi tematica expoziţională;

g) proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare a muzeului sau a colecţiei publice, proiectul de organigramă şi statul de funcţii;

h) proiecţia bugetară pentru organizarea muzeului sau a colecţiei publice;

i) graficul activităţii de organizare a muzeului sau a colecţiei publice, cu menţionarea termenelor de desfăşurare a acţiunilor specifice;

j) proiecţia bugetară pentru primul an de funcţionare a muzeului sau a colecţiei publice;

k) planul de activităţi pentru primul an de funcţionare a muzeului sau a colecţiei publice;

l) documentaţie atestând capacitatea organizatorică a solicitantului: experienţa naţională sau internaţională, colaborări şi parteneriate cu autorităţile publice, cu alte organizaţii guvernamentale şi neguvemamentale din ţară şi din străinătate, după caz;

m) nominalizarea partenerilor şi a responsabililor de proiect, însoţite de CV-urile acestora.

(2) Documentaţia depusă trebuie să poarte semnătura solicitantului, respectiv semnătura solicitantului şi ştampila persoanei juridice, pe fiecare pagină.”

2. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 6. - (1) Direcţia judeţeană pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti, verifică integralitatea şi corectitudinea documentaţiei depuse în vederea obţinerii avizului prealabil pentru înfiinţarea muzeului sau a colecţiei publice, inclusiv prin deplasare la faţa locului, pentru verificarea condiţiilor de conservare prezente la sediul muzeului sau colecţiei publice respective şi verificarea existenţei bunurilor culturale care alcătuiesc patrimoniul muzeal; în acest context reprezentantului direcţiei pentru cultură îi vor fi puse la dispoziţie de către solicitant documentele din care rezultă că acesta este titular al dreptului de proprietate, de administrare sau al altor drepturi reale asupra bunurilor culturale care alcătuiesc patrimoniul muzeal.

(2) Dacă se constată îndeplinirea Criteriilor de acordare a avizului prealabil înfiinţării muzeului sau colecţiei publice respective, direcţia judeţeană pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti, întocmeşte un referat de oportunitate privind acordarea avizului Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi îl înaintează compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Culturii, împreună cu documentaţia depusă de solicitant, care trebuie să fie completă şi corectă, în termen de 30 de zile de la data solicitării.

(3) Compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Culturii supune documentaţia transmisă de direcţia judeţeană pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti, completă şi corectă, avizării Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, în cadrul proximei şedinţe a acesteia.”

3. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 7. - (1) în situaţia în care documentaţia depusă este incompletă, direcţia judeţeană pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti, returnează documentaţia solicitantului, spre completare, în termen de 10 zile de la data depunerii acesteia, cu precizarea expresă a documentelor lipsă.

(2) în situaţia în care direcţia judeţeană pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti, constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a avizului prealabil pentru înfiinţarea muzeului sau a colecţiei publice ori dacă documentaţia este incorectă, informează în scris despre aceasta solicitantul, în termen de 30 de zile de la data solicitării.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii,

Corina Şuteu

 

Bucureşti, 25 noiembrie 2016.

Nr. 3.968.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

DECIZIA Nr. 21

din 21 noiembrie 2016

 

Dosar nr. 20/2016

 

Iulia Cristina Tarcea - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale

Elena Floarea - judecător la Secţia I civilă

Nina Ecaterina Grigoraş - judecător la Secţia I civilă

Alina Sorinela Macavei - judecător la Secţia I civilă

Adina Georgeta Nicolae - judecător la Secţia I civilă

Romaniţa Ecaterina Vrînceanu - judecător la Secţia I civilă

Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secţia a II-a civilă

Valentina Vrabie - judecător la Secţia a II-a civilă

Eugenia Voicheci - judecător la Secţia a II-a civilă

Nela Petrişor - judecător la Secţia a II-a civilă

Claudia Marcela Canacheu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Mariana Constantinescu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Florentina Dinu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Doina Duican - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Simona Camelia Marcu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Decebal Constantin Vlad - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală

Lucia Tatiana Rog - judecător la Secţia penală

 

Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă raportat la art. 272 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 272 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de către Avocatul Poporului vizând „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011”.

După prezentarea referatului cauzei, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acordă cuvântul doamnei Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reprezentantul procurorului general a formulat concluzii de admitere a recursului în interesul legii şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării, apreciind întemeiată opinia potrivit căreia nu pot fi acordate despăgubiri pentru persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 pentru motivele expuse în memoriul înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele:

I. Temeiul juridic al recursului în interesul legii

1. Articolul 514 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:

„Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.”

II. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2. Sesizarea s-a făcut de către Avocatul Poporului, memoriul fiind înregistrat cu nr. 486 din 27 iulie 2016, ataşându-se, în dovedirea practicii neunitare, jurisprudenţa curţilor de apel.

III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unui recurs în interesul legii

3. Art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare Legea nr. 330/2009, stabileşte că „Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege şi nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora”.

4. Art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009 prevede că: „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: (...) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 10 alin. (8), art. Î1 alin. (4), art. 12-14, art. 15 alin. (1), art. 17, art. 22-29, art. 30-31, art. 311 alin. (2), art. 32-34 şi art. 37-41.

5. Art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, denumită, în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010: „începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea-cadru nr. 330/2009 va fi reîncadrat corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009”.

6. Art. 6 alin. (1) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010: „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 şi cu prezenta ordonanţă de urgenţă sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea”.

7. Art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare Legea nr. 285/2010: „în salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.”

8. Art. 8 din anexa nr. 5 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 63/2011: „Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C, O, E ale art. 3.”

9. Art. 5 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aşa cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014: „Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale - de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării”.

IV. Orientările jurisprudenţiale divergente:

10. Sesizarea se referă la modul de interpretare a textelor de lege menţionate anterior, incidente în soluţionarea cererilor de chemare în judecată îndreptate împotriva angajatorilor, formulate de persoanele care au obţinut titlul ştiinţific de doctor ulterior datei de 1 ianuarie 2010, cereri prin care acestea au solicitat, în limitele termenului de prescripţie extinctivă a dreptului la acţiune, plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin discriminare în comparaţie cu cei care au obţinut titlul de doctor anterior datei de 1 ianuarie 2010 şi care primesc acest spor sub forma sumelor compensatorii echivalente cu contravaloarea sporului de doctorat de 15% din salariul de bază.

11. Orientările jurisprudenţiale diferite s-au conturat după cum urmează:

11.1. Intr-o primă opinie, instanţele au respins cererile de chemare în judecată formulate, reţinând, în esenţă, faptul că prevederile art. 30 alin 6 din Legea nr. 330/2009 nu reglementează acordarea în continuare a unui spor permanent, ci adoptă o măsură tranzitorie pentru conservarea drepturilor persoanelor ce au beneficiat de sporuri cu caracter permanent acordate până în luna decembrie 2009, sporuri care nu se mai regăsesc în anexele la Legea nr. 330/2009 şi nici nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare. Se susţine în această opinie că discriminarea din lege nu poate fi constatată de instanţe şi a fost remediată chiar de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 71/2015. (Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Bacău, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti)

11.2. Într-o a două opinie, instanţele s-au pronunţat în sensul admiterii cererilor de chemare în judecată şi obligării angajatorului pârât la acordarea cu titlul de despăgubiri a sumelor echivalente sporului de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, ca urmare a obţinerii titlului ştiinţific de doctor, apreciindu-se că tratamentul juridic diferenţiat ce decurge din înseşi prevederile Legii nr. 330/2009, Legii-cadru nr. 284/2010 şi Legii nr. 63/2011 în ceea ce priveşte acordarea drepturilor salariale suplimentare ca urmare a obţinerii titlului ştiinţific de doctor este nejustificat. Potrivit acestei opinii, criteriul de diferenţiere este cel al momentului la care a fost obţinut titlul de doctor, iar prin aplicarea acestui criteriu se ajunge la încălcarea principiului plăţii egale pentru muncă de valoare egală, fără ca acest tratament juridic diferit să fie justificat obiectiv de un scop legitim. La stabilirea cuantumului acestor despăgubiri s-a avut în vedere cuantumul drepturilor salariale încasate de un salariat ce ocupă o funcţie similară având acelaşi grad şi aceeaşi vechime în muncă, dar care a beneficiat de sporul de doctorat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, în limita termenului de prescripţie şi până la încetarea discriminării. (Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Călăraşi, Judecătoria Sectorului 5, punctul de vedere exprimat al Tribunalul Vrancea)

La nivelul curţilor de apel Piteşti, al Secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, al Secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Bucureşti şi Tribunalului Galaţi Secţia I civilă, se evidenţiază o practică neunitară în această materie, în sensul că au existat atât soluţii de admitere a acţiunilor formulate, cât şi soluţii de respingere a acestora ca neîntemeiate.

11.3. A fost observat şi un alt tip de cazuistică judiciară, circumscris unor soluţii prin care, potrivit obiectului cererilor de chemare în judecată, instanţele au respins acţiunea prin care se solicita restituirea sumelor de bani reprezentând sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, ca urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi. Astfel, instanţa a reţinut că, în cazul în care „pârâtei nu i-ar fi fost plătită suma de 3.264 lei, în considerarea faptului că aceasta nu a obţinut titlul de doctor înainte de 2010, cum este situaţia altor salariaţi, care au beneficiat de acest spor, se ajungea la crearea unei discriminări între deţinătorii titlurilor de doctor obţinute anterior datei de 31 decembrie 2009 şi cei care le-au obţinut după această dată. Or, în căzui sporului de doctorat, se poate observa că legea a menţionat acest spor, prin introducerea acestuia în salariul de bază, pentru un grup de cadre didactice, şi a înlăturat posibilitatea obţinerii acestuia, ca şi parte a aceleiaşi clase profesionale şi a faptului că desfăşoară aceeaşi activitate”.

11.4. Curtea de Apel Târgu Mureş a precizat că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante având ca obiect problema de drept menţionată în adresă, iar Curtea de Apel Braşov a comunicat că pe rolul Curţii şi al tribunalelor din circumscripţia judiciară nu au fost înregistrate cauze cu un astfel de obiect.

V. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

12. Prin Decizia nr. 587 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 546 din 3 august 2012, şi Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 554 din 7 august 2012, Curtea Constituţională a României a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 şi ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010.

13. Aceeaşi instanţă, prin Decizia nr. 885 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 27 din 12 ianuarie 2013, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 şi ale art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010.

14. Cu privire la dispoziţiile Legii nr. 285/2010 supuse controlului de constituţionalitate a priori, în Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2010, Curtea Constituţională a reţinut că „prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia, dată la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia din 17-18 decembrie 2010, s-a arătat, în mod expres, că: «în lipsa unei interdicţii constituţionale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situaţii excepţionale şi în anumite condiţii stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenţei autorităţii judecătoreşti». În continuare, în opinia invocată se arată că o asemenea situaţie excepţională există atunci când statul suferă în mod considerabil de pe urma unei crize economice şi pentru motive întemeiate legiuitorul găseşte necesar să reducă salariile tuturor oficialilor statului (a se vedea paragrafele 20 şi 21 ale opiniei citate). Cu alte cuvinte, o situaţie de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice”. În aceste condiţii, s-a reţinut că dispoziţiile de lege criticate de autorii excepţiei se aplică tuturor categoriilor personalului plătit din fonduri publice, aflate în situaţia prevăzută în cuprinsul Legii nr. 285/2010, fără privilegii şi fără discriminări.

Pentru aceleaşi argumente, Curtea Constituţională a constatat că textele de lege criticate nu contravin nici dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României şi nici celor ale art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu atât mai mult cu cât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii.

15. Totodată Curtea Constituţională a respins obiecţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 63/2011, aşa cum rezultă din Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 368 din 26 mai 2011, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011, conform Deciziei nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, şi Deciziei nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 266 din 13 mai 2013.

16. Prin Decizia nr. 201 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 483 din 29 iunie 2016, Curtea Constituţională a României a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 sunt constituţionale.

VI. Punctul de vedere al Ministerului Public

17. Punctul de vedere al Ministerul Public a fost exprimat în sensul că nu poate fi reţinut un tratament juridic diferit, aplicat unor persoane aflate în situaţii similare, pentru a constata existenţa unei stări de discriminare, deoarece, pe de o parte, sporul de 15% a fost prevăzut de lege în favoarea unor persoane care aveau dobândit titlul ştiinţific de doctor, sporul fiind reglementat de un anumit act normativ care a fost la un moment dat în vigoare, iar, pe de altă parte, există situaţia unei categorii de personal care a dobândit acest titlu ulterior, sub imperiul unei alte legislaţii de salarizare, care nu a mai prevăzut şi remunerarea aferentă lui. Ca atare, având în vedere că situaţiile nu sunt analoge, ci diferite sub aspectul salarizării, legiuitorul este în drept să instituie un tratament juridic diferit al acestora.

VII. Punctul de vedere al Avocatului Poporului

18. Prin memoriul înaintat, Avocatul Poporului a apreciat că admiterea cererilor de chemare în judecată este în litera şi spiritul legii, în principal, pentru evitarea oricărei forme de discriminare între persoanele care deţin titlul ştiinţific de doctor.

Se arată, în sesizare, că sistemul de salarizare are la bază, potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010, principiul echităţii şi coerenţei, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salariată ale personalului din sectorul bugetar.

Din practica judiciară examinată reiese că, în unele cazuri, nu a fost respectat principiul egalităţii şi nediscriminării, principiu care, în această materie, presupune plata egală pentru muncă egală. Situaţia discriminatorie constă, în esenţă, în acordarea sporului respectiv ca parte a salariului de bază, doar pentru cadrele didactice care au obţinut titlul academic de doctor anterior datei de 31 decembrie 2009.

VIII. Opinia doctrinei

19. Domnul profesor universitar Alexandru Ţiclea susţine că a existat continuitate în reglementarea sporului de doctorat, chiar dacă nu a fost individualizat ca atare ori a fost denumit impropriu compensaţie tranzitorie, astfel că au dreptul la sporul ştiinţific de doctor şi persoanele care au obţinut acest titlu ulterior datei de 1 ianuarie 2010.

20. Doamna profesor universitar doctor Raluca Dimitriu şi-a exprimat opinia în sensul că dobândirea titlului de doctor, după momentul la care legea nu mai asociază un anume spor salarial acestei împrejurări, nu este de natură să genereze noi drepturi, cu motivarea că legiuitorul poate modifica în timp normele privind salarizarea,

21. Domnul profesor universitar Alexandru Athanasiu şi doamna asistent universitar Ana-Maria Vlăsceanu au susţinut admiterea cererilor de includere în salariul de bază a unor sume compensatorii pentru a acoperi sumele cuvenite cu titlu de spor de doctorat, chiar formularea legii învederând cu o anumită claritate că acele sume tranzitorii se acordau pe o durată determinată de timp, condiţionată de implementarea noilor niveluri de salarizare prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010. Or, atâta vreme cât această lege nu a fost pusă în operă, se poate accepta, pe calea interpretării judiciare, ca toţi deţinătorii titlului de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, să fie îndreptăţiţi să primească sumele tranzitorii.

IX. Raportul asupra recursului în interesul legii

22. Prin rapoartele întocmite de judecătorii-raportori desemnaţi, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-au exprimat două opinii, după cum urmează:

22.1. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, nu pot fi acordate despăgubiri pentru persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 în considerarea caracterului discriminatoriu al legislaţiei ulterioare.

22.2. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, pot fi acordate despăgubiri cu titlu de sume compensatorii pentru persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

23. Analizând recursul în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere exprimate de Ministerul Public şi de specialişti, precum şi problema de drept ce se solicită â fi dezlegată,se reţin următoarele:

24. Recursul în interesul legii îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, fiind exercitat de un subiect de drept căruia legea îi recunoaşte legitimare procesuală şi având ca obiect o problemă de drept pentru care s-a făcut dovada că a fost soluţionată în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive (ori definitive şi irevocabile) pronunţate de mai multe instanţe judecătoreşti de pe teritoriul ţârii.

25. Obiectul recursului în interesul legii se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, şi anume priveşte probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

26. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este învestită, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a statua asupra interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, în litigiile ce au ca obiect acordarea de către angajator a unor despăgubiri rezultate din discriminarea la care sunt supuse persoanele care au dobândit titlul de doctor după data de 1 ianuarie 2010, despăgubiri echivalente cu cuantumul sporului aferent acestui titlu.

27. Deşi sesizarea analizează jurisprudenţa instanţelor în materie raportat la mai multe categorii de bugetari, în considerentele ce susţin opinia Avocatului Poporului se face referire la categoria socioprofesională a cadrelor didactice, invocându-se temeiuri juridice din legislaţia specifică acesteia, pentru ca, în concluziile de admitere a recursului în interesul legii, să facă vorbire de toţi salariaţii bugetari care deţin titlul ştiinţific de doctor.

28. Faţă de modalitatea în care este sesizată problema de drept ce a generat practica neunitară, se apreciază că situaţia vizează tot personalul încadrat în Legea-cadru nr. 330/2009, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010 şi plătit prin legile anuale de salarizare, inclusiv cadrele didactice care, prin Legea nr. 61/2011, au dobândit o normă specială de salarizare anuală.

29. Anterior modificării radicale a sistemului de salarizare a personalului plătit din fondurile publice prin Legea-cadru nr. 330/2009, sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor era acordat diferitelor categorii socioprofesionale prin legile speciale de salarizare ale acestora [de exemplu, pentru magistraţi, prin art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, pentru cadrele didactice, prin art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997],

30. Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, drepturile salariale ale personalului plătit din fondurile publice sunt exclusiv cele prevăzute în prezenta lege [dispoziţia fiind reluată şi în art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010]. Prin această dispoziţie, legea-cadru de salarizare consacră caracterul exclusiv al drepturilor salariale prevăzute de acest act normativ şi de actele normative anuale de salarizare.

31. Conform art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009, dacă sporul cu caracter permanent nu se mai regăseşte în anexele la prezenta lege şi nu a fost inclus în salariul de bază/indemnizaţia lunară de încadrare (aceasta fiind şi situaţia sporului de doctorat), suma corespunzătoare acestui spor va fi avută în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestuia. Această normă este edictată în aplicarea intenţiei legiuitorului de a oferi o perioadă tranzitorie între cele două sisteme de salarizare prin implementarea treptată, etapizată a dispoziţiilor legii-cadru de salarizare, opţiune exprimată în conţinutul art. 7 din Legea nr. 330/2009, reluată şi în art. 7 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, conform căreia „Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare”.

32. În baza art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 (actul normativ de salarizare pentru anul 2010), începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar va fi reîncadrat corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009, iar, în cazul în care drepturile salariale astfel determinate sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea.

33. Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 (legea anuală de salarizare pentru 2011), sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009 şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

34. Pentru cadrele didactice, aceeaşi dispoziţie de principiu este prevăzută în art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, lege specială de salarizare anuală pentru această categorie socioprofesională, în sensul că „Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază [...]”.

35. Prin art. I pct. 6 din Legea nr. 71/2015 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a fost completat art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, clarificându-se conceptul de „nivel de salarizare în plată pentru funcţii Similare”, după cum urmează: „Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţii similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.”

36. Coroborând dispoziţiile legale menţionate anterior rezultă că sporul salariat de 15% acordat pentru deţinătorul titlului ştiinţific de doctor (sporul de doctorat), nu s-a mai regăsit, ca atare, în legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 şi nr. 284/2010. Prin urmare, acesta nu a mai fost acordat la încadrarea/ reîncadrarea personalului, potrivit noilor legi de salarizare.

37. Pentru cei care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, aveau în plată sporul de doctorat, soluţia legislativă a fost aceea de a introduce cuantumul acestui spor, nu procentual, ci ca sumă compensatorie acordată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. Această sumă compensatorie a fost prevăzută pentru a respecta dispoziţia legală potrivit căreia nivelul salariilor în plată nu poate scădea prin aplicarea noii legi.

38. Din succesiunea în timp descrisă anterior, rezultă că sporul de doctorat a supravieţuit prin introducerea lui în salariul de bază, conform art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare.

39. Aşadar, legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă şi efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care îşi perfecţionează pregătirea profesională prin obţinerea titlului ştiinţific de doctor. Prin includerea acestei sume în salariul de bază, rezultă că un drept salarial secundar devine parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut şi apărat de lege. Altfel spus, dreptul a supravieţuit, chiar dacă a cunoscut o evoluţie în planul reglementării şi a dobândit o nouă denumire: „sumă compensatorie”, fiind inclus în salariul de bază.

40. Dispoziţiile art. 5 alin. (11) şi alin. (12) din Legea nr. 71/2015 şi ale art. 191 din Legea nr. 193/2016 au confirmat, ulterior, această interpretare.

41. Legea nr. 193/2016, în vigoare de la 5 noiembrie 2016, a statuat:

„Art. I. - Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. După articolul 19 se introduce un nou articol, articolul 191, cu următorul cuprins:

«Art. 191. - (1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază/indemnizaţia de încadrare, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul ştiinţific sau conducătorul instituţiei apreciază că pregătirea doctorală este utilă compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea persoana respectivă;

b) nu a beneficiat de acordarea acestui spor sau nu i-a fost introdus în salariul de bază, potrivit reglementărilor legale anterioare, ca sumă compensatorie.»“

42. Rezultă, aşadar, din citarea textului mai sus menţionat că, prin legile anuale de salarizare, aceste sume compensatorii ar fi trebuit incluse în salariul de bază, indiferent de data dobândirii titlului ştiinţific de doctor.

43. De altfel, Legea nr. 193/2016 nici nu putea să statueze un alt mod, pentru că ar fi încălcat dispoziţiile cu valoare de principiu din legile-cadru de salarizare nr. 330/2009, nr. 284/2010 şi nr. 285/2010. Mai precis, art. 3 lit. d) referitoare la: „echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salariată ale personalului din sectorul bugetar.”

44. Existenţa mai multor acte normative, adoptate succesiv într-un interval scurt de timp, în baza cărora s-a intenţionat salarizarea unică a bugetarilor nu poate constitui un temei legal pentru instituirea unui tratament diferenţiat şi pentru nesocotirea principiului egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi care presupune plată egală pentru muncă de valoare egală.

45. Criteriul temporal sau acela al unor reglementări diferite nu poate justifica diferenţe de salarizare între persoane care exercită aceeaşi funcţie şi care au aceeaşi pregătire profesională.

46. Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă în ceea ce priveşte personalul care, începând cu anul 2011, îndeplineşte condiţiile necesare pentru a-i fi inclusă în salariu suma compensatorie de 15% din salariul de bază, comparativ cu personalul care, în anul anterior, era astfel salarizat.

47. Pentru toate categoriile de personal aflate în situaţii identice, salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică unde sunt încadraţi. Atunci când este analizată identitatea de situaţii între doi angajaţi, nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfăşurată şi de pregătire profesională.

48. Reglementarea propusă de Legea nr. 330/2009, dar şi cea prevăzută de Legea-cadru nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010 a urmărit un sistem unitar de salarizare, apariţia acestor acte normative fiind o consecinţă a abrogării unor legi speciale de salarizare, existente în diferitele domenii ale sistemului bugetar. Desigur că legiuitorul poate interveni cu modificări în politica salarială, din raţiuni economice, financiare, dar nu poate face acest lucru decât dacă reglementează criterii uniforme şi o metodologie de calcul exactă pentru ipoteze de fapt identice.

49. Or, ceea ce se solicită prin sesizarea formulată se reduce la aplicarea unui principiu fundamental din dreptul muncii: la muncă şi pregătire identică, salarizare identică.

50. Având în vedere prevederile:

- art. 2 din Legea nr. 285/2010, potrivit cărora: „... pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat” şi

- art. I pct. 1 referitor la alin. (51) al art. 1 din Legea nr. 71/2015, conform căruia: „Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Rezultă că nu există niciun argument legal care să justifice diferenţele salariale dintre persoane care desfăşoară aceeaşi activitate în cadrul aceleiaşi instituţii. Salariile se stabilesc pe categorii de funcţii şi pe niveluri de pregătire profesională, iar nu în considerarea unor persoane privite ut singuli şi care sunt, în mod întâmplător, contemporane edictării unui act normativ.

51. Potrivit jurisprudenţei constante a instanţei de contencios constituţional, precum şi a celei a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv.

52. Aşadar, celor care au obţinut titlul de doctor după 12 decembrie 2009 şi până la apariţia Legii nr. 71/2015 nu li se acordă un spor de 15%, ci li se stabileşte un salariu de bază care include „sume compensatorii” calculate conform metodei indicate la art. 8 din anexa nr. V a Legii nr. 63/2011, doar aşa putându-se asigura respectarea principiului înscris în art. 3 lit. c) şi d) din Legea nr. 330/2009. Situaţiile tranzitorii nu însemnă încălcarea legii şi nu pot justifica diferenţe salariale importante perpetuate de la 1 ianuarie 2010 până la 9 aprilie 2015.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Ileana Peligrad

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.