MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 106/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 106         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 11 februarie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 851 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

62. - Ordin al ministrului transporturilor pentru publicarea acceptării rectificării aduse Rezoluţiei MSC.269(85) prin documentul MSC 85/26/Add.1/Corr.2 al Organizaţiei Maritime Internaţionale din 19 octombrie 2015

 

103. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a)-i), art. 294 alin. (2) şi art. 296 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 819

din 24 noiembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorica Luca în Dosarul nr. 7.201/55/2015 al Judecătoriei Arad - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.403D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autoarea excepţiei prin care se solicită admiterea acesteia.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 155/2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din data de 1 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.201/55/2015, Judecătoria Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorica Luca cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece între cazurile în care se poate promova o contestaţie împotriva executării hotărârii penale nu este trecută şi „eroarea judiciară notorie”, precum şi ipoteza „în alte cazuri”. Arată că textul criticat este neconstituţional şi prin faptul că nu permite instanţei competente să judece contestaţia în executare şi să efectueze inclusiv un examen al fondului cauzei. În continuare, expune situaţia de fapt, apreciind că în speţă s-a produs o eroare judiciară cu consecinţa privării sale de libertate.

6. Judecătoria Arad - Secţia penală apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt conforme Constituţiei. Arată că procedura de soluţionare a erorilor materiale ivite în cursul întocmirii actelor în cadrul procesului penal, alături de procedura modificărilor efectuate în actele procedurale şi de înlăturare a unor omisiuni vădite, are o reglementare distinctă în Codul de procedură penală în cadrul capitolului IV - art. 277-279, astfel că această materie nu face obiectul contestaţiei la executare. De asemenea, eventualele erori asupra judecării fondului cauzei, descoperite ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri penale, urmează a fi soluţionate prin exercitarea unei căi extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală, nefăcând nici această materie obiectul contestaţiei la executare.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale criticate

stabilesc cazurile în care se poate face contestaţie la executare, aceasta fiind o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Apreciază că textul de lege criticat nu îngrădeşte liberul acces la justiţie, întrucât contestaţia la executare reprezintă, în sine, o garanţie a realizării acestui drept, iar în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 23 alin. (1), (9), (12) şi (13) din Legea fundamentală, reţine că acestea nu sunt incidente în cauză.

9. Referitor la invocarea art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală, menţionează că prevederile legale criticate, prin conţinutul reglementării lor, nu pun în discuţie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale. De asemenea, apreciază că acceptarea criticilor de neconstituţionalitate, care vizează completarea normelor supuse controlului, ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării”, fiind în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

10 Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală cu următorul conţinut: „Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privim la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare â pedepsei

13. În opinia autoarei excepţiei, prevederile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (1), (9), (12) şi (13) referitor la libertatea individuală, art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia printre cazurile în care se poate promova o contestaţie împotriva executării hotărârii penale nu figurează „eroarea judiciară notorie”, şi nici ipoteza generală, cuprinzătoare „în alte cazuri”, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, Curtea observă că autoarea excepţiei tinde la relevarea pretinsei neconstituţionalităţi a textului de lege criticat prin raportare nu la conţinutul normativ intrinsec, ci prin raportare la o anumită soluţie legislativă pe care acesta nu o cuprinde. Or, analiza unor astfel de critici de neconstituţionalitate nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată” şi, prin urmare, nu are competenţa de a cenzura o eventuală omisiune legislativă. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999) că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv şi nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite.

15. În continuare, Curtea observă că procedura contestaţiei la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Astfel, procedura contestaţiei la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Prin Decizia nr. 329 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, şi Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005, Curtea a reţinut că dispoziţiile referitoare la contestaţia la executare constituie norme de procedură, iar, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, stabilirea unor reguli speciale de procedură, precum şi a modalităţilor de exercitare a drepturilor procesuale (cum este şi cea privind cazurile în care se poate face contestaţie la executare) fiind realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale. Curtea a statuat în acest sens că „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege”.

16. Curtea observă că, referitor la hotărârile judecătoreşti definitive, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, a statuat că hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului, ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se schimba conţinutul hotărârii puse în executare în acord cu situaţia obiectivă prin operarea modificărilor corespunzătoare în procedura executării. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).

17. De asemenea, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012, şi Decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014, a statuat că din prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”, precum şi ale art. 126 alin, (1), potrivit cărora „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”, se desprinde principiul plenitudinii de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti. Acesta presupune, printre altele, că instanţele judecătoreşti sunt îndreptăţite să judece orice pricini sau toate litigiile de o anumită categorie, cu excepţia acelora date, prin dispoziţii legale exprese, în competenţa altor Instanţe sau organe. Or, rejudecarea cauzei după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară are o reglementare distinctă în Codul de procedură penală în cadrul capitolului VI - art. 538-542, această materie nefăcând obiectul contestaţiei la executare.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorica Luca în Dosarul nr. 7.201/55/2015 al Judecătoriei Arad - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Arad - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2015.

 

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 851

din 10 decembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, excepţie ridicată de Alexandru Popescu în Dosarul nr. 37.816/3/2014* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 899D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă, personal, Alexandru Popescu, autor al excepţiei de neconstituţionalitate. Lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât instituie o discriminare pe criterii de sex în ceea ce priveşte vechimea în muncă necesară pentru a se elibera pensionarilor permise anuale gratuite C.F.R.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 112/1999 nu există dispoziţii de natură a genera situaţii discriminatorii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 10 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 37.816/3/2014*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Alexandru Popescu cu ocazia soluţionării unei cereri având ca obiect „obligaţia de a face”.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat instituie o discriminare pe criteriu de sex în ceea ce priveşte vechimea în muncă necesară pentru eliberarea permiselor anuale CFR, în cazul pensionarilor, şi solicită „să se constate dreptul la eliberarea permiselor gratuite CFR, în mod unitar, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, care au fost salariaţi şi au ieşit la pensie, fără a exista diferenţe în funcţie de vechimea în muncă.”

7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanţa de judecată arată că „nu se produce nicio discriminare între bărbaţi şi femei atunci când legiuitorul a stabilit, în conţinutul Ordonanţei Guvernului nr. 112/1999, condiţiile privind acordarea permiselor de călătorie gratuite pentru bărbaţi şi femei, foşti salariaţi CFR, pensionari la momentul solicitării permiselor.” Astfel, subliniază că textul criticat stabileşte că pensionarii care la data pensionării nu mai erau salariaţi ai CFR sau alte unităţi feroviare menţionate în acest act normativ, dar care întrunesc o vechime în muncă de 25 de ani la bărbaţi, respectiv de 20 de ani la femei, pot solicita acordarea permiselor gratuite de călătorie pe căile ferate române. Legiuitorul a stabilit această vechime necesară în cadrul unităţilor CFR pentru foştii salariaţi, „având în vedere condiţiile concrete de viaţă şi muncă ale femeilor care lucrează zilnic în unităţile CFR, cât şi acasă, în gospodărie, depunând un efort dublu faţă de bărbaţi, şi trebuind să se facă faţă unei uzuri duble”.

8. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 8 alin, (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 sunt neconstituţionale, având în vedere că textul criticat „nu instituie criterii rezonabile care să justifice diferenţa de tratament între femei şi bărbaţi din punct de vedere al condiţiilor de a beneficia de permise de călătorie gratuite”. În acest context, invocă cele reţinute de Curtea de la Luxembourg prin Decizia din 13 noiembrie 2008, pronunţată în Cauza Comisia Comunităţilor Europene contra Italiei C-46/07, precum şi în Decizia din 26 martie 2009, pronunţată în Cauza Comisia Comunităţilor Europene contra Greciei C-559/07, în sensul că „măsurile sociale trebuie să contribuie la asigurarea unei vieţi profesionale a femeilor egale cu cea a bărbaţilor”.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 20 august 2004, potrivit cărora „(1) Pensionarii şi membrii lor de familie beneficiază de permise de călătorie pe căile ferate române, în mod gratuit, dacă la data pensionării persoana care se pensionează îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:[...]

b) este salariată la altă unitate decât cele prevăzute la art. 1, ari. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 3 sau, după caz, nu este salariată la data pensionării şi are o vechime de 25 de ani, bărbaţii, şi 20 de ani, femeile, în unităţile prevăzute la art. 1, art. 2 alin. (î) lit. a) şi b), art. 3 şi art. 4 alin. (2) pentru salariaţii încadraţi la aceste unităţi la data privatizării, precum şi în unităţile desprinse din cadrul fostului Departament al căilor ferate şi fostei Societăţi Naţionale a Căilor Ferate Române, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 570/1991 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 235/1991 şi reorganizarea activităţii transporturilor feroviare, cu modificările ulterioare

13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, această reglementare contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) coroborat cu art. 16 alin. (1) din Constituţia României, referitoare la egalitatea între cetăţeni.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 reglementează acordarea în mod gratuit a permiselor de călătorie pe căile ferate române pentru pensionarii care se încadrează în una din ipotezele prevăzute la art. 8 din ordonanţă, şi anume aceea ca la data pensionării să fie salariaţi ai unităţilor feroviare prevăzute la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 3 din ordonanţă şi să întrunească o vechime de cel puţin 10 ani în aceste unităţi sau în cadrul persoanelor juridice din care aceste unităţi au rezultat prin reorganizare [art. 8 alin. (1) lit. a) prima teză], respectiv aceea că la data pensionării nu mai erau salariaţi ai unităţilor feroviare menţionate, dar întrunesc o vechime de cel puţin 10 ani în aceste unităţi sau în cadrul persoanelor juridice din care aceste unităţi au rezultat prin reorganizare, iar concedierea din aceste unităţi nu le este imputabilă, fiind incidente dispoziţiile art. 65 din Codul muncii. În plus faţă de aceste cerinţe, legiuitorul a instituit şi condiţia ca persoana „să nu se fi angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată la alte unităţi până la data pensionării [art. 8 alin. (1) lit. a) a două teză],

15. În acest context, Curtea constată că s-a mai pronunţat cu privire la conformitatea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 cu Legea fundamentală, în acest sens fiind Decizia nr. 898 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 20 decembrie 2012. Prin această decizie, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile formulate, întrucât „condiţiile diferite stabilite de legiuitor pentru acordarea în mod gratuit a permiselor de călătorie pe căile ferate române sunt determinate de situaţia diferită în care se găsesc categoriile de persoane mai sus arătate”.

16. De asemenea, o altă ipoteză reglementată de legiuitor este aceea prevăzută de art. 8 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999, criticat în prezenta cauză, respectiv aceea că, la data pensionării, persoana este salariată la altă unitate decât cele prevăzute la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 3 sau, după caz, nu este salariată la data pensionării şi are o vechime de 25 de ani, bărbaţii, şi 20 de ani, femeile, în unităţile prevăzute la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) şi b), art. 3 şi art. 4 alin. (2) pentru salariaţii încadraţi la aceste unităţi la data privatizării, precum şi în unităţile desprinse din cadrul fostului Departament al căilor ferate şi fostei Societăţi Naţionale a Căilor Ferate Române, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 570/1991 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 235/1991 şi reorganizarea activităţii transporturilor feroviare, cu modificările ulterioare.

17. Raportat la critica formulată în prezenta cauză, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate vizează doar reglementarea referitoare la vechimea de 25 de ani - bărbaţii şi 20 de ani-femeile, apreciind că se instituie astfel o discriminare pe criteriu de sex în ceea ce priveşte vechimea în muncă necesară pentru eliberarea permiselor anuale CFR, în cazul pensionarilor mai sus menţionaţi. În acest context, faţă de susţinerile autorului excepţiei, Curtea apreciază că stabilirea diferenţiată a condiţiilor pentru acordarea în mod gratuit a permiselor de călătorie pe căile ferate române este opţiunea legiuitorului, având în vedere faptul că dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de permise de călătorie pe căile ferate române nu reprezintă un drept fundamental, legiuitorul având libertatea de a stabili astfel conţinutul, condiţiile şi limitele acordării acestui drept.

18. De altfel, în jurisprudenţa sa referitoare la tratamentul juridic diferenţiat între bărbaţi şi femei sub aspectul dreptului la pensie, Curtea a reţinut că «textul art. 16 alin. (1) din Constituţie, coroborat cu cel al art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală, are în vedere discriminările prohibite, respectiv „discriminarea negativă”, iar nu şi pe cele admisibile, aşa cum este „discriminarea pozitivă”, ţinând seama de specificitatea unor situaţii sau de scopul realizării unei justiţii distributive, pentru a anula sau pentru a diminua inegalităţile obiective. Tratamentul juridic diferenţiat a fost considerat ca o măsură de protecţie specială a femeilor, întemeiată nu pe deosebirea de sex, ci pe situaţia socială care decurge din această deosebire». A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 191 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 2 aprilie 2008, sau Decizia nr. 888 din 30 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007.

19, Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin, (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Popescu în Dosarul nr. 37.816/3/2014* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. 8 alin. (1) lit. b)din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru publicarea acceptării rectificării aduse Rezoluţiei MSC.269(85) prin documentul MSC 85/26/Add.1/Corr.2 al Organizaţiei Maritime Internaţionale din 19 octombrie 2015

 

Având în vedere Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 676/2010 privind publicarea acceptării amendamentelor la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin anexa nr. 1 la Rezoluţia MSC.269(85) a Comitetului Securităţii Maritime din 4 decembrie 2008 şi a amendamentelor la Protocolul din 1988 privind Convenţia internaţională din 1966 asupra (iniilor de încărcare, aşa cum a fost amendat, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.270(85) a Comitetului Securităţii Maritime din 4 decembrie 2008,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin;

Art. 1. - Se publică rectificarea adusă Rezoluţiei MSC.269(85) prin documentul MSC 85/26/Add.1/Corr.2 al Organizaţiei Maritime Internaţionale din 19 octombrie 2015, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul transporturilor,

Marius Humelnicu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 2 februarie 2016.

Nr. 62.

 

ANEXĂ

 

ORGANIZAŢIA MARITIMĂ INTERNAŢIONALĂ

Comitetul Securităţii Maritime

A 85-a sesiune

Agenda pct. 26

MSC 85/26/Add.1/Corr.2

19 octombrie 2015

Original; ENGLEZĂ

 

RAPORTUL COMITETULUI SECURITĂŢII MARITIME

privind cea de-a optzeci şi cincea sesiune a sa

 

Rectificare

ANEXA4

 

REZOLUŢIA MSC.269(85)

(adoptată la 4 decembrie 2008)

 

Adoptarea amendamentelor la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată

 

În anexa nr. 1, textul paragrafului 5 se modifică după cum urmează:

„Ultima frază din paragraful 4.1.1.2 se mută într-un nou paragraf distinct 4.1.1.3 şi următoarele paragrafe existente se renumerotează în mod corespunzător. În legătură cu aceasta, în paragrafele 3.1 şi 7.4.3 existente, referirea la paragraful 4.1.1.5 se înlocuieşte cu referirea la paragraful 4.1.1.6; în paragraful 4.1.1.5.13 renumerotat, referirile la paragrafele 4.1.1.4.3 şi 4.1.1.4.10 se înlocuiesc cu referirile la paragrafele 4.1.1.5.3 şi, respectiv, 4.1.1.5.10; în paragraful 4.1.3.1 existent, referirea la paragraful 4.1.1.6 se înlocuieşte cu referirea la paragraful 4.1.1.7; şi, în paragrafele 7.2.1 şi 7.2.2 existente, referirea la paragraful 4.1.1.8 se înlocuieşte cu referirea la paragraful 4.1.1.9.”

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a)-i), art. 294 alin. (2) şi art. 296 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

 

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 294 alin. (1) lit. a)-i), art. 294 alin. (2) şi (3) şi art. 296 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a)-i), art. 294 alin. (2) şi art. 296 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Referirile la Codul fiscal din prezentele instrucţiuni reprezintă referiri la titlul VII „Taxa pe valoarea adăugată” din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.222/2006 privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1)lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 29 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

 

Bucureşti, 22 ianuarie 2016.

Nr. 103.

 

ANEXĂ

 

INSTRUCŢIUNI

de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a)-i), art. 294 alin. (2) şi art. 296 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

 

Art. 1. - (1) Prin prezentele instrucţiuni se reglementează modul de justificare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere pentru operaţiunile prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a)-i), art. 294 alin. (2) şi art. 296 din Codul fiscal.

(2) Justificarea scutirilor prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a)-i), art. 294 alin. (2) şi art. 296 din Codul fiscal se face de către persoana impozabilă care poate avea calitatea de furnizor/prestator sau, după caz, de beneficiar. Scutirea de taxă pe valoarea adăugată se aplică numai în situaţia în care locul operaţiunii se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 275 şi 278 din Codul fiscal. În cazul serviciilor pentru care ar fi aplicabile prevederile art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, dacă nu se pot prezenta dovezi din care să rezulte că beneficiarul este o persoană impozabilă, se aplică regulile prevăzute la art. 278 alin. (3)-(5) din Codul fiscal pentru stabilirea locului prestării serviciilor, iar dacă, potrivit acestor reguli, locul prestării este în România, prestatorul poate aplica o scutire de TVA prevăzută de Codul fiscal, în condiţiile justificării acesteia conform prezentelor instrucţiuni, în caz contrar operaţiunea fiind taxabilă.

(3) în sensul prezentelor instrucţiuni:

a) prin contract se înţelege şi comanda, urmată de executarea acesteia;

b) prestatorul este orice persoană care acţionează în nume propriu şi facturează o prestare de servicii în sensul art. 271 din Codul fiscal;

c) beneficiarul este persoana pe numele căreia a fost emisă o factură pentru o prestare de servicii sau pentru o livrare de bunuri;

d) prin furnizor se înţelege orice persoană impozabilă care realizează o livrare de bunuri conform art. 270 din Codul fiscal, respectiv producătorul bunurilor sau proprietarul bunurilor ori persoana impozabilă care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane impozabile, în sensul art. 270 alin. (2) din Codul fiscal;

e) sunt considerate exporturi livrările de bunuri prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul fiscal şi acestea reprezintă livrările de bunuri care sunt transportate de pe teritoriul Uniunii Europene, astfel cum este definit la art. 267 din Codul fiscal, în afara Uniunii Europene. Exporturile au locul livrării în România conform prevederilor art. 275 alin, (1) lit. a) din Codul fiscal, dacă transportul bunurilor începe din România şi se termină în afara teritoriului Uniunii Europene, indiferent dacă ieşirea de pe teritoriul Uniunii Europene are loc prin punctele vamale aparţinând autorităţii vamale a României sau ale altui stat membru. Sunt de asemenea considerate exporturi şi bunurile care sunt transportate din România în afara Uniunii Europene, în lipsa unei tranzacţii comerciale, cum ar fi de exemplu: transportul unui stoc de bunuri din România într-o ţară terţă în vederea efectuării de activităţi economice, livrările de bunuri care necesită instalare realizată de furnizor sau de altă persoană în contul său, pe teritoriul unui stat din afara Uniunii Europene;

f) furnizorul menţionat la lit. d), care realizează operaţiunile menţionate la lit. e), este denumit exportator.

(4) Pentru acele operaţiuni care prin natura lor nu permit operatorilor economici să fie în posesia documentelor de justificare a scutirii în momentul faptului generator, prezentarea documentelor pentru justificarea scutirii de taxă se va face în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data la care a intervenit faptul generator de taxă pentru operaţiunea în cauză.

(5) Dacă pentru operaţiuni scutite de taxă sunt emise facturi pentru valoarea totală ori parţială a unor operaţiuni înaintea faptului generator de taxă sau sunt emise facturi pentru avansuri, scutirea se justifică în conformitate cu prevederile prezentelor instrucţiuni, în termenul prevăzut la alin. (4), de la data faptului generator de taxă.

(6) în situaţia în care la data la care se efectuează o inspecţie fiscală, persoana impozabilă nu este în posesia documentelor de justificare a scutirii şi nu este depăşit termenul prevăzut la alin. (4), organele de inspecţie fiscală nu consideră operaţiunile ca fiind taxabile.

(7) în situaţia în care la data la care se efectuează o inspecţie fiscală persoana impozabilă nu este în posesia documentelor de justificare a scutirii şi este depăşit termenul prevăzut la alin. (4), organele de inspecţie fiscală obligă persoana impozabilă la colectarea TVA de la data faptului generator de taxă.

(8) Dacă inspecţia fiscală a fost deja efectuată şi, ulterior expirării termenului prevăzut la alin. (4), fără să depăşească termenul legal de prescripţie, persoana impozabilă intră în posesia documentelor de justificare a scutirii de taxă, aceasta procedează la regularizare în scopul aplicării scutirii de TVA de la data faptului generator de taxă, urmând ca organul fiscal competent să efectueze reverificarea în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

(9) în situaţia în care la data la care se efectuează o inspecţie fiscală persoana impozabilă justifică scutirea de TVA, dar se constată că dovada scutirii a fost primită după expirarea termenului prevăzut la alin. (4), scutirea se aplică de la data faptului generator de taxă.

(10) Scutirile cu drept de deducere sunt aplicate în măsura în care persoanele impozabile pot justifica scutirea cu documentele prevăzute de prezentele instrucţiuni. Aplicarea regimului de taxare pentru operaţiuni scutite cu drept de deducere de către persoanele impozabile nu va fi sancţionată de organele de inspecţie fiscală.

(11) în cazul operaţiunilor intracomunitare pentru care se aplică măsuri de simplificare în domeniul taxei pe valoarea adăugată, nu se aplică prevederile referitoare la termenul menţionat la alin. (4), pentru justificarea scutirii de TVA putând fi avute în vedere alte elemente, precum termenul prevăzut în contract sau alte aspecte specifice aplicării măsurilor de simplificare.

Art. 2. - (1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 294 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de furnizor sau de altă persoană în contul său. Prin persoană care expediază sau transportă bunuri în afara Uniunii Europene în contul furnizorului se înţelege orice persoană care face transportul. Potrivit prevederilor contractuale dintre furnizor şi cumpărător, furnizorul poate face transportul bunurilor în afara Uniunii Europene cu mijloace proprii sau poate apela la o altă persoană pentru efectuarea transportului, cum ar fi, de exemplu, un transportator sau o casă de expediţii.

(2) Scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1)lit. a) din Codul fiscal se justifică de către exportator cu următoarele documente:

a) factura, care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 319 alin. (20) din Codul fiscal, sau, dacă transportul bunurilor nu presupune o tranzacţie, documentele solicitate de autoritatea vamală pentru întocmirea declaraţiei vamale de export;

b) unul dintre următoarele documente:

1. certificarea încheierii operaţiunii de export de către biroul vamal de export sau, după caz, notificarea de export certificată de biroul vamal de export, în cazul declaraţiei vamale de export pe cale electronică; sau

2. exemplarul 3 al documentului administrativ unic, folosit ca declaraţie de export pe suport hârtie, certificat pe verso de biroul vamal de ieşire.

Art. 3. - (1) Potrivit prevederilor art. 294 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său. Astfel de livrări au loc în cadrul unor contracte prin care persoana obligată să transporte bunurile în afara Uniunii Europene este cumpărătorul nestabilit în România sau altă persoană în contul său.

(2) Scutirea de taxă pe valoarea adăugată prevăzută la alin. (1) se justifică de furnizorul care realizează livrarea cu documentele prevăzute la art. 2 alin. (2).

Exemplu: Societatea A, stabilită şi înregistrată în scopuri de TVA în România, livrează piese de schimb către societatea B, stabilită şi înregistrată în scopuri de TVA în Spania. Societatea B nu este stabilită în România. Condiţia de livrare a bunurilor este ex-works, transportul bunurilor fiind în sarcina societăţii B, care transportă piesele de schimb din România în Canada, bunurile fiind ulterior livrate de către societatea B către societatea C stabilită în Canada. Formalităţile vamale de export sunt realizate în România, declaraţia vamală de export fiind întocmită pe numele societăţii B din Spania, care este menţionată ca şi expeditor/exportator în cadrul declaraţiei vamale. Întrucât exportul bunurilor în Canada este realizat de societatea B din Spania, aceasta justifică scutirea de TVA cu documentele prevăzute la alin. (2). Societatea B din Spania are obligaţia înregistrării în scopuri de TVA în România conform art. 316 alin.

(4) din Codul fiscal. Livrarea efectuată de societatea A către societatea B este o livrare locală, taxabilă în România conform regulilor generale.

(3) în cazul în care livrarea de bunuri se referă la bunuri cumpărate în România de călători persoane fizice, nestabiliţi în Uniunea Europeană, care sunt transportate în bagajul personal al călătorului, scutirea de taxă pe valoarea adăugată se aplică potrivit procedurilor şi condiţiilor stabilite prin ordin distinct al ministrului finanţelor publice.

Art. 4. - (1) Sunt scutite de taxă, potrivit prevederilor art. 294 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, altele decât cele scutite conform art. 292 din Codul fiscal, legate direct de exportul de bunuri.

(2) Scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, pentru serviciile de transport de bunuri legate direct de exportul de bunuri, se justifică de prestator în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 278 din Codul fiscal, şi dacă aceasta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 307 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplică o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:

a) factura, care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 319 alin. (20) din Codul fiscal, sau, după caz, pentru persoanele care prestează efectiv serviciul de transport, documentul specific de transport, daca acesta conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 319 alin. (20) din Codul fiscal;

b) contractul încheiat cu beneficiarul;

c) documentele specifice de transport prevăzute la alin. (4), în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe aceste documente;

d) documente din care să rezulte că bunurile transportate au fost exportate.

Exemplul 1: A facturează către B un transport din Italia în Elveţia. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de transport este în România, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, cu toate că locul exportului de bunuri este în Italia. Fiind un transport aferent unui export de bunuri, prestatorul va justifica scutirea de taxă, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în România şi prestatorul ar fi avut obligaţia plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Acelaşi raţionament s-ar aplica şi în cazul în care transportul ar fi efectuat din România în Turcia sau în orice altă ţară din afara Uniunii Europene, între două persoane impozabile stabilite în România.

Exemplul 2: A facturează către B un transport din Italia în Elveţia. A este o persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Italia. Locul serviciului de transport este în Italia, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a acestui articol. În acest caz, serviciul fiind neimpozabil în România, nu este necesară justificarea scutirii de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o prestare intracomunitară de servicii, A nu va fi obligat să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal, fiind scutită de taxă în statul beneficiarului.

Exemplul 3: A facturează către B un transport din China în SUA. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Începând cu data de 1 ianuarie 2011, locul serviciului de transport nu este considerat a fi în România, conform art. 278 alin. (7) din Codul fiscal, prin urmare serviciul este neimpozabil în România din punctul de vedere al TVA.

(3) Dacă locul serviciului de transport de bunuri este în România şi beneficiarul ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 307 din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi scutită, acesta justifică scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, pentru serviciile de transport legate direct de exportul de bunuri, cu:

a) factura emisă de prestator sau, după caz, pentru persoanele care prestează efectiv serviciul de transport, documentul specific de transport, dacă acesta conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 319 alin. (20) din Codul fiscal;

b) contractul încheiat cu prestatorul;

c) documentele specifice de transport, în funcţie de tipul transportului, sau, după caz. copii de pe aceste documente;

d) documente din care să rezulte că bunurile transportate au fost exportate din Uniunea Europeană.

Dacă beneficiarul nu poate justifica scutirea de taxă, operaţiunile sunt considerate taxabile. În cazul în care sunt achiziţii intracomunitare de servicii, se aplică prevederile specifice de declarare a acestor operaţiuni.

Exemplu: A facturează către B un transport din Italia în Elveţia. A este o persoană impozabilă stabilită în Franţa, iar B este o persoană impozabilă stabilită în România. Locul serviciului de transport este în România, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal. Fiind un transport aferent unui export de bunuri, beneficiarul va justifica scutirea de taxă, deoarece prestatorul nu este o persoană impozabilă stabilită în România şi beneficiarul ar fi avut obligaţia plăţii taxei conform art. 307 alin. (2) din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o achiziţie intracomunitară de servicii, B nu ar avea obligaţia să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal, dacă justifică scutirea de taxă.

(4) în sensul prevederilor alin. (2) şi (3), prin documente specifice de transport, În funcţie de tipul transportului, se înţelege documente precum:

a) în cazul transportului auto: Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR) întocmită conform Decretului nr. 451/1972 privind aderarea Republicii Socialiste România la Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), carnetul TIR şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1;

b) în cazul transportului feroviar: scrisoarea de trăsură, documentul de transport internaţional pe căile ferate, documentul de transmitere a vagonului la calea ferată vecină, care să confirme ieşirea mărfii din Uniunea Europeană, şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1;

c) în cazul transportului multimodal cale ferată-naval: scrisoarea de trăsură şi foaia de conosament şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1;

d) în cazul transportului prin conducte: documentul emis de transportator, cuprinzând date referitoare la bunurile transportate, şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1.

(5) Scutirea de taxă pentru transporturile de bunuri prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal se aplică şi în cazul transporturilor combinate. Justificarea scutirii se realizează pe baza documentelor prevăzute la alin. (2), în cazul prestatorului, sau la alin. (3), în cazul beneficiarului, precum şi a documentelor specifice fiecărui tip de transport care intră în componenţa transportului combinat.

(6) Scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. c) din

Codul fiscal, pentru serviciile accesorii transportului legat direct de exportul de bunuri, se justifică de către prestatorul serviciilor, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în conformitate cu prevederile art. 278 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 307 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu ar fi aplicată o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:

a) contractul încheiat cu beneficiarul;

b) factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 319 alin. (20) din Codul fiscal;

c) documentele din care să rezulte că sunt servicii accesorii unui transport de bunuri care au fost exportate din Uniunea Europeană.

Exemplul 1: A facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat în Elveţia, aferent unui transport din Italia în Elveţia. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de descărcare este în România, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal. Fiind un serviciu accesoriu unui transport aferent unui export de bunuri, prestatorul va justifica scutirea de taxă, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în România şi prestatorul ar fi avut obligaţia plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă.

Exemplul 2: A facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat în Elveţia, aferent unui transport din Italia în Elveţia. A este o persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Italia. Locul serviciului de descărcare este în Italia, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a acestui articol. În acest caz, serviciul fiind neimpozabil în România, nu este necesară justificarea scutirii de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o prestare intracomunitară de servicii, A nu va fi obligat să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal, operaţiunea fiind scutită de taxă în statul beneficiarului.

Exemplul 3: A facturează către B un serviciu de încărcare de bunuri în camioane, serviciul fiind efectuat pe teritoriul Serbiei. Bunurile sunt transportate din Serbia în Elveţia. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de încărcare este în România, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal. Nefiind un serviciu accesoriu unui transport aferent unui export de bunuri din teritoriul Uniunii Europene, nu este aplicabilă nicio scutire de taxă. Persoana obligată la plata taxei este prestatorul, conform art. 307 alin. (1) din Codul fiscal, care va emite o factură cu TVA către B.

(7) Dacă locul serviciilor accesorii transportului legat direct de exportul de bunuri este în România, scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 307 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită, pe baza următoarelor documente:

a) contractul încheiat cu prestatorul serviciilor;

b) factura emisă de prestator;

c) documentele din care să rezulte că serviciile sunt accesorii unui transport de bunuri care au fost exportate.

Dacă beneficiarul nu poate justifica scutirea de taxă, operaţiunile sunt considerate taxabile. În cazul în care sunt achiziţii intracomunitare de servicii, se aplică prevederile specifice de declarare a acestor operaţiuni.

Exemplu: A facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat pe teritoriul Elveţiei. Bunurile sunt transportate din Italia în Elveţia. A este o persoană impozabilă stabilită în Franţa, iar B este o persoană impozabilă stabilită în România. Locul serviciului de descărcare este în România, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal. Fiind un serviciu accesoriu unui transport legat direct de un export de bunuri, beneficiarul va justifica scutirea de taxă, deoarece prestatorul nu este o persoană impozabilă stabilită în România şi beneficiarul ar fi avut obligaţia plăţii taxei conform art. 307 alin. (2) din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o achiziţie intracomunitară de servicii, B nu ar avea obligaţia să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal, dacă justifică scutirea de taxă.

(8) Scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, pentru alte prestări de servicii legate direct de exportul de bunuri, se justifică de către prestatorul serviciilor, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în conformitate cu prevederile art. 278 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 307 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplica o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:

a) contractul încheiat cu beneficiarul;

b) factura emisă de prestator;

c) documentele din care să rezulte că prestările de servicii efectuate sunt legate direct de exportul de bunuri.

Exemplele prezentate la alin. (6) sunt avute în vedere corespunzător şi pentru serviciile prevăzute de prezentul alineat.

(9) Dacă locul altor servicii legate direct de exportul de bunuri este în România, scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. c)din Codul fiscal se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 307 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită, pe baza următoarelor documente:

a) contractul încheiat cu prestatorul serviciilor;

b) factura emisă de prestator;

c) documentele din care să rezulte că prestările de servicii sunt legate direct de exportul de bunuri.

Exemplul prezentat la alin. (7) este avut în vedere corespunzător pentru serviciile prevăzute de prezentul alineat.

Art. 5. - (1) Sunt scutite de taxă, potrivit prevederilor art. 294 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, legate direct de importul de bunuri, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 289 din Codul fiscal.

(2) Scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, pentru serviciile de transport de bunuri legate direct de importul de bunuri, se justifică de prestator, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în conformitate cu prevederile art. 278 din Codul fiscal şi dacă aceasta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 307 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplica o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:

a) factura sau, după caz, pentru persoanele care prestează efectiv serviciul de transport, documentul specific de transport, dacă acesta conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 319 alin. (20) din Codul fiscal;

b) contractul încheiat cu beneficiarul;

c) documentele specifice de transport, în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe aceste documente;

d) documentele din care să rezulte că bunurile transportate au fost importate în Uniunea Europeană şi că valoarea serviciilor este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate.

Exemplul 1: A facturează către B un transport din Elveţia în Italia. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de transport este în România, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, cu toate că locul importului de bunuri este în Italia. Fiind un transport aferent unui import de bunuri, prestatorul va justifica scutirea de taxă, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în România şi prestatorul ar fi avut obligaţia plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Acelaşi raţionament s-ar aplica în situaţia în care bunurile ar fi transportate din orice alt stat din afara Uniunii Europene în România, locul importului de bunuri fiind în România, dacă serviciul de transport este realizat de un prestator persoană impozabilă, stabilit în România, către un beneficiar persoană impozabilă, stabilit în România.

Exemplul 2: A facturează către B un transport din Elveţia în Italia. A este o persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Italia. Locul serviciului de transport este în Italia, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a art. 278 alin. (2) din Codul fiscal. În acest caz, serviciul fiind neimpozabil în România, nu este necesară justificarea scutirii de taxă de către A. Deşi operaţiunea reprezintă o prestare intracomunitară de servicii, Â nu va fi obligat să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal, operaţiunea fiind scutită de taxă în statul beneficiarului.

Exemplul 3: A facturează către B un transport din Turcia în Maroc. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Începând cu data de 1 ianuarie 2011, focul serviciului de transport nu este considerat a fi în România, conform art. 278 alin. (7) din Codul fiscal, prin urmare serviciul este neimpozabil în România din punctul de vedere al TVA.

(3) Dacă locul serviciilor de transport direct legate de importul de bunuri, a căror valoare este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 289 din Codul fiscal, este în România, scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1) fit. d) din Codul fiscal se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 307 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită. Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:

a) factura emisă de prestator sau, după caz, pentru persoanele care prestează efectiv serviciul de transport, documentul specific de transport, dacă acesta conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 319 alin. (20) din Codul fiscal;

b) contractul încheiat cu prestatorul;

c) documentele specifice de transport, în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe aceste documente;

d) documentele din care să rezulte că bunurile transportate au fost importate în Uniunea Europeană şi că valoarea serviciilor este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 289 din Codul fiscal sau echivalentului acestui articol din legislaţia altui stat membru.

Dacă beneficiarul nu poate justifica scutirea de taxă, operaţiunile sunt considerate taxabile. În cazul în care sunt achiziţii intracomunitare de servicii, se aplică prevederile specifice de declarare a acestor operaţiuni.

Exemplu: A facturează către B un transport din Elveţia în Italia. A este o persoană impozabilă stabilită în Franţa, iar B este o persoană impozabilă stabilită în România. Locul serviciului de transport este în România, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, cu toate că locul importului de bunuri este în Italia. Fiind un transport aferent unui import de bunuri, beneficiarul va justifica scutirea de taxă, deoarece prestatorul nu este o persoană impozabilă stabilită în România şi beneficiarul ar fi avut obligaţia plăţii taxei conform art. 307 alin. (2) din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o achiziţie intracomunitară de servicii, B nu are obligaţia să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal, dacă ar justifica scutirea de taxă.

(4) în aplicarea prevederilor alin. (2) şi (3) se consideră documente specifice de transport, în funcţie de tipul transportului, documente precum cele menţionate la art. 4 alin. (4).

(5) Scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, pentru prestările de servicii accesorii transportului şi alte prestări de servicii, direct legate de importul de bunuri, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 289 din Codul fiscal, se justifică de prestator, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în conformitate cu prevederile art. 278 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 307 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplica o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:

a) factura emisă de prestator;

b) contractul încheiat cu beneficiarul;

c) documentele din care să rezulte că prestările de servicii sunt accesorii transportului bunurilor importate în Uniunea Europeană sau sunt servicii aferente importului de bunuri în Uniunea Europeană şi că valoarea serviciilor este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate.

Exemplul 1: A facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat în Italia, aferent unui transport din Elveţia în Italia. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de descărcare este în România, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, cu toate că locul importului de bunuri este în Italia. Fiind un serviciu accesoriu unui transport direct legat de un import de bunuri, prestatorul va justifica scutirea de taxă, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în România şi prestatorul ar fi avut obligaţia plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Fiind un serviciu prestat între două persoane impozabile stabilite în România, nu este considerat un serviciu intracomunitar.

Exemplul 2: A facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat în Italia, aferent unui transport din Elveţia în Italia. A este o persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Italia. Locul serviciului de descărcare este în Italia, conform art. 278 alin. (2) din Codul  fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a acestui articol. În acest caz, serviciul fiind neimpozabil în România, A nu trebuie să justifice scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal. Deşi operaţiunea reprezintă o prestare intracomunitară de servicii, A nu va fi obligat să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal, fiind scutită de taxă în statul beneficiarului.

Exemplul 3: A facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri din camioane, serviciul fiind efectuat pe teritoriul Elveţiei. Bunurile sunt transportate din Serbia în Elveţia. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de descărcare este în România, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal. Nefiind un serviciu accesoriu unui transport aferent unui import de bunuri în teritoriul Uniunii Europene, nu este aplicabilă nicio scutire de taxă. Persoana obligată la plata taxei este prestatorul A, conform art. 307 alin. (1) din Codul fiscal, care va emite o factură cu TVA către B.

(6) Dacă locul serviciilor accesorii transportului şi altor prestări de servicii, direct legate de importul de bunuri a căror valoare este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 289 din Codul fiscal, este în România, scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 307 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită, cu următoarele documente:

a) factura emisă de prestator;

b) contractul încheiat cu prestatorul;

c) documentele din care să rezulte că serviciile respective sunt accesorii transportului bunurilor importate sau sunt aferente importului de bunuri în Uniunea Europeană şi că valoarea serviciilor este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate.

Dacă beneficiarul nu poate justifica scutirea de taxă, operaţiunile vor fi considerate taxabile. În cazul în care sunt achiziţii intracomunitare de servicii, vor fi aplicate prevederile specifice de declarare a acestor operaţiuni.

Exemplu: A facturează către B descărcarea bunurilor din camion efectuată în Italia. Bunurile au fost transportate din Elveţia în Italia. A este o persoană impozabilă stabilită în Franţa, iar B este o persoană impozabilă stabilită în România. Locul serviciului de descărcare direct legat de importul de bunuri este în România, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, cu toate că locui importului este în Italia. Fiind un serviciu accesoriu unui import de bunuri, beneficiarul B va justifica scutirea de taxă, deoarece prestatorul A nu este o persoană impozabilă stabilită în România şi beneficiarul ar fi avut obligaţia plăţii taxei conform art. 307 alin. (2) din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o achiziţie intracomunitară de servicii, B nu ar avea obligaţia să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal, dacă ar justifica scutirea de taxă.

Art. 6. - (1) Sunt scutite de taxă, potrivit prevederilor art. 294 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, prestările de servicii efectuate în România asupra bunurilor mobile achiziţionate ori importate în vederea prelucrării în România şi care ulterior sunt transportate în afara Uniunii Europene de către prestatorul serviciilor sau de către client, dacă acesta nu este stabilit în România, ori de altă persoană în numele oricăruia dintre aceştia. Scutirea de taxă pe valoarea adăugată prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal se aplică prestărilor de servicii de prelucrare şi în cazul în care prestatorul de servicii care efectuează aceste servicii în baza unui contract încheiat cu un client nestabilit în România achiziţionează sau importă bunuri în vederea încorporării în produsul prelucrat ori în vederea utilizării în legătură directă cu produsele prelucrate. Scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal se aplică pentru prestările de servicii pentru care locul prestării se consideră în România, conform prevederilor art. 278 din Codul fiscal, şi se justifică cu documentele prevăzute la alin. (3) sau (4), după caz. Orice bun încorporat în produsul prelucrat, ambalajele sau alte bunuri utilizate în legătură directă cu produsul prelucrat sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri, ci ca fiind parte a serviciului prestat.

(2) în cazul bunurilor importate în România în vederea prelucrării, calitatea de importator o poate avea, conform titlului VII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, fie proprietarul bunurilor, fie persoana impozabilă înregistrată conform art. 316 din Codul fiscal, care importă bunuri în România în regimul vamal de perfecţionare activă în sistem de rambursare, prevăzut la art. 114 paragraful 1 lit. (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, în vederea prelucrării, cu condiţia ca bunurile rezultate ca urmare a acestor operaţiuni să fie reexportate în afara Uniunii Europene sau să fie achiziţionate de către persoana impozabilă respectivă. În situaţia în care bunurile rezultate în urma prelucrării nu sunt reexportate în afara Uniunii Europene, prestatorul de servicii care a importat bunurile în România în vederea prelucrării pierde dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente importului, cu excepţia cazului în care achiziţionează bunurile rezultate în urma prelucrării sau refacturează valoarea bunurilor importate în vederea prelucrării şi taxa pe valoarea adăugată aferentă către proprietarul bunurilor, caz în care refacturarea întregii valori a bunurilor este avută în vedere doar în scopul taxei pe valoarea adăugată, neimplicând existenţa unei tranzacţii comerciale. În situaţia în care locul prestării este considerata fi în România conform prevederilor art. 278 din Codul fiscal, dacă bunurile rezultate în urma prelucrării nu sunt reexportate în afara Uniunii Europene, prestările de servicii de prelucrare nu sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată. Dacă serviciile sunt prestate către un beneficiar persoană impozabilă, stabilit în alt stat membru, locul prestării se consideră în statul membru în care este stabilit beneficiarul conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a acestui articol, serviciile fiind neimpozabile în România. Totuşi, prestatorul nu are obligaţia de a depune declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal, dacă prestarea de servicii este scutită de TVA în statul beneficiarului.

(3) Scutirea de taxă prevăzută la alin. (1), pentru prelucrarea bunurilor mobile corporale achiziţionate din România sau din alte state membre ori importate de către clientul care nu este stabilit în România, se justifică de prestatorul serviciilor cu următoarele documente:

a) contractul încheiat cu clientul care nu este stabilit în România;

b) factura pentru serviciile de prelucrare efectuate;

c) copie de pe unul dintre următoarele documente:

1. certificarea încheierii operaţiunii de export de către biroul vamal de export sau, după caz, notificarea de export certificată de biroul vamal de export, în cazul declaraţiei vamale de export pe cale electronică; sau

2. exemplarul 3 al documentului administrativ unic, folosit ca declaraţie de export pe suport hârtie, certificat pe verso de biroul vamal de ieşire.

(4) Scutirea de taxă prevăzută la alin. (1), pentru prelucrarea bunurilor mobile corporale importate de către prestatorul de servicii, se justifică de prestator cu următoarele documente:

a) contractul încheiat cu clientul care nu este stabilit în România;

b) factura pentru serviciile prestate;

c) autorizaţia de perfecţionare activă în sistem de rambursare;

d) declaraţia vamală pentru regimul vamal de perfecţionare activă în sistemul de rambursare;

e) dovada exportului/reexportului bunurilor rezultate în urma prelucrării, care confirmă că acestea au părăsit teritoriul vamal comunitar, reprezentată de unul dintre următoarele documente:

1. certificarea încheierii operaţiunii de export de către biroul vamal de export sau, după caz, notificarea de export certificată de biroul vamal de export, în cazul declaraţiei vamale de export pe cale electronică; sau

2. exemplarul 3 al documentului administrativ unic, folosit ca declaraţie de export pe suport hârtie, certificat pe verso de biroul vamal de ieşire.

Exemplul 1: A facturează către B servicii de confecţionare produse textile, materiile prime fiind achiziţionate din Franţa de către client, respectiv de B. A este o persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Elveţia. Locul prestării serviciilor fiind în România conform art. 278 alin. (6) din Codul fiscal, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în afara Uniunii Europene, A trebuie să justifice scutirea de TVA, întrucât ar fi avut obligaţia plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă.

Exemplul 2: A facturează către B servicii de confecţionare produse textile, materiile prime fiind achiziţionate din Franţa de către client, respectiv de B. A este o persoană impozabilă

stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Italia. Locul prestării serviciilor se consideră a fi în Italia, conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a acestui articol, serviciile fiind neimpozabile în România. Deşi operaţiunea reprezintă o prestare intracomunitară de servicii, prestatorul nu are obligaţia de a depune declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 325 din Codul fiscal, dacă prestarea de servicii este scutită de TVA în statul beneficiarului, respectiv în Italia.

Art. 7. - (1) Partea din transportul internaţional de persoane pentru care se aplică scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal este transportul pentru care locul prestării se consideră a fi în România, potrivit art. 278 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

(2) Scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal pentru transportul internaţional de persoane cu mijloace auto se justifică cu următoarele documente:

a) licenţa de transport, după caz;

b) caietul de sarcini al licenţei de traseu, după caz;

c) foaia de parcurs sau alte documente din care să rezulte data de ieşire/intrare din/în ţară, vizate, după caz, de organul vamal. În lipsa vizei organului vamal, pentru transporturile internaţionale din teritorii necomunitare spre România şi din România spre teritorii necomunitare, se va accepta o declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al transportatorului sau a casei de expediţie;

d) diagrama biletelor de călătorie sau, după caz, facturile, în cazul curselor ocazionale;

e) factura pentru contravaloarea biletelor vândute, în situaţia în care vânzarea biletelor se face prin intermediari.

(3) Scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin, (1) lit. g) din Codul fiscal, pentru transportul internaţional de persoane efectuat cu alte mijloace de transport decât cele prevăzute la alin. (2), cum ar fi transportul internaţional aerian, fluvial, maritim, feroviar, de persoane, se justifică de către transportatori cu:

a) documentele specifice de transport, din care să rezulte traseul transportului, data de ieşire/intrare din/în ţară, după caz;

b) factura, în situaţia în care biletele de călătorie au fost vândute prin intermediari;

c) borderoul/diagrama biletelor de călătorie vândute sau, după caz, facturile, în cazul curselor ocazionale,

Art. 8. - (1) Conform art. 294 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal sunt scutite de taxă, în cazul navelor atribuite navigaţiei în largul mării şi care sunt utilizate pentru transportul de călători/bunuri cu plată sau pentru activităţi comerciale, industriale sau de pescuit, precum şi în cazul navelor utilizate pentru salvare ori asistenţă pe mare sau pentru pescuitul de coastă, următoarele operaţiuni:

1. livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, navlosirea, leasingul şi închirierea de nave, precum şi livrarea, leasingul, închirierea, repararea şi întreţinerea de echipamente încorporate sau utilizate pe nave, inclusiv echipamente de pescuit;

2. livrarea de carburanţi şi provizii destinate a fi utilizate pe nave, inclusiv pentru navele de război încadrate în Nomenclatura combinată (NC) cod 8906 10 00, care părăsesc ţara şi se îndreaptă spre porturi străine unde vor fi ancorate, cu excepţia proviziilor la bordul navelor în cazul navelor folosite pentru pescuitul de coastă;

3. prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1, efectuate pentru nevoile directe ale navelor şi/sau pentru încărcătura acestora.

(2) Livrările de bunuri şi prestările de servicii prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. h) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal cuprind, printre altele, operaţiuni precum:

a) livrarea de echipamente încorporate în nave sau utilizate pe acestea;

b) modernizarea, renovarea, revizia şi repararea navelor, respectiv orice lucrări necesare pentru utilarea ori reutilarea acestora sau readucerea la starea lor iniţială, inclusiv operaţiuni precum vopsirea, refacerea instalaţiilor, lucrări de tâmplărie, instalarea materialelor termoizolatoare şi electrice;

c) serviciile necesare pentru menţinerea navelor, a echipamentelor şi sistemelor acestora în perfectă stare de funcţionare, inclusiv întreţinerea, măsurile de prevenire a incendiilor, decontaminarea;

d) serviciile experţilor, prestate în cadrul lucrărilor de reparaţii şi al lucrărilor de reparare, renovare şi întreţinere a navelor şi a sistemelor şi echipamentelor acestora. Aceste servicii includ şi inspecţiile pentru constatarea respectării măsurilor de siguranţă, inspecţia navelor, inspecţia tehnică a echipamentelor, investigaţiile legate de incendii sau alte calamităţi survenite la bord;

e) lucrările de reparaţii şi întreţinere a bunurilor ce sunt integrate în nave sau direct utilizate pentru exploatarea acestora, cum ar fi containerele utilizate pentru depozitarea bagajelor, alimentelor, în cazul navelor de pasageri;

f) navlosirea, leasingul şi închirierea navelor. Prin navlosire se înţelege contractul prin care navlosantul pune la dispoziţia navlositorului pentru transport o navă, părţi din ea sau o încăperea ei;

g) serviciile necesare pentru exploatarea navelor şi a încărcăturii acestora înainte, în timpul şi după efectuarea unei călătorii, la sosirea în porturi, la staţionarea şi la plecarea din porturi, inclusiv:

1. serviciile asigurate de piloţi pentru facilitarea intrării şi ieşirii din porturi, servicii constând în remorcare, împingere, protejare, curăţenie;

2. utilizarea porturilor, respectiv utilizarea macaralelor, cheiurilor, debarcaderelor, serviciilor de telecomunicaţii şi utilizarea instalaţiilor radar;

3. serviciile administrative şi serviciile de comunicaţii;

h) serviciile asigurate pentru nevoile directe ale pasagerilor şi echipajului şi/sau încărcăturii transportate de nave, incluzând:

1. asistenţa necesară pasagerilor şi echipajului asigurată în contul armatorului cu ocazia transportului maritim, cum ar fi întocmirea documentelor de călătorie, servicii de cazare şi alimentaţie asigurate pasagerilor, în cazul în care aceste servicii trebuie asigurate prin contractul de transport;

2. serviciile aferente bunurilor transportate de nave, cum ar fi serviciile necesare pentru manipularea, protejarea şi conservarea bunurilor transportate, inclusiv serviciile specialiştilor în daune sau pentru protejarea apelor şi zonelor înconjurătoare, pentru prevenirea poluării ori contaminării acestor ape şi zone.

(3) în sensul art. 294 alin. (1) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, prin provizii se înţelege bunurile necesare aprovizionării navelor. Bunurile pentru aprovizionare şi alimentare cu combustibil cuprind, printre altele;

a) aprovizionarea la bord: bunuri care sunt exclusiv utilizate pentru consumul la bord de către membrii echipajului şi pasagerii vasului, cum ar fi mâncarea şi băuturile;

b) combustibili şi lubrifianţi, în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Aceste bunuri sunt necesare pentru funcţionarea corespunzătoare a motoarelor şi a altor utilaje şi echipamente aflate la bord;

c) consumabilele, aparatele şi proviziile de obicei utilizate la bord de echipaj şi pasageri, cum ar fi: tacâmurile, aparatele de gătit, feţele de masă, instrumentele şi produsele de curăţare, instrumentele pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere şi bunurile consumabile utilizate pentru conservarea, tratarea sau prepararea la bord a mărfurilor transportate, cum ar fi, de exemplu, gheaţa şi sarea pentru conservarea peştelui pe un vas de pescuit.

(4) Justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată se realizează fie de furnizor/prestator, fie de beneficiar, pe baza documentelor care atestă că livrările de bunuri şi prestările de servicii sunt destinate scopurilor prevăzute de lege. În cazul navelor, care nu sunt noi, utilizate pentru transportul de călători/bunuri cu plată sau pentru activităţi comerciale, industriale sau de pescuit, care sunt atribuite navigaţiei în largul mării, scutirile de TVA prevăzute de art. 294 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal se aplică dacă nava este efectiv şi preponderent utilizată pentru navigaţie în largul mării pe o perioadă de cel mult 5 ani. Pentru a determina dacă o navă este efectiv şi preponderent utilizată în largul mării nu pot fi luate în calcul doar criterii obiective, cum ar fi lungimea sau tonajul navei, însă acestea ar putea fi utilizate pentru a exclude din domeniul de aplicare a scutirilor navele care, în orice caz, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, respectiv nu ar fi capabile pentru navigaţie în largul mării. Cerinţa referitoare la navigaţia în largul mării nu se aplică scutirilor de TVA prevăzute de art. 294 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal în cazul navelor utilizate pentru salvare ori asistenţă pe mare sau pentru pescuitul de coastă. Pentru a stabili dacă o navă, care îndeplineşte condiţiile obiective de a fi capabilă să navigheze în largul mării datorită lungimii şi tonajului, a fost efectiv şi preponderent utilizată pentru navigaţie în largul mării, pot fi utilizate mijloace de probă prevăzute de Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau orice alte mijloace de probă prevăzute de lege. Conceptul de navigaţie „în largul mării” în sensul Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată şi al art. 294 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal acoperă orice parte a mării în afara apelor teritoriale ale oricărei ţări, care este dincolo de limita de 12 mile marine, măsurată de la liniile de bază stabilite în conformitate cu dreptul internaţional al mării (Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării, semnată la Montego Bay la 10 decembrie 1982).

(5) Scutirea prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal se aplică atât pentru livrările de bunuri/prestările de servicii realizate în beneficiul direct al armatorilor de nave, cât şi în situaţia în care între furnizori/prestatori şi armator se interpune un agent de navă. Scutirea de taxă pentru prestările de servicii prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. h) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal se justifică de către prestatorul serviciilor, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în conformitate cu prevederile art. 278 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 307 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplica o scutire de taxă. Dacă locul prestărilor de servicii prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. h) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal este în România, scutirea de taxă se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 307 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită.

(6) în cazul prestărilor de servicii şi/sau a livrărilor de bunuri efectuate pentru nevoile directe ale navelor şi/sau pentru încărcătura acestora, pentru care se aplică scutirea prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, beneficiarul trebuie să pună la dispoziţia prestatorului/furnizorului o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nava respectivă este efectiv şi preponderent utilizată în largul mării, conform prevederilor alin. (4).

(7) în cazul livrărilor de nave noi, respectiv de nave care nu au fost utilizate, scutirea prevăzută la art. 294 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal se aplică pe baza criteriilor obiective, cum ar fi lungimea sau tonajul navei, care le face capabile pentru a fi utilizate în largul mării, şi a declaraţiei pe propria răspundere a cumpărătorului din care să rezulte că nava va fi utilizată efectiv şi preponderent în largul mării.

Exemplul 1: A facturează către B servicii de reparaţii ale unei nave destinate transportului în largul mării, serviciile fiind efectuate pe teritoriul României. A este o persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Norvegia. Locul prestării serviciului fiind în România conform art. 278 alin. (6) din Codul fiscal, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană, prestatorul trebuie să justifice scutirea de taxă, întrucât ar fi fost persoana obligată la plata taxei dacă operaţiunea nu era scutită.

Exemplul 2: A facturează către B servicii de reparaţii ale unei nave destinate transportului în largul mării. A este o persoană impozabilă stabilită în Dubai, iar B este o persoană impozabilă stabilită în România. Locul prestării serviciului este în România conform art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în România. Prestatorul nefiind stabilit în România, beneficiarul trebuie să justifice scutirea de taxă, întrucât ar fi fost persoana obligată la plata taxei dacă operaţiunea nu era scutită.

Exemplul 3: A livrează o navă, care este utilizată deja, către B. Nava îndeplineşte criteriile obiective, cum ar fi lungimea sau tonajul navei, care o fac capabilă pentru a fi utilizată în largul mării. În vederea aplicării scutirii de TVA furnizorul, A, trebuie să facă dovada faptului că nava a fost utilizată efectiv şi preponderent în largul mării, pe o perioadă de cel mult 5 ani.

(8) Scutirea de taxă pe valoarea adăugată nu se acordă pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii destinate construirii navelor prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiei în care se aplică alte scutiri prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal sau la art. 295 din Codul fiscal. Livrările de bunuri destinate construirii navelor prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal sau pentru orice alt tip de nave pot fi scutite de taxă pe valoarea adăugată, conform prevederilor art. 294 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, dacă livrarea respectivă se încadrează într-o măsură de simplificare prevăzută prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(9) Prin transport internaţional, în sensul art. 294 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, se înţelege transportul care are fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte în afara ţării.

Art. 9. - (1) în sensul art. 294 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal se aplică scutirea de taxă în cazul companiilor aeriene care în principal realizează transport internaţional de persoane şi/sau de mărfuri efectuat cu aeronave, pentru următoarele operaţiuni:

1. livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, leasingul şi închirierea aeronavelor, precum şi livrarea, leasingul, închirierea, repararea şi întreţinerea echipamentelor încorporate sau utilizate pe aceste aeronave;

2. livrarea de carburanţi şi provizii destinate a fi utilizate pe aeronave;

3. prestarea de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1 sau la art. 296 din Codul fiscal efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor şi/sau pentru încărcătura acestora.

(2) O companie aeriană este orice persoană impozabilă ale cărei activităţi includ transportul, pe calea aerului, de pasageri sau de marfă în regim de închiriere sau cu plată. Aceasta include toate liniile aeriene internaţionale ce asigură transporturi internaţionale regulate de pasageri şi/sau de bunuri şi toate companiile ce efectuează transporturi internaţionale charter de pasageri şi/sau de marfă. Încărcătură reprezintă orice bunuri ce pot fi transportate pe calea aerului, inclusiv corespondenţa şi animalele.

(3) Livrările de bunuri şi prestările de servicii prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. i) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal cuprind, printre altele, operaţiuni precum:

a) livrarea de echipamente încorporate în aeronave sau utilizate pe acestea;

b) modernizarea, renovarea, revizia şi repararea aeronavelor, respectiv orice lucrări necesare pentru utilarea sau reutilarea acestora sau readucerea la starea lor iniţială, inclusiv operaţiuni precum vopsirea, refacerea instalaţiilor, lucrări de tâmplărie, instalarea materialelor termoizolatoare şi electrice;

c) serviciile necesare pentru menţinerea aeronavelor, a echipamentelor şi sistemelor acestora în perfectă stare de funcţionare, inclusiv întreţinerea, măsurile de prevenire a incendiilor, decontaminarea;

d) serviciile experţilor, prestate în cadrul lucrărilor de reparaţii şi al lucrărilor pe care le presupun repararea, renovarea şi întreţinerea aeronavelor şi a sistemelor şi echipamentelor acestora. Aceste servicii includ şi inspecţiile pentru constatarea respectării măsurilor de siguranţă, inspecţia aeronavelor, inspecţia tehnică a echipamentelor, investigaţiile legate de incendii sau alte calamităţi survenite la bord;

e) lucrări de reparaţii şi întreţinere a bunurilor integrate în aeronave sau care sunt direct şi permanent utilizate pentru exploatare, cum ar fi containerele, făcute la comandă, utilizate în aeronave pentru depozitarea bagajelor, alimentelor;

f) leasingul şi închirierea aeronavelor;

g) serviciile necesare pentru exploatarea aeronavelor şi a încărcăturii acestora înainte, în timpul şi după o călătorie la sosirea în aeroporturi, la staţionarea şi la plecarea din aeroporturi, incluzând:

1. servicii necesare pentru aterizare, decolare sau staţionare în aeroporturi, inclusiv servicii constând în remorcare, împingere, protecţie, curăţenie;

2. utilizarea aeroporturilor şi, mai concret, utilizarea pistelor, serviciilor de telecomunicaţii şi utilizarea instalaţiilor radar;

3. serviciile administrative şi serviciile de comunicaţii;

h) servicii asigurate pentru nevoile directe ale pasagerilor şi echipajului şi/sau ale încărcăturii transportate de aeronave, inclusiv:

1. asistenţa necesară pasagerilor şi echipajului asigurată pe seama operatorului aerian cu ocazia transportului aerian, cum ar fi întocmirea documentelor de călătorie şi cazarea, masa şi băutura asigurate pasagerilor, în cazul în care aceste servicii trebuie asigurate în baza contractului de transport;

2. serviciile referitoare la bunurile transportate de aeronave, cum ar fi serviciile necesare pentru manipularea, protejarea şi conservarea bunurilor transportate, inclusiv serviciile asigurate de specialiştii în „daune” sau pentru protejarea mediului înconjurător, respectiv pentru prevenirea poluării ori contaminării acestor zone.

(4) în sensul art. 294 alin. (t) lit. i) pct. 2 din Codul fiscal, prin provizii se înţelege bunurile necesare aprovizionării aeronavelor. Bunurile pentru aprovizionare şi alimentare cu combustibil cuprind, printre altele:

a) bunuri care sunt exclusiv utilizate pentru consumul la bord de către membrii echipajului şi pasagerii aeronavei, cum ar fi mâncarea şi băuturile;

b) combustibili şi lubrifianţi, în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Aceste bunuri sunt necesare pentru funcţionarea corespunzătoare a motoarelor şi a altor utilaje şi echipamente aflate la bord;

c) consumabile, aparate şi proviziile utilizate de obicei la bord de echipaj şi pasageri, cum ar fi tacâmurile, aparatele de gătit, feţele de masă, instrumentele şi produsele de curăţare, uneltele pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere şi bunurile consumabile utilizate pentru conservarea, tratarea sau prepararea la bord a mărfurilor transportate.

(5) în cazul companiilor aeriene care nu sunt stabilite în România, în scopul aplicării scutirilor se va considera Că activitatea acestora constă întotdeauna, în principal, în transportul internaţional de persoane şi/sau de mărfuri efectuat cu plată. În cazul companiilor aeriene stabilite în România, direcţia competentă din cadrul Ministerului Transporturilor va emite un certificat care atestă faptul că activitatea acestora constă, în principal, în transportul internaţional de persoane şi/sau de mărfuri efectuat cu plată, care va fi transmis în copie furnizorilor/prestatorilor, ca document justificativ pentru aplicarea scutirii. Certificatul va fi eliberat la solicitarea companiilor aeriene, după cum urmează:

a) în cazul în care certificatul este solicitat în anul curent pentru anul următor, va fi avută în vedere activitatea desfăşurată în anul solicitării şi certificatul va fi valabil de la data de 1 ianuarie până la data de 31 decembrie a anului calendaristic următor;

b) în situaţia în care certificatul nu a fost solicitat în anul curent pentru anul următor, va fi avută în vedere activitatea desfăşurată în anul precedent şi certificatul va fi valabil de la data emiterii până la data de 31 decembrie a anului în care a fost eliberat;

c) în cazul companiilor aeriene nou-înfiinţate, certificatul va fi eliberat în anul înfiinţării pe baza planului de afaceri prezentat direcţiei competente din cadrul Ministerului Transporturilor şi va fi valabil de la data emiterii până la data de 31 decembrie a anului în care a fost eliberat.

(6) Scutirea de taxă pe valoarea adăugată nu se acordă pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii destinate construirii aeronavelor prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal. Livrările de bunuri destinate construirii aeronavelor prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal sau pentru orice alt tip de aeronave pot fi scutite de taxa pe valoarea adăugată conform prevederilor art. 294 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, dacă livrarea respectivă se încadrează într-o măsură de simplificare prevăzută prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(7) Justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată se realizează pe baza documentelor care atestă că livrările de bunuri şi prestările de servicii sunt destinate scopurilor prevăzute de lege şi a certificatului prevăzut la alin. (5) pentru companiile aeriene stabilite În România. Scutirea de taxă pentru prestările de servicii prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. i) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal se justifică de către prestatorul serviciilor, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 278 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei, conform art. 307 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplică o scutire de taxă. Dacă locul prestărilor de servicii prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. i) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal este în România, scutirea de taxă se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 307 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită.

(8) în sensul art. 294 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, transportul internaţional are înţelesul de la art. 8 alin. (9).

Art. 10. - (1) Scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 294 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cu excepţiile de la pct. 1 şi 2 ale aceleiaşi litere a), se justifică pe baza următoarelor documente:

a) factura în care trebuie să fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;

b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru; şi, după caz,

c) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare.

(2) în cazul livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi către un cumpărător care nu comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, prevăzute la art. 294 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, scutirea de taxă se justifică prin:

a) factura sau, dacă furnizorul nu este o persoană impozabilă, contractul de vânzare-cumpărare;

b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru sau, după caz, prin dovada înmatriculării mijlocului de transport nou în statul membru de destinaţie.

(3) în cazul livrărilor intracomunitare de produse accizabile prevăzute la art. 294 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, cu excepţiile de la pct. 1 şi 2 ale aceleiaşi litere c), către o persoană impozabilă sau către o persoană juridică neimpozabilă care nu îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care transportul de bunuri este efectuat conform art. 34 alin. (1) şi (2) ori art. 19 din Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor şi de abrogare a Directivei 92/12/CEE, scutirea de taxă se justifică prin:

a) factura care nu trebuie să conţină codul de înregistrare în scopuri de TVA al cumpărătorului în alt stat membru;

b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru; şi, după caz,

c) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare.

(4) în cazul livrărilor intracomunitare asimilate de bunuri prevăzute la art. 270 alin. (10) din Codul fiscal, respectiv transferurile de bunuri, scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal se justifică, cu excepţiile prevăzute la acelaşi alineat, pe baza următoarelor documente:

a) autofactura prevăzută la art. 319 alin. (9) din Codul fiscal în care să fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit în alt stat membru al persoanei care realizează transferul din România;

b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru.

(5) în situaţia livrărilor intracomunitare de bunuri prevăzute la alin. (1), dacă inspecţia fiscală a constatat că pe factură este înscris eronat codul de TVA al beneficiarului, pentru acordarea scutirii de TVA se va permite în timpul controlului corectarea facturii de către furnizor şi se va verifica validitatea codului de TVA al beneficiarului de către organele de inspecţie fiscală. Această factură va fi ataşată de către furnizor facturii iniţiale, fără să genereze înregistrări în decontul de taxă al perioadei fiscale în care se operează corecţia.

(6) Scutirea unei livrări intracomunitare, în sensul articolului 294 alin. (2) din Codul fiscal, nu poate fi refuzată vânzătorului pentru simplul motiv că administraţia fiscală a unui alt stat membru a efectuat o radiere cu efect retroactiv a codului de înregistrare în scopuri de TVA al persoanei care a achiziţionat bunul, de la o dată anterioară acestei livrări, deşi radierea codului a intervenit după livrarea bunului, astfel cum s-a pronunţat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-273/11 - Mecsek Gabona.

(7) Prin documentele care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru se înţelege documentele care atestă în mod neechivoc transportul bunurilor din România în alt stat membru de către furnizor, de către beneficiar sau de către o persoană care acţionează în numele unuia dintre aceştia, în funcţie de tipul transportului, cum ar fi, fără a se limita la acestea, documentele de transport, în cazul în care există un contract de transport între părţi sau alte documente care atestă transportul bunurilor, în cazul în care nu există un contract de transport între părţi, cum ar fi situaţia în care furnizorul sau beneficiarul asigură transportul bunurilor cu mijloace proprii de transport.

Art. 11. - (1) Conform art. 296 din Codul fiscal sunt scutite de taxă serviciile prestate de persoanele care acţionează în numele şi în contul altei persoane, în cazul în care aceste servicii sunt prestate în legătură cu operaţiunile scutite prevăzute la art. 294 şi 295 din Codul fiscal, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. f) şi la art. 294 alin. (2) din Codul fiscal. Scutirea de taxă se justifică de prestator în măsura în care locul prestării serviciului de intermediere este considerat a fi în România conform art. 278 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi persoana obligată la plata TVA conform art. 307 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu s-ar aplica o scutire de TVA. Beneficiarul serviciului de intermediere are obligaţia să justifice scutirea de taxă dacă locul prestării este considerat în România conform art. 278 din Codul fiscal şi în situaţia în care acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 307 din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi scutită.

(2) Justificarea scutirii de taxă se realizează pe baza facturii şi a documentelor care atestă că serviciile sunt prestate în legătură cu operaţiunile scutite menţionate la alin. (1).

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.